Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Vãzând Referatul de aprobare al Oficiului Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole (ONDOV) nr. 2.020 din 12 decembrie 2005, în baza prevederilor art. 49 din Legea viei şi vinului în sistemul organizãrii comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002 şi în baza prevederilor art. 25, 65 şi 111 din Normele metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizãrii comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.134/2002 , ţinând cont de prevederile <>Ordinului ministrului agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale nr. 732/2005 privind aprobarea Listei denumirilor de origine controlatã (DOC) pentru vinurile liniştite, admise pentru utilizare în România, a Listei denumirilor de origine controlatã (DOC) pentru vinurile spumante, admise pentru utilizare în România, a Listei indicaţiilor geografice pentru vinurile liniştite, admise pentru utilizare în România, a Listei indicaţiilor geografice pentru vinurile aromatizate, admise pentru utilizare în România, şi a Listei menţiunilor tradiţionale ale vinurilor, admise pentru utilizare în România, în temeiul <>Hotãrârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale emite urmãtorul ordin: ART. 1 Se aprobã Normele tehnice pentru producerea şi comercializarea vinurilor spumante cu denumire de origine controlatã (DOC), prevãzute în anexa nr. 1. ART. 2 Se aprobã nivelul sumelor percepute ca taxe pentru eliberarea Autorizaţiei de producãtor de struguri destinaţi obţinerii de vinuri spumante cu denumire de origine controlatã (DOC) şi a Certificatului de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor spumante cu denumire de origine controlatã (DOC), prevãzut în anexa nr. 2 ART. 3 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezentul ordin. ART. 4 Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale, Gheorghe Flutur Bucureşti, 27 februarie 2006. Nr. 128. ANEXA 1 NORME TEHNICE pentru producerea şi comercializarea vinurilor spumante cu denumire de origine controlatã (DOC) CAP. I Definiţii, clasificãri, norme generale ART. 1 Reglementãrile de bazã privind definirea, clasificarea, producerea şi comercializarea vinurilor spumante, inclusiv a Muscatului spumant, sunt prevãzute în: a) art. 18 lit. c), art. 22-23, art. 30, art. 35-36, art. 48-50, art. 50 din Legea viei şi vinului în sistemul organizãrii comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, precum şi la pct. 13 şi 15 din anexa nr. 2 la legea mai sus menţionatã; b) art. 27-31, art. 56-57, art. 59-65, art. 69, art. 75-80, art. 82 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 83 din Normele metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizãrii comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.134/2002 . ART. 2 În funcţie de procesul tehnologic de obţinere, vinurile spumante cu denumire de origine controlatã (DOC) se clasificã în: a) vinuri spumante DOC obţinute prin fermentarea secundarã în aceeaşi butelie în care se comercializeazã produsul; b) vinuri spumante DOC obţinute prin fermentarea în rezervoare, numai în cazul vinului Muscat spumant, obţinut din must de struguri Muscat Ottonel. ART. 3 (1) Potrivit reglementãrilor prevãzute la art. 1, vinurile spumante cu denumire de origine controlatã (DOC), denumite în continuare vinuri spumante DOC sau, dupã caz, Muscat spumant DOC, sunt obţinute din soiuri recomandate pentru aceastã direcţie de producţie, cultivate în areale viticole delimitate, în care se produce vinul materie primã. (2) Atât vinurile spumante DOC, cât şi vinurile Muscat spumant DOC se vor realiza integral, pânã la comercializare, în arealul DOC autorizat, numai de cãtre acei agenţi economici care îndeplinesc una dintre urmãtoarele condiţii: a) deţin exploataţii viticole ca proprietari, arendaşi sau concesionari şi deţin capacitãţi de producţie a vinului spumant DOC şi/sau a vinului Muscat spumant DOC în cadrul respectivului areal DOC; sau b) deţin în cadrul respectivului areal DOC doar capacitãţi de producţie a vinului spumant DOC şi/sau a vinului Muscat spumant DOC şi achiziţioneazã struguri pentru obţinerea vinului materie primã din plantaţii autorizate în acelaşi areal. (3) Vinurile spumante DOC şi Muscatul spumant DOC se vor realiza în spaţii şi capacitãţi de producţie separate de cele în care se realizeazã alte vinuri efervescente (spumante sau spumoase) fãrã denumire de origine controlatã. Se admite ca utilajele destinate prelucrãrii strugurilor sã fie comune cu cele pentru alte vinuri, cu condiţia ca zilele sau perioadele zilelor de lucru sã fie diferenţiate pe destinaţii de producţie a strugurilor şi cu asigurarea separãrii circuitului mustului. ART. 4 În funcţie de culoare, vinurile spumante DOC pot fi: albe, roze sau roşii, cu diferite nuanţe. ART. 5 (1) În cazul în care vinul spumant DOC ca produs finit are un conţinut de zahãr care, potrivit <>art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 244/2002 , aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.134/2002 , permite încadrarea în douã tipuri, producãtorul poate utiliza, la alegere, numai unul dintre ele. (2) Vinurile spumante DOC cu fermentare secundarã în butelii trebuie sã aibã o tãrie alcoolicã dobânditã, inclusiv prin aportul licorii de expediţie, de minimum 10,5% în volume. CAP. II Condiţii de producere a vinurilor spumante DOC ART. 6 (1) Vinurile spumante DOC se obţin din struguri produşi în areale delimitate, caracterizate prin condiţii de climã, sol şi expoziţie, favorabile pentru calitatea produsului urmãrit sã se realizeze. (2) Delimitarea arealelor de producere a vinurilor spumante DOC se face prin indicarea unitãţilor teritorial-administrative ce intrã în aceste areale. (3) Plantaţiile viticole destinate producerii vinurilor spumante DOC din cadrul fiecãrei exploataţii viticole situate în arealul delimitat pentru denumirea respectivã se evidenţiazã la nivel de parcelã. ART. 7 (1) Plantaţiile producãtoare de struguri destinaţi obţinerii de vinuri spumante DOC înfiinţate dupã aprobarea prezentelor norme tehnice trebuie sã aibã o puritate de soi de 100%, iar dacã au fost înfiinţate anterior trebuie sã aibã o puritate de soi de minimum 85%; în acest ultim caz, butucii impuritãţi fac parte numai din soiuri ale speciei Vitis vinifera. (2) Strugurii de la butucii impuritãţi se vor recolta înainte de recoltarea soiului de bazã. (3) Verificarea condiţiilor de puritate de soi a materiei prime se face cu ocazia recepţionãrii strugurilor la cramã înainte de introducerea lor în procesul tehnologic de prelucrare. ART. 8 Exploataţiile viticole care solicitã şi primesc autorizaţia de producãtor de struguri şi/sau de vinuri spumante DOC sunt supuse controlului anual în ceea ce priveşte: a) structura plantaţiilor şi a produselor DOC; b) respectarea agrotehnicii în plantaţii; c) starea tehnicã şi de igienã alimentarã a liniilor tehnologice de producţie; d) analiza fizico-chimicã şi organolepticã a produselor; e) evidenţa tehnicã şi financiar-contabilã a producţiei şi a produselor. ART. 9 (1) În plantaţiile viticole autorizate pentru producerea de struguri destinaţi obţinerii de vinuri spumante DOC se vor folosi tehnologii de culturã care sã nu influenţeze negativ calitatea recoltei. (2) Fiecare producãtor autorizat va stabili, prin tehnologia proprie de culturã: a) densitatea butucilor la hectar în cazul noilor plantaţii, determinatã de distanţele de plantare dintre rânduri şi pe rând; b) forma de conducere a butucilor; c) sistemul de tãiere; d) încãrcãtura de rod pe metru pãtrat, butuc sau hectar; e) sistemul de susţinere; f) regimul de fertilizare; g) programul de combatere a bolilor, dãunãtorilor şi buruienilor; h) operaţiile în verde; i) lucrãrile solului. (3) Tehnologia de culturã este stabilitã la începutul fiecãrui an calendaristic, având la bazã recomandãrile unitãţii de cercetare vitivinicolã din zonã, corelate cu dotarea tehnico-materialã şi cu nivelul maxim admis al producţiei de struguri la recoltare. (4) Irigarea plantaţiilor viticole producãtoare de struguri destinaţi obţinerii de vinuri spumante DOC este posibilã numai cu avizul Oficiului Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole, denumit în continuare ONDOV, prealabil efectuãrii acestei acţiuni în anii secetoşi sau în zonele cu deficit hidric recunoscut. ART. 10 (1) Pentru producerea vinurilor spumante DOC se stabilesc limite maxime ale producţiei de struguri la hectar, limite care se vor înscrie diferenţiat pe soiuri şi areale viticole, în deciziile emise de ONDOV pentru fiecare denumire de origine aprobatã. (2) La plantaţiile viticole furnizoare de struguri destinaţi obţinerii de vinuri materie primã pentru vinuri spumante DOC, nivelul producţiei maxime admise a se realiza la hectar poate fi mai mare cu pânã la 20% faţã de cea prevãzutã în deciziile pentru vinurile DOC în arealul respectiv, pentru soiurile indicate în acel areal sau într-un areal învecinat. (3) Depãşirea producţiei maxime la hectar, prevãzutã în decizii, atrage neacordarea dreptului de utilizare a denumirii de origine controlatã pentru toatã recolta de struguri din parcelele respective. ART. 11 Condiţiile de calitate a strugurilor destinaţi obţinerii vinurilor spumante DOC sunt urmãtoarele: a) puritate de soi de 100% pentru vinurile spumante care se valorificã sub denumirea unui soi; b) o stare bunã de sãnãtate, proporţia boabelor afectate din diferite cauze fiind de maximum 10%; c) conţinut minim în zaharuri la recoltare, care trebuie sã asigure calitatea necesarã a vinurilor materie primã pentru vinuri spumante DOC; d) integritatea strugurilor şi a boabelor în momentul recepţionãrii la cramã; sunt interzise mustuirea în mijloacele de transport, precum şi utilizarea pentru transport a sacilor din folie de polietilenã. ART. 12 (1) Pentru producerea vinurilor spumante DOC se vor folosi practici oenologice autorizate, care asigurã pãstrarea însuşirilor de naturaleţe şi tipicitate a acestora. (2) În cazul folosirii preselor discontinue, este recomandatã, pe cât posibil, presarea strugurilor întregi, la suprapresiuni care nu depãşesc 2 bari. (3) Producãtorii care în fluxul tehnologic de prelucrare a strugurilor nu dispun decât de prese continue pentru producerea vinului materie primã pentru vinurile spumante DOC vor folosi numai fracţiunea de must ravac. (4) Randamentul maxim în vin materie primã, fãrã drojdie, nu va depãşi procentul de 60% faţã de cantitatea de struguri introdusã în procesul de prelucrare. ART. 13 Vinurile spumante DOC trebuie sã corespundã în momentul punerii lor în consum unor caracteristici de compoziţie şi de calitate bine precizate, care se stabilesc prin deciziile de acordare a dreptului de producere a acestora. CAP. III Acordarea dreptului de producere şi comercializare a vinurilor spumante DOC ART. 14 Recunoaşterea dreptului de producere şi comercializare a vinurilor spumante DOC se face în baza urmãtoarelor documente: a) decizie privind acordarea dreptului de producere a vinurilor spumante DOC; b) autorizaţie de producãtor de: - struguri pentru vinuri spumante DOC; - struguri şi vinuri materie primã pentru vinuri spumante DOC; - vinuri spumante DOC; c) certificat de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor spumante DOC. SECŢIUNEA 1 Deciziile privind acordarea dreptului de producere a vinurilor spumante DOC ART. 15 (1) Dreptul de producere a vinurilor spumante DOC este acordat prin decizii emise pentru fiecare denumire de origine, conform anexei nr. 2 la <>Ordinul ministrului agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale nr. 732/2005 . Acestea se emit de cãtre ONDOV, cu avizul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (ONVV). (2) Decizia privind acordarea dreptului de producere a vinurilor spumante DOC cuprinde urmãtoarele elemente: a) denumirea de origine aprobatã; b) arealul delimitat pentru producerea strugurilor destinaţi obţinerii vinurilor spumante DOC, cu indicarea localitãţilor care intrã în arealul respectiv: municipii, oraşe, comune, sate; c) soiurile sau sortimentele de soiuri; d) categoriile de vinuri spumante DOC prevãzute a se obţine; e) precizãri privind elementele de tehnicã viticolã, conform prevederilor art. 7-9, inclusiv irigarea plantaţiilor; f) nivelul maxim al producţiei de struguri la hectar, pe soiuri; g) conţinutul minim în zaharuri al strugurilor la recoltare; h) principalele procedee tehnologice de producere a vinurilor materie primã sau, dupã caz, a Muscatului spumant DOC; i) principalele caracteristici fizico-chimice şi organoleptice pe care trebuie sã le îndeplineascã produsele finite; j) condiţiile în care se poate face eventuala declasare a acestor produse. (3) Deciziile pentru acordarea dreptului de producere a vinurilor spumante DOC se întocmesc potrivit modelului prevãzut în anexa nr. 1 la prezentele norme tehnice. Aceste decizii au o valabilitate variabilã de timp, modificãri putând apãrea în funcţie de unele interese majore, justificate, ale producãtorilor sau în cazul când apar noi reglementãri ale Uniunii Europene. De acestea pot beneficia toţi producãtorii de struguri şi de vinuri spumante situaţi în arealele delimitate administrativ conform deciziilor respective. SECŢIUNEA a 2-a Autorizaţiile de producãtori de struguri, de vinuri materie primã şi de vinuri spumante DOC şi certificatele de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor spumante DOC ART. 16 Dreptul de a produce struguri şi vinuri materie primã pentru obţinerea vinurilor spumante DOC se acordã în baza deciziilor privind acordarea dreptului de producere a vinurilor spumante DOC. ART. 17 (1) Pot realiza vinuri spumante DOC numai acei agenţi economici care îndeplinesc urmãtoarele condiţii: a) deţin în cadrul arealului DOC respectiv capacitãţi distincte de producere a vinului materie primã pentru vinuri spumante DOC; b) deţin plantaţii viticole în exploatare proprie, ca proprietari, arendaşi sau concesionari, ori achiziţioneazã struguri pentru obţinerea vinului materie primã din plantaţii autorizate din cadrul arealului DOC respectiv; c) deţin în cadrul arealului DOC respectiv capacitãţi de fermentare în rezervoare pentru vinul Muscat spumant DOC; d) deţin în cadrul arealului DOC respectiv capacitãţi pentru fermentarea secundarã în aceleaşi butelii în care se comercializeazã vinul spumant DOC; e) deţin în cadrul arealului DOC respectiv instalaţii şi echipamente pentru condiţionare, îmbuteliere şi etichetare, indiferent dacã acestea sunt deţinute în proprietate sau sunt închiriate. (2) Condiţiile menţionate mai sus sunt impuse datoritã specificului aparte, determinat de calitatea deosebitã pe care o reclamã caracteristicile materiei prime de bazã (strugurii) şi tehnologiei complexe de realizare, precum şi de necesitatea urmãririi şi certificãrii ulterioare a produsului finit. ART. 18 (1) Prin emiterea Autorizaţiei de producãtor de struguri şi vinuri spumante cu denumire de origine controlatã (DOC), prevãzutã în anexa nr. 2 la prezentele norme tehnice, se autorizeazã: a) plantaţiile viticole furnizoare de struguri pentru producerea de vinuri spumante DOC; b) capacitãţile de industrializare a strugurilor pentru obţinerea vinurilor materie primã; c) capacitãţile de depozitare; d) capacitãţile de fermentare în rezervoare sau de fermentare secundarã în butelii; e) capacitãţile de condiţionare, îmbuteliere şi etichetare. (2) Pentru eliberarea autorizaţiei de producãtor menţionate la alin. (1) producãtorul interesat depune la inspectoratul teritorial ONDOV cererea de solicitare a autorizaţiei, potrivit modelelor prevãzute în anexele nr. 3 şi 3A la prezentele norme tehnice, pânã la data de 31 martie a anului de recoltã. (3) Din suprafeţele totale de vii pe rod aflate în exploatarea directã a producãtorului solicitant acesta va alege parcelele şi soiurile necesare pentru producerea strugurilor destinaţi obţinerii de vinuri spumante DOC, spre a nu fi incluse eventual şi în cererile şi autorizaţiile pentru vinuri DOC. (4) Eventualele modificãri ale destinaţiei strugurilor, stabilite prin autorizaţiile emise de ONDOV, se pot realiza în baza unor cereri ale producãtorilor, fãcute cu cel puţin 30 de zile înainte de momentul recoltãrii strugurilor, apreciat în funcţie de evoluţia procesului de maturare a acestora. SECŢIUNEA a 3-a Calitatea strugurilor ART. 19 (1) Strugurii destinaţi producerii vinurilor materie primã pentru vinuri spumante DOC trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii: a) sã provinã din soiurile admise pentru producerea acestor vinuri şi din plantaţii autorizate de ONDOV; b) sã fie sãnãtoşi şi cu boabe nezdrobite; c) sã fie culeşi manual, la momentul maturitãţii tehnologice corespunzãtoare acestei destinaţii, în lãdiţe din material plastic de volum corespunzãtor, care sã previnã tasarea şi zdrobirea parţialã a boabelor; d) sã fie introduşi cât mai urgent posibil în procesul de prelucrare. (2) Calitatea strugurilor materie primã, precum şi puritatea de soi se constatã în momentul recepţiei lor la locul de prelucrare de cãtre producãtorul respectiv şi prin sondaj de cãtre inspectorii de specialitate ai ONDOV. SECŢIUNEA a 4-a Vinurile materie primã pentru vinurile spumante DOC ART. 20 (1) Vinurile materie primã pentru vinurile spumante DOC trebuie sã prezinte urmãtoarele caracteristici de compoziţie: a) tãrie alcoolicã dobânditã: minimum 9,5% în volume; b) zaharuri: maximum 4 g/l; c) aciditate totalã (acid tartric): minimum 6,0 g/l; d) aciditate volatilã (acid acetic): maximum 0,5 g/l; e) extract sec nereducãtor: minimum 15 g/l; f) dioxid de sulf total: maximum 100 mg/l g) dioxid de sulf liber: maximum 15 mg/l; h) fier: maximum 6 mg/l. (2) Sub aspectul însuşirilor organoleptice, vinurile materie primã pentru vinurile spumante DOC trebuie sã prezinte urmãtoarele caracteristici: a) aspect: limpede, fãrã particule în suspensie. La vinurile noi, în perioada noiembrie-martie, se admite o uşoarã opalescenţã; b) culoare: verzui-gãlbuie sau gãlbui-verzuie pentru vinurile albe; roz pânã la roşu-rubiniu pentru vinurile roze şi roşii; c) miros: proaspãt, fructuos, fãrã defecte sau mirosuri strãine; d) gust: vin sec, acid, echilibrat, cu savoare specificã. ART. 21 (1) Producerea vinurilor materie primã pentru vinurile spumante DOC se realizeazã cu respectarea urmãtoarelor practici: a) musturile folosite în producerea acestor vinuri se obţin prin scurgerea liberã (must ravac) sau în urma unei presãri moderate a strugurilor ori mustuielii fãcute cu prese discontinue (randament în must: maximum 60 litri la 100 kg struguri) şi se supun unei limpeziri prin decantare, centrifugare, flotaţie sau filtrare; b) fermentarea musturilor se face la temperaturi dirijate care sã nu depãşeascã 22°C. (2) În producerea vinurilor materie primã pentru vinurile spumante DOC este permisã aplicarea acidifierii sau dezacidifierii. Acidifierea poate fi fãcutã însã numai în faza de must şi numai cu acid tartric în limita a maximum 1,5 g/l, iar dezacidifierea, în limita a maximum 1 g/l, exprimatã în acid tartric (13,3 miliechivalenţi la litru). Nu sunt permise acidifierea şi dezacidifierea aceluiaşi produs. (3) În anii cu condiţii meteorologice nefavorabile, cu înştiinţarea şi aprobarea prealabilã a ONDOV, limita maximã a acidifierii poate creşte la 2,5 g/l (adicã 34 miliechivalenţi la litru), cu condiţia ca aciditatea naturalã a produsului respectiv sã nu fie mai micã de 3,0 g/l, exprimatã în acid tartric (adicã 40 miliechivalenţi). SECŢIUNEA a 5-a Producerea vinurilor spumante DOC ART. 22 (1) Vinurile spumante DOC trebuie sã prezinte urmãtoarele caracteristici de compoziţie: a) tãrie alcoolicã dobânditã, inclusiv cea rezultatã prin aportul licorii de expediţie: minimum 10,5% în volume, cu excepţia Muscatului spumant DOC; b) aciditate totalã (acid tartric): minimum 6 g/l - pentru Muscatul spumant DOC minimum 5 g/l; c) aciditate volatilã (acid acetic): maximum 0,65 g/l; d) extract sec nereducãtor: minimum 15 g/l; e) zaharuri: în funcţie de tipul de vin; f) dioxid de sulf total: maximum 185 mg/l; g) fier: maximum 6 mg/l; h) suprapresiune la temperatura de 20°C: minimum 3,5 bari. (2) Sub aspectul însuşirilor organoleptice, vinurile spumante DOC trebuie sã prezinte urmãtoarele caracteristici: a) aspect: limpede, fãrã particule în suspensie; b) culoare: verzui-gãlbuie pânã la gãlbui-pai pentru vinurile albe, pânã la nuanţa de rubiniu pentru vinurile roze şi roşii; c) miros: plãcut, proaspãt, caracteristic produsului, fãrã defecte sau mirosuri strãine; d) gust: plãcut, fructuos, fin, echilibrat, caracter gusto-olfactiv de autolizat, înţepãtor datoritã prezenţei dioxidului de carbon, fãrã defecte; e) degajarea de dioxid de carbon: spumare abundentã, perlare persistentã cu bule mici pe toatã înãlţimea paharului. ART. 23 (1) Producerea vinurilor spumante cu fermentare secundarã în butelii se face prin aplicarea urmãtoarelor operaţiuni tehnologice: a) pregãtirea amestecului de tiraj prin adaosul în vinul materie primã, a licorii de tiraj, a maielei de levuri, eventual de activatori de fermentare, precum şi a adjuvanţilor; b) tirajul, cu închiderea buteliilor cu dop de fermentaţie din materiale sintetice sau cu capac coroanã metalicã; c) fermentarea secundarã a vinului în buteliile aşezate în poziţie orizontalã, la o temperaturã constantã; d) remuajul, realizat fie pe pupitre, fie mecanizat; e) degorjarea, cu sau fãrã congelarea depozitului adus pe dop; f) adaosul eventual al licorii de expediţie; g) dopuire definitivã. (2) La prepararea licorii de tiraj se foloseşte zaharozã în cantitate de 24 g/l, calculatã pentru obţinerea unei presiuni de 6 bari, la o temperaturã de 20°C. (3) Adaosul licorii de tiraj nu poate determina o creştere a tãriei alcoolice totale a vinului materie primã cu mai mult de 1,5% în volume. (4) Licoarea de expediţie se realizeazã dintr-un amestec de vin cu aceeaşi culoare, cu stabilitate certã, eventual vin vechi sau licoros, în care se dizolvã zaharozã. (5) Licoarea de expediţie poate conţine sau nu macerat hidroalcoolic de stafide ori alte fructe. Adaosul licorii de expediţie nu trebuie sã conducã la o creştere a tãriei alcoolice dobândite a vinului spumant cu mai mult de 0,5% în volume. (6) Durata procesului de elaborare a vinurilor spumante DOC, începând cu fermentarea secundarã, nu poate fi mai micã de 9 luni. ART. 24 (1) Producerea vinurilor Muscat spumant DOC se realizeazã în rezervoare metalice de presiune, cu efectuarea urmãtoarelor operaţiuni: a) fermentarea alcoolicã, pornind de la must, cu adaos de levuri selecţionate; b) fermentarea la temperaturã controlatã, de maximum 18°C; c) urmãrirea dinamicii scãderii conţinutului în zahãr, a creşterii alcoolului dobândit şi a presiunii; d) sistarea fermentaţiei alcoolice, pentru realizarea parametrilor tipului de vin; e) efectuarea tratamentelor de stabilizare fizico-chimicã şi biologicã; f) îmbutelierea. (2) Toate operaţiunile ulterioare fermentaţiei alcoolice se realizeazã în regim izobaric. (3) Vinul Muscat spumant DOC va avea ca produs finit urmãtoarele caracteristici: a) tãria alcoolicã dobânditã: minimum 7,0% în volume; b) zaharuri reducãtoare: minimum 40 g/l; c) presiune în butelii la temperatura de 20°C: minimum 3,0 bari. (4) Durata de liniştire dupã îmbuteliere nu va fi mai micã de 15 zile. (5) Durata procesului de fabricare a vinului Muscat spumant DOC, calculatã începând cu fermentarea care le conferã calitatea de vinuri spumante, nu poate fi mai micã de 6 luni. SECŢIUNEA a 6-a Certificatele de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor spumante DOC ART. 25 (1) Dreptul folosirii unei denumiri de origine pentru vinurile spumante DOC se acordã prin eliberarea unui certificat de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor spumante DOC. (2) Eliberarea certificatului de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor spumante DOC se face prin respectarea unei metodologii bazate pe evidenţa modului de producere a vinurilor materie primã pentru vinuri spumante şi a spumantelor finite şi pe controlul compoziţiei şi calitãţii vinurilor respective. ART. 26 Evidenţa producerii vinurilor materie primã pentru vinuri spumante şi a spumantelor finite va fi ţinutã de producãtori şi va fi evidenţiatã în urmãtoarele registre: a) Registrul de vinuri materie primã pentru vinuri spumante DOC; b) Registrul de vinuri spumante DOC. ART. 27 (1) Ca vinuri materie primã pentru vinurile spumante, producãtorii vor lua în considerare vinurile produse în cramele menţionate în autorizaţia de producãtor de vinuri spumante DOC, obţinute prin respectarea condiţiilor prevãzute în norme cu privire la provenienţa şi calitatea strugurilor şi la tehnologia obţinerii acestor vinuri, corespunzãtoare sub aspectul caracteristicilor de compoziţie şi de calitate. (2) Vinurile brute apreciate drept corespunzãtoare pentru a deveni vinuri materie primã pentru vinurile spumante vor fi luate în evidenţã specialã de unitatea producãtoare care va înscrie toate operaţiile tehnologice şi mişcãrile acestor vinuri în Registrul de vinuri materie primã pentru vinurile spumante DOC. (3) Modelul Registrului de vinuri materie primã pentru vinurile spumante DOC este prevãzut în anexa nr. 4 la prezentele norme tehnice. (4) Inspectorii de specialitate ai ONDOV vor controla modul în care producãtorii asigurã întocmirea corectã a Registrului de vinuri materie primã pentru vinurile spumante DOC. (5) Vinurile materie primã pentru vinurile spumante DOC, pregãtite în vederea preparãrii amestecurilor de tiraj, inclusiv prin ultima operaţie de condiţionare, vor fi supuse controlului ONDOV. (6) Vinurile materie primã pentru vinurile spumante DOC vor fi supuse analizelor de compoziţie fizico-chimicã în laboratoarele producãtorului sau la un laborator apropiat şi se referã la determinarea urmãtoarelor caracteristici: a) tãrie alcoolicã dobânditã; b) conţinut în zaharuri; c) aciditate totalã; d) aciditate volatilã; e) extract sec nereducãtor; f) conţinut în SO(2) liber şi total. ART. 28 (1) Producãtorul de vinuri spumante DOC ţine evidenţa tuturor operaţiunilor tehnologice şi mişcãrilor intervenite în producerea acestora, începând cu pregãtirea amestecului de tiraj şi terminând cu dopuirea definitivã a buteliilor, prin înscrierea lor în Registrul de vinuri spumante DOC, al cãrui model este prevãzut în anexa nr. 5 la prezentele norme tehnice. (2) Evidenţa menţionatã la alin. (1) se realizeazã pe loturi de vin, respectiv pe şarje de fabricaţie. Obligaţia ţinerii acestei evidenţe revine producãtorului de vinuri spumante DOC, iar respectarea ei este controlatã de inspectorii de specialitate ai ONDOV. ART. 29 (1) În vederea eliberãrii certificatelor de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor spumante DOC, vinurile spumante finite, reprezentate prin butelii închise prin dopuire definitivã, sunt supuse controlului analitic şi calitativ exercitat de ONDOV. (2) Controlul analitic şi calitativ se efectueazã în baza cererilor pentru acordarea Certificatului de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor spumante cu denumirea de origine controlatã DOC, depuse de producãtori la ONDOV, întocmite potrivit modelului prevãzut în anexa nr. 7 la prezentele norme tehnice. (3) Probele de vin spumant DOC se ridicã pe loturi, de cãtre inspectorii de specialitate ai ONDOV, cu menţiunea ca ele sã reprezinte o medie a loturilor vinurilor spumante finite DOC obţinute. (4) Prin lot de vin spumant finit DOC se înţelege totalitatea buteliilor rezultate din acelaşi amestec de tiraj, supuse aceluiaşi regim de fermentare, remuaj, degorjare şi adaos de licoare de expediţie. (5) Din fiecare lot de vin se ridicã 4 butelii, dintre care una este destinatã analizelor de laborator, una aprecierii organoleptice, una se pãstreazã la producãtor, iar alta se trimite drept contraprobã la ONDOV. (6) Analiza compoziţiei vinurilor spumante DOC ca produse finite se realizeazã în aceastã fazã de cãtre unul dintre laboratoarele autorizate de Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, iar aprecierea organolpeticã se va face în comisii alcãtuite din minimum 3 degustãtori autorizaţi, sub conducerea reprezentantului ONDOV. Modelul buletinului de analizã este prevãzut în anexa nr. 6 la prezentele norme tehnice. Degustãtorii vor nota în fişele de degustare dacã vinul respectiv prezintã sau nu aptitudinea de a fi comercializat ca vin spumant DOC. (7) Rezultatele controlului analitic şi organoleptic se consemneazã într-un proces-verbal întocmit de comisia de degustare şi contrasemnat de specialistul producãtorului. ART. 30 (1) Certificatele de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor spumante cu denumirea de origine controlatã (DOC) se întocmesc potrivit modelului prevãzut în anexa nr. 8 la prezentele norme tehnice şi se elibereazã de ONDOV. (2) În baza acestor certificate, producãtorii de vinuri spumante DOC primesc dreptul de a comercializa vinurile spumante DOC, în limita cantitãţilor înscrise în certificate. ART. 31 Vinurile spumante DOC se comercializeazã în butelii rezistente la presiune, de urmãtoarele capacitãţi: 0,375 litri, 0,750 litri, 1,500 litri şi 3,000 litri. ART. 32 Închiderea buteliilor cu vinuri spumante DOC destinate comercializãrii se face cu dopuri de plutã sau cu dopuri confecţionate din alte materiale admise de legislaţia în vigoare. CAP. IV Dispoziţii finale ART. 33 (1) La etichetarea vinurilor spumante DOC se vor respecta prevederile art. 75-83 din cap. III secţiunea a 4-a "Ambalarea şi etichetarea" din normele metodologice de aplicare a <>Legii nr. 244/2002 , aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.134/2002 , precum şi prevederile <>Ordinului ministrului agriculturii, pãdurilor şi dezvoltãrii rurale nr. 942/2004 privind aprobarea introducerii însemnului de certificare a calitãţii vinurilor DOC îmbuteliate, destinate comercializãrii, şi aprobarea modificãrii nivelului sumelor percepute ca taxe pentru eliberarea autorizaţiei de producãtor de vinuri cu denumire de origine (DOC) şi a certificatului de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine (DOC), cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (2) Vinurile spumante DOC trebuie sã aibã înscrisã pe dop denumirea de origine controlatã la care au dreptul. ART. 34 (1) În relaţiile ONDOV cu producãtorii vitivinicoli se are în vedere faptul cã nici un producãtor nu poate fi obligat sã producã şi sã comercializeze vinurile spumante DOC, aceastã activitate ţinând de opţiunea şi de interesele acestuia. (2) Producãtorii vitivinicoli interesaţi, care adreseazã în scris solicitãri la ONDOV pentru verificarea şi atestarea plantaţiilor şi a produselor obţinute în vederea comercializãrii acestora sub o anumitã denumire de origine, sunt obligaţi sã respecte prevederile prezentelor norme tehnice. (3) În vederea asigurãrii condiţiilor de exercitare a atribuţiilor de control ale ONDOV, producãtorii de vinuri spumante DOC sunt obligaţi: a) sã înregistreze în evidenţa contabilã obligaţiile de platã cãtre ONDOV, reprezentând taxele datorate pentru eliberarea autorizaţiilor de producãtor şi a certificatelor de atestare a dreptului de comercializare prevãzute în prezentele norme tehnice; b) sã asigure accesul specialiştilor ONDOV la toate documentele de evidenţã primarã şi contabilã privind înregistrarea şi mişcarea stocurilor de produse DOC, precum şi în plantaţiile de viţã-de-vie şi în toate spaţiile de producere şi depozitare a vinurilor spumante DOC; c) sã solicite în scris la ONDOV, înainte de producerea fenomenului, aprobarea pentru obţinerea derogãrilor prevãzute la <>art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 244/2002 şi sã facã uz de aceste derogãri numai în cazul în care au primit acordul ONDOV. ART. 35 Plata taxelor pentru eliberarea autorizaţiilor de producãtor al unor produse DOC se face în urma cererii producãtorului, ulterior verificãrilor şi confirmãrii ONDOV cã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute în prezentele norme tehnice. Plata taxelor respective se face în contul ONDOV, înainte de eliberarea autorizaţiei. ART. 36 Anexele nr. 1-8 fac parte integrantã din prezentele norme tehnice. ANEXA 1 -------la normele tehnice------------------
MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
OFICIUL NAŢIONAL AL DENUMIRILOR DE ORIGINE PENTRU
VINURI ŞI ALTE PRODUSE VITIVINICOLE (ONDOV)
Nr. ....../...........
DECIZIE
pentru acordarea dreptului de producere a vinurilor spumante
cu denumirea de origine controlatã (DOC)
".................."
Art. 1. - (1) Denumirea de origine controlatã "................" se atribuie
vinurilor spumante obţinute din struguri produşi in arealul delimitat
pentru aceasta denumire, cu condiţia respectãrii tuturor prevederilor din
prezenta decizie.
(2) Condiţiile generale de producere si comercializare a vinurilor spumante
cu denumire de origine controlata sunt stabilite prin normele metodologice
aprobate de Ministerul Agriculturii, Pãdurilor si Dezvoltãrii Rurale prin
ordinul nr. ...../......... .
Art. 2. - (1) Arealul delimitat pentru producerea vinurilor spumante cu
denumirea de origine controlata "..............................", cuprinde
urmãtoarele localitãţi (municipii, oraşe, comune si sate): ...............
(2) Dupã definitivarea lucrãrilor de realizare a cadastrului agricol si a
secţiunii sale "cadastrul viticol", se va delimita pe planuri topografice
corespunzãtoare, hotarele arealului denumirii respective, utilizandu-se pe
cat posibil limitele naturale existente.
Art. 3. - Vinurile spumante cu denumirea de origine controlatã ".........."
în funcţie de tehnologia folosita la fermentarea acestora, se pot produce
ca ................................................................. (1).
Art. 4. - Tipurile de vinuri spumante cu denumirea de origine controlata
".............................." in cazul celor produse cu fermentarea
secundara in sticle, in funcţie de conţinutul lor in zaharuri, se vor
autoriza in funcţie de cererea producãtorilor, conform prevederilor art. 1
din normele metodologice.
Art. 5. - Pentru producerea strugurilor destinaţi obţinerii de vinuri-
materie prima pentru vinurile spumante cu denumirea de origine controlata
"..........................................", condiţiile de cultura a vitei
de vie privind densitatea butucilor la hectar in cazul noilor plantaţii,
determinata de distantele de plantare intre rânduri si pe rând, forma de
conducere a butucilor, sistemul de taiere, încãrcãtura de rod pe m.p.,
butuc sau hectar, sistemul de susţinere, regimul de fertilizare, programul
de combatere a bolilor, dãunãtorilor si buruienilor, operaţiile in verde,
lucrãrile solului, se stabilesc de cãtre fiecare producãtor autorizat prin
tehnologia proprie de cultura, stabilita la începutul anului calendaristic,
in baza recomandãrilor unitãţii de cercetare vitivinicola din zona, corelate
cu dotarea tehnico-materiala existenta si cu nivelul maxim admis al
producţiei de struguri la recoltare.
Art. 6. - Irigarea plantaţiilor viticole, se efectueazã la nevoie, in baza
unei solicitãri scrise a producãtorului, care se avizeazã de ONDOV, atunci
când conţinutul apei in sol scade, sau se anticipeazã a scãdea pe adâncimea
0-100 cm la 50% din IUA.
Art. 7. - Producţia de struguri admisa pentru obţinerea vinurilor - materie
prima pentru vinurile spumante cu denumirea de origine controlata ".......",
se va inscrie in urmãtoarele limite maxime:
┌────┬─────────────────────────┬───────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Soiurile │ Producţia maximã de struguri, │
│crt.│ de struguri │ admisã la recoltare │
│ │ │ - kg/ha - │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 1 │ │ │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 2 │ │ │
├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│....│ │ │
└────┴─────────────────────────┴───────────────────────────────────────┘
Art. 8.- Producãtorii de vinuri spumante cu denumirea de origine controlatã
".............................................", sunt obligaţi sa respecte
in totalitate condiţiile de producere a strugurilor, a vinurilor-materie
prima si a spumantelor finite, prevãzute in normele metodologice
menţionate la art. 1 din decizie (2).
Art. 9. - In eventualitatea in care vinul spumant nu îndeplineşte in
totalitate condiţiile de a fi comercializat sub denumirea de origine
controlatã "........................................", sau daca pierde
aceste condiţii, el va fi declasat in "vin spumant fara denumire de
origine" sau in categorii inferioare de vinuri, de cãtre ONDOV, la
propunerea motivatã şi scrisã a producãtorului şi a Inspectorului de
Specialitate ONDOV.
Avizat
ONDOV OFICIUL NATIONAL AL VIEI ŞI VINULUI (ONVV)
DIRECTOR GENERAL PREŞEDINTE
.............. ..........
(1) Se va menţiona, dupã caz:
- vinuri spumante cu fermentarea secundara in aceeaşi butelie in care
se comercializeazã;
- Muscat spumant, cu fermentarea in rezervoare.
(2) La elaborarea fiecarei decizii, se vor inscrie in anexa la aceasta,
elementele prevãzute la art. 16 din norme, aliniatele g, h si i.
ANEXA 2 -------la normele tehnice------------------
MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
OFICIUL NAŢIONAL AL DENUMIRILOR DE ORIGINE PENTRU
VINURI ŞI ALTE PRODUSE VITIVINICOLE (ONDOV)
Nr. ......../...............
AUTORIZAŢIE
nr. ......./200...
de producãtor de struguri şi vinuri spumante
cu denumire de origine controlatã (DOC)
1. Se acordã producãtorului (agentului economic)..............., cu sediul
in ..........................................(adresa completã), dreptul de
a folosi denumirea de origine controlata "........................" pentru
urmãtoarele vinuri spumante: ................ (1), cu condiţia respectãrii
normelor de producere şi comercializare, aprobate de Ministerul
Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale prin Ordinul nr. .../... 2005.
2. La baza autorizãrii stau:
2.1. Plantaţiile viticole deţinute de producãtor, amplasate in localitãţile
(municipii, oraşe, comune, sate), in suprafaţa totala de .............. ha,
evidenţiate in cererea producãtorului (model Anexa 3 si Anexa 3A la cerere),
care fac parte integranta din prezenta autorizaţie.
2.2. Producţiile totale de struguri si de musturi ce pot fi obţinute din
plantaţiile recunoscute ca putând sa producã materia primã pentru
spumantele DOC se ridicã la urmãtoarele limite maxime, calculate in
funcţie de suprafaţa si nivelul maxim admis al producţiilor medii de
struguri la hectar:
┌─────┬─────┬──────────┬────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│ │ │ │Producţia maxima│Producţia totala ce poate fi obţinutã:│
│Nr. │Soiul│Suprafaţa │ admisa ├────────────┬─────────────────────────┤
│crt. │ │ -ha- │ -kg/ha- │ Struguri │ Must materie primã │
│ │ │ │ │ - tone - │(max. 65% din cantitatea │
│ │ │ │ │ │ de struguri) │
│ │ │ │ │ │ -hl- │
├─────┼─────┼──────────┼────────────────┼────────────┼─────────────────────────┤
│ 1. │ │ │ │ │ │
├─────┼─────┼──────────┼────────────────┼────────────┼─────────────────────────┤
│ 2. │ │ │ │ │ │
├─────┼─────┼──────────┼────────────────┼────────────┼─────────────────────────┤
│.....│TOTAL│ │ │ │ │
└─────┴─────┴──────────┴────────────────┴────────────┴─────────────────────────┘
3. Se autorizeazã capacitãţile de prelucrare a strugurilor, fermentare a
musturilor, condiţionare, imbuteliere si etichetare, conform punctelor 3 si
5 din cerere (2).
4. Se autorizeazã livrarea unei cantitãţi de ............ hl vinuri materie
primã pentru spumante DOC, in vederea efectuãrii fermentarii secundare in
aceleaşi sticle in care se va comercializa produsul finit, cãtre (3).
...........................................................................
...........................................................................
...........................................................................
................ ................................
numãrul si data numele si funcţia solicitantului
pentru persoanele juridice si dupã caz, ştampila acestuia
AVIZAT FAVORABIL
Inspector de Specialitate ONDOV
................
nume, semnãturã si ştampilã
Notã:
(1) Se va înscrie dupã caz:
a) vinuri spumante cu fermentare secundara in butelii;
b) vinuri spumante cu fermentarea in rezervoare (Muscat spumant).
(2) In funcţie de cererea producãtorului.
(3) In cererile eventualilor beneficiari ai vinurilor materie prima pentru
vinurile spumante DOC, se vor evidenţia capacitãţile si dotãrile proprii
conform punctului 5 din cererea model Anexa nr. 3.
ANEXA 3 -------la normele tehnice------------------
CERERE
pentru acordarea Autorizaţiei de producãtor de struguri,
vinuri materie primã şi vinuri spumate
cu denumire de origine cotrolatã (DOC)
1. Subsemnatul............................................, în calitate
de ...................................al agentului economic (producãtorului)
................................................................, cu sediul
în ..................................................... (adresa completã),
deţinãtor al plantaţiilor de vii menţionate în Anexa nr. 3A, în suprafaţã
totalã de ... ha, solicit prin prezenta cerere controlul anual al acestora,
în vederea obţinerii Autorizaţiei de producãtor de struguri vinuri materie
primã şi vinuri spumante cu denumirea de origine controlatã "............".
2. Producţia maxima de struguri posibila de obţinut de la suprafaţa de mai
sus, de .............. (1) tone, se va utiliza astfel:
2.1. O cantitate de ............ tone, pentru obţinerea de vinuri materie
primã, pentru producerea de vin spumant DOC prin fermentare secundarã în
aceeaşi butelie în care sa va comercializa produsul finit.
2.2. O cantitate de .........(2) tone, pentru producerea de Muscat spumant,
prin fermentare în rezervoare.
3. Industrializarea producţiei de struguri destinaţi obţinerii de vinuri
spumante DOC, se va realiza în spaţii şi capacitãţi separate de cele
destinate obţinerii de vinuri DOC, astfel:
┌────┬───────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Fazele tehnologice │ Amplasamentul localurilor │
│crt.│ si dotarile existente (3) │ (oraşe, comune, sate) │
├────┴───────────────────────────┴──────────────────────────────────────┤
│ A. Pentru producerea de vinuri materie primã, destinate obţinerii de │
│ vinuri spumante DOC, cu fermentare secundarã în sticle │
├────┬───────────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ 1 │ │ │
├────┼───────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ 2 │ │ │
├────┼───────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│... │ │ │
├────┴───────────────────────────┴──────────────────────────────────────┤
│ B. Pentru vinuri spumante cu fermentare în rezervoare (Muscat spumant)│
├────┬───────────────────────────┬──────────────────────────────────────┤
│ 1 │ │ │
├────┼───────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ 2 │ │ │
├────┼───────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│... │ │ │
└────┴───────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
4. Cantitatea totalã de vin materie primã pentru obţinerea de spumante DOC
cu fermentare secundarã în aceleaşi butelii în care se va comercializa
produsul finit de cca.............hl, se va utiliza astfel:
4.1. Pentru producţia proprie de vinuri spumante DOC: ............. hl;
4.2. Pentru livrare cãtre alţi producãtori, cu care am contracte ferme de
livrare, care sunt interesaţi şi dispun de capacitãţi proprii de
procesare în continuare şi cãrora înţeleg sã le transfer drepturile
şi obligaţiile de producere a vinurilor spumante DOC cu denumirea de
origine "..........................................", o cantitate de
............. (4) hl, sub rezerva aprobãrii acestui transfer de cãtre
ONDOV.
Se anexeazã în xerocopie contractele respective şi cererile acestora.
5. Procesul tehnologic pânã la obţinerea produsului finit şi
comercializare, se va realiza în spaţiile şi cu dotãrile proprii, astfel:
┌────┬───────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Faza tehnologica │ Amplasamentul localurilor │
│crt.│ si dotarile existente (3) │ (oraşe, comune, sate) │
├────┼───────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ 1 │ │ │
├────┼───────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ 2 │ │ │
├────┼───────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│... │ │ │
└────┴───────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
6. Faţã de elementele prezentate la punctele 3 si 5, solicit şi autorizarea
capacitãţilor de producere a vinurilor spumante DOC.
7. Inţeleg cã taxele pentru eliberarea Autorizaţiei sã le achit în contul
ONDOV, în momentul în care voi fi anunţat de cãtre Inspectorul de
Specialitate ONDOV, înainte de a primi Autorizaţia.
...................... .................................
numãrul si data numele si funcţia solicitantului
pentru persoanele juridice si dupã caz, ştampila acestuia
AVIZAT FAVORABIL
Inspector de specialitate ONDOV
................
nume, semnãturã si ştampilã
(1) Se însumeazã producţiile maxime pe soiuri, prevãzute în Decizia
respectivã, aferente suprafeţei solicitate.
(2) Solicitarea de la punctul 2.2. se înscrie în cerere, numai dacã
producãtorul solicitant deţine în plantaţii soiul Muscat Ottonel,
dispune de capacitãţi si este interesat în a produce Muscat spumant
DOC.
(3) Tabelul de la punctul 3 se completeazã de producãtor astfel:
- pentru cap. A. se descriu fazele tehnologice cu dotãrile aferente
destinate realizãrii de vin materie primã pentru vinurile spumante
DOC, pânã la obţinerea produsului pentru care se solicitã
calificarea ca vin materie primã pentru vinurile spumante DOC;
- pentru cap. B. numai dacã produce Muscat spumant DOC şi, în acest
caz se vor înscrie toate fazele tehnologice si dotãrile existente
(de la prelucrarea strugurilor pânã la îmbuteliere, etichetare si
comercializare).
(4) Subpunctul 4.2. se va înscrie numai dacã existã o asemenea situaţie. In
caz contrar, se vor elimina din cerere subpunctele 4.1. si 4.2., iar
punctul 4 se va încheia astfel: "................... se va utiliza integral
pentru producţia proprie de vinuri spumante DOC".
(5) In tabelul de la punctul 5 se vor înscrie toate fazele tehnologice si
dotãrile existente, de la faza "vin materie primã, calificat pentru
obţinerea de vin spumant DOC" pânã la etichetare si comercializare.
Eventualii beneficiari de vinuri materie primã pentru vinurile spumante DOC
vor depune, prin intermediul producãtorului de bazã, cereri în vederea
autorizãrii, completate cu prevederile de la punctele 1, 5, 6 si 7 din
cererea model Anexa nr. 3.
ANEXA 3 A ---------la normele tehnice------------------
┌─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐
│Deţinãtorul plantaţiei │ │
├─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
│Denumirea de origine solicitatã │ │
└─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┘
┌──────────┬──────────┬──────────┬─────────────────────────────┬──────────────┐
│Comuna │ Satul │ Soiul │ Amplasamentul plantaţiilor │ Suprafaţa │
│ │ │ ├─────────────┬───────────────┤ (ha) │
│ │ │ │ Tarlaua (1) │ Parcela (1) │ │
├──────────┼──────────┼──────────┼─────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ │ │Total soi │ x │ x │ │
│ │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ │ │Total soi │ x │ x │ │
├──────────┴──────────┼──────────┼─────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ TOTAL GENERAL │ x │ x │ x │ │
└─────────────────────┴──────────┴─────────────┴───────────────┴──────────────┘
............. ..........................
data semnãtura, calitatea si stampila deţinãtorului
în cazul persoanelor juridice
AVIZAT FAVORABIL
Inspector de specialitate ONDOV
...............
nume, semnãturã si ştampilã
(1) Conform documentelor de proprietate sau evidenţelor cadastrale.
ANEXA 4 -------la normele tehnice------------------
REGISTRUL
de vinuri materie primã
pentru vinurile spumante DOC (1)
┌───────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│Producatorul de vinuri spumante DOC │ │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│Denumirea de origine controlata │ │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│Anul de recoltã │ │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│Localul de vinificare primarã │ │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│Localul de depozitare │ │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│Numãrul lotului (2) │ │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────┤
│Soiul (soiurile) │ │
│ ├──────────────────────────────────────┤
│ │ │
└───────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
Evidenţa operaţiunilor tehnologice şi a stocurilor de vin:
┌─────┬─────────────────────────────────┬──────────────┬────────────┬──────────┐
│ │ Vasul în care este stocat vinul │ Operaţiunile │ Pierderile │Cantitatea│
│Data ├─────────────┬───────┬───────────┤ tehnologice │ -hl- │ de vin │
│ │Felul vasului│Numãrul│Capacitatea│ aplicate │ │ rezultatã│
│ │ (3) │vasului│ -hl- │ (4) │ │ -hl- │
├─────┼─────────────┼───────┼───────────┼──────────────┼────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├─────┼─────────────┼───────┼───────────┼──────────────┼────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└─────┴─────────────┴───────┴───────────┴──────────────┴────────────┴──────────┘
(1) Registrul se adapteazã corespunzãtor de producãtor si de inspectorul de
specialitate al ONDOV pentru vinul Muscat spumant, fermentat in
rezervoare;
(2) Loturile admise de Comisia de recepţie a producãtorului;
(3) Butoi, budane, cisterna;
(4) Se înscriu in dreptul vasului asupra cãruia se aplica. In cazul
mutaţiilor de vin, se menţioneazã noul local si/sau recipientul de
depozitare.
ANEXA 5 -------la normele tehnice------------------
REGISTRUL
de vinuri spumante DOC
┌───────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│Producatorul de vinuri spumante DOC │ │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│Denumirea de origine controlata │ │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│Numãrul lotului │ │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────┤
│Soiurile │ │
│ ├──────────────────────────────────────┤
│ │ │
├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│Anul de recolta al vinurilor materie │ │
│prima │ │
└───────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
Evidenţa operaţiunilor tehnologice şi a stocurilor de vin:
┌────┬──────────────────────┬────────────────────────┬─────────────┬───────────┐
│Data│ Cantitatea de vin │Operaţiunile tehnologice│ Pierderile│ Stocul │
│ │(hl, numãr de butelii)│ (1) │(hl, numãr de│(hl, numãr │
│ │ │ │ butelii) │de butelii)│
├────┼──────────────────────┼────────────────────────┼─────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────────────────┼─────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────────────────┼─────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────────────────┼─────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────────────────┼─────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────────────────┼─────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴──────────────────────┴────────────────────────┴─────────────┴───────────┘
Notã:
(1) Pregãtirea amestecului de tiraj, tirajul, etc.
Registrul se adapteazã corespunzãtor si pentru vinul Muscat spumant.
ANEXA 6 -------la normele tehnice------------------
MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
Laboratorul ......................................
BULETIN DE ANALIZA
Nr. ..... /......
A. Datele de identificare a probei
Producãtorul ........ nr. lotului/recipientului sau recipientilor ...........
Denumirea comerciala ........................................................
Arealul de producere DOC ....................., soiul .......................
Soiul/sortimentul ...........................................................
Anul de recolta....................., cantitatea ............................
Denumirea de origine, si tipul de vin .......................................
Capacitatea buteliei ........................................................
B. Apreciere organoleptica
Limpiditate .................................................................
Culoare .....................................................................
Aroma, buchet ...............................................................
Gust ........................................................................
Perlare .....................................................................
Tipicitate ..................................................................
C. Analize fizico-chimice
Presiunea bar la 20°C .......................................................
Greutate specifica la 20°C ..................................................
Tãria alcoolica dobândita (% vol.) ..........................................
Aciditate totala g/l C(4)H(6)O(6) ...........................................
Aciditate volatila g/l CH(3)C00H ...........................................
Dioxid de sulf liber (mg/l) .................................................
Dioxid de sulf total (mg/l) .................................................
Extract total g/l ...........................................................
Extract nereducator g/l .....................................................
Zaharuri reducatoare g/l ....................................................
SEF DE LABORATOR CHIMIST
............. ............
ANEXA 7 -------la normele tehnice------------------
CERERE
pentru acordarea Certificatului de atestare a dreptului
de comercializare a vinurilor spumante cu denumirea
de origine controlatã
"........................................"
1. Subsemnatul ..............................................., în calitate
de .................................................. al agentului economic
(producãtorului) ..............................................., cu sediul
în ..................................................... (adresa completã),
solicit prin prezenta cerere eliberarea Certificatului de atestare a
dreptului de comercializare a vinurilor spumante DOC pentru loturile de vin
menţionate mai jos:
┌─────────┬───────────────────┬───────────┬────────────────────┐
│ Nr. │ An de recolta │ Soiuri │ Cantitatea │
│lotului │ (1) │ │ (nr. butelii) (2) │
├─────────┼───────────────────┼───────────┼────────────────────┤
├─────────┼───────────────────┼───────────┼────────────────────┤
├─────────┼───────────────────┼───────────┼────────────────────┤
├─────────┼───────────────────┼───────────┼────────────────────┤
├─────────┼───────────────────┼───────────┼────────────────────┤
├─────────┼───────────────────┼───────────┼────────────────────┤
└─────────┴───────────────────┴───────────┴────────────────────┘
2. Vinurile materie primã pentru vinurile spumante DOC au fost calificate
conform specificaţiei din procesul-verbal nr. ....../......., întocmit de
Inspectorul de specialitate ONDOV.
3. Dorim ca prelevarea probelor de vin pentru analize sã se facã în
perioada ..................., iar aprecierea organolepticã sã se realizeze
pânã la data de ..................
4. Taxele prevãzute pentru eliberarea Certificatului de atestare a
dreptului de comercializare a vinurilor spumante DOC vor fi achitate în
prealabil în contul ONDOV.
....................... ......................
numãrul si data numele, calitatea, semnãtura si
pentru persoanele juridice si dupã caz, ştampila
Notã:
(1) Anul de recoltã al vinului materie primã sau al mustului, în cazul
vinului Muscat spumant.
(2) Se va mentiona capacitatea buteliilor.
Cererea se trimite Inspectoratului Teritorial ONDOV. Vinul Muscat
spumant se va menţiona distinct.
ANEXA 8 -------la normele tehnice------------------
MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
OFICIUL NATIONAL AL DENUMIRILOR DE ORIGINE PENTRU
VINURI ŞI ALTE PRODUSE VITIVINICOLE (ONDOV)
Nr. ......./............
CERTIFICAT
de atestare a dreptului de comercializare
a vinurilor spumante cu denumirea de origine controlatã (DOC)
"......................"
1. Se acordã producãtorului/agentului economic ....................., cu
sediul în ................................. (adresa completã), reprezentat
prin ........................................................, în calitate
de ............................................, dreptul de a comercializa
sub denumirea de origine controlata "...................................."
urmatoarele loturi si cantitãţi de vinuri spumante:
┌─────────┬───────────────────┬───────────┬────────────────────┐
│ Nr. │ An de recolta │ Soiuri │ Cantitate │
│lotului │ (1) │ │ (nr. butelii) (2) │
├─────────┼───────────────────┼───────────┼────────────────────┤
├─────────┼───────────────────┼───────────┼────────────────────┤
├─────────┼───────────────────┼───────────┼────────────────────┤
├─────────┼───────────────────┼───────────┼────────────────────┤
└─────────┴───────────────────┴───────────┴────────────────────┘
2. Producãtorul isi asuma obligaţia de a tine evidenta stocurilor de vin cu
denumire de origine controlata mentionate in acest document, înscriind in
registru special toate livrãrile, in limita cantitãţii certificate.
3. Prezentul Certificat a fost eliberat in baza Cererii înregistrate la
ONDOV sub nr. ...../............. si a rezultatelor verificãrii compozitiei
si calitãţii vinurilor spumante consemnate in procesul-verbal nr. ...../...
Certificatul este intocmit in 4 (patru) exemplare, care se pãstreazã dupã
cum urmeaza: un exemplar la ONDOV, un exemplar la Inspectoratul de
specialitate ONDOV, un exemplar la producãtorul de vinuri si un exemplar
la DADR judeţeanã (ISCTV).
ONDOV ONDOV
DIRECTOR GENERAL INSPECTOR DE SPECIALITATE
........... ..............
Notã:
(1) Anul de recoltã al vinului materie primã sau al mustului, în cazul
vinului Muscat spumant.
(2) Se va menţiona capacitatea buteliilor.
ANEXA 2
NIVELUL SUMELOR PERCEPUTE CA TAXE
pentru eliberarea Autorizaţiei de producãtor de struguri
destinaţi obţinerii de vinuri spumante cu denumire de origine
controlatã (DOC) şi a Certificatului de atestare a dreptului
de comercializare a vinurilor spumante cu denumire de origine
controlatã (DOC)
┌─────┬───────────────────────────────────┬────────────┬───────────┬─────────┐
│Nr. │ SPECIFICAREA │ TERMEN │ │ NIVELUL │
│crt. │ DOCUMENTELOR │ DE │ U/M │ SUMELOR │
│ │ ŞI ACŢIUNII │ PLATĂ │ │ - lei - │
├─────┼───────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┤
│ 1 │AUTORIZAŢIE DE PRODUCĂTOR │ anual │ lei/ha/an │ 10,00 │
│ │DE STRUGURI DESTINAŢI OBŢINERII │in momentul │ │ │
│ │DE VINURI SPUMANTE DOC │ eliberarii │ │ │
│ │ │autorizaţiei│ │ │
├─────┼───────────────────────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┤
│ 2 │AUTORIZAŢIE DE PRODUCĂTOR │ - │ - │ - │
│ │DE VINURI SPUMANTE DOC │ │ │ │
│ │(autorizarea capacitãţilor de │ │ │ │
│ │procesare, complete) │ │ │ │
├─────┼───────────────────────────────────┴────────────┴───────────┴─────────┤
│ 3 │CERTIFICAT DE ATESTARE A DREPTULUI DE COMERCIALIZARE A VINURILOR │
│ │SPUMANTE DOC ÎMBUTELIATE, PE PIAŢA INTERNĂ SAU LA EXPORT │
│ ├───────────────────────────────────┬────────────┬───────────┬─────────┤
│ │ - butelii de 0,375 l │ lunar sau │ │ 0,05 │
│ ├───────────────────────────────────┤ periodic, │ ├─────────┤
│ │ - butelii de 0,75 l │Certificatul│lei/butelie│ 0,08 │
│ ├───────────────────────────────────┤fiind anual │ ├─────────┤
│ │ - butelii de 1,50 l (Magnum) │ │ │ 0,14 │
│ ├───────────────────────────────────┤ │ ├─────────┤
│ │ - butelii de 3,00 l (Dublu Magnum)│ │ │ 0,26 │
└─────┴───────────────────────────────────┴────────────┴───────────┴─────────┘
NOTĂ: Taxa pentru 1 butelie include şi contravaloarea însemnului de
certificare a calitãţii vinurilor DOC îmbuteliate şi destinate
comercializãrii, aceastã taxã achitându-se integral în momentul în care
se solicitã respectivele însemne, corelându-se cererea pentru însemne cu
cererea pentru eliberarea Certificatului, urmând ca ONDOV sã-i acorde
certificate conform cererii sale (lunar sau periodic).
-------------