Având în vedere prevederile <>art. 153 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 , în temeiul prevederilor <>art. 420 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 , şi ale <>art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Bãncii Naţionale a României, Banca Naţionalã a României emite urmãtorul ordin: ART. 1 (1) Se aprobã şi se dispune aplicarea modelelor situaţiilor financiare FINREP la nivel individual şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aplicabile instituţiilor de credit, prevãzute în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin, începând cu exerciţiul financiar al anului 2008. (2) Modelele situaţiilor financiare FINREP la nivel individual şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, prevãzute la alin. (1), se aplicã urmãtoarelor entitãţi: bãnci, persoane juridice române, organizaţii cooperatiste de credit, instituţii emitente de monedã electronicã, bãnci de economisire şi creditare în domeniul locativ, bãnci de credit ipotecar, sucursale din România ale instituţiilor de credit strãine, înscrise în Registrul instituţiilor de credit potrivit prevederilor <>art. 417 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 , denumite în continuare instituţii de credit. (3) Modelele situaţiilor financiare FINREP la nivel individual şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin prezentul ordin, privesc întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare FINREP la nivel individual ale instituţiilor de credit.----------- *) Anexa se publicã ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru vânzãri şi relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. ART. 2 Administratorii (conducãtorii instituţiilor de credit) şi conducãtorii compartimentelor financiar-contabile rãspund, potrivit legii, pentru însuşirea şi aplicarea corectã a acestor reglementãri. De asemenea, aceste persoane rãspund pentru adaptarea corespunzãtoare a programelor informatice utilizate pentru prelucrarea datelor financiar-contabile, precum şi pentru exactitatea şi realitatea datelor care sunt prelucrate, respectiv înscrise în situaţiile financiare FINREP la nivel individual. ART. 3 (1) Instituţiile de credit au obligaţia sã întocmeascã situaţiile financiare FINREP la nivel individual, în conformitate cu modelele şi normele metodologice aprobate prin prezentul ordin. (2) Situaţiile financiare FINREP la nivel individual se transmit Bãncii Naţionale a României prin intermediul Sistemului informatic de raportare cãtre Banca Naţionalã a României, în conformitate cu prevederile <>Normei Bãncii Naţionale a României nr. 15/2006 privind transmiterea indicatorilor primari prin intermediul Sistemului informatic de raportare cãtre Banca Naţionalã a României, modificatã şi completatã prin <>Norma Bãncii Naţionale a României nr. 1/2007 , şi se depun în formã letricã la Direcţia supraveghere din cadrul Bãncii Naţionale a României. ART. 4 Situaţiile financiare FINREP la nivel individual se transmit/depun la termenele stabilite prin normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aprobate prin prezentul ordin. ART. 5 Banca Naţionalã a României, cu consultarea asociaţiilor profesionale de profil constituite în baza prevederilor <>art. 418 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 , actualizeazã permanent modelele situaţiilor financiare FINREP la nivel individual şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aplicabile instituţiilor de credit, în funcţie de reglementãrile ce se adoptã pe parcurs. ART. 6 Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage aplicarea sancţiunilor sau instituirea mãsurilor prevãzute la art. 229 şi, respectiv, la <>art. 226 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 . ART. 7 La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin se abrogã prevederile referitoare la instituţii de credit din <>Ordinul Bãncii Naţionale a României nr. 3/2007 pentru aprobarea modelelor situaţiilor financiare periodice şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aplicabile instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 9 februarie 2007. Preşedintele Consiliului de administraţie al Bãncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isãrescu Bucureşti, 30 iulie 2007. Nr. 13. ANEXĂ MODELELE situaţiilor financiare FINREP la nivel individual şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aplicabile instituţiilor de credit Prezentele modele ale situaţiilor financiare FINREP la nivel individual şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aplicabile instituţiilor de credit, sunt emise de Banca Naţionalã a României în baza prevederilor <>art. 153 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 şi au fost elaborate cu consultarea asociaţiilor profesionale de profil constituite în baza prevederilor <>art. 418 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 227/2007 . CAP. I DISPOZIŢII GENERALE Instituţiile de credit au obligaţia, potrivit legii, sã întocmeascã situaţii financiare FINREP la nivel individual, la termenele şi în forma stabilite prin prezentele norme metodologice. Situaţiile financiare FINREP la nivel individual trebuie sã reflecte operaţiunile şi situaţia financiarã a instituţiei de credit, a sucursalelor şi a celorlalte sedii secundare ale acesteia, pe bazã individualã. CAP. II DISPOZIŢII REFERITOARE LA MODELELE ŞI REGULILE DE ÎNTOCMIRE ŞI TRANSMITERE/DEPUNERE A SITUAŢIILOR FINANCIARE FINREP LA NIVEL INDIVIDUAL 1. ÎNTOCMIREA SITUAŢIILOR FINANCIARE FINREP LA NIVEL INDIVIDUAL 1.1. Instituţiile de credit au obligaţia sã întocmeascã situaţii financiare FINREP la nivel individual, care trebuie sã ofere o imagine fidelã a poziţiei financiare şi a performanţei instituţiilor de credit pentru respectiva perioadã de timp. Situaţiile financiare FINREP la nivel individual cuprind douã seturi de informaţii, respectiv: a) informaţii de bazã: 1. FIN1 - Bilanţul 2. FIN2 - Contul de profit şi pierdere b) informaţii, altele decât cele de bazã: 1. FIN3 - Instrumente financiare derivate care nu sunt instrumente de acoperire 2. FIN5 - Titluri de plasament 3. FIN6 - Credite şi creanţe (inclusiv leasing financiar) şi titluri de investiţii 4. FIN7 - Informaţii referitoare la active financiare depreciate, restante şi neperformante 5. FIN8 - Instrumente financiare derivate de acoperire 6. FIN9 - Imobilizãri corporale 7. FIN11 - Fond comercial şi alte imobilizãri necorporale 8. FIN16 - Datorii financiare 9. FIN18 - Provizioane 10. FIN23 - Câştiguri (pierderi) nete din contabilitatea de acoperire 11. FIN24 - Câştiguri (pierderi) nete din cedarea şi/sau casarea imobilizãrilor corporale şi necorporale 12. FIN26 - Cheltuieli cu personalul 13. FIN27 - Alte cheltuieli administrative 14. FIN30 - Informaţii referitoare la depreciere 15. FIN34 - Prezentarea informaţiilor privind pãrţile afiliate 16. FIN36 - Angajamente de finanţare, angajamente de garanţie şi alte angajamente, precum şi creanţe scoase din activ, urmãrite în continuare 17. FIN40 - Alte informaţii. Aceste situaţii se întocmesc lunar, trimestrial, semestrial sau anual, dupã caz şi au ca scop furnizarea de informaţii detaliate privind situaţia fiecãrei instituţii de credit şi de a permite astfel Bãncii Naţionale a României îndeplinirea misiunii de supraveghere. 1.2. La întocmirea situaţiilor financiare FINREP la nivel individual de cãtre instituţiile de credit se au în vedere prevederile Reglementãrilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin <>Ordinul guvernatorului Bãncii Naţionale a României nr. 5/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare (denumite în continuare Reglementãrile contabile), prezentele norme metodologice, precum şi oricare alte reglementãri în materie în vigoare. Situaţiile financiare FINREP la nivel individual sunt întocmite în monedã naţionalã - RON. Elementele exprimate în devize sunt convertite în monedã naţionalã potrivit regulilor prevãzute de Reglementãrile contabile. Informaţiile referitoare la contul de profit şi pierdere, precum şi cele privind variaţia diverselor elemente din bilanţ au în vedere sumele înregistrate în conturile de cheltuieli şi venituri, respectiv operaţiunile efectuate de la începutul exerciţiului financiar, pânã la data raportãrii, inclusiv. În cadrul situaţiilor financiare FINREP la nivel individual, anumite elemente sunt defalcate pe urmãtoarele clase de sectoare economice (în funcţie de calitatea contrapartidei sau a emitentului): administraţii centrale; instituţii de credit; instituţii, altele decât cele de credit; societãţi; retail. Legãtura dintre clasele de expuneri prevãzute de reglementãrile prudenţiale emise de Banca Naţionalã a României şi clasele de alocare pe sectoare economice din situaţiile financiare FINREP la nivel individual este cea prevãzutã la pct. I.6.(2) din anexa la <>Ordinul Bãncii Naţionale a României nr. 6/2007 privind situaţiile financiare consolidate conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiarã, solicitate instituţiilor de credit în scopuri de supraveghere prudenţialã. 1.3. Casele centrale ale cooperativelor de credit au obligaţia sã întocmeascã atât situaţii financiare FINREP la nivel individual care reflectã operaţiunile şi situaţia lor financiarã cât şi situaţii financiare FINREP la nivel individual care privesc operaţiunile şi situaţia financiarã a reţelei cooperatiste de credit. La întocmirea de cãtre casele centrale ale cooperativelor de credit a situaţiilor financiare FINREP la nivel individual, care reflectã operaţiunile şi situaţia financiarã a reţelei cooperatiste de credit, situaţiile financiare FINREP la nivel individual întocmite de organizaţiile cooperatiste de credit componente ale reţelei, care reflectã operaţiunile şi situaţia lor financiarã, vor fi combinate element cu element, prin însumarea elementelor similare de activ, pasiv, venituri şi cheltuieli, dupã eliminarea în prealabil a elementelor aferente operaţiunilor efectuate între organizaţiile cooperatiste de credit componente ale respectivei reţele cooperatiste de credit. 1.4. Prezentarea situaţiilor financiare FINREP la nivel individual este standardizatã, iar informaţiile pe care acestea le furnizeazã sunt sintetizate în antet, pe linii şi pe coloane. În antetul situaţiilor figureazã urmãtoarele informaţii: a) denumirea instituţiei de credit; b) data pentru care se întocmesc situaţiile; c) dupã caz, identificarea tabelului (o situaţie poate avea unul sau mai multe tabele). Liniile situaţiilor sunt codificate în corelaţie cu Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare, prevãzut de Reglementãrile contabile. Coloanele situaţiilor grupeazã informaţiile în funcţie de necesitãţi. 2. SEMNAREA, VERIFICAREA ŞI TRANSMITEREA/DEPUNEREA SITUAŢIILOR FINANCIARE FINREP LA NIVEL INDIVIDUAL 2.1. Situaţiile financiare FINREP la nivel individual se semneazã de cãtre administratorul instituţiei de credit (conducãtorul instituţiei de credit) şi de cãtre conducãtorul compartimentului financiar-contabil, iar în lipsa acestora, de cãtre înlocuitorii lor de drept. Conducãtorul compartimentului financiar-contabil are obligaţia sã verifice respectarea reglementãrilor în materie în vigoare, precum şi a prevederilor din prezentele norme metodologice, sã asigure respectarea corelaţiilor în cadrul fiecãrui formular şi între indicatorii din formulare, urmãrind realitatea datelor ce se raporteazã prin situaţiile financiare FINREP la nivel individual. 2.2. Instituţiile de credit transmit/depun lunar, trimestrial, semestrial sau anual, dupã caz, urmãtoarele situaţii financiare FINREP la nivel individual: a) Informaţii de bazã: - FIN1 - Bilanţul (lunar) - FIN2 - Contul de profit şi pierdere (lunar) b) Informaţii, altele decât cele de bazã: - FIN3 - Instrumente financiare derivate care nu sunt instrumente de acoperire (trimestrial) - FIN5 - Titluri de plasament (trimestrial) - FIN6 - Credite şi creanţe (inclusiv leasing financiar) şi titluri de investiţii (trimestrial) - FIN7 - Informaţii referitoare la active financiare depreciate, restante şi neperformante (lunar) - FIN8 - Instrumente financiare derivate de acoperire (trimestrial) - FIN9 - Imobilizãri corporale (anual) - FIN11 - Fond comercial şi alte imobilizãri necorporale (anual) - FIN16 - Datorii financiare (lunar) - FIN18 - Provizioane (semestrial) - FIN23 - Câştiguri (pierderi) nete din contabilitatea de acoperire (trimestrial) - FIN24 - Câştiguri (pierderi) nete din cedarea şi/sau casarea imobilizãrilor corporale şi necorporale (anual) - FIN26 - Cheltuieli cu personalul (lunar) - FIN27 - Alte cheltuieli administrative (lunar) - FIN30 - Informaţii referitoare la depreciere (semestrial) - FIN34 - Prezentarea informaţiilor privind pãrţile afiliate (anual) - FIN36 - Angajamente de finanţare, angajamente de garanţie şi alte angajamente, precum şi creanţe scoase din activ, urmãrite în continuare (lunar) - FIN40 - Alte informaţii (lunar) 2.3. Situaţiile financiare FINREP la nivel individual se depun, într-un exemplar, la Direcţia Supraveghere din cadrul Bãncii Naţionale a României, la termenele prevãzute în prezentele norme metodologice. Situaţiile financiare FINREP la nivel individual cu termen de depunere trimestrial, semestrial sau anual vor fi însoţite de o copie de pe balanţa de verificare a conturilor sintetice semnatã de cãtre administrator (conducãtorul instituţiei de credit) şi de cãtre conducãtorul compartimentului financiar-contabil, iar în lipsa acestora, de cãtre înlocuitorii lor de drept. În adresa de înaintare a situaţiilor financiare FINREP la nivel individual cãtre Direcţia Supraveghere din cadrul Bãncii Naţionale a României, semnatã de administrator (conducãtorul instituţiei de credit) şi de cãtre conducãtorul compartimentului financiar-contabil, se va preciza cã toate formularele au fost editate în condiţiile prevãzute de prezentele modele şi norme metodologice, precum şi lista formularelor ce se depun. La Direcţia Supraveghere din cadrul Bãncii Naţionale a României, instituţiile de credit vor depune numai acele formulare în care se completeazã cel puţin valoarea unui indicator, corespunzãtor datelor înregistrate în evidenţa contabilã urmare operaţiunilor efectuate în perioada raportatã sau preluãrii soldurilor conturilor respective aferente operaţiunilor din exerciţiile financiare încheiate sau perioadele precedente. 2.4. Instituţiile de credit autorizate de Banca Naţionalã a României care nu au desfãşurat activitate de la data înfiinţãrii şi pânã la sfârşitul perioadei de raportare, nu întocmesc situaţii financiare FINREP la nivel individual pentru perioadele în cauzã, urmând sã depunã la Direcţia Supraveghere din cadrul Bãncii Naţionale a României o declaraţie pe proprie rãspundere, din care sã rezulte acest lucru, care sã cuprindã toate datele de identificare a instituţiei de credit: - denumirea completã (conform certificatului de înregistrare); - adresa sediului, precum şi numãrul de telefon al conducãtorului instituţiei de credit; - numãrul de înregistrare la registrul comerţului; - codul unic de înregistrare; - capitalul social. 3. TERMENELE PENTRU TRANSMITEREA/DEPUNEREA SITUAŢIILOR FINANCIARE FINREP LA NIVEL INDIVIDUAL 3.1. Situaţiile financiare FINREP la nivel individual întocmite de cãtre instituţiile de credit, precum şi declaraţiile celor care nu au desfãşurat activitate de la data înfiinţãrii pânã la sfârşitul perioadei de raportare se transmit/depun la Banca Naţionalã a României, la urmãtoarele termene: - cel mult 17 zile calendaristice de la sfârşitul lunii pentru care se face raportarea, situaţiile financiare cu termen de transmitere/depunere lunar; - cel mult 17 zile calendaristice de la sfârşitul trimestrului pentru care se face raportarea, situaţiile financiare cu termen de transmitere/depunere trimestrial; - cel mult 17 zile calendaristice de la sfârşitul semestrului pentru care se face raportarea, situaţiile financiare cu termen de transmitere/depunere semestrial; - în termen de 120 zile de la încheierea exerciţiului financiar pentru care se întocmesc, situaţiile financiare cu termen de transmitere/depunere anual. În cazul în care ultima zi a termenului de transmitere/depunere a situaţiilor financiare FINREP la nivel individual este o zi nelucrãtoare, situaţiile financiare se vor transmite/depune cel târziu pânã în prima zi lucrãtoare ulterioarã acesteia. 3.2. În cazul în care informaţiile prezentate în situaţiile financiare FINREP la nivel individual cu termen de transmitere/depunere lunar, trimestrial sau semestrial, întocmite pentru sfârşitul exerciţiului financiar, înregistreazã modificãri în perioada cuprinsã între data încheierii exerciţiului financiar şi data aprobãrii situaţiilor financiare anuale, instituţiile de credit vor retransmite/depune respectivele situaţii financiare în termen de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, împreunã cu situaţiile financiare, aferente exerciţiului financiar curent, transmise/depuse pânã la data aprobãrii situaţiilor financiare anuale. CAP. III MODELELE SITUAŢIILOR FINANCIARE FINREP LA NIVEL INDIVIDUAL ŞI NORMELE METODOLOGICE PRIVIND ÎNTOCMIREA ŞI UTILIZAREA ACESTORA I. Informaţii de bazã 1. FIN1 Bilanţul PREZENTARE FIN1 - Bilanţul este situaţia financiarã care conţine informaţii de bazã privind activitatea instituţiilor de credit pe categorii de operaţiuni. CONŢINUT Linii Posturile de activ, de datorii şi de capitaluri proprii sunt grupate, astfel: - pentru activ: - > casa şi disponibilitãţi la bãnci centrale; - > instrumente financiare derivate care nu sunt instrumente de acoperire; - > titluri de tranzacţie; - > titluri de plasament; - > titluri de investiţii, detaliate în funcţie de calitatea emitentului respectivelor instrumente; - > credite şi creanţe (inclusiv leasing financiar) detaliate în funcţie de calitatea contrapartidei (debitorului); - > instrumente financiare derivate de acoperire; - > imobilizãri corporale; - > imobilizãri necorporale; - > pãrţi în societãţile comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale activitãţii de portofoliu; - > creanţe privind impozitul pe profit; şi - > alte active. Titlurile de tranzacţie şi titlurile de plasament sunt clasificate în: - > acţiuni şi alte titluri cu venit variabil, detaliate în continuare în instrumente cotate şi necotate; şi - > efecte publice şi valori asimilate, obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix, detaliate în funcţie de calitatea emitentului respectivelor instrumente. Creanţele ataşate, restante şi îndoielnice sunt evidenţiate în cadrul postului de activ la care se referã. - pentru datorii: - > împrumuturi de refinanţare de la bãnci centrale; - > instrumente financiare derivate care nu sunt instrumente de acoperire; - > datorii privind titlurile de tranzacţie; - > datorii privind instituţiile de credit; - > datorii privind clientela (alta decât instituţiile de credit); - > datorii constituite prin titluri; - > datorii subordonate; - > instrumente financiare derivate de acoperire; - > provizioane; - > datorii privind impozitul pe profit; şi - > alte datorii. Datoriile ataşate reprezentând dobânzi de plãtit, calculate şi neajunse la scadenţã se evidenţiazã în cadrul postului de pasiv la care se referã. - pentru capitaluri proprii: - > capital social; - > prime de capital; - > alte capitaluri proprii; - > rezerve din reevaluare; - > alte rezerve; - > acţiuni proprii; - > rezultatul reportat; şi - > rezultatul exerciţiului financiar (inclusiv repartizarea profitului). PERIODICITATE: lunar. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN1 - Bilanţul
- RON -
┌───────────────────────────────────────────┬───────────┬──────────────────────┐
│ ACTIV │ Cod │Valoare contabila neta│
│ │ pozitie │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ A │ B │ 1 │

│Casa si disponibilitati la banci centrale │ 010 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Instrumente financiare derivate care nu │ 020 │ │
│sunt instrumente de acoperire │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Titluri de tranzactie │ 030 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Actiuni si alte titluri cu venit variabil│ 031 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Cotate │ 032 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Necotate │ 033 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Efecte publice si valori asimilate, │ 034 │ │
│obligatiuni si alte titluri cu venit fix │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Administratii centrale │ 035 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Institutii de credit │ 036 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Institutii, altele decat cele de credit│ 037 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Societati │ 038 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Retail │ 039 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Titluri de plasament │ 040 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Actiuni si alte titluri cu venit variabil│ 041 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Cotate │ 042 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Necotate │ 043 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Efecte publice si valori asimilate, │ 044 │ │
│obligatiuni si alte titluri cu venit fix │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Administratii centrale │ 045 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Institutii de credit │ 046 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Institutii, altele decat cele de credit│ 047 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Societati │ 048 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ - Retail │ 049 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Titluri de investitii │ 050 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Administratii centrale │ 051 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Institutii de credit │ 053 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Institutii, altele decat cele de credit │ 055 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Societati │ 057 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Retail │ 059 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Credite si creante (inclusiv leasing │ 060 │ │
│financiar) │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Administratii centrale │ 061 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Institutii de credit │ 063 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Institutii, altele decat cele de credit │ 065 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Societati │ 067 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Retail │ 069 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Instrumente financiare derivate de │ 070 │ │
│acoperire │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Imobilizari corporale, din care: │ 080 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Terenuri si constructii utilizate in │ 085 │ │
│scopul desfasurarii activitatilor │ │ │
│proprii │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Imobilizari necorporale │ 090 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Fond comercial │ 093 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Cheltuieli de constituire │ 096 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Alte imobilizari necorporale │ 099 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Parti in societatile comerciale legate, │ 100 │ │
│titluri de participare si titluri ale │ │ │
│activitatii de portofoliu, din care: │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- La institutii de credit │ 105 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Creante privind impozitul pe profit │ 110 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Alte active │ 120 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Total activ │ 130 │ │
└───────────────────────────────────────────┴───────────┴──────────────────────┘
- RON -
┌───────────────────────────────────────────┬───────────┬──────────────────────┐
│ DATORII │ Cod │ Valoare contabila │
│ │ pozitie │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Imprumuturi de refinantare de la banci │ 300 │ │
│centrale │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Instrumente financiare derivate care nu │ 310 │ │
│sunt instrumente de acoperire │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Datorii privind titlurile de tranzactie │ 320 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Datorii privind institutiile de credit │ 330 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Depozite │ 332 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Imprumuturi primite │ 334 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Valori date in pensiune │ 336 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Alte datorii │ 338 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Datorii privind clientela (alta decat │ 340 │ │
│institutiile de credit) │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Depozite │ 342 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Imprumuturi primite │ 344 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Valori date in pensiune │ 346 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Alte datorii │ 348 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Datorii constituite prin titluri │ 350 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Datorii subordonate │ 360 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Instrumente financiare derivate de │ 370 │ │
│acoperire │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Provizioane │ 380 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Riscuri de executare a │ 383 │ │
│angajamentelor prin semnatura │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Pensii si obligatii similare │ 384 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Riscuri de tara │ 385 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Restructurare │ 386 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Impozite │ 387 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Alte provizioane │ 388 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Datorii privind impozitul pe profit │ 390 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Alte datorii │ 400 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Total datorii │ 410 │ │
└───────────────────────────────────────────┴───────────┴──────────────────────┘
- RON -
┌───────────────────────────────────────────┬───────────┬──────────────────────┐
│ CAPITALURI PROPRII │ Cod │ Valoare contabila │
│ │ pozitie │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Capital social │ 420 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Prime de capital │ 430 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Alte capitaluri proprii │ 440 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Rezerve din reevaluare │ 450 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Alte rezerve, din care: │ 460 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Rezerve pentru riscuri bancare │ 465 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Actiuni proprii (-) │ 470 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Rezultatul reportat │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Profit │ 483 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Pierdere │ 486 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Rezultatul exercitiului financiar │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Profit │ 493 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Pierdere │ 496 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│- Repartizarea profitului │ 499 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Total capitaluri proprii │ 500 │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────────┼──────────────────────┤
│Total datorii si capitaluri proprii │ 510 │ │
└───────────────────────────────────────────┴───────────┴──────────────────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
2. FIN2 Contul de profit şi pierdere PREZENTARE FIN2 - Contul de profit şi pierdere este situaţia financiarã care conţine informaţii de bazã privind veniturile şi cheltuielile legate de activitatea instituţiilor de credit. CONŢINUT FIN2 - Contul de profit şi pierdere cuprinde sumele sau valorile încasate sau de încasat şi sumele sau valorile plãtite sau de plãtit, aferente operaţiunilor efectuate de instituţiile de credit. Elementele de venituri şi cheltuieli sunt prezentate dupã natura acestora. Principalele elemente sunt defalcate în pãrţile lor componente, cu referire la categoriile de instrumente financiare din bilanţ. Câştigurile (pierderile) aferente activelor şi datoriilor financiare sunt prezentate pe bazã netã, cu defalcare pe categorii de instrumente. În contabilitate, profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la începutul anului. Rezultatul perioadei, respectiv profitul sau pierderea, se determinã ca diferenţã între veniturile şi cheltuielile exerciţiului. Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea acestuia şi reprezintã soldul final al contului de profit şi pierdere. PERIODICITATE: lunar. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN2 - Contul de profit şi pierdere
- RON -
┌─────────────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────┐
│ Denumirea indicatorului │ Cod │ Valoare │
│ │ pozitie │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Venituri si cheltuieli de exploatare │ 010 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Venituri din dobanzi │ 020 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Disponibilitati la banci centrale │ 023 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Titluri de plasament │ 024 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Titluri de investitii │ 025 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Credite si creante (inclusiv leasing │ 026 │ │
│financiar) │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Instrumente financiare derivate │ 027 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Alte venituri din dobanzi │ 028 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Cheltuieli cu dobanzile │ 030 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Imprumuturi de refinantare de la banci │ 032 │ │
│centrale │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Datorii privind institutiile de credit │ 034 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Datorii privind clientela (alta decat │ 035 │ │
│institutiile de credit) │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Instrumente financiare derivate │ 036 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Alte cheltuieli cu dobanzile │ 038 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Venituri din dividende │ 040 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Venituri din titluri de plasament │ 043 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Venituri din parti in societatile │ 046 │ │
│comerciale legate, titluri de participare si │ │ │
│titluri ale activitatii de portofoliu │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Venituri din taxe si comisioane │ 050 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Cheltuieli cu taxe si comisioane │ 060 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Castiguri (pierderi) nete realizate aferente │ 070 │ │
│activelor financiare (altele decat titlurile de │ │ │
│tranzactie si instrumentele financiare │ │ │
│derivate) │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Titluri de plasament │ 071 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Credite si creante (inclusiv leasing │ 073 │ │
│financiar) │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Titluri de investitii │ 075 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Parti in societatile comerciale legate, │ 077 │ │
│titluri de participare si titluri ale activitatii│ │ │
│de portofoliu │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Altele │ 079 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Castiguri (pierderi) nete din titluri de │ 080 │ │
│tranzactie │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Actiuni si alte titluri cu venit variabil │ 083 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Efecte publice si valori asimilate, │ 086 │ │
│obligatiuni si alte titluri cu venit fix │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Castiguri (pierderi) nete din instrumente │ 090 │ │
│financiare derivate care nu sunt instrumente │ │ │
│de acoperire │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Instrumente financiare derivate de curs │ 092 │ │
│de schimb │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Instrumente financiare derivate de rata a │ 094 │ │
│dobanzii │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Instrumente financiare derivate pe actiuni │ 096 │ │
│si indici bursieri │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Alte instrumente financiare derivate │ 098 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Castiguri (pierderi) nete din contabilitatea de │ 100 │ │
│acoperire │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Diferente nete de curs valutar aferente │ 110 │ │
│tranzactiilor in valuta │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Castiguri (pierderi) nete din cedarea si/sau │ 120 │ │
│casarea imobilizarilor corporale si │ │ │
│necorporale │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Cheltuieli administrative generale │ 130 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Cheltuieli cu personalul │ 133 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Alte cheltuieli administrative │ 136 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Amortizarea │ 140 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Imobilizari corporale │ 143 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Fond comercial │ 145 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Imobilizari necorporale (altele decat │ 147 │ │
│fondul comercial) │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Provizioane │ 150 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Provizioane pentru deprecierea activelor │ 160 │ │
│financiare │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Titluri de plasament │ 161 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Credite si creante (inclusiv leasing │ 163 │ │
│financiar) │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Titluri de investitii │ 165 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Parti in societatile comerciale legate, │ 167 │ │
│titluri de participare si titluri ale activitatii│ │ │
│de portofoliu │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Alte active financiare │ 169 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Provizioane pentru deprecierea activelor │ 170 │ │
│nefinanciare │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Imobilizari corporale │ 172 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Fond comercial │ 174 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Imobilizari necorporale (altele decat │ 176 │ │
│fondul comercial) │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Alte active nefinanciare │ 178 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Alte venituri din exploatare │ 180 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Alte cheltuieli de exploatare │ 190 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Venituri extraordinare │ 200 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Cheltuieli extraordinare │ 210 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Rezultatul inainte de impozitare │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Profit │ 223 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Pierdere │ 226 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Cheltuieli cu impozitul pe profit │ 230 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│Rezultatul dupa impozitare │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Profit │ 243 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤
│- Pierdere │ 246 │ │
└─────────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
II. Informaţii, altele decât cele de bazã 3. FIN3 Instrumente financiare derivate care nu sunt instrumente de acoperire PREZENTARE Situaţia FIN3 furnizeazã informaţii în legãturã cu valoarea contabilã şi valoarea noţionalului instrumentelor financiare derivate care nu sunt instrumente de acoperire. CONŢINUT Linii Corespund diferitelor categorii de instrumente financiare derivate, grupate în funcţie de: - tipul de risc, respectiv tipul bazei/elementului suport - > curs de schimb (FX); - > rata dobânzii; - > acţiuni şi indici bursieri; şi - > altele. - tipuri de instrumente financiare derivate. Coloane Situaţia FIN3 prezintã pe coloane - valoarea contabilã (activ sau datorie) a instrumentelor financiare derivate, înregistratã în conturile bilanţiere; şi - valoarea noţionalului aferentã instrumentelor financiare derivate, înregistratã în conturile în afara bilanţului. În cazul contractelor de schimb la termen ce implicã schimbul monedei naţionale, în aceastã coloanã se înscrie valoarea devizelor de primit/de livrat. În cazul contractelor de schimb la termen ce implicã schimbul a douã devize, în aceastã coloanã se înscrie valoarea devizelor de primit. PERIODICITATE: trimestrial. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN3 - Instrumente financiare derivate care nu sunt instrumente de acoperire
- RON -
┌─────────┬─────────────────────────────────┬─────┬──────────────┬────────────┐
│ │ │ │ Valoarea │ │
│ Dupa │ Dupa instrument │Cod │ contabila │ Valoarea │
│tipul de │ │pozi-├──────┬───────┤notionalului│
│ risc │ │tie │Active│Datorii│ │
├─────────┼─────────────────────────────────┼─────┼──────┼───────┼────────────┤
│ A │ B │ C │ 1 │ 2 │ 3 │

│Curs de │FX forward (operatiuni de schimb │ 010 │ │ │ │
│schimb │la termen) │ │ │ │ │
│(FX) ├─────────────────────────────────┼─────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │FX future │ 020 │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────────┼─────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Cross currency swap (swap │ 030 │ │ │ │
│ │financiar de devize) │ │ │ │ │

│ │FX optiuni │ 040 │ │ │ │

│ │FX Forward rate agreement │ 050 │ │ │ │

│ │Altele │ 060 │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────┼─────┼──────┼───────┼────────────┤
│Rata │Optiuni/Cap/Floor/Collar/Swaption│ 110 │ │ │ │
│dobanzii ├─────────────────────────────────┼─────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Swap │ 120 │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────────┼─────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Forward rate agreement │ 130 │ │ │ │

│ │Forward │ 140 │ │ │ │

│ │Future pe rata dobanzii │ 150 │ │ │ │

│ │Altele │ 160 │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────┼─────┼──────┼───────┼────────────┤
│Actiuni │Forward │ 210 │ │ │ │
│si indici├─────────────────────────────────┼─────┼──────┼───────┼────────────┤
│bursieri │Future │ 220 │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────────┼─────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Optiuni │ 230 │ │ │ │

│ │Warante │ 240 │ │ │ │

│ │Altele │ 250 │ │ │ │
├─────────┼─────────────────────────────────┼─────┼──────┼───────┼────────────┤
│Altele │ │ 300 │ │ │ │

│Total │ │ 400 │ │ │ │
└─────────┴─────────────────────────────────┴─────┴──────┴───────┴────────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
4. FIN5 Titluri de plasament PREZENTARE Situaţia FIN5 prezintã informaţii referitoare la valoarea contabilã brutã a titlurilor de plasament, provizioanele pentru depreciere constituite şi valoarea contabilã netã a acestora. CONŢINUT Linii Corespund tipurilor de instrumente clasificate în categoria titluri de plasament: - acţiuni şi alte titluri cu venit variabil, detaliate în continuare în instrumente cotate şi necotate; şi - efecte publice şi valori asimilate, obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix, detaliate în funcţie de calitatea emitentului respectivelor instrumente. Coloane Situaţia FIN5 prezintã pe coloane - valoarea contabilã a titlurilor de plasament pentru care nu au fost constituite provizioane pentru depreciere; - valoarea contabilã brutã (fãrã a lua în calcul valoarea provizioanelor aferente, constituite pentru depreciere) a titlurilor de plasament depreciate; - valoarea provizioanelor constituite pentru deprecierea titlurilor de plasament; şi - valoarea contabilã netã totalã a titlurilor de plasament, respectiv suma dintre valoarea contabilã a titlurilor de plasament nedepreciate, pe de o parte, şi valoarea contabilã brutã a titlurilor de plasament depreciate, diminuatã cu valoarea provizioanelor pentru depreciere constituite, pe de altã parte. PERIODICITATE: trimestrial. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN5 - Titluri de plasament
- RON -
┌───────────────────────────────────┬───┬─────────┬─────────┬──────┬─────────┐
│ │Cod│Valoarea │Valoarea │Provi-│Valoarea │
│ │po-│contabila│contabila│zioane│contabila│
│ │zi-│a titlu- │bruta a │pentru│neta │
│ │tie│rilor de │titluri- │depre-│totala a │
│ │ │plasament│lor de │cierea│titluri- │
│ │ │nedepre- │plasament│titlu-│lor de │
│ │ │ciate │deprecia-│rilor │plasament│
│ │ │ │te │de │ │
│ │ │ │ │plasa-│ │
│ │ │ │ │ment │ │
├───────────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼──────┼─────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │

│Actiuni si alte titluri cu venit │010│ │ │ │ │
│variabil │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼──────┼─────────┤
│ - Cotate │011│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼──────┼─────────┤
│ - Necotate │012│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼──────┼─────────┤
│Efecte publice si valori asimilate,│020│ │ │ │ │
│obligatiuni si alte titluri cu │ │ │ │ │ │
│venit fix │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼──────┼─────────┤
│ - Administratii centrale │021│ │ │ │ │

│ - Institutii de credit │022│ │ │ │ │

│ - Institutii, altele decat cele de│023│ │ │ │ │
│credit │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼──────┼─────────┤
│ - Societati │024│ │ │ │ │

│ - Retail │025│ │ │ │ │

│ Total │030│ │ │ │ │
└───────────────────────────────────┴───┴─────────┴─────────┴──────┴─────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
5. FIN6 Credite şi creanţe (inclusiv leasing financiar) şi titluri de investiţii PREZENTARE Situaţia FIN6 prezintã informaţii referitoare la valoarea brutã, provizioanele pentru depreciere constituite şi valoarea netã a creditelor şi creanţelor (inclusiv leasing financiar), precum şi a titlurilor de investiţii. CONŢINUT Linii Corespund celor douã categorii de active financiare incluse în aceastã situaţie: - credite şi creanţe (inclusiv leasing financiar), detaliate în continuare în funcţie de calitatea contrapartidei (debitorului); şi - titluri de investiţii, detaliate în funcţie de calitatea emitentului respectivelor instrumente. Coloane Situaţia FIN6 prezintã pe coloane - valoarea contabilã a creditelor şi creanţelor (inclusiv leasing financiar), precum şi a titlurilor de investiţii pentru care nu au fost constituite provizioane pentru depreciere; - valoarea contabilã brutã (fãrã a lua în calcul valoarea provizioanelor aferente, constituite pentru depreciere) a respectivelor tipuri de active financiare, care sunt depreciate; - valoarea provizioanelor constituite pentru deprecierea respectivelor tipuri de active financiare; şi - valoarea contabilã netã totalã a creditelor şi creanţelor (inclusiv leasing financiar), precum şi a titlurilor de investiţii, respectiv suma dintre valoarea contabilã a respectivelor tipuri de active, care nu sunt depreciate, pe de o parte, şi valoarea contabilã brutã a acestor tipuri de active, care sunt depreciate, diminuatã cu valoarea provizioanelor pentru depreciere constituite, pe de altã parte. PERIODICITATE: trimestrial. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN6 - Credite şi creanţe (inclusiv leasing financiar) şi titluri de investiţii
- RON -
┌────────────────────────────────────────┬───┬────────┬────────┬──────┬────────┐
│ │ │Valoarea│Valoarea│ │ │
│ │Cod│contabi-│contabi-│Provi-│Valoare │
│ │po-│la a │la bruta│zioane│contabi-│
│ │zi-│active- │a acti- │pentru│la neta │
│ │tie│lor │velor │depre-│totala │
│ │ │nedepre-│depre- │ciere │ │
│ │ │ciate │ciate │ │ │
├────────────────────────────────────────┼───┼────────┼────────┼──────┼────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├────────────────────────────────────────┼───┼────────┼────────┼──────┼────────┤
│Credite si creante (inclusiv leasing │010│ │ │ │ │
│ financiar) │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼───┼────────┼────────┼──────┼────────┤
│ - Administratii centrale │011│ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼───┼────────┼────────┼──────┼────────┤
│ - Institutii de credit │012│ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼───┼────────┼────────┼──────┼────────┤
│ - Institutii, altele decat cele de │013│ │ │ │ │
│ credit │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼───┼────────┼────────┼──────┼────────┤
│ - Societati │014│ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼───┼────────┼────────┼──────┼────────┤
│ - Retail │015│ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼───┼────────┼────────┼──────┼────────┤
│Titluri de investitii │020│ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼───┼────────┼────────┼──────┼────────┤
│ - Administratii centrale │021│ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼───┼────────┼────────┼──────┼────────┤
│ - Institutii de credit │022│ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼───┼────────┼────────┼──────┼────────┤
│ - Institutii, altele decat cele de │023│ │ │ │ │
│ credit │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼───┼────────┼────────┼──────┼────────┤
│ - Societati │024│ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼───┼────────┼────────┼──────┼────────┤
│ - Retail │025│ │ │ │ │
└────────────────────────────────────────┴───┴────────┴────────┴──────┴────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
6. FIN7 Informaţii referitoare la active financiare depreciate, restante şi neperformante Tabelul A: Informaţii referitoare la active financiare depreciate şi restante PREZENTARE Situaţia FIN7 (Tabelul A) prezintã informaţii privind activele financiare restante dar nedepreciate, valoarea contabilã netã şi cea a provizioanelor aferente activelor financiare depreciate, împreunã cu valoarea garanţiilor aferente acestora. CONŢINUT Linii Corespund categoriilor de active financiare prezentate: - acţiuni şi alte titluri cu venit variabil - detaliate în titluri cotate şi necotate; - efecte publice şi valori asimilate, obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix - detaliate în funcţie de calitatea emitentului respectivelor instrumente; - credite şi creanţe (inclusiv leasing financiar) - detaliate în funcţie de calitatea contrapartidei (debitorului); şi - alte active financiare. În plus, este prezentatã valoarea garanţiilor ce nu sunt atribuibile în mod specific unui activ. Coloane Situaţia FIN7 (Tabelul A) prezintã pe coloane - valoarea activelor financiare restante dar nedepreciate, clasificate în funcţie de numãrul de zile de întârziere la platã faţã de data scadenţei, respectiv: - > mai puţin de 90 zile (inclusiv); - > între 90 zile şi 180 zile (inclusiv); - > între 180 zile şi 1 an (inclusiv); - > mai mult de 1 an; - valoarea contabilã netã a activelor financiare depreciate, respectiv valoarea contabilã brutã a acestora, diminuatã cu valoarea provizioanelor pentru depreciere constituite; - valoarea provizioanelor constituite pentru deprecierea respectivelor active financiare; şi - valoarea garanţiilor aferente activelor financiare restante (dar nedepreciate) şi activelor financiare depreciate. Tabelul B: Informaţii referitoare la activele financiare depreciate neperformante şi alte active financiare depreciate PREZENTARE Situaţia FIN7 (Tabelul B) prezintã informaţii privind activele financiare depreciate neperformante, precum şi alte active financiare depreciate. Activele financiare sunt considerate neperformante atunci când îndeplinesc condiţiile prevãzute la pct. I.7. lit. f) din anexa la <>Ordinul Bãncii Naţionale a României nr. 6/2007 privind situaţiile financiare consolidate conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiarã, solicitate instituţiilor de credit în scopuri de supraveghere prudenţialã. CONŢINUT Linii Corespund celor douã categorii de active financiare: - active financiare depreciate neperformante; şi - alte active financiare depreciate. Coloane Situaţia FIN7 (Tabelul B) prezintã pe coloane - valoarea contabilã brutã a respectivelor active financiare (fãrã deducerea provizioanelor aferente, constituite pentru depreciere); şi - valoarea provizioanelor constituite pentru deprecierea respectivelor active financiare. PERIODICITATE: lunar. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN7 - Informaţii referitoare la active financiare depreciate, restante şi neperformante Tabelul A: Informaţii referitoare la active financiare depreciate şi restante
- RON -
┌──────────────────────────┬───┬──────────────────────┬──────┬──────┬────────┐
│ │Cod│ Active financiare │Valoa-│Provi-│Garantii│
│ │po-│ restante, restante, │rea │zioane│aferente│
│ │zi-│ dar nedepreciate │conta-│pentru│active- │
│ │tie├─────┬──────┬─────┬───┤bila │depre-│lor fi- │
│ │ │<= 90│> 90 │> 180│> 1│neta a│ciere │nanciare│
│ │ │zile │zile │zile │an │acti- │ │restante│
│ │ │ │<= 180│<= 1 │ │velor │ │(dar ne-│
│ │ │ │zile │an │ │finan-│ │depreci-│
│ │ │ │ │ │ │ciare │ │ate) si │
│ │ │ │ │ │ │depre-│ │active- │
│ │ │ │ │ │ │ciate │ │lor fi- │
│ │ │ │ │ │ │ │ │nanciare│
│ │ │ │ │ │ │ │ │depreci-│
│ │ │ │ │ │ │ │ │ate │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │

│Actiuni si alte titluri cu│010│ x │ x │ x │ x │ │ │ │
│venit variabil │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│ - Cotate │011│ x │ x │ x │ x │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│ - Necotate │012│ x │ x │ x │ x │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│Efecte publice si valori │020│ │ │ │ │ │ │ │
│asimilate, obligatiuni si │ │ │ │ │ │ │ │ │
│alte titluri cu venit fix │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│ - Administratii centrale │021│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│ - Institutii de credit │022│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│ - Institutii, altele │023│ │ │ │ │ │ │ │
│decat cele de credit │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│ - Societati │024│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│ - Retail │025│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│Credite si creante │030│ │ │ │ │ │ │ │
│(inclusiv leasing │ │ │ │ │ │ │ │ │
│financiar) │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│ - Administratii centrale │031│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│ - Institutii de credit │032│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│ - Institutii, altele │033│ │ │ │ │ │ │ │
│decat cele de credit │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│ - Societati │034│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│ - Retail │035│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│Alte active financiare │040│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼───┼─────┼──────┼─────┼───┼──────┼──────┼────────┤
│Total │050│ │ │ │ │ │ │ │
└──────────────────────────┴───┴─────┴──────┴─────┴───┴──────┴──────┴────────┘
┌──────────────────────────┬───┬─────┬──────┬─────┬───┬──────┬──────┬────────┐
│Garantii ce nu sunt │ │ │ │ │ │ │ │ │
│atribuibile in mod │060│ x │ x │ x │ x │ x │ x │ x │
│specific unui activ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└──────────────────────────┴───┴─────┴──────┴─────┴───┴──────┴──────┴────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
Tabelul B: Informaţii referitoare la activele financiare depreciate neperformante şi alte active financiare depreciate
- RON -
┌─────────────────────────────────┬───────┬────────────────────────┬───────────┐
│ │ Cod │ │Provizioane│
│ │pozitie│Valoarea contabila bruta│ pentru │
│ │ │ │depreciere │
├─────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────┼──────────-┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├─────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────┼──────────-┤
│Active financiare │ 010 │ │ │
│depreciate neperformante │ │ │ │
├─────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────┼──────────-┤
│Alte active financiare │ 020 │ │ │
│depreciate │ │ │ │
├─────────────────────────────────┼───────┼────────────────────────┼──────────-┤
│Total │ 030 │ │ │
└─────────────────────────────────┴───────┴────────────────────────┴───────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
7. FIN8 - Instrumente financiare derivate de acoperire PREZENTARE Situaţia FIN8 prezintã informaţii în legãturã cu valoarea contabilã şi valoarea noţionalului instrumentelor financiare derivate de acoperire. CONŢINUT Linii Corespund diferitelor categorii de instrumente financiare derivate, grupate în funcţie de: - tipul de risc, respectiv tipul bazei/elementului suport - > curs de schimb (FX); - > rata dobânzii; - > acţiuni şi indici bursieri; şi - > altele. - tipuri de instrumente financiare derivate. Coloane Situaţia FIN8 prezintã pe coloane - valoarea contabilã (activ sau datorie) a instrumentelor financiare derivate înregistratã în conturile bilanţiere; şi - valoarea noţionalului aferent instrumentelor financiare derivate, înregistratã în conturile în afara bilanţului. În cazul contractelor de schimb la termen ce implicã schimbul monedei naţionale, în aceastã coloanã se înscrie valoarea devizelor de primit/de livrat. În cazul contractelor de schimb la termen ce implicã schimbul a douã devize, în aceastã coloanã se înscrie valoarea devizelor de primit. PERIODICITATE: trimestrial. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN8 - Instrumente financiare derivate de acoperire
- RON -
┌────────┬───────────────────────────┬─────────┬──────────────┬────────────┐
│ Dupa │ │ │ Valoarea │ │
│tipul de│ Dupa instrument │ Cod │ contabila │ Valoarea │
│ risc │ │ pozitie ├──────┬───────┤notionalului│
│ │ │ │Active│Datorii│ │
├────────┼───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ A │ B │ C │ 1 │ 2 │ 3 │
├────────┼───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│Curs de │FX forward (operatiuni de │ 010 │ │ │ │
│schimb │schimb la termen) │ │ │ │ │
│(FX) ├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │FX future │ 020 │ │ │ │
│ ├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Cross currency swap (swap │ 030 │ │ │ │
│ │financiar de devize) │ │ │ │ │
│ ├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │FX optiuni │ 040 │ │ │ │
│ ├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │FX Forward rate agreement │ 050 │ │ │ │
│ ├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Altele │ 060 │ │ │ │
├────────┼───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│Rata │Optiuni/Cap/Floor/Collar/ │ 110 │ │ │ │
│dobanzii│Swaption │ │ │ │ │
│ ├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Swap │ 120 │ │ │ │
│ ├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Forward rate agreement │ 130 │ │ │ │
│ ├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Forward │ 140 │ │ │ │
│ ├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Future pe rata dobanzii │ 150 │ │ │ │
│ ├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Altele │ 160 │ │ │ │
├────────┼───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│Actiuni │Forward │ 210 │ │ │ │
│si ├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│indici │Future │ 220 │ │ │ │
│bursieri├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Optiuni │ 230 │ │ │ │
│ ├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Warante │ 240 │ │ │ │
│ ├───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│ │Altele │ 250 │ │ │ │
├────────┼───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│Altele │ │ 300 │ │ │ │
├────────┼───────────────────────────┼─────────┼──────┼───────┼────────────┤
│Total │ │ 400 │ │ │ │
└────────┴───────────────────────────┴─────────┴──────┴───────┴────────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
8. FIN9 - Imobilizãri corporale PREZENTARE FIN9 - Imobilizãri corporale reflectã existentul şi mişcãrile de imobilizãri corporale, precum şi ajustãrile aferente acestora (amortizãri şi provizioane pentru depreciere). CONŢINUT Tabelul A: Imobilizãri corporale evaluate prin aplicarea regulilor alternative de evaluare Prezintã situaţia imobilizãrilor corporale evaluate prin aplicarea regulilor alternative de evaluare. Linii Liniile reprezintã: - valoarea imobilizãrilor corporale existente la începutul exerciţiului financiar, reflectatã de soldurile debitoare la începutul anului ale conturilor de imobilizãri corporale; - valoarea intrãrilor de imobilizãri corporale în cursul anului, reflectatã în rulajele debitoare ale conturilor de imobilizãri corporale; - valoarea cedãrilor de imobilizãri corporale în cursul anului, reflectatã în rulajele creditoare ale conturilor de imobilizãri corporale; - valoarea creşterilor sau diminuãrilor rezultate din reevaluãrile imobilizãrilor corporale; - valoarea amortizãrii aferentã imobilizãrilor corporale înregistratã în cursul perioadei de raportare; - valoarea constituirilor sau majorãrilor de provizioane pentru deprecierea imobilizãrilor corporale; - valoarea diminuãrilor sau reluãrilor de provizioane pentru deprecierea imobilizãrilor corporale; - alte modificãri; - valoarea imobilizãrilor corporale existente la data raportãrii, reflectatã de soldurile debitoare la data raportãrii ale conturilor de imobilizãri corporale; - valoarea amortizãrii cumulate, înregistratã la data raportãrii, aferentã imobilizãrilor corporale; - valoarea activelor deţinute în regim de leasing financiar (în calitate de locatar); - valoarea activelor deţinute în regim de leasing operaţional (în calitate de locator). Coloane Coloanele detaliazã categoriile de imobilizãri corporale evaluate prin aplicarea regulilor alternative de evaluare. Tabelul B: Imobilizãri corporale evaluate la cost Prezintã situaţia imobilizãrilor corporale evaluate la cost. Liniile sunt aceleaşi cu cele ale Tabelului A, cu excepţia liniei corespunzãtoare modificãrilor rezultate din reevaluãri. Coloane Coloanele detaliazã categoriile de imobilizãri corporale evaluate la cost. PERIODICITATE: anual. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN9 - Imobilizãri corporale Tabelul A: Imobilizãri corporale evaluate prin aplicarea regulilor alternative de evaluare
- RON -
┌─────────────────────────────────┬───┬─────────┬───────┬──────┬───────┬───────┐
│ │Cod│Terenuri,│Echipa-│Mobi- │ Alte │ │
│ │po-│amenajari│mente │lier, │echi- │Valoare│
│ │zi-│de tere- │ IT │apa- │pamente│conta- │
│ │tie│nuri si │ │ratura│(inclu-│bila │
│ │ │construc-│ │biro- │siv │totala │
│ │ │tii │ │tica │mij- │ │
│ │ │ │ │si │loace │ │
│ │ │ │ │echi- │de │ │
│ │ │ │ │pamen-│trans- │ │
│ │ │ │ │te de │port) │ │
│ │ │ │ │pro- │ │ │
│ │ │ │ │tectie│ │ │
├─────────────────────────────────┼───┼─────────┼───────┼──────┼───────┼───────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │

│Sold initial │100│ │ │ │ │ │

│ - Intrari │110│ │ │ │ │ │

│ - Cedari │120│ │ │ │ │ │

│ - Cresteri sau diminuari │130│ │ │ │ │ │
│ rezultate din reevaluari │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────┼───┼─────────┼───────┼──────┼───────┼───────┤
│ - Amortizare │140│ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────┼───┼─────────┼───────┼──────┼───────┼───────┤
│ - Constituiri sau majorari de │150│ │ │ │ │ │
│ provizioane pentru │ │ │ │ │ │ │
│ depreciere │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────┼───┼─────────┼───────┼──────┼───────┼───────┤
│ - Diminuari sau reluari de │160│ │ │ │ │ │
│ provizioane pentru │ │ │ │ │ │ │
│ depreciere │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────┼───┼─────────┼───────┼──────┼───────┼───────┤
│ - Alte modificari │170│ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────┼───┼─────────┼───────┼──────┼───────┼───────┤
│Sold final │200│ │ │ │ │ │

│Amortizarea cumulata │210│ │ │ │ │ │
└─────────────────────────────────┴───┴─────────┴───────┴──────┴───────┴───────┘
┌─────────────────────────────────┬───┬─────────┬───────┬──────┬───────┬───────┐
│Active detinute in regim de │310│ │ │ │ │ │
│leasing financiar (in calitate de│ │ │ │ │ │ │
│locatar) │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────┼───┼─────────┼───────┼──────┼───────┼───────┤
│Active detinute in regim de │320│ │ │ │ │ │
│leasing operational (in calitate │ │ │ │ │ │ │
│de locator) │ │ │ │ │ │ │
└─────────────────────────────────┴───┴─────────┴───────┴──────┴───────┴───────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
Tabelul B: Imobilizãri corporale evaluate la cost
- RON -
┌─────────────────────────────┬───┬─────────┬─────┬─────────┬───────┬─────────┐
│ │ │Terenuri,│ │Mobilier,│Alte │ │
│ │Cod│amenajari│Echi-│aparatura│echi- │ Valoare │
│ │po-│de tere- │pa- │birotica │pamen- │contabila│
│ │zi-│nuri si │mente│si echi- │te │ totala │
│ │tie│cons- │IT │pamente │(inclu-│ │
│ │ │tructii │ │de pro- │siv │ │
│ │ │ │ │tectie │mijloa-│ │
│ │ │ │ │ │ce de │ │
│ │ │ │ │ │trans- │ │
│ │ │ │ │ │port) │ │
├─────────────────────────────┼───┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├─────────────────────────────┼───┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────────┤
│Sold initial │100│ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────┼───┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────────┤
│ - Intrari │110│ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────┼───┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────────┤
│ - Cedari │120│ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────┼───┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────────┤
│ - Amortizare │130│ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────┼───┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────────┤
│ - Constituiri sau majorari│140│ │ │ │ │ │
│ de provizioane pentru │ │ │ │ │ │ │
│ depreciere │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────┼───┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────────┤
│ - Diminuari sau reluari de│150│ │ │ │ │ │
│ provizioane pentru │ │ │ │ │ │ │
│ depreciere │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────┼───┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────────┤
│ - Alte modificari │160│ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────┼───┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────────┤
│Sold final │200│ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────┼───┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────────┤
│Amortizarea cumulata │210│ │ │ │ │ │
└─────────────────────────────┴───┴─────────┴─────┴─────────┴───────┴─────────┘
┌─────────────────────────────┬───┬─────────┬─────┬─────────┬───────┬─────────┐
│Active detinute in regim │310│ │ │ │ │ │
│de leasing financiar (in │ │ │ │ │ │ │
│calitate de locatar) │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────┼───┼─────────┼─────┼─────────┼───────┼─────────┤
│Active detinute in regim │320│ │ │ │ │ │
│de leasing operational │ │ │ │ │ │ │
│(in calitate de locator) │ │ │ │ │ │ │
└─────────────────────────────┴───┴─────────┴─────┴─────────┴───────┴─────────┘
┌─────────────────────────────────┬───────┬────────────┐
│Valoare contabila totala - │ 400 │ │
│sold final total (total │ │ │
│tabele A+B) │ │ │
└─────────────────────────────────┴───────┴────────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
9. FIN11 - Fond comercial şi alte imobilizãri necorporale PREZENTARE FIN11 reflectã existentul şi mişcãrile de imobilizãri necorporale, precum şi ajustãrile aferente acestora (amortizãri şi provizioane pentru depreciere). CONŢINUT Prezintã situaţia imobilizãrilor necorporale. Linii Liniile reprezintã: - valoarea imobilizãrilor necorporale existente la începutul exerciţiului financiar, reflectatã de soldurile debitoare la începutul anului ale conturilor de imobilizãri necorporale; - valoarea intrãrilor (din dezvoltarea internã şi din achiziţii) de imobilizãri necorporale în cursul anului, reflectatã în rulajele debitoare ale conturilor de imobilizãri necorporale; - valoarea cedãrilor şi/sau casãrilor de imobilizãri necorporale în cursul anului, reflectatã în rulajele creditoare ale conturilor de imobilizãri necorporale; - valoarea amortizãrii aferentã imobilizãrilor necorporale, înregistratã în cursul perioadei de raportare,; - valoarea constituirilor sau majorãrilor de provizioane pentru deprecierea imobilizãrilor necorporale; - valoarea diminuãrilor sau reluãrilor de provizioane pentru deprecierea imobilizãrilor necorporale; - alte modificãri; - valoarea imobilizãrilor necorporale existente la data raportãrii, reflectatã de soldurile debitoare la data raportãrii ale conturilor de imobilizãri necorporale; - valoarea activelor deţinute în regim de leasing financiar (în calitate de locatar); - valoarea activelor deţinute în regim de leasing operaţional (în calitate de locator). Coloane Coloanele detaliazã categoriile de imobilizãri necorporale. PERIODICITATE: anual. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN11 - Fond comercial şi alte imobilizãri necorporale
- RON -
┌──────────────────────────────┬───┬──────┬───────┬──────┬──────┬──────┬───────┐
│ │Cod│Fond │Cheltu-│Pro- │Pro- │Alte │Valoare│
│ │po-│comer-│ieli de│grame │grame │imo- │conta- │
│ │zi-│cial │consti-│infor-│infor-│bili- │bila │
│ │tie│ │tuire │matice│matice│zari │totala │
│ │ │ │ │create│achi- │necor-│ │
│ │ │ │ │de │zitio-│porale│ │
│ │ │ │ │insti-│nate │ │ │
│ │ │ │ │tutia │ │ │ │
│ │ │ │ │de │ │ │ │
│ │ │ │ │credit│ │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
├──────────────────────────────┼───┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┤
│Sold initial │100│ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┤
│ - Intrari din dezvoltarea │110│ X │ │ │ │ │ │
│ interna │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┤
│ - Intrari din achizitii │120│ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┤
│ - Cedari si/sau casari │130│ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┤
│ - Amortizare │140│ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┤
│ - Constituiri sau majorari │150│ │ │ │ │ │ │
│ de provizioane pentru │ │ │ │ │ │ │ │
│ depreciere │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┤
│ - Diminuari sau reluari de │160│ │ │ │ │ │ │
│ provizioane pentru │ │ │ │ │ │ │ │
│ depreciere │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┤
│ - Alte modificari │170│ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┤
│ Sold final │200│ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┤
│Active detinute in regim de │310│ X │ X │ │ │ │ │
│leasing financiar (in │ │ │ │ │ │ │ │
│calitate de locatar) │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────┼───┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┤
│Active detinute in regim de │320│ X │ X │ │ │ │ │
│leasing operational (in │ │ │ │ │ │ │ │
│calitate de locator) │ │ │ │ │ │ │ │
└──────────────────────────────┴───┴──────┴───────┴──────┴──────┴──────┴───────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
10. FIN16 - Datorii financiare PREZENTARE Situaţia FIN16 detaliazã informaţiile din situaţia FIN1 - Bilanţul, referitoare la datoriile financiare, altele decât cele evaluate la valoarea justã. CONŢINUT Linii Corespund diferitelor categorii de datorii, altele decât cele evaluate la valoarea justã: - depozite ale instituţiilor de credit; - alte datorii privind instituţiile de credit; - depozite (altele decât cele ale instituţiilor de credit); - alte datorii privind clientela (alta decât instituţiile de credit); - datorii constituite prin titluri; şi - alte datorii financiare. Aceste categorii sunt detaliate în continuare în funcţie de tipurile de instrumente specifice. PERIODICITATE: lunar. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN16 - Datorii financiare
- RON -
┌───────────────────────────────────────────────────┬───────┬─────────────────┐
│ │ Cod │ Valoare │
│ │pozitie│ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│Depozite ale institutiilor de credit │ 010 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│ - Conturi curente/depozite la vedere │ 012 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│ - Depozite la termen │ 014 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│ - Depozite colaterale │ 016 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│Alte datorii privind institutiile de credit │ 020 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│Depozite (altele decat cele ale institutiilor │ 030 │ │
│de credit) │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│ - Conturi curente/depozite la vedere │ 032 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│ - Depozite la termen │ 034 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│ - Depozite colaterale │ 036 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│Alte datorii privind clientela (alta decat │ 040 │ │
│institutiile de credit) │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│Datorii constituite prin titluri │ 050 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│ - Certificate de depozit │ 051 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│ - Carnete si librete de economii │ 052 │ │
│ (inclusiv cele dematerializate) │ │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│ - Obligatiuni │ 053 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│ - Convertibile │ 054 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│ - Neconvertibile │ 055 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│ - Altele │ 056 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│Alte datorii financiare │ 060 │ │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────┼─────────────────┤
│Total │ 070 │ │
└───────────────────────────────────────────────────┴───────┴─────────────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
11. FIN18 - Provizioane PREZENTARE Situaţia FIN18 prezintã informaţii referitoare la variaţia diferitelor categorii de provizioane înregistrate în conturile din Clasa 5. CONŢINUT Linii Acestea prezintã modul de variaţie al provizioanelor, incluzând prezentarea urmãtoarelor detalii: - soldul iniţial; - valoarea provizioanelor constituite sau valoarea majorãrilor aferente provizioanelor constituite anterior; - valoarea provizioanelor utilizate ca urmare a acoperirii datoriilor pentru care au fost constituite; - valoarea provizioanelor constituite anterior şi reluate în conturile de venituri în cazul în care acestea devin parţial sau total fãrã obiect; - alte modificãri; şi - soldul final. Coloane Situaţia FIN18 detaliazã pe coloane diferitele categorii de provizioane: - riscuri de executare a angajamentelor prin semnãturã; - pensii şi obligaţii similare; - riscuri de ţarã; - restructurare; - impozite; - alte provizioane. PERIODICITATE: semestrial. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN18 - Provizioane
- RON -
┌─────────────────────────┬───┬───────────┬──────┬────┬──────┬─────┬─────┬────┐
│ │Cod│Riscuri de │Pensii│Ris-│Res- │Impo-│Alte │Va- │
│ │po-│executare a│si │curi│truc- │zite │pro- │loa-│
│ │zi-│angajamen- │obli- │de │turare│ │vizi-│re │
│ │tie│telor prin │gatii │tara│ │ │oane │con-│
│ │ │semnatura │simi- │ │ │ │ │ta- │
│ │ │ │lare │ │ │ │ │bila│
│ │ │ │ │ │ │ │ │to- │
│ │ │ │ │ │ │ │ │tala│
├─────────────────────────┼───┼───────────┼──────┼────┼──────┼─────┼─────┼────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
├─────────────────────────┼───┼───────────┼──────┼────┼──────┼─────┼─────┼────┤
│Sold initial │100│ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼───┼───────────┼──────┼────┼──────┼─────┼─────┼────┤
│ - Valori │110│ │ │ │ │ │ │ │
│ constituite/majorate│ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼───┼───────────┼──────┼────┼──────┼─────┼─────┼────┤
│ - Valori utilizate │120│ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼───┼───────────┼──────┼────┼──────┼─────┼─────┼────┤
│ - Valori neutilizate │130│ │ │ │ │ │ │ │
│ si reluate in │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ timpul perioadei │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼───┼───────────┼──────┼────┼──────┼─────┼─────┼────┤
│ - Alte modificari │140│ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼───┼───────────┼──────┼────┼──────┼─────┼─────┼────┤
│Sold final │200│ │ │ │ │ │ │ │
└─────────────────────────┴───┴───────────┴──────┴────┴──────┴─────┴─────┴────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
II. Informaţii detaliate privind elementele din contul de profit şi pierdere 12. FIN23 - Câştiguri (pierderi) nete din contabilitatea de acoperire PREZENTARE Situaţia FIN23 furnizeazã informaţii în legãturã cu câştigurile, pierderile şi rezultatul net înregistrat(e) în conturile de venituri/cheltuieli, aferent(e) instrumentelor financiare derivate de acoperire. CONŢINUT Linia Aceasta prezintã câştigurile, pierderile şi rezultatul net aferent(e) instrumentelor financiare derivate de acoperire, transferate din conturile de regularizare în conturile de venituri sau cheltuieli în perioada în care fluxurile de trezorerie sau variaţiile de valoare justã acoperite afecteazã contul de profit şi pierdere. Coloane Situaţia FIN23 prezintã pe coloane, în mod distinct, valoarea câştigurilor, pierderilor şi cea a rezultatul net înregistrat(e) în conturile de venituri/cheltuieli, aferent(e) instrumentelor financiare derivate de acoperire. PERIODICITATE: trimestrial. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN23 - Câştiguri (pierderi) nete din contabilitatea de acoperire
- RON -
┌────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┬─────────┬─────────┐
│ │ Cod │Castiguri │Pierderi │ Net │
│ │ pozitie │ │ │ │
├────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │

│Castiguri/pierderi aferente │ 010 │ │ │ │
│instrumentelor financiare derivate │ │ │ │ │
│de acoperire, transferate in │ │ │ │ │
│conturile de venituri sau cheltuieli│ │ │ │ │
│in perioada in care fluxurile de │ │ │ │ │
│trezorerie sau variatiile de valoare│ │ │ │ │
│justa acoperite afecteaza contul de │ │ │ │ │
│profit si pierdere │ │ │ │ │
└────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┴─────────┴─────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
13. FIN24 - Câştiguri (pierderi) nete din cedarea şi/sau casarea imobilizãrilor corporale şi necorporale PREZENTARE FIN24 reflectã câştigurile (pierderile) nete din cedarea şi/sau casarea imobilizãrilor corporale şi necorporale, înregistrate în cursul perioadei de raportare. CONŢINUT Linii Liniile prezintã: - valoarea imobilizãrilor corporale cedate şi/sau casate în cursul perioadei de raportare; şi - valoarea imobilizãrilor necorporale cedate şi/sau casate în cursul perioadei de raportare. Coloanele Coloanele prezintã: - câştiguri din cedarea şi/sau casarea imobilizãrilor corporale şi necorporale, înregistrate în cursul perioadei de raportare; - pierderi din cedarea şi/sau casarea imobilizãrilor corporale şi necorporale, înregistrate în cursul perioadei de raportare; şi - rezultatul net (câştiguri/pierderi nete) din cedarea şi/sau casarea imobilizãrilor corporale şi necorporale, înregistrate în cursul perioadei de raportare. PERIODICITATE: anual. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN24 - Câştiguri (pierderi) nete din cedarea şi/sau casarea imobilizãrilor corporale şi necorporale
- RON -
┌─────────────────────────────┬───────────┬────────────┬────────────┬──────────┐
│ │ Cod │ Castiguri │ Pierderi │ Net │
│ │ pozitie │ │ │ │
├─────────────────────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼──────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │
├─────────────────────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼──────────┤
│Imobilizari corporale │ 010 │ │ │ │
├─────────────────────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼──────────┤
│Imobilizari necorporale │ 020 │ │ │ │
├─────────────────────────────┼───────────┼────────────┼────────────┼──────────┤
│Total │ 030 │ │ │ │
└─────────────────────────────┴───────────┴────────────┴────────────┴──────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
14. FIN26 - Cheltuieli cu personalul PREZENTARE FIN26 reflectã cheltuielile cu personalul efectuate în cursul perioadei de raportare. CONŢINUT Linii Liniile reprezintã: - cheltuieli cu salariile personalului, care cuprind cheltuieli cu salarii brute, sporuri, indemnizaţii, sume plãtite sub formã de indexare sau compensare, premii, avantaje în naturã acordate salariaţilor; - cheltuieli privind asigurãrile şi protecţia socialã; - cheltuieli cu tichetele de masã acordate salariaţilor; şi - alte cheltuieli privind personalul. PERIODICITATE: lunar. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN26 - Cheltuieli cu personalul
- RON -
┌────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬───────────────┐
│ │ Cod │ Valoare │
│ │ pozitie │ │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┤
│Cheltuieli cu salariile personalului │ 010 │ │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┤
│Cheltuieli privind asigurarile si protectia │ 020 │ │
│sociala │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┤
│ - Contributia unitatii la asigurarile sociale│ 021 │ │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┤
│ - Contributia unitatii pentru ajutorul de │ 022 │ │
│ somaj │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┤
│ - Contributia angajatorului pentru │ 023 │ │
│ asigurarile sociale de sanatate │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┤
│ - Alte cheltuieli privind asigurarile si │ 024 │ │
│ protectia sociala │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┤
│Cheltuieli cu tichetele de masa acordate │ 030 │ │
│salariatilor │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┤
│Alte cheltuieli privind personalul │ 040 │ │
├────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┤
│Total │ 050 │ │
└────────────────────────────────────────────────┴─────────────┴───────────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
15. FIN27 - Alte cheltuieli administrative PREZENTARE FIN27 reflectã alte cheltuieli administrative efectuate în cursul perioadei de raportare. CONŢINUT Linii Liniile reprezintã: - cheltuieli cu materialele, inclusiv cu materialele de natura obiectelor de inventar; - cheltuieli privind alte stocuri; - cheltuieli cu lucrãrile şi serviciile executate de terţi; şi - cheltuieli de protocol, reclamã şi publicitate. PERIODICITATE: lunar. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN27 - Alte cheltuieli administrative
- RON -
┌──────────────────────────────────────────────────┬──────────┬────────────────┐
│ │ Cod │ Valoare │
│ │ pozitie │ │
├──────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├──────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┤
│Cheltuieli cu materialele, inclusiv materialele │ 010 │ │
│de natura obiectelor de inventar │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┤
│Cheltuieli privind alte stocuri │ 020 │ │
├──────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┤
│Cheltuieli cu lucrarile si serviciile executate de│ 030 │ │
│terti │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┤
│Cheltuieli de protocol, reclama si publicitate │ 040 │ │
├──────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┤
│Total │ 050 │ │
└──────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
16. FIN30 - Informaţii referitoare la depreciere PREZENTARE Situaţia FIN30 prezintã informaţii referitoare la deprecierea activelor financiare (altele decât titlurile de tranzacţie şi instrumentele financiare derivate) şi a activelor nefinanciare. CONŢINUT Linii Prezintã deprecierea aferentã: - activelor financiare (altele decât titlurile de tranzacţie şi instrumentele financiare derivate), cu detaliere pe categorii de active financiare: - > titluri de plasament; - > titluri de investiţii; - > credite şi creanţe (inclusiv leasing financiar); - > pãrţi în societãţile comerciale legate, titluri de participare şi titluri ale activitãţii de portofoliu; şi - > alte active financiare. - activelor nefinanciare, cu detaliere pe categorii de active nefinanciare: - > imobilizãri corporale; - > imobilizãri necorporale, din care: - >> fond comercial; - >> altele. - > alte active nefinanciare. Coloane Situaţia FIN30 prezintã pe coloane: - valoarea provizioanelor pentru depreciere aferente activelor financiare (altele decât titlurile de tranzacţie şi instrumentele financiare derivate) şi a activelor nefinanciare, constituite sau majorate în cursul perioadei de raportare; - valoarea provizioanelor pentru depreciere aferente activelor financiare (altele decât titlurile de tranzacţie şi instrumentele financiare derivate) şi a activelor nefinanciare, reluate la venituri în cursul perioadei de raportare; şi - valoarea contabilã netã totalã (col. 1 - col. 2) a provizioanelor pentru depreciere aferente activelor financiare (altele decât titlurile de tranzacţie şi instrumentele financiare derivate) şi a activelor nefinanciare din cursul perioadei de raportare. PERIODICITATE: semestrial. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN30 - Informaţii referitoare la depreciere
- RON -
┌───────────────────────────────────────────┬───────┬────────┬───────┬─────────┐
│ │ Cod │Cresteri│Reluari│Total an │
│ │pozitie│ │ │ curent │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│Deprecierea aferenta activelor financiare │ 100 │ │ │ │
│(altele decat titlurile de tranzactie si │ │ │ │ │
│instrumentele financiare derivate) │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│ - Titluri de plasament │ 110 │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│ - Titluri de investitii │ 120 │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│ - Credite si creante │ 130 │ │ │ │
│ (inclusiv leasing financiar) │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│ - Parti in societatile │ 140 │ │ │ │
│ comerciale legate, titluri │ │ │ │ │
│ de participare si titluri ale │ │ │ │ │
│ activitatii de portofoliu │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│ - Alte active financiare │ 150 │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│Deprecierea aferenta activelor │ 200 │ │ │ │
│nefinanciare: │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│ - Imobilizari corporale │ 210 │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│ - Imobilizari necorporale │ 220 │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│ - Fond comercial │ 223 │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│ - Altele │ 226 │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│ - Alte active nefinanciare │ 230 │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┤
│Total │ 300 │ │ │ │
└───────────────────────────────────────────┴───────┴────────┴───────┴─────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
17. FIN34 - Prezentarea informaţiilor privind pãrţile afiliate PREZENTARE FIN34 reflectã activele (la valoare brutã), datoriile şi garanţiile rezultate în relaţia cu pãrţile afiliate, existente la sfârşitul perioadei de raportare, precum şi salariile şi indemnizaţiile, beneficiile la terminarea contractului de muncã şi alte beneficii acordate sau care urmeazã a fi acordate personalului - cheie din conducere. CONŢINUT Tabelul A: Active, datorii şi garanţii rezultate în relaţia cu pãrţile afiliate Linii Liniile reprezintã: - Active privind pãrţile afiliate: - > valoarea creditelor şi creanţelor (inclusiv leasing financiar); - > acţiuni şi alte titluri cu venit variabil emise de pãrţile afiliate; - > alte creanţe privind pãrţile afiliate. - Datorii privind pãrţilor afiliate: - > valoarea depozitelor; - > valoarea împrumuturilor primite; - > valoarea altor datorii financiare; - > alte datorii. - Garanţii în relaţia cu pãrţile afiliate: - > Garanţii date; - > Garanţii primite. - Provizioane pentru deprecierea activelor financiare, rezultate în relaţia cu pãrţile afiliate. Coloane Coloanele prezintã structura pãrţilor afiliate. Tabelul B: Remuneraţii acordate personalului - cheie din conducere Linii Liniile reprezintã: - salarii şi indemnizaţii; - beneficii la terminarea contractului de muncã; - alte beneficii. PERIODICITATE: anual. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN34 - Prezentarea informaţiilor privind pãrţile afiliate Tabelul A: Active, datorii şi garanţii rezultate în relaţia cu pãrţile afiliate
- RON -
┌───────────────────────────┬───┬─────┬────┬───┬─────┬─────┬──────┬─────┬─────┐
│ │Cod│Soci-│So- │Fi-│Enti-│Aso- │Perso-│Alte │ │
│ │po-│eta- │cie-│li-│tati │ci- │nalul-│parti│Total│
│ │zi-│tea- │tati│ale│aso- │eri │cheie │afi- │ │
│ │tie│mama │care│ │ciate│in │din │liate│ │
│ │ │ │de- │ │ │par- │condu-│ │ │
│ │ │ │tin │ │ │tici-│cerea │ │ │
│ │ │ │con-│ │ │pati-│enti- │ │ │
│ │ │ │tro-│ │ │e la │tatii │ │ │
│ │ │ │lul │ │ │care │sau │ │ │
│ │ │ │co- │ │ │enti-│soci- │ │ │
│ │ │ │mun │ │ │ta- │eta- │ │ │
│ │ │ │asu-│ │ │tea │tii- │ │ │
│ │ │ │pra │ │ │este │mama │ │ │
│ │ │ │en- │ │ │aso- │ │ │ │
│ │ │ │ti- │ │ │ciat │ │ │ │
│ │ │ │ta │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │tii │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│Active: credite si creante │100│ │ │ │ │ │ │ │ │
│(inclusiv leasing │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│financiar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│Actiuni si alte titluri cu │200│ │ │ │ │ │ X │ │ │
│venit variabil │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│ - Titluri de tranzactie │210│ │ │ │ │ │ X │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│ - Titluri de plasament │220│ │ │ │ │ │ X │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│ - Parti in societatile │230│ │ │ │ │ │ X │ │ │
│ comerciale legate, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ titluri de participare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ si titluri ale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ activitatii de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ portofoliu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│ Alte creante │300│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│ Total active │400│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│ Datorii │500│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│ - Depozite │510│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│ - Imprumuturi primite │530│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│Alte datorii financiare │550│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│ - Datorii constituite │570│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ prin titluri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│ - Datorii subordonate │590│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│Alte datorii │600│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│Total datorii │650│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│Garantii date │700│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│Garantii primite │750│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────┼───┼─────┼────┼───┼─────┼─────┼──────┼─────┼─────┤
│Provizioane pentru │800│ │ │ │ │ │ │ │ │
│deprecierea activelor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│financiare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└───────────────────────────┴───┴─────┴────┴───┴─────┴─────┴──────┴─────┴─────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
Tabelul B: Remuneraţii acordate personalului - cheie din conducere
- RON -
┌─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬─────────────────┐
│ │ Cod │ Valoare │
│ │ pozitie │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│Salarii si indemnizatii │ 010 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│Beneficii la terminarea contractului de munca │ 020 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│Alte beneficii │ 030 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼─────────────────┤
│Total │ 040 │ │
└─────────────────────────────────────────────────┴──────────┴─────────────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
18. FIN36 - Angajamente de finanţare, angajamente de garanţie şi alte angajamente, precum şi creanţe scoase din activ, urmãrite în continuare PREZENTARE Situaţia FIN36 furnizeazã informaţii în legãturã cu elementele înregistrate în conturi în afara bilanţului reprezentând angajamente de finanţare, angajamente de garanţie şi alte angajamente date sau primite de instituţiile de credit, precum şi informaţii referitoare la creanţele scoase din activ şi urmãrite în continuare. CONŢINUT Linii Prezintã elemente înregistrate în conturi în afara bilanţului: - angajamente de finanţare; - angajamente de garanţie; - alte angajamente; şi - creanţe scoase din activ, urmãrite în continuare. Angajamentele sunt detaliate în continuare atât în funcţie de tipul angajamentelor (date sau primite), cât şi în funcţie de calitatea contrapartidei. Creanţele scoase din activ, urmãrite în continuare, sunt detaliate în continuare în: - creanţe scoase din activ şi urmãrite în continuare; - dobânzi aferente creanţelor scoase din activ, urmãrite în continuare; şi - creanţe ataşate. PERIODICITATE: lunar. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN36 - Angajamente de finanţare, angajamente de garanţie şi alte angajamente, precum şi creanţe scoase din activ, urmãrite în continuare
- RON -
┌─────────────────────────────────────────────────┬───────────┬────────────────┐
│ │ Cod │ Valoare │
│ │ pozitie │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│Angajamente de finantare │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Date │ 110 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Administratii centrale │ 111 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii de credit │ 112 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii, altele decat cele de credit │ 113 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Societati │ 114 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Retail │ 115 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Primite │ 120 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Administratii centrale │ 121 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii de credit │ 122 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii, altele decat cele de credit │ 123 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Societati │ 124 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Retail │ 125 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│Angajamente de garantie │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Date │ 210 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Administratii centrale │ 211 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii de credit │ 212 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii, altele decat cele de credit │ 213 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Societati │ 214 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Retail │ 215 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Primite │ 220 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Administratii centrale │ 221 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii de credit │ 222 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii, altele decat cele de credit │ 223 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Societati │ 224 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Retail │ 225 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│Angajamente privind titlurile │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Titluri de primit │ 310 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Administratii centrale │ 311 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii de credit │ 312 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii, altele decat cele de credit │ 313 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Societati │ 314 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Retail │ 315 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Titluri de livrat │ 320 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Administratii centrale │ 321 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii de credit │ 322 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii, altele decat cele de credit │ 323 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Societati │ 324 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Retail │ 325 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│Alte angajamente │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Date │ 410 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Administratii centrale │ 411 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii de credit │ 412 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii, altele decat cele de credit │ 413 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Societati │ 414 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Retail │ 415 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Primite │ 420 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Administratii centrale │ 421 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii de credit │ 422 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Institutii, altele decat cele de credit │ 423 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Societati │ 424 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Retail │ 425 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│Creante scoase din activ, urmarite in │ 500 │ │
│continuare │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Creante scoase din activ si urmarite in │ 510 │ │
│ continuare │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Dobanzi aferente creantelor scoase din activ, │ 520 │ │
│ urmarite in continuare │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────────┤
│ - Creante atasate │ 530 │ │
└─────────────────────────────────────────────────┴───────────┴────────────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
19. FIN40 - Alte informaţii Tabelul A: Active la valoarea brutã PREZENTARE Situaţia FIN40 (Tabelul A) prezintã informaţii referitoare la valoarea contabilã brutã, amortizãri şi provizioane constituite, precum şi valoarea contabilã netã a tuturor activelor instituţiilor de credit. CONŢINUT Linii Posturile de activ sunt grupate pe categorii de operaţiuni, astfel: - operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare care regrupeazã, în principal, operaţiunile efectuate cu instituţiile de credit; - operaţiuni cu clientela, care reflectã operaţiunile efectuate cu agenţii economici, alţii decât instituţiile de credit; - operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse; - valori imobilizate; şi - acţionari sau asociaţi. Creanţele restante şi îndoielnice sunt evidenţiate pe lângã fiecare clasã de activ la poziţia 4Creanţe restante5 şi respectiv, 4Creanţe îndoielnice5, iar cele privind riscurile de ţarã sunt menţinute în conturile lor de origine. Creanţele ataşate reprezentând dobânzi de primit, calculate şi neajunse la scadenţã, mai puţin cele aferente creanţelor restante şi îndoielnice, se înscriu pe lângã fiecare clasã, la poziţia "Creanţe ataşate". Creanţele ataşate aferente creanţelor restante şi celor îndoielnice sunt prezentate în cadrul posturilor "Creanţe restante" şi respectiv, "Creanţe îndoielnice". Coloane Prezintã în mod distinct, pentru fiecare element de activ: - valoarea amortizãrilor şi/sau a provizioanelor; - valoarea contabilã netã a respectivelor active (dupã deducerea din valoarea contabilã brutã a amortizãrilor şi/sau a provizioanelor); şi - valoarea contabilã brutã a elementelor de activ. Tabelul B: Rezultatul exerciţiului PREZENTARE Situaţia FIN40 (Tabelul B) prezintã unele elemente componente ale rezultatului exerciţiului, care nu se regãsesc în situaţia FIN2 - Contul de profit şi pierdere. CONŢINUT Linii Prezintã anumite elemente ale rezultatului exerciţiului: - total venituri din operaţiuni curente; - total cheltuieli din operaţiuni curente; - rezultatul activitãţii curente; şi - rezultatul activitãţii extraordinare. PERIODICITATE: lunar. DENUMIREA INSTITUŢIEI DE CREDIT: DATA RAPORTĂRII: FIN40 - Alte informaţii Tabelul A: Active la valoarea brutã
- RON -
┌──────────────────────────────────────────────────────┬───┬─────┬──────┬──────┐
│ │Cod│Amor-│Active│Active│
│ │po-│ti- │nete │brute │
│ │zi-│zari │ │ │
│ │tie│si │ │ │
│ │ │pro- │ │ │
│ │ │vizi-│ │ │
│ │ │oane │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│Operatiuni de trezorerie si operatiuni interbancare │100│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Casa si alte valori │110│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Casa │113│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Numerar in ATM-uri si ASV-uri │116│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Alte valori │119│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Cont curent la banci centrale │120│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Conturi de corespondent la institutii de credit │130│ │ │ │
│ (nostro) │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Depozite la institutii de credit │140│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Credite acordate institutiilor de credit │150│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Valori primite in pensiune │160│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Valori de recuperat │170│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Operatiuni intre organizatiile cooperatiste de │180│ │ │ │
│ credit din cadrul aceleiasi retele │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante restante, din care: │190│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - credite restante │193│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - dobanzi restante │196│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - alte creante restante │199│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante indoielnice, din care: │200│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - credite indoielnice │203│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - dobanzi indoielnice │206│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - alte creante indoielnice │209│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante atasate │210│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│Operatiuni cu clientela │300│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante comerciale │310│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Credite de trezorerie │320│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Credite de consum si vanzari in rate │330│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Credite pentru finantarea operatiunilor de │340│ │ │ │
│ comert exterior │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Credite pentru finantarea stocurilor si pentru │350│ │ │ │
│ echipamente │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Credite pentru investitii imobiliare │360│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Alte credite acordate clientelei │370│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Credite acordate institutiilor financiare │380│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Valori primite in pensiune │390│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Conturi curente debitoare │400│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Valori de recuperat │410│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante restante, din care: │420│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - credite restante │423│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - dobanzi restante │426│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante indoielnice, din care: │430│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - credite indoielnice │433│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - dobanzi indoielnice │436│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante atasate │440│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│Operatiuni cu titluri si operatiuni diverse │500│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Titluri primite in pensiune livrata │510│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Titluri de tranzactie │520│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Titluri de plasament │530│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Titluri de investitii │540│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Instrumente financiare derivate │550│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Conturi de decontare privind operatiunile cu │560│ │ │ │
│ titluri │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Decontari intrabancare si intre organizatiile │570│ │ │ │
│ cooperatiste de credit din cadrul aceleiasi retele │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Personal si conturi asimilate │580│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Asigurari sociale, protectia sociala si conturi │590│ │ │ │
│ asimilate │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Bugetul statului, fonduri speciale si conturi │600│ │ │ │
│ asimilate │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Debitori diversi │610│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Decontari din operatiuni in asocieri in │620│ │ │ │
│ participatie │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Conturi de stocuri │630│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Conturi de regularizare │640│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante restante, din care: │650│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - titluri primite in pensiune livrata restante │652│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - dobanzi restante aferente titlurilor primite in │655│ │ │ │
│ pensiune livrata │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante indoielnice, din care: │660│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - titluri primite in pensiune livrata indoielnice │662│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - dobanzi indoielnice aferente titlurilor primite │665│ │ │ │
│ in pensiune livrata │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante atasate │670│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│Valori imobilizate │700│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Credite subordonate │710│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Parti in cadrul societatilor comerciale legate, │720│ │ │ │
│ titluri de participare si titluri ale activitatii │ │ │ │ │
│ de portofoliu │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Imobilizari in curs si avansuri acordate pentru │730│ │ │ │
│ imobilizari, imobilizari necorporale si corporale │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante din operatiuni de leasing financiar │740│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante restante │750│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante indoielnice │760│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│ - Creante atasate │770│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│Actionari sau asociati (+/-) *1) │800│ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼──────┼──────┤
│Total │900│ │ │ │
└──────────────────────────────────────────────────────┴───┴─────┴──────┴──────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
----- *1) Sumele negative trebuie sã fie precedate de semnul (-) Tabelul B: Rezultatul exerciţiului
- RON -
┌────────────────────────────────────────────────┬────────────┬───────────────┐
│ │ Cod │ Valoare │
│ │ pozitie │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────────┤
│ A │ B │ 1 │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────────┤
│Total venituri din operatiuni curente │ 010 │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────────┤
│Total cheltuieli din operatiuni curente │ 020 │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────────┤
│Rezultatul activitatii curente │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────────┤
│ - Profit │ 033 │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────────┤
│ - Pierdere │ 036 │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────────┤
│Rezultatul activitatii extraordinare │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────────┤
│ - Profit │ 043 │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────────┤
│ - Pierdere │ 046 │ │
└────────────────────────────────────────────────┴────────────┴───────────────┘
ADMINISTRATOR, CONDUCATORUL COMPARTIMENTULUI
(CONDUCATORUL INSTITUTIEI DE CREDIT) FINANCIAR-CONTABIL,
Numele, prenumele, semnatura Numele, prenumele si
si stampila institutiei de credit semnatura
CAP. IV CORESPONDENŢA CU PLANUL DE CONTURI APLICABIL INSTITUŢIILOR DE CREDIT ŞI INSTITUŢIILOR FINANCIARE NEBANCARE A SITUAŢIILOR FINANCIARE FINREP LA NIVEL INDIVIDUAL 1. FIN1 - Bilanţul
┌───┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│COD│ PLAN DE CONTURI │
│PO-│ │
│ZI-│ │
│TIE│ │
├───┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ ACTIV │
├───┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010│101 + 102 +109 + 111 + 1171 + ex. 181 + ex. 182 - ex. 191 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020│ex. 311 (solduri debitoare) + ex. 312 + ex. 319 (solduri debitoare) │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│030│3021 + 3025 + 3026 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│031│30213 + 30253 + ex. 30257 + 30263 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│032│ex. 30213 + ex. 30253 + ex. 30257 + ex. 30263 + ex. 381 + ex. 382 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│033│ex. 30213 + ex. 30253 + ex. 30257 + ex. 30263 + ex. 381 + ex. 382 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│034│30211 + 30212 + 30251 + 30252 + ex. 30257 + 30261 + 30262 + ex. 381 + │
│ │ex. 382 - ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│035│30211 + ex. 30212 + 30251 + ex. 30252 + ex. 30257 + 30261 + ex. 30262 + │
│ │ex. 381 + ex. 382 - ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│036│ex. 30212 + ex. 30252 + ex. 30257 + ex. 30262 + ex. 381 + ex. 382 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│037│ex. 30212 + ex. 30252 + ex. 30257 + ex. 30262 + ex. 381 + ex. 382 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│038│ex. 30212 + ex. 30252 + ex. 30257 + ex. 30262 + ex. 381 + ex. 382 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│039│ex. 30212 + ex. 30252 + ex. 30257 + ex. 30262 + ex. 381 + ex. 382 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│040│3031 + 3035 + 3037 + ex. 381 + ex. 382 - 3911 - ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│041│30313 + 30353 + 30373 + ex. 381 + ex. 382 - 39113 - ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│042│ex. 30313 + ex. 30353 + ex. 30373 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 39113 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│043│ex. 30313 + ex. 30353 + ex. 30373 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 39113 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│044│30311 + 30312 + 30351 + 30352 + 30371 + 30372 + ex. 381 + ex. 382 - │
│ │39111 - 39112 - ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│045│30311 + ex. 30312 + 30351 + ex. 30352 + 30371 + ex. 30372 + ex. 381 + │
│ │ex. 382 - 39111 - ex. 39112 - ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│046│ex. 30312 + ex. 30352 + ex. 30372 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 39112 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│047│ex. 30312 + ex. 30352 + ex. 30372 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 39112 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│048│ex. 30312 + ex. 30352 + ex. 30372 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 39112 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│049│ex. 30312 + ex. 30352 + ex. 30372 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 39112 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│050│304 + ex. 381 + ex. 382 - 3912 - ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│051│30411 + ex. 30412 + 30451 + ex. 30452 + 30471 + ex. 30472 + ex. 381 + │
│ │ex. 382 - 39121 - ex. 39122 - ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│053│ex. 30412 + ex. 30452 + ex. 30472 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 39122 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│055│ex. 30412 + ex. 30452 + ex. 30472 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 39122 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│057│ex. 30412 + ex. 30452 + ex. 30472 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 39122 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│059│ex. 30412 + ex. 30452 + ex. 30472 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 39122 - │
│ │ex. 399 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│060│121 + 1271 + 131 + 141 + 151 + 161 + 1741 + 1761 + 1781 + 1782 + ex. 181 │
│ │+ ex. 182 - ex. 191 + 201 + 202 + 203 + 204 + 205 + 206 + 209 + 231 + 241│
│ │+ 2511 (solduri debitoare) + 25171 + 261 + 281 + 282 - 291 + 3011 + 3551 │
│ │+ ex. 3557 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 399 + 401 + 402 + 407 + 471 + │
│ │ex. 481 + ex. 482 - 493 - ex. 499 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│061│ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 + │
│ │ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 + ex. 281 + │
│ │ex. 282 - ex. 291 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + ex. 382 - │
│ │ex. 399 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 + ex. 482 - │
│ │ex. 493 - ex. 499 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│063│121 + 1271 + 131 + 141 + 151 + 161 + 1741 + 1761 + 1781 + 1782 + ex. 181 │
│ │+ ex. 182 - ex. 191 + ex. 201 + ex. 281 + ex. 282 - ex. 291 + ex. 3011 + │
│ │ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 399 + ex. 401 + ex. 402 + │
│ │ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 + ex. 482 - ex. 493 - ex. 499 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│065│ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 + │
│ │231 + ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 + │
│ │ex. 281 + ex. 282 - ex. 291 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + │
│ │ex. 382 - ex. 399 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 + │
│ │ex. 482 - ex. 493 - ex. 499 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│067│ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 + │
│ │ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 + ex. 281 + │
│ │ex. 282 - ex. 291 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + ex. 382 - │
│ │ex. 399 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 + ex. 482 - │
│ │ex. 493 - ex. 499 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│069│ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 + │
│ │ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 + ex. 281 + │
│ │ex. 282 - ex. 291 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + ex. 382 - │
│ │ex. 399 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 + ex. 482 - │
│ │ex. 493 - ex. 499 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│070│ex. 311 (solduri debitoare) + ex. 312 + ex. 319 (solduri debitoare) │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│080│432 + 434 + 442 - 4612 - 49212 - 4923 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│085│ex. 44211 + ex. 4422 - ex. 46122 - ex. 49231 - ex. 49232 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│090│431 + 433 + 441 - 4611 - 49211 - 4922 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│093│4411 - 46111 - 49221 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│096│4412 - 46112 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│099│431 + 433 + 4419 - 46119 - 49211 - 49222 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│100│411 + 412 + 413 + 415 + 417 + ex. 481 + ex. 482 - 491 - ex. 499 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│105│4111 + 4121 + ex. 413 + ex. 415 + ex. 417 + ex. 481 + ex. 482 - ex. 491 -│
│ │ex. 499 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│110│3531 (sold debitor) │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│120│333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + 341 (sold debitor) + 342 (sold │
│ │debitor) + 3514 + 35192 + 3521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + │
│ │35262 + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 │
│ │(sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392 + ex. 355 + 3571 + 361 + │
│ │362 + 363 + 365 + 367 + 368 + 371 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold │
│ │debitor) + 373 (solduri debitoare) + 374 + 375 + 378 + 379 (solduri │
│ │debitoare) + ex. 381 + ex. 382 - 393 - ex. 399 + 508 (sold debitor) │
├───┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ DATORII │
├───┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│300│112 + 1172 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│310│ex. 311 (solduri creditoare) + ex. 313 + ex. 319 (solduri creditoare) │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│320│3027 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│330│122 + 1272 + 132 + 142 + 152 + 162 + 1712 + 17172 + 1732 + 1742 + 1762 │
│ │+ ex. 3012 + ex. 3561 + ex. 3562 + ex. 3567 + ex. 358 + ex. 472 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│332│122 + 1272 + 132 + 1712 + 17172 + 1732 + ex. 3561 + ex. 3562 + ex. 3567 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│334│142 + 1742 + ex. 358 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│336│152 + ex. 3012 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│338│162 + 1762 + ex. 472 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│340│232 + 243 + 2511 (solduri creditoare) + 25172 + 252 + 253 + 262 + │
│ │ex. 3012 + ex. 3561 + ex. 3562 + ex. 3567 + ex. 358 + ex. 472 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│342│2511 (solduri creditoare) + 25172 + 253 + ex. 3561 + ex. 3562 + ex. 3567 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│344│232 + ex. 358 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│346│243 + ex. 3012 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│348│252 + 262 + ex. 472 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│350│254 + 321 + 322 + 325 + 326 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│360│531 + 532 + 537 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│370│ex. 311 (solduri creditoare) + ex. 313 + ex. 319 (solduri creditoare) │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│380│551 + 552 + 553 + 554 + 555 + 556 + 559 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│383│551 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│384│552 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│385│553 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│386│554 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│387│556 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│388│555 + 559 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│390│3531 (sold creditor) │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│400│3036 + 331 + 332 + 333 (solduri creditoare) + 334 + 335 + 3361 + 3372 + │
│ │341 (sold creditor) + 342 (sold creditor) + 3511 + 3512 + 3513 + 3515 + │
│ │3516 + 35191 + 3521 (sold creditor) + 3522 (sold creditor) + 35261 + │
│ │35323 + 35328 (sold creditor) + 3533 (sold creditor) + 3536 (sold │
│ │creditor) + 3538 (sold creditor) + 35391 + 354 + 3566 + ex. 3567 + 3572 +│
│ │3723 (sold creditor) + 3729 (sold creditor) + 373 (solduri creditoare) + │
│ │ 376 + 377 + 379 (solduri creditoare) + 418 + 508 (sold creditor) + 541 │
├───┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ CAPITALURI PROPRII │
├───┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│420│501 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│430│511 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│440│502 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│450│516 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│460│512 + 513 + 514 + 517 + 519 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│465│514 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│470│503 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│483│581 (sold creditor) │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│486│581 (sold debitor) │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│493│591 (sold creditor) │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│496│591 (sold debitor) │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│499│592 │
└───┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
2. FIN2 - Contul de profit şi pierdere
┌───┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│COD│ PLAN DE CONTURI │
│PO-│ │
│ZI-│ │
│TIE│ │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020│7011 + 7012 + 7013 + 7014 + 7015 + 70163 + 70164 + 70168 + 7017 + │
│ │7018 + 7021 + 7022 + 7023 + 7024 + 7027 + 7028 + 7031 + 70331 + 70341 │
│ │+ 70342 + 7036 + ex. 7037 + 7038 + 7041 + 7048 + 7051 + 7052 + 7058 + │
│ │7071 + 7072 + 70747 + ex. 7099 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│023│7011 + ex. 7018 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│024│70331 + ex. 7038 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│025│70341 + 70342 + ex. 7038 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│026│7012 + 7013 + 7014 + 7015 + 70163 + 70164 + 70168 + ex. 7018 + 7021 + │
│ │7022 + 7023 + 7024 + ex. 7028 + 7031 + ex. 7038 + 7041 + 7048 + 7051 + │
│ │7052 + 7058 + ex. 7099 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│027│70747 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│028│7017 + ex. 7018 + 7027 + ex. 7028 + 7036 + ex. 7037 + 7071 + 7072 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│030│6011 + 6012 + 6013 + 6014 + 6015 + 60161 + 60162 + 60163 + 60164 + 6017 +│
│ │6021 + 6022 + 6023 + 6024 + 6025 + 6026 + 6027 + 6031 + 60341 + 6036 + │
│ │ex. 6037 + 6041 + 6051 + 6052 + 6071 + 6072 + 60747 + ex. 6099 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│032│6011 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│034│6012 + 6013 + 6014 + 6015 + 60161 + 60162 + 60163 + 60164 + ex. 6031 + │
│ │ex. 6041 + ex. 6099 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│035│6021 + 6022 + 6023 + 6024 + 6025 + ex. 6031 + ex. 6041 + ex. 6099 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│036│60747 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│038│6017 + 6026 + 6027 + 60341 + 6036 + ex. 6037 + 6051 + 6052 + 6071 + 6072 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│040│70333 + 7053 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│043│70333 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│046│7053 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│050│70169 + 7019 + 7029 + 7039 + 7049 + 7059 + 7069 + 70749 + 708 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│060│60169 + 6019 + 6029 + 6039 + 6049 + 6059 + 6069 + 608 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│070│70336 + 70343 + 745 + ex. 7099 - 6033 - 60342 - ex. 6099 - 645 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│071│70336 - 6033 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│073│ex. 7099 - ex. 6099 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│075│70343 - 60342 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│077│745 - 645 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│079│ex. 7099 - ex. 6099 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│080│7032 - 60321 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│083│ex. 7032 - ex. 60321 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│086│ex. 7032 - ex. 60321 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│090│70741 + 70742 + 70743 + 70744 - 60741 - 60742 - 60743 - 60744 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│092│70741 - 60741 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│094│70742 - 60742 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│096│70743 - 60743 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│098│70744 - 60744 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│100│7075 - 6075 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│110│7061 - 6061 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│120│746 - 646 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│130│611 + 612 + 613 + 617 + 631 + 632 + 633 + 634 + 635 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│133│611 + 612 + 613 + 617 + ex. 6344 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│136│631 + 632 + 633 + ex. 634 + 635 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│140│651 + 652 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│143│652 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│145│ex. 651 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│147│ex. 651 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│150│665 - 765 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│160│661 + 662 + 6631 + 6637 + 6641 + 6643 + 6647 - 761 - 762 - 7631 - 7637 │
│ │- 7641 - 7643 - 7647 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│161│66311 + ex. 6637 - 76311 - ex. 7637 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│163│ex. 661 + 662 + ex. 6637 + 6643 + ex. 6647 - ex. 761 - 762 - ex. 7637 - │
│ │7643 - ex. 7647 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│165│66312 + ex. 6637 - 76312 - ex. 7637 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│167│6641 + ex. 6647 - 7641 - ex. 7647 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│169│ex. 661 + ex. 6637 - ex. 761 - ex. 7637 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│170│6633 + 6642 - 7633 - 7642 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│172│ex. 66421 + 66423 - ex. 76421 - 76423 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│174│ex. 66422 - ex. 76422 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│176│ex. 66421 + ex. 66422 - ex. 76421 - ex. 76422 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│178│6633 - 7633 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│180│ex. 7037 + 7042 + 7077 + 7092 + 7093 + 7094 + ex. 7099 + 741 + 744 + 747 │
│ │+ 749 + 767 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│190│60322 + ex. 6037 + 6042 + 60749 + 6077 + 6092 + 6093 + 6094 + ex. 6099 + │
│ │621 + 641 + 644 + 649 + 667 + 668 + 699 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│200│771 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│210│671 │
├───┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│230│691 │
└───┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
3. FIN3 - Instrumente financiare derivate care nu sunt instrumente de acoperire
┌───────┬────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │NR. │ PLAN DE CONTURI │
│POZITIE│COL.│ │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010 │ 1 │ex. 3111 (solduri debitoare) │

│ │ 2 │ex. 3111 (solduri creditoare) │

│ │ 3 │95112 + 95113 + 95115 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020 │ 1 │ex. 3112 (solduri debitoare) │

│ │ 2 │ex. 3112 (solduri creditoare) │

│ │ 3 │ex. 9521 │

│030 │ 1 │ex. 3112 (solduri debitoare) │

│040 │ 1 │ex. 3121 │

│ │ 2 │ex. 3131 │

│ │ 3 │ex. 95311 + ex. 95321 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│050 │ 1 │ex. 3112 (solduri debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3112 (solduri creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9521 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│060 │ 1 │ex. 3112 (solduri debitoare) + ex. 3121 │

│ │ 2 │ex. 3112 (solduri creditoare) + ex. 3131 │

│ │ 3 │ex. 9521 + ex. 95311 + ex. 95321 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│110 │ 1 │ex. 3122 │

│ │ 2 │ex. 3132 │

│ │ 3 │ex. 95511 + ex. 95521 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│120 │ 1 │ex. 3113 (solduri debitoare) │

│ │ 2 │ex. 3113 (solduri creditoare) │

│ │ 3 │ex. 9541 │

│130 │ 1 │ex. 3113 (solduri debitoare) │

│140 │ 1 │ex. 3113 (solduri debitoare) │

│150 │ 1 │ex. 3113 (solduri debitoare) │

│160 │ 1 │ex. 3113 (solduri debitoare) + ex. 3122 │

│ │ 2 │ex. 3113 (solduri creditoare) + ex. 3132 │

│ │ 3 │ex. 9541 + ex. 95511 + ex. 95521 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│210 │ 1 │ex. 3114 (solduri debitoare) │

│ │ 2 │ex. 3114 (solduri creditoare) │

│ │ 3 │ex. 9561 │

│220 │ 1 │ex. 3114 (solduri debitoare) │

│230 │ 1 │ex. 3123 │

│ │ 2 │ex. 3133 │

│ │ 3 │ex. 95711 + ex. 95721 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│240 │ 1 │ex. 3114 (solduri debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3114 (solduri creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9561 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│250 │ 1 │ ex. 3114 (solduri debitoare) + ex. 3123 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3114 (solduri creditoare) + ex. 3133 │

│ │ 3 │ex. 9561 + ex. 95711 + ex. 95721 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│300 │ 1 │ex. 3119 (solduri debitoare) + ex. 3129 + ex. 319 (solduri │
│ │ │debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3119 (solduri creditoare) + ex. 3139 + ex. 319 (solduri │
│ │ │creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │9591 │
└───────┴────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
4. FIN5 - Titluri de plasament
┌───────┬────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │NR. │ PLAN DE CONTURI │
│POZITIE│COL.│ │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010 │ 1 │ex. 30313 + ex. 30353 + ex. 30373 + ex. 381 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 30313 + ex. 30353 + ex. 30373 + ex. 381 + ex. 382 │

│ │ 3 │39113 + ex. 399 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│011 │ 1 │ex. 30313 + ex. 30353 + ex. 30373 + ex. 381 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 30313 + ex. 30353 + ex. 30373 + ex. 381 + ex. 382 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 39113 + ex. 399 │

│012 │ 1 │ex. 30313 + ex. 30353 + ex. 30373 + ex. 381 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 30313 + ex. 30353 + ex. 30373 + ex. 381 + ex. 382 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 39113 + ex. 399 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020 │ 1 │ex. 30311 + ex. 30312 + ex. 30351 + ex. 30352 + ex. 30371 + ex. │
│ │ │30372 + ex. 381 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 30311 + ex. 30312 + ex. 30351 + ex. 30352 + ex. 30371 + ex. │
│ │ │30372 + ex. 381 + ex. 382 │

│ │ 3 │39111 + 39112 + ex. 399 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│021 │ 1 │ex. 30311 + ex. 30312 + ex. 30351 + ex. 30352 + ex. 30371 + ex. │
│ │ │30372 + ex. 381 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 30311 + ex. 30312 + ex. 30351 + ex. 30352 + ex. 30371 + ex. │
│ │ │30372 + ex. 381 + ex. 382 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │39111 + ex. 39112 + ex. 399 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│022 │ 1 │ex. 30312 + ex. 30352 + ex. 30372 + ex. 381 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 30312 + ex. 30352 + ex. 30372 + ex. 381 + ex. 382 │

│ │ 3 │ex. 39112 + ex. 399 │

│023 │ 1 │ex. 30312 + ex. 30352 + ex. 30372 + ex. 381 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 30312 + ex. 30352 + ex. 30372 + ex. 381 + ex. 382 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 39112 + ex. 399 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│024 │ 1 │ex. 30312 + ex. 30352 + ex. 30372 + ex. 381 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 30312 + ex. 30352 + ex. 30372 + ex. 381 + ex. 382 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ ex. 39112 + ex. 399 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│025 │ 1 │ex. 30312 + ex. 30352 + ex. 30372 + ex. 381 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 30312 + ex. 30352 + ex. 30372 + ex. 381 + ex. 382 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 39112 + ex. 399 │
└───────┴────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
5. FIN6 - Credite şi creanţe (inclusiv leasing financiar) şi titluri de investiţii
┌───┬────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│COD│NR. │ PLAN DE CONTURI │
│PO-│COL.│ │
│ZI-│ │ │
│TIE│ │ │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010│ 1 │ex. 121 + ex. 1271 + ex. 131 + ex. 141 + ex. 151 + ex. 161 + ex. 1741│
│ │ │+ ex. 1761 + ex. 1781 + ex. 181 + ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + │
│ │ │ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 + ex. 231 + ex. 241 + ex. 2511 │
│ │ │(solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 + ex. 281 + ex. 3011 + │
│ │ │ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + │
│ │ │ex. 471 + ex. 481 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 121 + ex. 1271 + ex. 131 + ex. 141 + ex. 151 + ex. 161 + ex. 1741│
│ │ │+ ex. 1761 + ex. 1781 + 1782 + ex. 181 + ex. 182 + ex. 201 + ex. 202 │
│ │ │+ ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 + ex. 231 + ex. 241│
│ │ │+ ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 + ex. 281 + 282 │
│ │ │+ ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + ex. 382 + ex. 401 + │
│ │ │ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 + ex. 482 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 191 + 291 + ex. 399 + 493 + ex. 499 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│011│ 1 │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 +│
│ │ │ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 + │
│ │ │ex. 281 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + ex. 401 + │
│ │ │ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 +│

│ │ │ex. 281 + ex. 282 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + │
│ │ │ex. 382 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 + ex. 482 │

│ │ 3 │ex. 291 + ex. 399 + ex. 493 + ex. 499 │

│012│ 1 │ex. 121 + ex. 1271 + ex. 131 + ex. 141 + ex. 151 + ex. 161 + ex. 1741│
│ │ │+ ex. 1761 + ex. 1781 + ex. 181 + ex. 201 + ex. 281 + ex. 3011 + │
│ │ │ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471│
│ │ │+ ex. 481 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 121 + ex. 1271 + ex. 131 + ex. 141 + ex. 151 + ex. 161 + ex. 1741│
│ │ │+ ex. 1761 + ex. 1781 + 1782 + ex. 181 + ex. 182 + ex. 201 + ex. 281 │
│ │ │+ ex. 282 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + ex. 382 + │
│ │ │ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 + ex. 482 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 191 + ex. 291 + ex. 399 + ex. 493 + ex. 499 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│013│ 1 │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 +│
│ │ │ex. 231 + ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + │
│ │ │ex. 261 + ex. 281 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + │
│ │ │ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 +│
│ │ │ex. 231 + ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + │
│ │ │ex. 261 + ex. 281 + ex. 282 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + │
│ │ │ex. 381 + ex. 382 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 +│
│ │ │ex. 482 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 291 + ex. 399 + ex. 493 + ex. 499 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│014│ 1 │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 +│
│ │ │ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 + │
│ │ │ex. 281 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + ex. 401 + │
│ │ │ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 +│
│ │ │ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 + │
│ │ │ex. 281 + ex. 282 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + │
│ │ │ex. 382 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 + ex. 482 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 291 + ex. 399 + ex. 493 + ex. 499 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│015│ 1 │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 +│
│ │ │ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 + │
│ │ │ex. 281 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + ex. 401 + │
│ │ │ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 +│
│ │ │ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 + │
│ │ │ex. 281 + ex. 282 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + │
│ │ │ex. 382 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex. 481 + ex. 482 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 291 + ex. 399 + ex. 493 + ex. 499 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020│ 1 │ex. 304 + ex. 381 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 304 + ex. 381 + ex. 382 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │3912 + ex. 399 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│021│ 1 │ex. 30411 + ex. 30412 + ex. 30451 + ex. 30452 + ex. 30471 + ex. 30472│
│ │ │+ ex. 381 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 30411 + ex. 30412 + ex. 30451 + ex. 30452 + ex. 30471 + ex. 30472│
│ │ │+ ex. 381 + ex. 382 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │39121 + ex. 39122 + ex. 399 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│022│ 1 │ex. 30412 + ex. 30452 + ex. 30472 + ex. 381 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 30412 + ex. 30452 + ex. 30472 + ex. 381 + ex. 382 │

│ │ 3 │ex. 39122 + ex. 399 │

│023│ 1 │ex. 30412 + ex. 30452 + ex. 30472 + ex. 381 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 30412 + ex. 30452 + ex. 30472 + ex. 381 + ex. 382 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 39122 + ex. 399 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│024│ 1 │ex. 30412 + ex. 30452 + ex. 30472 + ex. 381 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ ex. 30412 + ex. 30452 + ex. 30472 + ex. 381 + ex. 382 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 39122 + ex. 399 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│025│ 1 │ex. 30412 + ex. 30452 + ex. 30472 + ex. 381 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 30412 + ex. 30452 + ex. 30472 + ex. 381 + ex. 382 │
├───┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 39122 + ex. 399 │
└───┴────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
6. FIN7 - Informaţii referitoare la active financiare depreciate, restante şi neperformante Tabelul A: Informaţii referitoare la active financiare depreciate şi restante
┌───┬────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│COD│NR. │ PLAN DE CONTURI │
│PO-│COL.│ │
│ZI-│ │ │
│TIE│ │ │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010│ 5 │ex. 30313 + ex. 30353 + ex. 30373 + ex. 381 + ex. 382 - 39113 - ex.│
│ │ │399 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │39113 + ex. 399 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 7 │ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 + ex. 9613 │

│011│ 5 │ex. 30313 + ex. 30353 + ex. 30373 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 39113 -│
│ │ │ex. 399 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │ex. 39113 + ex. 399 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 7 │ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 + ex. 9613 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│012│ 5 │ex. 30313 + ex. 30353 + ex. 30373 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 39113 -│
│ │ │ex. 399 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │ex. 39113 + ex. 399 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 7 │ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 + ex. 9613 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020│ 1 │ex. 381 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 381 │

│ │ 3 │ex. 381 │

│ │ 4 │ ex. 381 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 5 │ex. 30311 + ex. 30312 + ex. 30351 + ex. 30352 + ex. 30371 + ex. │
│ │ │30372 + ex. 304 + ex. 381 + ex. 382 - 39111 - 39112 - 3912 - ex. │
│ │ │399 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │ 39111 + 39112 + 3912 + ex. 399 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 7 │ ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 + ex. 9613 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│021│ 1 │ex. 381 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 381 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 381 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 4 │ex. 381 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 5 │ex. 30311 + ex. 30312 + ex. 30351 + ex. 30352 + ex. 30371 + ex. │
│ │ │30372 + ex. 30411 + ex. 30412 + ex. 30451 + ex. 30452 + ex. 30471 +│
│ │ │ex. 30472 + ex. 381 + ex. 382 - 39111 - ex. 39112 - 39121 - ex. │
│ │ │39122 - ex. 399 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │39111 + ex. 39112 + 39121 + ex. 39122 + ex. 399 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 7 │ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 + ex. 9613 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│022│ 1 │ex. 381 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 381 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 381 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 4 │ex. 381 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 5 │ex. 30312 + ex. 30352 + ex. 30372 + ex. 30412 + ex. 30452 + ex. │
│ │ │30472 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 39112 - ex. 39122 - ex. 399 │

│ │ 6 │ex. 39112 + ex. 39122 + ex. 399 │

│023│ 1 │ex. 381 │

│024│ 1 │ex. 381 │

│025│ 1 │ex. 381 │

│030│ 1 │ex. 1781 + ex. 181 + ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 1781 + ex. 181 + ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │

│ │ 3 │ex. 1781 + ex. 181 + ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │

│ │ 4 │ex. 1781 + ex. 181 + ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │

│ │ 5 │ex. 121 + ex. 1271 + ex. 131 + ex. 141 + ex. 151 + ex. 161 + ex. │
│ │ │1741 + ex. 1761 + ex. 1781 + 1782 + ex. 181 + 182 - ex. 191 + ex. │
│ │ │201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209 + │
│ │ │ex. 231 + ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. │
│ │ │261 + ex. 281 + 282 - 291 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. │
│ │ │381 + ex. 382 ex. 399 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + ex.│
│ │ │481 + ex. 482 493 ex. 499 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │ex. 191 + 291 + ex. 399 + 493 + ex. 499 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 7 │ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 + ex. 9613 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│031│ 1 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │

│ │ 3 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │

│ │ 4 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │

│ │ 5 │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209│
│ │ │+ ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 + │
│ │ │ex. 281 + ex. 282 - ex. 291 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. │
│ │ │381 + ex. 382 - ex. 399 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + │
│ │ │ex. 481 + ex. 482 - ex. 493 - ex. 499 │

│ │ 6 │ex. 291 + ex. 399 + ex. 493 + ex. 499 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 7 │ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 + ex. 9613 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│032│ 1 │ex. 1781 + ex. 181 + ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 1781 + ex. 181 + ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 1781 + ex. 181 + ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 4 │ex. 1781 + ex. 181 + ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 5 │ex. 121 + ex. 1271 + ex. 131 + ex. 141 + ex. 151 + ex. 161 + ex. │
│ │ │1741 + ex. 1761 + ex. 1781 + ex. 1782 + ex. 181 + ex. 182 - ex. 191│
│ │ │+ ex. 201 + ex. 281 + ex. 282 - ex. 291 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex.│
│ │ │3557 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 399 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + │
│ │ │ex. 471 + ex. 481 + ex. 482 - ex. 493 - ex. 499 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │ex. 191 + ex. 291 + ex. 399 + ex. 493 + ex. 499 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 7 │ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 + ex. 9613 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│033│ 1 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 4 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 5 │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209│
│ │ │+ ex. 231 + ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + │
│ │ │ex. 261 + ex. 281 + ex. 282 - ex. 291 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. │
│ │ │3557 + ex. 381 + ex. 382 - ex. 399 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + │
│ │ │ex. 471 + ex. 481 + ex. 482 - ex. 493 - ex. 499 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │ex. 291 + ex. 399 + ex. 493 + ex. 499 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 7 │ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 + ex. 9613 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│034│ 1 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 4 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 5 │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. │
│ │ │209 + ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 │
│ │ │+ ex. 281 + ex. 282 - ex. 291 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + │
│ │ │ex. 381 + ex. 382 - ex. 399 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471│
│ │ │+ ex. 481 + ex. 482 - ex. 493 - ex. 499 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │ex. 291 + ex. 399 + ex. 493 + ex. 499 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 7 │ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 + ex. 9613 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│035│ 1 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 4 │ex. 281 + ex. 381 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 5 │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + ex. 209│
│ │ │+ ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + ex. 25171 + ex. 261 + │
│ │ │ex. 281 + ex. 282 - ex. 291 + ex. 3011 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. │
│ │ │381 + ex. 382 - ex. 399 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + ex. 471 + │
│ │ │ex. 481 + ex. 482 - ex. 493 - ex. 499 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │ex. 291 + ex. 399 + ex. 493 + ex. 499 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 7 │ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 + ex. 9613 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│040│ 1 │ex. 181 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 181 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 181 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 4 │ex. 181 + ex. 481 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 5 │ex. 111 + ex. 1171 + ex. 181 + ex. 182 - ex. 191 + ex. 411 + ex. │
│ │ │412 + ex. 413 + ex. 415 + ex. 417 + ex. 481 + ex. 482 - 491 - ex. │
│ │ │499 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │ex. 191 + 491 + ex. 499 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 7 │ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 + ex. 9613 │
├───┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│060│ 7 │ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 + ex. 9613 │
└───┴────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabelul B: Informaţii referitoare la activele financiare neperformante şi alte active financiare depreciate
┌───────┬────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │NR. │ PLAN DE CONTURI │
│POZITIE│COL.│ │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010 │ 1 │ex. 1781 + 1782 + ex. 181 + 182 + ex. 281 + 282 + ex. 381 + │
│ │ │382 + ex. 481 + 482 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 191 + ex. 291 + ex. 399 + ex. 493 + ex. 499 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020 │ 1 │ex. 111 + ex. 1171 + ex. 121 + ex. 1271 + ex. 131 + ex. 141 + │
│ │ │ex. 151 + ex. 161 + ex. 1741 + ex. 1761 + ex. 1781 + ex. 181 + │
│ │ │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + │
│ │ │ex. 209 + ex. 231 + ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + │
│ │ │ex. 25171 + ex. 261 + ex. 281 + ex. 3011 + ex. 3031 + ex. 3035 │
│ │ │+ ex. 3037 + ex. 304 + ex. 3551 + ex. 3557 + ex. 381 + ex. 401 + │
│ │ │ex. 402 + ex. 407 + ex. 411 + ex. 412 + ex. 413 + ex. 415 + │
│ │ │ex. 417 + ex. 471 + ex. 481 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 191 + ex. 291 + ex. 391 + ex. 399 + ex. 491 + ex. 493 + │
│ │ │ex. 499 │
└───────┴────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
7. FIN8 - Instrumente financiare derivate de acoperire
┌───────┬────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │NR. │ PLAN DE CONTURI │
│POZITIE│COL.│ │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010 │ 1 │ex. 3111 (solduri debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3111 (solduri creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │95122 + 95123 + 95125 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020 │ 1 │ex. 3112 (solduri debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3112 (solduri creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9522 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│030 │ 1 │ex. 3112 (solduri debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3112 (solduri creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9522 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│040 │ 1 │ex. 3121 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3131 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 95312 + ex. 95322 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│050 │ 1 │ex. 3112 (solduri debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3112 (solduri creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9522 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│060 │ 1 │ex. 3112 (solduri debitoare) + ex. 3121 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3112 (solduri creditoare) + ex. 3131 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9522 + ex. 95312 + ex. 95322 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│110 │ 1 │ex. 3122 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3132 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 95512 + ex. 95522 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│120 │ 1 │ex. 3113 (solduri debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3113 (solduri creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9542 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│130 │ 1 │ex. 3113 (solduri debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3113 (solduri creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9542 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│140 │ 1 │ex. 3113 (solduri debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3113 (solduri creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9542 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│150 │ 1 │ex. 3113 (solduri debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3113 (solduri creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9542 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│160 │ 1 │ex. 3113 (solduri debitoare) + ex. 3122 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3113 (solduri creditoare) + ex. 3132 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9542 + ex. 95512 + ex. 95522 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│210 │ 1 │ex. 3114 (solduri debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3114 (solduri creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9562 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│220 │ 1 │ex. 3114 (solduri debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3114 (solduri creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9562 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│230 │ 1 │ex. 3123 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3133 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 95712 + ex. 95722 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│240 │ 1 │ex. 3114 (solduri debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3114 (solduri creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9562 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│250 │ 1 │ex. 3114 (solduri debitoare) + ex. 3123 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3114 (solduri creditoare) + ex. 3133 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 9562 + ex. 95712 + 95722 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│300 │ 1 │ex. 3119 (solduri debitoare)+ ex. 3129 + ex. 319 (solduri │
│ │ │debitoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 3119 (solduri creditoare)+ ex. 3139 + ex. 319 (solduri │
│ │ │creditoare) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │9592 │
└───────┴────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
8. FIN9 - Imobilizãri corporale Tabelul A: Imobilizãri corporale evaluate prin aplicarea regulilor alternative de evaluare
┌─────┬────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│COD │NR. │ PLAN DE CONTURI │
│POZI-│COL.│ │
│TIE │ │ │
├─────┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│310 │ 1 │ex. 4421 + ex. 4422 - ex. 46121 - ex. 46122 - ex. 49231 - ex. 49232│

│ │ 2 │ex. 4423 - ex. 46123 - ex. 49233 │

│ │ 3 │ex. 4424 - ex. 46124 - ex. 49234 │

│ │ 4 │ex. 4423 + ex. 4424 - ex. 46123 - ex. 46124 - ex. 49233 - ex. 49234│

│320 │ 1 │ex. 4421 + ex. 4422 - ex. 46121 - ex. 46122 - ex. 49231 - ex. 49232│

└─────┴────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────┘

9. FIN11 - Fond comercial şi alte imobilizãri necorporale
┌─────┬────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│COD │NR. │ PLAN DE CONTURI │
│POZI-│COL.│ │
│TIE │ │ │
├─────┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│310 │ 3 │ex. 4419 - ex. 46119 - ex. 49222 │
├─────┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 4 │ex. 4419 - ex. 46119 - ex. 49222 │

│ │ 5 │ex. 4419 - ex. 46119 - ex. 49222 │

│320 │ 3 │ex. 4419 - ex. 46119 - ex. 49222 │
├─────┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 4 │ex. 4419 - ex. 46119 - ex. 49222 │
├─────┼────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 5 │ex. 4419 - ex. 46119 - ex. 49222 │
└─────┴────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────┘
10. FIN16 - Datorii financiare
┌─────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│COD │ PLAN DE CONTURI │
│POZI-│ │
│TIE │ │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010 │122 + 1272 + 132 + 1712 + 17172 + 1732 + ex. 3561 + ex. 3562 + ex. 3567 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│012 │122 + 1272 + 1321 + ex. 1327 + 1712 + 17172 + 17321 + ex. 17327 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│014 │1322 + ex. 1327 + 17322 + ex. 17327 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│016 │1323 + ex. 1327 + 17323 + ex. 17327 + ex. 3561 + ex. 3562 + ex. 3567 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020 │142 + 152 + 162 + 1742 + 1762 + ex. 3012 + ex. 358 + ex. 472 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│030 │2511 (solduri creditoare) + 25172 + 253 + ex. 3561 + ex. 3562 + ex. 3567│
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│032 │2511 (solduri creditoare) + 25172 + 2531 + ex. 2537 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│034 │2532 + ex. 2537 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│036 │2533 + ex. 2537 + ex. 3561 + ex. 3562 + ex. 3567 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│040 │232 + 243 + 252 + 262 + ex. 3012 + ex. 358 + ex. 472 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│050 │254 + 321 + 322 + 325 + 326 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│051 │2541 + ex. 2547 + ex. 322 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│052 │2542 + ex. 2547 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│053 │325 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│054 │ex. 325 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│055 │ex. 325 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│056 │321 + ex. 322 + 326 │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│060 │3036 + 331 + 332 + 333 (solduri creditoare) + 334 + 335 + 3361 + 3372 + │
│ │341 (sold creditor) + 342 (sold creditor) + 3511 + 3512 + 3513 + 3515 + │
│ │3516 + 35191 + 3521 (sold creditor) + 3522 (sold creditor) + 35261 + │
│ │35323 + 35328 (sold creditor) + 3533 (sold creditor) + 3536 (sold │
│ │creditor) + 3538 (sold creditor) + 35391 + 354 + 3566 + ex. 3567 + 3572 │
│ │+ 418 + 508 (sold creditor) + 531 + 532 + 537 │
└─────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
11. FIN18 - Provizioane
┌───────┬────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │NR. │ PLAN DE CONTURI │
│POZITIE│COL.│ │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│100 │ 1 │551 (sold la inceputul perioadei) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │552 (sold la inceputul perioadei) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │553 (sold la inceputul perioadei) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 4 │554 (sold la inceputul perioadei) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 5 │556 (sold la inceputul perioadei) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │(555 + 559) (solduri la inceputul perioadei) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│110 │ 1 │6651 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │6652 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │6653 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 4 │6654 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 5 │6656 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │6657 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│120 │ 1 │ex. 7651 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 7652 │

│ │ 3 │ex. 7653 │

│ │ 4 │ex. 7654 │

│ │ 5 │ex. 7656 │

│ │ 6 │ex. 7657 │

│130 │ 1 │ex. 7651 │

│200 │ 1 │551 (sold la sfarsitul perioadei) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │552 (sold la sfarsitul perioadei) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │553 (sold la sfarsitul perioadei) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 4 │554 (sold la sfarsitul perioadei) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 5 │556 (sold la sfarsitul perioadei) │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 6 │(555 + 559) (solduri la sfarsitul perioadei) │
└───────┴────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
12. FIN23 - Câştiguri (pierderi) nete din contabilitatea de acoperire
┌───────┬────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │NR. │ PLAN DE CONTURI │
│POZITIE│COL.│ │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010 │ 1 │7075 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │6075 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │7075 - 6075 │
└───────┴────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
13. FIN24 - Câştiguri (pierderi) nete din cedarea şi/sau casarea imobilizãrilor corporale şi necorporale
┌───────┬────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │NR. │ PLAN DE CONTURI │
│POZITIE│COL.│ │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010 │ 1 │7461 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │6461 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │7461 - 6461 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020 │ 1 │7462 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │6462 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │7462 - 6462 │
└───────┴────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
14. FIN26 - Cheltuieli cu personalul
┌────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │ PLAN DE CONTURI │
│ POZITIE │ │
├────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010 │611 + ex. 6344 │
├────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020 │612 │
├────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│021 │6121 │
├────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│022 │6122 │
├────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│023 │6123 │
├────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│024 │6127 │
├────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│030 │613 │
├────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│040 │617 │
└────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
15. FIN27 - Alte cheltuieli administrative
┌────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │ POZITIE PLAN DE CONTURI │
├────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010 │631 + 632 │
├────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020 │633 │
├────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│030 │ex. 634 │
├────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│040 │635 │
└────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
16. FIN30 - Informaţii referitoare la depreciere
┌───────┬────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │NR. │ PLAN DE CONTURI │
│POZITIE│COL.│ │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│100 │ 1 │661 + 662 + 6631 + 6637 + 6641 + 6643 + 6647 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │761 + 762 + 7631 + 7637 + 7641 + 7643 + 7647 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │661 + 662 + 6631 + 6637 + 6641 + 6643 + 6647 - 761 - 762 - 7631 │
│ │ │- 7637 - 7641 - 7643 - 7647 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│110 │ 1 │66311 + ex. 6637 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │76311 + ex. 7637 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │66311 + ex. 6637 - 76311 - ex. 7637 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│120 │ 1 │66312 + ex. 6637 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │76312 + ex. 7637 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │66312 + ex. 6637 - 76312 - ex. 7637 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│130 │ 1 │ex. 661 + 662 + ex. 6637 + 6643 + ex. 6647 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 761 + 762 + ex. 7637 + 7643 + ex. 7647 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 661 + 662 + ex. 6637 + 6643 + ex. 6647 - ex. 761 - 762 - ex. │
│ │ │7637 - 7643 - ex. 7647 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│140 │ 1 │6641 + ex. 6647 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │7641 + ex. 7647 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │6641 + ex. 6647 - 7641 - ex. 7647 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│150 │ 1 │ex. 661 + ex. 6637 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 761 + ex. 7637 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 661 + ex. 6637 - ex. 761 - ex. 7637 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│200 │ 1 │6633 + 6642 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │7633 + 7642 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │6633 + 6642 - 7633 - 7642 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│210 │ 1 │ex. 66421 + 66423 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 76421 + 76423 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 66421 + 66423 - ex. 76421 - 76423 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│220 │ 1 │ex. 66421 + 66422 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 76421 + 76422 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 66421 + 66422 - ex. 76421 - 76422 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│223 │ 1 │ex. 66422 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 76422 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 66422 - ex. 76422 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│226 │ 1 │ex. 66421 + ex. 66422 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │ex. 76421 + ex. 76422 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │ex. 66421 + ex. 66422 - ex. 76421 - ex. 76422 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│230 │ 1 │6633 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 2 │7633 │
├───────┼────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ 3 │6633 - 7633 │
└───────┴────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
17. FIN34 - Prezentarea informaţiilor privind pãrţile afiliate Tabelul A: Active, datorii şi garanţii rezultate în relaţia cu pãrţile afiliate
┌───┬──────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│COD│ NR. │ PLAN DE CONTURI │
│PO-│ COL. │ │
│ZI-│ │ │
│TIE│ │ │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│100│ 1-7 │ex. 121 + ex. 1271 + ex. 131 + ex. 141 + ex. 151 + ex. 161 + │
│ │ │ex. 1741 + ex. 1761 + ex. 1781 + ex. 1782 + ex. 181 + ex. 182 + │
│ │ │ex. 201 + ex. 202 + ex. 203 + ex. 204 + ex. 205 + ex. 206 + │
│ │ │ex. 209 + ex. 231 + ex. 241 + ex. 2511 (solduri debitoare) + │
│ │ │ex. 25171 + ex. 261 + ex. 281 + ex. 282 + ex. 3011 + ex. 3551 + │
│ │ │ex. 3557 + ex. 381 + ex. 382 + ex. 401 + ex. 402 + ex. 407 + │
│ │ │ex. 471 + ex. 481 + ex. 482 │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│200│1-5; 7│ex. 30213 + ex. 30253 + ex. 30257 + ex. 30263 + ex. 30313 + │
│ │ │ex. 30353 + ex. 30373 + ex. 381 + ex. 382 │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│210│1-5; 7│ex. 30213 + ex. 30253 + ex. 30257 + ex. 30263 + ex. 381 + ex. 382 │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│220│1-5; 7│ex. 30313 + ex. 30353 + ex. 30373 + ex. 381 + ex. 382 │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│230│1-5; 7│ex. 411 + ex. 412 + ex. 413 + ex. 415 + ex. 417 + ex. 481 + ex. 482│
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│300│ 1-7 │ex. 30211 + ex. 30212 + ex. 30251 + ex. 30252 + ex. 30257 + │
│ │ │ex. 30261 + ex. 30262 + ex. 30311 + ex. 30312 + ex. 30351 + │
│ │ │ex. 30352 + ex. 30371 + ex. 30372 + ex. 304 + ex. 333 (solduri │
│ │ │debitoare) + ex. 3362 + ex. 3371 + ex. 3514 + ex. 35192 + ex. 355 +│
│ │ │ex. 3571 + ex. 371 + ex. 3723 (sold debitor) + ex. 3729 (sold │
│ │ │debitor) + ex. 373 (solduri debitoare) + ex. 374 + ex. 375 + │
│ │ │ex. 378 + ex. 379 (solduri debitoare) + ex. 381 + ex. 382 + ex. 508│
│ │ │(sold debitor) │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│500│ 1-7 │ex. 122 + ex. 1272 + ex. 132 + ex. 142 + ex. 1712 + ex. 17172 + │
│ │ │ex. 1732 + ex. 1742 + ex. 232 + ex. 2511 (solduri creditoare) + │
│ │ │ex. 25172 + ex. 253 + ex. 3561 + ex. 3562 + ex. 3567 + ex. 358 │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│510│ 1-7 │ex. 122 + ex. 1272 + ex. 132 + ex. 1712 + ex. 17172 + ex. 1732 + │
│ │ │ex. 2511 (solduri creditoare) + ex. 25172 + ex. 253 + ex. 3561 + │
│ │ │ex. 3562 + ex. 3567 │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│530│ 1-7 │ex. 142 + ex. 1742 + ex. 232 + ex. 358 │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│550│ 1-7 │ex. 254 + ex. 321 + ex. 322 + ex. 325 + ex. 326 + ex. 531 + ex. 532│
│ │ │+ ex. 537 │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│570│ 1-7 │ex. 254 + ex. 321 + ex. 322 + ex. 325 + ex. 326 │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│590│ 1-7 │ex. 531 + ex. 532 + ex. 537 │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│600│ 1-7 │ex. 152 + ex. 162 + ex. 1762 + ex. 243 + ex. 252 + ex. 262 + │
│ │ │ex. 3012 + ex. 3036 + ex. 331 + ex. 332 + ex. 333 (solduri │
│ │ │creditoare) + ex. 334 + ex. 335 + ex. 3361 + ex. 3372 + ex. 3511 + │
│ │ │ex. 3512 + ex. 3513 + ex. 3515 + ex. 3516 + ex. 35191 + ex. 354 + │
│ │ │ex. 3566 + ex. 3567 + ex. 3572 + ex. 3723 (sold creditor) + │
│ │ │ex. 3729 (sold creditor) + ex. 373 (solduri creditoare) + ex. 376 +│
│ │ │ex. 377 + ex. 379 (solduri creditoare) + ex. 418 + ex. 472 + │
│ │ │ex. 508 (sold creditor) + ex. 541 │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│700│ 1-7 │ex. 911 + ex. 913 + ex. 9622 │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│750│ 1-7 │ex. 912 + ex. 914 + ex. 9612 │
├───┼──────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│800│ 1-7 │ex. 191 + ex. 291 + ex. 391 + ex. 399 + ex. 491 + ex. 493 + ex. 499│
└───┴──────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabelul B: Remuneraţii acordate personalului - cheie din conducere
┌───────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │ PLAN DE CONTURI │
│ POZITIE │ │
├───────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010 │ex. 611 + ex. 617 │
├───────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020 │ex. 617 │
├───────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────┤
│030 │ex. 613 + ex. 617 │
└───────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────┘
18. FIN36 - Angajamente de finanţare, angajamente de garanţie şi alte angajamente, precum şi creanţe scoase din activ, urmãrite în continuare
┌───────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │ PLAN DE CONTURI │
│ POZITIE │ │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│110 │901 + 903 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│111 │ex. 903 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│112 │901 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│113 │ex. 903 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│114 │ex. 903 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│115 │ex. 903 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│120 │902 + 904 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│121 │ex. 904 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│122 │902 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│123 │ex. 904 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│124 │ex. 904 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│125 │ex. 904 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│210 │911 + 913 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│211 │ex. 913 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│212 │911 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│213 │ex. 913 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│214 │ex. 913 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│215 │ex. 913 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│220 │912 + 914 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│221 │ex. 914 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│222 │912 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│223 │ex. 914 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│224 │ex. 914 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│225 │ex. 914 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│310 │921 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│311 │ex. 921 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│312 │ex. 921 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│313 │ex. 921 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│314 │ex. 921 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│315 │ex. 921 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│320 │922 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│321 │ex. 922 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│322 │ex. 922 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│323 │ex. 922 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│324 │ex. 922 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│325 │ex. 922 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│410 │962 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│411 │ex. 962 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│412 │ex. 962 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│413 │ex. 962 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│414 │ex. 962 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│415 │ex. 962 + ex. 981 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│420 │961 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│421 │ex. 961 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│422 │ex. 961 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│423 │ex. 961 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│424 │ex. 961 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│425 │ex. 961 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│500 │993 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│510 │9931 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│520 │9932 │
├───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────┤
│530 │9937 │
└───────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────┘
19. FIN40 - Alte informaţii Tabelul A: Active la valoarea brutã
┌───────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │ PLAN DE CONTURI │
│POZITIE│ │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│100 │10 + 111 + 1171 + 121 + 1271 + 131 + 141 + 151 + 161 + 1741 + 1761 + │
│ │178 + 181 + 182 - 191 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│110 │10 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│113 │101 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│116 │102 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│119 │109 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│120 │111 - ex. 1911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│130 │121 - ex. 1911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│140 │1311 + 1312 + 1313 - ex. 1911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│150 │1411 + 1412 - ex. 1911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│160 │1511 + 1512 - ex. 1911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│170 │1611 - ex. 1911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│180 │1741 + 1761 + 178 - ex. 191 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│190 │1811 + 1812 + 1817 - ex. 1911 - ex. 1912 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│193 │ex. 1811 - ex. 1911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│196 │1812 - ex. 1912 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│199 │ex. 1811 - ex. 1911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│200 │1821 + 1822 + 1827 - ex. 1911 - ex. 1912 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│203 │ex. 1821 - ex. 1911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│206 │1822 - ex. 1912 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│209 │ex. 1821 - ex. 1911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│210 │1171 + 1271 + 1317 + 1417 + 1517 + 1617 - ex. 1912 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│300 │201 + 202 + 203 + 204 + 205 + 206 + 209 + 231 + 241 + 2511 (solduri │
│ │debitoare) + 25171 + 261 + 281 + 282 - 291 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│310 │2011 - ex. 2911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│320 │2021 - ex. 2911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│330 │2031 + 2032 - ex. 2911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│340 │2041 + 2042 - ex. 2911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│350 │2051 + 2052 - ex. 2911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│360 │2061 - ex. 2911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│370 │2091 - ex. 2911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│380 │2311 + 2312 - ex. 2911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│390 │2411 + 2412 - ex. 2911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│400 │2511 (solduri debitoare) - ex. 2911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│410 │2611 - ex. 2911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│420 │2811 + 2812 + 2817 - ex. 2911 - ex. 2912 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│423 │ex. 2811 - ex. 2911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│426 │2812 - ex. 2912 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│430 │2821 + 2822 + 2827 - ex. 2911 - ex. 2912 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│433 │ex. 2821 - ex. 2911 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│436 │2822 - ex. 2912 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│440 │2017 + 2027 + 2037 + 2047 + 2057 + 2067 + 2097 + 2317 + 2417 + 25171 │
│ │+ 2617 - ex. 2912 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│500 │3011 + 3021 + 3025 + 3026 + 3031 + 3035 + 3037 + 3041 + 3045 + 3047 +│
│ │312 + 3362 + 3371 + 3514 + 35192 + 35262 + 35324 + 3534 + 35392 + 355│
│ │+ 3571 + 361 + 362 + 363 + 365 + 367 + 368 +371 + 374 + 375 + 378 + │
│ │381 + 382 - 391 - 393 - 399 + (333 + 341 + 342 + 35328 + 3723 + 3729 │
│ │+ 373 + 379 + 311 + 319 + 3521 + 3522 + 3531 + 3533 + 3536 + 3538) │
│ │solduri debitoare │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│510 │30111 - ex. 399 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│520 │3021 + 30251 + 30252 + 30253 + 3026 - ex. 399 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│530 │3031 + 3035 - 3911 - ex. 399 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│540 │3041 + 3045 - 3912 - ex. 399 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│550 │311 (solduri debitoare) + 312 + 319 (solduri debitoare) │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│560 │333 (solduri debitoare) + 3362 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│570 │341 (sold debitor) + 342 (sold debitor) │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│580 │3514 + 35192 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│590 │35262 + 3521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│600 │35324 + 35328 (sold debitor) + 3534 + 35392 + 3531 (sold debitor) + │
│ │3533 (sold debitor) + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│610 │3551 + 3552 + 3556 - ex. 399 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│620 │3571 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│630 │361 + 362 + 363 + 365 + 367 + 368 - 393 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│640 │371 + 3723 (solduri debitoare) + 3729 (solduri debitoare) + 373 │
│ │(solduri debitoare) + 374 + 375 + 378 + 379 (solduri debitoare) │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│650 │3811 + 3812 + 3817 - ex. 399 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│652 │ex. 3811 - ex. 399 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│655 │ex. 3812 - ex. 399 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│660 │3821 + 3822 + 3827 - ex. 399 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│662 │ex. 3821 - ex. 399 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│665 │ex. 3822 - ex. 399 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│670 │30117 + 30257 + 3037 + 3047 + 3371 + 3557 - ex. 399 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│700 │401 + 402 + 407 + 411 + 412 + 413 + 415 + 417 + 431 + 432 + │
│ │433 + 434 + 441 + 442 - 461 + 471 + 481 + 482 - 491 - 492 - 493 - 499│
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│710 │401 + 402 - ex. 499 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│720 │411 + 412 + 413 + 415 - 491 - ex. 499 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│730 │431 + 432 + 433 + 434 + 441 + 442 - 461 - 492 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│740 │4711 + 4712 - ex. 493 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│750 │4811 + 4812 + 4817 - ex. 499 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│760 │4821 + 4822 + 4827 - ex. 499 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│770 │407 + 417 + 4717 - ex. 493 - ex. 499 │
├───────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│800 │508 │
└───────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Tabelul B: Rezultatul exerciţiului
┌──────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ COD │ PLAN DE CONTURI │
│ POZITIE │ │
├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│010 │70 + 74 + 76 │
├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│020 │60 + 61 + 62 + 63 + 64 + 65 + 66 │
└──────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────┘
CAP. V CONTROLUL SITUAŢIILOR FINANCIARE FINREP LA NIVEL INDIVIDUAL 1. Controlul situaţiei FIN1 - Bilanţul Controlul vertical 030 = 031 + 034 031 = 032 + 033 034 = 035 + 036 + 037 + 038 + 039 040 = 041 + 044 041 = 042 + 043 044 = 045 + 046 + 047 + 048 + 049 050 = 051 + 053 + 055 + 057 + 059 060 = 061 + 063 + 065 + 067 + 069 090 = 093 + 096 + 099 130 = 010 + 020 + 030 + 040 + 050 + 060 + 070 + 080 + 090 + 100 + 110 + 120 330 = 332 + 334 + 336 + 338 340 = 342 + 344 + 346 + 348 380 = 383 + 384 + 385 + 386 + 387 + 388 410 = 300 + 310 + 320 + 330 + 340 + 350 + 360 + 370 + 380 + 390 + 400 500 = 420 + 430 + 440 + 450 + 460 + 470 + 483 - 486 + 493 - 496 - 499 510 = 410 + 500 130 = 510 2. Controlul situaţiei FIN2 - Contul de profit şi pierdere Controlul vertical 010 = 020 - 030 + 040 + 050 - 060 + 070 + 080 + 090 + 100 + 110 + 120 020 = 023 + 024 + 025 + 026 + 027 + 028 030 = 032 + 034 + 035 + 036 + 038 040 = 043 + 046 070 = 071 + 073 + 075 + 077 + 079 080 = 083 + 086 090 = 092 + 094 + 096 + 098 130 = 133 + 136 140 = 143 + 145 + 147 160 = 161 + 163 + 165 + 167 + 169 170 = 172 + 174 + 176 + 178 223 = 010 - 130 - 140 - 150 - 160 - 170 + 180 - 190 + 200 - 210, dacã 010 - 130 - 140 - 150 - 160 - 170 + 180 - 190 + 200 - 210 >= 0 226 = - 010 + 130 + 140 + 150 + 160 + 170 - 180 + 190 - 200 + 210, dacã 010 - 130 - 140 - 150 - 160 - 170 + 180 - 190 + 200 - 210 < 0 243 = 223 - 226 - 230, dacã 223 - 226 - 230 >= 0 246 = 226 + 230 - 223, dacã 223 - 226 - 230 < 0 3. Controlul situaţiei FIN3 - Instrumente financiare derivate care nu sunt instrumente de acoperire 1) Controlul vertical 400 = 010 + 020 + 030 + 040 + 050 + 060 + 110 + 120 + 130 + 140 + 150 + 160 + 210 + 220 + 230 + 240 + 250 + 300 2) Corelaţii între situaţia FIN3 şi situaţia FIN1
┌──────────────────────────┬─────────────────────────┬─────────────────────────┐
│ FIN3 │ relatia │ FIN1 │
├──────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 400 (col. 1) │ = │ 020 │
├──────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 400 (col. 2) │ = │ 310 │
└──────────────────────────┴─────────────────────────┴─────────────────────────┘
4. Controlul situaţiei FIN5 - Titluri de plasament 1) Controlul orizontal Pentru fiecare linie din situaţia FIN5, se va respecta urmãtoarea corelaţie: col. 1 + col. 2 - col. 3 = col. 4 2) Controlul vertical 010 = 011 + 012 020 = 021 + 022 + 023 + 024 + 025 030 = 010 + 020 3) Corelaţii între situaţia FIN5 şi situaţia FIN1
┌─────────────────────────┬──────────────────────────┬─────────────────────────┐
│ FIN5 col. 4 │ relatia │ FIN1 │
├─────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 010 │ = │ 041 │
├─────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 011 │ = │ 042 │
├─────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 012 │ = │ 043 │
├─────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 020 │ = │ 044 │
├─────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 021 │ = │ 045 │
├─────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 022 │ = │ 046 │
├─────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 023 │ = │ 047 │
├─────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 024 │ = │ 048 │
├─────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 025 │ = │ 049 │
├─────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────┤
│ 030 │ = │ 040 │
└─────────────────────────┴──────────────────────────┴─────────────────────────┘
5. Controlul situaţiei FIN6 - Credite şi creanţe (inclusiv leasing financiar) şi titluri de investiţii 1) Controlul orizontal Pentru fiecare linie din situaţia FIN6, se va respecta urmãtoarea corelaţie: col. 1 + col. 2 - col. 3 = col. 4 2) Controlul vertical 010 = 011 + 012 + 013 + 014 + 015 020 = 021 + 022 + 023 + 024 + 025 3) Corelaţii între situaţia FIN6 şi situaţia FIN1
┌──────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────────────────┐
│ FIN6 col. 4 │ relatia │ FIN1 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 010 │ = │ 060 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 011 │ = │ 061 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 012 │ = │ 063 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 013 │ = │ 065 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 014 │ = │ 067 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 015 │ = │ 069 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 020 │ = │ 050 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 021 │ = │ 051 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 022 │ = │ 053 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 023 │ = │ 055 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 024 │ = │ 057 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 025 │ = │ 059 │
└──────────────────────────┴──────────────────────────┴────────────────────────┘
6. Controlul situaţiei FIN7 - Informaţii referitoare la active financiare depreciate, restante şi neperformante 1) Controlul vertical Tabelul A: Informaţii referitoare la active financiare depreciate şi restante 010 = 011 + 012 020 = 021 + 022 + 023 + 024 + 025 030 = 031 + 032 + 033 + 034 + 035 050 = 010 + 020 + 030 + 040 Tabelul B: Informaţii referitoare la activele financiare neperformante şi alte active financiare depreciate 030 = 010 + 020 2) Corelaţii în cadrul situaţiei FIN7
┌──────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────────────────┐
│ Tabelul A col. 6 │ relatia │ Tabelul B col. 2 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 050 │ = │ 030 │
└──────────────────────────┴──────────────────────────┴────────────────────────┘
7. Controlul situaţiei FIN8 - Instrumente financiare derivate de acoperire 1) Controlul vertical 400 = 010 + 020 + 030 + 040 + 050 + 060 + 110 + 120 + 130 + 140 + 150 + 160 + 210 + 220 + 230 + 240 + 250 + 300 2) Corelaţii între situaţia FIN8 şi situaţia FIN1 FIN8 relaţia FIN1 400 (col. 1) = 070 400 (col. 2) = 370 8. Controlul situaţiei FIN9 - Imobilizãri corporale 1) Controlul orizontal Pentru fiecare linie (cu excepţia cod poziţie 400) din situaţia FIN9 (Tabelele A şi B), se va respecta urmãtoarea corelaţie: col. 1 + col. 2 + col. 3 + col. 4 = col. 5 2) Controlul vertical Tabelul A: Imobilizãri corporale evaluate prin aplicarea regulilor alternative de evaluare 200 = 100 + 110 - 120 + 130 - 140 - 150 + 160 + 170 Tabelul B: Imobilizãri corporale evaluate la cost 200 = 100 + 110 - 120 - 130 - 140 + 150 + 160 3) Corelaţii în cadrul situaţiei FIN9 400 col. 1 (Tabelul B) = 200 col. 5 (Tabelul A) + 200 col. 5 (Tabelul B) 4) Corelaţii între situaţia FIN9 şi situaţia FIN1
┌──────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────────────────┐
│ FIN9 - Tabelul B │ relatia │ FIN1 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 400 │ = │ 080 │
└──────────────────────────┴──────────────────────────┴────────────────────────┘
9. Controlul situaţiei FIN11 - Fond comercial şi alte imobilizãri necorporale 1) Controlul orizontal Pentru fiecare linie din situaţia FIN11, se va respecta urmãtoarea corelaţie: col. 1 + col. 2 + col. 3 + col. 4 + col. 5 = col. 6 2) Controlul vertical 200 = 100 + 110 + 120 - 130 - 140 - 150 + 160 + 170 3) Corelaţii între situaţia FIN11 şi situaţia FIN1
┌──────────────────────────────┬────────────────────────┬──────────────────────┐
│ FIN11 │ relatia │ FIN1 │
├──────────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤
│200 (col. 1) │ = │ 093 │
├──────────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤
│200 (col. 2) │ = │ 096 │
├──────────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤
│200 (col. 3 + col. 4 + col. 5)│ = │ 099 │
├──────────────────────────────┼────────────────────────┼──────────────────────┤
│200 (col. 6) │ = │ 090 │
└──────────────────────────────┴────────────────────────┴──────────────────────┘
10. Controlul situaţiei FIN16 - Datorii financiare 1) Controlul vertical 010 = 012 + 014 + 016 030 = 032 + 034 + 036 050 = 051 + 052 + 053 + 056 053 = 054 + 055 070 = 010 + 020 + 030 + 040 + 050 + 060 2) Corelaţii între situaţia FIN16 şi situaţia FIN1
┌──────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────────────────┐
│ FIN16 │ relatia │ FIN1 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│010 │ = │ 332 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│020 │ = │ 334 + 336 + 338 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│030 │ = │ 342 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│040 │ = │ 344 + 346 + 348 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│050 │ = │ 350 │
└──────────────────────────┴──────────────────────────┴────────────────────────┘
11. Controlul situaţiei FIN18 - Provizioane 1) Controlul orizontal Pentru fiecare linie din situaţia FIN18, se va respecta urmãtoarea corelaţie: col. 1 + col. 2 + col. 3 + col. 4 + col. 5 + col. 6 = col. 7 2) Controlul vertical 200 = 100 + 110 - 120 - 130 + 140 3) Corelaţii între situaţia FIN18 şi situaţia FIN1
┌──────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────────────────┐
│ FIN18 │ relatia │ FIN1 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 200 (col. 1) │ = │ 383 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 200 (col. 2) │ = │ 384 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 200 (col. 3) │ = │ 385 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 200 (col. 4) │ = │ 386 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 200 (col. 5) │ = │ 387 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 200 (col. 6) │ = │ 388 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 200 (col. 7) │ = │ 380 │
└──────────────────────────┴──────────────────────────┴────────────────────────┘
12. Controlul situaţiei FIN23 - Câştiguri (pierderi) nete din contabilitatea de acoperire 1) Controlul orizontal Pentru linia din situaţia FIN23, se va respecta urmãtoarea corelaţie: col. 1 - col. 2 = col. 3 2) Corelaţii între situaţia FIN23 şi situaţia FIN2
┌──────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────────────────┐
│ FIN23 col. 3 │ relatia │ FIN2 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 010 │ = │ 100 │
└──────────────────────────┴──────────────────────────┴────────────────────────┘
13. Controlul situaţiei FIN24 - Câştiguri (pierderi) nete din cedarea şi/sau casarea imobilizãrilor corporale şi necorporale 1) Controlul orizontal Pentru fiecare linie din situaţia FIN24, se va respecta urmãtoarea corelaţie: col. 1 - col. 2 = col. 3 2) Controlul vertical 030 = 010 + 020 3) Corelaţii între situaţia FIN24 şi situaţia FIN2
┌──────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────────────────┐
│ FIN24 col. 3 │ relatia │ FIN2 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 030 │ = │ 120 │
└──────────────────────────┴──────────────────────────┴────────────────────────┘
14. Controlul situaţiei FIN26 - Cheltuieli cu personalul 1) Controlul vertical 020 = 021 + 022 + 023 + 024 050 = 010 + 020 + 030 + 040 2) Corelaţii între situaţia FIN26 şi situaţia FIN2
┌──────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────────────────┐
│ FIN26 │ relatia │ FIN2 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 050 │ = │ 133 │
└──────────────────────────┴──────────────────────────┴────────────────────────┘
15. Controlul situaţiei FIN27 - Alte cheltuieli administrative 1) Controlul vertical 050 = 010 + 020 + 030 + 040 2) Corelaţii între situaţia FIN27 şi situaţia FIN2
┌──────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────────────────┐
│ FIN27 │ relatia │ FIN2 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 050 │ = │ 136 │
└──────────────────────────┴──────────────────────────┴────────────────────────┘
16. Controlul situaţiei FIN30 - Informaţii referitoare la depreciere 1) Controlul orizontal Pentru fiecare linie din situaţia FIN30, se va respecta urmãtoarea corelaţie: col. 1 - col. 2 = col. 3 2) Controlul vertical 100 = 110 + 120 + 130 + 140 + 150 200 = 210 + 220 + 230 220 = 223 + 226 300 = 100 + 200 3) Corelaţii între situaţia FIN30 şi situaţia FIN2
┌──────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────────────────┐
│ FIN30 col. 3 │ relatia │ FIN2 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 100 │ = │ 160 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 110 │ = │ 161 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 120 │ = │ 165 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 130 │ = │ 163 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 140 │ = │ 167 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 150 │ = │ 169 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 200 │ = │ 170 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 210 │ = │ 172 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 220 │ = │ 174 + 176 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 223 │ = │ 174 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 226 │ = │ 176 │
├──────────────────────────┼──────────────────────────┼────────────────────────┤
│ 230 │ = │ 178 │
└──────────────────────────┴──────────────────────────┴────────────────────────┘
17. Controlul situaţiei FIN34 - Prezentarea informaţiilor privind pãrţile afiliate Tabelul A: Active, datorii şi garanţii rezultate în relaţia cu pãrţile afiliate 1) Controlul orizontal Pentru fiecare linie din situaţia FIN34 - Tabelul A, se va respecta urmãtoarea corelaţie: col. 1 + col. 2 + col. 3 + col. 4 + col. 5 + col. 6 + col. 7 = col. 8 2) Controlul vertical 200 = 210 + 220 + 230 400 = 100 + 200 + 300 500 = 510 + 530 550 = 570 + 590 650 = 500 + 550 + 600 Tabelul B: Remuneraţii acordate personalului - cheie din conducere Controlul vertical 040 = 010 + 020 + 030 18. Controlul situaţiei FIN36 - Angajamente de finanţare, angajamente de garanţie şi alte angajamente, precum şi creanţe scoase din activ, urmãrite în continuare Controlul vertical 110 = 111 + 112 + 113 + 114 + 115 120 = 121 + 122 + 123 + 124 + 125 210 = 211 + 212 + 213 + 214 + 215 220 = 221 + 222 + 223 + 224 + 225 310 = 311 + 312 + 313 + 314 + 315 320 = 321 + 322 + 323 + 324 + 325 410 = 411 + 412 + 413 + 414 + 415 420 = 421 + 422 + 423 + 424 + 425 500 = 510 + 520 + 530 19. Controlul situaţiei FIN40 - Alte informaţii Tabelul A: Active la valoarea brutã 1) Controlul orizontal Pentru fiecare linie din situaţia FIN40 - Tabelul A, se va respecta urmãtoarea corelaţie: col. 1 + col. 2 = col. 3 2) Controlul vertical 110 = 113 + 116 + 119 190 >= 193 + 196 + 199 200 >= 203 + 206 + 209 100 = 110 + 120 + 130 + 140 + 150 + 160 + 170 + 180 + 190 + 200 + 210 420 >= 423 + 426 430 >= 433 + 436 300 = 310 + 320 + 330 + 340 + 350 + 360 + 370 + 380 + 390 + 400 + 410 + 420 + 430 + 440 650 >= 652 + 655 660 >= 662 + 665 500 = 510 + 520 + 530 + 540 + 550 + 560 + 570 + 580 + 590 + 600 + 610 + 620 + 630 + 640 + 650 + 660 + 670 700 = 710 + 720 + 730 + 740 + 750 + 760 + 770 900 = 100 + 300 + 500 + 700 + 800 Tabelul B: Rezultatul exerciţiului 1) Controlul vertical 033 = 010 - 020, dacã 010 - 020 >= 0 036 = 020 - 010, dacã 010 - 020 < 0 2) Corelaţii între situaţia FIN40 - Tabelul B şi FIN2
┌─────────────────────────┬──────────────────────────┬─────────────────────────┐
│ FIN40 - Tabelul B │ relatia │ FIN2 │
├─────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────┼
│ 043 │ = │ 200-210, │
│ │ │ daca 200-210 >= 0 │
├─────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────┼
│ 046 │ = │ 210-200, │
│ │ │ daca 200-210 < 0 │

-----------