Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere: - art. 2 alin. (3) lit. d^1) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 4 alin. (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare; – Decizia Directoratului Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. nr. 238 din 25.03.2024 de aprobare a devizului general, actualizat, al obiectivului de investiţii „Construirea unei noi linii electrice aeriene (LEA) de 400 kV simplu circuit (s.c.) Gădălin-Suceava, inclusiv interconectarea la SEN“; – Decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1.947 din 2.11.2022 de aprobare a Planului de dezvoltare a reţelei electrice de transport pentru perioada 2022-2031, în care este prevăzut şi proiectul „Construirea unei noi linii electrice aeriene (LEA) de 400 kV simplu circuit (s.c.) Gădălin-Suceava, inclusiv interconectarea la SEN“, luând în considerare Referatul nr. 282.431 din 22.04.2024, aprobat de către conducerea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în temeiul dispoziţiilor: - art. 38^1 alin. (5) - (7) şi art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; – art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 864/2023 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului emite următorul ordin: ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Construirea unei noi linii electrice aeriene (LEA) de 400 kV simplu circuit (s.c.) Gădălin-Suceava, inclusiv interconectarea la SEN“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Responsabilitatea pentru realitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor transmise care au stat la baza emiterii prezentului ordin revine Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Flavius Constantin Nedelcea, secretar de stat Bucureşti, 16 mai 2024. Nr. 1.176. ANEXA 1 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Construirea unei noi linii electrice aeriene (LEA) de 400 kV simplu circuit (s.c.) Gădălin-Suceava, inclusiv interconectarea la SEN“ Titular: statul român, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Beneficiar: Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. Amplasament: unităţi administrativ-teritoriale ale judeţelor Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Suceava Indicatori tehnico-economici
┌───────────────────┬────────────┬────────────┐
│Valoarea totală a │fără TVA │cu TVA │
│investiţiei: │ │ │
├───────────────────┼────────────┼────────────┤
│ │1.346.389,35│1.602.203,33│
│ │mii lei │mii lei │
├───────────────────┴────────────┴────────────┤
│(în preţuri valabile la data de 18.12.2023, 1│
│euro = 4,9677 lei), din care: │
├───────────────────┬────────────┬────────────┤
│ │fără TVA │cu TVA │
├───────────────────┼────────────┼────────────┤
│- │682.381,44 │812.033,91 │
│construcţii-montaj:│mii lei │mii lei │
└───────────────────┴────────────┴────────────┘
┌──────────────────────────────────────┐
│Valoarea aferentă despăgubirilor │
│pentru imobilele proprietate privată │
│care constituie coridorul de │
│expropriere: 4.584.195,13 lei │
└──────────────────────────────────────┘
Eşalonarea investiţiei (INV/C + M)
┌────┬────────────────┬────────────────┐
│ │fără TVA │cu TVA │
├────┼────────────────┼────────────────┤
│Anul│134.638,92 mii │160.220,33 mii │
│1 │lei/68.238,15 │lei/81.203,40 │
│ │mii lei │mii lei │
├────┼────────────────┼────────────────┤
│Anul│403.916,81 mii │480.661,00 mii │
│2 │lei/204.714,43 │lei/243.610,17 │
│ │mii lei │mii lei │
├────┼────────────────┼────────────────┤
│Anul│403.916,81 mii │480.661,00 mii │
│3 │lei/204.714,43 │lei/243.610,17 │
│ │mii lei │mii lei │
├────┼────────────────┼────────────────┤
│Anul│403.916,81 mii │480.661,00 mii │
│4 │lei/204.714,43 │lei/243.610,17 │
│ │mii lei │mii lei │
└────┴────────────────┴────────────────┘
Capacităţi
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Lungime linie │260 km │
│electrică │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- 260 km linie │
│ │electrică aeriană │
│din care: │(LEA) │
│ │- 0 km linie │
│ │electrică în cablu │
│ │(LES) │
├──────────────────┼───────────────────┤
│- tensiune linie │400 kV │
│electrică │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│- tip linie │simplu circuit │
│electrică │(s.c.) │
├──────────────────┼───────────────────┤
│- număr stâlpi │ │
│linie electrică │967 buc. │
│aeriană │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│- durata de │ │
│realizare a │69 de luni │
│investiţiei │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│- durata de │ │
│execuţie a │48 de luni │
│investiţiei │ │
└──────────────────┴───────────────────┘
Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează în baza Contractului de finanţare nr. C948 din 11.10.2022 (Proiect MF 2022 - 1 RO 0-009), încheiat între Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., în calitate de beneficiar, şi Ministerul Energiei, în calitate de autoritate naţională de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României din Fondul de modernizare, din surse proprii ale Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., precum şi din alte surse legal constituite, iar de la bugetul de stat se alocă, prin bugetul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, sumele aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.