Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.320 din 5 mai 2022 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor art. 703 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii referitoare la medicamentele utilizate pentru rezolvarea unor nevoi speciale, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 85/2013
EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 464 din 9 mai 2022
Văzând Referatul de aprobare nr. AR 7.500/2022 al Direcţiei politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii,
având în vedere prevederile art. 703 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART. I
Normele de aplicare a prevederilor art. 703 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii referitoare la medicamentele utilizate pentru rezolvarea unor nevoi speciale, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 85/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 14 februarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 12^1, alineatul (7^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(7^1) În cazul în care cel mai mic preţ este propus de doi sau mai mulţi distribuitori, necesarul estimat conform alin. (1) se împarte între aceştia în mod proporţional cu cantităţile propuse."
2. La articolul 12^1, după alineatul (7^1) se introduce un nou alineat, alineatul (7^2), cu următorul cuprins:
"(7^2) În cazul în care, în urma analizării informaţiilor comunicate de distribuitorii angro autorizaţi, Ministerul Sănătăţii constată că nicio propunere nu acoperă întreaga cantitate prevăzută la alin. (3) lit. d), vor putea fi admise toate propunerile transmise, cu aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor alin. (7^1), dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:
a) distribuitorii şi-au manifestat intenţia de a pune pe piaţă medicamentul în termenul prevăzut la alin. (3) lit. b);
b) distribuitorii acceptă preţul cel mai mic dintre ofertele depuse pentru medicamentul cu aceeaşi denumire comercială (aceeaşi formă farmaceutică şi concentraţie), în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea preţului cel mai mic de către Ministerul Sănătăţii."
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătăţii,
Romică-Andrei Baciu,
secretar de stat
Bucureşti, 5 mai 2022.
Nr. 1.320.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: