Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, prevederile art. 72 alin. (2) din Legea energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012, prevederile art. 6 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, precum şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă, în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: ART. 1 Se aprobă Procedura de avizare a proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare, cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 (1) Operatorii economici care derulează proiecte investiţionale pentru unităţi noi sau retehnologizate în centrale de cogenerare, operatorii economici care deţin sau exploatează comercial unităţi de cogenerare, furnizorii clienţilor casnici şi Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. (2) Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin. ART. 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 26/2010 privind aprobarea Procedurii de avizare a proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 octombrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileţ Bucureşti, 18 decembrie 2013. Nr. 115. ANEXĂ PROCEDURĂ de avizare a proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare CAP. I Scop ART. 1 (1) Prezenta procedură stabileşte responsabilităţile, condiţiile, etapele şi documentaţia necesară pentru analizarea, de către ANRE, a proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare, în scopul emiterii Avizului pentru acreditarea unităţilor de cogenerare care fac obiectul respectivelor proiecte şi înscrierea capacităţii electrice de cogenerare de înaltă eficienţă a acestora pe Lista capacităţilor de producere de energie electrică şi termică în cogenerare de înaltă eficienţă care pot beneficia, în condiţiile legii, de schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă. (2) Documentaţia solicitată prin prezenta procedură este utilizată de asemenea pentru înregistrarea unităţilor de cogenerare noi sau retehnologizate şi pentru estimarea cantităţii de energie electrică produsă de aceste unităţi ce va beneficia de schema de sprijin în perioada rămasă din anul de punere în funcţiune şi în următorii 2 ani de exploatare comercială a acestora. CAP. II Domeniu de aplicare ART. 2 (1) Procedura de avizare a proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare, denumită în continuare procedura, se emite în baza şi în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă. (2) Prezenta procedură se aplică operatorilor economici care propun proiecte de noi centrale/configuraţii de producţie în cogenerare sau de înlocuire/retehnologizare a unor unităţi de cogenerare din componenţa centralelor/configuraţiilor existente. CAP. III Definiţii şi abrevieri ART. 3 (1) Termenii folosiţi în prezenta procedură sunt cei definiţi în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, în Hotărârea Guvernului nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă, în Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009, precum şi în Regulamentul de calificare a producţiei de energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă şi de verificare şi monitorizare a consumului de combustibil şi a producţiilor de energie electrică şi energie termică utilă, în cogenerare de înaltă eficienţă, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 114/2013, denumit în continuare Regulament. (2) În înţelesul prezentei proceduri, următorii termeni se definesc astfel: a) aviz - act emis de ANRE, în conformitate cu prevederile prezentei proceduri; avizul poate fi emis în scopul acreditării preliminare sau în scopul acreditării finale a unei/unor unităţi de cogenerare care face/fac obiectul proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare; b) capacitate electrică de cogenerare de înaltă eficienţă - capacitatea de producţie a energiei electrice (MWe) a unei unităţi de cogenerare care îndeplineşte condiţiile pentru a fi astfel calificată conform prevederilor prezentei proceduri şi ale Regulamentului; c) capacitate electrică de cogenerare de înaltă eficienţă eligibilă pentru schema de sprijin pentru cogenerare - capacitatea electrică de cogenerare de înaltă eficienţă care se ia în considerare la verificarea încadrării proiectului unei centrale de cogenerare în limita maximă de capacitate ce poate beneficia de schema de sprijin, conform legii; d) contribuţie bănească - sumă percepută de ANRE de la persoane fizice/juridice care solicită acordarea unui aviz pentru acreditare preliminară/finală, pentru activitatea de analiză a documentaţiilor primite în acest scop de solicitant, al cărei nivel se stabileşte prin ordin al preşedintelui ANRE, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012; valoarea contribuţiei băneşti se determină prin însumarea a două componente dintre care una invariabilă, pe proiect, şi una variabilă, în funcţie de puterea instalată a capacităţilor energetice care fac obiectul proiectului supus avizării; în cazul în care solicitantul deţine un aviz pentru acreditare preliminară, contribuţia pentru avizul pentru acreditare finală se reduce cu 50%; e) Lista capacităţilor - lista capacităţilor de producere de energie electrică şi termică în cogenerare de înaltă eficienţă care pot beneficia, în condiţiile legii, de schema de sprijin care cuprinde capacităţile cu acreditare finală şi capacităţile cu acreditare preliminară şi care este întocmită, actualizată şi publicată de ANRE; f) proiect de centrală/unitate de cogenerare nou(ă) - proiect investiţional pentru realizarea/instalarea, într-o centrală nouă sau existentă, a uneia sau mai multor unităţi noi de cogenerare, ale căror echipamente principale nu au mai produs energie electrică şi/sau termică în România sau într-o altă ţară; g) proiect de retehnologizare a unei centrale/unităţi de cogenerare - proiect investiţional prin care se aduc schimbări majore unei centrale/configuraţii de producţie în cogenerare existente, prin suplimentarea sau înlocuirea unor echipamente principale ale unităţilor de cogenerare din centrală/configuraţie, precum turbine, cazane, motoare termice etc., cu echipamente care nu au mai produs energie electrică şi/sau termică în România sau într-o altă ţară, pentru care costul de investiţie pentru retehnologizare depăşeşte 50% din costul de investiţie pentru o centrală/unitate de cogenerare nouă echivalentă, având drept rezultat modificarea capacităţii electrice a respectivei configuraţii; h) schema de sprijin - mecanismul de promovare a cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă, adoptat la nivel naţional conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 219/2007 şi Hotărârii Guvernului nr. 1.215/2009. (3) În prezenta procedură se utilizează următoarele abrevieri: a) ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei; b) PIF - punere în funcţiune; c) SEN - Sistemul electroenergetic naţional. CAP. IV Procedura privind solicitarea şi emiterea avizului ART. 4 (1) Solicitarea de emitere a avizului se face de către o persoana fizică sau juridică aflată în una dintre următoarele situaţii pe parcursul derulării unui proiect investiţional: a) proiectul investiţional pentru una sau mai multe unităţi de cogenerare noi sau retehnologizate se află într-o fază avansată de proiectare, fiind stabilite cererea de energie termică utilă anuală care va fi asigurată de unitatea/unităţile respectivă/ respective, schema termomecanică a instalaţiei, echipamentele de bază şi caracteristicile lor tehnice, caz în care se solicită un aviz pentru acreditare preliminară; de regulă, acest aviz precede obţinerea autorizaţiei de înfiinţare de la ANRE, fiind util şi la susţinerea proiectului pentru aprobarea finanţării investiţiei; b) proiectul investiţional pentru una sau mai multe unităţi de cogenerare noi sau retehnologizate se află într-o fază avansată de construcţie-montaj/recepţie la terminarea lucrărilor, unitatea/ unităţile respectivă/respective fiind planificată/planificate să intre în exploatare comercială: (i) în anul următor; sau (ii) în anul curent, numai pentru situaţia prevăzută la art. 7 alin. (3), caz în care se solicită un aviz pentru acreditare finală. (2) Deţinerea unui aviz de acreditare preliminară nu înlătură obligaţia de a solicita şi a obţine aviz pentru acreditare finală, în cazul în care proiectul investiţional se află în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b). ART. 5 (1) Solicitantul avizului trebuie să se adreseze ANRE, prezentând următoarele documente: a) o cerere scrisă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură; b) documentaţia de acreditare pentru obţinerea avizului, întocmită conform prevederilor din anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta procedură; c) dovada achitării facturii emise de autoritatea competentă reprezentând contravaloarea contribuţiei băneşti stabilite pentru acordarea avizului de acreditare preliminară sau finală, după caz. (2) Documentele menţionate la alin. (1) se depun la ANRE: a) oricând în decursul anului, în cazul solicitării de aviz pentru acreditare preliminară; b) cel mai târziu la data de 30 septembrie a anului "n", dacă solicitantul estimează intrarea în exploatare comercială a unităţii/unităţilor de cogenerare noi sau retehnologizate care face/fac obiectul proiectului investiţional în cursul anului "n+1" şi dacă se află în oricare dintre următoarele situaţii: (i) deţine un aviz pentru acreditare preliminară şi solicită emiterea unui aviz de acreditare finală, începând cu anul "n+1"; cererea de modificare a tipului de acreditare din "preliminară" în "finală" va fi însoţită de documentaţia menţionată la alin. (1) lit. b), actualizată în integralitatea ei; (ii) nu deţine un aviz pentru acreditare preliminară şi solicită direct un aviz pentru acreditare finală începând cu anul "n+1"; c) cel mai târziu la data de 30 septembrie a anului curent, în cazul persoanelor fizice sau juridice care se află în situaţia prevăzută la art. 7 alin. (3) şi solicită un aviz pentru acreditare finală pentru una ori mai multe unităţi de cogenerare noi sau retehnologizate care face/fac obiectul unui proiect investiţional cu intrare în exploatare comercială în cursul aceluiaşi an. (3) Menţinerea acreditării preliminare pe parcursul derulării proiectului investiţional de la un an la altul se face prin transmiterea anuală, până cel mai târziu la data de 31 octombrie, a unei cereri de prelungire a Avizului după modelul menţionat la alin. (1) lit. a) şi a eventualelor modificări/completări ale documentaţiei prevăzute la alin. (1) lit. b). (4) Documentaţia de acreditare prevăzută de prezenta procedură trebuie transmisă la ANRE în limba română, pe suport hârtie şi în format electronic. ART. 6 (1) ANRE verifică dacă documentaţia de acreditare este corect întocmită, completă şi dacă respectă toate condiţiile prevăzute în prezenta procedură. (2) În termen de 15 zile lucrătoare de la primirea documentaţiei de acreditare, ANRE poate transmite o notificare de corectare ori de completare a acesteia cu date/informaţii suplimentare sau care lipsesc, necesare pentru soluţionarea cererii în condiţiile prevăzute de prezenta procedură. (3) Solicitantul trebuie să se conformeze notificării transmise de ANRE potrivit alin. (2) în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acesteia. (4) Documentaţia de acreditare se consideră complet/corect întocmită după primirea tuturor datelor/informaţiilor solicitate, conform notificării transmise de ANRE în condiţiile alin. (2). (5) În termen de 30 de zile lucrătoare de la data la care documentaţia de acreditare este corect şi complet întocmită, ANRE emite avizul solicitat. ART. 7 (1) În cazul unei solicitări de aviz pentru acreditare finală, indiferent dacă există sau nu un aviz pentru acreditare preliminară emis anterior, dacă documentaţia de acreditare nu este corect/complet constituită până la data de 10 noiembrie a anului "n", ANRE nu va acorda avizul pentru acreditare finală începând cu anul "n+1". (2) Lipsa avizului pentru acreditare finală emis în anul "n" în conformitate cu prevederile prezentei proceduri înseamnă pierderea dreptului de accesare a schemei de sprijin în anul "n+1". (3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul proiectelor noi sau de retehnologizare care la data de 30 septembrie a anului "n" nu se află într-o fază avansată de construcţie-montaj/recepţie la terminarea lucrărilor, dar vor intra în exploatare comercială în cursul anului "n+1"; pentru obţinerea dreptului de accesare a schemei de sprijin în anul "n+1", persoanele fizice sau juridice responsabile cu derularea unui astfel de proiect au următoarele obligaţii: a) să transmită la ANRE, până la data de 30 septembrie a anului "n", o declaraţie scrisă privind punerea în funcţiune în anul "n+1" a uneia sau mai multor unităţi de cogenerare noi sau retehnologizate, însoţită obligatoriu de o documentaţie similară cu documentaţia pentru acreditare prevăzută la lit. B din anexa nr. 2; b) să solicite avizul pentru acreditare finală, conform prevederilor prezentei proceduri, până cel mai târziu la data de 30 septembrie a anului "n+1". ART. 8 În termen de 15 zile de la emiterea unui aviz, ANRE actualizează pe site-ul propriu Lista capacităţilor. ART. 9 (1) Avizul emis de ANRE poate include următoarele categorii de informaţii: a) menţiunea "aviz pentru acreditare preliminară" sau "aviz pentru acreditare finală"; b) data emiterii; c) denumirea operatorului economic care va desfăşura activitatea de exploatare comercială a capacităţii(lor) energetice ce se înfiinţează în cadrul proiectului investiţional; d) definirea portofoliului de unităţi de cogenerare al proiectului investiţional supus avizării, precizând, pentru fiecare unitate de cogenerare nouă sau retehnologizată: (i) tipul de tehnologie de cogenerare, conform clasificării din Hotărârea Guvernului nr. 219/2007; (ii) capacitatea electrică instalată şi capacitatea termică netă; (iii) combustibilii utilizaţi; (iv) data estimată de solicitant pentru intrarea în exploatare comercială; (v) capacitatea electrică de cogenerare potenţial calificabilă ca fiind de înaltă eficienţă, în conformitate cu documentaţia justificativă; (vi) capacitatea electrică de cogenerare de înaltă eficienţă eligibilă pentru schema de sprijin; e) în situaţia avizelor pentru acreditare preliminară: cantitatea de energie electrică anuală sau, după caz, pe sezon de operare, potenţial calificabilă ca fiind produsă în cogenerare de înaltă eficienţă din unităţile care fac obiectul avizului, în conformitate cu documentaţia justificativă; f) în situaţia avizelor pentru acreditare finală: (i) cantităţile de energie electrică potenţial calificabile ca fiind produse în cogenerare de înaltă eficienţă din unităţile care fac obiectul avizului, în lunile prognozate de funcţionare din anul intrării în exploatare comercială, precum şi într-un an calendaristic integral sau, după caz, într-un sezon de operare; (ii) cantităţile de energie electrică estimate a beneficia de schema de sprijin, în lunile prognozate de funcţionare din anul intrării în exploatare comercială, precum şi într-un an calendaristic integral sau, după caz, într-un sezon de operare; (iii) factorul de reducere a puterii electrice \f2â şi coeficienţii de definiţie X şi Y ai configuraţiei de producţie în cogenerare constituită din unităţile care fac obiectul avizului, definiţi şi calculaţi în conformitate cu prevederile Regulamentului. CAP. V Analiza proiectului investiţional ART. 10 (1) Pentru fiecare proiect investiţional, în cadrul documentaţiei de acreditare trebuie să fie evidenţiate distinct următoarele elemente: a) capacitatea electrică de cogenerare potenţial calificabilă ca fiind de înaltă eficienţă a fiecărei unităţi de cogenerare noi sau retehnologizate din cadrul proiectului; b) eficienţa globală, economia de energie primară, producţiile şi consumul de energie în cogenerare de înaltă eficienţă, estimate în exploatare pentru fiecare unitate de cogenerare nouă sau retehnologizată din cadrul proiectului. (2) Determinarea parametrilor de înaltă eficienţă ai proiectului investiţional, prevăzuţi la alin. (1), pe baza datelor de exploatare prognozate, cu respectarea criteriilor şi a algoritmului prevăzute de Regulament, este o condiţie obligatorie pentru obţinerea avizului. ART. 11 ANRE analizează documentaţia de acreditare depusă de solicitant din punct de vedere al: a) performanţelor tehnice de proiect ale unităţilor de cogenerare noi sau retehnologizate şi în special a capacităţii electrice de cogenerare potenţial calificabilă ca fiind de înaltă eficienţă în condiţiile cererii estimate de energie termică; b) performanţelor estimate în exploatare ale unităţilor de cogenerare noi sau retehnologizate, respectiv eficienţa globală, economia de energie primară realizată de producţia de energie în cogenerare de înaltă eficienţă faţă de producerea separată, cantitatea de energie electrică potenţial calificabilă ca fiind produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi cantitatea de energie electrică estimată a beneficia de schema de sprijin. ART. 12 (1) În vederea emiterii avizului pentru acreditare finală, ANRE verifică încadrarea capacităţii electrice de cogenerare de înaltă eficienţă eligibilă pentru schema de sprijin în limita maximă de capacitate ce poate beneficia de schema de sprijin, în condiţiile legii. (2) În cazul proiectelor noi, dacă se constată depăşirea limitei maxime de capacitate ce poate beneficia de schema de sprijin, în condiţiile legii, ANRE verifică dacă unităţile de cogenerare care fac obiectul proiectului înlocuiesc sau nu unităţi de cogenerare din centrale existente. (3) Dacă unităţile de cogenerare nu înlocuiesc unităţi de cogenerare din centrale existente, ANRE nu va acorda avizul pentru acreditare finală decât după majorarea corespunzătoare a limitei maxime de capacitate ce poate beneficia, în condiţiile legii, de schema de sprijin. (4) Pentru a obţine acreditarea în vederea accesării schemei de sprijin, proiectele noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare trebuie să utilizeze echipamente principale noi care nu au mai produs energie electrică şi/sau termică în România sau într-o altă ţară. CAP. VI Administrarea Listei capacităţilor ART. 13 Lista capacităţilor cuprinde două părţi distincte: a) Lista capacităţilor cu acreditare finală, care include: (i) unităţi de cogenerare aflate în exploatare comercială; valoarea capacităţii electrice de cogenerare de înaltă eficienţă pentru aceste unităţi este determinată de producător şi validată de ANRE, în conformitate cu cerinţele de înregistrare a configuraţiilor/unităţilor de producţie în cogenerare prevăzute de Regulament; (ii) unităţi de cogenerare aflate în anul premergător intrării în exploatare comercială, pentru care există un aviz pentru acreditare finală, emis de ANRE în baza prezentei proceduri; valoarea capacităţii electrice de cogenerare de înaltă eficienţă pentru aceste unităţi este determinată pe baza caracteristicilor de proiect şi cererii prognozate de energie termică fundamentate de proprietar/operator; b) Lista capacităţilor cu acreditare preliminară, care include unităţi de cogenerare aflate în stadiu de proiect sau în construcţie, pentru care există un aviz pentru acreditare preliminară emis de ANRE în baza prezentei proceduri; valoarea capacităţii electrice de cogenerare de înaltă eficienţă pentru aceste unităţi este determinată pe baza caracteristicilor de proiect şi cererii prognozate de energie termică fundamentate de proprietar/operator. ART. 14 (1) Capacităţile electrice de înaltă eficienţă ale unităţilor de cogenerare aflate în exploatare comercială în anul 2010, care au fost validate de ANRE pe baza datelor şi calculelor de autoevaluare transmise de producători pentru înregistrarea configuraţiilor/unităţilor de producţie în cogenerare conform prevederilor Regulamentului, se includ din oficiu în Lista capacităţilor cu acreditare finală. (2) Capacităţile electrice de înaltă eficienţă ale unităţilor de cogenerare aflate în funcţiune în anul 2010, dar nu în exploatare comercială, pot fi incluse în Lista capacităţilor cu acreditare finală numai după solicitarea şi obţinerea avizului pentru acreditare finală, conform prevederilor prezentei proceduri. (3) Capacităţile electrice de înaltă eficienţă ale unităţilor de cogenerare intrate în exploatare comercială după anul 2010, dar care nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate pentru schema de sprijin prevăzute de legislaţie, pot fi incluse în Lista capacităţilor cu acreditare finală ulterior, ca urmare a unor modificări ce conduc la îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, dar numai după solicitarea şi obţinerea avizului pentru acreditare finală, conform prevederilor prezentei proceduri. ART. 15 Persoanele fizice sau juridice care, la data intrării în vigoare a prezentei proceduri, deţin autorizaţii de înfiinţare emise de ANRE pentru unităţi de cogenerare noi sau retehnologizate şi intenţionează să acceseze schema de sprijin începând cu un anumit an au obligaţia să prezinte documentaţia de acreditare pentru obţinerea avizului conform prezentei proceduri în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2). Unităţile de cogenerare astfel acreditate vor fi înscrise, după caz, în Lista capacităţilor cu acreditare preliminară sau în Lista capacităţilor cu acreditare finală. ART. 16 Pentru fiecare unitate de cogenerare înscrisă în Lista capacităţilor, ANRE înregistrează şi actualizează datele şi informaţiile prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta procedură. ART. 17 (1) Lista capacităţilor se actualizează în următoarele situaţii: a) pentru unităţile de cogenerare aflate în exploatare comercială la data intrării în vigoare a prezentei proceduri, în următoarele situaţii: (i) dacă apar modificări faţă de capacitatea electrică de înaltă eficienţă înregistrată anterior ca urmare a aplicării prevederilor Regulamentului; (ii) dacă un producător solicită dreptul de accesare a schemei de sprijin şi îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute de legislaţie ulterior publicării unei actualizări a Listei capacităţilor; b) ori de câte ori o unitate de cogenerare nouă sau retehnologizată avansează în derularea proiectului investiţional şi obţine o acreditare finală, concomitent, acolo unde este cazul, cu radierea din categoria unităţilor cu acreditare preliminară; c) pentru unităţile de cogenerare noi sau retehnologizate cu acreditare preliminară, în situaţia în care pe parcursul derulării proiectului investiţional apar elemente de natură să modifice datele şi/sau informaţiile înscrise în Lista capacităţilor; d) în situaţia în care o unitate de cogenerare care a obţinut acreditarea finală nu intră în exploatare comercială în anul indicat în solicitarea de acreditare finală, caz în care aceasta va fi trecută în categoria unităţilor cu acreditare preliminară în condiţiile prevăzute la alin. (2); e) în termen de 15 zile de la emiterea unui aviz pentru acreditare preliminară sau a unui aviz pentru acreditare finală, conform prezentei proceduri; f) la schimbarea denumirii producătorului sau ca urmare a altor modificări justificate ale datelor existente în Lista capacităţilor aflată în vigoare. (2) Modificarea acreditării unei/unor unităţi de cogenerare noi sau retehnologizate, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), se face la sfârşitul lunii noiembrie a anului "n" dacă: a) respectiva unitate nu a intrat în exploatare comercială până la data de 10 noiembrie a anului "n", an care a fost indicat în solicitarea de acreditare finală ca an de PIF; b) nu a fost depusă o cerere de prelungire a acreditării finale în care se indică anul "n+1" ca an de PIF, în termenele şi condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. b) şi art. 7 alin. (1), precum şi memoriul justificativ al întârzierii intrării în exploatare comercială; c) nu au fost depuse până la data de 31 octombrie a anului "n" eventualele modificări/actualizări ale documentaţiei de acreditare depuse anterior. (3) În cazul în care s-a operat modificarea acreditării unei/unor unităţi de cogenerare conform prevederilor alin. (2), pentru respectivele unităţi se parcurg din nou etapele solicitării şi acordării acreditării finale prevăzute de prezenta procedură. ART. 18 Capacitatea electrică de cogenerare de înaltă eficienţă eligibilă pentru schema de sprijin pentru cogenerare, care se ia în considerare la verificarea încadrării proiectului unei centrale de cogenerare în limita maximă de capacitate ce poate beneficia de schema de sprijin conform legii, se calculează prin înmulţirea capacităţii electrice de cogenerare de înaltă eficienţă înscrisă în Lista capacităţilor cu un coeficient "x". Coeficientul "x" se determină cu formula: x = e(l)/[e(b) - e(cpt)] unde: e(l) - energia electrică estimată a fi livrată anual din capacitatea respectivă, exclusiv autoconsumul; e(b) - energia electrică estimată a fi produsă anual la bornele generatorului capacităţii respective; e(cpt) - energia electrică estimată a fi consumată anual de la bornele generatoarelor proprii pentru producerea energiei electrice şi termice în cogenerare în cadrul respectivei capacităţi de cogenerare (consum propriu tehnologic). ART. 19 Persoana fizică sau juridică deţinătoare a unui aviz este obligată să notifice în scris ANRE, în condiţiile prevăzute de prezenta procedură, orice element nou, apărut pe parcursul derulării proiectului investiţional, de natură să modifice datele din aviz. ART. 20 Limita maximă de capacitate ce poate beneficia, în condiţiile legii, de schema de sprijin vizează numai unităţile de cogenerare aflate în exploatare comercială şi cele care deţin un aviz pentru acreditare finală, emis în condiţiile prezentei proceduri. ART. 21 (1) Deţinerea avizului pentru acreditare preliminară nu garantează investitorilor obţinerea acreditării finale şi accesul la schema de sprijin a proiectelor noi propuse, în situaţia în care s-a atins limita maximă de capacitate ce poate beneficia, în condiţiile legii, de schema de sprijin. (2) După depăşirea limitei prevăzute la alin. (1), mai pot fi adăugate în Lista capacităţilor cu acreditare finală numai unităţi de cogenerare noi care înlocuiesc unităţi de cogenerare din centrale existente, înregistrate anterior în Lista capacităţilor. CAP. VII Dispoziţii finale ART. 22 Avizul emis de ANRE poate fi contestat de către cei interesaţi, la ANRE, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestuia. Răspunsul de soluţionare a contestaţiei va fi transmis solicitantului în termen de 15 zile de la înregistrarea la ANRE a contestaţiei. ART. 23 Pentru accesarea Schemei de sprijin, Avizul pentru acreditare finală este obligatoriu, iar Avizul pentru acreditare preliminară este opţional. ANEXA 1 -------la procedură------------ - Model - Nr. de înregistrare la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei ....................... CERERE Către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei Bucureşti, str. Constantin Nacu nr. 3, sectorul 2, cod 020995 Subsemnatul, ............................., director general al ............................................, cu sediul în .................................., în conformitate cu prevederile Procedurii de avizare a proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 115/2013, solicit emiterea/prelungirea unui Aviz pentru acreditare preliminară/finală*) în vederea înscrierii/confirmării/modificării capacităţilor electrice de cogenerare de înaltă eficienţă, prezentate în documentaţia anexată, în Lista capacităţilor de producere de energie electrică şi termică în cogenerare cu acreditare finală/preliminară care pot beneficia, în condiţiile legii, de schema de sprijin. În susţinerea cererii anexăm dosarul cu următoarele documente: - ..........................................., - ..........................................., - .......................................... . Director general, ......................---------- *) În situaţia solicitării de emitere a unui aviz pentru acreditare finală se va adăuga paragraful: "Solicit, de asemenea, ca în baza avizului pentru acreditare finală, S.C. ............................. să beneficieze de schema de sprijin începând cu luna ............ anul ........... ." ANEXA 2 -------la procedură------------ CONŢINUTUL documentaţiei de acreditare Documentaţia reprezintă o sinteză tehnică a unui proiect nou sau de retehnologizare al unei centrale de cogenerare, întocmită în scopul obţinerii avizului pentru acreditarea preliminară/finală conform Procedurii de avizare a proiectelor noi sau de retehnologizare ale centrelor de cogenerare, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 115/2013, denumită în continuare Procedură. A. Documentaţia necesară obţinerii avizului pentru acreditare preliminară Documentaţia cuprinde următoarele date tehnice care, în cea mai mare parte, sunt similare datelor necesare pentru înregistrarea configuraţiilor/unităţilor de producţie în cogenerare, în conformitate cu prevederile Regulamentului de calificare a producţiei de energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă şi de verificare şi monitorizare a consumului de combustibil şi a producţiilor de energie electrică şi energie termică utilă, în cogenerare de înaltă eficienţă, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 114/2013, denumit în continuare Regulament: 1. Schema termomecanică: Se prezintă încadrarea instalaţiilor de cogenerare care fac obiectul proiectului în schema termomecanică simplificată a centralei noi sau existente, după cum este cazul, cu marcarea limitelor de proiect, a parametrilor nominali de funcţionare şi a aparatelor de măsură pe fluxurile de energie intrate-ieşite din conturul de proiect. Schema va cuprinde, totodată, unde este cazul, unităţile de producere separată a energiei termice sau electrice din centrala respectivă, fie că sunt parte a proiectului nou sau de retehnologizare, fie că există deja. 2. Lista de echipamente: Cuprinde toate echipamentele principale de cogenerare şi de producere separată din centrală cu evidenţierea celor care fac obiectul proiectului propus spre avizare. Se prezintă: denumire echipament, producător/tip, combustibili de bază/suport/rezervă, capacitate termică şi electrică instalată. 3. Pentru unităţile de cogenerare care fac obiectul proiectului: a) diagramele de regim - de proiect-furnizor - care definesc domeniul de funcţionare al unităţii prin interdependenţa între puterea electrică şi puterea termică realizate de unitatea respectivă (exprimate în MW); b) caracteristicile de consum de combustibil - de proiect-furnizor - care reprezintă variaţia consumului orar de energie din combustibil în funcţie de puterea electrică şi puterea termică realizate de unitatea respectivă, exprimate în MW; c) raportul energie electrică/energie termică - valoarea de proiect a raportului dintre energia electrică şi energia termică utilă produse de unitatea respectivă în regim de cogenerare maximă; d) factorul de reducere a puterii electrice \f2â - valoarea de proiect, pentru turbinele cu abur, cu excepţia celor cu contrapresiune fără prize reglabile intermediare. 4. Documente justificative pentru cererea de energie termică utilă anuală, precum acordul de livrare către un furnizor/utilizator de energie termică utilă, precontracte de livrare, studii de piaţă etc. 5. Valoarea energiei termice utile anuale de proiect, estimată a fi acoperită prin unităţile de cogenerare din proiectul înaintat spre avizare: a) valoarea anuală sau pe sezon de operare totală pe centrală şi valoarea anuală sau pe sezon de operare acoperită de fiecare unitate de cogenerare (MWh/MWh); b) prognoza evoluţiei cererii de energie termică utilă anuală a consumatorilor alimentaţi din centrală şi modul de acoperire din unitatea de cogenerare pe durata estimată de exploatare comercială. 6. Numărul de ore estimat de funcţionare anuală al fiecărei unităţi de cogenerare (h funcţionare/an). 7. Modul de încadrare al fiecărei unităţi de cogenerare în acoperirea curbei clasate anuale a cererii de energie termică - figurare grafică. Se prezintă încărcarea echipamentelor de cogenerare/producere separată aflate în funcţionare la: a) sarcina termică minimă, cum ar fi cea de vară (MW) şi puterea electrică corespunzătoare acestui regim (MW); b) sarcina termică medie, cum ar fi cea de iarnă (MW) şi puterea electrică corespunzătoare acestui regim de funcţionare (MW); c) sarcina termică de vârf, cum ar fi cea de iarnă (MW) şi puterea electrică corespunzătoare acesteia (MW). 8. Curba clasată anuală a cererii de energie termică: a) asigurată din centrală/amplasament, inclusiv din sursele de producere separată; b) asigurată de unităţile de cogenerare care fac obiectul proiectului (MW-h funcţionare). 9. Tipurile şi sursele de combustibil de bază şi suport/rezervă, precum şi consumul anual de energie din combustibil al fiecărei unităţi de cogenerare (MWh) - valori de proiect. 10. Producţia anuală sau pe sezon de operare de energie termică utilă a fiecărei unităţi de cogenerare (MWh) - valori de proiect. 11. Producţia anuală sau pe sezon de operare de energie electrică la bornele generatorului pentru fiecare unitate de cogenerare (MWh) - valori de proiect, din care: a) consum propriu tehnologic al instalaţiei de cogenerare sau aportul considerat la consumul propriu tehnologic al centralei; b) autoconsum sau aportul considerat la autoconsumul total; c) energie electrică livrată în Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN) sau aportul considerat al capacităţii de cogenerare la energia livrată din centrală. 12. Eficienţa globală anuală sau pe sezon de operare de proiect a capacităţii de cogenerare (%): raportul între suma producţiilor anuale de energie termică utilă şi energie electrică produsă la bornele generatorului şi consumul anual de combustibil ale capacităţii de cogenerare. 13. Valoarea capacităţii electrice de cogenerare potenţial calificabilă ca fiind de înaltă eficienţă (MW). Calculul se face pe baza datelor de proiect/prognoză de funcţionare, conform prevederilor din cap. III, secţiunea a 2-a "Condiţii de calificare a capacităţii electrice de înaltă eficienţă a unei Configuraţii de producţie în cogenerare" şi cap. V "Calcule de autoevaluare pentru calificare" din Regulament. 14. Valoarea cantităţii de energie electrică potenţial calificabilă ca fiind produsă în cogenerare de înaltă eficienţă de fiecare din capacităţile care fac obiectul proiectului, care ar putea beneficia de Schema de sprijin într-un an calendaristic sau într-un sezon de operare complet: Evaluarea este întocmită de operatorul economic, pe baza datelor de proiect/prognoză de funcţionare, conform prevederilor din cap. III secţiunea 1 "Condiţii de calificare pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă de o Configuraţie de producţie în cogenerare" şi cap. V "Calcule de autoevaluare pentru calificare" din Regulament. Operatorul economic care solicită un aviz conform Procedurii trebuie să opteze, înainte de a trece la evaluare, asupra perioadei luate în considerare pentru consumul de combustibil şi producţiile de energie termică şi electrică în cogenerare, care poate fi, în condiţiile stabilite în cap. III, secţiunea a 3-a "Principii, etape şi documente necesare calificării" din Regulament, un an calendaristic sau un sezon de operare. 15. Valoarea cantităţii de energie electrică estimată a beneficia de schema de sprijin determinată conform Regulamentului. 16. Calendarul estimat privind derularea investiţiei: a) data estimată a începerii lucrărilor de construcţii-montaj (luna/anul obţinerii autorizaţiei de înfiinţare - pentru unităţile mai mari de 1 MW); b) data estimată a intrării în exploatare comercială (luna/anul obţinerii/modificării licenţei de exploatare comercială); c) stadiul în care se află proiectul/investiţia la momentul depunerii cererii de aviz. B. Documentaţia necesară obţinerii avizului pentru acreditare finală 1. Date tehnice de proiect actualizate, care se prezintă conform machetelor din anexa nr. 1 la Regulament, cu excepţia tabelului 5; 2. Datele de proiect/prognoză indicate la lit. A, pct. 1, pct. 3 lit. a) şi b), pct. 4-7 şi 16, în forma actualizată, valabilă la data întocmirii documentaţiei pentru acreditarea finală; 3. Datele de proiect/prognoză referitoare la consumurile de combustibil, producţiile şi livrările de energie electrică şi termică, pentru lunile de funcţionare din primul an în care unitatea de cogenerare intră în exploatare comercială şi separat pentru primul an calendaristic sau sezon de operare complet. Cele două seturi de date se prezintă conform machetelor din anexa nr. 2 la Regulament, cu excepţia tabelului 5; 4. Datele de referinţă şi rezultatele calculelor de determinare a capacităţii electrice de cogenerare potenţial calificabilă ca fiind de înaltă eficienţă (MW) pentru un an calendaristic/sezon de operare complet, a cantităţii de energie electrică potenţial calificabilă ca fiind produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi a cantităţii de energie electrică estimată a beneficia de schema de sprijin, atât pentru lunile de funcţionare din primul an în care capacitatea de cogenerare intră în exploatare comercială, cât şi pentru primul an calendaristic sau sezon de operare complet, care se prezintă integral conform machetelor din anexa nr. 3 la Regulament. 5. Declaraţia solicitantului privind satisfacerea cerinţei prevăzute la art. 12 alin. (4) din Procedura privitoare la echipamentele principale. ANEXA 3 -------la procedură------------ 1. Lista capacităţilor de producere energie electrică şi termică în cogenerare, cu acreditare finală
┌────┬─────────────────────┬──────────┬───────────┬──────┬──────────┬──────────┬────────────────────────┬────────────┬─────────────┐
│Nr. │ Denumire │Capacitate│Combustibil│ Tip │Capacitate│Capacitate│ Capacitatea electrică │ Data │ Data │
│crt.│ producător *) │electrică │majoritar │tehno-│aflată în │cu aviz de│de înaltă eficienţă (MW)│ primirii │ declarată │
│ ├──────────┬──────────┤instalată │ │logie │exploatare│acreditare├──────┬─────────────────┤avizului │ a intrării │
│ │Operator │Centrală/ │ (MW) │ │**) │comercială│ finală │totală│ din care │ pentru │în exploatare│
│ │economic/ │localitate│ │ │ │ (da/nu) │ (da/nu) │ │eligibilă pentru │acreditare │ comercială │
│ │localitate│ │ │ │ │ │ │ │schema de sprijin│ finală │ (ll/aaaa) │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(zz/ll/aaaa)│ │
├────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────┼─────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────┼─────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────┼─────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────┼─────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────┼─────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┼──────────┼───────────┼──────┼──────────┼──────────┼──────┼─────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────┴──────────┴──────────┴───────────┴──────┴──────────┴──────────┴──────┴─────────────────┴────────────┴─────────────┘
2. Lista capacităţilor de producere energie electrică şi termică în cogenerare, cu acreditare preliminară
┌────┬─────────────────────┬──────────┬──────────┬───────────┬────────────────────────┬────────────┬──────────────┐
│Nr. │ Denumire │Capacitate│ Tip │Combustibil│Capacitate electrică de │ Data │ Data │
│crt.│ producător *) │electrică │tehnologie│majoritar │înaltă eficienţă (MW) │ primirii │ estimată │
│ ├──────────┬──────────┤instalată │**) │ ├──────┬─────────────────┤avizului de │a intrării în │
│ │Operator │Centrală/ │ (MW) │ │ │totală│ din care │acreditare │ exploatare │
│ │economic/ │localitate│ │ │ │ │eligibilă pentru │preliminară │ comercială │
│ │localitate│ │ │ │ │ │schema de sprijin│(zz/ll/aaaa)│ (ll/aaaa) │
│ │ │ │ │ │ │ │pentru cogenerare│ │ │
├────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────┼─────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────┼─────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────┼─────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────┼─────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────┼─────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────┼─────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴───────────┴──────┴─────────────────┴────────────┴──────────────┘
----------- *) Operator economic care deţine/exploatează comercial unităţi de cogenerare şi care consumă energie electrică din producţia acestor unităţi pentru alimentarea locurilor proprii de consum aflate pe acelaşi amplasament, aferente unor activităţi ale acestuia, altele decât producerea de energie electrică şi termică - în aceste cazuri capacitatea electrică eligibilă pentru schema de sprijin a fost diminuată faţă de capacitatea electrică de înaltă eficienţă rezultată din calculul de autoevaluare, conform prevederilor art. 18 din Procedura de avizare a proiectelor noi sau de retehnologizare ale centralelor de cogenerare, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 115/2013. **) Tipul tehnologiei de cogenerare: CC - ciclu combinat TG+TA; TA - turbina cu abur, de condensaţie, cu prize de termoficare; TC - turbina cu abur, de contrapresiune; TG - turbină cu gaze, cu recuperare de energie termică; MT - motor cu combustie internă. ------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.