Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 143 din 3 decembrie 2014 privind unele măsuri pentru implementarea Regulamentului (UE) nr. 984/2013 al Comisiei din 14 octombrie 2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului
EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 4 decembrie 2014
Având în vedere prevederile art. 99 lit. e), l) şi m), precum şi cele ale art. 130 alin. (1) lit. q) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 10 alin. (1) lit. o) pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
ART. 1
Începând cu data de 10 decembrie 2014 şi până la data de 31 octombrie 2015, rezervarea capacităţii disponibile de transport în punctul de interconectare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale din România cu sistemul de transport al gazelor naturale din Ungaria de la Csanadpalota se poate efectua şi prin intermediul licitaţiilor organizate în cadrul Platformei Regionale de Rezervare de Capacitate, cu respectarea regulilor de operare a acesteia, în conformitate cu prevederile Acordului de Alocare de Capacitate încheiat între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi "Foldgazszallito Zartkoruen Mukodo Reszvenytarssasag" - FGSZ Ltd., operatorul de transport şi de sistem din Ungaria.
ART. 2
Produsele de capacitate oferite de Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş prin intermediul licitaţiilor organizate în cadrul Platformei regionale de rezervare de capacitate sunt reprezentate de capacitatea grupată fermă lunară standard de transport în punctul de interconectare Csanadpalota, pe ambele direcţii de vehiculare a gazelor naturale, respectiv România - Ungaria şi Ungaria - România.
ART. 3
Prin derogare de la prevederile Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, contractele de transport al gazelor naturale încheiate între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi utilizatorii de reţea, ca urmare a derulării licitaţiilor în cadrul Platformei regionale de rezervare de capacitate, vor cuprinde următoarele documente:
a) "Termenii şi condiţiile generale aferente contractelor de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru acordarea capacităţii grupate în punctul de interconectare Csanadpalota", prevăzute în anexa nr. 1;
b) declaraţia pe propria răspundere, semnată de reprezentantul legal sau convenţional al utilizatorului reţelei, întocmită în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 2;
c) mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul Platformei regionale de rezervare de capacitate, transmis de către operatorul platformei.
ART. 4
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş are obligaţia de a publica pe pagina sa de internet, în limba română şi în limba engleză, atât regulile de operare a Platformei regionale de rezervare de capacitate, cât şi "Termenii şi condiţiile generale aferente contractelor de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru acordarea capacităţii grupate în punctul de interconectare Csanadpalota".
ART. 5
Participarea unui utilizator de reţea în cadrul fiecărei licitaţii organizate în conformitate cu prevederile regulilor de operare a Platformei regionale de rezervare de capacitate, în vederea alocării de capacitate grupată în punctul de interconectare Csanadpalota, este supusă procesului de validare de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, în măsura în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele cerinţe:
a) utilizatorul de reţea prezintă operatorului de transport şi de sistem licenţa/autorizaţia emisă/recunoscută de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
b) utilizatorul de reţea prezintă operatorului de transport şi de sistem declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la art. 3 lit. b); declaraţia va fi depusă la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş odată cu depunerea garanţiei financiare prevăzute la lit. c);
c) utilizatorul de reţea depune o garanţie financiară, constituită în favoarea operatorului de transport şi de sistem, în vederea stabilirii limitei de credit ce urmează a fi acordată de către operatorul de transport şi de sistem utilizatorului de reţea, în vederea participării la licitaţia pentru rezervarea capacităţii grupate.
ART. 6
(1) Nivelul garanţiei financiare prevăzute la art. 5 lit. c) va fi apreciat, pe propria responsabilitate, de către utilizatorul de reţea, pe baza estimărilor sale referitoare la preţul de adjudecare a licitaţiei, ce ar urma să fie asumat de către acesta, astfel încât valoarea garanţiei financiare să asigure acoperirea, în proporţie de 100%, a contravalorii serviciilor de transport solicitate, după cum urmează:
a) în cazul solicitării de capacitate grupată în punctul de interconectare Csanadpalota pe direcţia de ieşire din România, garanţia financiară acoperă atât contravaloarea capacităţii solicitate, cât şi contravaloarea componentei volumetrice a cantităţilor de gaze naturale considerate a fi transportate la nivelul capacităţii grupate solicitate;
b) în cazul solicitării de capacitate grupate în punctul de interconectare Csanadpalota pe direcţia de intrare în România, garanţia financiară acoperă contravaloarea capacităţii solicitate.
(2) Garanţia financiară poate fi constituită în numerar, sub formă de cont garantat (depozit colateral) şi/sau de scrisoare de garanţie bancară, emisă de o bancă de pe teritoriul României. Garanţia financiară astfel constituită va deveni garanţia de bună execuţie a contractului de transport al gazelor naturale, în cazul în care utilizatorul de reţea rezervă capacitate grupată în punctul de interconectare Csanadpalota ca efect al adjudecării licitaţiei, urmând a fi menţinută la dispoziţia operatorului de transport şi de sistem pe toată durata de valabilitate a contractului de transport al gazelor naturale încheiat în urma derulării licitaţiei, plus o perioadă de 30 de zile calendaristice de la data expirării duratei de valabilitate a acestuia.
(3) Garanţia financiară prevăzută la alin. (2) va fi returnată utilizatorului de reţea care a constituit-o, în condiţiile prevăzute în cuprinsul instrumentului specific de garantare.
(4) Limita de credit acordată utilizatorului de reţea în vederea participării la licitaţia pentru rezervarea capacităţii grupate este egală cu nivelul garanţiei financiare care acoperă contravaloarea capacităţii solicitate.
ART. 7
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 8
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi utilizatorii Sistemului naţional de transport al gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar direcţiile de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.
ART. 9
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele
Autorităţii Naţionale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
Niculae Havrileţ
Bucureşti, 3 decembrie 2014.
Nr. 143.
ANEXA 1
TERMENI ŞI CONDIŢII GENERALE
aferente contractelor de transport al gazelor naturale încheiate
în urma derulării licitaţiilor pentru acordarea capacităţii
grupate în punctul de interconectare Csanadpalota
I. Terminologie; legislaţie şi alte documente aplicabile
ART. 1
(1) Termenii utilizaţi în contractul de transport al gazelor naturale sunt definiţi în Regulamentul (UE) nr. 984/2013 al Comisiei din 14 octombrie 2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul reţelei pentru SNT.
(2) Prevederile contractului de transport al gazelor naturale sunt completate cu prevederile din Codul civil, din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, din reglementările Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), inclusiv cu prevederile Codului reţelei pentru SNT, ale acordurilor de alocare de capacitate, respectiv de operare privind punctul de interconectare Csanadpalota, încheiate între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi "Foldgazszallito Zartkoruen Mukodo Reszvenytarssasag" - FGSZ Ltd., precum şi ale Regulilor de operare ale Platformei regionale de rezervare de capacitate.
II. Obiectul contractului
ART. 2
(1) În baza acestui contract de transport al gazelor naturale, denumit în continuare contractul, sunt prestate servicii ferme de transport al gazelor naturale, desemnând ansamblul de activităţi şi operaţiuni desfăşurate de operatorul de transport şi de sistem pentru sau în legătură cu rezervarea capacităţii de transport în punctul de interconectare Csanadpalota şi, după caz, transportul prin Sistemul naţional de transport (SNT) al cantităţilor determinate de gaze naturale exprimate în unităţi de energie, în conformitate cu prevederile acordului de operare încheiat între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi "Foldgazszallito Zartkoruen Mukodo Reszvenytarssasag" - FGSZ Ltd.
(2) Operatorul de transport şi de sistem, denumit în continuare OTS, şi utilizatorul de reţea, denumit în continuare UR, iau act de faptul că, în baza contractului, în punctul de interconectare Csanadpalota se rezervă capacitate grupată în condiţiile Regulilor de operare ale Platformei regionale de rezervare de capacitate.
(3) OTS şi UR îşi exprimă în mod explicit acordul ca data intrării în vigoare a contractului să coincidă cu data intrării în vigoare a contractului corespondent de rezervare de capacitate pe partea maghiară.
(4) Capacitatea de transport grupată rezervată în punctul de interconectare Csanadpalota este exprimată în kWh/h (25 grade C/0 grade C) şi este cea alocată UR în urma licitaţiei desfăşurate conform Regulilor de operare ale Platformei regionale de rezervare de capacitate.
(5) Cantităţile de gaze naturale predate de OTS şi preluate de către UR în punctul de ieşire Csanadpalota în baza contractului vor fi predate de UR şi preluate de către OTS în punctele de intrare în SNT în care UR a rezervat capacitate de transport, conform contractelor de transport al gazelor naturale aflate în derulare pentru aceeaşi perioadă.
(6) Cantităţile de gaze naturale predate de către UR şi preluate de către OTS în punctul de intrare Csanadpalota în baza contractului vor fi predate de către OTS şi preluate de către UR în punctele de ieşire din SNT în care UR a rezervat capacitate de transport conform contractelor de transport al gazelor naturale aflate în derulare pentru aceeaşi perioadă.
III. Durata contractului
ART. 3
(1) Contractul se încheie pentru o lună, în perioada cuprinsă între ora 5,00, ora universală coordonată - UTC a primei zile a lunii, şi ora 5,00, ora universală coordonată - UTC a primei zile a lunii următoare pentru ora de iarnă, respectiv în perioada cuprinsă între ora 4,00, ora universală coordonată - UTC a primei zile a lunii, şi ora 4,00, ora universală coordonată - UTC a primei zile a lunii următoare pentru ora de vară.
(2) Luna şi anul pentru care se încheie contractul conform alin. (1) sunt specificate în mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul Platformei regionale de rezervare de capacitate, transmis de către operatorul platformei.
IV. Măsurarea gazelor naturale la punctele de intrare/ieşire în/din SNT
ART. 4
(1) Măsurarea cantităţilor de gaze naturale şi determinarea cantităţilor de energie intrate în/ieşite din SNT se fac în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice.
(2) Gazele naturale vehiculate prin punctele de intrare în/ieşire din SNT trebuie să respecte condiţiile minime de calitate prevăzute în legislaţia specifică.
V. Preţ. Modalităţi şi condiţii de plată
ART. 5
(1) UR va plăti OTS contravaloarea capacităţii de transport rezervate, stabilită în baza preţului de adjudecare rezultat în urma licitaţiei, şi, după caz, tariful aprobat de ANRE, aferent componentei volumetrice, pentru cantitatea de gaze naturale transportată, conform alocărilor finale.
(2) Preţul de pornire a licitaţiei se obţine prin aplicarea factorilor de transformare între condiţiile de referinţă, conform SR ISO 13443 ("Gaz natural. Condiţii de referinţă standard"), la tarifele de rezervare de capacitate în punctul de interconectare Csanadpalota, aprobate de către ANRE.
(3) UR va plăti suplimentar OTS, după caz, tarifele prevăzute în Codul reţelei pentru SNT.
(4) OTS va transmite UR în termen de 5 zile de la data încheierii contractului o factură întocmită pe baza capacităţii de transport alocate şi a preţului de adjudecare rezultat în urma licitaţiei, conform specificaţiilor din mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul Platformei regionale de rezervare de capacitate, transmis de către operatorul platformei. Plata facturii se va efectua în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării facturii.
(5) OTS va transmite UR, în termen de 10 zile lucrătoare de la sfârşitul lunii, două facturi separate, denumite în continuare "facturi lunare", întocmite pe baza alocărilor finale pentru luna precedentă şi anume:
a) o factură aferentă cantităţilor de gaze naturale transportate, întocmită pe baza alocărilor finale pentru luna precedentă;
b) o a doua factură aferentă dezechilibrelor pentru luna precedentă, întocmită în baza alocărilor finale prin aplicarea FTG, după caz.
(6) Plata facturilor emise de către OTS conform alin. (5) se face în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării acestora. În cazul în care data scadenţei este zi nelucrătoare, termenul se socoteşte împlinit în următoarea zi lucrătoare.
(7) Obligaţia de plată este considerată îndeplinită la data intrării sumelor respective totale în contul OTS.
VI. Drepturile şi obligaţiile OTS
ART. 6
OTS are următoarele drepturi:
a)să încaseze contravaloarea serviciilor prestate şi a majorărilor de întârziere;
b) să execute garanţia depusă de UR în caz de neplată la scadenţă a facturilor emise;
c) să limiteze sau să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport, în cazul în care UR nu respectă prevederile documentelor stipulate la art. 1 alin. (2), cu notificarea UR;
d) să refuze preluarea în SNT a gazelor naturale care nu respectă condiţiile minime de calitate prevăzute în legislaţia specifică;
e) să factureze, după caz, contravaloarea dezechilibrelor realizate, cu respectarea tarifelor prevăzute în Codul reţelei pentru SNT;
f) să factureze UR contravaloarea serviciilor de transport prestate, cu respectarea preţului de adjudecare pentru capacitatea rezervată şi, după caz, a tarifului volumetric pentru cantitatea de gaze naturale transportată, inclusiv majorările de întârziere;
g) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport în scopul remedierii avariilor apărute în SNT, cu informarea UR în maximum 6 ore;
h) să răspundă şi să soluţioneze sesizările UR referitoare la prestarea serviciilor de transport, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare;
i) toate celelalte drepturi, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele stipulate la art. 1 alin. (2).
ART. 7
OTS are următoarele obligaţii:
a) să permită accesul UR la datele/documentele care au stat la baza emiterii facturii în situaţia în care acesta contestă factura emisă;
b) să preia, să transporte şi să predea UR cantităţile de energie, în conformitate cu nominalizările/renominalizările aprobate şi cu respectarea condiţiilor de calitate prevăzute în legislaţia specifică;
c) toate celelalte obligaţii, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele stipulate la art. 1 alin. (2).
VII. Drepturile şi obligaţiile UR
ART. 8
UR are următoarele drepturi:
a) de a refuza să preia la punctul de ieşire din SNT gazele naturale care nu respectă condiţiile de calitate prevăzute în legislaţia specifică;
b) să conteste factura emisă de OTS şi să solicite acestuia accesul la datele/documentele care au stat la baza emiterii facturii;
c) toate celelalte drepturi, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele stipulate la art. 1 alin. (2).
ART. 9
UR are următoarele obligaţii:
a) să plătească integral şi la termen facturile emise de OTS reprezentând contravaloarea serviciilor de transport prestate şi, după caz, a majorărilor de întârziere aferente;
b) toate celelalte obligaţii, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele stipulate la art. 1 alin. (2).
VIII. Clauza de confidenţialitate
ART. 10
(1) Părţile sunt obligate să păstreze confidenţialitatea datelor, documentelor şi a informaţiilor obţinute din derularea contractului.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele date, documente şi informaţii:
a) cele care pot fi dezvăluite, în conformitate cu prevederile documentelor stipulate la art. 1 alin. (2);
b) cele pentru a căror dezvăluire s-a primit acordul scris al celeilalte părţi contractante;
c) cele solicitate de organele abilitate ale statului, în baza unei obligaţii legale de informare.
(3) Prevederile prezentului articol vor rămâne în vigoare o perioadă de 5 ani de la încetarea raporturilor contractuale.
IX. Răspundere contractuală
ART. 11
(1) Neîndeplinirea obligaţiei de plată a facturii în termenul prevăzut la art. 5 alin. (4) atrage executarea garanţiei constituite în condiţiile art. 5 lit. c) din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 143/2014 privind unele măsuri pentru implementarea Regulamentului (UE) nr. 984/2013 al Comisiei din 14 octombrie 2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului.
(2) Neîndeplinirea obligaţiei de plată a facturilor în termenul prevăzut la art. 5 alin. (6) atrage:
a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere, calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data comunicării facturii până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plăţii, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată la data scadenţei;
b) reţinerea, din garanţia financiară constituită în condiţiile art. 5 lit. c) din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 143/2014, a sumei necesare pentru a acoperi neplata totală sau parţială a facturilor emise.
ART. 12
UR are dreptul să solicite şi să primească daune-interese, în condiţiile prevăzute de lege, până la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, în situaţia în care OTS nu îşi îndeplineşte din culpă obligaţia de prestare a serviciilor de transport al gazelor naturale, precum şi orice alte obligaţii stabilite prin contract.
X. Forţa majoră/Caz fortuit
ART. 13
(1) Forţa majoră este acel eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, care exonerează părţile de răspundere, în condiţiile art. 1.351 din Codul civil.
(2) În cazul în care forţa majoră nu încetează în termen de 15 zile, părţile au dreptul să invoce încetarea de plin drept a contractului, fără ca vreuna dintre ele să aibă dreptul de a pretinde dezdăunări.
(3) Partea care invocă forţa majoră are obligaţia să o aducă la cunoştinţa celeilalte părţi, în scris, prin notificare în maximum două zile de la apariţie, iar dovada forţei majore se va comunica în maximum 15 de zile de la apariţie.
ART. 14
(1) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către partea care ar fi fost chemată să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
(2) Părţile sunt exonerate de răspundere atunci când executarea unei obligaţii a devenit imposibilă din cauza unor circumstanţe care nu îi sunt imputabile părţii care trebuia să o îndeplinească.
XI. Încetarea contractului
ART. 15
(1) Contractul încetează:
a) la încheierea perioadei de valabilitate a contractului;
b) de plin drept, prin încetarea contractului corespondent, încheiat între UR şi "Foldgazszallito Zartkoruen Mukodo Reszvenytarssasag" - FGSZ Ltd.;
c) prin acordul tripartit al "Foldgazszallito Zartkoruen Mukodo Reszvenytarssasag" - FGSZ Ltd., al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi UR, indiferent de motiv;
d) în urma unui caz de forţă majoră/caz fortuit, conform contractului.
(2) Încetarea contractului nu are niciun efect asupra obligaţiilor contractuale care decurg din executarea contractului până la încetarea acestuia.
XII. Notificări
ART. 16
(1) Părţile sunt obligate ca pe parcursul derulării contractului să îşi notifice reciproc, la sediul prevăzut în formularul de înregistrare a UR ca membru al Platformei regionale de rezervare de capacitate, respectiv la adresa indicată pe pagina de internet a Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, orice modificare a circumstanţelor avute în vedere la data semnării contractului.
(2) Termenul de notificare este de maximum 3 zile calendaristice de la data producerii modificării de circumstanţe, dacă prin contract nu se prevede alt termen.
(3) Modalităţile de notificare sunt stabilite de către părţi de comun acord, cu respectarea prevederilor Codului reţelei pentru SNT.
XIII. Legislaţia aplicabilă şi soluţionarea litigiilor
ART. 17
(1) Prevederile contractului se supun legislaţiei române în vigoare şi se interpretează în conformitate cu aceasta.
(2) Părţile convin că toate neînţelegerile privind valabilitatea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului să fie soluţionate pe cale amiabilă. În cazul în care nu se reuşeşte soluţionarea pe cale amiabilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti competente.
XIV. Cesionarea contractului
ART. 18
(1) Niciuna dintre părţi nu va putea ceda unui terţ, în niciun mod, în tot sau în parte, drepturile şi/sau obligaţiile sale decurgând din contract, decât cu acordul, dat în mod expres, în scris de "Foldgazszallito Zartkoruen Mukodo Reszvenytarssasag" - FGSZ Ltd., Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi UR, acord care nu poate fi refuzat nemotivat.
(2) Notificarea intenţiei de cesionare se înaintează celorlalte părţi cu minimum 5 zile lucrătoare înaintea datei de cesionare planificate.
(3) Părţile notificate au obligaţia de a răspunde motivat în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării.
ANEXA 2
DECLARAŢIE
Subsemnatul, ......., [numele şi datele de identificare ale persoanei care completează declaraţia: CNP, seria şi numărul cărţii de identitate, adresă, telefon, e-mail], în calitate de reprezentant legal/convenţional*) al ....... [denumirea şi datele de identificare ale utilizatorului de reţea: sediul social, telefon, fax, e-mail, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului ........., CIF ........., cod unic de înregistrare],
declar pe propria răspundere următoarele:
- cunosc şi accept în întregime prevederile "Regulilor de operare ale Platformei Regionale de Rezervare de Capacitate", în baza cărora urmează a se organiza, în data de ......, licitaţia pentru rezervarea de capacitate de transport grupată în punctul de interconectare Csanadpalota;
- cunosc şi accept în întregime prevederile "Termenilor şi condiţiilor generale aferente contractelor de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru acordarea capacităţii grupate în punctul de interconectare Csanadpalota", prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 143/2014 privind unele măsuri pentru implementarea Regulamentului (UE) nr. 984/2013 al Comisiei din 14 octombrie 2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, care vor constitui, împreună cu prezenta declaraţie şi cu mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul Platformei regionale de rezervare de capacitate, transmis în mod automat de această platformă, contractul de transport al gazelor naturale încheiat între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi .............. [denumirea UR] în urma desfăşurării licitaţiei din data de ......... .
Prin prezenta declaraţie, confirm cunoaşterea şi asumarea întocmai a dispoziţiilor art. 326 din Codul penal ("Falsul în declaraţii"), conform cărora "Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".
Data: ..................
Utilizator de reţea
Ştampilă
Reprezentant legal/convenţional*)
Semnătură:
──────────
*) În cazul reprezentantului convenţional, la declaraţie se anexează procura specială/împuternicirea.
──────────
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: