Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 137 din 20 mai 2020 privind aprobarea sistemului de sancţiuni aplicabil începând cu anul 2020 pentru cererile de sprijin/plată depuse conform angajamentelor ce fac obiectul schemei de ajutor de stat "Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor", aferentă măsurii 15 "Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor", submăsura 15.1 "Plăţi pentru angajamente de silvomediu" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020
EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 463 din 2 iunie 2020
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 9.624 din 11.05.2020 al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale,
în baza prevederilor:
- Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2014-2020), aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2015)3.508 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare;
– Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului CE nr. 1.698/2005 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;
– Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;
– Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi condiţiile pentru refuzarea sau retragerea plăţilor şi pentru sancţiunile administrative aplicabile în cazul plăţilor directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală şi al ecocondiţionalităţii, cu modificările şi completările ulterioare;
– Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Sistemul Integrat de Administrare şi Control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările ulterioare;
– Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României;
– Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României;
– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.002/2016 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor“, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 352/626/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor:
- art. 57 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
– art. 9 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă sistemul de sancţiuni aplicabil începând cu anul 2020 pentru cererile de sprijin/plată aferente angajamentelor ce fac obiectul schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor“, aferentă măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor“, submăsura 15.1 „Plăţi pentru angajamente de silvomediu“ din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Prezentul ordin se aplică şi cererilor de sprijin/de plată care au fost depuse în anul 2019, care nu au fost autorizate la plată până la data intrării în vigoare a prezentului ordin.
ART. 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 295/2019 pentru aprobarea sistemului de sancţiuni aplicabil cererilor de sprijin/plată depuse începând cu anul 2019, aferente angajamentelor ce fac obiectul schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor“, măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor“, submăsurii 15.1 „Plăţi pentru angajamente de silvomediu“ din cadrul Programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 şi 380 bis din 15 mai 2019.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Nechita-Adrian Oros
Bucureşti, 20 mai 2020.
Nr. 137.
ANEXA 1
SISTEM DE SANCŢIUNI
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: