Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.220 din 26 februarie 2024 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.900/2022 privind aprobarea Ghidului beneficiarului în cadrul apelurilor de proiecte - cod apel: MS-0015, pilonul V: Sănătate şi rezilienţă instituţională, componenta 12: Sănătate, investiţia: I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti, investiţia specifică: I1.5. Cabinete de planificare familială, aferent Planului naţional de redresare şi rezilienţă
EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 160 din 27 februarie 2024
Văzând Referatul de aprobare nr. AR 3.613 din 26.02.2024 al Direcţiei generale de implementare şi monitorizare proiecte,
având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2020/2.094 al Consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al Uniunii Europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 şi ale Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă,
luând în considerare prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont şi de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART. I
În anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.900/2022 privind aprobarea Ghidului beneficiarului în cadrul apelurilor de proiecte - cod apel: MS-0015, pilonul V: Sănătate şi rezilienţă instituţională, componenta 12: Sănătate, investiţia: I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti, investiţia specifică: I1.5. Cabinete de planificare familială, aferent Planului naţional de redresare şi rezilienţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 şi 977 bis din 7 octombrie 2022, punctul 2.4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"2.4. Calendar apel:
Data publicării ghidului beneficiarului: 30 septembrie 2022
Data deschiderii platformei pentru depunerea dosarelor de finanţare: 20 octombrie 2022, ora 10.00
Data închiderii: 31 martie 2023, ora 16.00
NOTĂ:
Fiind un apel cu termen-limită de depunere:
- încărcarea dosarelor se va putea face ulterior datei de deschidere a platformei pentru depunerea dosarelor de finanţare, menţionată în cadrul prezentei secţiuni;
– pentru a evita supraîncărcarea sistemului de înregistrare electronică, se recomandă evitarea depunerii solicitărilor de finanţare în ultimele zile înainte de închiderea apelului."
ART. II
Direcţia generală implementare şi monitorizare proiecte din cadrul Ministerului Sănătăţii va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătăţii,
Alexandru-Florin Rogobete,
secretar de stat
Bucureşti, 26 februarie 2024.
Nr. 1.220.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: