Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.505 din 20 decembrie 2023 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului turismului nr. 156/2019 pentru aprobarea Procedurilor de garantare a sumelor plătite de călători în legătură cu pachetele de servicii de călătorie/serviciile de călătorie asociate în cazul insolvenţei agenţiei de turism organizatoare şi procedurile de despăgubire a călătorilor
EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 15 din 9 ianuarie 2024
Având în vedere prevederile art. 3, 5 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 3 pct. 13 şi 29 din Hotărârea Guvernului nr. 864/2023 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului,
ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului emite prezentul ordin.
ART. I
Anexa la Ordinul ministrului turismului nr. 156/2019 pentru aprobarea Procedurilor de garantare a sumelor plătite de călători în legătură cu pachetele de servicii de călătorie/serviciile de călătorie asociate în cazul insolvenţei agenţiei de turism organizatoare şi procedurile de despăgubire a călătorilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 30 ianuarie 2019, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:
"(8^1) Scrisoarea de garanţie prevăzută la alin. (8) poate fi depusă şi în format electronic, sub semnătură electronică extinsă, potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
2. La articolul 4, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins:
"(10) Restituirea de către autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului a scrisorii de garanţie bancară prevăzute la alin. (9), depuse în format electronic, se efectuează prin transmiterea unei comunicări în acest sens către agenţia de turism organizatoare care a depus respectiva scrisoare de garanţie."
3. La articolul 5, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:
"(5^1) Contractul de fiducie prevăzut la alin. (5) poate fi depus şi în format electronic, certificat pentru conformitate prin semnătură electronică extinsă a reprezentantului legal al agenţiei de turism organizatoare, constituitoare a fiduciei, potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
4. La articolul 5, după alineatul (18) se introduce un nou alineat, alineatul (19), cu următorul cuprins:
"(19) Restituirea de către autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului a contractului de fiducie prevăzut la alin. (5), depus în format electronic, se efectuează prin transmiterea unei comunicări în acest sens către agenţia de turism organizatoare care a depus respectivul contract."
5. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins:
"ART. 7^1
Operaţiunile prevăzute la art. 3 alin. (4) şi (9)-(13), art. 4 alin. (6), (7) şi (9), art. 5 alin. (6), (12) şi (16)-(18) şi la pct. X lit. h)-l) din anexa la prezentele proceduri pot fi efectuate şi prin intermediul instrumentelor electronice de comunicare, prin platforme electronice sau alte mijloace electronice comunicate public de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului."
6. În tot cuprinsul procedurii, sintagma „Ministerul Turismului“ se modifică şi se înlocuieşte cu sintagma „autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului“.
ART. II
Ordinul ministrului turismului nr. 156/2019 pentru aprobarea Procedurilor de garantare a sumelor plătite de călători în legătură cu pachetele de servicii de călătorie/serviciile de călătorie asociate în cazul insolvenţei agenţiei de turism organizatoare şi procedurile de despăgubire a călătorilor, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezentul ordin, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului,
Ştefan-Radu Oprea
Bucureşti, 20 decembrie 2023.
Nr. 1.505.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: