Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 1.217 din 20 aprilie 2022 pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 112/2007 privind criteriile de performanţă în baza cărora contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen
Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale resurse umane, structuri şi politici salariale aprobat cu nr. AR 6.839 din 20.04.2022, având în vedere prevederile art. 176 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: ART. I Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 112/2007 privind criteriile de performanţă în baza cărora contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează: - La articolul 1, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins: "(10) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), evaluarea activităţii managerului spitalului public pentru anul calendaristic 2021 se realizează până la data de 31.05.2022."
ART. II Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi managerii spitalelor publice vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
ART. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila
Bucureşti, 20 aprilie 2022. Nr. 1.217. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email