Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.526 din 17 decembrie 2020 pentru modificarea art. 12 din Schema de ajutor de minimis "Dezvoltare locală integrată (DLI 360º) în comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome", aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020 (POCU 2014-2020), axa prioritară 4 "Incluziunea socială şi combaterea sărăciei", obiectivul specific 4.1 "Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome, prin implementarea de măsuri integrate", aprobată prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 533/2016
EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1299 din 28 decembrie 2020
Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere Avizul Consiliului Concurenţei nr. 15.244 din 10.12.2020,
ţinând cont de Referatul de aprobare al Direcţiei generale programe europene Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene nr. 115.048 din 16.12.2020,
în temeiul art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul fondurilor europene emite prezentul ordin.
ART. I
Articolul 12 din Schema de ajutor de minimis „Dezvoltare locală integrată (DLI 360º) în comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome“, aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020 (POCU 2014-2020), axa prioritară 4 „Incluziunea socială şi combaterea sărăciei“, obiectivul specific 4.1 „Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome, prin implementarea de măsuri integrate“, aprobată prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 533/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 26 aprilie 2016, se modifică după cum urmează:
"ART. 12
Prezenta schemă se aplică de la data lansării până la 31 decembrie 2021, în limita fondurilor alocate pentru această schemă, urmând ca plăţile să fie efectuate până la 31 decembrie 2023."
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul fondurilor europene,
Carmen Moraru,
secretar de stat
Bucureşti, 17 decembrie 2020.
Nr. 1.526.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: