Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.273 din 29 octombrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare al Institutului de Medicina Legala Targu Mures
EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 687 din 8 noiembrie 2013
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Direcţiei organizare şi politici salariale nr. E.N. 10.872/2013;
- Adresa Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş nr. 1.873/2013;
- prevederile art. 14 alin (3) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată, ale Hotărârii Guvernului nr. 774/2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului ministrului de stat, ministrul justiţiei şi al ministrului de stat, ministrul sănătăţii nr. 1.134/C/255/2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătăţii,
Adrian Pană,
secretar de stat
Bucureşti, 29 octombrie 2013.
Nr. 1.273.
ANEXĂ
REGULAMENT
de organizare şi funcţionare al
Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş este organizat şi funcţionează în baza dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată, ale Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 774/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordinului ministrului de stat, ministrul justiţiei, şi al ministrului de stat, ministrul sănătăţii, nr. 1.134/C/255/2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale.
ART. 2
Activitatea de medicină legală, parte integrantă a asistenţei medicale, constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor ori în alte situaţii prevăzute de lege, precum şi efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei.
ART. 3
(1) Activitatea de medicină legală asigură mijloace de probă cu caracter ştiinţific organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, precum şi - la cererea persoanelor interesate - în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului.
(2) În desfăşurarea activităţii de medicină legală, Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş colaborează cu organele de urmărire penală şi cu instanţele judecătoreşti, în vederea stabilirii lucrărilor de pregătire şi a altor măsuri necesare pentru ca expertizele, constatările sau alte lucrări medico-legale să fie efectuate în bune condiţii şi în mod operativ.
(3) Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş contribuie la realizarea cercetării ştiinţifice în domeniul medicinii legale şi la îmbunătăţirea asistenţei medicale, prin elaborarea de opinii ştiinţifice medico-legale în cazurile solicitate de organele sanitare.
ART. 4
(1) Orice ingerinţă în activitatea medico-legală este interzisă.
(2) Încălcarea prevederilor alin. (1) atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz.
ART. 5
Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş este singura unitate sanitară din centrul universitar Târgu Mureş care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale.
ART. 6
(1) Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş este unitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii.
(2) În cadrul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş funcţionează o comisie de avizare şi control ale actelor medico-legale.
ART. 7
(1) Activitatea Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş este coordonată, din punct de vedere administrativ, de Ministerul Sănătăţii.
(2) Activitatea de medicină legală este coordonată, sub raport ştiinţific şi metodologic, de Ministerul Sănătăţii şi de Consiliul superior de medicină legală, cu sediul la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti.
(3) Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Justiţiei asigură controlul şi evaluarea activităţii de medicină legală.
ART. 8
Serviciile prestate din dispoziţia organelor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti ori la cererea persoanelor interesate se efectuează contra cost, veniturile realizate urmând să fie utilizate de Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş conform prevederilor legale.
ART. 9
(1) Cheltuielile necesare pentru efectuarea constatărilor, expertizelor, precum şi altor lucrări medico-legale dispuse de organele de urmărire penală sau de instanţele judecătoreşti constituie cheltuieli judiciare, care se avansează de stat şi se suportă, în condiţiile legii, după cum urmează:
a) dacă lucrările au fost dispuse de instanţele judecătoreşti, din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei;
b) dacă lucrările au fost dispuse de procurori, din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Public;
c) dacă lucrările au fost dispuse de organele de cercetare penală, din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Afacerilor Interne.
(2) Sumele recuperate de la părţi sau de la alţi participanţi la proces, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, reprezentând cheltuielile prevăzute la alin. (1), se varsă la bugetul de stat.
ART. 10
În activitatea lor, medicii legişti au obligaţia de a sesiza autorităţilor competente orice încălcări ale legilor, care constituie infracţiuni, pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, sau ale convenţiilor internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
CAP. II
Atribuţiile Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş
ART. 11
Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş, în limitele competenţei sale teritoriale, stabilite prin Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 774/2000, cu modificările şi completările ulterioare, are următoarele atribuţii principale:
a) efectuează, din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau la cererea persoanelor interesate, expertize şi constatări, precum şi alte lucrări cu caracter medico-legal;
b) efectuează noi expertize medico-legale dispuse de organele de urmărire penală sau de instanţele judecătoreşti, precum şi în cazurile de deficienţe privind acordarea asistenţei medicale ori în cazurile în care, potrivit legii, sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice;
c) execută examene complementare de laborator, solicitate de serviciile de medicină legală judeţene, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de persoanele interesate;
d) efectuează cercetări ştiinţifice în domeniul medicinii legale şi pune la dispoziţie învăţământului universitar şi postuniversitar materiale documentare, precum şi alte mijloace necesare procesului de învăţământ;
e) contribuie la sprijinirea asistenţei medicale atât prin analiza aspectelor medico-legale din activitatea unităţilor sanitare, cât şi prin efectuarea unor analize de specialitate la cererea acestora;
f) propune Consiliului superior de medicină legală măsuri corespunzătoare în vederea asigurării, din punct de vedere metodologic, a unei practici unitare în domeniul medicinii legale pe întreg teritoriul ţării;
g) avizează funcţionarea, în condiţiile legii, a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de îmbălsămare şi alte servicii de estetică mortuară.
ART. 12
Directorul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş desemnează medicii legişti din subordine care urmează să efectueze constatările medico-legale, expertizele şi noile expertize medico-legale.
ART. 13
Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş este abilitat să efectueze lucrări medico-legale, după cum urmează:
a) autopsii, în situaţiile prevăzute de lege, inclusiv autopsierea sau reautopsierea cadavrelor exhumate, identificarea pe material fotografic, expertiza antropologică pe elemente de cadavru sau de schelet;
b) constatări şi expertize medico-legale, în cazurile care depăşesc nivelul de competenţă al serviciilor de medicină legală judeţene sau când acestea îşi declină competenţa, din motive temeinice, în efectuarea acestora;
c) o nouă expertiză medico-legală, în cadrul unei comisii de expertiză, astfel: expertize medico-legale traumatologice în cazuri de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, vătămări corporale grave, expertize medico-legale psihiatrice în materie penală şi civilă, expertize în vederea amânării sau întreruperii executării pedepsei pe motive medicale, expertize în cazuri de acordare necorespunzătoare a asistenţei medicale, expertiza medico-legală pentru evaluarea infirmităţii sau a incapacităţii de muncă determinate de afecţiuni traumatice, expertiza medico-legală a persoanelor în vederea autorizării deţinerii şi folosirii armelor şi muniţiilor, expertiza medico-legală a persoanelor pentru evaluarea capacităţii de conducere auto;
d) expertize biocriminalistice pe corpurile delicte, precum expertiza petelor de sânge, de spermă şi a firului de păr;
e) expertiza filiaţiei: expertiza perioadei de concepţie, a potenţei şi a capacităţii de procreare, expertiza comparativă antropometrică în diagnosticul filiaţiei, expertiza filiaţiei prin metode serologice;
f) expertize toxicologice.
ART. 14
Lucrările medico-legale constând în cercetarea la faţa locului şi ridicarea cadavrului, autopsii urgente, cercetarea cazurilor în care există pericolul dispariţiei unor mijloace de probă sau al schimbării unor situaţii de fapt se efectuează în regim de permanenţă.
ART. 15
(1) În cadrul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş, medicii de specialitate medicină legală asigură program de gardă la sediul unităţii, în baza unei programări, iar pentru cazurile de pe raza judeţului, program de permanenţă cu chemare de la domiciliu de către organele de cercetare penală.
(2) Programul de lucru cu publicul se afişează la loc vizibil, la sediul institutului.
ART. 16
(1) În caz de necompetenţă ştiinţifică, Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş îşi declină competenţa în favoarea instituţiei ierarhic superioare.
(2) Când două sau mai multe instituţii se recunosc competente ori îşi declină competenţa, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instituţia de medicină legală ierarhic superioară comună. Când conflictul de competenţă se iveşte între o instituţie de medicină legală şi Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti, soluţionarea conflictului revine Consiliului superior de medicină legală.
ART. 17
Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş poate să refuze efectuarea unei expertize, examinări, constatări sau a altei lucrări medico-legale în cazul în care nu se asigură informaţiile medicale solicitate, accesul la materialul dosarului necesar în vederea efectuării acesteia, examinarea nemijlocită a persoanei ori dacă nu sunt asigurate condiţiile tehnice pentru efectuarea acesteia.
CAP. III
Organizarea şi atribuţiile Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale, comisiilor psihiatrice, Comisiei de expertiză a capacităţii de muncă
ART. 18
(1) Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş este compusă din:
a) directorul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş;
b) 2-4 medici primari legişti cu experienţă în specialitate, desemnaţi la propunerea directorului Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş.
(2) La lucrările Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale pot fi cooptaţi, în funcţie de specificul lucrărilor, profesori - şefi de disciplină din diferite specialităţi medicale.
(3) Membrii Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale primesc o indemnizaţie pentru activitatea desfăşurată în afara funcţiei de bază, care nu face parte din salariul de bază, din bugetul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş.
(4) Cuantumul indemnizaţiei, stabilit în raport cu numărul şedinţelor la care participă membrii comisiei, nu poate depăşi, în cursul unei luni 25% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite.
ART. 19
(1) Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale verifică, evaluează, analizează şi avizează din punct de vedere ştiinţific conţinutul şi concluziile diverselor acte medico-legale realizate de serviciile de medicină legală judeţene, conform competenţei teritoriale.
(2) Avizarea se solicită de organele de urmărire penală şi de instanţele de judecată, în condiţiile legii, ori se realizează din oficiu, în cazul noilor expertize medico-legale, înainte ca actele noilor expertize să fie transmise organelor de urmărire penală sau instanţelor judecătoreşti.
ART. 20
Organele judiciare care solicită avizul Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale sunt obligate să pună la dispoziţia acesteia toate documentele medicale şi medico-legale existente în dosarul cauzei, însoţite de o adresă de înaintare care cuprinde un scurt istoric al faptei, precum şi întrebările la care se aşteaptă un răspuns prin avizul Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale.
ART. 21
(1) În cazul în care concluziile expertizei medico-legale sunt contradictorii, Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale se pronunţă asupra acestora, putând formula anumite precizări sau completări.
(2) În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale recomandă fie refacerea parţială sau totală a acestora, fie efectuarea unei noi expertize.
ART. 22
(1) După obţinerea avizului Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale se poate solicita efectuarea unor noi expertize medico-legale de către unităţile medico-legale ierarhic inferioare Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş, numai în cazul în care Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale a recomandat explicit acest lucru sau dacă au apărut date noi medicale ori de anchetă inexistente la data expertizelor anterioare.
(2) Avizele Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale se trimit solicitanţilor în termen de cel mult 30 de zile de la data cererii, dar numai după achitarea contravalorii expertizei, şi se comunică institutului de medicină legală care s-a pronunţat în cauza respectivă.
ART. 23
(1) Expertiza medico-legală psihiatrică se face numai prin examinarea nemijlocită a persoanei, în cadrul unei comisii alcătuite dintr-un medic legist, care este preşedintele comisiei, şi 2 medici psihiatri.
(2) Expertizele medico-legale psihiatrice se efectuează la sediu, cu următoarele excepţii, dacă se efectuează prima expertiză:
a) în cazul bolnavilor psihici cronici, când transportul şi examinarea acestora nu se pot face în siguranţă deplină, comisia de expertiză medico-legală psihiatrică efectuează examinarea în cadrul spitalului de psihiatrie;
b) în cazul bolnavilor netransportabili, cu suferinţe evolutiv letale sau aflaţi în stare gravă, în condiţii de spitalizare, comisia se poate deplasa la patul bolnavului pentru efectuarea expertizei numai în situaţia în care această lucrare este necesară în vederea încheierii unui act de dispoziţie.
(3) La nivelul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş comisia este formată dintr-un medic legist primar şi 2 medici psihiatri specialişti sau primari ce pot fi cooptaţi şi din cadrul spitalelor clinice de psihiatrie, prin propunere nominală şi de comun acord cu conducerile unităţilor sanitare respective, sau al unor unităţi medico-sanitare prestatoare de servicii, acreditate de Ministerul Sănătăţii, şi cu avizul Consiliului superior de medicină legală.
(4) Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează numai pentru o anumită faptă sau circumstanţă, având ca obiective principale stabilirea capacităţii psihice la momentul comiterii unei fapte prevăzute de legea penală sau al exercitării unui drept, a capacităţii psihice la momentul examinării şi aprecierea asupra periculozităţii sociale şi necesităţii instituirii măsurilor de siguranţă cu caracter medical.
ART. 24
În vederea efectuării expertizei psihiatrice se pun la dispoziţia comisiei toate documentele din dosar, necesare pentru efectuarea expertizei. În cazul în care expertiza priveşte persoane minore, dosarul va conţine şi ancheta socială, precum şi datele privind performanţa şcolară.
ART. 25
Expertiza medico-legală a capacităţii de muncă se face de către o comisie care este formată dintr-un medic legist, care este preşedintele comisiei, un medic specialist, în funcţie de afecţiunile cercetate, şi un medic specialist în expertiza medicală a capacităţii de muncă.
ART. 26
(1) Expertiza medico-legală pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale se efectuează numai prin examinarea nemijlocită a persoanei de către o comisie.
(2) Comisiile de expertiză sunt alcătuite din:
a) un medic legist, care este preşedintele comisiei;
b) unul sau mai mulţi medici având cel puţin gradul de medic specialist, în funcţie de bolile de care suferă persoana examinată, acest medic urmând să stabilească diagnosticul şi indicaţiile terapeutice;
c) un medic, reprezentant al reţelei sanitare a direcţiei penitenciarelor, care, cunoscând posibilităţile de tratament din cadrul reţelei din care face parte, stabileşte împreună cu medicul legist unde se poate aplica tratamentul pentru afecţiunea respectivă: în reţeaua sanitară a direcţiei penitenciarelor sau în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii.
CAP. IV
Competenţa teritorială
ART. 27
Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş are sediul în Târgu Mureş, judeţul Mureş, şi deserveşte judeţele Mureş, Harghita şi Covasna.
ART. 28
(1) În fiecare judeţ, cu excepţia centrelor universitare, se înfiinţează serviciile de medicină legală, care au sediul în localitatea reşedinţă de judeţ şi sunt conduse de un medic legist şef, funcţie care se ocupă prin concurs sau examen, în condiţiile legii.
(2) Serviciile de medicină legală din judeţele Harghita şi Covasna sunt unităţi fără personalitate juridică, coordonate din punct de vedere ştiinţific şi metodologic de Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş, în a cărui competenţă teritorială intră.
(3) În funcţie de volumul de activitate, în structura serviciilor de medicină legală din judeţele arondate Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş se pot înfiinţa laboratoare de specialitate, cum ar fi cele de toxicologie şi psihiatrie medico-legală.
ART. 29
(1) Serviciile de medicină legală din judeţele arondate, în conformitate cu competenţa lor teritorială, sunt abilitate să efectueze expertize, examinări, constatări sau alte lucrări medico-legale şi complementare, la solicitarea organelor judiciare competente sau a altor persoane fizice ori juridice.
(2) Serviciile de medicină legală judeţene efectuează examinările complementare conform dotării tehnice de care dispun.
ART. 30
(1) Pentru efectuarea expertizelor şi constatărilor medico-legale în localităţile în care funcţionează servicii de medicină legală, organele judiciare sau alte persoane fizice ori juridice se adresează acestora.
(2) Pentru efectuarea unei noi expertize, organele judiciare se adresează institutului de medicină legală competent.
CAP. V
Organizarea Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş. Atribuţii specifice
SECŢIUNEA 1
Structura organizatorică a Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş
ART. 31
Structura organizatorică a Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş este aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii, conform normelor legale în vigoare.
ART. 32
În funcţie de volumul, complexitatea şi specificul activităţii, structura organizatorică a Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş cuprinde:
1. conducere;
2. Laborator prosectură medico-legală;
3. Laborator medicină legală;
4. Compartiment tanatologie medico-legală;
5. Compartiment toxicologie medico-legală;
6. Compartiment serologie medico-legală;
7. Birou resurse umane;
8. Compartiment administrativ;
9. Compartiment financiar-contabil.
SECŢIUNEA a 2-a
Conducerea unităţii
ART. 33
Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş este unitate cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Sănătăţii.
ART. 34
Conducerea Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş este asigurată de un director numit prin ordin al ministrului sănătăţii, conform legii.
ART. 35
Pe lângă director funcţionează un Consiliu consultativ, din care fac parte şefii de laboratoare, de servicii sau de birouri.
ART. 36
Directorul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş are următoarele atribuţii principale:
a) reprezintă Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş în faţa autorităţilor publice şi a celorlalte persoane juridice şi fizice;
b) organizează, îndrumă şi controlează buna desfăşurare a activităţii de asistenţă medico-legală, conform competenţei sale teritoriale;
c) dispune formarea de comisii de expertiză, potrivit legii;
d) supraveghează şi controlează din punct de vedere ştiinţific şi metodologic expertizele şi constatările medico-legale;
e) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le înaintează Ministerului Sănătăţii;
f) urmăreşte şi controlează aplicarea deciziilor proprii;
g) urmăreşte şi controlează statul de funcţii al Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş;
h) colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului propriu;
i) aprobă şi urmăreşte realizarea planului anual de achiziţii publice;
j) aprobă lista investiţiilor şi a lucrărilor de reparaţii curente şi capitale care urmează să se realizeze într-un exerciţiu financiar, în condiţiile legii;
k) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş, cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior;
l) aprobă regulamentul intern al Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş, precum şi fişa postului pentru personalul angajat;
m) aprobă organizarea concursurilor pentru posturile vacante/temporar vacante, numeşte şi eliberează din funcţie personalul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş, în condiţiile legii;
n) realizează evaluarea performanţelor profesionale ale personalului aflat în subordine directă, conform structurii organizatorice, şi soluţionează contestaţiile în funcţie de nivelul ierarhic la care s-au făcut;
o) aprobă planul de formare şi perfecţionare a personalului, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
p) asigură respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la păstrarea secretului profesional, păstrarea confidenţialităţii datelor, informaţiilor şi documentelor referitoare la activitatea Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş;
q) pune la dispoziţie organelor şi organismelor competente, la solicitarea acestora, în condiţiile legii, date privind activitatea Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş;
r) propune spre aprobare Ministrului Sănătăţii un înlocuitor pentru perioadele când nu este prezent în unitate;
s) aprobă şi urmăreşte respectarea regulamentului de organizare şi funcţionare;
t) reprezintă Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş în relaţiile cu terţe persoane fizice sau juridice;
u) încheie acte juridice în numele şi pe seama Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş, conform legii;
v) răspunde de modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contracte şi dispune măsuri de îmbunătăţire a activităţii Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş;
w) răspunde de obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, în condiţiile prevăzute de lege;
x) răspunde de organizarea arhivei Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş şi de asigurarea securităţii documentelor prevăzute de lege, în format scris şi electronic;
y) răspunde de organizarea unui sistem de înregistrare şi rezolvare a sugestiilor, sesizărilor şi reclamaţiilor referitoare la activitatea Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş;
z) numeşte membrii comisiilor de prima şi de noua expertiză medico-legală;
aa) decide aplicarea de sancţiuni conform Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii);
bb) decide în ceea ce priveşte desfacerea contractului de muncă în conformitate cu prevederile Codului muncii;
cc) analizează şi repartizează lucrările de medicină legală;
dd) verifică respectarea de către întregul personal a sarcinilor de serviciu şi a normelor stabilite prin regulamentul intern al Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş;
ART. 37
Directorul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş îndeplineşte şi alte atribuţii, după cum urmează:
a) zilnic efectuează: informare în domeniile de competenţă; stabilirea sarcinilor prioritare; controlul activităţii Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş; analiză şi sinteză, evaluări, documentare; contacte şi discuţii de lucru cu colaboratori externi; pregătire personală; corespondenţă;
b) săptămânal efectuează: analiza activităţii Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş; stabilirea sarcinilor pentru săptămâna următoare; avizarea lucrărilor de bază; monitorizarea activităţii în cadrul programelor aprobate/avizate; participarea la întâlniri de lucru, audienţe, corespondenţă; discuţii individuale cu subordonaţii şi controlul activităţii acestora;
c) ocazional efectuează: analiza activităţii Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş, cu prioritate a îndeplinirii obiectivelor din domeniul calităţii şi stabilirea sarcinilor pentru perioada următoare; coordonarea şi controlul pregătirii continue a personalului; prezentarea de informări pentru opinia publică şi imaginea instituţiei; participă la evenimente şi manifestări publice; oferă la cerere consultanţă de specialitate; alte activităţi; poate participa, în limitele competenţei Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş, la lucrările comisiei care efectuează o nouă expertiză;
d) este preşedinte al Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale;
e) este membru al Comisiei superioare de medicină legală şi al Consiliului superior de medicină legală.
ART. 38
Contabilul-şef al Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş are următoarele atribuţii principale:
a) organizarea contabilităţii conform normelor legale în vigoare şi asigurarea efectuării corecte şi la timp a înregistrărilor;
b) asigurarea întocmirii la timp şi în conformitate cu dispoziţiile legale a tuturor raportărilor contabile;
c) asigurarea întocmirii, circulaţiei şi păstrării documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor contabile;
d) întocmirea bilanţului;
e) verifică lunar, anual sau ori de câte ori este nevoie, corectitudinea evidenţei contabile cu evidenţa tehnico-operativă a gestionarilor;
f) analizarea şi pregătirea din punct de vedere financiar a evaluării eficienţei utilizării mijloacelor băneşti puse la dispoziţia unităţii;
g) întocmirea proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli bugetare şi extrabugetare;
h) asigurarea efectuării corecte şi în conformitate cu dispoziţiile legale a operaţiunilor de încasare şi plăţi în numerar;
i) înregistrarea cheltuielilor cu salariile şi a altor cheltuieli materiale;
j) verificarea documentelor justificative de cheltuieli sub aspectul formei, conţinutului şi legalităţii operaţiunilor;
k) întocmirea şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli conform cu prevederile legale;
l) ţinerea evidenţei contabile a veniturilor şi cheltuielilor;
m) întocmirea balanţelor de verificare-analitică şi sintetică-lunară;
n) întocmirea situaţiilor cerute de forurile superioare;
o) încasarea veniturilor proprii şi urmărirea situaţiei mişcării acestora;
p) verificarea tuturor operaţiunile consemnate de Trezoreria Statului în extrasele de cont;
q) verificarea şi înregistrarea în contabilitate a documentelor care stau la baza operaţiunilor de încasări şi plăţi;
r) urmărirea încasării contravalorii facturilor emise;
s) întocmirea facturilor şi documentelor de plată pentru operaţiunile financiare, potrivit reglementărilor în vigoare.
SECŢIUNEA a 3-a
Organizarea
ART. 39
În cadrul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş se organizează laboratoare, compartimente şi birouri.
ART. 40
Activitatea de medicină legală, efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte se asigură prin următoarele laboratoare şi compartimente:
1. Laborator prosectură medico-legală;
2. Laborator de medicină legală;
3. Compartimentul tanatologie medico-legală;
4. Compartimentul toxicologie medico-legală;
5. Compartimentul serologie medico-legală.
SECŢIUNEA a 4-a
Laborator prosectură medico-legală
ART. 41
Activitatea laboratorului prosectură medico-legală se desfăşoară în conformitate cu reglementările legale şi metodologice în vigoare.
ART. 42
În cadrul laboratorului de prosectură medico-legală se efectuează următoarele expertize:
a) autopsii, în situaţiile prevăzute de lege, inclusiv autopsierea sau reautopsierea cadavrelor exhumate;
b) expertiza antropologică pe elemente de cadavru sau de schelet;
c) expertizele medico-legale în cazurile privind infracţiunile de omucidere, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, precum şi efectuarea expertizelor privind sesizările de acordare a asistenţei medicale necorespunzătoare;
d) examinarea preliminară medico-legală a cadavrului şi comunicarea rezultatului acestei examinări organelor abilitate care instrumentează cazul, cu respectarea normelor metodologice în vigoare. În cazul în care decesul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi considerat medico-legal, echipa operativă lasă, familiei sau persoanelor abilitate, un formular-tip, semnat de membrii echipei operative, în baza căruia certificatul medical constatator al morţii poate fi eliberat de medicul de familie sau de altă instituţie medicală competentă;
e) examinări medico-legale la solicitarea persoanelor fizice, conform graficului de consultaţii şi întocmirea certificatelor medico-legale, conform normelor metodologice;
f) constatări medico-legale şi completarea formularului de examinare clinică, în cazul recoltării de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei şi prezenţei de substanţe psihoactive, la solicitarea persoanelor sau a organelor de drept, conform metodologiei în vigoare;
g) constatările medico-legale, expertizele medico-legale şi noile expertize medico-legale la solicitarea instituţiilor de drept (organe de urmărire penală şi instanţe judecătoreşti);
h) medicul legist răspunde de exactitatea datelor înscrise în actele medico-legale pe care le întocmeşte şi în adresele de solicitare a documentelor medicale, a examinărilor de specialitate clinice, paraclinice şi complementare;
i) toate actele medico-legale efectuate de medicii legişti din cadrul laboratorului prosectură medico-legală, care sunt eliberate în numele instituţiei (rapoarte medico-legale de constatare, expertize, adrese etc.), vor avea obligatoriu o copie care rămâne în evidenţa instituţiei;
j) în cazul în care organele în drept solicită concluzii imediat, în mod excepţional, după efectuarea unei lucrări medico-legale, laboratorului prosectură medico-legală, înaintează informaţiile solicitate sub forma de "constatări preliminare" de îndată sau în cel mult 72 de ore de la solicitare.
SECŢIUNEA a 5-a
Laborator de medicină legală
ART. 43
Activitatea laboratorului de medicină-legală se desfăşoară în conformitate cu reglementările legale şi metodologice în vigoare.
ART. 44
(1) În cadrul laboratorului de medicină-legală se efectuează următoarele expertize:
a) constatări şi expertize medico-legale la persoane în viaţă care au suferit vătămări ale integrităţii corporale sau agresiuni sexuale ori solicită stabilirea vârstei şi sexului;
b) noua expertiză medico-legală, în cadrul unei comisii de expertiză;
c) expertize medico-legale traumatologice în cazuri de vătămări corporale grave;
d) expertize medico-legale psihiatrice în materie penală şi civilă;
e) expertize în vederea amânării sau întreruperii executării pedepsei pe motive medicale;
f) expertize în cazuri de acordare necorespunzătoare a asistenţei medicale;
g) expertiza medico-legală pentru evaluarea infirmităţii sau a incapacităţii de muncă determinate de afecţiuni traumatice;
h) expertiza medico-legală a persoanelor în vederea autorizării deţinerii şi folosirii armelor şi muniţiilor;
i) expertiza medico-legală a persoanelor pentru evaluarea capacităţii de conducere auto.
(2) Medicul legist răspunde de exactitatea datelor înscrise în actele medico-legale pe care le întocmeşte şi în adresele de solicitare a documentelor medicale, a examinărilor de specialitate clinice, paraclinice şi complementare.
(3) Toate actele medico-legale efectuate de medicii legişti din cadrul laboratorului de medicină legală, care pleacă în numele instituţiei (rapoarte medico-legale de constatare, expertize, adrese etc.), vor avea obligatoriu o copie care rămâne în evidenţa instituţiei.
(4) În cazul în care organele în drept solicită concluzii imediat, în mod excepţional, după efectuarea unei lucrări medico-legale, laboratorul de medicină legală înaintează informaţiile solicitate sub formă de "constatări preliminare" de îndată sau în cel mult 72 de ore de la solicitare.
SECŢIUNEA a 6-a
Compartimentul tanatologie medico-legală
ART. 45
(1) Activitatea Compartimentului de tanatologie medico-legală se desfăşoară în conformitate cu reglementările legale şi metodologice în vigoare.
(2) Compartimentul de tanatologie medico-legală din cadrul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş efectuează investigaţii histopatologice pe fragmente de organe, blocuri de parafină şi lame histologice colorate uzual sau cu coloraţii speciale, la solicitarea medicilor legişti din cadrul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş şi al serviciilor de medicină legală Harghita şi Covasna.
SECŢIUNEA a 7-a
Compartimentul toxicologie medico-legală
ART. 46
Compartimentul de toxicologie medico-legală din cadrul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş efectuează expertize toxicologice, precum determinarea concentraţiei de alcool în sânge şi în urină la persoanele în viaţă şi la cazurile de deces şi determinarea calitativă şi cantitativă, din probe biologice, a toxicelor volatile şi nevolatile.
SECŢIUNEA a 8-a
Compartimentul serologie medico-legală
ART. 47
În cadrul Compartimentului de serologie medico-legală se efectuează următoarele expertize:
1. expertize pe produse biologice şi cadaverice:
a) determinarea grupei sanguine din sânge recoltat de la persoane vii şi cadavre;
b) determinarea prezenţei spermei şi eventual a grupei sanguine a persoanei de la care provine sperma, în secreţii (vaginală, anală, orală) provenind de la persoane vii şi de la cadavre;
c) expertiză de cercetare a filiaţiei - mamă, copil şi presupusul tată;
d) stabilirea statusului secretor/nesecretor la persoane vii şi la cadavre.
2. expertize pe corpuri delicate:
a) determinarea prezenţei sângelui, a naturii umane sau animale a acestuia şi a grupei sanguine;
b) determinarea prezenţei spermei şi eventual a grupei sanguine a persoanei de la care provine sperma;
c) examenul firului de păr.
3. spermogramă.
SECŢIUNEA a 9-a
Birou resurse umane
ART. 48
Biroul resurse umane are următoarele atribuţii:
a) întocmirea statului de funcţii şi a organigramei conform legislaţiei în vigoare, la cererea Ministerului Sănătăţii;
b) întocmirea contractelor individuale de muncă pentru personalul nou-încadrat;
c) ţinerea evidenţei salariaţilor, păstrarea pe timpul angajării a dosarelor de personal;
d) întocmirea dosarelor cerute de legislaţia în vigoare în vederea pensionării;
e) întocmirea actelor adiţionale privind modificările intervenite în contractele individuale de muncă ale salariaţilor ca urmare a legislaţiei în vigoare;
f) întocmirea şi actualizarea Registrului general de evidenţă al salariaţilor şi depunerea la timp la Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş;
g) întocmeşte documentele necesare privind scoaterea la concurs a posturilor vacante şi temporar vacante din unitate;
h) organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante şi temporar vacante din unitate, precum şi a examenelor de promovare, conform legislaţiei în vigoare;
i) verificarea foilor colective de prezenţă şi a graficelor de gărzi, întocmite de compartimente şi aprobate de conducerea unităţii, a personalului medico-sanitar şi întocmeşte statele de plată pe baza acestora;
j) calculează şi verifică, în sistem electronic, drepturile salariale cuvenite salariaţilor conform normelor legale în vigoare;
k) evaluarea permanentă a performanţelor profesionale individuale ale fiecărui angajat în conformitate cu legislaţia în vigoare;
l) colaborarea cu şefii de compartimente pentru întocmirea fişelor de evaluare a posturilor, în conformitate cu obiectivele şi priorităţile stabilite pentru instituţie şi cu legislaţia în vigoare;
m) aducerea la cunoştinţă a fişei postului pentru personalul din unitate şi verificarea existenţei fişelor postului pentru fiecare angajat în parte;
n) eliberarea adeverinţelor pentru personalul unităţii privind calitatea de salariat, în funcţie de necesităţi;
o) furnizarea datelor privind numărul de personal şi fondul de salarii, în vederea elaborării bugetului de venituri şi cheltuieli;
p) asigurarea acordării drepturilor salariale în fiecare lună în termenul stabilit;
q) asigură transmiterea către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declaraţiei privind obligaţiile de plată, a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate;
r) depunerea anuală a fişelor fiscale la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, conform normelor legale;
s) completarea certificatelor de concediu medical şi întocmirea dosarelor privind suma de recuperat pentru concedii şi indemnizaţii de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi depunerea acestora la Casa de Asigurări de Sănătate Mureş, conform normelor legale în vigoare;
ş) întocmirea şi transmiterea în mod corespunzător Institutului Naţional de Statistică, Direcţiei Judeţene de Statistică Mureş şi Ministerului Sănătăţii a dărilor de seamă statistice lunare, trimestriale, semestriale şi anuale privind personalul şi fondul de salarii, conform machetelor întocmite;
t) ţinerea evidenţei concediilor de odihnă, concediilor medicale, concediilor fără plată;
ţ) colaborarea cu conducerea unităţii pentru emiterea deciziilor privind angajarea, promovarea în funcţii, încetarea de activitate;
u) întocmeşte deciziile pentru modificările salariale survenite prin aplicarea legislaţiei în vigoare;
v) elaborarea şi întocmirea lunară şi monitorizarea cheltuielilor de personal conform machetelor Ministerului Sănătăţii;
w) întocmirea notei contabile pentru cheltuielile de salarii;
x) ţinerea evidenţei şi emiterea deciziilor pentru solicitările de acordare a concediilor pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani;
y) elaborarea, pe baza propunerilor tuturor compartimentelor, a proiectului pentru regulamentul intern, supunându-l spre aprobare conducerii unităţii;
z) efectuarea lucrărilor legate de încadrarea, suspendarea sau încetarea contractelor de muncă pentru personalul instituţiei;
aa) efectuarea programării concediilor de odihnă ale tuturor salariaţilor, ţinerea evidenţei efectuării acestora, a rechemărilor, a reprogramărilor, a compensărilor;
bb) verificarea încadrării în limitele fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli.
SECŢIUNEA a 10-a
Compartimentul financiar-contabil
ART. 49
Compartimentul financiar-contabil are următoarele atribuţii:
a) organizarea contabilităţii conform normelor legale în vigoare şi asigurarea efectuării corecte şi la timp a înregistrărilor;
b) luarea măsurilor necesare pentru utilizarea eficientă a fondurilor;
c) asigurarea întocmirii la timp şi în conformitate cu dispoziţiile legale a tuturor raportărilor contabile;
d) asigurarea întocmirii, circulaţiei şi păstrării documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor contabile;
e) întocmirea lunară a facturilor pentru decontarea serviciilor;
f) întocmirea bilanţului;
g) verifică lunar, anual sau ori de câte ori este nevoie corectitudinea evidenţei contabile cu evidenţa tehnico-operativă a gestionarilor;
h) asigurarea măsurilor de păstrare, manipulare şi folosire a formularelor cu regim special;
i) analizarea şi pregătirea din punct de vedere financiar a evaluării eficienţei utilizării mijloacelor băneşti puse la dispoziţia unităţii;
j) întocmirea proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli bugetare şi extrabugetare;
k) asigurarea efectuării corecte şi în conformitate cu dispoziţiile legale a operaţiunilor de încasare şi plăţi în numerar;
l) înregistrarea cheltuielilor cu salariile şi a altor cheltuieli materiale;
m) întocmirea instrumentelor de protocol;
n) verificarea documentelor justificative de cheltuieli sub aspectul formei, conţinutului şi legalităţii operaţiunilor;
o) întocmirea şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli conform prevederilor legale;
p) ţinerea evidenţei contabile a veniturilor şi cheltuielilor;
q) întocmirea balanţelor de verificare-analitică şi sintetică-lunară;
r) întocmirea situaţiilor cerute de forurile superioare;
s) încasarea veniturilor proprii şi urmărirea situaţiei mişcării acestora;
ş) facturarea serviciilor prestate terţilor;
t) verificarea tuturor operaţiunilor consemnate de Trezoreria Statului în extrasele de cont;
ţ) urmărirea încasării contravalorii facturilor emise;
u) verificarea şi înregistrarea în contabilitate a documentelor care stau la baza operaţiunilor de încasări şi plăţi;
v) întocmirea facturilor şi documentelor de plată pentru operaţiunile financiare, potrivit reglementărilor în vigoare;
w) urmărirea efectuării controlului preventiv asupra actelor ce intră în competenţa compartimentului;
x) evidenţa de încasări şi plăţi a taxelor medico-legale;
y) ţinerea la zi a registrului de casă;
z) asigură depunerea şi încasarea numerarului la bancă;
aa) emite comenzi şi se ocupă de aprovizionarea instituţiei, în baza referatelor de necesitate şi a ofertelor de preţ de la furnizori;
bb) gestionează mijloacele fixe, obiectele de inventar şi materialele procurate, inclusiv repartizarea acestora;
cc) ţinerea evidenţei foilor de parcurs, calcularea consumului de combustibil pentru autoturismele aflate în dotarea institutului.
SECŢIUNEA a 11-a
Compartimentul administrativ
ART. 50
Compartimentul administrativ are următoarele atribuţii:
A. În domeniul administrativ:
a) stabilirea necesarului de produse în vederea realizării corespunzătoare a planului anual de achiziţii al institutului;
b) efectuarea inventarierii anuale a patrimoniului conform normelor legale;
c) recepţionarea calitativă şi cantitativă a materialelor primite de la furnizori şi asigurarea depozitării acestora în condiţii conform normelor în vigoare;
d) primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri - mijloace fixe, obiecte de inventar, reactivi şi materiale necesare laboratoarelor, materiale de birou şi gospodăreşti, combustibil, carburanţi, lubrefianţi, ambalaje, echipament de lucru, aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea chiar temporară a instituţiei;
e) la primirea bunurilor controlează dacă acestea corespund datelor înscrise în actele însoţitoare, identifică viciile apărute şi semnează de primirea bunurilor;
f) recepţionarea sortului, verificarea cantităţii şi calităţii bunurilor;
g) răspunde de primirea, păstrarea şi eliberarea materialelor;
h) comunicarea către contabilul-şef a cantităţilor de materiale ce nu corespund cu stocurile maxime şi minime stabilite;
i) ţinerea la zi a evidenţei cantitative a materialelor;
j) executarea tuturor operaţiilor premergătoare inventarierii, conform legislaţiei în vigoare;
k) participarea la recepţia bunurilor primite;
l) stabilirea împreună cu contabilul-şef a cantităţilor care trebuie aprovizionate;
m) organizarea şi verificarea efectuării curăţeniei în toate sectoarele unităţii şi luarea de măsuri corespunzătoare pentru îndeplinirea acestor sarcini;
n) analizarea, formularea de propuneri şi luarea măsurilor necesare pentru utilizarea raţională a materialelor de consum cu caracter administrativ;
o) urmărirea utilizării raţionale şi eficiente a materialelor de curăţenie şi asigurarea realizării dezinfecţiei conform normelor în vigoare;
p) asigurarea obţinerii în timp util a tuturor autorizaţiilor necesare bunei funcţionări a unităţii, prin ţinerea unei evidenţe stricte a termenelor de valabilitate a celor existente, răspunzând direct de consecinţele absenţei lor;
q) asigurarea întreţinerii spaţiilor verzi şi a căilor de acces, precum şi deszăpezirea acestora;
B. În domeniul achiziţiilor publice:
a) cunoaşterea şi respectarea legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice şi orice alt fel de achiziţii;
b) răspunde de asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică, a utilizării eficiente a fondurilor publice prin aplicarea procedurilor de atribuire şi garantează tratamentul egal şi nediscriminarea operatorilor economici care participă la licitaţiile derulate de institut;
c) fundamentează şi elaborează Planul anual al achiziţiilor publice pe baza necesarelor întocmite de fiecare compartiment/laborator;
d) reactualizează planul anual al achiziţiilor publice ori de câte ori este nevoie;
e) întocmeşte listele de investiţii şi le reactualizează ori de câte ori este necesar;
f) analizează referatele de necesitate şi oportunitate pentru achiziţionarea de produse şi servicii emise de structurile institutului şi stabileşte procedura de achiziţii;
g) elaborează documentaţia de atribuire;
h) întocmirea conform prevederilor legale a documentaţiei aferente fiecărui mod de achiziţie şi răspunderea pentru daunele sau prejudiciile produse unităţii prin întocmirea greşită a acestora;
i) redactează şi transmite anunţurile/invitaţiile de participare în vederea publicării acestora în Sistemul electronic de achiziţii publice;
j) înştiinţează Unitatea pentru coordonare şi verificarea achiziţiilor publice sau alte instituţii abilitate pentru urmărirea achiziţiilor publice care au ca surse de finanţare fonduri europene asupra procedurii care urmează a fi derulată;
k) întocmirea listelor cu membrii comisiilor de recepţie şi ai comisiilor de evaluare a ofertelor;
l) efectuarea în permanenţă a studiului de piaţă cu solicitarea ofertelor de preţ;
m) iniţiază, desfăşoară şi finalizează procedurile de achiziţii publice;
n) elaborează raportul procedurii de atribuire;
o) transmite spre publicare în Sistemul electronic de achiziţii publice anunţurile de atribuire aferente fiecărei proceduri desfăşurate şi informează ofertanţii cu privire la rezultatele procedurii de achiziţie;
p) întocmeşte şi păstrează dosarul de achiziţie publică;
q) efectuarea licitaţiei electronice;
r) cunoaşterea şi aplicarea prevederilor legislaţiei privind atribuirea contractelor de achiziţii;
s) întocmeşte raportul anual privind contractele atribuite în anul anterior şi îl transmite Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice;
ş) întocmeşte situaţia anuală a comenzilor directe către furnizori şi ţine evidenţa bunurilor şi serviciilor achiziţionate prin cumpărare directă;
t) stabilirea necesarului de produse pentru funcţionarea normală a unităţii, asigurând realizarea părţii corespunzătoare a planului anual de achiziţii;
ţ) asigură aprovizionarea cu produse şi servicii în cazul aplicării procedurii prin cumpărare directă;
u) răspunde de asigurarea aprovizionării unităţii cu materiale, instrumentar, aparatură, în cele mai bune condiţii;
v) elaborează şi supune spre aprobare proceduri de lucru în domeniul specific de activitate;
w) asigură păstrarea şi securitatea înregistrărilor specifice, până la arhivare, răspunzând de arhivarea acestora în conformitate cu prevederile legale;
x) exercită şi alte atribuţii în domeniul de activitate al achiziţiilor publice, dispuse de conducerea institutului în cadrul legal sau care decurg din actele normative în vigoare.
CAP. VI
Finanţarea activităţii Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş
ART. 51
(1) Finanţarea activităţii Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş se asigură din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, de la capitolul "Sănătate" şi din veniturile proprii.
(2) Veniturile proprii prevăzute la alin. (1) se constituie din contravaloarea prestaţiilor medico-legale.
(3) În proiectul de buget al Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş sunt cuprinse şi fondurile alocate pentru finanţarea serviciilor de medicină legală judeţene arondate (Harghita şi Covasna).
(4) Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş are obligaţia să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale şi a cheltuielilor materiale pentru bunuri şi servicii, pentru funcţionarea serviciilor de medicină legală arondate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
(5) Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş are obligaţia să organizeze evidenţa contabilă a cheltuielilor serviciilor de medicină legală arondate, pe surse de finanţare şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în prevederi, cât şi în execuţie.
CAP. VII
Dispoziţii finale
ART. 52
Directorul, şefii de laboratoare, şeful de compartiment şi birou din cadrul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş au toate drepturile conferite funcţiei pe care o îndeplinesc şi au îndatorirea de a acţiona cu imparţialitate şi de a respecta obligaţiile şi interdicţiile la care sunt supuşi potrivit legii.
ART. 53
Orice modificare a prevederilor prezentului regulament se face cu aprobarea Ministerului Sănătăţii.
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: