Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 103 din 24 mai 2002  privind punerea in aplicare a regulamentelor si instructiunilor Consiliului Concurentei, elaborate in baza   Legii concurentei nr. 21/1996     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 103 din 24 mai 2002 privind punerea in aplicare a regulamentelor si instructiunilor Consiliului Concurentei, elaborate in baza Legii concurentei nr. 21/1996

EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 591 bis din 9 august 2002
Preşedintele Consiliului Concurentei,
în temeiul prevederilor art. 21 alin. (4) lit. f), ale art. 28 alin. (1) şi (2) şi ale <>art. 29 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ,
emite urmãtorul ordin:

ART. 1
În urma aprobãrii în Plenul Consiliului Concurentei şi a avizului favorabil al Consiliului Legislativ, se pun în aplicare urmãtoarele regulamente şi instrucţiuni:
- Regulament privind aplicarea <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale;
- Regulament privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ;
- Regulament privind acordarea exceptarii acordurilor de specializare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ;
- Regulament privind autorizarea concentrarilor economice;
- Instrucţiuni privind aplicarea <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul acordurilor de cooperare pe orizontala;
- Instrucţiuni privind aplicarea <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale.
ART. 2
Compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Concurentei vor urmãri punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
ART. 3
Prezentul ordin, regulamentele şi instrucţiunile vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Consiliului Concurentei,
Theodor Valentin Purcarea

Bucureşti, 24 mai 2002.
Nr. 103.

REGULAMENT
privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea
concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale

În temeiul prevederilor <>art. 28 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 , Consiliul Concurentei adopta prezentul regulament.

Introducere
Prin înţelegere verticala se înţelege orice acord sau practica concertata convenitã între doi sau mai mulţi agenţi economici - fiecare operand, în scopul îndeplinirii acordului respectiv, la niveluri diferite ale lantului producţie-distribuţie -, referitoare la condiţiile în care pãrţile pot cumpara, vinde sau revinde anumite produse ori servicii.
În aceasta categorie se încadreazã acorduri de genul distribuţiei exclusive (exclusivitate teritorialã, exclusivitate de marca, alocare exclusiva a consumatorilor), distribuţiei selective, cumpãrãrii exclusive, vânzãrii exclusive, francizei, vânzãrii condiţionate etc.
Experienta acumulatã pana în prezent în aplicarea <>Legii concurentei nr. 21/1996 (denumita în continuare lege) a permis Consiliului Concurentei sa identifice cadrul general de abordare a înţelegerilor verticale, care sa asigure protecţia, menţinerea şi stimularea efectivã a concurentei. Art. 5 alin. (2) din lege reprezintã cadrul legal pentru o asemenea abordare a înţelegerilor verticale, avându-se în vedere atât efectele anticoncurentiale, cat şi beneficiile economice ale acestora.
S-a constatat deja ca anumite înţelegeri verticale au efecte economice benefice pe pieţele respective asupra agenţilor economici participanţi şi asupra consumatorilor finali. S-a observat, de asemenea, ca astfel de înţelegeri verticale - convenite între agenţi economici cu putere mare de piata sau aplicabile unor pieţe cu caracteristici speciale - pot avea efecte anticoncurentiale grave. Astfel, beneficiul exceptarii trebuie limitat numai la înţelegerile verticale pentru care se poate stabili cu certitudine ca îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 5 alin. (2) din lege.
Se porneşte de la prezumţia ca atunci când furnizorul deţine pe piata relevanta o cota care nu depãşeşte 30% înţelegerile verticale care nu conţin anumite restrictii cu efecte anticoncurentiale grave pot avea ca efect ameliorarea producţiei sau distribuţiei şi conferirea pentru consumatori a unei pãrţi echitabile din profitul care rezulta; în cazul înţelegerilor verticale, care conţin obligaţii de vânzare exclusiva, va fi luatã în considerare cota de piata a cumpãrãtorului în scopul determinãrii efectului global al acestor înţelegeri pe piata.
Dacã participanţii la înţelegere (furnizor sau cumpãrãtor, dupã caz) deţin o cota de piata care depãşeşte pragul de 30 %, nu exista temei sa se considere ca aceste înţelegeri verticale antreneaza în general avantaje de natura sa compenseze efectele anticoncurentiale pe care aceste acorduri le produc asupra concurentei.
În consecinta, înţelegerile verticale convenite între agenţi economici a cãror cota de piata (furnizor sau cumpãrãtor, dupã caz) nu depãşeşte 30% vor beneficia de exceptare pe categorii în conformitate cu prevederile prezentului regulament, iar înţelegerile verticale convenite între agenţi economici a cãror cota de piata (furnizor sau cumpãrãtor, dupã caz) depãşeşte 30 % pot beneficia de exceptare individualã în conformitate cu prevederile "Regulamentului pentru aplicarea prevederilor <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurentiale", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997.

CAP. 1
Prevederi generale
ART. 1
Prezentul regulament se aplica fãrã sa aducã atingere aplicãrii art. 6 din lege, în ceea ce priveşte înţelegerile verticale.
ART. 2
În aplicarea prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificatii:
a) agenţi economici concurenţi - furnizori actuali sau potenţiali pe aceeaşi piata a produsului care cuprinde produse sau servicii pe care cumpãrãtorul le considera substituibile cu alte produse ori servicii din punct de vedere al caracteristicilor, preţului şi utilizãrii acestora;
b) obligaţia de nonconcurenta - orice obligaţie directa sau indirecta care interzice cumpãrãtorului sa producã, sa cumpere, sa vândã sau sa revanda produse ori servicii care sunt în concurenta cu produsele sau serviciile ce fac obiectul înţelegerii sau orice obligaţie directa ori indirecta, care impune cumpãrãtorului sa achizitioneze de la furnizor sau de la un alt agent economic desemnat de cãtre furnizor mai mult de 80% din achiziţiile sale totale - insumand atât produse sau servicii prevãzute în contract, cat şi produse sau servicii substituibile prezente pe piata relevanta -, calculate pe baza valorii achiziţiilor efectuate în cursul anului precedent;
c) obligaţia de vânzare exclusiva - orice obligaţie directa sau indirecta care impune furnizorului sa vândã produsele ori serviciile care fac obiectul acordului unui singur cumpãrãtor din cadrul unui teritoriu delimitat, în vederea revânzãrii sau a unei utilizãri specifice;
d) sistem de distribuţie selectiva - acel sistem de distribuţie în care furnizorul decide sa vândã produsele sau serviciile prevãzute în acord, direct ori indirect, numai distribuitorilor selecţionaţi pe baza unor criterii prestabilite şi în care aceşti distribuitori se angajeazã sa nu vândã aceste produse sau servicii altor distribuitori neautorizati;
e) drepturile de proprietate intelectualã - includ drepturile de proprietate industriala, drepturile de autor şi drepturile conexe;
f) know-how - un ansamblu secret, substanţial şi identificat de informaţii practice nebrevetate, rezultat al experienţei furnizorului şi testate de acesta; în acest context, secret semnifica faptul ca know-how, în ansamblul acestuia sau într-o anume configuratie ori asamblare a componentelor sale, nu este în general cunoscut sau accesibil cu usurinta; substanţial înseamnã ca know-how trebuie sa includã informaţii indispensabile pentru cumpãrãtor în scopul utilizãrii, vânzãrii sau revânzãrii produselor ori serviciilor prevãzute în acord; identificat reprezintã faptul ca know-how trebuie sa fie descris într-o maniera suficient de completa care sa permitã sa se verifice dacã îndeplineşte condiţiile de confidenţialitate şi substantialitate;
g) cumpãrãtor - un agent economic care, în virtutea unei înţelegeri care cade sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege, cumpara pe cont propriu produse sau servicii în vederea revânzãrii lor ca atare ori modificate;
h) înţelegere de agent - cazul în care o persoana fizica sau juridicã (agent/reprezentant) este investitã cu puterea de a negocia şi/sau de a încheia contracte în contul altei persoane (comitent/reprezentat), în numele propriu al agentului sau în numele comitentului, în scopul:
- cumpãrãrii de produse ori de servicii de cãtre comitent; sau
- vânzãrii de produse sau servicii furnizate de comitent;
i) reţele paralele de înţelegeri verticale - reţele de înţelegeri verticale care conţin restrictionari având efecte similare pe piata.

CAP. 2
Înţelegeri verticale care nu intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege
ART. 3
(1) Conform art. 8 alin. (1) din lege, prevederile art. 5 din lege nu sunt aplicabile agenţilor economici sau asociaţilor de agenţi economici a cãror cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent convenirii înţelegerii verticale nu depãşeşte plafonul stabilit anual de cãtre Consiliul Concurentei, iar cota de piata detinuta de agentul economic sau de agenţii economici participanţi la grupare nu depãşeşte 5%.
În ceea ce priveşte restrictionarile inacceptabile prevãzute la art. 8 alin. (2) din lege, prevederile art. 5 alin. (1) din lege sunt aplicabile şi sub pragurile stabilite prin art. 8 alin. (1) din lege.
(2) Prevederile art. 5 alin. (1) din lege nu sunt aplicabile înţelegerilor verticale convenite între agenţi economici care fac parte din acelaşi grup, asa cum acesta este definit în "Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurential, prevãzute la <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , şi în cazurile de concentrare economicã", publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.
(3) Prevederile art. 5 alin. (1) din lege nu sunt aplicabile înţelegerilor de agent propriu-zise, asa cum acestea sunt detaliate în "Instrucţiunile privind aplicarea <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale".

CAP. 3
Condiţiile de exceptare pe categorii
ART. 4
(1) În conformitate cu art. 5 alin. (2) din lege şi cu prevederile prezentului regulament, acordurile sau practicile concertate convenite între doi sau mai mulţi agenţi economici - fiecare operand în scopul îndeplinirii acordului respectiv, la niveluri diferite ale lantului producţie-distribuţie -, referitoare la condiţiile în care pãrţile pot cumpara, vinde sau revinde anumite produse ori servicii (denumite în continuare înţelegeri verticale) sunt exceptate de la interdicţia prevãzutã la art. 5 alin. (1) din lege. Prezenta exceptare se aplica în mãsura în care aceste înţelegeri conţin restrictii de concurenta care cad sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege (denumite în continuare restrictionari verticale).
(2) Exceptarea prevãzutã la alin. (1) se aplica înţelegerilor verticale încheiate între o asociaţie de agenţi economici şi membrii sãi sau între o astfel de asociaţie şi furnizorii sãi doar în cazul în care toţi membrii asociaţiei sunt comercianţi en detail de produse şi sub rezerva ca nici unul dintre aceştia, împreunã cu grupul de agenţi economici din care face parte, sa nu realizeze o cifra de afaceri totalã anuala mai mare de 50 miliarde lei; înţelegerile verticale încheiate de cãtre aceste asociaţii sunt acoperite de prevederile prezentului regulament, fãrã a fi prejudiciata aplicarea art. 5 alin. (1) din lege înţelegerilor orizontale încheiate de membrii asociaţiei şi deciziilor adoptate de asociaţie.
(3) Exceptarea prevãzutã la alin. (1) se aplica înţelegerilor verticale care conţin dispoziţii cu privire la acordarea drepturilor de proprietate intelectualã cãtre cumpãrãtor sau a dreptului de utilizare a acestora de cãtre cumpãrãtor, cu condiţia ca aceste prevederi sa nu constituie obiectul principal al acelor înţelegeri şi sa fie legate în mod direct de utilizarea, vânzarea sau revânzarea de produse ori de servicii de cãtre cumpãrãtor sau de cãtre clienţii sãi. Exceptarea se aplica respectivelor prevederi sub rezerva ca, în legatura cu produsele sau serviciile prevãzute în acord, ele sa nu comporte restrictionari ale concurentei având obiect sau efect similar cu cele ale restrictionarilor verticale neexceptate în baza prezentului regulament.
(4) Exceptarea prevãzutã la alin. (1) nu se aplica înţelegerilor verticale convenite între agenţi economici concurenţi; totuşi exceptarea se aplica în cazul în care agenţii economici concurenţi convin asupra unei înţelegeri verticale nereciproce şi îndeplinesc una dintre urmãtoarele condiţii:
a) cifra de afaceri anuala totalã a cumpãrãtorului nu depãşeşte 100 miliarde lei;
b) furnizorul este un producãtor şi un distribuitor de bunuri, în timp ce cumpãrãtorul este un distribuitor care nu fabrica produse concurand produsele ce fac obiectul acordului;
c) furnizorul este un prestator de servicii prezent pe mai multe niveluri de comercializare, în timp ce cumpãrãtorul nu furnizeazã servicii concurente la nivelul la care cumpara serviciile prevãzute în acord.
(5) Prezentul regulament nu se aplica înţelegerilor verticale care fac obiectul unei alte exceptari pe categorii.
ART. 5
Exceptarea prevãzutã la art. 4 nu se aplica înţelegerilor verticale care, direct sau indirect, separat ori împreunã cu alţi factori aflaţi sub controlul pãrţilor, au ca obiect:
a) restrangerea libertãţii cumpãrãtorului de a-şi determina preţul de vânzare fãrã a exclude posibilitatea furnizorului de a recomanda un preţ de vânzare, cu condiţia ca acest preţ sa nu reprezinte un preţ fix sau minim de vânzare la care s-ar ajunge ca urmare a presiunilor exercitate ori a stimulentelor oferite de oricare dintre pãrţi;
b) restrictionarea teritoriului în care sau a clientelei cãtre care cumpãrãtorul poate sa vândã produsele sau serviciile care fac obiectul acordului, cu urmãtoarele excepţii:
- restrictionarea vânzãrilor active într-un teritoriu exclusiv sau cãtre un grup exclusiv de clienţi, rezervate furnizorului sau alocate de cãtre acesta altui cumpãrãtor, în situaţia în care o astfel de restrictionare nu limiteazã vânzãrile fãcute de clienţii cumpãrãtorului;
- restrictionarea vânzãrilor cãtre consumatorii finali de cãtre un cumpãrãtor care opereazã la nivelul comercializãrii angro;
- restrictionarea vânzãrilor cãtre distribuitori neautorizati de cãtre membrii sistemului de distribuţie selectiva;
- restrictionarea libertãţii cumpãrãtorului de a vinde pãrţile componente, livrate acestuia de cãtre furnizor în vederea utilizãrii lor în procese de fabricaţie, unor clienţi care ar putea utiliza aceste componente pentru fabricarea unor produse similare cu cele fabricate de cãtre furnizor;
c) restrictionarea vânzãrilor active sau a vânzãrilor pasive cãtre consumatorii finali, ale membrilor unui sistem de distribuţie selectiva care opereazã la nivelul comercializãrii en detail fãrã a afecta posibilitatea de a interzice unui membru al sistemului sa opereze în afarã spaţiilor de comercializare autorizate;
d) restrictionarea livrãrilor incrucisate între distribuitorii din cadrul unui sistem de distribuţie selectiva, inclusiv între distribuitorii care opereazã la niveluri diferite de comercializare;
e) restrictionarea convenitã între un furnizor de pãrţi componente şi un cumpãrãtor care le utilizeazã în procese de fabricaţie, care limiteazã libertatea furnizorului de a vinde pãrţile componente ca piese de schimb cãtre consumatori finali, prestatori de reparaţii sau alte servicii, neabilitati de cãtre cumpãrãtor pentru prestarea acestor servicii conexe.
ART. 6
Exceptarea prevãzutã la art. 4 nu se aplica nici uneia dintre urmãtoarele obligaţii convenite prin înţelegeri verticale:
a) orice obligaţie directa sau indirecta de nonconcurenta, a carei durata este nedeterminatã sau depãşeşte 5 ani; o obligaţie de nonconcurenta care poate fi reînnoitã tacit dupã o perioada de 5 ani va fi consideratã ca fiind asumatã pentru o durata nedeterminatã; totuşi aceasta limitare a duratei la 5 ani nu se aplica atunci când produsele sau serviciile care fac obiectul acordului sunt vândute de cãtre cumpãrãtor în cadrul spaţiilor deţinute de furnizor sau închiriate de acesta de la terţe pãrţi care nu fac parte din grupul cumpãrãtorului, cu condiţia ca durata obligaţiei de nonconcurenta sa nu depãşeascã perioada folosirii spaţiilor de cãtre cumpãrãtor;
b) orice obligaţie directa sau indirecta care determina cumpãrãtorul ca dupã expirarea înţelegerii sa nu fabrice, sa nu cumpere, sa nu vândã sau sa nu revanda produse ori servicii, cu excepţia cazului în care aceasta obligaţie:
- priveşte produse sau servicii care sunt în concurenta cu cele care fac obiectul înţelegerii;
- este limitatã la spaţiile în care cumpãrãtorul a operat pe parcursul înţelegerii;
- este indispensabila pentru protejarea know-how transferat de cãtre furnizor cumpãrãtorului, cu condiţia ca durata unei asemenea obligaţii de nonconcurenta sa nu depãşeascã un an de la expirarea înţelegerii; aceasta obligaţie cu referire la termenul de un an nu trebuie sa aducã atingere posibilitatii de a interzice pentru o durata nedeterminatã utilizarea şi dezvaluirea know-how care nu a devenit public;
c) orice obligaţie directa sau indirecta care determina membrii unui sistem de distribuţie selectiva sa nu vândã produsele anumitor furnizori concurenţi.
ART. 7
(1) Sub rezerva prevederilor alin. (2), înţelegerile verticale în care cota de piata detinuta de furnizor nu depãşeşte 30% sunt încadrate în categoria definitã la art. 4, în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi cu respectarea procedurii prevãzute la cap. VI.
(2) În cazul înţelegerilor verticale care conţin obligaţii de vânzare exclusiva, cota de piata care se va lua în considerare la stabilirea pragului de 30% este cea detinuta de cumpãrãtor.

CAP. 4
Posibilitatea retragerii beneficiului exceptarii pe categorii
ART. 8
Atunci când reţele paralele de restrictionari verticale similare acoperã mai mult de 50% din piata relevanta, chiar dacã fiecare înţelegere verticala care comporta restrictii specifice privind aceasta piata relevanta îndeplineşte condiţiile de exceptare prin încadrarea în categoria definitã la art. 4 alin. (1), Consiliul Concurentei poate decide tratarea acestora în contextul exceptarii individuale.
ART. 9
Consiliul Concurentei poate retrage beneficiul exceptarii prevãzute în prezentul regulament dacã constata ca într-un caz determinat înţelegerile verticale exceptate în virtutea prezentului regulament au totuşi efecte incompatibile cu condiţiile prevãzute la art. 5 alin. (2) din lege.

CAP. 5
Aspecte cu privire la calculul cifrei de afaceri şi al cotei de piata
ART. 10
(1) Cota de piata prevãzutã la art. 7 alin. (1) se calculeazã, dupã caz, pe baza valorii sau volumului vânzãrilor pe piata a produselor ori serviciilor care fac obiectul înţelegerii, precum şi a altor produse sau servicii vândute de cãtre furnizor, pe care cumpãrãtorul le considera ca fiind substituibile din punct de vedere al caracteristicilor, al preţului şi al destinaţiei acestora. În scopul aplicãrii art. 7 alin. (2), pentru calcularea cotei de piata este utilizata, dupã caz, valoarea sau volumul cumpãrãrilor de pe piata.
(2) În scopul aplicãrii pragului prevãzut la art. 7, se aplica urmãtoarele reguli:
a) cota de piata se calculeazã pe baza datelor referitoare la anul calendaristic anterior convenirii acordului;
b) cota de piata include orice produse şi servicii furnizate distribuitorilor integrati în scopul vânzãrii;
c) în cazul în care cota de piata este mai mare de 30%, dar nu depãşeşte 35%, exceptarea pe categorii continua sa se aplice o perioada de 2 ani calendaristici consecutivi care urmeazã anului în care pragul a depãşit 30%;
d) în cazul în care cota de piata depãşeşte 35%, exceptarea pe categorii continua sa se aplice o perioada de un an calendaristic consecutiv anului în care cota de 35% a fost depãşitã;
e) beneficiile menţionate la lit. c) şi d) nu se pot combina astfel încât sa se depãşeascã o perioada de 2 ani calendaristici.
ART. 11
(1) În scopul calculãrii cifrei de afaceri totale anuale în sensul art. 4 alin. (2) şi (4) lit. a) din prezentul regulament, se vor aplica prevederile conţinute în "Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurential, prevãzute la <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , şi în cazurile de concentrare economicã", publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.
(2) Exceptarea pe categorii rãmâne aplicabilã dacã, timp de 2 ani financiari consecutivi, plafonul cifrei de afaceri anuale totale nu este depãşit cu mai mult de 10%.

CAP. 6
Procedura de acordare a exceptarii pe categorii
ART. 12
(1) În baza prevederilor art. 5 alin. (7) din lege, înţelegerile verticale încadrabile în categoria exceptatã prin prezentul regulament vor fi notificate de cãtre agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici Consiliului Concurentei.
(2) Notificarea completatã conform formularului-tip cuprins în anexa la prezentul regulament se va inainta Consiliului Concurentei şi va fi înregistratã într-un registru special de evidenta, depunatorilor eliberandu-li-se confirmarea depunerii acesteia. Pentru a fi înregistratã notificarea trebuie sa fie însoţitã şi de dovada achitãrii tarifului de notificare stabilit în conformitate cu prevederile "Regulamentului privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru procedurile şi serviciile prevãzute de <>Legea concurentei nr. 21/1996 şi de regulamentele emise pentru aplicarea acesteia", cu modificãrile ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997.
(3) Formularul de notificare împreunã cu documentele solicitate prin acesta, în 3 exemplare, semnate de reprezentanţii legali ai agenţilor economici care sunt pãrţi la acordul notificat sau de persoanele împuternicite legal sa îi reprezinte, va fi înaintat Consiliului Concurentei prin scrisoare recomandatã sau prin prezentare directa.
(4) Informaţiile furnizate prin notificare, inclusiv prin documentele aferente, trebuie sa fie corecte şi complete.
ART. 13
(1) În examinarea de fond a înţelegerilor notificate Consiliul Concurentei se bazeazã pe informaţiile furnizate în formularul de notificare şi în documentele insotitoare, putând sa solicite în baza art. 41 din lege şi alte informaţii considerate necesare de la agenţii economici care au înaintat notificarea, de la alţi agenţi economici sau de la autoritãţi şi instituţii publice.
(2) Furnizarea de informaţii incomplete sau inexacte prin notificare, în sensul art. 12 alin. (4), sau furnizarea de informaţii inexacte şi nefurnizarea informaţiilor solicitate de Consiliul Concurentei, în baza prevederilor art. 41 din lege, constituie contravenţie şi se sancţioneazã conform art. 55 lit. b) şi c) şi art. 59 alin. (1) lit. a) din lege.
(3) În termen de 60 de zile de la data înregistrãrii Consiliul Concurentei, în baza examinãrii notificãrii, va înştiinţa agenţii economici care au înaintat notificarea cu privire la eventuala neîndeplinire a condiţiilor prevãzute în prezentul regulament pentru încadrarea în categoria exceptatã. În aceasta situaţie pãrţile implicate vor putea ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea rãspunsului de cãtre Consiliul Concurentei, fie sa renegocieze contractul asttfel încât sa se încadreze în prevederile prezentului regulament, fie sa înainteze cerere de dispensa în condiţiile art. 5 alin. (4) din lege şi ale "Regulamentului pentru aplicarea art. 5 şi 6 din Legea concurentei, privind practicile anticoncurentiale", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997.
(4) Necomunicarea rãspunsului de cãtre Consiliul Concurentei în termenul prevãzut la alin. (3) echivaleaza cu confirmarea încadrãrii înţelegerii notificate în categoria definitã la art. 4 al acestui regulament. Exceptarea este valabilã pe perioada în care condiţiile din prezentul regulament sunt îndeplinite.
(5) Orice modificare a clauzelor înţelegerii notificate sau a situaţiei pieţei relevante, în sensul neîndeplinirii condiţiilor pentru exceptare pe categorii impuse în prezentul regulament, va fi comunicatã neîntârziat, în scris, de cãtre pãrţile la acord Consiliului Concurentei care va decide operativ asupra menţinerii, a condiţiilor pentru menţinere sau a retragerii beneficiului exceptarii pe categorii, dupã caz.
(6) În situaţia retragerii beneficiului exceptarii pe categorii, pãrţile implicate vor putea ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea retragerii beneficiului, sa înainteze cerere de dispensa în condiţiile art. 5 alin. (4) din lege şi ale "Regulamentului pentru aplicarea art. 5 şi 6 din Legea concurentei, privind practicile anticoncurentiale".
(7) Rãspunsul Consiliului Concurentei transmis în conformitate cu prevederile alin. (3) şi comunicarea retragerii beneficiului exceptarii, transmisã în conformitate cu alin. (6), pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare.

CAP. 7
Exceptari individuale
ART. 14
Urmãtoarele înţelegeri verticale care cad sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege vor fi tratate de cãtre Consiliul Concurentei drept cazuri individuale, urmãrindu-se îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 5 alin. (2) din lege şi a procedurilor prevãzute în cazul dispensei în "Regulamentul pentru aplicarea prevederilor <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurentiale":
- înţelegerile în care furnizorul, respectiv cumpãrãtorul, are o cota de piata care depãşeşte pragul de 30% prevãzut la art. 7; sau
- înţelegerile în care cifra de afaceri totalã a agenţilor economici implicaţi depãşeşte pragurile valorice prevãzute la art. 4 alin. (2) şi (4) lit. a), cu îndeplinirea prevederilor art. 11; sau
- înţelegerile care nu beneficiazã de încadrarea în categoria exceptatã prin prezentul regulament, în conformitate cu prevederile art. 8 şi 9.

CAP. 8
Dispoziţii comune şi finale
ART. 15
(1) În aplicarea prezentului regulament, referirea la agent economic, furnizor şi cumpãrãtor include şi agenţii economici care fac parte din grupul fiecãruia dintre aceştia.
(2) Agenţii economici care fac parte dintr-un grup sunt definiţi în "Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurential, prevãzute la art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr/ 21/1996, şi în cazurile de concentrare economicã", publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.
ART. 16
Plafoanele valorice stabilite conform dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi (4) prin raportare la cifra de afaceri vor fi actualizate periodic prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurentei, ţinându-se seama de evoluţia indicelui general al preţurilor şi tarifelor, dar nu la un interval mai mic de 6 luni.
ART. 17
Exceptarile acordate prin decizie a Consiliului Concurentei, în conformitate cu prevederile cap. II (categoria acordurilor pentru distribuţie exclusiva), ale cap. III (categoria acordurilor pentru cumpãrare exclusiva) şi ale cap. VII (categoria acordurilor de franciza) din "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertrate, de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 bis din 3 aprilie 1997, rãmân valabile pana la expirarea perioadei de exceptare acordate prin decizie.
ART. 18
(1) Prezentul regulament intra în vigoare la data publicãrii acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) La data intrãrii în vigoare a prezentului regulament se abroga prevederile cap. II - Condiţiile de exceptare pentru acordurile de distribuţie exclusiva şi anexa nr. 1/1, cap. III - Condiţiile de exceptare pentru acordurile de cumpãrare exclusiva şi anexa nr. 1/2, cap. VII - Condiţiile de exceptare pentru acordurile de franciza şi anexa nr. 1/6 din "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", precum şi orice alte dispoziţii ce contravin procedurii de exceptare pentru înţelegerile verticale, prevãzutã la cap. VI.

ANEXA 1
-------
la Regulament
-------------

NOTIFICARE
pentru obţinerea beneficiului exceptarii de la
prevederile <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996
prin încadrarea în categoria înţelegerilor verticale

I. Pãrţile la acord
1. Indicaţi agenţii economici participanţi la înţelegere, precizând: denumirea oficialã, adresa/sediul social, numãrul/data înmatriculãrii la registrul comerţului, codul unic de înregistrare, atributul fiscal, numãrul de telefon, numãrul de fax, persoana indicatã pentru relaţii (numãrul de telefon, numãrul de fax, funcţia).
2. Precizati agentul economic care înainteazã notificarea.
3. În cazul în care notificarea este facuta în numele şi din împuternicirea pãrţilor, indicaţi numele reprezentantului împuternicit sa le reprezinte pentru întocmirea şi înaintarea notificãrii, numãrul de telefon, numãrul de fax, adresa; se va anexa şi împuternicirea legalã pentru reprezentant.
4. Pentru fiecare agent economic parte la acord, indicaţi obiectul de activitate din care a înregistrat cifra de afaceri în ultimii 3 ani.
5. Atunci când este cazul, pentru fiecare dintre pãrţile la acord, indicaţi grupul din care face parte, menţionând domeniul de activitate al fiecãrui agent economic care formeazã grupul respectiv şi activitatea sau activitãţile desfãşurate.
II. Piata relevanta
6. Elementele de baza pentru definirea pieţei relevante
Se vor aplica "Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii partii substanţiale de piata", publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.
Piata relevanta are doua componente: piata produsului şi piata geograficã.
a) Piata produsului cuprinde toate produsele considerate ca fiind substituibile din punct de vedere al caracteristicilor, preţului şi utilizãrii acestora, astfel încât fiecare dintre aceste produse sa constituie o alternativa economicã realã pentru consumatori.
b) Piata geograficã cuprinde aria în care agenţii economici vand produse sau presteazã servicii identice, similare, respectiv substituibile, pentru care condiţiile de concurenta sunt suficient de omogene, şi care poate fi distinsa fata de ariile invecinate, în special datoritã cheltuielilor de transport suportate de cumpãrãtori.
7. Informaţii pentru definirea pieţei produsului
a) Enumerati produsele sau serviciile care sunt incluse în acordul notificat, cu descrierea sumarã a acestora.
b) Enumerati produsele sau serviciile pe care le consideraţi ca pot constitui posibile substitute pentru produsele sau serviciile indicate la lit. a); dacã au fost identificate mai multe pieţe ale produsului, pentru fiecare dintre acestea vor fi indicate distinct produsele care constituie substitute sau inlocuitori.
8. Informaţii pentru definirea pieţei geografice:
a) Delimitati aria geograficã în care activeazã pãrţile la acord pentru produsele incluse în piata produsului (aceasta arie geograficã poate fi întreg teritoriul României sau o parte a acestuia, care va fi delimitata, respectiv precizatã).
b) Identificati aria geograficã în care sunt localizati agenţii economici, producãtorii concurenţi care vand produsele incluse în piata produsului, care sunt sau pot fi luati în considerare de cumpãrãtorii din aria lor geograficã definitã la lit. a), atunci când aceştia iau deciziile de cumpãrare.
9. Pentru produsele din import incluse în piata relevanta precizati numele furnizorilor, ţara de origine şi eventualele bariere existente la intrarea acestor produse pe piata româneascã (bariere tarifare - taxe vamale; bariere netarifare - condiţii impuse prin reglementãri interne, costurile de transport relativ mari, lipsa reţelelor de distribuţie sau dificultãţi de acces la reţelele de distribuţie existente).
III. Situaţia pãrţilor la acord pe piata relevanta
10. Furnizati pentru anul anterior convenirii înţelegerii, pentru fiecare piata relevanta identificata mai sus:
a) mãrimea estimatã a pieţei relevante (volum şi valoare);
b) vânzãrile (volum şi valoare) de produse care fac obiectul acordului, realizate de agenţii economici, pãrţi la acord, şi de componentii grupurilor acestora;
c) vânzãrile (volum şi valoare) de produse care nu fac obiectul acordului, dar fac parte din aceeaşi piata relevanta, comercializate de pãrţile la acord şi de componentii grupurilor acestora;
d) cota de piata detinuta de pãrţile la acord.
11. Modul concret prin care se asigura punerea în practica a înţelegerii respective.
IV. Situaţia concurentei pe piata relevanta
În cazul în care una dintre pãrţile la acord face parte dintr-un grup, în furnizarea informaţiilor de la acest capitol va fi avut în vedere întregul grup.
12. Indicaţi principalii concurenţi ai pãrţilor, menţionând numele lor şi ponderea fiecãruia pe piata relevanta.
13. Indicaţi principalii clienţi ai fiecãreia dintre pãrţi, menţionând numele lor, adresa, numãrul de telefon, numãrul de fax şi numele persoanei care poate fi contactata pentru relaţii.
14. Precizati în ce mãsura intrarea pe piata relevanta este afectatã de existenta înţelegerilor pe termen lung dintre un agent economic care activeazã deja pe piata relevanta şi furnizorul (furnizorii), respectiv clienţii sãi.
15. Explicaţi modul în care agenţii economici concurenţi vand produsele sau presteazã serviciile pe piata relevanta (produc pe plan local, importa, vand prin sistem de distribuţie organizat exclusiv sau neexclusiv?).
V. Motivatia pentru obţinerea beneficiului încadrãrii în categoria înţelegerilor verticale exceptate de la prevederile art. 5 alin. (1) din lege
16. În spiritul prevederilor <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 prezentaţi modul concret în care sunt îndeplinite condiţiile pentru exceptare. Argumentati avantajele, respectiv creşterile în eficienta, care sunt scontate în cazul derulãrii acordului notificat, cu precizarea domeniului concret în care acestea se vor produce (producţie, distribuţie, export etc.) şi a efectului în reducerea substantiala şi de durata a preţurilor la consumatori. Mentionati eventualele avantaje de interes general pe care le aduce aplicarea acordului notificat.
VI. Documente aferente notificãrii
1. Formularul de notificare, în 3 exemplare pe suport de hârtie sau în doua exemplare pe suport de hârtie şi un exemplar în format electronic (CD sau discheta), va fi însoţit de acordul convenit între pãrţi (în fotocopie, în 3 exemplare), inclusiv toate actele adiţionale (dupã caz).
2. Notificarea se va încheia cu urmãtoarea declaraţie, care trebuie semnatã de cãtre sau în numele şi din împuternicirea pãrţilor la acord:

"Subsemnatul ............, în calitate de ........, domiciliat în ........., str. ...... nr. ..., sectorul/judeţul ........, posesor al actului de identitate seria .... nr. ...., eliberat de ..... la data de ....... (împuternicit prin procura nr. ....., legalizatã la ...... la data de .........), declar pe propria rãspundere ca informaţiile date prin prezenta notificare sunt corecte, dupã cunostinta şi convingerea noastrã, ca documentele solicitate prin formular sunt anexate şi ca pãrerile exprimate sunt sincere."

Data şi locul
................ Semnatura
...........

REGULAMENT
privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la
interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996

În temeiul <>art. 28 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 ,

Consiliul Concurentei adopta prezentul regulament.

CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
Obiectul şi domeniul de aplicare a regulamentului
(1) În conformitate cu prevederile <>art. 5 alin. (3) din Legea Concurentei nr. 21/1996 , beneficiul exceptarii unor categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate de la interdicţia prevãzutã la art. 5 alin. (1) se stabileşte prin regulament al Consiliului Concurentei, în condiţiile <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 .
(2) Consiliul Concurentei a adoptat "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 bis din 3 aprilie 1997, prin care la cap. IV se stabilesc condiţiile de exceptare pentru acordurile de cercetare-dezvoltare. La stabilirea acestor condiţii s-au avut în vedere toate tipurile de acorduri de cercetare-dezvoltare susceptibile de a fi exceptate de la aplicarea <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 , indiferent dacã pãrţile la acord sunt sau nu sunt concurenţi reali sau potenţiali pe piata româneascã ori pe o parte a acesteia.
(3) Adoptarea noului regulament se înscrie în logica unei abordari economice a incidentei acordurilor în cauza cu un mediu concurential normal. Astfel, s-au considerat necesare: renunţarea la întocmirea unor liste cu clauze exceptate, definirea unor categorii de acorduri exceptate pana la atingerea unei anumite cote de piata şi enunţarea restrictiilor sau clauzelor care nu trebuie sa figureze în aceste acorduri.
(4) Noul regulament urmãreşte sa satisfacã doua exigente: sa asigure protecţia eficienta a concurentei şi sa ofere agenţilor economici o siguranta juridicã adecvatã. Aceste obiective trebuie sa fie îndeplinite ţinându-se seama de necesitatea de a simplifica pe cat posibil supravegherea administrativã şi cadrul legislativ. Se porneşte de la prezumţia ca sub un anumit nivel al cotei de piata efectele pozitive ale acordurilor de cercetare-dezvoltare compenseazã eventualele lor efecte negative asupra concurentei, putând fi exceptate conform prevederilor <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 .
(5) Exceptarea acordatã prin prezentul regulament se limiteazã la acordurile de cercetare-dezvoltare care nu dau posibilitatea agenţilor economici implicaţi sa elimine concurenta pe o parte substantiala a pieţei produselor şi serviciilor în cauza. Se exclud de la exceptare acordurile încheiate între agenţii economici concurenţi a cãror cota de piata cumulatã pentru produsele sau serviciile susceptibile de a fi imbunatatite sau înlocuite ca urmare a activitãţii de cercetare-dezvoltare depãşeşte un anumit nivel, determinat la momentul încheierii acordului.
(6) Acordurile încheiate între agenţi economici care nu sunt concurenţi în domeniul fabricaţiei de produse susceptibile de a fi înlocuite sau imbunatatite ca urmare a aplicãrii rezultatelor activitãţii de cercetare-dezvoltare nu elimina concurenta efectivã în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii decât în circumstanţe excepţionale. De aceea este justificat ca aceste acorduri sa beneficieze de exceptare, indiferent de cota de piata detinuta de pãrţi.
(7) Acordurile care au ca obiect exploatarea în comun a rezultatelor activitãţii de cercetare sau perfecţionarea în comun a acestor rezultate pana la stadiul de aplicare industriala, fãrã a-l include, nu intra, în general, sub incidenta prevederilor <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 . Totuşi aceste acorduri pot intra sub incidenta interdicţiei din lege şi, pe cale de consecinta, în domeniul de aplicare a prezentului regulament, în anumite circumstanţe, cum ar fi situaţia în care pãrţile convin sa nu realizeze alte activitãţi de cercetare în acelaşi domeniu, renunţând astfel la posibilitatea de a dobândi avantaje concurentiale în raport cu celelalte pãrţi.
(8) Pentru justificarea exceptarii exploatarea în comun trebuie sa se refere la produsele şi procedeele pentru care utilizarea rezultatelor din activitatea de cercetare-dezvoltare este decisiva şi fiecare parte trebuie sa aibã posibilitatea de a exploata oricare dintre rezultatele pentru care manifesta interes. Totuşi, când la activitatea de cercetare-dezvoltare participa centre academice, institute de cercetare sau agenţi economici care presteazã activitãţi de cercetare-dezvoltare ca serviciu comercial, fãrã sa se ocupe, în principiu, de exploatarea rezultatelor, aceştia pot conveni sa utilizeze independent rezultatele în scopul continuãrii cercetãrii. În mod similar agenţii economici neconcurenti pot sa convinã limitarea drepturilor lor de exploatare la unul sau mai multe domenii tehnice de aplicare pentru a facilita cooperarea între pãrţile cu preocupãri complementare.
(9) Prezentul regulament nu excepteazã acordurile care conţin restrictionari ce nu sunt absolut necesare pentru obţinerea avantajelor economice scontate. Anumite restrictionari grave ale concurentei, cum ar fi limitarea libertãţii pãrţilor de a realiza activitãţi de cercetare-dezvoltare într-un domeniu fãrã legatura cu obiectul acordului, fixarea preţurilor practicate în raporturile comerciale cu terţe pãrţi, limitarea producţiei sau a distribuţiei, împãrţirea pieţelor sau a clienţilor şi limitarea vânzãrilor pasive de produse care fac obiectul contractului în teritorii rezervate altor pãrţi, exclud acordurile în cauza de la beneficiul exceptarii prevãzut prin prezentul regulament, oricare ar fi cota de piata a agenţilor economici implicaţi.
(10) Pentru a realiza obiectivele şi avantajele rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare în comun exceptarea prevãzutã prin acest regulament se aplica şi clauzelor din acordurile de cercetare-dezvoltare care nu constituie principalul obiect al acestor acorduri, dar sunt direct legate şi necesare pentru îndeplinirea lor.
(11) În cazul acordurilor de cercetare-dezvoltare încheiate între agenţi economici a cãror cota de piata cumulatã depãşeşte pragul de 25% nu exista certitudinea îndeplinirii condiţiilor de exceptare de la <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 şi ca urmare Consiliul Concurentei va evalua individual aceste acorduri în conformitate cu prevederile "Regulamentului pentru aplicarea prevederilor <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurentiale", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997, prin luarea în considerare a mai multor factori, printre care structura pieţei relevante este cel mai important.
(12) Prevederile <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 nu sunt aplicabile acordurilor de cercetare-dezvoltare încheiate între agenţi economici membri ai aceluiaşi grup, asa cum este definitã noţiunea de grup în "Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurential, prevãzute la <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 şi în cazurile de concentrare economicã", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.
(13) În cazurile particulare în care acordurile care intra sub incidenta prezentului regulament au totuşi efecte incompatibile cu prevederile <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 Consiliul Concurentei poate retrage beneficiul exceptarii.
(14) Prezentul regulament se aplica fãrã sa aducã atingere aplicãrii prevederilor <>art. 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 .
ART. 2
Principiile exceptarii
(1) Beneficiul exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare trebuie limitat la acordurile pentru care se poate presupune cu suficienta certitudine ca îndeplinesc condiţiile prevãzute la <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 .
(2) Cooperarea în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii şi în cel al exploatãrii rezultatelor contribuie în general la promovarea progresului tehnic şi economic prin diseminarea know-how între pãrţi, prin evitarea paralelismelor în alocarea resurselor umane din cadrul compartimentelor de cercetare-dezvoltare, prin stimularea inovatiilor rezultate din schimbul de know-how complementar şi prin rationalizarea fabricãrii produselor sau aplicãrii procedeelor noi, rezultate în urma activitãţii de cercetare-dezvoltare.
(3) Exploatarea în comun a rezultatelor poate fi consideratã drept consecinta fireasca a activitãţilor comune în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii. Aceasta se poate realiza în mai multe feluri, cum ar fi: fabricarea produselor, exploatarea drepturilor de proprietate intelectualã care aduc o contribuţie importanta la progresul tehnic sau economic şi comercializarea noilor produse.
(4) Se poate aprecia ca în general consumatorii beneficiazã de creşterea volumului şi eficientei activitãţilor de cercetare-dezvoltare prin apariţia unor produse şi servicii noi sau imbunatatite şi prin reduceri de preţuri, ca urmare a aplicãrii procedeelor noi sau modernizate.
(5) Pentru a se garanta menţinerea unei concurente efective pe durata exploatãrii în comun a rezultatelor se impune sa se prevadã ca exceptarea îşi înceteazã aplicabilitatea în condiţiile în care cota de piata cumulatã detinuta de pãrţi pentru produsele rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare în comun devine prea mare. Exceptarea se va aplica totuşi în continuare, indiferent de mãrimea cotei de piata a pãrţilor, pentru o anumitã perioada dupã începerea exploatãrii în comun pentru a permite pãrţilor sa atinga, în special, dupã introducerea unui produs cu totul nou, o stabilizare a cotelor lor de piata şi pentru a se asigura o durata minima de recuperare a investiţiei.
(6) Pragul cotei de piata, excluderea unor acorduri de la beneficiul exceptarii prevãzut prin prezentul regulament, precum şi condiţiile cãrora se subordoneazã exceptarile garanteazã în general ca acordurile cãrora li se aplica exceptarea pe categorii nu dau posibilitatea pãrţilor sa elimine concurenta pe o parte substantiala a pieţei produselor sau serviciilor în cauza.

CAP. 2
Condiţii de exceptare
ART. 3
Obiectul exceptarii
(1) În temeiul <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 şi în baza prevederilor din prezentul regulament, interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 nu se aplica acordurilor încheiate între doi sau mai mulţi agenţi economici (denumiţi în continuare pãrţi), care se referã la condiţiile în care aceşti agenţi economici urmãresc:
a) cercetarea şi dezvoltarea în comun a produselor sau a procedeelor şi exploatarea în comun a rezultatelor cercetãrii şi dezvoltãrii;
b) exploatarea în comun a rezultatelor cercetãrii şi dezvoltãrii produselor sau a procedeelor realizate în comun în baza unui acord anterior între aceleaşi pãrţi; sau
c) cercetarea şi dezvoltarea în comun a produselor sau a procedeelor fãrã exploatarea în comun a rezultatelor.
Aceasta exceptare se va aplica în mãsura în care acordurile respective (denumite în continuare acorduri de cercetare-dezvoltare) conţin restrictionari ale concurentei care intra sub incidenta interdicţiei prevãzute la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 .
(2) Exceptarea prevãzutã la alin. (1) se va aplica şi clauzelor acordurilor de cercetare-dezvoltare care nu constituie obiectul principal al respectivelor acorduri, dar sunt legate direct de acestea şi sunt necesare pentru implementarea acordurilor, cum ar fi obligativitatea de a nu efectua cercetare şi dezvoltare independent sau împreunã cu terţe pãrţi, în domeniul la care se referã acordul sau în domenii conexe, pe parcursul executãrii acordului. Exceptarea nu se aplica totuşi prevederilor care au acelaşi obiect cu restrictionarile concurentei enumerate la art. 7 alin. (1).
ART. 4
Definiţii
În sensul prezentului regulament, urmãtorii termeni se definesc astfel:
(1) acord înseamnã o înţelegere, o decizie a unei asociaţii de agenţi economici sau o practica concertata;
(2) agenţi economici participanţi înseamnã agenţii economici care sunt pãrţi la acordul de cercetare-dezvoltare şi agenţii economici legaţi de aceştia;
(3) agenţi economici legaţi înseamnã:
a) agenţi economici la care o parte la acordul de cercetare-dezvoltare, direct sau indirect:
- are puterea de a exercita mai mult de jumãtate din drepturile de vot;
- are puterea de a numi mai mult de jumãtate din numãrul membrilor consiliului de administraţie sau ai organismelor care îl reprezintã legal; sau
- are dreptul de a administra afacerile agentului economic;
b) agenţii economici care, direct sau indirect, au asupra unei pãrţi la acordul de cercetare-dezvoltare drepturile şi puterile menţionate la lit. a);
c) agenţi economici la care unul dintre agenţii economici prevãzuţi la lit. b) are, direct sau indirect, drepturile sau puterile menţionate la lit. a);
d) agenţi economici la care una dintre pãrţile la acordul de cercetare-dezvoltare, împreunã cu unul sau mai mulţi dintre agenţii economici enumerati la lit. a), b) sau c), sau în care doi ori mai mulţi dintre cei din urma deţin în comun drepturile sau puterile enumerate la lit. a);
e) agenţi economici la care drepturile sau puterile enumerate la lit. a) sunt deţinute în comun de cãtre:
- pãrţile la acordul de cercetare-dezvoltare sau agenţi economici legaţi de aceştia, la care se referã lit. a)-d); sau
- una sau mai multe dintre pãrţile la acordul de cercetare-dezvoltare ori unul sau mai mulţi dintre agenţii economici legaţi de acestea la care se referã lit. a)-d) şi una sau mai multe pãrţi terţe;
(4) cercetare şi dezvoltare înseamnã achiziţionarea de know-how necesar produselor sau procedeelor şi efectuarea de analize teoretice, studii sistematice ori experimentate, inclusiv producţia experimentala, testarea tehnica a produselor ori procedeelor, crearea amplasamentelor necesare şi obţinerea drepturilor de proprietate intelectualã asupra rezultatelor;
(5) produs înseamnã un bun şi/sau un serviciu, inclusiv bunurile şi/sau serviciile intermediare, precum şi bunurile şi/sau serviciile finale;
(6) procedeu contractual înseamnã o tehnologie sau un procedeu rezultat din cercetarea-dezvoltarea efectuatã în comun;
(7) produs contractual înseamnã un produs rezultat din activitatea de cercetare-dezvoltare efectuatã în comun sau fabricat ori furnizat prin aplicarea procedeelor contractuale;
(8) exploatarea rezultatelor înseamnã producerea ori distribuţia produselor contractuale sau aplicarea procedeelor contractuale ori transmiterea de drepturi de proprietate intelectualã prin cesiune sau pe baza de licenta, ori transferul de know-how necesar producţiei sau aplicãrii respective;
(9) drepturi de proprietate intelectualã cuprind drepturile de proprietate industriala, drepturi de autor sau drepturi asemãnãtoare;
(10) know-how înseamnã un pachet de informaţii practice nebrevetate, derivate din experienta şi testare, care sunt secrete, substanţiale şi identificate: în prezentul cotext secret înseamnã ca know-how nu este cunoscut în general sau nu este uşor accesibil; substanţial înseamnã ca know-how cuprinde informaţii indispensabile pentru fabricarea produselor contractuale sau pentru aplicarea procedeelor contractuale; identificat înseamnã ca know-how este descris într-o maniera suficient de cuprinzatoare pentru a face posibila verificarea îndeplinirii criteriilor de confidenţialitate şi substantialitate;
(11) cercetarea şi dezvoltarea ori exploatarea rezultatelor se realizeazã în comun dacã activitatea:
a) este efectuatã în comun de o echipa, organizaţie sau societate;
b) este încredinţatã de comun acord unei terţe pãrţi; sau
c) este repartizata între pãrţi în raport cu gradul de specializare în cercetare, dezvoltare, producţie sau distribuţie;
(12) agent economic concurent înseamnã un agent economic care furnizeazã un produs ce poate fi imbunatatit sau înlocuit cu produsul contractual (concurent real) sau un agent economic care ar putea în mod real sa realizeze investiţiile suplimentare necesare, astfel încât sa poatã intra pe piata relevanta ca rãspuns la o creştere mica, dar de durata a preţurilor pe piata (concurent potenţial).
(13) piata relevanta a produselor contractuale înseamnã piata produsului şi piata geograficã de care aparţin produsele contractuale.
ART. 5
Condiţii de exceptare
(1) Exceptarea prevãzutã la art. 3 se va aplica în condiţiile stabilite la alin. (2)-(5).
(2) Toate pãrţile la acord trebuie sa aibã acces la rezultatele activitãţii de cercetare-dezvoltare în comun în scopul cercetãrilor şi exploatarilor ulterioare. Totuşi, institutele de cercetare, organismele universitare ori agenţii economici care oferã cercetare şi dezvoltare sub forma de serviciu comercial, fãrã a fi în mod obişnuit active în sensul exploatãrii rezultatelor, pot conveni sa îşi limiteze utilizarea rezultatelor la cercetãrile ulterioare.
(3) Fãrã a aduce atingere alin. (2), dacã acordul de cercetare-dezvoltare prevede numai cercetarea-dezvoltarea în comun, fiecare parte trebuie sa aibã libertatea de a exploata în mod independent rezultatele cercetãrii-dezvoltãrii în comun şi know-how-ul necesar deja existent. Acest drept de exploatare se poate limita la unul sau mai multe domenii tehnice de aplicare, dacã pãrţile nu sunt agenţi economici concurenţi în momentul încheierii acordului de cercetare-dezvoltare.
(4) Exploatarea în comun trebuie sa se refere la rezultatele protejate prin drepturile de proprietate intelectualã sau care constituie know-how, care contribuie substanţial la progresul tehnic ori economic, iar rezultatele trebuie sa fie decisive pentru fabricarea produselor contractuale sau pentru aplicarea procedeelor contractuale.
(5) Agenţii economici implicaţi în fabricaţie prin specializare în producţie vor fi obligaţi sa onoreze comenzile de livrare ale tuturor pãrţilor, cu excepţia cazului în care acordul de cercetare-dezvoltare prevede şi distribuţia în comun.
ART. 6
Pragul cotei de piata şi durata exceptarii
(1) Dacã agenţii economici participanţi nu sunt agenţi econonomic concurenţi, exceptarea prevãzutã la art. 3 se va aplica pe durata cercetãrii-dezvoltãrii. Dacã rezultatele sunt exploatate în comun, exceptarea va continua sa se aplice o perioada de 7 ani din momentul introducerii pe piata a produselor contractuale.
(2) Dacã doi sau mai mulţi agenţi economici participanţi sunt agenţi economici concurenţi, exceptarea prevãzutã la art. 3 se va aplica pe perioada la care se referã alin. (1) numai dacã, în momentul încheierii acordului de cercetare-dezvoltare, cota de piata cumulatã a agenţilor economici participanţi nu depãşeşte 25% din piata relevanta a produselor care pot fi imbunatatite ori înlocuite cu produsele contractuale.
(3) La expirarea termenului prevãzut la alin. (1) exceptarea va continua sa se aplice atât timp cat cota de piata cumulatã a agenţilor economici participanţi nu depãşeşte 25% din piata relevanta a produselor contractuale.
ART. 7
Acorduri neacoperite de exceptare
(1) Exceptarea prevãzutã la art. 3 nu se aplica acordurilor de cercetare-dezvoltare care, direct sau indirect, separat ori împreunã cu alţi factori aflaţi sub controlul pãrţilor, au ca obiect urmãtoarele:
a) restrictionarea libertãţii agenţilor economici participanţi de a efectua activitãţi de cercetare-dezvoltare în mod independent sau în cooperare cu terţe pãrţi într-un domeniu nelegat de obiectul acordului de cercetare-dezvoltare sau, dupã finalizarea cercetãrii-dezvoltãrii, în domeniul la care se referã acordul ori într-un domeniu conex;
b) interzicerea contestarii, dupã finalizarea cercetãrii-dezvoltãrii, a valabilitãţii drepturilor de proprietate intelectualã pe care pãrţile le deţin pe piata şi care sunt relevante pentru activitatea de cercetare-dezvoltare sau, dupã expirarea acordului de cercetare-dezvoltare, a valabilitãţii drepturilor de proprietate intelectualã pe care pãrţile le deţin în comun şi care protejeaza rezultatele cercetãrii-dezvoltãrii, fãrã a aduce atingere posibilitatii de a prevedea rezilierea acordului de cercetare-dezvoltare în cazul în care una dintre pãrţi contesta valabilitatea drepturilor respective de proprietate intelectualã;
c) limitarea nivelului producţiei sau a vânzãrilor;
d) fixarea preţurilor la vânzarea produsului contractual cãtre terţe pãrţi;
e) restrictionarea clienţilor pe care îi pot servi agenţii economici participanţi, dupã încheierea a 7 ani de la momentul introducerii pe piata a produselor contractuale;
f) interzicerea efectuãrii de vânzãri pasive ale produselor contractuale pe teritoriile rezervate altor pãrţi;
g) interzicerea introducerii pe piata a produselor contractuale sau interzicerea de a practica o politica de vânzãri active a acestora în teritoriile care sunt rezervate altor pãrţi, dupã 7 ani de la momentul introducerii pe piata a produselor contractuale;
h) obligaţia de a nu acorda licenţe terţelor pãrţi în vederea fabricãrii de produse contractuale sau a aplicãrii procedeelor contractuale, dacã exploatarea de cãtre cel puţin una dintre pãrţi a rezultatelor cercetãrii-dezvoltãrii efectuate în comun nu este prevãzutã sau nu are loc;
i) obligaţia de a refuza sa satisfacã cererile utilizatorilor sau ale revanzatorilor din teritoriile lor, care ar urma sa comercializeze produsele contractuale în alte teritorii; sau
j) obligaţia de a face dificila pentru beneficiari ori revanzatori obţinerea de produse contractuale de la alţi revanzatori, în special exercitarea drepturilor de proprietate intelectualã sau luarea de mãsuri pentru a impiedica beneficiarii sau revanzatorii sa obţinã ori sa introducã pe piata produse care au fost introduse pe piata în mod legal de cãtre alta parte ori cu consimţãmântul acesteia.
(2) Alin. (1) nu se aplica la:
a) fixarea planurilor de producţie, dacã exploatarea rezultatelor cuprinde producţia în comun a produselor contractuale;
b) fixarea planurilor de vânzãri şi fixarea preţurilor practicate în raporturile comerciale cu clienţii direcţi, dacã exploatarea rezultatelor cuprinde distribuţia în comun a produselor contractuale.
ART. 8
Aplicarea pragului cotei de piata
(1) Aplicarea condiţiei referitoare la pragul cotei de piata prevãzute la art. 6 se va face respectând urmãtoarele reguli:
a) cota de piata se va calcula pe baza valorii vânzãrilor; dacã datele referitoare la valoarea vânzãrilor de pe piata nu sunt disponibile, se pot folosi estimari pe baza celorlalte informaţii credibile de pe piata, inclusiv volumul vânzãrilor, pentru a stabili segmentul de piata al agenţilor economici vizati;
b) cota de piata se va calcula pe baza realizarilor agenţilor economici participanţi în anul financiar precedent încheierii acordului;
c) cota de piata detinuta de cãtre agenţii economici la care se referã art. 4 alin. (3) lit. e) va fi repartizata în mod egal între agenţii economici care au drepturile sau puterile enumerate la art. 4 alin. (3) lit. a).
(2) Dacã iniţial cota de piata la care se referã art. 6 alin. (3) nu este mai mare de 25%, dar apoi urca peste acest nivel, fãrã a depãşi 30%, exceptarea prevãzutã la art. 3 va continua sa se aplice pe o perioada de 2 ani calendaristici consecutivi, urmãtori anului în care a fost depãşit pentru prima data pragul de 25%.
(3) Dacã iniţial cota de piata la care se referã art. 6 alin. (3) nu este mai mare de 25%, dar apoi creste peste 30%, exceptarea prevãzutã la art. 3 va continua sa se aplice timp de un an calendaristic dupã anul în care a fost depãşit pentru prima data pragul de 30%.
(4) Perioadele de exceptare de care au beneficiat agenţii economici participanţi în aplicarea alin. (2) şi (3) nu se vor cumula, astfel încât sa se depãşeascã o perioada de 2 ani calendaristici.
ART. 9
Retragerea beneficiului exceptarii
Consiliul Concurentei poate retrage beneficiul exceptarii acordat conform prezentului regulament atunci când constata ca:
a) acordul de cercetare-dezvoltare restrânge în mod sensibil posibilitatea terţilor de a realiza activitãţi de cercetare-dezvoltare în domeniul vizat, în condiţiile în care capacitatile de cercetare disponibile în alte domenii sunt limitate;
b) datoritã unei structuri particulare a ofertei existenta acordului de cercetare-dezvoltare restrictioneaza substanţial accesul terţilor pe piata produselor contractuale;
c) fãrã a avea un motiv obiectiv justificat pãrţile nu exploateazã rezultatele cercetãrii şi dezvoltãrii în comun;
d) produsele contractuale nu sunt supuse pe piata româneascã sau pe o parte substantiala a acesteia unei concurente efective din partea produselor identice sau considerate echivalente de cãtre utilizatori, din punctul de vedere al caracteristicilor, preţului şi utilizãrii lor;
e) existenta acordului de cercetare-dezvoltare ar elimina concurenta efectivã în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii pe piata;
f) exceptarea de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 s-a bazat pe informaţii eronate, inexacte sau incomplete.

CAP. 3
Procedura exceptarii
ART. 10
Notificarea
(1) Conform prevederilor <>art. 5 alin. (7) din Legea concurentei nr. 21/1996 acordurile de cercetare-dezvoltare susceptibile de a beneficia de exceptare în condiţiile prezentului regulament vor fi notificate de cãtre agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici Consiliului Concurentei.
(2) Notificarea completatã conform formularului-tip cuprins în anexa care face parte integrantã din prezentul regulament va fi înaintatã Consiliului Concurentei şi va fi înregistratã într-un registru special de evidenta, depunatorilor eliberandu-li-se confirmarea depunerii acesteia. Pentru a fi înregistratã notificarea trebuie însoţitã şi de dovada achitãrii tarifului de notificare stabilit în conformitate cu prevederile "Regulamentului privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru procedurile şi serviciile prevãzute de <>Legea concurentei nr. 21/1996 şi de regulamentele emise pentru aplicarea acesteia", cu modificãrile ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997.
(3) Formularul de notificare împreunã cu documentele solicitate prin acesta, în 3 exemplare, semnate de reprezentanţii legali ai agenţilor economici care sunt pãrţi la acordul notificat sau de persoanele împuternicite legal sa îi reprezinte, va fi înaintat Consiliului Concurentei prin scrisoare recomandatã sau prin prezentare directa.
(4) Informaţiile furnizate prin notificare, inclusiv prin documentele aferente, trebuie sa fie corecte şi complete.
ART. 11
Beneficiul exceptarii
(1) În examinarea de fond a acordurilor notificate Consiliul Concurentei se bazeazã pe informaţiile furnizate în formularul de notificare şi în documentele insotitoare, putând sa solicite în baza <>art. 41 din Legea concurentei nr. 21/1996 şi alte informaţii considerate necesare analizei de la agenţii economici care au înaintat notificarea, de la alţi agenţi economici sau de la autoritãţi şi instituţii publice.
(2) Furnizarea de informaţii incomplete sau inexacte prin notificare, în sensul art. 10 alin. (4), sau furnizarea de informaţii inexacte şi nefurnizarea informaţiilor solicitate de Consiliul Concurentei în baza prevederilor <>art. 41 din Legea concurentei nr. 21/1996 constituie contravenţie şi se sancţioneazã conform art. 55 lit. b) şi c) şi ale <>art. 59 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996 .
(3) În termen de 60 de zile de la data înregistrãrii Consiliul Concurentei, în urma examinãrii notificãrii, va înştiinţa agenţii economici care au înaintat notificarea cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevãzute în prezentul regulament pentru acordarea exceptarii. În aceasta situaţie pãrţile implicate vor putea ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea rãspunsului de cãtre Consiliul Concurentei, fie sa renegocieze acordul astfel încât sa se încadreze în prevederile prezentului regulament, fie sa înainteze cerere de dispensa în condiţiile <>art. 5 alin. (4) din Legea concurentei nr. 21/1996 şi ale "Regulamentului pentru aplicarea <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurentiale".
(4) Necomunicarea rãspunsului de cãtre Consiliul Concurentei în termenul prevãzut la alin. (3) echivaleaza cu confirmarea tacitã a exceptarii acordului notificat de la interdicţia prevãzutã la art. 5 alin. (1) din Legea Concurentei, în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
(5) Orice modificare a clauzelor acordului notificat sau a situaţiei pieţei relevante, în sensul neîndeplinirii condiţiilor pentru exceptare impuse prin prezentul regulament, va fi comunicatã neîntârziat, în scris, de cãtre pãrţile la acord Consiliului Concurentei care va decide operativ asupra menţinerii, a condiţiilor pentru menţinere sau a retragerii beneficiului exceptarii, dupã caz.
(6) În situaţia retragerii beneficiului exceptarii pãrţile implicate vor putea ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea retragerii beneficiului de cãtre Consiliul Concurentei, sa înainteze cerere de dispensa în condiţiile <>art. 5 alin. (4) din Legea concurentei nr. 21/1996 şi ale "Regulamentului pentru aplicarea art. 5 şi 6 din Legea concurentei, privind practicile anticoncurentiale".
(7) Rãspunsul Consiliului Concurentei transmis în conformitate cu prevederile alin. (3) şi comunicarea retragerii beneficiului, transmisã în conformitate cu alin. (6), pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare.

CAP. 4
Alte dispoziţii
ART. 12
Dispoziţii comune şi finale
(1) Prezentul regulament intra în vigoare la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Exceptarile acordate înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, prin decizie a Consiliului Concurentei, în conformitate cu prevederile cap. IV (Condiţiile de exceptare pentru acordurile de cercetare-dezvoltare) din "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 " rãmân valabile pana la expirarea perioadei de exceptare, respectiv a valabilitãţii deciziei.
(3) La data intrãrii în vigoare a prezentului regulament se abroga prevederile cap. IV (Condiţiile de exceptare pentru acordurile de cercetare-dezvoltare) şi anexa nr. 1/3 din "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", precum şi orice alte dispoziţii ce contravin procedurii de exceptare pentru acordurile de cercetare-dezvoltare prevãzute la cap. III.

ANEXA 1
-------
la Regulament
-------------
NOTIFICARE
pentru obţinerea beneficiului exceptarii de la
prevederile <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996
prin încadrarea în categoria acordurilor de cercetare-dezvoltare

I. Pãrţile la acord
1. Indicaţi agenţii economici participanţi la acord, precizând: denumirea, adresa/sediul social, numãrul/data înregistrãrii la registrul comerţului, codul unic de înregistrare, atributul fiscal, numãrul de telefon, numãrul de fax, persoana indicatã pentru relaţii (numãrul de telefon, numãrul de fax, funcţia).
2. Precizati agentul economic care înainteazã modificarea.
3. În cazul în care notificarea este facuta în numele şi din împuternicirea pãrţilor, indicaţi numele reprezentantului împuternicit sa le reprezinte pentru întocmirea şi înaintarea notificãrii, numãrul de telefon, numãrul de fax, adresa; se va anexa împuternicirea legalã pentru reprezentant.
4. Pentru fiecare agent economic, parte la acord, indicaţi obiectul de activitate din care a înregistrat cifra de afaceri în ultimii 3 ani.
5. Atunci când este cazul, pentru fiecare dintre pãrţile la acord indicaţi grupul de agenţi economici din care face parte, menţionând domeniul de activitate al fiecãrui agent economic care formeazã grupul respectiv şi activitatea sau activitãţile desfãşurate pe piata relevanta.
II. Piata relevanta
6. Elementele de baza pentru definirea pieţei relevante
Se vor aplica "Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii partii substanţiale de piata", publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.
Piata relevanta are doua componente: piata produsului şi piata geograficã.
a) Piata produsului cuprinde toate produsele considerate ca fiind substituibile din punct de vedere al caracteristicilor, preţului şi utilizãrii acestora, astfel încât fiecare dintre aceste produse sa constituie o alternativa economicã realã pentru consumatori.
b) Piata geograficã cuprinde aria în care agenţii economici vand produse sau presteazã servicii identice, similare, respectiv substituibile, pentru care condiţiile de concurenta sunt suficient de omogene, şi care poate fi distinsa fata de ariile invecinate, în special datoritã cheltuielilor de transport suportate de cumpãrãtori.
7. Informaţii pentru definirea pieţei produsului
a) Enumerati produsele sau serviciile care sunt incluse în acordul notificat, cu descrierea sumarã a acestora;
b) Enumerati produsele sau serviciile despre care consideraţi ca pot constitui posibile substitute pentru produsele sau serviciile indicate la lit. a); dacã au fost identificate mai multe pieţe ale produsului, pentru fiecare dintre acestea vor fi indicate distinct produsele care constituie substitute sau inlocuitori.
8. Informaţii pentru definirea pieţei geografice
a) Delimitati aria geograficã în care activeazã pãrţile la acord, pentru produsele incluse în piata produsului (aceasta arie geograficã poate fi întreg teritoriul României sau o parte a acestuia, care va fi delimitata, respectiv precizatã).
b) Identificati aria geograficã în care sunt localizati agenţii economici, producãtorii concurenţi care vand produsele incluse în piata produsului, care sunt sau pot fi luati în considerare de cumpãrãtorii din aria lor geograficã definitã la lit. a), atunci când aceştia iau deciziile de cumpãrare.
9. Pentru produsele din import incluse în piata relevanta precizati numele furnizorilor, ţara de origine şi eventualele bariere existente la intrarea acestor produse pe piata româneascã (bariere tarifare - taxe vamale; bariere netarifare - condiţii impuse prin reglementãri interne, costurile de transport relativ mari, lipsa reţelelor de distribuţie sau dificultãţi de acces la reţelele de distribuţie existente).
III. Situaţia pãrţilor la acord pe piata relevanta
Informaţiile solicitate la pct. 10 şi 11 trebuie furnizate pentru fiecare dintre pãrţile la acordul notificat, iar când acestea fac parte dintr-un grup, pentru toţi membrii grupului.
De asemenea, informaţiile vor fi furnizate pentru fiecare piata relevanta identificata, pe perioada anului financiar precedent încheierii acordului.
10. Mentionati produsele fabricate de pãrţile la acord, susceptibile de a fi imbunatatite sau înlocuite de produsele care fac obiectul acordului pentru care pãrţile sunt producãtori concurenţi, la intrarea în vigoare a acordului.
11. Precizati segmentul de piata cumulat al pãrţilor la acord, care fabrica produsele de la paragraful 10, pe piata relevanta respectiva, pe baza valorii vânzãrilor realizate în anul financiar precedent încheierii acordului.
IV. Situaţia concurentei pe piata relevanta
În cazul în care una dintre pãrţile la acord face parte integrantã dintr-un grup, în furnizarea informaţiilor prevãzute la pct. 12-15 va fi avut în vedere întregul grup.
12. Indicaţi principalii concurenţi ai pãrţilor, menţionând numele lor şi ponderea fiecãruia pe piata relevanta.
13. Indicaţi principalii clienţi ai fiecãreia dintre pãrţi, menţionând datele lor de identificare şi persoanele de contact.
14. Precizati în ce mãsura intrarea pe piata relevanta este afectatã de existenta acordului.
15. Explicaţi modul în care agenţii economici concurenţi vand produsele sau presteazã serviciile pe piata relevanta (produc pe plan local, importa, vand prin sistem de distribuţie organizat exclusiv sau neexclusiv?).
V. Motivatia pentru obţinerea beneficiului încadrãrii în categoria respectiva de acorduri exceptate de la prevederile art. 5 alin. (1) din lege
16. În spiritul prevederilor <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 prezentaţi modul concret în care sunt îndeplinite condiţiile pentru exceptare. Argumentati avantajele, respectiv creşterile în eficienta, care sunt scontate în cazul derulãrii acordului notificat, cu precizarea domeniului concret în care acestea se vor produce (producţie, distribuţie, export etc.) şi a efectului în reducerea substantiala şi de durata a preţurilor la consumatori. Mentionati eventualele avantaje de interes general pe care le aduce aplicarea acordului notificat.
VI. Documente aferente notificãrii
17. Formularul de notificare în 3 exemplare sau în doua exemplare pe suport de hârtie şi un exemplar în format electronic (CD sau discheta) va fi însoţit de acordul convenit de pãrţi (în fotocopie, în 3 exemplare), inclusiv toate actele adiţionale (dacã este cazul).
18. Notificarea se va încheia cu urmãtoarea declaraţie, care trebuie semnatã de cãtre sau în numele şi din împuternicirea pãrţilor la acord:
"Subsemnaţii ......., în calitate de ........, domiciliaţi în ............., str. .............. nr. ..., sectorul/judeţul ..........., posesori ai B.I./C.I. seria ... nr. ......., eliberat/eliberata de ......... (împuterniciţi prin procura nr. ......., legalizatã la ......... la data de .......), declaram pe propria rãspundere ca informaţiile date în prezenta notificare sunt exacte şi complete, dupã cunostinta şi convingerea noastrã, ca documentele solicitate prin formular sunt anexate şi ca pãrerile exprimate sunt sincere."


Data şi locul Semnãturile
................. .............

REGULAMENT
privind acordarea exceptarii acordurilor de
specializare de la interdicţia prevãzutã la art. 5 alin. (1)
din <>Legea concurentei nr. 21/1996

În temeiul prevederilor <>art. 28 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 ,

Consiliul Concurentei adopta prezentul regulament.

CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
Obiectul şi domeniul de aplicare a regulamentului
(1) În conformitate cu prevederile <>art. 5 alin. (3) din Legea concurentei nr. 21/1996 , beneficiul exceptarii unor categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate de la interdicţia prevãzutã la art. 5 alin. (1) se stabileşte prin regulament al Consiliului Concurentei, în condiţiile <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 .
(2) Consiliul Concurentei a adoptat "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 bis din 3 aprilie 1997, prin care la cap. V se stabilesc condiţiile de exceptare pentru acordurile de specializare. La stabilirea acestor condiţii s-au avut în vedere toate tipurile de acorduri de specializare susceptibile de a fi exceptate de la aplicarea <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 , indiferent dacã pãrţile la acord sunt sau nu concurenţi reali ori potenţiali pe piata româneascã sau pe o parte a acesteia.
(3) Adoptarea noului regulament se înscrie în logica unei abordari economice a incidentei acordurilor în cauza cu un mediu concurential normal. Astfel, s-au considerat necesare: renunţarea la întocmirea unor liste cu clauze exceptate, definirea unor categorii de acorduri exceptate pana la atingerea unei anumite cote de piata şi enunţarea restrictiilor sau clauzelor care nu trebuie sa figureze în aceste acorduri.
(4) Noul regulament urmãreşte sa satisfacã doua exigente: sa asigure protecţia eficienta a concurentei şi sa ofere agenţilor economici o siguranta juridicã adecvatã. Aceste obiective trebuie sa fie îndeplinite ţinându-se seama de necesitatea de a simplifica pe cat posibil supravegherea administrativã şi cadrul legislativ. Se porneşte de la prezumţia ca sub un anumit nivel al cotei de piata efectele pozitive ale acordurilor de specializare compenseazã eventualele lor efecte negative asupra concurentei, putând fi exceptate, conform prevederilor <>art. 5 alin. (2), din Legea concurentei nr. 21/1996 .
(5) Atunci când cota de piata detinuta de agenţii economici în cauza nu depãşeşte 20%, acordurile de specializare, astfel cum sunt ele definite în prezentul regulament, genereazã în mod normal avantaje economice sub forma economiilor de scara şi de scop, a unor tehnologii de producţie imbunatatite, asigurând utilizatorului o parte echitabila a profitului rezultat.
(6) Prezentul regulament nu excepteazã acordurile care conţin restrictionari ce nu sunt absolut necesare pentru obţinerea avantajelor economice scontate. Anumite restrictionari grave ale concurentei, cum ar fi fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau a distribuţiei şi împãrţirea pieţei sau a clienţilor sunt excluse de la beneficiul exceptarii pe categorii prevãzut prin prezentul regulament, oricare ar fi cota de piata a agenţilor economici în cauza.
(7) Întrucât acordurile de specializare unilaterale încheiate între agenţii economici neconcurenti pot beneficia de exceptarea pe categorii prevãzutã prin "Regulamentul privind aplicarea <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale", aplicarea prezentului regulament se limiteazã, în privinta acordurilor de specializare unilaterala, la acordurile încheiate între concurenţi.
(8) Pentru a avea certitudinea ca avantajele specializãrii se concretizeazã fãrã ca vreuna dintre pãrţi sa abandoneze piata din aval la nivelul producţiei, acordurile de specializare unilaterala sau reciprocã nu intra sub incidenta prezentului regulament decât în cazul în care prevãd obligaţii de vânzare şi/sau de cumpãrare. Aceste angajamente pot fi exclusive, fãrã ca exclusivitatea sa fie obligatorie.
(9) Sunt incluse, de asemenea, în domeniul de aplicare a prezentului regulament toate tipurile de acorduri încheiate între agenţi economici care au convenit specializarea în producţie sau în prestarea de servicii. Exceptarea pe categorii se aplica, de asemenea, clauzelor din acordurile de specializare care nu constituie principalul obiect al acestor acorduri, dar sunt direct legate şi necesare pentru implementarea acordurilor, precum şi anumitor aranjamente conexe, în materie de cumpãrare şi comercializare.
(10) În cazul acordurilor de specializare încheiate între agenţii economici a cãror cota de piata cumulatã depãşeşte pragul de 20% nu exista certitudinea ca îndeplinesc condiţiile de exceptare prevãzute la <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 şi, ca urmare, Consiliul Concurentei va evalua individual aceste acorduri, în conformitate cu prevederile "Regulamentului pentru aplicarea prevederilor <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurentiale", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997, prin luarea în considerare a mai multor factori, dintre care structura pieţei relevante este cel mai important.
(11) Prevederile <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 nu sunt aplicabile acordurilor de specializare încheiate între agenţi economici membri ai aceluiaşi grup, astfel cum este definitã noţiunea de grup în "Instrucţiuni cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurential, prevãzute la <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 şi în cazurile de concentrare economicã", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.
(12) În cazurile particulare în care acordurile care intra sub incidenta prezentului regulament au totuşi efecte incompatibile cu prevederile <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 Consiliul Concurentei poate retrage beneficiul exceptarii pe categorii.
(13) Prezentul regulament se aplica fãrã sa aducã atingere prevederilor <>art. 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 .
ART. 2
Principiile exceptarii
(1) Beneficiul exceptarii pe categorii va fi limitat la acordurile pentru care se poate admite cu suficienta certitudine ca îndeplinesc condiţiile prevãzute la <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 .
(2) Acordurile de specializare în domeniul producţiei duc în general la ameliorarea producţiei sau a distribuţiei produselor, dat fiind ca agenţii economici în cauza pot sa îşi concentreze activitãţile în direcţia fabricãrii anumitor produse, lucrand astfel mai eficient şi oferind aceste produse la preţuri mai avantajoase. Se poate considera, de asemenea, ca şi acordurile de specializare în domeniul prestãrii de servicii genereazã, în mod normal, astfel de îmbunãtãţiri. În condiţiile unei concurente efective utilizatorii primesc o parte echitabila din profitul obţinut, prin preţuri reale mai mici.
(3) Aceste avantaje decurg din acordurile în baza cãrora unul dintre participanţi renunţa în favoarea altuia la fabricarea anumitor produse sau la furnizarea anumitor servicii (specializare unilaterala), din acordurile în care fiecare dintre participanţi renunţa în favoarea unui alt participant la fabricarea anumitor produse sau la furnizarea anumitor servicii (specializare reciprocã) şi din acordurile potrivit cãrora participanţii se angajeazã sa producã împreunã anumite produse sau sa furnizeze împreunã anumite servicii (producţie în comun).
(4) Pragul cotei de piata, excluderea unor acorduri de la beneficiul exceptarii prevãzut prin prezentul regulament, precum şi condiţiile cãrora se subordoneazã exceptarile garanteazã, în general, ca acordurile cãrora li se aplica exceptarea pe categorii nu dau posiblitatea pãrţilor sa elimine concurenta pe o parte substantiala a pieţei produselor sau serviciilor în cauza.

CAP. 2
Condiţii de exceptare
ART. 3
Obiectul exceptarii
(1) Conform prevederilor <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 şi în condiţiile dispoziţiilor prezentului regulament, interdicţiile prevãzute la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 nu se aplica urmãtoarelor acorduri care sunt încheiate între doi sau mai mulţi agenţi economici (denumiţi în continuare pãrţi) şi care stipuleazã condiţiile în care aceştia se specializeaza în fabricarea produselor (denumite în continuare acorduri de specializare):
a) acordurile de specializare unilaterala, în baza cãrora una dintre pãrţi accepta sa înceteze sau sa se abţinã de la a fabrica anumite produse şi se angajeazã sa le cumpere de la un agent economic concurent, acesta din urma angajandu-se sa fabrice şi sa furnizeze aceste produse;
b) acordurile de specializare reciprocã, prin care doua sau mai multe pãrţi se angajeazã, pe baza de reciprocitate, sa înceteze sau sa se abţinã de la fabricarea anumitor produse, care nu sunt aceleaşi, şi sa le cumpere de la alte pãrţi care se angajeazã sa le furnizeze;
c) acordurile de producţie în comun, în baza cãrora doua sau mai multe pãrţi accepta sa fabrice anumite produse în comun.
Aceasta exceptare se aplica în mãsura în care astfel de acorduri de specializare conţin restrictionari ale concurentei care cad sub incidenta <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 .
(2) Exceptarea prevãzutã la alin. (1) se aplica şi clauzelor prevãzute în acordurile de specializare care nu constituie principalul obiect al acestor acorduri, dar sunt direct legate de acestea şi sunt necesare pentru implemetarea lor, cum ar fi clauzele privind cesiunea sau utilizarea drepturilor de proprietate intelectualã. Exceptarea nu se aplica totuşi clauzelor care au acelaşi obiect cu restrictionarile concurentei enumerate la art. 7 alin. (1).
ART. 4
Definiţii
În sensul prezentului regulament, urmãtorii termeni se definesc astfel:
(1) acord - o înţelegere, o decizie a unei asociaţii de agenţi economici sau o practica concertata;
(2) agenţi economici participanţi - agenţii economici pãrţi la acord şi agenţii economici legaţi de aceştia;
(3) agenţi economici legaţi:
a) agenţi economici la care o parte la acord, direct sau indirect:
- are puterea de a exercita mai mult de jumãtate din drepturile de vot;
- are puterea de a desemna mai mult de jumãtate din membrii consiliului de administraţie sau ai organismelor care îi reprezintã legal;
- are dreptul de a administra afacerile agentului economic;
b) agenţi economici care dispun, direct sau indirect, de drepturile sau de puterile enumerate la lit. a) asupra unui agent economic parte la acord;
c) agenţi economici asupra cãrora un agent economic prevãzut la lit. b) are, direct sau indirect, drepturile sau puterile enumerate la lit. a);
d) agenţi economici la care una dintre pãrţile la acord, împreunã cu unul sau mai mulţi agenţi economici dintre cei enumerati la lit. a), b) şi c), sau la care doi ori mai mulţi dintre cei din urma deţin împreunã drepturile şi puterile enumerate la lit. a);
e) agenţi economici la care drepturile şi puterile enumerate la lit. a) sunt deţinute împreunã de:
- pãrţile la acord sau, corespunzãtor, agenţii economici mentionati la lit. a)-d);
- una sau mai multe dintre pãrţile la acord ori unul sau mai mulţi dintre agenţii economici legaţi de acestea, mentionati la lit. a)-d), şi una sau mai multe pãrţi terţe.
(4) produs - un produs şi/sau un serviciu, incluzând atât produse/servicii intermediare, cat şi finale, cu excepţia distribuţiei şi a serviciilor de închiriere;
(5) producţie - fabricarea de produse sau prestarea de servicii, incluzând producţia prin subcontractare;
(6) piata relevanta - piata produsului şi piata (pieţele) geograficã (geografice) cãrora produsele, obiect al acordului de specializare, le aparţin;
(7) agent economic concurent - un agent economic activ pe piata relevanta (un concurent actual) sau un agent economic care ar putea în mod real sa realizeze investiţiile suplimentare necesare, astfel încât sa poatã intra pe piata relevanta ca rãspuns la o creştere mica, dar de durata, a preţurilor pe piata (concurent potenţial).
(8) obligaţie de livrare exclusiva - obligaţia de a nu livra produsul care face obiectul acordului de specializare unui agent economic concurent, care nu este parte la acord.
(9) obligaţie de cumpãrare exclusiva - obligaţia de a cumpara produsul care face obiectul acordului de specializare doar de la partea cu care s-a convenit livrarea.
ART. 5
Acorduri de cumpãrare şi comercializare
Exceptarea prevãzutã la art. 3 se aplica şi în cazurile în care:
a) pãrţile accepta o obligaţie de cumpãrare şi/sau de livrare exclusiva în contextul unui acord de specializare unilaterala sau reciprocã ori al unui acord de producţie în comun; sau
b) pãrţile nu vand independent produsele care fac obiectul unui acord de specializare, dar realizeazã distribuţia în comun sau convin sa numeascã un distribuitor, terta parte, în condiţii de exclusivitate sau de neexclusivitate, în contextul unui acord de producţie în comun, cu condiţia ca partea terta sa nu fie un agent economic concurent.
ART. 6
Pragul cotei de piata
Exceptarea prevãzutã la art. 3 se va aplica cu condiţia ca pãrţile la acord sa nu detina o cota de piata cumulatã mai mare de 20% pe piata relevanta.
ART. 7
Acorduri cãrora nu li se aplica exceptarea
(1) Exceptarea prevãzutã la art. 3 nu se aplica acordurilor care, direct sau indirect, în mod independent ori în combinatie cu alţi factori aflaţi cub controlul pãrţilor, au ca obiect:
a) fixarea preţurilor la vânzarea produselor cãtre terţe pãrţi;
b) limitarea producţiei sau a volumului vânzãrilor; sau
c) împãrţirea pieţelor sau a clienţilor.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplica:
a) clauzelor privind volumul de produse convenit în cadrul acordurilor de specializare unilaterala sau reciprocã, precum şi clauzelor privind fixarea capacitãţilor şi a volumului producţiei realizate în comun în cadrul acordurilor de producţie în comun;
b) stabilirii planului de vânzãri şi fixãrii preţurilor pentru produsele unei societãţi în comun, vândute clienţilor direcţi în contextul prevederilor art. 5 lit. b).
ART. 8
Aplicarea pragului cotei de piata
(1) Aplicarea condiţiei referitoare la pragul cotei de piata prevãzute la art. 6 se va face respectând urmãtoarele reguli:
a) cota de piata se va calcula pe baza valorii vânzãrilor; dacã datele referitoare la valoarea vânzãrilor pe piata nu sunt disponibile, se pot folosi estimari pentru stabilirea cotei de piata a agenţilor economici participanţi, utilizând alte informaţii credibile de piata, inclusiv volumul vânzãrilor;
b) cota de piata se va calcula pe baza realizarilor agenţilor economici participanţi în anul financiar precedent încheierii acordului;
c) cota de piata detinuta de agenţii economici mentionati la art. 4 alin. (3) lit. e) se va repartiza în mod egal tuturor agenţilor economici care au drepturile sau puterile enumerate la art. 4 alin. (3) lit. a).
(2) Dacã iniţial cota de piata prevãzutã la art. 6 este sub 20%, dar creste ulterior peste acest nivel fãrã sa depãşeascã 25%, exceptarea prevãzutã la art. 3 se va aplica în continuare pentru urmãtorii 2 ani calendaristici consecutivi, ulteriori anului în care s-a depãşit pentru prima data pragul de 20%.
(3) Dacã iniţial cota de piata prevãzutã la art. 6 este sub 20%, dar creste ulterior peste nivelul de 25%, exceptarea prevãzutã la art. 3 se va aplica în continuare pentru anul calendaristic urmãtor anului în care s-a depãşit pentru prima data pragul de 25%.
(4) Perioadele de exceptare de care au beneficiat agenţii economici participanţi în aplicarea alin. (2) şi (3) nu se vor cumula, astfel încât sa se depãşeascã o perioada de 2 ani calendaristici.
ART. 9
Retragerea beneficiului exceptarii
Consiliul Concurentei poate retrage beneficiul exceptarii acordat conform prezentului regulament, atunci când constata ca:
a) acordul nu a avut efectele de eficientizare preconizate ori consumatorilor nu li s-a asigurat un avantaj corespunzãtor celui realizat de pãrţile la acord; sau
b) produsele care fac obiectul specializãrii nu se confrunta pe piata româneascã sau pe o parte substantiala a ei cu o concurenta realã din partea unor produse identice ori substituibile din punctul de vedere al caracteristicilor, preţului şi utilizãrii date acestora de cãtre consumatori;
c) exceptarea acordului de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 s-a bazat pe informaţii eronate, inexacte sau incomplete.

CAP. 3
Procedura exceptarii
ART. 10
Notificarea
(1) Conform prevederilor <>art. 5 alin. (7) din Legea concurentei nr. 21/1996 , acordurile de specializare susceptibile de a fi exceptate în condiţiile prezentului regulament vor fi notificate de cãtre agenţii economici sau de asociaţiile de agenţi economici Consiliului Concurentei.
(2) Notificarea completatã conform formularului-tip cuprins în anexa la prezentul regulament va fi înaintatã Consiliului Concurentei şi va fi înregistratã într-un registru special de evidenta, depunatorilor eliberandu-li-se confirmarea depunerii acesteia. Pentru a fi înregistratã notificarea trebuie însoţitã şi de dovada achitãrii tarifului de notificare stabilit în conformitate cu prevederile "Regulamentului privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru procedurile şi serviciile prevãzute de <>Legea concurentei nr. 21/1996 şi de regulamentele emise pentru aplicarea acesteia", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997, cu modificãrile ulterioare.
(3) Formularul de notificare împreunã cu documentele solicitate prin acesta, în 3 exemplare, semnate de reprezentanţii legali ai agenţilor economici care sunt pãrţi la acordul notificat sau de persoanele împuternicite legal sa îi reprezinte, va fi înaintat Consiliului Concurentei prin scrisoare recomandatã sau prin prezentare directa.
(4) Informaţiile furnizate prin notificare, inclusiv prin documentele aferente, trebuie sa fie corecte şi complete.
ART. 11
Beneficiul exceptarii
(1) În examinarea de fond a acordurilor notificate Consiliul Concurentei se bazeazã pe informaţiile furnizate în formularul de notificare şi în documentele insotitoare, putând sa solicite în baza <>art. 41 din Legea concurentei nr. 21/1996 şi alte informaţii considerate necesare analizei de la agenţii economici care au înaintat notificarea, de la alţi agenţi economici sau de la autoritãţi şi instituţii publice.
(2) Furnizarea de informaţii incomplete sau inexacte prin notificare, în sensul art. 10 alin. (4), sau furnizarea de informaţii inexacte, precum şi nefurnizarea informaţiilor solicitate de cãtre Consiliul Concurentei, în baza prevederilor <>art. 41 din Legea concurentei nr. 21/1996 , constituie contravenţie şi se sancţioneazã conform prevederilor art. 55 lit. b) şi c) şi ale <>art. 59 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996 .
(3) În termen de 60 de zile de la data înregistrãrii Consiliul Concurentei, în urma examinãrii notificãrii, va înştiinţa agenţii economici care au înaintat notificarea cu privire la eventuala neîndeplinire a condiţiilor prevãzute în prezentul regulament pentru acordarea exceptarii. În aceasta situaţie pãrţile implicate vor putea ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea rãspunsului de cãtre Consiliul Concurentei, fie sa renegocieze acordul astfel încât sa se încadreze în prevederile prezentului regulament, fie sa înainteze cerere de dispensa în condiţiile <>art. 5 alin. (4) din Legea concurentei nr. 21/1996 şi ale "Regulamentului pentru aplicarea prevederilor <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurentiale".
(4) Necomunicarea rãspunsului de cãtre Consiliul Concurentei în termenul prevãzut la alin. (3) echivaleaza cu confirmarea tacitã a exceptarii acordului notificat de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 , în conformitate cu prevederile acestui regulament. Exceptarea este valabilã pe perioada în care condiţiile din prezentul regulament sunt îndeplinite.
(5) Orice modificare a clauzelor acordului notificat sau a situaţiei pieţei relevante, în sensul neîndeplinirii condiţiilor pentru exceptare impuse prin prezentul regulament, va fi comunicatã neîntârziat, în scris, de cãtre pãrţile la acord Consiliului Concurentei care va decide operativ asupra menţinerii, a condiţiilor pentru menţinere sau a retragerii beneficiului exceptarii, dupã caz.
(6) În situaţia retragerii beneficiului exceptarii pãrţile implicate vor putea ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea retragerii beneficiului exceptarii de cãtre Consiliul Concurentei, sa înainteze cerere de dispensa în condiţiile <>art. 5 alin. (4) din Legea concurentei nr. 21/1996 şi ale "Regulamentului pentru aplicarea prevederilor <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurentiale".
(7) Rãspunsul Consiliului Concurentei transmis în conformitate cu prevederile alin. (3) şi comunicarea retragerii beneficiului, transmisã în conformitate cu alin. (6) pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare.

CAP. 4
Alte dispoziţii
ART. 12
Dispoziţii comune şi finale
(1) Prezentul regulament intra în vigoare la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Exceptarile acordate înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, prin decizie a Consiliului Concurentei, în conformitate cu prevederile cap. V (Condiţiile de exceptare pentru acordurile de specializare) din "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", rãmân valabile pana la expirarea perioadei de exceptare, respectiv a valabilitãţii deciziei.
(3) La data intrãrii în vigoare a prezentului regulament se abroga prevederile cap. V (Condiţiile de exceptare pentru acordurile de specializare) şi anexa nr. 1/4 din "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", precum şi orice alte dispozitii ce contravin procedurii de exceptare a acordurilor de specializare, prevãzute la cap. III din prezentul regulament.


ANEXA 1
-------
la Regulament
-------------

NOTIFICARE
pentru obţinerea beneficiului exceptarii de la
prevederile <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ,
prin încadrarea în categoria acordurilor de specializare

I. Pãrţile la acord
1. Indicaţi agenţii economici participanţi la acord, precizând: denumirea, adresa/sediul social, numãrul/data înregistrãrii la registrul comerţului, codul unic de înregistrare, atributul fiscal, numãrul de telefon, numãrul de fax, persoana indicatã pentru relaţii (numãrul de telefon, numãrul de fax, funcţia).
2. Precizati agentul economic care înainteazã notificarea.
3. În cazul în care notificarea este facuta în numele şi din împuternicirea pãrţilor, indicaţi numele reprezentantului împuternicit sa le reprezinte pentru întocmirea şi înaintarea notificãrii, numãrul de telefon, numãrul de fax, adresa; se va anexa împuternicirea legalã pentru reprezentant.
4. Pentru fiecare agent economic, parte la acord, indicaţi obiectul de activitate din care a înregistrat cifra de afaceri în ultimii 3 ani.
5. Atunci când este cazul, pentru fiecare dintre pãrţile la acord indicaţi grupul de agenţi economici din care face parte, menţionând domeniul de activitate al fiecãrui agent economic care formeazã grupul respectiv şi activitatea sau activitãţile desfãşurate pe piata relevanta.
II. Piata relevanta
6. Elementele de baza pentru definirea pieţei relevante
Se vor aplica "Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii partii substanţiale de piata", publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997. Piata relevanta are doua componente: piata produsului şi piata geograficã.
a) Piata produsului cuprinde toate produsele considerate ca fiind substituibile din punct de vedere al caracteristicilor, preţului şi utilizãrii acestora, astfel încât fiecare dintre aceste produse sa constituie o alternativa economicã realã pentru consumatori.
b) Piata geograficã cuprinde aria în care agenţii economici vand produse sau presteazã servicii identice, similare, respectiv substituibile, pentru care condiţiile de concurenta sunt suficient de omogene, şi care poate fi distinsa fata de ariile invecinate, în special datoritã cheltuielilor de transport suportate de cumpãrãtori.
7. Informaţii pentru definirea pieţei produsului
a) Enumerati produsele sau serviciile care sunt incluse în acordul notificat, cu descrierea sumarã a acestora.
b) Enumerati produsele sau serviciile despre care consideraţi ca pot constitui posibile substitute pentru produsele sau serviciile menţionate la lit. a); dacã au fost identificate mai multe pieţe ale produsului, pentru fiecare dintre acestea vor fi indicate distinct produsele care constituie substitute sau inlocuitori.
8. Informaţii pentru definirea pieţei geografice
a) Delimitati aria geograficã în care activeazã pãrţile la acord, pentru produsele incluse în piata produsului (aceasta arie geograficã poate fi întreg teritoriul României sau o parte a acestuia, care va fi delimitata, respectiv precizatã).
b) Identificati aria geograficã în care sunt localizati agenţii economici, producãtorii concurenţi care vand produsele incluse în piata produsului, care sunt sau pot fi luati în considerare de cumpãrãtorii din aria lor geograficã definitã la lit. a), atunci când aceştia iau deciziile de cumpãrare.
9. Pentru produsele din import incluse în piata relevanta precizati numele furnizorilor, ţara de origine şi eventualele bariere existente la intrarea acestor produse pe piata româneascã (bariere tarifare - taxe vamale; bariere netarifare - condiţiile impuse prin reglementãri interne, costurile de transport relativ mari, lipsa reţelelor de distribuţie sau dificultãţile de acces la reţelele de distribuţie existente).
III. Situaţia pãrţilor la acord pe piata relevanta
Informaţiile solicitate la pct. 10-13 trebuie furnizate pentru fiecare dintre pãrţile la acordul notificat, iar când acestea fac parte dintr-un grup, pentru toţi membrii grupului.
De asemenea, informaţiile vor fi furnizate pentru fiecare piata relevanta identificata, pe perioada anului financiar precedent încheierii acordului.
10. Estimati mãrimea pieţei relevante, valoric şi cantitativ.
11. Prezentaţi valoarea şi volumul vânzãrilor de produse care fac obiectul acordului de specializare.
12. Prezentaţi, dupã caz, valoarea şi volumul vânzãrilor de produse care, deşi nu fac obiectul acordului de specializare, fac parte din acceasi piata relevanta.
13. Prezentaţi cota de piata detinuta cu produsele care fac obiectul acordului de specializare, precum şi, dupã caz, cota de piata detinuta cu produsele care nu fac obiectul acordului de specializare, dar fac parte din aceeaşi piata relevanta.
IV. Situaţia concurentei pe piata relevanta
În cazul în care una dintre pãrţile la acord face parte dintr-un grup, în furnizarea informaţiilor prevãzute la pct. 14-17 va fi avut în vedere întregul grup.
14. Indicaţi principalii concurenţi ai pãrţilor, menţionând numele lor şi ponderea fiecãruia pe piata relevanta.
15. Indicaţi principalii clienţi ai fiecãreia dintre pãrţi, menţionând datele lor de identificare şi persoanele de contact.
16. Precizati în ce mãsura intrarea pe piata relevanta este afectatã de existenta acordului.
17. Explicaţi modul în care agenţii economici concurenţi vand produsele sau presteazã serviciile pe piata relevanta (produc pe plan local, importa, vand prin sistem de distribuţie organizat exclusiv sau neexclusiv?).
V. Motivatia pentru obţinerea beneficiului încadrãrii în categoria respectiva de acorduri exceptate de la prevederile art. 5 alin. (1) din lege
18. În spiritul prevederilor <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 prezentaţi modul concret în care sunt îndeplinite condiţiile pentru exceptare. Argumentati avantajele, respectiv creşterile în eficienta, care sunt scontate în cazul derulãrii acordului notificat, cu precizarea domeniului concret în care acestea se vor produce (producţie, distribuţie, export etc.) şi a efectului în reducerea substantiala şi de durata a preţurilor la consumatori. Mentionati eventualele avantaje de interes general pe care le aduce aplicarea acordului notificat.
VI. Documente aferente notificãrii
19. Formularul de notificare în 3 exemplare sau în doua exemplare pe suport de hârtie şi un exemplar în format electronic (CD sau discheta) va fi însoţit de acordul convenit de pãrţi (în fotocopie, în 3 exemplare), inclusiv de toate actele adiţionale (dacã este cazul).
20. Notificarea se va încheia cu urmãtoarea declaraţie, care trebuie semnatã de cãtre sau în numele şi din împuternicirea pãrţilor la acord:

"Subsemnaţii ................., în calitate de ........, domiciliaţi în ........, str. ......... nr. ..., sectorul/judeţul ..........., posesori ai B.I./C.I. seria ... nr. ...., eliberat/eliberata de ...........(împuterniciţi prin procura nr. ...., legalizatã la ............. la data de .........), declaram pe propria rãspundere ca informaţiile date în prezenta notificare sunt exacte şi complete, dupã cunostinta şi convingerea noastrã, ca documentele solicitate prin formular sunt anexate şi ca pãrerile exprimate sunt sincere."


Data şi locul Semnãturile
.............. .............


CONSILIUL CONCURENTEI

REGULAMENT
privind autorizarea concentrarilor economice

În temeiul <>art. 28 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 , Consiliul Concurentei adopta prezentul regulament.
Scopul controlului concentrarilor economice de cãtre Consiliul Concurentei este de a veghea impotriva creãrii de monopoluri sau agenţi economici cu poziţie dominanta pe piata, care pot conduce la restrangerea, înlãturarea sau denaturarea semnificativã a concurentei pe piata româneascã ori pe o parte a acesteia, cu efecte nefavorabile asupra consumatorilor.
Concentrarea economicã, conform <>art. 11 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 , denumita în continuare lege, realizatã prin fuziune şi/sau achiziţie, poate fi oportuna pentru agenţii economici mici, în vederea îmbunãtãţirii competitivitatii lor.
În aceste condiţii, conform art. 16 din lege, prevederile privind concentrarile economice nu se aplica decât dacã, în cadrul acestei operaţiuni, pãrţile implicate totalizeazã o cifra de afaceri care depãşeşte pragul de minimis prevãzut de art. 15 din lege*1).
Pãrţile implicate în operaţiuni de concentrare economicã, care depãşesc pragul prevãzut la art. 15 din lege, sunt obligate sa notifice Consiliului Concurentei operaţiunea de concentrare economicã în vederea analizei compatibilitatii acesteia cu un mediu concurential normal.
Atribuţiile Consiliului Concurentei pe linia controlului concentrarilor economice sunt:
a) ia deciziile prevãzute la art. 27 lit. a) din lege, pentru cazurile de încãlcare a dispoziţiilor art. 13 şi ale art. 16 alin. (1) şi (2);
b) ia deciziile prevãzute la art. 51 din lege.
În aplicarea prevederilor art. 28 alin. (2) şi (3) din lege, Consiliul Concurentei adopta prezentul regulament care înlocuieşte Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice adoptat în anul 1997*2).
Prezentul regulament este obligatoriu pentru Consiliul Concurentei, Oficiul Concurentei, agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici, precum şi pentru organele administraţiei publice centrale sau locale, urmãrindu-se aplicarea în mod unitar şi transparent, în condiţii de siguranta juridicã a legii.
Regulamentul cuprinde urmãtoarele pãrţi:
Partea I - Precizãri cu privire la concentrarile economice;
Partea a II-a - Notificarea concentrarilor economice. Emiterea deciziilor în cazurile de concentrare economicã;
Partea a III-a - Investigarea operaţiunilor de concentrare economicã;
Partea a IV-a - Precizãri privind modul de completare a formularului pentru notificarea concentrarilor economice;
Partea a V-a - Dispoziţii finale şi tranzitorii;
Anexa - Formular de notificare a concentrarilor economice.
------------
*1) Prin <>Ordinul preşedintelui Consiliului Concurentei nr. 13/2001 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 20 februarie 2001, plafonul privind cifra de afaceri prevãzut la <>art. 15 din Legea concurentei nr. 21/1996 a fost majorat la 65 miliarde lei.
*2) Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 bis din 14 aprilie 1997.

PARTEA I
Precizãri cu privire la concentrarile economice

CAP. 1
Dispoziţii generale
În lege şi în prezentul regulament sunt utilizaţi termeni cãrora Consiliul Concurentei le da urmãtoarea interpretare:
1. Concentrarea economicã se referã la mãsura în care un numãr redus de agenţi economici deţine o pondere ridicatã a activitãţii economice, exprimatã prin totalul vânzãrilor, activelor sau forţei de munca utilizate etc. pe o anumitã piata. Aceasta mãsura caracterizeazã gradul de concentrare economicã la un moment dat.
Operaţiunile de concentrare economicã, în accepţiunea art. 11 alin. (2) din lege, se realizeazã prin fuziune sau prin dobândirea controlului.
2. Fuziunea este combinarea a doi sau mai mulţi agenţi economici într-unul singur, cu scopul de a creste eficienta economicã şi uneori de a evita concurenta.
3. Pãrţile implicate sunt agenţi economici sau persoane fizice participante la o operaţiune de concentrare economicã a cãror cifra de afaceri se ia în calcul şi care, în caz de încãlcare a legii, sunt supuse sancţiunilor prevãzute la cap. VI din lege.
Toate referirile la persoana fizica cuprinse în prezentul regulament privesc persoana fizica ce controleazã deja, singura sau în comun, un alt agent economic.
4. Controlul, în accepţiunea art. 11 alin. (1) din lege, reprezintã dreptul şi/sau posibilitatea unor agenţi economici ori persoane fizice de a exercita, direct sau indirect, o influenta determinanta asupra unor alţi agenţi economici.
5. Dobândirea controlului, în accepţiunea art. 11 alin. (2) lit. b) din lege, reprezintã o forma de realizare a concentrarilor economice prin care agenţi economici sau persoane fizice obţin, direct ori indirect, o influenta determinanta asupra unuia sau mai multor agenţi economici ori asupra unor pãrţi ale acestora, fie prin luare de participare la capital, fie prin cumpãrare de elemente de activ, fie prin instituirea sau întãrirea unei situaţii de dependenta economicã, prin contracte sau prin alte mijloace.
Elementele conceptului de dobândire a controlului sunt: subiectul, obiectul şi modalitatea de dobândire a controlului.
6. Subiectul controlului (Cine dobândeşte controlul?)
Controlul poate fi dobândit de cãtre:
a) un agent economic (control unic);
b) o persoana fizica, ce controleazã deja, singura sau în comun, un alt agent economic (control unic);
c) doi sau mai mulţi agenţi economici actionand în comun ori o asociaţie de agenţi economici (control în comun);
d) doua sau mai multe persoane fizice actionand în comun şi care controleazã deja cel puţin un alt agent economic (control în comun).
7. Obiectul controlului (Ce se controleazã?)
Controlul se poate exercita asupra:
a) unuia sau mai multor agenţi economici care constituie entitãţi independente (control total);
b) unor active ale agentului economic (control parţial), cum ar fi:
- una sau mai multe entitãţi legale separate (filiale etc.);
- subdiviziuni interne ale agentului economic (de exemplu, o secţie sau o unitate);
- elemente ale fondului de comerţ, cãrora li se poate atribui în mod clar o cifra de afaceri pe piata (de exemplu, mãrci de fabrica, mãrci de producţie, licenţe).
8. Modalitatea de dobândire a controlului (Cum se dobândeşte controlul?)
Formele uzuale de dobândire a controlului sunt:
a) participari la capitalul social prin achizitionare de acţiuni (pãrţi sociale), inclusiv în cadrul procesului de privatizare;
b) cumpãrarea de active;
c) relaţiile de dependenta economicã.
9. Situaţia de dependenta economicã poate fi determinata de acorduri importante de livrare pe termen lung sau mediu, încheiate de furnizori şi de clienţi, combinate cu legãturi structurale, care conferã o influenta determinanta a furnizorului sau a clientului asupra partenerului.
În aceste condiţii dobândirea controlului se realizeazã pe baza unui numãr de elemente particulare, pe fiecare caz.
10. Controlul direct este controlul exercitat de persoane fizice sau de agenţi economici, dobândit în mod oficial.
11. Controlul indirect se realizeazã în cazuri excepţionale, atunci când deţinãtorul oficial al dreptului de control diferã de persoanele fizice sau de agenţii economici care deţin puterea realã de exercitare a influentei determinante.
Astfel de situaţii se pot intalni atunci când o persoana fizica sau un agent economic aflatã/aflat în spatele operaţiunii foloseşte o alta persoana sau un alt agent economic (deţinãtorul oficial al dreptului de control) pentru a-şi exercita de facto controlul (influenta determinanta).
Exercitarea controlului indirect se poate stabili analizând, de exemplu, sursa de finanţare, existenta unor legãturi familiale etc.
12. Societate controlatã în comun, denumita în continuare societate în comun, este un agent economic creat sau achiziţionat de alţi agenţi economici care o controleazã.
13. Societate(companie)-mama este un agent economic care deţine acţiuni (pãrţi sociale) la o societate în comun, pe care o controleazã fie prin înfiinţarea acesteia, singur sau împreunã cu alţi investitori, fie ca urmare a achiziţionãrii de acţiuni (pãrţi sociale) din capitalul social al unui agent economic deja existent.
14. Grupul din care face parte un agent economic cuprinde:
a) toţi agenţii economici controlati, direct sau indirect, de agentul economic respectiv;
b) toţi agenţii economici şi/sau persoanele fizice care controleazã, direct sau indirect, agentul economic respectiv;
c) toţi agenţii economici controlati, direct sau indirect, de agenţii economici şi/sau de persoanele fizice prevãzute la lit. b).

CAP. 2
Distincţia dintre operaţiunile de asociere concentrative şi cele de cooperare

A. Introducere
15. Agenţii economici de pe o piata executa operaţiuni specifice prin care se asociaza, pastrandu-şi însã caracterul de entitãţi economice independente, în vederea realizãrii unor obiective comune.
Astfel de operaţiuni de asociere îmbracã forme diferite, cum ar fi: coordonarea comportamentului concurential, crearea de societãţi în comun, cooperarea pentru activitãţi specifice (cercetare-dezvoltare, producţie, distribuţie etc.).
16. Aceste operaţiuni de asociere sunt tratate în mod diferit de lege, în funcţie de efectul lor asupra mediului concurential pe piata.
17. Problema esenţialã în acest context o reprezintã distincţia dintre operaţiunile de asociere care au ca efect o concentrare economicã - care va fi tratata conform prezentului regulament - şi acelea care conduc la coordonarea acţiunilor agenţilor economici pe piata, ce cad sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege.
18. Legea face în mod explicit aceasta distincţie în art. 11 alin. (3): "Operaţiunile de asociere, având ca obiect sau ca efect coordonarea comportamentului concurential al agenţilor economici participanţi care rãmân independenţi, nu constituie concentrare prin dobândirea controlului, chiar când asemenea operaţiuni ar consta în crearea de entitãţi economice comune. Dacã entitatea economicã comuna este o persoana juridicã indeplinind statornic toate funcţiile unei entitãţi economice autonome, fãrã însã a realiza o coordonare a comportamentului concurential fie între agenţi economici fondatori, fie între ea şi aceştia, operaţiunea este o concentrare în sensul prevederilor alin. (2) lit. b)".
19. În acest capitol sunt definite operaţiunile de asociere care au ca efect o concentrare economicã (operaţiuni de asociere concentrative), distingandu-le de operaţiunile de asociere care dau naştere la societãţi în comun de cooperare.
B. Societãţi în comun concentrative
20. O operaţiune de asociere constituie o concentrare economicã în sensul art. 11 alin. (2) din lege dacã îndeplineşte concomitent urmãtoarele condiţii:
a) existenta controlului în comun;
b) autonomia structuralã a societãţii în comun;
c) societatea în comun sa nu aibã ca obiect sau ca efect coordonarea comportamentului concurential al societãţilor-mama şi/sau al agenţilor economici controlati de acestea.
Controlul în comun
21. O societate în comun cade sub incidenta reglementãrilor privind concentrarile economice dacã exista o dobândire în comun a controlului asupra acesteia de cãtre doi sau mai mulţi agenţi economici.
Autonomie structuralã
22. O societate în comun are autonomie structuralã atunci când, în calitate de persoana juridicã, îndeplineşte statornic toate funcţiile unei entitãţi economice autonome, respectiv are funcţionare deplina.
23. O societate în comun are funcţionare deplina atunci când dispune de resursele financiare, umane şi tehnice necesare desfãşurãrii pe termen îndelungat a tuturor activitãţilor sau funcţiilor îndeplinite în mod normal de oricare alt agent economic care acţioneazã pe piata respectiva.
24. O societate în comun nu va fi consideratã cu funcţionare deplina în cazul în care preia numai o funcţie specifica din afacerile societãţilor-mama, fãrã a avea acces pe piata în nume propriu. Acesta este cazul, de exemplu, al societãţilor în comun, limitate la cercetare-dezvoltare, producţie, distribuţie sau vânzare a produselor societãţilor-mama în calitate de agenţi de vânzãri sau create în vederea participãrii la o licitaţie publica.
Atunci când societatea în comun foloseşte reţeaua de distribuţie a uneia sau a mai multora dintre societãţile-mama care acţioneazã în acest caz ca agenţi ai societãţii în comun, aceasta din urma se considera ca are funcţionare deplina.
25. Un alt aspect suplimentar care se are în vedere la aprecierea caracterului de funcţionare deplina a unei societãţi în comun este faptul ca acea societate în comun îşi realizeazã aproape integral vânzãrile cãtre societãţile-mama sau se aprovizioneaza aproape în totalitate de la acestea.
Aceasta situaţie se intalneste frecvent în perioadele iniţiale, de pornire a activitãţii, când societãţile în comun îşi câştiga şi îşi consolideaza poziţia pe piata. Stabilirea duratei perioadei iniţiale depinde de condiţiile specifice de pe piata respectiva, dar nu poate fi mai mare de 3 ani.
Înãuntrul acestei perioade societatea în comun se considera ca funcţioneazã deplin.
26. În cazul în care vânzãrile cãtre societãţile-mama se extind pe o perioada îndelungatã, societatea în comun are caracter de funcţionare deplina, numai dacã are un rol activ pe piata, adicã: (i) ponderea vânzãrilor cãtre societãţile-mama în producţia totalã nu este substantiala; (ii) vânzãrile cãtre societãţile-mama se efectueazã în condiţii normale de piata.
27. Caracterul de funcţionare deplina, în cazul aprovizionarii fãcute de societatea în comun de la societãţile-mama pe o perioada îndelungatã, se apreciazã în funcţie de criteriul valorii adãugate la produsele implicate.
În cazul în care produselor achiziţionate de la societãţile-mama li se adauga o valoare scãzutã în procesul de producţie şi/sau comercializare, societatea mixtã nu are funcţionare deplina, fiind mai apropiatã de un agent de vânzare.
În cazul în care societatea în comun are un rol activ pe piata, respectiv: (i) ponderea aprovizionarilor din alte surse decât de la societãţile-mama este substantiala; (ii) are facilitãţile necesare (de exemplu, pentru o specializare în activitatea de distribuţie: magazine, depozite, mijloace de transport, personal etc.); (iii) cumpãrãrile de la societãţile-mama se fac în condiţii normale de piata, aceasta are funcţionare deplina.
28. Un alt aspect suplimentar, care se are în vedere la definirea functionarii depline, este durata de funcţionare, ca regula generalã funcţionarea deplina asociindu-se cu o activitate pe termen lung.
Faptul ca societãţile-mama asigura societãţilor în comun toate resursele necesare (financiare, materiale etc.) demonstreaza o intenţie de activitate pe termen lung. Aceasta constatare va fi intarita, dacã în actul constitutiv se prevede o durata de funcţionare suficient de lungã pentru a determina o schimbare de durata în structura agenţilor economici implicaţi.
O societate în comun nu va fi consideratã ca funcţionând deplin dacã este constituitã pentru o perioada scurta. Acesta este cazul unei societãţi în comun, înfiinţatã exclusiv pentru realizarea unui proiect specific şi care urmeazã sa îşi înceteze activitatea în momentul infaptuirii acestuia.
Elemente relevante pentru aprecierea coordonãrii comportamentului concurential al agenţilor economici implicaţi
29. În evaluarea riscului de coordonare a comportamentului concurential al agenţilor economici implicaţi, acesta fiind un criteriu major de departajare a societãţilor în comun concentrative de cele de cooperare, se va avea în vedere dacã agenţii economici implicaţi sunt concurenţi actuali sau potenţiali pe piata relevanta.
30. Coordonarea comportamentului concurential al agenţilor economici independenţi este exclusa dacã societãţile-mama îşi transfera integral activitãţile sau totalitatea activitãţilor dintr-un anumit sector industrial cãtre societatea în comun.
31. Coordonarea poate fi exclusa dacã societãţile-mama nu sunt active pe piata societãţii în comun sau îşi transfera totalitatea activitãţilor lor de pe aceasta piata cãtre societatea în comun.
Situaţia este valabilã şi în cazul în care doar o societate-mama rãmâne activa pe piata societãţii în comun sau îşi menţine doar o mica parte a activitãţii pe aceasta piata.
32. Spre deosebire de cazul menţionat la pct. 31, exista o mare probabilitate de coordonare a comportamentului concurential atunci când doua sau mai multe societãţi-mama îşi pãstreazã, într-o mãsura semnificativã, activitãţile pe aceeaşi piata a produsului cu cea a societãţii în comun, în mãsura în care aceste activitãţi se vor desfasura pe aceeaşi piata geograficã.
33. Exista probabilitatea coordonãrii şi în cazul în care societãţile-mama şi societatea în comun se specializeaza pe segmente specifice importante ale pieţei produsului.
Fac excepţie cazurile în care aceste segmente sunt de importanta minora în comparatie cu activitãţile de baza ale societãţilor-mama sau ale societãţii în comun şi când societãţile-mama au motive obiective sa îşi retina anumite activitãţi, cum ar fi cele bazate pe tehnologii proprii. În aceste cazuri simpla existenta a societãţii în comun nu justifica presupunerea ca ar exista o coordonare a comportamentului concurential în aceste domenii.
34. Atunci când exista deja o reţea de legãturi de cooperare între societãţile-mama pe piata societãţii în comun, obiectivul sau efectul principal al societãţii în comun poate fi suplimentarea legãturilor şi, ca urmare, întãrirea coordonãrii existente.
35. În cazul în care societãţile-mama sunt active pe piata din avalul pieţei societãţii în comun, poate aparea o coordonare între acestea, dacã societatea în comun este principalul lor furnizor şi dacã la nivelul societãţilor-mama se adauga produselor o valoare noua, relativ mica; în mod similar, atunci când societãţile-mama sunt active pe piata din amonte a pieţei societãţii în comun, poate aparea coordonarea, dacã principalul lor client este societatea în comun.
36. Dacã doua sau mai multe societãţi-mama au activitãţi semnificative pe o piata invecinata pieţei societãţii în comun, care din punct de vedere economic are o importanta semnificativã comparativ cu piata societãţii în comun, colaborarea în cadrul societãţii în comun poate conduce la coordonarea comportamentului concurential al societãţilor-mama pe piata invecinata. În acest context o piata invecinata este o piata separatã, dar strâns legatã de piata societãţii în comun, ambele pieţe având caracteristici comune, incluzând tehnologie, clienţi sau concurenţi.
37. Atunci când societãţile-mama şi societatea în comun sunt active pe pieţe geografice diferite, existenta coordonãrii se evalueaza în funcţie de legãturile dintre pieţe şi de probabilitatea interactiunii lor prezente sau viitoare. Evaluarea se va face în mod similar şi în cazul în care doar o societate-mama este prezenta pe piata geograficã a societãţii în comun, celelalte societãţi-mama fiind active pe alte pieţe geografice.
38. În cazul în care societãţile-mama sunt active pe aceeaşi piata geograficã, care este diferita de cea a societãţii în comun, exista posibilitatea coordonãrii comportamentului concurential al societãţilor-mama, dacã activitatea societãţii în comun are o importanta economicã deosebita comparativ cu activitãţile societãţilor-mama pe piata lor şi dacã exista sau va exista interactiune între piata societãţilor-mama şi piata societãţii în comun, în prezent sau în viitorul apropiat.
39. Faptul ca printr-o societate în comun se realizeazã coordonarea comportamentului concurential al societãţilor-mama nu elimina posibilitatea unei concentrari atunci când elementele de cooperare sunt doar de importanta economicã minora în comparatie cu ansamblul operaţiunii. Totuşi un cumul însemnat de elemente minore de coordonare poate conduce la aprecierea ca operaţiunea în ansamblu este de cooperare.

CAP. 3
Operaţiunile de concentrare economicã şi pãrţile implicate
40. Scopul acestui capitol este sa ofere un cadru unitar privind modul în care Consiliul Concurentei aplica prevederile art. 11 alin. (2) din lege, conform cãruia o operaţiune de concentrare economicã are loc atunci când:
a) doi sau mai mulţi agenţi economici, anterior independenţi, fuzioneazã;
b) una sau mai multe persoane care deţin deja controlul cel puţin asupra unui agent economic ori unul sau mai mulţi agenţi economici dobândesc, direct sau indirect, controlul asupra unuia sau mai multor alţi agenţi economici ori asupra unor pãrţi ale acestora fie prin luare de participare la capital, fie prin cumpãrare de elemente de activ, prin contract sau prin alte mijloace.
A. Fuziuni între agenţi economici anterior independenţi. Pãrţile implicate
41. Fuziunea, în înţelesul art. 11 alin. (2) lit. a) din lege, poate avea loc prin contopire, prin absorbţie şi de facto.
42. Contopirea are loc atunci când doi sau mai mulţi agenţi economici independenţi se reunesc într-un nou agent economic şi înceteazã sa mai existe ca persoane juridice distincte.
43. Absorbtia are loc atunci când un agent economic este inglobat de un alt agent economic, acesta din urma pastrandu-şi personalitatea juridicã, în timp ce primul înceteazã sa mai existe ca persoana juridicã.
44. Fuziunea de facto este combinarea activitãţilor a doi sau mai mulţi agenţi economici independenţi care, deşi îşi pãstreazã personalitatea juridicã, în absenta unui act juridic legal creeazã un grup care se manifesta concurential ca o singura entitate economicã.
45. Premisele de realizare a unei fuziuni de facto pot fi:
a) existenta unei conduceri unice, permanente, a agenţilor economici respectivi;
b) compensarea interna a profiturilor şi pierderilor între agenţii economici respectivi;
c) rãspunderea comuna a agenţilor economici respectivi fata de terţi;
d) deţinerea incrucisata de acţiuni între agenţii economici respectivi.
46. În cazul fuziunilor pãrţile implicate sunt fiecare dintre agenţii economici care fuzioneazã.
B. Dobândirea controlului unic. Pãrţile implicate
47. Dobândirea controlului unic conduce la o operaţiune de concentrare economicã, în sensul art. 11 alin. (2) lit. b) din lege.
48. Controlul unic se exercita, de regula, prin deţinerea majoritãţii drepturilor de vot sau prin deţinerea unei poziţii minoritare de control.
49. Majoritatea drepturilor de vot este conferita, ca regula generalã, de deţinerea majoritãţii capitalului social.
O excepţie de la regula o reprezintã situaţia în care, datoritã unor prevederi particulare din actul constitutiv al societãţii (de exemplu: algoritme de calcul al drepturilor de vot), deţinerea majoritãţii capitalului nu conferã majoritatea drepturilor de vot.
50. Controlul unic, exercitat de un acţionar (asociat) care deţine o poziţie minoritara de control, poate fi legal sau de facto.
a) Controlul unic legal poate fi exercitat de cãtre un acţionar (asociat) minoritar cãruia îi sunt acordate drepturi speciale, cum ar fi:
- acţiuni preferenţiale care conferã majoritatea drepturilor de vot;
- puterea de a stabili strategia comportamentului comercial (cum ar fi: numirea a mai mult de jumãtate din numãrul membrilor organelor de conducere).
b) Controlul unic de facto este dobândit de un acţionar (asociat) minoritar dacã exista o probabilitate semnificativã ca acesta sa exercite majoritatea drepturilor de vot în adunarea actionarilor (asociaţilor) datoritã faptului ca acţiunile rãmase sunt larg rãspândite. Într-o asemenea situaţie este puţin probabil ca toţi actionarii (asociaţii) mai mici sa fie prezenţi sau reprezentaţi la adunarea generalã a actionarilor (asociaţilor). Într-un asemenea caz determinarea existenţei controlului unic rezulta din evidenta prezentei actionarilor (asociaţilor) la adunãrile generale din anii anteriori.
Se mai poate dobândi controlul unic de facto de cãtre un acţionar (asociat) minoritar dacã acesta are dreptul sa conducã activitãţile agenţilor economici şi sa le determine politica comercialã.
Pãrţile implicate în dobândirea controlului unic
51. În cazul în care agentul economic este achiziţionat în întregime sunt implicaţi:
a) achizitorul;
b) agentul economic achiziţionat.
52. În situaţia în care controlul unic este dobândit asupra unor pãrţi (active) dintr-un agent economic sunt implicaţi:
a) achizitorul;
b) partea sau pãrţile achiziţionate.
53. În situaţia în care controlul unic este dobândit asupra unui agent economic care a fost redus sau mãrit anterior sunt implicaţi:
a) achizitorul;
b) agentul sau agenţii economici achizitionati în configuraţia lor la data operaţiunii.
Consiliul Concurentei se bazeazã pe configuraţia agenţilor economici implicaţi, la data evenimentului care declanseaza obligaţia notificãrii, respectiv la data încheierii acordului de fuziune, la data prezentãrii ofertei la o licitaţie publica pentru vânzarea activelor unui agent economic sau la data achiziţionãrii pachetului de acţiuni (pãrţi sociale) de control la un agent economic.
54. În situaţia în care controlul unic este dobândit prin intermediul unui membru al unui grup sunt implicaţi:
a) membrul achizitor din cadrul grupului;
b) agentul economic achiziţionat.
În ceea ce priveşte notificarea, aceasta poate fi facuta de cãtre:
a) membrul achizitor din cadrul grupului;
b) societatea-mama a membrului achizitor sau de cãtre persoana fizica ce controleazã membrul achizitor.
În calculul cifrei de afaceri se va tine seama de cifra de afaceri a agentului economic care urmeazã sa fie achiziţionat şi de cifra de afaceri a grupului.
C. Dobândirea controlului în comun. Pãrţile implicate
55. Controlul în comun exista dacã doi sau mai mulţi acţionari (asociaţi), agenţi economici ori persoane fizice ajung la un acord pentru luarea deciziilor importante privind agentul economic controlat, având astfel posibilitatea sa exercite o influenta determinanta asupra acestuia.
56. Influenta determinanta, în acest sens, înseamnã puterea de a bloca acţiunile care determina comportamentul strategic comercial al agentului economic controlat.
Necesitatea unui acord prealabil între pãrţi, realizat pe baze legale sau de facto, este esenţialã din cauza dificultatii realizãrii unui consens în luarea deciziilor strategice.
57. Controlul în comun exercitat pe baze legale sau de facto poate avea forme diverse de realizare: egalitatea în drepturile de vot sau la numirea organelor de conducere, drepturile de veto sau chiar în situaţii rezultând din exercitarea obişnuitã a drepturilor de vot.
Egalitatea în drepturile de vot sau la numirea organelor de conducere
58. Cea mai clara forma de control în comun exista atunci când agentul economic controlat are numai doi acţionari (asociaţi) care deţin cote egale din capitalul social şi care îşi împart în mod egal drepturile de vot.
Egalitatea poate fi realizatã, de asemenea, dacã ambii acţionari (asociaţi) au dreptul sa numeascã un numãr egal de membri în organele de conducere ale agentului economic controlat.
Drepturile de veto
59. Controlul în comun poate exista chiar dacã nu exista egalitate în privinta voturilor sau în reprezentarea în organele de conducere; aceste cazuri de control în comun se exercita atunci când actionarii (asociaţii) minoritari au drepturi suplimentare de veto care le permit sa se opunã deciziilor esenţiale pentru comportamentul strategic comercial al agentului economic controlat.
60. Dreptul de veto - acela de a bloca o decizie - se prevede, de regula, în statutul agentului economic controlat sau poate fi conferit prin acordul dintre acţionari (asociaţi). Dreptul de veto poate opera de facto şi prin intermediul unui cvorum specific cerut pentru deciziile care se iau în adunarea generalã sau în alte organe de conducere, în mãsura în care actionarii (asociaţii) sunt reprezentaţi în acestea. Este posibil ca deciziile strategice sa fie supuse aprobãrii unui organism (de exemplu: un comitet de supraveghere), în care actionarii (asociaţii) minoritari sunt reprezentaţi şi fac parte dintr-un cvorum necesar pentru adoptarea acestor decizii.
61. Se pot acorda drepturi de veto actionarilor (asociaţilor) minoritari în vederea protejãrii intereselor lor financiare într-o societate comercialã. Aceasta protecţie normalã a drepturilor actionarilor (asociaţilor) minoritari este legatã de decizii esenţiale ale societãţii în comun, cum ar fi: schimbãri în statut, modificarea capitalului social sau lichidarea societãţii. Drepturile de veto care asigura protecţia sus-menţionatã nu conferã actionarilor (asociaţilor) minoritari controlul în comun în accepţiunea prezentelor precizãri.
62. Contrar celor prevãzute la pct. 61, drepturile de veto care asigura exercitarea controlului în comun sunt cele care privesc deciziile strategice asupra politicii de afaceri cu impact asupra comportamentului pe piata al agentului economic controlat, şi anume:
a) alegerea conducerii şi adoptarea bugetului de venituri şi cheltuieli
Drepturile de veto asupra acestor tipuri de decizii cu influenta decisiva asupra politicii comerciale a agentului economic controlat conferã în mod firesc controlul în comun;
b) planul de afaceri
Dreptul de veto asupra planului de afaceri conferã controlul în comun numai dacã acesta prevede pe lângã obiectivele agentului economic şi mãsurile ce vor fi luate pentru atingerea lor. În situaţia în care planul de afaceri conţine doar declaraţii generale privind obiectivele de afaceri, dreptul de veto nu conferã deţinãtorilor controlul în comun;
c) investiţiile
Importanta dreptului de veto asupra acestor decizii decurge din nivelul investiţiilor, mãsura în care investiţiile constituie o caracteristica esenţialã a pieţei pe care acţioneazã agentul economic controlat. În legatura cu primul aspect, dacã nivelul investiţiilor este foarte mare, dreptul de veto poate fi considerat mai degraba ca o protecţie normalã a intereselor actionarilor (asociaţilor) minoritari decât ca un drept de veto care conferã puterea de determinare a politicii comerciale a agentului economic controlat. În legatura cu al doilea aspect, politica de investiţii a unui agent economic este un element important în aprecierea existenţei controlului în comun, în mãsura în care pe piata respectiva investiţiile joaca un rol semnificativ în comportamentul de piata al unui agent economic;
d) alte decizii cu impact asupra comportamentului de piata
Acestea se referã la decizii speciale care sunt importante doar în contextul unei anumite pieţe pentru agentul economic controlat, cum ar fi: tehnologia folositã, în mãsura în care aceasta reprezintã o caracteristica esenţialã pentru activitate; noi linii de producţie, în condiţiile în care agentul controlat îşi desfãşoarã activitatea pe o piata caracterizatã prin produse diferenţiate şi cu un grad semnificativ de innoire.
63. Controlul în comun exista chiar dacã actionarii (asociaţii) nu au fãcut uz de influenta lor decisiva conferita de dreptul de veto; este suficient sa existe unul sau mai multe dintre drepturile de veto privind deciziile strategice menţionate.
Exercitarea obişnuitã a drepturilor de vot
64. Controlul este exercitat, de regula, de actionarii (asociaţii) care deţin împreunã majoritatea drepturilor de vot.
Doi sau mai mulţi agenţi economici acţionari (asociaţi) minoritari la un alt agent economic pot dobândi controlul în comun chiar când aceştia nu au drepturi de veto speciale, atunci când prevãd şi pun în aplicare împreunã, printr-un acord legal sau de facto mijloacele pentru controlul agentului economic care urmeazã sa fie achiziţionat.
În aceasta situaţie actionarii (asociaţii) minoritari vor avea majoritatea drepturilor de vot şi vor acţiona concertat pentru exercitarea acestora.
65. Mijloacele legale pentru asigurarea exercitãrii în comun a drepturilor de vot pot fi sub forma:
a) unui agent economic cãruia actionarii (asociaţii) minoritari îi transfera drepturile;
b) unui acord prin care actionarii (asociaţii) minoritari se angajeazã ei înşişi sa acţioneze în acelaşi mod (pooling agreement).
În mod cu totul excepţional acţiunea colectivã se poate realiza de facto atunci când între actionarii (asociaţii) minoritari exista interese comune puternice care îi determina sa nu acţioneze unul impotriva altuia în exercitarea drepturilor în legatura cu agentul economic controlat.
66. Probabilitatea existenţei unor interese comune puternice apare atunci când:
a) exista legãturi anterioare între actionarii (asociaţii) minoritari;
b) operaţiunea de achiziţie a pachetelor de acţiuni (pãrţi sociale) se face în mod concertat;
c) la înfiinţarea unui nou agent economic societãţile-mama pot dobândi controlul în comun, iar acest lucru este valabil mai ales atunci când ei îşi aduc o contribuţie vitala (tehnologii specifice, know-how, acorduri de livrare etc.), situaţie în care cooperarea deplina pe baza de acord între acţionari (asociaţi) este necesarã. Dacã numãrul societãţilor-mama este mare, probabilitatea de a exista cooperare deplina (control în comun) este redusã.
67. Atunci când deciziile nu se iau cu o majoritate stabilã - de fiecare data realizandu-se combinatii diferite între actionarii (asociaţii) minoritari - nu se poate presupune ca aceştia controleazã în comun agentul economic respectiv.
Alte consideratii în legatura cu controlul în comun
68. În cazul în care unul dintre acţionari (asociaţi) deţine cunoştinţe specifice şi experienta în afacerile societãţii controlate, iar celãlalt acţionar (asociat) nu are specializarea necesarã, acesta din urma poate juca un rol modest sau chiar inexistent în conducerea curenta, deşi prezenta lui este motivatã de considerente financiare, de strategia pe termen lung, de imaginea de marca etc.
Dacã cel de-al doilea acţionar (asociat) îşi menţine posibilitatea realã de a contesta deciziile luate de primul acţionar (asociat), exista control în comun. În caz contrar controlul este unic.
Pãrţile implicate în cazul dobândirii controlului în comun
69. În cazul dobândirii controlului în comun asupra unui agent economic nou-creat pãrţile implicate sunt numai cele care dobândesc controlul.
70. În cazul dobândirii controlului în comun asupra unui agent economic existent anterior, precum şi în cazul în care în urma operaţiunii se realizeazã o trecere de la control unic la control în comun, pãrţile implicate sunt:
a) agenţii economici şi/sau persoanele fizice care dobândesc controlul în comun; şi
b) agentul economic achiziţionat.
71. În cazul în care doi sau mai mulţi agenţi economici şi/sau persoane fizice achiziţioneazã împreunã un alt agent economic cu scopul unic de a împãrţi patrimoniul dobândit imediat dupã încheierea tranzacţiei, pe baza unui plan preexistent, operaţiunea se defineste astfel:
a) ansamblul tranzacţiei nu reprezintã o concentrare, întrucât patrimoniul dobândit este controlat în comun, în mod legal, doar temporar, pana la împãrţirea sa;
b) tranzacţia se constituie din mai multe operaţiuni de dobândire de control unic de cãtre fiecare achizitor asupra unei pãrţi din agentul economic achiziţionat, pe care o va controla efectiv dupã împãrţire.
Pãrţile implicate sunt fiecare achizitor şi partea pe care o va dobândi dupã împãrţire.
D. Controlul exercitat de un singur acţionar (asociat) pe baza drepturilor de veto
72. Un caz special de control exista atunci când numai un acţionar (asociat) se poate opune prin veto deciziilor strategice în cadrul unui agent economic, dar acest acţionar (asociat) nu are puterea proprie de a impune astfel de decizii.
O asemenea situaţie poate aparea, de exemplu, atunci când un acţionar (asociat) deţine 50% din capitalul social al unui agent economic, în timp ce restul de 50% este deţinut de doi sau de mai mulţi acţionari (asociaţi) minoritari, sau atunci când exista un cvorum necesar pentru deciziile strategice, care în fapt conferã un drept de veto numai unui acţionar (asociat) minoritar.
În aceste situaţii un singur acţionar (asociat) poseda aceeaşi nivel de influenta ca şi cel de care se bucura în mod normal deţinãtorii controlului în comun, de exemplu puterea de a bloca adoptarea deciziilor strategice.
Totuşi acest acţionar (asociat) nu deţine puterile care sunt conferite în mod normal unui agent economic cu control unic, de exemplu, puterea de a impune deciziile strategice.
Întrucât acest acţionar care deţine dreptul de veto poate crea aceeaşi situaţie de blocaj ca şi în cazurile normale de control în comun, el dobândeşte influenta determinanta şi, prin urmare, controlul în înţelesul reglementãrii concentrarilor economice. Întrucât acest acţionar (asociat) este singurul agent economic care dobândeşte controlul, numai acest acţionar (asociat) este obligat sa întocmeascã şi sa depunã notificarea operaţiunii conform prezentului regulament.
E. Alte situaţii
Schimbãri în structura controlului şi pãrţile implicate
73. Structura actionariatului, respectiv identitatea, numãrul şi ponderea fiecãrui acţionar (asociat) în capitalul social, se poate modifica în cursul existenţei unei societãţi în comun, de regula prin vânzare-cumpãrare de acţiuni (pãrţi sociale):
a) fie între actionarii (asociaţii) existenţi (schimbarea identitãţii acestora şi/sau a ponderii lor în capitalul social);
b) fie între actionarii (asociaţii) existenţi şi actionarii (asociaţii) noi,
care poate sa conducã la reducerea sau la majorarea numãrului de acţionari (asociaţi) şi/sau a ponderii acestora în capitalul social.
Schimbarea structurii actionariatului poate avea ca efect modificãri calitative ale controlului exercitat asupra societãţii în comun, astfel:
a) trecerea de la controlul în comun la controlul unic;
b) trecerea de la controlul unic la controlul în comun;
c) menţinerea formei de control în comun, schimbandu-se identitatea actionarilor (asociaţilor) care îl exercita.
În cazul în care operaţiunea de schimbare în structura actionarilor (asociaţilor) conduce la modificãri calitative ale controlului exercitat asupra societãţii în comun, operaţiunea constituie o concentrare economicã ce trebuie supusã controlului Consiliului Concurentei. În consecinta, pãrţile implicate sunt actionarii (asociaţii) achizitori, atât cei existenţi, cat şi cei noi, şi societatea în comun în cauza. Actionarii (asociaţii) care nu dobândesc controlul în urma operaţiunii de schimbare a actionarilor (asociaţilor) nu sunt pãrţi implicate.
Dobândirea controlului de cãtre o societate în comun şi pãrţile implicate
74. În tranzacţiile în care o societate în comun dobândeşte controlul asupra unui agent economic se pune problema dacã, din punctul de vedere al achizitorului, societatea în comun este singura parte implicata sau dacã fiecare dintre agenţii economici (societãţi-mama) şi/sau persoanele fizice care o controleazã sunt consideraţi, în mod individual, drept pãrţi implicate.
Pãrţile implicate sunt, de regula, agentul economic achiziţionat şi societatea în comun achizitoare, dacã aceasta din urma îndeplineşte condiţia de funcţionare deplina, respectiv dacã are resurse financiare şi de alta natura pentru a desfasura activitãţile de afaceri pe o perioada îndelungatã şi dacã opereazã deja pe piata.
75. Ca excepţie, se considera pãrţi implicate: societatea achizitionata, societatea în comun achizitoare, precum şi societãţile-mama şi/sau persoanele fizice care controleazã societatea în comun achizitoare, în urmãtoarele situaţii:
a) societatea în comun este creata de cãtre doi sau mai mulţi agenţi economici (societãţi-mama) în scopul achiziţionãrii unui agent economic, ca o societate "fantoma" (are o cifra de afaceri nesemnificativa, nu a început sa funcţioneze efectiv etc.);
b) societatea în comun existenta nu are caracter de funcţionare deplina;
c) societatea în comun este o asociaţie de agenţi economici fãrã un scop clar definit sau cu caracter de cooperare.
76. Alte elemente care conduc la identificarea unor situaţii de excepţie în care societãţile-mama ale societãţii în comun şi/sau persoanele fizice care controleazã societatea în comun sunt adevaratii participanţi la concentrare sunt:
a) societãţile-mama ale societãţii în comun şi/sau persoanele fizice care controleazã societatea în comun se implica în mod semnificativ în operaţiunea de achizitionare (organizarea şi finanţarea acesteia);
b) achiziţia conduce la diversificarea substantiala în natura activitãţilor societãţii în comun, asa cum se intampla când aceasta din urma şi agentul economic achiziţionat acţioneazã pe pieţe diferite.
Ieşirea din fuziune, dezmembrarea agenţilor economici şi agenţii economici implicaţi
77. Atunci când doi agenţi economici fuzioneazã sau înfiinţeazã o societate în comun şi ulterior ies din fuziune sau desfiinţeazã societatea în comun, patrimoniul este împãrţit între ei în mod diferit fata de configuraţia iniţialã, iar separarea va fi compusa din doua operaţiuni:
a) o achizitionare de cãtre agentul economic A a diverselor active (unele dintre cele deţinute anterior de el însuşi, unele deţinute anterior de agentul economic B şi unele active dobândite în comun de cãtre entitatea economicã rezultatã din fuziune);
b) o achizitionare similarã pentru agentul economic B.
78. Pentru ieşirile din fuziune agenţii economici implicaţi sunt, pentru fiecare operaţiune, agenţii economici participanţi iniţiali la fuziune, luându-se în calcul patrimoniul pe care fiecare dintre aceşti agenţi economici îl achiziţioneazã.
Pentru divizarea unei societãţi în comun agenţii economici implicaţi sunt, pentru fiecare operaţiune, partenerii iniţiali în societatea în comun, fiecare în calitate de achizitor, luându-se în calcul şi acea parte din societatea în comun achizitionata de fiecare dintre partenerii iniţiali.
Agenţii economici implicaţi în schimbul de active
79. Doi sau mai mulţi agenţi economici care schimba între ei, prin tranzacţii, elemente din patrimoniul propriu sunt agenţi economici implicaţi în schimbul de active.
Chiar dacã aceste transferuri de active sunt convenite printr-un singur contract sau au loc simultan, se considera ca schimbul se compune din doua operaţiuni distincte de achiziţie de active.
Prin urmare, pãrţile implicate pentru fiecare transfer de active vor fi agentul economic achizitor şi activele dobândite.
Dobândirea controlului de cãtre un agent economic cu capital de stat şi agenţii economici implicaţi
80. În cazul în care are loc o fuziune sau o achizitionare a controlului între doi agenţi economici cu capital de stat, operaţiunea se apreciazã astfel:
a) restructurare interna, dacã cei doi agenţi economici au fost anterior pãrţi ale aceluiaşi agent economic cu capital de stat;
b) concentrare economicã, dacã cei doi agenţi economici au fost anterior pãrţi ale unor agenţi economici cu capital de stat diferiţi, cu putere independenta de decizie, aceştia fiind agenţi economici implicaţi.
Dobândirea controlului de cãtre persoane fizice şi pãrţile implicate
81. Art. 11 alin. (2) lit. b) din lege prevede ca o concentrare economicã are loc, între altele, atunci când una sau mai multe persoane fizice care controleazã deja cel puţin un agent economic dobândesc, direct sau indirect, controlul integral sau parţial asupra unuia sau mai multor agenţi economici.
Acest text arata ca dobândirea controlului de cãtre persoane fizice va determina o schimbare de lungã durata în structura agenţilor economici implicaţi numai dacã respectivele persoane fizice desfãşoarã, direct sau indirect, activitãţi economice proprii.
82. Pãrţile implicate sunt agentul economic care urmeazã sa fie achiziţionat şi achizitorul - persoana fizica (cifra de afaceri a agentului economic/agenţilor economici controlati, direct sau indirect, de cãtre aceasta persoana fizica trebuie sa fie inclusã la calculul cifrei de afaceri).
Operaţiuni în cadrul grupului
83. O operaţiune de fuziune, respectiv de dobândire a controlului, nu constituie concentrare economicã, în sensul art. 11 alin. (2) din lege, atunci când pãrţile implicate fac parte din acelaşi grup, astfel cum este definit la pct. 14 din prezentul regulament.
F. Exceptari în baza prevederilor <>Legii concurentei nr. 21/1996 cu privire la concetrarile economice
84. Art. 12 din lege stabileşte trei situaţii în care dobândirea controlului nu constituie o concentrare economicã, şi anume:
a) dobândirea şi exercitarea controlului de cãtre un lichidator desemnat prin hotãrâre judecãtoreascã sau de cãtre o alta persoana mandatata de autoritatea publica pentru îndeplinirea unor proceduri de încetare de plati, redresare, concordat, lichidare judiciarã, urmãrire silitã sau alta procedura similarã;
b) achiziţionarea şi deţinerea cu titlu temporar de participari la capitalul social al unui agent economic de cãtre societãţi bancare, instituţii de credit sau financiare, societãţi financiare (de investiţii, de administrare de investiţii, de intermediere de valori mobiliare) sau de cãtre societãţi de asigurare, a cãror activitate normalã include tranzacţii şi negocieri de titluri pe cont propriu sau pe contul terţilor, dacã sunt îndeplinite urmãtoarele condiţii:
- achiziţionarea titlurilor de participare sa fie facuta în vederea revânzãrii lor;
- agentul economic achizitor sa nu exercite drepturile de vot aferente acestor participari în scopul determinãrii comportamentului concurential al respectivului agent economic, ci sa le exercite numai în vederea pregãtirii şi vânzãrii totale sau parţiale a respectivelor titluri de participare;
- agentul economic achizitor sa poatã dispune de mijloacele sale de control pe o durata de cel mult un an de la data achiziţionãrii, perioada în care trebuie sa-şi vândã titlurile de valoare deţinute, respectiv sa-şi reducã participarea cel puţin la un nivel care sa nu îi confere controlul asupra agentului economic în cauza.
La cerere, Consiliul Concurentei poate prelungi termenul de un an dacã solicitantul prezintã motivatia ca vânzarea participãrii achiziţionate nu a fost în mod rezonabil posibila în decurs de un an de la data achiziţionãrii.
Atunci când o societate bancarã sau un grup de societãţi bancare achiziţioneazã controlul asupra unui agent economic prin preluarea datoriilor acestuia, în scopul redresarii economice şi revânzãrii ulterioare, operaţiunea constituie concentrare economicã.
În acest caz agenţii economici implicaţi sunt societãţile bancare care achiziţioneazã controlul şi agentul economic achiziţionat;
c) dobândirea controlului de cãtre persoanele sau agenţii economici prevãzuţi la art. 11 alin. (2) lit. b) din lege, cu condiţia ca drepturile de vot aferente participãrii deţinute sa nu fie exercitate, mai ales la numirea de membri în organele de administrare, conducere executivã, supraveghere şi control ale agentului economic la care detinea participarea, decât în scopul salvgardarii valorii integrale a plasamentului respectiv, iar nu pentru a determina direct sau indirect comportamentul concurential al agentului economic controlat.
85. Pentru a se determina dacã drepturile aferente participarilor dobândite la un agent economic sunt folosite de cãtre achizitor în scopul determinãrii comportamentului concurential al agentului economic respectiv se va urmãri modul de exercitare a urmãtoarelor drepturi:
- dreptul de a numi sau de a se opune la numirea de membri în organele de conducere ale agentului economic;
- dreptul de a adopta sau de a se opune la adoptarea bugetului de venituri şi cheltuieli al agentului economic;
- dreptul de a adopta sau de a se opune la adoptarea planului de afaceri al agentului economic;
- dreptul de a adopta sau de a se opune la adoptarea planului de investiţii al agentului economic.
Aceste drepturi pot fi stipulate în actele constitutive ale agentului economic achiziţionat sau în orice act juridic încheiat între pãrţile implicate.
Exercitarea oricãruia dintre drepturile enumerate este suficienta pentru a se considera ca achizitorul determina comportamentul concurential al agentului economic la care a dobândit participarea.
Pe de alta parte, acele drepturi care sunt necesare doar pentru ca investitorul (achizitorul) sa îşi poatã proteja interesele financiare nu sunt determinante pentru comportamentul concurential al agentului economic controlat. Printre acestea se numara capacitatea de a impiedica creşterea sau scãderea valorii acţiunilor ori modificarea capitalului social al agentului economic controlat, lichidarea afacerii sau schimbãri ale statutului.

CAP. 4
Evaluarea restrictionarilor auxiliare, legate de implementarea concentrarilor economice
86. În spiritul prevederilor din lege cu privire la concentrari economice, Consiliul Concurentei va aplica prezentele precizãri şi în situaţia în care pãrţile implicate în concentrarea economicã notificatã accepta restrictionari direct legate de concentrare şi necesare pentru implementarea acesteia.
Aceste restrictionari sunt denumite în continuare restrictionari auxiliare şi vor fi examinate împreunã cu concentrarea economicã şi în legatura cu aceasta.
Într-un alt context economic sau dacã ar fi evaluate separat, aceste restrictionari ar fi considerate practici anticoncurentiale, fiind supuse prevederilor art. 5 alin. (1) şi (6) din lege şi reglementãrilor elaborate pentru aplicarea acestora.
Prin precizãrile din acest capitol Consiliul Concurentei stabileşte interpretarea pe care o da notiunii de restrictionari direct legate de concentrare şi necesare pentru implementarea acesteia.
Principiile evaluãrii restrictionarilor auxiliare
87. Restrictionarile auxiliare avute în vedere sunt cele convenite între pãrţile la concentrare, care limiteazã propria lor libertate de acţiune pe piata, şi nu restrictionari în detrimentul terţilor. Dacã restrictionarile examinate sunt consecinta inevitabila a concentrarii economice, acestea trebuie examinate împreunã cu concentrarea economicã care le genereazã, în baza prevederilor din lege privind concentrarile economice şi a prezentelor precizãri.
O prima condiţie ca restrictionarile analizate sa fie auxiliare concentrarii economice este ca acestea sa fie direct legate de concentrarea economicã, adicã sa fie subordonate ca importanta obiectivului principal al concetrarii. Ele trebuie sa fie de acelaşi fel (natura) cu restrictionarile care rezulta din însãşi concentrarea în cauza.
88. Din categoria restrictionarilor auxiliare concentrarii economice se exclud:
a) restrictionarile substanţiale convenite prin contract ca elemente care constituie concentrarea, cum sunt cele care stabilesc legatura economicã dintre pãrţile independente anterior sau cele de organizare a controlului în comun a doi agenţi economici asupra altui agent economic;
b) aranjamentele contractuale legate de etapele implementarii unei concentrari înainte de instituirea controlului în accepţiunea prezentului regulament, respectiv înainte ca operaţiunea de concentrare sa îndeplineascã pragul valoric prevãzut de lege;
c) restrictionarile suplimentare convenite în acelaşi timp cu concentrarea economicã, care nu au legatura directa cu concentrarea. Nu este suficient ca restrictionarile suplimentare sa existe în acelaşi context cu concentrarea economicã pentru a li se aplica prevederile prezentului regulament.
89. Atât timp cat nu este îndeplinitã condiţia pragului valoric stabilit de lege pentru controlul concentrarilor economice, pentru concentrarile din etapele intermediare anterioare se aplica prevederile art. 5 şi 6 din lege şi precizãrile pentru aplicarea acestora.
O a doua condiţie ca restrictionarile analizate sa fie auxiliare concentrarii economice este ca acestea sa fie necesare pentru implementarea concentrarii, ceea ce înseamnã ca în absenta lor concentrarea nu poate fi realizatã sau poate fi realizatã în condiţii mai nesigure, cu costuri substanţial ridicate, dupã o perioada apreciabil mai lungã sau cu posibilitate de succes considerabil mai mica.
În privinta necesitãţii restrictionarii este util şi necesar sa se ţinã seama nu numai de natura restrictionarii, ci şi, în mod egal, sa se asigure ca durata şi subiectul restrictionarii nu depãşesc cerinţele realizãrii concentrarii. Dacã pentru atingerea scopului legitim propus sunt disponibile alte soluţii pentru concentrarea economicã, agenţii economici implicaţi trebuie sa aleagã soluţia care, în mod obiectiv, este cea mai puţin restrictiva pentru concurenta.
90. Aceste principii vor sta la baza poziţiei care va fi adoptatã de Consiliul Concurentei fata de restrictionarile auxiliare cele mai obişnuite în legatura cu: transferul integral sau parţial al unui agent economic cãtre achizitor, divizarea unui agent economic sau a patrimoniului acestuia, ca urmare a achiziţionãrii controlului în comun de cãtre mai mulţi agenţi economici/persoane fizice, sau în legatura cu crearea de societãţi în comun concentrative.
A. Evaluarea restrictionarilor auxiliare obişnuite în cazurile de transfer al unui agent economic
Clauze de nonconcurenta
91. Asemenea restrictionari auxiliare care îndeplinesc criteriile stabilite sunt interdicţiile contractuale privind concurenta, care sunt impuse vânzãtorului în contextul concentrarii economice realizate prin achiziţionarea unui agent economic sau a unei pãrţi a acestuia.
Astfel de interdicţii garanteazã transferul cãtre achizitor al valorii complete a activelor cumpãrate, care include, în general, atât active corporale, cat şi active necorporale, cum ar fi: experienta acumulatã de vânzãtor sau know-how al acestuia.
Restrictionarile auxiliare nu numai ca sunt în legatura directa cu concentrarea economicã, dar sunt şi necesare pentru realizarea concentrarii, deoarece în absenta acestora ar exista motive rezonabile ca vânzarea agentului economic sau a unei pãrţi din acesta sa nu poatã fi infaptuita în mod satisfãcãtor. În vederea preluãrii şi utilizãrii complete a unui anumit patrimoniu transferat achizitorul trebuie sa fie capabil sa beneficieze, într-o anumitã mãsura, de protecţie impotriva acţiunilor concurentiale ale vânzãtorului, în vederea câştigãrii încrederii clienţilor şi pentru asimilarea şi exploatarea tehnologiei şi/sau a know-how.
Asemenea protecţie, în general, nu este consideratã ca necesarã atunci când transferul de facto este limitat la elemente fizice de patrimoniu (cum ar fi terenul, construcţiile sau echipamentele) sau la dreptul de proprietate industriala şi comercialã exclusiva, întrucât deţinãtorii acestora pot întreprinde imediat acţiuni impotriva încãlcãrii prin transfer a unor asemenea drepturi obţinute.
O astfel de interdicţie a concurentei este justificatã totuşi prin obiectivul legitim presupus de realizarea concentrarii economice, dacã durata ei, spaţiul geografic de aplicare, subiectul material şi persoanele implicate nu depãşesc ceea ce este necesar, în mod rezonabil, pentru înfãptuirea concentrarii.
92. Cu privire la durata acceptabilã a interdicţiei concurentei, o perioada de 5 ani este recunoscuta drept corespunzãtoare atunci când trasferul include tehnologia şi know-how ale unui agent economic, iar o perioada de 2 ani este recunoscuta drept corespunzãtoare atunci când transferul include numai know-how. Acestea nu sunt totuşi reguli absolute. Interdicţia pe o perioada mai îndelungatã poate fi acceptatã în împrejurãri specifice, atunci când, de exemplu, pãrţile pot demonstra ca fidelitatea clienţilor va persista pe o perioada mai lungã de 2 ani sau ca ciclul de viata economicã a produselor implicate este mai lung de 5 ani şi trebuie luat în considerare la transferul de know-how.
93. Aria geograficã, în cazul clauzei de nonconcurenta, trebuie sa fie limitatã la aria pe care vânzãtorul a stabilit-o pentru produsele sau serviciile respective înainte de transfer.
Nu apare necesar în mod obiectiv ca achizitorul sa fie protejat de concurenta vânzãtorului în teritoriile în care acesta nu a patruns anterior transferului.
94. Clauza de nonconcurenta trebuie limitatã la produse şi servicii care formeazã activitatea economicã a agentului economic implicat în achizitionare. În particular, în cazul unui transfer parţial de patrimoniu, nu este justificat ca achizitorul sa fie protejat de concurenta vânzãtorului pentru produsele sau serviciile care constituie activitãţi reţinute de vânzãtor dupã transfer.
Nici o protecţie a vânzãtorului nu constituie o restrictionare auxiliara şi, prin urmare, aceasta trebuie examinata în baza art. 5 şi 6 din lege.
Licentierea drepturilor de proprietate industriala şi comercialã şi a know-how
95. Realizarea transferului unui agent economic sau a unei pãrţi a unui agent economic include, în general, transferul cãtre achizitor al patrimoniului în vederea exploatãrii depline a acestuia, în acest scop transferandu-se şi drepturile de proprietate industriala şi comercialã sau de know-how.
Vanzatorul poate rãmâne totuşi proprietarul drepturilor, în vederea exploatãrii acestora pentru alte activitãţi decât cele transferate. În aceste cazuri mijlocul uzual care conferã achizitorului garanţia folosirii depline a patrimoniului transferat este încheierea de acorduri de licentiere a marcilor (brevetelor de invenţie) şi/sau a know-how.
96. Licentierea simpla sau exclusiva a brevetelor de invenţie, a drepturilor similare şi a know-how, precum şi contractele pentru acordarea acestor licenţe pot fi acceptate ca necesare pentru înfãptuirea tranzacţiei. Acestea pot fi limitate la anumite domenii de utilizare, în mãsura în care corespund activitãţilor agentului economic transferat. În mod normal nu va fi necesar ca asemenea licenţe sa includã limitãri teritoriale pentru fabricare.
97. Licentele pot fi acordate pe intreaga durata de existenta a brevetului sau a drepturilor similare ori pe durata de viata economicã normalã a know-how. Întrucât astfel de licenţe sunt echivalente din punct de vedere economic cu un transfer parţial de drepturi, ele nu trebuie limitate în timp.
98. Restrictionarile prin acordurile de licenta, altele decât cele prevãzute mai sus, sunt în afarã prezentului regulament şi trebuie examinate în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) şi (3) din lege, respectiv pe baza cererii individuale de exceptare sau pe baza notificãrii, prin acordarea beneficiului exceptarii pe categorii pentru acorduri de licentiere a brevetelor şi/sau a know-how de la interdicţia prevãzutã la art. 5 alin. (1) din lege.
Acorduri de cumpãrare şi livrare
99. În multe cazuri transferul unui agent economic sau al unei pãrţi din acesta poate implica întreruperea relaţiilor traditionale ale aprovizionarii şi livrãrii interne, care rezulta din integrarea anterioarã a activitãţilor în cadrul entitatii economice a vânzãtorului.
Pentru a face posibile divizarea unitãţii economice a vânzãtorului şi transferul parţial al patrimoniului cãtre achizitor în condiţii rezonabile este necesar adesea sa se menţinã legãturi între vânzãtor şi achizitor cel puţin pentru o perioada de tranzitie. Acest obiectiv este realizat în mod normal prin încheierea de acorduri de cumpãrare şi livrare între vânzãtor şi achizitor. Ţinând seama de situaţia rezultatã din divizarea entitatii economice a vânzãtorului, obligaţiile care pot conduce la restrictionari ale concurentei pot fi recunoscute ca restrictionari auxiliare. Ele pot fi în favoarea vânzãtorului sau a achizitorului.
100. Scopul legitim al unor astfel de obligaţii poate fi asigurarea continuitãţii livrãrii cãtre una sau alta dintre pãrţi a produselor necesare pentru activitãţile reţinute (pentru vânzãtori) sau preluate (pentru achizitor). Exista deci motive de recunoaştere, pentru o perioada de tranzitie, a necesitãţii de îndeplinire a obligaţiilor de livrare în scopul garantarii cantitãţilor livrate anterior în cadrul întreprinderii integrate a vânzãtorului sau pentru a face posibila ajustarea lor în conformitate cu dezvoltarea pieţei.
Scopul lor poate fi, de asemenea, sa prevadã continuitatea folosirii canalelor de distribuţie de cãtre una sau alta dintre pãrţi, asa cum erau asigurate anterior în cadrul entitatii economice unice.
Pentru acelaşi motiv prevederea obligaţiilor pentru cantitãţile convenite, care pot fi modificate în baza unei clauze de variatie, poate fi recunoscuta ca necesarã.
101. Nu poate exista o justificare generalã pentru obligaţiile de cumpãrare sau de vânzare exclusiva, în afarã unor circumstanţe excepţionale, ca de exemplu cele rezultate din absenta unei pieţe sau din specificitatea produselor, o astfel de exclusivitate nu este necesarã în mod obiectiv pentru a permite implementarea unei concetrari sub forma transferului unui agent economic sau al unei pãrţi a unui agent economic.
În orice eventualitate agenţii economici implicaţi sunt obligaţi sa ia în considerare, dacã nu exista o alta soluţie pentru atingerea scopului urmãrit, acordurile pentru cantitãţile convenite, care sunt mai puţin restrictive pentru concurenta decât exclusivitatea.
102. În ceea ce priveşte durata obligaţiilor de aprovizionare şi livrare, aceasta trebuie limitatã la perioada necesarã pentru încetarea relaţiilor de dependenta. Durata unei astfel de perioade trebuie justificatã obiectiv.
B. Evaluarea restrictionarilor auxiliare în cazul achiziţionãrii în comun
103. Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice se aplica şi acordurilor al cãror scop unic este împãrţirea patrimoniului imediat dupã achizitionare.
Este cazul în care doi sau mai mulţi agenţi economici/persoane fizice convin sa achizitioneze în comun un agent economic, în special pe calea licitaţiilor publice sau a concursului de oferte, dacã obiectul acordului este împãrţirea imediata între achizitori a agentului economic sau a patrimoniului achiziţionat. În acest scop un acord pentru prezentarea unei oferte comune a achizitorilor şi pentru abţinerea de la prezentarea de oferte separate, concurentiale, pentru achiziţionarea agentului economic respectiv poate fi considerat ca o restrictionare auxiliara.
104. Restrictionarile limitate la punerea în aplicare a divizãrii patrimoniului achiziţionat şi controlat în comun trebuie considerate în legatura directa şi ca necesare implementarii concentrarilor economice realizate de fiecare achizitor prin preluarea partii corespunzãtoare din agentul economic sau din patrimoniul împãrţit. Aceste restrictionari sunt cuprinse în acordul dintre pãrţi pentru dobândirea controlului în comun al agentului economic în cauza, în vederea împãrţirii între ei a patrimoniului agentului economic achiziţionat, respectiv a facilitãţilor de producţie, a reţelelor de distribuţie şi a marcilor de comerţ ale acestuia.
Realizarea acestei împãrţiri nu poate sa conducã, în nici o circumstanţã, la coordonarea comportamentului de piata viitor al achizitorilor.
În mãsura în care o astfel de divizare implica dezmembrarea entitatii economice existente anterior, aranjamentele care o fac posibila în condiţii rezonabile, respectiv cat mai repede posibil dupã dobândirea controlului în comun, sunt considerate restrictionari auxiliare.
C. Evaluarea restrictionarilor auxiliare în cazul societãţilor în comun concentrative
105. Evaluarea trebuie sa ia în considerare particularitãţile societãţilor în comun concentrative, care constau în crearea unei entitãţi economice autonome ce exercita pe termen lung toate funcţiile unui agent economic şi absenta coordonãrii comportamentului concurential între societãţile-mama şi între acestea şi societatea în comun.
Aceste condiţii implica, în principiu, retragerea societatilormama de pe piata desemnatã pentru societatea în comun şi, prin aceasta, disparitia lor în calitate de concurenţi actuali sau potenţiali ai noii entitãţi.
Obligaţii de nonconcurenta
106. În mãsura în care interdicţia pentru societãţile-mama care concureazã cu societatea în comun are ca scop retragerea realã pe termen lung a societãţilor-mama de pe piata desemnatã pentru societatea în comun, aceasta va fi recunoscuta ca o restrictionare auxiliara concentrarii.
Licentierea drepturilor de proprietate industriala şi comercialã şi a know-how
107. Crearea unei noi societãţi în comun concentrative implica în mod obişnuit transferul tehnologiei necesare pentru desfãşurarea activitãţii stabilite sub forma transferului brevetelor şi a know-how respectiv. Atunci când societãţile-mama intenţioneazã totuşi sa retina drepturile asupra tehnologiei, în special în scopul exploatãrii ei în alte domenii de utilizare, transferul tehnologiei şi/sau knowhow cãtre societatea în comun poate fi fãcut pe calea licentierilor.
Astfel de licenţe pot fi exclusive, fãrã a trebui sa fie limitate ca durata sau teritoriu, pentru a servi numai ca înlocuitor al transferului drepturilor de proprietate. Ele trebuie considerate, prin urmare, necesare pentru implementarea concentrarii, constituind o restrictionare auxiliara.
Obligaţii de cumpãrare şi livrare
108. Dacã societãţile-mama rãmân prezente pe piata din amonte sau din aval fata de piata societãţii în comun, orice acorduri de cumpãrare sau livrare trebuie examinate în conformitate cu principiile aplicabile în cazul transferului unui agent economic.

PARTEA a II-a
Notificarea concentrarilor economice. Emiterea deci- ziilor în cazurile de concentrare economicã

CAP. 1
Notificarea concentrarilor economice
A. Pãrţile obligate sa înainteze notificãri. Termenul de notificare
109. Concentrarile economice care depãşesc pragul valoric prevãzut de art. 15 din lege sunt supuse controlului şi vor fi notificate Consiliului Concurentei*3).
-------------
*3) Calcularea pragului de minimis se realizeazã conform "Instrucţiunilor cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurential, prevãzute la art. 5 şi 6 din Legea concurentei, şi în cazurile de concentrare economicã", publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.

110. Pãrţile obligate sa înainteze notificarea sunt:
a) în cazul fuziunii, participanţii la fuziunea proiectata/preconizata;
b) în cazul unei concentrari realizate prin dobândirea controlului unic, partea care dobândeşte controlul;
c) în cazul unei concentrari economice realizate prin dobândirea controlului în comun asupra unui agent economic, pãrţile care dobândesc controlul în comun;
d) în cazul unei concentrari realizate prin înfiinţarea unei societãţi în comun concentrative, pãrţile care participa la înfiinţarea respectivei societãţi.
Pentru identificarea pãrţilor cãrora le revine obligaţia notificãrii, în alte cazuri decât cele enumerate mai sus, vor fi avute în vedere precizãrile cuprinse la cap. III al partii I din prezentul regulament.
111. Pãrţile menţionate la pct. 110 vor inainta Consiliului Concurentei notificarea în termen de 30 de zile.
112. În termen de 7 zile pãrţile vor informa în scris Consiliul Concurentei cu privire la operaţiunea ce urmeazã sa fie notificatã, având posibilitatea de a solicita prin aceeaşi adresa permisiunea prezentãrii unei notificãri în forma simplificata, în condiţiile prevãzute la pct. 122. Termenul de 7 zile este inclus în termenul prevãzut la pct. 111.
113. Termenele prevãzute la pct. 111 şi 112 încep sa curgã:
a) în cazul operaţiunilor realizate în condiţiile art. 11 alin. (2) lit. a) din lege, de la data semnãrii acordului de fuziune;
b) în cazul operaţiunilor realizate în condiţiile art. 11 alin. (2) lit. b) din lege, de la data semnãrii actului juridic în baza cãruia se realizeazã dobândirea controlului;
c) în alte cazuri decât cele prevãzute la lit. a) şi b), de la data la care pãrţile implicate au luat cunostinta de realizarea operaţiunii.
Când ultima zi a termenului nu este o zi lucrãtoare, acesta se va prelungi pana la sfârşitul urmãtoarei zile lucrãtoare.
114. Notificarea se semneazã de cãtre reprezentanţii legali ai pãrţilor obligate sa înainteze notificãri.
În cazul în care pãrţile obligate sa notifice împuternicesc o terta persoana pentru reprezentarea în raporturile cu Consiliul Concurentei, aceasta trebuie sa depunã, în original, o data cu notificarea, şi împuternicirea legalã, autentificatã.
Partea care înainteazã notificarea este responsabilã pentru exactitatea şi corectitudinea informaţiilor furnizate.
115. Notificãrile pentru operaţiunile de concentrare economicã realizate prin dobândirea controlului în comun vor fi prezentate de cãtre un reprezentant împuternicit sa transmitã şi sa primeascã documente în numele tuturor pãrţilor obligate sa notifice.
B. Publicarea informãrii cu privire la o notificare
116. Atunci când Consiliul Concurentei constata ca o concentrare economicã notificatã prezintã un interes public major va putea publica o informare privind notificarea primitã, indicând numele pãrţilor, natura concentrarii, sectoarele economice implicate şi data primirii notificãrii.
Eventualele completãri sau modificãri ale informaţiilor care privesc concentrarea respectiva vor putea fi, de asemenea, publicate.
Consiliul Concurentei va tine seama de interesul legitim al agenţilor economici implicaţi privind pãstrarea secretului de afaceri al acestora.
C. Prezentarea notificãrilor
117. Notificarea prezentatã Consiliului Concurentei trebuie sa cuprindã:
a) adresa de inaintare, semnatã de reprezentantul legal sau de persoana imputernicita;
b) formularul de notificare, completat conform modelului cuprins în anexa la prezentul regulament;
c) documentele justificative enumerate la pct. 171 din prezentul regulament;
d) dovada plãţii tarifului de notificare.
118. Notificarea va fi înaintatã Consiliului Concurentei în 3 (trei) exemplare. Pãrţile au posibilitatea de a opta pentru una dintre urmãtoarele variante:
a) sa prezinte notificarea în 3 exemplare, în scris;
b) sa prezinte documentaţia de notificare în doua exemplare pe suport hârtie şi un exemplar în format electronic.
Documentele anexate la formular vor fi prezentate în original şi/sau în copii, copiile fiind certificate pentru conformitate de cãtre pãrţile care notifica.
119. O data cu înaintarea notificãrii pãrţile vor face dovada plãţii tarifului de notificare.
D. Informaţiile şi documentele care trebuie furnizate
120. Notificãrile vor cuprinde informaţiile, inclusiv documentele cerute în formularul cuprins în anexa la prezentul regulament.
Informaţiile furnizate trebuie sa fie exacte şi complete, cuprinzând schimbãrile de iure şi de facto care se produc prin operaţiunea notificatã. Pãrţile vor tine seama de recomandãrile cuprinse la pct. 165 din prezentul regulament.
121. În situaţia în care informaţiile furnizate în formularul de notificare nu sunt corecte sau complete, Consiliul Concurentei va solicita completarea acestora.
Notificarea va fi consideratã efectivã numai dupã completarea şi/sau corectarea ei.
E. Notificarea în forma simplificata
122. Pentru concentrarile economice în cazul cãrora cota de piata rezultatã nu depãşeşte 20% pãrţile în cauza pot solicita Consiliului Concurentei permisiunea de a prezenta notificarea în forma simplificata (numai informaţiile cuprinse la cap. I-VI din formular).
În acest scop pãrţile care urmeazã sa înainteze notificarea vor solicita în scris aceasta permisiune, furnizand urmãtoarele informaţii:
a) datele de identificare a pãrţilor implicate;
b) obiectul principal de activitate al pãrţilor implicate;
c) descrierea pe scurt a operaţiunii de concentrare ce urmeazã sa fie notificatã;
d) piata/pieţele pe care se va realiza operaţiunea de concentrare economicã;
e) cota de piata rezultatã;
f) prezentarea pe scurt a elementelor care au fost avute în vedere la stabilirea cotei de piata.
Departamentul în sfera de activitate a cãruia se include operaţiunea de concentrare economicã avutã în vedere va rãspunde în scris la aceasta solicitare în termen de 7 zile de la înregistrarea solicitãrii. Nerespectarea acestui termen echivaleaza cu acceptarea notificãrii în forma simplificata.
Informaţiile cuprinse în anexa la formular vor fi furnizate în cazul în care cota de piata ce rezulta în urma concentrarii economice depãşeşte 20% sau în cazul în care Consiliul Concurentei considera ca, date fiind particularitãţile pieţei relevante în cauza, informaţiile din anexa sunt necesare în vederea evaluãrii corecte a operaţiunii de concentrare economicã.
Îndeplinirea procedurii descrise mai sus nu va aduce atingere termenului prevãzut la pct. 111 din prezentul regulament.

CAP. 2
Examinarea notificãrii. Emiterea deciziilor în cazurile de concentrare economicã
A. Data efectivã a notificãrii
123. Notificarea devine efectivã la data la care a fost înregistratã la Consiliul Concurentei, cu excepţia cazurilor în care informaţiile cuprinse în notificare sunt inexacte sau incomplete.
În aceste cazuri, în termen de 20 de zile Consiliul Concurentei va solicita în scris completarea notificãrii şi va stabili un termen limita pentru furnizarea informaţiilor solicitate. Termenul va fi stabilit în funcţie de natura informaţiilor solicitate, fãrã însã a depãşi 15 zile de la data solicitãrii.
Notificarea devine efectivã la data la care au fost primite şi înregistrate la Consiliul Concurentei informaţiile solicitate, cu condiţia ca acestea sa fie exacte şi complete.
Consiliul Concurentei va comunica pãrţilor notificatoare neîntârziat data la care notificarea a devenit efectivã.
B. Deciziile emise de Consiliul Concurentei în cazurile de concentrare economicã
124. În termen de 30 de zile de la data la care notificarea a devenit efectivã Consiliul Concurentei:
a) va emite o decizie de admitere, când va ajunge la concluzia ca operaţiunea de concentrare economicã notificatã nu contravine legii.
Decizia de admitere va fi emisã în cazul în care operaţiunea de concentrare economicã, deşi nu intra sub incidenta legii, a fost totuşi notificatã;
b) va emite o decizie de neobiectiune, în cazul în care constata ca, deşi operaţiunea de concentrare economicã notificatã cade sub incidenta legii, nu exista motive pentru a fi refuzatã.
Consiliul Concurentei analizeazã impactul anticoncurential pe care îl are sau ar putea sa îl aibã concentrarea economicã notificatã şi, dacã nu exista îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurential normal, va autoriza concentrarea economicã în cauza printr-o decizie de neobiectiune, în sensul ca autorizarea se face fãrã condiţii.
Taxa de autorizare prevãzutã de art. 33 alin. (1) din lege va fi stabilitã şi în cazul în care se autorizeaza concentrarea economicã prin decizie de neobiectiune.
Nu se va plati taxa de autorizare în cazul în care se emite o decizie de admitere;
c) va decide deschiderea unei investigaţii în cazul în care constata ca operaţiunea de concentrare economicã notificatã cade sub incidenta legii şi prezintã îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurential normal.
125. În termen de maximum 5 luni de la data la care notificarea unei operaţiuni a devenit efectivã, iar pentru operaţiunea respectiva de concentrare economicã s-a emis un ordin de deschidere a investigatiei, în condiţiile art. 51 alin. (1) lit. c) din lege, dupã audierea pãrţilor şi dupã evaluarea operaţiunii Consiliul Concurentei va emite o decizie, dupã cum urmeazã:
a) decizie de refuz, dacã prin operaţiunea respectiva de concentrare economicã se creeazã sau se consolideaza o poziţie dominanta care conduce sau ar putea conduce la restrangerea înlãturarea sau denaturarea semnificativã a concurentei pe piata româneascã ori pe o parte a acesteia;
b) decizie de autorizare, dacã prin operaţiunea respectiva de concentrare economicã nu se creeazã şi nici nu se consolideaza o poziţie dominanta care conduce sau ar putea conduce la restrangerea, înlãturarea ori denaturarea semnificativã a concurentei pe piata româneascã sau pe o parte a acesteia;
c) decizie de autorizare condiţionatã, prin care se stabilesc obligaţiile şi/sau condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru autorizarea operaţiunii de concentrare economicã în cauza, dacã operaţiunea respectiva, cu unele modificãri, ar putea fi compatibila cu un mediu concurential normal.
126. Deciziile emise de Consiliul Concurentei vor avea la baza şi analiza restrictionarilor auxiliare, care pot afecta mediul concurential, dar care sunt legate direct şi sunt necesare pentru realizarea concentrarii.
Deciziile emise de Consiliul Concurentei pot fi revocate şi concentrarea economicã se suspenda automat, în situaţia în care pãrţile implicate în concentrarea economicã nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate-menţionate în decizia de autorizare condiţionatã - de modificare a planului iniţial al concentrarii.
127. Secretariatul General al Consiliului Concurentei va comunica în scris pãrţilor care au înaintat notificarea decizia luatã cu privire la concentrarea economicã notificatã.
128. În cazul în care Consiliul Concurentei nu a luat nici o decizie în termenele prevãzute la art. 51 alin. (1) şi (2) din lege, operaţiunea de concentrare economicã notificatã poate avea loc, dreptul Consiliului Concurentei de a porni o investigatie şi de a lua o decizie, dacã şi atunci când considera necesar, rãmânând rezervat.
129. Deciziile luate de Consiliul Concurentei cu privire la o operaţiune de concentrare economicã pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la data comunicãrii cãtre pãrţi.
Preşedintele instanţei poate ordonã, la cerere, suspendarea executãrii deciziei atacate.
130. Decizia emisã cu privire la o operaţiune de concentrare în care este implicata o regie autonomã va fi notificatã şi ministrului de resort. În termen de 30 de zile de la notificarea deciziei Guvernul, la propunerea ministrului de resort, poate lua pe rãspunderea sa o decizie diferita de cea a Consiliului Concurentei pentru ratiuni de interes public general. Decizia este executorie şi va fi publicatã împreunã cu decizia Consiliului Concurentei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
C. Calculul termenelor
131. Termenele de 30 de zile şi de maximum 5 luni, prevãzute de art. 51 alin. (1) şi (2) din lege, încep sa curgã de la data la care notificarea a devenit efectivã.
132. Termenele de 30 de zile, respectiv de 5 luni, se calculeazã potrivit art. 101 din Codul de procedura civilã.
133. Termenul de 30 de zile se va împlini în cea de a treizecea zi calendaristicã.
Termenul de 5 luni se va împlini la sfârşitul zilei care în luna a cincea cade în aceeaşi data ca şi ziua în care a început sa curgã termenul. Când o astfel de zi nu exista în luna a cincea, perioada se va încheia la sfârşitul ultimei zile din luna a cincea.
134. Când ultima zi a termenului nu este o zi lucrãtoare, acesta se va prelungi pana la sfârşitul urmãtoarei zile lucrãtoare.
D. Schimbarea caracterului notificãrii
135. Atunci când Consiliul Concurentei constata ca operaţiunea notificatã nu constituie o concentrare economicã în înţelesul legii, va informa în scris pãrţile notificatoare sau pe reprezentantul lor comun. În astfel de cazuri, cum ar fi înfiinţarea unei societãţi în comun de cooperare cu caracter structural, pãrţile care au înaintat notificarea pot solicita Consiliului Concurentei acordarea unei dispense individuale, caz în care se urmeazã procedura corespunzãtoare, prevãzutã în Regulamentul pentru aplicarea prevederilor <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurentiale.
E. Realizarea concentrarilor economice
136. Concentrarile economice vor putea fi realizate numai în urmãtoarele situaţii:
a) la primirea de cãtre pãrţile notificatoare a deciziei de admitere, respectiv a deciziei de neobiectiune emisã de Consiliul Concurentei, în condiţiile art. 51 alin. (1) lit. a) şi b) din lege;
b) la primirea deciziei în condiţiile art. 51 alin. (2) lit. b) şi c) din lege;
c) în condiţiile art. 51 alin. (3) din lege.
137. Prevederile punctului precedent nu vor impiedica desfãşurarea unei licitaţii publice sau dobândirea controlului pe baza de oferta publica, cu condiţia ca drepturile de vot aferente participãrii obţinute sa nu fie exercitate, mai ales la numirea de membri în organele de administrare, conducere executivã, supraveghere şi control ale agentului economic la care deţin controlul, decât în scopul salvgardarii valorii integrale a acestei investiţii, iar nu pentru a determina direct sau indirect comportamentul concurential al agentului economic controlat. Concentrarea economicã devine efectivã în acest caz numai dupã primirea deciziei emise de Consiliul Concurentei.
138. Pana la luarea de cãtre Consiliul Concurentei a unei decizii cu privire la concentrarea economicã notificatã agenţii economici implicaţi pot lua numai acele mãsuri legate de concentrare care nu sunt ireversibile şi nu modifica definitiv structura pieţei.
Pot constitui mãsuri ireversibile, printre altele:
a) intrarea agentului economic achiziţionat pe o alta/noua piata;
b) ieşirea agentului economic achiziţionat de pe piata pe care activa;
c) modificarea obiectului de activitate al agentului economic achiziţionat;
d) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru numirea de membri în organele de conducere ale agentului economic;
e) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru adoptarea bugetului de venituri şi cheltuieli al agentului economic;
f) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru adoptarea planului de afaceri al agentului economic;
g) exercitarea drepturilor de vot dobândite pentru adoptarea planului de investiţii al agentului economic achiziţionat;
h) schimbarea denumirii agentului economic achiziţionat;
i) restructurarea, închiderea sau divizarea agentului economic achiziţionat;
j) vânzarea de active aparţinând agentului economic achiziţionat;
k) concedierea angajaţilor agentului economic achiziţionat;
l) încheierea sau rezilierea unor contracte pe termen lung ori a altor acorduri importante încheiate cu terţii;
m) listarea (cotarea) agentului economic achiziţionat la bursa de valori.

PARTEA a III-a
Investigarea operaţiunilor de concentrare economicã
CAP. 1
Procedura de investigare şi de audiere
139. În legatura cu o operaţiune de concentrare economicã Consiliul Concurentei, respectiv Oficiul Concurentei, poate porni investigaţii:
a) din oficiu;
b) la primirea unei cereri sau plângeri privind încãlcarea prevederilor art. 13 şi/sau ale art. 16 din lege;
c) în condiţiile art. 51 alin. (1) lit. c) din lege.
140. Pornirea unei investigaţii în cazurile prevãzute la pct. 139 lit. a) şi b) este dispusã de preşedintele Consiliului Concurentei, respectiv de şeful Oficiului Concurentei, iar în cazul prevãzut la pct. 139 lit. c), de preşedintele Consiliului Concurentei.
141. Consiliul Concurentei şi Oficiul Concurentei se vor informa reciproc asupra investigatiilor pe care le iniţiazã. În acest scop o copie de pe ordinul de deschidere a investigatiei va fi comunicatã Consiliului Concurentei sau Oficiului Concurentei, dupã caz.
142. Prin ordinul de deschidere a unei investigaţii Consiliul Concurentei va hotãrî desfãşurarea investigatiei de cãtre Consiliul Concurentei sau va hotãrî asupra conlucrarii cu Oficiul Concurentei, în condiţiile art. 39 alin. (3) din lege.
143. Investigatia va fi condusã de un raportor desemnat de preşedintele Consiliului Concurentei, respectiv de şeful Oficiului Concurentei, prin ordinul de deschidere a investigatiei.
144. Raportorul desemnat instrumenteaza toate actele procedurii de investigatie, propune preşedintelui Consiliului Concurentei, respectiv şefului Oficiului Concurentei, dispunerea mãsurilor care sunt de competenta acestora şi este rãspunzãtor pentru întocmirea raportului asupra investigatiei, comunicarea lui pãrţilor în cauza, primirea observaţiilor şi prezentarea raportului în plenul Consiliului Concurentei.
145. Orice procedura de investigare necesita audierea pãrţilor implicate în concentrarea economicã. Audierea este dispusã de preşedintele Consiliului Concurentei.
Preşedintele Consiliului Concurentei poate admite, la cerere, audierea oricãrei persoane fizice sau juridice care declara ca deţine date şi informaţii relevante pentru stabilirea adevaratelor condiţii în care urmeazã sa se realizeze concentrarea economicã investigata (cum ar fi: furnizori, agenţi economici concurenţi, clienţi, membri ai organelor de administraţie sau de conducere ale pãrţilor implicate ori reprezentanţi ai salariaţilor agenţilor economici implicaţi).
146. Cu minimum 30 de zile înainte de data fixatã de Consiliul Concurentei pentru audiere o copie de pe raportul asupra investigatiei va fi transmisã pentru luare la cunostinta:
a) pãrţilor participante la concentrarea economicã, a cãror audiere a fost dispusã;
b) persoanelor şi agenţilor economici a cãror audiere a fost admisã la cererea acestora, dacã preşedintele Consiliului Concurentei apreciazã ca este util în interesul cauzei.
În adresa de remitere a copiei de pe raportul de investigatie Consiliul Concurentei va indica termenul pana la care pãrţile respective vor putea prezenta observaţiile lor.
În comentariile lor scrise pãrţile sus-menţionate pot expune toate aspectele semnificative pentru cazul investigat şi pot ataşa orice document relevant ca dovada a faptelor susţinute.
147. Persoanele fizice şi juridice a cãror audiere a fost dispusã, respectiv admisã, vor fi citate pentru audiere la data stabilitã de Consiliul Concurentei, precizându-se ora şi locul de desfãşurare.
Neprezentarea la audiere, precum şi refuzul de a face depozitii nu constituie impedimente pentru continuarea şi finalizarea procedurii de investigatie.
148. Audierile vor fi ţinute în plenul Consiliului Concurentei, dupã prezentarea de cãtre raportor a raportului asupra operaţiunii de concentrare economicã investigate, completat cu eventualele observaţii ale pãrţilor.
Audierile vor fi fãcute separat sau, dupã caz, în prezenta altor persoane citate, caz în care se va acorda atenţia cuvenitã intereselor legitime ale pãrţilor implicate pentru pãstrarea secretelor lor de afaceri. Depozitiile fãcute de fiecare persoana audiatã vor fi consemnate în scris şi semnate de persoana respectiva sau vor fi înregistrate pe banda magnetica.
149. Preşedintele Consiliului Concurentei poate permite pãrţilor în cauza consultarea dosarului la secretariatul Consiliului Concurentei şi obţinerea, contra cost, de copii şi extrase de pe actele procedurii de investigatie.
Documentele, datele şi informaţiile din dosarul cauzei, care prezintã caracter de secret de stat ori sunt confidenţiale, nu sunt accesibile pentru consultare ori pentru obţinerea de copii sau de extrase decât cu aprobarea preşedintelui Consiliului Concurentei, în condiţiile legii.
Dispoziţiile de mai sus, referitoare la consultarea dosarului, sunt aplicabile asociaţilor şi directorilor executivi ai entitatilor participante la concentrare, în mãsura în care aceştia justifica în cauza un interes legitim.

CAP. 2
Sancţiuni
150. Constituie contravenţii şi sunt sancţionate, potrivit art. 55 din lege, cu amenda de la 2 milioane lei la 100 milioane lei, urmãtoarele fapte:
a) omisiunea notificãrii unei concentrari economice care depãşeşte pragul valoric prevãzut de lege;
b) furnizarea de informaţii inexacte sau incomplete prin notificarea concentrarii economice;
c) furnizarea de informaţii inexacte sau nefurnizarea informaţiilor solicitate conform prevederilor art. 41 din lege;
d) furnizarea de documente, înregistrãri şi evidente într-o forma incompleta în timpul investigatiilor desfãşurate conform prevederilor art. 42 alin. (2) din lege;
e) refuzul de a se supune unui control desfãşurat conform prevederilor art. 42 alin. (1) şi ale art. 43 din lege.
151. Urmãtoarele contravenţii se sancţioneazã, potrivit art. 56 din lege, cu amenda de la 5 milioane lei la 250 milioane lei, iar pentru agenţii economici cu o cifra de afaceri de peste 2,5 miliarde lei, cu amenda în suma de pana la 10% din cifra de afaceri:
a) încãlcarea art. 13 din lege;
b) încheierea unei operaţiuni de concentrare economicã cu încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (4) din lege;
c) începerea unei acţiuni de concentrare economicã declarate incompatibilã cu prevederile legii printr-o decizie a Consiliului Concurentei;
d) neîndeplinirea unei obligaţii sau a unei condiţii impuse printr-o decizie luatã în conformitate cu prevederile legii.
152. Individualizarea sancţiunilor în cazul contravenţiilor enumerate la pct. 150 şi 151 se va face, ţinându-se seama de gravitatea faptei şi a consecinţelor sale asupra concurentei, dupã criteriile prevãzute la art. 57 din lege, în condiţiile stabilite prin norme adoptate de Consiliul Concurentei.
153. Consiliul Concurentei, respectiv Oficiul Concurentei, potrivit art. 59 alin. (2) din lege, îi poate obliga prin decizie pe agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici la plata unor amenzi cominatorii în suma de pana la 750.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculatã de la data stabilitã prin decizie, pentru a-i determina:
a) sa respecte prevederile art. 13 din lege;
b) sa aplice mãsurile enuntate printr-o decizie luatã de Consiliul Concurentei, în condiţiile art. 51 alin. (2) lit. c) din lege.
154. Contravenţiile la <>Legea concurentei nr. 21/1996 se constata de cãtre personalul de control împuternicit de Consiliul Concurentei, respectiv de Oficiul Concurentei.
Sancţiunile pentru contravenţiile prevãzute la art. 55 lit. b)-e) şi la art. 56 lit. d) din lege se aplica de cãtre personalul de control împuternicit de Consiliul Concurentei, respectiv de Oficiul Concurentei.
Sancţiunile pentru contravenţiile prevãzute la art. 55 lit. a) şi la art. 56 lit. a)-c), precum şi amenzile cominatorii prevãzute la art. 59 din lege se aplica de cãtre comisiile Consiliului Concurentei sau, dupã caz, de Oficiul Concurentei, prin decizie.
Impotriva deciziilor luate de comisiile Consiliului Concurentei sau, dupã caz, de Oficiul Concurentei se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei la preşedintele Consiliului Concurentei, respectiv la şeful Oficiului Concurentei, care se pronunţa prin decizie motivatã.
Deciziile preşedintelui Consiliului Concurentei, respectiv ale şefului Oficiului Concurentei, luate în condiţiile alineatului de mai sus, pot fi atacate în fata Sectiei de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie, în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei.
155. Contravenţiilor prevãzute la art. 55 lit. b)-e) şi la art. 56 lit. d) din lege li se aplica prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificãrile ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29.

CAP. 3
Prevederi diverse
Noţiunea de piata relevanta
156. Noţiunea de piata relevanta afectatã de concentrarea economicã, la care se face referire la pct. 3 din "Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurential, prevãzute la art. 5 şi 6 din Legea concurentei şi în cazurile de concentrare economicã*4)" şi la pct. 3 din "Instrucţiunile date în aplicarea <>art. 33 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 , cu privire la calculul taxei de autorizare a concentrarilor economice*5)", trebuie interpretatã în sensul de piata relevanta pe care are loc operaţiunea de concentrare economicã.
În cazul unei concentrari economice pe verticala, piata relevanta pe care are loc operaţiunea de concentrare economicã este piata relevanta a agentului economic achiziţionat.
Dacã nu exista o cifra de afaceri cumulatã a agenţilor economici participanţi la operaţiunea de concentrare economicã notificatã, deoarece unul dintre agenţii economici în cauza nu îşi desfãşoarã activitatea în România, se va lua în calcul cifra de afaceri a agentului economic achiziţionat.
-------------
*4) Publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.
*5) Publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 7 mai 1997.

Confidenţialitatea informaţiilor
157. Orice persoana care utilizeazã sau divulga în alte scopuri decât cele prevãzute de lege documente sau informaţii cu caracter de secret profesional, primite sau despre care a luat cunostinta în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul, rãspunde potrivit legii penale, putând fi obligatã şi la repararea prejudiciului cauzat.
Pãstrarea secretului profesional nu impiedica publicarea de informaţii generale sau de rapoarte ce nu conţin şi secretele profesionale ale pãrţilor implicate în operaţiunea de concentrare.
Stabilirea termenului pentru modificarea planului de concentrare
158. Pentru modificarea planului concentrarii economice notificate astfel încât aceasta sa poatã deveni compatibila cu un mediu concurential normal, în condiţiile unei decizii de autorizare condiţionatã, Consiliul Concurentei va stabili un termen adecvat.
Transmiterea documentelor
159. Transmiterea documentelor şi citaţiilor de cãtre Consiliul Concurentei destinatarilor poate fi efectuatã pe una dintre urmãtoarele cai:
a) personal, contra semnãturii de primire (numãr de înregistrare);
b) scrisoare recomandatã;
c) telefax;
d) telex;
e) posta electronica, cu confirmare de primire.
160. Prevederile pct. 159 lit. a) şi b) se aplica şi pentru transmiterea la Consiliul Concurentei a documentelor de cãtre pãrţile notificatoare, de cãtre alte pãrţi implicate sau de cãtre terţi, alte informaţii putând fi transmise şi prin cãile menţionate la lit. c), d) sau e).
161. Când un document sau o citaţie este trimisa prin telefax, telex sau prin posta electronica se considera ca a fost primitã de destinatar în ziua în care a fost transmis/transmisã.

PARTEA a IV-a
Precizãri privind modul de completare a formularului pentru notificarea concentrarilor economice în baza <>Legii concurentei nr. 21/1996

A. Scopul formularului
162. În formularul pentru notificarea concentrarilor economice se precizeazã informaţiile care trebuie furnizate de un agent economic sau de mai mulţi agenţi economici atunci când notifica o concentrare economicã.
Pãrţile care urmeazã sa înainteze notificarea sunt sfatuite sa consulte Consiliul Concurentei cu privire la posibilitatea adoptãrii notificãrii în forma simplificata, renuntandu-se astfel la furnizarea anumitor informaţii care nu ar fi absolut necesare pentru examinarea operaţiunii.
B. Necesitatea unei notificãri corecte şi complete
163. Toate informaţiile cerute în formular trebuie sa fie corecte şi complete; furnizarea prin notificarea facuta a unor informaţii inexacte sau incomplete reprezintã contravenţie şi este sancţionatã cu amenda.
În cazul furnizarii unor informaţii incomplete sau inexacte Consiliul Concurentei va informa în scris pãrţile notificatoare sau pe reprezentanţii acestora. Notificarea va deveni efectivã numai la data la care informaţiile corecte şi complete sunt primite de Consiliul Concurentei.
C. Notificarea în forma simplificata
164. Pãrţile notificatoare pot solicita Consiliului Concurentei permisiunea prezentãrii unei notificãri în forma simplificata, în condiţiile descrise la pct. 122 din prezentul regulament.
D. Cine trebuie sa notifice
165. Au obligaţia sa înainteze notificarea pãrţile identificate potrivit pct. 110 din prezentul regulament.
E. Cum se face notificarea
166. Pãrţile care notifica o operaţiune de concentrare economicã sunt sfatuite sa acorde o importanta deosebita modului în care completeazã formularul de notificare.
Având în vedere faptul ca termenele în care Consiliul Concurentei trebuie sa se pronunţe asupra unei operaţiuni de concentrare economicã încep sa curgã din momentul în care notificarea a devenit efectivã, prezentarea unui formular completat corespunzãtor reduce considerabil perioada de analiza a operaţiunii notificate.
Pãrţile notificatoare vor completa formularul punct cu punct, adaptand cerinţele generale din acesta la specificul operaţiunilor, activitãţilor sau pieţelor descrise. Formularul va fi însoţit de documentele justificative.
O atentie deosebita se va acorda completãrii cap. VI din formular, informaţiile privind piata relevanta fiind absolut necesare în scopul unei corecte definiri a pieţelor relevante afectate şi, implicit, a unei corecte evaluãri a operaţiunii de concentrare economicã notificatã.
Pãrţile vor folosi pe cat posibil o terminologie unitarã. Atunci când sunt utilizaţi termeni tehnici specifici unui anumit domeniu de activitate pãrţile vor defini termenii folosiţi.
Notificarea trebuie sa fie semnatã de persoana imputernicita în acest sens şi poate fi expediatã prin posta, recomandat, sau prezentatã prin curier în timpul programului normal de lucru al Consiliului Concurentei.
F. Confidenţialitatea
167. În conformitate cu art. 65 din lege, oficialitatile şi ceilalţi funcţionari ai Consiliului Concurentei sunt rãspunzãtori potrivit legii penale, putând fi obligaţi şi la repararea prejudiciului cauzat prin utilizarea sau divulgarea, în alte scopuri decât cele ale îndeplinirii procedurii de examinare a concentrarii economice notificate, a documentelor sau informaţiilor cu caracter de secret profesional, primite sau despre care au luat cunostinta în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul.
În cazul în care partea sau pãrţile notificatoare considera ca interesele lor ar fi atinse dacã anumite informaţii dintre cele cerute de notificare ar fi comunicate sau fãcute accesibile altor pãrţi decât cele implicate în concentrarea economicã, aceste informaţii pot fi înaintate separat, cu fiecare pagina numerotatã şi marcata clar "secret de afaceri". În aceste cazuri pãrţile notificatoare implicate vor trebui sa explice printr-o nota separatã motivele pentru care aceste informaţii constituie secrete de afaceri şi nu trebuie sa fie divulgate sau publicate. În unele cazuri secretele de afaceri pot fi înaintate în plicuri separate, menţionate ca anexa la notificare.
G. Definirea unor termeni utilizaţi în formularul de notificare
168. Partea sau pãrţile care notifica - în cazurile în care notificarea este facuta numai de unul dintre agenţii economici parte la operaţiune termenul pãrţile care notifica sau pãrţile notificatoare se referã numai la agentul economic care face efectiv notificarea.
169. Partea (pãrţile) la concentrarea economicã - acest termen se referã la pãrţile implicate, adicã atât la pãrţile care achiziţioneazã, cat şi la pãrţile achiziţionate, la pãrţile care fuzioneazã sau la pãrţile care dobândesc controlul în comun, inclusiv la toţi agenţii economici la care pachetul de acţiuni (pãrţi sociale) de control este în curs de achizitionare sau care face obiectul unei licitaţii publice.
Cu excepţia cazurilor în care termenii partea (pãrţile) notificatoare şi partea (pãrţile) la concentrare sunt altfel definiţi, aceşti termeni includ toţi agenţii economici care aparţin aceloraşi grupuri din care fac parte respectivele pãrţi.
170. An - toate referirile la cuvântul an vor fi citite cu sensul de an calendaristic, dacã nu este precizat altfel. Toate informaţiile solicitate în formular se referã, dacã nu este altfel precizat, la anul care precede celui în care este facuta notificarea.
Datele financiare solicitate în formular trebuie furnizate în lei, iar atunci când este cazul, în valuta, indicandu-se cursul de schimb mediu leu/valuta pentru perioada avutã în vedere.
H. Documentele justificative
171. Formularul de notificare trebuie sa fie însoţit de urmãtoarele documente justificative:
a) copii certificate de pe documentele finale sau de pe cele mai recente versiuni ale tuturor documentelor în baza cãrora are loc operaţiunea de concentrare economicã;
b) copii certificate de pe bilanţul contabil din anul anterior, pentru toate pãrţile participante la concentrarea economicã, precum şi pentru grupurile din care acestea fac parte;
c) copii certificate de pe analizele, rapoartele, studiile şi cercetãrile prezentate sau pregãtite pentru a fi prezentate adunãrii actionarilor (asociaţilor), în scopul evaluãrii sau analizarii concentrarii economice din punct de vedere al condiţiilor concurentiale, al concurenţilor (actuali şi potenţiali) şi al condiţiilor pieţei.

PARTEA a V-a
Dispoziţii finale şi tranzitorii
172. Anexa face parte integrantã din prezentul regulament.
173. Prezentul regulament va fi pus în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurentei şi va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
174. La data intrãrii în vigoare a prezentului regulament se abroga "Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 bis din 14 aprilie 1997, precum şi orice dispoziţii contrare.

ANEXA 1

FORMULAR
de notificare a concentrarilor economice

CAP. 1
Informaţii despre pãrţi
1. Pentru:
a) partea (sau pãrţile) care notifica; şi
b) alte pãrţi implicate*) în operaţiunea de concentrare, comunicaţi:
1.1. denumirea agentului economic, sediul legal (conform certificatului de înregistrare la registrul comerţului), sediul social (sediul real), numãrul şi data certificatului de înregistrare la registrul comerţului, codul unic de înregistrare, atributul fiscal, numãrul de telefon, numãrul de fax, numele persoanei indicate pentru relaţii;
1.2. obiectul de activitate al agenţilor economici, precizând activitãţile principale şi activitãţile secundare.
------------
*) Alte pãrţi implicate în operaţiunea de concentrare sunt: agenţii economici care achiziţioneazã controlul în comun, agenţii economici care urmeazã sa fie achizitionati, precum şi agenţii economici care aparţin aceloraşi grupuri din care fac parte agenţii economici achizitori, respectiv achizitionati.

CAP. 2
Informaţii despre operaţiunea de concentrare economicã
2. Descrieti (pe scurt) natura operaţiunii de concentrare economicã notificatã, precizând:
2.1. dacã operaţiunea se realizeazã prin fuziune, prin dobândirea controlului unic sau a controlului în comun asupra unuia sau mai multor agenţi economici în totalitatea lor ori asupra unei pãrţi din aceştia sau prin crearea unei societãţi în comun concentrative, precum şi dacã dobândirea controlului se face direct ori indirect;
2.2. data propusã sau asteptata a oricãror evenimente majore determinate de realizarea concentrarii;
2.3. dacã, în cazul unei licitaţii publice, oferta prezentatã a fost selectionata de organizatorul licitaţiei;
2.4. dacã operaţiunea de concentrare economicã trebuie avizatã de alte autoritãţi şi situaţia obţinerii avizelor respective;
2.5. dacã realizarea operaţiunii este condiţionatã de anumite evenimente speciale sau de îndeplinirea unor condiţii speciale.

CAP. 3
Deţinerea proprietãţii şi a controlului
3. Pentru fiecare dintre pãrţile implicate în concentrarea economicã furnizati o lista cuprinzând toţi agenţii economici (romani şi strãini) aparţinând aceluiaşi grup. Aceasta lista trebuie sa includã:
3.1. toţi agenţii economici controlati sau persoanele care controleazã, direct ori indirect, pãrţile implicate;
3.2. toţi agenţii economici activi pe piata relevanta, care sunt controlati, direct sau indirect, de:
a) pãrţile implicate;
b) oricare agent economic identificat la pct. 3.1.
3.3. Pentru fiecare dintre elementele enumerarilor de mai sus specificati natura şi mijloacele de exercitare a controlului.
3.4. Informaţiile prezentate în acest capitol pot fi ilustrate prin diagrame sau prin alte metode grafice, care sa usureze înţelegerea structurii de proprietate şi a exercitãrii controlului asupra agenţilor economici.

CAP. 4
Structura economicã şi financiarã a concentrarii economice
4. Furnizati urmãtoarele informaţii:
4.1. structura proprietãţii şi deţinãtorii controlului, înainte şi dupã realizarea operaţiunii de concentrare;
4.2. natura şi valoarea oricãrui eventual ajutor financiar sau de alta natura, de care beneficiazã oricare dintre pãrţile implicate în concentrarea economicã, în orice calitate şi de la orice entitate, inclusiv ajutor de stat;
4.3. pentru fiecare dintre agenţii economici implicaţi în concentrarea economicã comunicaţi urmãtoarele date pentru ultimii 3 ani financiari, iar în cazul în care un agent economic implicat aparţine unui grup, se vor comunica şi datele aferente grupului, acordându-se atentie ca în cazul achiziţionãrii parţiale de agenţi economici datele sa se refere la partea care face obiectul concentrarii economice:
4.3.1. cifra de afaceri totalã;
4.3.2. cifra de afaceri realizatã în România;
4.3.3. profitul net;
4.3.4. defalcarea cifrei de afaceri realizate în România pe categorii de activitãţi şi produse.

CAP. 5
Legãturile personale şi financiare şi achiziţii precedente
5. În legatura cu pãrţile implicate în concentrarea economicã, precum şi cu fiecare agent economic sau persoana identificata în rãspunsurile date la cap. III, furnizati:
5.1. o lista cuprinzând toţi agenţii economici activi pe pieţele relevante, în cazul cãrora agenţii economici, persoanele sau grupul deţin, individual ori colectiv, 10% sau mai mult din drepturile de vot, acţiunile sau alte valori mobiliare emise; în fiecare caz numiţi deţinãtorul şi procentajul deţinut;
5.2. în cazul fiecãrui agent economic: o lista cuprinzând membrii consiliilor de administraţie şi directorii executivi care sunt, în acelaşi timp, membri ai consiliilor de administraţie sau directori la oricare alt agent economic activ pe pieţele relevante; şi (acolo unde este cazul) pentru fiecare agent economic, o lista cuprinzând membrii consiliilor de administraţie care sunt directori la oricare alt agent economic activ pe pieţele relevante. În fiecare caz precizati denumirea celorlalţi agenţi economici şi poziţia detinuta;
5.3. detalii despre achiziţiile de agenţi economici efectuate de grupurile identificate mai sus în ultimii 3 ani.

CAP. 6
Informaţii despre pieţele relevante
6. Prezentaţi lista cuprinzând produsele fabricate şi/sau comercializate de agenţii economici implicaţi în operaţiunea de concentrare economicã, astfel cum sunt definite aceste produse de înşişi agenţii economici, în scopuri de marketing.
6.1. Definiţi pieţele relevante (a produsului şi geograficã) pe care se realizeazã concentrarea economicã, explicand care dintre produsele şi/sau serviciile agenţilor economici implicaţi în concentrare sunt incluse, respectiv excluse din aceste pieţe şi de ce.
6.2. Furnizati pentru ultimii 3 ani, pentru fiecare grupa de produse implicate în operaţiunea de concentrare, respectiv pentru fiecare piata relevanta:
6.2.1. mãrimea estimatã a pieţei relevante (volum şi valoare); Comparati mãrimea estimatã cu cea provenind din alte surse;
6.2.2. vânzãrile de produse (volum şi valoare) realizate de agenţii economici implicaţi şi de grupurile lor pe piata; estimati cota de piata detinuta de fiecare;
6.2.3. cota de piata estimatã a concurenţilor mai importanti (inclusiv importatorii) prezenţi pe piata geograficã relevanta;
6.2.4. comparatia dintre preţurile practicate de agenţii economici implicaţi în concentrare şi preţurile practicate de ceilalţi concurenţi importanti care activeazã pe aceeaşi piata relevanta;
6.2.5. estimarea impactului operaţiunii de concentrare economicã asupra preţului produselor şi/sau al serviciilor de pe piata relevanta, la nivelul consumatorilor;
6.2.6. estimarea valorii şi, dacã este posibil, a volumului importurilor (indicând ţãrile de origine) pentru produsele de pe pieţele relevante, precum şi a procentului acestor importuri provenite de la grupurile de care aparţin agenţii economici implicaţi;
6.2.7. estimarea impactului taxelor vamale şi a barierelor de alta natura (netarifare) asupra preţului practicat la produsele de import similare cu cele de pe piata relevanta.
Pentru fiecare dintre informaţiile furnizate se va preciza sursa acestora.


ANEXA 1
-------
la formular
------------

I. Condiţii generale pe pieţele afectate
Furnizati informaţii despre primii 5 furnizori importanti (nationali şi internationali) ai pãrţilor implicate în operaţiunea de concentrare economicã, indicând natura şi valoarea achiziţiilor pãrţilor implicate de la fiecare dintre aceşti furnizori, menţionând adresa şi numerele de telefon şi de fax la care pot fi contactati.
1. Structura ofertei pe pieţele relevante
Furnizati urmãtoarele informaţii:
a) reţelele existente pentru distribuţie pe piata şi importanta lor pentru extinderea vânzãrilor; importanta respectivelor reţele de distribuţie ale terţilor şi ale agenţilor economici aparţinând grupului din care fac parte agenţii economici implicaţi în concentrare;
b) reţeaua existenta de service (întreţinere şi reparaţii) şi importanta ei pentru extinderea vânzãrilor, respectiv importanta reţelelor conduse de terţi şi de agenţii economici care aparţin grupului din care fac parte agenţii economici implicaţi în concentrarea economicã în cauza;
c) o estimare a mãrimii capacitãţii totale a pieţei româneşti pentru ultimii 3 ani; pentru aceasta perioada, ce proporţie din aceasta capacitate este detinuta de fiecare parte la concentrarea economicã şi care au fost gradele respective de utilizare a capacitãţii deţinute de fiecare parte.
2. Structura cererii pe pieţele relevante
a) Furnizati informaţii despre primii 5 clienţi (nationali şi internationali) ai pãrţilor implicate, indicând natura şi valoarea vânzãrilor efectuate de pãrţi cãtre fiecare dintre aceşti clienţi, menţionând adresa şi numerele de telefon şi de fax la care aceştia pot fi contactati.
b) Descrieti structura cererii pe pieţele relevante. Pentru aceasta luati în consideraţie urmãtoarele elemente:
- evaluarea ritmului de creştere a pieţelor relevante;
- importanta preferintelor clienţilor pentru anumite mãrci de produse consacrate, diferenţele dintre produsele de pe piata relevanta şi mãsura în care exista o gama completa de produse;
- gradul de concentrare sau de dispersie a clienţilor;
- segmentarea clienţilor în diferite grupuri şi descrierea consumatorului tipic pentru fiecare dintre aceste grupuri;
- importanta contractelor de distribuţie exclusiva şi a altor tipuri de contracte pe termen lung;
- importanta administraţiei publice, a altor organisme de stat, a agenţilor economici cu capital de stat sau cu participarea statului asupra dezvoltãrii cererii.
c) Descrieti efectul operaţiunii de concentrare economicã asupra consumatorilor intermediari şi finali.
d) Prezentaţi programul de investiţii asumat de achizitor pentru a fi realizat la agentul economic achiziţionat, specificand:
- volumul total al investiţiilor şi eşalonarea anuala a acestora;
- destinaţia investiţiilor, respectiv domeniile de activitate în care sunt realizate (retehnologizare, crearea sau extinderea de capacitãţi de producţie etc.);
- stadiul realizãrii investiţiilor la data notificãrii.
Precizati efectul programului de investiţii asupra creşterii eficientei economice a agentului economic achiziţionat (scãderea costurilor de producţie şi/sau de distribuţie) şi asupra preţului de piata al produselor.
3. Intrarea pe piata
a) Indicaţi pentru ultimii 5 ani intrãrile de noi concurenţi semnificativi pe pieţele relevante; furnizati informaţii privind noii concurenţi şi evaluati cota lor actuala pe piata, indicând adresa şi numerele de telefon şi fax la care pot fi contactati.
b) Precizati dacã, dupã pãrerea pãrţilor notificatoare, exista agenţi economici potenţial aflaţi în situaţia de a intra pe pieţele relevante; furnizati, în mãsura în care este posibil, informaţii despre aceşti concurenţi potenţiali, indicând şi adresa şi numerele de telefon şi de fax la care pot fi contactati.
c) Descrieti detaliat diferiţii factori care influenţeazã intrarea pe pieţele relevante pe care are loc concentrarea economicã.
Pentru aceasta:
- estimati costurile totale ale intrãrii (cercetare-dezvoltare, realizarea sistemelor de distribuţie, activitãţi de promovare, reclama, asigurarea service etc.), la scara echivalenta unui concurent semnificativ, indicând cota de piata a unui astfel de concurent;
- indicaţi dacã intrarea pe piata este condiţionatã de obţinerea unei autorizaţii de natura administrativã, de respectarea unor eventuale prescripţii cu caracter de norme obligatorii sau de existenta unor controale legale ori administrative;
- clarificati în ce mãsura intrarea pe piata depinde de accesul la materiile prime;
- precizati în ce mãsura intrarea pe piata este condiţionatã de durata contractelor dintre un agent economic care activeazã pe piata şi furnizorii şi/sau clienţii sãi;
- descrieti importanta licenţelor pentru tehnologie şi/sau know-how ori a licenţelor pentru alte drepturi, pe pieţele relevante.
4. Cercetare-dezvoltare
a) Apreciati importanta cercetãrii şi dezvoltãrii asupra capacitãţii unui agent economic care activeazã pe pieţele relevante pe care are loc concentrarea economicã de a concura pe termen lung.
b) Explicaţi natura activitãţilor de cercetare-dezvoltare pe pieţele afectate, desfãşurate de agenţii economici implicaţi în concentrarea economicã, luând în considerare urmãtoarele elemente:
- intensitatea activitãţii de cercetare-dezvoltare (definitã ca raport între cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea şi cifra de afaceri) pentru pieţele relevante şi intensitatea activitãţii de cercetare-dezvoltare pentru agenţii economici implicaţi; importanta şi tendinta cercetãrii-dezvoltãrii tehnologice pentru aceste pieţe în ultimii ani şi în viitor (atât în procesele de producţie cat şi în sistemele de distribuţie);
- inovatiile majore fãcute pe pieţele pe care are loc concentrarea economicã propusã şi agenţii economici cãrora acestea le sunt atribuite;
- ciclul innoirilor şi situaţia în care se afla, în raport cu acest ciclu, agenţii economici implicaţi în concentrarea economicã propusã;
- importanta pentru pãrţi a licenţelor pentru tehnologie, know-how şi pentru alte drepturi pe pieţele implicate în concentrarea economicã propusã.
5. Acorduri de cooperare
a) Precizati în ce mãsura exista acorduri de cooperare pe orizontala şi/sau pe verticala pe pieţele pe care are loc operaţiunea de concentrare economicã.
b) Furnizati informaţii despre acordurile de cooperare cele mai importante în care sunt angajaţi agenţii economici implicaţi în operaţiunea de concentrare economicã pe pieţele pe care are loc concentrarea, cum ar fi acordurile de cercetare-dezvoltare, de licenţe, de producţie în comun, de specializare, de distribuţie, de livrare pe termen lung şi acordurile pentru schimburile de informaţii.
6. Asociaţii profesionale şi patronale
a) Precizati asociaţiile profesionale şi/sau patronale în care pãrţile la concentrarea economicã sunt membre.
b) Indicaţi cele mai importante asociaţii profesionale şi/sau patronale la care sunt membri clienţii şi furnizorii pãrţilor la concentrarea economicã.
Furnizati numele, adresa, numerele de telefon şi de fax pentru asociaţiile profesionale şi patronale de mai sus.
II. Integrarea verticala
Descrieti modul în care agenţii economici, inclusiv grupurile din care aceştia fac parte, implicaţi în operaţiunea de concentrare economicã produc şi îşi vand produsele şi/sau serviciile, de exemplu dacã sunt numai producãtori, sau dacã sunt numai distribuitori, atât înainte de operaţiunea de concentrare economicã propusã, cat şi dupã înfãptuirea acesteia. Precizati natura şi gradul de integrare verticala a fiecãrui agent economic implicat, înainte de concentrarea economicã, şi gradul de integrare pe verticala a noii entitãţi economice rezultate prin înfãptuirea operaţiunii de concentrarea economicã propuse.
III. Restrictionari auxiliare
Dacã pãrţile la concentrarea economicã şi/sau alte pãrţi, inclusiv vânzãtorul şi actionarii (asociaţii) minoritari, sunt supuse la restrictionari auxiliare, respectiv direct legate şi necesare pentru implementarea concentrarii economice:
a) identificati fiecare restrictionare auxiliara prevãzutã în acordurile prezentate împreunã cu notificarea;
b) explicaţi de ce aceste restrictionari sunt direct legate şi necesare pentru implementarea concentrarii economice.
IV. Contextul internaţional
Descrieti eventualele aspecte internaţionale ale concentrarii economice propuse, precizând poziţia pe pieţele internaţionale respective a pãrţilor implicate în concentrarea economicã propusã.


INSTRUCŢIUNI
privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr.
21/1996 în cazul acordurilor de cooperare pe orizontala

În temeiul <>art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea concurentei nr. 21/1996 ,

Consiliul Concurentei adopta prezentele instrucţiuni.

CAP. 1
Introducere
1.1 Obiectivul instrucţiunilor
1. Prezentele instrucţiuni stabilesc principiile evaluãrii acordurilor de cooperare pe orizontala sub incidenta <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 , denumita în continuare lege. Cooperarea este de tip orizontal dacã acordul sau practica concertata se realizeazã între agenţi economici care opereazã la acelaşi nivel pe piata. În majoritatea situaţiilor cooperarea orizontala are ca finalitate cooperarea dintre concurentii de pe piata. Aceasta cooperare acoperã domenii cum ar fi: cercetarea şi dezvoltarea, producţia, achiziţiile sau comercializarea.
2. Acordurile de cooperare pe orizontala pot crea probleme privind concurenta pe pieţele afectate. Este cazul acordurilor prin care pãrţile convin sa fixeze preţurile ori volumul producţiei, sa îşi împartã pieţele sau clienţii, sau cazul acordurilor care conferã pãrţilor posibilitatea de a-şi menţine sau majorã puterea pe piata, cu efecte negative asupra preţurilor, volumului producţiei, inovatiei, diversificãrii produselor şi calitãţii acestora.
3. Pe de alta parte, cooperarea pe orizontala poate aduce beneficii economice substanţiale. Agenţii economici reactioneaza la presiunea concurentiala din ce în ce mai mare, la efectele globalizarii pieţelor, la progresele tehnologice rapide şi, în general, la natura din ce în ce mai dinamica a pieţelor. Cooperarea poate fi un instrument pentru împãrţirea riscurilor, reducerea costurilor, utilizarea în comun a know-how şi aplicarea mai rapida a inovatiei. Pentru întreprinderile mici şi mijlocii cooperarea reprezintã un important mijloc de adaptare la evoluţia pieţei.
4. Consiliul Concurentei, recunoscând beneficiile economice care se pot crea prin cooperare, trebuie sa fie sigur ca este menţinutã concurenta efectivã pe piata. Art. 5 alin. (2) din lege stabileşte cadrul legal al unei evaluãri complexe, luându-se în considerare atât efectele anticoncurentiale, cat şi beneficiile economice.
5. Consiliul Concurentei a adoptat "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 bis din 3 aprilie 1997. Prin acest regulament s-a stabilit un numãr de 8 categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate susceptibile de a fi exceptate de la aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) din lege în anumite condiţii. În cele 8 categorii au fost incluse atât acordurile de cercetare-dezvoltare, la cap. IV, cat şi acordurile de specializare, la cap. V. Pieţele în schimbare au generat o gama şi o utilizare din ce în ce mai diversificate ale cooperãrii orizontale. Sunt necesare orientãri mai complete şi actualizate pentru a se îmbunãtãţi claritatea şi transparenta în acest domeniu, cu privire la aplicabilitatea art. 5 din lege. În scopul unei abordari cu accent pe
evaluarea economicã, pentru asigurarea unei protecţii mai eficiente a concurentei şi pentru o mai mare siguranta juridicã a agenţilor economici s-a impus adoptarea de cãtre Consiliul Concurentei a unor noi regulamente privind exceptarea categoriilor de acorduri de cercetare-dezvoltare şi de specializare, cu abrogarea corespunzãtoare a capitolelor vechiului regulament.
6. Obiectivul prezentelor instrucţiuni este de a oferi un cadru analitic pentru tipurile cele mai frecvente de cooperare orizontala, inclusiv pentru cele doua categorii de acorduri de cercetare-dezvoltare şi de specializare, care fac obiectul noilor regulamente adoptate de Consiliul Concurentei. Acest cadru se bazeazã în primul rând pe criteriile folosite la analiza contextului economic al unui acord de cooperare. Criteriile economice (cum ar fi puterea pe piata a pãrţilor şi alţi factori referitori la structura pieţei) alcãtuiesc un element-cheie al evaluãrii impactului pe care îl poate genera cooperarea asupra pieţei. Având în vedere marea varietate a tipurilor şi combinatiilor de cooperãri orizontale, precum şi diversitatea condiţiilor de piata în care opereazã, este imposibil sa se ofere raspunsuri specifice la toate situaţiile posibile.
1.2. Domeniul de aplicare a instrucţiunilor
7. Prezentele instrucţiuni se referã la înţelegerile sau la practicile concertate, denumite în continuare acorduri, care se realizeazã între doi sau mai mulţi agenţi economici care opereazã la acelaşi nivel pe piata, de exemplu la acelaşi nivel de producţie sau de distribuţie. Termenul concurenţi, conform utilizãrii sale în prezentele instrucţiuni, cuprinde atât concurentii reali, cat şi concurentii potenţiali. Un agent economic este considerat concurent real fie dacã acţioneazã pe aceeaşi piata relevanta, fie dacã, în lipsa acordului, are capacitatea sa îşi modifice rapid producţia pentru a intra pe piata relevanta fãrã costuri sau riscuri suplimentare semnificative, ca rãspuns la o creştere mica şi permanenta a preţurilor pe aceasta piata, adicã dacã exista substituibilitate imediata din punct de vedere al furnizorului. Acelaşi tip de rationament poate conduce la gruparea diverselor zone geografice. Când substituibilitatea din punct de vedere al furnizorului poate atrage dupã sine necesitatea adaptãrii semnificative a activelor corporale şi necorporale existente, efectuarea de investiţii suplimentare, luarea de decizii strategice sau întârzierea adoptãrii lor, agentul economic nu va fi considerat concurent real, ci un concurent potenţial. Un agent economic este considerat concurent potenţial dacã exista dovezi ca, în lipsa acordului, agentul economic respectiv ar putea face investiţiile suplimentare necesare, astfel încât sa pãtrundã pe piata relevanta ca rãspuns la o creştere mica şi permanenta a preţurilor pe aceasta piata.
Prezentele instrucţiuni se referã numai la acele tipuri de cooperãri care determina creşterea eficientei, adicã la acordurile de cercetare-dezvoltare, de producţie, de achiziţii, de comercializare, privind standardele şi acordurile de mediu.
8. Acordurile încheiate între agenţii economici care opereazã la niveluri diferite pe lantul de producţie sau de distribuţie, adicã acordurile verticale, nu sunt incluse, în principiu, în prezentele instrucţiuni, fiind cuprinse în "Instrucţiunile privind aplicarea <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale". În cazul în care acordurile verticale, cum sunt acordurile de distribuţie, se încheie între concurenţi, efectele lor asupra pieţei şi posibilele probleme de concurenta pot fi asemãnãtoare cu cele ale acordurilor orizontale. Prin urmare, acordurile trebuie evaluate conform principiilor descrise în prezentele instrucţiuni. Aceasta nu exclude aplicarea suplimentarã a "Instrucţiunilor privind aplicarea <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale", pentru a se evalua restricţiile verticale incluse în aceste acorduri.
9. Acordurile pot combina diverse etape de cooperare, ca de exemplu activitatea de cercetare-dezvoltare combinata cu aplicarea rezultatelor acesteia. Dacã nu cad sub incidenta "Regulamentului Consiliului Concurentei privind autorizarea concentrarilor economice", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 bis din 14 aprilie 1997, acordurile orizontale sunt evaluate conform prevederilor prezentelor instrucţiuni. În funcţie de obiectivele urmãrite prin cooperare se stabileşte capitolul corespunzãtor din prezentele instrucţiuni care se aplica acordului respectiv. La stabilirea obiectivelor se iau în considerare mai ales 2 factori: în primul rând, punctul de plecare al cooperãrii şi, în al doilea rând, gradul de integrare a diferitelor funcţii care se combina. Cooperarea care presupune cercetare-dezvoltare în comun, precum şi aplicarea în comun a rezultatelor este cuprinsã la capitolul "Acorduri de cercetare-dezvoltare", deoarece producţia în comun va avea loc numai dacã cercetarea-dezvoltarea în comun a reuşit. Aceasta implica faptul ca rezultatele cercetãrii-dezvoltãrii în comun sunt decisive pentru producţie. Prin urmare, acordul de cercetare-dezvoltare poate fi considerat ca fiind punctul de plecare al cooperãrii. Evaluarea se va schimba dacã acordul a prevãzut o integrare deplina în domeniul producţiei şi doar o integrare parţialã a unor activitãţi de cercetare-dezvoltare. În acest caz posibilele efecte anticoncurentiale şi beneficiile economice ale cooperãrii se vor lega în mare mãsura de producţia în comun, iar acordul va fi examinat în conformitate cu principiile stabilite la capitolul "Acordurile de producţie". Înţelegerile mai complexe, cum ar fi aliantele strategice, care combina în diverse moduri o serie de domenii şi instrumente diferite de cooperare, nu fac obiectul prezentelor instrucţiuni. Evaluarea fiecãrui domeniu de cooperare din cadrul unui acord se poate realiza cu ajutorul capitolului corespunzãtor din instrucţiuni, iar înţelegerile complexe vor fi analizate şi în integralitatea lor.
10. Criteriile stabilite în prezentele instrucţiuni se aplica la cooperarea privind bunurile şi serviciile, denumite colectiv produse. Operaţiunile care intra sub incidenta Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice, emis de Consiliul Concurentei, nu sunt analizate prin prisma principiilor conţinute în prezentele instrucţiuni.
11. Evaluarea conform art. 5, asa cum este descrisã în prezentele instrucţiuni, nu va prejudicia posibila aplicare paralela a art. 6 din lege la acordurile de cooperare orizontala.
1.3. Principiile de baza ale evaluãrii în baza art. 5 din lege
1.3.1. Art. 5 alin. (1) din lege
12. Art. 5 alin. (1) se aplica înţelegerilor de cooperare pe orizontala şi pe verticala, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrangerea, împiedicarea sau denaturarea concurentei, denumite în continuare restrangeri ale concurentei, pe piata româneascã sau pe o parte a acesteia.
13. În unele cazuri natura cooperãrii indica de la început aplicabilitatea art. 5 alin. (1) din lege. Este cazul acordurilor care prin obiectul lor urmãresc restrangerea concurentei prin intermediul fixãrii preţurilor, limitãrii producţiei sau împãrţirii pieţelor ori clienţilor. Aceste acorduri sunt considerate ca având efecte negative asupra concurentei pe piata şi, ca urmare, nu este necesar sa se examineze efectele lor reale asupra concurentei şi pieţei pentru a se stabili dacã se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege.
14. Multe acorduri de cooperare orizontala nu au ca obiect o restrangere a concurentei. În acest caz este necesarã analizarea efectelor acordului. Pentru aceasta analiza nu este suficient ca acordul sa limiteze concurenta dintre pãrţi. Concurenta de pe intreaga piata trebuie sa fie afectatã în asemenea mãsura încât sa existe premisele unor efecte negative asupra pieţei din punctul de vedere al preţurilor, producţiei, inovatiei sau diversitatii ori calitãţii bunurilor şi serviciilor.
15. Faptul ca un acord poate provoca astfel de efecte negative depinde de contextul economic, ţinându-se seama atât de natura acordului, cat şi de puterea combinata de pe piata a pãrţilor, care determina - împreunã cu alţi factori structurali - capacitatea acordului de cooperare de a afecta concurenta într-o mãsura semnificativã.
1.3.1.1. Natura acordului
16. Natura unui acord se referã la factori cum ar fi domeniul şi obiectivul cooperãrii, relaţia concurentiala dintre pãrţi şi gradul în care îşi combina activitãţile.
17. Este mica probabilitatea ca anumite tipuri de acorduri, de exemplu majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare sau cooperarea în vederea fixãrii standardelor ori a îmbunãtãţirii condiţiilor de mediu, sa cuprindã restrictii cu privire la preţuri şi producţie. Dacã aceste tipuri de acorduri au totuşi efecte negative, aceste efecte se referã la inovaţie sau la varietatea produselor. Uneori ele pot conduce la închiderea pieţei.
18. Alte tipuri de cooperare, cum ar fi acordurile de producţie sau de achiziţii, provoacã în mod tipic un anumit grad de combinare a costurilor totale. Dacã acest grad este semnificativ, pãrţile îşi pot coordona mai uşor atât preţurile pe piata, cat şi producţia. Costurile în comun pot fi semnificative numai în anumite condiţii. În primul rând, domeniul de cooperare, de exemplu producţie şi achiziţii, trebuie sa reprezinte un procent ridicat din costurile totale pe o piata data. În al doilea rând, pãrţile trebuie sa îşi combine în mare mãsura activitãţile în domeniul lor de cooperare. Este, de exemplu, cazul în care pãrţile produc sau achiziţioneazã în comun un produs intermediar important sau un procent însemnat din totalul vânzãrilor lor de un anumit produs finit.
19. Datoritã naturii lor unele categorii de acorduri nu se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil în cazul cooperãrii care nu presupune coordonarea comportamentului concurential al pãrţilor pe piata, cum ar fi:
a) cooperarea între pãrţi neconcurente;
b) cooperarea între agenţi economici concurenţi care nu îşi pot realiza în mod independent proiectul sau activitatea la care se referã cooperarea;
c) cooperarea privind o activitate care nu influenţeazã parametrii relevanti ai concurentei.
Aceste categorii de cooperãri se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege dacã implica agenţi economici cu o putere pe piata semnificativã, care pot genera probleme de închidere a pieţei pentru terţe pãrţi.
20. O alta categorie de acorduri care poate fi incadrata de la început la art. 5 alin. (1) din lege este cea a acordurilor de cooperare care au ca obiect restrangerea concurentei prin fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau împãrţirea pieţelor ori a clienţilor. Aceste restrictii sunt considerate deosebit de dãunãtoare pentru ca afecteazã direct rezultatul procesului concurential. Fixarea preţurilor şi limitarea producţiei conduc direct la preţuri mai ridicate pentru clienţi sau la oferte sub cantitatea cerutã. Împãrţirea pieţelor ori a clienţilor reduce posibilitatea de alegere a clienţilor şi genereazã creşterea preţurilor sau scãderea producţiei. Se poate presupune deci ca aceste restrictii au efecte negative asupra pieţei. Prin urmare, ele sunt interzise indiferent de cifrele de afaceri şi de cotele de piata ale pãrţilor, fãrã sa beneficieze, conform prevederilor art. 8 din lege, de exceptarea pe criteriul de minimis.
21. Acordurile care nu aparţin categoriilor menţionate mai sus necesita analize ulterioare pentru a se decide dacã se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege. Analiza poate cuprinde criterii legate de piata, cum ar fi poziţia pe piata a pãrţilor sau alţi factori structurali.
1.3.1.2. Puterea pe piata şi structura pieţei
22. Punctul de plecare al analizei este poziţia pãrţilor pe pieţele afectate de cooperare. Aceasta permite sa se stabileascã dacã pãrţile îşi vor pãstra, vor dobândi sau îşi vor majorã puterea pe piata prin cooperare, adicã mãsura în care pot produce efecte negative pe piata în ceea ce priveşte preţurile, producţia, inovatia sau varietatea ori calitatea produselor sau serviciilor. Pentru a se efectua aceasta analiza trebuie definite pieţele relevante, folosind metodologia din Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii partii substanţiale de piata, emise de Consiliul Concurentei şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.
23. Dacã pãrţile au împreunã o cota de piata combinata mica şi probabilitatea apariţiei vreunui efect restrictiv al cooperãrii este şi ea redusã, nu este nevoie, în mod normal, de analize mai profunde. În cazul în care una dintre cele doua pãrţi ale unui acord are o cota de piata nesemnificativa şi nu poseda resurse importante, chiar şi o cota de piata combinata mare nu poate fi consideratã ca indicând un efect restrictiv asupra concurentei pe piata. Dacã exista mai mult de doua pãrţi, cota cumulatã a tuturor concurenţilor aflaţi în cooperare trebuie sa fie semnificativ mai mare decât cota celui mai mare concurent participant.
24. Pe lângã poziţia pe piata a pãrţilor şi cotele lor de piata cumulate, un alt factor care poate fi luat în considerare la evaluarea impactului cooperãrii asupra concurentei este concentrarea pieţei, adicã poziţia şi numãrul concurenţilor de pe piata. Se poate folosi ca indicator Indicele Herfindahl-Hirschman (HHI), care reprezintã suma patratelor cotelor de piata separate ale tuturor concurenţilor. La un HHI sub 1.000 concentrarea pieţei poate fi consideratã redusã, între 1.000 şi 1.800 este medie, iar peste 1.800 este mare. Indicele HHI obţinut dupã cooperare este important pentru evaluarea posibilelor efecte de piata ale unei cooperãri. Un alt posibil indicator ar fi indicele de concentrare a marilor firme, care aduna patratele cotelor de piata individuale ale principalilor concurenţi.
25. În funcţie de poziţia pe piata a pãrţilor şi de concentrarea pieţei pot fi luati în considerare şi alţi factori, cum ar fi stabilitatea în timp a cotelor de piata, barierele la intrarea pe piata şi probabilitatea intrãrii pe piata, puterea cumparatorilor/furnizorilor comparativ cu cea a pãrţilor sau natura produselor (de exemplu, omogenitate, maturitate). Dacã din punct de vedere al inovatiei exista probabilitatea unui impact asupra concurentei, care nu poate fi mãsurat corespunzãtor pe baza pieţelor existente, pot fi luati în considerare factori specifici de analiza a acestor efecte.
1.3.2. Art. 5 alin. (2) din lege
26. Acordurile care se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege pot fi exceptate dacã sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevãzute la art. 5 alin. (2) din lege.
1.3.2.1. Beneficii economice
27. O condiţie importanta pentru exceptare este ca acordul sa contribuie la îmbunãtãţirea producţiei sau a distribuţiei produselor ori la promovarea progresului tehnic sau economic. Deoarece aceste beneficii sunt legate de eficienta statica sau dinamica, ele pot fi denumite beneficii economice. Beneficiile economice pot prevala asupra efectelor restrictive privind concurenta. De exemplu, o cooperare poate permite agenţilor economici sa ofere bunuri şi servicii de o calitate superioarã, la preţuri mai mici, sau sa lanseze mai repede inovaţii. Majoritatea cresterilor de eficienta sunt determinate de combinarea şi de integrarea diverselor capacitãţi sau resurse. Pãrţile trebuie sa demonstreze ca majorarea eficientei va fi probabil generata de cooperare şi ca aceasta nu poate fi realizatã prin mijloace mai puţin restrictive. Declaraţiile de creştere a eficientei trebuie sa fie fundamentate. Speculatiile sau declaraţiile cu caracter general privitoare la reducerea costurilor nu sunt suficiente.
28. Consiliul Concurentei nu ia în considerare reducerile de costuri ca urmare a reducerii producţiei, partajarii pieţei sau a simplei exercitari a puterii pe piata.
1.3.2.2 Beneficii pentru consumatori
29. Beneficiile economice trebuie sa apara nu doar la pãrţile la acord, ci şi la consumatori. În general, transmiterea beneficiilor cãtre consumatori va depinde de intensitatea concurentei pe piata relevanta. Presiunile concurentiale vor asigura de regula transferul reducerilor de costuri cãtre consumatori prin intermediul scaderii preţurilor sau prin stimularea agenţilor economici de a introduce produse noi pe piata cat mai repede posibil. Prin urmare, dacã pe piata se menţine o concurenta suficienta pentru a motiva pãrţile din acord, procesul concurential va garanta de regula transferul cãtre consumatori al unei cote importante din beneficiile economice.
1.3.2.3 Indispensabilitatea
30. Restrangerea concurentei trebuie sa fie necesarã pentru realizarea beneficiilor economice. Dacã exista mijloace mai puţin restrictive prin care se obţin beneficii similare, creşterea declarata a eficientei nu poate fi folositã pentru a motiva restrangeri ale concurentei. Caracterul indispensabil al unor astfel de restrictionari depinde de condiţiile pieţei şi de durata acordului. De exemplu, acordurile de exclusivitate pot rezolva problema "pasagerului clandestin", în sensul ca pot proteja un participant la acord impotriva practicii unor cumpãrãtori care, dupã ce obţin de la un agent economic toate informaţiile necesare deciziei de a cumpara un anumit produs, cumpara produsul respectiv de la un concurent al acestuia, care, deşi nu a fãcut cheltuieli cu promovarea produsului nu oferã reduceri de preţ substanţiale. Astfel, cel din urma obţine profituri fãrã efort. De aceea acordurile de exclusivitate pot fi acceptate. În unele împrejurãri însã aceste acorduri nu sunt necesare şi pot amplifica efectul restrictiv.
1.3.2.4. Menţinerea concurentei
31. Criteriul eliminãrii concurentei pentru o parte substantiala a pieţei produselor este legat de problema dominantei. Dacã un agent economic este într-o poziţie dominanta sau care poate deveni dominanta, ca o consecinta a acordului orizontal, acordul în cauza produce efecte anticoncurentiale în sensul art. 5 alin. (1) din lege şi nu poate fi, în principiu, exceptat.
1.3.3. Art. 5 alin. (3) din lege
32. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din lege, beneficiul exceptarii prevãzut la alin. (2) al aceluiaşi articol se acorda prin decizie a Consiliului Concurentei, pentru cazurile individuale de înţelegeri, decizii de asociere sau practici concertate, şi se stabileşte prin regulament al Consiliului Concurentei, pentru unele categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate.
33. Prezentele instrucţiuni cuprind modul de abordare şi procedura care trebuie urmatã de cãtre agenţii economici în toate cazurile de înţelegeri de cooperare pe orizontala, indiferent dacã înţelegerea reprezintã un caz individual sau poate fi consideratã a se încadra într-o categorie exceptatã.
34. Cele mai frecvente forme de acorduri în domeniul producţiei/specializãrii, pana la un prag al cotei de piata de 20%, iar, în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii, pana la un prag de 25%, sunt exceptate de la aplicarea art. 5 alin. (1) din lege, în conformitate cu prevederile "Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de specializare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 " şi, respectiv, ale "Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", dacã acordurile - considerate ca se încadreazã în categoriile exceptate - îndeplinesc condiţiile pentru aplicarea exceptarii categoriei şi nu conţin restrictii grave, "clauze negre", care sa facã inaplicabila exceptarea respectivei categorii. Dacã exista una sau mai multe asemenea restrictii, beneficiul exceptarii categoriei se pierde pentru întregul acord.
35. Pentru exceptarile individuale ale acordurilor de cooperare pe orizontala, inclusiv ale acordurilor de specializare şi de cercetare-dezvoltare, care nu se încadreazã în condiţiile de exceptare prevãzute în cele doua regulamente mai sus menţionate, agenţii economici vor proceda în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) şi (8) din lege, cu prevederile "Regulamentului pentru aplicarea prevederilor <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurentiale", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997 şi cu prevederile "Regulamentului privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru procedurile şi serviciile prevãzute de <>Legea concurentei nr. 21/1996 şi de regulamentele emise în aplicarea acesteia", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997, cu modificãrile anexei la cel din urma. Analiza încadrãrii acestor acorduri în prevederile art. 5 din lege se va face în conformitate cu prevederile prezentelor instrucţiuni.

CAP. 2
Acordurile de cercetare-dezvoltare
2.1. Definitie
36. Acordurile de cercetare-dezvoltare pot fi diferite ca forma şi domeniu afectat. Ele pot acoperi o gama larga de tipuri, începând cu subcontractarea anumitor activitãţi de cercetare-dezvoltare pana la îmbunãtãţirea în comun a tehnologiilor existente sau la cooperarea în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii şi comercializãrii de produse complet noi. Înţelegerile pot lua forma unui acord de cooperare sau a unei societãţi în comun de cooperare. Acest capitol are în vedere toate formele de acorduri de cercetare-dezvoltare, inclusiv acordurile legate de acestea, referitoare la producerea sau la comercializarea rezultatelor cercetãrii-dezvoltãrii, cu condiţia ca obiectul principal al cooperãrii sa fie cercetarea-dezvoltarea. Sunt exceptate fuziunile şi societãţile în comun concentrative, care intra sub incidenta Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice, emis de cãtre Consiliul Concurentei.
37. Cooperarea în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii poate reduce paralelismele privind costurile, precum şi costurile inutile, generand un schimb de idei şi de experienta semnificativ şi având drept rezultat dezvoltarea mai rapida a produselor şi tehnologiilor. Ca regula generalã, cooperarea în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii tinde cãtre globalizarea acestei activitãţi.
38. Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) alcãtuiesc o categorie dinamica şi eterogena, care se confrunta cu numeroase provocari, inclusiv cererea crescanda din partea marilor companii pentru care adeseori acestea lucreazã ca subcontractanţi. În sectoarele în care activitatea de cercetare-dezvoltare este intensa, IMM aflate în dezvoltare rapida, adeseori denumite întreprinderi incepatoare, au printre obiective şi pe acela de a intra în topul firmelor active pe segmentele de piata care se dezvolta rapid. Pentru a face fata acestor provocari şi pentru a rãmâne competitive IMM trebuie sa aibe, în mod constant, activitate de inovaţie. Prin cooperarea în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii se oferã posibilitatea creşterii volumului acestei activitãţi efectuate de cãtre IMM, astfel încât acestea sa poatã concura efectiv cu agenţii economici mai puternici de pe piata.
39. În anumite circumstanţe acordurile de cercetare-dezvoltare pot crea totuşi probleme de concurenta, cum ar fi efectele restrictive asupra preţurilor, producţiei, inovatiei, diversitatii sau calitãţii produselor.
2.2. Pieţe relevante
40. Cheia definirii pieţei relevante, când se evalueaza efectele unui acord de cercetare-dezvoltare, este identificarea acelor produse, tehnologii sau eforturi în direcţia cercetãrii-dezvoltãrii, care vor acţiona ca o constrângere la competitivitate asupra pãrţilor. La un capãt al spectrului situaţiilor posibile inovatia poate conduce la realizarea unui produs sau a unei tehnologii, care sa concureze pe o piata existenta a produselor sau a tehnologiilor. Este cazul cercetãrii-dezvoltãrii îndreptate cãtre micile îmbunãtãţiri sau diversificari, cum ar fi noi modele ale unui anumit produs. În acest caz efectele posibile privesc piata produselor existente. La celãlalt capãt inovatia poate avea drept rezultat un produs complet nou, care îşi creeazã propria piata (de exemplu, spectrul de acţiune al unui vaccin nou în cazul unei boli anterior incurabile). În acest caz pieţele existente sunt relevante numai dacã sunt într-un fel legate de inovatia respectiva. Totuşi, majoritatea cazurilor privesc probabil situaţii între cele doua extreme, de exemplu, situaţii în care efortul de inovare poate crea produse sau tehnologii care pe parcurs le înlocuiesc pe cele existente (de exemplu, CD care au înlocuit plãcile de pick-up). O analiza atenta a acestor situaţii poate necesita acoperirea atât a pieţelor existente, cat şi a impactului acordului asupra inovatiei.
Pieţele existente
a) Pieţele produselor
41. În cazul în care cooperarea se referã la cercetarea-dezvoltarea pentru îmbunãtãţirea produselor existente, aceste produse existente, inclusiv substitutele apropiate, formeazã piata relevanta vizata de cooperare. Acest fapt rezulta din prevederile Instrucţiunilor privind definirea pieţei relevante, în vederea stabilirii partii substanţiale de piata, emise de cãtre Consiliul Concurentei şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.
42. Dacã eforturile în direcţia cercetãrii-dezvoltãrii au drept scop modificarea semnificativã a unui produs existent sau chiar realizarea unui produs nou care sa îl înlocuiascã pe cel existent, substituirea cu produsul existent poate fi imperfecta sau poate necesita mult timp. În consecinta, produsele vechi şi cele potenţial inlocuitoare nu ar putea aparţine aceleiaşi pieţe relevante. Poate fi vizata totuşi piata pentru produsele existente, dacã exista probabilitatea ca unirea eforturile de cercetare-dezvoltare sa conducã la coordonarea comportamentului pãrţilor ca furnizori ai produselor existente. Exploatarea puterii pe piata existenta este totuşi posibila numai dacã pãrţile luate împreunã au o poziţie puternica atât în ceea ce priveşte piata produselor existente, cat şi capacitatea de a efectua activitãţi de cercetare-dezvoltare.
43. Dacã cercetarea-dezvoltarea se referã la o componenta importanta a produsului finit, nu numai piata pentru aceasta componenta poate fi relevanta pentru evaluare, dar şi piata existenta pentru produsul finit. De exemplu, dacã producãtorii de automobile coopereazã unii cu alţii în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii pentru un nou tip de motor, piata automobilelor poate fi afectatã de aceasta cooperare în cercetare-dezvoltare. Piata pentru produsele finite este totuşi relevanta pentru evaluare numai dacã componenta vizata de cercetare-dezvoltare reprezintã un element-cheie din punct de vedere economic şi tehnic al acestor produse finite şi dacã pãrţile la acordul de cercetare-dezvoltare sunt concurenţi importanti pentru produsele finite.
b) Pieţele tehnologiilor
44. Cooperarea în cercetare-dezvoltare poate viza nu numai produsele, dar şi tehnologiile. Dacã drepturile de proprietate intelectualã sunt comercializate separat de produsele respective, piata relevanta a tehnologiilor trebuie şi ea definitã. Pieţele tehnologiilor constau din proprietatea intelectualã acordatã prin licenta şi substitutele sale apropiate, de exemplu, alte tehnologii pe care clienţii le pot folosi ca inlocuitori.
45. Metodologia de definire a pieţelor tehnologiilor urmeazã aceleaşi principii ca şi definirea pieţei produselor. Pornind de la tehnologia comercializata de cãtre pãrţi, este nevoie sa se identifice acele tehnologii cãtre care se pot indrepta clienţii, ca reactie la o creştere uşoarã, dar permanenta, a preţurilor pe piata relevanta. Dupã identificarea acestor tehnologii se pot calcula cotele de piata, impartind venitul obţinut de pãrţi din licentiere la venitul total obţinut din licentiere de cãtre toţi vanzatorii de tehnologii substituibile.
46. Poziţia pãrţilor pe piata tehnologiilor existente este un criteriu relevant de evaluare atunci când cooperarea în cercetare-dezvoltare priveşte îmbunãtãţirea semnificativã a tehnologiilor existente sau realizarea unei tehnologii noi care poate înlocui tehnologia existenta. Cota de piata a pãrţilor poate fi totuşi luatã ca punct de plecare pentru aceasta analiza. Pe piata tehnologiilor trebuie pus un accent deosebit pe concurenta potenţiala. Dacã agenţii economici care nu îşi licentiaza în mod curent tehnologiile pot intra pe piata tehnologiilor, aceştia ar putea restrânge capacitatea pãrţilor de a creste preţul tehnologiilor lor.
Concurenta în inovaţie (eforturi de cercetare-dezvoltare)
47. Cooperarea în cercetare-dezvoltare poate sa nu afecteze doar concurenta pe pieţele existente, dar şi concurenta în inovaţie. Este cazul în care cooperarea priveşte dezvoltarea unor produse/tehnologii noi care pot fie sa le înlocuiascã candva pe cele existente - dacã sunt în curs de aparitie -, fie sa urmãreascã o utilizare noua care nu va conduce la înlocuirea produselor existente, ci va crea o cerere complet noua.
În aceste situaţii efectele asupra concurentei în inovaţie sunt importante, dar în unele cazuri nu pot fi suficient evaluate prin analiza concurentei actuale sau potenţiale pe piata produselor ori tehnologiilor existente. În funcţie de natura procesului de inovaţie specific fiecãrui sector industrial se pot distinge doua situaţii.
48. În prima situaţie, care se regaseste, de exemplu, în industria farmaceutica, procesul inovarii este structurat de asemenea maniera încât este posibila identificarea timpurie a polilor cercetãrii-dezvoltãrii. Polii cercetãrii-dezvoltãrii sunt eforturile de cercetare-dezvoltare îndreptate cãtre un produs sau o tehnologie noua şi substitutele pentru acea cercetare-dezvoltare, adicã situaţia în care cercetarea-dezvoltarea are drept scop realizarea de produse sau tehnologii substituibile celor realizate prin cooperare şi care beneficiazã de acces comparabil la resurse, precum şi de un grafic de timp similar. În acest caz se poate analiza dacã dupã acord au mai rãmas suficienti poli de cercetare-dezvoltare. Punctul de plecare al analizei este activitatea de cercetare-dezvoltare a pãrţilor. Apoi, trebuie identificati polii credibili de cercetare-dezvoltare aflaţi în concurenta. Pentru a evalua credibilitatea polilor concurenţi trebuie luate în considerare urmãtoarele aspecte: natura, domeniul şi dimensiunea altor posibile eforturi de cercetare-dezvoltare, accesul lor la resursele financiare şi umane, know-how/patente sau alte active specializate, precum şi viteza acestora de acţiune şi capacitatea lor de a exploata posibilele rezultate. Un pol de cercetare-dezvoltare nu este un concurent credibil dacã nu poate fi privit ca înlocuitor apropiat al efortului de cercetare-dezvoltare al pãrţilor din punctul de vedere, de exemplu, al accesului la resurse sau al timpului de reactie.
49. În cea de-a doua situaţie eforturile inovatoare dintr-o ramura industriala nu sunt clar structurate pentru a face posibila identificarea polilor cercetãrii-dezvoltãrii. În aceasta situaţie Consiliul Concurentei va incerca, doar în cazuri excepţionale, sa evalueze impactul unei anumite cooperãri în cercetarea-dezvoltarea privind inovatia şi se va limita la evaluarea pieţelor produselor/tehnologiilor, care sunt legate de cooperarea în cercetarea-dezvoltarea respectiva.
Calcularea cotelor de piata
50. Calcularea cotelor de piata atât pentru exceptarea categoriei, în conformitate cu prevederile "Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", cat şi pentru evaluarea individualã a acestor acorduri trebuie sa reflecte distincţia dintre pieţele existente şi concurenta în inovaţie. La începutul cooperãrii punctul de referinta este piata produselor susceptibile de imbunatatire sau înlocuire prin produse în curs de schimbare. Dacã acordul de cercetare-dezvoltare are drept scop doar îmbunãtãţirea sau modernizarea produselor existente, aceasta piata cuprinde produsele direct vizate de cercetare-dezvoltare. Cotele de piata pot fi astfel calculate pe baza valorii vânzãrilor de produse existente. Dacã cercetarea-dezvoltarea are drept scop înlocuirea unui produs existent, noul produs, dacã va fi reuşit, va deveni un substitut pentru produsele existente. Pentru a evalua poziţia concurentiala a pãrţilor, este şi în acest caz posibil sa se calculeze cotele de piata pe baza valorii vânzãrilor de produse existente. În consecinta, prevederile regulamentului sus-menţionat îşi bazeazã exceptarea, în aceste situaţii, pe cota de piata de pe "piata relevanta a produselor care pot fi imbunatatite sau înlocuite de produsele care fac obiectul contractului". Pentru exceptare, aceasta cota de piata nu poate depãşi 25%.
51. Dacã cercetarea-dezvoltarea are drept scop punerea la punct a unui produs care va crea o cerere complet noua, cotele de piata bazate pe vânzãri nu pot fi calculate. Este posibila doar o analiza a efectelor acordului asupra concurentei în inovaţie. În consecinta, regulamentul sus-menţionat excepteazã aceste acorduri, indiferent de cota de piata, pentru o perioada de şapte ani dupã introducerea produsului pe piata. Totuşi, beneficiul exceptarii categoriei poate fi retras, dacã acordul elimina concurenta efectivã în inovaţie. Dupã perioada de şapte ani, pot fi calculate cotele de piata pe baza vânzãrilor, aplicându-se pragul de cota de piata de 25%.
2.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
2.3.1. Natura acordului
52. Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare nu se încadreazã în prevederile art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil în primul rând în cazul acordurilor de cooperare în cercetare-dezvoltare, aflate într-o etapa mai mult teoreticã, foarte îndepãrtatã de exploatarea posibilelor rezultate.
53. De altfel, cooperarea în cercetare-dezvoltare între pãrţi neconcurente, în general, nu restrânge concurenta. Un acord de cooperare încheiat între agenţi economici neconcurenti poate avea totuşi efecte de închidere a pieţei care sa îl încadreze în prevederile art. 5 alin. (1) din lege, dacã se referã la exclusivitate în exploatarea rezultatelor şi dacã una dintre pãrţile la acord deţine o cota semnificativã pe piata tehnologiei, fãrã de care nu se pot exploata rezultatele. Relaţia concurentiala dintre pãrţi trebuie analizata în contextul pieţelor existente afectate şi/sau al inovatiei. Dacã pãrţile nu reuşesc sa efectueze în mod independent activitatea de cercetare-dezvoltare necesarã, nu exista nici o concurenta care sa poatã fi restrânsã. Acest lucru este valabil, de exemplu, pentru agenţii economici care îşi pun laolalta priceperea, tehnologiile şi alte resurse. Problema concurentei potenţiale trebuie evaluatã pe baze realiste. De exemplu, pãrţile nu pot fi definite ca potenţiali concurenţi pentru simplul motiv ca prin cooperare îşi pot permite sa desfãşoare activitãţi de cercetare-dezvoltare. Întrebarea decisiva este dacã fiecare parte, separat, are mijloacele necesare, ca active, know-how şi alte resurse, pentru realizarea activitãţii de cercetare-dezvoltare.
54. Cooperarea prin subcontractarea activitãţii de cercetare-dezvoltare pe care anterior agentul economic, care comanda aceasta activitate, o realiza cu forte proprii, activitate captiva, se realizeazã de agenţi economici specializaţi, institute de cercetãri sau centre universitare, care nu opereazã în sensul exploatãrii rezultatelor. În mod tipic, aceste acorduri se combina cu un transfer de know-how şi/sau cu o clauza de livrare exclusiva a posibilelor rezultate. Datoritã raporturilor de complementaritate în care se afla pãrţile aflate în cooperare, în aceste situaţii nu se aplica art. 5 alin. (1) din lege.
55. Cooperarea în cercetare-dezvoltare, care nu cuprinde exploatarea în comun a posibilelor rezultate prin licentiere, producţie şi/sau comercializare, se încadreazã rareori la art. 5 alin. (1) din lege. Aceste acorduri de cercetare-dezvoltare "pure" pot sa genereze probleme de concurenta doar dacã concurenta efectivã în inovaţie este semnificativ redusã.
56. Dacã adevãratul obiect al acordului nu este cercetarea-dezvoltarea, ci crearea unui cartel deghizat care sa urmãreascã fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau alocarea pieţelor, acordul intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege. Cu toate acestea un acord de cercetare-dezvoltare care cuprinde exploatarea în comun a viitoarelor rezultate nu este neapãrat restrictiv pentru concurenta.
57. Acordurile de cercetare-dezvoltare care nu pot fi evaluate de la bun început ca fiind clar nerestrictive pot intra sub incidenta prevederilor art. 5 alin. (1) din lege şi trebuie analizate în contextul lor economic. Acest lucru este valabil pentru cooperarea în cercetare-dezvoltare, stabilitã într-o etapa foarte apropiatã de lansarea pe piata şi care a fost convenitã între agenţi economici concurenţi, fie pe pieţele produselor/tehnologiilor existente, fie pe pieţele inovarii.
2.3.2. Puterea pe piata şi structura pieţelor
58. Cooperarea în cercetare-dezvoltare poate avea efecte negative pe piata în trei privinte: în primul rând, aceasta poate restrânge inovatia, în al doilea rând, poate genera coordonarea comportamentului pãrţilor pe pieţele existente şi, în al treilea rând, pot aparea probleme de închidere a pieţei, la nivelul exploatãrii rezultatelor. Exista probabilitatea apariţiei acestor tipuri de efecte negative pe pieţe, atunci când pãrţile din cooperare au o putere semnificativã pe pieţele existente şi/sau când concurenta în inovare este semnificativ redusã. Fãrã putere pe piata nu exista stimulentul coordonãrii comportamentului pe pieţele existente sau al reducerii ori incetinirii inovatiei. Probleme de închidere a pieţei pot aparea numai în contextul cooperãrii, care implica cel puţin un agent economic cu putere de piata semnificativã în ceea ce priveşte o tehnologie foarte importanta sau exploatarea exclusiva a rezultatelor.
59. Nu exista un prag absolut al cotei de piata care sa indice faptul ca un acord de cercetare-dezvoltare creeazã un anumit grad de putere pe piata, incadrandu-se astfel la art. 5 alin. (1). Totuşi, acordurile de cercetare-dezvoltare sunt exceptate dacã au fost încheiate între pãrţi cu o cota de piata combinata care nu depãşeşte 25% şi dacã îndeplinesc celelalte condiţii de aplicare a prevederilor "Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ". Prin urmare, la majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare efectele restrictive trebuie analizate numai în cazul în care cota de piata combinata a pãrţilor depãşeşte 25%.
60. Acordurile care, datoritã unei cote de piata cumulate a pãrţilor care depãşeşte pragul de 25%, nu sunt exceptate în baza regulamentului sus-menţionat nu restrang neapãrat concurenta. Totuşi, cu cat este mai puternica poziţia combinata a pãrţilor pe pieţele existente şi/sau cu cat concurenta în inovaţie este mai restrictionata, cu atât mai probabila este aplicarea art. 5 alin. (1) din lege, iar evaluarea necesita o analiza mai detaliatã.
61. În cazul în care cercetarea-dezvoltarea are ca obiect îmbunãtãţirea sau modernizarea produselor/tehnologiilor existente, posibilele efecte privesc pieţele relevante ale acelor produse/tehnologii existente. Efectele asupra preţurilor, producţiei şi/sau inovatiei sunt totuşi posibile numai dacã pãrţile împreunã au o poziţie puternica, intrarea pe piata respectiva este dificila şi sunt identificabile putine alte activitãţi de inovare. În plus, dacã cercetarea-dezvoltarea priveşte numai un input relativ minor al produsului finit, efectele asupra concurentei la produsele finite sunt limitate. În general, trebuie facuta deosebirea între acordurile de cercetare-dezvoltare pure şi cooperarea mai cuprinzatoare, care implica diferite etape de exploatare a rezultatelor, de exemplu licentiere, producţie, comercializare. Dupã cum s-a menţionat mai sus, acordurile de cercetare-dezvoltare pure se încadreazã rareori la art. 5 alin. (1) din lege. Acest lucru este valabil mai ales pentru cercetarea-dezvoltarea îndreptatã spre îmbunãtãţirea limitatã a produselor/tehnologiilor existente. Dacã în aceasta situaţie cooperarea în cercetare-dezvoltare cuprinde exploatarea în comun numai prin licentiere, sunt puţin probabile efectele restrictive, cum ar fi închiderea pieţei. Dacã sunt totuşi incluse producţia şi/sau comercializarea în comun a produselor/tehnologiilor uşor imbunatatite, cooperarea trebuie examinata mai îndeaproape. În primul rând, apariţia efectelor negative asupra preţurilor şi producţiei pe pieţele existente este mai probabila dacã în aceasta situaţie sunt implicaţi concurenţi puternici. În al doilea rând, cooperarea se poate apropia mai mult de cazul acordului de producţie pentru ca activitãţile de cercetare-dezvoltare nu pot forma de facto centrul de greutate al unei asemenea colaborãri.
62. În cazul în care cercetarea-dezvoltarea este îndreptatã cãtre un produs sau o tehnologie complet noua, care îşi creeazã propria piata, efectele asupra preţului şi nivelului producţiei pe pieţele existente sunt puţin probabile. Analiza trebuie sa se axeze pe posibilele restrictii asupra inovarii, privind, de exemplu, calitatea şi varietatea viitoarelor produse/tehnologii sau viteza de inovare. Aceste efecte restrictive pot aparea când doi sau mai mulţi agenţi economici angajaţi în realizarea unui produs nou încep sa coopereze în etapa în care fiecare, separat, se afla aproape de lansarea produsului. În acest caz inovatia poate fi restrânsã chiar şi de un acord de cercetare-dezvoltare pur. Totuşi, în general, cooperarea în cercetare-dezvoltare privind produsele complet noi este proconcurentiala. Acest principiu nu se modifica semnificativ dacã este vorba de exploatarea în comun a rezultatelor, nici chiar dacã este vorba de comercializarea în comun. Într-adevãr, aspectul exploatãrii în comun a rezultatelor în aceste situaţii este relevant numai atunci când problema închiderii accesului la tehnologiile de vârf este importanta. Aceste probleme nu ar aparea totuşi dacã pãrţile ar acorda licenţe unei terţe pãrţi.
63. Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare se vor situa undeva între cele doua situaţii prevãzute la pct. 61 şi 62. Ele pot avea deci efecte asupra inovatiei, precum şi repercusiuni asupra pieţelor existente. În consecinta, atât piata existenta, cat şi efectul asupra inovatiei pot avea relevanta pentru evaluarea cu privire la poziţia combinata a pãrţilor. Se vor avea în vedere: indicele de concentrare, numãrul de agenţi economici/inovatori şi condiţiile de intrare pe piata. În unele cazuri pot aparea atât efecte restrictive asupra preţului/nivelului de producţie pe pieţele existente, cat şi efecte negative asupra inovarii prin incetinirea vitezei de dezvoltare. De exemplu, dacã pe piata existenta a unei tehnologii concurentii semnificativi coopereazã pentru a pune la punct o noua tehnologie care într-o zi poate înlocui produsele existente, aceasta cooperare va avea probabil efecte restrictive, dacã pãrţile au o putere de piata semnificativã, ceea ce ar stimula exploatarea ei, şi dacã au şi o poziţie puternica în ceea ce priveşte cercetarea-dezvoltarea. Un efect similar poate aparea dacã un agent economic important de pe piata existenta coopereazã cu un concurent mult mai mic sau potenţial, care tocmai se pregãteşte sa lanseze pe piata un produs/tehnologie noua, care poate periclita poziţia agentului existent.
64. Acordurile pot ieşi din cadrul categoriei exceptate, indiferent de puterea pe piata a pãrţilor. Acest lucru este valabil, de exemplu, pentru acordurile care restrang accesul unei pãrţi la rezultatele activitãţii, pentru ca aceste acorduri, de regula, nu promoveazã progresul tehnic şi economic printr-o diseminare crescutã a cunoştinţelor tehnice între pãrţi. "Regulamentul privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 " prevede o exceptare specifica de la aceasta regula generalã în cazul centrelor universitare, institutelor de cercetare sau firmelor specializate, care oferã activitatea de cercetare-dezvoltare ca serviciu şi care nu acţioneazã în vederea exploatãrii industriale a rezultatelor cercetãrii şi dezvoltãrii. Acordurile care conţin drepturi de acces exclusiv pot îndeplini, dacã se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege, criteriile de exceptare prevãzute la art. 5 alin. (2) din lege, mai ales dacã drepturile de acces exclusiv sunt indispensabile economic, avându-se în vedere piata, riscurile şi nivelul investiţiilor necesare pentru exploatarea rezultatelor cercetãrii şi dezvoltãrii.
2.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
2.4.1. Beneficiile economice
65. Majoritatea acordurilor de cercetare-dezvoltare, cu sau fãrã exploatarea în comun a rezultatelor, aduc beneficii economice prin economisirea costurilor şi prin schimbul eficient de idei şi experienta, ceea ce conduce la apariţia de produse şi tehnologii imbunatatite sau noi care se realizeazã mai rapid decât de obicei. În aceste condiţii este rezonabil sa se prevadã exceptarea acestor acorduri care duc la restrangerea concurentei pana la un prag al cotei de piata sub care se poate presupune, în sensul aplicãrii art. 5 alin. (2) din lege, ca, în general, efectele pozitive ale acordurilor de cercetare-dezvoltare vor prevala asupra oricãror efecte negative asupra concurentei.
66. Dacã se creeazã o putere considerabila pe piata sau dacã aceasta creste ca urmare a cooperãrii, pãrţile trebuie sa demonstreze ca exista beneficii semnificative în urma realizãrii cooperãrii, ca va avea loc o lansare mai rapida a noilor produse/tehnologii sau sa probeze alte dovezi de eficienta.
2.4.2. Indispensabilitatea
67. Un acord de cercetare-dezvoltare nu poate fi exceptat dacã impune restrictii care nu sunt strict necesare atingerii beneficiilor scontate. Clauzele specifice, enumerate la art. 7 din "Regulamentul privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", vor face de obicei imposibila exceptarea, chiar şi în cazul unei evaluãri individuale. Acestea pot fi considerate deci un bun indicator al restrictiilor care nu sunt indispensabile cooperãrii.
2.4.3. Menţinerea concurentei
68. Nu va fi posibila exceptarea dacã pãrţilor li se oferã posibilitatea eliminãrii concurentei pe o parte substantiala a pieţei produselor/tehnologiilor respective. Dacã, în urma încheierii unui acord de cercetare-dezvoltare, un agent economic este dominant sau devine dominant, fie pe pieţele existente, fie în ceea ce priveşte inovatia, acordul în cauza produce efecte anticoncurentiale în sensul art. 5 din lege şi, în principiu, nu poate fi exceptat. Referitor la inovaţie, acest lucru este valabil dacã, de exemplu, acordul combina singurii doi poli existenţi ai cercetãrii.
Momentul evaluãrii acordului şi durata exceptarii
69. Acordurile de cercetare-dezvoltare care se extind asupra producţiei şi comercializãrii în comun a produselor/tehnologiilor noi necesita o atentie deosebita în ceea ce priveşte momentul efectuãrii evaluãrii.
70. La începutul cooperãrii nu se ştie dacã aceasta va avea succes şi nu se cunosc o serie de factori, cum ar fi viitoarea poziţie pe piata a pãrţilor şi dezvoltarea viitoare a pieţelor produselor şi tehnologiilor. În consecinta, evaluarea la momentul realizãrii cooperãrii se limiteazã la pieţele de tehnologii şi produse existente şi/sau la pieţele de inovaţie, conform descrierii din prezentul capitol. Dacã pe baza analizei nu este probabila eliminarea concurentei, acordul de cercetare-dezvoltare poate beneficia de exceptare. Aceasta exceptare va acoperi în mod normal durata etapei de cercetare-dezvoltare plus, în ceea ce priveşte producerea şi comercializarea în comun a rezultatelor, o etapa suplimentarã pentru posibila lansare şi introducere pe piata. Motivul pentru care se include aceasta etapa suplimentarã de exceptare este acela ca agenţii economici care ajung primii pe piata cu un produs sau cu o tehnologie noua vor beneficia iniţial de segmente mari de piata, iar cercetarea-dezvoltarea realizatã cu succes este adeseori rasplatita prin protejarea proprietãţii intelectuale. Poziţia puternica pe piata, datoratã acestui "avantaj al primului venit", nu poate fi în mod normal interpretatã ca eliminare a concurentei. Prin urmare, categoria exceptatã acoperã acordurile de cercetare-dezvoltare pentru o perioada suplimentarã de 7 ani, adicã dincolo de etapa cercetãrii-dezvoltãrii, indiferent dacã pãrţile obţin în aceasta perioada o cota de piata mare pentru produsele sau tehnologiile noi. Acest lucru este valabil şi în situaţia evaluãrii individuale a cazurilor care nu se încadreazã în prevederile "Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", cu condiţia îndeplinirii criteriilor pentru celelalte aspecte ale acordului, prevãzute la art. 5 alin. (2) din lege. Aceasta nu exclude posibilitatea îndeplinirii criteriilor cuprinse la art. 5 alin. (2) şi pe o perioada mai mare de 7 ani, dacã se poate demonstra ca acea perioada reprezintã perioada minima necesarã pentru a garanta o recuperare adecvatã a investiţiilor fãcute.
71. Dacã dupã aceasta perioada se efectueazã o noua evaluare a cooperãrii în cercetare-dezvoltare, de exemplu ca urmare a unei reclamaţii, analiza trebuie sa se bazeze pe situaţia existenta pe piata în momentul respectiv. Exceptarea pe categorii va continua sa se aplice dacã în acel moment cota pãrţilor pe piata relevanta nu depãşeşte 25%.

CAP. 3
Acordurile de producţie (inclusiv acordurile de specializare)
3.1. Definitie
72. Acordurile privind producţia sunt de mai multe tipuri, în funcţie de forma şi obiect. Ele pot avea forma producţiei în comun în cadrul unei societãţi în comun, adicã a unei societãţi controlate în comun care activeazã în unul sau mai multe sectoare de producţie, sau pot fi acorduri de specializare ori de subcontractare, prin care una dintre pãrţi se angajeazã sa fabrice un anumit produs. Aceste instrucţiuni nu se ocupa de societãţile în comun care fac obiectul Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice, emis de cãtre Consiliul Concurentei.
73. În general, se disting 3 categorii de acorduri privind producţia: acorduri privind producţia în comun, prin care pãrţile convin sa fabrice în comun anumite produse, acorduri de specializare unilaterala sau reciprocã, prin care pãrţile convin în mod unilateral sau reciproc sa sisteze fabricarea unui produs pe care sa îl cumpere de la cealaltã parte, şi acorduri de subcontractare, prin care o parte, contractorul, încredinţeazã celeilalte pãrţi, subcontractorul, fabricarea unui produs.
74. Acordurile de subcontractare încheiate între agenţi economici concurenţi fac obiectul acestor instrucţiuni, iar acordurile de subcontractare încheiate între agenţi economici neconcurenti fac obiectul "Instrucţiunilor privind aplicarea <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale".
3.2. Pieţele relevante
75. Pentru a evalua raporturile concurentiale dintre pãrţile acordului trebuie definitã în primul rând piata sau pieţele relevante ale produsului şi pieţele geografice afectate de cooperare, adicã piata sau pieţele produsului care face obiectul acordului. În al doilea rând, un acord privind producţia mai poate afecta, pe lângã piata produsului care face obiectul acordului, şi comportamentul concurential al pãrţilor pe pieţele riverane acesteia, situate fata de ea în amonte, în aval sau în vecinãtatea lor pe acelaşi nivel. Totuşi, efectele pe pieţele riverane apar doar dacã, în urma cooperãrii pe o piata, rezulta ca necesarã coordonarea comportamentului concurential pe o alta piata, adicã atunci când pieţele sunt interdependente şi când pãrţile deţin poziţii importante pe pieţele riverane.
3.3. Evaluarea în baza art. 5 alin. (1) din lege
3.3.1. Natura acordului
76. Probleme privind concurenta pot aparea mai ales când pãrţile care îşi coordoneazã comportamentul concurential prin acordurile privind producţia sunt furnizori. Astfel de probleme apar când pãrţile care coopereazã sunt concurenţi actuali sau potenţiali pe cel puţin una dintre aceste pieţe relevante, adicã pe pieţele direct afectate de cooperare şi/sau pe pieţele riverane, dupã caz.
77. Faptul ca pãrţile sunt concurente nu determina automat coordonarea comportamentului lor. În plus, cooperarea pãrţilor trebuie în mod normal sa acopere o parte semnificativã a activitãţilor lor pentru a inregistra costuri în comun substanţiale. Cu cat este mai mare volumul cheltuielilor în comun, cu atât creste potenţialul unei limitãri a concurentei prin preţ, în special în cazul produselor omogene.
78. Pe lângã problemele legate de cooperare, acordurile privind producţia pot avea, de asemenea, efecte negative pentru terţe pãrţi, cum ar fi problemele privind închiderea pieţelor pentru acestea. Ele nu sunt cauzate de o relatie concurentiala între pãrţi, ci de o poziţie puternica pe piata a cel puţin uneia dintre pãrţi, de exemplu pe o piata din amonte pentru un componentcheie, care da posibilitatea pãrţilor sa majoreze costurile rivalilor lor pe o piata din aval în contextul unei relaţii mai mult pe verticala sau complementare între pãrţile cooperante. De aceea, în cazul fabricãrii în comun a unui component important sau în cazul acordurilor de subcontractare, trebuie analizata în primul rând posibilitatea închiderii pieţei.
79. În afarã cazului în care apare problema închiderii pieţei, acordurile privind producţia, încheiate între pãrţi care nu sunt concurenţi, nu intra în mod normal sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege. Nu intra sub incidenta art. 5 din lege nici acordurile prin care inputurile sau componentele care anterior erau fabricate pentru consumul propriu, producţia captiva, sunt cumpãrate de la un terţ în baza unui acord de subcontractare ori specializare unilaterala. Este exceptat cazul în care exista indicii ca agentul economic care anterior a produs doar pentru consumul propriu putea intra pe piata vânzãrilor de produse finite cãtre terţi, piata producţiei necaptive, fãrã sa înregistreze costuri sau riscuri suplimentare semnificative, ca rãspuns la modificãrile permanente, dar mici ale preţurilor pe pieţele cu care are legãturi.
80. Cooperarea dintre agenţii economici care sunt concurenţi pe pieţe aflate în strânsã legatura cu piata pe care are loc cooperarea nu poate fi apreciatã ca fiind anticoncurentiala dacã singura posibilitate, justificabila comercial, pentru intrarea pe o noua piata, în scopul lansãrii unui nou produs sau serviciu ori pentru realizarea unui anumit proiect, este cooperarea.
81. Dacã pãrţile la acord înregistreazã în comun doar o mica parte din costurile lor totale, este mica probabilitatea de a aparea un efect asupra comportamentului concurential al pãrţilor care au calitatea de furnizori. De exemplu, se poate presupune ca exista costuri în comun mici atunci când doi sau mai mulţi agenţi economici convin sa coopereze printr-o specializare sau fabricare în comun a unui produs intermediar care reprezintã doar o mica parte din cheltuielile de producţie pentru fabricarea unui produs finit şi, ca urmare, din cheltuielile totale. La fel se pune problema în cazul unui acord de subcontractare între concurenţi, prin care inputul cumpãrat de unul dintre concurenţi de la celãlalt reprezintã doar o mica parte din costurile de producţie aferente produsului finit. Se poate aprecia, de asemenea, ca exista costuri în comun reduse atunci când pãrţile fabrica în comun un produs finit, dar într-o cantitate mica fata de producţia lor totalã de astfel de produse. Chiar în cazul în care se realizeazã în comun o cantitate semnificativã cheltuielile în comun pot fi totuşi reduse sau moderate dacã produsul care face obiectul cooperãrii este eterogen şi implica un marketing costisitor.
82. Acordurile de subcontractare dintre concurenţi nu intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege dacã se limiteazã la tranzacţii ocazionale pe piata produselor finite, fãrã alte obligaţii suplimentare şi fãrã ca acestea sa facã parte dintr-un cadru mai larg de relaţii comerciale între pãrţi.
83. Acordurile prin care se fixeazã preţurile de vânzare ale pãrţilor, se limiteazã producţia sau se împart pieţele ori grupurile de clienţi restrictioneaza concurenta şi intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege, cu urmãtoarele excepţii:
a) când pãrţile convin asupra volumului producţiei care face obiectul acordului privind producţia, de exemplu capacitatea de producţie şi volumul producţiei unei societãţi în comun sau volumul convenit de achiziţii; sau
b) când o societate în comun de producţie, care realizeazã şi distribuţia produselor sale, fixeazã preţul de vânzare al acestor produse, cu condiţia ca fixarea preţului de cãtre societatea în comun sa fie efectul integrãrii diferitelor funcţii, adicã societatea în comun sa fie consideratã ca având funcţionare deplina, asa cum este definitã funcţionarea deplina în Regulamentul privind autorizarea concetrarilor economice.
În ambele cazuri acordul privind producţia sau preţurile nu va fi evaluat separat, ci în ansamblul efectelor pe care le are pe piata societãţii în comun, pentru a determina incidenta cu prevederile art. 5 alin. (1) din lege.
84. Acordurile privind producţia, care, pe baza principiilor menţionate, nu pot fi caracterizate în mod clar ca fiind restrictive sau nerestrictive, pot intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege şi trebuie analizate de cãtre Consiliul Concurentei pe criterii economice.
3.3.2. Puterea de piata şi structura pieţei
85. Punctul de plecare în analiza este poziţia pãrţilor pe piata în cauza, deoarece în absenta unei puteri semnificative pe piata pãrţile la un acord privind producţia nu au interes sa îşi coordoneze comportamentele concurentiale, în calitate de furnizori. În al doilea rând, nu este afectatã concurenta pe o piata dacã pãrţile nu au o putere semnificativã pe acea piata, chiar dacã pãrţile şi-ar coordona comportamentul.
86. Acordurile de specializare unilaterala sau reciprocã, precum şi cele de producţie în comun sunt exceptate dacã pe piata relevanta cota de piata rezultatã din combinarea cotelor de piata ale celor doua pãrţi la acord nu depãşeşte 20% şi dacã celelalte condiţii pentru aplicarea prevederilor "Regulamentului privind acordarea exceptarii acordurilor de specializare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 " sunt îndeplinite. De aceea, efectele de restrictionare ale acordurilor care intra în categoria exceptatã trebuie analizate doar în cazul în care cota de piata combinata a pãrţilor depãşeşte 20%.
87. Acordurile care nu intra în categoria exceptatã necesita o analiza detaliatã. Punctul de plecare este poziţia pãrţilor pe piata. Urmeazã apoi gradul de concentrare al pieţei, numãrul de agenţi economici de pe piata şi celelalte elemente descrise la cap. I.
88. De obicei analiza se referã doar la piata/pieţele relevanta/relevante pe care are loc cooperarea. În anumite circumstanţe, cum ar fi situaţia în care pãrţile deţin împreunã o cota de piata importanta pe piata din amonte, din aval sau pe alte pieţe aflate în strânsã legatura cu pieţele pe care are loc cooperarea, este necesar sa fie analizate şi aceste pieţe riverane. Aceasta se aplica în special la cooperarile pe pieţele din amonte, realizate de agenţi economici care deţin şi pe pieţele din aval cote de piata comune, semnificative. În mod similar, dacã pãrţile deţin singure cote de piata importante, ca furnizori sau cumpãrãtori de un anumit input, poate sa fie necesarã şi analizarea problemelor de închidere a pieţei.
Poziţia pãrţilor pe piata, gradul de concentrare al pieţei, numãrul de concurenţi şi alte elemente de structura
89. În cazul în care cota de piata combinata a pãrţilor este mai mare de 20% trebuie evaluate efectele acordului privind producţia pe piata. Pentru aceasta gradul de concentrare al pieţei şi cotele de piata sunt elemente esenţiale. Cu cat cota de piata combinata a pãrţilor este mai mare, cu atât este mai mare gradul de concentrare pe piata pe care se încheie acordul. Totuşi, o cota de piata comuna, cu puţin peste gradul stabilit prin regulamentul sus-menţionat, nu implica întotdeauna un grad mare de concentrare a pieţei. De exemplu, o cota de piata comuna, cu puţin peste 20%, poate aparea pe o piata cu un grad moderat al concentrarii, HHI situat sub 1.800. Într-un astfel de caz este mica probabilitatea unor efecte de restrictionare a concurentei. Totuşi, pe o piata cu un grad mai mare de concentrare o cota comuna mai mare de 20% poate, împreunã cu alte elemente, determina restrictionari ale concurentei (exemplul 1 din anexa la cap. III). Situaţia se schimba dacã piata este foarte dinamica, cu intrari frecvente pe piata şi cu o structura care se schimba, de asemenea, frecvent.
90. În cazul acordurilor având ca obiect producţia în comun, efectele de reţea, adicã legãturile existente între un numãr semnificativ de concurenţi, pot avea, de asemenea, un rol important. Pe o piata concentrata crearea unei noi legãturi poate inclina balanţa evaluãrii şi poate face posibila o înţelegere anticoncurentiala chiar în cazul unei cote de piata comune semnificative a pãrţilor, dar în limite moderate (exemplul 2 din anexa la cap. III).
91. În anumite circumstanţe, un acord de cooperare încheiat între concurenţi potenţiali poate crea, de asemenea, probleme privind concurenta. Situaţia se limiteazã totuşi la cazurile în care un agent economic puternic pe o piata coopereazã cu un agent economic a cãrui intrare pe piata este aproape sigura, de exemplu cu un furnizor puternic al aceluiaşi produs sau serviciu, care acţioneazã pe o piata geograficã invecinata. Reducerea concurentei potenţiale creeazã probleme deosebite dacã la momentul respectiv concurenta pe piata este deja mica şi se manifesta în special prin teama fata de noile intrari.
Cooperarea pe pieţele din amonte
92. Fabricarea în comun a unui component de baza sau a unui alt input pentru realizarea produsului finit al pãrţilor poate avea efecte negative pe piata, atunci când apar:
a) probleme de închidere a pieţei (exemplul 3 din anexa la cap. III), cu condiţia ca pãrţile sa detina o poziţie importanta pe piata relevanta a inputurilor, când acestea sunt destinate terţilor, şi cu condiţia ca în cazul unei cresteri mici, dar permanente a preţului produsului în cauza, sa nu se schimbe destinaţia inputurilor de la varianta utilizãrii pentru consumul propriu la varianta vânzãrii lui cãtre terţi;
b) efecte legate de pieţele riverane (exemplul 4 din anexa la cap. III), cu condiţia ca inputul sa reprezinte un cost cu pondere semnificativã în costurile totale şi cu condiţia ca pãrţile sa detina o poziţie puternica pe piata din aval a produsului finit.
Acorduri de subcontractare între concurenţi
93. Probleme similare pot aparea atunci când un agent economic comanda unui concurent al sau, în baza unui acord de subcontractare, un component de baza sau un alt input pentru realizarea produsului sau final. Aceasta poate duce la:
a) probleme de închidere a pieţei, cu condiţia ca pãrţile sa detina o poziţie importanta, ca furnizor sau cumpãrãtor, pe piata relevanta a inputurilor care nu sunt destinate consumului propriu. Astfel, acordul de subcontractare îi va impiedica pe ceilalţi concurenţi sa obţinã respectivele inputuri la preţuri competitive sau îi va impiedica pe ceilalţi furnizori sa livreze inputurile în condiţii concurentiale, pentru ca ei vor pierde un numãr însemnat de clienţi;
b) efecte legate de pieţele riverane (exemplul 4 din anexa la cap. III), cu condiţia ca inputul sa reprezinte un cost cu pondere semnificativã în costurile totale şi cu condiţia ca pãrţile sa detina o poziţie puternica pe piata din aval a produsului finit.
Acorduri de specializare
94. Acordurile de specializare reciprocã, încheiate între pãrţi care deţin împreunã o cota de piata mai mare decât cea stabilitã pentru încadrarea în categoria exceptatã, intra sub incidenta prevederilor art. 5 alin. (1) din lege şi vor fi analizate în detaliu, pentru ca exista probabilitatea împãrţirii pieţei (exemplul 5 din anexa la cap. III).
3.4. Evaluarea în baza art. 5 alin. (2) din lege
3.4.1. Beneficii economice
95. Se poate admite ca majoritatea acordurilor privind producţia genereazã unele beneficii economice sub forma economiilor de scara sau de scop ori sub forma unor tehnologii de producţie imbunatatite, în afarã cazului în care aceste acorduri sunt instrumente pentru fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau a distribuţiei şi alocarea clienţilor. În aceste condiţii este justificatã exceptarea acordurilor care au ca efect restrictionarea concurentei, ale cãror pãrţi deţin un segment de piata comun, situat sub o limita sub care se presupune ca în general, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2), efectele pozitive ale acordurilor privind producţia prevaleazã asupra oricãror efecte negative asupra concurentei. De aceea, acordurile care privesc specializãrile unilaterale sau reciproce, precum şi acordurile care privesc producţia în comun sunt categorii exceptate, cu condiţia sa nu conţinã clauze care sa le excludã de la exceptare, iar pãrţile la acord sa detina în comun o cota de piata care sa nu depãşeascã 20% pe piata relevanta.
96. Pentru acele acorduri care nu se încadreazã în condiţiile de exceptare pãrţile trebuie sa demonstreze ca exista efecte pozitive, cum ar if ameliorarea producţiei, a distribuţiei sau de alta natura. Nu pot fi luate în considerare eficientizarile de care beneficiazã doar pãrţile, reducerile de costuri înregistrate prin diminuarea volumului producţiei sau împãrţirea pieţelor.
3.4.2. Indispensabilitatea
97. Restrictionarile care nu sunt strict necesare pentru atingerea beneficiilor economice descrise mai sus nu vor fi acceptate. De exemplu, pãrţile nu vor fi restrictionate în privinta comportamentului lor concurential, legat de producţia care nu face obiectul cooperãrii.
3.4.3. Menţinerea concurentei
98. Nu va fi posibila nici o exceptare dacã pãrţile acţioneazã în scopul eliminãrii concurentei pe o parte substantiala a pieţei produsului. Atunci când, ca urmare a punerii în aplicare a acordului privind producţia, un agent economic este într-o poziţie dominanta sau dobândeşte o astfel de poziţie, acordul în cauza are efecte anticoncurentiale în sensul prevederilor art. 5 din lege şi nu poate fi, în principiu, exceptat. Aceasta analiza se va face pe piata relevanta a produsului care face obiectul cooperãrii şi pe pieţele riverane, dupã caz.

CAP. 4
Acordurile de cumpãrare
4.1. Definitie
99. Prezentul capitol se referã la acordurile care privesc cumpãrarea în comun de produse. Cumpãrarea în comun se poate realiza de cãtre un agent economic controlat în comun, de cãtre o companie la care mai multe firme deţin un numãr mic de acţiuni, printr-o înţelegere contractualã sau printr-o forma mai puţin strânsã de cooperare.
100. Acordurile de cumpãrare se încheie adeseori de cãtre IMM pentru a realiza volume şi disconturi similare marilor competitori. Aceste acorduri între IMM sunt deci, în mod normal, proconcurentiale. Chiar dacã se creeazã un nivel mediu de putere pe piata, aceasta situaţie poate fi contracarata de economiile de scara, realizate cu condiţia ca pãrţile sa îşi punã volumele de achiziţii laolalta, în mod real.
101. Achiziţiile în comun pot implica acorduri pe orizontala, precum şi pe verticala. În aceste cazuri este necesarã o analiza în doua etape. Mai întâi, acordurile pe orizontala trebuie evaluate în concordanta cu principiile descrise în prezentele instrucţiuni. Dacã evaluarea conduce la concluzia ca o cooperare între concurenţi în domeniul achiziţiilor este acceptabilã, va fi necesarã încã o evaluare pentru a se examina acordurile pe verticala, încheiate cu furnizori sau cu vânzãtori individuali. Aceasta din urma evaluare va respecta regulile din "Regulamentul privind aplicarea <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale" şi din "Instrucţiunile privind aplicarea <>art. 5 din Legea nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale".
102. Un exemplu poate fi asociaţia formatã de un grup de detailisti pentru cumpãrarea în comun a produselor. Acordurile pe orizontala încheiate între membrii asociaţiei sau deciziile adoptate de cãtre asociaţie trebuie mai întâi evaluate ca acorduri pe orizontala, în conformitate cu prezentele instrucţiuni. Numai dacã aceasta evaluare este pozitiva devine relevanta evaluarea acordurilor pe verticala, încheiate în consecinta între asociaţie şi membrii individuali sau între asociaţie şi furnizori. Acordurile sunt acoperite, în anumite limite, prin "Regulamentul privind aplicarea <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale". Acordurile care nu se încadreazã la exceptarea pe verticala a categoriilor nu vor fi considerate ilegale, dar vor necesita o examinare individualã.
4.2. Pieţele relevante
103. Pieţele care pot fi afectate de achiziţiile în comun sunt doua, şi anume: piata la care se referã direct cooperarea, adicã piata de achiziţii relevanta şi pieţele de vânzare, adicã pieţele din aval pe care acţioneazã participanţii la înţelegerea de achiziţii în comun, ca vânzãtori.
104. Definirea pieţelor de achiziţii relevante respecta principiile descrise în "Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii partii substanţiale de piata", emise de cãtre Consiliul Concurentei, şi se bazeazã pe conceptul de substituibilitate în vederea identificarii restrangerilor concurentiale. Singura diferenţa la definirea "pieţei de vânzãri" este ca substituibilitatea trebuie definitã din punctul de vedere al ofertei, nu din punctul de vedere al cererii. Cu alte cuvinte, alternativele la nivelul furnizorilor sunt decisive în identificarea constrangerilor concurentiale asupra cumparatorilor. Acestea pot fi analizate, de exemplu, prin examinarea reacţiei furnizorilor la o scãdere mica, dar de durata a preţurilor. Dacã se defineste piata, cota de piata poate fi calculatã ca fiind procentul pe care îl reprezintã achiziţiile fãcute de pãrţi din totalul vânzãrilor de produse sau servicii pe piata relevanta (vezi exemplul 1 din anexa la cap. IV).
105. Dacã pãrţile sunt şi concurente pe una sau mai multe pieţe de vânzare, aceste pieţe sunt şi ele relevante pentru evaluare. Restrangerile de concurenta pe aceste pieţe sunt mai probabile dacã pãrţile vor câştiga putere pe piata prin coordonarea comportamentului lor şi dacã pãrţile deţin în comun un procent semnificativ din totalul costurilor. Acesta este, de exemplu, cazul detailistilor care sunt activi pe aceeaşi piata cu amãnuntul relevanta şi achiziţioneazã împreunã o cantitate semnificativã din produsele pe care le oferã apoi spre revânzare. Este, de asemenea, valabil când fabricantii şi vanzatorii concurenţi ai unui produs finit achiziţioneazã în comun un procent ridicat din inputurile lor.
4.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
4.3.1. Natura acordului
106. Prin însãşi natura lor acordurile de achiziţii comune se încheie între agenţii economici care concureazã pe piata de achiziţii. Dacã însã este vorba de cooperarea între cumpãrãtori concurenţi care nu sunt activi pe aceeaşi piata relevanta din aval (de exemplu, detailistii care sunt activi pe pieţe geografice diferite şi care nu pot fi consideraţi concurenţi potenţiali în mod realist), art. 5 alin. (1) din lege se aplica foarte rar, cu excepţia situaţiei în care pãrţile au o poziţie puternica pe pieţele de achiziţii, lucru care poate fi folosit pentru a afecta poziţia concurentiala a altor agenţi economici pe pieţele lor de vânzare.
107. Acordurile de cumpãrare se încadreazã prin natura lor la art. 5 alin. (1) din lege, numai dacã cooperarea nu priveşte în mod real achiziţia comuna, ci serveşte ca instrument de creare a unui cartel deghizat, care sa urmãreascã fixarea preţurilor, limitarea nivelului producţiei, împãrţirea pieţelor sau alte practici ilegale.
108. Majoritatea acordurilor de cumpãrare trebuie analizate în contextul lor juridic şi economic. Analiza trebuie sa acopere atât pieţele de achiziţii, cat şi pieţele de vânzare.
4.3.2. Puterea pe piata şi structura pieţei
109. Punctul de plecare al analizei este examinarea puterii de cumpãrare a pãrţilor. Se poate considera ca exista putere de cumpãrare dacã un acord de cumpãrare reprezintã un procent suficient de mare din volumul total al pieţei de achiziţii, astfel încât preţurile sa poatã fi impinse sub nivelul concurentei ori accesul la piata sa fie împiedicat pentru cumpãrãtorii concurenţi. Un nivel ridicat al puterii de cumpãrare asupra furnizorilor de pe piata poate genera ineficiente, cum ar fi scãderea calitãţii, diminuarea eforturilor de inovare sau chiar oferta inacceptabila.
Principalele preocupãri în contextul puterii de cumpãrare trebuie sa vizeze împiedicarea transmiterii cãtre consumatorii din aval a preţurilor mai scãzute şi faptul ca acest lucru poate provoca cresteri ale costurilor la concurentii cumpãrãtorului pe pieţele de vânzare, pentru ca furnizorii vor incerca sa recupereze reducerile de preţ pentru un grup de clienţi prin creşterea preţurilor la alt grup de clienţi sau concurentii vor avea acces mai scãzut la furnizorii eficienti. În consecinta, pieţele de achiziţii şi pieţele de vânzare se caracterizeazã prin interdependenta, asa cum se prezintã în continuare:
Interdependentele dintre pieţele de achiziţii şi pieţele de vânzare
110. Cooperarea dintre cumpãrãtorii concurenţi poate restrânge considerabil concurenta prin crearea unei puteri de cumpãrare. În timp ce crearea unei puteri de cumpãrare poate duce la preţuri mai mici pentru consumatori, puterea de cumpãrare nu este totdeauna proconcurentiala şi, în anumite condiţii, poate chiar sa provoace efecte negative grave asupra concurentei.
111. În primul rând, costurile mai mici de achiziţii care deriva din exercitarea puterii de cumpãrare nu pot fi considerate proconcurentiale dacã cumpãrãtorii au împreunã putere pe piata de vânzare. În acest caz economiile înregistrate la costuri nu se vor transmite la consumatori. Cu cat pãrţile au o putere combinata mai mare pe pieţele lor de vânzare, cu atât creste stimulentul ca ele sa îşi coordoneze comportamentul ca vânzãtori. Acest lucru poate fi facilitat dacã pãrţile ajung la un nivel ridicat de participare a costurilor prin achiziţiile în comun. De exemplu, dacã un grup de detailisti mari cumpara împreunã un procent ridicat din achiziţiile lor, un procent ridicat din totalul costurilor lor va fi comun. Efectele negative ale achiziţiilor în comun pot fi deci similare producţiei în comun.
112. În al doilea rând, puterea pe pieţele de vânzare poate fi creata sau amplificata prin puterea de cumpãrare care este folositã pentru a obstructiona concurentii sau pentru a creste costurile rivalilor. Deţinerea unei puteri de cumpãrare semnificative de cãtre un grup de clienţi poate duce la obstructionarea cumparatorilor concurenţi prin limitarea accesului lor la furnizorii eficienti. De asemenea, aceasta poate sa producã cresteri ale costurilor concurenţilor pentru ca furnizorii vor incerca sa îşi recupereze reducerile de preţ la un grup de consumatori prin cresteri de preţ la alt grup de consumatori (de exemplu, discriminarea detailistilor de cãtre furnizori în ceea ce priveşte rabatul acordat). Acest lucru este posibil numai dacã furnizorii de pe pieţele de achiziţii au şi ei un anume grad de putere pe piata. În ambele cazuri concurenta pe pieţele de vânzare poate fi restrânsã în continuare prin puterea de cumpãrare.
113. În majoritatea cazurilor probabilitatea existenţei unei puteri de piata este mica atunci când pãrţile la acord au o cota comuna pe piata de achiziţii mai mica de 15% sau o cota comuna pe piata de vânzãri, de asemenea, sub 15%. La aceste niveluri ale segmentelor de piata este foarte probabil sa fie îndeplinite condiţiile de exceptare de la art. 5 alin. (2) din lege, dar aceasta se va stabili doar în urma analizei cazului. Legea concurentei stabileşte la art. 8 ca prevederile art. 5 din lege nu se aplica în cazul agenţilor economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurentiale nu depãşeşte un plafon stabilit anual de cãtre Consiliul Concurentei, iar cota de piata detinuta de pãrţi nu depãşeşte 5%.
114. O cota de piata situata peste 15% nu indica în mod automat ca acordul de cooperare poate avea efecte negative pe piata, dar implica o analiza mai atenta a impactului acordului de cumpãrare în comun asupra pieţei, care sa cuprindã, între altele, analiza gradului de concentrare a pieţei şi posibilele reactii de contracarare ale furnizorilor puternici. Pãrţile trebuie sa demonstreze ca efectele pozitive prevaleazã asupra restrictionarilor concurentei.
4.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
4.4.1. Beneficiile economice
115. Acordurile de cumpãrare pot aduce beneficii economice, cum ar fi economiile de scara la comenzi şi transport, beneficii care pot prevala asupra efectelor restrictive. Dacã pãrţile au împreunã o putere de cumpãrare sau de vânzare semnificativã, problema eficientelor trebuie examinata cu atentie. Economiile înregistrate la costuri, generate de simpla exercitare a puterii şi de care nu beneficiazã şi consumatorii, nu pot fi luate în considerare.
4.4.2. Indispensabilitatea
116. Acordurile de cumpãrare nu pot fi exceptate dacã impun restrictii care nu sunt strict necesare atingerii beneficiilor susmenţionate. Obligativitatea de a cumpara exclusiv prin cooperare poate fi, în anumite circumstanţe, indispensabila pentru realizarea volumului necesar în vederea obţinerii de economii de scara. Aceasta obligativitate trebuie însã evaluatã în contextul fiecãrui caz în parte.
4.4.3. Menţinerea concurentei
117. Exceptarea nu este posibila dacã pãrţilor li se da posibilitatea sa elimine concurenta pe o parte substantiala a pieţei produselor/tehnologiilor respective. Aceasta evaluare trebuie sa acopere pieţele de achiziţii şi de vânzare.
Segmentele de piata combinate ale pãrţilor pot fi considerate ca punct de plecare. Trebuie apoi sa se analizeze dacã aceste segmente de piata indica o poziţie dominanta şi dacã exista factori de atenuare, cum ar fi puterea furnizorilor pe pieţele de achiziţii sau intrarea potenţiala pe pieţele de vânzare. Dacã în urma încheierii unui acord de cumpãrare un agent economic este sau devine dominant pe piata de achiziţii sau de vânzãri, acordul respectiv care produce efecte anticoncurentiale în sensul art. 5 din lege nu poate fi, în principiu, exceptat.

CAP. 5
Acordurile de comercializare
5.1. Definitie
118. Acordurile la care se referã prezentul capitol au ca obiect cooperarea dintre concurenţi în domeniul vânzãrii, distribuţiei sau promovãrii produselor lor. Aceste acorduri pot avea un domeniu foarte variat şi larg, depinzand de funcţiile de marketing care sunt vizate de cooperare. La un capãt al spectrului exista vânzarea în comun care duce la stabilirea în comun a tuturor aspectelor comerciale legate de vânzarea produsului, inclusiv preţul. La celãlalt capãt exista acorduri mai limitate care se referã doar la o anumitã funcţie de marketing, cum ar fi distribuţia, activitatea de service sau activitatea publicitara.
119. Dintre aceste acorduri mai limitate cel mai important pare sa fie acordul de distribuţie. Acest tip de acorduri face în general obiectul "Regulamentului privind aplicarea <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale" şi al "Instrucţiunilor privind aplicarea <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale", exceptând situaţia în care pãrţile sunt concurenţi reali sau potenţiali. În acest caz regulamentul de mai sus acoperã numai acordurile pe verticala nereciproce dintre concurenţi, dacã: a) cumpãrãtorul, împreunã cu agenţii economici legaţi, are o cifra de afaceri anuala care nu depãşeşte 100 miliarde lei; sau b) furnizorul este un fabricant ori distribuitor de produse, iar cumpãrãtorul este un distribuitor care nu este şi fabricant de produse care concureazã cu produsele contractuale; sau c) furnizorul este un prestator de servicii la mai multe niveluri comerciale, în timp ce cumpãrãtorul nu presteazã servicii concurente la nivelul comercial la care achiziţioneazã serviciile contractuale. Dacã concurentii convin sa îşi distribuie produsele pe baza de reciprocitate, exista posibilitatea ca acordurile sa aibã ca obiect sau efect împãrţirea pieţelor între pãrţi ori sa ducã la înţelegeri secrete ilegale. Acest lucru este valabil şi pentru acordurile nereciproce dintre concurentii care depãşesc o anumitã mãrime. Aceste acorduri trebuie în primul rând evaluate conform principiilor expuse mai jos. Dacã evaluarea conduce la concluzia ca o cooperare între concurenţi în domeniul distribuţiei este, în principiu, acceptabilã, va fi necesarã o alta evaluare pentru a se examina restrictionarile pe verticala incluse în aceste acorduri.
120. Mai trebuie facuta o distincţie între acordurile în care pãrţile convin numai asupra comercializãrii în comun şi acordurile în care comercializarea este în legatura cu o alta cooperare. Se poate da exemplul producţiei sau achiziţiei în comun. Aceste acorduri vor fi examinate conform evaluãrilor pentru tipurile respective de acorduri.
5.2. Pieţe relevante
121. Pentru a evalua raporturile concurentiale dintre pãrţile aflate în cooperare, trebuie mai întâi definite pieţele de produse şi pieţele geografice relevante la care se referã direct cooperarea, adicã pieţele de care aparţin produsele care fac obiectul acordului. În al doilea rând, un acord de comercializare de pe o piata poate afecta şi comportamentul concurential al pãrţilor de pe o piata invecinata, strâns legatã de piata direct vizata de cooperare.
5.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
5.3.1. Natura acordului
122. Acordurile de comercializare la care se referã prezentul capitol intra sub incidenta regulilor de concurenta numai dacã pãrţile la acord sunt concurente. Dacã în mod clar pãrţile nu concureazã între ele în ceea ce priveşte produsele sau serviciile vizate în acord, acesta nu poate crea probleme de concurenta de natura orizontala. Acordul se poate încadra însã la art. 5 alin. (1) din lege dacã conţine restrictii pe verticala, cum ar fi restrictii asupra vânzãrilor pasive, menţinerea preţurilor la revânzare etc. Acest lucru este valabil şi în cazul în care este obiectiv necesarã o cooperare în comercializare pentru a permite unei pãrţi sa între pe o piata pe care nu ar fi putut intra separat, de exemplu din cauza costurilor aferente. O aplicare specifica a acestui principiu o reprezintã înţelegerile de tip consortiu, care permit companiilor implicate sa vina cu o oferta credibila pentru proiecte pe care nu ar fi putut sa le realizeze sau sa le oferteze în mod individual. Pentru ca ele nu sunt concurenţi potenţiali la licitaţie, nu apar restrangeri de concurenta.
123. Principalele probleme de concurenta în ceea ce priveşte acordurile de comercializare dintre concurenţi sunt: fixarea preţurilor şi tarifelor, împãrţirea pieţelor şi trucarea liciitatiilor. Acordurile limitate doar la vânzarea în comun au de regula ca obiect şi efect coordonarea politicii de preţuri între fabricantii concurenţi. În acest caz acordurile nu numai ca elimina concurenta prin preţ dintre pãrţi, dar restrang, de asemenea, şi volumul produselor livrate de participanţi în cadrul sistemului de repartizare a comenzilor. Prin urmare, acordurile restrang concurenta dintre pãrţi în ceea ce priveşte oferta şi limiteazã opţiunile cumparatorilor, intrand astfel sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege.
124. Aceasta evaluare nu se modifica dacã acordul este neexclusiv. Art. 5 alin. (1) din lege se aplica în continuare chiar dacã pãrţile au libertatea de a face vânzãri în afarã acordului, atâta timp cat se presupune ca acordul va duce la o coordonare generalã a preţurilor practicate de cãtre pãrţi.
125. În cazul înţelegerilor de comercializare care nu reuşesc sa realizeze vânzarea în comun apar doua probleme majore. Prima este aceea ca o comercializare în comun oferã posibilitatea clara de a face un schimb de informaţii comerciale, mai ales în privinta strategiei de comercializare şi a stabilirii preţurilor. A doua problema este ca, în funcţie de structura costurilor comercializãrii, un input semnificativ pentru costurile finale poate fi suportat în comun de cãtre pãrţi. În consecinta, concurenta realã prin preţ la nivelul vânzãrilor finale poate fi astfel limitatã.
Acordurile de comercializare în comun se încadreazã deci la art. 5 alin. (1) din lege fie pentru ca permit schimbul de informaţii comerciale strategice, fie pentru ca influenţeazã o parte semnificativã a costurilor finale ale pãrţilor.
126. Problema majorã legatã de înţelegerile de distribuţie dintre concurentii care sunt activi pe pieţe geografice diferite este aceea ca pot conduce sau pot fi un instrument de împãrţire (alocare) a pieţelor. În cazul acordurilor de distribuţie reciprocã a produselor (fiecare distribuie produsele celuilalt), pãrţile la acord îşi împart pieţele sau clienţii şi elimina concurenta dintre ele. Chestiunea de baza la evaluarea acordurilor de acest tip este dacã acordul în cauza este obiectiv necesar pãrţilor pentru a pãtrunde una pe piata celeilalte. În caz afirmativ, acordul nu creeazã probleme de concurenta cu caracter orizontal. Totuşi, acordul de distribuţie se poate încadra la art. 5 alin. (1) din lege dacã conţine restrictii pe verticala, cum ar fi restrictii asupra vânzãrilor pasive, menţinerii preţurilor la revânzare etc. Dacã acordul nu este obiectiv necesar pãrţilor pentru a pãtrunde una pe piata celeilalte, atunci acesta intra sub incidenta interdicţiei prevãzute la art. 5 alin. (1) din lege. Dacã acordul nu este reciproc, riscul împãrţirii pieţei este mai mic. Trebuie totuşi sa se analizeze dacã acordul nereciproc constituie baza unei înţelegeri mutuale între doi agenţi economici de a nu pãtrunde unul pe piata celuilalt ori este un mijloc de control al accesului la piata sau al concurentei din partea celor care intra venind de pe alte pieţe.
5.3.2. Puterea pe piata şi structura pieţei
127. În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din lege, acordurile care implica fixarea preţurilor şi tarifelor, alocarea pieţelor şi trucarea licitaţiilor se vor încadra întotdeauna la art. 5 alin. (1) din lege, indiferent de puterea pe piata a pãrţilor.
128. Acordurile de comercializare dintre concurenţi, care nu privesc preţuri, tarife, partajarea pieţelor sau licitaţii, fac obiectul art. 5 alin. (1) din lege dacã pãrţile la acord au un anumit nivel de punere pe piata, conform art. 8 alin. (1) din lege. În majoritatea cazurilor, probabilitatea existenţei unei puteri de piata este mica atunci când pãrţile la acord au o cota comuna de piata mai mica de 15%. La acest nivel al cotei comune de piata este foarte probabil sa fie îndeplinite condiţiile de exceptare de la art. 5 alin. (2) din lege, dar aceasta se va stabili doar în urma analizei cazului. Legea concurentei stabileşte la art. 8 alin. (1) ca prevederile art. 5 nu se aplica în cazul agenţilor economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate drept practici anticoncurentiale nu depãşeşte un plafon stabilit anual de cãtre Consiliul Concurentei, iar cota de piata detinuta de pãrţi nu depãşeşte 5%.
129. O cota de piata situata peste 15% nu indica în mod automat ca acordul de cooperare poate avea efecte negative pe piata, dar implica o analiza mai atenta a impactului acordului de comercializare în comun asupra pieţei, care sa cuprindã în primul rând evaluarea gradului de concentrare a pieţei. Cu cat piata este mai concentrata, cu atât sunt mai utile informaţiile privind preţurile sau strategiile de marketing pentru reducerea gradului de incertitudine şi cu atât sunt mai motivate pãrţile sa recurgã la schimbul de astfel de informaţii. Pãrţile trebuie sa demonstreze ca efectele pozitive prevaleazã asupra restrictionarilor concurentei.
5.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
5.4.1. Beneficiile economice
130. Eficientele care trebuie luate în considerare la evaluarea posibilei exceptari a acordului de comercializare în comun vor depinde de natura activitãţii. În general, fixarea preţurilor nu se poate justifica decât dacã este indispensabila pentru integrarea altor funcţii de comercializare, iar aceasta integrare va genera eficiente substanţiale. Dimensiunea eficientelor obţinute depinde, între altele, de importanta activitãţilor de comercializare în comun pentru structura generalã a costurilor produsului respectiv. Distribuţia în comun este deci tipul de acord care genereazã eficiente semnificative, mai ales pentru fabricantii de bunuri de consum distribuite pe scara larga şi mai puţin pentru fabricantii de produse industriale care sunt cumpãrate de cãtre un numãr limitat de utilizatori.
131. Eficientele declarate nu ar trebui sa fie economiile realizate numai ca urmare a eliminãrii costurilor inerente, legate de concurenta, ci trebuie sa rezulte din integrarea activitãţilor economice. Reducerea costurilor de transport, care este doar rezultatul alocãrii clienţilor, fãrã nici o integrare a sistemului logistic, nu poate fi deci consideratã o eficienta care sa facã acordul exceptabil.
132. Beneficiile eficientei declarate trebuie sa fie demonstrate. Un element important în aceasta privinta ar fi contribuţia semnificativã a ambelor pãrţi la capital, tehnologie şi active. Economiile de costuri, realizate prin reducerea suprapunerii resurselor şi a facilitãţilor utilizate, pot fi şi ele acceptate. Dacã însã comercializarea în comun nu reprezintã altceva decât o agenţie de vânzãri care nu face investiţii, acordul poate fi un cartel deghizat ilegal şi ca atare nu îndeplineşte condiţiile art. 5 alin. (2) din lege.
5.4.2. Indispensabilitatea
133. Acordul de comercializare nu poate fi exceptat dacã impune restrictii care nu sunt strict necesare pentru atingerea beneficiilor de mai sus. Asa cum s-a menţionat, chestiunea indispensabilitatii este importanta, în special în cazul acelor acorduri care implica fixarea preţurilor sau împãrţirea pieţelor.
5.4.3. Menţinerea concurentei
134. Nu este posibila nici o exceptare dacã pãrţile au posibilitatea de a elimina concurenta de pe o parte substantiala a pieţei produselor în cauza. La efectuarea acestei evaluãri segmentele de piata combinate ale pãrţilor pot fi considerate un punct de plecare. Apoi este nevoie sa se analizeze dacã aceste segmente de piata indica o poziţie dominanta şi dacã exista factori de atenuare, cum ar fi potenţialul intrãrii pe piata. Dacã în urma încheierii unui acord de comercializare un agent economic este dominant sau devine dominant, acordul care produce efecte anticoncurentiale în sensul art. 5 din lege nu poate fi, în principiu, exceptat.

CAP. 6
Acordurile cu privire la standarde
6.1. Definitie
135. Acordurile de standardizare au ca obiectiv principal definirea cerinţelor tehnice şi calitative cu care trebuie sa fie conforme produsele actuale sau viitoare, procedeele sau metodele de producţie. Standardizarea poate lua forme diferite, de la adoptarea standardelor prin consens naţional de cãtre organismele europene sau naţionale de standardizare recunoscute, consortii şi foruri, pana la acorduri între agenţi economici unici. Acordurile de standardizare pot acoperi aspecte diverse, cum ar fi standardizarea diverselor clase sau dimensiuni ale unui produs anume ori specificaţiile tehnice de pe pieţele unde compatibilitatea şi interoperabilitatea cu alte produse ori sisteme este esenţialã. Condiţiile accesului la o anumitã marca de calitate sau ale aprobãrii de cãtre organismul de reglementare pot fi, de asemenea, considerate standarde.
136. Standardele referitoare la furnizarea de servicii profesionale, cum ar fi regulile de admitere într-o profesiune liberala, nu sunt acoperite de prezentele instrucţiuni.
6.2. Pieţe relevante
137. Acordurile de standardizare produc efecte pe 3 pieţe posibile, care vor fi definite în conformitate cu "Instrucţiunile cu privire la definitia pieţei relevante, în scopul stabilirii partii substanţiale de piata", emise de cãtre Consiliul Concurentei. În primul rând se produc efecte pe pieţele produselor la care se referã standardele. Standardele privitoare la produsele complet noi pot ridica probleme similare cu cele de la acordurile de cercetare-dezvoltare în ceea ce priveşte definirea pieţei (vezi secţiunea 2.2 pct. 41). În al doilea rând, se produc efecte pe piata serviciilor pentru stabilirea standardelor, dacã exista diferite organisme sau acorduri de stabilire a standardelor. În al treilea rând, se produc efecte, dacã este cazul, pe piata distinctã pentru testare şi certificare.
6.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
138. Stabilirea standardelor se poate realiza prin acorduri între agenţi economici privati sau sub egida organismelor publice sau a organismelor însãrcinate cu serviciile de interes economic general. Implicarea acestor organisme face obiectul prevederilor art. 9 din lege.
6.3.1. Natura acordului
139. Dacã participarea la stabilirea standardelor este nerestrictionata şi transparenta, acordurile de standardizare, conform definitiei de mai sus, care nu stabilesc obligativitatea de conformitate cu standardul respectiv sau care sunt pãrţi ale unui acord mai larg de asigurare a compatibilitatii produselor, nu restrang concurenta. În mod normal acest lucru este valabil pentru standardele adoptate de cãtre organisme de standardizare recunoscute, care se bazeazã pe proceduri nediscriminatorii, deschise şi transparente.
140. Nu exista restrictii apreciabile în cazul standardelor care au o acoperire neglijabila a pieţei relevante, cu condiţia ca situaţia sa nu se schimbe. Nu se regãsesc restrictionari apreciabile ale concurentei nici în acordurile care pun laolalta IMM pentru a standardiza formele de acces sau condiţiile ofertelor colective ori acordurile care standardizeaza aspecte, cum ar fi caracteristici minore ale produsului, formulare şi rapoarte, care au efect nesemnificativ asupra principalilor factori ce afecteazã concurenta pe pieţele relevante.
141. Acordurile care utilizeazã un standard ca mijloc între alte pãrţi ale unui acord restrictiv mai larg, de excludere a concurenţilor reali sau potenţiali, vor intra întotdeauna sub incidenta art. 5 alin (1) din lege. De exemplu, un acord prin care o asociaţie nationala de producãtori fixeazã un standard şi exercita presiuni asupra terţelor pãrţi de a nu comercializa produse care nu se conformeazã cu standardul respectiv intra în aceasta categorie.
142. Acordurile de standardizare pot fi încadrate la art. 5 alin. (1) din lege dacã oferã pãrţilor un control comun asupra producţiei şi/sau inovatiei, restrangand astfel capacitatea lor de a concura în ceea ce priveşte caracteristicile produsului şi afectand terţe pãrţi, precum furnizorii sau cumpãrãtorii de produse standardizate. Evaluarea fiecãrui acord trebuie sa ia în considerare natura standardului şi efectul probabil asupra pieţelor vizate, precum şi aria restrictiilor posibilie care depãşesc obiectivul primar al standardizarii, conform definitiei de mai sus.
143. Existenta unei restrictionari a concurentei în acordurile de standardizare depinde de mãsura în care pãrţile îşi pãstreazã libertatea de a elabora standarde sau produse alternative care nu se conformeazã standardului convenit. Acordurile de standardizare pot restrânge concurenta dacã impiedica pãrţile sa conceapa standarde alternative ori sa comercializeze produse alternative, care nu sunt conforme cu standardul. Acordurile care încredinţeazã anumitor organisme dreptul exclusiv de a verifica conformitatea cu standardul depãşesc obiectivul primar al definirii standardului şi pot restrânge concurenta. Acordurile care impun restrictii asupra marcarii care sa ateste conformitatea cu standardele pot şi ele sa restrângã concurenta, dacã restricţiile nu sunt impuse prin prevederi de reglementare.
6.3.2. Puterea pe piata şi structura pieţei
144. Segmentele de piata mari pe care pãrţile le deţin pe piata afectatã nu vor constitui neapãrat o problema pentru acordurile de standardizare. Eficacitatea lor este adesea proporţionalã cu segmentul de industrie implicat în stabilirea şi/sau aplicarea standardului. Pe de alta parte, standardele care nu sunt accesibile terţelor pãrţi pot discrimina sau impiedica accesul pãrţilor terţe sau pot segmenta pieţele în funcţie de aria geograficã de aplicare. Astfel, evaluarea posibilelor restrictionari ale concurentei prevãzute în acord se va axa pe analiza de la caz la caz a posibilitãţilor de eliminare a barierelor de intrare pe piata.
6.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
6.4.1. Beneficiile economice
145. Consiliul Concurentei abordeaza în general pozitiv acordurile care promoveazã intrepatrunderile economice pe piata sau care încurajeazã dezvoltarea de noi pieţe şi îmbunãtãţirea condiţiilor de furnizare. Pentru a materializa aceste beneficii economice informaţiile necesare privind aplicarea standardelor trebuie sa fie disponibile pentru cei care vor sa între pe piata, iar un procent considerabil al industriei trebuie sa fie implicat în fixarea standardului de o maniera transparenta. Rãmâne în sarcina pãrţilor sa demonstreze ca restricţiile de fixare, utilizare sau acces la standard creeazã beneficii economice.
146. Pentru a se obţine beneficii tehnice sau economice standardele nu trebuie sa limiteze inovatia. Acest lucru va depinde în principal de durata de viata a produselor la care se referã standardul, în corelare cu etapa de dezvoltare a pieţei (creştere rapida, creştere, stagnare etc.). Efectele asupra inovarii trebuie analizate de la caz la caz. Pãrţile ar putea fi solicitate sa dovedeascã faptul ca standardizarea colectivã sporeşte eficienta pentru consumator atunci când un standard nou poate atrage dupã sine uzura morala rapida, nejustificatã, a produselor existente, fãrã beneficii suplimentare obiective.
6.4.2. Indispensabilitatea
147. Prin natura lor standardele nu vor cuprinde toate specificaţiile sau tehnologiile posibile. În unele cazuri poate fi necesar, în beneficiul consumatorilor sau al economiei în ansamblu, sa existe o singura soluţie tehnologicã. Acest standard trebuie însã stabilit pe baze nediscriminatorii. În mod ideal standardele ar trebui sa fie impartiale din punct de vedere tehnologic. Oricum, trebuie justificatã preferinta pentru un standard în defavoarea altuia.
148. Toţi concurentii de pe pieţele afectate de acordul de standard ar trebui sa aibã posibilitatea de a se implica în dezbateri. Prin urmare, participarea la stabilirea standardului ar trebui sa fie deschisã tuturor, exceptând situaţia în care pãrţile demonstreaza ineficiente importante ca urmare a acestei participari sau în care se preconizeaza proceduri recunoscute pentru reprezentarea intereselor colective, cum este cazul organismelor de standardizare oficiale.
149. Ca regula generalã trebuie sa se facã o distincţie clara între stabilirea unui standard şi, dacã este cazul, cercetarea-dezvoltarea aferentã, exploatarea comercialã a standardului respectiv. Acordurile cu privire la standarde ar trebui sa se refere strict la atingerea obiectivelor lor, fie ca este vorba de compatibilitate tehnica sau de un anumit nivel de calitate. De exemplu, trebuie sa se demonstreze foarte clar de ce este indispensabil pentru apariţia beneficiilor economice ca un acord de diseminare a unui standard într-un sector industrial în care un singur concurent oferã o alternativa sa oblige pãrţile din acord sa boicoteze alternativa.
6.4.3. Menţinerea concurentei
150. Adoptarea unui standard privat de cãtre un grup de firme care deţine o poziţie dominanta va conduce la crearea unui standard industrial de facto. Principala preocupare va fi deci ca aceste standarde sa fie cat mai accesibile posibil şi sa fie aplicate de o maniera clar nediscriminatorie. Pentru a evita eliminarea concurentei pe pieţele relevante tertele pãrţi trebuie sa aibã acces la standard în condiţii corecte, rezonabile şi nediscriminatorii.
151. Dacã organizaţii sau grupuri de firme private stabilesc ca un standard sau o tehnologie aflatã în proprietatea lor sa devinã un standard de facto, concurenta va fi eliminata în cazul în care tertele pãrţi sunt impiedicate sa aibã acces la acest standard.

CAP. 7
Acordurile de mediu
7.1. Definitie
152. Acordurile de mediu sunt cele prin care pãrţile se angajeazã sa reducã poluarea, astfel cum este ea definitã în legislaţia mediului, sau sa îndeplineascã obiective de mediu. Prin urmare, obiectivul stabilit sau mãsurile convenite trebuie sa fie direct legate de reducerea unui poluant sau a unui tip de deseu, identificate ca fãcând parte din aceasta legislaţie sau obiectiv. Sunt excluse acordurile care genereazã reducerea poluarii ca produs secundar al altor mãsuri.
153. Acordurile de mediu pot stabili standarde cu privire la performanta de mediu a produselor, inputuri sau outputuri, ori a procedeelor de producţie. Dacã unele acorduri de mediu pot fi asimilate standardizarii, se vor aplica aceleaşi principii de evaluare. Alte categorii posibilie cuprind acordurile încheiate între agenţi economici care activeazã la acelaşi nivel comercial, prin care pãrţile prevãd atingerea în comun a unui obiectiv de mediu, cum ar fi reciclarea anumitor materiale, reducerea noxelor sau îmbunãtãţirea eficientei energetice.
154. La nivelul sectoarelor industriale se elaboreazã planuri cuprinzatoare pentru respectarea obligaţiilor privind colectarea şi reciclarea deşeurilor. Aceste planuri cuprind de obicei un set complex de înţelegeri, unele având caracter orizontal, iar altele vertical. Dacã aceste înţelegeri conţin restrictii verticale, ele nu vor face obiectul prezentelor instrucţiuni.
7.2. Pieţele relevante
155. Efectele trebuie evaluate pe pieţele la care se referã acordul, care vor fi definite în conformitate cu "Instrucţiunile privind definitia pieţei relevante, în scopul stabilirii partii substanţiale de piata", emise de cãtre Consiliul Concurentei. Dacã poluantul nu este un produs, piata relevanta cuprinde piata produsului în care este inglobat poluantul. În ceea ce priveşte acordurile de colectare/reciclare, pe lângã efectele asupra pieţei pe care acţioneazã pãrţile ca producãtori sau distribuitori trebuie evaluate şi efectele asupra pieţei serviciilor de colectare, care acoperã potenţial produsul în cauza.
7.3. Evaluarea conform art. 5 alin. (1) din lege
156. Încheierea unor acorduri de mediu poate fi incurajata sau impusa de cãtre autoritãţi în exercitarea prerogativelor lor publice. Prezentele instrucţiuni se referã numai la evaluarea care trebuie facuta cu privire la compatibilitatea acordului cu art. 5 din lege.
7.3.1 .Natura acordului
157. Unele acorduri de mediu nu se vor încadra în aria de interdicţie a art. 5 alin. (1) din lege, indiferent de segmentul de piata comun al pãrţilor.
158. Acest lucru se poate intampla dacã nu se impune pãrţilor nici o obligaţie individualã sau dacã acestea se angajeazã, la modul general, sa contribuie la atingerea obiectivului de mediu la nivel sectorial. În acest din urma caz evaluarea va avea în vedere libertatea pãrţilor în ceea ce priveşte mijloacele disponibile, din punct de vedere economic şi tehnic, în vederea atingerii obiectivului de mediu convenit. Cu cat mijloacele sunt mai variate, cu atât sunt mai puţin considerabile efectele restrictive potenţiale.
159. În acelaşi fel, acordurile care stabilesc performanta de mediu a produselor sau procedeelor care nu afecteazã considerabil produsul ori diversitatea produselor pe piata relevanta sau a cãror importanta este marginala în influentarea deciziilor de achiziţii nu se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege. Dacã unele produse sunt interzise sau eliminate treptat de pe piata, restricţiile nu pot fi considerate apreciabile dacã au o pondere minora pe piata geograficã relevanta.
160. În sfârşit, acordurile prin care se creeazã o piata noua, ca de exemplu acordurile de reciclare, în general nu vor restrânge concurenta, cu condiţia şi atâta timp cat pãrţile nu au posibilitatea de a efectua activitãţile în mod independent pentru ca nu exista alternative şi/sau alţi concurenţi.
161. Acordurile de mediu se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege prin natura lor atunci când obiectivul real al cooperãrii nu priveşte o problema de mediu, ci serveşte ca instrument de creare a unui cartel deghizat, ilegal, prin care se fixeazã preţurile, se limiteazã producţia sau se împart pieţele, şi când cooperarea este un instrument, între altele cuprins într-un acord restrictiv mai larg, care este menit sa excludã concurentii reali sau potenţiali.
7.3.2. Puterea pe piata şi structura pieţei
162. Acordurile de mediu care acoperã o pondere însemnatã a unui sector industrial se vor încadra la art. 5 alin. (1) din lege dacã restrang în mod apreciabil capacitatea pãrţilor de a concepe caracteristicile produselor lor sau tehnologia de fabricaţie a acestora, conferindu-le astfel o influenta reciprocã asupra producţiei şi vânzãrilor. Pe lângã restricţiile impuse pãrţilor, acordul de mediu poate reduce sau afecta substanţial nivelul producţiei terţelor pãrţi, furnizori sau cumpãrãtori.
163. De exemplu, acordurile de mediu care pot elimina treptat sau pot afecta semnificativ un procent ridicat al vânzãrilor pãrţilor, în legatura cu produsele sau procedeele lor de protecţie, se vor încadra la art. 5 alin. (1) dacã pãrţile deţin un procent semnificativ al pieţei. Acelaşi lucru este valabil în cazul acordurilor prin care pãrţile îşi aloca cote individuale de poluare.
164. În mod asemãnãtor, acordurile prin care pãrţile care deţin cote de piata semnificative desemneazã un agent economic ca fiind prestatorul exclusiv de servicii de colectare/reciclare a produselor lor pot şi ele sa restrângã concurenta în mod apreciabil, cu condiţia existenţei altor prestatori reali ori potenţiali.
7.4. Evaluarea conform art. 5 alin. (2) din lege
7.4.1. Beneficiile economice
165. Consiliul Concurentei face o abordare pozitiva a utilizãrii acordurilor de mediu, ca instrumente de politica pentru realizarea obiectivelor stabilite prin reglementãrile specifice, cu condiţia ca aceste acorduri sa fie compatibile cu regulile concurentei.
166. Acordurile de mediu care intra sub incidenta prevederilor art. 5 alin. (1) din lege pot genera beneficii economice care, la nivelul consumatorilor individuali sau colectivi, prevaleazã asupra efectelor negative asupra concurentei. Pentru îndeplinirea acestor condiţii trebuie sa existe beneficii nete din punct de vedere al reducerii presiunii problemelor de mediu care rezulta din acord, în comparatie cu situaţia obişnuitã în care nu se iau nici un fel de mãsuri. Cu alte cuvinte, beneficiile economice scontate trebuie sa aibã o pondere mai mare decât costurile.
167. Aceste costuri cuprind efectele slabirii concurentei, asociate cu costurile de conformitate pentru agenţii economici operatori şi/sau cu efectele asupra terţelor pãrţi. Beneficiile ar putea fi evaluate în doua etape. Dacã consumatorii, în mod individual, beneficiazã periodic, în urma încheierii acordului, de o rata pozitiva a rentabilitatii, nu este nevoie ca beneficiile de mediu cumulate sa fie stabilite în mod obiectiv. În caz contrar, poate fi necesarã o analiza cost-beneficiu pentru a evalua dacã încadrarea beneficiilor nete pentru consumatori sunt, în general, în limite rezonabile de prognoza.
7.4.2. Indispensabilitatea
168. Cu cat eficienta economicã a unui acord de mediu este demonstrata mai obiectiv, cu atât mai clar fiecare prestare de serviciu poate fi consideratã indispensabila pentru atingerea obiectivului de mediu, în contextul economic dat.
169. Evaluarea obiectivã a prestãrilor care la prima vedere pot fi considerate ca nefiind strict necesare trebuie fundamentatã printr-o analiza cost-eficienta, care sa indice faptul ca mijloacele alternative de obţinere a beneficiilor de mediu scontate ar fi mai costisitoare din punct de vedere economic şi financiar, conform unor previziuni rezonabile. De exemplu, trebuie sa se demonstreze foarte clar ca o taxa unica, perceputã indiferent de costurile individuale ale colectãrii deşeurilor, este indispensabila pentru buna funcţionare a unui sistem de colectare la scara industriala.
7.4.3. Menţinerea concurentei
170. Indiferent de câştigurile de mediu, de câştigurile economice şi de necesitatea de a presta serviciile respective, acordul nu trebuie sa elimine concurenta din punctul de vedere al diferentierii produselor sau procedeelor, al inovatiei tehnologice sau al intrãrii pe piata într-un interval scurt de timp ori, dacã este relevant, un interval de timp mediu. De exemplu, în cazul drepturilor exclusive de colectare, acordate agentului de colectare/reciclare care are concurenţi potenţiali, durata acestor drepturi trebuie sa ia în considerare posibila aparitie a unei alternative pentru operator.

ANEXA 1
--------
la cap. II
-----------

EXEMPLE

Exemplul 1
Situaţia: Exista doi agenţi economici importanti pe piata existenta a producţiei de componente electronice: A, cu o cota de 30% din piata, şi B, cu o cota de 30%. Fiecare a fãcut investiţii semnificative în cercetarea-dezvoltarea necesarã realizãrii de componente electronice miniaturizate şi a pus la punct prototipuri. Acum cei doi convin sa îşi uneascã eforturile în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii prin crearea unei societãţi în comun, pentru a finaliza activitatea de cercetare-dezvoltare şi a produce componentele respective, care vor fi revandute firmelor-mama, acestea urmând sa le comercializeze separat. Restul pieţei este acoperit de firme mici care nu au suficiente resurse de realizare a investiţiilor necesare.
Analiza: Componentele electronice miniaturizate care pot concura cu componentele existente în anumite domenii reprezintã în esenta o tehnologie noua, iar analiza trebuie sa se refere la polii cercetãrii indreptati cãtre aceasta viitoare piata. Dacã societatea în comun va continua sa existe, atunci va exista o singura cale cãtre tehnologia de fabricaţie necesarã, iar dacã agenţii economici A şi B nu infiintau societatea în comun, ar fi putut ajunge pe piata în mod individual, cu produse separate. Chiar dacã acordul prezintã avantaje în ceea ce priveşte crearea mai rapida de tehnologii noi, acesta reduce varietatea şi creeazã costuri în comun ale pãrţilor. Mai mult, trebuie luatã în considerare posibilitatea pãrţilor de a abuza de poziţia lor puternica pe piata existenta. Deoarece la nivelul cercetãrii-dezvoltãrii agenţii economici A şi B nu au concurenţi pe piata, stimulentul ca aceştia sa urmãreascã realizarea de noi tehnologii se reduce considerabil. Deşi unele dintre aceste aspecte pot fi remediate, solicitandu-se pãrţilor sa licentieze know-how cel mai important pentru fabricarea de componente miniaturizate terţelor pãrţi în condiţii de preţ rezonabile, nu pot fi remediate toate problemele şi nu se pot îndeplini toate condiţiile exceptarii.

Exemplul 2
Situaţia: O mica firma de cercetare, A, care nu deţine o unitate proprie de comercializare, a descoperit şi brevetat o substanta farmaceutica pe baza unei tehnologii noi care va revolutiona tratamentul unei anumite boli. Firma A încheie un acord de cercetare-dezvoltare cu firma B, un mare fabricant al produselor farmaceutice, care pana în acel moment erau utilizate în tratarea bolii respective. Firma B nu are un program de cercetare-dezvoltare similar. Pentru produsele existente firma B are o cota de piata de circa 75%, dar brevetele expira în urmãtorii 5 ani. Mai exista alţi doi poli ai cercetãrii, care, utilizând aceeaşi noua tehnologie de baza, se afla cam în aceeaşi etapa a cercetãrii. Firma B va oferi finanţare şi know-how substanţiale în vederea fabricãrii produsului şi a lansãrii ulterioare pe piata. Firmei B i se acorda o licenta de producţie şi de distribuţie exclusive ale produsului rezultat pe perioada de valabilitate a patentului. Se presupune ca pãrţile vor introduce împreunã produsul pe piata în circa 5-7 ani.
Analiza: Produsul va aparţine probabil unei pieţe relevante noi. Pãrţile aduc în aceasta cooperare resurse şi facilitãţi complementare, iar probabilitatea intrãrii produsului pe piata creste considerabil. Deşi firma B deţine o putere considerabila pe piata existenta, aceasta putere va scãdea în curând, iar existenta altor poli de cercetare va elimina tendinta de a reduce eforturile de cercetare-dezvoltare. Drepturile de exploatare pe parcursul perioadei de valabilitate a brevetului rãmase îi vor fi necesare firmei B pentru a face investiţiile considerabile de care este nevoie, iar firma A nu are propriile resurse de comercializare. Este deci improbabil ca acordul sa restrângã concurenta.

ANEXA 1
--------
la cap. III
------------

EXEMPLE

Producţia în comun
Urmãtoarele doua exemple se referã la cazuri ipotetice care au generat probleme privind concurenta pe piata relevanta a produselor fabricate în comun, în baza unui acord.
Exemplul 1
Situaţia: Doi furnizori A şi B ai unui produs chimic de baza au hotãrât sa construiascã o unitate de producţie noua, controlatã de cãtre o societate în comun. Aceasta unitate de producţie va realiza aproape 50% din volumul producţiei lor totale. Produsul X este un produs omogen şi nu se poate substitui altor produse, adicã are piata sa relevanta distinctã. Piata este aproape stabilã. Pãrţile nu şi-au propus sa creascã volumul total al producţiei, dar au închis doua fabrici vechi a cãror producţie a fost preluatã de noua unitate de producţie. Atât producãtorul A, cat şi producãtorul B deţin câte o cota de piata de 20%. Pe piata mai activeazã încã alţi 3 furnizori importanti, având fiecare câte un segment de piata de 10-15%, precum şi alţi cativa furnizori mai mici.
Analiza: Este foarte probabil ca aceasta societate în comun sa aibã efecte asupra comportamentului concurential al pãrţilor la acord, deoarece prin cooperare ar dobândi o putere de piata considerabila, dacã nu chiar o poziţie dominanta. Efectele de restrictionare pe piata pot fi deosebit de periculoase. În aceasta situaţie este foarte puţin probabil ca efectele pozitive ale câştigurilor în eficienta sa prevaleze asupra efectelor negative de restrictionare, datoritã faptului ca nu este de asteptat o creştere a volumului producţiei.

Exemplul 2
Situaţia: Doi furnizori A şi B înfiinţeazã pe aceeaşi piata ca în exemplul de mai sus o societate în comun de producţie. Societatea în comun va produce, de asemenea, 50% din volumul total de producţie al pãrţilor. Producãtorul A şi producãtorul B deţin fiecare câte o cota de piata de 15%. Pe piata mai activeazã încã 3 agenţi economici: producãtorul C, cu o cota de piata de 30%, producãtorul D, cu o cota de piata de 25%, şi producãtorul E, cu o cota de piata de 15%. Producãtorul B are deja o unitate de producţie în comun cu producãtorul E.
Analiza: În acest caz piata se caracterizeazã printr-un numãr foarte mic de producãtori şi printr-o structura aproape simetrica. Societatea în comun creeazã o legatura suplimentarã între producãtori. Cooperarea dintre producãtorii A şi B va conduce de facto la majorarea gradului de concentrare a pieţei şi la adâncirea legãturilor dintre producãtorul E şi grupul format de producãtorii A şi B. Este foarte probabil ca aceasta cooperare sa aibã efecte de restrictionare pe piata deloc neglijabile, iar câştigurile în eficienta sa nu fie semnificative, ca şi în cazul precedent.
Exemplul 3 se referã, de asemenea, la piata relevanta a unui produs rezultat dintr-o fabricaţie în comun, dar demonstreaza ca şi alte criterii de evaluare pot fi la fel de importante ca şi cota de piata (acest caz se referã la opţiunea de a produce cu forte proprii un input - producţie captiva - sau de a-l achizitiona de la alt agent economic prin cooperare - producţie necaptiva).
Exemplul 3
Situaţia: Agenţii economici A şi B au înfiinţat o societate în comun de producţie prin restructurarea unitãţilor de producţie existente, pentru fabricarea produsului intermediar X. Societatea în comun vinde produsul X exclusiv agenţilor economici A şi B. Societatea în comun produce 40% din producţia de X a agentului economic A şi 50% din producţia de X a agentului economic B. Agenţii economici A şi B sunt atât utilizatori captivi ai produsului X, cat şi furnizori pe piata necaptiva. Pe piata totalã a produsului X agentul economic A deţine o cota de piata de 10%, agentul economic B, 20%, iar societatea în comun, 14%. Totuşi, pe piata necaptiva agentul economic A deţine o cota de 25%, iar agentul economic B, 35%.
Analiza: Deşi pãrţile la acord deţin cote importante pe piata necaptiva, cooperarea nu va putea elimina concurenta efectivã pe piata produsului X dacã trecerea de la producţia captiva la cea necaptiva se face cu costuri mici. Cu toate acestea, doar o schimbare rapida va contracara cota pe piata foarte mare de 60%. Altfel, aceasta producţie în comun va crea probleme de concurenta serioase, care nu vor putea fi contrabalansate de beneficiile economice semnificative obţinute.
Exemplul 4 se referã la o cooperare la fabricarea unui produs intermediar important, cu efecte pe piata din aval.
Exemplul 4
Situaţia: Agenţii economici A şi B vor infiinta o societate în comun pentru fabricarea produsului intermediar X. Ei vor închide capacitatile lor de producţie care fabricau produsul X, urmând sa îşi acopere necesarul de produse X exclusiv de la societatea în comun. Costurile de producţie pentru realizarea produsului intermediar X reprezintã 50% din costurile totale pentru realizarea produsului finit Y. Pe piata produsului Y agenţii economici A şi B deţin fiecare câte o cota de 20%. Pe piata mai activeazã încã doi furnizori importanti ai produsului Y, fiecare cu câte 15%, precum şi cativa concurenţi mici.
Analiza: În acest caz costurile în comun sunt mari; în plus, pãrţile la acord vor dobândi prin cooperare o poziţie importanta pe piata. Cazul ridica probleme importante de concurenta, iar analiza şi evaluarea sunt similare celor din exemplul 1, deşi în acest caz cooperarea are loc pe piata din amonte.
Specializare reciprocã
Exemplul 5
Situaţia: Atât agentul economic A, cat şi agentul economic B produc şi livreaza produsele omogene X şi Y aparţinând unor pieţe diferite. Cotele de piata ale agentului economic A sunt urmãtoarele: pe piata produsului X, 28%, iar pe piata produsului Y, 10%. Cotele de piata ale agentului economic B sunt urmãtoarele: pe piata produsului X, 10%, iar pe piata produsului Y, 30%. Pentru atingerea economiilor de scara agenţii au încheiat un acord de specializare reciprocã, în baza cãruia agentul economic A va produce în viitor doar produsul X, iar agentul economic B va produce în viitor doar produsul Y. Ei au convenit livrarea incrucisata, astfel încât amândoi sa rãmânã pe piata ca furnizori. Având în vedere ca produsele sunt omogene, costurile de distribuţie sunt mici. Pe piata mai activeazã încã doi furnizori-producãtori, având fiecare câte 15% din piata, restul furnizorilor detinand 5-10% din piata.
Analiza: Având în vedere ca rãmân separate doar costurile de distribuţie, care sunt relativ mici, costurile în comun sunt extrem de ridicate. În consecinta, cota de piata rãmasã deschisã concurentei rãmâne foarte mica. Prin coordonarea comportamentului lor pãrţile dobândesc atât pe piata produsului X, cat şi pe piata produsului Y poziţii importante. În plus, se poate aprecia ca în timp volumul livrãrilor agentului economic A de produse Y şi al agentului economic B de produse X se va diminua. Cazul creeazã probleme serioase de concurenta, care nu pot fi compensate de atingerea economiilor de scara.
Scenariul se poate schimba dacã produsele X şi Y sunt eterogene, ceea ce determina costuri de marketing şi distribuţie foarte mari (de exemplu, 65-70% din costurile totale). În plus, dacã pentru creşterea vânzãrilor oferta trebuie sa cuprindã gama completa de produse diferenţiate, este mica probabilitatea ca una sau ambele pãrţi la acord sa nu mai livreze pe piata produsului X şi/sau Y. Într-un astfel de scenariu pot fi îndeplinite condiţiile de exceptare (cu condiţia ca economiile de scara sa fie semnificative), chiar dacã cotele de piata sunt mari.
Acord de subcontractare încheiat între concurenţi

Exemplul 6
Situaţia: Agenţii economici A şi B sunt concurenţi pe piata produsului finit X. Agentul economic A deţine o cota de piata de 15%, iar B, 20%. Amândoi sunt, de asemenea, producãtori ai produsului intermediar Y, care este un input pentru realizarea produsului X, dar este utilizat şi la realizarea altor produse. Costurile pentru realizarea produsului Y reprezintã 10% din costurile pentru realizarea produsului X. Agentul economic A fabrica produsul Y doar pentru consumul sau propriu, iar agentul economic B îl vinde şi unor terţe pãrţi. Cota agentului economic B pe piata produsului Y este de 10%. Între agenţii economici A şi B se încheie un acord de subcontractare, în baza cãruia agentul economic A va cumpara 60% din necesarul sau de produse Y de la agentul economic B. El va continua sa producã 40% din necesarul sau de produse Y, pentru a nu pierde dreptul de utilizare a know-how pentru produsul Y.
Analiza: Având în vedere ca agentul economic A fabrica produsul Y doar pentru consumul intern, trebuie analizata în primul rând posibilitatea ca acesta sa între pe piata vânzãrilor de produse Y cãtre terţe pãrţi. Dacã nu exista aceasta posibilitate, atunci acordul nu restrânge concurenta pe piata produsului Y. Având în vedere ca, în baza acordului, costurile în comun sunt mici, este, de asemenea, mica probabilitatea sa apara efecte pe pieţele riverane pieţei produsului X.
Dacã agentul economic A poate fi considerat un potenţial intrant pe piata vânzãrilor produsului Y cãtre terţe pãrţi, va trebui avutã în vedere poziţia agentului economic B pe piata produsului Y. Deoarece cota de piata a agentului economic B este mica, rezultatul analizei nu se va schimba.

ANEXA 1
-------
la cap. IV
-----------

EXEMPLE

Exemplul 1
Mai mulţi fabricanti de automobile convin sa cumpere în comun produsul X. Achiziţiile lor combinate de produs X reprezintã 15 bucãţi. Toate vânzãrile de produse X cãtre fabricantii de automobile reprezintã 50 bucãţi. Totuşi, produsul X este vândut şi fabricantilor de alte produse în afarã de autovehicule. Toate vânzãrile de produse X reprezintã 100 bucãţi. Astfel, cota de piata (de achiziţie) a grupului este de 15%.

Exemplul 2
Situaţia: Doi fabricanti, A şi B, decid sa cumpere împreunã componenta X. Aceştia sunt concurenţi pe piata de vânzare. Împreunã achiziţiile de componenta X reprezintã 35% din piata geograficã relevanta a componentei X. Exista alţi 6 fabricanti (concurentii fabricantilor A şi B de pe piata lor de vânzare) care deţin restul de 65% din piata de achiziţii; unul are 25%, iar ceilalţi mult mai puţin. Structura ofertei este destul de concentrata având 6 furnizori de componenta X, doi cu câte un segment de piata de 30%, iar restul cu segment între 10% şi 15% (HHI 2.300 - 2.500). Pe piata vânzãrilor fabricantii A şi B ajung la un segment de piata comun de 35%.
Analiza: Datoritã puterii pãrţilor pe piata de vânzare, beneficiile posibilelor economii de costuri nu pot fi transferate mai departe la consumatorii finali. Mai mult, achiziţia în comun va genera probabil o creştere a costurilor concurenţilor mai mici ai pãrţilor pentru ca furnizorii puternici îşi recupereazã reducerile de preţ pentru acest grup prin creşterea preţurilor la clienţii mai mici. Rezultatul poate fi creşterea concentrarii pe piata din aval. În plus, cooperarea poate conduce la alte concentrari la nivelul furnizorilor, pentru ca cei mici, care probabil lucreazã deja aproape sau sub scara optima minima, vor fi falimentati dacã nu continua sa îşi reducã preţurile. Aceasta situaţie provoacã probabil o restrangere semnificativã a concurentei care nu poate fi depãşitã, ca importanta, de câştigurile în eficienta din unirea volumului.

Exemplul 3
Situaţia: 150 de mici detailisti încheie un acord de constituire a unei organizaţii mixte de achiziţii. Aceştia sunt obligaţi sa cumpere prin intermediul organizaţiei un volum minim, care reprezintã circa 50% din totalul costurilor fiecãrui detailist. Detailistii pot cumpara prin intermediul organizaţiei mai mult decât volumul minim şi pot face achiziţii şi în afarã cooperãrii. Ei au o cota de piata comuna de 20% atât pe piata de achiziţii, cat şi pe piata de vânzãri. A şi B sunt cei doi concurenţi majori, A detinand un segment de 25% pe fiecare dintre pieţele respective, iar B 35%. Ceilalţi concurenţi mai mici au decis sa se constituie şi ei într-un grup de achiziţii în comun. Cei 150 de detailisti realizeazã economii de scara prin combinarea unui volum semnificativ şi a sarcinilor de achiziţii.
Analiza: Detailistii pot atinge un nivel ridicat al costurilor comune, dacã achiziţioneazã împreunã un volum mai mare decât cel minim convenit. Împreunã au însã o poziţie medie pe piata achiziţiilor şi a vânzãrilor. În plus, cooperarea genereazã unele economii de scara. Acest tip de cooperare este de regula exceptat.

Exemplul 4
Situaţia: Doua reţele de supermagazine încheie un acord de achiziţie în comun a produselor care reprezintã circa 50% din totalul costurilor lor. Pe pieţele de achiziţii relevante ale diverselor categorii de produse pãrţile au segmente între 20% şi 40%, iar pe piata relevanta de vânzãri (presupunand ca este implicata o singura piata geograficã) ating 40%. Pe pieţele de achiziţii mai exista alţi 5 detailisti importanti, fiecare cu cote cuprinse între 10 şi 15%. Nu este probabila intrarea pe piata.
Analiza: Aceasta înţelegere de achiziţii în comun va avea efect asupra comportamentului concurential al pãrţilor pentru ca prin cooperare acestea vor dobândi o putere pe piata semnificativã. Situaţia este valabilã mai ales când intrarea pe piata este slabã. Stimulentul de a-şi coordona comportamentul este mai mare când costurile sunt asemãnãtoare. Adaosurile comerciale similare ale pãrţilor vor constitui un stimulent în plus pentru pãrţi de a practica aceleaşi preţuri. Chiar dacã eficientele sunt produse prin cooperare, acordul nu va fi exceptat din cauza nivelului ridicat al puterii pe piata.

Exemplul 5
Situaţia: Micile cooperative încheie un acord de constituire a unei organizaţii în comun de achiziţii. Ele sunt obligate sa cumpere un volum minim prin intermediul organizaţiei. Pãrţile pot cumpara peste volumul minim prin intermediul organizaţiei, dar pot achizitiona şi în afarã cooperãrii. Fiecare parte are o cota totalã de piata de 5% pe fiecare piata de achiziţii şi de vânzare, ceea ce înseamnã un segment combinat de 25%. Mai exista încã doi detailisti importanti, fiecare cu cote cuprinse între 20-25%, precum şi o serie de mici detailisti cu cote sub 5%.
Analiza: Înfiinţarea organizaţiei de achiziţii în comun va conferi probabil pãrţilor o poziţie atât pe piata achiziţiilor, cat şi pe cea a vânzãrilor, care sa le permitã sa concureze cu cei doi detailisti majori. De altfel, prezenta acestor doi concurenţi cu niveluri similare ale poziţiei pe piata va conduce la transmiterea eficientelor acordului cãtre consumatori. În acest scenariu acordul se excepteazã.


ANEXA 1
--------
la cap. V
---------

EXEMPLE

Exemplul 1
Situaţia: 5 mici fabricanti de produse alimentare, fiecare cu un segment de piata de 2% din totalul pieţei produselor alimentare, convin asupra urmãtoarelor: sa îşi combine facilitãţile de distribuţie, sa comercializeze sub aceeaşi denumire a marcii şi sa îşi vândã produsele la acelaşi preţ. Aceasta presupune investiţii semnificative în depozitare, transport, publicitate, forta de marketing şi de vânzare. În acest mod s-a redus semnificativ baza de cost, care reprezintã de regula 50% din preţul la care vand şi, totodatã, pãrţilor li s-a creat posibilitatea de a oferi un sistem de distribuţie mai rapid şi mai eficient. Clienţii producãtorilor de bunuri alimentare sunt marile reţele de detailisti.
Piata este dominata de 3 grupuri de firme multinationale de produse alimentare, fiecare detinand 20% din piata. Restul pieţei este acoperit de mici producãtori independenţi. Gama de produse a pãrţilor la acord se suprapune în unele domenii semnificative, dar pe nici o piata de produse segmentul lor combinat nu depãşeşte 15%.
Analiza: Acordul implica fixarea preţurilor şi deci intra sub incidenta art. 5 alin. (1), chiar dacã pãrţile la acord nu pot fi considerate a avea putere pe piata. Dar integrarea activitãţilor de marketing şi distribuţie se dovedeşte a crea eficiente semnificative, care sunt benefice pentru clienţi atât din punctul de vedere al oferirii unui serviciu imbunatatit, cat şi al reducerii costurilor. Problema este deci dacã acordul este exceptabil în temeiul art. 5 alin. (2) din lege. Pentru soluţionarea acestei probleme trebuie sa se stabileascã dacã fixarea preţurilor este indispensabila pentru integrarea celorlalte funcţii de marketing şi pentru atingerea beneficiilor economice. În acest caz fixarea preţurilor poate fi consideratã indispensabila, deoarece clienţii - marile lanturi de detailisti - nu vor sa opereze cu multe preţuri diferite. Fixarea preţurilor este, de asemenea, indispensabila, deoarece scopul - o marca de produse comuna - poate fi atins în mod credibil numai dacã sunt standardizate toate aspectele comercializãrii, inclusiv preţul. Deoarece pãrţile nu au putere pe piata, iar acordul creeazã eficiente semnificative, acesta este compatibil cu art. 5 din lege.

Exemplul 2
Situaţia: Doi producãtori de rulmenti, având fiecare o cota de piata de 5%, creeazã o societate în comun de vânzãri care le va comercializa produsele, va stabili preţurile şi va repartiza comenzile firmelor-mama. Acestea îşi rezerva dreptul de a vinde în afarã acestei structuri. Livrãrile cãtre clienţi continua sa se facã direct de la fabricile firmelor-mama. Pãrţile pretind ca acest lucru va crea eficienta, deoarece forta comuna de vânzare poate prezenta şi livra produsele pãrţilor în acelaşi timp, la acelaşi client, eliminandu-se astfel suprapunerea inutila a eforturilor de vânzare. În plus, societatea în comun va repartiza pe mãsura posibilitãţilor comenzile fabricii celei mai apropiate, reducand deci cheltuielile de transport.
Analiza: Acordul presupune fixarea preţurilor şi astfel se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege, chiar dacã pãrţile din acord nu pot fi considerate ca având putere pe piata. Nu este exceptabil în sensul art. 5 alin. (2) din lege, deoarece eficientele pretinse se referã numai la reduceri de costuri generate de eliminarea concurentei dintre pãrţi.

Exemplul 3
Situaţia: Doi producãtori de bãuturi racoritoare activeazã pe doua pieţe geografice diferite. Fiecare deţine o cota de piata de 20% pe piata lor localã. Ei convin sa îşi distribuie reciproc produsele pe pieţele geografice respective.
Ambele pieţe sunt dominate de un mare producãtor multinational de racoritoare, cu un segment de piata de 50% pe fiecare piata.
Analiza: Acordul se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege, dacã pãrţile pot fi considerate concurenţi potenţiali. Pentru a rãspunde la aceasta intrebare este necesarã o analiza a barierelor la intrarea pe pieţele geografice respective. Dacã pãrţile ar fi putut intra una pe piata celeilalte în mod independent, atunci acordul lor ar elimina concurenta dintre ele. Totuşi, chiar dacã nivelul cotelor de piata ale pãrţilor arata ca deţin o oarecare putere pe piata, analiza structurii pieţei ilustreaza ca acordul nu elimina concurenta dintre ele. În plus, acordul de distribuţie reciprocã este în beneficiul clienţilor, deoarece contribuie la creşterea optiunilor pe fiecare piata geograficã. Acordul ar putea fi deci exceptat chiar dacã s-ar considera ca restrânge concurenta.


ANEXA 1
--------
la cap. VI
----------

EXEMPLE

Exemplul 1
Situaţia: Un numãr de fabricanti de videocasete convin sa elaboreze o marca sau un standard de calitate pentru a indica faptul ca videocaseta îndeplineşte anumite specificaţii tehnice minime. Fabricantii au libertatea de a produce videocasete care nu se conformeazã standardului, iar standardul este disponibil gratuit pentru ceilalţi întreprinzãtori.
Analiza: Dacã acordul nu restrânge concurenta în alt mod, în acest caz art. 5 alin. (1) din lege nu este încãlcat, deoarece participarea la stabilirea standardului este nerestrictionata şi transparenta, iar acordul de standardizare nu prevede obligativitatea respectãrii standardului. Dacã pãrţile ar fi convenit sa producã doar videocasete conforme cu noul standard, acordul ar fi limitat dezvoltarea tehnica şi ar fi împiedicat pãrţile sa vândã produse diversificate, ceea ce ar fi încãlcat art. 5 alin. (1) din lege.

Exemplul 2
Situaţia: Un grup de concurenţi activi pe diverse pieţe care sunt interdependente, în sensul ca produsele trebuie sa fie compatibile, concurenţi care deţin peste 80% din pieţe relevante, convine sa conceapa în comun un standard nou, care sa fie introdus în concurenta cu alte standarde deja prezente pe piata, aplicate pe scara larga de concurentii lor. Diversele produse conforme cu noul standard nu vor fi compatibile cu standardele existente. Din cauza investiţiilor semnificative, necesare convertirii producţiei şi menţinerii ei în cadrul noului standard, pãrţile convin sa lanseze pe piata un anumit volum de produse conforme cu noul standard pentru a crea asa-numita "masa critica" pe piata. Ele convin, de asemenea, sa îşi limiteze nivelul producţiei individuale care nu se conformeazã standardului la nivelul din anul precedent.
Analiza: Datoritã puterii de piata a pãrţilor şi restrângerii producţiei, acest acord se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege şi nu va îndeplini condiţiile alin. (2) decât dacã va da posibilitatea accesului nediscriminatoriu şi în condiţii rezonabile la informaţiile tehnice respective al celorlalţi furnizori care doresc sa concureze.


ANEXA 1
-------
la cap. VII
-----------

EXEMPLE

Situaţia: Aproape toţi producãtorii şi importatorii unui anumit aparat de uz casnic (de exemplu, maşini de spãlat) convin, cu încurajarea unui organism public, sa nu mai fabrice sau sa nu mai importe produse care nu sunt conforme cu anumite criterii de mediu (de exemplu, eficienta energetica). Împreunã pãrţile deţin 90% din piata. Produsele care vor fi astfel eliminate treptat de pe piata reprezintã un procent semnificativ din totalul vânzãrilor. Ele vor fi înlocuite cu produse care nu ridica probleme de mediu, dar care în acelaşi timp sunt şi mai scumpe. În plus, acordul reduce în mod indirect nivelul de producţie al terţelor pãrţi (de exemplu, furnizorii de energie electrica, furnizorii de componente inglobate în produsele eliminate treptat).
Analiza: Acordul conferã pãrţilor control asupra producţiei şi importurilor individuale şi priveşte un procent apreciabil din vânzãrile şi din nivelul de producţie al acestora, reducand, totodatã, şi nivelul de producţie al terţilor. Posibilitãţile de alegere ale consumatorilor, care se axeaza parţial şi pe caracteristicile de mediu ale produsului, se vor reduce, iar preţurile probabil vor creste. Prin urmare, acordul se încadreazã la art. 5 alin. (1) din lege. Implicarea autoritãţii publice este irelevanta pentru aceasta evaluare.
Pe de alta parte, produsele noi sunt mai avansate din punct de vedere tehnic şi, reducand o problema de mediu vizata indirect (emisii de la producerea de electricitate), nu creeazã şi nu maresc în mod inevitabil o alta problema de mediu (de exemplu, consumul mãrit de apa, utilizarea detergentilor). Contribuţia neta la îmbunãtãţirea situaţiei de mediu cantareste pe ansamblu mai mult decât creşterea costurilor. În plus, cumpãrãtorii individuali ai produselor mai scumpe vor recupera rapid creşterile de cost, deoarece produsele care nu ridica probleme de mediu au costuri de operare mai scãzute. Alte alternative la acord se dovedesc a fi mai puţin sigure şi eficiente în ceea ce priveşte realizarea aceloraşi beneficii nete. Diversele mijloace tehnice sunt disponibile din punct de vedere economic pãrţilor, în vederea fabricãrii produselor care sunt conforme cu caracteristicile de mediu convenite, iar concurenta se va pãstra pentru alte caracteristici ale produsului. Prin urmare, condiţiile de exceptare în temeiul art. 5 alin. (2) din lege sunt îndeplinite.


INSTRUCŢIUNI
privind aplicarea <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996
în cazul înţelegerilor verticale


În temeiul <>art. 28 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 , Consiliul Concurentei adopta prezentele instrucţiuni.

CAP. 1
Introducere

1. Scopul şi obiectul prezentelor instrucţiuni
(1) Prezentele instrucţiuni constituie cadrul de abordare şi de analiza de cãtre Consiliul Concurentei a înţelegerilor verticale, asa cum sunt definite în "Regulamentul privind aplicarea <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale" (denumit în continuare regulament). Prezentele instrucţiuni nu aduc atingere posibilei aplicari în paralel a art. 6 din Legea concurentei nr. 21/1990 (denumita în continuare lege), în cazul înţelegerilor verticale.
(2) Prevederile prezentelor instrucţiuni se aplica atât produselor intermediare, cat şi produselor finale. De asemenea, se aplica tuturor verigilor din lantul producţie-distribuţie. Termenul produse include şi servicii, iar termenii furnizor şi cumpãrãtor se utilizeazã pentru toate verigile din lantul producţie-distribuţie.
(3) Principiile stabilite în prezentele instrucţiuni se vor aplica în condiţiile specifice fiecãrui caz.

2. Aplicabilitatea <>art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 înţelegerilor verticale
(4) Art. 5 din lege se aplica înţelegerilor verticale care au ca obiect sau pot avea ca efect restrangerea, împiedicarea ori denaturarea concurentei pe piata româneascã sau pe o parte a acesteia (denumite în continuare restrictionari verticale). Pentru restrictionarile verticale art. 5 din lege asigura cadrul legal necesar pentru a distinge între efectele anticoncurentiale şi cele proconcurentiale: alin. (1) interzice înţelegerile care restrang sau care denatureaza în mod semnificativ concurenta, în timp ce alin. (2) permite exceptarea acelor înţelegeri care conferã avantaje economice suficiente pentru a compensa efectele lor anticoncurentiale.
(5) Pentru majoritatea restrictionarilor verticale pot aparea probleme din punct de vedere al concurentei în situaţiile în care concurenta inter-marca este insuficienta (de exemplu, dacã furnizorul şi/sau cumpãrãtorul are/au putere de piata). Dacã pe piata relevanta respectiva concurenta inter-marca este insuficienta, atunci protecţia concurentei inter- şi intra-marca devine prioritara.

CAP. 2
Înţelegeri verticale care nu intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege

1. Înţelegeri de importanta minora
(6) Conform art. 8 alin. (1) din lege, prevederile art. 5 din lege nu sunt aplicabile agenţilor economici sau grupãrilor de agenţi economici a cãror cifra de afaceri nu depãşeşte plafonul stabilit de Consiliul Concurentei pentru anul financiar precedent convenirii înţelegerii verticale, iar cota de piata detinuta de agentul economic sau de agenţii economici participanţi la grupare nu depãşeşte 5%.
Nu exista prezumţia ca înţelegerile verticale convenite între agenţi economici care depãşesc pragurile menţionate mai sus incalca automat prevederile art. 5 alin. (1) din lege. Se poate ca înţelegerile dintre agenţii economici care depãşesc pragurile menţionate mai sus sa nu reprezinte o restrangere semnificativã a concurentei. Astfel de înţelegeri trebuie analizate în contextul lor juridic şi economic, ţinându-se seama de efectele pe piata.
(7) În ceea ce priveşte restrictionarile inacceptabile prevãzute la art. 8 alin. (2) din lege, prevederile art. 5 alin. (1) din lege sunt aplicabile şi sub pragurile stabilite prin art. 8 alin. (1) din lege.

2. Înţelegeri verticale convenite între agenţi economici care fac parte din acelaşi grup
(8) Prevederile art. 5 alin. (1) din lege nu sunt aplicabile înţelegerilor verticale convenite între agenţi economici care fac parte din acelaşi grup, astfel cum acesta este definit în "Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurential, prevãzute la <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , şi în cazurile de concentrare economicã" publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.

3. Înţelegeri de agent
(9) Înţelegerea de agent reprezintã cazul în care o persoana fizica sau juridicã (agent/reprezentant) este investitã cu puterea de a negocia şi/sau de a încheia contracte pe contul altei persoane (comitent/reprezentat), în numele agentului sau în numele comitentului, în scopul:
- cumpãrãrii de produse sau de servicii de cãtre comitent, sau
- vânzãrii de produse sau de servicii furnizate de comitent.
(10) În cazul înţelegerilor de agent propriu-zise obligaţiile agentului cu privire la negocierea contractelor şi/sau la încheierea lor pe contul comitentului nu cad sub incidenta prevederilor art. 5 alin. (1) din lege. Factorul determinant în stabilirea incidentei art. 5 alin. (1) din lege îl reprezintã riscul financiar sau comercial al agentului legat de activitãţile pentru care acesta a fost împuternicit ca agent de cãtre comitent. Este irelevant dacã agentul acţioneazã pentru unul sau mai mulţi comitenţi.
Celelalte înţelegeri de agent cad sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege, caz în care se aplica regulamentul şi prezentele instrucţiuni.
(11) Exista doua tipuri de riscuri financiare sau comerciale concludente în evaluarea naturii înţelegerilor de agent fata de incidenta art. 5 alin. (1) din lege. Primul tip îl reprezintã riscurile care sunt în legatura directa cu contractele negociate şi/sau încheiate de cãtre agent pe contul comitentului, cum ar fi finanţarea stocurilor.
Al doilea tip îl reprezintã riscurile legate de investiţiile specifice pieţei. Acestea sunt investiţii necesare activitãţii pe care agentul o desfãşoarã în baza împuternicirii date de comitent, investiţii care permit agentului sa negocieze şi/sau sa încheie acest tip de contract. Investiţiile specifice sunt de obicei nerecuperabile, dacã, dupã renunţarea la respectivul domeniu de activitate, investiţiile nu pot fi folosite pentru alte activitãţi sau nu pot fi vândute decât cu o pierdere semnificativã.
(12) Înţelegerile de agent sunt considerate înţelegeri propriuzise şi nu cad sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege, dacã agentul nu suporta riscuri sau suporta riscuri nesemnificative în legatura cu contractele negociate şi/sau încheiate pe contul comitentului şi în legatura cu investiţiile specifice pieţei pentru acel domeniu de activitate. În aceasta situaţie, funcţia de vânzare sau de cumpãrare se încadreazã în activitatea comitentului, în pofida faptului ca agentul este o întreprindere distinctã. Astfel, comitentul suporta riscurile financiare şi comerciale corespunzãtoare, iar agentul nu desfãşoarã o activitate economicã independenta în ceea ce priveşte activitãţile pentru care a fost desemnat ca agent.
Celelalte înţelegeri de agent cad sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege. În acest caz, agentul suporta astfel de riscuri şi va fi tratat ca un intermediar independent care are dreptul de a-şi stabili strategia de piata necesarã recuperãrii investiţiilor legate de contract sau a investiţiilor specifice pieţei. În evaluarea incidentei art. 5 alin. (1) din lege nu sunt esenţiale riscurile asociate prestãrii serviciilor de agent în general, cum ar fi asigurarea veniturilor agentului, dependente de prestanta profesionalã sau investiţiile generale în facilitãţi de producţie şi forta de munca.
(13) Chestiunea riscului trebuie evaluatã de la caz la caz, ţinând seama mai degraba de realitatea economicã existenta decât de forma juridicã.
Consiliul Concurentei considera ca, în general, art. 5 alin. (1) din lege nu este aplicabil obligaţiilor impuse agentului cu privire la contractele negociate şi/sau încheiate pe contul comitentului, dacã proprietatea asupra produselor care fac obiectul acordului nu este transferata agentului sau agentul nu furnizeazã el însuşi serviciile prevãzute în acord şi dacã agentul:
a) nu contribuie la costurile legate de furnizarea/achiziţionarea produselor sau serviciilor care fac obiectul acordului, inclusiv costurile de transport. Asigurarea transportului este în sarcina agentului, dar costurile sunt suportate de comitent;
b) nu este obligat, direct sau indirect, sa investeasca în activitãţi de promovare a vânzãrilor, cum ar fi contribuţia la cheltuielile de publicitate ale comitentului;
c) nu menţine, pe cheltuiala şi riscul propriu, stocuri de produse care fac obiectul acordului, incluzând costuri de finanţare a stocurilor şi costuri privind pierderile legate de acestea, şi poate returna comitentului produsele nevandute fãrã daune-interese, cu excepţia cazurilor de culpa a agentului, cum ar fi nerespectarea mãsurilor de securitate necesare evitãrii pierderilor legate de stocuri;
d) nu creeazã şi/sau nu furnizeazã servicii postvanzare, servicii de reparaţii sau de garanţie decât dacã serviciile agentului sunt integral remunerate de cãtre comitent;
e) nu efectueazã investiţii specifice pieţei în echipamente, facilitãţi de producţie sau formare de personal, cum ar fi un tanc de depozitare, în vederea comercializãrii, a produselor petroliere sau un program software specializat pentru comercializarea de poliţe de asigurare în cazul agenţilor de asigurãri;
f) nu îşi asuma responsabilitatea fata de terţi pentru prejudiciile cauzate de produsul vândut, cu excepţia responsabilitãţii pentru culpa agentului în aceasta privinta;
g) nu îşi asuma responsabilitatea în caz de neexecutare a contractului de cãtre client, cu excepţia pierderii comisionului cuvenit, în afarã de cazul angajãrii responsabilitãţii pentru culpa sa, ca de exemplu, de a nu fi luat suficiente mãsuri de securitate sau impotriva furtului ori mãsuri rezonabile pentru a semnala un furt poliţiei sau comitentului ori de a nu fi comunicat comitentului orice informaţie detinuta cu privire la credibilitatea financiarã a clientului.
Este suficient ca agentul sa îşi asume unul dintre riscurile sau costurile enumerate mai sus pentru ca înţelegerea de agent sa între sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege.
(14) Dacã o înţelegere de agent nu intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege, nici obligaţiile agentului izvorand din contractele negociate şi/sau încheiate pe contul comitentului nu intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege.
Urmãtoarele obligaţii ale agentului vor fi, în general, considerate ca inerente înţelegerii de agent, fiecare referindu-se la dreptul comitentului de a stabili domeniul de activitate al agentului cu privire la produsele şi serviciile care fac obiectul acordului, şi anume:
a) limitarea teritoriului în care agentul poate vinde aceste produse sau servicii;
b) limitarea clienţilor cãrora agentul le poate vinde aceste produse sau servicii;
c) preţurile la care şi condiţiile în care agentul trebuie sa vândã sau sa achizitioneze aceste produse sau servicii.
Obligaţiile de mai sus sunt esenţiale în cazul în care comitentul îşi asuma riscurile, aflându-se astfel în poziţia de a determina strategia comercialã.
(15) Suplimentar condiţiilor de vânzare sau de cumpãrare a produselor ori serviciilor de cãtre agent pe contul comitentului, înţelegerile de agent conţin deseori prevederi referitoare la relaţia dintre agent şi comitent.
Astfel, acestea pot prevedea interdicţia comitentului de a desemna alţi agenţi pentru un anumit tip de tranzacţie, client sau teritoriu (clauze de agent exclusiv), restrictionare care priveşte doar concurenta intra-marca şi nu conduce, în general, la efecte anticoncurentiale.
De asemenea, acestea pot conţine prevederi care interzic agentului sa acţioneze ca agent sau distribuitor al unor agenţi economici care concureazã cu comitentul (clauze de nonconcurenta, inclusiv clauze de nonconcurenta ulterioare terminãrii înţelegerii), restrictionari care privesc concurenta inter-marca şi pot intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege, dacã acestea conduc la restrangerea concurentei pe piata relevanta în care sunt vândute sau achiziţionate produsele ori serviciile care fac obiectul acordului.
(16) O înţelegere de agent, chiar dacã agentul suporta toate riscurile financiare sau comerciale, intra sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege atunci când faciliteazã o înţelegere anticoncurentiala secreta.
Este cazul când, spre exemplu, un numãr de comitenţi foloseşte aceiaşi agenţi, restrictionand în mod concertat alţi comercianţi în obţinerea serviciilor oferite de agenţii respectivi ori când un numãr de comitenţi apeleazã la agenţi pentru a se înţelege asupra strategiei de piata ori pentru a schimba între ei informaţii importante despre piata.

CAP. 3
Aspecte legate de aplicarea Regulamentului privind aplicarea <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale

1. Siguranta creata de încadrarea înţelegerilor verticale, în anumite condiţii, în categoria definitã la art. 4 alin. (1) din regulament
(17) Regulamentul creeazã o prezumţie de legalitate pentru înţelegerile verticale, în funcţie de cota de piata detinuta pe piata relevanta de cãtre furnizor sau cumpãrãtor. În conformitate cu art. 7 din regulament, încadrarea în categoria exceptatã se face în funcţie de cota de piata detinuta de furnizor pe piata în care acesta îşi vinde produsele sau serviciile care fac obiectul acordului. Aceasta cota de piata nu trebuie sa depãşeascã pragul de 30% pentru ca înţelegerea verticala sa beneficeze de încadrare în categoria definitã la art. 4 din regulament. Doar în cazul în care înţelegerea conţine o obligaţie de vânzare exclusiva, cota de piata care se ia în considerare, în vederea comparãrii cu pragul de 30%, este cota de piata detinuta de cumpãrãtor pe piata de pe care acesta îşi achiziţioneazã produsele sau serviciile care fac obiectul acordului.
(18) Din punct de vedere economic înţelegerile verticale pot afecta nu numai piata unde se întâlnesc furnizorul şi cumpãrãtorul, ci şi pieţele din avalul pieţei cumpãrãtorului. Abordarea simplificata privind încadrarea în categoria exceptatã, care ia în considerare doar piata dintre pãrţile la acord, se justifica prin faptul ca sub pragul de 30% efectele asupra pieţelor din aval sunt, în general, limitate. În plus, aceasta abordare usureaza aplicarea regulamentului, în timp ce posibilitatea de retragere a beneficiului exceptarii pe categorii este un instrument aflat la dispoziţia Consiliului Concurentei pentru a remedia posibilele probleme apãrute pe piata/pieţele respective.

2. Sfera de aplicabilitate a Regulamentului privind aplicarea <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale
2.1. Definirea înţelegerilor verticale
(19) Înţelegerile verticale sunt definite la art. 4 alin. (1) din regulament ca acorduri sau practici concertate convenite între doi sau mai mulţi agenţi economici - fiecare operand, în scopul îndeplinirii acordului respectiv, la niveluri diferite ale lantului producţie-distribuţie -, referitoare la condiţiile în care pãrţile pot cumpara, vinde sau revinde anumite bunuri ori servicii.
(20) În aceasta definitie sunt 3 elemente principale:
a) acordurile sau practicile concertate sunt convenite între agenţi economici. Înţelegerile verticale cu consumatorii finali nu sunt acoperite de regulament; mai mult, nu cad sub incidenta art. 5. alin. (1) din lege;
b) acordurile sau practicile concertate sunt convenite între agenţi economici, fiecare operand la niveluri diferite ale lantului producţie-distribuţie, ceea ce înseamnã ca un agent economic poate fabrica bunuri pe care un alt agent economic le foloseşte ca inputuri sau ca primul agent economic este producãtor, cel de-al doilea este comerciant angro şi al treilea este comerciant en detail;
c) acordurile sau practicile concertate se referã la condiţiile în care pãrţile la acord pot cumpara, vinde sau revinde anumite produse. Aceasta reflecta scopul regulamentului de a acoperi acordurile de cumpãrare şi de distribuţie. Atât înţelegerile verticale referitoate la produse finite, cat şi cele referitoare la bunuri intermediare intra în sfera de aplicabilitate a regulamentului. Singura excepţie o constituie sectorul autovehiculelor, sector reglementat de cap. VIII*) din "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ". Produsele livrate de cãtre furnizor pot fi revandute de cãtre cumpãrãtor sau folosite de cãtre acesta ca inputuri pentru fabricarea propriilor produse.



──────────────
*) Capitolul VIII - privind sectorul autovehiculelor - din respectivul regulament va fi modificat în cursul acestui an, ca urmare a modificãrii reglementãrii comunitare privind sectorul autovehiculelor, şi anume Regulamentul (CE) nr. 1.475/1995.

(21) În sfera de aplicabilitate a regulamentului intra şi înţelegerile verticale referitoare la produse vândute şi cumpãrate în scopul închirierii cãtre pãrţi terţe.

2.2. Înţelegerile verticale între agenţi economici concurenţi
(22) Art. 4 alin. (4) din regulament exclude de la încadrarea în categoria exceptatã înţelegerile verticale convenite între agenţi economici concurenţi. Înţelegerile verticale între concurenţi, în ceea ce priveşte posibilele efecte ale concertarii frauduloase, sunt tratate în "Instrucţiunile privind aplicarea <>art. 5 al Legii concurentei nr. 21/1996 acordurilor de cooperare pe orizontala". Restrictionarile verticale ale unor astfel de înţelegeri vor fi analizate drept cazuri individuale, conform abordarilor din prezentele instrucţiuni.
Agenţi economici concurenţi sunt acei agenţi economici care sunt furnizori actuali sau potenţiali de produse ce fac obiectul acordului sau de produse substituibile acestora.
Furnizor potenţial este un agent economic care nu fabrica în prezent un produs concurent, dar este capabil sa fabrice acel produs şi probabil ar face acest lucru în absenta înţelegerii, ca rãspuns la o creştere mica, dar permanenta a preţurilor relative. Aceasta înseamnã ca agentul economic este capabil, într-o perioada de un an, sa facã toate investiţiile necesare şi sa livreze efectiv produsul pe piata. Aceasta abordare trebuie sa se bazeze pe fapte concrete; posibilitatea teoreticã de intrare pe piata nu este suficienta.
(23) Exista 3 excepţii de la excluderea generalã a beneficiului exceptarii, aplicatã înţelegerilor verticale convenite între agenţi economici concurenţi, care se referã la înţelegerile verticale nereciproce.
Un exemplu de înţelegere nereciproca este cel în care un producãtor devine distribuitorul produselor unui alt producãtor, cel din urma nedevenind, la rândul lui, distribuitor al produselor primului producãtor.
Înţelegerile nereciproce dintre concurenţi sunt exceptate prin încadrare în categoria definitã la art. 4 alin. (1) din regulament, dacã îndeplinesc condiţiile stabilite la art. 4 alin. (4) din regulament.
A doua excepţie acoperã distribuţia duala, adicã situaţia în care producãtorul unui anumit produs opereazã şi ca distribuitor al produsului în concurenta cu distribuitorii indepedenti ai produsului sau. Un distribuitor care comanda unui producãtor fabricarea unui anume produs, dupã specificaţiile şi sub marca distribuitorului, nu este considerat producãtorul acestora.
A treia excepţie se referã la distribuţia duala în cazul serviciilor, atunci când furnizorul este, de asemenea, un prestator de servicii la nivelul cumpãrãtorului.


2.3. Înţelegerile între comercianţii en detail
(24) Înţelegerile verticale convenite de o asociaţie de agenţi economici sunt exceptate prin încadrare în categoria definitã la art. 4 alin. (1) din regulament dacã îndeplinesc anumite condiţii. În consecinta, înţelegerile verticale convenite între o asociaţie şi membrii sãi sau între o asociaţie şi furnizorii acesteia beneficiazã de exceptare pe categorii numai dacã toţi membrii asociaţiei sunt comercianţi en detail de produse (nu şi de servicii) şi fiecare membru nu are o cifra de afaceri care sa depãşeascã 50 miliarde lei.
(25) O asociaţie de agenţi economici poate implica atât înţelegeri orizontale, cat şi verticale. Înţelegerile orizontale vor fi abordate conform prevederilor "Instrucţiunilor privind aplicarea <>art. 5 al Legii concurentei nr. 21/1996 acordurilor de cooperare pe orizontala". Dacã analiza respectiva conduce la concluzia ca o cooperare între agenţi economici în domeniul cumpãrãrilor sau vânzãrilor este acceptabilã, abia apoi o alta analiza va fi necesarã pentru înţelegerile verticale convenite între asociaţie şi furnizorii sau membrii acesteia.

2.4. Înţelegerile verticale conţinând prevederi referitoare la drepturile de proprietate intelectualã
(26) Înţelegerile verticale conţinând prevederi referitoare la cesiunea cãtre cumpãrãtor sau utilizarea de cãtre acesta a drepturilor de proprietate intelectualã beneficiazã de exceptare pe categorii conform art. 4 alin. (3) din regulament. Beneficiul exceptarii pe categorii se aplica înţelegerilor verticale care conţin prevederi referitoare la drepturi de proprietate intelectualã, dacã sunt îndeplinite urmãtoarele 5 condiţii:
a) prevederile referitoare la drepturi de proprietate intelectualã trebuie sa fie parte componenta a unei înţelegeri verticale asa cum acestea sunt definite la art. 4 alin. (1) din regulament (înţelegeri conţinând condiţiile în care pãrţile pot cumpara, vinde sau revinde anumite bunuri sau servicii);
b) drepturile de proprietate intelectualã trebuie cedate cumpãrãtorului sau utilizate de cãtre acesta;
c) prevederile referitoare la drepturi de proprietate intelectualã nu trebuie sa constituie obiectul principal al acordului; d) prevederile referitoare la drepturi de proprietate intelectualã trebuie sa fie direct legate de folosirea, vânzarea sau revânzarea de produse ori de servicii de cãtre cumpãrãtor sau de clienţii lui. În cazul francizei, în care conceptia de marketing reprezintã obiectul exploatãrii drepturilor de proprietate intelectualã, produsele sau serviciile sunt distribuite de cãtre beneficiarul principal sau de cãtre beneficiari;
e) prevederile referitoare la drepturi de proprietate intelectualã privind produsele sau serviciile care fac obiectul acordului nu trebuie sa conţinã restrictii ale concurentei având acelaşi obiect sau efect ca restrictionarile verticale care nu sunt exceptate prin încadrare în categoria definitã la art. 4 alin. (1) din regulament.
În consecinta, toate celelalte înţelegeri verticale conţinând prevederi referitoare la dreptul de proprietate intelectualã nu sunt exceptate prin încadrare în categoria definitã la art. 4 alin. (1) din regulament.
(27) Prima condiţie exclude de la aplicarea prevederilor regulamentului acordurile privind cesionarea sau licentierea drepturilor de proprietate intelectualã privind producţia şi acordurile pure de licenta, cum ar fi:
a) acordurile în care o parte furnizeazã celeilalte pãrţi reteta şi licenta de fabricaţie a unei bãuturi;
b) acordurile în care o parte furnizeazã celeilalte pãrţi o matrita sau o prima copie şi îi acorda licenta de fabricaţie şi distribuţie a copiilor;
c) licenţe pure de marca sau sigle comerciale în scopuri de comercializare;
d) contractele de sponsorizare a unui eveniment, care dau dreptul respectivilor agenţi economici de a-şi face reclama ca sponsori oficiali ai evenimentului;
e) licentierea drepturilor patrimoniale de autor, cum ar fi acorduri privind transmisii radio şi TV, conţinând dreptul de înregistrare şi/sau dreptul de difuzare a unui eveniment.
(28) A doua condiţie exclude de la aplicarea prevederilor regulamentului acordurile prin care drepturile de proprietate intelectualã sunt transferate de la cumpãrãtor cãtre furnizor, indiferent dacã acestea privesc producţia sau distribuţia.
Totuşi, înţelegerile verticale prin care un cumpãrãtor pune la dispoziţie furnizorului doar specificaţiile care descriu produsele sau serviciile ce urmeazã sa fie livrate sunt acoperite de prevederile regulamentului.
În plus, subcontractarea care implica transferul de know-how unui subcontractant nu beneficiazã de exceptare pe categorii.
(29) A treia condiţie presupune ca obiectul principal al acordului trebuie sa fie cumpãrarea sau distribuţia de produse ori de servicii, iar prevederile referitoare la drepturile de proprietate intelectualã sa serveascã punerii în practica a înţelegerii verticale.
(30) A patra condiţie presupune ca prevederile din acord referitoare la drepturile de proprietate intelectualã faciliteazã folosirea, vânzarea sau revânzarea produselor ori seviciilor de cãtre cumpãrãtor sau de clienţii sãi. De regula, produsele sau serviciile destinate folosirii ori revânzãrii sunt furnizate de licentiator, dar pot fi achiziţionate de cãtre licenţiat şi de la un terţ furnizor.
În general, prevederile referitoare la drepturile de proprietate intelectualã privesc politica de marketing aplicabilã produselor sau serviciilor. Este, de exemplu, cazul unui acord de franciza în care francizorul vinde beneficiarului produse în scopul revânzãrii şi, în plus, da acestuia licenta de utilizare a marcii de comerţ şi a know-how, în scopul comercializãrii produselor.
Este, de asemenea, acoperit de prevederile regulamentului cazul în care furnizorul unui extract concentrat licentiaza cumpãrãtorul sa dilueze şi sa imbutelieze extractul înaintea vânzãrii acestuia ca bãutura.
(31) A cincea condiţie semnifica faptul ca prevederile referitoare la drepturile de proprietate intelectualã nu trebuie sa aibã obiect sau efect similar restrictionarilor prevãzute în art. 5 şi 6 din regulament.
(32) Drepturile de proprietate intelectualã care pot fi considerate ca servind la punerea în aplicare a înţelegerilor verticale în sensul art. 4 alin. (3) din regulament privesc, în general, 3 domenii principale: mãrci de comerţ, drepturi de autor şi know-how.
Mãrcile de comerţ
(33) Licenta de marca acordatã unui distribuitor se poate referi la distribuţia produselor licentiatorului într-un anumit teritoriu.
Dacã aceasta este o licenta exclusiva, acordul echivaleaza cu distribuţia exclusiva.
Drepturile de autor
(34) Revanzatorul produselor protejate printr-un drept de autor (cãrţi, programe de software etc.) poate fi obligat de cãtre deţinãtorul de copyright sa revanda doar în condiţiile în care cumpãrãtorul, indiferent dacã este revanzator sau consumator final, nu recurge la contrafacerea dreptului de autor. Aceste obligaţii impuse revanzatorului, în mãsura în care acestea cad sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege, sunt acoperite de regulament.
(35) Acordurile prin care CD cu programe software sunt furnizate în scopul revânzãrii, iar revanzatorul nu cumpara licenta vreunui drept asupra programelor software, ci are doar dreptul sa revanda CD, trebuie privite ca acorduri de furnizare de produse în scopul revânzãrii, în sensul regulamentului. În aceasta forma de distribuţie licenta software priveşte numai proprietarul dreptului de autor şi utilizatorul de software şi poate lua forma unei licenţe incluse în software, în sensul unui set de condiţii incluse în pachetul software, pe care utilizatorul final este obligat sa le accepte în scopul utilizãrii pachetului.
(36) Cumpãrãtorii de hardware care incorporeaza software protejat printr-un drept de autor pot fi obligaţi de cãtre deţinãtorul de copyright sa nu recurgã la contrafacere, ca de exemplu copierea şi revânzarea de software sau copierea şi folosirea de software în combinatie cu alt hardware. Asemenea restrictionari de utilizare, în mãsura în care cad sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege, sunt acoperite de regulament.
Know-how
(37) Acordurile de franciza, cu excepţia acordurilor de franciza industriala, reprezintã cele mai clare exemple în care know-how în scopuri de marketing, este comunicat cumpãrãtorului. Acordurile de franciza conţin licenţe cu privire la drepturile de proprietate intelectualã asupra marcilor şi siglelor comerciale şi know-how pentru utilizarea şi distribuţia produselor sau pentru prestarea serviciilor. Suplimentar licentierii drepturilor de proprietate intelectualã, francizorul asigura în mod normal beneficiarului, pe perioada acordului, asistenta tehnica şi comercialã, cum ar fi: servicii de aprovizionare, formare profesionalã, consultanţa imobiliarã, planificare financiarã etc. Licenta şi asistenta sunt pãrţi componente ale metodei de afaceri care face obiectul francizei.
(38) Licentierea cuprinsã în acordurile de franciza este acoperitã de regulament, dacã toate cele 5 condiţii de la pct. (26) sunt îndeplinite. Aceasta deoarece în cele mai multe acorduri de franciza, incluzând acordurile de franciza principale, francizorul furnizeazã beneficiarului produsele sau serviciile, în special serviciile de asistenta comercialã sau tehnica.
Drepturile de proprietate intelectualã ajuta beneficiarul sa revanda produsele furnizate de francizor sau de cãtre un furnizor desemnat de acesta ori sa utilizeze acele produse şi sa vândã bunurile sau serviciile rezultate.
În cazul în care acordurile de franciza se referã doar sau în principal la licentierea dreptului de proprietate intelectualã, aceste acorduri nu sunt acoperite de regulament.
(39) Urmãtoarele obligaţii legate de dreptul de proprietate intelectualã sunt, în general, considerate ca fiind necesare protecţiei drepturilor de proprietate intelectualã ale francizorului şi sunt acoperite de regulament, în mãsura în care acestea cad sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege:
a) obligaţia impusa beneficiarului de a nu se angaja, direct sau indirect, în nici o afacere similarã;
b) obligaţia impusa beneficiarului de a nu achizitiona participatii la capitalul agenţilor economici concurenţi, care i-ar conferi puterea de a influenta comportamentul economic al acestora;
c) obligaţia impusa beneficiarului de a nu divulga terţilor knowhow furnizat de cãtre francizor, atât timp cat acesta nu este cãzut în domeniul public;
d) obligaţia impusa beneficiarului de a comunica şi de a pune la dispoziţie francizorului orice experienta acumulatã în exploatarea francizei, iar celorlalţi beneficiari sa le acorde licenta neexclusiva pentru know-how rezultat din aceasta experienta;
e) obligaţia impusa beneficiarului de a informa francizorul asupra contrafacerii drepturilor de proprietate intelectualã acordate sub licenta, de a intenta acţiune în justiţie impotriva autorilor contrafacerii sau de a acorda francizorului asistenta în cazul unei acţiuni în justiţie impotriva autorilor contrafacerii;
f) obligaţia impusa beneficiarului de a nu utiliza know-how licenţiat de cãtre francizor în alte scopuri decât cel de exploatare a francizei;
g) obligaţia impusa beneficiarului de a nu ceda drepturile şi obligaţiile ce decurg din acordul de franciza fãrã acordul francizorului.

2.5. Relaţia cu alte acte normative referitoare la posibilitatea de obţinere a beneficiului exceptarii pe categorii de la interdicţia prevãzutã la art. 5 alin. (1) din lege
(40) Prevederile regulamentului nu se aplica înţelegerilor verticale care fac obiectul cap. VI (acordurile pentru transfer de tehnologie şi/sau know-how), cap. VIII (acordurile de distribuţie, service şi piese de schimb în perioada de garanţie şi postgaranţie, pentru autovehicule) din "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 bis din 3 aprilie 1997.
Prevederile regulamentului nu se aplica nici înţelegerilor verticale legate de înţelegerile orizontale de cercetare-dezvoltare şi de specializare, care sunt acoperite de "Regulamentul privind acordarea exceptarii acordurilor de specializare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 " şi de "Regulamentul privind acordarea exceptarii acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevãzutã la <>art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 ".

3. Restrictionari grave ale concurentei care exclud înţelegerile verticale de la încadrarea în categoria definitã la art. 4 alin. (1) din regulament
(41) Art. 5 din regulament prezintã o lista de restrictionari grave ale concurentei, care exclud înţelegerile verticale de la încadrarea în categoria definitã la art. 4 alin. (1) din regulament. Înţelegerile verticale beneficiazã de exceptare pe categorii, cu condiţia ca nici o restrictionare grava a concurentei, asa cum sunt descrise la art. 5 din regulament, sa nu facã obiectul înţelegerii sau sa fie practicatã în cadrul înţelegerii respective. Este suficienta existenta uneia dintre aceste restrictionari grave ale concurentei pentru ca beneficiul exceptarii pe categorii sa fie retras pentru intreaga înţelegere verticala.
Exceptarea individualã a înţelegerilor verticale conţinând astfel de restrictionari este improbabila.
Mai mult, în cazul restrictionarilor prin obiect, cum sunt cele descrise la art. 5 din regulament, nu trebuie demonstrat efectul asupra concurentei, fiind interzise per se.
(42) Restrictionarea grava a concurentei prevãzutã la art. 5 lit. a) din regulament se referã la impunerea preţului de revânzare, care este un acord sau practica concertata având ca obiect, direct ori indirect, stabilirea unui preţ de revânzare fix sau minim ori a unui nivel de preţ fix sau minim ce trebuie respectat de cãtre cumpãrãtor.
Clauzele contractuale sau practicile concertate care stabilesc în mod direct preţul de revânzare au un caracter restrictiv clar.
Impunerea preţului de revânzare se poate realiza şi în mod indirect. Exemple de acest gen sunt acordurile care fixeazã adaosul comercial, acordurile care fixeazã nivelul maxim de discount pe care un distribuitor îl poate oferi pentru un anume nivel de preţ, acordurile care conditioneaza oferirea de cãtre furnizor de rabaturi sau de rambursãri ale costurilor promotionale de respectarea de cãtre cumpãrãtor a unui nivel de preţ stabilit, acordurile care leagã preţul de revânzare fixat de preţurile de revânzare practicate de concurenţi, acordurile care prevãd ameninţãri, intimidari, avertismente, penalizãri, întârzieri sau suspendãri în livrare ori chiar rezilierea acordului în cazul nerespectãrii unui anume nivel de preţ.
Modalitãţile directe sau indirecte de impunere a preţului de revânzare devin mai eficiente atunci când sunt însoţite de mãsuri de identificare a distribuitorilor care fac reduceri de preţ, cum ar fi implementarea unui sistem de monitorizare a preţului sau obligaţia impusa comercianţilor en detail de a denunta membrii reţelei de distribuţie care deviaza de la nivelul de preţ standard. În mod similar, modalitãţile directe sau indirecte de impunere a preţului de revânzare devin mai eficiente atunci când sunt însoţite de mãsuri care reduc interesul cumpãrãtorului de a micşora preţul de revânzare, cum ar fi imprimarea pe produs, de cãtre furnizor, a preţului de revânzare recomandat sau obligarea cumpãrãtorului, de cãtre furnizor, sa aplice "clauza clientului cel mai favorizat".
Aceleaşi modalitãţi indirecte şi aceleaşi mãsuri de "sustinere" pot fi folosite pentru a face preţurile maxime sau recomandate sa acţioneze în sensul impunerii preţului de revânzare. Totuşi, lista cuprinzând preţurile recomandate sau preţurile maxime, transmisã de cãtre furnizor cumpãrãtorului, nu este consideratã în sine ca ducand la impunerea preţului de revânzare.
(43) În cazul înţelegerii de agent, comitentul stabileşte preţul de vânzare atât timp cat agentul nu devine proprietarul produselor. Totuşi, în situaţia în care un acord de agent cade sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege [a se vedea pct. (9)-(16)], o obligaţie care interzice sau restrictioneaza agentul în a-şi împãrţi comisionul, fix sau variabil, cu clientul sau se constituie în restrictionare grava a concurentei, conform art. 5 lit. a) din regulament. În consecinta, agentul trebuie sa fie liber sa micşoreze preţul plãtit efectiv de cãtre client atât timp cat aceasta nu reduce veniturile comitentului.
(44) Art. 5 lit. b) din regulament se referã la alta restrictionare grava a concurentei, constând în împãrţirea pieţei în funcţie de teritoriu sau de categoriile de clienţi. Aceasta poate lua forma unor obligaţii directe, cum ar fi obligaţia de a nu vinde anumitor categorii de clienţi sau clienţilor din anumite teritorii ori obligaţia de a transmite comenzile primite de la clienţii respectivi cãtre alţi distribuitori. De asemenea, restrictionarea poate rezulta din mãsuri indirecte având ca tinta determinarea distribuitorului de a nu vinde acestor clienţi, cum ar fi refuzul sau reducerea bonusurilor sau discounturilor, refuzul de livrare, reducerea ori limitarea volumelor furnizate la cererea aferentã teritoriului sau categoriei de clienţi alocate, ameninţãri cu rezilierea contractului ori de diminuare a profitului. Aceste practici sunt şi mai restrictive atunci când sunt folosite împreunã cu introducerea de cãtre furnizor a unui sistem de monitorizare a destinaţiei efective a produselor furnizate, cum ar fi utilizarea unor etichete sau serii diferenţiate.
Totuşi interdicţia impusa tuturor distribuitorilor, de a vinde anumitor categorii de consumatori finali, nu este privitã ca restrictionare grava a concurentei, neincadrabila în exceptare, dacã exista o justificare obiectivã referitoare la produs, cum ar fi interdicţia generalã de comercializare a substanţelor periculoase anumitor categorii de clienţi din motive de siguranta sau sãnãtate. Aceasta înseamnã ca nici furnizorul însuşi sa nu poatã sa vândã acestor categorii de clienţi. Nici obligaţia impusa revanzatorului de a afişa numele de marca al furnizorului nu este consideratã o restrictionare grava a concurentei, neincadrabila în exceptare.
(45) O prima excepţie de la restrictionarea grava a concurentei, prevãzutã la art. 5 lit. b) din regulament, consta în posibilitatea rezervatã furnizorului de a interzice clienţilor sãi direcţi vânzãrile active în teritoriile sau cãtre categoriile de clienţi pãstrate de cãtre furnizor pentru sine sau alocate exclusiv altor cumpãrãtori.
Un teritoriu sau o categorie de clienţi este alocata exclusiv dacã furnizorul convine sa vândã produsele sale numai unui distribuitor în scopul distribuirii într-un anume teritoriu sau unei anume categorii de consumatori, iar distribuitorul exclusiv este protejat impotriva vânzãrilor active ale furnizorului şi ale altor cumpãrãtori ai furnizorului în teritoriul sau sau cãtre categoria sa de clienţi. Protecţia teritoriilor sau categoriilor de clienţi alocate în exclusivitate trebuie sa permitã totuşi vânzãrile pasive în teritoriile respective sau cãtre categoriile de clienţi respectivi.
În aplicarea art. 5 lit. b) din regulament, Consiliul Concurentei caracterizeazã vânzãrile "active" şi "pasive", dupã cum urmeazã:
- vânzãri active înseamnã: abordarea activa a clienţilor individuali din teritoriile exclusive sau categoriile exclusive de clienţi ale altor distribuitori, prin vizite sau prin posta; abordarea activa a unei categorii specifice de clienţi sau a clienţilor dintr-un teritoriu exclusiv al altui distribuitor prin publicitate în mass-media sau prin alte activitãţi promotionale care se adreseazã în mod expres unei categorii de clienţi sau clienţilor din acel teritoriu; stabilirea unor facilitãţi de depozitare sau de distribuţie în teritoriul exclusiv al altui distribuitor;
- vânzãri pasive înseamnã: onorarea comenzilor nesolicitate, primite de la clienţii individuali, inclusiv livrarea produselor cãtre sau prestarea serviciilor cerute de acei clienţi. Se considera vânzare pasiva publicitatea generalã sau promovarea prin massmedia ori prin Internet care ajunge la clienţii din teritoriile exclusive sau din categoriile exclusive de clienţi ale altor distribuitori, dar care reprezintã o modalitate rezonabila de abordare a clienţilor din afarã acelor teritorii sau categorii de clienţi (de exemplu, abordarea clienţilor din teritoriile neexclusive sau din propriul teritoriu).
(46) Orice distribuitor este liber sa utilizeze Internetul pentru publicitatea sau vânzarea produselor. O restrictionare referitoare la utilizarea Internetului de cãtre distribuitor ar putea fi compatibila cu regulamentul de exceptare pe categorii numai în mãsura în care publicitatea prin Internet sau vânzãrile prin intermediul Internetului ar conduce la vânzarea activa în teritoriile exclusive sau cãtre categoriile exclusive de clienţi ale altor distribuitori. Atât timp cat un web site nu se adreseazã în mod expres clienţilor din teritoriul sau din categoria de clienţi alocate în mod exclusiv altui distribuitor, cum ar fi: utilizarea bannerelor sau hiperlegaturilor (linkurilor) cu paginile furnizorilor de Internet disponibile numai acelor clienţi alocati în mod exclusiv, web site-ul nu este considerat o forma de vânzare activa. Transmiterea, fãrã a exista solicitare în acest sens, de e-mail-uri clienţilor individuali este consideratã vânzare activa.
Aceleaşi considerente se aplica şi vânzãrilor prin intermediul cataloagelor.
În nici un caz furnizorul nu îşi poate rezerva numai pentru sine vânzarea şi/sau publicitatea pe Internet.
(47) Toate celelalte excepţii de la interdicţia prevãzutã la art. 5 lit. b) din regulament permit restrictionarea atât a vânzãrilor pasive, cat şi a celor active. Astfel este permisã restrictia impusa comerciantului angro de a vinde cãtre consumatorii finali, restrictia impusa unui distribuitor desemnat într-un sistem de distribuţie selectiva de a vinde cãtre distribuitori neautorizati, indiferent de nivelul de comercializare, pe pieţe în care opereazã astfel de sisteme de distribuţie, precum şi restrictia impusa cumpãrãtorului de pãrţi componente, achiziţionate în scopul prelucrãrii, de a le revinde unor concurenţi ai furnizorului.
Termenul pãrţi componente include orice produs intermediar, iar termenul prelucrare se referã la utilizarea oricãrui input în scopul producerii de bunuri.
(48) Prevederea art. 5 lit. c) din regulament se referã la faptul ca intermediarii dintr-un sistem de distribuţie selectiva nu pot fi restrictionati în ceea ce priveşte utilizatorii sau agenţii comerciali ai utilizatorilor cãrora le pot vinde produsele. De asemenea, intermediarii sunt liberi sa îşi facã publicitate şi sa vândã prin Internet.
Totuşi, intermediarii pot fi restrictionati în ceea ce priveşte locul de desfãşurare a activitãţii. Dacã magazinul acestuia este mobil, intermediarului i se poate stabili un teritoriu în afarã cãruia nu poate opera.
Distribuţia selectiva poate fi combinata cu distribuţia exclusiva, cu condiţia ca vânzãrile active şi pasive sa nu fie restrictionate.
(49) Prevederea art. 5 lit. d) din regulament exclude de la exceptare înţelegerea care are ca obiect, direct sau indirect, interzicerea sau limitarea vânzãrilor, active sau pasive, de produse care fac obiectul acordului dintre distribuitorii selecţionaţi. În consecinta, distribuţia selectiva nu poate fi combinata cu restrictionari verticale care obliga distribuitorii sa cumpere produsele ce fac obiectul contractului dintr-o sursa unica, cum ar fi cumpãrarea exclusiva. De asemenea, în cadrul sistemului de distribuţie selectiva, comercianţilor angro desemnaţi nu li se pot impune restrictii cu privire la vânzãrile de produse cãtre comercianţii en detail desemnaţi.
(50) Prevederea art. 5 lit. e) din regulament exclude de la exceptare o înţelegere între un producãtor de pãrţi componente şi un cumpãrãtor care le utilizeazã la fabricarea propriilor produse (fabricant de produse originale), prin care se restrictioneaza sau se limiteazã, direct ori indirect, vânzãrile producãtorului de pãrţi componente cãtre consumatorii finali sau furnizorii de reparaţii ori service. Restrictionarile indirecte se referã la restrictionarea furnizorului de pãrţi componente în furnizarea informaţiilor tehnice şi a echipamentelor speciale necesare utilizãrii pãrţilor componente de cãtre consumatorii finali sau furnizorii de reparaţii ori de service.
Totuşi, înţelegerea poate restrictiona furnizarea pãrţilor componente cãtre furnizorii de reparaţii sau de alte servicii aleşi de cãtre fabricantul produselor originale pentru repararea şi service la propriile produse, asigurându-se astfel libertatea fabricantului produselor originale de a obliga propria reţea de reparaţii şi service sa cumpere pãrţile componente de la acesta.

4. Restrictionari verticale neexceptate prin încadrare în categoria definitã la art. 4 alin. (1) din regulament
(51) Chiar în cazul în care cota de piata nu depãşeşte pragul de 30%, restrictionarile prevãzute la art. 6 din regulament nu sunt acoperite de categoria definitã la art. 4 alin. (1) din regulament, fãrã a afecta exceptarea celorlalte restrictionari verticale conţinute de înţelegere prin încadrare în categoria definitã.
(52) Prima restrictionare se referã la obligaţia de nonconcurenta, în cazul în care aceasta are durata nelimitatã sau care depãşeşte 5 ani. Prin urmare, obligaţia de nonconcurenta este exceptatã în cazul în care aceasta este limitatã la maximum 5 ani, reînnoirea obligaţiei necesita acordul explicit al ambelor pãrţi şi cumpãrãtorul nu este împiedicat prin diverse modalitãţi, cum ar fi rambursarea unui împrumut acordat de furnizor cumpãrãtorului, sa renunţe în mod efectiv la obligaţia de nonconcurenta la sfârşitul perioadei de 5 ani.
(53) A doua excludere de la exceptare, prevãzutã la art. 6 lit. b) din regulament, se referã la obligaţia de nonconcurenta ulterioara terminãrii înţelegerii.
(54) A treia excludere de la exceptare, prevãzutã la art. 6 lit. c) din regulament, se referã la vânzarea produselor concurente printr-un sistem de distribuţie selectiva. Prin aceasta excludere se urmãreşte evitarea situaţiei în care un numãr de furnizori utilizând aceleaşi puncte de desfacere (magazine selective) impiedica un anume concurent sau anumiti concurenţi sa utilizeze aceste puncte de desfacere pentru distribuţia propriilor produse (excluderea furnizorului concurent care poate fi o practica de boicot colectiv).

CAP. 4
Politica de abordare a cazurilor individuale

Pentru evaluarea cazurilor individuale, Consiliul Concurentei va adopta cu privire la restrictionarile verticale o abordare economicã în aplicarea art. 5 din lege. Acest lucru va limita domeniul de aplicare a art. 5 la agenţii economici care deţin o anumitã putere de piata, iar concurenta inter-marca este insuficienta. În aceste cazuri protecţia concurentei inter- şi intra-marca devine importanta pentru asigurarea eficientei şi a beneficiilor pentru consumatori.

1. Cadrul de analiza
1.1. Efectele negative ale restrictionarilor verticale
(55) Efectele negative asupra pieţei, induse de restrictionarile verticale, pe care <>Legea concurentei nr. 21/1996 urmãreşte sa le previnã, sunt urmãtoarele:
a) obstructionarea altor furnizori sau a altor cumpãrãtori prin ridicarea de bariere la intrarea pe piata;
b) reducerea concurentei inter-marca dintre agenţii economici care opereazã pe o piata, incluzând facilitarea înţelegerilor secrete ilegale dintre furnizori sau cumpãrãtori; termenul înţelegere secreta ilegala se referã atât la înţelegerea secreta expresã, cat şi la înţelegerea tacitã (comportament paralel constient);
c) reducerea concurentei intra-marca între distribuitorii aceleiaşi mãrci.

1.2. Efectele pozitive ale restrictionarilor verticale
(56) Este important sa se recunoascã faptul ca restrictionarile verticale au adeseori efecte pozitive, mai ales prin promovarea concurentei nelegate de preţ şi îmbunãtãţirea calitãţii serviciilor.
Dacã un agent economic nu are putere pe piata, poate sa incerce sa îşi mãreascã profiturile prin optimizarea proceselor de fabricaţie şi distribuţie, cu ajutorul restrictionarilor verticale.
(57) Fãrã pretenţia de a alcãtui o lista exhaustiva, urmãtoarele avantaje pot justifica aplicarea anumitor restrictionari verticale:
a) rezolvarea problemei "pasagerului clandestin"
Un distribuitor poate profita de eforturile de promovare ale altui distribuitor, problema frecvent intalnita la nivelul comercializãrii angro şi en detail. Distribuţia exclusiva sau restrictionari similare pot fi utile în evitarea acestei probleme.
Problema "pasagerului clandestin" poate aparea şi între furnizori; dacã un furnizor investeste în promovare la nivelul cumpãrãtorului, în general la nivelul comercializãrii en detail, acest fapt poate atrage clienţi şi pentru concurenta.
Restrictionarile de tipul clauzei de nonconcurenta ajuta la depãşirea problemei "pasagerului clandestin".
Problema "pasagerului clandestin" trebuie sa fie realã. Aceasta poate aparea între cumpãrãtori numai la serviciile prevanzare, nu şi la serviciile postvanzare. Produsul trebuie sa fie relativ nou sau complex din punct de vedere tehnic, deoarece, în caz contrar, clientul îşi cunoaşte deja preferintele pe baza achiziţiilor anterioare.
De asemenea, valoarea produsului trebuie sa fie rezonabil de mare, altfel nu este atractiv pentru client sa meargã la un magazin pentru informaţii şi la altul pentru a cumpara.
Problema "pasagerului clandestin" între furnizori se limiteazã la anumite situaţii specifice, şi anume la cazurile în care promovarea are loc pe amplasamentul cumpãrãtorului şi este generica, nu axata pe o anumitã marca;
b) "deschiderea sau pãtrunderea pe pieţe noi"
Dacã un producãtor doreşte sa între pe o piata geograficã noua, acest fapt poate implica "investiţii iniţiale" speciale ale distribuitorului pentru a impune marca pe piata. Pentru a convinge un distribuitor local sa facã aceste investiţii este oportun sa se ofere protecţie teritorialã distribuitorului, astfel încât acesta sa îşi poatã recupera investiţia prin stabilirea, în mod temporar, a unui preţ mai mare;
c) aspecte privind "evitarea problemei <<pasagerului clandestin>> în faza de promovare a unui nou produs"
În unele sectoare anumiti comercianţi en detail au reputaţia de a oferi numai produse "de calitate". În acest caz, vânzarea prin intermediul acestor comercianţi en detail poate fi vitala pentru introducerea unui produs nou. Dacã, în faza iniţialã, producãtorul nu îşi poate limita vânzãrile la magazinele de prim rang, acesta risca sa fie subclasat, iar introducerea produsului pe piata poate esua. Aceasta înseamnã ca exista motive pentru admiterea pe o perioada limitatã a unei restrictionari, cum ar fi distribuţia exclusiva sau selectiva. Durata acestei restrictionari trebuie sa fie suficienta pentru introducerea pe piata a unui produs nou, dar nu atât de mare încât sa obstructioneze rãspândirea pe scara larga a produsului respectiv;
d) asa-numita "problema a investiţiilor specifice unui singur client"
Uneori exista investiţii specifice unui client, care trebuie fãcute fie de furnizor, fie de cumpãrãtor, cum ar fi echipamentele speciale sau instruirea de specialitate. Este cazul unui producãtor de pãrţi componente care trebuie sa construiascã utilaje şi unelte noi pentru a satisface o anume cerinta a unui client al sau. Investitorul nu poate angaja investiţia respectiva înaintea stabilirii unor angajamente specifice de furnizare.
Facem precizarea ca, în primul rând, investiţia trebuie sa fie specifica clientului respectiv. Investiţia facuta de furnizor/cumpãrãtor este consideratã specifica clientului dacã, dupã încetarea relaţiilor contractuale cu acel client, aceasta nu poate fi utilizata de cãtre furnizor/cumpãrãtor pentru alte activitãţi comerciale şi nu poate fi vândutã decât cu o pierdere semnificativã. În al doilea rând, aceasta trebuie sa fie o investiţie pe termen lung, nerecuperabila pe termen scurt. În al treilea rând, investiţia trebuie sa fie asimetrica; adicã o parte la acord investeste mai mult decât cealaltã parte. Dacã aceste condiţii sunt îndeplinite, exista motivatie temeinica pentru practicarea unei restrictionari verticale pe durata necesarã amortizarii investiţiei. Restrictionarea verticala corespunzãtoare poate fi de tipul "clauzei de nonconcurenta" sau de tipul "impunerii cantitãţii" în cazul în care investiţia este facuta de cãtre furnizor, şi de tipul distribuţiei exclusive, alocãrii exclusive a clienţilor sau furnizarii exclusive, în cazul în care investiţia este facuta de cãtre cumpãrãtor;
e) "problema investiţiilor specifice transferului unui know-how substanţial"
O data furnizat, know-how nu poate fi recuperat, iar furnizorul know-how poate nu doreşte ca acesta sa fie utilizat pentru sau de cãtre concurenta. Dacã know-how nu a fost disponibil imediat cumpãrãtorului şi este substanţial şi indispensabil functionarii acordului, un astfel de transfer poate justifica o restrictionare de tipul "clauze de nonconcurenta";
f) "economia de scara în distribuţie"
Pentru a beneficia de economii de scara şi, prin aceasta, de un preţ cu amãnuntul mai scãzut la produsul sau, producãtorul poate dori sa îşi concentreze revânzarea produselor printr-un numãr limitat de distribuitori. În acest scop acesta poate utiliza distribuţia exclusiva, impunerea cantitãţii sub forma obligaţiei de a cumpara o cantitate minima, distribuţia selectiva conţinând o astfel de cerinta sau cumpãrarea exclusiva;
g) "imperfectiunile pieţei de capital"
Furnizorii obisnuiti de capital (bãncile, pieţele de capital) pot asigura capital sub nivelul optim dacã deţin informaţii imperfecte despre calitatea împrumutatului sau dacã nu exista o baza adecvatã de garantare a creditului. Cumpãrãtorul sau furnizorul poate deţine informaţii mai bune şi poate, printr-o relatie de exclusivitate, sa obţinã garanţii suplimentare pentru investiţie. Dacã furnizorul oferã creditul cumpãrãtorului, poate impune acestuia o clauza de nonconcurenta sau o clauza de impunere a cantitãţii. Dacã cumpãrãtorul acorda creditul furnizorului, el îi poate impune acestuia restrictionari de tipul vânzare exclusiva sau impunere a cantitãţii;
h) "uniformitatea şi standardizarea calitãţii"
O restrictionare verticala poate duce la creşterea vânzãrilor prin crearea unei imagini de marca şi, în acest fel, la creşterea atractivitatii produsului pentru consumatorul final, impunandu-se un anume grad de uniformitate şi standardizare a calitãţii la nivelul distribuitorilor. Aceasta se poate regasi în cazul distribuţiei selective şi francizei.
(58) Exista un grad mare de substituibilitate între diversele restrictionari verticale, şi anume aceeaşi problema de ineficienta poate fi rezolvatã prin restrictionari verticale diferite. Acest lucru este important atât timp cat efectele negative asupra concurentei diferã de la o restrictionare verticala la alta şi joaca un rol important în cazul discutarii indispensabilitatii unei restrictionari verticale în conformitate cu art. 5 alin. 2 din lege.

1.3. Reguli generale de evaluare a restrictionarilor verticale
(59) În evaluarea restrictionarilor verticale din perspectiva politicii concurentiale, se pot formula unele reguli generale:
a) pentru majoritatea restrictionarilor verticale pot aparea probleme numai dacã concurenta inter-marca este insuficienta, şi anume dacã exista o anumitã putere pe piata la nivelul furnizorului sau al cumpãrãtorului ori al ambilor. Prin putere pe piata se înţelege capacitatea de a practica preţuri superioare nivelului care ar rezulta din jocul concurentei şi, cel puţin pe termen scurt, de a obţine profituri peste limitele normale. Dacã pe o piata neconcentrata exista mulţi agenţi economici concurenţi, se poate presupune ca restrictionarile verticale exceptabile de la interdicţia prevãzutã la art. 5 alin. (1) din lege nu vor avea efecte negative apreciabile. O piata este consideratã neconcentrata dacã indicele HHI*) este sub 1.000;

────────────
*) Indicele Herfindahl-Hirshman (HHI) se calculeazã prin însumarea patratelor cotelor individuale de piata ale tuturor agenţilor economici care activeazã pe piata relevanta în cauza.

b) în general restrictionarile verticale care reduc concurenta inter-marca sunt mai dãunãtoare decât restrictionarile verticale care reduc concurenta intra-marca. De exemplu, obligaţiile de nonconcurenta vor avea efecte negative mai pregnante decât distribuţia exclusiva;
c) în lipsa unei concurente inter-marca suficiente, restrictionarile verticale din categoria distribuţiei limitative (un producãtor vinde doar unuia sau unui numãr limitat de distribuitori) pot restrânge semnificativ opţiunile disponibile consumatorilor. Acestea sunt mai dãunãtoare în cazul în care distribuitori mai eficienti sau distribuitori având forme diferite de distribuţie sunt eliminati. Acest lucru poate reduce inovatia în domeniul distribuţiei şi poate obstructiona consumatorii în obţinerea anumitor servicii ori combinatii servicii-preţ oferite de distribuitorii în cauza;
d) în general înţelegerile exclusive sunt mai dãunãtoare pentru concurenta decât înţelegerile neexclusive. Prin conţinutul acestora sau prin efectele practice ale acestora înţelegerile exclusive determina una dintre pãrţi sa îndeplineascã toate cerinţele celeilalte pãrţi;
e) în general restrictionarile verticale convenite pentru produsele şi serviciile fãrã nume de marca sunt mai puţin dãunãtoare decât restrictionarile care privesc distribuţia produselor şi serviciilor cu nume de marca. Marca de comerţ ajuta la diferentierea produselor şi reduce substituibilitatea acestora, conducand la o elasticitate redusã a cererii şi la posibilitãţi sporite de creştere a preţului.
În categoria produselor şi serviciilor fãrã nume de marca putem încadra şi produsele, şi serviciile intermediare. În plus, agenţii economici care cumpara produse sau servicii intermediare au departamente specializate care monitorizeazã evoluţia ofertei. Deoarece ei efectueazã tranzacţii mari, costurile cercetãrii în vederea achiziţiei nu sunt prohibitive. În concluzie, pierderea concurentei intra-marca este mai puţin importanta la nivelul produselor intermediare;
f) în general combinatiile de restrictionari verticale agraveazã efectele negative.
Cu toate acestea, unele combinatii de restrictionari verticale sunt mai bune pentru concurenta decât utilizarea separatã a acestora. Astfel, într-un sistem de distribuţie exclusiva distribuitorul poate fi tentat sa creascã preţul produselor în condiţiile în care concurenta intra-marca este redusã. Recurgerea la impunerea cantitãţii sau recomandarea unui preţ maxim de revânzare poate limita aceste cresteri de preţ;
g) posibilele efecte negative ale restrictionarilor verticale se consolideaza dacã mai mulţi furnizori şi cumpãrãtorii acestora îşi comercializeazã produsele şi serviciile în mod asemãnãtor. Aceste asa-numite efecte cumulative pot constitui o problema în diverse sectoare;
h) cu cat restrictionarea verticala este legatã într-o mãsura mai mare de transferul de know-how, cu atât exista mai multe motive de a sconta pe creşterea în eficienta şi cu atât este mai necesarã restrictionarea verticala pentru protejarea know-how transferat sau a investiţiilor angajate;
i) anumite restrictionari verticale sunt justificabile în mãsura în care acestea sunt legate de investiţiile specifice respective.
Durata justificatã va depinde de timpul necesar amortizarii investiţiei.

1.4. Metodologie de analiza
În evaluarea cazurilor care depãşesc pragul de 30% Consiliul Concurentei va face o analiza completa din punct de vedere concurential, şi anume va evalua gradul de restrictionare a concurentei sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege şi mãsura în care sunt îndeplinite condiţiile de exceptare prevãzute la art. 5 alin. (2) din lege.

1.4.1. Factori relevanti în evaluarea gradului de restrictionare a concurentei sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege
(60) Factori importanti în evaluarea gradului de restrictionare a concurentei sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege sunt:
● poziţia pe piata a furnizorului;
● poziţia pe piata a concurenţilor;
● poziţia pe piata a cumpãrãtorului;
● barierele la intrarea pe piata;
● maturitatea pieţei;
● nivelul de comercializare;
● natura produsului;
● alţi factori.
(61) Importanta unui factor individual poate diferi de la caz la caz şi este determinata de toţi ceilalţi factori. De exemplu, o cota de piata mare a furnizorului este de obicei un bun indicator al puterii pe piata, dar, în cazul în care barierele la intrarea pe piata sunt mici, aceasta poate sa nu mai indice putere de piata. De aceea nu pot fi prevãzute reguli stricte referitoare la importanta factorilor individuali.
Cu toate acestea, se pot preciza urmãtoarele:
● Poziţia pe piata a furnizorului
(62) Poziţia pe piata a furnizorului este stabilitã, în primul rând, de cota de piata detinuta de acesta pe piata relevanta, a produsului şi geograficã. Cu cat cota de piata este mai mare, cu atât puterea sa de piata va fi mai mare. Poziţia pe piata a furnizorului este consolidata de anumite avantaje concurentiale fata de ceilalţi agenţi economici. Un avantaj concurential se poate concretiza în avantajul "primului venit" pe piata (care are amplasamentul cel mai bun etc.), în deţinerea de brevete importante şi/sau de tehnologii superioare, în deţinerea poziţiei de marca-lider sau a unui portofoliu superior.
● Poziţia pe piata a concurenţilor
(63) Aceiaşi indicatori, respectiv cota de piata şi posibilele avantaje concurentiale, se utilizeazã pentru a stabili poziţia pe piata a concurenţilor. Cu cat numãrul şi puterea pe piata a concurenţilor existenţi sunt mai mari, cu atât este mai mic riscul ca furnizorul sau cumpãrãtorul sa aibã capacitatea de a închide piata şi cu atât este mai mic riscul de reducere a concurentei intermarca. Totuşi, riscul de aparitie a înţelegerilor secrete ilegale creste pe o piata în care numãrul concurenţilor este mic, iar poziţiile lor pe piata (mãrime, costuri, potenţial pentru cercetaredezvoltare etc.) sunt similare. În general, cotele de piata care fluctueaza sau se modifica rapid indica o concurenta intensa.
● Poziţia pe piata a cumpãrãtorului
(64) Puterea de cumpãrare deriva din poziţia pe piata a cumpãrãtorului. Primul indicator al puterii de cumpãrare este cota de piata detinuta de cumpãrãtor pe piata achiziţiilor. Aceasta cota reflecta importanta cererii sale pentru furnizorii posibili. Alţi indicatori se axeaza pe poziţia cumpãrãtorului pe piata revanzarilor pe care activeazã, incluzând caracteristici ca rãspândirea geograficã mare a punctelor sale de desfacere, mãrcile proprii ale cumpãrãtorului/distribuitorului şi imaginea perceputã de consumatorii finali. Efectul puterii de cumpãrare asupra efectelor anticoncurentiale posibile nu este acelaşi în cazul diferitelor restrictionari verticale. Puterea de cumpãrare poate creste efectele negative mai ales în cazul restrictionarilor implicate de categorii, cum ar fi vânzarea exclusiva, distribuţia exclusiva şi distribuţia selectiva cantitativã.
● Bariere la intrare
(65) Barierele la intrare se mãsoarã prin capacitatea agenţilor economici existenţi de a-şi mari preţul peste nivelul concurentei - de obicei peste valoarea minima a costurilor totale medii ale diversilor agenţi economici - şi de a realiza profituri exagerate fãrã ca aceste profituri sa atragã intrari pe piata. În lipsa barierelor la intrare, intrãrile facile şi rapide ar elimina aceste profituri. Barierele la intrare pe piata pot fi considerate joase în mãsura în care intrãrile efective, care ar impiedica sau ar eroda profiturile exagerate, sunt realizabile într-un an sau doi.
(66) Barierele la intrare pot fi consecinta unor factori diversi, cum ar fi: economiile de scara şi de scop (de diversitate); actele normative, mai ales în situaţia în care acestea prevãd drepturi exclusive, ajutoare de stat, tarife de import; drepturile de proprietate intelectualã; proprietatea asupra resurselor limitate din considerente naturale; facilitãţile esenţiale; avantajul primului venit pe piata şi loialitatea fata de marca a consumatorilor, creata de publicitatea intensiva. Restrictionarile verticale şi integrarea pe verticala pot acţiona şi ca bariere la intrare, ingreunand accesul la piata şi obstructionand concurentii (potenţiali).
(67) Unii dintre factorii de mai sus ar putea fi consideraţi bariere la intrarea pe piata în mãsura în care aceştia sunt legaţi de costurile de intrare irecuperabile. Costurile de intrare irecuperabile sunt acele costuri angajate pentru a pãtrunde sau a deveni activ pe o piata, dar care se pierd atunci când agentul economic pãrãseşte piata respectiva. Costurile publicitãţii - de asigurare a loialitatii consumatorului - sunt costuri de intrare irecuperabile, cu excepţia situaţiei în care, la ieşirea de pe piata respectiva, agentul economic ar putea sa îşi vândã numele de marca sau sa îl foloseascã în alta parte fãrã pierderi. Cu cat sunt mai multe costuri irecuperabile, cu atât agenţii economici interesaţi de intrarea pe piata trebuie sa cantareasca mai atent riscurile implicate, iar agenţii economici existenţi vor fi mai interesaţi în a face fata concurentei, în contextul în care este mai costisitor (din cauza costurilor irecuperabile) pentru agenţii economici existenţi sa pãrãseascã piata. În situaţia în care distribuitorii sunt legaţi de un producãtor printr-o clauza de nonconcurenta, efectul de închidere a pieţei va fi mai puternic dacã stabilirea distribuitorilor proprii impune costuri de intrare irecuperabile pentru potentialii intranti.
(68) În general intrarea presupune costuri de intrare irecuperabile, mai mici sau mai mari. În consecinta, concurenta existenta va cantari mai mult în evaluarea unui caz decât concurenta potenţiala.
● Maturitatea pieţei
(69) O piata matura este acea piata care exista de un anumit timp, în care tehnologiile utilizate sunt bine cunoscute şi rãspândite şi nu se schimba prea mult, în care nu exista inovaţii majore în ceea ce priveşte marca comercialã şi în care cererea este relativ stabilã sau în declin. Pe astfel de pieţe efectele negative sunt mai probabile decât pe pieţele mai dinamice.
● Nivelul de comercializare
(70) Nivelul de comercializare face distincţia între produsele şi serviciile intermediare şi produsele şi serviciile finale. Asa cum s-a indicat anterior, efectele negative sunt mai puţin probabile la nivelul produselor şi serviciilor intermediare.
● Natura produsului
(71) Natura produsului este importanta, mai ales în cazul produselor finale, în evaluarea atât a efectelor negative, cat şi a celor pozitive. În evaluarea posibilelor efecte negative este important dacã produsele de pe piata sunt omogene sau eterogene, dacã produsul este scump, necesitand o mare parte a bugetului consumatorului, sau ieftin şi dacã produsul este o achiziţie cu grad mic de repetabilitate ori este o achiziţie uzualã. Este mai probabil ca restrictionarile verticale sa aibã efecte negative dacã produsul are un grad de eterogenitate mai ridicat, este mai puţin costisitor şi se încadreazã în categoria achiziţiilor cu grad mic de repetabilitate.
● Alţi factori
(72) În evaluarea anumitor restrictionari pot fi luati în considerare şi alţi factori. Printre aceştia se numara efectul cumulativ (adicã acoperirea pieţei cu acorduri similare), durata înţelegerilor, mãsura în care înţelegerea este "impusa" (în mare mãsura, doar una dintre pãrţi este subiectul restrictionarilor sau obligaţiilor) ori "negociata" (ambele pãrţi accepta restrictionarile sau obligaţiile), cadrul legislativ şi comportamentul care poate indica sau facilita înţelegeri secrete ilegale (cum ar fi dirijarea preţului, modificãri de preţ anunţate în avans şi discuţii despre preţul "corect"), rigiditatea preţului ca rãspuns la excesul de capacitate din piata, discriminarea prin preţ şi comportamentul
anticoncurential anterior.

1.4.2. Factori relevanti pentru evaluarea înţelegerilor verticale, conform art. 5 alin. (2) din lege
(73) Exista 5 condiţii cumulative de aplicare a art. 5 alin. (2) [toate condiţiile enumerate la lit. a)-d) şi una dintre condiţiile enumerate la lit. e)], dupã cum urmeazã:
a) efectele pozitive prevaleazã asupra celor negative sau sunt suficiente pentru a compensa restrangerea concurentei provocate de respectivele înţelegeri, decizii de asociere sau practici concertate;
b) beneficiarilor sau consumatorilor li se asigura un avantaj corespunzãtor celui realizat de cãtre pãrţile la respectiva înţelegere, decizie de asociere sau practica concertata;
c) eventualele restrangeri ale concurentei sunt indispensabile pentru obţinerea avantajelor scontate, iar prin respectiva înţelegere, decizie de asociere sau practica concertata pãrţilor nu li se impun restrictii care nu sunt necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la lit. e);
d) respectiva înţelegere, decizie de asociere sau practica concertata nu da agenţilor economici sau asociaţiilor de agenţi economici posibilitatea de a elimina concurenta de pe o parte substantiala a pieţei produselor sau serviciilor la care se referã;
e) înţelegerea, decizia de asociere sau practica concertata în cauza contribuie sau poate contribui în mod semnificativ la:
- ameliorarea producţiei sau distribuţiei de produse, executãrii de lucrãri ori prestãrilor de servicii;
- promovarea progresului tehnic sau economic, îmbunãtãţirea calitãţii produselor şi serviciilor;
- întãrirea poziţiilor concurentiale ale întreprinderilor mici şi mijlocii pe piata interna;
- creşterea gradului de competitivitate a produselor, lucrãrilor şi serviciilor româneşti pe piata externa;
- practicarea în mod durabil a unor preţuri substanţial mai reduse pentru consumatori.

2. Analiza restrictionarilor verticale specifice
În prezenta secţiune sunt analizate cele mai uzuale restrictionari verticale sau combinatii de restrictionari verticale. Analiza de mai jos se aplica înţelegerilor verticale care nu beneficiazã de exceptare prin încadrare în categoria definitã la art. 4 alin. (1) din regulament şi pentru care se solicita dispensa de exceptare individualã în condiţiile "Regulamentului pentru aplicarea prevederilor <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurentiale", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997.

2.1. Exclusivitate de marca
(74) O înţelegere de nonconcurenta se bazeazã pe o obligaţie sau o schema de stimulare prin care cumpãrãtorul este determinat sa îşi achizitioneze practic tot necesarul de produse aparţinând unei anume pieţe relevante de la un singur furnizor. Aceasta nu presupune doar obligaţia cumpãrãtorului de a cumpara numai de la furnizor şi direct de la acesta, ci obligaţia cumpãrãtorului de a nu achizitiona, de a nu revinde sau de a nu utiliza produse ori servicii concurente. Eventualele riscuri pentru concurenta sunt închiderea pieţei pentru furnizorii concurenţi şi pentru furnizorii potenţiali, facilitarea înţelegerilor secrete ilegale între furnizori în cazul reţelelor paralele de restrictionari similare şi diminuarea concurentei inter-marca la nivelul punctelor de desfacere, în cazul în care cumpãrãtorul este un comerciant en detail. Toate cele 3 efecte restrictive au impact direct asupra concurentei inter-marca.
(75) "Poziţia pe piata furnizorului" este de importanta majorã în evaluarea eventualelor efecte anticoncurentiale ale obligaţiei de nonconcurenta. În general acest tip de obligaţie este impus de cãtre furnizor, iar furnizorul are înţelegeri asemãnãtoare şi cu alţi cumpãrãtori.
(76) Nu numai poziţia pe piata a furnizorului este importanta, ci şi întinderea şi durata obligaţiei de nonconcurenta. Eventualitatea închiderii pieţei creste pe mãsura ce acoperirea în timp şi în spaţiu a obligaţiilor de nonconcurenta este mai mare. În principiu, obligaţiile de nonconcurenta convenite între agenţi economici fãrã poziţie dominanta, pe o perioada mai mica de un an, nu sunt considerate ca având efecte anticoncurentiale apreciabile sau efecte negative nete. Obligaţiile de nonconcurenta convenite între agenţi economici fãrã poziţie dominanta, pentru o perioada cuprinsã între 1 şi 5 ani, necesita o evaluare adecvatã a efectelor pro- şi anticoncurentiale. Obligaţiile de nonconcurenta mai lungi de 5 ani nu pot fi considerate indispensabile pentru obţinerea avantajelor scontate sau avantajele nu sunt suficiente pentru a compensa efectul lor de obstructionare, pentru majoritatea tipurilor de investiţii. Agenţii economici aflaţi în poziţie dominanta nu pot impune cumparatorilor obligaţii de nonconcurenta decât în cazul în care pot justifica aceasta practica comercialã în contextul art. 6 din lege.
(77) În evaluarea puterii de piata a furnizorului este importanta "poziţia pe piata a concurenţilor sãi". Nu se asteapta efecte anticoncurentiale apreciabile atât timp cat concurentii sunt suficient de numerosi şi puternici. Închiderea pieţei pentru concurentii potenţiali poate sa apara în cazul în care o serie de furnizori mari încheie acorduri de nonconcurenta cu un numãr semnificativ de cumpãrãtori de pe piata relevanta (efectul cumulativ). Aceasta este o alta situaţie în care acordurile de nonconcurenta pot facilita înţelegeri secrete ilegale între furnizori.
(78) Nu exista probabilitatea apariţiei unor efecte anticoncurentiale (individuale sau cumulative) în cazurile în care cota de piata a celui mai mare furnizor este sub 30% şi cotele de piata ale primilor 5 furnizori ca importanta (rata de concentrare RC 5) este sub 50%. Dacã un concurent potenţial nu poate intra pe piata în condiţii de profitabilitate, acest lucru este probabil sa fie determinat de alţi factori decât obligaţiile de nonconcurenta, cum ar fi preferintele consumatorilor.
(79) "Barierele la intrare" sunt importante pentru a stabili existenta unei inchideri reale a pieţei. Este improbabil ca închiderea pieţei sa reprezinte o problema realã, atât timp cat este relativ uşor pentru furnizorii concurenţi sa îşi asigure cerere noua sau alternativa pentru produsele lor. În cele mai multe situaţii exista bariere la intrare atât la nivelul producţiei, cat şi la nivelul distribuţiei.
(80) "Puterea de contracarare" este relevanta deoarece cumpãrãtorii puternici nu vor renunţa uşor la posibilitatea de a achizitiona produse şi servicii concurente. Închiderea pieţei care nu se bazeazã pe eficienta şi care are efecte dãunãtoare asupra consumatorilor finali reprezintã un risc, în special în cazul cumparatorilor dispersati. Totuşi, încheierea unor acorduri de nonconcurenta cu marii cumpãrãtori poate avea un efect puternic de închidere a pieţei.
(81) În cele din urma, este relevant pentru efectul de închidere a pieţei şi "nivelul de comercializare". Închiderea pieţei este mai puţin probabila în cazul unui produs intermediar. Cu toate acestea, un efect serios de închidere a pieţei pentru concurentii actuali sau potenţiali poate aparea chiar sub nivelul de dominanta în cazul efectului cumulativ. Dacã furnizorul are poziţie dominanta, orice obligaţie de a cumpara produsele numai sau în principal de la respectivul furnizor poate conduce cu usurinta la efecte semnificative de închidere a pieţei. Riscul obstructionarii altor concurenţi creste cu atât mai mult cu cat dominanta este mai puternica.
(82) Dacã acordul priveşte furnizarea unui produs final la nivel angro, mãsura în care poate aparea o problema de concurenta sub nivelul de dominanta depinde în mare parte de tipul comercializãrii angro şi de barierele la intrare existente la nivelul comercializãrii angro. Nu exista riscul real de închidere a pieţei dacã producãtorii concurenţi îşi pot crea uşor propriile structuri de comercializare angro. Nivelul mic al barierelor la intrare depinde parţial de tipul comercializãrii angro, în sensul în care comercianţii angro sunt sau nu sunt eficienti comercializand numai produsul care face obiectul acordului ori dacã aceştia sunt mai eficienti comercializand o gama larga de produse.
În acest ultim caz nu este eficient pentru un producãtor care comercializeazã numai un produs sa îşi creeze propria structura de comercializare angro. Astfel, efecte anticoncurentiale pot aparea şi sub nivelul de dominanta. În plus, pot aparea şi probleme de efect cumulativ dacã o serie de furnizori angajeazã majoritatea comercianţilor angro disponibili.
(83) În cazul produselor finale închiderea pieţei este mai probabila la nivelul comercializãrii en detail, având în vedere barierele la intrare semnificative pentru majoritatea producãtorilor de creare a propriilor puncte de comercializare en detail doar pentru produsele lor. În plus, înţelegerile de nonconcurenta la nivelul comercializãrii en detail pot conduce la reducerea concurentei inter-marca din magazine. Din aceste motive pot aparea efecte anticoncurentiale semnificative la nivelul comercializãrii en detail a produselor finale, cu evaluarea tuturor factorilor relevanti, dacã un furnizor fãrã dominanta restrictioneaza 30% sau mai mult din piata relevanta. Pentru un agent economic aflat în poziţie dominanta, chiar şi restrictionarea unei pãrţi modeste de piata poate conduce la efecte anticoncurentiale semnificative.
(84) În anumite sectoare comercializarea a mai mult de o marca în aceeaşi locatie se poate dovedi dificila, caz în care problemele legate de închiderea pieţei pot fi remediate prin limitarea duratei efective a înţelegerilor.
(85) Clauza prin care cumpãrãtorul este obligat sa anunţe orice oferta mai buna şi care îi permite acestuia sa accepte cealaltã oferta numai dacã furnizorul nu îşi ajusteaza propria oferta poate avea acelaşi efect ca şi obligaţia de nonconcurenta, mai ales când cumpãrãtorul trebuie sa dezvaluie numele celui care face oferta mai buna. În plus, creşterea transparenţei pieţei poate facilita înţelegerile secrete ilegale dintre furnizori. Clauza de mai sus poate acţiona şi ca impunere a cantitãţii. Impunerea cantitãţii pentru cumpãrãtor este o forma mai slabã de nonconcurenta, dacã stimulentele sau obligaţiile convenite între furnizor şi cumpãrãtor îl determina pe acesta din urma sa-şi concentreze în mare mãsura achiziţiile cãtre un singur furnizor. Impunerea cantitãţii se poate concretiza în solicitarea de achiziţii minime sau în plata diferenţiatã prin intermediul schemelor de rabat la cantitate, schemelor de rabat pentru fidelitate sau al tarifului compus (tarif fix plus un comision per unitate). Impunerea cantitãţii pentru cumpãrãtor va avea aceleaşi efecte de închidere a pieţei ca şi obligaţia de nonconcurenta, dar într-o mãsura mai mica decât cea din urma. Evaluarea acestor forme va depinde de efectul lor asupra pieţei.
(86) Dacã din evaluare se contureaza efecte anticoncurentiale apreciabile, exceptarea în baza art. 5 alin. (2) din lege este posibila numai dacã furnizorul nu se afla în poziţie dominanta. În cazul obligaţiilor de nonconcurenta sunt relevante avantajele descrise la pct. (57) lit. a) - Problema "pasagerului clandestin", lit. d) - "Problema investiţiilor specifice unui singur client", lit. e) "Problema investiţiilor specifice transferului unui know-how substanţial" şi lit. g) - "Imperfectiunile pieţei de capital".
(87) În cazul avantajelor descrise la pct. (57) lit. a), d) şi g) impunerea cantitãţii pentru cumpãrãtor ar putea constitui o alternativa mai puţin restrictiva. Obligaţia de nonconcurenta poate fi singura viabila în obţinerea avantajului descris la pct. (57) lit. e).
(88) În cele mai multe cazuri de investiţii specifice unui singur client, realizate de cãtre furnizor, o înţelegere de nonconcurenta sau de impunere a cantitãţii pentru perioada de amortizare a investiţiei va îndeplini condiţiile prevãzute la art. 5 alin. (2) din lege. În cazul unor investiţii de valoare foarte mare, specifice unui client, se justifica chiar şi o obligaţie de nonconcurenta care sa depãşeascã 5 ani.
Investiţiile în (supra) capacitãţi, generale sau specifice pieţei, nu reprezintã investiţii specifice clientului, cu excepţia cazului în care un furnizor creeazã o noua capacitate viabila economic doar în cazul în care produce pentru un anume cumpãrãtor.
(89) În mod normal acordarea unui împrumut sau a unui echipament nespecific de cãtre furnizor cumpãrãtorului nu este suficienta pentru a justifica exceptarea unui efect de închidere a pieţei. Situaţiile de imperfectiune a pieţei de capital vor fi limitate [a se vedea avantajul descris la lit. g) a pct. (57)]. Chiar dacã furnizorul unui produs ar fi cel mai eficient furnizor de capital, creditul respectiv ar putea justifica o obligaţie de nonconcurenta numai în cazul în care cumpãrãtorul are dreptul sa rezilieze obligaţia de nonconcurenta şi sa ramburseze valoarea scadenta a împrumutului, în orice moment şi fãrã plata vreunei penalizãri. Aceasta înseamnã ca rambursarea împrumutului ar trebui structuratã în rate egale sau descrescãtoare, iar cumpãrãtorul ar trebui sa aibã posibilitatea de a prelua echipamentul oferit de furnizor la valoarea de piata. Aceasta situaţie nu aduce atingere posibilitatii de amânare a rambursarii împrumutului pentru 1-2 ani sau pana când cifra de afaceri atinge un anumit nivel (de exemplu, în cazuri de genul deschiderii unui nou punct de distribuţie).
(90) În general transferul de know-how substanţial [avantajul descris la lit. e) a pct. (57)] justifica obligaţia de nonconcurenta pe toatã perioada acordului de furnizare. Un exemplu în acest sens este franciza.
(91) Sub nivelul de dominanta combinatia obligaţie de nonconcurenta-distribuţie exclusiva poate sa justifice obligaţia de nonconcurenta pe toatã durata înţelegerii, aceasta imbunatatind eforturile de distribuţie ale distribuitorului, exclusiv în teritoriul acestuia [pct. (92)-(104)].

2.2. Distribuţia exclusiva
(92) În cadrul unei înţelegeri de distribuţie exclusiva furnizorul convine sa vândã produsele sale unui singur distribuitor, în scopul revânzãrii într-un anumit teritoriu. În acelaşi timp distribuitorului i se interzice vânzarea activa în alte teritorii exclusive. Riscurile pentru concurenta sunt, în principal, reducerea concurentei intramarca şi împãrţirea pieţei care faciliteazã în special discriminarea prin preţ. Utilizarea sistemelor de distribuţie exclusiva de cãtre majoritatea sau de cãtre toţi furnizorii poate facilita înţelegerile secrete ilegale atât la nivelul furnizorilor, cat şi al distribuitorilor.
(93) Poziţiile pe piata, a furnizorului şi a concurenţilor sãi, sunt de importanta majorã deoarece reducerea concurentei intra-marca ridica probleme doar dacã şi concurenta inter-marca este redusã. Concurenta intra-marca este cu atât mai redusã cu cat "poziţia furnizorului" este mai puternica. În vederea exceptarii înţelegerii verticale reducerea concurentei intra-marca trebuie contracarata de avantaje reale.
(94) "Poziţia concurenţilor" poate avea semnificatii diferite. Existenta unor concurenţi puternici înseamnã ca, în general, reducerea concurentei intra-marca este contracarata de concurenta inter-marca suficienta. În cazul în care numãrul concurenţilor se micşoreazã, iar poziţia lor pe piata este similarã din punctul de vedere al cotei de piata, al capacitãţii şi al reţelei de distribuţie poate aparea riscul înţelegerilor secrete ilegale. Reducerea concurentei intra-marca mãreşte acest risc, mai ales în cazul în care mai mulţi furnizori opereazã cu sisteme de distribuţie similare.
Distribuţia exclusiva multipla, respectiv situaţia în care furnizori diferiţi desemneazã acelaşi distribuitor exclusiv într-un anumit teritoriu, mãreşte şi mai mult riscul înţelegerilor secrete ilegale. Dacã unui distribuitor i se acorda dreptul exclusiv de a distribui doua sau mai multe produse concurente importante în acelaşi teritoriu, concurenta inter-marca va fi restrictionata substanţial pentru mãrcile respective. Riscul înţelegerilor secrete ilegale şi reducerea concurentei inter-marca sunt cu atât mai probabile cu cat creste cota de piata cumulatã pentru mãrcile distribuite de un distribuitor multiplu.
(95) "Barierele la intrare" care impiedica furnizorii sa îşi creeze distribuitori noi sau sa îşi gãseascã distribuitori alternativi sunt mai puţin importante în evaluarea efectelor anticoncurentiale ale distribuţiei exclusive. Obstructionarea altor furnizori este puţin probabila atât timp cat distribuţia exclusiva nu este combinata cu exclusivitatea de marca.
(96) Obstructionarea altor distribuitori nu reprezintã o problema dacã furnizorul care opereazã printr-un sistem de distribuţie exclusiva desemneazã un numãr mare de distribuitori exclusivi pe aceeaşi piata, iar distribuitorilor exclusivi nu li se interzice vânzarea cãtre alţi distribuitori neautorizati.
Obstructionarea altor distribuitori poate deveni însã o problema dacã exista "putere de cumpãrare" şi putere de piata în aval, mai ales în cazul teritoriilor foarte mari în care distribuitorul exclusiv devine cumpãrãtor exclusiv pentru o intreaga piata. Obstructionarea altor distribuitori se poate agrava în cazul distribuţiei exclusive multiple.
(97) "Puterea de cumpãrare" poate mari riscul înţelegerilor secrete ilegale la nivelul cumparatorilor în cazul în care înţelegerile de distribuţie exclusiva sunt impuse unuia sau mai multor furnizori de cãtre cumpãrãtori importanti, situati chiar în teritorii diferite.
(98) "Maturitatea pieţei" este importanta în contextul în care reducerea concurentei intra-marca şi discriminarea prin preţ pot constitui probleme serioase pe o piata matura, fiind însã puţin relevante pe o piata caracterizatã de cerere în creştere, de tehnologii şi poziţii de piata în continua schimbare.
(99) "Nivelul de comercializare" este important deoarece eventualele efecte negative pot diferi între nivelul comercializãrii angro şi cel en detail. Distribuţia exclusiva se intalneste mai ales în distribuţia produselor şi serviciilor finale. Reducerea concurentei intra-marca este mai probabila la nivelul comercializãrii en detail, mai ales în contextul unor teritorii intinse, deoarece consumatorii finali se pot confrunta cu posibilitãţi reduse de alegere între un distribuitor care oferã preţ mare/serviciu de calitate şi unul care oferã preţ mic/serviciu de calitate scãzutã pentru o marca importanta.
(100) Producãtorul care alege un comerciant angro ca distribuitor exclusiv al sau va face acest lucru pentru un teritoriu mai mare. În cazul în care producãtorul nu are poziţie dominanta, nu vor aparea efecte anticoncurentiale apreciabile atât timp cat comerciantul angro poate vinde fãrã restrictii produsele cãtre comercianţii en detail din aval. O eventuala reducere a concurentei intra-marca la nivelul comerciantului angro poate fi contracarata de avantajele implicate de logistica, activitate promotionala etc., mai ales în cazul în care producãtorul este din alta ţara. Riscurile pentru concurenta inter-marca, în cazul distribuţiei exclusive multiple, sunt mai mari la nivelul comercializãrii angro decât la nivelul comercializãrii en detail.
(101) Combinarea distribuţiei exclusive cu exclusivitatea de marca poate antrena şi riscul închiderii pieţei respective altor furnizori, mai ales în cazul unei reţele dense de distribuitori cu exclusivitate pe teritorii mici sau în cazul efectului cumulativ. În acest caz devine necesarã aplicarea principiilor prezentate la pct. 2.1. Exclusivitate de marca". Atât timp cat aceasta combinatie nu conduce la o obstructionare semnificativã, combinarea distribuţiei exclusive cu exclusivitatea de marca poate avea efecte proconcurentiale prin stimularea distribuitorului exclusiv pentru a-şi concentra eforturile asupra marcii respective. În concluzie, în absenta efectului de închidere a pieţei, combinarea distribuţiei exclusive cu exclusivitatea de marca este exceptabila pe toatã durata acordului, mai ales la nivelul comercializãrii angro.
(102) Combinatia distribuţie exclusiva-cumpãrare exclusiva creste riscurile de reducere a concurentei intra-marca şi de împãrţire a pieţei, care faciliteazã în special discriminarea prin preţ. Distribuţia exclusiva limiteazã deja arbitrajul clienţilor prin limitarea numãrului de distribuitori şi limiteazã de obicei şi libertatea distribuitorilor de a face vânzãri active. Cumpãrarea exclusiva, prin cerinta ca distribuitorii exclusivi sa îşi asigure necesarul pentru o anumitã marca direct de la producãtor, elimina şi arbitrajul distribuitorilor exclusivi care sunt împiedicaţi sa cumpere de la alţi distribuitori din sistem. Astfel, creste posibilitatea ca furnizorul sa limiteze concurenta intra-marca, aplicând condiţii de comercializare diferenţiate. Combinatia distribuţie exclusiva-cumpãrare exclusiva este improbabil sa fie exceptatã, cu excepţia cazului în care exista avantaje clare şi substanţiale care sa conducã la preţuri mai reduse pentru consumatorii finali. Lipsa acestor avantaje poate duce chiar şi la retragerea exceptarii pe categorii.
(103) "Natura produsului" nu are prea mare relevanta în evaluarea eventualelor efecte anticoncurentiale ale distribuţiei exclusive. Devine relevanta în situaţia în care se discuta eventualele avantaje, dupã ce s-a stabilit existenta unui efect anticoncurential apreciabil.
(104) Distribuţia exclusiva poate genera avantaje, în special în cazurile în care investiţiile fãcute de distribuitori sunt necesare pentru a proteja sau pentru a construi imaginea de marca. În general, necesitatea obţinerii de avantaje este mai puternica la produsele noi, la produsele complexe, la produsele ale cãror calitãţi sunt dificil de constatat înaintea consumarii sau ale cãror calitãţi sunt greu de constatat chiar şi dupã consumare. În plus, distribuţia exclusiva poate conduce la economii în costurile cu logistica, datoritã economiilor de scara realizate în transport şi distribuţie.

2.3. Alocarea exclusiva a consumatorilor
(105) În cadrul unei înţelegeri de alocare exclusiva a consumatorilor, furnizorul convine sa îşi vândã produsele unui singur distribuitor pentru revânzare cãtre un anume segment de consumatori. În mod normal, distribuitorul este restrictionat în ceea ce priveşte vânzarea activa cãtre alte segmente de consumatori alocate exclusiv. Eventualele riscuri pentru concurenta sunt reducerea concurentei intra-marca şi partajarea pieţei facilitand, în special, discriminarile prin preţ. Sistemul de alocare exclusiva a consumatorilor utilizat de majoritatea sau de cãtre toţi furnizorii poate facilita înţelegerile secrete ilegale atât la nivelul furnizorilor, cat şi la nivelul distribuitorilor.
(106) În evaluarea înţelegerii de alocare exclusiva a consumatorilor se aplica mutatis mutandis principiile de evaluare de la pct. 2.2 "Distribuţie exclusiva" [pct. (92) - (104)], cu observarea urmãtoarelor principii specifice.
(107) În mod normal, alocarea consumatorilor reduce arbitrajul exercitat de cãtre consumatori. În plus, în cazul în care fiecare distribuitor autorizat are alocat propriul segment de consumatori, distribuitorii neautorizati care nu se încadreazã în nici un segment vor avea dificultãţi în obţinerea produsului. Acest fapt reduce şi arbitrajul exercitat de cãtre distribuitorii neautorizati. În consecinta, exceptarea individualã a înţelegerii de alocare exclusiva a consumatorilor nu este posibila decât dacã implica avantaje clare şi substanţiale în eficienta.
(108) Alocarea exclusiva a consumatorilor este utilizata în special pentru produsele intermediare şi la nivelul angro de comercializare a produselor finale, cu condiţia sa se poatã defini segmente distincte de consumatori cu cerinţe specifice legate de produs.
(109) Alocarea exclusiva a consumatorilor poate genera avantaje, mai ales în cazurile în care distribuitorii trebuie sa facã investiţii, cum ar fi echipamente specifice, specializãri sau know-how, pentru a se adapta la cerinţele segmentului respectiv de consumatori. Perioada de amortizare a acestor investiţii este durata justificatã de utilizare a unui sistem de alocare exclusiva a consumatorilor. Sistemul trebuie utilizat cu precãdere în cazul produselor noi sau complexe şi în cazul produselor care necesita adaptare la cerinţele clientului individual. Cerinţele diferenţiate identificabile sunt mai probabile în cazul produselor intermediare, adicã produsele vândute diverselor tipuri de cumpãrãtori profesionisti.
Este puţin probabil ca alocarea consumatorilor finali sa genereze vreun avantaj. În consecinta, este puţin probabil ca o astfel de înţelegere sa fie exceptatã.
(110) În principiu, combinatia alocare exclusiva a clientilordistributie selectiva nu îndeplineşte condiţiile de exceptare, fiind consideratã o restrictionare grava a concurentei, atât timp cat distribuitorilor autorizaţi le este interzisã vânzarea activa cãtre consumatorii finali.

2.4. Distribuţia selectiva
(111) Înţelegerile de distribuţie selectiva restrictioneaza, pe de o parte, numãrul distribuitorilor autorizaţi şi, pe de alta parte, posibilitãţile de revânzare. Diferenţa fata de distribuţia exclusiva consta în faptul ca limitarea numãrului de dealeri nu depinde de numãrul teritoriilor, ci de criterii de selecţie impuse, în primul rând, de natura produsului. Alta diferenţa fata de distribuţia exclusiva este faptul ca restrictionarea revânzãrii nu se mai referã la restrictionarea vânzãrii active într-un teritoriu, ci la restrictionarea vânzãrilor cãtre distribuitori neautorizati, posibili cumpãrãtori fiind numai dealerii autorizaţi şi consumatorii finali. Distribuţia selectiva este utilizata în special pentru distribuirea produselor finale de marca.
(112) Eventualele riscuri pentru concurenta sunt reducerea concurentei intra-marca şi, cu precãdere în cazul efectului cumulativ, obstructionarea anumitor tipuri de distribuitori, precum şi facilitarea înţelegerilor secrete ilegale între furnizori sau între cumpãrãtori. În scopul evaluãrii eventualelor efecte anticoncurentiale ale distribuţiei selective în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din lege, este necesar sa se facã distincţie între distribuţia selectiva pur calitativã şi distribuţia selectiva cantitativã.
Distribuţia selectiva pur calitativã selecteaza dealerii numai pe baza criteriilor obiective impuse de natura produsului, cum ar fi specializarea personalului de vânzare, service furnizat la punctul de vânzare, comercializarea unor game speciale de produse etc. Aplicarea acestor criterii nu impune o limitare directa a numãrului de dealeri. În general, se considera ca distribuţia selectiva pur calitativã nu implica efecte anticoncurentiale în condiţiile îndeplinirii urmãtoarelor 3 cerinţe. În primul rând, natura produsului în cauza trebuie sa necesite un sistem de distribuţie selectiva, care sa menţinã calitatea produsului şi sa asigure utilizarea corespunzãtoare a acestuia. În al doilea rând, revanzatorii trebuie selectaţi pe baza unor criterii obiective de natura calitativã, aplicate tuturor revanzatorilor potenţiali, uniform şi nediscriminatoriu. În al treilea rând, criteriile stabilite nu trebuie sa depãşeascã cerinţele impuse de natura produsului.
Distribuţia selectiva cantitativã adauga şi alte criterii de selecţie care limiteazã într-o mãsura mai mare numãrul dealerilor potenţiali prin impunerea unor vânzãri minime sau maxime, prin stabilirea numãrului de dealeri etc.
(113) Exceptarea prin încadrarea în categoria prevãzutã la art. 4 alin. (1) din regulament acoperã distribuţia selectiva, indiferent de natura produsului în cauza.
Cu toate acestea, utilizarea distribuţiei selective în cazul în care natura produsului nu impune un astfel de sistem nu implica, în general, cresteri în eficienta suficiente, care sa compenseze restrangerea semnificativã a concurentei intra-marca. În consecinta, exceptarea pe categorii poate fi retrasã în cazul în care apar efecte anticoncurentiale apreciabile.
(114) Poziţia pe piata a furnizorului şi poziţia concurenţilor sãi sunt importante în evaluarea efectelor anticoncurentiale, în mãsura în care reducerea concurentei intra-marca devine o problema dacã şi concurenta inter-marca este limitatã. Concurenta intramarca este cu atât mai redusã cu cat "poziţia furnizorului" este mai puternica. În vederea exceptarii înţelegerii verticale, reducerea concurentei intra-marca trebuie contracarata de avantaje reale.
Alt factor important este numãrul reţelelor de distribuţie selectiva prezente pe aceeaşi piata. În mod obişnuit utilizarea distribuţiei selective cantitative de cãtre un singur furnizor fãrã poziţie dominanta pe piata nu implica efecte negative, cu condiţia ca produsele contractate, prin natura lor, sa necesite utilizarea unui sistem de distribuţie selectiva şi cu condiţia ca toate criteriile de selecţie sa fie indispensabile asigurãrii unei distributii eficiente a produselor în cauza. În realitate distribuţia selectiva este utilizata de mai mulţi furnizori de pe o piata anume.
(115) "Poziţia concurenţilor" poate avea semnificatii diferite şi joaca un rol important în cazul efectului cumulativ. Existenta unor concurenţi puternici înseamnã, în general, ca reducerea concurentei intra-marca este contracarata de concurenta inter-marca suficienta. Totuşi, utilizarea distribuţiei selective de cãtre majoritatea furnizorilor importanti va conduce la o reducere semnificativã a concurentei intra-marca, la eventuala obstructionare a anumitor tipuri de distribuitori şi la un risc crescut al înţelegerilor secrete ilegale între cei mai importanti furnizori. Riscul obstructionarii distribuitorilor mai eficienti a fost întotdeauna mai mare la distribuţia selectiva decât la distribuţia exclusiva, data fiind restrictionarea, în contextul distribuţiei selective, a vânzãrilor cãtre dileri neautorizati. Scopul acestei restrictionarii este sa confere distribuţiei selective caracterul de sistem închis, interzicandu-se astfel accesul dilerilor neautorizati la produsele respective. În consecinta, distribuţia selectiva este foarte potrivita pentru evitarea presiunii exercitate asupra profitului producãtorului, precum şi asupra profitului dealerilor autorizaţi de cãtre cei care oferã reduceri de preţ.
(116) În cazul reţelelor paralele de disitributie selectiva care, individual, beneficiazã de exceptare pe categorii, se poate lua în considerare retragerea beneficiului exceptarii pe categorii sau inaplicabilitatea prevederilor regulamentului în cazul efectului cumulativ. Totuşi, apariţia efectului cumulativ este improbabila în cazul în care cota de piata acoperitã de distributii selective nu depãşeşte 50%. De asemenea, nu sunt probleme nici în cazul în care coeficientul de acoperire a pieţei depãşeşte 50%, dar cota de piata cumulatã a primilor 5 furnizori (CR 5) este sub 50%. În cazul în care atât CR 5, cat şi cota de piata acoperitã de distributii selective depãşesc 50%, evaluarea poate diferi în funcţie de mãsura în care primii 5 furnizori aplica sau nu distribuţia selectiva. Obstructionarea celorlalţi distribuitori este mai puţin probabila cu cat poziţia concurenţilor care nu aplica distribuţia selectiva este mai puternica. Dacã primii 5 furnizori aplica distribuţia selectiva, probleme concurentiale pot aparea, în special, în contextul acelor înţelegeri care aplica criterii de selecţie cantitativã prin limitarea directa a numãrului de dealeri autorizaţi. Este improbabil ca prevederile art. 5 alin. (2) din lege sa fie îndeplinite în cazul în care sistemele de distribuţie selectiva în discuţie impiedica accesul pe piata al noilor distribuitori capabili sa vândã produsele respective în aceleaşi condiţii, în special al distribuitorilor care oferã discounturi de preţ, limitand astfel distribuţia în avantajul anumitor canale deja existente şi în detrimentul consumatorilor finali. Formele indirecte de distribuţie selectiva cantitativã, cum ar fi cele rezultate din combinarea criteriilor de selecţie pur calitative cu obligaţiile impuse dealerilor de a achizitiona o cantitate minima anuala, sunt mai puţin susceptibile sa aibã efecte negative nete în cazul în care respectiva cantitate nu reprezintã un procent semnificativ în cifra de afaceri totalã a dilerului, realizatã din comercializarea tipului respectiv de produse, şi în cazul în care respectiva cantitate nu depãşeşte cantitatea necesarã furnizorului pentru a-şi recupera investiţia specifica şi/sau pentru a realiza economii de scara în distribuţie.
(117) "Barierele la intrare" prezintã interes în cazul închiderii pieţei pentru dilerii neautorizati. În principiu, barierele la intrare vor fi considerabile, deoarece distribuţia selectiva este utilizata de obicei de cãtre fabricantii de produse de marca. În general, dilerii neautorizati au nevoie de timp şi de investiţii considerabile pentru lansarea propriilor mãrci sau pentru obţinerea unor oferte competitive din alta parte.
(118) "Puterea de cumpãrare" mãreşte riscul apariţiei înţelegerilor secrete ilegale dintre distribuitori şi astfel modifica apreciabil evaluarea facuta distribuţiei selective din punctul de vedere al eventualelor efecte anticoncurentiale. Închiderea pieţei pentru comercianţii en detail mai eficienti poate aparea, în special, în cazul asociaţiilor puternice de dileri, care impun criterii de selecţie asupra furnizorului în scopul limitãrii distribuţiei în avantajul membrilor sãi.
(119) În principiu, obstructionarea altor furnizori nu reprezintã o problema dacã alţi furnizori pot utiliza aceiaşi distribuitori, adicã dacã sistemul de distribuţie selectiva nu este combinat cu exclusivitatea de marca.
În cazul unei reţele dense de distribuitori autorizaţi sau în cazul efectului cumulativ, combinarea distribuţiei selective cu obligaţia de nonconcurenta mãreşte riscul obstructionarii altor furnizori. În acest caz se aplica principiile stabilite pentru exclusivitatea de marca. Dacã distribuţia selectiva nu este combinata cu o obligaţie de nonconcurenta, închiderea pieţei pentru furnizorii concurenţi poate reprezenta o problema în cazul în care furnizorii principali impun dilerilor nu numai criterii de selecţie pur calitative, ci şi anumite obligaţii suplimentare, cum ar fi obligativitatea de a rezerva în magazin un spaţiu minim pentru produsele lor sau de a garanta ca vânzarea produselor lor reprezintã un anume procent în cifra de afaceri totalã a respectivului diler. Astfel de probleme sunt improbabile în cazul în care cota de piata acoperitã de distribuţia selectiva este sub 50% sau, atunci când acest procent este depãşit, în cazul în care cota de piata cumulatã a primilor 5 furnizori este sub 50%.
(120) Maturitatea pieţei este un criteriu important. Reducerea concurentei intra-marca şi eventuala închidere a pieţei pentru furnizori sau dealeri reprezintã probleme pentru o piata matura, dar pot fi mai puţin relevante pe o piata cu cerere în creştere, cu tehnologii şi poziţii de piata în schimbare.
(121) Distribuţia selectiva poate fi avantajoasã în cazurile în care genereazã economii în costurile cu logistica datoritã economiilor de scara realizate în transport, iar acest lucru se poate realiza indiferent de natura produsului [avantajul descris la pct. (57) lit. f)]. Cu toate acestea, acest avantaj este marginal în contextul sistemelor de distribuţie selectiva.
Pentru rezolvarea problemei "pasagerului clandestin" [avantajul descris la pct. (57) lit. a)] sau pentru asistenta în construirea imaginii de marca [avantajul descris la pct. (57) lit. h)], natura produsului este deosebit de importanta. În general, este cazul produselor noi, al produselor complexe, al produselor ale cãror calitãţi sunt dificil de constatat înaintea consumarii sau ale cãror calitãţi sunt greu de constatat chiar şi dupã consumare.
Combinatia dintre distribuţia selectiva şi cea exclusiva va incalca art. 5 din lege, în cazul utilizãrii de cãtre un furnizor a cãrui cota de piata depãşeşte 30% sau în cazul efectului cumulativ, chiar dacã sunt posibile vânzãrile active între teritorii. În mod excepţional, aceasta combinatie poate îndeplini condiţiile prevãzute la art. 5 alin. (2) din lege, în cazul în care este indispensabila pentru protejarea investiţiilor specifice substanţiale, realizate de cãtre dealerii autorizaţi [avantajul descris la pct. (57) lit. d)].

2.5. Franciza
(122) Acordurile de franciza se referã la licentierea drepturilor de proprietate intelectualã legate de mãrci de comerţ, însemne comerciale sau comunicare de know-how, în scopul utilizãrii şi distribuţiei produselor sau serviciilor. Pe lângã licentierea drepturilor de proprietate intelectualã, francizorul oferã beneficiarului, pe durata acordului, şi asistenta comercialã sau tehnica. Licentierea şi asistenta comercialã sau tehnica sunt componente integrante a derulãrii afacerii francizate. În general beneficiarul plãteşte francizorului o redeventa de utilizare a respectivei metode de operare. Franciza permite francizorului sa creeze cu investiţii limitate o reţea omogenã pentru distribuirea produselor sale. Pe lângã oferirea metodei de lucru, acordurile de franciza uzuale conţin combinatii de diverse restrictionari verticale referitoare la produsele distribuite, în special distribuţia selectiva şi/sau obligaţia de nonconcurenta şi/sau distribuţia exclusiva ori forme mai slabe ale acestora.
(123) Exceptarea pe categorii pentru licentierea drepturilor de proprietate intelectualã cuprinse în acordurile de franciza este tratata la pct. (19)-(39).
În ceea ce priveşte abordarea individualã a restrictionarilor verticale referitoare la cumpãrarea, vânzarea şi revânzarea produselor şi serviciilor conţinute în acordul de franciza, cum ar fi distribuţia selectiva, obligaţia de nonconcurenta sau distribuţia exclusiva, orientarea oferitã anterior cu privire la aceste tipuri de restrictionari se aplica şi la franciza, cu urmãtoarele observaţii:
a) în conformitate cu regula generalã descrisã la pct. (57) lit. h), restrictionarile verticale sunt cu atât mai uşor exceptabile cu cat transferul de know-how este mai important;
b) obligaţia de nonconcurenta pentru produsele sau serviciile achiziţionate de cãtre beneficiar este exceptabila dacã aceasta este necesarã pentru menţinerea identitãţii comune şi reputaţiei reţelei francizate. În aceste cazuri şi durata obligaţiei de nonconcurenta este irelevanta, atât timp cat nu depãşeşte durata acordului de franciza.

2.6. Vânzarea exclusiva
(124) Vânzarea exclusiva definitã conform art. 2 pct. c) din regulament este forma extrema a distribuţiei limitate, exprimatã prin limitarea numãrului cumparatorilor: prin înţelegere se specifica faptul ca într-un anume teritoriu exista un singur cumpãrãtor cãruia furnizorul îi poate vinde un anumit produs final. Pentru produsele şi serviciile intermediare vânzarea exclusiva se referã la faptul ca exista un singur cumpãrãtor într-un anume teritoriu sau ca exista un singur cumpãrãtor în teritoriul respectiv pentru o utilizare specifica. La produsele şi serviciile intermediare vânzarea exclusiva este adeseori denumita vânzare industriala.
(125) Riscul cel mai important pentru concurenta în cazul vânzãrii exclusive este închiderea pieţei pentru ceilalţi cumpãrãtori. În mod evident cota de piata detinuta de cumpãrãtor pe piata achiziţiilor din amonte este importanta pentru evaluarea capacitãţii acestuia de a "impune" vânzarea exclusiva, prin care se restrictioneaza accesul altor cumpãrãtori la oferta de produse.
Importanta cumpãrãtorului pe piata din aval este factorul determinant în evaluarea efectelor asupra concurentei. Nu se asteapta efecte negative apreciabile pentru consumatori în cazul în care cumpãrãtorul nu are putere pe piata din aval. Se preconizeaza însã efecte negative atunci când cota de piata a cumpãrãtorului pe piata ofertãrii din aval, precum şi cota pe piata achiziţiilor din amonte depãşesc 30%. În cazul în care un agent economic are poziţie dominanta pe piata din aval, orice obligaţie de a furniza produsele numai sau în principal cumpãrãtorului cu poziţie dominanta poate genera uşor efecte anticoncurentiale semnificative.
(126) Nu este importanta numai poziţia cumpãrãtorului pe pieţele din amonte şi din aval, ci şi durata şi mãsura în care acesta utilizeazã obligaţia de vânzare exclusiva. Cu cat segmentul de piata al vânzãrii exclusive şi durata de aplicare a vânzãrii exclusive sunt mai mari, cu atât mai semnificativã va fi închiderea pieţei. Înţelegerile de vânzare exclusiva convenite pe perioade mai scurte de 5 ani între agenţi economici fãrã poziţie dominanta necesita o comparare a efectelor pro şi anticoncurentiale, în timp ce înţelegerile cu durata mai mare de 5 ani nu pot fi considerate, pentru majoritatea tipurilor de investiţii, ca fiind indispensabile obţinerii avantajelor scontate sau ca aceste avantaje ar fi suficiente pentru a compensa efectul de închidere a pieţei pe care îl au aceste înţelegeri pe termen lung.
(127) Poziţia cumparatorilor concurenţi pe piata din amonte este importanta deoarece este probabil ca aceştia sa fie obstructionati din motive anticoncurentiale, cum ar fi creşterea costurilor acestora, numai în cazul în care cumpãrãtorii concurenţi sunt semnificativ mai mici decât cumpãrãtorul care îi obstructioneaza. Obstructionarea cumparatorilor concurenţi este puţin probabila în cazul în care aceştia au putere de cumpãrare similarã şi pot oferi furnizorilor posibilitãţi de vânzare similare.
Totuşi, obstructionarea poate afecta concurentii potenţiali care nu au posibilitatea sa îşi gãseascã furnizori în cazul în care o serie de cumpãrãtori importanti încheie înţelegeri de vânzare exclusiva cu majoritatea furnizorilor de pe piata. Acest efect cumulativ poate conduce la retragerea beneficiului exceptarii pe categorii.
(128) Barierele de intrare la nivelul furnizorilor sunt relevante pentru a stabili dacã închiderea pieţei este realã. Atât timp cat pentru cumpãrãtorii concurenţi este eficient sa furnizeze ei înşişi produse sau servicii prin intermediul integrãrii verticale în amonte, închiderea pieţei este improbabil sa fie o problema. Totuşi, barierele la intrare pot fi semnificative.
(129) Puterea de contracarare a furnizorilor este relevanta deoarece furnizorii importanti nu se vor lasa cu usurinta îndepãrtaţi.
Riscul închiderii pieţei este mai probabil în cazul furnizorilor slabi şi cumparatorilor puternici. În cazul furnizorilor puternici vânzarea exclusiva se gãseşte în combinatie cu obligaţia de nonconcurenta, fapt care aduce în analiza principiile stabilite pentru exclusivitatea de marca.
În cazul investiţiilor specifice angajate de ambele pãrţi (problema "pasagerului clandestin"), combinatia între vânzarea exclusiva şi obligaţia de nonconcurenta, adicã exclusivitatea reciprocã din înţelegerile de vânzare industriala, este exceptabila sub nivelul de dominanta.
(130) În sfârşit, nivelul de comercializare şi natura produsului sunt relevante în stabilirea efectului de închidere a pieţei.
Închiderea pieţei este mai puţin probabila în cazul produselor intermediare sau al produselor omogene. În primul rând, un producãtor restrictionat care utilizeazã un anume input are flexibilitate mai mare în a rãspunde cererii clienţilor sãi decât are un comerciat angro/en detail în a rãspunde cererii consumatorilor finali pentru care mãrcile pot juca un rol important. În al doilea rând, pierderea unei surse de livrare conteaza mai puţin pentru cumpãrãtorii restrictionati în cazul produselor omogene decât în cazul produselor eterogene de diverse categorii şi calitãţi.
(131) Pentru produsele intermediare omogene efectele anticoncurentiale sunt exceptabile sub nivelul de dominanta. În cazul produselor finale diferenţiate prin mãrci de comerţ sau al produselor intermediare diferenţiate unde exista bariere de intrare, vânzarea exclusiva poate avea efecte anticoncurentiale apreciabile în cazul în care cumpãrãtorii concurenţi sunt relativ mici în comparatie cu cumpãrãtorul care îi obstructioneaza, chiar dacã acesta din urma nu este dominant pe piata din aval.
(132) În cazul în care se identifica efecte anticoncurentiale apreciabile, exceptarea în conformitate cu art. 5 alin. (2) din lege este posibila atât timp cat agentul economic nu are poziţie dominanta. Se asteapta avantaje de genul celor descrise la pct. (57) lit. d) şi e), iar acest lucru este mai probabil în cazul produselor intermediare decât în cazul produselor finale.
Alte avantaje sunt puţin probabile.
(133) În cazul "problemei investiţiilor specifice unui singur client" şi, în special, în cazul realizãrii economiilor de scara în distribuţie, impunerea unei cantitãţi minime furnizorului, sub forma unor cerinţe de furnizare minime, poate reprezenta o alternativa mai puţin restrictiva.
(134) Vânzarea exclusiva se bazeazã pe obligaţia, directa sau indirecta, impusa furnizorului de a vinde unui singur cumpãrãtor.
Impunerea cantitãţii pentru furnizor se bazeazã pe stimulentele convenite între furnizor şi cumpãrãtor, care îl determina pe furnizor sa îşi concentreze vânzãrile, în principal, cãtre un cumpãrãtor. Impunerea cantitãţii pentru furnizor poate avea efecte similare, dar mai dãunãtoare decât vânzarea exclusiva. Evaluarea înţelegerii de impunere a cantitãţii depinde de gradul de obstructionare a celorlalţi cumpãrãtori pe piata din amonte.

2.7. Vânzarea legatã
(135) Vânzarea legatã este acea înţelegere prin care furnizorul conditioneaza vânzarea unui produs de cumpãrarea altui produs distinct de la furnizor sau de la alt agent economic desemnat de acesta. Primul produs va fi denumit produs comandat, iar al doilea, produs impus. Dacã vânzarea legatã nu este obiectiv justificatã de natura produselor sau de utilizarea comercialã, aceasta practica poate constitui un abuz în sensul art. 6 din lege. Art. 5 din lege se aplica înţelegerilor orizontale sau practicilor concertate dintre furnizorii concurenţi prin care se conditioneaza vânzarea unui produs de cumpãrarea altui produs distinct.
Vânzarea legatã poate constitui şi o restrictionare verticala incadrabila în prevederile art. 5 din lege, în cazul în care conduce la exclusivitate de marca [pct. (74) - (91)] pentru produsul impus. Numai acest din urma caz este tratat în prezentele instrucţiuni.
(136) Ceea ce se considera a fi produs distinct este determinat, în primul rând, de cererea cumparatorilor. Doua produse sunt distincte dacã, în lipsa conditionarii, cumpãrãtorii le-ar achizitiona de pe pieţe diferite. De exemplu, atât timp cat clienţii vor sa cumpere pantofi cu sireturi, furnizarea de pantofi cu sireturi devine uzanta comercialã pentru producãtori. În consecinta, vânzarea de pantofi cu sireturi nu reprezintã o vânzare legatã. Din ce în ce mai multe combinatii devin practici acceptate deoarece natura produsului face dificila, din punct de vedere tehnic, furnizarea unui produs fãrã furnizarea altui produs.
(137) Efectul anticoncurential principal al vânzãrii legate este eventuala închidere a pieţei pentru produsele impuse. Vânzarea legatã implica cel puţin existenta unei forme de impunere a cantitãţii la cumpãrãtor pentru produsul impus. Posibilitatea de aparitie a efectului de închidere a pieţei pentru produsul impus creste în cazul în care se convine şi asupra unei obligaţii de nonconcurenta pentru acesta.
Vânzarea legatã poate conduce şi la preţuri supraconcurentiale, mai ales în urmãtoarele 3 situaţii. Prima situaţie este cea în care produsul comandat şi cel impus sunt parţial substituibile din punctul de vedere al cumpãrãtorului. A doua situaţie este cea în care vânzarea legatã permite discriminarea prin preţ în funcţie de utilizarea data de consumator produsului comandat, ca de exemplu condiţionarea vânzãrii fotocopiatoarelor de cumpãrarea consumabilelor aferente. A treia situaţie se referã la înţelegerile pe termen lung sau la pieţele pieselor de schimb pentru echipamentele originale cu timp îndelungat de înlocuire, cazuri în care este dificil pentru clienţi sa calculeze consecinţele vânzãrii legate.
În ultima instanta, vânzarea legatã poate conduce şi la creşterea barierelor la intrare atât pe piata produsului comandat, cat şi a celui impus.
(138) Poziţia de piata a furnizorului pe piata produsului comandat este în mod evident importanta în evaluarea eventualelor efecte anticoncurentiale. În general, acest tip de acord este impus de cãtre furnizor. Importanta furnizorului pe piata produsului comandat este principalul motiv pentru care un cumpãrãtor ar putea avea dificultãţi în refuzarea obligaţiei de vânzare condiţionatã.
(139) În evaluarea puterii de piata a furnizorului este importanta poziţia concurenţilor sãi pe piata produsului comandat. Atât timp cat concurentii sãi sunt suficient de numerosi şi puternici, nu se asteapta efecte anticoncurentiale deoarece cumpãrãtorii au suficiente alternative de cumpãrare a produsului comandat fãrã produsul impus, cu excepţia cazului în care ceilalţi furnizori aplica sisteme similare de vânzare legatã. În plus, barierele la intrarea pe piata produsului comandat sunt relevante pentru determinarea poziţiei de piata a furnizorului. Combinarea vânzãrii legate cu o obligaţie de nonconcurenta în legatura cu produsul comandat intareste considerabil poziţia furnizorului.
(140) Puterea de cumpãrare este relevanta deoarece cumparatorilor importanti nu li se poate impune cu usurinta vânzarea legatã, fãrã participarea acestora la eventualele avantaje. De aceea, vânzarea legatã fãrã avantaje reprezintã un risc în cazurile în care cumpãrãtorii nu au putere de cumpãrare semnificativã.
(141) Dacã sunt identificate efecte anticoncurentiale importante, exceptarea în baza art. 5 alin. (2) din lege este posibila cu condiţia ca agentul economic sa nu fie dominant. Vânzarea legatã poate genera avantaje care deriva din producţia sau distribuţia în comun. În cazul în care produsul impus nu este fabricat de cãtre furnizor, avantaje pot deriva şi din faptul ca furnizorul achiziţioneazã cantitãţi mari de produs impus. Pentru ca vânzarea legatã sa fie exceptatã, trebuie sa se demonstreze ca cel puţin o parte din aceste reduceri de cost sunt transmise consumatorului. De aceea, vânzarea legatã nu este exceptatã atunci când comerciantul en detail poate obţine, în mod normal, acelaşi produs sau produse similare în aceleaşi condiţii ori în condiţii mai bune decât cele oferite de furnizorul care utilizeazã practica vânzãrii legate. Un alt avantaj poate aparea atunci când vânzarea legatã contribuie la asigurarea unei anumite uniformitati şi standardizari a calitãţii [avantajul descris la pct. (57) lit. h)].
Totuşi, trebuie sa se demonstreze ca avantajele scontate nu pot fi realizate în aceeaşi mãsura printr-o clauza de obligare a cumpãrãtorului în a utiliza sau revinde produse care satisfac standardele minime de calitate, fãrã a-i cere acestuia sa facã achiziţiile de la furnizor sau de la un agent economic desemnat de acesta. În principiu, obligativitatea menţinerii unor standarde minime de calitate nu incalca prevederile art. 5 alin. (1) din lege. În cazul în care nu este posibila formularea standardelor minime de calitate, impunerea de cãtre furnizorul produsului comandat a furnizorilor de la care cumpãrãtorul trebuie sa facã achiziţiile de produs impus nu incalca nici ea prevederile art. 5 alin. (1) din lege, mai ales atunci când furnizorul produsului comandat nu realizeazã un beneficiu (financiar) direct ca urmare a desemnãrii furnizorilor de produs impus.
(142) Preţurile supraconcurentiale sunt considerate efecte anticoncurentiale prin ele însele. Efectul de închidere a pieţei depinde de procentul condiţionat din totalul vânzãrilor de produs impus pe piata. Pentru evaluarea mãsurii în care închiderea pieţei incalca prevederile art. 5 alin. (1) din lege este aplicabilã analiza pentru exclusivitate de marca. Exceptarea individualã a vânzãrii legate este improbabila, cu excepţia cazului în care exista avantaje clare, parţial transmise consumatorilor. Exceptarea este şi mai puţin probabila dacã vânzarea legatã se combina cu obligaţia de nonconcurenta, indiferent dacã se referã la produsul impus sau la cel comandat.
(143) Retragerea exceptarii pe categorii este posibila în cazurile în care vânzarea legatã nu aduce avantaje sau dacã aceste avantaje nu sunt transmise consumatorului [pct. (141)]. De asemenea, retragerea exceptarii pe categorii este posibila şi în cazul efectului cumulativ, atunci când majoritatea furnizorilor utilizeazã înţelegeri de vânzare legatã similare, fãrã ca eventualele avantaje sa fie transmise mãcar parţial consumatorilor.

2.8. Preţurile de revânzare recomandate şi maxime
(144) Practica recomandarii preţului de revânzare sau cerinta ca revanzatorul sa respecte un preţ maxim de revânzare este acoperitã de categoria prevãzutã în regulament, în cazul în care cota de piata a furnizorului nu depãşeşte pragul de 30%. Principiile de mai jos vor fi urmate pentru cazurile care depãşesc pragul de mai sus şi pentru cazurile de retragere a exceptarii pe categorii.
(145) Riscul cel mai important pentru concurenta al preţurilor recomandate şi maxime este faptul ca preţul recomandat sau maxim va funcţiona ca punct de referinta pentru revanzatori, putând fi practicat ca preţ de revânzare de majoritatea acestora sau de toţi. Un alt risc pentru concurenta este acela ca preţurile maxime sau recomandate pot facilita înţelegerile secrete ilegale dintre furnizori.
(146) Factorul cel mai important în evaluarea eventualelor efecte anticoncurentiale ale preţurilor de revânzare maxime sau recomandate este poziţia de piata a furnizorului. Cu cat este mai puternica aceasta poziţie, cu atât este mai mare riscul ca preţul de revânzare maxim sau recomandat sa conducã la o aplicare mai mult sau mai puţin uniforma a acelui nivel de preţ de cãtre revanzatori. Revanzatorii pot considera riscanta abaterea de la ceea ce se percepe a fi preţul de revânzare preferat al unui furnizor atât de important. În aceste condiţii practica impunerii preţului de revânzare maxim sau a recomandarii unui preţ de revânzare poate contraveni art. 5 alin. (1) din lege, atât timp cat aceasta practica conduce la o uniformitate a preţului.
(147) Al doilea factor foarte important în evaluarea efectelor anticoncurentiale ale practicii preţurilor maxime şi recomandate este poziţia pe piata a concurenţilor. Mai ales într-un oligopol ingust utilizarea sau publicarea preţurilor maxime ori recomandate poate facilita înţelegerile secrete ilegale dintre furnizori prin schimbul de informaţii cu privire la nivelul de preţ preferat şi prin reducerea posibilitatii de micşorare a preţurilor de revânzare. Practica impunerii preţului de revânzare maxim sau a recomandarii preţului care are astfel de efecte contravine şi ea art. 5 alin. (1) din lege.

2.9. Alte restrictionari verticale
(148) Restrictionarile verticale de mai sus şi combinatiile acestora reprezintã doar o selecţie. Restrictionarile verticale şi combinatiile neprezentate în aceste instrucţiuni vor fi tratate în conformitate cu aceleaşi principii, cu ajutorul aceloraşi reguli generale şi cu accentuarea/identificarea aceloraşi efecte asupra pieţei.

CAP. 5
Aspecte cu privire la definirea pieţei şi la calculul cotei de piata

1. Definirea pieţei relevante
(149) Principiile folosite de Consiliul Concurentei în definirea pieţei relevante sunt prezentate în "Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii partii substanţiale de piata", publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997. În acest capitol vor fi prezentate numai elemente specifice restrictionarilor verticale.

2. Elemente de definire a pieţei relevante şi de calcul al cotei de piata pentru pragul de 30% prevãzut în "Regulamentul privind aplicarea <>art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale"
(150) În aplicarea regulamentului, cota de piata a furnizorului reprezintã cota acestuia pe piata relevanta (a produsului şi geograficã) în care vinde cumparatorilor sãi. În exemplul prezentat la pct. (152) aceasta este piata A.
Piata produsului depinde, în primul rând, de substituibilitatea din perspectiva cumpãrãtorului. În situaţia în care produsul furnizat este folosit ca input în fabricarea altor produse şi nu este identificabil în produsul final, piata produsului este determinata de preferintele cumparatorilor direcţi. Clienţii acestora nu au preferinţe deosebite fata de inputurile utilizate de cumpãrãtori. În principiu, restrictionarile verticale convenite între furnizor şi cumpãrãtorul de inputuri se referã doar la vânzarea şi cumpãrarea produsului intermediar, iar nu la vânzarea produsului rezultant.
În cazul distribuţiei produselor finale substituibilitatea acestora din punctul de vedere al cumparatorilor direcţi este în mod incontestabil influentata sau determinata de preferintele consumatorilor finali. În plus, restrictionarile verticale privind nivelul distribuţiei nu privesc numai comercializarea produselor între furnizor şi cumpãrãtor, ci şi revânzarea acestora. Pentru ca, în general, formele de distribuire diverse concureazã între ele, piata nu se defineste în funcţie de forma de distribuţie folositã. De asemenea, este uzual ca furnizorul sa vândã un întreg portofoliu de produse, caz în care portofoliul de produse poate constitui piata relevanta a produsului atunci când portofoliile şi nu produsele individuale sunt privite de cãtre cumpãrãtor ca substituibile. În cazul în care cumpãrãtorii de pe piata A sunt cumpãrãtori profesionisti, piata geograficã este de obicei mai mare decât piata pe care produsul este revandut consumatorilor finali. Adesea, aceasta duce la definirea unor pieţe naţionale sau a unor pieţe geografice mai largi.
(151) În cazul înţelegerilor verticale convenite între o societate de comercianţi en detail şi membrii acesteia, asociaţia este în poziţia de furnizor şi trebuie luatã în calcul cota de piata a acesteia ca furnizor.
(152) În cazul vânzãrii exclusive, cota de piata a cumpãrãtorului este cota realizatã din însumarea tuturor achiziţiilor de pe piata relevanta de achiziţii. În exemplul de mai jos, aceasta este, de asemenea, piata A.





Furnizor ┌─────────┐ ┌────────┐ ┌────────┐
└───┬─────┘ └────────┘ └────┬───┘
│ / / │
│ / / │
│ / / │
│ / / │ Piata A
│ / / │
│ / / │
│ / / │
V V V V V
┌────────┐ ┌────────┐ ┌─────────┐
Distribuitor └────────┘ └────────┘ └─────────┘
/ │ / │
/ │ / │
/ │ / │
/ │ / │ Piata B
/ │ / │
/ │ / │
/ │ / │
V V V V V
┌─────────┐ ┌───────────┐ ┌─────────┐
Consumatori └─────────┘ └───────────┘ └─────────┘


(153) În cazul în care o înţelegere verticala implica 3 pãrţi, fiecare operand la niveluri diferite de comercializare, cotele de piata ale acestora trebuie sa fie sub pragul de 30% în cazul fiecãrui nivel implicat, pentru ca înţelegerea verticala sa beneficieze de exceptare pe categorii.
(154) În cazul în care un furnizor utilizeazã aceeaşi înţelegere verticala în scopul cumpãrãrii, vânzãrii sau revânzãrii unui portofoliu de produse, unele produse pot îndeplini, din punctul de vedere al pragului de 30% cota de piata, condiţiile de exceptare pe categorii, iar alte produse nu. Produsele care deţin o cota de piata mai mica de 30% vor fi tratate în contextul exceptarii pe categorii, iar cele care deţin cote de piata ce depãşesc 30% vor fi tratate în contextul exceptarii individuale.
(155) În cazul unui agent economic controlat în comun, membru al grupului furnizorului sau cumpãrãtorului, astfel cum acesta este definit în "Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurential, prevãzute la <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , şi în cazurile de concentrare economicã", cota de piata detinuta de acesta se va distribui în mod proporţional între agenţii economici care deţin controlul în comun.
(156) În cazul în care furnizorul produce atât echipamentul original, cat şi piesele de schimb pentru acesta, furnizorul va fi adesea singurul sau cel mai important furnizor al pieţei derivate pentru reparaţii şi piese de schimb. Aceasta situaţie se poate intalni şi în cazul în care furnizorul (producãtorul echipamentului original) subcontracteaza producţia pieselor de schimb. Piata relevanta se poate defini ca piata echipamentului original, incluzând şi piesele de schimb sau, separat, o piata a echipamentului original şi o piata a pieselor de schimb, în funcţie de circumstanţele specifice cazului, cum ar fi efectele restrictionarilor implicate, durata de viata a echipamentului şi importanta costurilor implicate de reparaţii sau înlocuiri.
(157) În cazul înţelegerilor verticale care, pe lângã furnizarea produselor care fac obiectul acordului, conţin şi prevederi referitoare la drepturile de proprietate intelectualã, cum ar fi prevederi referitoare la utilizarea marcii comerciale a furnizorului, care ajuta cumpãrãtorul în comercializarea produselor care fac obiectul acordului, cota de piata a funizorului pe piata pe care acesta comercializeazã produsele care fac obiectul acordului este decisiva pentru aplicarea prevederilor regulamentului.
În cazul francizei, în care francizorul nu furnizeazã produse în vederea revânzãrii, ci un pachet de servicii combinate cu prevederi referitoare la drepturile de proprietate intelectualã formând metoda de afaceri francizata, francizorul trebuie sa ţinã seama de cota sa de piata ca furnizor al metodei de afaceri. În acest scop francizorul trebuie sa îşi calculeze cota de piata detinuta pe piata pe care este exploatatã metoda de afaceri, care este piata pe care beneficiarul exploateazã metoda de afaceri pentru furnizarea de produse şi servicii cãtre consumatorii finali. Francizorul îşi va calcula cota de piata în funcţie de valoarea vânzãrii produselor sau serviciilor realizate de cãtre beneficiarul sau pe piata respectiva. Concurentii de pe aceasta piata pot fi furnizori ai altor metode de afaceri francizate, dar şi furnizori de produse sau servicii substituibile, comercializate în afarã unor sisteme de franciza. În plus, în cazul unei pieţe a serviciilor fast-food, de exemplu, francizorul operand pe aceasta piata îşi va calcula cota de piata pe baza vânzãrilor realizate de beneficiarul sau. Dacã francizorul furnizeazã şi anumite inputuri, cum ar fi carne sau condimente, francizorul trebuie sa îşi calculeze cota sa detinuta pe piata pe care aceste produse sunt vândute.
(158) În cazul distribuţiei duale de produse finale, în care fabricantul produselor finale acţioneazã şi ca distribuitor pe piata, definirea pieţei şi calculul cotei de piata vor include produsele vândute de cãtre producãtor şi de cãtre concurentii acestuia prin distribuitorii şi agenţii integrati (care fac parte din grupul fiecãruia).
(159) Producţia interna, care reprezintã fabricarea de produse intermediare pentru folosinta proprie, poate fi foarte importanta într-o analiza concurentiala, reprezentând o constrângere concurentiala sau accentuand poziţia pe piata a agentului economic. Oricum, producţia interna nu va fi luatã în considerare la definirea pieţei relevante şi la calcularea cotei de piata pentru produsele şi serviciile intermediare.

3. Elemente de definire a pieţei relevante şi de calcul al cotei de piata pentru cazurile individuale
(160) În evaluarea individualã a înţelegerilor verticale vor trebui investigate pieţe suplimentare pieţei relevante definite pentru aplicarea regulamentului. O înţelegere verticala poate afecta şi pieţele din aval, pe lângã piata furnizorului şi cumpãrãtorului. Astfel, în cazurile individuale vor fi examinate toate pieţele relevante, de la fiecare nivel de comercializare, afectate de restrictionarile verticale, dupã cum urmeazã:
a) pentru "produsele şi serviciile intermediare" încorporate de cãtre cumpãrãtor în propriul produs sau serviciu, restrictionarile verticale afecteazã, în general, doar piata dintre furnizor şi cumpãrãtor. De exemplu, o obligaţie de nonconcurenta impusa cumpãrãtorului poate obstructiona alţi furnizori, dar nu conduce la reducerea concurentei din aval, la nivelul comercializãrii en detail. Totuşi, în cazul vânzãrii exclusive, poziţia cumpãrãtorului pe piata din aval este relevanta, deoarece comportamentul obstructionist al cumpãrãtorului poate avea efecte negative apreciabile în cazul în care acesta are putere pe piata din aval;
b) pentru "produsele finale" o analiza limitatã la piata dintre furnizor şi cumpãrãtor este puţin probabil sa fie suficienta atât timp cat restrictionarile verticale pot reduce concurenta intersi/sau intra-marca pe piata revânzãrii, care este o piata aflatã în avalul pieţei cumpãrãtorului.
De exemplu, distribuţia exclusiva poate conduce nu numai la închiderea pieţei dintre furnizor şi cumpãrãtor, ci, mai ales, la reducerea concurentei intra-marca în teritoriile de revânzare ale distribuitorilor. Piata revânzãrii este importanta în special în cazul în care cumpãrãtorul este un comerciant en detail.
O obligaţie de nonconcurenta convenitã între un producãtor şi un comerciant angro poate inlatura acest comerciant angro vis-a-vis de alţi producãtori, dar este puţin probabil ca aceasta obligaţie sa ducã la o reducere a concurentei de la nivelul de comercializare en detail. Aceeaşi înţelegere convenitã cu un comerciant en detail conduce şi la reducerea concurentei de la nivelul en detail pe piata revânzãrii;
c) în cazul evaluãrii individuale a unei "pieţe a pieselor de schimb", piata relevanta poate fi definitã ca piata echipamentului original sau piata pieselor de schimb, în funcţie de circumstanţele specifice cazului. În orice caz, situaţia pieţei pieselor de schimb va fi evaluatã ţinându-se seama de piata echipamentului original. O poziţie mai puţin importanta pe piata echipamentului original reduce în mod normal eventualele efecte anticoncurentiale asupra pieţei pieselor de schimb.

--------------


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016