Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În baza prevederilor <>art. 113 şi 114 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul <>Hotãrârii Guvernului nr. 366/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului, ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobã Regulamentul privind acordarea de distincţii şi premii personalului didactic şi de cercetare, precum şi bibliotecarilor din învãţãmântul superior de stat, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin. ART. 2 Prevederile prezentului ordin se aplicã începând cu anul universitar 2007-2008. La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin se abrogã orice alte dispoziţii contrare. ART. 3 Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 4 Direcţia generalã management învãţãmânt superior, Direcţia generalã învãţãmânt în limbile minoritãţilor şi relaţia cu Parlamentul, Direcţia generalã buget-finanţe, patrimoniu şi investiţii, instituţiile de învãţãmânt superior de stat şi bibliotecile centrale universitare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului, Cristian Mihai Adomniţei Bucureşti, 13 iunie 2007. Nr. 1.305. ANEXĂ REGULAMENT privind acordarea de distincţii şi premii personalului didactic şi de cercetare, precum şi bibliotecarilor din învãţãmântul superior de stat CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Potrivit prevederilor <>art. 113 şi 114 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului este autorizat sã acorde urmãtoarele distincţii şi premii: a) adresa de mulţumire publicã: se acordã personalului didactic şi de cercetare, precum şi bibliotecarilor din învãţãmântul superior de stat, conform modelului prevãzut în anexa nr. 1; b) Diploma "Titu Maiorescu", clasele I, a II-a şi a III-a, al cãrei model este prevãzut în anexa nr. 2, cu acordarea unui premiu de 25%, 20%, respectiv 15%, din suma salariilor de bazã primite în ultimele 12 luni; diploma se acordã personalului didactic şi de cercetare din învãţãmântul superior de stat; c) Diploma "Alexandru Rosetti", clasele I, a II-a şi a III-a, al cãrei model este prezentat în anexa nr. 3, cu acordarea unui premiu de 25%, 20%, respectiv 15%, din suma salariilor de bazã primite în ultimele 12 luni; diploma se acordã bibliotecarilor din învãţãmântul superior de stat; d) Diploma de excelenţã, al cãrei model este prevãzut în anexa nr. 4, se acordã cadrelor didactice pensionate sau pensionabile, cu activitate deosebitã în învãţãmântul superior de stat; diploma este însoţitã de un premiu de 20% din suma salariilor de bazã primite în ultimele 12 luni. ART. 2 Unei persoane nu i se pot acorda simultan douã distincţii şi premii. ART. 3 Persoana care a beneficiat de o distincţie poate solicita acordarea altei distincţii, de nivel superior, dupã o perioadã de minimum 5 ani. CAP. II Criterii pentru acordarea de distincţii şi premii personalului didactic de predare şi de cercetare din învãţãmântul superior de stat ART. 4 Personalul didactic titular, cu rezultate deosebite în activitatea didacticã, educativã şi ştiinţificã, poate primi distincţii şi premii prevãzute la art. 1 lit. a), b) şi d). ART. 5 (1) În baza principiilor autonomiei universitare conferite prin lege, senatele universitare sunt singurele în masurã sã stabileascã criteriile pentru acordarea distincţiilor şi premiilor prevãzute la art. 1 lit. a), b) şi d). (2) În stabilirea listei cu personalul didactic şi de cercetare cãruia i se acordã premiile şi distincţiile prevãzute la art. 1 lit. a), b) şi d), senatele universitare vor avea în vedere urmãtoarele criterii: - rezultatele obţinute în activitatea didacticã şi în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii, inovãrii şi managementului de programe şi proiecte; - rezultatele obţinute în cadrul programelor/proiectelor cuprinse în planurile/programele de cercetare naţionale şi/sau internaţionale; - rezultatele obţinute în procesul de dezvoltare a resurselor umane şi creşterea competenţei profesionale, inclusiv a studenţilor; - contribuţia la managementul asigurãrii calitãţii educaţiei la nivelul catedrei, facultãţii şi/sau al instituţiei de învãţãmânt superior de stat în cauzã; - ordine, medalii, distincţii, premii etc. obţinute în activitatea didacticã şi ştiinţificã. CAP. III Condiţii pentru acordarea de distincţii şi premii bibliotecarilor din învãţãmântul superior de stat, potrivit art. 1 lit. c) ART. 6 Diploma "Alexandru Rosetti" clasa I se acordã bibliotecarilor din învãţãmântul superior de stat care îndeplinesc cel puţin 3 dintre urmãtoarele condiţii: - sunt bibliotecari încadraţi cu funcţia de bazã în biblioteci centrale universitare sau în biblioteci ale instituţiilor de învãţãmânt superior de stat şi sunt cunoscuţi ca personalitãţi în domeniu; - au o vechime neîntreruptã într-o bibliotecã centralã universitarã sau de învãţãmânt superior de stat de cel puţin 20 de ani; - manifestã deontologie profesionalã, conduitã moralã şi profesionalism incontestabile; - au titlul de doctor în domeniul biblioteconomiei şi probeazã preocupãri ştiinţifice, recunoscute pe plan naţional şi internaţional; - demonstreazã preocupãri relevante în managementul de bibliotecã, prin implementarea celor mai moderne metode şi sisteme de stocare şi regãsire a informaţiilor şi documentelor; - sunt implicaţi direct în organizarea şi susţinerea acţiunilor de formare iniţialã şi/sau de perfecţionare continuã a personalului de specialitate; - sunt autori a cel puţin 3 lucrãri reprezentative în domeniul biblioteconomic. ART. 7 Diploma "Alexandru Rosetti" clasa a II-a se acordã bibliotecarilor din învãţãmântul superior de stat care îndeplinesc cel puţin 3 dintre urmãtoarele condiţii: - sunt bibliotecari încadraţi cu funcţia de bazã în biblioteci centrale universitare sau în biblioteci ale instituţiilor de învãţãmânt superior de stat şi sunt cunoscuţi ca personalitãţi în domeniu; - au o vechime neîntreruptã într-o bibliotecã de învãţãmânt superior de stat de cel puţin 15 ani; - manifestã deontologie profesionalã, conduitã moralã şi profesionalism incontestabile; - probeazã preocupãri ştiinţifice recunoscute pe plan naţional; - demonstreazã interes ştiinţific cu valoare aplicativã în activitatea de bibliotecã; - au o activitate publicisticã concretizatã în studii şi articole în domeniul biblioteconomic. ART. 8 Diploma "Alexandru Rosetti" clasa a III-a se acordã bibliotecarilor din învãţãmântul superior de stat care îndeplinesc cel puţin 3 dintre urmãtoarele condiţii: - sunt bibliotecari încadraţi cu funcţia de bazã în biblioteci centrale universitare sau în biblioteci ale instituţiilor de învãţãmânt superior de stat şi sunt cunoscuţi ca personalitãţi în domeniu; - au o vechime neîntreruptã într-o bibliotecã de învãţãmânt superior de stat de cel puţin 10 ani; - manifestã deontologie profesionalã, conduitã moralã şi profesionalism incontestabile; - demonstreazã preocupãri relevante pentru managementul colecţiilor şi serviciilor de bibliotecã; - au preocupãri ştiinţifice în domeniul ştiinţei informãrii şi al biblioteconomiei; - demonstreazã interes profesional pentru dezvoltarea biblioteconomiei şi a cooperãrii interbibliotecare. CAP. IV Norme procedurale privind acordarea distincţiilor şi premiilor personalului didactic şi de cercetare, precum şi bibliotecarilor din învãţãmântul superior de stat ART. 9 Propunerile nominale de acordare a distincţiilor şi premiilor se fac de biroul catedrei, se avizeazã de consiliul facultãţii/departamentului şi se aprobã de senatul universitar. În cazul bibliotecilor instituţiilor de învãţãmânt superior, propunerile nominale de acordare a distincţiilor şi premiilor se fac de cãtre conducerile bibliotecilor respective şi se aprobã de senatele universitare. În ceea ce priveşte bibliotecile centrale universitare, propunerile pentru acordarea premiilor sunt avizate de consiliile de administraţie ale acestora şi sunt aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului. ART. 10 (1) Premiile aferente distincţiilor prevãzute la art. 1 se acordã de instituţiile de învãţãmânt superior de stat din fondurile proprii, dobândite în condiţiile legii. (2) În cazul bibliotecilor centrale universitare, premiile se acordã din fondurile acestora, provenite de la bugetul alocat prin Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului. ART. 11 Calendarul şi procedura de atribuire a distincţiilor şi premiilor personalului didactic şi de cercetare, precum şi bibliotecarilor din învãţãmântul superior de stat se desfãşoarã în etape, dupã cum urmeazã: 1. Persoana propusã pentru acordarea unei distincţii întocmeşte şi depune la conducerea catedrei/bibliotecii raportul de autoevaluare însoţit de documentele doveditoare, conform criteriilor stabilite de senatul universitar, iar pentru bibliotecari, conform condiţiilor prevãzute la cap. III din prezentul regulament, pânã la data de 28 februarie. 2. Biroul catedrei/Conducerea bibliotecii analizeazã dosarul şi formuleazã aprecieri sintetice asupra fiecãrei persoane propuse, pânã la data de 15 martie. 3. Pânã la data de 30 martie, dosarele sunt supuse spre avizare consiliului facultãţii. Decanul facultãţii/directorul bibliotecii înainteazã senatului universitar cererea, raportul de autoevaluare, cu anexele doveditoare şi aprecierea consiliului facultãţii, pânã la data de 15 aprilie. 4. Senatul universitar/Consiliul de administraţie al bibliotecii centrale universitare analizeazã propunerile şi stabileşte lista candidaţilor în ordinea descrescãtoare a punctajului acordat şi o afişeazã pânã la data de 1 mai. Numãrul distincţiilor acordate anual se stabileşte de instituţia de învãţãmânt superior de stat în limita fondurilor proprii alocate, iar pentru bibliotecile centrale universitare, de cãtre Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului, în limita fondurilor bugetare alocate. 5. Eventualele contestaţii se pot depune la registratura universitãţii/bibliotecii centrale universitare în termen de 3 zile calendaristice de la data afişãrii. 6. Comisia de eticã a senatului, respectiv comisia de contestaţii a bibliotecii centrale universitare, analizeazã contestaţiile şi afişeazã rezultatele definitive, în termen de 7 zile calendaristice de la data limitã pentru depunerea contestaţiilor. 7. Listele cuprinzând datele solicitanţilor validaţi vor fi înaintate la Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului pânã la data de 15 mai, conform modelelor de tabel prevãzute în anexa nr. 5. 8. Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului verificã listele înaintate de instituţiile de învãţãmânt superior de stat, verificã şi aprobã listele înaintate de bibliotecile centrale universitare şi elaboreazã ordinul de acordare a distincţiilor şi premiilor. Listele cu candidaţii aprobaţi prin ordinul ministrului educaţiei, cercetãrii şi tineretului sunt trimise instituţiilor de învãţãmânt superior de stat şi bibliotecilor centrale universitare respective pentru completarea diplomelor. Diplomele semnate de ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului se elibereazã titularilor de cãtre instituţia de învãţãmânt superior/biblioteca centralã universitarã. 9. Plata premiilor se face de instituţia de învãţãmânt superior de stat/biblioteca centralã universitarã la care sunt angajate cu funcţia de baza cadrele didactice, respectiv bibliotecarii. CAP. V Dispoziţii finale ART. 12 Anexele nr. 1-5 fac parte integrantã din prezentul regulament. ANEXA 1 la regulament ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI CABINETUL MINISTRULUI Stimatã/Stimate ............ Conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului este onoratã sã vã adreseze sincera preţuire şi profunda admiraţie pentru înalta dumneavoastrã activitate didacticã şi ştiinţificã. Dumneavoastrã aţi dovedit cã profesia de dascãl este sinonimã cu pasiunea şi abnegaţia în formarea viitorilor specialişti cu studii superioare. Cu deosebitã satisfacţie, omagiem în persoana dumneavoastrã un model de slujire a învãţãmântului, talentul de a cultiva în conştiinţa studenţilor valorile spirituale perene ale poporului nostru, mãiestria de a sãdi în sufletele lor dragostea pentru patrie şi datoria de a deveni cetãţeni demni ai României. Suntem încredinţaţi cã veţi continua, fãrã preget, nobila misiune pe care v-aţi asumat-o, aceea de a transmite viitorimii încrederea în propriile capacitãţi, în victoria competenţei, a cinstei, a adevãrului şi dreptãţii, pasiunea pentru cunoaştere. Vã dorim multã sãnãtate şi fericire, satisfacţii şi împliniri în activitatea dumneavoastrã profesionalã, astfel încât sã rãmâneţi un model de slujire a şcolii, de ataşament faţã de nobilele ei idealuri, ca dascãl cu iscusinţã şi har în modelarea vlãstarelor viitorului nostru european. MINISTRU, Data ................... ANEXA 2 la regulament
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ [STEMA ŢĂRII] │
│ ┌───────────┐│
│ MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI │[FOTOGRAFIE││
│ │ TITU ││
│ DIPLOMA │MAIORESCU] ││
│ "TITU MAIORESCU" CLASA I └───────────┘│
│ │
│ Se acordã Doamnei/Domnului _____________________________________________*,│
│ cadru didactic la ________________________________________________________, │
│ (instituţia de învãţãmânt superior de stat) │
│ DIPLOMA "TITU MAIORESCU" CLASA I pentru merite deosebite în activitatea │
│ didacticã şi ştiinţificã şi pentru rezultate remarcabile obţinute în │
│ formarea şi educarea studenţilor. │
│ │
│ MINISTRU, │
│ │
│ Data şi locul eliberãrii: │
│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
* Se trec gradul didactic şi gradul ştiinţific ale cadrului didactic.
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ [STEMA ŢĂRII] │
│ ┌───────────┐│
│ MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI │[FOTOGRAFIE││
│ │ TITU ││
│ DIPLOMA │MAIORESCU] ││
│ "TITU MAIORESCU" CLASA a II-a └───────────┘│
│ │
│ Se acordã Doamnei/Domnului _____________________________________________*,│
│ cadru didactic la ________________________________________________________, │
│ (instituţia de învãţãmânt superior de stat) │
│ DIPLOMA "TITU MAIORESCU" CLASA a II-a pentru merite deosebite în activitatea│
│ didacticã şi ştiinţificã şi pentru rezultate remarcabile obţinute în │
│ formarea şi educarea studenţilor. │
│ │
│ MINISTRU, │
│ │
│ Data şi locul eliberãrii: │
│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
* Se trec gradul didactic şi gradul ştiinţific ale cadrului didactic.
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ [STEMA ŢĂRII] │
│ ┌───────────┐│
│ MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI │[FOTOGRAFIE││
│ │ TITU ││
│ DIPLOMA │MAIORESCU] ││
│ "TITU MAIORESCU" CLASA a III-a └───────────┘│
│ │
│ Se acordã Doamnei/Domnului _____________________________________________*,│
│ cadru didactic la ________________________________________________________, │
│ (instituţia de învãţãmânt superior de stat) │
│ DIPLOMA "TITU MAIORESCU" CLASA a III-a pentru merite deosebite în activita- │
│ tea didacticã şi ştiinţificã şi pentru rezultate remarcabile obţinute în │
│ formarea şi educarea studenţilor. │
│ │
│ MINISTRU, │
│ │
│ Data şi locul eliberãrii: │
│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
* Se trec gradul didactic şi gradul ştiinţific ale cadrului didactic.
ANEXA 3 la regulament
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ [STEMA ŢĂRII] │
│ ┌───────────┐│
│ MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI │[FOTOGRAFIE││
│ │ ALEXANDRU ││
│ DIPLOMA │ ROSETTI] ││
│ "ALEXANDRU ROSETTI" CLASA I └───────────┘│
│ │
│ Se acordã Doamnei/Domnului _____________________________________________*,│
│ bibliotecar la ___________________________________________________________, │
│ (biblioteca) │
│ DIPLOMA "ALEXANDRU ROSETTI" CLASA I pentru merite deosebite în domeniul │
│ biblioteconomic şi rezultate remarcabile obţinute în activitatea │
│ profesionalã. │
│ │
│ MINISTRU, │
│ │
│ Data şi locul eliberãrii: │
│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ [STEMA ŢĂRII] │
│ ┌───────────┐│
│ MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI │[FOTOGRAFIE││
│ │ ALEXANDRU ││
│ DIPLOMA │ ROSETTI] ││
│ "ALEXANDRU ROSETTI" CLASA a II-a └───────────┘│
│ │
│ Se acordã Doamnei/Domnului _____________________________________________*,│
│ bibliotecar la ___________________________________________________________, │
│ (biblioteca) │
│ DIPLOMA "ALEXANDRU ROSETTI" CLASA a II-a pentru merite deosebite în domeniul│
│ biblioteconomic şi rezultate remarcabile obţinute în activitatea │
│ profesionalã. │
│ │
│ MINISTRU, │
│ │
│ Data şi locul eliberãrii: │
│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ [STEMA ŢĂRII] │
│ ┌───────────┐│
│ MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI │[FOTOGRAFIE││
│ │ ALEXANDRU ││
│ DIPLOMA │ ROSETTI] ││
│ "ALEXANDRU ROSETTI" CLASA a III-a └───────────┘│
│ │
│ Se acordã Doamnei/Domnului _____________________________________________*,│
│ bibliotecar la ___________________________________________________________, │
│ (biblioteca) │
│ DIPLOMA "ALEXANDRU ROSETTI" CLASA aIII-a pentru merite deosebite în domeniul│
│ biblioteconomic şi rezultate remarcabile obţinute în activitatea │
│ profesionalã. │
│ │
│ MINISTRU, │
│ │
│ Data şi locul eliberãrii: │
│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 4 la regulament
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │
│ [STEMA ŢĂRII] │
│ │
│ MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI │
│ │
│ DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ │
│ │
│ Se acordã Doamnei/Domnului _____________________________________________*,│
│ cadru didactic la ________________________________________________________, │
│ (instituţia de învãţãmânt superior de stat) │
│ DIPLOMA DE EXCELENŢĂ pentru activitate remarcabilã în slujba şcolii şi │
│ pentru merite deosebite în formarea şi educarea studenţilor. │
│ │
│ MINISTRU, │
│ │
│ Data şi locul eliberãrii: │
│ │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
* Se trec gradul didactic şi gradul ştiinţific ale cadrului didactic.
ANEXA 5 la regulament
Instituţia de învãţãmânt superior de stat ..........................
TABEL NOMINAL
pentru acordarea .......................
(distincţia propusã)
┌──────┬─────────────────────┬────────────────┬───────────────┬──────────────┐
│ Nr. │ Numele şi prenumele │ Gradul didactic│ Catedra/ │ Observaţii │
│ crt. │ │ │ Facultatea │ │
├──────┼─────────────────────┼────────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├──────┼─────────────────────┼────────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
├──────┼─────────────────────┼────────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
└──────┴─────────────────────┴────────────────┴───────────────┴──────────────┘
Rector,
................
Secretarul-şef al universitãţii,
.......................................
Biblioteca Centralã Universitarã ................................
TABEL NOMINAL
pentru acordarea ...................
(distincţia propusã)
┌──────┬─────────────────────┬────────────────┬───────────────┬──────────────┐
│ Nr. │ Numele şi prenumele │ Funcţia │ Departament/ │ Observaţii │
│ crt. │ │ │Serviciu/Birou │ │
├──────┼─────────────────────┼────────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├──────┼─────────────────────┼────────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
├──────┼─────────────────────┼────────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
└──────┴─────────────────────┴────────────────┴───────────────┴──────────────┘
Director general,
.........................
Instituţia de învãţãmânt superior de stat ...........................
Biblioteca ............................
TABEL NOMINAL
pentru acordarea ...................
(distincţia propusã)
┌──────┬─────────────────────┬────────────────┬───────────────┬──────────────┐
│ Nr. │ Numele şi prenumele │ Funcţia │ Departament/ │ Observaţii │
│ crt. │ │ │Serviciu/Birou │ │
├──────┼─────────────────────┼────────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├──────┼─────────────────────┼────────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
├──────┼─────────────────────┼────────────────┼───────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
└──────┴─────────────────────┴────────────────┴───────────────┴──────────────┘
Rector,
................
Secretarul-şef al universitãţii,
.......................................
Directorul bibliotecii,
............................
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.