ORDIN nr. 12 din 14 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei si al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru institutiile de credit si firmele de investitii potrivit abordarii bazate pe modele interne de rating

 

 
         ┌tk<=1 an                                       scadenta                            ┐
         │  f2Σ      EE(k) efectivã * DELTA t(k) * df(k) +    f2Σ     EE(k) * DELTA t(k) * df(k) │
         │ k=1                                           tk>1 an                             │
 M = MIN │────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────; 5│
         │                  tk<=1 an                                                         │
         │                     Σ      EE(k) efectivã * DELTA t(k) * df(k)                    │
         └                    k=1                                                            ┘
 
 
     unde:
     df(k) este factorul de actualizare fãrã risc pentru perioada de timp viitoare t(k), iar ceilalţi parametri sunt definiţi în Capitolul VI din <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006  privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de rãscumpãrare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mãrfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja.
     (2) Fãrã a aduce atingere prevederilor alin. (1), o instituţie de credit care utilizeazã un model intern pentru a calcula o ajustare unilaterala a evaluãrii creditului, poate folosi ca valoare a scadentei, cu aprobarea Bãncii Naţionale a României, scadenta efectivã a creditului, estimatã prin modelul intern.
     (3) Sub rezerva prevederilor art. 85, pentru toate seturile de compensare în cazul cãrora toate contractele au o scadenta iniţialã mai mica de 1 an, se aplica formula de la art. 78.
      ART. 84 
     În scopul art. 34, scadenta este durata efectivã a protecţiei creditului, dar nu va fi mai mica de 1 an.
      ART. 85 
     (1) Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 77-81, scadenta este de cel puţin 1 zi în urmãtoarele cazuri:
     - instrumentele financiare derivate prevãzute în Anexa la <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006  privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de rãscumpãrare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mãrfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja care sunt acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale;
     - tranzacţiile de creditare în marja care sunt acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale; şi
     - tranzacţiile de rãscumpãrare şi operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mãrfuri cu împrumut
     (2) Prevederile alin. (1) se aplica sub condiţia ca prevederile contractuale sa stipuleze ajustari de marja şi reevaluari zilnice, şi sa includã clauze care sa permitã lichidarea sau compensarea rapida a garanţiilor reale în caz de nerambursare sau de imposibilitate de refacere a marjei.
     (3) Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 77-81, în cazul altor expuneri pe termen scurt, care nu fac parte din finanţarea curenta a debitorului, scadenta nu va fi mai mica de o zi. Pentru fiecare situaţie trebuie sa se analizeze cu atentie detaliile specifice.
      ART. 86 
     În cazul decalajelor de scadenta sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi <>art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006  privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
 
     Secţiunea 2
     Expuneri de tip retail
 
     2.1. Probabilitatea de nerambursare
      ART. 87 
     Pentru orice expunere de tip retail, probabilitatea de nerambursare aferentã unei expuneri nu poate fi mai mica de 0,03%.
      ART. 88 
     Probabilitatea de nerambursare aferentã debitorilor aflaţi în stare de nerambursare sau, atunci când este folositã o abordare bazatã pe tranzacţii, probabilitatea de nerambursare aferentã expunerilor aflate în stare de nerambursare, este de 100%.
      ART. 89 
     (1) În cazul riscului de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, probabilitatea de nerambursare este egala cu estimarile pierderii asteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei.
     (2) În cazul în care o instituţie de credit poate sa descompuna într-o maniera credibila estimarile proprii ale pierderii asteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, în probabilitati de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, aceasta poate utiliza estimarea proprie a probabilitatii în caz de nerambursare.
      ART. 90 
     (1) Protecţia nefinantata a creditului poate fi recunoscuta prin ajustarea probabilitatilor de nerambursare, cu respectarea prevederilor art. 93.
     (2) Pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, în cazul instituţiilor de credit care nu utilizeazã estimari proprii ale pierderilor în caz de nerambursare, se respecta prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi <>art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006  privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
     2.2. Pierderea în caz de nerambursare
      ART. 91 
     Instituţiile de credit calculeazã propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare, cu respectarea cerinţelor minime prevãzute în Capitolul V şi cu aprobarea Bãncii Naţionale a României.
      ART. 92 
     (1) Pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, se utilizeazã o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 75%.
     (2) În cazul în care, pentru creanţele achiziţionate, o instituţie de credit poate sa descompuna, într-o maniera credibila estimarile proprii ale pierderii asteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, în probabilitati de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, respectiva instituţie de credit poate utiliza propria estimare a pierderii în caz de nerambursare.
      ART. 93 
     (1) Protecţia nefinantata a creditului poate fi recunoscuta, fie pentru o expunere individualã, fie pentru o grupa de expuneri, prin ajustarea estimarilor probabilitatii de nerambursare sau ale pierderii în caz de nerambursare, cu respectarea cerinţelor minime prevãzute la art. 214-219 din Capitolul V, şi în condiţiile obţinerii aprobãrii Bãncii Naţionale a României.
     (2) O instituţie de credit nu poate aplica unei expuneri garantate o valoare ajustata a probabilitatii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, dacã astfel ponderea de risc ajustata va fi mai mica decât cea a unei expuneri directe, comparabile, fata de garant.
      ART. 94 
     Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 93, în scopul art. 41, pierderea în caz de nerambursare pentru o expunere directa, comparabila, fata de furnizorul de protecţie este fie cea asociata unei linii de credit neacoperite în favoarea garantului, fie cea asociata unei linii de credit neacoperite în favoarea debitorului, dupã cum dovezile disponibile şi structura garanţiei indica faptul ca, în cazul în care atât garantul cat şi debitorul se afla în stare de nerambursare pe durata de viata a tranzacţiei acoperite, suma recuperatã ar depinde de situaţia financiarã a garantului sau, respectiv, a debitorului.
 
     Secţiunea 3
     Expuneri din titlurile de capital care fac obiectul metodei bazate pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare
 
     3.1. Probabilitatea de nerambursare
      ART. 95 
     Probabilitatile de nerambursare se calculeazã potrivit metodelor utilizate pentru expunerile fata de societãţi (art. 67-72).
     Urmãtoarele valori minime ale probabilitatilor de nerambursare sunt aplicabile:
     a) 0,09% pentru expuneri din titlurile de capital tranzacţionate la bursa, atunci când investiţia se înscrie în cadrul unei relaţii pe termen lung cu clientul;
     b) 0,09% pentru expuneri din titlurile de capital netranzactionate la bursa, atunci când randamentul investiţiei se bazeazã pe fluxuri de numerar regulate şi periodice, care nu deriva din câştiguri de capital;
     c) 0,40% pentru expuneri din titlurile de capital tranzacţionate la bursa, inclusiv alte poziţii scurte asa cum este prevãzut în art. 49 din Capitolul II; şi
     d) 1,25% pentru toate celelalte expuneri din titlurile de capital, inclusiv alte poziţii scurte asa cum este prevãzut în art. 49 din Capitolul II.
     3.2. Pierderea în caz de nerambursare
      ART. 96 
     În cazul expunerilor din investiţii de tip private equity din cadrul portofoliilor suficient de diversificate, se poate aloca pierderii în caz de nerambursare o valoare de 65%.
      ART. 97 
     În cazul tuturor celorlalte expuneri se aplica pierderii în caz de nerambursare o valoare de 90%.
     3.3. Scadenta
      ART. 98 
     În cazul tuturor expunerilor scadenta este de 5 ani.
 
      CAP. IV 
     Valoarea expunerii
 
     Secţiunea 1
     Expuneri fata de societãţi, instituţii, administraţii centrale sau bãnci centrale şi expuneri de tip retail
 
      ART. 99 
     Dacã nu se specifica altfel, valoarea expunerii pentru expunerile bilantiere se cuantifica înainte de deducerea ajustarilor de valoare.
      ART. 100 
     Regula prevãzutã la art. 99 se aplica şi în cazul activelor achiziţionate la un preţ diferit de suma datoratã. Pentru activele achiziţionate, diferenţa dintre suma datoratã şi valoarea neta înregistratã în bilanţul instituţiilor de credit este numita discont, dacã suma datoratã este mai mare, şi, respectiv, prima, dacã aceasta este mai mica.
      ART. 101 
     În cazul în care instituţiile de credit utilizeazã un acord-cadru de compensare cu privire la tranzacţiile de rãscumpãrare sau pentru operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mãrfuri cu împrumut, valoarea expunerii se calculeazã potrivit prevederilor art. 2 alin. (6) pct. 1 şi <>art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006  privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
      ART. 102 
     În ceea ce priveşte compensarea bilantiera a creditelor şi depozitelor instituţiile de credit trebuie sa utilizeze la calculul valorii expunerilor metodele prevãzute de art. 2 alin. (6) pct. 1 şi <>art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006  privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
      ART. 103 
     (1) Valoarea expunerii pentru operaţiunile de leasing este reprezentatã de valoarea actualizatã a plãţilor minime de leasing.
     (2) În sensul alin. (1), plãţile minime de leasing sunt acele plati de-a lungul duratei contractului de leasing pe care locatarul va fi sau poate fi obligat sa le efectueze şi orice opţiune a locatarului cu privire la cumpãrarea avantajoasã a bunului - în cazul în care exercitarea acestei opţiunii este certa, într-o mãsura rezonabila.
     (3) Orice valoare reziduala garantatã care îndeplineşte condiţiile referitoare la eligibilitatea furnizorilor de protecţie, prevãzute în <>art. 27-29 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006  privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, precum şi cerinţele minime pentru recunoaşterea altor tipuri de garanţii, prevãzute în art. 55-58 din cadrul aceluiaşi regulament, trebuie de asemenea inclusã în plãţile minime de leasing.
      ART. 104 
     În cazul oricãrui element prevãzut în Anexa la <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006  privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de rãscumpãrare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mãrfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja, valoarea expunerii se calculeazã prin utilizarea metodelor prevãzute în respectivul regulament.
      ART. 105 
     În vederea calculãrii valorii ponderate la risc a creanţelor achiziţionate, valoarea expunerii este reprezentatã de valoarea rãmasã de rambursat minus cerinţele de capital pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, determinate înainte de aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit.
      ART. 106 
     (1) În cazul unei expuneri sub forma de titluri sau mãrfuri vândute, gajate sau date cu împrumut în cadrul tranzacţiilor de rãscumpãrare, sau al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mãrfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja, valoarea expunerii este reprezentatã de valoarea titlurilor sau a mãrfurilor, determinata în conformitate cu prevederile <>art. 3 din Regulamentul BNR-CNVM Nr. 13/18/2006  privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii. Atunci când este utilizata metoda extinsã a garanţiilor financiare, prevãzutã de Capitolul IV din cadrul <>Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006  privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, valoarea expunerii se majoreazã cu ajustarea de volatilitate corespunzãtoare unor astfel de titluri sau mãrfuri, potrivit dispoziţiilor regulamentului respectiv.
     (2) În cazul tranzacţiilor de rãscumpãrare, al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mãrfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja, valoarea expunerii se determina fie potrivit prevederilor <>Regulamentului BNR-CNVM nr. 20/25/2006  privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de rãscumpãrare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mãrfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja fie potrivit prevederilor <>art. 73-80 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006  privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
      ART. 107 
     Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 106, valoarea expunerii în cazul expunerilor la riscul de credit aflate în derulare cu o contrapartida centrala, asa cum sunt acestea stabilite de autoritãţile competente, se determina potrivit prevederilor de la <>art. 8 din Capitolul II din Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006  privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de rãscumpãrare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mãrfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja cu condiţia ca expunerile contrapartidei centrale la riscul de credit al contrapartidei fata de toţi participanţii la acordurile sale sa fie acoperite zilnic şi integral cu garanţii reale.
      ART. 108 
     (1) Valoarea expunerii pentru elementele de la alin. (2) se calculeazã ca produs între valoarea reprezentând suma angajata ferm dar neutilizata şi un factor de conversie.
     (2) În scopul alin. (1), instituţiile de credit trebuie sa utilizeze urmãtorii factori de conversie:
     a) 0% pentru liniile de credit care nu sunt angajate ferm, care sunt revocabile necondiţionat, în orice moment şi fãrã aviz prealabil de cãtre instituţia de credit sau care permit efectiv acesteia revocarea automatã în cazul deteriorarii calitãţii creditului unui debitor. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0%, instituţiile de credit trebuie sa monitorizeze activ situaţia financiarã a debitorului, iar sistemele lor de control intern trebuie sa permitã detectarea imediata a oricãrei deteriorarii a calitãţii creditului aferentã acestuia. Liniile de credit acordate clientelei de tip retail neutilizate pot fi considerate ca fiind revocabile necondiţionat dacã termenii contractuali permit instituţiei de credit sa le revoce în mãsura maxima permisã de legislaţia privind protecţia consumatorului şi legislaţia conexã.
     b) 20% pentru scrisorile de credit pe termen scurt provenind din circulaţia bunurilor, atât în cazul instituţiei de credit emitente, cat şi în cel al instituţiei de credit care face confirmarea.
     c) 0% pentru angajamentele de cumpãrare reinnoibile neutilizate privind creanţele achiziţionate, care sunt revocabile necondiţionat sau care permit efectiv instituţiei de credit revocarea automatã, în orice moment şi fãrã aviz prealabil. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0%, instituţiile de credit vor monitoriza activ situaţia financiarã a debitorului, iar sistemele lor de control intern trebuie sa permitã detectarea imediata a oricãrei deteriorãri a calitãţii creditului aferente acestuia.
     d) 75% pentru alte linii de credit, facilitãţi de emisiune de efecte (Note Issuance Facilities - NIF) şi facilitãţi reinnoibile de subscriere ferma (Revolving Underwriting Facilities - RUF).
     (3) Cu acordul Bãncii Naţionale a României, instituţiile de credit care îndeplinesc cerinţele minime pentru utilizarea propriilor estimari ale factorilor de conversie, prevãzute în Capitolul V, pot utiliza propriile estimari ale factorilor de conversie pentru diferite tipuri de produse, asa cum este prevãzut la lit. a)-d) de la alin. (2).
      ART. 109 
     În cazul în care un angajament se referã la extinderea unui alt angajament, se utilizeazã factorul cu valoarea cea mai mica dintre cei doi factori de conversie asociaţi fiecãruia dintre angajamentele individuale.
      ART. 110 
     (1) Pentru toate elementele extrabilantiere, altele decât cele menţionate la art. 100-108, valoarea expunerii corespunde urmãtoarelor procente din valoarea sa:
     a) 100% dacã este un element cu risc maxim,
     b) 50% dacã este un element cu risc mediu,
     c) 20% dacã este un element cu risc moderat şi
     d) 0% dacã este un element cu risc scãzut.
     (2) În scopul alin. (1), elementele extrabilantiere se încadreazã în categoriile de risc prevãzute în Anexa la <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006  privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard.
 
     Secţiunea 2
     Expuneri din titluri de capital
 
      ART. 111 
     Valoarea expunerii este valoarea înscrisã în situaţiile financiare. Sunt permise urmãtoarele cuantificari pentru expunerile din titluri de capital:
     a) pentru investiţiile evaluate la valoarea justa, în cazul cãrora modificãrile de valoare sunt recunoscute în mod direct în rezultate şi, în consecinta, în fondurile proprii, valoarea expunerii este reprezentatã de valoarea justa înscrisã în bilanţ;
     b) pentru investiţiile evaluate la valoarea justa, în cazul cãrora modificãrile de valoare nu sunt recunoscute în mod direct în rezultate, ci sunt recunoscute, nete de impozit, într-o componenta distinctã a capitalurilor proprii, ajustata pentru scopuri fiscale, valoarea expunerii este reprezentatã de valoarea justa înscrisã în bilanţ; şi
     c) pentru investiţiile evaluate la cost istoric sau la cea mai mica valoare dintre acest cost şi valoarea de piata, valoarea expunerii este reprezentatã de costul istoric sau de valoarea de piata înscrisã în bilanţ.
 
     Secţiunea 3
     Expuneri din active, altele decât cele de natura creanţelor din credite
 
      ART. 112 
     Valoarea expunerii pentru active, altele decât cele de natura creanţelor din credite, este reprezentatã de valoarea înscrisã în situaţiile financiare.
 
      CAP. V 
     Cerinţe minime pentru utilizarea abordarii bazate pe modele interne de rating
 
     Secţiunea 1
     Sistemele de rating
 
      ART. 113 
     În scopul prezentului regulament, prin "sistem de rating" se înţelege ansamblul metodelor, proceselor, sistemelor de control, sistemelor de colectare a datelor şi sistemelor informatice care permit evaluarea riscului de credit, alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc şi cuantificarea estimarilor cu privire la starile de nerambursare şi la pierderi pentru un anumit tip de expunere.
      ART. 114 
     În cazul în care o instituţie de credit utilizeazã mai multe sisteme de rating, rationamentul în baza cãruia se realizeazã alocarea unui debitor sau a unei tranzacţii unui anumit sistem de rating, trebuie formalizat şi aplicat într-o maniera care sa reflecte în mod adecvat nivelul de risc.
      ART. 115 
     Criteriile şi procesele de alocare pe clase de rating sau pe grupe de risc trebuie revizuite periodic pentru a se determina dacã acestea au rãmas adecvate pentru condiţiile portofoliul curent şi condiţiile externe.
     1.1. Structura sistemelor de rating
      ART. 116 
     În cazul în care o instituţie de credit utilizeazã estimari directe ale parametrilor de risc, acestea pot fi considerate drept rezultatele clasificarii pe clase de rating în cadrul unei scale de rating continue.
     1.1.1. Expuneri fata de societãţi, instituţii, administraţii centrale sau bãnci centrale
      ART. 117 
     Un sistem de rating trebuie sa ia în considerare caracteristicile de risc ale debitorului şi ale tranzacţiei.
      ART. 118 
     Un sistem de rating trebuie sa includã o scala de rating a debitorilor, care sa reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare aferent acestora. Scala de rating a debitorilor trebuie sa aibã un minim de 7 clase de rating pentru debitorii care nu se afla în stare de nerambursare şi o clasa de rating pentru debitorii care se afla în stare de nerambursare.
      ART. 119 
     (1) În scopul prezentului regulament, prin "rating al debitorului" se înţelege o clasa de risc din cadrul scalei de rating aferente sistemului de rating al debitorilor, în care sunt alocati debitorii, pe baza unui set distinct şi specific de criterii de rating care stau la baza estimarii probabilitatii de nerambursare.
     (2) O instituţie de credit trebuie sa formalizeze relaţia dintre ratingurile debitorilor, din perspectiva nivelului riscului de nerambursare corespunzãtor fiecãrei clase de rating şi criteriile utilizate în vederea determinãrii acelui nivel al riscului de nerambursare.
      ART. 120 
     (1) Instituţiile de credit care deţin portofolii concentrate pe un anumit segment de piata şi într-un anumit interval al riscului de nerambursare, trebuie sa dispunã de un numãr suficient de clase de rating în cadrul acestui interval pentru a evita concentrarea excesiva a debitorilor într-o anumitã clasa de rating.
     (2) Concentrarile semnificative din cadrul unei singure clase de rating trebuie justificate prin dovezi empirice convingatoare cu privire la faptul ca respectivul rating al debitorilor acoperã un interval suficient de ingust al probabilitatilor de nerambursare şi ca riscul de nerambursare al tuturor debitorilor din aceasta clasa de rating se situeaza în cadrul acestui interval.
      ART. 121 
     În vederea obţinerii aprobãrii Bãncii Naţionale a României pentru utilizarea propriilor estimari ale pierderilor în caz de nerambursare în scopul calculãrii cerinţelor de capital, un sistem de rating trebuie sa includã o scala distinctã de rating a tranzacţiilor, care sa reflecte exclusiv caracteristicile acestora în ceea ce priveşte pierderea în caz de nerambursare.
      ART. 122 
     (1) În scopul prezentului regulament, prin "rating al tranzacţiei" se înţelege o clasa de risc din cadrul unei scale de rating a tranzacţiilor aferentã unui sistem de rating, în care sunt încadrate expunerile pe baza unui set distinct şi specific de criterii de rating, în baza cãrora se obţin propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare. Definitia ratingului trebuie sa includã atât o descriere a modului în care expunerile sunt alocate respectivei clase de risc, cat şi a criteriilor utilizate pentru a diferentia nivelul de risc asociat fiecãrui rating.
     (2) Concentrarile semnificative din cadrul unui singur rating al tranzacţiei trebuie justificate prin dovezi empirice convingatoare cu privire la faptul ca respectiva clasa de risc a tranzacţiei acoperã un interval suficient de ingust al pierderilor în caz de nerambursare şi ca riscul aferent tuturor expunerilor din aceasta clasa de risc se situeaza în cadrul acestui interval.
      ART. 123 
     (1) Instituţiile de credit care, pentru alocarea ponderilor de risc în cazul expunerilor din finantari specializate, utilizeazã metodele prevãzute la art. 36 din Capitolul II, sunt exceptate, în ceea ce priveşte respectivele expuneri, de la obligaţia de a dispune de o scala de rating a debitorilor care sa reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare prezentat de aceştia pentru expunerile respective.
     (2) Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 36, instituţiile de credit prevãzute la alin. (1) trebuie sa dispunã, pentru aceste expuneri, de un minim de 4 clase de rating pentru debitorii care nu se afla în stare de nerambursare şi de cel puţin o clasa de rating pentru debitorii care se afla în stare de nerambursare.
     1.1.2. Expuneri de tip retail
      ART. 124 
     Sistemele de rating trebuie sa reflecte atât riscul debitorului, cat şi cel al tranzacţiei, şi sa surprinda toate caracteristicile relevante ale acestora.
      ART. 125 
     (1) Nivelul de diferentiere a riscului trebuie sa asigure faptul ca numãrul de expuneri dintr-o anumitã clasa de rating sau grupa de risc este suficient de mare pentru a permite o cuantificare şi o validare adecvatã a caracteristicilor pierderii la nivelul clasei de rating sau a grupei de risc.
     (2) Alocarea expunerilor şi a debitorilor pe clase de rating sau pe grupe de risc trebuie sa se realizeze astfel încât sa fie evitate concentrarile excesive.
      ART. 126 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa demonstreze Bãncii Naţionale a României ca procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc permite o diferentiere adecvatã a riscului, regruparea expunerilor în ansambluri suficient de omogene şi estimarea precisa, consecventa şi coerenta a caracteristicilor pierderii la nivelul fiecãrei clase de rating sau grupe de risc.
     (2) În cazul creanţelor achiziţionate, regruparea expunerilor trebuie sa reflecte practicile de subscriere ale vanzatorilor şi eterogenitatea clienţilor.
      ART. 127 
     La alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc, instituţiile de credit trebuie sa ia în considerare urmãtorii factori de risc:
     a) caracteristicile de risc ale debitorului;
     b) caracteristicile de risc ale tranzacţiei, care sa includã tipul produsului bancar sau a garanţiei reale sau ambele. Instituţiile de credit trebuie sa trateze în mod explicit cazurile în care mai multe expuneri sunt acoperite cu aceeaşi garanţie realã; şi
     c) incidentele de plata, mai puţin în cazul în care instituţia de credit demonstreaza Bãncii Naţionale a României ca acestea nu constituie un factor de risc semnificativ pentru expunere.
     1.2. Stabilirea claselor de rating şi a grupelor de risc
      ART. 128 
     O instituţie de credit trebuie sa dispunã de definiţii, procese şi criterii specifice în vederea alocãrii expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc în cadrul unui sistem de rating, care sa respecte urmãtoarele cerinţe:
     a) Definiţiile şi criteriile corespunzãtoare claselor de rating sau grupelor de risc trebuie sa fie suficient de detaliate pentru a permite persoanelor responsabile cu acordarea ratingurilor sa aloce în mod consecvent şi coerent debitorii sau tranzacţiile care prezintã un risc similar, în cadrul aceleiaşi clase de rating sau grupe de risc. Atât consecventa cat şi coerenta trebuie sa fie asigurate indiferent de liniile de activitate, departamente sau localizari geografice.
     b) Documentaţia aferentã procesului de rating trebuie sa permitã pãrţilor terţe sa înţeleagã modul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc, sa reproduca şi sa evalueze dacã aceasta alocare este adecvatã; şi
     c) Criteriile utilizate trebuie, de asemenea, sa fie în conformitate cu normele interne de creditare ale instituţiei de credit şi cu politicile acesteia cu privire la tratamentul aplicat debitorilor şi tranzacţiilor în dificultate.
      ART. 129 
     (1) La alocarea debitorilor şi tranzacţiilor pe clase de rating sau grupe de risc, o instituţie de credit trebuie sa ia în considerare toate informaţiile relevante. Informaţiile trebuie sa fie de actualitate şi sa permitã instituţiei de credit sa previzioneze performanta viitoare a expunerii. Cu cat o instituţie de credit deţine mai putine informaţii, cu atât trebuie sa fie mai prudenta în procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc de debitori şi de tranzacţii.
     (2) În cazul în care este utilizat un rating extern ca factor principal în vederea alocãrii unui rating intern, instituţia de credit trebuie, de asemenea, sa se asigure ca tine cont şi de alte informaţii relevante.
     1.3. Alocarea expunerilor
     1.3.1. Expuneri fata de societãţi, instituţii, administraţii centrale sau bãnci centrale
      ART. 130 
     În cadrul procesului de aprobare a creditelor, fiecare debitor trebuie alocat unei clase de rating a debitorilor.
      ART. 131 
     În cadrul procesului de aprobare a creditelor, în cazul instituţiilor de credit care au obţinut aprobarea Bãncii Naţionale a României pentru utilizarea propriilor estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, fiecare expunere trebuie, de asemenea, alocata unei clase de rating al tranzacţiei.
      ART. 132 
     În cazul expunerilor din finantari specializate, instituţiile de credit care utilizeazã pentru stabilirea ponderilor de risc metodele prevãzute la art. 36 din Capitolul II, trebuie sa aloce fiecare dintre aceste expuneri unei clase de rating, conform prevederilor art. 123.
      ART. 133 
     (1) Fiecare entitate juridicã distinctã fata de care o instituţie de credit înregistreazã expuneri trebuie sa fie evaluatã separat.
     (2) O instituţie de credit trebuie sa demonstreze Bãncii Naţionale a României ca a implementat politici adecvate cu privire la tratamentul debitorilor luati individual precum şi al grupurilor de clienţi aflaţi în legatura.
      ART. 134 
     Expunerile distincte fata de acelaşi debitor se încadreazã în aceeaşi clasa de rating al debitorului, indiferent de orice diferenţa cu privire la natura fiecãrei tranzacţii specifice. Singurele excepţii de la aceasta regula, sunt posibile în urmãtoarele cazuri:
     a) exista un risc de transfer aferent unui stat, dupã cum expunerea este denominata în moneda localã sau într-o moneda strãinã;
     b) cazul în care garanţiile asociate unei expuneri pot fi luate în considerare sub forma unei ajustari a unui rating atribuit debitorului; şi
     c) cazul în care legislaţia privind protecţia consumatorului, secretul bancar sau alte reglementãri interzic schimbul de informaţii cu privire la clienţi.
     1.3.2. Expuneri de tip retail
      ART. 135 
     În cadrul procesului de aprobare a creditelor, fiecare expunere trebuie sa fie incadrata într-o clasa de rating sau alocata unei grupe de risc.
     1.3.3. Modificarea rating-urilor
      ART. 136 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa formalizeze situaţiile în care rationamentul profesional poate prima asupra datelor de intrare sau asupra rezultatelor procesului de alocare pe clase de rating şi pe grupe de risc, precum şi informaţiile legate de personalul care este responsabil cu aprobarea deciziilor în acest sens. Instituţiile de credit trebuie sa formalizeze aceste ajustari şi sa consemneze în scris personalul responsabil cu aplicarea lor.
     (2) Instituţiile de credit vor analiza performanta expunerilor ale cãror alocari au fost modificate. Aceasta analiza trebuie sa includã evaluarea performantei expunerilor ale cãror ratinguri au fost modificate cu aprobare de cãtre o anumitã persoana, care isi asuma responsabilitatea pentru întregul personal responsabil.
     1.4. Integritatea procesului de alocare pe clase de rating sau pe grupe de risc
     1.4.1. Expuneri fata de societãţi, instituţii, administraţii centrale sau bãnci centrale
      ART. 137 
     Alocarile şi revizuirile periodice ale acestora trebuie sa fie efectuate sau aprobate de cãtre o parte independenta, care sa nu beneficieze în mod direct de decizia de acordare a creditului.
      ART. 138 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa actualizeze alocarile cel puţin anual.
     (2) Debitorii care prezintã un risc ridicat şi expunerile cu probleme trebuie sa facã obiectul unor revizuiri mai frecvente.
     (3) În mãsura în care devin disponibile noi informaţii semnificative cu privire la un debitor sau la o expunere, instituţiile de credit trebuie sa efectueze o noua alocare (a acestora).
      ART. 139 
     Instituţiile de credit trebuie sa dispunã de un proces eficient de obţinere şi actualizare a informaţiilor relevante referitoare la caracteristicile debitorilor care afecteazã probabilitatile de nerambursare precum şi la caracteristicile tranzacţiilor care afecteazã pierderile în caz de nerambursare şi/sau factorii de conversie.
     1.4.2. Expuneri de tip retail
      ART. 140 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa actualizeze, cel puţin anual, alocarile debitorilor şi ale tranzacţiilor sau, dupã caz, sa revizuiasca caracteristicile pierderilor şi situaţia cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor de plata, pentru fiecare grupa de risc identificata.
     (2) Instituţiile de credit trebuie, de asemenea, pe baza unui esantion reprezentativ, sa revizuiasca, cel puţin anual, situaţia expunerilor individuale din cadrul fiecãrei grupe de risc, pentru a se asigura ca acestea sunt în continuare corect alocate.
     1.5. Utilizarea modelelor
      ART. 141 
     În cazul în care o instituţie de credit utilizeazã un model statistic şi/sau o alta metoda automatã în vederea alocãrii expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc de debitori sau tranzacţii, se vor respecta cerinţele prevãzute la art. 142-146.
      ART. 142 
     (1) Instituţia de credit trebuie sa demonstreze Bãncii Naţionale a României ca modelul utilizat are o buna putere de previzionare şi ca utilizarea sa nu denatureaza cerinţele de capital.
     (2) Variabilele de intrare trebuie sa constituie o baza rezonabila şi eficienta de previzionare.
     (3) Rezultatele estimate nu trebuie sa prezinte abateri semnificative fata de cele efective.
      ART. 143 
     Instituţia de credit trebuie sa dispunã de un proces de verificare a datelor de intrare utilizate în model, care sa includã o evaluare a acuratetei, exhaustivitatii şi pertinentei datelor.
      ART. 144 
     Instituţia de credit trebuie sa demonstreze Bãncii Naţionale a României ca datele utilizate la realizarea modelului sunt reprezentative pentru populaţia efectivã de debitori sau de expuneri ale instituţiei de credit.
      ART. 145 
     Instituţia de credit trebuie sa dispunã de un ciclu periodic de validare a modelului, care sa includã în special monitorizarea performantei şi a stabilitatii acestuia, revizuirea specificatiilor sale, precum şi evaluarea concluziilor la care se ajunge în urma utilizãrii modelului în raport cu rezultatele efectiv înregistrate.
      ART. 146 
     (1) Instituţia de credit trebuie sa completeze modelul statistic cu rationamentul profesional şi monitorizarea umanã pentru a verifica alocarile efectuate pe baza modelului şi pentru a se asigura ca modelul este utilizat în mod adecvat.
     (2) Procedurile de revizuire trebuie sa urmãreascã identificarea şi limitarea erorilor care sunt asociate unor deficiente ale modelului.
     (3) Rationamentele profesionale trebuie sa ţinã cont de toate informaţiile relevante pe care modelul nu le-a luat în considerare.
     (4) Instituţia de credit trebuie sa formalizeze modul în care se imbina rationamentul uman cu rezultatele modelului.
     1.6. Documentaţia aferentã sistemelor de rating
      ART. 147 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa formalizeze detaliile conceptuale şi operationale ale sistemelor lor de rating.
     (2) Documentaţia trebuie sa ateste respectarea cerinţelor minime prevãzute în acest capitol şi sa trateze subiecte precum: diferentierea portofoliilor, criteriile de rating, responsabilitãţile pãrţilor care acorda ratinguri debitorilor şi tranzacţiilor, frecventa cu care sunt revizuite alocarile pe clase de rating şi pe grupe de risc şi monitorizarea procesului de rating de cãtre conducere.
      ART. 148 
     (1) Instituţia de credit trebuie sa formalizeze motivele şi analiza aferentã, care stau la baza alegerii criteriilor de rating.
     (2) Instituţia de credit trebuie sa formalizeze toate modificãrile importante aduse procesului de rating al riscului, iar documentaţia aferentã trebuie sa permitã identificarea modificãrilor aduse procesului de rating al riscului ulterior ultimei verificãri efectuate de cãtre Banca Nationala a României.
     (3) Instituţia de credit trebuie, de asemenea, sa formalizeze modul în care este organizatã alocarea pe clase de rating şi grupe de risc, cu accent pe procesul de atribuire de ratinguri şi pe structura controlului intern.
      ART. 149 
     Instituţiile de credit trebuie sa formalizeze definiţiile utilizate intern cu privire la starea de nerambursare şi pierdere şi sa demonstreze Bãncii Naţionale a României ca acestea sunt coerente cu definiţiile prevãzute de prezentul regulament.
      ART. 150 
     În cazul în care instituţia de credit utilizeazã un model statistic în cadrul procesului de rating, metodologiile aferente acestuia trebuie formalizate. Documentaţia trebuie:
     a) sa descrie detaliat teoria, ipotezele şi/sau baza matematica şi empirica de la care plecand estimarile sunt alocate pe anumite clase de rating, debitori, tranzacţii sau grupe de risc, precum şi sursa/sursele de date utilizate la estimarea modelului;
     b) sa stabileascã un proces statistic riguros de validare a modelului (care sa includã teste de performanta "în afarã orizontului de timp" - out of time şi "în afarã esantionului" - out of sample); şi
     c) sa precizeze orice circumstanţe în care modelul nu funcţioneazã corect.
      ART. 151 
     Utilizarea unui model achiziţionat de la un furnizor terta parte, care pretinde drepturi de proprietate asupra tehnologiei, nu exonereaza instituţia de credit de obligaţia de a furniza documentaţia solicitatã sau de a îndeplini orice alte cerinţe cu privire la sistemele de rating. Instituţiei de credit îi revine sarcina de a demonstra Bãncii Naţionale a României îndeplinirea acestor cerinţe.
     1.7. Întreţinerea datelor
      ART. 152 
     Instituţiile de credit trebuie sa colecteze şi sa pãstreze date cu privire la diverse aspecte referitoare la ratingurile lor interne, conform cerinţelor prevãzute la <>art. 159-163 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006  privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi la art. 3 şi <>art. 4 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 25/30/2006  privind cerinţele de publicare pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
     1.7.1. Expuneri fata de societãţi, instituţii, administraţii centrale sau bãnci centrale
      ART. 153 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa colecteze şi sa pãstreze:
     a) istoricul complet al ratingurilor alocate debitorilor şi garantilor recunoscuţi;
     b) datele (calendaristice) la care au fost alocate ratingurile;
     c) metodologia şi datele principale utilizate în vederea obţinerii ratingurilor;
     d) identitatea persoanei responsabile cu alocarea ratingurilor;
     e) identitatea debitorilor aflaţi în stare de nerambursare şi expunerile aflate în stare de nerambursare;
     f) data (calendaristicã) şi circumstanţele apariţiei starilor de nerambursare; şi
     g) datele cu privire la probabilitatile de nerambursare şi rata de nerambursare efectivã asociate fiecãrei clase de rating, precum şi la migratia ratingurilor.
     (2) În cazul instituţiilor de credit care nu utilizeazã propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, se colecteazã şi se pãstreazã datele care permit compararea pierderilor în caz de nerambursare efective cu valorile prevãzute la art. 73 din Capitolul III şi a factorilor de conversie efectivi cu valorile prevãzute la art. 108 din Capitolul IV.
      ART. 154 
     Instituţiile de credit care utilizeazã propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie trebuie sa colecteze şi sa pãstreze:
     a) istoricul complet al datelor referitoare la ratingurile atribuite tranzacţiilor, precum şi al estimarilor pierderii în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, asociate fiecãrei scale de rating;
     b) datele (calendaristice) la care au fost alocate ratingurile şi la care au fost efectuate estimarile;
     c) metodologia şi datele principale utilizate în vederea obţinerii ratingurilor alocate tranzacţiilor, precum şi a estimarilor pierderii în caz de nerambursare şi factorilor de conversie;
     d) identitatea persoanei care a alocat ratingul tranzacţiei precum şi a persoanei care a furnizat estimari ale pierderii în caz de nerambursare şi ale factorului de conversie;
     e) datele cu privire la valoarea estimatã şi cea efectivã a pierderii în caz de nerambursare şi a factorilor de conversie asociaţi fiecãrei expuneri aflate în stare de nerambursare;
     f) datele cu privire la pierderea în caz de nerambursare aferentã expunerii considerate, înainte şi dupã luarea în considerare a efectelor unei garanţii sau unui instrument financiar derivat de credit, în cazul acelor instituţii de credit care reflecta, în calculul pierderii în caz de nerambursare, efectele de diminuare a riscului de credit aferente garanţiilor sau instrumentelor financiare derivate de credit; şi
     g) datele referitoare la componentele pierderii pentru fiecare expunere aflatã în stare de nerambursare.
     1.7.2. Expuneri de tip retail
      ART. 155 
     Instituţiile de credit trebuie sa colecteze şi sa pãstreze:
     a) datele utilizate în procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating şi pe grupe de risc;
     b) datele cu privire la estimarile probabilitatilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie asociaţi claselor de rating sau grupelor de expuneri;
     c) identitatea debitorilor aflaţi în situaţie de nerambursare şi expunerile aflate în stare de nerambursare;
     d) în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, datele cu privire la clasele de rating sau grupele de risc cãrora le-a fost alocata expunerea pe parcursul anului anterior înregistrãrii stãrii de nerambursare precum şi valorile efective ale pierderii în caz de nerambursare şi factorului de conversie; şi
     e) datele referitoare la rata pierderilor pentru expunerile eligibile de tip retail reinnoibile.
     1.8. Simularile de criza (stress-test) utilizate la evaluarea adecvarii capitalului
      ART. 156 
     (1) O instituţie de credit trebuie sa dispunã de procese riguroase de simulare de criza (stress-test) pe care sa le utilizeze în vederea evaluãrii adecvarii capitalului.
     (2) Simularea de criza (stress-test) trebuie sa identifice posibilele evenimente sau modificãri viitoare ale condiţiilor economice, care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor la riscul de credit ale unei instituţii de credit, şi sa evalueze capacitatea acesteia de a face fata acestor modificãri.
      ART. 157 
     (1) O instituţie de credit trebuie sa deruleze cu regularitate o simulare de criza (stress-test) pentru riscul de credit, în vederea evaluãrii efectului pe care anumite condiţii specifice îl pot avea asupra cerinţelor totale de capital pentru riscul de credit.
     (2) Simularea de criza este aleasã de cãtre instituţia de credit, şi face obiectul revizuirii Bãncii Naţionale a României.
     (3) Simularea de criza trebuie sa fie semnificativã şi suficient de prudenta, luând în considerare cel puţin efectul unor scenarii de recesiuni moderate.
     (4) În cadrul fiecãrui scenariu utilizat în derularea simulãrii de criza instituţia de credit trebuie sa evalueze totodatã şi migratia ratingurilor sale.
     (5) Portofoliile testate în simularea de criza trebuie sa cuprindã cea mai mare parte a expunerilor instituţiei de credit.
      ART. 158 
     Instituţiile de credit care utilizeazã tratamentul prevãzut la art. 34 din Capitolul II, trebuie sa ţinã cont, în cadrul simulãrii de criza, de impactul unei deteriorãri a calitãţii creditului furnizorilor de protecţie şi în special de impactul situaţiei în care aceştia nu mai îndeplinesc criteriile de eligibilitate.
 
     Secţiunea 2
     Cuantificarea riscului
 
      ART. 159 
     În vederea determinãrii parametrilor de risc care vor fi asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile de credit trebuie sa respecte cerinţele prevãzute la art. 160-229.
     2.1. Definitia stãrii de nerambursare
      ART. 160 
     (1) Se considera ca un anumit debitor se afla în stare de "nerambursare" atunci când are loc oricare sau ambele dintre evenimentele urmãtoare:
     a) instituţia de credit considera ca, fãrã a recurge la mãsuri precum executarea garanţiei, dacã aceasta exista, este improbabil ca debitorul sa-şi plãteascã în întregime obligaţiile din credite cãtre instituţia de credit, societatea-mama sau oricare dintre filialele acesteia;
     b) întârzierea la plata a debitorului a depãşit 90 de zile pentru orice obligaţie semnificativã din credite cãtre instituţia de credit, societatea-mama sau oricare dintre filialele acesteia.
     (2) În cazul tragerilor pe descoperit de cont, întârzierea la plata începe sa curgã de la data la care debitorul a depãşit o limita autorizata, a fost avertizat ca are la dispoziţie o suma inferioarã celei trase la data respectiva, sau a tras un credit fãrã autorizaţie în condiţiile în care valoarea acestuia este semnificativã.
     (3) O limita autorizata în sensul alin. (2), înseamnã o limita care a fost adusã la cunostinta debitorului.
     (4) În cazul cardurilor de credit, întârzierea la plata începe sa curgã de la data scadentei a plãţii minime.
     (5) În cazul expunerilor de tip retail şi al expunerilor fata de entitãţi din sectorul public, fãrã a aduce atingere prevederilor art. 162 alin. (2), pentru întârzierea la plata se aplica pragul celor 90 de zile prevãzut la alin. (1) lit. b).
     (6) În cazul expunerilor fata de societãţi, fãrã a aduce atingere prevederilor art. 262, pentru întârzierea la plata se aplica pragul celor 90 de zile prevãzut la alin. (1) lit. b).
     (7) În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile de credit pot aplica definitia stãrii de nerambursare la nivel de tranzacţie.
     (8) În toate cazurile, întârzierile la plata aferente expunerilor trebuie sa se situeze deasupra unui prag stabilit de Banca Nationala a României, care reflecta un nivel acceptabil al riscului.
      ART. 161 
     Urmãtoarele elemente sunt considerate indicii ale improbabilitatii de plata prevãzute la art. 160 alin. (1) lit. a):
     a) instituţia de credit înceteazã sa mai contabilizeze dobânzile curente neîncasate;
     b) instituţia de credit efectueazã o ajustare de valoare justificatã de perceperea unei deteriorãri semnificative a calitãţii creditului, în raport cu momentul în care instituţia de credit s-a expus la risc;
     c) instituţia de credit vinde creanta din credit inregistrand o pierdere economicã semnificativã;
     d) instituţia de credit aproba o restructurare în regim de urgenta a creanţei din credit, care este probabil sa genereze o diminuare a valorii sale, ca urmare a anulãrii sau amânãrii la plata a unei pãrţi semnificative a principalului, a dobânzii sau, unde este cazul, a comisioanelor. În cazul expunerilor din titluri de capital evaluate potrivit metodei bazate pe probabilitate de nerambursare/pierdere în caz de nerambursare este inclusã restructurarea în regim de urgenta a însuşi titlului de capital;
     e) instituţia de credit a introdus o cerere prin care solicita deschiderea procedurii de faliment a debitorului sau aplicarea unei mãsuri similare fata de o obligaţie din credit a debitorului cãtre instituţia de credit, societatea-mama sau oricare dintre filialele acesteia; şi
     f) debitorul a solicitat deschiderea sau face obiectul procedurii de faliment sau al unei protecţii similare, în cazul în care aceasta ar conduce la evitarea sau amânarea plãţii unei obligaţii din credite cãtre instituţia de credit, societatea-mama sau oricare dintre filialele acesteia.
      ART. 162 
     (1) Instituţiile de credit care utilizeazã date externe care nu sunt conforme cu definitia stãrii de nerambursare, trebuie sa demonstreze Bãncii Naţionale a României ca au efectuat ajustari adecvate pentru a obţine un nivel substanţial de echivalenta cu definitia stãrii de nerambursare.
     (2) În cazul expunerilor de tip retail şi al expunerilor fata de entitãţi din sectorul public, înregistrate fata de contrapartide de pe teritoriul altor state membre, pentru definirea stãrii de nerambursare se va utiliza numãrul de zile restante stabilit în acest sens de autoritãţile competente din respectivele state membre.
      ART. 163 
     În cazul în care o instituţie de credit considera ca pentru o expunere, care anterior a fost clasificata ca fiind aflatã în stare de nerambursare, nu mai este aplicabilã definitia stãrii de nerambursare instituţia de credit va evalua debitorul sau tranzacţia dupã cum ar proceda în cazul unei expuneri care nu se afla în stare de nerambursare. Dacã definitia stãrii de nerambursare devine ulterior aplicabilã, se considera ca s-a înregistrat o alta stare de nerambursare.
     2.2. Cerinţe generale privind estimarile
      ART. 164 
     (1) Estimarile proprii ale unei instituţii de credit cu privire la parametrii de risc: probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorul de conversie şi pierderea asteptata trebuie sa ia în considerare toate datele, informaţiile relevante şi metodele relevante.
     (2) Estimarile trebuie sa fie determinate utilizând atât experienta istorica, cat şi constatãrile empirice şi nu trebuie sa se bazeze exclusiv pe considerente ce ţin de rationamentul personal.
     (3) Estimarile trebuie sa fie plauzibile şi intuitive şi sa se bazeze pe factorii principali care determina evoluţia respectivilor parametrii de risc.
     (4) Cu cat o instituţie de credit dispune de mai putine date, cu atât estimarile sale trebuie sa fie mai prudente.
      ART. 165 
     (1) Instituţia de credit trebuie sa fie în mãsura sa furnizeze un istoric al pierderilor, detaliat în funcţie de factorii pe care instituţia de credit îi considera determinanţi pentru evoluţia parametrilor de risc, care sa evidentieze frecventa apariţiei starilor de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorii de conversie sau, atunci când sunt utilizate estimari ale pierderii asteptate, nivelul pierderii.
     (2) Instituţia de credit trebuie sa demonstreze ca estimarile sale sunt reprezentative în contextul unei experienţe de lungã durata.
      ART. 166 
     (1) Orice modificare intervenita în practicile de creditare sau în procesul de recuperare a sumelor datorate pe parcursul perioadei de observare prevãzute la art. 181, art. 186, art. 197, art. 201, art. 208 şi art. 210 trebuie luatã în considerare.
     (2) Estimarile unei instituţii de credit trebuie sa ţinã cont de implicatiile pe care le au utilizarea de tehnici avansate, noile date şi alte informaţii, pe mãsura ce acestea devin disponibile.
     (3) Instituţiile de credit trebuie sa revizuiasca propriile estimari atunci când apar noi informaţii, şi de cel puţin o data pe an.
      ART. 167 
     (1) Esantionul de expuneri reprezentat în datele utilizate pentru estimare, standardele de creditare utilizate când au fost generate datele precum şi alte caracteristici relevante, trebuie sa fie comparabile fata de totalitatea expunerilor şi standardelor instituţiei de credit.
     (2) Instituţia de credit trebuie de asemenea sa demonstreze relevanta condiţiilor economice sau de piata, care caracterizeazã datele utilizate la estimari, în raport de condiţiile prezente şi de evoluţia previzibila a acestora.
     (3) Numãrul expunerilor din esantion precum şi perioada de observare a datelor utilizate în cuantificare trebuie sa fie suficiente pentru a putea oferi instituţiei de credit asigurarea acuratetei şi robustetii estimarilor sale.
      ART. 168 
     În cazul creanţelor achiziţionate, estimarile trebuie sa reflecte toate informaţiile relevante de care dispune instituţia de credit cumparatoare, cu privire la calitatea creanţelor suport, inclusiv date cu privire la portofolii de creanţe similare, informaţii provenite de la vânzãtor, de la instituţia de credit cumparatoare sau din surse externe. Instituţia de credit cumparatoare trebuie sa evalueze orice date furnizate de vânzãtor, pe care isi bazeazã estimarile.
      ART. 169 
     (1) O instituţie de credit trebuie sa adauge la estimarile sale o marja de prudenta, care sa ţinã cont de intervalul asteptat al erorilor de estimare.
     (2) În cazul în care metodele şi datele sunt mai puţin satisfãcãtoare, iar intervalul asteptat al erorilor de estimare este mai mare, marja de prudenta va fi în mod corespunzãtor mai mare.
      ART. 170 
     În cazul în care instituţiile de credit, în vederea calculãrii ponderilor de risc, utilizeazã estimari diferite de cele utilizate pentru scopuri interne, aceasta situaţie trebuie formalizata, iar caracterul rezonabil al diferenţelor existente trebuie demonstrat Bãncii Naţionale a României.
      ART. 171 
     În cazul în care instituţiile de credit pot demonstra Bãncii Naţionale a României ca, în ceea ce priveşte datele colectate înainte de data implementarii prezentului regulament, au fost aplicate ajustari adecvate astfel încât sa se asigure atingerea unei echivalente în sens larg cu definiţiile stãrii de nerambursare sau a pierderii, Banca Nationala a României poate permite instituţiilor de credit o anumitã flexibilitate în aplicarea standardelor impuse pentru date.
      ART. 172 
     În cazul în care o instituţie de credit utilizeazã date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit, trebuie sa demonstreze ca:
     a) sistemele şi criteriile de rating utilizate de celelalte instituţii de credit care furnizeazã aceste date sunt similare celor proprii;
     b) datele centralizate sunt reprezentative pentru portofoliul pentru care aceste date sunt utilizate; şi
     c) datele centralizate sunt utilizate de cãtre instituţia de credit de o maniera consecventa şi coerenta în timp, în vederea obţinerii estimarilor proprii.
      ART. 173 
     (1) În cazul în care o instituţie de credit utilizeazã date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit, aceasta va rãmâne responsabilã în ceea ce priveşte integritatea sistemelor proprii de rating.
     (2) Instituţia de credit trebuie sa demonstreze Bãncii Naţionale a României ca, pe plan intern, dispune de o înţelegere suficienta a propriilor sisteme de rating, inclusiv de capacitatea efectivã de a monitoriza şi audita procesul de rating.
     2.2.1. Cerinţe specifice cu privire la estimarea probabilitatii de nerambursare
     Expuneri fata de societãţi, instituţii, administraţii centrale sau bãnci centrale
      ART. 174 
     Instituţiile de credit trebuie sa estimeze probabilitatile de nerambursare pe clase de rating ale debitorilor, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale.
      ART. 175 
     Pentru creanţele achiziţionate fata de societãţi, instituţiile de credit pot estima pierderile asteptate pe fiecare clasa de rating a debitorilor utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale efective.
      ART. 176 
     În cazul în care în ceea ce priveşte creanţele achiziţionate fata de societãţi, instituţia de credit obţine estimarile medii pe termen lung ale probabilitatilor de nerambursare şi ale pierderilor în caz de nerambursare din estimarea pierderii asteptate, precum şi dintr-o estimare adecvatã a probabilitatii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, procesul de estimare a pierderilor totale trebuie sa satisfacã standardele generale pentru estimarea probabilitatii de nerambursare şi a pierderii în caz de nerambursare prevãzute în acest capitol, iar rezultatul trebuie sa fie conform cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, asa cum este prevãzut la art. 188.
      ART. 177 
     (1) Tehnicile de estimare a probabilitatii de nerambursare trebuie sa facã obiectul unei analize suport preliminare care sa justifice alegerea unei anumite tehnici de estimare.
     (2) Instituţiile de credit trebuie sa recunoascã importanta considerentelor ce ţin de rationamentul profesional pentru a imbina rezultatelor tehnicilor de estimare şi pentru a efectua ajustari care sa ţinã cont de existenta unor limite inerente ale tehnicilor şi informaţiilor.
      ART. 178 
     (1) În mãsura în care o instituţie de credit utilizeazã, în scopul estimarii probabilitatilor de nerambursare, date provenind din experienta sa proprie în materie de nerambursare, aceasta trebuie sa demonstreze în cadrul analizelor sale ca estimarile obţinute reflecta condiţiile sale de acordare a creditelor şi orice diferenţe între sistemul de rating care a generat datele şi sistemul actual de rating.
     (2) În cazul în care condiţiile de acordare a creditelor sau sistemele de rating au suferit modificãri, instituţia de credit trebuie sa adauge o marja mai mare de prudenta în estimarile sale privind probabilitatea de nerambursare.
      ART. 179 
     (1) În mãsura în care o instituţie de credit asociaza sau pune în corespondenta clasele interne de rating cu cele corespunzãtoare scalei utilizate de o instituţie externa de evaluare a creditului sau de entitãţi similare şi apoi atribuie claselor sale de rating rata de nerambursare observata pentru clasele respectivei entitãţi externe, punerile în corespondenta trebuie sa aibã la baza comparatia criteriilor interne de rating cu cele utilizate de instituţia/entitatea externa, precum şi compararea ratingurilor interne cu cele externe atribuite oricãror debitori comuni.
     (2) Instituţia de credit trebuie sa evite orice distorsiuni, inconsecvente sau incoerente în cadrul procesului de punere în corespondenta sau la nivelul datelor suport.
     (3) Criteriile instituţiei/entitatii externe care stau la baza datelor utilizate în cuantificare trebuie sa aibã în vedere numai riscul de nerambursare şi sa nu reflecte caracteristicile tranzacţiei.
     (4) Analiza instituţiei de credit trebuie sa includã o comparatie a definitiilor utilizate cu privire la starea de nerambursare, luând în considerare cerinţele prevãzute la art. 160-163.
     (5) Instituţia de credit trebuie sa formalizeze baza utilizata pentru punerea în corespondenta.
      ART. 180 
     În mãsura în care o instituţie de credit utilizeazã modele statistice de previzionare a starilor de nerambursare, îi este permis sa estimeze probabilitatile de nerambursare, pentru o clasa de rating data, ca medie simpla a estimarilor probabilitatilor de nerambursare aferente fiecãrui debitor inclus în respectiva clasa de rating. Utilizarea de cãtre instituţia de credit, în acest scop, a modelelor de previzionare a probabilitatii de nerambursare trebuie sa respecte toate condiţiile prevãzute la art. 141-146.
      ART. 181 
     (1) Indiferent dacã, în vederea estimarii probabilitatii de nerambursare, o instituţie de credit utilizeazã surse de date externe, interne sau centralizate - provenind de la mai multe instituţii de credit - sau o combinatie a celor trei variante, perioada de observare a datelor suport, pentru cel puţin una dintre aceste surse, trebuie sa fie de cel puţin 5 ani. Dacã, pentru oricare dintre surse, perioada de observare disponibilã este mai mare, iar datele aferente sunt relevante, se va utiliza aceasta perioada mai lungã. Prevederile prezentului articol sunt aplicabile, de asemenea, şi în cazul metodei bazate pe probabilitate de nerambursare/pierdere în caz de nerambursare aplicate în cazul titlurilor de capital.
     (2) Banca Nationala a României poate permite instituţiilor de credit cãrora nu le este permis sa utilizeze propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare sau ale factorilor de conversie, sa dispunã, la data implementarii abordarii bazate pe modele interne de rating, de date relevante, care sa acopere o perioada de doi ani. Aceasta perioada va fi prelungitã cu câte un an în fiecare an, pana când datele relevante vor acoperi o perioada de 5 ani.
     Expuneri de tip retail
      ART. 182 
     Instituţiile de credit trebuie sa estimeze probabilitatile de nerambursare pe clasa de rating sau grupa de debitori, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale.
      ART. 183 
     Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 182, estimarile probabilitatii de nerambursare pot fi de asemenea obţinute pornind de la pierderile efective şi din estimarile adecvate ale pierderii în caz de nerambursare.
      ART. 184 
     (1) În scopul estimarii caracteristicilor pierderii, instituţiile de credit vor considera datele interne utilizate pentru alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc, drept sursa principala de informaţii.
     (2) Instituţiile de credit pot utiliza date externe, inclusiv date centralizate sau modele statistice pentru cuantificare, în condiţiile în care pot demonstra ca exista o legatura puternica între:
     a) procesul utilizat de instituţia de credit pentru alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc şi procesul utilizat de sursa externa de date; şi
     b) profilul de risc intern al instituţiei de credit şi compozitia datelor externe.
     (3) Pentru creanţele achiziţionate de tip retail, instituţiile de credit pot utiliza date de referinta externe şi interne. Instituţiile de credit trebuie sa utilizeze ca baza de comparatie toate sursele de date relevante.
      ART. 185 
     În cazul în care, în ceea ce priveşte expunerile de tip retail, o instituţie de credit obţine estimarile proprii medii pe termen lung ale probabilitatii de nerambursare şi ale pierderii în caz de nerambursare dintr-o estimare estimare a pierderilor totale, precum şi dintr-o estimare adecvatã a probabilitatii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, atunci procesul de estimare a pierderilor totale trebuie sa îndeplineascã standardele generale stabilite pentru estimarea probabilitatii de nerambursare şi a pierderii în caz de nerambursare prevãzute în acest capitol, iar rezultatul trebuie sa fie consecvent şi coerent cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, asa cum este prevãzut la art. 188.
      ART. 186 
     (1) Indiferent dacã, în vederea estimarii caracteristicilor pierderii, o instituţie de credit utilizeazã surse de date externe, interne sau centralizate provenind de la mai multe instituţii de credit - sau o combinatie a celor trei variante, perioada de observare a datelor pentru cel puţin una dintre surse trebuie sa fie de cel puţin 5 ani.
     (2) În cazul în care, pentru oricare dintre surse perioada de observare disponibilã este mai mare, iar datele respective sunt relevante, se va utiliza aceasta perioada mai lungã.
     (3) Nu este necesar ca o instituţie de credit sa acorde importanta egala datelor istorice dacã poate demonstra Bãncii Naţionale a României ca datele mai recente permit o mai buna previzionare a ratei pierderilor.
     (4) Banca Nationala a României poate permite instituţiilor de credit sa dispunã, la data implementarii abordarii bazate pe modele interne de rating, de date relevante care sa acopere o perioada de doi ani. Aceasta perioada va fi prelungitã cu un an în fiecare an, pana când datele relevante vor acoperi o perioada de 5 ani.
      ART. 187 
     Instituţiile de credit trebuie sa identifice şi sa analizeze modificãrile asteptate ale parametrilor de risc pe durata de viata a expunerilor din credite în special efectele variatiilor sezoniere.
     2.2.2. Cerinţe specifice cu privire la estimarile proprii ale pierderii în caz de nerambursare
      ART. 188 
     Instituţiile de credit trebuie sa estimeze pierderile în caz de nerambursare pe clase de rating sau grupe de tranzacţii, pe baza mediei valorilor pierderilor efective în caz de nerambursare pe clase de rating sau grupe de expuneri, ţinând cont de toate starile de nerambursare observate pentru diferitele surse de date (media ponderatã în funcţie de numãrul starilor de nerambursare).
      ART. 189 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa utilizeze estimari ale pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate în ipoteza unui declin economic, în cazul în care acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung.
     (2) În mãsura în care se asteapta ca un sistem de rating sa furnizeze valori efective ale pierderilor în caz de nerambursare la un nivel constant, pe clasa de rating sau pe grupa de risc, instituţiile de credit vor ajusta propriile estimari ale parametrilor de risc pe clasa de rating sau pe grupa de risc, în vederea limitãrii impactului unui declin economic asupra capitalului.
      ART. 190 
     O instituţie de credit trebuie sa ia în considerare orice dependenta între riscul aferent debitorului şi riscul aferent garanţiei reale sau furnizorului garanţiei. Cazurile în care exista un grad semnificativ de dependenta trebuie tratate într-o maniera prudenta.
      ART. 191 
     În cadrul procesului de estimare a pierderii în caz de nerambursare, instituţia de credit trebuie sa trateze cu prudenta cazurile în care între creanta suport şi garanţia realã exista neconcordanta de devize.
      ART. 192 
    (1) În mãsura în care estimarile pierderii în caz de nerambursare iau în considerare existenta garanţiei reale, respectivele estimari nu trebuie sa se bazeze exclusiv pe valoarea de piata estimatã a acestei garanţii.
     (2) Estimarile pierderii în caz de nerambursare trebuie sa ia în considerare incidenta unei eventuale incapacitãţi a instituţiei de credit de a obţine rapid controlul asupra garanţiilor reale şi de a le lichidã.
      ART. 193 
     În mãsura în care estimarile pierderii în caz de nerambursare iau în considerare existenta garanţiilor reale, instituţiile de credit trebuie sa stabileascã cerinţe interne cu privire la administrarea garanţiilor reale, siguranta juridicã şi administrarea riscului, care sa fie consecvente şi coerente, în linii generale, cu cerinţele prevãzute în Capitolul III din cadrul <>Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006  privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
      ART. 194 
     În mãsura în care o instituţie de credit ia în considerare garanţiile reale la stabilirea valorii expunerii la riscul de credit al contrapartidei conform prevederilor din Capitolul V sau Capitolul VI ale <>Regulamentului BNR-CNVM nr. 20/25/2006  privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de rãscumpãrare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mãrfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marja, atunci orice suma care se asteapta a fi recuperatã ca urmare a executãrii garanţiilor reale, nu se ia în considerare la determinarea estimarilor pierderii în caz de nerambursare.
      ART. 195 
     Pentru cazul particular al expunerilor aflate deja în stare de nerambursare, instituţia de credit trebuie sa utilizeze suma dintre cea mai buna estimare a pierderilor asteptate pentru fiecare expunere, având în vedere atât condiţiile economice curente cat şi situaţia expunerii, şi posibilitatea de a inregistra pierderi neaşteptate suplimentare pe parcursul perioadei de recuperare.
      ART. 196 
     În mãsura în care penalitãţile pentru întârzierile la plata, neplãtite, sunt înregistrate în contul de profit şi pierdere, instituţia de credit trebuie sa le adauge la valoarea expunerii şi pierderii.
     Expuneri fata de societãţi, instituţii, administraţii centrale sau bãnci centrale
      ART. 197 
     (1) Estimarile pierderii în caz de nerambursare trebuie sa se bazeze pe date ce acoperã o perioada de minim 5 ani, perioada care va fi extinsã cu câte un an în fiecare an de la data implementarii, pana când datele vor acoperi o perioada de minim 7 ani, pentru cel puţin o sursa de date.
     (2) Dacã perioada de observare disponibilã, pentru oricare dintre surse, este mai mare, iar datele aferente sunt relevante, trebuie sa se utilizeze aceasta perioada mai lungã.
     Expuneri de tip retail
      ART. 198 
     Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 188, estimarile pierderii în caz de nerambursare pot fi obţinute din pierderile efective şi din estimarile adecvate ale probabilitatilor de nerambursare.
      ART. 199 
     Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 204, instituţiile de credit pot tine cont de tragerile viitoare fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea estimarilor proprii pentru pierderea în caz de nerambursare.
      ART. 200 
     În cazul creanţelor de tip retail achiziţionate, în vederea estimarii pierderilor în caz de nerambursare, instituţiile de credit pot utiliza date de referinta externe şi interne.
      ART. 201 
     (1) Estimarile pierderii în caz de nerambursare trebuie sa se bazeze pe date ce acoperã o perioada de minim 5 ani.
     (2) Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 188, nu este necesar ca o instituţie de credit sa acorde aceeaşi importanta datelor istorice dacã poate demonstra Bãncii Naţionale a României ca datele mai recente permit o mai buna previzionare a ratei pierderilor.
     (3) Banca Nationala a României poate permite instituţiilor de credit sa dispunã, la data implementarii abordarii bazate pe modele interne de rating, de date adecvate care sa acopere o perioada de doi ani. Aceasta perioada va fi prelungitã cu un an în fiecare an, pana când datele relevante vor acoperi o perioada de 5 ani.
     2.2.3. Cerinţe specifice cu privire la estimarile proprii ale factorilor de conversie
      ART. 202 
     Instituţiile de credit trebuie sa estimeze factorii de conversie pe clase de rating sau pe grupe de expuneri, pe baza mediei valorilor efective ale factorilor de conversie efectivi, pe clase de rating sau pe grupe de expuneri, luând în considerare toate starile de nerambursare observate la nivelul surselor de date (medie ponderatã în funcţie de numãrul starilor de nerambursare).
      ART. 203 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa utilizeze estimari ale factorilor de conversie adecvate în ipoteza unui declin economic, dacã acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung.
     (2) În mãsura în care se asteapta ca un sistem de rating sa furnizeze, în timp, valori efective ale factorilor de conversie la un nivel constant pe clasa de rating sau pe grupa de risc, instituţiile de credit vor ajusta propriile estimari ale parametrilor de risc pe clasa de rating sau pe grupa de risc, în vederea limitãrii impactului unui declin economic asupra capitalului.
      ART. 204 
     (1) Estimarile instituţiilor de credit cu privire la factorii de conversie trebuie sa reflecte posibilitatea ca debitorul sa efectueze trageri suplimentare din credite atât pana la data declansarii unui eveniment de nerambursare cat şi dupã aceasta data.
     (2) Estimarea factorilor de conversie trebuie sa includã o marja mai mare de prudenta în cazul în care se poate anticipa o corelatie pozitiva mai puternica între frecventa apariţiei starilor de nerambursare şi nivelul factorului de conversie.
      ART. 205 
     În vederea efectuãrii propriilor estimari ale factorilor de conversie, instituţiile de credit vor lua în considerare politicile şi strategiile lor specifice adoptate în ceea ce priveşte gestionarea conturilor clienţilor şi procesarea plãţilor. Instituţiile de credit trebuie, de asemenea, sa ţinã cont de politica de urmãrire şi gestiune a noilor trageri în circumstanţe apropriate starilor de nerambursare, cum ar fi încãlcarea angajamentelor contractuale sau alte evenimente considerate ca stãri tehnice de nerambursare.
      ART. 206 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa dispunã de sisteme şi proceduri adecvate pentru a monitoriza valoarea expunerilor, a sumelor trase şi nerambursate în raport cu liniile de credit angajate şi a modificãrii sumelor datorate pe debitor şi pe clasa de rating.
     (2) Instituţia de credit trebuie sa aibã capacitatea de a monitoriza zilnic soldurile.
      ART. 207 
     În cazul în care instituţiile de credit utilizeazã, în vederea calculãrii valorii expunerii ponderate la risc, estimari ale factorilor de conversie diferite de cele utilizate pentru scopurile lor interne, aceasta situaţie trebuie formalizata, iar justificarea necesitãţii estimarilor diferite trebuie demonstrata Bãncii Naţionale a României.
     Expuneri fata de societãţi, instituţii, administraţii centrale sau bãnci centrale
      ART. 208 
     (1) Estimarile factorilor de conversie trebuie sa se bazeze pe date ce acoperã o perioada de minim 5 ani, perioada care va fi extinsã cu câte un an în fiecare an de la data implementarii, pana când datele relevante vor acoperi o perioada de minim 7 ani, pentru cel puţin o sursa de date.
     (2) Dacã perioada de observare disponibilã se extinde pe o perioada mai mare pentru oricare dintre surse, iar datele aferente sunt relevante, trebuie sa se utilizeze aceasta perioada mai lungã.
     Expuneri de tip retail
      ART. 209 
     Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 204, instituţiile de credit trebuie sa aibã în vedere tragerile viitoare din credite fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea estimarilor proprii cu privire la pierderea în caz de nerambursare.
      ART. 210 
     (1) Estimarile factorilor de conversie trebuie sa se bazeze pe date ce acoperã o perioada de minim 5 ani.
     (2) Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 202, nu este necesar ca o instituţie de credit sa acorde importanta egala datelor istorice dacã poate demonstra Bãncii Naţionale a României ca datele mai recente permit o mai buna previzionare a tragerilor.
     (3) Banca Nationala a României poate permite instituţiilor de credit sa dispunã, la data implementarii abordarii bazate pe modele interne de rating, de date relevante care sa acopere o perioada de doi ani. Aceasta perioada va fi prelungitã cu un an în fiecare an, pana când datele relevante vor acoperi o perioada de 5 ani.
     2.2.4. Cerinţe minime privind evaluarea efectelor garanţiilor personale şi ale instrumentelor financiare derivate de credit
     Expuneri fata de societãţi, instituţii, administraţii centrale sau bãnci centrale pentru care sunt utilizate propriile estimari ale pierderii în caz de nerambursare şi expuneri de tip retail
      ART. 211 
     Cerinţele prevãzute la art. 212-219 nu se aplica în cazul garanţiilor furnizate de instituţii, administraţii centrale sau bãnci centrale, în cazul în care instituţia de credit a primit aprobarea de a aplica, pentru expunerile fata de astfel de entitãţi, regulile prevãzute în <>Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006  privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordarii standard. În acest caz se vor aplica cerinţele prevãzute în art. 2 alin. (6) pct. 1 şi <>art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006  privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
      ART. 212 
     În cazul garanţiilor aferente expunerilor de tip retail, cerinţele prevãzute în art. 213-219 se aplica şi în ceea ce priveşte alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc precum şi la estimarea probabilitatii de nerambursare.
     Garanţi eligibili şi garanţii eligibile
      ART. 213 
     În vederea calculãrii expunerilor ponderate la risc, instituţiile de credit trebuie sa dispunã de criterii clar specificate cu privire la categoriile recunoscute de garanţi.
      ART. 214 
     Pentru categoriile recunoscute de garanţi se aplica aceleaşi reguli ca şi în cazul debitorilor, conform prevederilor de la art. 128-140.
      ART. 215 
     (1) Garanţia personalã trebuie sa fie atestata în scris, nu poate fi revocatã de cãtre garant, trebuie sa fie valabilã pana la îndeplinirea totalã a obligaţiei (potrivit sumei şi perioadei de valabilitate a garanţiei) şi trebuie sa fie executorie în ceea ce-l priveşte pe garant într-o jurisdicţie în care acesta deţine active care pot fi executate pe baza unei hotãrâri judecãtoreşti.
     (2) Garanţiile care prevãd condiţii conform cãrora garantul nu poate fi obligat sa-şi îndeplineascã obligaţia (garanţii condiţionate) pot fi recunoscute doar cu aprobarea Bãncii Naţionale a României.
     (3) Instituţia de credit trebuie sa demonstreze ca criteriile de alocare evidenţiazã în mod adecvat orice diminuare potenţiala a efectului de reducere a riscului asociat garanţiilor.
     Criterii de ajustare
      ART. 216 
     O instituţie de credit trebuie sa dispunã de criterii clar specificate în vederea ajustarii claselor de rating, grupelor de risc sau a estimarilor pierderii în caz de nerambursare, precum şi, în cazul creanţelor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, a procesului de alocare a expunerilor pe clase sau pe grupe de risc, în scopul evidenţierii impactului pe care îl au garanţiile asupra calculului expunerilor ponderate la risc. Aceste criterii trebuie sa îndeplineascã cerinţele minime prevãzute la art. 128-140.
      ART. 217 
     Criteriile trebuie sa fie plauzibile şi intuitive. Acestea trebuie sa reflecte capacitatea şi intenţia garantului de a-şi executa obligaţia asumatã, data probabila a oricãror plati efectuate de cãtre garant, gradul de corelatie dintre capacitatea garantului de îndeplinire a obligaţiilor asumate şi capacitatea de rambursare a debitorului şi nivelul la care se menţine riscul rezidual fata de debitor.
     Instrumente financiare derivate de credit
      ART. 218 
     (1) Cerinţele minime prevãzute în prezentul capitol pentru garanţiile personale se aplica, de asemenea, şi în cazul instrumentelor financiare derivate de credit având la baza o singura semnatura.
     (2) În cazul în care exista o neconcordanta între creanta suport şi creanta de referinta care face obiectul instrumentului financiar derivat de credit sau între creanta suport şi obligaţia utilizata pentru a determina dacã s-a produs sau nu un eveniment de credit, se vor aplica cerinţele prevãzute la <>art. 60 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006  privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
     (3) În cazul expunerilor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, prezentul articol se aplica în ceea ce priveşte procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc.
      ART. 219 
     (1) Criteriile trebuie sa ia în considerare structura plãţilor aferentã instrumentului financiar derivat de credit şi sa evalueze în mod prudent impactul pe care aceasta îl are asupra nivelului şi datelor de recuperare.
     (2) Instituţia de credit trebuie sa ia în considerare mãsura în care se menţin alte forme de risc rezidual.
     2.2.5. Cerinţe minime cu privire la creanţele achiziţionate
     Siguranta juridicã
      ART. 220 
     Cerinţele legate de siguranta juridicã ce trebuie îndeplinite sunt urmãtoarele:
     a) Structura tranzacţiei trebuie sa asigure ca, în toate cazurile previzibile, instituţia de credit deţine proprietatea şi controlul efectiv asupra tuturor încasãrilor în numerar provenind din creanţele achiziţionate.
     b) În cazul în care debitorul face plãţile direct cãtre un vânzãtor sau o societate de administrare, instituţia de credit trebuie sa verifice în mod regulat dacã plãţile sunt efectuate în totalitate şi conform termenilor contractuali agreati.
     c) În scopul prevederilor de la lit. b), prin societate de administrare se înţelege entitatea care administreazã pe baza zilnica un portofoliu de creanţe achiziţionate sau expunerile de credit suport.
     d) Instituţiile de credit trebuie sa dispunã de proceduri care sa asigure faptul ca proprietatea asupra creanţelor şi încasãrilor în numerar este protejata impotriva falimentului sau a procedurilor judiciare contencioase, care pot întârzia semnificativ capacitatea instituţiei creditoare de a lichidã sau de a ceda creanţele sau de a pãstra controlul asupra încasãrilor în numerar.
     Eficienta sistemelor de monitorizare
      ART. 221 
     Instituţia de credit trebuie sa monitorizeze atât calitatea creanţelor achiziţionate, cat şi situaţia financiarã a vânzãtorului sau a societãţii de administrare. În acest sens, instituţia de credit trebuie sa îndeplineascã, în special condiţiile enunţate la art. 222-226 luate cumulativ.
      ART. 222 
     Instituţia de credit trebuie sa evalueze corelatia existenta între calitatea creanţelor achiziţionate şi situaţia financiarã atât a vânzãtorului cat şi a societãţii de administrare, şi trebuie sa dispunã de politici şi proceduri interne care sa furnizeze o protecţie adecvatã impotriva oricãrui eveniment neprevãzut, inclusiv alocarea unui rating intern de risc pentru fiecare vânzãtor şi societate de administrare.
      ART. 223 
     (1) În vederea determinãrii eligibilitãţii vânzãtorului şi a societãţii de administrare, instituţia de credit trebuie sa dispunã de politici şi proceduri clare şi eficiente.
     (2) Instituţia de credit sau mandatarul sau trebuie sa evalueze periodic fiecare vânzãtor şi societate de administrare în scopul de a verifica acuratetea rapoartelor acestora, de a detecta eventualele fraude sau deficiente operationale, precum şi în scopul de a verifica calitatea politicilor de credit ale vânzãtorului şi cea a politicilor şi procedurilor societãţii de administrare cu privire la colectarea plãţilor. Concluziile acestor evaluãri trebuie sa fie formalizate.
      ART. 224 
     Instituţia de credit trebuie sa evalueze caracteristicile portofoliilor de creanţe achiziţionate, inclusiv avansurile excedentare, istoricul intarzierilor de plata, creanţele neperformante şi provizioanele pentru creanţele neperformante ale vânzãtorului, condiţiile de plata, şi eventualele conturi corespondente.
      ART. 225 
     Instituţia de credit trebuie sa dispunã de politici şi proceduri eficiente de monitorizare pe baza agregata a concentrarilor de risc fata de un singur debitor atât în cadrul unuia cat şi la nivelul mai multor portofolii de creanţe achiziţionate.
      ART. 226 
     Instituţia de credit trebuie sa se asigure ca primeşte la timp rapoarte suficient de detaliate de la societatea de administrare privind scadenta şi riscul de diminuare a valorii creanţelor, pentru a asigura pe de o parte conformitatea cu criteriile de eligibilitate ale instituţiei de credit şi cu politicile referitoare la acordarea de avansuri aferente creanţelor achiziţionate şi, pe de alta parte, pentru a putea fi efectiv în mãsura sa monitorizeze şi sa confirme condiţiile de vânzare ale vânzãtorului şi diminuarea valorii creanţelor.
     Eficienta sistemelor de tratare a situaţiilor problematice
      ART. 227 
     (1) Instituţia de credit trebuie sa dispunã de sisteme şi proceduri pentru identificarea în faza incipienta, a deteriorarilor situaţiei financiare a vânzãtorului şi a calitãţii creanţelor achiziţionate, precum şi pentru tratarea pro-activa a situaţiilor problematice nou apãrute.
     (2) În special, instituţia de credit trebuie sa dispunã de politici, proceduri şi sisteme informationale clare şi eficiente în vederea monitorizarii incalcarilor prevederilor contractuale, precum şi de politici şi proceduri clare şi eficiente pentru iniţierea procedurilor judiciare şi pentru administrarea adecvatã a situaţiilor problematice cu privire la creanţele achiziţionate.
     Eficienta sistemelor de control al garanţiilor reale, al accesului la credit şi al lichiditatii
      ART. 228 
     (1) Instituţia de credit trebuie sa dispunã de politici şi proceduri clare şi eficiente de control al creanţelor achiziţionate, creditului şi numerarului.
     (2) Politicile interne, consemnate în documente, trebuie sa precizeze, în mod special, toate elementele semnificative ale programului de achiziţie a creanţelor, inclusiv ratele de avans, garanţiile reale eligibile, documentaţia necesarã, limitele de concentrare şi modalitatea în care urmeazã sa fie gestionate încasãrile în numerar. Aceste elemente trebuie sa ia în considerare toţi factorii relevanti şi semnificativi, inclusiv situaţia financiarã a vânzãtorului şi a societãţii de administrare, concentrarile de risc, evoluţia calitãţii creanţelor achiziţionate şi a portofoliului de clienţi ai vânzãtorului, iar sistemele interne trebuie sa asigure faptul ca fondurile nu sunt avansate decât pe baza garanţiilor reale şi a documentaţiei suport prevãzute.
     Respectarea politicilor şi procedurilor interne ale instituţiei de credit
      ART. 229 
     (1) Instituţia de credit trebuie sa dispunã de un proces intern eficient în vederea evaluãrii conformitatii cu totalitatea politicilor şi procedurilor interne.
     (2) Procesul prevãzut la alin. (1) trebuie sa includã:
     a) angajamente de audit desfãşurate cu regularitate pe parcursul tuturor etapelor importante ce trebuie parcurse în cadrul programului pentru achiziţionarea creanţelor;
     b) verificãri cu privire la segregarea responsabilitãţilor, în ceea ce priveşte evaluarea vânzãtorului şi a societãţii de administrare pe de o parte, precum şi evaluarea debitorului, pe de alta parte, precum şi între evaluarea şi auditul specializat pentru vânzãtor şi societatea de administrare; şi
     c) evaluarea operaţiunilor de înregistrare şi monitorizare a tranzacţiilor iniţiate (back office), accentul fiind pus în special pe gradul de dotare cu personal calificat şi cu experienta precum şi infrastructura informatica disponibilã.
 
     Secţiunea 3
     Validarea estimarilor proprii
 
      ART. 230 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa dispunã de sisteme robuste pentru a valida acuratetea, consecventa şi coerenta sistemelor şi procedurilor de rating, precum şi a estimarilor tuturor parametrilor de risc relevanti.
     (2) O instituţie de credit trebuie sa demonstreze Bãncii Naţionale a României ca procesul de validare interna îi permite sa evalueze, într-o maniera consecventa, coerenta şi semnificativã, performanta sistemelor interne de rating şi de estimare a riscului.
      ART. 231 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa compare cu regularitate ratele de nerambursare efective cu estimarile probabilitatilor de nerambursare pentru fiecare clasa de rating şi, în cazul în care respectivele rate de nerambursare efective se situeaza în afarã intervalului previzionat pentru clasa respectiva de rating, instituţiile de credit trebuie sa analizeze motivele acestei abateri.
     (2) Instituţiile de credit care utilizeazã propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, vor efectua analize similare pentru aceste estimari.
     (3) Comparatiile prevãzute la alin. (1) şi (2) trebuie sa se bazeze pe date istorice care sa acopere o perioada de timp cat mai lungã posibil.
     (4) Instituţiile de credit trebuie sa formalizeze metodele şi datele utilizate în cadrul procesului de comparare. Analiza şi documentaţia aferentã trebuie actualizate cel puţin anual.
      ART. 232 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa utilizeze, de asemenea, alte instrumente de validare cantitativã şi sa efectueze comparatii cu surse de date externe relevante.
     (2) Analiza se va baza pe date care sunt adecvate portofoliilor considerate, sunt actualizate cu regularitate şi acoperã o perioada de observare corespunzãtoare adecvatã.
     (3) Evaluarile interne ale instituţiilor de credit cu privire la performanta sistemelor proprii de rating trebuie sa se bazeze pe o perioada de timp cat mai lungã posibil.
      ART. 233 
     (1) Metodele şi datele utilizate pentru validarea cantitativã trebuie sa fie consecvente şi coerente în timp.
     (2) Modificãrile intervenite în cadrul metodelor şi datelor (atât a surselor de date, cat şi a perioadelor de timp acoperite) utilizate pentru estimari şi validari trebuie sa fie formalizate.
      ART. 234 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa dispunã de standarde interne riguroase pentru cazurile în care abaterile estimarilor fata de valorile efective ale probabilitatilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare, ale factorilor de conversie şi ale pierderilor totale, atunci când pentru estimari este utilizata pierderea asteptata, devin suficient de semnificative astfel încât validitatea estimarilor sa fie privitã cu rezerva.
     (2) Standardele interne menţionate la alin. (1) trebuie sa ia în considerare ciclurile economice şi factori care determina o variatie sistematica similarã ratei de nerambursare.
     (3) În cazul în care valorile efective sunt în continuare mai mari decât valorile asteptate, instituţiile de credit trebuie sa-şi revizuiasca estimarile în sensul majorãrii acestora pentru a reflecta rata de nerambursare şi pierderile observate.
 
     Secţiunea 4
     Determinarea valorii ponderate la risc pentru expunerile din titluri de capital, utilizând abordarea bazatã pe modele interne
 
     4.1. Cerinţe de capital şi cuantificarea riscului
      ART. 235 
     Pentru determinarea cerinţelor de capital, instituţiile de credit vor respecta în mod cumulativ cerinţele prevãzute la art. 236-242.
      ART. 236 
     (1) Estimarile pierderilor potenţiale trebuie sa fie suficient de robuste astfel încât sa fie pertinente şi în condiţiile unei evolutii negative a pieţei care poate afecta profilul de risc pe termen lung al diferitelor participatii ale instituţiei de credit.
     (2) Datele utilizate pentru a reprezenta distributiile rentabilitatii titlurilor trebuie sa reflecte esantionul care acoperã perioada cea mai lungã pentru care sunt disponibile date pertinente pentru a reprezenta profilul de risc al expunerilor instituţiei de credit din titluri de capital. Datele utilizate trebuie sa fie suficiente în vederea furnizarii unor estimari prudente ale pierderii care din punct de vedere statistic, trebuie sa prezinte încredere şi sa fie robuste şi care sa nu se bazeze în mod exclusiv pe considerente subiective sau care ţin de rationamentul   profesional.
     (3) Instituţiile de credit trebuie sa demonstreze Bãncii Naţionale a României ca socul utilizat furnizeazã o estimare prudenta a pierderilor potenţiale pe parcursul unui ciclu economic sau de piata pe termen lung.
     (4) Instituţiile de credit trebuie sa combine analiza empirica a datelor disponibile cu ajustari care se bazeazã pe un ansamblu de factori, în vederea obţinerii unor rezultate ale modelului caracterizate de un nivel adecvat de realism şi prudenta.
     (5) În vederea construirii modelelor de tip "valoare la risc" (VaR) care estimeaza pierderile potenţiale trimestriale instituţiile de credit pot utiliza date trimestriale sau pot transforma datele aferente unei perioade de timp mai scurte în echivalentul unor date trimestriale, prin utilizarea unei metode analitice adecvate, bazate pe date empirice, precum şi prin intermediul unui proces şi al unei analize profesionale dezvoltate în mod corespunzãtor şi formalizate. Aceasta abordare trebuie aplicatã într-o maniera prudenta, consecventa şi coerenta de-a lungul timpului. În situaţia în care este disponibil doar un volum limitat de date relevante, instituţiile de credit trebuie sa adauge o marja de prudenta adecvatã.
      ART. 237 
     (1) Modelele utilizate trebuie sa permitã surprinderea tuturor riscurilor semnificative inerente randamentului titlurilor de capital, incluzând atât riscul general de piata cat şi riscul specific ale expunerii aferente portofoliului de titluri de capital al instituţiei de credit.
     (2) Modelele interne trebuie sa explice în mod adecvat variatiile istorice de preţ, sa reflecte amploarea concentrarilor potenţiale şi modificãrile în compozitia acestora şi sa fie robuste în condiţii de piata nefavorabile.
     (3) Esantionul de expuneri utilizat în estimarea datelor trebuie sa fie în mare mãsura similar sau cel puţin comparabil cu populaţia expunerilor din titluri de capital a instituţiei de credit.
      ART. 238 
     (1) Modelul intern trebuie sa fie adecvat profilului de risc şi complexitatii portofoliului de titluri de capital al instituţiei de credit.
     (2) În situaţia în care o instituţie de credit are detineri semnificative ale cãror valori au, prin natura lor, un comportament non-linear accentuat, modelele interne trebuie sa fie astfel concepute încât sa reflecte în mod adecvat riscurile aferente unor asemenea instrumente.
      ART. 239 
     Punerea în corespondenta a poziţiilor individuale cu valori aproximative, indici de piata şi factori de risc trebuie sa fie plauzibila, intuitiva şi sa fie riguroasã din punct de vedere conceptual.
      ART. 240 
     Instituţiile de credit trebuie sa demonstreze, pe baza analizelor empirice, adecvarea factorilor de risc, inclusiv capacitatea acestora de a acoperi atât riscul general, cat şi riscul specific.
      ART. 241 
     Estimarile cu privire la volatilitatea randamentului expunerilor din titluri de capital trebuie sa ia în considerare datele, informaţiile şi metodele relevante şi disponibile. Se utilizeazã date interne supuse unei revizuiri independente sau date provenind din surse externe (inclusiv date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit).
      ART. 242 
     Instituţia de credit trebuie sa dispunã de un program riguros şi complet de testare pentru condiţii de criza.
     4.2. Procesul de administrare a riscului şi sistemele de control aferente
      ART. 243 
     Cu privire la elaborarea şi utilizarea modelelor interne în scopul calculãrii cerinţelor de capital, instituţiile de credit trebuie sa dispunã de politici, proceduri şi sisteme de control care sa asigure integritatea modelului intern şi a procesului de modelare. Aceste politici, proceduri şi sisteme de control trebuie sa sa prevadã urmãtoarele:
     a) Integrarea deplina a modelului intern în cadrul sistemelor informatice de gestiune globalã ale instituţiei de credit şi în administrarea portofoliului de titluri de capital din afarã portofoliului de tranzactionare. Modelele interne trebuie sa fie deplin integrate în infrastructura instituţiei de credit de administrare a riscurilor, dacã sunt utilizate în mod special în vederea masurarii şi evaluãrii performantei portofoliului de titluri de capital (inclusiv performanta ajustata la risc), alocãrii capitalului economic pe expuneri din titluri de capital şi evaluãrii cu privire la adecvarea globalã a capitalului şi a procesului de administrare a investiţiilor.
     b) Sistemele de administrare, procedurile şi mecanismele de control care asigura revizuirea periodicã şi independenta a tuturor elementelor procesului intern de modelare, inclusiv aprobarea revizuirii modelului, verificarea datelor de intrare ale modelului şi revizuirea rezultatelor modelului, precum verificarea în mod direct a calculelor privind riscul. Aceste revizuiri trebuie sa evalueze nivelul de acuratete, exhaustivitate şi adecvare ale datelor de intrare şi ale rezultatelor modelului şi sa se concentreze atât cãtre identificarea şi limitarea erorilor potenţiale asociate deficienţelor cunoscute, cat şi cãtre identificarea deficienţelor necunoscute ale modelului. Asemenea revizuiri pot fi efectuate de cãtre o structura interna independenta sau de cãtre o terta parte independenta.
     c) Sisteme şi proceduri adecvate de monitorizare a limitelor de investiţie şi a expunerilor la risc din titluri de capital;
     d) Structurile responsabile cu elaborarea şi aplicarea modelului trebuie sa fie independente din punct de vedere funcţional fata de unitãţile responsabile cu administrarea investiţiilor individuale; şi
     e) Personalul responsabil cu oricare dintre aspectele procesului de modelare trebuie sa aibã o calificare adecvatã. Conducerea va aloca resurse umane suficient de calificate şi competente structurii responsabile de modelare.
     4.3. Validarea şi documentaţia
      ART. 244 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa dispunã de sisteme robuste de validare a acuratetei, consecventei şi coerentei modelelor lor interne şi procesului de modelare.
     (2) Toate elementele semnificative ale modelelor interne şi ale procesului de modelare şi validare trebuie formalizate.
      ART. 245 
     Instituţiile de credit trebuie sa utilizeze procesul intern de validare în mod consecvent, coerent şi semnificativ în vederea evaluãrii performantei modelelor şi procedurilor lor interne.
      ART. 246 
     (1) Metodele şi datele utilizate în vederea validãrii cantitative trebuie sa fie consecvente şi coerente în timp.
     (2) Modificãrile cu privire la metodele şi datele (atât în ceea ce priveşte sursele de date, cat şi perioadele de timp acoperite) utilizate pentru estimari şi validari trebuie sa fie formalizate.
      ART. 247 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa compare cu regularitate randamentele efective ale titlurilor de capital (calculate pe baza câştigurilor şi pierderilor realizate şi nerealizate) cu cele estimate de model.
     (2) Comparatiile prevãzute la alin. (1) trebuie sa utilizeze date istorice care sa acopere o perioada de timp cat mai lungã posibil.
     (3) Instituţiile de credit trebuie sa formalizeze metodele şi datele utilizate în cadrul procesului de comparare. Aceasta analiza şi documentaţia aferentã trebuie actualizate cel puţin anual.
      ART. 248 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa utilizeze şi alte instrumente de validare cantitativã şi comparatii cu surse de date externe. Analiza se va baza pe date care sunt adecvate portofoliului considerat, sunt actualizate în mod regulat şi acoperã o perioada de observare adecvatã.
     (2) Evaluarile interne ale instituţiilor de credit cu privire la performanta modelelor lor trebuie sa ia în considerare o perioada de timp cat mai lungã posibil.
      ART. 249 
     (1) Instituţiile de credit trebuie sa dispunã de standarde interne riguroase pentru cazurile în care comparatia între randamentele efective ale titlurilor de capital şi estimarile modelelor ridica problema validitãţii estimarilor sau a modelului.
     (2) Standardele interne menţionate la alin. (1) trebuie sa ia în considerare ciclurile economice precum şi factorii care determina o variatie sistematica similarã a randamentelor titlurilor de capital.
     (3) Toate ajustarile aduse modelelor interne ca urmare a revizuirii acestora trebuie sa fie formalizate şi sa respecte standardele instituţiei de credit cu privire la revizuirea modelelor.
      ART. 250 
     Modelele interne şi procesele de modelare, inclusiv responsabilitãţile structurilor implicate în activitatea de modelare, precum şi procesele de aprobare a modelului şi revizuire a acestuia, trebuie formalizate.
 
     Secţiunea 5
     Guvernanta corporativa şi monitorizarea
 
     5.1. Guvernanta corporativa
      ART. 251 
     Toate aspectele semnificative ale proceselor de rating şi de estimare vor fi aprobate de structura de conducere a instituţiei de credit, prevãzutã la <>art. 13 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006  privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, sau de cãtre un comitet desemnat în acest scop, precum şi de conducerea superioarã. Aceste structuri trebuie sa aibã o înţelegere generalã cu privire la sistemele de rating ale instituţiei de credit precum şi o înţelegere detaliatã a rapoartelor de administrare asociate.
      ART. 252 
     Conducerea superioarã trebuie sa informeze structura de conducere a instituţiei de credit, prevãzutã la <>art. 13 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006  privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, sau comitetul special desemnat cu privire la toate modificãrile semnificative ale politicilor stabilite sau la toate derogarile semnificative de la acestea, care au un impact semnificativ asupra functionarii sistemelor de rating ale instituţiei de credit.
      ART. 253 
     (1) Conducerea superioarã trebuie sa aibã o buna înţelegere asupra conceperii şi functionarii sistemelor de rating.
     (2) Conducerea superioarã trebuie sa se asigure în permanenta ca sistemele de rating funcţioneazã în mod corect.
     (3) Conducerea superioarã trebuie sa fie informatã cu regularitate de cãtre structurile de control a riscului de credit cu privire la performanta procesului de rating, aspectele care necesita îmbunãtãţiri şi stadiul eforturilor de remediere a deficienţelor constatate anterior.
      ART. 254 
     Analiza, bazatã pe ratinguri interne, a profilului de risc de credit al instituţiei de credit reprezintã o parte esenţialã rapoartelor de administrare prezentate structurilor prevãzute la art. 251. Rapoartele trebuie sa includã informaţii cu privire la cel puţin urmãtoarele aspecte: profilul de risc pe clase de rating, migratia debitorilor între clasele de rating, estimarea parametrilor risc de relevanti aferenţi fiecãrei clase de rating şi compararea ratei de nerambursare efective şi, în mãsura în care estimarile proprii sunt utilizate, a valorii pierderilor în caz de nerambursare şi a factorilor de conversie, cu previziunile şi cu rezultatele testelor pentru condiţii de criza. Frecventa rapoartelor trebuie sa depindã de importanta şi tipul informatiei, precum şi de nivelul ierarhic al destinatarului.
     5.2. Controlul riscului de credit
      ART. 255 
     Unitatea de control a riscului de credit trebuie sa fie independenta fata de persoanele şi structurile organizatorice responsabile cu iniţierea sau reînnoirea expunerilor şi trebuie sa raporteze direct conducerii superioare. Aceasta unitate este responsabilã cu conceperea sau selectarea, implementarea, monitorizarea şi funcţionarea sistemelor de rating. Unitatea de control a riscului elaboreazã şi analizeazã rapoarte cu privire la rezultatele sistemelor de rating.
      ART. 256 
     Unitãţilor de control a riscului de credit le revin urmãtoarele responsabilitãţi:
     a) testarea şi monitorizarea claselor de rating şi grupelor de risc;
     b) elaborarea şi analizarea rapoartelor de sinteza cu privire la sistemele de rating ale instituţiei de credit;
     c) implementarea procedurilor care vizeazã garantarea aplicãrii definitiilor claselor de rating şi grupelor de risc de o maniera consecventa şi coerenta la nivelul diferitelor departamente şi localizari;
     d) examinarea şi formalizarea oricãror modificãri aduse procesului de rating, inclusiv a motivelor aferente respectivelor modificãri;
     e) examinarea criteriilor de rating pentru a evalua dacã acestea isi pãstreazã capacitatea de previzionare a riscului. Modificãrile aduse procesului, criteriilor sau parametrilor de rating individuali trebuie formalizate şi arhivate;
     f) participarea activa în conceperea sau selectarea, implementarea şi validarea modelelor utilizate în cadrul procesului de rating;
     g) monitorizarea şi supravegherea modelelor utilizate în procesul de rating; şi
     h) revizuirea şi îmbunãtãţirea continua a modelelor utilizate în procesul de rating.
      ART. 257 
     (1) Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 256, instituţiile de credit care utilizeazã date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit, conform prevederilor art. 172 şi ale art. 173, pot externaliza urmãtoarele activitãţi:
     a) producerea de informaţii relevante în vederea testarii şi monitorizarii claselor de rating şi grupelor de risc;
     b) elaborarea rapoartelor de sinteza cu privire la sistemele de rating ale instituţiei de credit;
     c) producerea de informaţii relevante în vederea revizuirii criteriilor de rating pentru a evalua dacã acestea isi pãstreazã capacitatea de previzionare a riscului;
     d) formalizarea modificãrilor aduse procesului de rating, a criteriilor de rating sau a parametrilor de rating individuali; şi
     e) producerea de informaţii relevante în vederea revizuirii şi îmbunãtãţirii continue a modelelor utilizate în procesul de rating.
     (2) Instituţiile de credit care aplica prezentul articol trebuie sa asigure faptul ca Banca Nationala a României are acces la toate informaţiile relevante provenind de la terţe pãrţi, la informaţiile relevante necesare pentru a verifica respectarea cerinţelor minime şi ca Banca Nationala a României poate efectua inspecţii la fata locului în aceeaşi mãsura în care acestea pot fi efectuate în cadrul instituţiilor de credit.
     5.3. Auditul intern
      ART. 258 
     Auditul intern sau o alta structura independenta comparabila trebuie sa revizuiasca, cel puţin anual, sistemele de rating ale instituţiei de credit precum şi funcţionarea acestora, inclusiv funcţia de creditare şi estimarile cu privire la probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, pierderea asteptata şi factorii de conversie. Sfera de revizuire trebuie sa cuprindã şi respectarea tuturor cerinţelor minime aplicabile.
 
      CAP. VI 
     Sancţiuni şi dispoziţii tranzitorii şi finale
 
     Secţiunea 1
     Dispoziţii tranzitorii
 
      ART. 259 
     În cazul instituţiilor de credit care solicita aprobarea pentru utilizarea abordarii bazate pe modele interne de rating înainte de 2010, cerinta privind utilizarea pe o perioada de trei ani, prevãzutã la art. 4 poate fi redusã, cu aprobarea autoritãţilor competente, la o perioada care nu poate fi mai mica de 1 an, pana la 31 decembrie 2009.
      ART. 260 
     În cazul instituţiilor de credit care solicita aprobarea pentru utilizarea propriilor estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, cerinta privind utilizarea pe o perioada de trei ani, prevãzutã la art. 5, poate fi redusã, cu aprobarea autoritãţilor competente, la o perioada de 2 ani, pana la 31 decembrie 2008.
      ART. 261 
     Pana la 31 Decembrie 2010, valoarea medie ponderatã în funcţie de expunere a pierderilor în caz de nerambursare, aplicabilã tuturor expunerilor de tip retail garantate cu proprietãţi imobiliare cu destinaţie locativã şi care nu beneficiazã de garanţii din partea administraţiilor centrale, nu va fi mai mica de 10%.
      ART. 262 
     Pana la data de 31 decembrie 2011, pentru expunerile fata de societãţile situate pe teritoriul altor state membre, pentru numãrul de zile de întârziere la plata aferent definitiei stãrii de nerambursare se va utiliza numãrul de zile restante stabilit în acest sens de autoritãţile competente din respectivele state membre.
 
     Secţiunea 2
     Sancţiuni şi dispoziţii finale
 
      ART. 263 
     Nerespectarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage aplicarea mãsurilor şi/sau a sancţiunilor prevãzute la art. 226, art. 227, art. 229, precum şi la <>art. 284 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006  privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
      ART. 264 
     Instituţiile de credit pot utiliza propriile estimari ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, în condiţiile prezentului regulament, începând cu 1 ianuarie 2008.
      ART. 265 
     Fãrã a aduce atingere prevederilor <>Regulamentului BNR-CNVM nr. 13/18/2006  privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, prezentul regulament intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
 
     Prezentul regulament transpune prevederile art. 4 punctele 24, 25, 26, 27, 28 şi 29, art. 84, art. 85, art. 86, art. 87, art. 88, art. 89 şi art. 154 alin. (2), (3), (5) şi (7) şi Anexa VII la  Directiva 2006/48/CE  a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind accesul la activitate şi desfãşurarea activitãţii de cãtre instituţiile de credit, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene (JOCE) nr. L/177 din 30 iunie 2006, precum şi prevederile art. 50(1) din  Directiva 2006/49/CE  a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi instituţiilor de credit, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene (JOCE) nr. L/177 din 30 iunie 2006.