Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 115 din 25 iunie 2020 pentru modificarea şi completarea unor ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor privind autorizarea/înregistrarea/avizarea/certificarea în domeniul sanitar-veterinar şi eliberarea certificatelor de competenţe profesionale/recunoaştere a calificărilor profesionale şi/sau a adeverinţei privind exercitarea efectivă şi legală a profesiilor de asistent veterinar şi tehnician veterinar reglementate în România
EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 729 din 12 august 2020
Văzând Referatul de aprobare nr. 1.676 din 6.04.2020, întocmit de Direcţia generală sănătatea şi bunăstarea animalelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) şi ale art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:
ART. I
La Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi a bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 şi 194 bis din 26 martie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, după articolul 52 se introduce un nou articol, articolul 52^1, cu următorul cuprins:
"ART. 52^1
Documentaţia necesară pentru înregistrarea/ autorizarea sanitar-veterinară conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare se poate depune şi online, scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
ART. II
La Procedura de eliberare a Certificatului de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe vehiculele rutiere care transportă animale vii, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 201/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 21 decembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, după articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12^1, cu următorul cuprins:
"ART. 12^1
Documentaţia necesară obţinerii Certificatului de competenţă profesională şi a duplicatului se poate depune şi online, scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
ART. III
La procedura de organizare şi de desfăşurare a cursurilor de instruire privind creşterea şi protecţia puilor de carne, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 72/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 14 august 2013, după articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 11^1, cu următorul cuprins:
"ART. 11^1
Documentaţia necesară obţinerii Certificatului de competenţă profesională şi a duplicatului se poate depune şi online, scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
ART. IV
La procedura de organizare şi de desfăşurare a cursurilor de formare pentru personalul implicat în realizarea operaţiunilor de ucidere şi a operaţiunilor aferente, precum şi a celor destinate responsabililor cu bunăstarea animalelor din abatoare, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 73/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 19 august 2013, după articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 11^1, cu următorul cuprins:
"ART. 11^1
Documentaţia necesară obţinerii Certificatului de competenţă profesională şi a duplicatului se poate depune şi online, scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
ART. V
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 97/2015 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor utilizatoare, crescătoare şi furnizoare de animale utilizate în scopuri ştiinţifice, pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitară veterinară a proiectelor care implică utilizarea animalelor în proceduri, precum şi pentru modificarea Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 25 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. În anexa nr. 1, după articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins:
"ART. 3^1
Documentaţia necesară pentru autorizarea sanitară veterinară a unităţilor utilizatoare, crescătoare şi furnizoare de animale utilizate în scopuri ştiinţifice se poate depune şi online, scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
2. În anexa nr. 2, după articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:
"ART. 10^1
Documentaţia necesară pentru autorizarea sanitară veterinară a proiectelor care implică utilizarea animalelor în proceduri se poate depune şi online, scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
ART. VI
La Norma sanitar-veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 79/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 şi 690 bis din 21 august 2019, la articolul 7, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins:
"(10) Documentaţia necesară pentru înregistrarea/ autorizarea/înregistrarea specială sanitar-veterinară/obţinerea avizului de principiu conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare se poate depune şi online, scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
ART. VII
La Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare/înregistrare sanitar-veterinară a unităţilor ce desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale şi a mijloacelor de transport al hranei pentru animale, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 44/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 11 mai 2017, cu modificările şi completările ulterioare, după articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16^1, cu următorul cuprins:
"ART. 16^1
Documentaţia necesară pentru înregistrarea/ autorizarea sanitar-veterinară conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare se poate depune şi online, scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
ART. VIII
La Norma sanitară veterinară privind Codul produselor medicinale veterinare, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 187/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 şi 804 bis din 26 noiembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, după articolul 99 se introduce un nou articol, articolul 99^1, cu următorul cuprins:
"ART. 99^1
(1) Documentaţia necesară pentru autorizarea/ avizarea/certificarea conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare se poate transmite şi online prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României.
(2) Documentaţia necesară pentru reînnoirea sau modificarea autorizaţiilor/avizelor/certificatelor conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare se poate transmite şi online prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
ART. IX
La Norma sanitară veterinară privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, precum şi procedura de înregistrare sanitară veterinară/ autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 83/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 şi 541 bis din 22 iulie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 85 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 85
(1) Documentaţia necesară pentru autorizarea/înregistrarea/certificarea conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare se poate transmite şi online prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României.
(2) Documentaţia necesară pentru modificarea autorizaţiilor/înregistrărilor/certificatelor conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare se poate transmite şi online prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României.
(3) Anexele nr. 1-19 fac parte integrantă din prezenta normă sanitară veterinară."
ART. X
La Norma sanitară veterinară privind procedura de introducere pe piaţă şi de utilizare a reagenţilor şi a seturilor de diagnostic de uz veterinar, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 81/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 27 octombrie 2008, cu modificările ulterioare, după articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 24^1, cu următorul cuprins:
"ART. 24^1
(1) Documentaţia necesară pentru autorizarea conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare se poate transmite şi online prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României.
(2) Documentaţia necesară pentru modificarea autorizaţiilor conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare se poate transmite şi online prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
ART. XI
La Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor privind autorizarea laboratoarelor în care se desfăşoară activităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 114/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 şi 66 bis din 27 ianuarie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, după articolul 118 se introduce un nou articol, articolul 118^1, cu următorul cuprins:
"ART. 118^1
(1) Documentaţia necesară pentru autorizarea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare se poate transmite şi online prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României.
(2) Documentaţia necesară pentru modificarea autorizaţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare se poate transmite şi online prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
ART. XII
La Norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 111/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 30 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, după articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:
"ART. 2^1
Documentaţia necesară pentru înregistrarea sanitar-veterinară, înregistrarea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, înregistrarea pentru siguranţa alimentelor, conform prevederilor prezentei norme sanitar-veterinare, se poate depune şi online, scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitala a României."
ART. XIII
Norma sanitară veterinară privind procedura de autorizare sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 57/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 6 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:
"(9) Documentaţia prevăzută la alin. (4) se poate depune şi online, în format scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
2. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins:
"ART. 5^1
Documentaţia prevăzută la art. 5 se poate depune şi online, în format scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
3. La articolul 8, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:
"(9) Documentaţia prevăzută la alin. (3) se poate depune şi online, în format scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
4. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Documentaţia prevăzută la alin. (2) se poate depune şi online, în format scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
5. La articolul 12, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
"(6) Documentaţia prevăzută la alin. (1), (4) şi (5) se poate depune şi online, în format scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
6. La articolul 18^1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Notificarea prevăzută la alin. (1) se poate depune şi online, în format scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României."
ART. XIV
La Regulamentul privind eliberarea, pentru profesiile de asistent veterinar şi tehnician veterinar reglementate în România, a adeverinţei de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi/sau a adeverinţei privind exercitarea efectivă şi legală a profesiilor de asistent veterinar şi tehnician veterinar reglementate în România, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 175/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 10 noiembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, la articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Documentele prevăzute la alin. (1), precum şi documentele prevăzute la art. 5 alin. (3) se pot transmite şi online, în format scanat, prin platforma Punctului de contact unic electronic - PCUe, dezvoltată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României"
ART. XV
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Ioan Alexandru Zarug
Bucureşti, 25 iunie 2020.
Nr. 115.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: