Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.606 din 2 decembrie 2014  privind desemnarea furnizorilor de servicii de trafic aerian pentru traficul aerian general şi de servicii meteorologice aeronautice în Regiunea de Informare a Zborurilor Bucureşti şi pentru abrogarea Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.489/2006 pentru desemnarea Regiei Autonome Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.606 din 2 decembrie 2014 privind desemnarea furnizorilor de servicii de trafic aerian pentru traficul aerian general şi de servicii meteorologice aeronautice în Regiunea de Informare a Zborurilor Bucureşti şi pentru abrogarea Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.489/2006 pentru desemnarea Regiei Autonome "Administraţia română a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA ca furnizor de servicii de trafic aerian pentru traficul aerian general şi de servicii meteorologice aeronautice

EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 9 decembrie 2014

    Având în vedere prevederile art. 8 şi 9 din Regulamentul (CE) nr. 550/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 10 martie 2004 privind prestarea de servicii de navigaţie aeriană în cerul unic European, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 19, 20 şi 24 din Acordul dintre România şi Republica Bulgaria privind instituirea blocului funcţional de spaţiu aerian "DANUBE FAB", semnat la Bruxelles la 12 decembrie 2011 şi ratificat prin Legea nr. 192/2012, denumit în continuare Acordul,
    luând notă de propunerea Comitetului furnizorilor de servicii de navigaţie aeriană din "DANUBE FAB", referitoare la înfiinţarea unor sectoare transfrontaliere de spaţiu aerian, adoptată prin Decizia nr. 12 din 16 octombrie 2014, avizată de Comitetul autorităţilor naţionale de supervizare prin Decizia nr. 16 din 21 octombrie 2014 şi aprobată prin Decizia Consiliului de guvernare "DANUBE FAB" nr. 11 din 22 octombrie 2014,
    ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului transporturilor şi al ministrului apărării naţionale nr. 1.505/M.116/2014 privind stabilirea sectoarelor transfrontaliere de spaţiu aerian "Sector DF 1" şi "Sector DF 2" din cadrul blocului funcţional de spaţiu aerian "DANUBE FAB",
    în temeiul prevederilor art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 74/1991 privind înfiinţarea Regiei Autonome "Administraţia română a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA, republicată, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul transporturilor emite următorul ordin:

    ART. 1
    (1) Se desemnează Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA ca furnizor de servicii meteorologice aeronautice (MET) în cuprinsul Regiunii de Informare a Zborurilor Bucureşti.
    (2) Se desemnează Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA ca furnizor de servicii de trafic aerian pentru traficul aerian general (ATS) în cuprinsul Regiunii de Informare a Zborurilor Bucureşti, cu excepţia sectorului transfrontalier de spaţiu aerian "Sector DF 1" din cadrul blocului funcţional de spaţiu aerian "DANUBE FAB", de clasă C, denumit în continuare "Sector DF 1", delimitat după cum urmează:
    a) limitele orizontale sunt determinate de punctele de coordonate geografice:
    435213N0255833E - 435647N0254432E - 435846N0252818E - 435824N0250009E - 434153N0244148E - frontiera naţională dintre România şi Republica Bulgaria până la punctul de origine;
    b) limita verticală inferioară: la nivelul de zbor (FL) 245;
    c) limita verticală superioară: nivelul de zbor (FL) 660.
    ART. 2
    (1) Se desemnează Întreprinderea de Stat "Autoritatea Serviciilor de Trafic Aerian" din Republica Bulgaria ca furnizor de servicii de trafic aerian pentru traficul aerian general (ATS) în "Sector DF 1".
    (2) Furnizarea serviciilor de trafic aerian în "Sector DF 1" se face de către Întreprinderea de Stat "Autoritatea Serviciilor de Trafic Aerian" din Republica Bulgaria, cu respectarea legislaţiei române aplicabile.
    ART. 3
    Furnizarea serviciilor de navigaţie aeriană în "Sector DF 1" se face în conformitate cu aranjamentele specifice, formulate în scris, încheiate între furnizorii de servicii de navigaţie aeriană certificaţi, respectiv Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA şi Întreprinderea de Stat "Autoritatea Serviciilor de Trafic Aerian" din Republica Bulgaria, aranjamente avizate de către Comitetul autorităţilor naţionale de supervizare din cadrul "DANUBE FAB".
    ART. 4
    Supervizarea serviciilor de navigaţie aeriană în "Sector DF 1" se face în conformitate cu prevederile art. 24 - Principii generale privind supervizarea din Acord, respectiv în conformitate cu prevederile Acordului de cooperare dintre autorităţile naţionale de supervizare din cadrul "DANUBE FAB", semnat la data de 7 mai 2014.
    ART. 5
    Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA va dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea în întreg cuprinsul Regiunii de Informare a Zborurilor Bucureşti a tuturor atribuţiilor ce îi revin, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 741/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă, precum şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 74/1991 privind înfiinţarea Regiei autonome "Administraţia română a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA.
    ART. 6
    Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA va asigura dezvoltarea şi implementarea unui plan de contingenţă pentru asigurarea continuităţii furnizării serviciilor de navigaţie aeriană, în condiţii de siguranţă, în întreg cuprinsul Regiunii de Informare a Zborurilor Bucureşti.
    ART. 7
    (1) Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA, respectiv Autoritatea Aeronautică Civilă Română vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    (2) Direcţia transport aerian din cadrul Ministerului Transporturilor va notifica Consiliul de guvernare "DANUBE FAB", respectiv Ministerul Transporturilor, Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor din Republica Bulgaria cu privire la desemnarea Întreprinderii de Stat "Autoritatea Serviciilor de Trafic Aerian" din Republica Bulgaria ca furnizor de servicii de trafic aerian pentru traficul aerian general (ATS) în "Sector DF 1", în conformitate cu prevederile art. 19.2 din Acord.
    ART. 8
    (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data emiterii actului comun de desemnare prevăzut la art. 19.3 din Acord, dar nu mai devreme de 11 decembrie 2014.
    (2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.489/2006 pentru desemnarea Regiei Autonome "Administraţia română a serviciilor de trafic aerian" - ROMATSA ca furnizor de servicii de trafic aerian pentru traficul aerian general şi de servicii meteorologice aeronautice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 12 ianuarie 2007, se abrogă.

                         p. Ministrul transporturilor,
                              Virgil Dragoş Titea,
                                secretar de stat

    Bucureşti, 2 decembrie 2014.
    Nr. 1.606.

                                    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016