Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.416 din 16 noiembrie 2016  privind publicarea acceptării amendamentelor la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.386(94) a Comitetului de siguranţă maritimă din 21 noiembrie 2014    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.416 din 16 noiembrie 2016 privind publicarea acceptării amendamentelor la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.386(94) a Comitetului de siguranţă maritimă din 21 noiembrie 2014

EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 28 noiembrie 2016

    Având în vedere prevederile art. VIII(b)(vi)(2)(bb) şi ale art. VIII(b)(vii)(2) din Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS 1974), la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979,
    în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 2 pct. 20 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul transporturilor emite următorul ordin:

    ART. 1
    Se publică amendamentele la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.386(94) a Comitetului de siguranţă maritimă din 21 noiembrie 2014, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 2
    Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    ART. 3
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 1 ianuarie 2017.

              p. Ministrul transporturilor,
                      Ion Trocaru,
                     secretar de stat


    Bucureşti, 16 noiembrie 2016.
    Nr. 1.416.


    ANEXĂ

                            REZOLUŢIA MSC.386(94)
                       (adoptată la 21 noiembrie 2014)

    Amendamente la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată

    Comitetul de siguranţă maritimă,
    amintind articolul 28(b) al Convenţiei privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului,
    amintind, de asemenea, articolul VIII(b) din Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS) ("Convenţia"), referitor la procedura de amendare aplicabilă anexei la Convenţie, cu excepţia capitolului I,
    recunoscând necesitatea stabilirii unui cadru obligatoriu pentru navele care operează în apele polare, datorită cerinţelor suplimentare, sistemelor de operare care sunt mai stricte decât cerinţele actuale ale Convenţiei şi a altor instrumente relevante, obligatorii, ale OMI,
    constatând Rezoluţia MSC.385(94) prin care Comitetul a adoptat Codul internaţional pentru nave care operează în ape polare (Codul polar) în ceea ce priveşte prevederile sale privind siguranţa,
    constatând, de asemenea, că, în cadrul celei de-a şaizeci şi şaptea sa sesiune, Comitetul pentru protecţia mediului marin a aprobat pentru adoptare, în cadrul sesiunii şaizeci şi opt, modificări la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul de 1978, şi va lua, de asemenea, în considerare adoptarea prevederilor Codului polar privind protecţia mediului,
    constatând propunerile de modificări suplimentare la Convenţie pentru a face uz de prevederile de siguranţă obligatorii ale Codului polar,
    luând în considerare, la cea de-a nouăzeci şi patra sesiune a sa, amendamentele la Convenţie, propuse şi difuzate în conformitate cu articolul VIII(b)(i) din aceasta,
    1. adoptă, în conformitate cu articolul VIII(b)(iv) din Convenţie, amendamentele la Convenţie, al căror text este prevăzut în anexa la prezenta rezoluţie;
    2. stabileşte, în conformitate cu articolul VIII(b)(vi)(2)(bb) din Convenţie, că amendamentele menţionate se vor considera ca fiind acceptate la 1 iulie 2016, cu excepţia cazului în care până la această dată mai mult de o treime din guvernele contractante la Convenţie sau guvernele contractante ale căror flote comerciale reprezintă în total nu mai puţin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale au notificat secretarului general al Organizaţiei obiecţiile lor la aceste amendamente;
    3. invită guvernele contractante la SOLAS să ia notă că, în conformitate cu articolul VIII(b)(vii)(2) din Convenţie, amendamentele vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2017, după acceptarea lor în conformitate cu paragraful 2 de mai sus;
    4. solicită secretarului general, în sensul articolului VIII(b)(v) din Convenţie, să transmită copii certificate ale prezentei rezoluţii şi textul amendamentelor cuprinse în anexă tuturor guvernelor contractante la Convenţie;
    5. solicită, de asemenea, secretarului general să transmită copii ale acestei rezoluţii şi ale anexei sale membrilor Organizaţiei care nu sunt guverne contractante la Convenţie.


    ANEXĂ
    la Rezoluţia MSC.386(94)

    Amendamente la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare

    Un nou capitol XIV se adaugă după capitolul XIII, după cum urmează:

    "CAPITOLUL XIV
    Măsuri de siguranţă pentru navele care operează în apele polare

    Regula 1 - Definiţii
    În sensul prezentului capitol:
    1. Codul polar înseamnă Codul internaţional pentru nave care operează în ape polare, format din Introducere, părţile I-A şi II-A şi părţile I-B şi II-B care au fost adoptate prin Rezoluţia MSC.385(94), precum şi Rezoluţia Comitetului pentru protecţia mediului marin, astfel cum poate fi amendat, cu condiţia ca:
    .1 amendamentele la prevederile privind siguranţa din Introducere şi partea I-A din Codul polar să fie adoptate, intrate în vigoare şi să producă efecte în conformitate cu dispoziţiile articolului VIII din prezenta Convenţie, cu privire la procedurile de amendare aplicabile, cu excepţia capitolului I din anexă; şi
    .2 amendamentele părţii I-B din Codul polar să fie adoptate de Comitetul de siguranţă maritimă în conformitate cu procedura prevăzută în regulamentul său intern.
    2. Zona Antarctica înseamnă zona maritimă la sud de latitudinea 60° S.
    3. Apele arctice înseamnă acele ape care sunt situate la nord faţă de o linie care pleacă dintr-un punct cu latitudinea 58°00'.0 N şi longitudinea 042°00'.0 V până la un punct cu latitudinea 64°37'.0 N şi longitudinea 035°27'.0 V şi de acolo se continuă cu o loxodromă până la punctul cu latitudinea 67°03'.9 N şi longitudinea 026°33'.4 V şi de acolo se continuă cu o loxodromă până la punctul cu latitudinea 70°49'.56 N şi longitudinea 008°59'.61 V (Sorkapp, pe Jan Mayen), apoi urmează linia litoralului sudic al Jan Mayen până la punctul cu latitudinea 73°31'.6 N şi longitudinea 019°01'.0 E pe insula Bjornoya, şi de acolo se continuă cu o linie circulară mare până la punctul cu latitudinea 68°38'.29 N şi longitudinea 043°23'.08 E (capul Kanin Nos), apoi urmează linia litoralului nordic al Continentului Asia către est, atinge strâmtoarea Bering şi de acolo se prelungeşte înspre vest până la latitudinea de 60° N pentru a atinge Il'pyrskiy, apoi, urmărind paralela de 60° N către est, trece prin strâmtoarea Etolin şi de acolo urmează linia litoralului nordic al continentului America de Nord până atinge la sud latitudinea de 60° N şi de acolo către est de-a lungul paralelei de 60° N până la punctul cu longitudinea 056°37'.1 V şi de acolo revine la punctul cu latitudinea 58°00'.0 N şi longitudinea 042°00'.0 V.
    4. Apele polare înseamnă apele arctice şi/sau zona Antarctica.
    5. Navă construită înseamnă o navă a cărei chilă este pusă sau care se află într-o etapă de construcţie similară.
    6 O etapă de construcţie similară reprezintă faza în care:
    .1 construcţia este identificabilă cu începerea unei anumite nave; şi
    .2 asamblarea acelei nave include cel puţin 50 de tone sau 1% din masa estimată a tuturor materialelor de structură, oricare dintre aceste valori este mai mică.
    Regula 2 - Aplicare
    1. Cu excepţia cazului prevăzut în mod expres altfel, prezentul capitol se aplică navelor care operează în apele polare, certificate în conformitate cu capitolul I.
    2. Navele construite înainte de 1 ianuarie 2017 trebuie să îndeplinească cerinţele relevante din Codul polar privind navigaţia polară înainte de data primei inspecţii intermediare sau inspecţii de reînnoire, oricare dintre aceste inspecţii are loc prima dată după 1 ianuarie 2018.
    3. La aplicarea părţii I-A din Codul polar ar trebui ţinut cont de recomandările suplimentare prevăzute în partea I-B din Codul polar.
    4. Acest capitol nu se aplică navelor deţinute sau operate de un guvern contractant şi folosite doar în activităţi noncomerciale. Cu toate acestea, navele aflate în proprietatea sau în folosinţa unui guvern contractant şi utilizate pentru moment de guvern numai în activităţi noncomerciale sunt încurajate să acţioneze într-un mod compatibil, în măsura în care este rezonabil şi posibil, cu prevederile acestui capitol.
    5. Nicio dispoziţie din prezentul capitol nu aduce atingere drepturilor sau obligaţiilor statelor în temeiul dreptului internaţional.
    Regula 3 - Cerinţe pentru navele cărora li se aplică prezentul capitol
    1. Navele cărora li se aplică prezentul capitol trebuie să respecte cerinţele specificate în dispoziţiile de siguranţă din Introducere şi dispoziţiile enunţate în partea I-A din Codul polar referitoare la navigaţia polară şi, în plus, trebuie să respecte prevederile regulilor I/7, I/8, I/9 şi I/10, după caz, aplicabile inspecţiilor şi certificărilor, aşa cum prevede acest cod.
    2. Navele cărora li se aplică prezentul capitol deţin un certificat eliberat în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 1 şi sunt supuse unui control în conformitate cu regulile I/19 şi XI-1/4. În acest scop, aceste certificate trebuie tratate ca certificate emise în conformitate cu regula I/12 sau I/13.
    Regula 4 - Soluţii alternative de proiectare şi amenajare
    1. Scopul acestei reguli este de a oferi o metodologie alternativă de proiectare şi modalităţi de structură, maşini, instalaţii electrice, instalaţii contra incendiului şi mijloace şi instalaţii de salvare.
    2. Aranjamentele structurale, maşini, instalaţii electrice, instalaţii contra incendiului, proiectarea şi măsurile de amenajare, precum şi mijloacele de salvare se pot abate de la cerinţele obligatorii prevăzute în capitolele 3, 6, 7 şi 8 din Codul polar, cu condiţia ca proiectarea şi soluţiile alternative să îndeplinească cerinţele pentru obiectivele respective şi funcţionalitatea acestora, oferind un nivel de siguranţă echivalent cu cerinţele din aceste capitole.
    3. În cazul în care proiectarea sau soluţiile alternative se abat de la cerinţele capitolelor 3, 6, 7 şi 8 din Codul polar, evaluarea şi aprobarea proiectării şi soluţiilor alternative se efectuează în baza unei analize tehnice ce va ţine cont de liniile directoare aprobate de către Organizaţie.
    4. Orice soluţie alternativă de proiectare sau de modificare care se abate de la cerinţele prevăzute în Codul polar trebuie menţionată, aşa cum prevede Codul polar, în Certificatul pentru nava polară şi în Manualul pentru operare în ape polare, împreună cu o descriere a măsurilor, condiţiilor tehnice şi operaţionale în baza cărora i s-a acordat o derogare."

                              ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016