Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.461 din 21 decembrie 2017 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare
EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 26 din 11 ianuarie 2018
Văzând Referatul de aprobare nr. FB 13.744 din 2017, întocmit de Direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii,
având în vedere prevederile art. 163 alin. (1) şi art. 171 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART. I
Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. În anexa nr. 2 „Norme privind organizarea funcţională generală a spitalului“, la articolul 1 litera C punctul C4, subpunctul C4c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"C4c) Unitate de transfuzii sanguine, bănci de ţesuturi, bancă de lapte matern (după caz)"
2. În anexa nr. 3 „Norme privind structura funcţională a compartimentelor şi serviciilor din spital“, după articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 22^1, care va avea următorul cuprins:
"ART. 22^1
(1) Banca pentru lapte matern se poate organiza în structura spitalelor cu secţii/compartimente la nivelul cărora se acordă asistenţă medicală nou-născuţilor cu vârstă gestaţională < 34 de săptămâni.
(2) Banca pentru lapte matern este amplasată într-o structură dedicată, având următoarea organizare:
a) cabinet de consultaţii în care se vor desfăşura examenul clinic de specialitate, interviurile cu mamele donatoare, instruirea donatoarelor despre regulile de colectare, stocare, transport al laptelui donat şi sterilizarea materialelor necesare procesării laptelui matern donat;
b) cameră pentru recoltarea laptelui matern donat;
c) cameră în care se stochează laptele matern donat, nepasteurizat şi neanalizat microbiologic şi nutriţional;
d) laborator de analize medicale în structura unităţii la nivelul căreia funcţionează banca pentru lapte matern autorizat sanitar şi acreditat conform prevederilor legale;
e) cameră în care se pasteurizează, stochează şi/sau se congelează laptele matern donat care corespunde din punct de vedere microbiologic şi nutriţional.
(3) Spaţiile trebuie să fie structurate astfel încât să permită respectarea normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare.
(4) La nivelul băncii pentru lapte matern trebuie implementate proceduri de autocontrol, proceduri pentru asigurarea trasabilităţii şi un registru care conţine:
a) rezultatele controalelor microbiologice şi de calitate ale probelor de lapte;
b) înregistrarea procedurilor de tratare termică şi de depozitare a laptelui;
c) rezultatele controalelor efectuate asupra echipamentelor băncii.
(5) Unitatea sanitară va desemna o persoană responsabilă cu introducerea datelor în registrul prevăzut la alin. (4).
(6) Echipamentul de bază necesar este reprezentat de:
a) pompe de sân în număr adecvat;
b) 1 pasteurizator;
c) 1 sau mai multe congelatoare (-20° C) cu alarme de temperatură şi termoreglare acustică şi luminoasă;
d) 1 sau mai multe frigidere cu structură verticală cu o temperatură de funcţionare de 0° C/+ 4° C, cu comandă de temperatură minimă şi maximă;
e) chiuvete în cantitate corespunzătoare numărului de donatori;
f) uscătoare electrice pentru mâini;
g) biberoane care să permită dezinfecţie termică la + 93° C timp de 10 minute, cu sistem de închidere etanş, în cazul în care nu se folosesc recipiente de unică folosinţă;
h) sterilizator pentru pompele de sân.
(7) Alte documente necesare sunt următoarele:
a) bază de date pentru evidenţa activităţii - păstrarea cel puţin 30 de ani pe suport hârtie şi/sau în format electronic;
b) existenţa unui sistem de evaluare a serviciilor furnizate (registru de sugestii şi reclamaţii);
c) bază de date pentru evaluarea asigurării calităţii, cu documentarea incidentelor, abaterilor, precum şi a măsurilor corective şi preventive aplicate."
3. În anexa nr. 3, la articolul 40, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) În situaţia în care structura de spitalizare de zi face parte din structura unei unităţi sanitare cu paturi de spitalizare continuă, structurile prevăzute la alin. (2) lit. g), i), k), n), o) şi t) pot fi comune cu ale unităţii sanitare cu paturi."
4. În anexa nr. 3, la articolul 40, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), care va avea următorul cuprins:
"(4) Structurile de spitalizare de zi care nu se pot organiza conform prevederilor prezentului ordin vor fi analizate avânduse în vedere nota de fundamentare întocmită de către conducerea unităţii sanitare, însoţită de notificarea direcţiei de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, şi vor fi supuse spre aprobare, de la caz la caz, conducerii Ministerului Sănătăţii. Conducerea unităţii sanitare va prezenta direcţiei de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti un plan de conformare, care va fi aprobat de aceasta şi în baza căruia se poate elibera autorizaţia sanitară de funcţionare."
5. În anexa nr. 4 „Norme privind asigurarea condiţiilor generale de igienă“, articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 28
Compartimentele spitalului se dotează obligatoriu cu echipamente frigorifice, după cum urmează:
a) camere reci:
- bucătăria;
– prosectura;
b) frigidere tip domestic:
- maternitatea (produse imunobiologice - vaccinuri, imunoglobuline);
– laboratorul de analize medicale (teste);
– farmacia (specialităţi perisabile);
– secţia de terapie intensivă;
– secţiile de spitalizare - minimum 1 frigider de cel puţin 90 de litri la 20 de paturi de spital;
c) frigider cu sistem de alarmă vizual şi auditiv, sistem de monitorizare automată a temperaturii şi conectare la un generator autonom (în caz de situaţii de urgenţă):
- unitatea de transfuzii sanguine (sânge şi derivate de sânge, teste de laborator);
d) congelatoare tip ladă:
- laboratorul;
– banca de ţesuturi şi organe;
e) echipamente frigorifice pentru banca de lapte matern, în conformitate cu cele prevăzute la anexa nr. 3 la prezentul ordin."
6. În anexa nr. 4, la articolul 30, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Igienizarea se va realiza diferit pentru:
a) pardoseală: aspirare sau curăţare uscată de două ori pe zi. Curăţare umedă (mop) cu soluţie dezinfectantă specifică;
b) mobilier şi canaturi/pervaze: curăţare zilnică cu apă caldă şi detergent;
c) bazine WC şi chiuvete: spălare cu detergent; în cazul contaminării se recomandă utilizarea de soluţii dezinfectante specifice;
d) saltele şi perne: acestea trebuie acoperite de învelitori de protecţie rezistente la apă, care trebuie spălate cu detergent după ce pacientul se externează şi eventual cu soluţii dezinfectante specifice dacă sunt contaminate;
e) tăvile pentru medicamente: se depozitează în dulapuri închise sau, dacă se află în spaţii deschise, se ţin acoperite şi la distanţă de geamul deschis;
f) paturile/ramele de paturi: pentru curăţarea uzuală se foloseşte apă caldă şi detergent; se recomandă spălarea la externarea pacientului sau săptămânal, în cazul în care pacientul este spitalizat pentru mai mult timp; se recomandă folosirea soluţiilor dezinfectante specifice, dacă este posibilă contaminarea cu sânge (spre exemplu, în secţiile de ginecologie sau urologie);
g) igienizarea rezervei în cazul unui pacient contagios: personalul trebuie să poarte mănuşi şi şorţ; se recomandă curăţarea umedă a pervazurilor, canaturilor, robinetelor şi clanţelor; podeaua se aspiră, după care se spală cu detergent şi soluţii dezinfectante specifice; salteaua se stropeşte cu soluţie dezinfectantă specifică."
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Florian Dorel Bodog
Bucureşti, 21 decembrie 2017.
Nr. 1.461.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: