Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 112 din 25 martie 2005 pentru aprobarea Metodologiei de finantare si selectare a proiectelor din cadrul pogramelor de interes national in domeniul protectiei copilului
EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA DREPTURILOR COPILULUI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 1 aprilie 2005
În temeiul prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 252/2001 , cu modificãrile ulterioare, şi ale <>art. 5 alin. (5) din Hotãrârea Guvernului nr. 1.432/2004 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, precum şi ale <>art. 3 din Hotãrârea Guvernului nr. 166/2005 pentru aprobarea programelor de interes naţional în domeniul protecţiei drepturilor copilului,
secretarul de stat al Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului emite prezentul ordin.
ARTICOL UNIC
Se aprobã Metodologia de finanţare şi selectare a proiectelor din cadrul programelor de interes naţional în domeniul protecţiei copilului, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
Secretarul de stat al Autoritãţii
Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului,
Bogdan Adrian Panait
Bucureşti, 25 martie 2005.
Nr. 112.
ANEXĂ
METODOLOGIE
de finanţare şi selectare a proiectelor din cadrul
programelor de interes naţional în domeniul protecţiei copilului
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Pot primi sume necesare finanţãrii proiectelor privind acordarea de servicii de asistenţã socialã în beneficiul copiilor aflaţi în sistemul de protecţie din subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, asociaţiile şi fundaţiile private cu personalitate juridicã care îndeplinesc urmãtoarele condiţii:
a) sunt persoane juridice române de drept privat, fãrã scop patrimonial, constituite potrivit legii;
b) sunt autorizate, conform legii, sã desfãşoare activitãţi de protecţie a copilului;
c) dispun de resursele materiale şi umane necesare derulãrii proiectelor pe care le propun în cadrul programelor de interes naţional în domeniul protecţiei copilului;
d) prezintã garanţii de solvabilitate financiarã;
e) desfãşoarã de cel puţin un an activitãţi în domeniul protecţiei copilului.
(2) Pot beneficia de finanţarea prevãzutã la alin. (1), în aceleaşi condiţii, şi:
a) filialele din România ale organizaţiilor internaţionale;
b) formele asociative constituite din organizaţii care îndeplinesc condiţiile prevãzute la alin. (1).
ART. 2
(1) Proiectele propuse de organismele private autorizate, denumite în continuare OPA, pot fi selectate dacã îndeplinesc condiţiile stabilite în instrucţiunile de întocmire a ofertei.
(2) OPA interesate vor participa la o procedurã de selecţie cuprinzând 3 etape:
a) calificarea candidaţilor prin punctarea experienţei anterioare şi a resurselor disponibile;
b) negocierea cu candidaţii calificaţi;
c) ofertarea.
(3) Fiecare dintre etapele prevãzute la alin. (2) poate fi reluatã, pentru oricare dintre proiecte, în urmãtoarele cazuri:
a) nu a depus scrisoare de interes cel puţin un candidat;
b) nu a fost depusã cel puţin o ofertã corespunzãtoare pentru fiecare proiect;
c) Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Drepturilor Copilului, denumitã în continuare Autoritate, dispune de resurse necesare pentru a finanţa proiecte noi.
Procedura de înscriere la selecţie
ART. 3
(1) Documentaţia de participare la etapa de calificare se depune de cãtre OPA interesate la registratura Autoritãţii.
(2) Data limitã de depunere a documentaţiei prevãzute la alin. (1) se stabileşte în instrucţiunile pentru întocmirea documentaţiei de calificare şi este cuprinsã între a 7-a zi şi a 10-a zi de la data ultimei apariţii în douã publicaţii de circulaţie naţionalã a anunţului de participare emis de Autoritate.
ART. 4
(1) Autoritatea va pune la dispoziţie OPA interesate, contra cost, caietul de sarcini pentru fiecare program şi instrucţiunile pentru elaborarea documentaţiei de calificare.
(2) Caietul de sarcini pentru fiecare program, instrucţiunile pentru elaborarea documentaţiei de calificare şi instrucţiunile pentru elaborarea ofertei de preţ se aprobã prin ordin al secretarului de stat al Autoritãţii, astfel încât sã fie posibilã punerea lor la dispoziţie potrivit alin. (1).
ART. 5
(1) Documentaţia de participare la etapa de calificare va conţine în mod obligatoriu urmãtoarele:
a) scrisoare de interes;
b) statutul organizaţiei;
c) documentul doveditor al personalitãţii juridice;
d) autorizaţia pentru desfãşurarea de activitãţi în domeniul drepturilor copilului;
e) formularele completate, cuprinse în instrucţiunile puse la dispoziţie de Autoritate;
f) alte acte solicitate de Autoritate, care dovedesc capacitatea materialã şi financiarã a OPA, necesarã derulãrii proiectelor.
(2) Documentele prevãzute la alin. (1) lit. b), c), d), e) şi f) vor fi prezentate în copie semnatã pentru conformitate cu originalul de cãtre OPA. La cererea Autoritãţii, OPA va prezenta şi originalul pentru a se permite verificarea exactitãţii copiei.
Calificarea OPA
ART. 6
(1) Departajarea OPA candidate în vederea acordãrii finanţãrii pentru proiectele depuse şi negocierea ofertelor se realizeazã de cãtre comisii de evaluare şi selectare, denumite în continuare comisii, constituite la nivelul Autoritãţii.
(2) Componenţa nominalã şi modul de organizare şi funcţionare ale comisiilor se stabilesc prin ordin al secretarului de stat al Autoritãţii, în funcţie de specificul fiecãrui program de interes naţional.
ART. 7
(1) Departajarea OPA candidate se realizeazã în baza grilei de evaluare cuprinse în instrucţiunile de întocmire a ofertei.
(2) Rezultatul departajãrii se comunicã în scris OPA candidate, în termen de cel mult 5 zile de la data stabilirii acestuia, cu precizarea motivelor respingerii, dacã este cazul.
(3) În cazul în care rezultatul comunicat potrivit alin. (2) este favorabil, OPA calificate vor fi invitate la negociere.
Negocierea
ART. 8
(1) OPA calificate participã la negocierea contractelor şi a caietelor de sarcini pentru derularea proiectelor pentru care şi-au exprimat interesul şi au dovedit capacitate de execuţie.
(2) Forma de negociere este cea competitivã, cu excepţia cazului în care existã un singur candidat calificat, situaţie în care negocierea va fi directã.
Ofertarea
ART. 9
(1) În conformitate cu rezultatele negocierii, Autoritatea va invita OPA calificate ca în termen de maximum 30 de zile de la data finalizãrii negocierii sã depunã oferte tehnice şi financiare în vederea atribuirii contractului; documentele necesare pentru întocmirea ofertei vor fi puse la dispoziţie de Autoritate în condiţiile prevãzute la art. 4.
(2) Ofertele depuse de OPA vor fi analizate de comisie în termen de cel mult 15 zile de la expirarea termenului de depunere prevãzut la alin. (1).
(3) În urma analizei efectuate comisia propune încheierea contractului de finanţare, precum şi cuantumul finanţãrii ce urmeazã sã fie acordatã.
(4) Hotãrârea prin care comisia formuleazã propunerile prevãzute la alin. (3) se aprobã prin votul majoritãţii membrilor sãi.
(5) Comisia întocmeşte şi înainteazã ordonatorului de credite hotãrârea în care se consemneazã cele prevãzute la alin. (3) şi (4).
Finanţarea
ART. 10
În baza hotãrârii înaintate de comisie potrivit art. 9 alin (5), acordarea finanţãrii proiectelor se face pe bazã de contract încheiat între Autoritate, în calitate de finanţator, şi direcţiile generale de asistenţã socialã şi protecţia copilului sau, dupã caz, primarii unitãţilor administrativ-teritoriale, în calitate de beneficiar, şi OPA, în calitate de prestator.
ART. 11
(1) Virarea sumelor prevãzute în contractul de finanţare încheiat în condiţiile art. 10 se va face în tranşe, la cererea OPA, dupã prezentarea rapoartelor prevãzute în contract. Prima tranşã se înainteazã în termen de 30 de zile de la începerea prestãrii serviciilor de cãtre OPA, cu excepţia cazurilor în care, conform legii, se pot acorda avansuri, menţionându-se aceasta în contract.
(2) Sumele utilizate cu încãlcarea prevederilor contractuale privind destinaţia lor vor fi urmãrite în sarcina persoanelor responsabile.
(3) Sumele virate şi neconsumate la sfârşitul exerciţiului bugetar se restituie la bugetul Autoritãţii.
ART. 12
Finanţarea acordatã pentru derularea proiectelor se sisteazã în cazul în care Autoritatea constatã cã sumele alocate nu au fost utilizate conform clauzelor prevãzute în contractele încheiate.
ART. 13
Proiectele nefinalizate pânã la sfârşitul anului pot fi continuate în aceleaşi condiţii contractuale angajate, cu acordul tuturor pãrţilor.
ART. 14
Eventualele contestaţii se primesc în maximum 7 zile de la data la care ofertantul a luat cunoştinţã de conţinutul documentului contestat. Autoritatea va soluţiona contestaţiile în maximum 10 zile de la data primirii contestaţiei.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: