Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 1.147 din 2 noiembrie 2007 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile in cadrul axei prioritare "Asistenta tehnica" din cadrul Programului operational regional 2007-2013
Având în vedere prevederile <>Hotãrârii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, în temeiul <>art. 13 din Hotãrârea Guvernului nr. 759/2007 , în temeiul <>art. 10 alin. (5) din Hotãrârea Guvernului nr. 361/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltãrii, lucrãrilor Publice şi Locuinţelor, în temeiul <>art. 11 alin. (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
ministrul dezvoltãrii, lucrãrilor publice şi locuinţelor şi ministrul economiei şi finanţelor emit urmãtorul ordin:
ART. 1 Prin prezentul ordin sunt aprobate categoriile de cheltuieli eligibile efectuate în cadrul axei prioritare "Asistenţã tehnicã" din cadrul Programului operaţional regional 2007-2013, denumit în continuare POR, pentru urmãtoarele domenii majore de intervenţie: a) sprijinirea implementãrii, managementul şi evaluarea POR; b) sprijinirea activitãţilor de publicitate şi informare privind POR. ART. 2 Cheltuielile efectuate de cãtre organismul intermediar din cadrul agenţiilor de dezvoltare regionalã şi din cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale şi/sau Autoritatea de management pentru implementarea mãsurilor din cadrul domeniilor majore de intervenţie prezentate la art. 1 sunt considerate eligibile astfel: a) pentru organismul intermediar din cadrul agenţiilor de dezvoltare regionalã, de la data aprobãrii înfiinţãrii organismului intermediar de cãtre Consiliul de Dezvoltare Regionalã; b) pentru organismul intermediar din cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, de la data aprobãrii oficiale a POR de cãtre Comisia Europeanã; c) pentru Autoritatea de management, de la data aprobãrii oficiale a POR de cãtre Comisia Europeanã. ART. 3 (1) Sunt considerate eligibile cheltuielile de personal, inclusiv contribuţiile salariale suportate de cãtre angajat şi angajator, ale personalului de conducere şi de execuţie încadrat cu contract individual de muncã pe duratã determinatã sau nedeterminatã, cu normã parţialã sau întreagã de lucru, având atribuţii în procesul de gestionare a POR încadrat în urmãtoarele structuri: - organismele intermediare din cadrul agenţiilor de dezvoltare regionale; - organismul intermediar din cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale; - Autoritatea de management POR. (2) Sunt considerate eligibile cheltuielile de personal, inclusiv contribuţiile salariale suportate de cãtre angajat şi angajator, ale personalului încadrat cu contract individual de muncã pe duratã determinatã sau nedeterminatã, cu normã parţialã sau întreagã de lucru, pentru activitãţile adiacente de naturã tehnicã, financiar contabilã, juridicã sau audit încadrat în structura organismelor intermediare din cadrul agenţiilor de dezvoltare regionale. (3) Cheltuielile de personal prevãzute la alin. (1) şi (2) se deconteazã conform contractului individual de muncã sau proporţional cu procentul prevãzut în fişa postului/foaie de prezenţã aferent atribuţiilor specifice gestionãrii POR sau activitãţilor adiacente gestionãrii POR. ART. 4 (1) Cheltuielile efectuate de personalul cu atribuţii în domeniul gestionãrii POR, cu ocazia deplasãrilor, pentru transport, cazare şi diurnã, sunt considerate eligibile dacã se justificã efectuarea acestora prin documente justificative. (2) Cheltuielile cu deplasarea de tipul cheltuielilor de transport, cazare şi diurnã sunt eligibile şi pentru experţii din statele membre sau pentru acei experţi solicitaţi de Autoritatea de management POR sau organismele intermediare POR pentru implementarea POR. (3) Cheltuielile cu deplasarea de tipul cheltuielilor de transport şi cazare sunt eligibile şi pentru membrii, observatorii şi invitaţii care participã la şedinţele comitetelor regionale de evaluare strategicã şi corelare. ART. 5 Categoriile de cheltuieli eligibile pentru prestarea de servicii sunt urmãtoarele: a) cheltuielile pentru efectuarea de studii, în concordanţã cu obiectivele POR; b) cheltuielile pentru consultanţã şi expertiza tehnicã, financiarã, contabilã, fiscalã şi juridicã; c) cheltuielile privind achiziţionarea serviciilor de audit; d) cheltuielile de informare şi publicitate pentru proiect, care rezultã din obligaţiile Autoritãţii de management şi organismelor intermediare, în calitate de beneficiar; e) cheltuielile efectuate pentru organizarea de seminarii, conferinţe, sesiuni de informare, organizarea comitetelor de evaluare şi selecţie, a comitetelor de monitorizare, reuniuni de lucru; f) cheltuielile de informare şi publicitate aferente POR, efectuate în cadrul domeniului major de intervenţie prevãzut la art. 1 lit. b), altele decât cele prevãzute la lit. e): cheltuielile pentru difuzarea spoturilor publicitare radio şi TV, producţia de spoturi radio şi TV, publicitatea prin intermediul presei scrise, panotaj, pagini web, tipãrirea, multiplicarea, producţia si distribuţia de materiale promoţionale; g) cheltuielile efectuate cu traduceri şi interpretariat; h) cheltuielile pentru servicii informatice şi de comunicaţii: întreţinere şi reparare echipamente informatice, de comunicaţii şi periferice de calcul; întreţinere, actualizare şi dezvoltare aplicaţii informatice; i) cheltuielile pentru recrutarea şi selecţia personalului pentru organismul intermediar din cadrul agenţiilor de dezvoltare regionalã, organismul intermediar din cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale şi Autoritatea de management; j) cheltuielile pentru instruirea personalului implicat în gestionarea POR şi pentru instruirea potenţialilor beneficiari ai POR, conform Strategiei de asistenţã tehnicã şi a planului de transfer al personalului în structurile implicate în gestionarea POR. ART. 6 (1) În categoria cheltuielilor eligibile pentru achiziţia de active fixe corporale se includ cheltuielile pentru achiziţia de mijloace de transport, aparaturã biroticã, mobilier, echipamente şi periferice de calcul. (2) Achiziţia de mijloace de transport este eligibilã în urmãtoarele condiţii: a) cheltuielile sunt acceptate doar în cazuri justificate şi aprobate de Autoritatea de management; b) valoarea cheltuielilor eligibile nu poate depãşi echivalentul în lei a 10.000 euro pentru fiecare autoturism achiziţionat; c) sunt respectate obligaţiile beneficiarului privind informarea şi publicitatea, cu respectarea prevederilor art. 8 din Regulamentul Comisiei nr. 1.828/2006 stabilind regulile pentru implementarea Regulamentului Consiliului nr. 1.083/2006 în care se stabilesc prevederile generale cu privire la Fondul European de Dezvoltare Regionalã, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi pentru implementarea Regulamentului nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului pentru Fondul European de Dezvoltare Regionalã; d) Autoritatea de management monitorizeazã utilizarea autoturismului achiziţionat pe tot parcursul implementãrii proiectului, asigurându-se de utilizarea acestuia în conformitate cu obiectivele proiectului. (3) În categoria cheltuielilor eligibile pentru achiziţia de active fixe necorporale se includ cheltuielile pentru achiziţia de aplicaţii informatice, brevete, licenţe, mãrci. (4) Cheltuielile pentru achiziţia obiectelor de inventar sunt eligibile. (5) Cheltuielile pentru achiziţia de publicaţii, cãrţi, reviste relevante pentru obiectul de activitate, în format tipãrit şi/sau electronic, abonamentele la publicaţii relevante pentru obiectul de activitate, cotizaţiile la asociaţii sunt eligibile. ART. 7 (1) În categoria cheltuielilor generale de administraţie se includ cheltuielile efectuate pentru închirierea sediului; plata utilitãţilor: energie termicã, energie electricã, apã, canalizare, salubritate, gaze naturale, telefon, fax, servicii poştale, curierat rapid şi internet; cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea materialelor şi serviciilor de întreţinere a sediului; cheltuielile pentru serviciile de întreţinere şi reparaţii echipamente şi autoturisme; cheltuielile de arhivare; cheltuieli cu personalul administrativ. (2) Cheltuielile generale de administraţie sunt eligibile dupã cum urmeazã: a) în limitã de maximum 20% din costurile eligibile rambursate ale proiectului pentru organismul intermediar din cadrul agenţiilor de dezvoltare regionalã şi din cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale efectuate în cadrul domeniului de intervenţie prevãzut la art. 1 lit. a); b) în limitã de maximum 5% din costurile eligibile rambursate ale proiectului pentru Autoritatea de management. (3) Metoda de calcul folositã pentru calculul pro ratei pentru decontarea cheltuielilor generale de administraţie se va stabili de cãtre Autoritatea de management şi se va ataşa în anexã la contractul de finanţare. ART. 8 Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul dezvoltãrii, lucrãrilor publice şi locuinţelor, Laszlo Borbely, secretar de stat
p. Ministrul economiei şi finanţelor, Eugen Teodorovici, secretar de stat
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email