Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Văzând Referatul de aprobare nr. 2.354 din 17 septembrie 2010, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară şi de Serviciul juridic, legislaţie şi contencios din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitarveterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin: ART. I Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 şi 194 bis din 26 martie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, literele c), e), g) şi p) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "c) certificat de înregistrare sanitar-veterinară - documentul emis de direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, în baza căruia este permisă desfăşurarea activităţii unităţilor şi a mijloacelor de transport care efectuează transporturi de animale vii pe o distanţă de până la 65 de km, prevăzute în anexa nr. 2; ....................................................................... e) activităţi supuse controlului sanitar-veterinar - activităţile desfăşurate în cadrul unităţilor supuse controlului sanitar-veterinar care sunt prevăzute în anexa nr. 1; ....................................................................... g) unităţi supuse controlului sanitar-veterinar - unităţile prevăzute în anexa nr. 1; ....................................................................... p) animal - mamifere, păsări domestice şi sălbatice, peşti, albine, viermi de mătase, batracieni, moluşte, gasteropode, crustacee şi tunicate;" 2. La articolul 2, litera h) se abrogă. 3. La articolul 4, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins: "(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în vederea înregistrării sanitar-veterinare a exploataţiilor comerciale de tip A, reprezentatul legal al operatorului economic depune la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti un dosar care cuprinde următoarele documente: a) cererea, în original, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6^1; b) certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului; c) cartea/cardul de exploataţie; d) declaraţia pe propria răspundere că animalele din exploataţie sunt identificate şi înregistrate în Baza naţională de date şi că orice mişcare a animalelor, inclusiv sacrificare, dispariţie şi moarte, va fi anunţată serviciilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor competente; e) declaraţia pe propria răspundere că în cazul animalelor moarte va apela la serviciile unităţilor de neutralizare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, autorizate sanitar-veterinar, în vederea ecarisării; f) declaraţia pe propria răspundere că deţine adăposturi pentru animale care să asigure acestora condiţii de sănătate şi bunăstare; g) declaraţia pe propria răspundere că exploataţia şi animalele sunt incluse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului.(1^2) În vederea înregistrării sanitar-veterinare a exploataţiilor apicole familiale, proprietarul/deţinătorul legal al familiilor de albine depune la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti un dosar care cuprinde următoarele documente: a) cererea, în original, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6^2; b) actul doveditor al dreptului de proprietate/folosinţă asupra spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea, deţinut în condiţiile legislaţiei în vigoare; c) actul doveditor al înregistrării familiilor de albine în registrul agricol; d) declaraţia pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile sanitar-veterinare prevăzute de legislaţia în vigoare pentru desfăşurarea activităţii; e) declaraţia pe propria răspundere că exploataţia şi animalele sunt incluse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului; f) declaraţia pe propria răspundere că nu efectuează/nu intenţionează să efectueze activităţi de comerţ." 4. La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. b)-d), cele prevăzute la alin. (1^1) lit. b) şi c), precum şi cele prevăzute la alin. (1^2) lit. b) şi c) se prezintă în fotocopie, însoţite de original, în vederea verificării." 5. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 6 (1) Pentru unităţile de tip adăpost câini, canisă, pensiune, hipodrom, menajerie sau circ, pet-shop, acvariu public, instalaţii, altele decât exploataţiile de acvacultură, bazine pentru pescuit sportiv, exploataţii de acvacultură care pun pe piaţă animale de acvacultură exclusiv pentru consum uman, în conformitate cu art. 1 alin. (3) lit. (c) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 139 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele ulterioare, în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a), personalul sanitar-veterinar responsabil din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti verifică dosarul şi se deplasează la faţa locului; în urma acestei acţiuni, se întocmeşte un referat de evaluare, conform modelelor A-E prevăzute în anexa nr. 9, precum şi modelului B prevăzut în anexa nr. 42, în care se precizează dacă unitatea respectă normele sanitare veterinare specifice în vigoare. (2) Deplasarea la faţa locului şi referatul de evaluare nu sunt necesare în cazul înregistrării sanitar-veterinare a celorlalte unităţi prevăzute în anexa nr. 2." 6. La articolul 14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 14 (1) Pentru unităţile care deţin autorizaţie sanitar-veterinară la data intrării în vigoare a prezentului ordin, respectiv pentru unităţile care deţin certificat de înregistrare sanitar-veterinară la data intrării în vigoare a prezentului ordin şi sunt supuse autorizării sanitar-veterinare, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după o nouă evaluare, pot emite autorizaţia sanitar-veterinară, fără a mai fi percepute tarifele prevăzute în anexa nr. 27." 7. La articolul 21, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) În vederea obţinerii autorizaţiei pentru punctul de control, operatorul economic depune la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti documentaţia prevăzută la art. 10, dacă punctul de control îndeplineşte în prealabil toate cerinţele prevăzute în anexa nr. 1 la Regulamentul (CE) nr. 1.255/97 al Consiliului din 25 iunie 1997 privind criteriile comunitare prevăzute pentru punctele de aşteptare şi de modificare a planului de itinerar prevăzut în anexa la Directiva 91/628/CEE , publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 174 din 2 iulie 1997, cu amendamentele ulterioare." 8. În anexa nr. 1 la norma sanitară veterinară, punctele 25, 26 şi 27 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "25. Exploataţie nonprofesională - exploataţie de animale organizată pentru consum familial, înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor - S.N.I.I.A. şi deţinută de persoane fizice neînregistrate la Camera de Comerţ şi Industrie a României;26. Exploataţie comercială - exploataţie de animale deţinută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condiţiile legii, înregistrate şi autorizate de oficiul registrului comerţului, înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, care îndeplineşte prevederile normelor de biosecuritate şi este autorizată sanitar-veterinar;27. Exploataţie apicolă comercială pentru material biologic - unitate de stupi delimitată, cu vatră permanentă şi cu organizare specifică, în care se desfăşoară activităţi de creştere şi selecţie a mătcilor şi/sau coloniilor/familiilor - roiurilor de albine, în vederea comercializării." 9. În anexa nr. 1 la norma sanitară veterinară, după punctul 70 se introduc două noi puncte, punctele 71 şi 72, cu următorul cuprins: "71. Exploataţie comercială de tip A - exploataţie de animale deţinută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condiţiile legii, înregistrate şi autorizate de oficiul registrului comerţului, înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, care îndeplineşte condiţiile prevăzute în anexa nr. 50 şi este înregistrată sanitar-veterinar;72. Exploataţie apicolă familială - unitate de stupi delimitată, cu vatră permanentă şi cu organizare specifică, în care se desfăşoară activităţi din domeniul apiculturii, unitate deţinută de persoane fizice care nu efectuează activităţi de comerţ." 10. În anexa nr. 2 la norma sanitară veterinară, titlul se modifică şi va avea următorul cuprins: "UNITĂŢILE ŞI MIJLOACELE DE TRANSPORT care efectuează transporturi de animale vii pe o distanţă de până la 65 km, care se supun înregistrării sanitar-veterinare la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti" 11. În anexa nr. 2 la norma sanitară veterinară, numerele curente 1, 8 şi 10 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "
┌────┬───────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┐
│NR. │DENUMIREA │DENUMIREA UNITĂŢII/MIJLOCULUI DE TRANSPORT CONFORM │
│CRT.│ACTIVITĂŢII│LEGISLAŢIEI SPECIFICE │
├────┼───────────┼───────────────────────────────────────────────────────────┤
│"1. │Creşterea │1. Staţie de incubaţie tip gospodăresc; 2. Exploataţie │
│ │păsărilor │comercială de tip A de păsări. │
├────┴───────────┴───────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
├────┬───────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ │1. Instalaţii, altele decât cele pentru activitatea de │
│ │Acvacultura│producţie în domeniul acvaculturii, în care animalele │
│8. │în ape │acvatice sunt ţinute fără intenţia de a fi puse pe piaţă, │
│ │dulci │cu excepţia acvariilor publice; 2. Exploataţii de │
│ │ │acvacultură care pun pe piaţă animale de acvacultură │
│ │ │exclusiv pentru consumul uman. │
├────┼───────────┼───────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Pescuitul │ │
│ │în ape │Bazine pentru pescuit sportive. │
│ │dulci │ │
├────┼───────────┼───────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Acvacultura│Exploataţii de acvacultură care pun pe piaţă animale de │
│ │maritimă │acvacultură exclusiv pentru consumul uman. │
├────┴───────────┴───────────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
├────┬───────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Creşterea │1. Crescătorii de vânat; 2. Complexuri de vânătoare; 3. │
│10. │altor │Exploataţie apicolă familială." │
│ │animale │ │
└────┴───────────┴───────────────────────────────────────────────────────────┘
" 12. În anexa nr. 2 la norma sanitară veterinară, după numărul curent 13 se introduc trei noi numere curente, numerele curente 14-16, cu următorul cuprins: "
┌────┬───────────┬─────────────────────┐
│ │ │DENUMIREA UNITĂŢII/ │
│NR. │DENUMIREA │MIJLOCULUI DE │
│CRT.│ACTIVITĂŢII│TRANSPORT CONFORM │
│ │ │LEGISLAŢIEI SPECIFICE│
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │Creşterea │Exploataţie │
│"14.│bovinelor │comercială de tip A │
│ │ │de bovine │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │Creşterea │Exploataţie │
│15. │ovinelor/ │comercială de tip A │
│ │caprinelor │de ovine/caprine │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │Creşterea │Exploataţie │
│16. │porcinelor │comercială de tip A │
│ │ │de porcine" │
└────┴───────────┴─────────────────────┘
" 13. În anexa nr. 3 la norma sanitară veterinară, numerele curente 4, 8 şi 10 şi nota de subsol se modifică şi vor avea următorul cuprins: "
┌────┬─────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────┐
│NR. │DENUMIREA │DENUMIREA UNITĂŢII/MIJLOCULUI DE TRANSPORT CONFORM │
│CRT.│ACTIVITĂŢII │LEGISLAŢIEI SPECIFICE │
├────┼─────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────┤
│"4. │Creşterea │Exploataţie comercială de bovine*) │
│ │bovinelor │ │
├────┴─────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
├────┬─────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ │1. Exploataţie apicolă comercială pentru material │
│8. │Creşterea altor │biologic; 2. Exploataţii de iepuri şi animale de │
│ │animale │blană*; 3. Exploataţie pentru creşterea animalelor │
│ │ │ballai. │
├────┴─────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────┤
│............................................................................│
├────┬─────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────┤
│ │Activităţi │4. Bază de achiziţii pentru animale vii; 5. Centru de│
│10. │auxiliare pentru │colectare animale vii/exploataţie de origine; 6. │
│ │creşterea │Exploataţie de carantină; 7. Puncte de control; 8. │
│ │animalelor │Punct de ieşire a animalelor vii. │
└────┴─────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────┘
* În cererea formulată de către operatorul economic se menţionează obligatoriu profilul activităţii: exploataţie de vaci de lapte, îngrăşătorie; exploataţie comercială de porcine pentru reproducţie, reproducţie şi selecţie, îngrăşătorie; exploataţie de ovine pentru reproducţie/producţie lapte, reproducţie şi selecţie, îngrăşătorie; exploataţie de păsări pentru reproducţie, inclusiv staţie de incubaţie; broiler; pui ecluzionaţi, ouă pentru incubat; herghelie, depozit de armăsari; fermă de animale de blană; lagomorfe."" 14. După anexa nr. 6 la norma sanitară veterinară se introduc două noi anexe, anexele nr. 6^1 şi 6^2, cu următorul cuprins: " ANEXA 6^1 la norma sanitară veterinară Operatorul economic ........... C.U.I./CNP ........... Adresa .......... Tel./fax .......... Nr. de înregistrare ........... din data de ....... CERERE Subsemnatul, ......................., reprezentant legal al ......................, cu sediul social în ............/(adresa completă, nr. tel., fax)/.........................., posesor al BI/CI seria ....... nr. .................., CNP ..........................., eliberat/eliberată de ........................ la data de ........................................, prin prezenta solicit înregistrarea sanitar-veterinară a exploataţiei comerciale de tip A cu codul RO ............................ din localitatea ........../(adresa completă) /........................, pentru următoarele activităţi:
┌────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. crt. │Activitatea │
├────────────────┼─────────────────────┤
│1. │ │
├────────────────┼─────────────────────┤
│2. │ │
├────────────────┼─────────────────────┤
│3. │ │
└────────────────┴─────────────────────┘
La prezenta cerere anexez următoarele documente: ......................................................................... ......................................................................... ......................................................................... ......................................................................... ......................................................................... ......................................................................... ......................................................................... Numele şi prenumele ............................. Data ................. Semnătura şi ştampila ........................ ANEXA 6^2 la norma sanitară veterinară Nr. de înregistrare ........... din data de ....... CERERE Subsemnatul, ........./(numele şi prenumele)/........., domiciliat în judeţul/municipiul ................................., posesor al actului de identitate BI/CI seria ............... nr. ............, CNP ............................, eliberat/eliberată de Poliţia ....................... la data de ............................., proprietar/deţinător legal al unui număr de ............ familii de albine, cu vatră permanentă în judeţul/municipiul ........./(adresa stupinei)/..............., localitatea/comuna/satul ................................, prin prezenta solicit înregistrarea sanitar-veterinară a exploataţiei apicole familiale. La prezenta cerere anexez următoarele documente: ......................................................... Numele şi prenumele .................. Data .................. Semnătura şi ştampila ....................." 15. După anexa nr. 49 la norma sanitară veterinară se introduce o nouă anexă, anexa nr. 50, cu următorul cuprins: " ANEXA 50 la norma sanitară veterinară CERINŢE SANITAR - VETERINARE pentru înregistrarea sanitar-veterinară a exploataţiilor comerciale de tip A 1. Exploataţia este înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor. 2. Animalele sunt identificate şi înregistrate în Baza naţională de date şi orice mişcare a animalelor, inclusiv sacrificarea, dispariţia şi moartea, este anunţată serviciilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor competente, pentru actualizarea Bazei naţionale de date. 3. Exploataţia şi animalele sunt incluse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului. 4. În cazul animalelor moarte, operatorul economic este obligat să apeleze la serviciile unităţilor de neutralizare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, autorizate sanitarveterinar, în vederea ecarisării. 5. Animalele sunt ţinute în adăposturi care să le asigure acestora condiţii de sănătate şi bunăstare."" ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Corneliu Ceică Bucureşti, 29 septembrie 2010. Nr. 112. -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.