Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.501 din 3 octombrie 2014 privind modificarea art. 4 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 348/2014 pentru aprobarea cuantumului tarifelor încasate în urma serviciilor prestate de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" asociaţiilor/organizaţiilor crescătorilor de animale sau oricăror altor beneficiari
EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 8 octombrie 2014
Văzând Referatul Direcţiei generale politici agricole şi strategii nr. 113.392 din 2 octombrie 2014,
în baza Deciziei directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" nr. 225 din 15 septembrie 2014,
în temeiul art. 2^1 alin. (1) lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 834/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, emite următorul ordin:
ART. I
Articolul 4 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 348/2014 pentru aprobarea cuantumului tarifelor încasate în urma serviciilor prestate de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" asociaţiilor/organizaţiilor crescătorilor de animale sau oricăror altor beneficiari, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 5 martie 2014, se modifică după cum urmează:
"Art. 4. - Se aprobă tariful pentru analiza fizico-chimică a probelor de lapte crud în cuantum de 1,95 lei/probă, respectiv:
a) 1,50 lei/probă, pentru efectuarea analizei fizico-chimice a probelor de lapte crud;
b) 0,45 lei/probă, pentru transportul probelor de lapte crud de la punctele de colectare ale asociaţiilor de control oficial al producţiei de lapte la laboratorul regional de controlul calităţii laptelui al Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie."
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Viceprim-ministru,
ministrul agriculturii
şi dezvoltării rurale,
George Octavian Turtoi,
secretar de stat
Bucureşti, 3 octombrie 2014.
Nr. 1.501.
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: