Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile Rezoluţiei MEPC.227(64) din 5 octombrie 2012 - Linii directoare din 2012 privind implementarea standardelor pentru efluent şi încercările de performanţă pentru instalaţiile de tratare a apelor uzate, în temeiul prevederilor art. 2 pct. 20 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor emite următorul ordin: ART. I Normele metodologice de aplicare a prevederilor anexei IV revizuite la MARPOL 73/78, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.070/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 1 alineatul (4), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins: "e) Rezoluţia MEPC.227(64) din 5 octombrie 2012 - Linii directoare din 2012 privind implementarea standardelor pentru efluent şi încercările de performanţă pentru instalaţiile de tratare a apelor uzate." 2. La articolul 9, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Instalaţiile de tratare a apelor uzate, care se montează la 1 ianuarie 2016 sau după această dată la bordul navelor de pasageri care arborează pavilionul român, trebuie să corespundă standardelor prevăzute în apendicele nr. 5. Pentru a se constata faptul că instalaţiile corespund standardelor, acestea se supun unor încercări potrivit prevederilor apendicelui nr. 5, iar ANR sau organizaţia recunoscută autorizată emite Certificatul de aprobare de tip pentru instalaţiile de tratare a apelor uzate, potrivit prevederilor cuprinse în respectivul apendice. Aprobarea de tip acordată de un organism notificat în temeiul HG nr. 494/2006 trebuie să aibă la bază standardele de încercări cuprinse în Rezoluţia MEPC. 227(64) a IMO." 3. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 34. - Apendicele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice." 4. După apendicele nr. 4 la normele metodologice se introduce un nou apendice, apendicele nr. 5, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul transporturilor, Marius Mitică Mărgărit, secretar de stat Bucureşti, 11 iulie 2014. Nr. 1.186. ANEXĂ(Apendicele nr. 5 la normele metodologice) Standarde internaţionale revizuite pentru efluent şi metode de încercare revizuite pentru instalaţii de tratare a apelor uzate, aplicabile de la 1 ianuarie 2016 ART. 1 Prezentul apendice la normele metodologice (denumit în continuare prezentul apendice) este elaborat cu respectarea Liniilor directoare din 2012 privind implementarea standardelor pentru efluent şi încercările de performanţă pentru instalaţiile de tratare a apelor uzate, adoptate prin Rezoluţia MEPC.227(64) din 5 octombrie 2012 a IMO, care se pun în aplicare de la 1 ianuarie 2016. SECŢIUNEA 1 Aplicare ART. 2 Rezoluţia MEPC.227(64) înlocuieşte, în condiţiile prevăzute la art. 3, Liniile directoare revizuite privind implementarea standardelor pentru efluent şi încercările de performanţă pentru instalaţiile de tratare a apelor uzate, care au fost adoptate prin Rezoluţia MEPC.159(55) şi care au stat la baza elaborării apendicelui nr. 2 la normele metodologice. ART. 3 (1) Cerinţele din prezentul apendice, cu excepţia cerinţelor din art. 9, se vor aplica instalaţiilor de tratare a apelor uzate instalate la 1 ianuarie 2016 sau după această dată pe: a) nave, altele decât navele de pasageri, în toate zonele; şi b) nave de pasageri în afara zonelor speciale stabilite în conformitate cu anexa IV la MARPOL. (2) Cerinţele din prezentul apendice, inclusiv cele din art. 9, se vor aplica instalaţiilor de tratare a apelor uzate instalate pe: a) nave noi de pasageri, atunci când operează într-o zonă specială stabilită în conformitate cu anexa IV la MARPOL şi intenţionează să descarce în mare efluent de ape uzate tratate, la 1 ianuarie 2016 sau după această dată; şi b) nave existente de pasageri atunci când operează într-o zonă specială stabilită în conformitate cu anexa IV la MARPOL şi intenţionează să descarce în mare efluent de ape uzate tratate la 1 ianuarie 2018 sau după această dată. (3) Instalaţiile de tratare a apelor uzate montate între 1 ianuarie 2010 şi 1 ianuarie 2016 pe nave, altele decât navele de pasageri care operează în zone speciale stabilite în conformitate cu anexa IV la MARPOL şi intenţionează să descarce în mare efluent de ape uzate tratate, trebuie să îndeplinească cerinţele din Rezoluţia MEPC.159(55), respectiv din apendicele nr. 2 la normele metodologice. (4) Instalaţiile de tratare a apelor uzate montate înainte de 1 ianuarie 2010 pe nave, altele decât navele de pasageri care operează în zone speciale stabilite în conformitate cu anexa IV la MARPOL şi intenţionează să descarce în mare efluent de ape uzate tratate, trebuie să îndeplinească cerinţele din Rezoluţia MEPC.2(VI), respectiv din apendicele nr. 1 la normele metodologice. (5) Cerinţele din prezentul apendice se vor aplica instalaţiilor de tratare a apelor uzate instalate atât pe navele care arborează pavilionul român, cât şi navelor care arborează alt pavilion decât cel român, în perioada în care acestea se află în apele naţionale navigabile sau în Zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, în special acelea privind standardele pentru efluent. SECŢIUNEA a 2-a Scop ART. 4 (1) Cerinţele din prezentul apendice şi specificaţiile se adresează proiectării, montării, funcţionării şi încercării instalaţiilor de tratare a apelor uzate cerute de regulile 9.1.1 şi 9.2.1 din anexa IV la MARPOL. (2) Scopul prezentului apendice şi al specificaţiilor este: a) să dea o interpretare uniformă cerinţelor regulilor 9.1.1 şi 9.2.1 din anexa IV la MARPOL; b) să asiste Autoritatea Navală Română (ANR) sau organizaţiile recunoscute autorizate la definirea parametrilor corespunzători în ceea ce priveşte concepţia, construcţia şi încercarea instalaţiilor de tratare a apelor uzate, precum şi la definirea parametrilor de performanţă ai acestora, atunci când astfel de instalaţii sunt montate pe nave care arborează pavilionul român; şi c)să asigure instrucţiuni pentru montarea acestor instalaţii. SECŢIUNEA a 3-a Definiţii ART. 5 Pentru deplina concordanţă cu Rezoluţia MEPC.227(64) şi o mai facilă utilizare a prezentului apendice se vor lua în considerare următoarele definiţii la punerea în aplicare a cerinţelor acestuia: a) afluentul (Q(i)) - lichidul care conţine ape uzate, ape gri sau alte fluxuri de lichide care sunt destinate a fi tratate în instalaţia de tratare a apelor uzate (a se vedea figura 1); b) anexa IV la MARPOL - anexa IV revizuită la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin protocoalele din 1978 şi 1997 (MARPOL), astfel cum a fost amendată prin rezoluţiile MEPC.115(51) şi MEPC.200(62); c) apa de spălare - mijlocul utilizat pentru antrenarea apelor uzate sau a altor deşeuri din toalete sau pisoare până la sistemul de tratare; d) apa gri - apa de scurgere de la spălătorul de vase, chiuveta de bucătărie, duş, spălătoria de rufe, căzi de baie şi lavoare şi care nu include apa de scurgere de la toalete, pisoare, infirmerii şi din spaţiile rezervate animalelor, astfel cum sunt definite în regula 1.3 din anexa IV la MARPOL, şi nici apele de drenare a spaţiilor pentru încărcătură; e) diluţia (Q(d)) - apa de diluare, apa gri, apa de tratare şi/sau apa de mare, introduse în instalaţia de tratare a apelor uzate în aval de punctul de prelevare a eşantioanelor de afluent şi de dispozitivul de măsurare a debitului de afluent (a se vedea figura 1); f) efluentul (Q(e)) - apa uzată tratată produsă de instalaţia de tratare a apelor uzate (a se vedea figura 1); g) încercarea la bordul navei - încercarea, cu scopul aprobării de tip, a unei instalaţii de tratare a apelor uzate montate pe o navă; h) încercarea la uscat - încercarea la mal, cu scopul aprobării de tip, a unei instalaţii de tratare a apelor uzate; i) media geometrică - rădăcina de gradul n a produsului de n numere; j) organismele coliforme termo-tolerante - un grup de bacterii coliforme care produc gaz din lactoză în 48 de ore la 44,5°C. Aceste organisme sunt uneori denumite "coliforme de origine fecală"; totuşi, termenul "coliforme termo-tolerante" este în prezent acceptat ca fiind mult mai potrivit, deoarece nu toate aceste organisme sunt de origine fecală; k) punctul de prelevare a eşantioanelor - un punct pentru colectarea manuală a eşantionului reprezentativ de afluent şi de efluent, fără a deschide cisternele, spaţiile goale sau conductele de aerisire (a se vedea figura 1); l) încărcarea hidraulică - debitul nominal al apelor uzate (Q(i)) în instalaţia de tratare a apelor uzate.-------------- NOTĂ(CTCE) Figura 1 reprezentând "Schema unei instalaţii de tratare a apelor uzate" se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 570 din 31 iulie 2014, la pagina 8 (a se vedea imaginea asociată). SECŢIUNEA a 4-a Cerinţe generale ART. 6 O instalaţie de tratare a apelor uzate, pentru a fi aprobată, trebuie să îndeplinească specificaţiile tehnice din secţiunea a 5-a şi trebuie să treacă cu succes testele descrise în secţiunea a 6-a. Totuşi, trebuie avut în vedere faptul că articolele din secţiunea a 5-a referitoare la eliminarea azotului şi fosforului se aplică numai în cazul navelor de pasageri care operează în zone speciale şi intenţionează să descarce efluentul de la instalaţia de tratare a apelor uzate. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că anexa IV la MARPOL prevede că, chiar atunci când navele au în funcţiune instalaţii de tratare a apelor uzate aprobate, efluentul nu trebuie să producă particule solide plutitoare vizibile sau să cauzeze decolorarea apei înconjurătoare. ART. 7 (1) Pentru îndeplinirea standardelor pentru efluent prevăzute în secţiunea a 5-a o instalaţie de tratare a apelor uzate aprobată nu trebuie să se bazeze numai pe apa de diluare a apelor uzate. În cazul în care cantitatea de apă de diluare este considerată ca fiind primordială pentru procesul de tratare, atunci standardele pentru efluent din secţiunea a 5-a, care prevăd limite de concentraţii (mg/l), trebuie să fie ajustate în mod proporţional, utilizând factorul de compensare a diluării Q(i)/Q(e) pentru a ţine cont de apa de diluare Q(d). Suplimentar, pentru standardele pentru efluent prevăzute în secţiunea a 5-a, care au o reducere procentuală, media geometrică a valorilor de reducere procentuală zilnică trebuie să fie calculată utilizând debitul acumulat Q(i) şi Q(e) pentru fiecare perioadă de încercare de 24 ore, în l/zi, multiplicată cu media geometrică a concentraţiei corespondente C(i) şi C(e), pentru aceeaşi perioadă de încercare de 24 de ore, în mg/l. (2) Reducerea globală procentuală pentru toată perioada de încercare "n" se calculează cu următoarea formulă:-------------- NOTĂ(CTCE) Formula cu care se calculează reducerea globală procentuală pentru toată perioada de încercare "n" se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 570 din 31 iulie 2014, la pagina 9 (a se vedea imaginea asociată).-------------- NOTĂ(CTCE) Formula cu care se calculează valoare zilnică de eliminare PR(n) se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 570 din 31 iulie 2014, la pagina 9 (a se vedea imaginea asociată). (3) În cazul în care performanţa instalaţiilor de tratare a apelor uzate variază considerabil în situaţia în care sistemul este încercat la uscat, în condiţii de simulare a condiţiilor de la bordul navei faţă de situaţia în care sistemul este încercat în condiţii reale de operare la bordul navei, în sensul că încercarea la uscat demonstrează că un sistem corespunde standardelor, dar încercarea ulterioară de la bordul navei nu îndeplineşte standardele, atunci ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să determine motivul şi să ţină cont atunci când decide dacă aprobă sau nu instalaţia. (4) În cazul instalaţiilor de tratare a apelor uzate foarte mari, foarte mici sau unice de felul lor, ANR sau organizaţia recunoscută autorizată poate să adopte măsuri de modificare a cerinţelor specifice cuprinse în prezentul apendice, pentru a determina îndeplinirea standardelor de către aceste instalaţii. SECŢIUNEA a 5-a Specificaţii tehnice ART. 8 Pentru scopul regulilor 9.1.1 şi 9.2.1 din anexa IV la MARPOL, o instalaţie de tratare a apelor uzate trebuie să îndeplinească următoarele standarde pentru efluent atunci când este încercată pentru obţinerea Certificatului de aprobare de tip din partea ANR sau a unei organizaţii recunoscute autorizate, pentru a fi montată pe o navă care arborează pavilionul român: a) standardul: organisme coliforme termo-tolerante; Media geometrică a numărului de organisme coliforme termo-tolerante prezente în eşantioanele de efluent prelevate în timpul perioadei de încercare trebuie să nu depăşească 100 de organisme coliforme termo-tolerante la 100 ml, ca urmare a unei analize prin una dintre următoarele proceduri: filtrare prin membrană, fermentare în tuburi multiple sau o altă procedură analitică echivalentă; b) standardul: materii solide în suspensie totale (TSS standard); (i) media geometrică a materiilor solide în suspensie totale prezente în eşantioanele de efluent prelevate în timpul perioadei de încercare trebuie să nu depăşească 35 Q(i)/Q(e) mg/l; (ii) dacă instalaţia de tratare a apelor uzate este încercată la bordul navei, maximul conţinutului de materii solide în suspensie totale, prezente în eşantioanele de efluent prelevate în timpul perioadei de încercare, poate fi ajustat pentru a lua în calcul conţinutul materiilor solide în suspensie totale prezente în apa de spălare. Dacă ANR sau organizaţia recunoscută autorizată permite să ajusteze astfel conţinutul maxim de materii solide în suspensie totale, atunci aceasta ar trebui să se asigure că numărul de prelevări de apă de spălare efectuate în timpul perioadei de încercare este suficient pentru a obţine o medie geometrică exactă care să poată să fie utilizată ca cifră de ajustare (definită ca "x"). Conţinutul maxim admisibil de materii solide în suspensie totale (TSS) nu ar trebui, în niciun caz, să fie mai mare de (35 plus "x") Q(i)/Q(e) mg/l. Încercarea trebuie efectuată cu ajutorul uneia dintre metodele următoare: filtrarea unui eşantion reprezentativ printr-o membrană de filtrare de 0,45 мm, uscare la 105°C şi cântărire sau centrifugarea unui eşantion reprezentativ (pentru cel puţin 5 minute cu o acceleraţie medie de 2.800-3.200 g), uscare la cel puţin 105°C şi cântărire sau alt standard de încercare echivalent, acceptat la nivel internaţional; c) consumul biochimic de oxigen fără nitrificare şi consumul chimic de oxigen; ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să se asigure că instalaţia de tratare a apelor uzate este concepută astfel încât aceasta să reducă atât substanţele organice solubile, cât şi pe cele insolubile, pentru a îndeplini cerinţa ca media geometrică a consumului biochimic de oxigen fără nitrificare la 5 zile (BOD5 fără nitrificare) a eşantioanelor de efluent prelevate în timpul perioadei de încercări să nu depăşească 25 Q(i)/Q(e) mg/l şi consumul chimic de oxigen (COD) să nu depăşească 125 Q(i)/Q(e) mg/l. Standardul metodei de încercare trebuie să fie ISO 5815-1:2003 pentru BOD5 fără nitrificare şi ISO 15705:2002 pentru COD sau alt standard de încercare echivalent, acceptat internaţional; d) pH; pH-ul eşantioanelor de efluent prelevate în timpul perioadei de încercări trebuie să fie între 6 şi 8,5; e) valori nule sau inferioare limitei de detectare; Pentru organismele coliforme termo-tolerante valorile nule ar trebui să fie înlocuite cu o valoare egală cu un organism coliform termo-tolerant la 100 ml pentru a permite calcularea mediei geometrice. Pentru materii solide în suspensie totale, consumul biochimic de oxigen fără nitrificare şi consumul chimic de oxigen, valorile inferioare limitei de detectare trebuie să fie înlocuite cu jumătatea limitei de detectare pentru a permite calcularea mediei geometrice. ART. 9 Pentru scopul regulii 9.2.1 din Anexa IV la MARPOL, o instalaţie de tratare a apelor uzate montată pe o navă de pasageri care intenţionează să descarce efluent de ape uzate în zone speciale trebuie să îndeplinească, suplimentar faţă de cerinţele cuprinse în art. 8, şi un alt standard pentru efluent atunci când aceasta este încercată pentru obţinerea Certificatului de aprobare de tip din partea ANR sau a unei organizaţii recunoscute autorizate, pentru a fi montată pe o navă care arborează pavilionul român, respectiv standardul referitor la eliminarea azotului şi fosforului. Acest standard precizează că media geometrică a conţinutului de azot total şi a conţinutului de fosfor total al eşantioanelor de efluent prelevate în timpul perioadei de încercări nu trebuie să depăşească: a) azot total*1): 20 Q(i)/Q(e) mg/l sau cel puţin o reducere de 70%*2); b) fosfor total: 1,0 Q(i)/Q(e) mg/l sau cel puţin o reducere de 80%*3).--------- *1) Azotul total înseamnă suma azotului Kjeldahl (azot organic şi amoniacal), azotaţi şi azotiţi. *2) Reducere în raport cu încărcarea de afluent. *3) Reducere în raport cu încărcarea de afluent. Metoda de încercare trebuie să fie cea prevăzută în Standardul ISO 29441:2010 pentru azot total şi în Standardul ISO 6878:2004 pentru fosfor total sau în orice alte standarde de încercare echivalente, acceptate la nivel internaţional. ART. 10 Dacă o instalaţie de tratare a apelor uzate a fost încercată la uscat, inspecţia iniţială ar trebui să includă montarea şi punerea acesteia în operare. ART. 11 Având în vedere faptul că până la data adoptării de către MEPC a Rezoluţiei MEPC.227(64), respectiv 5 octombrie 2012, standardul referitor la eliminarea azotului şi fosforului nu a avut o confirmare în practica instalaţiilor de tratare a apelor uzate de la bordul navelor, în scopul revizuirii acestuia, vor fi monitorizate, la nivelul Comitetului pentru protecţia mediului marin din cadrul IMO, cerinţele privind îndeplinirea acestui standard. Comitetul pentru protecţia mediului marin va analiza informaţiile transmise de nave şi de administraţiile maritime în urma efectuării încercărilor. În acest sens, în cazul în care navele care arborează pavilionul român efectuează încercări ale instalaţiilor de tratare a apelor uzate sub supravegherea unor organizaţii recunoscute autorizate vor comunica la ANR rezultatele acestor încercări. ANR va comunica Comitetului pentru protecţia mediului marin rezultatele încercărilor instalaţiilor de tratare a apelor uzate de la bordul navelor pe care le-a supravegheat direct, precum şi pe cele primite de la navele care arborează pavilionul român şi au efectuat încercări ale instalaţiilor de tratare a apelor uzate sub supravegherea unor organizaţii recunoscute autorizate, dacă aceste încercări vor fi fost efectuate până la cea de-a şaizeci şi şaptea sesiune a Comitetului pentru protecţia mediului marin, programată în al doilea semestru din anul 2014. SECŢIUNEA a 6-a Consideraţii referitoare la încercări ART. 12 Încercarea performanţelor operaţionale ale unei instalaţii de tratare a apelor uzate care se montează la bordul navelor care arborează pavilionul român trebuie să fie efectuată în conformitate cu următoarele articole din prezenta secţiune. Cu excepţia cazurilor în care se prevede altfel, prevederile articolelor următoare se aplică atât la încercarea la bordul navei, cât şi la cea de la uscat. §1. Calitatea apelor uzate brute ART. 13 Pentru încercarea la uscat a instalaţiilor de tratare a apelor uzate, afluentul trebuie să fie constituit din ape uzate de dată recentă, compuse din materii fecale, urină, hârtie igienică şi ape de spălare, la care au fost adăugate, în scopul încercării, nămoluri de epurare primară, necesare pentru a realiza concentraţia materiilor solide în suspensie totale, care să fie corespunzătoare numărului de persoane şi încărcării hidraulice la care instalaţia urmează să fie certificată. Încercarea trebuie să ia în considerare tipul sistemului (de exemplu: toalete cu aspiraţie sau toalete gravitaţionale) şi orice fel de ape sau ape gri care ar putea să fie adăugate apelor uzate pentru spălare înainte de tratare. În orice caz, concentraţia materiilor solide în suspensie totale trebuie să nu fie mai mică de 500 mg/l. ART. 14 În cazul instalaţiilor de tratare a apelor uzate încercate la bordul navei, afluentul poate consta în apele uzate generate în condiţii normale de operare. În orice caz, concentraţia medie a totalului solidelor în suspensie a afluentului ar trebui să nu fie mai mică de 500 mg/l. ART. 15 Afluentul trebuie să fie evaluat fără a se ţine cont de lichidele de retur, apa de spălare sau lichidele de recirculare şi altele asemenea, care pot fi produse de instalaţia de tratare a apelor uzate. §2. Durata şi eşalonarea încercării ART. 16 Durata încercării trebuie să fie de cel puţin 10 zile. Încercarea trebuie să fie programată astfel încât aceasta să reflecte condiţiile normale de operare, ţinând cont de tipul sistemului, de numărul persoanelor şi de încărcarea hidraulică pentru care instalaţia va face obiectul unei aprobări de tip. Cunoscând faptul că sistemele au nevoie de o perioadă de stabilizare, încercarea trebuie să înceapă după ce instalaţia de tratare a apelor uzate supusă încercării a atins un regim stabil. §3. Factori de încărcare ART. 17 În timpul perioadei de încercare instalaţia de tratare a apelor uzate trebuie să fie încercată în condiţii de încărcare volumetrică minimă, medie şi maximă: a) pentru încercările efectuate la uscat, aceste încercări trebuie să fie cele indicate de către producător. Figura 2 prezintă frecvenţa de prelevare a eşantioanelor propusă pentru fiecare factor de încărcare; şi-------------- NOTĂ(CTCE) Figura 2 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 570 din 31 iulie 2014, la pagina 11 (a se vedea imaginea asociată). b) pentru încercările efectuate la bordul navei, încărcarea minimă trebuie să o reprezinte cea care rezultă din numărul de persoane aflate la bordul navei atunci când nava este acostată la cheu în port, iar încărcarea medie şi cea maximă trebuie să fie reprezentate de cele care sunt generate de numărul de persoane aflate pe navă atunci când nava este pe mare, cu luarea în considerare a orelor de masă şi a schimbărilor de carturi. ART. 18 (1) ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să verifice capacitatea instalaţiei de tratare a apelor uzate de a produce un efluent în conformitate cu standardele prevăzute în secţiunea a 5-a, ca urmare a unei încărcări volumetrice minime, medii şi maxime. Gama de condiţii în care standardele pentru efluent au fost îndeplinite trebuie să fie înregistrată în Certificatul de aprobare de tip. (2) Modelul Certificatului de aprobare de tip şi al apendicelui acestuia este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezentul apendice. §4. Metoda şi frecvenţa de prelevare a eşantioanelor ART. 19 ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să se asigure că instalaţia de tratare a apelor uzate este montată într-o manieră în care este facilitată prelevarea eşantioanelor; în acest sens, a se vedea figura 1. Prelevarea eşantioanelor trebuie să fie realizată într-o manieră şi cu o frecvenţă care sunt reprezentative pentru calitatea efluentului. În figura 2 se sugerează o frecvenţă pentru prelevarea eşantioanelor; totuşi, frecvenţa folosită trebuie să ţină cont de timpul în care trece afluentul prin instalaţia de tratare a apelor uzate. Pentru o analiză statistică a datelor (de exemplu, media geometrică, maximă, minimă şi variaţia), trebuie să se preleveze cel puţin 40 de eşantioane de efluent. ART. 20 Punctul de prelevare a eşantioanelor de afluent trebuie să fie amplasat în amonte de orice lichid de retur, ape de spălare sau lichide de recirculare, care pot fi produse de instalaţia de tratare a apelor uzate. Dacă un astfel de punct de prelevare a eşantioanelor nu este posibil să fie realizat la bordul navei, atunci trebuie să se măsoare debitele şi concentraţiile acestor lichide de retur, ape de spălare sau lichide de recirculare produse de instalaţia de tratare a apelor uzate, astfel încât încărcarea afluentului să fie degrevată de încărcările aferente acestor lichide. ART. 21 Trebuie prelevat şi analizat câte un eşantion de afluent pentru fiecare eşantion de efluent prelevat, iar rezultatele trebuie să fie înregistrate pentru a se asigura conformitatea cu secţiunea a 5-a. În măsura în care ANR sau organizaţia recunoscută autorizată va considera că este posibil, se vor preleva eşantioane suplimentare, atât de afluent, cât şi de efluent, pentru a ţine cont de marja de eroare. Eşantioanele trebuie să fie conservate în mod corespunzător înainte de a fi analizate, în mod special atunci când se ştie că va fi o perioadă semnificativă între momentul prelevării şi momentul efectuării analizei sau atunci când temperatura ambientală este foarte mare. ART. 22 Trebuie să fie neutralizat orice dezinfectant rezidual din eşantioane, atunci când acestea sunt prelevate, cu scopul de a evita ca dezinfectantul să distrugă bacteriile sau să provoace oxidarea chimică a materiilor organice, fapt ce conduce la riscul de a denatura rezultatele analizelor în cazurile în care se prelungeşte în mod artificial timpul de contact al eşantioanelor cu dezinfectantul. Concentraţia de clor, dacă acesta este utilizat, şi pH-ul trebuie să fie măsurate înainte de neutralizare. §5. Încercările analitice ale efluentului ART. 23 ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să ia în considerare şi înregistrarea celorlalţi parametri, în mod suplimentar celor ceruţi (organisme coliforme termo-tolerante, materii solide în suspensie totale, BOD5 fără nitrificare, COD, pH şi clor rezidual), având în vedere o viitoare dezvoltare tehnologică. Aceşti parametri includ: materii solide totale, materii solide volatile, materii solide decantabile, materii solide volatile în suspensie, turbiditatea, conţinutul total de carbon organic, conţinutul total de organisme coliforme şi de streptococi de origine fecală. §6. Reziduurile de substanţe dezinfectante ART. 24 Sunt bine cunoscute efectele potenţial defavorabile asupra mediului ale multor reziduuri de substanţe dezinfectante şi subproduselor, astfel cum sunt cele care rezultă din utilizarea clorului sau a compuşilor săi. Prin urmare, ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să încurajeze utilizarea ozonului, a razelor ultraviolete sau a oricăror altor dezinfectanţi care reduc la minimum efectele defavorabile asupra mediului, urmărind în acelaşi timp standardul pentru organismele coliforme termo-tolerante. Dacă este utilizat clorul ca dezinfectant, ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să se asigure că sunt folosite cele mai bune metode tehnice pentru ca conţinutul de dezinfectant rezidual din efluent să rămână mai mic de 0,5 mg/l. §7. Consideraţii privind scara utilizată ART. 25 În scopul încercării trebuie să fie acceptate numai instalaţii de tratare a apelor uzate la scara 1/1. ANR sau organizaţia recunoscută autorizată poate certifica o gamă de echipamente de mărimi diferite ale aceluiaşi producător care utilizează aceleaşi principii şi tehnici, dar trebuie să dea atenţia cuvenită limitării performanţei care ar putea rezulta ca urmare a încercării la o scară mai mare sau la o scară redusă. În cazul instalaţiilor de tratare a apelor uzate foarte mari sau foarte mici sau unicate, certificarea poate fi bazată pe rezultatele încercărilor pe prototip. Trebuie, dacă este posibil, să se confirme rezultatele prin încercarea instalaţiilor de tratare a apelor uzate, imediat după ce acestea sunt instalate la bordul navei. §8. Încercarea instalaţiilor de tratare a apelor uzate în condiţiile mediului ambiant ART. 26 ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să se asigure că instalaţia de tratare a apelor uzate poate fi operată în condiţii de înclinare care sunt în concordanţă cu practica acceptată internaţional, la un unghi de până la 22,5║ în orice plan faţă de poziţia normală de operare. ART. 27 Încercările pentru certificare ar trebui să fie efectuate pentru întreaga gamă de salinitate şi întreaga gamă de temperaturi ale aerului ambiant şi ale apei de spălare specificate de către producător, iar ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să se asigure că aceste specificaţii sunt corecte pentru condiţiile în care trebuie operat echipamentul. ART. 28 Componentele de reglaj şi de detecţie trebuie să fie supuse unor încercări de mediu pentru a verifica dacă acestea sunt adecvate pentru a fi folosite în domeniul marin. În acest scop se vor utiliza specificaţiile de încercare descrise în partea 3 a anexei la Liniile directoare revizuite şi specificaţii pentru echipamentul pentru prevenirea poluării amplasat în santinele compartimentului de maşini ale navelor, adoptate prin Rezoluţia MEPC.107(49). ART. 29 Orice limitări impuse condiţiilor de operare trebuie să fie consemnate în Certificatul de aprobare de tip. ART. 30 ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să ceară producătorului să includă în manualele de funcţionare şi de întreţinere o listă cu substanţele chimice şi materialele adecvate pentru a fi folosite în timpul operării instalaţiei de tratare a apelor uzate. §9. Alte consideraţii ART. 31 ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să verifice dacă tipul şi modelul instalaţiei de tratare a apelor uzate şi numele producătorului sunt înscrise într-o manieră rezistentă pe o etichetă fixată în mod durabil direct pe instalaţie. Această etichetă trebuie să includă data fabricării şi orice limitare pe care producătorul ori ANR sau organizaţia recunoscută autorizată o consideră ca fiind necesar să fie impusă în timpul funcţionării sau montării instalaţiei. ART. 32 ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să verifice manualele producătorului privind instalarea, operarea şi întreţinerea instalaţiei, pentru a stabili dacă acestea sunt adecvate şi complete. Nava trebuie să aibă la bord tot timpul un manual care descrie în detaliu procedurile de operare şi de întreţinere a instalaţiei de tratare a apelor uzate şi care include informaţii privind siguranţa referitoare la substanţele chimice şi materialele folosite în timpul funcţionării instalaţiei. ART. 33 ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să examineze cu mare atenţie calificările facilităţilor de încercare înainte de a le autoriza să participe la efectuarea programului de încercări. Trebuie făcute toate eforturile de către producătorul instalaţiei pentru a se asigura uniformitatea între diferitele facilităţi care participă la programul de încercări. SECŢIUNEA a 7-a Inspecţii de reînnoire şi inspecţii suplimentare ART. 34 ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să se asigure, atunci când efectuează inspecţii de reînnoire sau inspecţii în conformitate cu regulile 4.1.2 şi 4.1.3 din anexa IV la MARPOL, că instalaţia de tratare a apelor uzate continuă să funcţioneze în conformitate cu condiţiile prevăzute în regula 4.1.1 din anexa IV la MARPOL. SECŢIUNEA a 8-a Familiarizarea personalului navei cu utilizarea instalaţiilor de tratare a apelor uzate ART. 35 ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să se asigure că manualele, întocmite în cadrul sistemelor de management al siguranţei navei în conformitate cu prevederile Codului internaţional de management al siguranţei, conţin o secţiune pentru familiarizarea personalului de la bordul navei cu operarea şi întreţinerea instalaţiei de tratare a apelor uzate care corespunde cerinţelor din anexa IV la MARPOL. SECŢIUNEA a 9-a Întreţinerea ART. 36 (1) ANR sau organizaţia recunoscută autorizată trebuie să se asigure că manualele de operare şi întreţinere care însoţesc instalaţia, întocmite de către producător, conţin toate operaţiunile de întreţinere de rutină a sistemului şi că acestea sunt clar definite. (2) Toate lucrările de întreţinere de rutină şi de reparaţii trebuie să fie consemnate într-un jurnal al instalaţiei de tratare a apelor uzate sau în jurnalul de maşini al navei. Jurnalul va fi prezentat cu ocazia inspecţiilor periodice sau a controalelor de tip PSC. Anexăla apendicele nr. 5 la normele metodologice
┌─────────┐ GUVERNUL ROMÂNIEI
│ SIGLA │ GOVERNMENT OF ROMANIA
│ SAU │ MINISTERUL TRANSPORTURILOR
│MONOGRAMA│ MINISTRY OF TRANSPORT
│ BADGE │ Autoritatea Navală Română
│ OR │ Romanian Naval Authority
│ CIPHER │ sau titlul oficial complet al organizaţiei
└─────────┘ recunoscute autorizate
or full designation of the authorized recognised
organization
Certificat de aprobare de tip pentru instalaţii de tratare a apelor uzate Certificate of type approval for sewage treatment plants Prin prezentul se certifică faptul că instalaţia de tratare a apelor uzate, This is to certify that the Sewage Treatment Plant, Tipul/Type ............................................................................................................................................... având o încărcare hidraulică proiectată de ................... metri cubi pe zi (mc/zi), having a designed hydraulic loading of ......................... cubic metres per day, (mc/day), o încărcare organică de ............. kg pe zi consumul biochimic de oxigen fără nitrificare (BOD(5) fără nitrificare) şi cunoscută drept an organic loading of ............ kg per day Biochemical Oxygen Demand without nitrification (BOD5 without nitrification) and of the design shown on proiectul nr. ................................., fabricată de ......................................................................................., a fost drawings Nos ........................ manufactured by ............................................................................................. has been examinată şi a fost supusă cu succes la încercările efectuate în conformitate cu Rezoluţia MEPC.227(64) a Organizaţiei Maritime Internaţionale, confirmând că aceasta îndeplineşte cerinţele operaţionale prevăzute în regulile 9.1.1 şi 9.2.1 din anexa IV la Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave, astfel cum a fost modificată prin protocoalele din 1978 şi 1997 [aşa cum este amendată prin rezoluţiile MEPC.115(51) şi MEPC.200(62)]. examined and satisfactorily tested in accordance with the International Maritime Organization resolution MEPC.227(64) to meet the operational requirements referred to in regulations 9.1.1 and 9.2.1 of MARPOL Annex IV of the International Convention for the Prevention of Pollution from Ships, 1973 as modified by the 1978 and 1997 Protocols [as amended by resolutions MEPC.115(51) and MEPC.200(62)]. Încercările instalaţiei de tratare a apelor uzate au fost efectuate The tests on the sewage treatment plant were carried out la uscat la*) ................................................................................................................................... ashore at*) la bordul navei la*) ............................................................................................................................ on board at*) şi au fost finalizate la ........................................................................................................................ and completed on Instalaţia de tratare a apelor uzate a fost supusă încercării şi a produs un efluent care, la analiză, a dat următoarele rezultate: The sewage treatment plant was tested and produced an effluent which, on analysis, produces: .1 o medie geometrică a numărului de organisme coliforme termo-tolerante care nu a fost mai mare de 100 la 100 ml; .1 a geometric mean of no more than 100 thermotolerant coliforms/100 ml; .2 o medie geometrică a materiilor solide în suspensie totale de 35 Q(i)/Q(e) mg/l pentru încercările efectuate la uscat sau a maximului materiilor solide în suspensie totale nu mai mare de (35 plus x) Q(i)/Q(e) mg/l pentru apa ambientală utilizată în scopul spălării, în cazul încercărilor efectuate la bordul navei; .2 a geometric mean of total suspended solids of 35 Q(i)/Q(e) mg/l if tested ashore or the maximum total suspended solids not exceeding (35 plus x) Q(i)/Q(e) mg/l for the ambient water used for flushing purposes if tested on board; .3 o medie geometrică a consumului biochimic de oxigen la 5 zile fără nitrificare (BOD5 fără nitrificare) care nu a fost mai mare de 25 Q(i)/Q(e) mg/l; .3 a geometric mean of 5-day Biochemical Oxygen Demand without nitrification (BOD5 without nitrification) of no more than 25 Q(i)/Q(e) mg/l; .4 o medie geometrică a consumului chimic de oxigen (COD) care nu a fost mai mare de 125 Q(i)/Q(e) mg/l; .4 a geometric mean of Chemical Oxygen Demand (COD) of no more than 125 Q(i)/Q(e) mg/l; .5 pH cuprins între 6 şi 8,5; .5 pH between 6 and 8.5; .6 o medie geometrică a azotului total care nu este mai mare de 20 Q(i)/Q(e) mg/l sau o reducere de cel puţin 70%; şi .6 a geometric mean of total nitrogen of no more than 20 Q(i)/Q(e) mg/l or at least 70 per cent reduction; and .7 o medie geometrică a fosforului total care nu este mai mare de 1,0 Q(i)/Q(e) mg/l sau o reducere de cel puţin 80%**); .7 a geometric mean of total phosphorus of no more than 1.0 Q(i)/Q(e) mg/l or at least 80 per cent reduction**). Autoritatea Navală Română sau (titlul oficial complet al organizaţiei recunoscute autorizate) confirmă că instalaţia de tratare a apelor uzate poate funcţiona la înclinări la unghiuri de 22,5o în orice plan în raport cu poziţia de funcţionare normală. The Romanian Naval Authority or (full designation of the authorized recognized organization) confirms that the sewage treatment plant can operate at angles of inclination of 22.5o in any plane from the normal operating position. Detaliile încercărilor şi rezultatele obţinute sunt cuprinse în apendicele la prezentul certificat. Details of the tests and the results obtained are shown on the appendix to this Certificate. O placă sau o etichetă durabilă care conţine numele producătorului, numărul tipului şi al seriei, încărcarea hidraulică şi data fabricaţiei este aplicată pe fiecare instalaţie. A plate or durable label containing data of the manufacturer's name, type and serial numbers, hydraulic loading and date of manufacture is to be fitted on each sewage treatment plant. O copie a prezentului certificat trebuie să se găsească în permanenţă la bordul fiecărei nave echipate cu instalaţia descrisă mai sus. A copy of this Certificate shall be carried on board any ship equipped with the above described sewage treatment plant.
Semnătura .................................
Ştampila oficială Signed
Official stamp Autoritatea Navală Română
Romanian Naval Authority
sau titlul oficial complet al organizaţiei
recunoscute autorizate
or full designation of the authorised
recognized organization
Data ......................................
Dated this ......... day of ....... 20 ....
------- *) Se şterge, după caz. *) Delete as appropriate. **) Se şterge pentru navele altele decât nave de pasageri care intenţionează să descarce efluent de ape uzate în zone speciale. **) Delete for ships other than passenger ships intending to discharge sewage effluent in Special Areas.
┌─────────┐ Apendice
│ SIGLA │ Certificatul de aprobare de tip pentru instalaţii de tratare
│ SAU │ a apelor uzate
│MONOGRAMA│ Appendix to
│ BADGE │ Certificate of type approval for sewage treatement plants
│ OR │
│ CIPHER │
└─────────┘
Rezultatele încercărilor şi detalii ale încercărilor efectuate pe eşantioane din instalaţia de tratare a apelor uzate în conformitate cu Rezoluţia MEPC.227(64): Test results and details of tests conducted on samples from the sewage treatment plant in accordance with resolution MEPC.227(64): Tipul instalaţiei de tratare a apelor uzate .......................................................................................... Sewage Treatment Plant, Type Produsă de ........................................................................................................................... Manufactured by Organizaţia care a efectuat încercarea ............................................................................................... Organization conducting the test Încărcarea hidraulică prevăzută ............................................................................................. mc pe zi Designed hydraulic loading mc/day Încărcarea organică prevăzută .............................................................................................. kg/zi BOD Designed organic loading kg/day BOD Numărul de eşantioane de efluent supuse încercării ................................................................................... Number of effluent samples tested Numărul de eşantioane de afluent supuse încercării ................................................................................... Number of influent samples tested Calitatea afluentului/materii solide în suspensie totale ........................................................................ mg/l Total Suspended Solids influent quality mg/l Calitatea afluentului/azot total ...................................................................................... mg/l ca azot*) Total nitrogen influent quality mg/l as nitrogen*) Calitatea afluentului/fosfor total .................................................................................. mg/l ca fosfor*) Total phosphorus influent quality mg/l as phosphorus*) Calitatea afluentului/BOD5 fără nitrificare ..................................................................................... mg/l BOD5 without nitrification influent quality mg/l Încărcarea hidraulică maximă ................................................................................................ mc pe zi Maximum hydraulic loading mc/day Încărcarea hidraulică minimă ................................................................................................ mc pe zi Minimum hydraulic loading mc/day Încărcarea hidraulică medie (Q(i)) .......................................................................................... mc pe zi Average hydraulic loading (Q(i)) mc/day Debitul efluentului (Q(e)) .................................................................................................. mc pe zi Efluent flow (Q(e)) mc/day Factorul de compensare pentru diluţie (Q(i)/Q(e)) .................................................................................... Dilution compensation factor (Q(i)/Q(e)) Media geometrică a materiilor solide în suspensie totale ........................................................................ mg/l Geometric mean of Total Suspended Solids mg/l Media geometrică a numărului organismelor coliforme termo-tolerante ................................................. coliformi/100 ml Geometric mean of the thermotolerant coliform count coliforms/100 ml Media geometrică a BOD5 fără nitrificare ........................................................................................ mg/l Geometric mean of BOD5 without nitrification mg/l Media geometrică a COD .......................................................................................................... mg/l Geometric mean of COD mg/l Media geometrică a azotului total ....................................................................................... mg/l*) sau %*) Geometric mean of total nitrogen mg/l*) or %*) Media geometrică a fosforului total ....................................................................................... mg/l*) sau %*) Geometric mean of total phosphorus mg/l*) sau %*) pH maxim ............................................................................................................................ Maximum pH pH minim ............................................................................................................................ Minimum pH Tipul de dezinfectant utilizat ...................................................................................................... Type of disinfectant used Dacă este clor, reziduuri de clor: If Chlorine - residual Chlorine: cantitatea maximă/Maximum .................................................................................................... mg/l cantitatea minimă/Minimum .................................................................................................... mg/l media geometrică/Geometric mean .............................................................................................. mg/l A fost supusă instalaţia încercării cu: Was the sewage treatment plant tested with: Apă dulce de spălare? ...................................................................................................... Da/Nu*) Fresh Water flushing? Yes/No*) Apă sărată de spălare? ..................................................................................................... Da/Nu*) Salt Water flushing? Yes/No*) Apă dulce şi apă sărată de spălare? ...................................................................................... Da/Nu*) Fresh and Salt Water flushing? Yes/No*) Apă gri adăugată? .......................................... Da -proporţia: ................................../Nu*) Grey water added? Yes - proportion: /No*) A fost supusă instalaţia la încercările în mediu natural descrise în secţiunea 5.9 a Rezoluţiei MEPC.227(64)? Was the sewage treatment plant tested against the environmental conditions specified in section 5.9 of resolution MEPC.227(64)? Temperatură ........................................................................................................... Da/Nu*) Temperature Yes/No*) Umiditate ............................................................................................................. Da/Nu*) Humidity Yes/No*) Înclinare ............................................................................................................. Da/Nu*) Inclination Yes/No*) Vibraţii .............................................................................................................. Da/Nu*) Vibration Yes/No*) Fiabilitatea echipamentului electric şi electronic ................................................................... Da/Nu*) Reliability of Electrical and Electronic Equipment Yes/No*) Limitele şi condiţiile de operare impuse: Limitations and the conditions of operation are imposed: Salinitate ................................................................................................................... Salinity Temperatură .................................................................................................................. Temperature Umiditate .................................................................................................................... Humidity Înclinare .................................................................................................................... Inclination Vibraţii ..................................................................................................................... Vibration Rezultatele altor parametri supuşi încercărilor .............................................................................. Results of other parameters tested
Semnătura/Signed ...........................
Ştampila oficială ANR sau organizaţia recunoscută autorizată
Official stamp RNA or authorized recognised organization
Data ......................................
Dated this ......... day of ....... 20 ....
------ *) Se şterge, după caz. *) Delete as appropriate. -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.