Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 113 din 29 ianuarie 2015 pentru completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora
EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 3 februarie 2015
Având în vedere Referatul de aprobare nr. NB 638 din 27 ianuarie 2015/816 din 28 ianuarie 2015 al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice,
având în vedere prevederile art. 23 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative,
ministrul sănătăţii şi ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emit următorul ordin:
ART. I
În anexa nr. 2 "Categorii de afectări (deficienţe) structurale şi funcţionale ale organismului, care pot determina starea de handicap (dizabilitate)" la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 28 octombrie 2002, cu modificările ulterioare, după punctul 17 al literei c) "Deficienţe funcţionale grave" de la punctul I "Afectări (deficienţe) ale sistemului nervos şi funcţiilor mentale globale" se introduce un nou punct, punctul 18, cu următorul cuprins:
"18. narcolepsie"
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătăţii,
Alin Iulian Ţucmeanu,
secretar de stat
Ministrul muncii, familiei,
protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,
Rovana Plumb
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: