Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţã a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în aplicarea Hotãrârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, inspectorul de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat emite urmãtorul ordin: ART. 1 Se aprobã Metodologia privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea tehnicã a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR - operator RSVTI, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin. ART. 2 Persoanele fizice şi juridice care doresc sã presteze activitãţile specifice prescripţiilor tehnice - Colecţia ISCIR ca operator RSVTI trebuie sã se autorizeze în condiţiile prevãzute în metodologia prevãzutã la art. 1. ART. 3 Persoanele juridice şi fizice care la data intrãrii în vigoare a prezentului ordin au autorizaţii valabile, emise potrivit dispoziţiilor Ordinului inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 333/2006 pentru aprobarea Procedurii privind autorizarea operatorilor responsabili cu supravegherea tehnicã a instalaţiilor şi a modelului Autorizaţiei pentru supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor şi ale Ordinului inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 382/2009 pentru aprobarea Metodologiei privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnicã în utilizare a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR - operator RSVTI, cu modificãrile ulterioare, pot continua prestarea activitãţii de operator RSVTI pânã la data expirãrii valabilitãţii acestora, numai pentru activitatea de supraveghere tehnicã a instalaţiilor/echipamentelor. ART. 4 La data expirãrii perioadei de valabilitate a autorizaţiilor emise în temeiul ordinelor inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 333/2006 şi, respectiv, nr. 382/2009, cu modificãrile ulterioare, persoanele fizice şi juridice care doresc dobândirea unei noi autorizaţii de operator RSVTI vor îndeplini condiţiile prevãzute în metodologia precizatã la art. 1. ART. 5 La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin se abrogã dispoziţiile Ordinului inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 382/2009 pentru aprobarea Metodologiei privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnicã în utilizare a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR - operator RSVTI, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 9 octombrie 2009, cu modificãrile ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare. ART. 6 Prezentul ordin intrã în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I. Inspectorul de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, Uleia Viorel Bucureşti, 10 mai 2011. Nr. 130. ANEXÃ METODOLOGIE privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea tehnicã a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR - operator RSVTI CAP. I Dispoziţii generale SECŢIUNEA 1 Scop ART. 1 (1) Prezenta metodologie are ca scop formarea profesionalã şi autorizarea operatorilor RSVTI, persoane fizice şi juridice, în conformitate cu cerinţele specifice ale prescripţiilor tehnice ISCIR privind siguranţa în funcţionare a instalaţiilor/echipamentelor, în domeniul instalaţiilor sub presiune, al instalaţiilor de ridicat şi al aparatelor consumatoare de combustibil. (2) Prezenta metodologie urmãreşte ca formarea profesionalã a operatorilor RSVTI sã se facã unitar, cu organizatori avizaţi de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), pe baza unor programe care pun la dispoziţia participanţilor informaţiile necesare în vederea desfãşurãrii activitãţii. SECŢIUNEA a 2-a Termeni şi definiţii ART. 2 În sensul prezentei metodologii, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii: a) autorizare - activitatea de evaluare, efectuatã de ISCIR, a competenţei şi capabilitãţii unei persoane fizice sau juridice de a desfãşura activitãţile prevãzute de prezenta metodologie; b) atestat - documentul eliberat de ISCIR, obţinut pe baza unei evaluãri scrise; c) avizare - procedura de evaluare a persoanelor juridice de a presta o activitate de formare profesionalã în domeniul reglementat de prezenta metodologie; d) deţinãtor - persoana fizicã sau juridicã ce deţine cu orice titlu o instalaţie/un echipament în exploatare; e) examinare - procesul care are loc la finalizarea unui program de formare profesionalã pentru evaluarea cunoştinţelor şi abilitãţilor tehnice în vederea autorizãrii; f) formator - persoana fizicã atestatã de cãtre ISCIR potrivit dispoziţiilor legale; g) operator RSVTI - operatorul autorizat, responsabil cu supravegherea tehnicã a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR; h) persoanã juridicã - orice entitate constituitã potrivit legii naţionale, precum şi cele constituite în temeiul dreptului altui stat membru al Uniunii Europene sau reglementat de acesta; i) subdiviziuni ale persoanei juridice - sediile secundare ale persoanei juridice, respectiv filiale, sucursale, agenţii, puncte de lucru, reprezentanţe sau alte asemenea sedii; j) supraveghere tehnicã a instalaţiilor - totalitatea activitãţilor desfãşurate pentru respectarea prevederilor Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţã a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi a prescripţiilor tehnice aplicabile, desfãşurate de cãtre operatorul RSVTI în scopul funcţionãrii în condiţii de siguranţã a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR; k) utilizator - persoana fizicã sau juridicã ce are în folosinţã o instalaţie/un echipament. SECŢIUNEA a 3-a Domeniu de aplicare ART. 3 Deţinãtorii/Utilizatorii de instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR, indiferent de forma de constituire şi proprietate, au obligaţia sã numeascã un operator RSVTI. ART. 4 Activitatea de operator RSVTI poate fi prestatã de persoane fizice sau juridice în baza autorizaţiei emise de cãtre ISCIR. ART. 5 Autorizarea unei persoane fizice ca operator RSVTI se face numai dupã participarea la un program de instruire organizat de o persoanã juridicã avizatã de cãtre ISCIR. CAP. II Organizarea şi desfãşurarea programelor de instruire SECŢIUNEA 1 Avizarea persoanelor juridice pentru organizarea programelor de instruire ART. 6 (1) Persoanele juridice care doresc sã organizeze şi sã deruleze programe de instruire pentru operatori RSVTI trebuie avizate de cãtre ISCIR. (2) În vederea avizãrii, persoana juridicã depune la ISCIR urmãtoarele: a) adresa de solicitare; b) dovada cã are ca obiect de activitate desfãşurarea activitãţilor de formare profesionalã, conform codului CAEN specific prevãzut în actul constitutiv/statut; c) programa analiticã cu tematica prevãzutã în anexa nr. 1; d) suportul de curs. (3) ISCIR analizeazã documentele prevãzute la alin. (2) şi, în cazul în care acestea corespund prevederilor prezentei metodologii, ISCIR elibereazã adresa de avizare/respingere a persoanei juridice, conform modelului prevãzut în anexa nr. 2. (4) În cazul respingerii avizãrii, ISCIR comunicã motivele respingerii. (5) Avizarea este valabilã pe o perioadã de 4 (patru) ani. ART. 7 În vederea organizãrii programelor de instruire, persoana juridicã avizatã trebuie sã respecte urmãtoarele condiţii: a) sã deruleze programele de instruire cu formatorii atestaţi de cãtre ISCIR; b) sã asigure condiţiile necesare pentru buna desfãşurare a programului de instruire. ART. 8 Persoanele juridice care au obţinut avizul pentru organizarea programelor de instruire se publicã pe site-ul ISCIR. SECŢIUNEA a 2-a Organizarea programelor de instruire în vederea autorizãrii operatorilor RSVTI - persoane fizice ART. 9 Persoana fizicã se poate înscrie la un program de instruire, organizat de o persoanã juridicã avizatã de ISCIR, dacã îndeplineşte urmãtoarele condiţii: a) are exerciţiul drepturilor civile; b) este aptã din punct de vedere medical pentru prestarea activitãţii de operator RSVTI, aspect dovedit prin fişa de aptitudini medicale eliberatã de un medic de medicina muncii; c) are studii superioare sau medii tehnice, aspect dovedit prin documentele de studii; solicitantul cu studii medii trebuie sã facã dovada cã are o vechime de minimum 2 ani de muncã în domenii reglementate de ISCIR. ART. 10 (1) Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 9, în vederea înscrierii la un program de instruire, depun la organizatorul programului de instruire urmãtoarele documente: a) copia diplomei de studii tehnice; b) curriculum vitae; c) copia actului de identitate; d) fişa de aptitudini medicale eliberatã de un medic de medicina muncii. (2) Pentru actele solicitate în copie, organizatorul programului de instruire va certifica conformitatea acestora cu originalul. ART. 11 (1) Pentru organizarea unui program de instruire în vederea autorizãrii operatorilor RSVTI, persoana juridicã avizatã depune la ISCIR, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea programului, urmãtoarele: a) adresa de anunţare a organizãrii programului de instruire, în care se precizeazã tipul programului (tip modul), perioada de organizare şi locul de desfãşurare a programului; b) copia adresei de avizare a persoanei juridice; c) programa analiticã de instruire dezvoltatã pe teme, zile, ore şi formatori; d) tabelul cu numele şi prenumele formatorilor atestaţi; e) tabel cu numele şi prenumele cursanţilor şi codul numeric personal. (2) Programa analiticã de instruire în vederea autorizãrii (modul A) este prezentatã în anexa nr. 1. (3) ISCIR analizeazã documentaţia depusã şi comunicã, în scris, organizatorului decizia cu privire la avizarea deschiderii şi desfãşurãrii programului de instruire, conform modelului de adresã prevãzut în anexa nr. 3. ART. 12 Se admite modificarea listei cursanţilor în intervalul rãmas pânã la începerea programului, cu obligaţia anunţãrii ISCIR în legãturã cu modificãrile intervenite. ART. 13 La sfârşitul programului de instruire, organizatorul elibereazã participanţilor documentul care confirmã participarea la programul de instruire conform modelului prevãzut în anexa nr. 4. ART. 14 Persoana juridicã avizatã care nu anunţã organizarea unui program de instruire în termenul prevãzut la art. 11 alin. (1) nu are dreptul sã elibereze participanţilor documentul care sã confirme participarea la programul de instruire. ART. 15 ISCIR poate efectua verificãri privind modul de desfãşurare a programului de instruire. CAP. III Autorizarea operatorilor RSVTI SECŢIUNEA 1 Autorizarea operatorului RSVTI - persoanã fizicã ART. 16 (1) Persoanele fizice care au participat la un program de instruire, organizat de o persoanã juridicã avizatã de cãtre ISCIR, se pot înscrie la examenul în vederea autorizãrii ca operator RSVTI. (2) Examenul în vederea autorizãrii ca operator RSVTI se organizeazã de persoana juridicã avizatã de ISCIR, la finalul programului de instruire, aceasta având obligaţia de a asigura buna desfãşurare a examenului. ART. 17 Examenul de autorizare se susţine cu ISCIR. ART. 18 (1) Persoanele care se înscriu la examenul în vederea autorizãrii ca operator RSVTI trebuie sã prezinte urmãtoarele documente: a) cererea de înscriere la examenul de autorizare; b) copia diplomei de studii medii tehnice sau superioare tehnice; c) copia actului de identitate; d) copia documentului de participare la programul de instruire organizat de cãtre o persoanã juridicã avizatã de ISCIR. (2) Persoanele care au ocupat timp de minimum 2 ani funcţia de inspector de specialitate în cadrul ISCIR au dreptul de a dobândi calitatea de operator RSVTI în urma participãrii la examenul de autorizare şi achitãrii tarifului de eliberare a autorizaţiei, fãrã a mai fi necesarã participarea la programul de instruire. (3) Persoanele care au ocupat timp de minimum 2 ani funcţia de inspector de specialitate în cadrul ISCIR şi care au fost atestate ca formatori în domeniul RSVTI sau ca formatori experţi au dreptul de a dobândi calitatea de operator RSVTI, în urma achitãrii tarifului de autorizare, fãrã a mai fi necesarã participarea la programul de instruire şi la examenul de autorizare. ART. 19 (1) Tematica pentru examenul de autorizare se stabileşte de cãtre ISCIR pe baza suportului de curs avizat. (2) Examenul de autorizare constã într-o examinare scrisã. (3) Condiţia de promovare a examenului de autorizare este obţinerea notei minime 7 (şapte). ART. 20 (1) Persoanele care nu au promovat sau nu au putut participa la examenul în vederea obţinerii autorizaţiei ca operator RSVTI pot participa la reexaminare în condiţiile prevãzute la art. 18 pe baza unei solicitãri scrise transmise la ISCIR, în termen de maximum 12 luni de la data finalizãrii programului de instruire. (2) Examenul de autorizare se susţine cu ISCIR, care planificã candidaţii înscrişi. ART. 21 (1) Pentru candidaţii care la examenul de autorizare au fost declaraţi "ADMIS", ISCIR elibereazã o autorizaţie conform modelului prevãzut în anexa nr. 5. (2) Autorizaţia eliberatã de ISCIR are termen de valabilitate de 4 ani de la data eliberãrii. (3) Pe baza autorizaţiei eliberate, operatorul RSVTI deţine o ştampilã de identificare, conform modelului prevãzut în anexa nr. 6. ART. 22 Persoana fizicã autorizatã ca operator RSVTI poate solicita ISCIR prelungirea valabilitãţii autorizaţiei, dacã sunt îndeplinite urmãtoarele cerinţe: a) îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 9; b) autorizaţia nu are termenul de valabilitate expirat, nu a fost retrasã de ISCIR sau anulatã, în condiţiile legii; c) dovedeşte participarea, cu cel mult un an înainte de data expirãrii valabilitãţii autorizaţiei, la un program de instruire în domeniu (modul B) organizat, în condiţiile menţionate la art. 9-15, de o persoanã juridicã avizatã de cãtre ISCIR. ART. 23 (1) Programul de instruire în vederea prelungirii valabilitãţii autorizaţiei se organizeazã de persoane juridice avizate de cãtre ISCIR în condiţiile art. 6. (2) Programa analiticã de instruire în vederea prelungirii valabilitãţii autorizaţiei (modul B) este prezentatã în anexa nr. 1. (3) La sfârşitul programului de instruire, organizatorul elibereazã participanţilor o adeverinţã conform modelului prevãzut în anexa nr. 4. ART. 24 (1) În vederea prelungirii valabilitãţii autorizaţiei, persoana fizicã depune la ISCIR o cerere însoţitã de urmãtoarele documente: a) actul de identitate, în copie; b) autorizaţia, în copie; c) fişa de aptitudini medicale, eliberatã de un medic de medicina muncii; d) dovada absolvirii unui program de instruire în domeniu (modul B), urmat cu cel mult un an înainte de data încetãrii valabilitãţii autorizaţiei, în copie; e) declaraţie datã olograf de solicitant, în original, prin care acesta declarã pe propria rãspundere cã nu se aflã în niciunul dintre cazurile prevãzute la art. 22 lit. b). (2) În cazul îndeplinirii cerinţelor menţionate la alin. (1), ISCIR elibereazã autorizaţia de operator RSVTI, având aceeaşi perioadã de valabilitate cu cea iniţialã. ART. 25 În exercitarea activitãţii sale, operatorul RSVTI persoanã fizicã are urmãtoarele drepturi: a) de a pãstra originalul autorizaţiei eliberate de cãtre ISCIR, unitatea la care acesta este angajat sau cu care are raporturi contractuale de altã naturã neputând sã le reţinã; b) sã primeascã toate informaţiile şi documentele solicitate cu privire la instalaţiile/echipamentele pe care le are în evidenţã de la reprezentanţii unitãţilor deţinãtoare/utilizatoare. ART. 26 (1) Autorizaţia de operator RSVTI - persoanã fizicã îşi înceteazã valabilitatea în urmãtoarele condiţii: a) de la data retragerii de cãtre autoritãţile sau organismele competente a avizelor ori diplomelor de studii necesare pentru exercitarea activitãţii de operator RSVTI; b) de la data la care pierderea capacitãţii depline de exerciţiu sau pierderea capacitãţii de folosinţã a fost constatatã prin decizie a autoritãţilor sau organismelor competente, potrivit legii; c) ca urmare a anulãrii acesteia, potrivit legii; d) ca urmare a interzicerii exercitãrii unei profesii sau a unei funcţii, ca mãsurã de siguranţã ori pedeapsã complementarã, de la data rãmânerii definitive a hotãrârii judecãtoreşti prin care a fost dispusã interdicţia; e) ca urmare a incapacitãţii prestãrii activitãţii ca operator RSVTI, stabilitã de medicul de medicina muncii. (2) Suspendarea opereazã de drept de la data la care condiţia nu mai este îndeplinitã şi dureazã pânã la îndeplinirea acesteia, fãrã a prelungi valabilitatea iniţialã a autorizaţiei. (3) În perioada suspendãrii, persoana fizicã nu are dreptul de a exercita activitãţi de operator RSVTI, sub sancţiunea retragerii autorizaţiei. SECŢIUNEA a 2-a Autorizarea operatorilor RSVTI - persoane juridice ART. 27 Cererea de eliberare a autorizaţiei de operator RSVTI pentru persoane juridice se depune la ISCIR, însoţitã de urmãtoarele documente: a) certificat constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sau un document echivalent emis de autoritãţile competente din statele membre, din care sã rezulte datele de identificare, obiectul de activitate de testãri şi analize tehnice şi subdiviziunile persoanei juridice, eliberat cu cel mult 30 de zile înainte de data cererii; b) autorizaţiile de operator RSVTI pentru personalul propriu, minimum douã persoane, valabile la data formulãrii cererii, în copie; c) documente care atestã existenţa la data formulãrii cererii a raporturilor contractuale dintre persoana juridicã şi persoanele fizice autorizate ca operator RSVTI, în copie; d) declaraţia pe propria rãspundere cã este de acord cu prelucrarea datelor de cãtre ISCIR. ART. 28 (1) În urma verificãrii documentaţiei depuse, inspectorul de specialitate din cadrul ISCIR efectueazã verificãrile tehnice şi consemneazã în procesul-verbal de verificare tehnicã dacã persoana juridicã îndeplineşte sau, dupã caz, nu îndeplineşte condiţiile pentru prestarea activitãţii. (2) Persoana juridicã are obligaţia sã furnizeze orice informaţie solicitatã de ISCIR referitoare la documentaţia depusã şi sã prezinte, în original, documentele solicitate. ART. 29 (1) ISCIR elibereazã autorizaţia persoanei juridice în baza procesului-verbal întocmit de cãtre inspectorul de specialitate din cadrul ISCIR; modelul autorizaţiei este prevãzut în anexa nr. 7. (2) Termenul de valabilitate a autorizaţiei este de 3 (trei) ani de la data eliberãrii, cu condiţia menţinerii continue a cerinţelor de autorizare. ART. 30 (1) Orice modificare care conduce la neîndeplinirea cerinţelor în baza cãrora a fost eliberatã autorizaţia trebuie anunţatã la ISCIR de persoana juridicã autorizatã în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data la care aceasta s-a produs. (2) În cazul modificãrii datelor de identificare ale persoanei juridice sau a schimbãrii operatorilor RSVTI înscrişi în autorizaţie, persoanei juridice autorizate i se elibereazã o actualizare a autorizaţiei, conform modelului prevãzut în anexa nr. 8. (3) În vederea actualizãrii autorizaţiei, persoana juridicã depune la ISCIR o cerere însoţitã de documentele prevãzute la art. 27. (4) Eliberarea actualizãrii autorizaţiei se face cu respectarea prevederilor art. 29. ART. 31 Persoana juridicã are dreptul sã desfãşoare activitatea pentru care este autorizatã numai începând cu data eliberãrii autorizaţiei sau a actualizãrii autorizaţiei. ART. 32 (1) Persoana juridicã autorizatã poate fi verificatã anual de cãtre ISCIR cu privire la menţinerea cerinţelor în baza cãrora s-a acordat autorizaţia, a menţinerii capabilitãţii tehnice de a efectua activitatea pentru care a fost autorizatã, precum şi în legãturã cu respectarea prevederilor prescripţiilor tehnice aplicabile domeniului sãu de activitate. (2) Verificarea constituie verificare programatã. ART. 33 (1) Autorizaţia de operator RSVTI - persoanã juridicã îşi înceteazã valabilitatea în urmãtoarele condiţii: a) de la data radierii persoanei juridice autorizate, ca efect al lichidãrii judiciare sau voluntare; b) de la data retragerii de cãtre autoritãţile sau organismele competente a avizelor necesare pentru exercitarea activitãţii de operator RSVTI - persoanã juridicã; c) ca urmare a anulãrii acesteia, potrivit legii; d) în cazul în care persoana juridicã autorizatã nu mai are raporturi de muncã cu cel puţin 2 operatori RSVTI - persoane fizice care au autorizaţii valabile. (2) Suspendarea opereazã de drept de la data la care condiţia nu mai este îndeplinitã şi dureazã pânã la îndeplinirea acesteia, fãrã a prelungi valabilitatea iniţialã a autorizaţiei. (3) În perioada suspendãrii, persoana juridicã nu are dreptul de a exercita activitãţi de operator RSVTI, sub sancţiunea retragerii autorizaţiei. SECŢIUNEA a 3-a Eliberarea duplicatelor ART. 34 (1) Eliberarea duplicatelor autorizaţiilor şi a actualizãrilor autorizaţiilor se face de cãtre ISCIR în urmãtoarele cazuri şi în urmãtoarele condiţii: a) în cazul pierderii, cu condiţia depunerii, în copie, a actului de declarare a pierderii; b) în cazul furtului, cu condiţia depunerii, în copie, a actului de înregistrare a reclamãrii furtului la poliţie; c) în cazul deteriorãrii, cu condiţia depunerii, în original, a actului deteriorat sau a declaraţiei solicitantului în cazul distrugerii totale. (2) Duplicatele se emit în termen de maximum 30 de zile de la depunerea documentaţiei complete. ART. 35 În cazul pierderii/deteriorãrii/furtului autorizaţiei, pentru eliberarea unui duplicat, persoana fizicã depune la ISCIR urmãtoarele documente: a) cererea pentru eliberarea duplicatului; b) actul de identitate, în copie; c) documentele prevãzute la art. 34 alin. (1), dupã caz. ART. 36 În cazul pierderii/deteriorãrii/furtului autorizaţiei/ actualizãrii autorizaţiei, pentru eliberarea unui duplicat, persoana juridicã depune la ISCIR urmãtoarele documente: a) cererea pentru eliberarea duplicatului, semnatã de reprezentantul legal al acesteia; b) autorizaţiile operatorilor RSVTI ai persoanei juridice, în copie; c) dovada cã operatorii RSVTI se aflã în raporturi contractuale cu persoana juridicã la data formulãrii cererii, în copie; d) documentul prevãzut la art. 34 alin. (1), dupã caz. CAP. IV Obligaţii şi responsabilitãţi SECŢIUNEA 1 Obligaţiile şi responsabilitãţile persoanelor juridice avizate pentru formarea profesionalã ART. 37 Persoanele juridice avizate de cãtre ISCIR pentru organizarea programelor de instruire au urmãtoarele obligaţii şi responsabilitãţi: a) sã asigure respectarea locului de desfãşurare, a orarului şi a tematicii de instruire avizate; b) sã permitã efectuarea verificãrilor inopinate ale inspectorilor de specialitate ISCIR; c) sã utilizeze în organizarea programelor de instruire numai formatori atestaţi de cãtre ISCIR; d) sã anunţe la ISCIR organizarea fiecãrui program de instruire conform prevederilor prezentei metodologii şi sã deruleze programul numai dupã primirea avizului din partea ISCIR; e) sã nu accepte înscrierea la programul de instruire a persoanelor care nu îndeplinesc cerinţele prevãzute de prezenta metodologie; f) sã permitã instruirea numai a persoanelor înscrise şi comunicate la ISCIR şi sã elibereze documentul de absolvire a programului de instruire numai pentru persoanele care au participat la programul de instruire. ART. 38 Persoanele fizice atestate de cãtre ISCIR ca formatori au urmãtoarele obligaţii şi responsabilitãţi: a) sã respecte locul de desfãşurare, orarul şi tematica de instruire avizate; b) sã desfãşoare activitatea de instruire numai pentru persoanele înscrise şi comunicate la ISCIR. SECŢIUNEA a 2-a Obligaţiile şi responsabilitãţile persoanelor fizice şi juridice autorizate ca operatori RSVTI ART. 39 (1) În exercitarea activitãţii, persoanele fizice şi juridice autorizate ca operator RSVTI au obligaţia sã supravegheze ca mãsurile impuse de legislaţia în vigoare privind funcţionarea, exploatarea, precum şi întreţinerea şi repararea instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR sã fie efectuate în conformitate cu cerinţele prescripţiilor tehnice aplicabile. (2) În acest sens, operatorul RSVTI - persoanã fizicã are urmãtoarele obligaţii specifice: a) sã identifice toate instalaţiile/echipamentele din domeniul ISCIR ale deţinãtorului/utilizatorului; b) sã permitã numai funcţionarea echipamentelor/instalaţiilor autorizate şi înregistrate la ISCIR; c) sã solicite eliberarea avizului obligatoriu de instalare, pentru echipamentele/instalaţiile pentru care prescripţiile tehnice prevãd acest lucru; d) sã ia mãsurile necesare şi sã se asigure cã instalaţia/echipamentul este utilizatã/utilizat în condiţii de siguranţã, prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi întreţinerii de cãtre persoane autorizate, conform instrucţiunilor tehnice ale acestora; e) sã se asigure cã utilizarea instalaţiei/echipamentului se face numai de cãtre personalul de deservire autorizat/instruit intern, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice aplicabile şi ale instrucţiunilor de exploatare ale instalaţiilor/ echipamentelor; f) sã anunţe de îndatã ISCIR despre producerea unor avarii sau accidente la echipamentele/instalaţiile pe care le au în evidenţã şi sã asigure oprirea acestora din funcţiune şi, dacã este posibil, izolarea acestora în vederea cercetãrii; g) sã solicite în scris conducerii deţinãtorului/utilizatorului oprirea unor instalaţii sau echipamente ISCIR din cauza defecţiunilor apãrute ori ca urmare a necesitãţii efectuãrii unor lucrãri de întreţinere, verificare, revizii, înlocuiri de piese sau reparaţii capitale; h) sã solicite autorizarea funcţionãrii numai a instalaţiilor/ echipamentelor care îndeplinesc condiţiile de introducere pe piaţã, conform legislaţiei în vigoare; i) sã verifice existenţa documentelor însoţitoare ale instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR, conform actelor normative aplicabile; j) sã întocmeascã şi sã actualizeze evidenţa centralizatã pentru toate instalaţiile/echipamentele din domeniul ISCIR, conform modelului prevãzut în anexa nr. 9; k) sã instruiascã şi sã examineze anual personalul de deservire, atât cel autorizat de cãtre ISCIR, cât şi cel instruit intern, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice aplicabile şi ale instrucţiunilor de exploatare ale instalaţiilor/ echipamentelor; l) sã asigure existenţa la fiecare loc de muncã a instrucţiunilor tehnice specifice pentru utilizarea în condiţii normale a instalaţiei/echipamentului şi a documentelor cuprinzând mãsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi şi dereglãri ale instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor în care aceasta/acesta este înglobatã/înglobat; m) sã solicite în scris deţinãtorului/utilizatorului oprirea din funcţiune a instalaţiilor/echipamentelor la expirarea scadenţei de funcţionare acordate cu ocazia ultimei verificãri tehnice în utilizare; n) sã propunã în scris conducerii deţinãtorului/utilizatorului planul de verificãri tehnice în utilizare aferent anului urmãtor, în vederea planificãrii condiţiilor de pregãtire a instalaţiilor/ echipamentelor; o) sã urmãreascã eliminarea neconformitãţilor constatate cu ocazia efectuãrii verificãrilor tehnice în utilizare; p) sã verifice şi sã vizeze registrele de evidenţã a funcţionãrii instalaţiilor/echipamentelor, în termenele şi cu respectarea modalitãţilor stabilite în prescripţiile tehnice aplicabile; q) sã urmãreascã pregãtirea instalaţiilor/echipamentelor pentru verificãri tehnice în utilizare; r) sã participe la cercetarea avariilor sau accidentelor produse la instalaţiile/echipamentele ISCIR pe care le are în evidenţã, în vederea furnizãrii tuturor informaţiilor organelor de cercetare a evenimentelor; s) sã informeze în scris ISCIR, în termen de 15 zile, despre datele de identificare ale noului deţinãtor de instalaţii/ echipamente, în cazul unui transfer de proprietate sau de folosinţã asupra acestor bunuri; t) sã anunţe ISCIR în vederea scoaterii din evidenţã a instalaţiilor/echipamentelor casate, în cel mult 15 zile de la data casãrii; u) sã anunţe ISCIR, în termen de 15 zile, despre oprirea din funcţiune a instalaţiilor/echipamentelor care intrã în conservare şi sã urmãreascã realizarea lucrãrilor de conservare; v) sã anunţe în scris ISCIR, în termen de cel mult 15 zile, încetarea raporturilor contractuale cu deţinãtorul/utilizatorul instalaţiei/echipamentului; w) sã respecte prevederile prescripţiilor tehnice ISCIR şi celelalte dispoziţii legale în domeniu. (3) În afara obligaţiilor prevãzute la alin. (2), persoana juridicã autorizatã ca operator RSVTI are urmãtoarele obligaţii specifice: a) transmiterea cãtre ISCIR a datelor de identificare ale operatorului/operatorilor RSVTI desemnat/desemnaţi pentru fiecare deţinãtor/utilizator; b) verificarea ca operatorii RSVTI nominalizaţi sã respecte obligaţiile prevãzute la alin. (2) şi cele din prescripţiile tehnice aplicabile; c) informarea în scris a ISCIR, în termen de 15 zile, asupra oricãror modificãri ale condiţiilor care au stat la baza eliberãrii autorizaţiei; d) sã nu permitã desfãşurarea activitãţii cu operatori care nu deţin la momentul efectuãrii activitãţii de supraveghere tehnicã o autorizaţie valabilã. SECŢIUNEA a 3-a Obligaţiile şi responsabilitãţile unitãţilor deţinãtoare/utilizatoare de instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR ART. 40 (1) În afara obligaţiilor prevãzute la cap. IV din Legea nr. 64/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, unitãţile deţinãtoare/utilizatoare de instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR mai au şi urmãtoarele obligaţii specifice: a) sã numeascã prin decizie internã operatori RSVTI pentru toate instalaţiile/echipamentele din domeniul ISCIR pe care le deţin/utilizeazã; b) în cazul în care deţinãtorul/utilizatorul are subdiviziuni/ puncte de lucru ale persoanei juridice care deţin instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR, în raza de competenţã teritorialã a mai multor inspecţii teritoriale ISCIR, sã numeascã câte un operator RSVTI corespunzãtor fiecãrei inspecţii teritoriale ISCIR; c) sã identifice şi sã înregistreze, împreunã cu operatorul RSVTI, toate instalaţiile/echipamentele supuse autorizãrii ISCIR pe care le deţin; d) conducerea unitãţii este obligatã ca la normarea timpului de lucru al operatorului RSVTI (angajat propriu) sã ţinã cont de numãrul de instalaţii/echipamente, complexitatea şi vechimea acestora, precum şi de amplasarea lor pe o anumitã arie geograficã; e) conducerea unitãţii deţinãtoare/utilizatoare este obligatã sã asigure operator RSVTI pentru fiecare punct de lucru unde se desfãşoarã activitãţi cu instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR; f) conducerea unitãţii poate sã dispunã înlocuirea/suplinirea personalului care desfãşoarã activitatea de operator RSVTI, dar asigurând derularea activitãţii tot cu personal autorizat RSVTI, conform dispoziţiilor legale în vigoare. (2) În vederea înregistrãrii instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR pe care le deţine, unitatea deţinãtoare/ utilizatoare va transmite la ISCIR urmãtoarele documente: a) cerere scrisã prin care solicitã luarea în evidenţã ca unitate ce beneficiazã de serviciile unui operator RSVTI; b) evidenţa centralizatã, în original, semnatã de conducãtorul unitãţii, a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR pe care le deţine, conform tabelului prevãzut în anexa nr. 9; c) copia deciziei conducerii unitãţii deţinãtoare de instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR prin care a fost numit operatorul RSVTI sau copia documentelor care atestã raporturile contractuale stabilite între operatorul RSVTI şi unitatea deţinãtoare; d) copia autorizaţiei operatorului RSVTI. CAP. V Mãsuri administrative SECŢIUNEA 1 Mãsuri administrative aplicabile persoanelor juridice avizate pentru formarea profesionalã şi a formatorilor atestaţi ART. 41 (1) Nerespectarea obligaţiilor şi responsabilitãţilor persoanelor juridice avizate pentru formarea profesionalã se sancţioneazã administrativ, în funcţie de natura acestora, cu: a) suspendarea, pe o perioadã de maximum 3 luni, a avizului acordat de cãtre ISCIR în cazul încãlcãrii prevederilor art. 37 lit. a); b) retragerea pentru o perioadã de 6 luni a avizului acordat de cãtre ISCIR, în cazul încãlcãrii prevederilor art. 37 lit. b)-f). (2) Constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor prevãzute la alin. (1) se efectueazã de cãtre ISCIR pe baza unei verificãri inopinate şi a unui proces-verbal de verificare tehnicã întocmit de cãtre un inspector de specialitate din cadrul ISCIR. (3) Contestarea deciziei de sancţionare se face conform legislaţiei privind contenciosul administrativ. (4) Ridicarea suspendãrii avizului acordat de cãtre ISCIR se face la cererea persoanei juridice prin care se angajeazã în respectarea cerinţelor prezentei metodologii. Nerespectarea acestei prevederi conduce la retragerea avizului. (5) Reacordarea avizului în urma retragerii se face dupã expirarea termenului de 6 luni şi a reluãrii procedurii conform prezentei metodologii. ART. 42 (1) Nerespectarea obligaţiilor şi responsabilitãţilor persoanelor fizice atestate de cãtre ISCIR ca formatori se sancţioneazã administrativ, în funcţie de natura acestora, cu: a) suspendarea, pe o perioadã de maximum 3 luni, a atestatului acordat de cãtre ISCIR în cazul încãlcãrii prevederilor art. 38 lit. a); b) retragerea pentru o perioadã de 6 luni a atestatului acordat de cãtre ISCIR, în cazul încãlcãrii prevederilor art. 38 lit. b). (2) Constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor prevãzute la alin. (1) se efectueazã de cãtre ISCIR pe baza unei verificãri inopinate şi a unui proces-verbal de verificare tehnicã întocmit de cãtre un inspector de specialitate din cadrul ISCIR. (3) Contestarea deciziei de sancţionare se face conform legislaţiei privind contenciosul administrativ. (4) Ridicarea suspendãrii atestatului acordat de cãtre ISCIR se face la cererea persoanei fizice prin care se angajeazã în respectarea cerinţelor prezentei metodologii. Nerespectarea acestei prevederi conduce la retragerea definitivã a atestatului. (5) Reacordarea atestatului în urma retragerii se face dupã expirarea termenului de 6 luni. SECŢIUNEA a 2-a Mãsuri administrative aplicabile persoanelor fizice autorizate ca operator RSVTI ART. 43 (1) Nerespectarea obligaţiilor şi responsabilitãţilor persoanelor fizice autorizate ca operator RSVTI se sancţioneazã administrativ, în funcţie de natura acestora, cu: a) suspendarea, pe o perioadã de maximum 3 luni, a autorizaţiei în cazul încãlcãrii prevederilor art. 39 alin. (2) lit. g)-v); b) retragerea autorizaţiei şi a talonului pentru o perioadã de 6 luni în cazul încãlcãrii prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a)-f). (2) Constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor prevãzute la alin. (1) se efectueazã de cãtre ISCIR pe baza unei verificãri inopinate şi a unui proces-verbal de verificare tehnicã întocmit de cãtre un inspector de specialitate din cadrul ISCIR. (3) Contestarea deciziei de sancţionare se face conform legislaţiei privind contenciosul administrativ. (4) Ridicarea suspendãrii autorizaţiei şi a talonului se face la cererea persoanei fizice prin care se angajeazã în respectarea cerinţelor prezentei metodologii. Nerespectarea acestei prevederi conduce la retragerea autorizaţiei. (5) Reacordarea autorizaţiei în urma retragerii se face dupã expirarea termenului de 6 luni şi dupã susţinerea unui nou examen conform prevederilor prezentei metodologii. SECŢIUNEA a 3-a Mãsuri administrative aplicabile persoanelor juridice autorizate ca operator RSVTI ART. 44 (1) Nerespectarea obligaţiilor şi responsabilitãţilor persoanelor juridice autorizate ca operator RSVTI se sancţioneazã administrativ, în funcţie de natura acestora, cu: a) suspendarea, pe o perioadã de maximum 3 luni, a autorizaţiei în cazul încãlcãrii prevederilor art. 39 alin. (3) lit. a) şi b); b) retragerea autorizaţiei pentru o perioadã de 6 luni în cazul încãlcãrii prevederilor art. 39 alin. (3) lit. c) şi d). (2) Constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor prevãzute la alin. (1) se efectueazã de cãtre ISCIR pe baza unei verificãri inopinate şi a unui proces-verbal de verificare tehnicã întocmit de cãtre un inspector de specialitate din cadrul ISCIR. (3) Contestarea deciziei de sancţionare se face conform legislaţiei privind contenciosul administrativ. (4) Ridicarea suspendãrii autorizaţiei se face la cererea persoanei juridice prin care se angajeazã în respectarea cerinţelor prezentei metodologii. Nerespectarea acestei prevederi conduce la retragerea autorizaţiei. (5) Reacordarea autorizaţiei în urma retragerii se face dupã expirarea termenului de 6 luni în condiţiile prevãzute de prezenta metodologie. CAP. VI Dispoziţii finale ART. 45 (1) Persoanele fizice şi juridice care la data intrãrii în vigoare a prezentei metodologii au autorizaţii valabile, emise potrivit dispoziţiilor Ordinului inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 333/2006 pentru aprobarea Procedurii privind autorizarea operatorilor responsabili cu supravegherea tehnicã a instalaţiilor şi a modelului Autorizaţiei pentru supravegherea şi verificarea tehnicã a instalaţiilor şi ale Ordinului inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 382/2009 pentru aprobarea Metodologiei privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnicã în utilizare a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR - operator RSVTI, cu modificãrile ulterioare, pot continua prestarea activitãţii ca operator RSVTI pânã la data expirãrii valabilitãţii acestora numai pentru activitatea de supraveghere tehnicã a instalaţiilor/echipamentelor. (2) Toate autorizaţiile eliberate pe termen nelimitat pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei metodologii rãmân valabile pentru activitatea de supraveghere tehnicã a instalaţiilor/echipamentelor, pentru o perioadã de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei metodologii. (3) Ştampilele operatorilor RSVTI îşi pãstreazã valabilitatea pânã la data expirãrii autorizaţiilor prevãzute la alin. (1) şi (2). ART. 46 Persoanele juridice care au dobândit dreptul de a organiza cursuri în domeniul RSVTI pânã la data intrãrii în vigoare a prezentului ordin pot continua prestarea acestei activitãţi pânã la data expirãrii valabilitãţii avizãrii primite de la ISCIR, cu adaptarea corespunzãtoare a programei şi a suportului de curs. ART. 47 Tarifele aplicate pentru activitãţile efectuate de cãtre ISCIR în conformitate cu prevederile prezentei metodologii sunt cele stabilite în lista de tarife ISCIR, aprobatã prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri. ART. 48 (1) Regimul sancţionator prevãzut de prescripţiile tehnice ISCIR şi de Legea nr. 64/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în raport cu obligaţiile operatorilor RSVTI - persoanã juridicã, precum şi ale deţinãtorilor/utilizatorilor de instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR se aplicã în conformitate. (2) Mãsurile administrative luate de cãtre ISCIR asupra persoanelor fizice şi juridice avizate/atestate/autorizate, prevãzute în prezenta metodologie se publicã şi se actualizeazã pe site-ul ISCIR: www.iscir.ro ART. 49 Anexele nr. 1-9 fac parte integrantã din prezenta metodologie. ANEXA 1 la metodologie Programa analiticã (modul A) a programului de instruire în vederea autorizãrii
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┐
│ Tema │Numãrul│
│ │de ore │
│ │de │
│ │predare│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ 1 │ 2 │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│Legislaţia din România referitoare la domeniul de activitate al │ │
│ISCIR: │ │
│Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţã a │ │
│instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor│ │
│consumatoare de combustibil, cu modificãrile şi completãrile │ │
│ulterioare │ │
│Hotãrârea Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţio- │ │
│narea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor │ │
│sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, cu modificãrile şi comple-│ │
│tãrile ulterioare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │
│Hotãrâri ale Guvernului care transpun directive europene specifice: │ │
│Hotãrârea Guvernului nr. 439/2003 privind stabilirea condiţiilor de │ │
│introducere pe piaţã a ascensoarelor,cu modificãrile şi completãrile│ │
│ulterioare │ │
│Hotãrârea Guvernului nr. 453/2003 privind stabilirea condiţiilor de │ │
│introducere pe piaţã a aparatelor consumatoare de combustibili ga- │ │
│zoşi, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare │ │
│Hotãrârea Guvernului nr. 454/2003 privind stabilirea condiţiilor de │ │
│introducere pe piaţã a recipientelor simple sub presiune, republi- │ │
│catã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare │ │
│Hotãrârea Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de │ 6 │
│introducere pe piaţã şi utilizare repetatã a echipamentelor sub │ │
│presiune transportabile, cu modificãrile şi completãrile ulterioare │ │
│Hotãrârea Guvernului nr. 1.029/2008 privind condiţiile introducerii │ │
│pe piaţã a maşinilor │ │
│Hotãrârea Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de │ │
│introducere pe piaţã a echipamentelor sub presiune, cu modificãrile │ │
│şi completãrile ulterioare │ │
│Hotãrârea Guvernului nr. 1.009/2004 privind stabilirea condiţiilor │ │
│de punere în funcţiune a instalaţiilor de transport pe cablu pentru │ │
│persoane, cu modificãrile şi completãrile ulterioare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │
│Prescripţii tehnice │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │
│Responsabilitãţile operatorului RSVTI │ │
│Responsabilitãţile operatorului RSVTI - persoanã fizicã │ │
│Responsabilitãţile operatorului RSVTI - persoanã juridicã │ │
│Responsabilitãţile deţinãtorilor/utilizatorilor instalaţiilor/echi- │ │
│pamentelor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │
│Cercetarea avariilor şi accidentelor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│Autorizarea funcţionãrii instalaţiilor │ │
│Autorizarea funcţionãrii instalaţiilor sub presiune │ │
│Autorizarea funcţionãrii instalaţiilor de ridicat │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │
│Verificarea instalaţiilor în timpul exploatãrii, periodic, la sca- │ │
│denţã sau dupã reparare │ │
│Instalaţii sub presiune: │ │
│ Cazane de abur şi apã fierbinte │ │
│ Cazane de apã caldã şi abur de joasã presiune │ │
│ Aparate consumatoare de combustibil │ 8 │
│ Recipiente sub presiune │ │
│ Conducte de abur şi apã fierbinte │ │
│ Conducte pentru fluide sub presiune │ │
│Instalaţii de ridicat: │ │
│ Macarale │ │
│ Mecanisme de ridicat │ │
│ Stivuitoare │ │
│ Nacele şi platforme autoridicãtoare │ │
│ Elevatoare pentru vehicule │ │
│ Trape de scenã şi trape de decoruri │ │
│ Echipamente de agrement │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│Autorizarea/Prelungirea valabilitãţii autorizaţiilor personalului de│ │
│deservire │ │
│ Fochişti │ │
│ Laboranţi operatori pentru tratarea apei │ │
│ Automatişti pentru supraveghere şi întreţinere │ │
│ Operatori la instalaţiile de alimentare cu GPL auto │ │
│ Macaragii │ 2 │
│ Legãtori de sarcinã │ │
│ Manevranţi │ │
│ Stivuitorişti │ │
│ Liftieri │ │
│ Mecanici trolişti │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┘
Programa analiticã (modul B) a programului de instruire în vederea prelungirii valabilitãţii autorizaţiei
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┐
│ Tema │Numãrul│
│ │de ore │
│ │de │
│ │predare│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│Modificãri legislative şi prescripţii tehnice ISCIR │ 4 │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│Efectuarea supravegherii tehnice prin prisma modificãrilor legisla- │ 4 │
│tive la instalaţii sub presiune şi instalaţii de ridicat │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│Aspecte tehnice specifice legate de activitatea desfãşuratã ca │ 2 │
│operator RSVTI │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│Aplicaţii practice, studii de caz rezultate ca urmare a activitãţii │ 2 │
│de operator RSVTI │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┘
ANEXA 2 la metodologie MODEL DE ADRESĂ? DE AVIZARE/RESPINGERE A PERSOANEI JURIDICE Antet ISCIR ................... Nr. de înregistrare ..../..... Cãtre ......................... Adresã ................... CUI ...................... Tel./Fax ................. În atenţia .................................. Având în vedere Cererea dumneavoastrã nr. ....../.............., înregistratã la Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat cu nr. ......../............, privind solicitarea de avizare a furnizorului de formare profesionalã pentru desfãşurarea de cursuri conform programei analitice......*)........ şi suportului de curs aferent în vederea autorizãrii de cãtre Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat a cursanţilor pentru ocupaţia/calificarea de operator RSVTI, cod COR/cod Nomenclator calificãri ........., vã comunicãm avizul nostru favorabil/respingerea solicitãrii.___________ *) Se menţioneazã modul A sau modul B. Programa de pregãtire şi suportul de curs respectã/nu respectã prevederile ................... şi ale legislaţiei în vigoare privind formarea profesionalã a adulţilor. Avizul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat are în vedere prevederile Ordinului ministrului muncii, solidaritãţii sociale şi familiei şi al ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului nr. 353/5.202/2003 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesionalã a adulţilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Pentru aceastã verificare se va plãti suma de ............ lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. ......./................., conform tarifelor stabilite prin Ordinul ministrului economiei nr. 1.103/2009 privind aprobarea Tarifelor pentru operaţiunile de autorizare, avizare, verificare tehnicã şi alte activitãţi la instalaţii sub presiune, instalaţii de ridicat, instalaţii/echipamente pentru parcurile de distracţii şi aparate consumatoare de combustibil, efectuate de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR, indicativ CR1-2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în contul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. .............. deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publicã a Municipiului Bucureşti. Prezentul aviz este valabil pânã la data de .................... (4 ani) Inspector de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, ......................................... (numele şi prenumele, semnãtura şi ştampila) ANEXA 3 la metodologie MODEL DE ADRESÃ DE AVIZARE A DESCHIDERII ŞI DESFÃŞURÃRII PROGRAMULUI DE INSTRUIRE Antet ISCIR Nr. ...... din .............. Cãtre ..................................... Adresa: ............................. Tel./fax: ........................... În atenţia: ......................... Având în vedere cererea dumneavoastrã nr. ....../............, înregistratã la Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat cu nr. ......./............., vã facem cunoscut cã se avizeazã*)/se respinge**) desfãşurarea programului de instruire pentru operator RSVTI (modul ....) pentru un numãr de ..... cursanţi, propus a se desfãşura în perioada ........... ........., la adresa ........................................ ._________ *) În cazul avizãrii se completeazã cu textul menţionat în prezentul model de adresã. **) În cazul respingerii se completeazã cu motivele respingerii. Avizarea se acordã cu condiţia respectãrii prevederilor Ordinului inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 130/2011, coroborate cu celelalte dispoziţii legale, aprobate şi aduse la cunoştinţa publicului. Nerespectarea acestora poate duce la respingerea candidaţilor propuşi de dumneavoastrã sau/şi revocarea avizului de deschidere primit de dumneavoastrã. Inspector de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, ............................................. (numele şi prenumele, semnãtura şi ştampila) ANEXA 4 la metodologie MODEL DE DOCUMENT ELIBERAT DE CÃTRE ORGANIZATOR PENTRU OPERATOR RSVTI Antet persoanã juridicã Nr. ..... din ................. ADEVERINŢÃ Domnul/Doamna ......................., CNP ................., a participat în perioada .............. la programul de instruire pentru activitatea de supraveghere tehnicã a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR în vederea autorizãrii ca operator RSVTI. Programul de instruire a fost aprobat de cãtre Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat prin Adresa nr. ........... din data de .................. . Director, .............................................. (numele şi prenumele, semnãtura şi ştampila) ANEXA 5 la metodologie MODEL DE AUTORIZAŢIE A OPERATORULUI RSVTI - PERSOANÃ FIZICÃ_______ NOTÃ (CTCE) Modelul de autorizaţie a operatorului RSVTI - persoanã fizicã, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 6 iunie 2011, la pagina 12 (a se vedea imaginea asociatã). ANEXA 6 la metodologie MODELUL ŞTAMPILEI OPERATORULUI RSVTI_______ NOTÃ (CTCE) Modelul ştampilei operatorului RSVTI, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 6 iunie 2011, la pagina 13 (a se vedea imaginea asociatã). Diametrul maxim al ştampilei este de 2,5 cm. ANEXA 7 la metodologie MODEL DE AUTORIZAŢIE A OPERATORULUI RSVTI - PERSOANÃ JURIDICÃ Antet ISCIR Nr. ....../..............*1) [Timbru de securizare]__________ *1) Codul actualizãrii autorizaţiei conform reglementãrilor interne ISCIR şi data emiterii actualizãrii. Actualizarea autorizaţiei se elibereazã pe suport hârtie format A4, culoarea galbenã. AUTORIZAŢIE pentru operatorul responsabil cu supravegherea tehnicã a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR - operator RSVTI - persoanã juridicã (conform prevederilor Ordinului inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. ....... din .............. şi ale Procesului-verbal nr. ....... din ................) 1. Persoana juridicã Denumirea: ............................ Adresa sediului social: ........................ J ..................... CUI: ................... Tel.: ............... Fax: ..................... Subdiviziunea care desfãşoarã activitatea autorizatã Denumirea: ............................. Adresa: ........................................ J ..................... CUI: ................... (dacã este cazul) Tel.: ............... Fax: ..................... 2. Domeniul autorizaţiei Activitãţi de supraveghere tehnicã în utilizare a instalaţiilor/echipamentelor ce intrã sub incidenţa Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, aflate în dotarea sau în folosinţa deţinãtorilor/utilizatorilor, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice ISCIR. 3. Personalul autorizat Operatorul responsabil cu supravegherea tehnicã a instalaţiilor/echipamentelor (RSVTI): ............. 4. Menţiuni Orice modificare ce conduce la neîndeplinirea cerinţelor în baza cãrora s-a acordat autorizaţia trebuie anunţatã la Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat de cãtre persoana juridicã autorizatã, în termen de cel mult 15 zile de la data la care aceasta s-a produs. Persoana juridicã, prin reprezentanţii sãi legali, împreunã cu personalul nominalizat în autorizaţie, rãspunde de respectarea prevederilor legale în domeniu. Inspector de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, ................................ ANEXA 8 la metodologie MODEL DE ACTUALIZAREA AUTORIZAŢIEI OPERATORULUI RSVTI - PERSOANÃ JURIDICÃ Antet ISCIR Nr. ....../..............*1) [Timbru de securizare]__________ *1) Codul actualizãrii autorizaţiei conform reglementãrilor interne ISCIR şi data emiterii actualizãrii. Actualizarea autorizaţiei se elibereazã pe suport hârtie format A4, culoarea galbenã. ACTUALIZAREA AUTORIZAŢIEI Nr. .............. pentru operatorul responsabil cu supravegherea tehnicã a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR - operator RSVTI - persoanã juridicã (conform prevederilor Ordinului inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. ....... din ............... şi ale Procesului-verbal nr. ........ din .................) 1. Persoana juridicã Denumirea .................................. Adresa sediului social: .......................... J ....................... CUI: ................... Tel.: ................ Fax: ...................... Subdiviziunea care desfãşoarã activitatea autorizatã Denumirea ................................... Adresa: .......................................... J ....................... CUI: ................... (dacã este cazul) Tel.: ................ Fax: ...................... 2. Domeniul autorizaţiei Activitãţi de supraveghere tehnicã în utilizare a instalaţiilor/echipamentelor ce intrã sub incidenţa Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, aflate în dotarea sau în folosinţa deţinãtorilor/utilizatorilor, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice ISCIR. 3. Personalul autorizat Operator responsabil cu supravegherea tehnicã a instalaţiilor/echipamentelor (RSVTI): ............. 4. Menţiuni Orice modificare ce conduce la neîndeplinirea cerinţelor în baza cãrora s-a acordat autorizaţia trebuie anunţatã la Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat de cãtre persoana juridicã autorizatã, în termen de cel mult 15 zile de la data la care aceasta s-a produs. Persoana juridicã, prin reprezentanţii sãi legali împreunã cu personalul nominalizat în autorizaţie, rãspunde de respectarea prevederilor legale în domeniu. Inspector de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, ........................................ ANEXA 9 la metodologie - model - EVIDENŢA CENTRALIZATÃ A INSTALAŢIILOR
┌────┬──────────────┬──────────────────┬───────────────┬──────────┬────────┬─────────────┬──────────┐
│Nr. │ Denumirea │Nr. de fabricaţie/│Nr. autorizaţie│Parametrii│Scadenţã│În funcţiune/│Observaţii│
│crt.│instalaţiei/ │An de fabricaţie │ ISCIR │ │ │În conservare│ │
│ │echipamentului│ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼──────────────────┼───────────────┼──────────┼────────┼─────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────┼──────────────────┼───────────────┼──────────┼────────┼─────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────────┴──────────────────┴───────────────┴──────────┴────────┴─────────────┴──────────┘
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.