Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.382 din 4 august 2020 pentru completarea anexei nr. 4 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală
EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 851 din 17 septembrie 2020
Văzând Referatul de aprobare nr. NT 6.451 din 31.07.2020 al Direcţiei generale resurse umane, structuri şi politici salariale din cadrul Ministerului Sănătăţii,
având în vedere Avizul favorabil nr. 264 din 22.01.2020 al Colegiului Farmaciştilor din România,
având în vedere prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării,
ministrul sănătăţii şi ministrul educaţiei şi cercetării emit următorul ordin:
ART. I
Anexa nr. 4 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 şi 671 bis din 1 octombrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. Se introduce Curriculumul de pregătire în specialitatea farmacie generală, prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ordin.
2. Se introduce Curriculumul de pregătire în specialitatea industrie farmaceutică şi cosmetică, prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul ordin.
ART. II
Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
ART. III
Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi instituţiile de învăţământ medical superior din centrele universitare acreditate vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
ART. IV
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Nelu Tătaru
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Cristina Monica Anisie
ANEXA 1-2
ANEXE
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: