Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile Memorandumului cu tema: "Întreprinderea unor mãsuri care sã asigure existenţa şi funcţionarea unui cadru legislativ specific standardizãrii voluntare, precum şi adoptarea standardelor europene concomitent cu anularea reglementãrilor tehnice conflictuale", aprobat de domnul prim-ministru Adrian Nãstase, în temeiul dispoziţiilor <>art. 10 alin. (4) şi (5) din Legea gazelor nr. 351/2004 , preşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale emite urmãtorul ordin: ART. 1 (1) Utilizarea standardelor menţionate în reglementãrile emise de cãtre Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, prevãzute în anexa la prezentul ordin, este voluntarã. (2) În aplicarea reglementãrilor emise de Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, prevederile standardelor la care se face referire în acestea reprezintã cerinţe minimale. ART. 2 Se considerã valabile, pentru fiecare reglementare din anexã: a) standardele menţionate în cadrul reglementãrii, dacã acestea sunt în vigoare la data aplicãrii prevederilor reglementãrii; b) standardele care au înlocuit standardele în vigoare la data emiterii reglementãrii, conform datelor publicate de Asociaţia de Standardizare din România - ASRO. ART. 3 Se considerã abrogate, pentru reglementãrile din anexã, toate referirile la standarde anulate, conform datelor publicate de ASRO. ART. 4 Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 5 Departamentele de specialitate din cadrul Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale vor urmãri respectarea de cãtre agenţii economici din sectorul gazelor naturale, a prevederilor prezentului ordin în aplicarea reglementãrilor din anexã. Preşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, Dan Pantilie ANEXĂ
┌───────┬───────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Nr. │ Nr. Act │ │
│ crt. │ normativ │ Denumire act normativ │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │<>Decizia preşedintelui ANRGN nr. 1/03.11.2000 privind │
│ 1 │ 1/2000 │aprobarea contractelor-cadru de furnizare a gazelor │
│ │ │naturale pentru consumatorii captivi, cu modificãrile │
│ │ │şi completãrile ulterioare, publicatã în Monitorul Ofi- │
│ │ │cial 45 bis/26.01.2001 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │<>Decizia preşedintelui ANRGN nr. 3/03.11.2000 privind │
│ 2 │ 3/2000 │aprobarea Contractului-cadru de vânzare-cumpãrare a │
│ │ │gazelor naturale pentru consumatorii eligibili, publi- │
│ │ │catã în Monitorul Oficial 45 bis/26.01.2001 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │<>Decizia preşedintelui ANRGN nr. 186/20.07.2001 privind │
│ 3 │ 186/2001 │aprobarea Contractului-cadru de achiziţie a gazelor │
│ │ │naturale publicatã în Monitorul Oficial nr. 512/28.08. │
│ │ │2001 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │<>Decizia preşedintelui ANRGN nr. 187/10.09.2001 privind │
│ 4 │ 187/2001 │aprobarea Contractului-cadru de transport a gazelor │
│ │ │naturale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, │
│ │ │publicatã în Monitorul Oficial 595/21.09.2001 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │ACORD TEHNIC PRIVIND EXPLOATAREA PUNCTELOR DE PREDARE/ │
│ 5 │ 260/2001 │PRELUARE COMERCIALĂ A GAZELOR NATURALE - aprobat prin │
│ │ │<>Decizia nr. 260 din 03 august 2001 , publicatã în Moni- │
│ │ │torul Oficial nr. 491 din 23 august 2001 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │<>Decizia preşedintelui ANRGN nr. 533/15.10.2001 privind │
│ 6 │ 533/2001 │aprobarea Contractului-cadru de distribuţie a gazelor │
│ │ │naturale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, │
│ │ │publicatã în Monitorul Oficial 698/02.11.2001 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │<>Ordinul preşedintelui ANRGN nr. 538/15.10.2001 privind │
│ 7 │ 538/2001 │aprobarea procedurii pentru raportarea datelor privind │
│ │ │consumatorii de gaze naturale, în conformitate cu Di- │
│ │ │rectiva CE 90/377, publicatã în Monitorul Oficial 698/ │
│ │ │02.11.2001 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │<>Decizia preşedintelui ANRGN nr. 246/06.02.2002 privind │
│ 8 │ 246/2002 │aprobarea Metodologiei de monitorizare a pieţei interne │
│ │ │reglementate a gazelor naturale i a consumatorilor eli- │
│ │ │gibili, publicatã în Monitorul Oficial 147/27.02.2002 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │CODUL TEHNIC AL SECTORULUI GAZELOR NATURALE - aprobat │
│ 9 │ 616/2002 │prin <>Decizia nr. 616 din 10 iunie 2002 , publicatã în │
│ │ │Monitorul Oficial nr. 438 din 24 iunie 2002 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │<>Decizia preşedintelui ANRGN nr. 636/19.06.2002 de apro- │
│ 10 │ 636/2002 │bare a Regulilor comerciale privind piaţa gazelor natu- │
│ │ │rale, publicatã în Monitorul Oficial 506/12.07.2002 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │REGULAMENTUL DE MĂSURARE A CANTITĂŢILOR DE GAZE NATURALE│
│ 11 │ 656/2002 │TRANZACŢIONATE PE PIAŢA ANGRO - aprobat prin Decizia │
│ │ │nr. 656 din 1 iulie 2002 publicatã în Monitorul Oficial │
│ │ │nr. 506 din 12 iulie 2002 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │REGULAMENTUL DE MĂSURARE A CANTITĂŢILOR GAZELOR NATURALE│
│ 12 │ 657/2002 │TRANZACŢIONATE LA CONSUMATORII CAPTIVI - aprobat prin │
│ │ │<>Decizia nr. 657 din 1 iulie 2002 publicatã în Monitorul │
│ │ │Oficial nr. 506 din 12 iulie 2002 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │Norme tehnice de timp şi de personal pentru exploatarea │
│ 13 │ 891/2002 │în siguranţã a Sistemului Naţional de Transport al │
│ │ │Gazelor Naturale - aprobate prin Decizia nr. 891 din │
│ │ │25 octombrie 2002 publicatã în Monitorul Oficial nr. 793│
│ │ │din 31 octombrie 2002 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │<>Decizia preşedintelui ANRGN nr. 938/12.11.2002 privind │
│ 14 │ 938/2002 │aprobarea Standardului de performanţã pentru serviciul │
│ │ │de furnizare a gazelor naturale, realizat de operatorii │
│ │ │de distribuţie, publicatã în Monitorul Oficial 847/ │
│ │ │25.11.2002 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │<>Decizia preşedintelui ANRGN nr. 1078/18.12.2003 privind │
│ 15 │1078/2003 │aprobarea Criteriilor şi metodelor pentru aprobarea │
│ │ │preţurilor şi stabilirea tarifelor reglementate în sec- │
│ │ │torul gazelor naturale, publicatã în Monitorul Oficial │
│ │ │40/19.01.2004 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │<>Decizia preşedintelui ANRGN nr. 825/09.06.2004 privind │
│ 16 │ 825/2004 │aprobarea Codului Tehnic al GNL, publicatã în Monitorul │
│ │ │Oficial 562/24.06.2004 │
├───────┼───────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │ Decizia │Decizia 480/2004 pentru aprobarea Contractului-cadru de │
│ 17 │ 480/2004 │înmagazinare subteranã a gazelor naturale, publicatã în │
│ │ │Monitorul oficial 327/15.04.2004 │
└───────┴───────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.