Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Văzând: - Referatul Direcţiei personal şi structuri sanitare - Biroul structuri sanitare nr. AR/6.258/2023; – prevederile art. V din Hotărârea Guvernului nr. 248/2023 privind modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022, stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, precum şi pentru prelungirea unor termene, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: ART. 1 (1) Detalierea pe judeţe şi pentru municipiul Bucureşti a numărului total de paturi din unităţile sanitare publice şi private pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare continuă se menţine la nivelul anului 2022 până la 30 iunie 2023 şi este prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin. (2) Numărul de paturi prevăzut la alin. (1) se referă la numărul de paturi pentru care se asigură finanţarea din fonduri publice, fără a îngrădi posibilitatea funcţionării structurilor spitaliceşti cu un număr mai mare de paturi, finanţate din alte surse. ART. 2 (1) În numărul de paturi pe judeţe şi pentru municipiul Bucureşti se includ paturile din unităţile sanitare publice cu paturi din reţeaua Ministerului Sănătăţii, din unităţile sanitare cu paturi aflate în subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, inclusiv cele al căror management a fost transferat autorităţilor administraţiei publice locale, din subordinea Academiei Române şi paturile din unităţile sanitare private, care oferă servicii medicale de spitalizare continuă. (2) În numărul de paturi prevăzut la alin. (1) se includ şi paturile din sanatorii şi preventorii. (3) În numărul de paturi prevăzut la alin. (1) nu se includ paturile aprobate pentru pacienţii care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate şi nici paturile din penitenciarele-spital care se contractează de casele de asigurări de sănătate, separat, fără a face parte din Planul naţional de paturi. ART. 3 (1) În judeţele şi în municipiul Bucureşti, în care funcţionează unităţi sanitare cu paturi aflate în subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie şi în subordinea Academiei Române, casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, împreună cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, vor stabili numărul de paturi pentru care se asigură finanţarea din fonduri publice, cu încadrarea în numărul de paturi aprobat la nivelul judeţelor şi pentru municipiul Bucureşti. (2) Judeţele în care funcţionează unităţi sanitare cu paturi aflate în subordinea altor ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie şi în subordinea Academiei Române sunt prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 4 Structurile implicate din cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică, casele de asigurări de sănătate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi unităţile sanitare cu paturi publice şi private vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila Bucureşti, 7 aprilie 2023. Nr. 1.225. ANEXA 1 DETALIEREA PE JUDEŢE ŞI PENTRU MUNICIPIUL BUCUREŞTI a numărului total de paturi din unităţile sanitare publice şi private pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitaliceşti, până la 30 iunie 2023
┌────┬───────────────┬─────────────────┐
│Nr. │ │Planul naţional │
│crt.│Judeţul │de paturi până la│
│ │ │30 iunie 2023 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│1 │Alba │1.802 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│2 │Arad │2.189 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│3 │Argeş │2.812 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│4 │Bacău │3.176 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│5 │Bihor │3.525 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│6 │Bistriţa-Năsăud│1.282 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│7 │Botoşani │2.060 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│8 │Braşov │3.438 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│9 │Brăila │1.787 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│10 │Buzău │1.863 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│11 │Caraş-Severin │1.471 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│12 │Călăraşi │953 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│13 │Cluj │6.237 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│14 │Constanţa │4.418 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│15 │Covasna │1.453 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│16 │Dâmboviţa │2.025 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│17 │Dolj │4.372 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│18 │Galaţi │2.825 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│19 │Giurgiu │683 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│20 │Gorj │1.888 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│21 │Harghita │1.724 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│22 │Hunedoara │2.872 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│23 │Ialomiţa │775 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│24 │Iaşi │6.859 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│25 │Ilfov │654 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│26 │Maramureş │2.516 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│27 │Mehedinţi │1.296 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│28 │Mureş │3.906 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│29 │Neamţ │2.371 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│30 │Olt │1.840 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│31 │Prahova │3.646 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│32 │Satu Mare │1.605 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│33 │Sălaj │1.055 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│34 │Sibiu │2.527 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│35 │Suceava │2.880 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│36 │Teleorman │1.591 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│37 │Timiş │4.953 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│38 │Tulcea │790 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│39 │Vaslui │1.928 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│40 │Vâlcea │1.946 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│41 │Vrancea │1.255 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│42 │Bucureşti │20.331 │
├────┼───────────────┼─────────────────┤
│ │Total │119.579 │
└────┴───────────────┴─────────────────┘
ANEXA 2 JUDEŢE ŞI MUNICIPIUL BUCUREŞTI în care funcţionează unităţi sanitare cu paturi aflate în subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi în subordinea Academiei Române
┌─────────────────┬────────────────────┐
│Nr. crt. │Judeţul │
├─────────────────┼────────────────────┤
│1 │Argeş │
├─────────────────┼────────────────────┤
│2 │Bacău │
├─────────────────┼────────────────────┤
│3 │Bihor │
├─────────────────┼────────────────────┤
│4 │Braşov │
├─────────────────┼────────────────────┤
│5 │Cluj │
├─────────────────┼────────────────────┤
│6 │Constanţa │
├─────────────────┼────────────────────┤
│7 │Dolj │
├─────────────────┼────────────────────┤
│8 │Galaţi │
├─────────────────┼────────────────────┤
│9 │Hunedoara │
├─────────────────┼────────────────────┤
│10 │Iaşi │
├─────────────────┼────────────────────┤
│11 │Mehedinţi │
├─────────────────┼────────────────────┤
│12 │Neamţ │
├─────────────────┼────────────────────┤
│13 │Prahova │
├─────────────────┼────────────────────┤
│14 │Sibiu │
├─────────────────┼────────────────────┤
│15 │Timiş │
├─────────────────┼────────────────────┤
│16 │Vrancea │
├─────────────────┼────────────────────┤
│17 │Bucureşti │
└─────────────────┴────────────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.