Având în vedere prevederile art. 13 alin. (1) lit. a), alin. (3) şi (5) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată; în conformitate cu prevederile art. 34-41 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică nr. 5.005/2014, în temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul justiţiei emite următorul ordin: ART. I Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.412/C/2013 pentru aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna şi a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de absolvire a cursurilor cu durata de un an la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 27 august 2013, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Titlul ordinului va avea următorul cuprins: "ORDIN pentru aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna şi a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna" 2. Articolul 2 va avea următorul cuprins: "Art. 2. - Se aprobă Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin." 3. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. II Direcţia management resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul justiţiei, Gabriela Scutea, secretar de stat Bucureşti, 12 ianuarie 2017. Nr. 115/C. ANEXĂ (Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 2.412/C/2013) METODOLOGIE de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Prezenta metodologie reglementează organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare pentru elevii şcolarizaţi de către Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna. (2) În prezenta metodologie, cursul de nivel postliceal pentru obţinerea calificării de "agent de penitenciare" organizat la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna este denumit în continuare curs, iar Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna este denumită în continuare Şcoala. ART. 2 (1) Examenul de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare se organizează şi se desfăşoară în conformitate cu reglementările naţionale în domeniu şi cu prevederile prezentei metodologii. (2) Examenul de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare asigură evaluarea integrată a nivelului de pregătire pentru numirea în prima funcţie, potrivit calificării profesionale descrise de standardul de pregătire profesională specific profesiei de "agent de penitenciare", respectiv a competenţelor dobândite în perioada cursului. (3) Rezultatele obţinute la examenul de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare se includ în media generală de absolvire. (4) Examenul de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare se organizează şi se desfăşoară sub coordonarea Direcţiei management resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi constă în susţinerea probelor prevăzute în prezenta metodologie. (5) Controlul şi monitorizarea activităţilor privind organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare se realizează de către reprezentantul Ministerului Educaţiei Naţionale. CAP. II Organizarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare ART. 3 (1) La finalizarea cursurilor, elevii susţin examenul de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare, denumit în continuare examen. (2) Desfăşurarea examenului se stabileşte prin Planul-cadru de învăţământ, aprobat de Ministerul Justiţiei şi avizat de Ministerul Educaţiei Naţionale. (3) Perioada de desfăşurare a examenului şi absolvirea se stabilesc prin Planul anual de învăţământ al Şcolii, aprobat de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor. (4) Graficul desfăşurării examenului se aprobă, pentru fiecare an şcolar, prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. ART. 4 (1) La examen au dreptul să se înscrie elevii înmatriculaţi în anul şcolar curent care au situaţia şcolară încheiată la toate modulele de studiu din curriculum şi au obţinut creditele prevăzute în standardul de pregătire profesională. (2) În condiţiile alin. (1) se pot înscrie la examen şi elevii şcolarizaţi anterior care nu au participat la examenul organizat în anul finalizării cursului şi care, în conformitate cu statutul elevilor Şcolii, şi-au păstrat dreptul de participa la examen. (3) Înscrierea elevilor la examen se realizează în baza cererilor întocmite în conformitate cu anexa nr. 1. (4) Cererile prevăzute la alin. (3) se depun personal de către elevi la Biroul planificare învăţământ şi bibliotecă al Şcolii în perioada stabilită în graficul prevăzut la art. 3 alin. (4) din prezenta metodologie. ART. 5 (1) Examenul constă în: a) susţinerea unei probe practice; b) susţinerea unei probe scrise; c) realizarea şi susţinerea unui proiect. (2) Proba practică are drept scop confirmarea, în condiţii similare situaţiilor reale, a dobândirii unor competenţe specializate pentru calificarea de "agent de penitenciare" şi constă în realizarea unor demonstraţii practice şi utilizarea unor argumente logice bazate pe aplicarea cunoştinţelor asimilate şi deprinderilor formate în cadrul următoarelor module de studiu: a) paza locurilor de deţinere şi supravegherea persoanelor private de libertate; b) supravegherea şi escortarea persoanelor private de libertate; c) psihologie penitenciară; d) comunicare şi inteligenţă emoţională; e) comunicare şi negocierea conflictelor. (3) Proba scrisă are ca scop verificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite în cadrul următoarelor module de studiu: a) paza locurilor de deţinere şi supravegherea persoanelor private de libertate; b) supravegherea şi escortarea persoanelor private de libertate; c) evidenţa persoanelor private de libertate; d) noţiuni de drept penal şi procesual penal; e) psihologie penitenciară. (4) Susţinerea unui proiect presupune prezentarea, în condiţii de examen, a unui produs intelectual realizat de către un elev sau un grup de elevi, utilizând competenţe specializate şi competenţe generale, conform standardului de pregătire profesională. (5) Unităţile de competenţă specializate şi generale din care se stabilesc temele pentru realizarea şi susţinerea proiectelor sunt următoarele: a) paza locurilor de deţinere şi supravegherea persoanelor private de libertate; b) supravegherea şi escortarea persoanelor private de libertate; c) noţiuni privind reintegrarea socială a persoanelor private de libertate; d) evidenţa persoanelor private de libertate; e) noţiuni de drept penal şi procesual penal; f) psihologie penitenciară; g) comunicare şi inteligenţă emoţională; h) comunicare şi negocierea conflictelor; i) responsabilitate socială, statut şi deontologie profesională; j) cunoaşterea armamentului şi instrucţia tragerii. (6) Tematicile pentru probele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt stabilite în cadrul comisiilor metodice ale catedrelor de Teorie şi practică penitenciară, respectiv Ştiinţe juridice şi socio-umane, sunt aprobate de către directorul Şcolii şi se fac publice prin afişarea la sediul Şcolii cu cel puţin 60 de zile înainte de începerea examenului. (7) Lista temelor pentru proba prevăzută la alin. (4) este stabilită în şedinţă comună a comisiilor metodice ale catedrelor de Teorie şi practică penitenciară, Ştiinţe juridice şi socioumane şi Instrucţia tragerii şi pregătire fizică, este aprobată de directorul Şcolii şi se face publică prin afişarea la sediul Şcolii înainte de finalizarea semestrului I. ART. 6 (1) Organizarea şi desfăşurarea examenului sunt coordonate de către o comisie centrală, numită prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu cel puţin 15 zile înainte de începerea acestuia. (2) Comisia centrală are următoarea componenţă: a) preşedinte - un reprezentant al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau alt funcţionar public cu statut special din sistemul penitenciar din corpul ofiţerilor; b) vicepreşedinte - directorul sau, după caz, directorul adjunct pentru învăţământ al Şcolii; c) membri - preşedinţii comisiilor de examen; d) secretariat - minimum 5 membri din cadrul Şcolii, dintre care unul este numit secretar-şef. ART. 7 (1) Pentru desfăşurarea probelor examenului, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea directorului Şcolii, cu avizul Direcţiei management resurse umane şi al Direcţiei siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, se constituie următoarele comisii de examen: a) comisiile de examinare pentru proba practică; b) comisia de evaluare pentru proba scrisă; c) comisia pentru soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă; d) comisiile de examinare pentru susţinerea proiectelor. (2) Fiecare comisie are în componenţă: a) preşedinte - un funcţionar public cu statut special, specialist din cadrul Şcolii, din Administraţia Naţională a Penitenciarelor sau din unităţile subordonate; b) membri examinatori/evaluatori - minimum 2 specialişti din cadrul Şcolii, din Administraţia Naţională a Penitenciarelor sau din unităţile subordonate. (3) Prin specialist se înţelege funcţionarul public cu statut special, ofiţer din cadrul sistemului penitenciar, cu minimum 3 ani vechime în domeniul de specialitate al comisiei în care este numit şi certificat ca evaluator de competenţe profesionale. (4) Comisiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d) au în componenţă câte un secretar, care este membru al secretariatului comisiei centrale. (5) Comisiile de examinare pentru proba practică au în componenţă minimum 3 membri asistenţi, numiţi din cadrul personalului unităţii în care se desfăşoară proba, care vor îndeplini sarcini/roluri în cadrul desfăşurării scenariilor de simulare, conform subiectelor de examen, sub coordonarea preşedinţilor comisiilor. (6) Preşedinţii comisiilor şi cel puţin unul dintre membrii comisiilor prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d) trebuie să fie certificaţi ca evaluatori de competenţe profesionale. (7) La stabilirea componenţei comisiilor, o persoană poate fi numită ca preşedinte sau membru în una ori mai multe dintre comisiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), cu excepţia preşedintelui şi membrilor comisiei de evaluare pentru proba scrisă, care nu pot fi numiţi în comisia pentru soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă. ART. 8 (1) În cadrul examenului nu se numesc şi nu primesc atribuţii persoanele care au soţul sau soţia, rude ori afini până la gradul IV, inclusiv, în rândul elevilor sau în cadrul aceleiaşi comisii în care sunt numite. (2) Fiecare persoană cu atribuţii în cadrul examenului semnează o declaraţie pe propria răspundere - anexa nr. 2.1, pentru preşedinţii şi membrii comisiilor de examen, respectiv anexa nr. 2.2, pentru celelalte persoane implicate în organizarea şi desfăşurarea examenului - în care precizează că nu se află în vreuna dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la alin. (1) şi că se obligă să respecte normele de conduită prevăzute în anexa nr. 3. ART. 9 (1) În cadrul examenului pot participa ca observatori reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale reprezentative la nivelul sistemului penitenciar, cu obligaţia respectării tuturor regulilor privind organizarea şi desfăşurarea examenului, pentru care vor semna declaraţia prevăzută în anexa nr. 2.2. (2) În timpul pregătirii şi susţinerii probelor de examen, observatorii sindicali au acces în sălile de lucru ale comisiilor şi de susţinere a probelor numai în prezenţa comisiilor de examen în plen, cu acordul preşedintelui comisiei centrale sau însoţiţi de către acesta. (3) În cazul încălcării măsurilor stabilite şi a normelor de conduită prevăzute în anexa nr. 3, preşedintele comisiei centrale poate dispune limitarea accesului observatorului sindical în sălile de lucru ale comisiilor şi de susţinere a probelor. ART. 10 (1) Comisia centrală are următoarele atribuţii: a) asigură aplicarea prevederilor prezentei metodologii; b) stabileşte baza materială necesară desfăşurării examenului; c) verifică îndeplinirea de către elevi a condiţiilor de participare la examen; d) elaborează planul de activităţi pentru desfăşurarea examenului, în baza graficului prevăzut la art. 3 alin. (4) din prezenta metodologie; e) organizează elevii în grupe pentru susţinerea probelor şi asigură instruirea acestora privind programul, condiţiile şi regulile de desfăşurare a examenului; f) întocmeşte documentele necesare organizării şi desfăşurării examenului, precum şi concluziile privind desfăşurarea acestuia; g) transmite Direcţiei management resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor procesul-verbal centralizator final şi concluziile privind desfăşurarea examenului, în termen de 10 zile de la finalizarea examenului; h) asigură efectuarea comunicărilor impuse de desfăşurarea examenului şi afişarea rezultatelor după fiecare probă; i) asigură respectarea parcurgerii etapelor de soluţionare a contestaţiilor depuse de elevi. (2) Secretariatul comisiei centrale de absolvire are următoarele atribuţii: a) întocmeşte documentele necesare desfăşurării examenului; b) primeşte şi înregistrează contestaţiile depuse de elevi; c) răspunde de arhivarea lucrărilor scrise, proiectelor, fişelor de evaluare a proiectelor şi a susţinerii orale şi a tuturor documentelor întocmite pe parcursul desfăşurării examenului; d) îndeplineşte alte atribuţii stabilite în prezenta metodologie sau prin dispoziţia preşedintelui comisiei centrale. ART. 11 (1) Preşedintele comisiei centrale răspunde de întreaga activitate privind organizarea şi desfăşurarea examenului şi are următoarele atribuţii: a) stabileşte responsabilităţi şi atribuţii concrete pentru fiecare persoană implicată în organizarea şi desfăşurarea examenului; b) propune directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, dacă este cazul, schimbări în componenţa comisiei centrale şi/sau a comisiilor; c) instruieşte personalul privind atribuţiile ce îi revin în cadrul examenului; d) instruieşte elevii cu privire la modul de desfăşurare a examenului; e) stabileşte, în urma consultării cu membrii comisiilor, intervalele de timp alocate desfăşurării probelor, structura biletelor de examen şi a fişelor de evaluare pentru proba practică, structura testelor pentru proba scrisă, precum şi procedura de lucru a comisiilor şi dotările necesare; f) validează biletele de examen şi fişele de evaluare pentru proba practică, precum şi testele pentru proba scrisă, după ce acestea au fost întocmite de către comisii; g) verifică modul de lucru al comisiilor şi asigură respectarea măsurilor stabilite pentru asigurarea corectitudinii, transparenţei şi legalităţii examenului; h) răspunde de asigurarea confidenţialităţii subiectelor de examen şi de asigurarea condiţiilor de siguranţă pentru activitatea comisiilor prevăzute la art. 7 alin. (1), fiind obligat să ia toate măsurile care se impun pentru prevenirea divulgării subiectelor de examen sau a baremelor de corectare şi notare înainte de susţinerea probelor de către elevi; i) dispune utilizarea variantei de subiecte de rezervă pentru proba scrisă, în condiţiile prezentei metodologii; j) stabileşte prin tragere la sorţi supraveghetorii pentru proba practică şi pentru fiecare sală în care se desfăşoară proba scrisă, din personalul nominalizat prin decizia de zi pe unitate; k) asigură multiplicarea subiectelor pentru proba scrisă, în prezenţa membrilor comisiei centrale şi a cel puţin 3 elevi, într-un număr de exemplare egal cu numărul elevilor şi urmăreşte ca subiectele să fie introduse în plicuri, care se sigilează şi se înmânează responsabililor de săli; l) asigură afişarea baremelor de corectare şi notare la expirarea timpului alocat probei scrise; m) asigură afişarea rezultatelor examenului la sediul Şcolii şi transmiterea acestora către Administraţia Naţională a Penitenciarelor; n) întocmeşte concluziile cu privire la desfăşurarea examenului. (2) Vicepreşedintele comisiei centrale se subordonează nemijlocit preşedintelui comisiei centrale şi are următoarele atribuţii: a) propune preşedintelui comisiei centrale măsurile care se impun pentru identificarea, amenajarea şi dotarea corespunzătoare a spaţiilor destinate organizării şi desfăşurării examenului; b) propune preşedintelui comisiei centrale măsurile care se impun pentru asigurarea pazei spaţiilor destinate comisiilor de examen, pentru depozitarea şi păstrarea documentelor întocmite cu ocazia examenului şi pentru restricţionarea accesului în zonele de examen; c) sprijină activitatea preşedintelui comisiei centrale în ceea ce priveşte condiţiile de siguranţă şi securitate pentru desfăşurarea examenului şi pentru spaţiile destinate lucrărilor comisiilor (sigilarea/desigilarea încăperilor şi a fişetelor); d) sprijină activitatea preşedintelui comisiei centrale cu privire la buna desfăşurare a probelor de examen, instruirea personalului implicat în examen şi a elevilor, precum şi cu privire la coordonarea, îndrumarea şi controlul modului de desfăşurare a probelor de examen; e) duce la îndeplinire alte sarcini stabilite de către preşedintele comisiei centrale, în limitele sale de competenţă şi în conformitate cu prevederile prezentei metodologii. (3) Secretarul-şef al secretariatului comisiei centrale are următoarele atribuţii: a) răspunde de păstrarea ştampilei de examen şi de aplicarea acesteia pe documentele de examen; b) primeşte de la preşedinţii comisiilor pentru proba practică fişele de evaluare a probei practice şi procesele-verbale centralizatoare cu rezultatele probei practice; c) întocmeşte procesul-verbal referitor la alegerea şi desigilarea plicurilor cu variantele de subiecte pentru proba scrisă, precum şi la multiplicarea acestora; d) primeşte de la responsabilii de săli lucrările, procesul-verbal de predare a lucrărilor, subiectele, lucrările anulate, foile tipizate de răspuns şi ciornele nefolosite; e) amestecă lucrările, le numerotează şi le predă spre corectare preşedintelui comisiei pentru proba scrisă; f) primeşte de la preşedintele comisiei pentru proba scrisă lucrările, borderourile individuale de notare şi borderoul centralizator; g) asistă la desigilarea lucrărilor şi înscrie notele finale în procesul-verbal cu rezultatele probei scrise; h) primeşte contestaţiile depuse de elevi; i) primeşte de la preşedinţii comisiilor de examinare pentru susţinerea proiectelor: proiectele, fişele de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, borderourile individuale de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale şi procesele-verbale centralizatoare cu rezultatele probei de susţinere a proiectelor; j) întocmeşte procesul-verbal centralizator final; k) gestionează documentele care conţin informaţii clasificate nivel "secret de serviciu" elaborate la nivelul comisiilor; l) răspunde de păstrarea documentelor de examen; m) stabileşte sarcini pentru ceilalţi membri ai secretariatului comisiei centrale. ART. 12 (1) Comisiile de examinare pentru proba practică au următoarele atribuţii: a) elaborează biletele de examen şi fişele de evaluare pentru proba practică, în conformitate cu structura stabilită de către preşedintele comisiei centrale; b) evaluează şi notează modul în care elevii tratează/rezolvă activităţile/situaţiile de pe biletele de examen şi completează, pentru fiecare elev, câte o fişă de evaluare a probei practice; c) completează procesele-verbale centralizatoare cu rezultatele probei practice. (2) Comisia de evaluare pentru proba scrisă are următoarele atribuţii: a) elaborează subiectele, variantele de subiecte şi baremul de corectare şi notare pentru proba scrisă, în conformitate cu structura stabilită de către preşedintele comisiei centrale; b) verifică şi notează lucrările scrise conform baremului de corectare şi notare; c) completează borderourile individuale de notare şi borderoul centralizator. (3) Comisiile de examinare pentru susţinerea proiectelor au următoarele atribuţii: a) evaluează şi notează proiectele şi modul în care elevii susţin proiectele şi completează, pentru fiecare elev, câte un borderou individual de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale; b) completează procesele-verbale cu rezultatele probei de susţinere a proiectelor; c) completează partea a IV-a a fişelor de evaluare a proiectelor şi a susţinerii orale; d) completează procesele-verbale centralizatoare cu rezultatele probei de susţinere a proiectelor. ART. 13 Şcoala asigură spaţii corespunzătoare pentru efectuarea instructajelor, spaţii şi dotări specifice pentru desfăşurarea probelor de examen, spaţii de lucru pentru comisii, spaţii pentru păstrarea documentelor care conţin informaţii clasificate nivel "secret de serviciu", spaţii pentru secretariatul comisiei centrale, precum şi mijloacele, rechizitele şi tehnica de calcul necesare. ART. 14 Personalul implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului, inclusiv cel nominalizat ca observator din partea sindicatelor, are obligaţia de a respecta măsurile stabilite de către preşedintele comisiei centrale şi normele de conduită prevăzute în anexa nr. 3 şi de a informa imediat, în scris, preşedintele comisiei centrale referitor la neregulile de orice fel constatate personal ori despre care ia cunoştinţă, precum şi despre orice încercare de influenţare exercitată asupra sa în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea examenului. ART. 15 Sunt interzise divulgarea subiectelor sau a rezolvărilor acestora, înainte de finalizarea probelor de examen, sustragerea, înlocuirea sau modificarea lucrărilor scrise, modificarea nejustificată de note şi medii, facilitarea unor acţiuni sau intenţii de fraudă ori alte acţiuni care prejudiciază corectitudinea examenului. ART. 16 În perioada desfăşurării examenului se interzice accesul persoanelor neautorizate în spaţiile prevăzute la art. 13 din prezenta metodologie, precum şi în zonele semnalizate corespunzător. ART. 17 (1) Persoanele implicate în organizarea şi desfăşurarea examenului, inclusiv cele nominalizate ca observatori din partea sindicatelor, precum şi elevii se prezintă în spaţiile destinate desfăşurării probelor de examen fără a avea asupra lor cărţi, caiete, notiţe, foi, mape, serviete, poşete, precum şi orice tip de aparatură electronică, medii de stocare a datelor, telefoane mobile sau alte dispozitive de comunicare la distanţă ori alte obiecte care pot fi folosite la fraudarea probelor sau prin care se pot afecta corectitudinea şi confidenţialitatea examenului. (2) În cazul nerespectării prevederilor alin. (1), preşedintele comisiei centrale dispune scoaterea în afara spaţiilor de examen şi interzicerea accesului în aceste zone, precum şi retragerea tuturor responsabilităţilor pentru persoanele identificate în astfel de situaţii sau eliminarea din examen, după caz. (3) Înainte de începerea activităţilor specifice de lucru în cadrul comisiilor şi a probelor de examen, preşedintele comisiei centrale are obligaţia de a solicita persoanelor respectarea prevederilor alin. (1) şi de a păstra în loc sigur obiectele predate de către cei în cauză pe toată durata desfăşurării activităţilor în comisii sau susţinerii probelor de către elevi, după caz. ART. 18 (1) Fraudele şi tentativele de fraudă se soluţionează prin eliminarea elevului în cauză din examen. (2) Elevii şi personalul implicat în organizarea examenului, inclusiv reprezentantul nominalizat ca observator din partea sindicatelor, au obligaţia de a preda orice obiect interzis dintre cele prevăzute la art. 17 alin. (1) şi de a se supune controlului corporal specific dispus de către preşedintele comisiei centrale în timpul organizării şi desfăşurării probelor de examen, respectiv în spaţiile sau zonele stabilite pentru aceste activităţi. ART. 19 Se consideră fraudă sau, după caz, tentativă de fraudă, care se soluţionează cu eliminarea din examen a elevului în cauză, următoarele fapte: a) intrarea în sălile în care se desfăşoară probele de examen având asupra sa obiecte interzise din categoria celor enumerate la art. 17 alin. (1), indiferent dacă acestea au fost sau urmau a fi utilizate efectiv de către elev şi indiferent de forma, starea fizică sau de funcţionare a acestora; b) utilizarea sau încercarea de utilizare a obiectelor din categoria celor enumerate la art. 17 alin. (1) de către elevi în timpul cât se află în sălile de susţinere a probelor de examen; c) comunicarea între elevi în timpul desfăşurării probelor; d) copierea de pe ciorna/lucrarea altui elev; e) solicitarea de sprijin adresată de către elevi personalului care participă la desfăşurarea probelor. ART. 20 (1) În cazul fraudei sau tentativei de fraudă constatate la proba practică, preşedintele comisiei reţine ciorna elevului şi eventualele mijloace de probă, solicită elevului în cauză să scrie o declaraţie, întocmeşte un proces-verbal pe care îl semnează şi membrii comisiei, din care să rezulte în ce a constat frauda săvârşită, la care se ataşează probele materiale, dacă este cazul. (2) În cazul fraudei sau tentativei de fraudă constatate la proba scrisă, responsabilul de sală reţine lucrarea elevului şi eventualele mijloace de probă, solicită elevului în cauză să scrie o declaraţie, întocmeşte un proces-verbal pe care îl semnează şi ceilalţi supraveghetori, din care să rezulte în ce a constat frauda săvârşită, la care se ataşează probele materiale, dacă este cazul. (3) Refuzul elevului de a declara în scris se consemnează în procesul-verbal menţionat la alin. (1) şi (2). (4) Dacă frauda sau tentativa de fraudă a fost săvârşită la susţinerea probei practice, în procesul-verbal centralizator cu rezultatele probei practice se înscrie menţiunea "FRAUDĂ" în rubrica rezervată notei finale. (5) Dacă frauda sau tentativa de fraudă a fost săvârşită la susţinerea probei scrise, lucrarea se anulează cu menţiunea "FRAUDĂ", sub semnătura responsabilului de sală, iar în procesul-verbal cu rezultatele probei scrise se înscrie menţiunea "FRAUDĂ" în rubrica rezervată notei finale. (6) Documentele prevăzute la alin. (1) şi (2) se predau secretarului-şef al comisiei centrale. CAP. III Desfăşurarea examenului SECŢIUNEA 1 Desfăşurarea probei practice ART. 21 Proba practică constă în aplicarea de către elevi a cunoştinţelor şi dovedirea deprinderilor specifice calificării "agent de penitenciare", în situaţii asemănătoare realităţii, în condiţii de examen. ART. 22 Proba practică a examenului se desfăşoară, de regulă, în cabinete şi simulatoare din incinta Şcolii sau în spaţii amenajate corespunzător din unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. ART. 23 (1) Tematica şi criteriile de evaluare pentru proba practică sunt stabilite în cadrul şedinţelor comune ale comisiilor metodice ale catedrelor de Teorie şi practică penitenciară şi Ştiinţe juridice şi socioumane, sunt aprobate de directorul Şcolii şi se afişează cu cel puţin 60 de zile înainte de începerea examenului de absolvire. (2) La stabilirea tematicii şi criteriilor de evaluare a cunoştinţelor şi a deprinderilor specifice se vor avea în vedere competenţele din domeniile Teorie şi practică penitenciară, Psihologie penitenciară şi Comunicare, prevăzute la art. 5 alin. (2) din prezenta metodologie. ART. 24 (1) Cu 48 de ore înainte de începerea probei practice, preşedintele comisiei centrale stabileşte, în urma consultării cu membrii comisiilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a), structura biletelor de examen, timpul maxim alocat tratării/rezolvării acestora, structura fişelor de evaluare, procedura de lucru a comisiilor, precum şi spaţiile de simulare pentru susţinerea probei practice şi spaţiile separate de pregătire a elevilor pentru aceasta. (2) În intervalul prevăzut la alin. (1), comisiile elaborează biletele de examen şi fişele de evaluare a probei practice, iar preşedinţii comisiilor, împreună cu membrii acestora, instruiesc membrii asistenţi cu privire la îndeplinirea sarcinilor/rolurilor în cadrul desfăşurării scenariilor de simulare, conform subiectelor de examen stabilite. (3) Membrii asistenţi nu participă la procesul de concepere a subiectelor şi de evaluare a elevilor în cadrul probei practice. (4) Numărul de bilete de examen şi de fişe de evaluare a probei practice este cel puţin egal cu numărul elevilor care susţin proba practică în aceeaşi zi; biletele se numerotează, iar fişele de evaluare poartă acelaşi număr cu biletele corespunzătoare acestora. ART. 25 Subiectul înscris în fiecare bilet de examen reprezintă o activitate, o situaţie sau o succesiune de activităţi ori situaţii întâlnite în mod curent sau care pot apărea în exercitarea atribuţiilor specifice agentului de penitenciare; activităţile/ situaţiile trebuie să aibă grade de dificultate şi complexitate apropiate, iar timpul alocat tratării/rezolvării acestora trebuie să fie de minimum 15 minute. ART. 26 (1) Fişele de evaluare a probei practice, conform anexei nr. 4, cuprind criteriile de evaluare stabilite în conformitate cu prevederile art. 23 din prezenta metodologie şi se întocmesc individual pentru fiecare bilet de examen. (2) La completarea fişelor de evaluare comisiile vor avea în vedere stabilirea concretă a itemilor corespunzători fiecărui categorii de evaluare, cu raportare la subiectul înscris pe biletul corespunzător fişei, respectiv: a) evaluarea activităţilor specifice desfăşurate de către elev raportate la competenţele specifice; b) evaluarea aspectelor critice de competenţă raportate la competenţele specifice urmărite; c) evaluarea motivării teoretice şi susţinerii orale. (3) Prin evaluarea activităţilor specifice desfăşurate de către elev raportate la competenţele specifice se urmăreşte evaluarea modului de executare a activităţilor specifice profesiei de agent de penitenciare pentru tratarea/rezolvarea activităţii/situaţiei stabilite în biletul de examen, în ordine cronologică firească şi corectă, corespunzător derulării legale şi regulamentare a operaţiunilor, procedurilor şi abordărilor prevăzute în tematica de examen. (4) Prin evaluarea aspectelor critice de competenţă raportate la competenţele specifice se urmăreşte evaluarea modului de tratare/rezolvare a activităţii/situaţiei în cadrul susţinerii probei practice de către elev fără încălcarea procedurilor şi normelor regulamentare sau legale specifice profesiei de agent de penitenciare, care, prin gravitatea ei, este de natură a crea o stare de pericol pentru siguranţa personală, a colegilor, a persoanelor private de libertate sau a penitenciarului. (5) Prin evaluarea motivării teoretice şi susţinerii orale în cadrul probei practice se urmăresc evaluarea/aprecierea modului de prezentare a subiectului, explicarea activităţilor desfăşurate, argumentările, explicaţiile şi precizările suplimentare privind rezolvarea subiectului. ART. 27 (1) Elevul evaluat la proba practică va fi declarat "ADMIS" numai dacă obţine nota finală minimum 6 (şase) şi punctajul minim stabilit, respectiv minimum 5 (cinci) la fiecare dintre cele 3 categorii de evaluare stabilite conform art. 26 alin. (2) din prezenta metodologie. (2) Nota finală la proba practică reprezintă media aritmetică, cu două zecimale, a punctajelor obţinute la fiecare categorie de evaluare stabilită conform art. 26 alin. (2) din prezenta metodologie. ART. 28 (1) Comisia centrală organizează elevii în grupe pentru susţinerea probei practice, în ordine alfabetică, având în vedere numărul total de elevi şi timpul alocat desfăşurării acestei probe în graficul prevăzut la art. 3 alin. (4) din prezenta metodologie. (2) Înainte de începerea probei practice, preşedintele comisiei centrale instruieşte elevii din fiecare grupă cu privire la modul de desfăşurare a probei şi cu privire la respectarea regulilor de securitate şi sănătate în muncă. ART. 29 (1) La prezentarea elevilor pentru susţinerea probei practice, în ordinea planificării, preşedintele comisiei verifică identitatea acestora pe baza legitimaţiei de elev şi a tabelului nominal cu elevii care susţin proba practică în ziua respectivă. (2) Elevii se prezintă pentru susţinerea probei practice echipaţi în uniformă, numai după ce au lăsat în afara zonei de pregătire şi susţinere a probei toate materialele sau obiectele prevăzute la art. 17 din prezenta metodologie. ART. 30 (1) După ce a verificat identitatea elevului, preşedintele comisiei solicită acestuia să aleagă un bilet. (2) După alegerea biletului, elevul comunică comisiei numărul acestuia, primeşte o ciornă ştampilată, apoi i se cere să ocupe loc în încăperea stabilită pentru pregătirea probei, situată în afara locului în care se susţine proba practică. (3) În situaţia în care elevul constată, după un timp de gândire de maximum 3 minute, că nu poate să trateze/rezolve subiectul, poate solicita un al doilea bilet, situaţie în care membrii comisiei înscriu în fişele de evaluare a probei practice numerele ambelor bilete, elevului urmând să i se scadă 1 (un) punct din nota cuvenită pentru tratarea/rezolvarea subiectului. (4) Fiecărui elev i se acordă maximum 20 minute pentru pregătirea tratării/rezolvării subiectului şi pentru alegerea imprimatelor, mijloacelor şi materialelor necesare. ART. 31 (1) În timpul în care elevii se pregătesc pentru tratarea/rezolvarea activităţilor/situaţiilor prevăzute în biletele de examen, aceştia sunt supravegheaţi de către 2 membri ai personalului unităţii, desemnaţi de preşedintele comisiei centrale conform art. 11 alin. (1) lit. j) din prezenta metodologie. (2) Fiecare dintre supraveghetori semnează documentul prevăzut la art. 8 alin. (2) din prezenta metodologie. (3) Supraveghetorii sunt instruiţi de către preşedintele comisiei centrale şi semnează într-un proces-verbal de instruire. (4) Pe durata organizării şi desfăşurării probei practice, supraveghetorilor le este interzis să transmită elevilor informaţii sau indicaţii de orice fel şi în orice modalitate cu privire la soluţionarea subiectelor de examen pentru proba practică. ART. 32 (1) Elevul se prezintă în spaţiul în care se susţine proba practică/simulator având asupra sa imprimatele, mijloacele şi materialele necesare pentru tratarea/rezolvarea activităţii/situaţiei şi predă biletul de examen preşedintelui comisiei. (2) Membrii asistenţi din cadrul comisiei îndeplinesc sarcini/roluri în cadrul desfăşurării scenariilor de simulare, conform subiectelor prevăzute în biletul de examen, fără a sugera elevului modul de tratare/rezolvare a acestora. (3) Elevul tratează/rezolvă activitatea/situaţia aflată în bilet în maximum 20 de minute. (4) După rezolvarea activităţii/situaţiei probei sau la expirarea timpului stabilit, elevul prezintă comisiei modul în care a tratat/rezolvat activitatea/situaţia şi răspunde la întrebările adresate de preşedintele şi membrii comisiei. ART. 33 (1) Fiecare membru al comisiei completează, pentru fiecare elev, câte o fişă de evaluare a probei practice care conţine criteriile/grila de apreciere corespunzătoare activităţii/situaţiei tratate/rezolvate, întocmită în conformitate cu anexa nr. 4. (2) În timpul în care elevul tratează/rezolvă activitatea/ situaţia, membrii comisiei bifează pe fişele de evaluare a probei practice elementele de competenţă dovedite de către acesta şi criteriile realizate. (3) Modul de tratare/rezolvare a activităţii/situaţiei şi răspunsurile date de către elev se notează de către membrii comisiei cu note de la 10 la 1, în conformitate cu art. 26 şi 27 din prezenta metodologie, iar notele acordate se înscriu în fişele de evaluare a probei practice. ART. 34 (1) După completarea fişelor de evaluare a probei practice, acestea sunt predate preşedintelui comisiei pentru a verifica existenţa situaţiilor în care sunt diferenţe de notare de un punct sau mai mari între notele acordate de către fiecare examinator. (2) În cazul în care preşedintele comisiei constată diferenţele de notare prevăzute la alin. (1), comisia reanalizează fişele de evaluare în cauză şi stabileşte notele pe care le înscrie cu culoare roşie în fişele modificate. (3) După încheierea fişelor de evaluare a probei practice, acestea sunt predate de către preşedintele comisiei secretarului acesteia. (4) Secretarul comisiei înscrie notele acordate elevului de către fiecare membru al comisiei într-un proces-verbal centralizator cu rezultatele probei practice, întocmit în conformitate cu anexa nr. 5, şi calculează nota finală, reprezentând media aritmetică a notelor acordate, cu două zecimale, fără rotunjire, înscriind menţiunea "ADMIS" sau "RESPINS", după caz, în dreptul fiecărui elev evaluat. (5) Preşedintele şi membrii comisiei verifică datele înscrise în procesul-verbal centralizator cu rezultatele probei practice şi semnează pe fiecare pagină. (6) După desfăşurarea probei practice de către elevii unei grupe, preşedintele comisiei predă secretarului-şef al comisiei centrale fişele de evaluare a probei practice şi procesul-verbal centralizator cu rezultatele probei practice. (7) Rezultatele probei practice se afişează în ziua susţinerii probei şi nu pot fi contestate. (8) Doar elevii declaraţi "ADMIS" la proba practică au dreptul să susţină proba scrisă. SECŢIUNEA a 2-a Desfăşurarea probei scrise ART. 35 Proba scrisă are ca scop evaluarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite în domeniile Teorie şi practică penitenciară şi Ştiinţe juridice şi socioumane, stabilite conform prevederilor art. 5 alin. (3), şi se desfăşoară în ziua stabilită în graficul prevăzut la art. 3 alin. (4) din prezenta metodologie. ART. 36 Subiectele şi baremele de corectare şi notare pentru proba scrisă sunt elaborate de comisia de evaluare prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. b) din prezenta metodologie, cu respectarea următoarelor cerinţe: a) să fie în concordanţă cu programele şcolare şi cu standardul de pregătire profesională; b) să fie astfel formulate încât să permită evaluarea complexă a cunoştinţelor elevilor; c) să asigure cuprinderea echilibrată a tematicii pentru examen; d) să aibă un grad de complexitate corespunzător conţinutului tematicii pentru examen, astfel încât să fie posibilă tratarea acestora în timpul alocat; e) să asigure unitatea de evaluare. ART. 37 (1) Structura variantelor de subiecte pentru proba scrisă se stabileşte de către preşedintele comisiei centrale, în urma consultării cu membrii comisiei, cu 24 de ore înainte de susţinerea probei. (2) În termenul stabilit la alin. (1), comisia concepe subiectele, ţinând cont de cerinţele prevăzute la art. 36 din prezenta metodologie. (3) În ziua susţinerii probei scrise, cu maximum 3 ore înainte de începerea acesteia, se elaborează 3 variante de subiecte; fiecare variantă, semnată de către comisie şi ştampilată de către secretarul-şef pe fiecare pagină, se introduce într-un plic, se sigilează şi se aplică ştampila de examen a Şcolii. (4) Plicurile cu variantele de subiecte se predau preşedintelui comisiei centrale de către preşedintele comisiei de evaluare pentru proba scrisă. (5) În prezenţa comisiei centrale şi a cel puţin 3 elevi, unul dintre elevi alege un plic pentru proba scrisă şi un plic de rezervă. (6) Plicul extras pentru proba scrisă se desface de către preşedintele comisiei centrale în prezenţa membrilor acesteia şi a elevilor prevăzuţi la alin. (5). (7) Varianta extrasă se multiplică într-un număr de exemplare egal cu numărul elevilor. (8) După multiplicare, subiectele se introduc în plicuri, care se sigilează şi se ştampilează, urmând să fie înmânate responsabililor de săli. (9) Plicul extras pentru varianta de rezervă este păstrat de către preşedintele comisiei centrale şi va fi utilizat numai în următoarele situaţii: a) varianta extrasă conţine erori de natură să afecteze desfăşurarea probei; b) varianta extrasă nu respectă condiţiile prevăzute la art. 36 din prezenta metodologie; c) există suspiciuni motivate privind compromiterea confidenţialităţii subiectelor; d) alte situaţii temeinic justificate. (10) Persoanele care asistă la alegerea şi desfacerea plicurilor şi la multiplicarea variantei extrase certifică acest fapt prin semnătură într-un proces-verbal întocmit de secretarul-şef al comisiei centrale. (11) Pentru varianta extrasă, comisia de evaluare pentru proba scrisă elaborează baremul de corectare şi notare în timpul desfăşurării probei scrise şi îl afişează după expirarea timpului alocat acesteia. ART. 38 (1) Proba scrisă se desfăşoară în săli din care sau înlăturat materialele care pot constitui surse de informare pentru elevi. (2) În ziua desfăşurării probei scrise, pe uşa fiecărei săli se afişează tabelul nominal, în ordine alfabetică, cu elevii repartizaţi în sala respectivă. (3) Personalul necesar supravegherii elevilor în săli şi personalul care asigură legătura între aceştia şi comisia centrală se stabileşte prin decizie de zi pe unitate emisă de directorul Şcolii. (4) În ziua susţinerii probei scrise, preşedintele comisiei centrale desemnează, prin tragere la sorţi, minimum 2 supraveghetori pentru fiecare sală, dintre care unul este desemnat responsabil de sală. (5) Dacă într-o sală sunt repartizaţi mai mult de 25 de elevi, numărul de supraveghetori va fi suplimentat cu cel puţin câte un supraveghetor la fiecare 25 elevi. (6) Nu pot fi desemnaţi pentru supraveghere profesorii de specialitate la modulele de studiu din care s-a stabilit tematica pentru proba scrisă. (7) După desemnare, fiecare dintre supraveghetori semnează documentul prevăzut la art. 8 alin. (2) din prezenta metodologie. (8) Supraveghetorii sunt instruiţi de către preşedintele comisiei centrale şi semnează într-un proces-verbal de instruire. (9) Înainte de a se deplasa spre sălile unde au fost repartizaţi, responsabilii de săli primesc: a) tabelul nominal cu elevii repartizaţi în sală; b) foi tipizate de răspuns, cu colţ negru pentru secretizare; c) hârtie ştampilată pentru ciorne; d) etichete; e) procese-verbale de predare-primire a lucrărilor, întocmite în conformitate cu anexa nr. 6. ART. 39 (1) Accesul elevilor în săli este permis cu cel puţin 30 de minute înainte de începerea probei scrise. (2) Elevii se prezintă în săli echipaţi în uniforma de oraş, fără coifură. (3) La intrarea elevilor în sală, supraveghetorii verifică identitatea acestora pe baza legitimaţiei de elev şi a tabelului nominal cu elevii repartizaţi în sala respectivă. (4) Elevii ocupă locurile în ordinea înscrisă în tabel, numai după ce au lăsat în afara sălii toate materialele sau obiectele prevăzute la art. 17 alin. (1) din prezenta metodologie, punânduli-se în vedere toate aspectele privind respectarea şi aplicarea prevederilor art. 17-20 din prezenta metodologie. (5) Identificarea ulterioară intrării în sală a unor elevi care au asupra lor obiecte interzise din categoria celor prevăzute la art. 17 alin. (1) din prezenta metodologie atrage eliminarea din examen a elevului în cauză. ART. 40 După intrarea elevilor în sală, responsabilul de sală desfăşoară următoarele activităţi: a) informează elevii cu privire la interdicţia utilizării surselor de informare sau comunicare şi precizează situaţiile care sunt considerate tentativă de fraudă sau fraudă, precum şi consecinţele unor astfel de situaţii, conform prevederilor art. 17-20 din prezenta metodologie; b) înmânează fiecărui elev câte o foaie tipizată de răspuns şi o hârtie ştampilată pentru ciornă; c) precizează elevilor modul de completare a colţului secretizat al foilor tipizate de răspuns şi regulile de completare a grilelor de răspuns; d) precizează elevilor că înscrierea numelui pe foile tipizate de răspuns, în afara rubricii care se secretizează, precum şi orice alte semne distinctive care ar permite identificarea elevului care a redactat/completat lucrarea atrag anularea lucrării respective; e) verifică corectitudinea înscrierii datelor şi apoi secretizează foaia tipizată de răspuns prin lipirea etichetei; f) precizează elevilor că rezolvarea subiectelor se face exclusiv pe foaia tipizată de răspuns şi că rezolvările scrise pe ciorne sau pe foile cu subiecte nu se iau în considerare; g) se deplasează la locul stabilit pentru a primi foile cu subiecte, în plic sigilat, pe care îl deschide în sala în care a fost repartizat, în prezenţa elevilor; h) distribuie fiecărui elev din sală câte o foaie cu subiecte; i) informează elevii cu privire la durata desfăşurării probei scrise şi afişează în loc vizibil ora începerii, respectiv ora finalizării acesteia. ART. 41 Colţul fiecărei foi tipizate de răspuns este lipit cu acelaşi tip de etichete pentru toţi elevii, se semnează de către preşedintele sau vicepreşedintele comisiei centrale, iar secretarul-şef aplică ştampila de examen. ART. 42 (1) Din momentul primirii subiectelor, elevii pot părăsi sala numai dacă predau lucrările semnate de persoanele prevăzute la art. 41 din prezenta metodologie şi semnează de predarea acestora. (2) În cazuri excepţionale, dacă un elev solicită, din motive întemeiate, medicale ori fiziologice, părăsirea temporară a sălii, acesta este însoţit de unul dintre supraveghetori până la înapoierea în sală. (3) Elevii care nu se află în sală în momentul distribuirii subiectelor pierd dreptul de a mai susţine proba scrisă. ART. 43 Timpul destinat probei scrise este de maximum 4 ore din momentul primirii subiectelor de către toţi elevii din sală. ART. 44 (1) În timpul desfăşurării probei scrise, în sălile de examen au dreptul să intre numai preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul-şef ai comisiei centrale. (2) Reprezentantul Ministerului Educaţiei Naţionale şi observatorii din partea organizaţiilor sindicale au acces în săli în timpul desfăşurării probei scrise numai însoţiţi de una din persoanele prevăzute la alin. (1), cu aprobarea preşedintelui comisiei centrale. ART. 45 (1) Pentru redactarea lucrărilor, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. (2) Se interzic înscrierea de către elev pe foaia tipizată de răspuns a oricărui semn distinctiv care ar permite identificarea elevului care a redactat/completat lucrarea, precum şi completarea foii tipizate în alt mod decât cel stabilit. ART. 46 La cerere, responsabilul de sală distribuie suplimentar elevilor foi tipizate de răspuns sau hârtie ştampilată pentru ciorne; rubricile din colţul care urmează să fie secretizat se completează în acelaşi mod ca şi la foile tipizate de răspuns distribuite iniţial. ART. 47 (1) În cazul în care un elev solicită să îşi transcrie lucrarea, acesta primeşte o altă foaie tipizată de la responsabilul de sală. (2) După distribuirea, la cerere, a unei noi foi tipizate de răspuns, responsabilul de sală are obligaţia de a anula imediat lucrarea care urmează a fi transcrisă, prin înscrierea în diagonală a cuvântului "ANULAT", sub semnătura acestuia. (3) Responsabilul de sală este obligat să reţină lucrarea înlocuită şi anulată, după ce elevul a efectuat transcrierea acesteia; timpul de transcriere nu trebuie să depăşească timpul alocat desfăşurării probei. ART. 48 În timpul desfăşurării probei scrise, supraveghetorilor le este interzis să dea indicaţii referitoare la modalitatea de rezolvare a subiectelor de către elevi, să părăsească sala, să desfăşoare orice activitate care să le distragă atenţia atât lor, cât şi elevilor, să permită elevilor să discute între ei, să copieze unii de la ceilalţi ori să folosească surse de informare. ART. 49 (1) Elevii predau lucrările şi subiectele responsabilului de sală înainte sau la expirarea timpului acordat; ultimii 5 elevi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări. (2) La predarea lucrărilor de către elevi, responsabilul de sală verifică dacă lucrările scrise sunt semnate şi ştampilate, barează spaţiile nescrise, verifică numărul de pagini scrise/completate şi îl trece în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor, pe care îl semnează şi elevii. (3) Subiectele şi lucrările anulate se strâng separat. ART. 50 (1) Responsabilii de săli, în prezenţa preşedintelui sau vicepreşedintelui comisiei centrale, predau secretarului-şef lucrările, procesul-verbal de predare a lucrărilor, subiectele, lucrările anulate, foile tipizate de răspuns şi ciornele nefolosite. (2) Secretarul-şef al comisiei centrale verifică dacă numărul lucrărilor corespunde cu numărul semnăturilor din procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor. (3) Secretarul-şef al comisiei centrale amestecă şi numerotează cu cerneală roşie lucrările. ART. 51 Lucrările sunt predate cu proces-verbal de predare-primire pentru corectare şi notare preşedintelui comisiei de evaluare pentru proba scrisă. SECŢIUNEA a 3-a Corectarea şi notarea lucrărilor scrise ART. 52 Corectarea şi notarea lucrărilor se realizează de către membrii comisiei de evaluare pentru proba scrisă prevăzuţi la art. 7 alin. (2) lit. b), în intervalul de timp stabilit în graficul prevăzut la art. 3 alin. (4) din prezenta metodologie. ART. 53 (1) Lucrările se corectează de către fiecare membru al comisiei de evaluare pentru proba scrisă prevăzuţi la art. 7 alin. (2) lit. b), se notează cu note de la 10 la 1, cu două zecimale fără rotunjire, iar notele se înscriu în borderouri individuale de notare, întocmite în conformitate cu anexa nr. 7, cu respectarea baremelor de corectare şi notare. (2) În cazul în care unul dintre membrii comisiei constată existenţa unor înscrieri, semnături sau alte semne distinctive care ar permite identificarea elevului care a redactat/completat lucrarea, informează preşedintele comisiei; după analizarea situaţiei, împreună cu membrii comisiei, preşedintele poate propune preşedintelui comisiei centrale anularea lucrării. (3) Lucrările aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 45 din prezenta metodologie se anulează de către comisie fără a fi desigilate şi nu se evaluează. (4) Preşedintele comisiei înscrie notele acordate de către membrii comisiei prevăzuţi la alin. (1) într-un borderou centralizator, întocmit potrivit anexei nr. 8, pe baza căruia calculează nota finală, reprezentând media aritmetică a notelor acordate fiecărei lucrări, cu două zecimale, fără rotunjire. (5) În cazul în care preşedintele comisiei constată diferenţe de un punct sau mai mari între notele acordate de membrii comisiei prevăzuţi la alin. (1), comisia de evaluare recorectează lucrarea în cauză, stabileşte nota finală a lucrării şi o înscrie distinct în borderoul centralizator. (6) Preşedintele şi membrii comisiei semnează fiecare pagină a borderoului centralizator. (7) Notele finale se înscriu pe lucrări, în cifre şi litere, cu cerneală de culoare roşie, de către preşedintele comisiei, care le certifică prin semnătură. (8) Notele înscrise pe lucrări sunt verificate de către preşedintele comisiei centrale, care certifică acest fapt prin semnătură pe fiecare lucrare. (9) Lucrările, borderourile individuale de notare şi borderoul centralizator sunt predate secretarului-şef al comisiei centrale, pe bază de proces-verbal. ART. 54 (1) În intervalele de timp în care nu se corectează, lucrările şi borderourile individuale de notare sunt păstrate în dulapuri metalice închise şi sigilate. (2) În intervalele de timp în care membrii comisiei nu se află în încăperea repartizată, uşile şi ferestrele sunt încuiate şi sigilate. ART. 55 (1) Colţurile secretizate ale lucrărilor se deschid de către secretariat, în prezenţa comisiei centrale, în plen. (2) Secretarul-şef al comisiei centrale înscrie notele finale în procesul-verbal cu rezultatele probei scrise, cuprins în anexa nr. 9. ART. 56 (1) Procesul-verbal cu rezultatele probei scrise se afişează până la data stabilită în graficul prevăzut la art. 3 alin. (4) din prezenta metodologie. (2) Nota minimă pentru a fi declarat "ADMIS" la proba scrisă este 5 (cinci). (3) Odată cu afişarea rezultatelor probei scrise la sediul Şcolii se afişează şi termenul de depunere şi de soluţionare a contestaţiilor, zilele de desfăşurare a probei de susţinere a proiectelor, precum şi tabelele cu planificarea elevilor pentru susţinerea acesteia. (4) Doar elevii declaraţi "ADMIS" la proba scrisă au dreptul să participe la proba de susţinere a proiectelor. SECŢIUNEA a 4-a Soluţionarea contestaţiilor ART. 57 (1) Elevii pot solicita recorectarea lucrărilor scrise. (2) Contestaţiile se formulează în scris şi sunt adresate preşedintelui comisiei centrale. (3) Contestaţiile sunt predate personal de către elevi secretarului-şef al comisiei centrale, în termen de 4 ore de la data şi ora afişării rezultatelor probei scrise. (4) Contestaţiile depuse se înregistrează de către secretariatul comisiei centrale. (5) Contestaţiile depuse în afara termenului prevăzut la alin. (3) se resping. ART. 58 În cazul înregistrării unei contestaţii, lucrarea respectivă se recorectează de către comisia pentru soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă, prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. c) din prezenta metodologie. ART. 59 (1) În vederea recorectării, secretarul-şef al comisiei centrale resigilează lucrările prin lipirea colţului drept, acoperă cu etichete notele acordate iniţial şi numerele de ordine şi renumerotează lucrările. (2) Preşedintele comisiei centrale semnează colţul lipit al fiecărei lucrări, iar secretarul-şef aplică ştampila. (3) Preşedintele comisiei centrale predă lucrările, însoţite de foaia cu subiecte şi de baremul de corectare şi notare, pe bază de proces-verbal, preşedintelui comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă. ART. 60 (1) Lucrările se corectează şi se notează de membrii comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă, iar notele se înscriu în borderouri individuale de notare, cu respectarea procedurii şi baremului de corectare şi notare folosit la proba scrisă. (2) În intervalele de timp în care nu se corectează, lucrările şi borderourile individuale de notare sunt păstrate în dulapuri metalice închise şi sigilate. (3) În intervalele de timp în care membrii comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă nu se află în încăperea repartizată, uşile şi ferestrele sunt încuiate şi sigilate. (4) Preşedintele comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă înscrie notele acordate de către fiecare membru într-un borderou centralizator, pe baza căruia calculează nota finală, reprezentând media aritmetică a notelor acordate fiecărei lucrări, cu două zecimale, fără rotunjire. (5) În cazul în care preşedintele comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă constată diferenţe de un punct sau mai mari între notele acordate de membrii comisiei, comisia recorectează lucrarea în cauză, stabileşte nota finală a lucrării şi o înscrie distinct în borderoul centralizator. (6) Preşedintele şi membrii comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă semnează fiecare pagină a borderoului centralizator. ART. 61 (1) Notele finale se înscriu pe lucrări, în cifre şi litere, cu cerneală de culoare roşie, de către preşedintele comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă, care le certifică prin semnătură. (2) Notele înscrise pe lucrări sunt verificate de către preşedintele comisiei centrale, care certifică acest fapt prin semnătură pe fiecare lucrare. (3) Lucrările recorectate, borderourile individuale de notare şi borderourile centralizatoare sunt predate de către preşedintele comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă secretarului-şef al comisiei centrale, pe bază de proces-verbal. ART. 62 (1) Colţurile secretizate ale lucrărilor se deschid de către secretariat, în prezenţa comisiei centrale, în plen. (2) Secretarul-şef al comisiei centrale înscrie notele finale obţinute după recorectare în procesul-verbal cu rezultatele obţinute la contestaţii, cuprins în anexa nr. 10. ART. 63 (1) În cazul în care după recorectarea lucrării se constată o diferenţă de cel puţin 0,5 puncte între nota obţinută şi nota iniţială, comisia centrală admite contestaţia. (2) În cazul în care după recorectarea lucrării se constată o diferenţă mai mică de 0,5 puncte faţă de nota iniţială, contestaţia nu este admisă, iar nota iniţială nu se modifică. (3) Dacă nota acordată iniţial este de cel puţin 9,50 sau cuprinsă în intervalul 4,50-5,00, atunci nota finală este nota obţinută la recorectare. (4) Nota finală acordată după recorectare este definitivă. ART. 64 Procesul-verbal cu rezultatele obţinute la contestaţii se afişează la sediul Şcolii, la data stabilită în graficul prevăzut la art. 3 alin. (4) din prezenta metodologie. SECŢIUNEA a 5-a Desfăşurarea probei de susţinere a proiectelor ART. 65 Proba de susţinere a proiectelor se desfăşoară în perioada stabilită în graficul prevăzut la art. 3 alin. (4) din prezenta metodologie, în baza planificării aprobate de preşedintele comisiei centrale. ART. 66 (1) Proiectul trebuie să ofere elevilor posibilitatea să demonstreze capacitatea de utilizare a competenţelor dobândite prin abordarea teoretică sau practică a unor probleme specifice, realizarea de machete, filme documentare, rezolvarea de studii de caz etc. din domeniul calificării profesionale de "agent de penitenciare". (2) Proiectul se realizează de către fiecare elev sau grup de elevi, după caz, sub coordonarea directă a unui îndrumător de proiect, stabilit din cadrul personalului didactic de specialitate al Şcolii. ART. 67 (1) Propunerile privind stabilirea îndrumătorilor de proiecte şi a temelor de proiect se fac în cadrul şedinţei comune a comisiilor metodice ale catedrelor Teorie şi practică penitenciară, Ştiinţe juridice şi socioumane şi Instrucţia tragerii şi pregătire fizică, se avizează de către directorul adjunct pentru învăţământ al Şcolii şi se aprobă de către directorul Şcolii. (2) Lista temelor se afişează la sediul Şcolii înainte de finalizarea semestrului I, pentru anul şcolar în curs. (3) Temele proiectelor trebuie să se încadreze, obligatoriu, în curriculumul pentru calificarea profesională de "agent de penitenciare" şi să se raporteze la standardul de pregătire profesională. (4) Temele se stabilesc în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (4) şi (5), având în vedere competenţe din domeniile Teorie şi practică penitenciară, Ştiinţe juridice şi socioumane şi Instrucţia tragerii şi pregătire fizică. (5) Îndrumătorul de proiect înscrie în partea I a fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale competenţele utilizate pentru elaborarea proiectului, conform prevederilor anexei nr. 11. ART. 68 (1) Pot fi îndrumători de proiect cadrele didactice de specialitate care predau la modulele prevăzute la art. 5 alin. (5) din prezenta metodologie. (2) Îndrumătorii de proiect sunt, de regulă, cadre didactice de specialitate cu experienţă în evaluarea competenţelor profesionale. ART. 69 (1) În semestrul I al anului şcolar, directorul Şcolii stabileşte calendarul activităţilor pentru realizarea proiectelor, care cuprinde: a) perioada în care elevii consultă lista temelor; b) data şi ora la care se organizează şedinţa de instruire privind alegerea, repartizarea temelor şi realizarea proiectelor; c) data şi ora la care se realizează şedinţa de repartizare a temelor de proiect; d) perioada de depunere de către elevi a cererilor pentru repartizarea temelor de proiect, întocmite conform anexei nr. 12; e) perioada de elaborare a proiectelor; f) perioada de depunere a proiectelor şi a fişelor de evaluare. (2) În cadrul şedinţei de instruire a elevilor privind alegerea, repartizarea temelor şi realizarea proiectelor, acestora li se vor prezenta aspecte referitoare la: modul de repartizare a temelor de proiect, procedura de întocmire a proiectelor şi respectarea normelor privind forma proiectului: autenticitatea conţinutului, originalitatea lucrării, situaţiile care pot fi considerate plagiat şi consecinţele nerespectării acestora. (3) Opţiunile elevilor pentru temele de proiect sunt luate în evidenţă de către îndrumătorii de proiecte în cadrul şedinţei de repartizare a temelor, la care participă directorul adjunct pentru învăţământ, în calitate de coordonator al activităţii, şi şeful Biroului planificare învăţământ şi bibliotecă, în calitate de secretar. (4) Şeful Biroului planificare învăţământ şi bibliotecă încheie un proces-verbal privind repartizarea temelor de proiect, în care semnează şi elevii. (5) Elevii aleg temele de proiect, în ordinea descrescătoare a mediilor calculate din notele obţinute la modulul de studiu "Paza locurilor de deţinere şi supravegherea persoanelor private de libertate". (6) În cazul în care există elevi cu aceeaşi medie, prioritatea acestora în alegerea temei de proiect se realizează ţinându-se cont de media calculată din notele obţinute la modulul de studiu "Evidenţa persoanelor private de libertate". (7) După repartizarea temelor, elevii completează cererile pentru repartizarea temelor de proiect şi le depun personal la Biroul planificare învăţământ şi bibliotecă, în perioada prevăzută la alin. (1) lit. d). ART. 70 (1) Îndrumătorii de proiect elaborează fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, conform anexei nr. 11, care constituie instrument de monitorizare a progresului activităţilor la proiect, pe tot parcursul derulării acestuia (primele trei părţi ale fişei). (2) Îndrumătorii de proiect prezintă spre validare fişele de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale în şedinţă comună a comisiilor metodice ale catedrelor Teorie şi practică penitenciară, Ştiinţe juridice şi socioumane şi Instrucţia tragerii şi pregătire fizică. (3) Îndrumătorii de proiect prezintă fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale fiecăruia dintre elevii ale căror proiecte le monitorizează. (4) Îndrumătorul de proiect desfăşoară următoarele activităţi: a) stabileşte cu fiecare elev al cărui proiect îl îndrumă planul de activităţi şi etapele de elaborare a proiectului; b) face recomandări privind bibliografia şi documentaţia necesare realizării proiectului; c) oferă consultaţii, monitorizează progresul în realizarea proiectului şi stadiul redactării acestuia; d) se asigură că fiecare elev al cărui proiect îl coordonează realizează un proiect personal şi original, cu respectarea regulilor privind forma şi autenticitatea conţinutului; e) realizează cel puţin 3 întâlniri de monitorizare a proiectului cu fiecare elev, conform planificării individuale, şi consemnează observaţiile în fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale; f) completează, pentru fiecare elev monitorizat, fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale (partea I - Monitorizarea progresului realizării proiectului, partea a II-a - Aprecierea calităţii activităţii elevului, partea a III-a - Aprecierea calităţii proiectului); g) stabileşte, în funcţie de punctajul obţinut la părţile a II-a şi a III-a, dacă proiectul îndeplineşte din punct de vedere calitativ şi al conţinutului condiţiile pentru a fi supus evaluării. ART. 71 (1) Proiectele sunt elaborate individual de către elevi, în perioada prevăzută la art. 69 alin. (1) lit. e) din prezenta metodologie. (2) Proiectele sunt elaborate în cel puţin două exemplare, dintre care unul se predă îndrumătorului de proiect, pentru comisia de examinare, iar celălalt rămâne la elev, cu excepţia machetelor realizate ca material auxiliar la proiect, care pot fi realizate într-un singur exemplar, ce se predă îndrumătorului de proiect împreună cu forma scrisă a proiectului. (3) În cazuri excepţionale, în care proiectul implică un grad ridicat de complexitate, creativitate şi volum mare de muncă, elevii pot fi repartizaţi şi în grupuri de maximum 3 pentru o singură temă. (4) Elevii elaborează proiectele respectând ghidul metodologic prevăzut în anexa nr. 13. (5) Toate lucrările realizate de către elevi conform art. 66 din prezenta metodologie şi predate pentru evaluare în cadrul probei de examen devin proprietatea Şcolii, care dobândeşte astfel drepturi depline de păstrare şi utilizare a acestora în cadrul activităţilor didactice, ştiinţifice, profesionale şi auxiliare desfăşurate de către Şcoală sau în cadrul parteneriatelor şi proiectelor comune cu alte organizaţii, fără a mai fi necesar acordul autorilor acestora. (6) Însuşirea lucrării de către elev de la altă persoană şi prezentarea acesteia ca fiind proiect personal sau citarea din opere ştiinţifice fără a indica sursa bibliografică atrage eliminarea elevului din examen. ART. 72 (1) Îndrumătorul de proiect depune la Biroul planificare învăţământ şi bibliotecă proiectul finalizat şi fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, întocmită conform anexei nr. 11, cu primele trei părţi completate, şi semnată, în perioada prevăzută la art. 69 alin. (1) lit. f) din prezenta metodologie. (2) Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale se înregistrează la secretariatul Şcolii. ART. 73 Înainte de începerea probei de susţinere a proiectelor, preşedintele comisiei centrale stabileşte, în urma consultării cu membrii comisiilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. d) din prezenta metodologie, intervalele de timp alocate desfăşurării probei şi dotările necesare. ART. 74 (1) Comisia centrală organizează elevii în grupe pentru proba de susţinere a proiectelor, în ordine alfabetică, având în vedere numărul total de elevi şi timpul alocat desfăşurării acestei probe în graficul prevăzut la art. 3 alin. (4) din prezenta metodologie. (2) Înainte de începerea probei de susţinere a proiectelor, preşedintele comisiei centrale instruieşte elevii din fiecare grupă cu privire la modul de desfăşurare a acesteia. ART. 75 (1) Cu 72 de ore înainte de susţinerea probei, secretarul-şef al comisiei centrale predă proiectele şi fişele de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale preşedinţilor comisiilor pentru susţinerea proiectelor, pe bază de proces-verbal de predare-primire. (2) Comisiile de examinare pentru susţinerea proiectelor efectuează verificarea proiectelor şi fişelor de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale în termenul prevăzut la alin. (1). (3) Preşedintele şi membrii comisiei completează partea I a borderoului individual de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, conform prevederilor anexei nr. 14, înscriu data completării şi semnează. (4) Secretarul comisiei înscrie în partea a IV-a a fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, conform prevederilor anexei nr. 11 - Acordarea notei finale de evaluare a proiectului, punctajele consemnate în partea I a borderourilor individuale de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale. ART. 76 (1) La începerea probei de susţinere a proiectelor, în spaţiul destinat desfăşurării acesteia pot intra toţi elevii planificaţi în ziua respectivă. (2) Desfăşurarea probei de susţinere a proiectului are caracter public, fără ca persoanele prezente în asistenţă să poată interveni; preşedintele comisiei poate dispune întreruperea examinării şi eliminarea din sală a persoanelor cu atitudine şi comportament necorespunzătoare. (3) Pentru susţinerea probei de examen elevii se prezintă echipaţi în uniforma de oraş, fără coifură. (4) La intrarea elevilor, preşedintele comisiei verifică identitatea acestora pe baza legitimaţiei de elev şi a tabelului nominal cu elevii care susţin proba în ziua respectivă. (5) Elevii se prezintă în spaţiul destinat desfăşurării probei de susţinere a proiectelor fără a avea asupra lor mape, serviete, poşete, precum şi orice tip de aparatură electronică, telefoane mobile sau alte dispozitive de comunicare la distanţă. (6) Elevii pot avea asupra lor un exemplar al proiectului şi numai acele mijloace tehnice - medii de stocare a informaţiilor, folii, planşe, machete sau alte materiale - care sunt strict necesare pentru susţinerea proiectelor. ART. 77 (1) După ce a verificat identitatea, preşedintele comisiei invită elevul să prezinte proiectul. (2) În vederea susţinerii proiectului, elevul optează pentru propria modalitate de prezentare, în care va evidenţia principalele probleme abordate şi contribuţia personală la realizarea acestuia. (3) Pentru prezentarea proiectului se acordă fiecărui elev aproximativ 20 de minute. (4) În timpul în care elevul prezintă proiectul, preşedintele şi membrii comisiei completează partea a II-a a borderourilor individuale de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, conform prevederilor anexei nr. 14. (5) Membrii comisiei adresează elevului întrebări în legătură cu conţinutul proiectului, de regulă, după terminarea prezentării proiectului. (6) Pentru prezentarea şi susţinerea orală a proiectului se acordă punctaje. ART. 78 (1) După completarea părţii a II-a a borderourilor individuale de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, acestea sunt predate secretarului comisiei. (2) Secretarul comisiei desfăşoară următoarele activităţi: a) înscrie în partea a IV-a a fişei de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale punctajele înscrise în partea a II-a a borderourilor individuale de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale, întocmite conform anexei nr. 14 de către preşedinte şi de fiecare membru al comisiei; b) calculează notele, ca fiind media punctajelor acordate de fiecare examinator, calculată cu două zecimale, fără rotunjire; c) calculează nota finală, reprezentând media aritmetică a notelor prevăzute la lit. b), cu două zecimale, fără rotunjire, apoi semnează. (3) Preşedintele şi membrii comisiei verifică şi semnează fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale. (4) Proiectele sunt notate cu note de la 10 la 1, iar nota minimă pentru a fi declarat "ADMIS" la proba de susţinere a proiectelor este 6 (şase). (5) După desfăşurarea probei de susţinere a proiectelor de către elevii unei grupe, secretarul comisiei întocmeşte un proces-verbal centralizator cu rezultatele probei de susţinere a proiectelor, întocmit conform anexei nr. 15. (6) Preşedintele şi membrii comisiei verifică datele înscrise în procesul-verbal centralizator cu rezultatele probei de susţinere a proiectelor şi semnează pe fiecare pagină. (7) După desfăşurarea probei de susţinere a proiectelor de către elevii unei grupe, preşedintele comisiei predă secretarului-şef al comisiei centrale: proiectele, fişele de evaluare a proiectelor şi a susţinerii orale, borderourilor individuale de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale şi procesul-verbal centralizator cu rezultatele probei de susţinere a proiectelor. (8) Rezultatele probei de susţinere a proiectelor se afişează în aceeaşi zi, după finalizarea probei de către toată grupa planificată, şi nu pot fi contestate. ART. 79 Secretarul-şef al comisiei centrale întocmeşte procesul-verbal centralizator final, întocmit potrivit anexei nr. 16, care cuprinde următoarele date, referitoare la fiecare elev: a) nota obţinută la proba practică; b) nota obţinută la proba scrisă, după soluţionarea contestaţiilor; c) nota obţinută la proba de susţinere a proiectului; d) media finală a examenului, ca fiind media aritmetică între nota obţinută la proba practică, nota obţinută la proba scrisă şi nota obţinută la proba de susţinere a proiectului, calculată cu două zecimale, fără rotunjire; e) una dintre menţiunile: "ADMIS" sau "RESPINS", în funcţie de media finală obţinută; f) se fac menţiunile "NEPREZENTAT" sau "ELIMINAT DIN EXAMEN", după caz, pentru elevii care nu s-au prezentat la examen sau care au fost eliminaţi din examen şi au fost declaraţi "RESPINS". ART. 80 Pentru a fi declaraţi "ADMIS" la examenul de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare, elevii trebuie să obţină cel puţin nota 6 (şase) la proba practică, cel puţin nota 5 (cinci) la proba scrisă, cel puţin nota 6 (şase) la proba de susţinere a proiectelor, iar media finală trebuie să fie cel puţin 6 (şase). ART. 81 Procesul-verbal centralizator final se afişează la sediul Şcolii, la data stabilită în graficul prevăzut la art. 3 alin. (4) din prezenta metodologie. ART. 82 La finalizarea examenului, secretariatul comisiei centrale transmite Direcţiei management resurse umane din Administraţia Naţională a Penitenciarelor documentele privind examenul (procesul-verbal centralizator final şi concluziile privind desfăşurarea examenului). CAP. IV Absolvirea cursului postliceal ART. 83 (1) Media de absolvire a cursurilor Şcolii este media aritmetică a mediei generale obţinute pe perioada şcolarizării şi a mediei finale a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare, calculată cu două zecimale, fără rotunjire. (2) Media generală obţinută pe perioada şcolarizării reprezintă media aritmetică a mediilor finale ale modulelor de studiu parcurse, inclusiv media obţinută la purtare. (3) Media finală a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare reprezintă media aritmetică între nota obţinută la proba practică, nota obţinută la proba scrisă şi nota obţinută la proba de susţinere a proiectului. ART. 84 Elevii care au fost declaraţi "ADMIS" la examenul de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare sunt declaraţi absolvenţi. CAP. V Sesiunea unică de reexaminare ART. 85 (1) Sesiunea unică de reexaminare se organizează şi se desfăşoară în baza deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în termen de cel mult 30 de zile de la data finalizării examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare. (2) Procedura de organizare şi desfăşurare a sesiunii unice de reexaminare este aceeaşi cu cea prevăzută pentru examenul de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare, cu excepţia termenului de depunere a cererii de înscriere la sesiunea de reexaminare, care este de 3 zile lucrătoare de la data finalizării examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare. ART. 86 (1) La sesiunea unică de reexaminare pot participa elevii care se află în una dintre următoarele situaţii: a) au fost declaraţi "RESPINS" în condiţiile art. 79 din prezenta metodologie; b) au lipsit motivat de la probele examenului; c) au întrerupt examenul din motive obiective; d) le-au fost anulate lucrările scrise în condiţiile art. 53 alin. (2). (2) Sesiunea unică de reexaminare presupune susţinerea tuturor probelor prevăzute pentru examen. (3) În cadrul sesiunii unice de reexaminare, elevii care au fost declaraţi "RESPINS" la proba practică sau la proba scrisă susţin proiectele elaborate pentru examen. (4) Elevii care au fost declaraţi "RESPINS" la proba de susţinere a proiectelor susţin proiecte având aceleaşi teme ca proiectele elaborate pentru examen. ART. 87 Nu pot participa la sesiunea de reexaminare elevii care se află în una dintre următoarele situaţii: a) au fost eliminaţi din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă; b) ale căror proiecte elaborate pentru examen nu sunt originale, fiind incidente prevederile art. 71 alin. (6); c) au lipsit nemotivat de la probele examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare; d) nu au întocmit cerere de înscriere în termenul prevăzut la art. 85 alin. (2) din prezenta metodologie. CAP. VI Dispoziţii finale ART. 88 Directorul Şcolii are obligaţia de a propune directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor actualizarea şi completarea Planului-cadru de învăţământ în conformitate cu modificările legislative aplicabile sistemului naţional de învăţământ sau sistemului public de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, intrate în vigoare de la data începerii anului şcolar şi până la data prevăzută pentru începerea examenului. ART. 89 După promovarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare, elevilor li se eliberează acte de studii care atestă absolvirea cursurilor Şcolii, în conformitate cu normele Ministerului Educaţiei Naţionale şi reglementărilor interne. ART. 90 Prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, absolvenţii cursurilor Şcolii sunt numiţi ca funcţionari publici cu statut special definitivi şi li se acordă gradul profesional de agent de penitenciare. ART. 91 (1) Elevii declaraţi "RESPINS" nu sunt numiţi ca funcţionari publici cu statut special, nu li se acordă gradul profesional de agent de penitenciare şi sunt obligaţi să restituie cheltuielile de şcolarizare, în conformitate cu reglementările specifice. (2) Elevilor aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1) li se eliberează, la cerere, o adeverinţă care să ateste frecventarea cursului. ART. 92 (1) Este declarat şef de promoţie absolventul care a obţinut cea mai mare medie de absolvire a cursurilor Şcolii. (2) Gradul profesional, numele şi prenumele şefului de promoţie sunt înscrise pe placa de onoare a Şcolii. ART. 93 (1) Repartizarea absolvenţilor la unităţile din sistemul penitenciar se realizează prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a cursurilor Şcolii, pe locurile alocate, în funcţie de opţiunea absolvenţilor. (2) În cazul în care mai mulţi absolvenţi au aceeaşi medie de absolvire, departajarea acestora se face prin aplicarea succesivă a următoarelor criterii: a) media generală obţinută în perioada şcolarizării; b) media finală a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare. (3) Elevii care promovează sesiunea unică de reexaminare sunt repartizaţi pe locurile rămase neocupate, cu respectarea prevederilor alin. (1) şi (2). ART. 94 Lucrările scrise, proiectele, fişele de evaluare a proiectelor şi a susţinerii orale şi toate documentele elaborate cu ocazia organizării şi desfăşurării examenului de absolvire se păstrează în arhiva Şcolii, în conformitate cu prevederile legale. ART. 95 Anexele nr. 1, 2.1, 2.2 şi 3-16 fac parte integrantă din prezenta metodologie. ANEXA 1 la metodologie
MINISTERUL JUSTIŢIEI Nr. ..... din ..........
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor
de Penitenciare Târgu Ocna
Elev .....(numele, prenumele tatălui, prenumele elevului)......
Clasa ........ Promoţia ...................
Aprob
─────
............................................
(gradul profesional, numele şi prenumele)
Director Şcoala Naţională de Pregătire a
Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna
Domnului ......(gradul profesional, numele şi prenumele)..... Director al Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna Stimate Domnule director, Vă rog să-mi aprobaţi înscrierea la examenul de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare, sesiunea ............., în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, aprobată prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.412/C/2013, cu modificările ulterioare. Menţionez faptul că am urmat cursurile Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna în anul şcolar ..... - ....., am situaţia şcolară încheiată la toate modulele din curriculum şi am obţinut creditele prevăzute în standardul de pregătire profesională. Precizez faptul că am luat la cunoştinţă şi sunt de acord cu metodele de evaluare, condiţiile şi programul de desfăşurare a procesului de evaluare aşa cum sunt stabilite prin metodologia sus-menţionată. Faţă de cele menţionate, vă rog să dispuneţi.
Data: ............. Semnătura ............
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Certific faptul că solicitantul a fost înmatriculat în │
│ anul şcolar .............., are situaţia şcolară încheiată la toate │
│ modulele din curriculum şi a obţinut creditele prevăzute în standardul de │
│ pregătire profesională. │
│ │
│ Media generală de şcolarizare ......(în cifre şi litere)........ │
│ │
│ │
│ ........(gradul profesional, numele şi prenumele)........... │
│ Şef birou planificare învăţământ şi bibliotecă │
│ │
│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 2.1 la metodologie
MINISTERUL JUSTIŢIEI Nr. ..... din ..........
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor
de Penitenciare Târgu Ocna
Văzut
─────
......................................
(gradul profesional, numele şi prenumele)
Preşedintele comisiei centrale
DECLARAŢIE (pentru preşedinţii şi membrii comisiilor) Subsemnatul, ..................., în calitate de preşedinte/membru*) în:────────── *) Declarantul va încercui literele corespunzătoare comisiilor în care a fost numit.────────── a) Comisia de examinare pentru proba practică; b) Comisia de evaluare pentru proba scrisă; c) Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă; d) Comisia de examinare pentru susţinerea proiectelor, la examenul de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare organizat la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, desfăşurat în perioada .............., declar pe propria răspundere că: - nu am calitatea de soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv cu niciunul dintre elevi; - nu am calitatea de soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv cu niciunul dintre componenţii fiecărei comisii în care am fost numit; - mă oblig să respect normele de conduită prevăzute în anexa nr. 3 la Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, aprobată prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.412/C/2013, cu modificările ulterioare, ce mi-au fost aduse la cunoştinţă de către preşedintele comisiei centrale.
Data ................ Semnătura ...............
Dată în prezenţa noastră
...........................................
(gradul profesional, prenumele şi numele)
Secretar-şef al comisiei centrale
ANEXA 2.2 la metodologie
MINISTERUL JUSTIŢIEI Nr. ..... din ..........
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor
de Penitenciare Târgu Ocna
Văzut
─────
......................................
(gradul profesional, numele şi prenumele)
Preşedintele comisiei centrale
DECLARAŢIE (secretar-şef/secretar/ responsabil sală examen/ supraveghetor sală/alte atribuţii) Subsemnatul, ..............., în calitate de ...............*) în cadrul examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare organizat la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, desfăşurat în perioada ................., declar pe propria răspundere că:────────── *) Declarantul va înscrie în clar calitatea sa în cadrul examenului: secretar-şef/secretar/responsabil sală examen/supraveghetor sală/alte atribuţii.────────── - nu am calitatea de soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv cu niciunul dintre elevi; - nu am calitatea de soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv cu niciunul dintre componenţii fiecărei comisii în care am fost numit; - mă oblig să respect normele de conduită prevăzute în anexa nr. 3 la Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, aprobată prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.412/C/2013, cu modificările ulterioare, ce mi-au fost aduse la cunoştinţă de către preşedintele comisiei centrale.
Data ........... Semnătura .................
Dată în prezenţa noastră**).
..........................................
(gradul profesional, prenumele şi numele)
Secretar-şef al comisiei centrale
────────── **) Declaraţia secretarului-şef va fi dată în prezenţa preşedintelui comisiei centrale.────────── ANEXA 3 la metodologie NORME DE CONDUITĂ pentru personalul implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare 1. Persoanele implicate în organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare au, pe toată durata acestuia, următoarele obligaţii generale: a) să ia cunoştinţă pe bază de semnătură şi să respecte întocmai prevederile Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, aprobată prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.412/C/2013, cu modificările ulterioare; b) să informeze imediat, în scris, preşedintele comisiei centrale referitor la neregulile de orice fel constatate personal ori despre care iau cunoştinţă, precum şi despre orice încercare de influenţare exercitată asupra lor în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare; c) să poarte în mod obligatoriu ecusoane personalizate corespunzătoare nivelului de acces în spaţiile de lucru ale comisiilor sau în cele pentru desfăşurarea probelor examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare; d) să aibă un comportament civilizat faţă de elevi şi faţă de celelalte persoane cu care intră în contact în timpul examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare; e) să manifeste solicitudine şi implicare în soluţionarea legală a cererilor elevilor sau a celorlalte persoane implicate în organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare; f) să informeze preşedintele comisiei centrale cu privire la nerespectarea normelor de conduită de către elevi sau a celor de deontologie profesională de către personalul implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare; g) să respecte confidenţialitatea datelor personale ale elevilor sau ale personalului implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare, precum şi a celorlalte date care nu sunt de interes public referitoare la acesta; h) să respecte ierarhia instituţională şi cea instituită la nivelul comisiilor de examen; i) să manifeste grijă în utilizarea materialelor şi dotărilor aparţinând unităţii sau puse la dispoziţie pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare. 2. Personalului implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare îi sunt strict interzise: a) să divulge sau să favorizeze în orice fel divulgarea conţinutului subiectelor de examen sau a rezolvărilor acestora; b) să înlocuiască, să modifice, să sustragă sau să distrugă lucrările sau orice alte înscrisuri întocmite în cadrul examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare; c) să permită accesul persoanelor neautorizate în spaţiile destinate probelor de examen, în spaţiile destinate comisiilor şi în zonele interzise accesului liber, semnalizate corespunzător; d) să iniţieze, să accepte sau să faciliteze acţiuni sau intenţii de fraudă sau alte acţiuni care prejudiciază corectitudinea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare; e) să intervină sau să accepte intervenţia altor persoane pentru favorizarea unor elevi sau pentru fraudarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare; f) să deţină telefoane mobile ori alte obiecte interzise sau să permită accesul altor persoane care au asupra lor astfel de obiecte în sălile de lucru ale comisiilor, în sălile de susţinere a probelor ori în alte zone în care acestea sunt interzise; g) să desigileze sau să încerce desigilarea colţurilor secretizate ale lucrărilor, această activitate fiind atributul exclusiv al membrilor comisiei centrale. 3. Membrii comisiilor de examen au următoarele atribuţii şi obligaţii speciale: a) să îşi desfăşoare activitatea numai în spaţiul pus la dispoziţie pentru comisia din care fac parte; b) să lucreze numai în plenul comisiilor; c) să încuie şi să sigileze ferestrele şi uşile încăperilor de lucru; d) să predea preşedintelui comisiei centrale telefoanele mobile şi orice alte obiecte interzise, în perioada de lucru a comisiilor; e) să informeze preşedintele comisiei în cazul în care constată existenţa unor înscrieri, semnături sau alte semne distinctive care ar permite identificarea elevilor care au elaborat lucrările scrise. 4. Membrilor comisiilor de examen le sunt strict interzise: a) să intre în sălile de lucru ale comisiilor cu subiecte concepute anterior sau în afara sălii de lucru; b) să copieze, să transcrie ori să transmită în orice fel date din subiectele de examen sau să le scoată în orice mod în afara sălii de lucru ori să permită, să faciliteze ori să instige alte persoane să recurgă la astfel de activităţi; c) să efectueze înscrisuri de orice fel pe lucrările pe care le corectează, cu excepţia celor prevăzute în metodologia prevăzută la pct. 1 lit. a); d) să favorizeze în orice fel elevii care susţin probele examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare. 5. Răspunderea penală nu exclude răspunderea disciplinară, administrativă sau patrimonială dacă prin fapta sa persoana implicată în organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare încalcă cu vinovăţie atribuţiile, obligaţiile şi interdicţiile stabilite în metodologia prevăzută la pct. 1 lit. a) sau de către preşedintele comisiei centrale. Răspunderea patrimonială pentru personalul implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare se angajează pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului şcolii. 6. Personalului implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare îi sunt aplicabile prevederile legale privind răspunderea şi procedura disciplinară corespunzătoare categoriei de personal din care face parte. 7. Sesizarea organelor competente în soluţionarea cauzelor disciplinare care privesc fapte săvârşite de către personalul implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare în legătură cu această activitate se poate face de către orice persoană care ia cunoştinţă de săvârşirea unor astfel de fapte. 8. Preşedintele comisiei centrale poate dispune suspendarea atribuţiilor în cadrul examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare pentru oricare dintre persoanele despre care ia cunoştinţă în mod direct sau în baza unor sesizări că ar fi săvârşit sau intenţionează să săvârşească fapte prin care să fie încălcate atribuţiile, obligaţiile şi interdicţiile stabilite în metodologia prevăzută la pct. 1 lit. a). 9. Preşedintele comisiei centrale va dispune înlocuirea persoanelor care se află în situaţiile prevăzute la pct. 8 sau, după caz, va solicita directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor înlocuirea persoanelor în cauză din componenţa comisiei centrale ori a comisiilor de examen. 10. Înlocuirea persoanelor implicate în organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare nu înlătură răspunderea penală, disciplinară, administrativă sau patrimonială a acestora. ANEXA 4 la metodologie
MINISTERUL JUSTIŢIEI ┌───────────────────────────────────┐
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR │NOTA ACORDATĂ: ......./............│
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de │Examinator: .......................│
Penitenciare Târgu Ocna │ (gradul profesional, │
EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII │ numele şi prenumele) │
PROFESIONALE DE AGENT DE PENITENCIARE │ .............................. │
│ (semnătura) │
Sesiunea .......................... └───────────────────────────────────┘
Elev: ............................................... clasa ............
(numele, prenumele tatălui, prenumele elevului)
Anterior, elevul a extras biletul nr. .......
COMISIA DE EXAMINARE PENTRU PROBA PRACTICĂ FIŞA DE EVALUARE A PROBEI PRACTICE bilet nr. .......... Data ........, ora începerii probei ........, ora finalizării probei ...........
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────────┬────────────┐
│Nr. │ Activităţi specifice desfăşurate de către elev │ Punctaj │ Realizat │
│crt.│ raportate la competenţele specifice │ stabilit │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 1. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 2. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 3. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 4. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 5. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 6. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 7. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 8. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 9. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 10.│ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 11.│ │ │ │
├────┴────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ TOTAL PUNCTAJ │ 10 │ │
├─────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────┤
│ Pentru promovarea probei trebuie obţinute minimum ......... │
│ puncte din ............ puncte stabilite. │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────────┬────────────┐
│Nr. │ Aspecte critice de competenţă raportate la │ Punctaj │ Realizat │
│crt.│ competenţele specifice urmărite │ stabilit │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 1. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 2. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 3. │ │ │ │
├────┴────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ TOTAL PUNCTAJ │ 10 │ │
├─────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────┤
│ Pentru promovarea probei trebuie obţinute minimum ......... │
│ puncte din ............ puncte stabilite. │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────┬────────────────────────────────────────────────┬──────────┬────────────┐
│Nr. │ Criterii de apreciere a motivării teoretice │ Punctaj │ Realizat │
│crt.│ şi a susţinerii orale │ stabilit │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 1. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 2. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 3. │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ 4. │ │ │ │
├────┴────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────┤
│ TOTAL PUNCTAJ │ 10 │ │
├─────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────┤
│ Pentru promovarea probei trebuie obţinute minimum ......... │
│ puncte din ............ puncte stabilite. │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 5 la metodologie
MINISTERUL JUSTIŢIEI Nr. ...... din ...........
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de
Penitenciare Târgu Ocna
EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII
PROFESIONALE DE AGENT DE PENITENCIARE
Sesiunea ................
COMISIA DE EXAMINARE PENTRU PROBA PRACTICĂ PROCES-VERBAL CENTRALIZATOR cu rezultatele probei practice Încheiat astăzi, ................, de comisia de examinare pentru proba practică. În urma susţinerii probei practice s-au consemnat următoarele rezultate:
┌────┬──────────────────┬───────┬───────┬──────────────────────────────────────┬──────┬──────────┐
│Nr. │Numele, prenumele │ Clasa │ Număr │ Nota │ Nota │Promovat/ │
│crt.│ tatălui şi │ │ bilet ├────────────┬────────────┬────────────┤finală│nepromovat│
│ │prenumele elevului│ │ │Examinator 1│Examinator 2│Examinator 3│ │ │
├────┼──────────────────┼───────┼───────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────┼──────────┤
│ 1. │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────┼───────┼───────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────┼──────────┤
│ 2. │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────┼───────┼───────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────┼──────────┤
│ 3. │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────┼───────┼───────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────┼──────────┤
│ 4. │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────┼───────┼───────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────┼──────────┤
│ 5. │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────┼───────┼───────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────┼──────────┤
│ 6. │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────┼───────┼───────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────┼──────────┤
│ 7. │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────────────┴───────┴───────┴────────────┴────────────┴────────────┴──────┴──────────┘
Preşedinte: ...................................................... ......................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
Membri: .......................................................... ......................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
.......................................................... ......................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
Secretar: ........................................................ ......................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
ANEXA 6 la metodologie MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna PROCES-VERBAL Încheiat astăzi, .........., cu ocazia susţinerii probei scrise a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciar, între .....(gradul profesional, numele şi prenumele)....., responsabil de sală la sala nr. ........, şi ......(gradul profesional, numele şi prenumele)....., secretar-şef al comisiei centrale Pentru susţinerea probei scrise au fost distribuite un număr de ..... foi tipizate (dintre care un număr de ....... foi tipizate pentru elevii care susţin proba scrisă în sală şi suplimentar un număr de ......... foi tipizate).
Am predat. Am primit.
Secretar-şef comisie centrală, Responsabil de sală,
...................... .....................
(semnătura) (semnătura)
În sala nr. ............ au susţinut proba scrisă următorii elevi:
┌────┬────────────────────┬─────────┬─────────┬───────────────────────┐
│Nr. │ Numele, prenumele │ Numărul │Semnătura│ Semnătura │
│crt.│tatălui şi prenumele│paginilor│elevului │responsabilului de sală│
│ │ elevului │ scrise │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────┤
│ 1. │ │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────┤
│ 2. │ │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────┤
│ 3. │ │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────┤
│ 4. │ │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────┤
│ 5. │ │ │ │ │
├────┼────────────────────┼─────────┼─────────┼───────────────────────┤
│ 6. │ │ │ │ │
└────┴────────────────────┴─────────┴─────────┴───────────────────────┘
NOTĂ: Prin semnătura în tabel elevul certifică predarea şi secretizarea lucrării, precum şi corectitudinea desfăşurării probei scrise. În timpul probei scrise au mai fost primite un număr de ........... foi tipizate. Total foi tipizate primite la sala nr. .......: .......... . La finalizarea probei scrise au fost predate secretariatului comisiei centrale următoarele: - un număr de ...... foi tipizate completate (lucrări scrise); - un număr de ...... foi tipizate anulate (lucrări anulate); - un număr de ...... foi tipizate necompletate. Total foi tipizate predate de la sala nr. ......: ......... . Supraveghetori sală: 1. ........................................... 2. ........................................... 3. ........................................... Obiecţiile elevilor cu privire la corectitudinea desfăşurării probei scrise: ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................ ............................................................................
Am predat. Am primit.
Responsabil de sală, Secretar-şef comisie centrală,
...................... .......................
(semnătura) (semnătura)
ANEXA 7 la metodologie MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE DE AGENT DE PENITENCIARE Sesiunea ............. COMISIA DE EVALUARE PENTRU PROBA SCRISĂ BORDEROU INDIVIDUAL DE NOTARE
┌───────────────┬──────────────────┬────────────────────────┐
│ Număr lucrare │ Nota │ Observaţii │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────────────┤
│ 1.│ │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────────────┤
│ 2.│ │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────────────┤
│ 3.│ │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────────────┤
│ 4.│ │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────────────┤
│ 5.│ │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────────────┤
│ 6.│ │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────────────┤
│ 7.│ │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────────────┤
│ 8.│ │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────────────┤
│ 9.│ │ │
├───────────────┼──────────────────┼────────────────────────┤
│ 10.│ │ │
└───────────────┴──────────────────┴────────────────────────┘
EVALUATOR: ............................ .............
(gradul profesional, numele (semnătura)
şi prenumele)
ANEXA 8 la metodologie MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE DE AGENT DE PENITENCIARE Sesiunea ..................... COMISIA DE EVALUARE PENTRU PROBA SCRISĂ BORDEROU CENTRALIZATOR
┌─────────────┬───────────┬───────────┬─────────────┬────────────┐
│Număr lucrare│Evaluator 1│Evaluator 2│ Nota finală │ Observaţii │
│ ├───────────┼───────────┤ │ │
│ │ Nota │ Nota │ │ │
├─────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
│ 1.│ │ │ │ │
├─────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
│ 2.│ │ │ │ │
├─────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
│ 3.│ │ │ │ │
├─────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
│ 4.│ │ │ │ │
├─────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
│ 5.│ │ │ │ │
├─────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
│ 6.│ │ │ │ │
├─────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
│ 7.│ │ │ │ │
├─────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
│ 8.│ │ │ │ │
├─────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
│ 9.│ │ │ │ │
├─────────────┼───────────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
│ 10.│ │ │ │ │
└─────────────┴───────────┴───────────┴─────────────┴────────────┘
PREŞEDINTE: ......................................... ................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
EVALUATOR 1: ........................................ ................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
EVALUATOR 2: ......................................... ................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
ANEXA 9 la metodologie
MINISTERUL JUSTIŢIEI Nr. ...... din ............
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor
de Penitenciare Târgu Ocna
EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE DE AGENT DE PENITENCIARE Sesiunea ............... COMISIA CENTRALĂ PROCES-VERBAL cu rezultatele obţinute la proba scrisă Încheiat astăzi, .........., de comisia centrală, formată din: preşedinte .....(gradul profesional, numele şi prenumele)......, vicepreşedinte .......(gradul profesional, numele şi prenumele)......., membri ......(gradul profesional, numele şi prenumele)......., ......(gradul profesional, numele şi prenumele)......, ...(gradul profesional, numele şi prenumele)......, ......(gradul profesional, numele şi prenumele)....... şi secretar-şef .....(gradul profesional, numele şi prenumele)......... În urma susţinerii probei scrise s-au consemnat următoarele rezultate:
┌────┬─────────────────────────┬─────────┬──────┬──────────────┐
│Nr. │Numele, prenumele tatălui│ Clasa │ Nota │ Observaţii │
│crt.│ şi prenumele elevului │ │ │ │
├────┼─────────────────────────┼─────────┼──────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────┼─────────┼──────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────┼─────────┼──────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────┼─────────┼──────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────┼─────────┼──────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴─────────────────────────┴─────────┴──────┴──────────────┘
Preşedinte: ............................................ .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
Vicepreşedinte: ........................................ .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
Membri: ................................................ .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
................................................ .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
................................................ .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
................................................ .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
Secretar-şef: .......................................... .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
ANEXA 10 la metodologie
MINISTERUL JUSTIŢIEI Nr. ..... din ........
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor
de Penitenciare Târgu Ocna
EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE DE AGENT DE PENITENCIARE Sesiunea ............... COMISIA CENTRALĂ PROCES-VERBAL cu rezultatele obţinute după soluţionarea contestaţiilor Încheiat astăzi, .........., de comisia centrală, formată din:
preşedinte ........................................., vicepreşedinte ......................................,
(gradul profesional, numele şi prenumele) (gradul profesional, numele şi prenumele)
membri ............................................., .....................................................,
(gradul profesional, numele şi prenumele) (gradul profesional, numele şi prenumele)
............................................., .......................................................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (gradul profesional, numele şi prenumele)
şi secretar-şef ..........................................
(gradul profesional, numele şi prenumele)
În urma recorectării lucrărilor scrise s-au consemnat următoarele rezultate:
┌────┬────────────────────────┬────────┬─────────────────────┬──────────────┐
│Nr. │ Numele, prenumele │ Clasa │ Nota │ │
│crt.│ tatălui şi prenumele │ ├─────────┬───────────┤ Contestaţie │
│ │ elevului │ │Iniţială │ După │ Admisă/ │
│ │ │ │ │recorectare│ Respinsă │
├────┼────────────────────────┼────────┼─────────┼───────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────┼────────┼─────────┼───────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────┼────────┼─────────┼───────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────┼────────┼─────────┼───────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴────────────────────────┴────────┴─────────┴───────────┴──────────────┘
Preşedinte: .......................................... ....................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
Vicepreşedinte: ...................................... ....................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
Membri: .............................................. ....................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
.............................................. ....................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
.............................................. ....................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
.............................................. ....................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
Secretar-şef: ........................................ ....................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
ANEXA 11 la metodologie
MINISTERUL JUSTIŢIEI Nr. ...... din ........
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor
de Penitenciare Târgu Ocna
FIŞA DE EVALUARE A PROIECTULUI ŞI A SUSŢINERII ORALE
TEMA PROIECTULUI
............................................................
Elev .................................................
(numele, prenumele tatălui şi prenumele)
Clasa ............
Îndrumător de proiect ...................................... ..............
(gradul profesional, numele şi prenumele) (specializarea)
Partea I: Monitorizarea progresului realizării proiectului*1)────────── *1) Se completează de către îndrumător pe parcursul realizării proiectului.────────── 1. Data începerii activităţilor de realizare a proiectului ....................... 2. Competenţe vizate/implicate în realizarea/execuţia proiectului, conform standardului de pregătire profesională al calificării "agent de penitenciare": - ....................................................................... - ....................................................................... - ....................................................................... - ....................................................................... - ....................................................................... - ....................................................................... - ....................................................................... - ....................................................................... 3. Stabilirea planului activităţilor individuale ale elevului pentru proiect: - Data .................................... - Semnătura elevului ................................. - Semnătura îndrumătorului ................................. 4. Stabilirea planului de redactare a proiectului - prezentarea scrisă: - Perioada ............................................................. - Revizuit ............................................................. - Forma finală acceptată de către îndrumătorul de proiect .............................. 5. Întâlniri pentru monitorizarea proiectului (cel puţin 3 întâlniri):
┌────┬──────────────────────────────┬──────────────────┬───────────────────────┐
│Nr. │ │ Semnătura │ Semnătura │
│crt.│ Observaţii │ elevului │ îndrumătorului │
├────┼──────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ 1. │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ 2. │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ 3. │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ 4. │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────┤
│ 5. │ │ │ │
└────┴──────────────────────────────┴──────────────────┴───────────────────────┘
Partea a II-a: Aprecierea calităţii activităţii elevului*2)────────── *2) Se completează de către îndrumător la finalul activităţii de monitorizare. Se discută cu elevul înainte de depunerea proiectului.──────────
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬──────┬────────────┐
│Nr. │ │ DA/ │ Observaţii │
│crt.│ Criteriul │ NU │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 1.│Activităţile întreprinse în cadrul proiectului se │ │ │
│ │raportează adecvat la tema proiectului. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 2.│Abordarea temei proiectului a fost făcută dintr-o │ │ │
│ │perspectivă personală, elevul demonstrând gândire │ │ │
│ │critică. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 3.│Activităţile au fost întreprinse sub supravegherea │ │ │
│ │îndrumătorului de proiect. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 4.│Realizarea sarcinilor de lucru stabilite prin planul │ │ │
│ │proiectului a fost făcută conform planificării │ │ │
│ │iniţiale. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 5.│Documentarea pentru proiect a fost făcută cu │ │ │
│ │sprijinul şi sub supravegherea îndrumătorului de │ │ │
│ │proiect. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 6.│Identificarea bibliografiei recomandate pentru │ │ │
│ │redactarea proiectului a fost realizată integral. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 7.│Referinţele bibliografice utilizate la redactarea │ │ │
│ │proiectului au fost prelucrate corespunzător şi nu │ │ │
│ │sunt o compilaţie de citate. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 8.│Soluţiile pentru situaţiile-problemă cu care s-a │ │ │
│ │confruntat elevul pe parcursul executării proiectului│ │ │
│ │sunt personale şi au fost găsite cu ajutorul │ │ │
│ │îndrumătorului de proiect. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 9.│La realizarea sarcinilor de lucru din cadrul │ │ │
│ │proiectului elevul a făcut dovada efortului personal,│ │ │
│ │originalităţii soluţiilor propuse, a imaginaţiei şi │ │ │
│ │creativităţii în abordarea şi îndeplinirea │ │ │
│ │sarcinilor. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 10.│Soluţiile găsite de către elev pentru rezolvarea │ │ │
│ │problemelor practice sunt transferabile şi în alte │ │ │
│ │contexte practice. │ │ │
├────┴─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ Total criterii îndeplinite │ │ │
└──────────────────────────────────────────────────────────┴──────┴────────────┘
Partea a III-a: Aprecierea calităţii proiectului*3)────────── *3) Se completează de către îndrumător la finalul activităţii de monitorizare. Se discută cu elevul înainte de depunerea proiectului. Criteriile vizează proiectul în calitate de produs al activităţii elevului.──────────
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬──────┬────────────┐
│Nr. │ │ DA/ │ Observaţii │
│crt.│ Criteriul │ NU │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 1.│Proiectul are validitate în raport cu tema, scopul │ │ │
│ │şi obiectivele abordate. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 2.│Proiectul tratează aspectele relevante în raport cu │ │ │
│ │tema aleasă. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 3.│Elaborarea proiectului a fost făcută conform │ │ │
│ │planificării. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 4.│Opţiunea elevului pentru utilizarea anumitor resurse │ │ │
│ │este bine justificată şi argumentată în contextul │ │ │
│ │proiectului. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 5.│Redactarea proiectului este logică. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 6.│Redactarea proiectului demonstrează o bună │ │ │
│ │argumentare a ideilor. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 7.│Proiectul reprezintă, în sine, o soluţie personală, │ │ │
│ │cu elemente de originalitate. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 8.│Proiectul poate avea aplicabilitate practică în │ │ │
│ │unităţile penitenciare. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 9.│Realizarea proiectului a necesitat activarea unui │ │ │
│ │număr semnificativ de competenţe specifice │ │ │
│ │standardului de pregătire profesională al calificării│ │ │
│ │"agent de penitenciare". │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ 10.│Redactarea proiectului respectă cerinţele impuse, │ │ │
│ │conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a │ │ │
│ │examenului de certificare a calificării profesionale │ │ │
│ │de agent de penitenciare la Şcoala Naţională de │ │ │
│ │Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, │ │ │
│ │aprobată prin Ordinul ministrului justiţiei │ │ │
│ │nr. 2.412/C/2013, cu modificările ulterioare. │ │ │
├────┴─────────────────────────────────────────────────────┼──────┼────────────┤
│ Total criterii îndeplinite │ │ │
└──────────────────────────────────────────────────────────┴──────┴────────────┘
Proiectul îndeplineşte []/nu îndeplineşte [] din punct de vedere calitativ şi al conţinutului condiţiile pentru a fi supus evaluării. ......................................... (gradul profesional, numele şi prenumele) Îndrumător de proiect, ..................................... (semnătura) Am luat cunoştinţă. ................................ (numele şi prenumele elevului) Semnătura elevului ................. Data ............... Partea a IV-a: Acordarea notei finale de evaluare a proiectului
┌────┬─────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│Nr. │ │ Punctaje │
│crt.│ Evaluarea proiectului ├────────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │Examinator 1│Examinator 2│Examinator 3│
├────┼─────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│ 1.│Calitatea proiectului │ │ │ │
│ 2.│Prezentarea şi susţinerea orală │ │ │ │
│ │a proiectului │ │ │ │
├────┴─────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│NOTE*) │ │ │ │
├──────────────────────────────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤
│NOTA FINALĂ**) │ │ │ │
└──────────────────────────────────────┴────────────┴────────────┴────────────┘
────────── *) Note - media punctajelor acordate de fiecare examinator, calculată cu două zecimale, fără rotunjire. **) Nota finală - media notelor acordate pentru calitatea proiectului şi susţinerea orală, calculată cu două zecimale, fără rotunjire.──────────
Data: ...................
Preşedinte: .......................................... ....................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
..............................
Membri: .............................................. ....................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
.............................................. ....................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
Secretar: ............................................ ....................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
ANEXA 12 la metodologie
MINISTERUL JUSTIŢIEI Nr. ....... din ........
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor
de Penitenciare Târgu Ocna
Elev: ...............................................
(numele, prenumele tatălui, prenumele elevului)
Clasa .........
Aprob,
.........................................
(gradul profesional, numele şi prenumele)
Director Şcoala Naţională de Pregătire
a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna
Domnului .............................................
(gradul profesional, numele şi prenumele)
Director al Şcolii Naţionale de Pregătire a
Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna
Stimate Domnule director,
Vă rog să îmi aprobaţi repartizarea temei ".............................",
la modulul ........................., în vederea elaborării proiectului, în
conformitate cu prevederile art. 65-71 din Metodologia de organizare şi
desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de
penitenciare la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare
Târgu Ocna, aprobată prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.412/C/2013, cu
modificările ulterioare, având ca îndrumător de proiect pe domnul/
doamna ............................... .
Menţionez faptul că mi-au fost aduse la cunoştinţă şi sunt de acord cu
condiţiile şi procedura de întocmire a temei, cu aspectele referitoare la
respectarea normelor privind autenticitatea conţinutului lucrării şi
originalitatea acesteia, precum şi consecinţele nerespectării acestora.
Am luat cunoştinţă şi îmi exprim acordul cu privire rămânerea în
proprietatea Şcolii, după susţinerea probei, a lucrării/proiectului prezentate/
prezentat de mine în cadrul examenului, precum şi cu privire la dreptul de
utilizare a acestora de către Şcoală în cadrul activităţilor ştiinţifice,
didactice şi profesionale sau în cadrul parteneriatelor şi proiectelor comune
cu alte organizaţii, fără a mai fi necesar acordul meu prealabil, în
conformitate cu prevederile art. 71 alin. (5) din Metodologia de organizare şi
desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale de agent de
penitenciare la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare
Târgu Ocna, aprobată prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.412/C/2013, cu
modificările ulterioare.
Faţă de cele menţionate, vă rog să dispuneţi.
Data: ............... Semnătura ..............
Văzut
........................................
(gradul profesional, numele şi prenumele)
Îndrumător de proiect
Certific realitatea şi conformitatea datelor prezentate.
.............................................
(gradul profesional, numele şi prenumele)
Şef birou planificare învăţământ şi bibliotecă
ANEXA 13 la metodologie GHID METODOLOGIC privind elaborarea proiectului pentru elevii Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna 1. Prevederi generale Realizarea proiectului este un demers integrator, complex, pe parcursul căruia elevul face dovada dobândirii competenţelor specializate şi generale descrise în standardul de pregătire profesională pentru calificarea "agent de penitenciare", dobândite prin modulele prevăzute în planul de învăţământ. 2. Structura proiectului Conţinutul proiectului va fi structurat pe capitole, subcapitole, paragrafe şi subparagrafe, dar nu mai mult de 4 grade de titluri. Structura proiectului va cuprinde: - coperta; - prima foaie; - cuprins; - un capitol introductiv (ARGUMENT) în care se prezintă succint importanţa temei abordate (pot fi prezentate şi punctele de vedere existente în literatura de specialitate în legătură cu tema); - 1-2 capitole în care se dezvoltă, în urma documentării, conţinutul temei din punct de vedere teoretic; - 1-2 capitole în care se prezintă soluţiile propuse şi argumentele autorului privind aplicabilitatea practică în unităţile penitenciare sau pentru rezolvarea problemelor practice; - un capitol final în care se sintetizează concluziile şi contribuţiile personale la soluţionarea problematicii; - bibliografia - va cuprinde lucrări reprezentative din domeniul abordat; - anexe şi materiale auxiliare - tabele, scheme, grafice, schiţe, desene, machete, filme, prezentări etc. Anexele şi materialele auxiliare trebuie să reflecte conţinutul proiectului şi să fie însoţite de explicaţii care să pună în valoare conţinutul şi semnificaţia lor, într-o strânsă legătură cu ideile cuprinse în lucrare (acestea pot fi introduse şi în conţinutul lucrării). Proiectul va cuprinde, în principiu, un număr de 10-20 de pagini. Modelul de copertă, modelul primei foi şi modelul cuprinsului vor fi stabilite de către îndrumătorul de proiect. 3. Activitatea elevului pentru elaborarea proiectului Elevul desfăşoară următoarele activităţi: a) analizează tema proiectului şi identifică problemele principale de soluţionat; b) prezintă îndrumătorului de proiect planul lucrării şi bibliografia selectată; c) rezolvă cu rigurozitate problemele înscrise în Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale; d) solicită consilierea îndrumătorului de proiect ori de câte ori apar dificultăţi în elaborarea proiectului; e) prezintă îndrumătorului de proiect, la termenele stabilite, rezultatele documentării şi ale investigaţiilor, precum şi părţile elaborate din proiect; f) prezintă proiectul îndrumătorului înainte de tehnoredactare, pentru ca acesta să aibă posibilitatea să facă observaţiile ce se impun, completări şi/sau reconsiderări ale modalităţii de soluţionare; g) predă îndrumătorului, la finalizare, un exemplar din proiect. Documentarea vizează identificarea stadiului cunoaşterii domeniului în care se înscrie problematica proiectului (pe plan intern şi internaţional), clarificarea cu privire la controversele existente în literatura de specialitate şi la posibilele direcţii de continuare a activităţii. Studiul bibliografiei se face sistematic prin întocmirea de fişe în care se consemnează ideile, pasajele şi argumentele semnificative, notându-se autorul, titlul cărţii (revistei), editura, anul, ediţia, pagina, şi prin gruparea acestora pe problemele principale ale lucrării, capitole sau părţi ale acesteia sau pe obiectivele urmărite. Informaţiile obţinute în faza de documentare sunt prelucrate şi prezentate într-o formă logică, coerentă, capabilă să ofere relevanţă observaţiilor, argumentelor şi soluţiilor autorului. 4. Forma de prezentare a proiectului Tehnoredactarea reprezintă etapa finală în activitatea de elaborare a proiectului şi se realizează cu respectarea următoarelor reguli: - în Word cu fontul Arial cu semne diacritice; - setarea paginii A4: 3 cm - stânga; 2 cm - sus, jos şi dreapta; - aliniat prima linie din paragraf - 1,25 cm; - capitolele şi titlurile acestora - cu majuscule, bold, corp 14 pt.; - subcapitolele - normal, bold, italic, corp 12 pt.; - conţinutul lucrării - normal, corp 12 pt., la un rând şi jumătate; - trimiterile la bibliografie în note de subsol - corp 10 pt., la un rând; - listarea proiectului de absolvire se realizează pe o singură pagină, format A4, în două exemplare; - redactarea computerizată se va întocmi cu note de subsol; - schemele, schiţele şi desenele se vor realiza computerizat; - este obligatorie indicarea sursei de informare, care se va regăsi în lista bibliografică de la finalul lucrării, prin marcarea în ghilimele a textului preluat, urmat de trimiterea la numărul curent din bibliografie "....." [23] unde este precizat numele autorului, iniţiala prenumelui, anul de apariţie, titlul lucrării, editura, localitatea, pagina unde începe şi se termină articolul, despărţite prin cratimă (de exemplu, Vasilescu V. 2009, Aplicaţii practice, Editura Lexia, Bucureşti, 20-23); - exemplarele proiectului se îndosariază cu inel din plastic, prima foaie din plastic alb transparent, ultima foaie din carton rezistent, respectându-se structura proiectului prezentată anterior.
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ În proiecte nu vor fi utilizate informaţii clasificate! │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 14 la metodologie MINISTERUL JUSTIŢIEI ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE DE AGENT DE PENITENCIARE Sesiunea ....................... COMISIA DE EXAMINARE PENTRU PROBA DE SUSŢINERE A PROIECTELOR BORDEROU INDIVIDUAL de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale Tema: ................................................................. Elev: ............................................... Clasa ........... (numele, prenumele tatălui, prenumele elevului) Partea I - Aprecierea calităţii proiectului
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│Nr. │ │ Punctaj │
│crt.│ Indicatori ├─────────┬─────────┤
│ │ │Prevăzut │ Acordat │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 1.│Proiectul are validitate în raport cu tema, scopul │ │ │
│ │şi obiectivele abordate. │ 1 │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 2.│Proiectul tratează aspectele relevante în raport cu │ │ │
│ │tema aleasă. │ 1 │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 3.│Elaborarea proiectului a fost făcută conform │ │ │
│ │planificării. │ 1 │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 4.│Opţiunea elevului pentru utilizarea anumitor resurse │ │ │
│ │este bine justificată şi argumentată în contextul │ 1 │ │
│ │proiectului. │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 5.│Redactarea proiectului este logică. │ 1 │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 6.│Redactarea proiectului demonstrează o bună │ │ │
│ │argumentare a ideilor. │ 1 │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 7.│Proiectul reprezintă, în sine, o soluţie personală, │ │ │
│ │cu elemente de originalitate. │ 1 │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 8.│Proiectul poate avea aplicabilitate practică în │ │ │
│ │unităţile penitenciare. │ 1 │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 9.│Realizarea proiectului a necesitat activarea unui │ │ │
│ │număr semnificativ de competenţe specifice │ │ │
│ │standardului de pregătire profesională al calificării│ 1 │ │
│ │"agent de penitenciare". │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 10.│Redactarea proiectului respectă cerinţele impuse, │ │ │
│ │conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a │ │ │
│ │examenului de certificare a calificării profesionale │ │ │
│ │de agent de penitenciare la Şcoala Naţională de │ │ │
│ │Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, │ │ │
│ │aprobată prin Ordinul ministrului justiţiei │ 1 │ │
│ │nr. 2.412/C/2013, cu modificările ulterioare. │ │ │
├────┴─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ TOTAL │ 10 │ │
└──────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────────┘
Întrebări/Clarificări: ....................................................
...............................................................................
...............................................................................
...............................................................................
Examinator: ...................................... ........................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
........................
(data)
Partea a II-a - Aprecierea prezentării şi susţinerii orale a proiectului
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│Nr. │ │ Punctaj │
│crt.│ Indicatori ├─────────┬─────────┤
│ │ │Prevăzut │ Acordat │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 1.│Comunicarea orală a elevului este clară, coerentă şi │ │ │
│ │fluentă. │ 2 │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 2.│Prezentarea a fost structurată echilibrat în raport │ │ │
│ │cu tema proiectului şi cu obiectivele acestuia. │ 1 │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 3.│Elevul a demonstrat creativitate, capacitate de │ │ │
│ │sinteză şi adaptare a prezentării la situaţia de │ │ │
│ │examinare. │ 2 │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 4.│Elevul şi-a susţinut punctele de vedere şi opiniile │ │ │
│ │într-un mod personal şi bine argumentat. │ 1 │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 5.│Elevul a utilizat în prezentare elemente de grafică, │ │ │
│ │aplicaţii, TIC etc., în scopul accesibilizării │ │ │
│ │informaţiei şi al creşterii atractivităţii │ │ │
│ │prezentării. │ 1 │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 6.│Răspunsurile elevului la întrebările adresate de │ │ │
│ │către comisie │ 2 │ │
├────┴─────────────────────────────────────────────────────┼─────────┴─────────┤
│ Punct din oficiu │ 1,00 │
├──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┬─────────┤
│ TOTAL │ 10 │ │
└──────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────────┘
Întrebări: ................................................................
...............................................................................
...............................................................................
...............................................................................
Examinator: ......................................... ....................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
....................
(data)
ANEXA 15 la metodologie
MINISTERUL JUSTIŢIEI Nr. ........ din ...........
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor
de Penitenciare Târgu Ocna
EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE DE AGENT DE PENITENCIARE Sesiunea ..................... COMISIA DE EXAMINARE PENTRU PROBA DE SUSŢINERE A PROIECTELOR PROCES-VERBAL CENTRALIZATOR cu rezultatele probei de susţinere a proiectelor Încheiat astăzi, ........., de comisia de examinare pentru proba de susţinere a proiectelor, formată din:
preşedinte ........................................., membri .......................................,
(gradul profesional, numele şi prenumele) (gradul profesional, numele şi prenumele)
............................................., şi secretar ....................................,
(gradul profesional, numele şi prenumele) (gradul profesional, numele şi prenumele)
S-au consemnat următoarele rezultate:
┌────┬──────────────────────┬────────────┬────────────────┬──────────────┐
│Nr. │ Numele, prenumele │ │ │ │
│crt.│ tatălui şi prenumele │ Clasa │ Nota finală │ Observaţii │
│ │ elevului │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┤
│ 1.│ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┤
│ 2.│ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┤
│ 3.│ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┤
│ 4.│ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┤
│ 5.│ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┤
│ 6.│ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┤
│ 7.│ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┤
│ 8.│ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┤
│ 9.│ │ │ │ │
├────┼──────────────────────┼────────────┼────────────────┼──────────────┤
│ 10.│ │ │ │ │
└────┴──────────────────────┴────────────┴────────────────┴──────────────┘
Preşedinte: ....................................... .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
.............................
Membri: ........................................... .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
........................................... .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
Secretar: ......................................... .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
ANEXA 16 la metodologie
MINISTERUL JUSTIŢIEI Nr. ........ din ............
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR
Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor
de Penitenciare Târgu Ocna
EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE DE AGENT DE PENITENCIARE Sesiunea ................... COMISIA CENTRALĂ PROCES-VERBAL CENTRALIZATOR FINAL Încheiat astăzi, ............, de comisia centrală formată din
preşedinte ......................................, vicepreşedinte ...................................,
(gradul profesional, numele şi prenumele) (gradul profesional, numele şi prenumele)
membri .........................................., ..................................................,
(gradul profesional, numele şi prenumele) (gradul profesional, numele şi prenumele)
.........................................., ...................................................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (gradul profesional, numele şi prenumele)
şi secretar-şef ......................................
(gradul profesional, numele şi prenumele)
În urma susţinerii probelor examenului de certificare a calificării profesionale de agent de penitenciare, desfăşurat în perioada ................., s-au consemnat următoarele rezultate finale:
┌────┬──────────────────┬──────┬──────────────────────────┬──────────┬─────────┐
│Nr. │ Numele, prenumele│ │ Nota │ Media │ │
│crt.│ tatălui şi │Clasa ├────────┬───────┬─────────┤ finală a │Menţiuni │
│ │prenumele elevului│ │ Proba │ Proba │Proba de │examenului│ │
│ │ │ │practică│scrisă │susţinere│ │ │
│ │ │ │ │ │ a pro- │ │ │
│ │ │ │ │ │iectelor │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼────────┼───────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│ 1.│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼────────┼───────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│ 2.│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼────────┼───────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│ 3.│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼────────┼───────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│ 4.│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼────────┼───────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│ 5.│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼────────┼───────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│ 6.│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────┼────────┼───────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│ 7.│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────────────┴──────┴────────┴───────┴─────────┴──────────┴─────────┘
Preşedinte: ....................................... .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
Vicepreşedinte: ................................... .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
Membri: ........................................... .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
........................................... .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
........................................... .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
........................................... .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
Secretar-şef: ..................................... .................
(gradul profesional, numele şi prenumele) (semnătura)
-----