Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Vãzând Referatul de aprobare nr. 68.944 din 28 septembrie 2007, întocmit de Direcţia de igienã şi sãnãtate publicã veterinarã din cadrul Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, având în vedere prevederile <>art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitãţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 215/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ţinând cont de prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializãrii alimentelor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 57/2002 , cu modificãrile ulterioare, luând în consideraţie prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 853/2004/CE care stabileşte regulile specifice de igienã pentru alimentele de origine animalã, având în vedere prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 854/2004/CE care stabileşte regulile specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animalã destinate consumului uman, în temeiul art. 3 alin. (3) şi al <>art. 4 alin. (3) din Hotãrârea Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unitãţilor din subordinea acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, preşedintele Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite urmãtorul ordin: ART. 1 Se aprobã Norma sanitarã veterinarã care stabileşte procedura pentru marcarea şi certificarea sanitarã veterinarã a cãrnii proaspete şi marcarea produselor de origine animalã destinate consumului uman, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin. ART. 2 Prezenta normã sanitarã veterinarã a fost elaboratã în vederea stabilirii procedurii pentru marcarea şi certificarea sanitarã veterinarã a cãrnii proaspete şi marcarea produselor de origine animalã destinate consumului uman, în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 853/2004/CE care stabileşte regulile specifice de igienã pentru alimentele de origine animalã şi ale Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 854/2004/CE care stabileşte regulile specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animalã destinate consumului uman. ART. 3 Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 4 Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor va controla modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin. ART. 5 La data intrãrii în vigoare a prevederilor prezentului ordin se abrogã prevederile <>Ordinului ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. 117/1998 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind marcarea şi certificarea cãrnii proaspete destinate consumului uman, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 15 ianuarie 1999, şi ale Ordinului preşedintelui Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 83/2004 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind marcarea şi certificarea produselor de origine animalã destinate consumului uman, cu excepţia cãrnii proaspete, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 11 octombrie 2004. ART. 6 Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intrã în vigoare la 30 de zile de la publicare. Preşedintele Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Roatiş Cheţan Bucureşti, 18 februarie 2008. Nr. 10. ANEXĂ NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ care stabileşte procedura pentru marcarea şi certificarea sanitarã veterinarã a cãrnii proaspete şi marcarea produselor de origine animalã destinate consumului uman CAP. I Definiţii ART. 1 În sensul prezentei norme sanitare veterinare, urmãtorii termeni se definesc astfel: A. Produse de origine animalã: (i) alimente de origine animalã, inclusiv mierea şi sângele; (ii) moluştele bivalve, echinodermele, tunicatele şi gasteropodele marine vii, destinate consumului uman; şi (iii) alte animale destinate preparãrii pentru a fi furnizate vii consumatorului final. 1. Carne 1.1. carne - pãrţi comestibile ale animalelor la care se face referire la pct. 1.2-1.8, inclusiv sângele. 1.2. ungulate domestice - animale domestice din specia bovine, inclusiv speciile Bubalus şi Bison, porcine, ovine şi caprine, precum şi solipede domestice; 1.3. pasãre - pãsãri de fermã, inclusiv pãsãrile ce nu sunt considerate ca fiind domestice, dar care sunt crescute ca animale domestice, cu excepţia ratitelor; 1.4. lagomorfe - iepuri domestici, iepuri sãlbatici şi rozãtoare; 1.5. vânat sãlbatic: a) ungulatele sãlbatice şi lagomorfele, precum şi alte mamifere terestre care sunt vânate pentru consum uman şi sunt considerate a fi vânat sãlbatic, în baza legislaţiei aplicabile în România, inclusiv mamiferele ce trãiesc în teritorii închise, în condiţii de libertate similare cu cele ale vânatului sãlbatic; b) pãsãrile sãlbatice care sunt vânate pentru consum uman; 1.6. vânat de crescãtorie - ratite de crescãtorie şi mamiferele terestre de crescãtorie, altele decât cele prevãzute la pct. 1.2; 1.7. vânat sãlbatic mic - vânatul sãlbatic cu pene şi lagomorfele care trãiesc în libertate; 1.8. vânat sãlbatic mare - mamiferele terestre sãlbatice care trãiesc în libertate şi nu se încadreazã în definiţia vânatului sãlbatic mic; 1.9. carcasã - corpul unui animal dupã tãiere şi toaletare; 1.10. carne proaspãtã - carne care nu a fost supusã niciunui proces de conservare, cu excepţia refrigerãrii, congelãrii sau congelãrii rapide, inclusiv carnea care este ambalatã sub vid sau în atmosferã controlatã; 1.11. organe - carne proaspãtã, alta decât carcasa, incluzând viscerele şi sângele; 1.12. viscere - organele din cavitatea toracicã, abdominalã şi pelvinã, precum şi traheea şi esofagul, iar în cazul pãsãrilor, ingluviul; 1.13. carne tocatã - carne dezosatã care a fost supusã unei operaţiuni de tocare în fragmente şi care conţine mai puţin de 1% sare; 1.14. carne separatã mecanic sau CSM - produsul obţinut prin îndepãrtarea cãrnii de pe oasele acoperite cu carne, dupã dezosare, sau de la carcasele de pasãre, utilizând mijloace mecanice care determinã distrugerea sau modificarea structurii fibrei musculare; 1.15. carne preparatã - carnea proaspãtã, incluzând carnea ce a fost tãiatã în bucãţi, cãreia i s-au adãugat alimente, condimente ori aditivi sau care a fost supusã unui proces de prelucrare insuficient pentru a modifica structura internã a fibrei musculare a cãrnii şi a determina astfel dispariţia caracteristicilor cãrnii proaspete. 2. Moluşte bivalve vii: 2.1. moluşte bivalve - moluşte lamelibranhiate care se hrãnesc prin filtrare. 3. Produse din pescuit: 3.1. produse din pescuit - toate animalele marine sau de apã dulce, cu excepţia moluştelor bivalve vii, echinodermelor vii, tunicatelor vii şi gasteropodelor marine vii şi a tuturor mamiferelor, reptilelor şi broaştelor, sãlbatice sau de crescãtorie, incluzând toate formele, pãrţile şi produsele comestibile ale acestor animale; 3.2. produse din pescuit separate mecanic - orice produs obţinut prin îndepãrtarea cãrnii din produsele din pescuit, utilizând mijloace mecanice care determinã distrugerea sau modificarea structurii fibrei musculare; 3.3. produse din pescuit proaspete - produsele din pescuit neprocesate, întregi sau preparate, inclusiv produsele ambalate sub vid sau în atmosferã modificatã, care nu au fost supuse niciunui alt tratament în afarã de rãcire pentru a se asigura conservarea; 3.4. produse din pescuit preparate - produsele din pescuit neprocesate care au fost supuse unei operaţiuni ce afecteazã integritatea anatomicã a acestora, precum eviscerarea, decapitarea, felierea, filetarea şi porţionarea. 4. Pulpe de broascã şi melci: 4.1. pulpe de broascã - partea posterioarã a corpului unei broaşte eviscerate şi jupuite din specia Ranna spp., familia Ranidae, separatã printr-o secţiune transversalã efectuatã în spatele membrelor anterioare; 4.2. melci - gasteropode terestre din speciile Helix pomatia Linne, Helix aspersa Muller, Helix lucorum şi speciile din familia Achatinidae. 5. Lapte: 5.1. lapte crud - lapte produs prin secreţia glandei mamare a unor animale de fermã, care nu a fost încãlzit la o temperaturã mai mare de 40°C sau nu a fost supus unui tratament cu efect echivalent. 6. Ouã: 6.1. ouã - ouã în coajã, altele decât cele sparte, incubate sau tratate termic, ce sunt produse de pãsãri de fermã şi sunt proprii pentru consum uman direct ori pentru prepararea de produse din ouã; 6.2. ou lichid - conţinutul neprocesat al oului, dupã îndepãrtarea cojii; 6.3. ouã crãpate - ouã cu coaja crãpatã, dar cu membranele intacte. 7. Produse procesate: 7.1. produse din carne - produse procesate ce rezultã din procesarea cãrnii sau din procesarea ulterioarã a unor astfel de produse procesate, astfel încât suprafaţa de tãiere sã indice faptul cã produsul nu mai are caracteristicile cãrnii proaspete; 7.2. produse lactate - produse procesate ce rezultã din procesarea laptelui crud ori din procesarea ulterioarã a unor astfel de produse procesate; 7.3. produse din ouã - produse procesate ce rezultã din procesarea ouãlor ori a diferitelor componente sau amestecuri ale acestora ori din procesarea ulterioarã a unor astfel de produse procesate; 7.4. produse din pescuit procesate - produse procesate ce rezultã din procesarea produselor din pescuit sau din procesarea ulterioarã a unor astfel de produse procesate; 7.5. grãsimi animale procesate - sortimente de grãsime derivatã din carne procesatã, incluzând oase, şi care sunt destinate consumului uman; 7.6. jumãri - resturi de procesare ce conţin proteinã, dupã separarea parţialã a grãsimii şi a apei; 7.7. gelatinã - proteinã naturalã, solubilã, sub formã gelificatã sau nu, obţinutã prin hidroliza parţialã a colagenului produs din oase, piei prelucrate şi neprelucrate, tendoane şi sinovii de la animale; 7.8. colagen - produsul pe bazã de proteinã derivatã din oase, piei prelucrate şi neprelucrate şi tendoane, obţinut în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 853/2004/CE care stabileşte regulile specifice de igienã pentru alimentele de origine animalã; 7.9. stomacuri, vezici urinare şi intestine tratate - stomacuri, vezici urinare şi intestine ce au fost supuse unui tratament precum sãrarea, încãlzirea sau uscarea, dupã ce acestea au fost obţinute şi curãţate; 7.10. miere - substanţã semilichidã, dulce şi aromatã, bogatã în zaharuri, vitamine şi enzime, produsã de albine din nectarul florilor. B. Produse de origine animalã supuse certificãrii veterinare - carnea proaspãtã, inclusiv viscerele, obţinute în unitãţile de tãiere autorizate sanitar-veterinar, provenite de la animalele ungulate domestice din speciile bovine, incluzând speciile Bubalus şi Bison , porcine, ovine, caprine şi solipede. C. Marcã de sãnãtate - ştampila aplicatã de medicul veterinar oficial în conformitate cu prevederile prezentei norme sanitare veterinare, care atestã cã produsele au fost obţinute în unitãţi de tãiere autorizate sanitar-veterinar, cu respectarea condiţiilor sanitare veterinare prevãzute de legislaţia în vigoare, precum şi cã produsele au fost supuse controalelor oficiale în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 854/2004/CE, care stabileşte regulile specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animalã destinate consumului uman. D. Marcã de identificare - ştampila aplicatã de operatorul din sectorul alimentar în conformitate cu prevederile prezentei norme sanitare veterinare, care atestã cã produsele au fost obţinute în unitãţi autorizate sanitar-veterinar şi care respectã prevederile Regulamentelor Parlamentului European şi ale Consiliului Uniunii Europene nr. 852/2004/CE şi 853/2004/CE. E. Numãr de autorizare veterinarã - numãrul unic acordat de Direcţia de igienã şi sãnãtate publicã veterinarã din cadrul Autoritãţii Naţionale şi pentru Siguranţa Alimentelor sau, dupã caz, de direcţia sanitar-veterinarã şi pentru siguranţa alimentelor judeţeanã şi a municipiului Bucureşti unitãţilor autorizate sanitar-veterinar. CAP. II Dispoziţii generale ART. 2 Produsele de origine animalã definite la art. 1 sunt admise pentru consumul uman numai dacã poartã marca de sãnãtate sau marca de identificare în conformitate cu cap. III şi IV. ART. 3 Produsele de origine animalã definite la art. 1 lit. B, care au fost obţinute în unitãţi de tãiere autorizate sanitar-veterinar, sunt admise pentru consumul uman numai dacã sunt însoţite de certificat de sãnãtate publicã veterinarã în conformitate cu modelul prevãzut în anexa nr. 2. ART. 4 Produsele de origine animalã definite la art. 1, care au fost obţinute în unitãţi înregistrate sanitar-veterinar şi care fac obiectul vânzãrii directe cãtre consumatorul final sau vânzãrii cu amãnuntul, sunt identificate în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare. ART. 5 Produsele de origine animalã definite la art. 1, obţinute în gospodãriile populaţiei pentru consumul propriu, nu sunt supuse marcãrii/identificãrii în conformitate cu prevederile prezentei norme sanitare veterinare. ART. 6 Marca de sãnãtate sau identificare trebuie sã fie lizibilã, sã nu se poatã şterge şi sã aibã caractere uşor descifrabile. ART. 7 Modelele mãrcilor de sãnãtate şi, respectiv, ale mãrcilor de identificare pentru produsele de origine animalã definite la art. 1 sunt cele prevãzute în anexa nr. 1 la prezenta normã sanitarã veterinarã. CAP. III Marcarea de sãnãtate a cãrnii proaspete ART. 8 (1) Marca de sãnãtate este aplicatã numai cãrnii provenite de la ungulate domestice, mamifere vânat de crescãtorie, altele decât animale lagomorfe, şi vânat sãlbatic mare, care au fost supuse inspecţiei ante-mortem şi post-mortem, în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 854/2004/CE şi numai în cazul în care nu existã motive pentru a se declara carnea improprie pentru consumul uman. (2) Marca de sãnãtate poate fi aplicatã înainte ca rezultatele examenului trichineloscopic sã fie disponibile, în cazul în care medicul veterinar oficial este sigur cã acea carne care provine de la animalul respectiv şi nu va fi introdusã pe piaţã decât dacã rezultatele analizelor sunt satisfãcãtoare. (3) Marca de sãnãtate se aplicã pe suprafaţa externã a carcasei, prin ştampilare cu tuş sau cu foc, astfel încât în cazul în care carcasele sunt tãiate în semicarcase sau sferturi ori semicarcasele sunt tãiate în 3 piese, fiecare piesã sã poarte marca de sãnãtate. (4) Marcarea se efectueazã sub responsabilitatea medicului veterinar oficial. Medicul veterinar oficial pãstreazã în condiţii de siguranţã, sub responsabilitatea proprie, instrumentele destinate marcãrii, pe care le predã personalului veterinar auxiliar la începerea operaţiunii de marcare şi numai în perioada necesarã desfãşurãrii acesteia. Instrumentele se pãstreazã în cutii metalice, închise cu sistem de siguranţã. Pe faţa interioarã a capacului cutiei sau în cutie se va pãstra inventarul cuprinzând evidenţa ştampilelor. Cutia metalicã se pãstreazã într-un dulap închis cu cheie. Predarea şi primirea ştampilelor se fac sub semnãturã în registrul de evidenţã destinat monitorizãrii mişcãrii ştampilelor. (5) Marca de sãnãtate se aplicã şi pe documentele comerciale însoţitoare eliberate de producãtor sau poate fi imprimatã şi pe etichetã sau ambalaj, în vederea asigurãrii trasabilitãţii acestora. ART. 9 Marca de sãnãtate trebuie sã fie: a) o ştampilã de formã ovalã, de 6,5 cm lãţime şi 4,5 cm înãlţime în cazul cãrnii obţinute în unitãţi autorizate pentru schimburi intracomunitare, ce poartã urmãtoarele informaţii scrise cu caractere lizibile: (i) în partea superioarã: "ROMÂNIA" sau codul ISO al ţãrii "RO", scris cu majuscule; (ii) în centru: numãrul de autorizare al abatorului, acordat de cãtre autoritatea veterinarã centralã; (iii) în partea de jos: abrevierea CE sau EC. Literele trebuie sã aibã o înãlţime de 0,8 cm, iar cifrele, de 1 cm. Dimensiunile şi caracterele mãrcii pot fi reduse pentru marcarea de sãnãtate a mieilor, a iezilor şi a purceilor; b) marca de sãnãtate aplicatã pe carnea obţinutã în unitãţile aprobate pentru perioadã de tranziţie este o ştampilã de formã rotundã, având diametrul de 3,5 cm, cu urmãtoarele înscrisuri: (i) în partea superioarã: "ROMÂNIA", cu majuscule; (ii) în centru: indicativul judeţului, urmat fãrã întrerupere de numãrul de autorizare al unitãţii. Imediat sub acesta se înscrie numãrul de identificare al medicului veterinar oficial care asigurã supravegherea veterinarã a unitãţii; (iii) în partea inferioarã: "CONTROLAT SANITAR-VETERINAR", cu majuscule. Literele trebuie sã aibã o înãlţime de cel puţin 0,8 cm, iar cifrele, de cel puţin 1 cm. Dimensiunile şi caracterele mãrcii pot fi reduse pentru marcarea de sãnãtate a mieilor, a iezilor şi a purceilor. ART. 10 În vederea aplicãrii Programului strategic privind monitorizarea, controlul şi eradicarea pestei porcine clasice în România, carnea obţinutã de la porcinele domestice crescute în fermele comerciale şi vaccinate cu vaccin de tip Marker, carnea obţinutã de la porcinele crescute în exploataţiile nonprofesionale şi vaccinate cu vaccin viu atenuat, precum şi carnea obţinutã de la porcinele sãlbatice se vor marca astfel: a) în cazul cãrnii proaspete de porcine domestice crescute în ferme comerciale şi vaccinate cu vaccin Marker, care a fost obţinutã în: (i) unitãţile autorizate pentru schimburi intracomunitare, marca de sãnãtate este o ştampilã de formã hexagonalã, având dimensiunile 6,5/3,5 cm, cu urmãtoarele înscrisuri: 1. în partea superioarã: "ROMÂNIA", cu majuscule; 2. în centru: numãrul de autorizare al unitãţii, acordat de autoritatea veterinarã centralã pentru efectuarea unor activitãţi de comerţ intracomunitar; 3. în partea inferioarã: "CONTROLAT SANITAR-VETERINAR", cu majuscule. Literele trebuie sã aibã o înãlţime de 0,8 cm, iar cifrele, de 1 cm. Dimensiunile şi caracterele mãrcii pot fi reduse pentru marcarea de sãnãtate a purceilor: (ii) unitãţile aprobate pentru perioadã de tranziţie, marca de sãnãtate este o ştampilã de formã rotundã, având diametrul de 3,5 cm, cu urmãtoarele înscrisuri: 1. în partea superioarã: "ROMÂNIA",cu majuscule; 2. în centru: indicativul judeţului, urmat fãrã întrerupere de numãrul de aprobare al unitãţii; 3. în partea inferioarã: "CONTROLAT SANITAR-VETERINAR", cu majuscule. Literele trebuie sã aibã o înãlţime de 0,8 cm, iar cifrele, de 1 cm. Dimensiunile şi caracterele mãrcii pot fi reduse pentru marcarea de sãnãtate a purceilor; b) în cazul cãrnii proaspete de porcine sãlbatice, care a fost obţinutã în: (i) unitãţi aprobate pentru schimburi intracomunitare, este o ştampilã de formã pentagonalã, înscrisã într-un dreptunghi cu grosimea liniei de 2 mm, având dimensiunile laturii mari de 6,5 cm şi cele ale laturii mici de 3,5 cm, cu urmãtoarele înscrisuri: 1. în partea superioarã: "ROMÂNIA", cu majuscule; 2. în centru: numãrul de autorizare al unitãţii de prelucrare a vânatului sãlbatic, acordat de autoritatea veterinarã centralã; 3. în partea inferioarã: "CONTROLAT SANITAR-VETERINAR", cu majuscule. Literele trebuie sã aibã o înãlţime de 0,8 cm, iar cifrele, de 1 cm; (ii) unitãţile aprobate pentru perioadã de tranziţie, este o ştampilã de formã pentagonalã, înscrisã într-un dreptunghi cu grosimea liniei 2 mm, având dimensiunile laturii mari de 6,5 cm şi cele ale laturii mici de 3,5 cm, cu urmãtoarele înscrisuri: 1. în partea superioarã: "ROMÂNIA", cu majuscule; 2. în centru: indicativul judeţului, urmat fãrã întrerupere de numãrul de aprobare al unitãţii; 3. în partea inferioarã: "CONTROLAT SANITAR-VETERINAR", cu majuscule. Literele trebuie sã aibã o înãlţime de 0,8 cm, iar cifrele, de 1 cm; c) carnea provenitã de la porcinele crescute în exploataţiile nonprofesionale vaccinate cu vaccin viu atenuat se marcheazã cu o marcã de sãnãtate de formã pãtratã cu latura de 4 cm, care conţine urmãtoarele înscrisuri: 1. în partea superioarã: "ROMÂNIA" sau codul ISO al ţãrii, "RO", cu majuscule; 2. în centru: codul judeţului şi numãrul de autorizare sanitarã veterinarã al unitãţii de tãiere; 3. în partea inferioarã: "CONTROLAT SANITAR-VETERINAR", cu majuscule. Literele trebuie sã aibã o înãlţime de 0,5 cm, iar cifrele, de 0,8 cm. ART. 11 Carnea provenitã de la animalele tãiate de necesitate în afara abatorului trebuie sã poarte o marcã specialã de sãnãtate, de formã dreptunghiularã, cu dimensiunile de 5,5 cm/3,5 cm, cu urmãtoarele înscrisuri: 1. în partea superioarã: "ROMÂNIA", cu majuscule; 2. în centru: numãrul de autorizare al unitãţii în care a fost efectuatã inspecţia post-mortem; 3. în partea inferioarã: cu majuscule, "NECESITATE". Literele trebuie sã aibã o înãlţime de 0,8 cm, iar cifrele, de 1 cm. ART. 12 Pentru carnea de porcine pentru care, în conformitate cu cap. IV art. 16 pct. 2 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 2.075/2005 de stabilire a normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezenţa trichinellei în carne, s-a utilizat metoda trichineloscopicã, se aplicã suplimentar mãrcilor de sãnãtate prevãzute la art. 9, 10 şi 11 o ştampilã de formã dreptunghiularã cu dimensiunile 5,5 cm/3,5 cm în care este scris cu majuscule "EXAMEN TRICHINELOSCOPIC CU REZULTAT NEGATIV". Literele trebuie sã aibã o înãlţime de cel puţin 0,8 cm. ART. 13 Carnea provenitã de la porcine care sunt supuse prevederilor din Directiva 92/119/CEE se marcheazã cu o ştampilã de formã pãtratã cu colţurile rotunjite, cu latura de 4 cm, având inscripţionat în partea superioarã codul ISO al ţãrii, "RO", sub care se înscrie numãrul de autorizaţie sanitarã veterinarã al unitãţii de sacrificare. ART. 14 Carnea provenitã de la animale din specia ovine sub 18 luni se marcheazã suplimentar cu o ştampilã de formã rotundã cu diametrul de 3 cm, în care se înscrie cu majuscule "TO", aplicatã lângã marca de sãnãtate. ART. 15 În cazul cãrnii improprii pentru consumul uman se aplicã o ştampilã de formã triunghiularã, cu latura de 6 cm, care are înscris în centru, cu majuscule, "CONFISCAT", dimensiunea cifrelor fiind de 1 cm. ART. 16 Pentru ştampilarea cu tuş se vor folosi urmãtorii coloranţi: E 155 BROWN HT, E 133 BRILIANT BLEU FCF, E 129 RED ALLURA AE, amestec E 133 şi E 129. ART. 17 Carnea de vânat sãlbatic provenitã din vânatul sãlbatic nejupuit poate sã poarte o marcã de sãnãtate numai în cazul în care, dupã jupuirea într-o întreprindere de manipulare a vânatului, aceasta a fãcut obiectul inspecţiei post-mortem şi a fost declaratã corespunzãtoare pentru consumul uman. ART. 18 Modelele de marcã de sãnãtate prevãzute la art. 10 vor fi utilizate numai pe perioada aplicãrii Programului strategic privind monitorizarea, controlul şi eradicarea pestei porcine clasice în România, dupã aceastã perioadã urmând a fi utilizate modelele corespunzãtoare categoriei de unitãţi prevãzute la art. 9. CAP. IV Marcarea de identificare a produselor de origine animalã ART. 19 Operatorii cu activitate în domeniul alimentar sunt obligaţi sã îşi identifice produsele de origine animalã obţinute cu o marcã de identificare aplicatã în conformitate cu prevederile prezentei norme sanitare veterinare şi trebuie sã dispunã mãsuri pentru a se asigura cã: a) marca de identificare este aplicatã înainte ca produsul sã pãrãseascã unitatea; b) se aplicã o nouã marcã unui produs în cazul în care materialul de împachetare şi/sau de ambalare este îndepãrtat ori produsul este prelucrat ulterior în unitate, caz în care noua marcã trebuie sã indice numãrul de autorizare al unitãţii unde au loc aceste operaţiuni; c) sunt elaborate şi sunt implementate sisteme şi proceduri pentru identificarea operatorilor cu activitate în domeniul alimentar de la care au primit şi cãrora le-au fost livrate produse de origine animalã. ART. 20 (1) Marca de identificare trebuie sã fie lizibilã, sã nu se poatã şterge şi sã aibã caractere uşor descifrabile. Aceasta trebuie sã fie clar vizibilã pentru autoritãţile competente. (2) Marca de identificare aplicatã într-o unitate situatã în România trebuie sã conţinã în partea superioarã numele ţãrii, respectiv "ROMÂNIA", sau codul ISO al ţãrii, "RO", în centru sã aibã numãrul de autorizare sanitarã veterinarã al unitãţii şi sã fie de formã: a) ovalã, în cazul produselor de origine animalã obţinute în unitãţile autorizate pentru schimburi intracomunitare, şi conţine în partea de jos abrevierea CE sau EC; b) ovalã, în cazul produselor din carne de porcine domestice sau sãlbatice tratate termic în conformitate cu prevederile comunitare specifice, care au fost obţinute în unitãţile autorizate pentru schimburi intracomunitare, şi conţine în partea de jos abrevierea CE sau EC; c) rotundã, în cazul produselor de origine animalã obţinute în unitãţile care beneficiazã de perioadã de tranziţie, şi conţine în partea de jos "CONTROLAT SANITAR-VETERINAR"; d) hexagonalã, în cazul produselor din carne obţinute de la porcinele domestice fabricate în unitãţile autorizate pentru schimburi intracomunitare, şi conţine în partea de jos "CONTROLAT SANITAR-VETERINAR"; e) pentagonalã, înscrisã într-un dreptunghi, în cazul produselor din carne de porcine sãlbatice, şi conţine în partea de jos "CONTROLAT SANITAR-VETERINAR". ART. 21 În vederea aplicãrii prevederilor Deciziei Comisiei Europene 2007/27/CE de adoptare a anumitor mãsuri tranzitorii privind livrãrile de lapte crud şi prelucrarea acestuia în unitãţile de procesare din România având în vedere cerinţele regulamentelor Parlamentului European şi ale Consiliului Uniunii Europene nr. 852/2004 şi nr. 853/2004, modificatã de Decizia 2007/557/CE, produsele lactate obţinute în unitãţile de procesare în conformitate cu cerinţele structurale comunitare, care au fost autorizate sã recepţioneze şi sã proceseze lapte conform şi neconform cu standardele Uniunii Europene fãrã separare/pe linii separate, se vor marca astfel: a) în cazul produselor lactate obţinute în unitãţile de procesare în conformitate cu cerinţele structurale comunitare, care au fost autorizate sã recepţioneze şi sã proceseze lapte conform şi neconform cu standardele UE fãrã separare, marca de identificare este o ştampilã de formã rotundã, având diametrul de 3,5 cm, cu urmãtoarele înscrisuri: 1. în partea superioarã: "ROMÂNIA", cu majuscule; 2. în centru: numãrul de autorizare al unitãţii, acordat de autoritatea centralã sanitarã veterinarã şi pentru siguranţa alimentelor, alcãtuit din litera "L", urmatã fãrã întrerupere de codul cifric; 3. în partea inferioarã: "CONTROLAT SANITAR-VETERINAR", cu majuscule; b) în cazul produselor lactate obţinute în unitãţile de procesare în conformitate cu cerinţele structurale comunitare, care au fost autorizate sã recepţioneze şi sã proceseze lapte conform şi neconform cu standardele UE pe linii separate: (i) produsele lactate obţinute din lapte conform cu standardele UE vor fi marcate cu o ştampilã de formã ovalã, de 6,5 cm lãţime şi 4,5 cm înãlţime, cu urmãtoarele înscrisuri: 1. în partea superioarã: "ROMÂNIA" sau codul ISO al ţãrii, "RO", cu majuscule; 2. în centru: numãrul de autorizare al unitãţii, acordat de autoritatea veterinarã centralã, alcãtuit din litera "L", urmatã fãrã întrerupere de codul cifric; 3. în partea inferioarã: abrevierea CE sau EC. Literele trebuie sã aibã o înãlţime de 0,8 cm, iar cifrele, de 1 cm; (ii) produsele lactate obţinute din lapte neconform cu standardele UE vor fi marcate cu o ştampilã de formã rotundã, având diametrul de 3,5 cm, cu urmãtoarele înscrisuri: 1. în partea superioarã: "ROMÂNIA", cu majuscule; 2. în centru: numãrul de autorizare al unitãţii, acordat de autoritatea veterinarã centralã, alcãtuit din litera "L" urmatã fãrã întrerupere de codul cifric; 3. în partea inferioarã: "CONTROLAT SANITAR-VETERINAR", cu majuscule. Dimensiunile şi caracterele mãrcii pot fi reduse proporţional, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare. ART. 22 Modelele de marcã de identificare prevãzute la art. 21 vor fi utilizate numai pe perioada aplicãrii Deciziei Comisiei 2007/27/CE de adoptare a anumitor mãsuri tranzitorii privind livrãrile de lapte crud şi prelucrarea acestuia în unitãţile de procesare din România având în vedere cerinţele regulamentelor Parlamentului European şi ale Consiliului Uniunii Europene nr. 852/2004/CE şi nr. 853/2004/CE, modificatã de Decizia 2007/557/CE, dupã aceastã perioadã urmând a fi utilizate modelele corespunzãtoare categoriei de unitãţi prevãzute la art. 20 alin. (2) lit. a). ART. 23 (1) În funcţie de prezentarea diferitelor produse de origine animalã, marca de identificare poate sã fie aplicatã direct pe produs, pe materialul de ambalare sau pe materialul de împachetare ori poate sã fie tipãritã pe o etichetã fixatã pe produs, pe materialul de împachetare sau pe materialul de ambalare. De asemenea, marca de identificare poate fi o plãcuţã din material rezistent şi care nu se poate îndepãrta. (2) În cazul pachetelor ce conţin carne tranşatã sau organe, marca de identificare trebuie sã fie aplicatã pe o etichetã fixatã sau imprimatã pe materialul de împachetare, în aşa fel încât aceasta sã fie distrusã când pachetul este deschis. Aceastã condiţie nu se impune dacã procesul de deschidere distruge materialul de împachetare. Atunci când ambalajul oferã aceeaşi protecţie ca materialul de împachetare, eticheta poate fi fixatã pe ambalaj. (3) Pentru produsele de origine animalã care sunt introduse în containere de transport sau în pachete mari şi sunt destinate pentru manipulare, procesare, ambalare sau împachetare ulterioarã în altã unitate, marca de identificare trebuie sã fie aplicatã la suprafaţa externã a containerului sau a materialului de împachetare. (4) În cazul produselor de origine animalã sub formã lichidã, granulatã sau pudrã transportate în vrac, precum şi în cazul produselor din pescuit transportate în vrac nu este necesarã aplicarea mãrcii de identificare dacã documentaţia însoţitoare conţine urmãtoarele informaţii: denumirea ţãrii de origine, numãrul de autorizare sanitarã veterinarã al unitãţii şi abrevierea CE. (5) Prin derogare de la prevederile art. 20 alin. (2) lit. a), în cazul produselor lactate, marca de identificare poate: a) sã indice locul de pe ambalaj sau de pe pachet unde este înscris numãrul de autorizare sanitarã veterinarã al unitãţii; b) sã indice numai iniţialele ţãrii, "RO", şi numãrul de autorizare sanitarã veterinarã al unitãţii, în cazul în care produsele lactate sunt ambalate în sticle reutilizabile. (6) În cazul în care o unitate produce atât alimente la care se aplicã prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 853/2004/CE, cât şi alimente la care acesta nu se aplicã, operatorii cu activitate în domeniul alimentar pot sã aplice aceeaşi marcã de identificare pentru ambele tipuri de alimente. CAP. V Certificarea de sãnãtate publicã veterinarã a cãrnii proaspete ART. 24 (1) Certificatul de sãnãtate publicã veterinarã se emite de cãtre medicul veterinar oficial din unitatea de tãiere, numai pentru carnea proaspãtã destinatã consumului uman care a fost consideratã corespunzãtoare în urma controalelor, verificãrilor şi inspecţiilor efectuate de autoritatea veterinarã competentã în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare. (2) Certificatul de sãnãtate publicã veterinarã se emite pentru fiecare mijloc de transport al cãrnii sau, dupã caz, pentru fiecare lot de carne. (3) Emiterea certificatului de sãnãtate publicã veterinarã este condiţionatã de verificarea prealabilã a cãrnii care face obiectul expedierii, precum şi a mijloacelor de transport. (4) Certificatul se completeazã la toate rubricile, citeţ, fãrã ştersãturi, în 3 exemplare: pentru mijlocul de transport, pentru unitatea de sacrificare şi pentru medicul veterinar oficial emitent. Pe primul exemplar se inscripţioneazã "ORIGINAL", iar pe exemplarele 2 şi 3, "COPIE". (5) Originalul certificatului de sãnãtate publicã veterinarã însoţeşte transportul pânã la destinaţia finalã. Atunci când produsele certificate se distribuie mai multor destinatari, fiecãrui destinatar cuprins în certificat i se elibereazã o fotocopie a certificatului original, pe care este inscripţionatã cantitatea distribuitã, iar originalul rãmâne la ultimul destinatar. Fotocopiile vor purta suplimentar în colţul din dreapta sus al certificatului menţiunea "Conform cu originalul". (6) Certificatul de sãnãtate publicã veterinarã trebuie sã fie tipãrit pe o singurã filã, faţã-verso, format A4. Certificatele trebuie sã fie înseriate cu un numãr de serie care se tipãreşte pe fiecare certificat în parte şi care este format din indicativul judeţului, urmat fãrã întrerupere de seria formatã din minimum 8 cifre. (7) Gestiunea seriilor şi a certificatelor de sãnãtate publicã repartizate unitãţilor de sacrificare intrã în responsabilitatea serviciului de igienã şi sãnãtate publicã veterinarã din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi a medicilor veterinari oficiali care asigurã supravegherea sanitarã veterinarã a unitãţilor de tãiere. (8) Certificatul de sãnãtate publicã veterinarã va fi redactat conform modelului din anexa nr. 2. (9) În situaţia în care reglementãrile Uniunii Europene impun certificarea altor produse de origine animalã decât carnea obţinutã în unitãţile de tãiere, redactarea certificatelor de sãnãtate publicã se va efectua conform precizãrilor dispuse. (10) Medicii veterinari oficiali împuterniciţi de cãtre direcţia sanitar-veterinarã şi pentru siguranţa alimentelor judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, nu trebuie sã certifice informaţii de care nu au cunoştinţã personal sau pe care nu le pot verifica. (11) Medicii veterinari oficiali împuterniciţi de cãtre direcţia sanitar-veterinarã şi pentru siguranţa alimentelor judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, nu trebuie sã semneze certificate în alb sau incomplete ori certificate referitoare la carnea pe care nu au inspectat-o sau care nu mai este sub controlul lor. (12) Medicii veterinari oficiali împuterniciţi de cãtre direcţia sanitar-veterinarã şi pentru siguranţa alimentelor judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, pot sã elibereze un certificat sanitar-veterinar în baza altui certificat sau atestat numai dacã se aflã în posesia respectivului document înainte de a semna. (13) Direcţia sanitar-veterinarã şi pentru siguranţa alimentelor judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti, se va asigura cã medicii veterinari împuterniciţi pentru a elibera certificate sanitare veterinare nu au niciun interes comercial direct pentru carnea pe care o certificã sau la societãţile comerciale ori în localitãţile de unde provine carnea. Medicii veterinari trebuie sã fie în totalitate conştienţi de semnificaţia conţinutului fiecãrui certificat pe care îl semneazã. CAP. VI Dispoziţii finale ART. 25 (1) Utilizarea sau aplicarea pe produse sau pe documentele însoţitoare a unor mãrci de sãnãtate/identificare false sau care au fost retrase de autoritatea veterinarã competentã se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare. (2) Confecţionarea mãrcii de sãnãtate/identificare intrã în responsabilitatea operatorului alimentar. (3) În cazul în care unitatea îşi schimbã obiectul de activitate sau când autoritatea veterinarã competentã dispune retragerea mãrcii de sãnãtate/identificare, operatorul este obligat sã anunţe autoritatea veterinarã competentã şi sã predea marca de sãnãtate/identificare. ART. 26 Certificarea exporturilor de produse de origine animalã cãtre tãrile terţe se realizeazã numai dupã obţinerea acordului scris din partea Direcţiei de igienã şi sãnãtate publicã veterinarã din cadrul Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi în baza certificatului de sãnãtate stabilit de autoritãţile veterinare din ţãrile terţe. ART. 27 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta normã sanitarã veterinarã. ANEXA 1 -------la norma sanitarã veterinarã---------------------------- I. MODELELE MĂRCILOR DE SĂNĂTATE Figura nr. 1 Modelul mãrcii de sãnãtate pentru marcarea cãrnii obţinute în unitãţi autorizate pentru schimburi intracomunitare Figura nr. 2 Modelul mãrcii de sãnãtate pentru marcarea cãrnii obţinute în unitãţi care beneficiazã de perioadã de tranziţie Figura nr. 3 Modelul mãrcii de sãnãtate pentru carnea proaspãtã de porc provenitã de la porci vaccinaţi obţinutã în unitãţi autorizate pentru schimburi intracomunitare şi utilizatã numai pe teritoriul României Figura nr. 4 Modelul mãrcii care se aplicã pe carnea şi pe produsele de origine animalã necorespunzãtoare pentru consum uman Figura nr. 5 Modelul mãrcii de sãnãtate pentru carnea provenitã de la porcinele domestice, crescute în exploataţii nonprofesionale, vaccinate cu vaccin viu atenuat Figura nr. 6 Modelul mãrcii de sãnãtate pentru carnea provenitã de la porcine supuse prevederilor pct. 1 lit. f) din Directiva 92/119/CEE Figura nr. 7 Marca specialã de sãnãtate, pentru carnea provenitã de la animalele tãiate de necesitate în afara abatorului Figura nr. 8 Ştampila specialã aplicatã pe carnea provenitã de la porcine pentru care examenul pentru decelarea Trichinella sp. a fost efectuat prin metodã trichineloscopicã Figura nr. 9 Modelul mãrcii de sãnãtate pentru carnea provenitã de la vieri, porci criptorhizi, hermafrodiţi şi porci masculi necastraţi cu o greutate a carcasei de peste 80 kg, obţinutã în unitãţile care beneficiazã de o perioadã de tranziţie Figura nr. 10 Modelul mãrcii de sãnãtate pentru carnea provenitã de la vieri, porci criptorhizi, hermafrodiţi şi porci masculi necastraţi cu o greutate a carcasei de peste 80 kg, obţinutã în unitãţile autorizate pentru schimburi intracomunitare Figura nr. 11 Modelul mãrcii de sãnãtate pentru carnea proaspãtã de porcine sãlbatice vaccinate obţinutã în unitãţi autorizate pentru schimburi intracomunitare Figura nr. 12 Modelul mãrcii de sãnãtate pentru carnea proaspãtã de porcine sãlbatice vaccinate obţinutã în unitãţi aprobate pentru perioadã de tranziţie Figura nr. 13 Modelul ştampilei suplimentare pentru carnea de la animale din specia ovinã sub 18 luni--------- NOTĂ(CTCE) MODELELE MĂRCILOR DE SĂNĂTATE - Figurile 1-13, se gãsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 21 martie 2008, la paginile 12-13.(a se vedea imaginea asociatã) II. MODELELE MĂRCILOR DE IDENTIFICARE Figura nr. 1 Modelul mãrcii de identificare pentru marcarea produselor de origine animalã, cu excepţia cãrnii proaspete obţinute în unitãţi autorizate pentru schimburi intracomunitare Figura nr. 2 Modelul mãrcii de identificare pentru marcarea produselor de origine animalã, cu excepţia cãrnii proaspete obţinute în unitãţi care beneficiazã de perioadã de tranziţie Figura nr. 3 Modelul mãrcii de identificare pentru produsele din carne de porc sau care conţin carne de porc provenitã de la porci vaccinaţi, obţinute în unitãţi autorizate pentru schimburi intracomunitare şi utilizate numai pe teritoriul României Figura nr. 4 Modelul mãrcii de identificare pentru produsele din carne de porc provenitã de la porcinele sãlbatice vaccinate obţinute în unitãţi autorizate pentru schimburi intracomunitare Figura nr. 5 Modelul mãrcii de identificare pentru marcarea produselor lactate obţinute în unitãţi de procesare în conformitate cu cerinţele structurale comunitare autorizate sã recepţioneze şi sã proceseze lapte conform şi neconform fãrã separare Figura nr. 6 Modelul mãrcii de identificare pentru marcarea produselor lactate obţinute din lapte conform cu standardele UE în unitãţi de procesare în conformitate cu cerinţele structurale comunitare autorizate sã recepţioneze şi sã proceseze lapte conform şi neconform cu standardele UE pe linii separate Figura nr. 7 Modelul mãrcii de identificare pentru marcarea produselor lactate obţinute din lapte neconform cu standardele UE în unitãţi de procesare în conformitate cu cerinţele structurale comunitare autorizate sã recepţioneze şi sã proceseze lapte conform şi neconform cu standardele UE pe linii separate--------- NOTĂ(CTCE) MODELELE MĂRCILOR DE IDENTIFICARE - Figurile 1-7, se gãsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 21 martie 2008, la pagina 14.(a se vedea imaginea asociatã) ANEXA 2 -------la norma sanitarã veterinarã----------------------------
ROMÂNIA
GUVERNUL ROMÂNIEI Seria
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ
ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Direcţia Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor .......
CERTIFICAT DE SĂNĂTATE PUBLICĂ VETERINARĂ
pentru carne proaspãtã
Nr. ...........
Emitent: - medic veterinar oficial: Dr. ...............................
- Circumscripţia sanitarã veterinarã şi pentru
siguranţa alimentelor:
......................................................................
I. Identitatea cãrnii
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│I.1. Carnea provenitã de la .........................(specia animalului) │
│I.2. Condiţiile de temperaturã pentru carnea inclusã în acest lot: │
│ refrigerat/congelat │
│I.3. Identificare lot: ................................................. │
│I.3. Identificarea individualã a cãrnii inclusã în acest lot: .......... │
├───────────────┬─────────────┬───────────────┬─────────┬───────────────────┤
│Natura pieselor│ Numãrul de │ Numãrul de │Greutatea│ Data tãierii/ │
│ │ autorizare │ambalaje/bucãţi│ netã │ data congelãrii │
│ │ al unitãţii │ │ │ (în cazul cãrnii │
│ │ │ │ │ congelate) │
├───────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├───────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├───────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├───────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├───────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├───────────────┼─────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────┤
│ │ │ │ │ │
├───────────────┴─────────────┼───────────────┼─────────┼───────────────────┤
│Total │ │ │ │
└─────────────────────────────┴───────────────┴─────────┴───────────────────┘
II. Destinaţia cãrnii
Carnea este expediatã din ............................................
(unitatea şi localitatea de expediţie)
la ...................................................................
(unitatea şi localitatea de destinaţie)
prin urmatoarele mijloace de transport: .............................
(pentru vagon şi auto,
numãrul de înmatriculare)
III. Atestat de sãnãtate publicã veterinarã
Subsemnatul, medic veterinar oficial, certific urmãtoarele:
- carnea/organele provine/provin de la animale sãnãtoase, originare din
efective şi localitãţi nesupuse unei restricţii veterinare de sãnãtate;
- urmare a inspecţiei ante-mortem, carnea/organele a fost/au fost
gãsitã/gãsite aptã/apte condiţionat pentru consum uman;
- mijloacele de transport îndeplinesc condiţiile de igienã.
(ştampilã) Emis în ............
Marca de sãnãtate (localitatea)
publicã veterinarã la .................
(data)
Numele, prenumele, numãru de autentificare şi parafa medicului veterinar
oficial
...............................................................
NOTĂ:
● Certificatul se foloseşte numai pe teritoriul României.
● Se bareazã ceea ce nu corespunde.
NOTĂ(CTCE)
Pe fundalul Certificatului se gãseşte scris oblic, cuvântul - ORIGINAL -
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.