Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza art. 25 alin. (9) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, constatând că au fost îndeplinite condiţiile pentru intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale enumerate mai jos,
ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.
ART. 1
La 24 martie 2020 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul României şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei referitor la stabilirea la Bucureşti a Biroului Regional pentru Europa Centrală şi de Est şi privilegiile şi imunităţile sale pe teritoriul român, semnat la Erevan la 12 octombrie 2018, ratificat prin Legea nr. 18/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 10 martie 2020.
ART. 2
La 1 aprilie 2020 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Singapore cu privire la serviciile aeriene, semnat la Singapore la 31 mai 2018, ratificat prin Legea nr. 25/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 24 martie 2020.
ART. 3
La 22 aprilie 2020 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Libaneze privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Bucureşti la 27 noiembrie 2017, ratificat prin Legea nr. 254/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 13 noiembrie 2018.
ART. 4
La 30 aprilie 2020 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Qatar privind cooperarea în domeniul turismului, semnat la Doha la 6 noiembrie 2018, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 152/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 27 martie 2019.
ART. 5
La 2 iunie 2020 a intrat în vigoare Acordul privind Comitetul de coordonare în cadrul procesului reuniunii miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM-CC), semnat la Sofia la 21 octombrie 2009, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 819/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2010.
ART. 6
La 6 iunie 2020 a intrat în vigoare Protocolul adiţional, semnat la Bucureşti la 27 mai 2019, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Egipt privind dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către misiunile diplomatice ale celor două state, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2011, ratificat prin Legea nr. 70/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 3 iunie 2020.
ART. 7
La 4 august 2020 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind cooperarea în domeniul situaţiilor de urgenţă, semnat la Bucureşti la 29 martie 2019, ratificat prin Legea nr. 93/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 27 iulie 2020.
ART. 8
La 2 septembrie 2020 a intrat în vigoare Programul de cooperare în domeniile educaţiei, ştiinţei, culturii, tineretului şi sporturilor dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Israel, semnat la Ierusalim la 2 septembrie 2020.
ART. 9
La 8 septembrie 2020 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Ungariei încheiat prin schimb de note verbale apostilate la Bucureşti la 25 august 2020, respectiv 26 august 2020 privind modificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare, semnat la Bucureşti la 21 decembrie 2006, pentru aplicarea Convenţiei dintre România şi Republica Ungară privind controlul traficului rutier şi feroviar, semnată la Bucureşti la 27 aprilie 2004.
Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Aurescu
Bucureşti, 17 septembrie 2020.
Nr. 1.450.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: