Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.226 din 3 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale
EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 855 din 18 decembrie 2012
Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei sănătate publică şi control în sănătate publică nr. R.A. 654/2012 şi având în vedere Avizul Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 5.448/R.P./2012,
având în vedere prevederile art. 17 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 52 lit. c) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale, prevăzute în anexa nr. 1.
ART. 2
Se aprobă Metodologia de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale, prevăzută în anexa nr. 2.
ART. 3
Se desemnează Institutul Naţional de Sănătate Publică, instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii, ca autoritate responsabilă pentru gestionarea bazei naţionale de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale.
ART. 4
Se aprobă Condiţiile de colectare prin separare la locul producerii, pe categoriile stabilite, a deşeurilor rezultate din activităţile medicale, prevăzute în anexa nr. 3.
ART. 5
Se aprobă Conţinutul-cadru al planului de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale, prevăzut în anexa nr. 4.
ART. 6
Aplicarea prevederilor prezentului ordin şi elaborarea planului prevăzut la art. 5 sunt obligatorii pentru obţinerea vizei anuale a autorizaţiei sanitare de funcţionare.
ART. 7
(1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, toate unităţile în care se desfăşoară activităţi medicale, cu excepţia prevăzută de dispoziţiile alin. (5), elaborează planul propriu de gestionare a deşeurilor medicale rezultate din aceste activităţi şi îl transmit direcţiilor de sănătate publică judeţene pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, respectiv Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, după caz. Planurile sunt aprobate de direcţiile de sănătate publică judeţene.
(2) În termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti elaborează şi transmit Ministerului Sănătăţii planurile de gestionare a deşeurilor medicale la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti, întocmite pe baza planurilor de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale primite de la unităţi. Planurile de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti sunt elaborate în colaborare cu persoanele desemnate să coordoneze activitatea de gestionare a deşeurilor rezultate din unităţile sanitare existente în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti.
(3) Planurile judeţene de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale sunt transmise către centrele regionale de sănătate publică şi al municipiului Bucureşti, care la rândul lor sunt înaintate Centrului Naţional de Monitorizare a Riscurilor de Mediu Comunitar, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
(4) Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, elaborează strategia şi planul de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale la nivel naţional, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, pe baza planurilor de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale întocmite la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti. Strategia şi planul naţional sunt aprobate de Ministerul Sănătăţii şi avizate de Ministerul Mediului şi Pădurilor.
(5) Planul de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale la nivel naţional va fi inclus în planul naţional de gestionare a deşeurilor.
(6) Ministerele cu reţea sanitară proprie transmit planul propriu de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale către Ministerul Sănătăţii, instituţia desemnată prin lege pentru elaborarea strategiei şi a planului de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale la nivel naţional.
(7) Unităţile sanitare care desfăşoară activităţi medicale care generează mai puţin de 300 kg de deşeuri periculoase pe an sunt exceptate de la obligaţia prevăzută în alin. (1), acestea având obligaţia de a respecta normele tehnice prevăzute în anexa nr. 1 şi de a raporta cantităţile de deşeuri produse şi modul de gestionare a acestora în conformitate cu metodologia din anexa nr. 2.
(8) Planurile de gestionare a deşeurilor medicale prevăzute la alin. (1)-(3) sunt analizate şi actualizate anual sau ori de câte ori este necesar şi sunt revizuite o dată la 5 ani.
ART. 8
Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Institutul Naţional de Sănătate Publică, ministerele cu reţea sanitară proprie şi toate unităţile care desfăşoară activităţi medicale, indiferent de forma de organizare, duc la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
ART. 9
În toate unităţile sanitare, activităţile legate de gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale fac parte din obligaţiile profesionale şi sunt înscrise în fişa postului fiecărui salariat.
ART. 10
Sumele necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin se cuprind în bugetul de venituri şi cheltuieli al fiecărui ordonator de credit, în conformitate cu prevederile art. 52 lit. h) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, cu modificările ulterioare.
ART. 11
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se constată şi se sancţionează de către structurile de control în sănătate publică din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, conform legislaţiei în vigoare.
ART. 12
(1) Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) De la data intrării în vigoare a prezentului ordin sunt interzise producţia, importul şi comercializarea ambalajelor pentru deşeuri care nu îndeplinesc condiţiile prezentului ordin.
(3) Comercializarea ambalajelor pentru deşeuri, care nu corespund cerinţelor din normele tehnice prezentate în anexa nr. 1, aflate pe stoc la producători şi distribuitori înaintea intrării în vigoare a prezentului ordin, este permisă până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 6 luni de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Producătorii şi distribuitorii ambalajelor pentru deşeuri care nu corespund cerinţelor din normele tehnice prezentate în anexa nr. 1, aflate pe stoc, declară pe propria răspundere stocul existent la momentul respectiv. Declaraţia este transmisă compartimentului de specialitate din cadrul direcţiei de sănătate publică din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti.
ART. 13
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 219/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 6 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
ART. 14
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Ministrul sănătăţii,
Raed Arafat
Bucureşti, 3 decembrie 2012.
Nr. 1.226.
ANEXA 1
NORME TEHNICE
ANEXA 2
METODOLOGIE
ANEXA 3
CONDIŢII
de colectare prin separare la locul producerii, pe
categoriile stabilite, a deşeurilor rezultate din activităţi medicale
1. Sacii negri sau transparenţi se folosesc pentru colectarea deşeurilor nepericuloase, de exemplu, cele codificate cu 18 01 04 în art. 8 din anexa nr. 1 la ordin.
2. Sacii de culoare galbenă se folosesc în pubele, portsac cu capac sau cutii de carton, după caz, cutii din plastic rigid cu capac pentru colectarea deşeurilor periculoase codificate 18 01 02, 18 01 03* în art. 8 din anexa nr. 1 la ordin.
3. Cutiile cu pereţi rigizi se folosesc pentru colectarea deşeurilor înţepătoare-tăietoare codificate 18 01 01, 18 01 03* în art. 8 din anexa nr. 1 la ordin.
4. Celelalte tipuri/categorii de deşeuri se colectează în conformitate cu prevederile cap. V şi VI din anexa nr. 1 la ordin.
ANEXA 4
CONŢINUT-CADRU
al planului de gestionare a deşeurilor
rezultate din activităţile medicale
SECŢIUNEA 1
Cerinţe legale privind conţinutul planului de gestionare
În conformitate cu legislaţia în vigoare, planurile de gestionare a deşeurilor conţin, după caz, şi luând în considerare nivelul geografic şi acoperirea zonei de planificare, cel puţin următoarele:
a) tipul deşeurilor pe coduri, cantitatea şi sursa deşeurilor generate, precum şi o evaluare a evoluţiei viitoare a fluxurilor de deşeuri;
b) schemele existente de colectare, tratare şi principalele instalaţii de eliminare a deşeurilor rezultate din activităţile medicale;
c) o evaluare a necesarului de scheme de colectare, infrastructura necesară şi, dacă este cazul, investiţiile legate de acestea;
d) informaţii suficiente cu privire la criteriile de identificare a amplasamentelor şi capacităţii instalaţiilor de tratare şi/sau eliminare a deşeurilor rezultate din activităţile medicale;
e) politici generale de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţile medicale, inclusiv tehnologii şi metode planificate de gestionare a deşeurilor sau politici privind deşeurile care ridică probleme specifice de gestionare.
De asemenea, Planul de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţile medicale poate conţine, luând în considerare nivelul geografic şi acoperirea zonei de planificare, următoarele:
a) aspectele organizaţionale legate de gestionarea deşeurilor, inclusiv o descriere a alocării responsabilităţilor între actorii publici şi privaţi care se ocupă cu gestionarea deşeurilor;
b) o analiză a utilităţii şi a adecvării utilizării instrumentelor economice şi de altă natură pentru rezolvarea diverselor probleme legate de deşeuri, luând în considerare necesitatea menţinerii unei bune funcţionări a pieţei interne;
c) utilizarea unor campanii de sensibilizare şi de informare adresate publicului larg sau unor categorii speciale.
SECŢIUNEA a 2-a
Planul de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţile medicale (propunere de conţinut)
1. Informaţii generale privind unitatea sanitară
2. Situaţia actuală privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile unităţii sanitare
2.1. Proceduri şi practici existente
2.2. Responsabilităţi privind gestionarea deşeurilor
2.3. Tipurile deşeurilor pe coduri şi cantităţi de deşeuri rezultate din activităţile medicale
2.4. Localizarea şi organizarea facilităţilor de colectare şi stocare temporară a deşeurilor rezultate din activităţile medicale
2.5. Modul de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute (abur, aer cald etc.) şi modul de eliminare a deşeurilor rezultate din activităţile medicale
3. Obiective strategice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale
3.1. Prevenirea generării deşeurilor
3.2. Colectarea, stocarea temporară, tratarea prin decontaminare termică la temperaturi scăzute, analizarea rezultatului decontaminării, eliminarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale
4. Măsuri privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale
4.1. Colectarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale
4.2. Stocarea temporară a deşeurilor rezultate din activităţile medicale
4.3. Transportul intern al deşeurilor rezultate din activităţile medicale
5. Identificarea şi evaluarea opţiunilor existente de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute şi eliminarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale
6. Proceduri pentru situaţii de urgenţă
6.1. Împrăştieri accidentale de deşeuri infecţioase
6.2. Împrăştieri accidentale de chimicale periculoase
7. Instruirea personalului
8. Estimarea costurilor privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale
9. Planul de acţiune
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
MonitorulJuridic.ro este un proiect: