Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 141 din 21 august 2024 privind aprobarea modelului-cadru al procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon
Având în vedere: - art. 8 alin. (2) lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare; – Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 2 alin. (5) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon, cu completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon emite următorul ordin: ART. 1 Se aprobă modelul-cadru al procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în domeniul minier, petrolier şi al stocării geologice a dioxidului de carbon, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice dispoziţie contrară se abrogă.
ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în 3 zile de la data publicării.
p. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, Elena Maria Sava
Bucureşti, 21 august 2024. Nr. 141. ANEXA 1 *) Anexa este reprodusă în facsimil. (a se vedea imaginea asociată) ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email