Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.480 din 29 octombrie 2003 privind modificarea prospectului de emisiune al obligatiunilor de stat cu dobanda indexata cu indicele preturilor de consum, aprobat prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.429/2003
EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 768 din 3 noiembrie 2003
În temeiul prevederilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 735/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice,
având în vedere prevederile <>Legii datoriei publice nr. 81/1999 , ale Regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în forma dematerializatã, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice, al guvernatorului Bãncii Naţionale a României şi al vicepreşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 875/2001, ale <>Convenţiei nr. 16.813/19/1998 şi ale <>Actului adiţional nr. 8.013/1 din 23 iunie 2000 , încheiate între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Nationala a României,
ministrul finanţelor publice emite urmãtorul ordin:
ART. I
Articolul 3 din prospectul de emisiune al obligaţiunilor de stat cu dobanda indexata cu indicele preţurilor de consum, aprobat prin <>Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.429/2003 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 17 octombrie 2003, se modifica dupã cum urmeazã:
"Art. 3. - Dobânzile se vor calcula şi se vor plati semianual la datele de 10 mai şi 10 noiembrie 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008, conform urmãtoarei formule:
z
D = V x d -----,
365
în care:
D = dobanda (cuponul);
V = valoarea nominalã totalã;
z = numãrul de zile pentru care se calculeazã dobanda;
d = rata dobânzii, exprimatã procentual, pentru fiecare perioada de calcul al cuponului, calculatã ca produs anualizat al celor 6 indici ai preţurilor de consum lunari din lunile septembrie-februarie (pentru cuponul din luna mai) şi martie-august (pentru cuponul din luna noiembrie) plus o marja M şi se va determina pentru fiecare perioada dupã formula:
365
d = ----- ['f0(IPCi/100)] - 1] x 100 + M,
z
în care:
i = septembrie, februarie (pentru cuponul din luna mai),
respectiv
i = martie, august (pentru cuponul din luna noiembrie);
IPCi = indicele preţurilor de consum fata de luna precedenta din lunile septembrie-februarie (pentru cuponul din luna mai) şi martie-august (pentru cuponul din luna noiembrie), publicat şi transmis lunar Ministerului Finanţelor Publice de cãtre Institutul Naţional de Statistica; va fi luat în considerare indicele lunar, indiferent de data din luna la care are loc emisiunea.
Informaţii legate de indicele preţurilor de consum pot fi consultate la adresa de Internet http://www.insse.ro/comr.htm;
M = marja, exprimatã procentual, reprezintã elementul în funcţie de care se va face clasificarea ofertelor.
Fiecare oferta va fi de minimum 100.000.000 lei.
Valoarea nominalã individualã a unei obligaţiuni de stat cu dobanda indexata cu indicele preţului de consum este de 100.000.000 lei."
ART. II
Prezentul ordin intra în vigoare la data semnãrii acestuia.
ART. III
Unitatea de Management a Trezoreriei Statului va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
p. Ministrul finanţelor publice,
Enache Jiru,
secretar de stat
Bucureşti, 29 octombrie 2003.
Nr. 1.480.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: