Având în vedere dispoziţiile: - Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027; – Hotărârii Guvernului nr. 936/2020 pentru aprobarea cadrului general necesar în vederea implicării autorităţilor şi instituţiilor din România în procesul de programare şi negociere a fondurilor externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027 şi a cadrului instituţional de coordonare, gestionare şi control al acestor fonduri, cu modificările şi completările ulterioare; – Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România, aprobată prin Legea nr. 277/2021, cu modificările şi completările ulterioare; – Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă; – Hotărârii Guvernului nr. 829/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă; – Hotărârii Guvernului nr. 873/2022 pentru stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operaţiunilor finanţate în perioada de programare 2021-2027 prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune şi Fondul pentru o tranziţie justă; – Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare; – Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea gestionării fondurilor europene nerambursabile destinate dezvoltării regionale, luând în considerare Referatul de aprobare nr. 69.328 din 2.05.2023, în temeiul prevederilor art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027 şi ale art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă Structura-cadru a Ghidului solicitantului, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Se aprobă Modelul-cadru al Cererii de finanţare, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 3 Se aprobă formatul şi structura-cadru ale Declaraţiei unice, prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 4 Se aprobă formatul-cadru al Bugetului proiectului, prevăzut în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 5 Se aprobă conţinutul-cadru al Raportului de progres, prevăzut în anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 6 Se aprobă conţinutul-cadru al Raportului de vizită, prevăzut în anexa nr. 6, care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 7 Autorităţile de management ale programelor cofinanţate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus şi Fondul pentru o tranziţie justă, în cadrul obiectivului „Investiţii pentru ocuparea forţei de muncă şi creştere economică“ pentru perioada de programare 2021-2027, au obligaţia de a modifica procedurile operaţionale proprii, în sensul conformării acestora cu prevederile prezentului ordin, în termen de 30 de zile de la data intrării sale în vigoare. ART. 8 Autorităţile de management ale programelor cofinanţate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus şi Fondul pentru o tranziţie justă în cadrul obiectivului „Investiţii pentru ocuparea forţei de muncă şi creştere economică“ pentru perioada de programare 2021-2027 şi Direcţia coordonare SMIS şi IT vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 9 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel-Ioan Boloş Bucureşti, 3 mai 2023. Nr. 1.777. ANEXA 1 STRUCTURA-CADRU A GHIDULUI SOLICITANTULUI Program: <program> Prioritate: <prioritate> Obiectiv specific: <obiectiv specific> Apel de proiecte: <titlu apel, detalii furnizate de Autoritatea de management pentru a identifica complet şi corect tipul/domeniul vizat de apel, după caz> 1. Preambul, abrevieri şi glosar 1.1. Preambul
┌──────────────────────────────────────┐
│Informaţii privind Ghidul │
│solicitantului ca document care │
│conţine informaţiile necesare pentru │
│accesarea finanţării în cadrul │
│programului/priorităţii/obiectivului │
│specific/apelului de proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
1.2. Abrevieri
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
1.3. Glosar
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
2. Elemente de context 2.1. Informaţii generale despre program
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│informaţiile referitoare la program │
│relevante pentru apelul de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
2.2. Prioritatea/Fond/Obiectiv de politică/Obiectiv specific
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
2.3. Reglementări europene şi naţionale, cadrul strategic, documente programatice aplicabile
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3. Aspecte specifice apelului de proiecte 3.1. Tipul de apel
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.2. Forma de sprijin (granturi, instrumentele financiare, premii)
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.3. Bugetul alocat apelului de proiecte
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.4. Rata de cofinanţare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.5. Zona/Zonele geografică(e) vizată(e) de apelul de proiecte
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.6. Acţiuni sprijinite în cadrul apelului
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.7. Grup-ţintă vizat de apelul de proiecte
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.8. Indicatori 3.8.1. Indicatori de realizare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.8.2. Indicatori de rezultat
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.8.3. Indicatori suplimentari specifici apelului de proiecte (dacă este cazul)
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.9. Rezultatele aşteptate
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.10. Operaţiune de importanţă strategică
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.11. Investiţii teritoriale integrate
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.12. Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.13. Reguli privind ajutorul de stat
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.14. Reguli privind instrumentele financiare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.15. Acţiuni interregionale, transfrontaliere şi transnaţionale
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.16. Principii orizontale
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.17. Aspecte de mediu (inclusiv aplicarea Directivei 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului). Aplicarea principiului DNSH. Imunizarea la schimbările climatice
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.18. Caracterul durabil al proiectului
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.19. Acţiuni menite să garanteze egalitatea de şanse, de gen, incluziunea şi nediscriminarea
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.20. Teme secundare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
3.21. Informarea şi vizibilitatea sprijinului din fonduri
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
4. Informaţii administrative despre apelul de proiecte 4.1. Data deschiderii apelului de proiecte
┌──────────────────────────────────────┐
│Reprezintă data publicării Ghidului │
│solicitantului pentru apelul de │
│proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
4.2. Perioada de pregătire a proiectelor
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte, │
│pentru situaţia în care după │
│publicarea Ghidului solicitantului │
│solicitanţii au la dispoziţie o │
│perioadă de timp pentru pregătirea │
│proiectelor până la depunerea cererii │
│de finanţare în sistemul informatic, │
│dacă este cazul. │
└──────────────────────────────────────┘
4.3. Perioada de depunere a proiectelor 4.3.1. Data şi ora pentru începerea depunerii de proiecte
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
4.3.2. Data şi ora închiderii apelului de proiecte
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
4.4. Modalitatea de depunere a proiectelor
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5. Condiţii de eligibilitate 5.1. Eligibilitatea solicitanţilor şi partenerilor 5.1.1. Cerinţe privind eligibilitatea solicitanţilor şi partenerilor
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.1.2. Categorii de solicitanţi eligibili
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.1.3. Categorii de parteneri eligibili
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.1.4. Reguli şi cerinţe privind parteneriatul
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte, │
│inclusiv aspecte referitoare la │
│capacitatea de implementare. │
└──────────────────────────────────────┘
5.2. Eligibilitatea activităţilor 5.2.1. Cerinţe generale privind eligibilitatea activităţilor
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.2.2. Activităţi eligibile
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte şi va │
│asigura evidenţierea cel puţin a │
│categoriilor de activităţi eligibile │
│obligatorii şi activităţi eligibile │
│conexe. │
└──────────────────────────────────────┘
5.2.3. Activitatea de bază
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte şi va │
│conţine informaţii privind modul de │
│definire a activităţii de bază. │
└──────────────────────────────────────┘
5.2.4. Activităţi neeligibile
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.3. Eligibilitatea cheltuielilor 5.3.1. Baza legală pentru stabilirea eligibilităţii cheltuielilor
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.3.2. Categorii şi plafoane de cheltuieli eligibile
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.3.3. Categorii de cheltuieli neeligibile
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.3.4. Opţiuni de costuri simplificate. Costuri directe şi costuri indirecte
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.3.5. Opţiuni de costuri simplificate. Costuri unitare/sume forfetare şi rate forfetare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.3.6. Finanţare nelegată de costuri
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.4. Valoarea minimă şi maximă eligibilă/nerambursabilă a unui proiect
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.5. Cuantumul cofinanţării acordate
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.6. Durata proiectului
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
5.7. Alte cerinţe de eligibilitate a proiectului
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
6. Indicatori de etapă
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
7. Completarea şi depunerea cererilor de finanţare 7.1. Completarea formularului cererii
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
7.2. Limba utilizată în completarea cererii de finanţare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
7.3. Metodologia de justificare şi detaliere a bugetului cererii de finanţare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
7.4. Anexe şi documente obligatorii la depunerea cererii
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
7.5. Aspecte administrative privind depunerea cererii de finanţare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
7.6. Anexele şi documente obligatorii la momentul contractării
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
7.7. Renunţarea la cererea de finanţare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
8. Procesul de evaluare, selecţie şi contractare a proiectelor 8.1. Principalele etape ale procesului de evaluare, selecţie şi contractare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
8.2. Conformitate administrativă - Declaraţia unică
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
8.3. Etapa de evaluare preliminară - dacă este cazul (specific pentru intervenţiile FSE+)
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
8.4. Evaluarea tehnică şi financiară. Criterii de evaluare tehnică şi financiară
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
8.5. Aplicarea pragului de calitate
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
8.6. Aplicarea pragului de excelenţă
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
8.7. Notificarea rezultatului evaluării tehnice şi financiare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
8.8. Contestaţii
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
8.9. Contractarea proiectelor 8.9.1. Verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
│Informaţii privind modul de lucru │
│(etape, clarificări, termene etc.) │
└──────────────────────────────────────┘
8.9.2. Decizia de acordare/respingere a finanţării
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte şi │
│modul de lucru (etape, comunicări, │
│termene etc.). │
└──────────────────────────────────────┘
8.9.3. Definitivarea planului de monitorizare a proiectului
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte şi │
│modul de lucru. │
└──────────────────────────────────────┘
8.9.4. Semnarea contractului de finanţare/emiterea deciziei de finanţare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte şi │
│modul de lucru (etape, comunicări, │
│termene etc.). │
└──────────────────────────────────────┘
9. Aspecte privind conflictul de interese
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
10. Aspecte privind prelucrarea datelor cu caracter personal
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
11. Aspecte privind monitorizarea tehnică şi rapoartele de progres 11.1. Rapoartele de progres
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte şi │
│poate conţine informaţii succinte │
│privind natura şi frecvenţa │
│rapoartelor de progres ca instrument │
│de monitorizare. │
└──────────────────────────────────────┘
11.2. Vizitele de monitorizare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte şi │
│poate conţine informaţii succinte │
│privind natura şi frecvenţa vizitelor │
│de monitorizare. │
└──────────────────────────────────────┘
11.3. Mecanismul specific indicatorilor de etapă. Planul de monitorizare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
12. Aspecte privind managementul financiar 12.1. Mecanismul cererilor de prefinanţare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte şi │
│poate conţine informaţii succinte │
│privind aplicarea mecanismului │
│cererilor de prefinanţare. │
└──────────────────────────────────────┘
12.2. Mecanismul cererilor de plată
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte şi │
│poate conţine informaţii succinte │
│privind aplicarea mecanismului │
│cererilor de plată. │
└──────────────────────────────────────┘
12.3. Mecanismul cererilor de rambursare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte şi │
│poate conţine informaţii succinte │
│privind aplicarea mecanismului │
│cererilor de rambursare. │
└──────────────────────────────────────┘
12.4. Graficul cererilor de prefinanţare/plată/rambursare
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte şi │
│poate conţine informaţii succinte │
│privind graficul cererilor de │
│prefinanţare/plată/rambursare. │
└──────────────────────────────────────┘
12.5. Vizitele la faţa locului
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va şi poate │
│conţine informaţii succinte privind │
│natura şi frecvenţa vizitelor la faţa │
│locului. │
└──────────────────────────────────────┘
13. Modificarea ghidului solicitantului 13.1. Aspectele care pot face obiectul modificărilor prevederilor ghidului solicitantului
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
13.2. Condiţii privind aplicarea modificărilor pentru cererile de finanţare aflate în procesul de selecţie (condiţii tranzitorii)
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
14. Anexe
┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul secţiunii va reflecta │
│specificul apelului de proiecte. │
└──────────────────────────────────────┘
ANEXA 2 MODEL-CADRU AL CERERII DE FINANŢARE Program: <program> Prioritate: <prioritate> Obiectiv de politică: <obiectiv de politică> Fond: <FEDR/FTJ/FSE+/FC> Obiectiv specific: <obiectiv specific> Apel de proiecte: <titlu apel, detalii furnizate de Autoritatea de management pentru a identifica complet şi corect tipul/domeniul vizat de apel, după caz> Cod SMIS: <se generează de sistemul informatic> Denumire proiect
┌──────────────────────────────────────┐
│Conform art. 49 alin. (3) din │
│Regulamentul (UE) 2021/1.060 │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Solicitant
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie - include date │
│financiare, date entitate, finanţări │
│anterioare, din care: finanţări │
│complementare │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Responsabil proiect/Persoana de contact
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Atribute proiect
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Capacitate solicitant
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Localizare proiect
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Zona geografică vizată de proiect
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Scopul proiectului şi realizările preconizate
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Obiective proiect
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Justificare/Context/Relevanţă/Oportunitate şi contribuţia la obiectivul specific
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Descriere instrumente financiare folosite
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Caracter durabil al proiectului
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Riscuri
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Grup-ţintă
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Principii orizontale
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Coerenţa cu politica de mediu
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Schimbări climatice şi dezastre
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Directiva SEA
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Directiva EIM
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Directiva privind habitatele
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Directiva-cadru privind apa
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Alte directive de mediu
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Metodologia de implementare proiect
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Specializare inteligentă
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Maturitatea proiectului
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Descrierea investiţiei
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Descrierea fazelor proiectului
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Descriere proiect inclus în TEN
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Documentaţii tehnico-economice
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: ACB - Analiza financiară
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: ACB - Analiza economică
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: ACB - Analiza de senzitivitate
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Mediu - Costul măsurilor incluse în bugetul proiectului
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Calendarul proiectului
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte - secţiune specifică │
│proiectelor predefinite │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Rezumat revizuiri aplicaţie
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Descriere PPP
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Indicatori de realizare şi de rezultat (program)
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Indicatori suplimentari proiect
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte, opţional │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Plan de achiziţii
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Resurse umane implicate
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Rezultate aşteptate/Realizări aşteptate
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Activităţi
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie - include │
│împărţirea în activitate de bază şi │
│activitate conexă, precum şi graficul │
│de implementare a proiectului │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Indicatori de etapă
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Planul de monitorizare a proiectului
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Buget proiect
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Buget - Zona vizată de proiect
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Buget - Domeniu de intervenţie
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Buget - Formă de sprijin
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Buget - Dimensiune punere în practică teritorială
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Buget - Activitate economică
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Buget - Dimensiune localizare
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Buget - Teme secundare în cadrul FSE+
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Buget - Dimensiunea egalităţii de gen
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Buget - Strategii macroregionale şi bazin maritim
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiune: Criterii evaluare ETF
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Declaraţia unică
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune obligatorie │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Graficul de depunere a cererilor de prefinanţare/plată/rambursare
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte - se completează în etapa de │
│contractare. │
└──────────────────────────────────────┘
Secţiunea: Alte informaţii
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
Anexele cererii de finanţare
┌──────────────────────────────────────┐
│Secţiune specifică apelului de │
│proiecte │
└──────────────────────────────────────┘
ANEXA 3 FORMATUL ŞI STRUCTURA-CADRU ALE DECLARAŢIEI UNICE Program: <program> Prioritate: <prioritate> Obiectiv specific: <obiectiv specific> Apel de proiecte: <titlu apel> Cod SMIS: <cod SMIS> DECLARAŢIE UNICĂ Subsemnatul/Subsemnata <nume>, <prenume>, posesor/posesoare al/a BI/CI, seria <seriaCI> nr. <nrCI>, CNP <CNP>, în calitate de <reprezentant/împuternicit> al <entitate> în calitate de <calitate în parteneriat - partener/lider> al parteneriatului format din <denumire parteneriat>, cunoscând prevederile legale privind falsul în declaraţii şi falsul intelectual, declar următoarele: <solicitant> depune Cererea de finanţare cu titlul <titlu proiect>, depus în cadrul Apelului de proiecte <titlu apel>, lansat în cadrul programului <program>, prioritatea <prioritate>, obiectiv specific <obiectiv specific> în calitate de <calitatea în proiect>, proiect pentru care va fi asigurată o contribuţie proprie de <contribuţia proprie> lei, reprezentând <x>% din valoarea eligibilă a proiectului. (unde x% = se va calcula din datele introduse în cererea de finanţare drept contribuţie proprie din valoarea eligibilă a proiectului) A. Sunt respectate cerinţele specifice de eligibilitate aplicabile proiectului şi solicitantului, în condiţiile şi la termenele prevăzute în Ghidul solicitantului, după cum urmează: [ ] Cerinţa 1. [se precizează cerinţa - text static introdus la definire apel] [ ] Cerinţa 2. [se precizează cerinţa - text static introdus la definire apel] ....... [ ] Cerinţa n. [se precizează cerinţa - text static introdus la definire apel] B. Organizaţia/Reprezentantul nu se află în niciuna din situaţiile de excludere prevăzute de legislaţia aplicabilă, respectiv Ghidul solicitantului: [ ] Cerinţa 1. [se precizează cerinţa - text static care poate fi introdus la definire apel] [ ] Cerinţa 2. [se precizează cerinţa - text static care poate fi introdus la definire apel] ....... [ ] Cerinţa n. [se precizează cerinţa - text static care poate fi introdus la definire apel] C. Mă angajez ca organizaţia pe care o reprezint (text static introdus la definire apel ca angajament distinct, poate fi adaptat): [ ] să nu utilizeze sprijinul primit pentru finanţarea de intervenţii excluse din domeniul de aplicare al fondului vizat de intervenţie (FEDR/FC art. 6 reg. FEDR/FC1058/2021, FSE+ etc., text static introdus la definire apel ca angajament distinct); [ ] să asigure contribuţia proprie declarată în secţiunea aferentă din cererea de finanţare; [ ] să finanţeze toate costurile, inclusiv costurile neeligibile, dar necesare, aferente proiectului; [ ] să asigure resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condiţiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile din fondurile Uniunii; [ ] să asigure folosinţa echipamentelor şi bunurilor achiziţionate prin proiect, împreună cu partenerii, după caz, pentru scopul declarat în proiect; [ ] să asigure cheltuielile de funcţionare şi întreţinere aferente proiectului care includ investiţii în infrastructură sau investiţii productive, în vederea asigurării sustenabilităţii financiare a acestora (pentru investiţii din FEDR/FC); [ ] să prezinte, la momentul contractării, la cererea AM/OI, toate documentele necesare pentru a dovedi îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate; [ ] în cazul în care au fost demarate activităţi înainte de depunerea proiectului, eventualele proceduri de achiziţii publice aferente acestor activităţi au respectat legislaţia privind achiziţiile publice; [ ] în cazul obţinerii finanţării, să respecte toate cerinţele privind caracterul durabil al proiectului, aşa cum sunt specificate în Ghidul solicitantului în conformitate cu prevederile art. 65 din Regulamentul (UE) nr. 1.060/2021; [ ] să respecte, pe durata pregătirii şi implementării proiectului, prevederile legislaţiei europene şi naţionale în domeniul dezvoltării durabile, inclusiv DNSH, imunizării la schimbări climatice, egalităţii de şanse şi nediscriminării, egalităţii de gen, GDPR, ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, în domeniul ajutorului de stat şi/sau de minimis (acolo unde este cazul), precum şi dreptul aplicabil al Uniunii din domeniul spălării banilor, al finanţării terorismului, al evitării obligaţiilor fiscale, al fraudei fiscale sau al evaziunii fiscale. [ ] Înţeleg că, în cazul nerespectării condiţiilor de eligibilitate conform ghidului solicitantului, oricând pe perioada procesului de evaluare, selecţie şi contractare, cererea de finanţare va fi respinsă. În acest sens, înţeleg că orice situaţie, eveniment ori modificare care afectează sau ar putea afecta respectarea condiţiilor de eligibilitate menţionate în Ghidul solicitantului vor fi aduse la cunoştinţa AM/OI în termen de <xxx> de la luarea la cunoştinţă a situaţiei respective. [ ] Să iau toate măsurile pentru respectarea regulilor privind evitarea conflictului de interese, în conformitate cu reglementările europene şi naţionale în vigoare. [ ] Alte cerinţe specifice pentru fiecare apel de proiecte (text static introdus la definire apel ca angajament distinct; va fi adaptat de către Autoritatea de management pentru fiecare apel). D. Îmi exprim acordul cu privire la utilizarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal de către AM/OI responsabil sau orice altă structură cu responsabilităţi în gestiunea şi controlul fondurilor europene, în cadrul procesului de evaluare şi contractare şi în cadrul verificărilor de management/audit/control, în scopul îndeplinirii activităţilor specifice, cu respectarea prevederilor legale. E. Declar că am luat cunoştinţă că în etapa de contractare am obligaţia să fac dovada tuturor celor declarate prin prezenta declaraţie, sub sancţiunea respingerii cererii de finanţare. F. Declar că sunt pe deplin autorizat să semnez această declaraţie în numele <denumire entitate juridică>. <nume>, <prenume>, <funcţie>, Semnătura Data (zz/ll/aaaa) ANEXA 4 FORMATUL-CADRU AL BUGETULUI PROIECTULUI Program:<program> Prioritate: <prioritate> Obiectiv de politică: <obiectiv de politică> Fond: <FEDR/FTJ/FC/FSE+> Obiectiv specific: <obiectiv specific> Apel de proiecte: <titlu apel, detalii furnizate de Autoritatea de management pentru a identifica complet şi corect tipul/domeniul vizat de apel, după caz> Cod SMIS: <se generează de sistemul informatic> BUGETUL SINTETIC AL PROIECTULUI
┌──────┬──────────┬──────────┬───────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────┬───────────┐
│ │ │ │Valoarea eligibilă a proiectului, inclusiv TVA │TVA, din care │ │ │
│ │ │ │eligibil, din care: │ │Valoare │ │
│ │ │Tip de ├─────┬──────────────┬──────────────┬───────────┼─────┬────────┬──────────┤totală │ │
│Nr. │CATEGORIE │cheltuială│ │Valoarea │Valoarea │ │ │ │ │neeligibilă │Valoarea │
│crt. │CHELTUIELI│(directă/ │ │eligibilă │eligibilă │Valoare │ │ │ │a │totală a │
│ │ │indirectă)│Total│nerambursabilă│nerambursabilă│cofinanţare│Total│TVA │TVA │proiectului,│proiectului│
│ │ │ │ │din partea │din bugetul │eligibilă │ │eligibil│neeligibil│inclusiv TVA│ │
│ │ │ │ │fondurilor │naţional │beneficiar │ │ │ │neeligibil │ │
│ │ │ │ │(UE) │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼──────────┼──────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│ │ │ │3 = 4│ │ │ │7 = 8│ │ │ │ │
│0 │1 │2 │+ 5 +│4 │5 │6 │+ 9 │8 │9 │10 │11 = 3 + 10│
│ │ │ │6 │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼──────────┼──────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│1. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼──────────┼──────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│2. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼──────────┼──────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│......│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┴──────────┴──────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│1. Pe categorii de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│cheltuieli │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│1.1. TOTAL CHELTUIELI │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│DIRECTE │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│1.2. TOTAL CHELTUIELI │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│INDIRECTE │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│TOTAL CHELTUIELI care se │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│încadrează în prevederile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│art. 25 din Regulamentul │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│(UE) nr. 1.060/2021 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│2. Per partener, dacă este │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│cazul │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│2.1. TOTAL Lider de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│parteneriat: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│2.2. TOTAL PARTENER 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│..... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────────────────┼─────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼─────┼────────┼──────────┼────────────┼───────────┤
│2.n. TOTAL PARTENER x │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────────────────────────────┴─────┴──────────────┴──────────────┴───────────┴─────┴────────┴──────────┴────────────┴───────────┘
NOTĂ: Bugetul sintetic al proiectului se exportă din MySMIS/SMIS pe baza informaţiilor detaliate privind elementele de cost/cheltuieli încărcate de solicitant în sistemul informatic. ANEXA 5 CONŢINUTUL-CADRU AL RAPORTULUI DE PROGRES Program: <program> Prioritate: <prioritate> Obiectiv specific: <obiectiv specific> Apel de proiecte: <titlu apel> Titlu proiect: <titlu proiect> Cod SMIS: <cod SMIS> Contract de finanţare nr. Raport de progres al proiectului/Raport privind caracterul durabil al proiectului/investiţiei Nr. ... Perioada de raportare de la ....... (selecţie dată) până la ....... (selecţie dată) A. Prezentare generală (denumire proiect, tip proiect, nr. contract de finanţare, dată începere proiect, dată finalizare proiect - informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021) B. Detalii despre beneficiar (Informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) C. Rezumatul proiectului (Parţial, informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) SECŢIUNEA I - PERIOADA DE IMPLEMENTARE 1. Modificări ale contractului/deciziei de finanţare aprobate pe parcursul perioadei de raportare (Parţial, informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) 2. Calendar de raportare 3. Activităţi implementate şi rezultate obţinute pe parcursul perioadei de raportare. Abateri survenite faţă de graficul de implementare/calendarul proiectului 3.1. Progresul înregistrat în implementarea activităţilor şi rezultatele obţinute în perioada de raportare 3.2. Abateri de la calendarul/graficul de implementare prevăzut în contractul de finanţare şi riscuri identificate 4. Indicatori de realizare şi indicatori de rezultat (Informaţiile se vor prelua parţial din sistemul informatic MySMIS 2021.) Se vor completa: - valorile indicatorilor asumaţi conform cererii de finanţare (Informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.); – valorile indicatorilor realizaţi în perioada de raportare; – valoarea agregată a indicatorilor (calcul al valorilor de indicatori realizaţi validaţi din perioadele anterioare şi cea actuală). 5. Indicatori suplimentari specifici apelului de proiecte, dacă este cazul (valorile indicatorilor asumaţi conform cererii de finanţare, valorile indicatorilor revizuiţi, dacă este cazul, valoarea realizată în perioada de raportare, dacă este cazul - parţial, informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021) 6. Modificări, în materie de indicatori, apărute pe parcursul implementării 7. Grup-ţintă în perioada de raportare 8. Graficul de achiziţii si stadiul derulării procedurilor de achiziţii pe contracte (inclusiv contracte neeligibile conform cererii de finanţare) (Parţial, informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) 9. Informaţii privind contractele de achiziţii semnate în cadrul proiectului şi modificările la acestea (Parţial, informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) 10. Situaţie avize, acorduri, autorizaţii, recepţii şi execuţie contracte de achiziţii, inclusiv dificultăţi întâmpinate şi întârzieri (Parţial, informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) 11. Evidenţa echipamentelor (contracte de furnizare sau alt tip de contracte în cadrul cărora se achiziţionează şi echipamente) 12. Stadiul garanţiilor de bună execuţie şi penalităţilor aferente contractelor de achiziţii (Parţial, informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) 13. Resurse umane implicate în activităţile raportate (echipa de management + echipa de implementare), implicarea efectivă a partenerilor responsabili pentru implementarea activităţii 14. Respectarea prevederilor privind ajutorul de stat/de minimis 15. Respectarea cerinţelor cu privire la comunicarea şi vizibilitatea sprijinului din fonduri acordat în cadrul proiectului 16. Principii orizontale şi teme secundare (informaţii din cererea de finanţare, informaţii privind realizarea efectivă în perioada de raportare) (Parţial, informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) 16.1. Egalitatea de şanse 16.2. Respectarea drepturilor fundamentale 16.3. Promovarea egalităţii de gen 16.4. Dezvoltarea durabilă 16.5. Nondiscriminare 16.6. Accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilităţi 16.7. Aspecte de mediu (inclusiv aplicarea Directivei 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului). Imunizarea la schimbările climatice/DNSH (Informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) 16.8. Măsuri de evitare şi reducere a efectelor reziduale (Directiva SEA - Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului) (Informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) 16.9. Principiul „do no significant harm“ - DNSH 16.10. Teme secundare 17. Stadiul implementării recomandărilor formulate în cadrul vizitei/vizitelor de verificare la faţa locului efectuate în perioada de raportare/recomandărilor formulate la aprobarea rapoartelor de progres anterioare (Parţial, informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) 18. Stadiul îndeplinirii indicatorilor de etapă (Parţial, informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) 19. Abateri/Întârzieri faţă de planul de monitorizare 20. Beneficiarul/Partenerul ….. are calitatea de beneficiar/ partener în următoarele proiecte finanţate din alte programe: 21. Documente justificative, după caz: Toate documentele justificative vor fi organizate pe categorii de activităţi/subactivităţi/rezultate obţinute. Dosarele de grup-ţintă vor fi organizate astfel: pentru fiecare persoană va fi creat un document scanat care să conţină FIG urmat de documentele justificative aferente. 22. Observaţii importante pentru succesul proiectului/ Propuneri pentru perioada următoare în vederea preîntâmpinării eventualelor deficienţe la momentul raportării SECŢIUNEA a II-a - PERIOADA POSTIMPLEMENTARE 1. Perioada de raportare 2. Sustenabilitate financiară (Se vor menţiona alocările financiare destinate asigurării funcţionării investiţiei.) 3. Sustenabilitate tehnică (Parţial, informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) 4. Diseminarea rezultatelor 5. Caracterul durabil al proiectului [conform Regulamentului (UE) nr. 1.060/2021] 6. Probleme care pot afecta sustenabilitatea 7. Respectarea prevederilor privind ajutorul de stat 8. Indicatori - Dacă este cazul. (Parţial, informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) 9. Documente justificative - Dacă este cazul. 10. Observaţii/Propuneri pentru perioada următoare în vederea preîntâmpinării eventualelor deficienţe la momentul raportării ANEXA 6 CONŢINUTUL-CADRU AL RAPORTULUI DE VIZITĂ Program: <program> Prioritate: <prioritate> Obiectiv specific: <obiectiv specific> Apel de proiecte: <titlu apel> Titlu proiect: <titlu proiect> Cod SMIS: <cod SMIS> Contract de finanţare nr. RAPORT PRIVIND VIZITA LA FAŢA LOCULUI ÎN PERIOADA DE IMPLEMENTARE/ RAPORT PRIVIND VIZITA LA FAŢA LOCULUI ÎN PERIOADA POSTIMPLEMENTARE Nr. ... Data vizitei: Participanţi la vizita la faţa locului: Scopul vizitei: Document AM/OI în baza căruia se desfăşoară vizita: decizie/notificare nr./data A. Prezentare generală [denumire proiect, tip proiect, nr. contract de finanţare, dată începere proiect, dată finalizare proiect (Informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)] B. Detalii despre beneficiar (Informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.) C. Rezumatul proiectului (Parţial, informaţiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)
┌──────────────────────────────────────┐
│SECŢIUNEA I - PERIOADA DE IMPLEMENTARE│
└──────────────────────────────────────┘
1. Modificări ale contractului/deciziei de finanţare aprobate pe parcursul perioadei de raportare 2. Progresul proiectului până la data vizitei conform rapoartelor de progres/concluziilor vizitelor de monitorizare anterioare 2.1. Constatări privind stadiul contractelor de achiziţii din cadrul proiectului, abateri, măsuri implementate/propuse 2.2. Constatări privind stadiul activităţilor din cadrul proiectului, abateri, măsuri implementate/propuse 2.3. Constatări privind stadiul îndeplinirii indicatorilor de realizare, a indicatorilor de rezultat şi a indicatorilor suplimentari, dacă este cazul; abateri, măsuri implementate/propuse 2.4. Verificarea existenţei echipamentelor achiziţionate (contracte de furnizare sau alt tip de contracte în cadrul cărora se achiziţionează şi echipamente) şi constatări privind modul de utilizare a acestora 2.5. Constatări privind desfăşurarea stadiului execuţiei lucrărilor (contracte de servicii privind proiectarea, contracte de execuţie lucrări sau proiectare şi execuţie lucrări, valabilitate autorizaţie de construire); verificarea graficului de execuţie, abateri, măsuri implementate/propuse 2.6. Constatări privind livrabilele elaborate în cadrul proiectului şi modul în care este planificată/realizată utilizarea livrabilelor 2.7. Constatări privind resursele umane utilizate în cadrul proiectului 3. Verificarea îndeplinirii indicatorilor de etapă şi respectarea planului de monitorizare; abateri, măsuri implementate/propuse 4. Verificarea respectării graficelor cererilor de prefinanţare/ plată/rambursare; abateri, măsuri implementate/propuse 4.1. Situaţia cererilor de prefinanţare 4.2. Situaţia cererilor de plată 4.3. Situaţia cererilor de rambursare 4.4. Situaţia recuperării avansurilor acordate contractorilor - Dacă este cazul. 5. Constatări privind stadiul implementării recomandărilor formulate în cadrul vizitei/vizitelor de verificare la faţa locului efectuate în perioada de referinţă 6. Constatări privind managementul proiectului 7. Constatări privind respectarea principiilor orizontale/ temelor secundare 8. Constatări privind măsurile pentru informarea şi vizibilitatea sprijinului din fondurile Uniunii 9. Alte aspecte care au făcut obiectul vizitei la faţa locului: constatări, abateri, măsuri implementate/propuse 10. Riscuri şi probleme care afectează implementarea optimă a proiectului 11. Concluzii cu privire la stadiul implementării proiectului 12. Recomandări/Plan de măsuri pentru implementarea corespunzătoare a proiectului 13. Lista documentelor verificate la vizita la faţa locului şi metoda de verificare aplicată (100%/eşantionare) 14. Anexe, dacă este cazul.
┌──────────────────────────────────────┐
│SECŢIUNEA a II-a - PERIOADA │
│POSTIMPLEMENTARE │
└──────────────────────────────────────┘
1. Evaluarea rezultatelor proiectului, precum şi urmărirea indicatorilor de realizare şi rezultat 2. Măsuri întreprinse pentru asigurarea caracterului durabil al proiectului/investiţiei 3. Constatări cu privire la asigurarea caracterului durabil al proiectului/investiţiei 4. Principii orizontale 5. Măsuri privind informarea şi vizibilitatea sprijinului din fonduri 6. Respectarea prevederilor privind ajutorul de stat 7. Echipamente/Active corporale şi necorporale 8. Lucrări 9. Concluzii -----