Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 1.202 din 28 iunie 2016 privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului
EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 14 septembrie 2016
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 110.859/AC din 23 iunie 2016 al Direcţiei biodiversitate,
ţinând cont de Adresa Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor nr. 4.432/BCFM din 3 noiembrie 2015, Decizia nr. 772 din 21 decembrie 2015 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, Hotărârea nr. 3 din 10 august 2015 a Consiliului Ştiinţific al siturilor Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului şi ROSPA0115 Defileul Crişului Repede - Valea Iadului, Adresa Consiliului Consultativ de Administrare al siturilor Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului şi ROSPA0115 Defileul Crişului Repede - Valea Iadului nr. 063 din 24 noiembrie 2015, Avizul Ministerului Culturii nr. 3.570 din 9 iunie 2016, Avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 52.794 din 3 iunie 2016, Avizul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 91.267 din 10 iunie 2016,
în temeiul prevederilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă Planul de management al sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului, prevăzut în anexa nr. 1.
ART. 2
Se aprobă Regulamentul sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului, prevăzut în anexa nr. 2.
ART. 3
Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
──────────
*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
──────────
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Viorel Traian Lascu,
secretar de stat
Bucureşti, 28 iunie 2016.
Nr. 1.202.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: