Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.945 din 9 iunie 2023 privind aprobarea condiţiilor de autorizare a unităţilor sanitare, publice sau private, pentru examinarea ambulatorie a persoanelor fizice în vederea procurării, deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor supuse autorizării şi a listei afecţiunilor medicale incompatibile cu calitatea persoanelor de a procura, deţine sau, după caz, de a purta ori folosi arme letale sau neletale supuse autorizării
EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 546 din 19 iunie 2023
Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale asistenţă medicală din cadrul Ministerului Sănătăţii cu nr. AR 10.189 din 9 iunie 2023,
având în vedere prevederile art. 7 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 11/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă condiţiile de autorizare a unităţilor sanitare, publice sau private, pentru examinarea ambulatorie a persoanelor fizice în vederea procurării, deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor supuse autorizării, prevăzute în anexa nr. 1.
ART. 2
Se aprobă lista afecţiunilor medicale incompatibile cu calitatea persoanelor de a procura, deţine sau, după caz, de a purta ori folosi arme letale sau neletale supuse autorizării, prevăzută în anexa nr. 2.
ART. 3
Modelul certificatului medical pentru atestarea stării de sănătate, în vederea procurării, deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor letale sau neletale supuse autorizării, este prevăzut în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 11/2018.
ART. 4
Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti autorizează şi gestionează baza de date privind unităţile sanitare publice sau private autorizate pentru examinarea ambulatorie a persoanelor fizice în vederea procurării, deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor.
ART. 5
Unităţile sanitare publice sau private autorizate pentru examinarea ambulatorie a persoanelor fizice în vederea procurării, deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor, direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiile judeţene de sănătate publică şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 6
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului sănătăţii nr. 257/1976 privind stabilirea afecţiunilor pentru care persoanele fizice nu pot fi autorizate să deţină şi să poarte arme şi muniţii, precum şi a normelor tehnice referitoare la examinarea medicală a acestor persoane, se abrogă.
ART. 7
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 8
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătăţii,
Cătălin Vişean,
secretar de stat
Bucureşti, 9 iunie 2023.
Nr. 1.945.
ANEXA 1
CONDIŢII
ANEXA 2
LISTA
afecţiunilor medicale incompatibile cu calitatea persoanelor de a procura, deţine sau, după caz, de a purta ori folosi arme letale sau neletale supuse autorizării
Examinarea medicală a persoanelor fizice pentru procurarea, deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor urmăreşte capacitatea organo-funcţională a solicitantului de a utiliza arma în condiţii de securitate şi are în vedere următoarele incompatibilităţi medicale:
A) Boli interne - lista de afecţiuni:
a) sindrom coronarian acut sau alte intervenţii chirurgicale sau intervenţionale cardiovasculare în ultimele 6 luni;
b) insuficienţă cardiacă avansată (clasele III-IV) în urma cardiopatiei ischemice, cardiomiopatiilor sau valvulopatiilor netratate;
c) bradiaritmii severe netratate/netratabile cu potenţial de a induce sincopă;
d) tahiaritmii severe netratate/netratabile susceptibile de a induce sincopă;
e) insuficienţă respiratorie cronică cu encefalopatie hipoxică şi/sau hipercapnică netratată/netratabilă;
f) sindrom de apnee în somn obstructivă severă şi sindrom de obezitate-hipoventilaţie fără tratament care asociază somnolenţa diurnă;
g) astm bronşic sever necontrolat terapeutic;
h) diabet zaharat cu complicaţii microvasculare (inclusiv retinopatie diabetică cu afectarea vederii) cu crize frecvente de hipoglicemie;
i) cirozele hepatice avansate cu encefalopatie portală cronică;
j) boală cronică de rinichi cu encefalopatie uremică netratată.
B) Lista de afecţiuni - boli neurologice:
a) deficienţe permanente: pareze sau plegii cu afectarea bilaterală a membrelor superioare;
b) tulburări mari din seria vestibulară: nistagmus labirintic, deviere în mers, Romberg pozitiv;
c) tulburări mari din zona cerebeloasă de tip hemisferic dacă sunt bilaterale;
d) ataxiile severe prin leziuni de cordoane posterioare;
e) tulburările de serie extrapiramidală mari, bilaterale;
f) boala Parkinson;
g) sifilisul sistemului nervos (se vor cerceta reflexele osteo-tendinoase, forma, dimensiunea, şi reflexele pupilare, probe de mers, Romberg, probe de atenţie, memorie şi vorbire, elementele neurologice şi psihice clinice ale sifilisului nervos etc.);
h) epilepsia. Persoana fizică interesată pentru procurarea, deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor, care nu este în evidenţă cu epilepsie, în cadrul examenului neurologic, va declara în scris, sub semnătură, că nu suferă de această patologie;
i) scleroza multiplă (în plăci); în funcţie de afectare, medicul specialist poate decide compatibilitatea pacientului de a deţine, procura, purta sau folosi arme letale sau neletale supuse autorizării.
C) Lista de afecţiuni - boli psihice (pe baza codurilor de diagnosticare prevăzute de ICD-10 - Clasificarea Internaţională a Bolilor):
a) demenţele de orice etiologie şi stadiu evolutiv (F00, F01, F02, F03, F04, F05, F06, F07, F09);
b) tulburări psihice datorate folosirii substanţelor psihoactive (F10, F11, F12, F13, F14, F16, F18, F19);
c) schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante (F20, F21, F22, F23, F24, F25, F28, F29);
d) tulburări afective (F30, F31, F33, F34);
e) tulburări nevrotice legate de stres şi somatoforme (F43, F44);
f) tulburări ale personalităţii şi comportamentului la adult (F60, F61, F62, F63.1);
g) întârziere în dezvoltarea mintală (F70, F71, F72, F73, F78, F79);
h) tulburări ale dezvoltării psihologice (F80, F81, F82, F83, F84, F88, F89);
i) tulburări de comportament şi emoţionale având debutul frecvent în copilărie şi adolescenţă (F90).
D) Lista de afecţiuni - boli oftalmologice - acuitatea vizuală se determină subiectiv cu ajutorul optotipurilor luminoşi, se determină refracţia prin autorefractometrie, iar simţul cromatic cu ajutorul tabelelor pseudoizocromatice, se determină câmpul vizual cu perimetru şi se va efectua examenul fundului de ochi, al cărui aspect va indica necesitatea examinării simţului luminos. La persoanele peste 45 de ani se va efectua tonometria. În fişa medicală se va menţiona şi metoda folosită pentru examinarea simţului cromatic, precum şi dacă este indicată purtarea în permanenţă a ochelarilor. Patologii oftalmologice incompatibile pentru procurarea, deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor:
a) afecţiuni evolutive ale globului ocular (traumatism, leucom cornean, maculă corneană, distrofie corneană, degenerescenţă corneană centrală, kerato-conjunctivită, keratită, uveită, cataractă, glaucom, nevrită optică, neuro-retinită, distrofie, degenerescenţă retiniană, maculopatie) sau ale anexelor (ptoza palpebrală, lagoftalmie, colobom palpebral, tulburări grave ale secreţiei lacrimale-sindrom de ochi uscat sever, tulburările motilităţii oculare - strabisme nonparalitice şi paralitice, diplopia) până la vindecare;
b) afecţiuni oculare contagioase (conjunctivite, keratoconjunctivite, ulcer cornean), până la vindecare;
c) leziuni cicatriciale ale polului anterior dacă scad acuitatea vizuală sub limitele admise;
d) leziuni cicatriciale dacă scad acuitatea vizuală, alterează simţul luminos şi câmpul vizual sub limitele admise;
e) atrofia nervilor optici cu modificarea acuităţii şi câmpului vizual;
f) nictalopia esenţială;
g) retinopatia pigmentară;
h) glaucomul cu modificarea acuităţii şi câmpului vizual sub limitele admise;
i) afecţiuni congenitale sau dobândite când, după corecţia tolerabilă, nu se ajunge la limitele vederii admise;
j) reducerea câmpului vizual sub 80° temporal şi sub 50° nazal la ochiul restant, în cazul vederii monoculare, şi sub 130° în binocularitate;
k) scăderea acuităţii vizuale cu corecţie sub 2/3 în binocularitate sau la ochiul restant, în cazul vederii monoculare.
E) Lista de afecţiuni - boli otorinolaringologice:
a) hipoacuzia unilaterală sau bilaterală cu media pragurilor auditive în conducere aeriană (calculate pe 500, 1.000, 2.000 şi 4.000 Hz) mai mare sau egală cu 41 decibeli, hipoacuzii care nu sunt corectate prin protezare auditivă sau la care valoarea medie a pragurilor câştigului cu proteza auditivă (convenţională sau implantată) nu coboară sub 41 dB în câmp liber;
b) afecţiunile vestibulare cronice cu episoade acute imprevizibile - boala Meniere;
c) deficitele vestibulare periferice permanente necompensate.
F) Lista de afecţiuni - boli ortopedice:
a) absenţe segmentare ale ambelor mâini sau a ambelor antebraţe*;
d) deficienţe grave motorii şi de forţă ale membrelor superioare cu anchilose articulare care afectează sever mobilitatea activă a acestora*.
* Sunt exceptaţi sportivii legitimaţi la cluburile afiliate federaţiilor naţionale, în secţiile sportivilor cu dizabilităţi.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: