Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 52 alin. (22) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Procedura privind emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate, prevăzută în anexa nr. 1.
ART. 2
Conţinutul cererii şi documentaţia pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate sunt prevăzute în anexa nr. 2.
ART. 3
Cererile pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentului ordin se soluţionează conform procedurii prevăzute în anexa nr. 1.
ART. 4
(1) Soluţia fiscală individuală anticipată produce efecte doar pentru contribuabilul/plătitorul solicitant şi/sau entităţile enumerate în conţinutul acesteia, având în vedere informaţiile şi circumstanţele prezentate.
(2) Soluţia fiscală individuală anticipată nu este aplicabilă altor contribuabili/plătitori sau entităţi şi nu este opozabilă organului fiscal în raport cu alţi contribuabili/plătitori, chiar dacă există circumstanţe similare.
ART. 5
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 6
Direcţiile de specialitate şi structurile subordonate din cadrul Ministerului Finanţelor şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor,
Adrian Câciu
Bucureşti, 16 martie 2023.
Nr. 1.178.
ANEXA 1
PROCEDURĂ
ANEXA 2
CONŢINUTUL
cererii şi al documentaţiei pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate
1. Cererea însoţită de documentaţia pentru emiterea soluţiei fiscale conţine următoarele:
a) datele de identificare ale contribuabilului/plătitorului solicitant şi ale reprezentantului legal al acestuia, dacă este cazul;
b) o prezentare generală sau un rezumat al tranzacţiilor propuse;
c) confirmarea încadrării cererii pentru emiterea soluţiei fiscale în una dintre categoriile prevăzute de BEPS Action 5/DAC 3 şi furnizarea completă a informaţiilor referitoare la entităţile afiliate;
d) abrevieri şi definiţii ale termenilor utilizaţi;
e) prezentarea detaliată a informaţiilor relevante în legătură cu tranzacţiile propuse, după cum urmează:
(i) descrierea completă a aspectelor relevante pentru fiecare entitate, persoană, asociere etc. implicată;
(ii) descrierea structurii organizaţionale sau a lanţului de tranzacţii în care sunt implicate două sau mai multe entităţi;
(iii) capitalul social, structura acţionariatului şi cotele de participare la capitalul entităţilor implicate;
(iv) orice alte informaţii deţinute anterior efectuării tranzacţiilor sau a operaţiunilor propuse care pot fi relevante în analiza cererii;
f) prezentarea tranzacţiilor relevante finalizate parţial sau integral anterior depunerii cererii pentru emiterea soluţiei fiscale;
g) tranzacţiile propuse, respectiv:
(i) descrierea completă, exactă şi detaliată a tranzacţiilor, în ordine cronologică;
(ii) evaluarea obiectivă şi riguroasă a tranzacţiilor propuse, inclusiv prin determinarea unei date/perioade de implementare;
(iii) prezentarea modului de derulare/implementare a tranzacţiilor printr-o singură cale de acţiune;
h) informaţii suplimentare, respectiv:
(i) prezentarea oricăror alte informaţii cu privire la cererea pentru emiterea soluţiei fiscale, care sunt relevante în timpul sau ulterior implementării tranzacţiilor propuse (informaţii cu privire la împuterniciţi/reprezentanţi ai contribuabilului - rezidenţa; statutul sau relaţia dintre anumite entităţi din punct de vedere fiscal şi/sau juridic; titluri de valoare, datorii sau natura anumitor acorduri);
(ii) descrierea tranzacţiilor semnificative care ar putea fi efectuate după finalizarea tranzacţiilor propuse şi care sunt considerate parte dintr-o serie de tranzacţii;
i) scopul fiscal sau nefiscal al fiecărei tranzacţii propuse;
j) analiza completă a tranzacţiilor propuse din perspectiva scopului economic, urmărind a fi clarificate următoarele aspecte:
(i) dacă tranzacţia, inclusiv o serie de tranzacţii care include acea tranzacţie, dă naştere unui avantaj fiscal şi cuantumul acestuia;
(ii) dacă tranzacţia este o tranzacţie de evitare a impozitării şi dacă face parte dintr-o serie de tranzacţii;
(iii) motivele rezonabile pentru care solicitantul apreciază că tranzacţia nu are drept scop, direct sau indirect, utilizarea abuzivă pentru obţinerea unui avantaj fiscal;
k) declaraţia contribuabilului/plătitorului prin care confirmă următoarele:
(i) informaţiile prezentate sunt corecte şi complete cu privire la toate faptele relevante, tranzacţiile propuse şi informaţiile suplimentare referitoare la acestea;
(ii) tranzacţiile propuse vor fi derulate/implementate în modul descris;
(iii) toate tranzacţiile relevante au fost cuprinse în cerere;
(iv) nu există proceduri de administrare a creanţelor fiscale, administrative sau judiciare în curs care au ca obiect tranzacţiile propuse;
(v) tranzacţiile propuse, contribuabilul solicitant şi/sau entităţile implicate nu fac obiectul unei cercetări de natură penală, inclusiv pentru fapte de evaziune fiscală;
(vi) tratamentul fiscal ce face obiectul cererii nu a fost anterior clarificat prin acte administrative, acte administrative fiscale, hotărâri judecătoreşti, decizii sau orice alte acte emise de instituţii naţionale sau comunitare;
l) temeiul de drept aplicabil tranzacţiilor propuse;
m) interpretarea contribuabilului/plătitorului cu privire la reglementarea fiscală aplicabilă tranzacţiilor propuse, respectiv propunerea privind conţinutul soluţiei fiscale;
n) dovada achitării taxei de emitere a soluţiei fiscale.
2. Contribuabilul/Plătitorul care solicită emiterea unei soluţii fiscale are obligaţia actualizării şi transmiterii informaţiilor şi declaraţiilor prevăzute la pct. 1 lit. a), e), h), k) şi l) ori de câte ori intervin modificări pe parcursul perioadei de emitere a soluţiei fiscale.
3. În cazul în care documentaţia cuprinde înscrisuri într-o limbă străină, acestea vor fi însoţite de traduceri în limba română, conform prevederilor art. 8 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală.
4. Documentele vor fi organizate pe directoare, subdirectoare şi fişiere, în format digital editabil (.PDF, .DOC şi/sau .XLS), numerotate şi însoţite de opis. Documentele vor fi arhivate într-un singur fişier de tip .ZIP.
5. În cazul în care contribuabilul/plătitorul completează cererea şi/sau documentaţia cu date, informaţii, clarificări sau documente suplimentare, din proprie iniţiativă sau la solicitarea organului fiscal competent, acestea vor fi însoţite de trimiteri la documentaţia iniţială, după caz.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: