Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 116 din 25 ianuarie 2024 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română - ASFR
Având în vedere Referatul Direcţiei economice nr. 113 din 18.01.2024, prin care se propune spre aprobare bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română - ASFR, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1 şi ale art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2023 privind reorganizarea unor instituţii publice din domeniul feroviar în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 309/2023 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română - ASFR, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor şi infrastructurii emite prezentul ordin. ART. 1 (1) Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română - ASFR, care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi care se finanţează din venituri proprii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. (2) Defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli al Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română - ASFR se aprobă de către Consiliul de conducere al acesteia.
ART. 2 (1) Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli al Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română - ASFR reprezintă limite maxime şi nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea ministrului transporturilor şi infrastructurii. (2) În cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizări ale veniturilor aprobate, Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română - ASFR poate efectua cheltuieli proporţional cu gradul de realizare a veniturilor.
ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu
Bucureşti, 25 ianuarie 2024. Nr. 116. ANEXA 1 *) Anexa este reprodusă în facsimil. MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2024 pentru Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română - ASFR (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată)
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email