Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.587 din 31 august 2022 privind aprobarea Procedurii de punere în aplicare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de declarare în inactivitate, în baza prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare
EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 885 din 8 septembrie 2022
În temeiul prevederilor art. 92 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere dispoziţiile art. 342 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul conform al Ministerului Finanţelor comunicat prin Adresa nr. 741.067/741.961 din 16.08.2022,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Procedura de punere în aplicare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de declarare în inactivitate, în baza prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prevăzută în anexa nr. 1.
ART. 2
Se aprobă modelul şi conţinutul următoarelor formulare:
a) „Referat privind măsurile propuse pentru punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării/anularea/menţinerea Deciziei de declarare în inactivitate, precum şi în cazul încetării de drept a suspendării executării acesteia, în baza prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004“, prevăzut în anexa nr. 2;
b) „Notificare“, prevăzut în anexa nr. 3;
c) „Notificare privind aplicarea prevederilor art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004“, prevăzut în anexa nr. 4.
ART. 3
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 5
Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, precum şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile fiscale subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
p. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Sandu Costea
Bucureşti, 31 august 2022.
Nr. 1.587.
ANEXA 1
PROCEDURĂ
ANEXA 2
(a se vedea imaginea asociată)
REFERAT
privind măsurile propuse pentru punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti
prin care s-a dispus suspendarea executării/anularea/menţinerea Deciziei de declarare în inactivitate,
precum şi în cazul încetării de drept a suspendării executării acesteia, în baza prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004
Denumirea/Numele şi prenumele: ................................
Domiciliul fiscal:
Localitatea ..................., str. ................... nr. ............., bl. ........, sc. ........., ap. ......, et. ......, judeţul/sectorul ..........................
Cod de identificare fiscală .........................................
În baza dispoziţiilor art. 92 alin. (1) lit. a)/b)/c)/d)/e)/f)/g) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ...................... a fost declarată inactivă, începând cu data comunicării Deciziei de declarare în inactivitate nr. ............... din data de .................. .
Motivaţia declarării în inactivitate fiscală: ................................
Potrivit prevederilor art. 92 alin. (9^1) din Codul de procedură fiscală, în cazul suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate, dispusă în baza prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, toate efectele deciziei de inactivare sunt suspendate până la încetarea acesteia şi contribuabilul se reactivează pe perioada suspendării.
I. Prin Hotărârea judecătorească nr. ................ din data de ............................., emisă de ................. pentru ......................, a fost dispusă suspendarea executării Deciziei de declarare în inactivitate nr. ............. din data de ..................... .
Având în vedere această situaţie, se produc următoarele efecte, la data suspendării executării:
[ ] reactivarea contribuabilului şi scoaterea acestuia, din oficiu, din evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi cu data de ......;
[ ] înregistrarea în scopuri de TVA, cu păstrarea codului de înregistrare în scopuri de TVA atribuit iniţial, întrucât din verificarea informaţiilor deţinute rezultă că persoana impozabilă nu îndeplineşte altă condiţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, prevăzută la art. 316 alin. (11)/art. 317 alin. (9) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal).
Se detaliază situaţiile verificate ...................
...............................................................
..................................................................
Data de la care înregistrarea în scopuri de TVA devine valabilă şi data emiterii certificatului de înregistrare în scopuri de TVA sunt aceleaşi cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de declarare în inactivitate pentru respectivul contribuabil, respectiv ....................... .
Înregistrarea în scopuri de TVA şi, implicit, certificatul de înregistrare în scopuri de TVA rămân valabile pe toată perioada suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate;
[ ] înregistrarea în scopuri de TVA rămâne anulată, întrucât din verificarea informaţiilor deţinute rezultă că persoana impozabilă îndeplineşte altă condiţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, prevăzută la art. 316 alin. (11)/art. 317 alin. (9) din Codul fiscal, după cum urmează: ..............................
............. (Se detaliază situaţia în care se găseşte persoana impozabilă.).........
În cazul aplicării dispoziţiilor art. 316 alin. (11) din Codul fiscal, se procedează la:
- emiterea unei noi Decizii privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, având în vedere condiţia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA în care se găseşte persoana impozabilă;
– înscrierea în Registrul persoanelor impozabile, a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată, a noului temei legal pentru anularea înregistrării în scopuri de TVA, prevăzut la art. 316 alin. (11) lit. ……… din Codul fiscal;
– informarea contribuabilului, cu privire la faptul că a fost pusă în executare hotărârea judecătorească prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de declarare în inactivitate, însă, în urma verificării, s-a emis o nouă decizie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, întrucât îndeplineşte altă condiţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, precum şi cu privire la menţiunile înscrise în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată, printr-o notificare (prin notificarea întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.587/2022 privind aprobarea Procedurii de punere în aplicare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de declarare în inactivitate, în baza prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare). Notificarea se comunică contribuabilului însoţită de Decizia de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA.
(a se vedea imaginea asociată)
II. Întrucât, în termen de 60 de zile de la suspendarea executării Deciziei de declarare în inactivitate, contribuabilul nu a introdus nicio acţiune în anularea actului, potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că a intervenit încetarea de drept a suspendării executării Deciziei de declarare în inactivitate nr. ............. din data de ....................... .
Având în vedere această situaţie, se produc următoarele efecte, la data încetării de drept a suspendării executării deciziei:
[ ] repunerea în stare de inactivitate a contribuabilului începând cu data de ............;
[ ] încetarea efectelor înregistrării în scopuri de TVA, respectiv anularea înregistrării în scopuri de TVA, începând cu data încetării de drept a suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate, precum şi a certificatului de înregistrare în scopuri de TVA (seria ..... nr. ............), emis ca urmare a suspendării executării Deciziei de declarare în inactivitate. Se emite Decizia de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA. Data anulării înregistrării în scopuri de TVA este data încetării de drept a suspendării executării Deciziei de declarare în inactivitate, respectiv data de ................. .
Înregistrarea în scopuri de TVA şi implicit certificatul de înregistrare în scopuri de TVA emis ca urmare a suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate rămân valabile pe perioada suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate;
[ ] înregistrarea în scopuri de TVA rămâne anulată, astfel cum s-a decis prin Decizia privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA nr. .......... din data de ..........., întrucât persoana impozabilă este repusă în starea de inactivitate fiscală.
În cazul aplicării dispoziţiilor art. 316 din Codul fiscal, se procedează şi la completarea, în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată, a temeiului legal pentru anularea înregistrării în scopuri de TVA, în sensul că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute la art. 316 alin. (11) lit. a) din Codul fiscal, respectiv contribuabilul este declarat inactiv fiscal.
III. Prin Hotărârea judecătorească nr. ................ din data de ............................, emisă de ................., rămasă definitivă prin ..........................., s-a dispus anularea Deciziei de declarare în inactivitate nr. ............. din data de ......................................
Având în vedere această situaţie, se produc următoarele efecte, la data anulării deciziei de declarare în inactivitate:
[ ] păstrarea calităţii de contribuabil activ şi scoaterea din oficiu a contribuabilului din evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi cu data de ............ Contribuabilul îşi păstrează calitatea de contribuabil activ de la data comunicării deciziei de declarare în inactivitate.
[ ] Dacă persoana impozabilă a fost înregistrată în scopuri de TVA pe perioada suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate [potrivit pct. 7 alin. (1)-(5) din procedura aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.587/2022], iar din informaţiile deţinute se constată că, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus anularea deciziei de declarare în inactivitate, persoana impozabilă nu îndeplineşte altă condiţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 316 alin. (11) din Codul fiscal, propunem următoarele:
- păstrarea calităţii de persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, anularea Deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA nr. ............., anularea certificatului de înregistrare în scopuri de TVA (seria .... nr. ....), care a fost valabil pe perioada suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate şi întocmirea unui alt certificat de înregistrare în scopuri de TVA, având înscrise data înregistrării iniţiale în scopuri de TVA şi codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit iniţial.
[ ] Dacă persoana impozabilă a fost înregistrată în scopuri de TVA pe perioada suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate [potrivit pct. 7 alin. (1)-(5) din procedura aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.587/2022], iar din informaţiile deţinute se constată că, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care sa dispus anularea deciziei de declarare în inactivitate, persoana impozabilă îndeplineşte altă condiţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 316 alin. (11) din Codul fiscal, propunem următoarele:
- anularea Deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA nr. ............., anularea certificatului de înregistrare în scopuri de TVA (seria ….. nr. ……….), care a fost valabil pe perioada suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate, întocmirea unui alt certificat de înregistrare în scopuri de TVA, având înscrise data înregistrării iniţiale în scopuri de TVA şi codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit iniţial, precum şi întocmirea Deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, întrucât persoana impozabilă îndeplineşte alte condiţii de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 316 alin. (11) din Codul fiscal.
[ ] Dacă persoana impozabilă nu a fost înregistrată în scopuri de TVA pe perioada suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate, întrucât la data suspendării îndeplinea alte condiţii de anulare a înregistrării în scopuri de TVA (potrivit pct. 8 alin. (1)-(6) din procedura aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.587/2022], iar din informaţiile deţinute se constată că, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus anularea deciziei de declarare în inactivitate, nu se mai menţin/nu mai sunt îndeplinite alte condiţii privind anularea înregistrării în scopuri de TVA, propunem următoarele:
- anularea Deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA nr. .............., emisă în baza deciziei de declarare în inactivitate, a cărei anulare a fost dispusă de instanţa judecătorească şi înregistrarea în scopuri de TVA, de la data înregistrării iniţiale în scopuri de TVA. În certificatul de înregistrare în scopuri de TVA se înscriu data înregistrării iniţiale în scopuri de TVA şi codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit iniţial.
[ ] Dacă persoana impozabilă nu a fost înregistrată în scopuri de TVA pe perioada suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate, întrucât la data suspendării îndeplinea alte condiţii de anulare a înregistrării în scopuri de TVA [potrivit pct. 8 alin. (1)-(6) din procedura aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.587/2022], iar din informaţiile deţinute se constată că, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus anularea deciziei de declarare în inactivitate, se menţin/sunt îndeplinite alte condiţii privind anularea înregistrării în scopuri de TVA, propunem următoarele:
- anularea Deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA nr. .................., emisă în baza deciziei de declarare în inactivitate, a cărei anulare a fost dispusă de instanţa judecătorească, înregistrarea în scopuri de TVA, de la data înregistrării iniţiale în scopuri de TVA (valabilă până la data suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate, dată de la care înregistrarea în scopuri de TVA a fost anulată potrivit pct. 8 alin. (1)-(6) din procedura aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.587/2022], iar înregistrarea în scopuri de TVA rămâne anulată, întrucât persoana impozabilă îndeplineşte altă condiţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, prevăzută la art. 316 alin. (11)/art. 317 alin. (9) din Codul fiscal
IV. Prin Hotărârea judecătorească nr. ................ din data de ............................., emisă de................., rămasă definitivă prin...................., s-a dispus menţinerea Deciziei de declarare în inactivitate nr. ............. din data de ..................................... . (a se vedea imaginea asociată)
Având în vedere această situaţie, se produc următoarele efecte:
[ ] menţinerea în evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi, eliminarea, din Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi, a menţiunilor privind suspendarea deciziei de declarare în inactivitate, contribuabilul având calitatea de contribuabil inactiv de la data comunicării deciziei de declarare în inactivitate;
[ ] încetarea efectelor înregistrării în scopuri de TVA, respectiv anularea înregistrării în scopuri de TVA, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus menţinerea dispoziţiilor deciziei de declarare în inactivitate, precum şi a certificatului de înregistrare în scopuri de TVA (seria ..... nr. ............), emis ca urmare a suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate. Se emite Decizia de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA. Data anulării înregistrării în scopuri de TVA este data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus menţinerea dispoziţiilor deciziei de declarare în inactivitate, respectiv data de ................, iar în decizia de anulare se înscriu seria şi numărul certificatului de înregistrare în scopuri de TVA emis ca urmare a suspendării executării deciziei de inactivitate.
Înregistrarea în scopuri de TVA şi implicit certificatul de înregistrare în scopuri de TVA emis ca urmare a suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate rămân valabile pe perioada suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate;
[ ] înregistrarea în scopuri de TVA rămâne anulată. Se procedează la modificarea temeiului legal pentru anularea înregistrării în scopuri de TVA, în sensul că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute la art. 316 alin. (11) lit. a) din Codul fiscal, respectiv contribuabilul este declarat inactiv fiscal, în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată. Se procedează şi la informarea contribuabilului cu privire la menţiunile înscrise (prin Notificarea întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.587/2022.).
Motivaţia propunerii
........................
Referatul se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.
Aprobat
Conducătorul unităţii fiscale/Şef administraţie adjunct colectare/Director general adjunct,
Numele şi prenumele ............................
Semnătura şi ştampila unităţii ...............
Data ..................
Avizat
Şeful compartimentului de specialitate,
Numele şi prenumele ............................
Data ....................
Întocmit
Numele şi prenumele ............................
Data ....................
(a se vedea imaginea asociată)
ANEXA 3
(a se vedea imaginea asociată)
NOTIFICARE
Către:
Denumirea/Numele şi prenumele: ........................................................
Domiciliu fiscal:
Localitatea ......….., str. ........ nr. ...., bl. ..., sc. …., ap. …..., et. ….., judeţul/sectorul ........
Cod de identificare fiscală ................................................
Ca urmare a Hotărârii judecătoreşti nr. ........, emisă de ............ la data de ..........., prin care s-a dispus suspendarea executării Deciziei de declarare în inactivitate nr. ......., şi ca urmare a analizei informaţiilor existente în evidenţele fiscale, vă comunicăm că:
Potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (9^1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, toate efectele deciziei de inactivare sunt suspendate până la încetarea acesteia şi contribuabilul/plătitorul se reactivează pe perioada suspendării.
[ ] Vă informăm cu privire la faptul că a fost pusă în executare hotărârea judecătorească prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de declarare în inactivitate, însă în urma verificării informaţiilor existente în evidenţele organului fiscal, rezultă că persoana impozabilă îndeplineşte altă condiţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, prevăzută la art. 316 alin. (11)/art. 317 alin. (9) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), respectiv:
....................................................................
.......................................................................
[Se detaliază situaţia în care se găseşte persoana impozabilă, potrivit art. 316 alin. (11)/art. 317 alin. (9) din Codul fiscal.].
Având în vedere cele de mai sus, vă informăm că s-a emis o nouă decizie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, întrucât persoana impozabilă îndeplineşte altă condiţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, iar înregistrarea în scopuri de TVA rămâne anulată, întrucât este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 316 alin. (11) lit. .............../art. 317 alin. (9) lit. .......... din Codul fiscal.
În această situaţie se modifică şi informaţiile înscrise în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată, în sensul modificării temeiului legal pentru anularea înregistrării în scopuri de TVA.
Notificarea se comunică contribuabilului însoţită de Decizia de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA.
[ ] Vă informăm cu privire la faptul că a fost pusă în executare hotărârea judecătorească prin care s-a dispus anularea deciziei de declarare în inactivitate, însă în urma verificării informaţiilor deţinute de organul fiscal rezultă că la data rămânerii definitive a Hotărârii judecătoreşti nr. ......., emisă de ............ la data de ..........., prin care s-a dispus anularea deciziei de declarare în inactivitate, respectiv la data de ..............., se menţin alte condiţii prevăzute la art. 316 alin. (11)/art. 317 alin. (9) din Codul fiscal privind anularea înregistrării în scopuri de TVA.
Având în vedere cele de mai sus, vă informăm că înregistrarea în scopuri de TVA rămâne anulată, întrucât persoana impozabilă ................... [Se detaliază situaţia în care se găseşte persoana impozabilă, potrivit art. 316 alin. (11)/art. 317 alin. (9) din Codul fiscal.].....
[ ] Ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti nr. ......., emisă de ............ la data de ..........., prin care s-a dispus menţinerea dispoziţiilor deciziei de declarare în inactivitate, vă informăm că înregistrarea în scopuri de TVA rămâne anulată.
Vă informăm cu privire la modificarea temeiului legal pentru anularea înregistrării în scopuri de TVA, în sensul că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute la art. 316 alin. (11) lit. a) din Codul fiscal, respectiv contribuabilul este declarat inactiv fiscal în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată.
Conducătorul unităţii fiscale,
Numele şi prenumele ..........................
Semnătura şi ştampila unităţii ..................
ANEXA 4
(a se vedea imaginea asociată)
NOTIFICARE
privind aplicarea prevederilor art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
Către:
Denumirea/Numele şi prenumele: ..................................................................
Domiciliu fiscal:
Localitatea ......…………….., str. ........…………, nr. ……., bl. …..., sc. …., ap. …..., et. ….., judeţul/sectorul ......…………..
Cod de identificare fiscală ................................................
Ca urmare a Hotărârii judecătoreşti nr. ........, emisă de ............ la data de ..........., prin care s-a dispus suspendarea executării Deciziei de declarare în inactivitate nr. ......., şi ca urmare a analizei informaţiilor existente în evidenţele fiscale, vă comunicăm că, începând cu data de ………., a intervenit încetarea de drept a suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate.
În termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii prezentei notificări, în vederea clarificării situaţiei în care vă aflaţi, aveţi obligaţia, după caz, fie să ne prezentaţi dovada înregistrării acţiunii în anulare a deciziei de declarare în inactivitate, fie să ne informaţi cu privire la faptul că nu a fost introdusă acţiunea în anulare a deciziei de declarare în inactivitate.
Pentru informaţii suplimentare în legătură cu această notificare, persoana care poate fi contactată este doamna/domnul ..................., la sediul nostru sau la numărul de telefon ....................., între orele ............... .
În speranţa că veţi da curs solicitării noastre, vă mulţumim.
Conducătorul unităţii fiscale,
Numele şi prenumele ..........................
Semnătura şi ştampila unităţii ..................
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: