Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Văzând Referatul de aprobare nr. SP 14.861 din 7.12.2018 al Direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: ART. I Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.468/2018 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 989 şi 989 bis din 22 noiembrie 2018, se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul sănătăţii, Tiberius-Marius Brădăţan, secretar de stat Bucureşti, 7 decembrie 2018. Nr. 1.534. ANEXA 1 Completări ale anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.468/2018 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative – După numărul curent 5371 se introduc cinci noi numere curente, numerele curente 5372-5376, cu următorul cuprins:
┌─────┬─────────┬───┬──────────────┬──────┬────────────┬───────┬───────────────┬───────────┬───────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────┬─────────┬─────┬──────────┬────────────┐
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Preţ │Preţ │ │ │ │
│Nr. │ │ │Denumire │ │ │Firmă/ │ │ │grupa │ │ │Preţ │ridicata│amănuntul│ │ │Valabilitate│
│crt. │cod_cim │obs│produs │formă │Concentraţie│ţară │DCI │Ambalaj │ATC │statut_frm│statut_anm│producător│maximal │maximal │stare│Observaţii│preţ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(lei) │fără TVA│cu TVA │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(lei) │(lei) │ │ │ │
├─────┼─────────┼───┼──────────────┼──────┼────────────┼───────┼───────────────┼───────────┼───────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┼─────────┼─────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │CN │ │Cutie cu │ │ │ │ │ │ │ │ │Preţurile │
│ │ │ │ │ │ │UNIFARM│ │10 fiole x │ │ │ │ │ │ │ │Cantitate │sunt │
│„5372│W64019001│ │SULFAT DE │SOL. │250 mg/ │- S.A. │MAGNESII SULFAS│5 ml sol. │B05XA05│MI │ │8,93 │10,18 │13,76 │N │94.478 │valabile │
│ │ │ │MAGNEZIU │INJ. │ml │- │ │inj. (2 │ │ │ │ │ │ │ │cutii │până la data│
│ │ │ │ │ │ │ROMÂNIA│ │ani) │ │ │ │ │ │ │ │ │de │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │16 mai 2019.│
├─────┼─────────┼───┼──────────────┼──────┼────────────┼───────┼───────────────┼───────────┼───────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┼─────────┼─────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │Cutii x 50 │ │ │ │ │ │ │ │ │Preţurile │
│ │ │ │PROTAMINE │SOL. │ │CN │ │fiole x 5 │ │ │ │ │ │ │ │ │sunt │
│ │ │ │SULPHATE LEO │INJ. │10 mg/ │UNIFARM│PROTAMINI │ml soluţie │ │ │ │ │ │ │ │Cantitate │valabile │
│5373 │W59618001│ │Pharma 1400 UI│ŞI │ml │- S.A. │SULFAS │injectabilă│V03AB14│MI │ │891,02 │921,02 │1042,06 │N │1.300 │până la data│
│ │ │ │/ml │PERF. │ │- │ │/perf. (3 │ │ │ │ │ │ │ │cutii │de │
│ │ │ │ │ │ │ROMÂNIA│ │ani) │ │ │ │ │ │ │ │ │29 noiembrie│
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │2019. │
├─────┼─────────┼───┼──────────────┼──────┼────────────┼───────┼───────────────┼───────────┼───────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┼─────────┼─────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │Cutie x │ │ │ │ │ │ │ │ │Preţurile │
│ │ │ │ │ │ │CN │ │1 flacon a │ │ │ │ │ │ │ │ │sunt │
│ │ │ │IMOGAM RAGE │SOL. │150 UI/ │UNIFARM│IMUNOGLOBULINĂ │2 ml (300 │ │ │ │ │ │ │ │Cantitate │valabile │
│5374 │W65158001│ │150 UI/ml │INJ. │ml │- S.A. │ANTIRABICĂ │UI) sol. │J06BB05│MI │ │1500 │1530 │1705,85 │N │13.442 │până la data│
│ │ │ │ │ │ │- │UMANĂ │inj. (3 │ │ │ │ │ │ │ │cutii │de │
│ │ │ │ │ │ │ROMÂNIA│ │ani) │ │ │ │ │ │ │ │ │19 noiembrie│
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │2019. │
├─────┼─────────┼───┼──────────────┼──────┼────────────┼───────┼───────────────┼───────────┼───────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┼─────────┼─────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │Cutie x │ │ │ │ │ │ │ │ │Preţurile │
│ │ │ │ │ │ │CN │ │100 compr. │ │ │ │ │ │ │ │ │sunt │
│ │ │ │DISULONE │COMPR.│ │UNIFARM│ │divizibile │ │ │ │ │ │ │ │Cantitate │valabile │
│5375 │W54013001│ │100 mg │DIVIZ.│100 mg │- S.A. │DAPSONUM │(1.525 │J04BA02│MI │ │35 │39,9 │52,18 │N │1.600 │până la data│
│ │ │ │ │ │ │- │ │cutii) │ │ │ │ │ │ │ │cutii │de │
│ │ │ │ │ │ │ROMÂNIA│ │(5 ani) │ │ │ │ │ │ │ │ │29 noiembrie│
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │2019. │
├─────┼─────────┼───┼──────────────┼──────┼────────────┼───────┼───────────────┼───────────┼───────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────┼─────────┼─────┼──────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │Cutie x │ │ │ │ │ │ │ │ │Preţurile │
│ │ │ │ │ │ │CN │ │25 compr. │ │ │ │ │ │ │ │ │sunt │
│ │ │ │HYDROCORTISONE│COMPR.│ │UNIFARM│ │divizabile │ │ │ │ │ │ │ │Cant. │valabile │
│5376 │W54315001│ │ROUSSEL │DIVIZ.│10 mg │- S.A. │HYDROCORTISONUM│(20.000 │H02AB09│MI │ │9,5 │10,83 │14,63 │N │120.000 │până la data│
│ │ │ │ │ │ │- │ │cutii) │ │ │ │ │ │ │ │cutii │de │
│ │ │ │ │ │ │ROMÂNIA│ │(3 ani) │ │ │ │ │ │ │ │ │19 octombrie│
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │2019.“ │
└─────┴─────────┴───┴──────────────┴──────┴────────────┴───────┴───────────────┴───────────┴───────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────┴─────────┴─────┴──────────┴────────────┘
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.