Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.848 din 10 octombrie 2023 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura de transport naval aferentă Programului Transport (PT 2021-2027), prioritatea 7 - Dezvoltarea transportului naval şi multimodal, obiectivul specific 3.1. Dezvoltarea unei reţele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile şi intermodale
EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 954 din 23 octombrie 2023
Având în vedere:
- Regulamentul (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize;
– Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 187 din 26.06.2014, cu modificările şi completările ulterioare;
– Decizia CE C(2022) 9754 final din 16.12.2022 privind aprobarea Programului Transport 2021-2027;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
– Avizul favorabil al Consiliului Concurenţei nr. 13.604 din 2.10.2023,
ţinând cont de Referatul de aprobare nr. 35.293 din 3.10.2023,
în temeiul art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Schema de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura de transport naval aferentă Programului Transport (PT 2021-2027), prioritatea 7 - Dezvoltarea transportului naval şi multimodal, obiectivul specific 3.1. Dezvoltarea unei reţele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile şi intermodale, al cărei conţinut este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Direcţia generală programe europene transport va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Sorin-Mihai Grindeanu
Bucureşti, 10 octombrie 2023.
Nr. 1.848.
ANEXA 1
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: