Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 123 din 22 iunie 2020 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping nr. 160/2011 privind aprobarea taxei pentru autorizarea desfăşurării activităţilor în sălile de culturism sau de fitness, precum şi a Metodologiei de organizare a cursului de instruire antidoping
EMITENT: Agenţia Naţională Antidoping PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 588 din 6 iulie 2020
Având în vedere:
- prevederile art. 9 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile art. 6 şi 8 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 956/2011;
– Referatul de aprobare al Direcţiei juridice şi resurse umane nr. 460/DJRU din 22 iunie 2020,
în temeiul art. 13 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată, cu modificările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping emite prezentul ordin.
ART. I
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping nr. 160/2011 privind aprobarea taxei pentru autorizarea desfăşurării activităţilor în sălile de culturism sau de fitness, precum şi a Metodologiei de organizare a cursului de instruire antidoping, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 24 noiembrie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Titlul ordinului va avea următorul cuprins:
"Ordin
privind aprobarea taxei pentru autorizarea desfăşurării activităţilor în sălile de culturism sau de fitness, precum şi a Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea cursului de instruire anti-doping"
2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"ART. 1
Se aprobă taxa pentru autorizarea desfăşurării activităţilor în sălile de culturism sau de fitness, în cuantum de 500 lei."
3. În anexa nr. 1, titlul anexei nr. 1 va avea următorul cuprins:
"Metodologie
PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CURSULUI DE INSTRUIRE ANTI-DOPING"
4. În anexa nr. 1, la articolul 3, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Taxa pentru înscrierea la cursul de instruire anti-doping este în cuantum de 500 lei."
5. În anexa nr. 1, la articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Numărul minim de participanţi la cursul de instruire anti-doping este de 10 pentru fiecare serie."
6. În anexa nr. 1, la articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"ART. 6
(1) Cursul de instruire anti-doping se desfăşoară la sediul Agenţiei Naţionale Anti-Doping din municipiul Bucureşti şi/sau în sistem de videoconferinţă."
7. În anexa nr. 1, la articolul 9, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Atestatul se eliberează cursanţilor care obţin minimum nota 7 la lucrarea scrisă, în baza procesului-verbal al comisiei de evaluare."
8. Anexa nr. 3 se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
9. În tot cuprinsul ordinului sintagma „instruire antidoping“ se înlocuieşte cu sintagma „instruire anti-doping“.
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping,
Pavel Cristian Balaj
Bucureşti, 22 iunie 2020.
Nr. 123.
ANEXA 1
(Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 160/2011)
CERERE DE AUTORIZARE
pentru eliberarea certificatului de funcţionare din punctul de vedere al reglementărilor anti-doping
A. Date de identificare ale persoanei juridice, întreprinderii individuale sau întreprinderii familiale care desfăşoară activităţi în sălile de culturism sau de fitness
Denumirea persoanei juridice, întreprinderii individuale sau întreprinderii familiale ....................., forma de organizare sau statutul juridic ....................., sediul: str. .................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., localitatea ....................., cod poştal ................., judeţul/sectorul ......................., telefon .................., fax ............, e-mail ..............., pagina de internet ..........., cod fiscal ............., C.U.I. ................
B. Reprezentantul legal al persoanei juridice, întreprinderii individuale sau întreprinderii familiale care desfăşoară activităţi în sălile de culturism sau de fitness
Numele ........................................
Funcţia ..........................................
Anexez dosarul de autorizare şi declar pe propria răspundere, cunoscând dispoziţiile Codului penal privind falsul şi uzul de fals, că toate copiile depuse la dosar sunt conforme cu originalul.
Numele .................................................
Semnătura.................................................
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: