Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.227 din 3 octombrie 2023  privind încredinţarea bunurilor ce compun activele funcţionale energetice şi industriale din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroşeni, Exploatării Miniere Lonea, Exploatării Miniere Livezeni, Exploatării Miniere Vulcan, Exploatării Miniere Lupeni, Prestserv Petroşani, Sediului executiv din domeniul public sau privat al statului în vederea administrării acestora de către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului - S.A., în numele Ministerului Energiei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 1.227 din 3 octombrie 2023 privind încredinţarea bunurilor ce compun activele funcţionale energetice şi industriale din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroşeni, Exploatării Miniere Lonea, Exploatării Miniere Livezeni, Exploatării Miniere Vulcan, Exploatării Miniere Lupeni, Prestserv Petroşani, Sediului executiv din domeniul public sau privat al statului în vederea administrării acestora de către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului - S.A., în numele Ministerului Energiei

EMITENT: Ministerul Energiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 890 din 3 octombrie 2023
    Având în vedere:
    - Procesul-verbal de predare-preluare, semnat între Ministerul Energiei (nr. ME nr. 16.564/SIB din 8.09.2023), Ministerul Finanţelor (nr. 14.865 din 29.09.202), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (nr. A.PRS 4.764 din 28.09.2023) şi Societatea Complexul Energetic Hunedoara - S.A., în insolvenţă (nr. AS 6.814 din 11.09.2023);
    – faptul că prin procesul-verbal de predare-preluare menţionat mai sus încheiat conform art. 2 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2019, cu modificările şi completările ulterioare, operatorul economic Societatea Complexul Energetic Hunedoara - S.A., în insolvenţă, a transferat toate drepturile legale deţinute asupra bunurilor imobile şi mobile accesorii ce intră în componenţa activului funcţional din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroşeni, Exploatării Miniere Lonea, Exploatării Miniere Livezeni, Exploatării Miniere Vulcan, Exploatării Miniere Lupeni, Prestserv Petroşani, Sediului executiv în proprietatea publică şi privată a statului român, în acord cu modalitatea specială de transfer stabilită de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2019, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2019, cu modificările şi completările ulterioare, libere de orice sarcini, în condiţiile prevederilor art. 91 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare;
    – faptul că procesul-verbal de predare-preluare menţionat mai sus constituie titlu de proprietate al statului, potrivit art. 2 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2019, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
    – faptul că activul funcţional este format din terenuri, clădiri şi construcţii, echipamente, iar în subcomponenţa acestuia intră activul funcţional energetic, subsumat activităţii de producţie energie electrică - aflat în domeniul public al statului - şi activul funcţional industrial, subsumat activităţii de extracţie minieră - aflat în domeniul privat al statului;
    – faptul că prin Ordinul ministrului energiei nr. 1.127/2023 a fost aprobată lista bunurilor aferente activelor funcţionale ce intră în componenţa Sucursalei Electrocentrale Paroşeni, Exploatării Miniere Lonea, Exploatării Miniere Livezeni, Exploatării Miniere Vulcan, Exploatării Miniere Lupeni, Prestserv Petroşani, Sediului executiv;
    – faptul că prin Încheierea nr. 32.598 din 29.09.2023 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Hunedoara s-a dispus radierea ipotecilor legale înscrise în cartea funciară în favoarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara;
    – faptul că, prin Hotărârea Guvernului nr. 915/2023 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor aflate în domeniul public şi privat al statului a bunurilor mobile şi imobile preluate în proprietatea publică şi privată a statului, activele funcţionale energetice au fost declarate ca bunuri de interes public naţional şi s-a aprobat înscrierea lor în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Energiei, respectiv, pentru activele funcţionale industrial, înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul privat şi în administrarea Ministerului Energiei;
    – necesitatea adoptării unor măsuri care să coreleze angajamentele României privind decarbonizarea sectorului energetic, prin care se stabilesc data-limită pentru încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit şi huilă, calendarul retragerii din exploatare a capacităţii totale instalate pe bază de lignit şi huilă şi calendarul de închidere a carierelor de lignit şi a minelor de huilă, stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 334/2022, cu modificările şi completările ulterioare;
    – faptul că Sucursala Electrocentrale Paroşeni deţine:
    • Licenţa pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare nr. 1.122 din 2.11.2012, cu termen de valabilitate 25 de ani (până la 10.09.2039), şi Licenţa de distribuire a energiei electrice nr. 1.685 din 10.09.2014, valabilă până la data de 10.09.2039, eliberate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
    • Autorizaţia integrată de mediu de funcţionare nr. 3 din 2.05.2019, emisă de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara, valabilă pe toată perioada funcţionării, cu obligaţia obţinerii vizei anuale;
    • Autorizaţia nr. 61 din 17.02.2021 privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2021-2030, eliberată de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;


    – faptul că exploatările miniere Lonea, Lupeni, Vulcan şi Livezeni şi Prestserv Petroşani deţin, după cum urmează:
    • Exploatarea Minieră Lonea - Obligaţii de mediu nr. 6.952/AAA din 25.09.2020 şi Decizia etapei de încadrare nr. 438 din 18.11.2021;
    • Exploatarea Minieră Lupeni - Obligaţii de mediu nr. 106/AAA din 3.02.2021 şi Decizia etapei de evaluare iniţială nr. 8.347 din 1.11.2022;
    • Exploatarea Minieră Vulcan - Autorizaţie de mediu nr. HD - 31 din 27.02.2023, valabilă pe perioada funcţionării cu obligaţia obţinerii vizei anuale;
    • Exploatarea Minieră Livezeni - Autorizaţie de mediu nr. HD - 16 din 31.01.2020, valabilă pe perioada funcţionării, cu obligaţia obţinerii vizei anuale;
    • Sucursala Prestserv Petroşani - Autorizaţie de mediu nr. HD - 58 din 9.04.2019, valabilă pe toată perioada în care beneficiarul acesteia obţine viza anuală, şi Decizia nr. 1.393 din 7.03.2023 pentru emiterea unei noi autorizaţii de mediu,

    în temeiul prevederilor:
    - art. 2 alin. (1) şi (2) şi ale art. 2^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 334/2022, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul energiei emite următorul ordin:
    ART. 1
    Se aprobă încredinţarea administrării, în numele Ministerului Energiei, a bunurilor ce compun activul funcţional din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroşeni, Exploatării Miniere Lonea, Exploatării Miniere Livezeni, Exploatării Miniere Vulcan, Exploatării Miniere Lupeni, Prestserv Petroşani şi Sediului executiv, prevăzute în Ordinul ministrului energiei nr. 1.127/2023, aparţinând domeniului public, respectiv privat al statului, către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului - S.A., unitate aflată sub autoritatea acestui minister.

    ART. 2
    (1) Încredinţarea administrării bunurilor Societăţii Complexul Energetic Valea Jiului - S.A. se realizează pentru executarea lucrărilor de punere în siguranţă, închidere şi ecologizare a exploatărilor miniere prevăzute la art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 334/2022, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv neutralizarea huilei rezultate ca urmare a lucrărilor de punere în siguranţă a zăcămintelor în cadrul capacităţii de producere a energiei electrice pe bază de huilă, respectiv Grupul energetic nr. 4 de la Sucursala Electrocentrale Paroşeni.
    (2) Lucrările de punere în siguranţă, închidere şi ecologizare, precum şi cele de neutralizare rezultate ca urmare a lucrărilor de punere în siguranţă a zăcămintelor în cadrul capacităţii de producere a energiei electrice pe bază de huilă se realizează până la termenele prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 334/2022, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv exploatările miniere Lupeni şi Lonea, până la 31 decembrie 2026, şi exploatările miniere Livezeni şi Vulcan, până la 31 decembrie 2032, şi cu respectarea măsurilor şi condiţiilor din actele de reglementare emise de autorităţile competente pentru protecţia mediului, în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniul mediului în vigoare.

    ART. 3
    Proprietarul bunurilor ce compun activul funcţional, date în administrare, are obligaţia:
    a) de a controla lunar sau ori de câte ori este necesar modul în care sunt folosite şi întreţinute bunurile, cu respectarea destinaţiei stabilite de proprietar pentru respectivele bunuri. În acest sens, proprietarul bunurilor va putea controla la faţa locului bunurile încredinţate şi starea acestora şi va solicita lunar conducerii executive şi administrative a Societăţii Complexul Energetic Valea Jiului - S.A. prezentarea unei informări detaliate cu privire la, dar fără a se limita la acestea, costuri, venituri, lucrările miniere realizate în raport cu destinaţia stabilită pentru bunuri, aspectele legate de personal. Această informare va fi prezentată până cel mai târziu la data de 30 a lunii următoare pentru activităţile derulate în luna anterioară;
    b) de a fi informat şi de a aproba eventualele lucrări de investiţii, reparaţii şi întreţinere necesare pentru asigurarea funcţionalităţii bunurilor încredinţate pentru realizarea actelor de administrare;
    c) de a prelua bunurile încredinţate, în situaţia încetării, din diferite motive, a activităţilor de administrare;
    d) de a sprijini Societatea Complexul Energetic Valea Jiului - S.A. în vederea obţinerii avizelor, autorizaţiilor şi altor documente necesare desfăşurării activităţii, conform destinaţiei stabilite pentru bunurile date în administrare şi în conformitate cu prevederile legale aplicabile.


    ART. 4
    (1) Societatea Complexul Energetic Valea Jiului - S.A., în calitate de administrator, în numele Ministerului Energiei, al bunurilor ce compun activul funcţional, are următoarele drepturi:
    a) folosirea şi dispunerea materială de bunurile încredinţate în condiţiile stabilite de lege şi de prezentul ordin;
    b) efectuarea formalităţilor necesare cu privire la închirierea acestora, dacă este cazul, cu aprobarea administratorului, în limitele prezentului ordin şi cu respectarea legislaţiei aplicabile;
    c) culegerea fructelor industriale ale bunurilor, după caz;
    d) avizarea acordării dreptului de servitute pentru proprietăţile învecinate, în condiţiile legii.

    (2) Administratorul bunurilor ce compun activul funcţional are următoarele obligaţii:
    a) de a prelua administrarea bunurilor încredinţate pe bază de proces-verbal de predare-preluare;
    b) de a folosi bunurile doar în scopul în care au fost încredinţate;
    c) de a solicita şi de a obţine, în nume propriu, licenţe, avize, autorizaţii necesare realizării activităţilor prevăzute la art. 2;
    d) de a asigura paza, protecţia şi conservarea bunurilor preluate ca un bun proprietar şi suportarea tuturor cheltuielilor necesare unei bune funcţionări;
    e) de a asigura utilizarea bunurilor încredinţate în condiţii optime, cu respectarea regimului acestora;
    f) de a se asigura cu privire la existenţa tuturor avizelor şi autorizaţiilor necesare funcţionării, raportat la scopul încredinţării bunurilor conform art. 2;
    g) de a menţine în siguranţă bunurile şi de a aduce la cunoştinţa proprietarului orice probleme apărute ca urmare a stării tehnice a bunurilor, a siguranţei în exploatare sau orice alt aspect ce afectează funcţionarea bunului raportat la destinaţia stabilită pentru acesta;
    h) de a asigura plata taxelor şi impozitelor prevăzute de lege în sarcina Ministerului Energiei, în calitate de administrator, dacă este cazul;
    i) de a încheia contracte ferme cu furnizorii de materii prime şi materiale, precum şi cu furnizorii de utilităţi, în scopul asigurării funcţionării bunurilor conform destinaţiei stabilite, şi de a respecta obligaţiile asumate prin contracte;
    j) de a răspunde în nume propriu în litigiile generate de administrarea bunurilor încredinţate;
    k) de a realiza reevaluarea bunurilor încredinţate şi ţinerea unei evidenţe contabile separate a acestora, cu respectarea normelor aplicabile domeniului public şi privat al statului;
    l) orice alte obligaţii stabilite în sarcina administratorului, potrivit art. 300 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.


    ART. 5
    Predarea-preluarea bunurilor menţionate la art. 1 se realizează pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între Ministerul Energiei şi Societatea Complexul Energetic Valea Jiului - S.A., în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului ordin.

    ART. 6
    Încredinţarea dreptului de administrare a bunurilor ce compun activul funcţional din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroşeni, Exploatării Miniere Lonea, Exploatării Miniere Livezeni, Exploatării Miniere Vulcan, Exploatării Miniere Lupeni, Prestserv Petroşani şi Sediului executiv încetează prin revocarea acestuia, în temeiul ordinului ministrului energiei.

    ART. 7
    (1) Eventualele litigii dintre Ministerul Energiei şi Societatea Complexul Energetic Valea Jiului - S.A. vor fi soluţionate pe cale amiabilă, iar, în caz de dezacord, vor fi soluţionate în faţa instanţelor competente.
    (2) Eventualele daune generate de nerespectarea obligaţiilor părţilor se vor determina în funcţie de prejudiciul produs, evaluat printr-o expertiză realizată de experţi agreaţi de părţi. În caz de divergenţă, decizia este adoptată de Ministerul Energiei.

    ART. 8
    Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    p. Ministrul energiei,
                    Constantin Saragea,
                    secretar general

    Bucureşti, 3 octombrie 2023.
    Nr. 1.227.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016