Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.951 din 26 octombrie 2023 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în Suprastructura portuară în vederea reducerii blocadei din zona Mării Negre ca urmare a conflictului armat din Ucraina, aferentă Programului Transport (PT 2021-2027), prioritatea 7 - Dezvoltarea transportului naval şi multimodal, obiectivul specific 3.1. Dezvoltarea unei reţele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile şi intermodale
EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1019 din 8 noiembrie 2023
Având în vedere:
- Regulamentul (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize;
– prevederile Programului operaţional Transport, aprobat prin Decizia CE nr. C (2022) 9754 din 16.12.2022;
– Comunicarea Comisiei privind Un plan de acţiune pentru culoarele de solidaritate UE-Ucraina pentru a facilita exporturile agricole ale Ucrainei şi schimburile comerciale bilaterale cu UE (2022/217);
– Comunicarea Comisiei privind Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2022/C 131 I/01);
– Decizia Comisiei Europene nr. C (2023) 6980 din 13.10.2023 de aprobare a ajutorului de stat pentru programul de investiţii „Schemă de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în Suprastructura portuară în vederea reducerii blocadei din zona Mării Negre destinată încărcării/descărcării şi procesării mărfurilor ca urmare a conflictului armat din Ucraina“;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de Referatul de aprobare al Direcţiei generale programe europene transport din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 37.979/23.10.2023,
în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Schema de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în Suprastructura portuară în vederea reducerii blocadei din zona Mării Negre ca urmare a conflictului armat din Ucraina, aferentă Programului Transport (PT 2021-2027), prioritatea 7 - Dezvoltarea transportului naval şi multimodal, obiectivul specific 3.1. Dezvoltarea unei reţele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile şi intermodale, al cărei conţinut este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de autoritate de management pentru Programul Transport 2021-2027, este atât furnizor de ajutor de stat, cât şi administratorul măsurii de ajutor.
ART. 3
Direcţia generală programe europene transport va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Sorin-Mihai Grindeanu
Bucureşti, 26 octombrie 2023.
Nr. 1.951.
ANEXA 1
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: