Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Văzând Referatul de aprobare nr. N.B. 8.216/2014 al Serviciului medicină de urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, având în vedere art. 93 alin. (4) şi (4^1) şi prevederile art. 362 lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: ART. 1 (1) Se aprobă Normele tehnice de finanţare şi realizare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA), prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, în scopul îngrijirii cazurilor critice acute de traumatisme cranio-cerebro-faciale, vertebro-medulare, ale centurilor şi extremităţilor ale căror costuri nu pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări judeţene şi a municipiului Bucureşti. (2) Acţiunile prevăzute la alin. (1) se derulează de către spitalele regionale de urgenţă nominalizate în anexă şi se finanţează din fonduri asigurate din bugetul Ministerului Sănătăţii, de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale acestuia. ART. 2 Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi spitalele care derulează "Acţiunile prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute", indiferent de subordonare, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul sănătăţii, Francisk Iulian Chiriac, secretar de stat Bucureşti, 6 octombrie 2014. Nr. 1.143. ANEXĂ NORMELE TEHNICE de finanţare şi realizare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA) ART. 1 (1) Acţiunile prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA) sunt elaborate, derulate şi finanţate de către Ministerul Sănătăţii şi se realizează prin spitale regionale de urgenţă cu expertiză în tratamentul leziunilor traumatice acute cranio-faciale, vertebro-medulare, ale centurilor şi al extremităţilor, denumite în continuare spitale. (2) Comisia de ortopedie şi traumatologie, Comisia de neurochirurgie şi neurochirurgie pediatrică şi Comisia de chirurgie orală şi maxilo-facială sunt coordonatorii naţionali ai AP-TRAUMA, iar Serviciul medicină de urgenţă reprezintă structura centrală a Ministerului Sănătăţii responsabilă cu coordonarea acestor acţiuni. (3) Derularea şi monitorizarea AP-TRAUMA se realizează de către coordonatorii locali desemnaţi de către conducerea spitalelor prevăzute în anexa nr. 1, avizaţi de Comisia de TRAUMA a Ministerului Sănătăţii şi aprobaţi de către Ministerul Sănătăţii. ART. 2 Structura AP-TRAUMA şi lista unităţilor prin care se derulează acţiunile prioritare sunt prevăzute în anexa nr. 1. ART. 3 Spitalele care derulează AP-TRAUMA au obligaţia gestionării eficiente a mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidenţei contabile a cheltuielilor, pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, precum şi a organizării evidenţei nominale, pe bază de cod numeric personal, a beneficiarilor AP-TRAUMA. ART. 4 AP-TRAUMA se finanţează de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii de la titlurile bugetare 20 "Bunuri şi servicii" şi 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", prevăzute în Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice. ART. 5 (1) Pentru fondurile alocate la titlul 20 "Bunuri şi servicii" direcţiile de sănătate publică încheie contracte pentru derularea AP-TRAUMA, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, cu spitalele nominalizate din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi a autorităţilor administraţiei publice locale. (2) De la titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" se finanţează cheltuielile aferente activităţilor prevăzute în AP-TRAUMA desfăşurate de spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii. (3) Din fondurile alocate AP-TRAUMA, spitalele pot finanţa materiale sanitare necesare realizării activităţilor specifice. (4) Din fondurile alocate AP-TRAUMA, spitalele nu pot finanţa cheltuieli de natura utilităţilor sau a cheltuielilor de capital. (5) Finanţarea AP-TRAUMA din bugetul Ministerului Sănătăţii se face lunar, pe total titlu, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, însoţite de documentele justificative ale acestora, în raport cu: a) gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior; b) disponibilul din cont rămas neutilizat; c) indicatorii fizici realizaţi în perioada anterioară; d) bugetul aprobat cu această destinaţie. (6) Cererile de finanţare fundamentate ale ordonatorilor de credite, detaliate pe tipuri de cheltuieli - conform pct. VII din anexa nr. 1, se transmit spre avizare Serviciului medicină de urgenţă, pe suport hârtie şi, după caz, în format electronic la adresa trauma@ms.ro, până cel târziu în data de 5 a lunii pentru care se face finanţarea, conform machetelor prevăzute în anexa nr. 2. (7) Cererile de finanţare transmise de către ordonatorii de credite după termenul prevăzut la alin. (6) nu sunt avizate, iar sumele solicitate în cererea de finanţare se finanţează în luna următoare celei pentru care a fost transmisă solicitarea. (8) În urma evaluărilor trimestriale ale indicatorilor specifici şi în funcţie de realizarea obiectivelor şi activităţilor propuse se stabileşte şi modul de alocare a resurselor rămase neutilizate. ART. 6 Sumele alocate pentru AP-TRAUMA sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli ale direcţiilor de sănătate publică, respectiv ale spitalelor, se aprobă odată cu acestea şi se utilizează numai potrivit destinaţiilor stabilite. ART. 7 (1) În baza contractelor încheiate conform prevederilor art. 5 alin. (1), direcţiile de sănătate publică decontează cheltuieli de natura bunurilor contractate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-TRAUMA - conform pct. VII din anexa nr. 1. (2) Direcţiile de sănătate publică decontează contravaloarea bunurilor acordate - conform pct. VII din anexa nr. 1 - pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-TRAUMA, în limita sumelor disponibile cu această destinaţie, în ordine cronologică, în termen de până la 60 de zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative pentru bunurile achiziţionate conform contractelor încheiate. ART. 8 (1) Spitalele care derulează AP-TRAUMA au obligaţia de a asigura tratamentul optim al acestor pacienţi în maximum 48 de ore de la diagnosticarea leziunii traumatice, cu excepţia cazurilor în care efectuarea intervenţiei chirurgicale necesită temporizare din motive medicale obiective. (2) În situaţia în care pacienţii eligibili pentru acţiunile prioritare nu sunt trataţi în intervalul de timp menţionat, cheltuielile aferente tratamentului nu vor putea fi decontate din AP-TRAUMA ART. 9 (1) Ministerul Sănătăţii, în calitatea sa de unitate de achiziţii publice centralizată, desemnată în condiţiile legii, efectuează, la nivel naţional, achiziţii centralizate de materiale sanitare pentru derularea AP-TRAUMA. (2) Ca urmare a finalizării procedurilor de achiziţie organizate de Ministerul Sănătăţii, contractele de furnizare de produse se încheie între furnizorii adjudecaţi şi Ministerul Sănătăţii sau spitalele care derulează AP-TRAUMA nominalizate în documentaţia de atribuire a achiziţiei, după caz. (3) Pentru realizarea obiectivelor şi activităţilor cuprinse în AP-TRAUMA pentru care Ministerul Sănătăţii nu organizează licitaţii naţionale, achiziţia bunurilor şi produselor specifice se realizează de către spitalele prin care se derulează AP-TRAUMA, cu respectarea legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice. ART. 10 În vederea realizării activităţilor AP-TRAUMA, structurile de specialitate din Ministerul Sănătăţii au următoarele atribuţii: 1. Serviciul medicină de urgenţă: a) evaluează şi fundamentează anual necesarul de resurse financiare în raport cu obiectivele şi activităţile propuse pentru AP-TRAUMA pe baza indicatorilor realizaţi în anul precedent şi propune spre aprobare ministrului sănătăţii alocarea fondurilor AP-TRAUMA, precum şi repartiţia fondurilor spitale, pe baza propunerilor formulate de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică sau Comisia de TRAUMA a Ministerului Sănătăţii, după caz; b) elaborează structura AP-TRAUMA, în colaborare cu direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, pe baza propunerilor coordonatorilor şi ale Comisiei de TRAUMA a Ministerului Sănătăţii; c) evaluează trimestrial şi anual realizarea obiectivelor AP-TRAUMA şi face propuneri pentru îmbunătăţirea acestora în scopul îndeplinirii obiectivelor aprobate; d) comunică direcţiilor de sănătate publică şi spitalelor care derulează AP-TRAUMA sumele repartizate, precum şi activităţile pentru care se utilizează; e) avizează solicitările de finanţare lunară ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi ale celorlalte instituţii care derulează AP-TRAUMA, realizează centralizarea acestora şi o înaintează către Direcţia generală buget şi contabilitate pentru întocmirea cererilor de deschideri de credite; f) monitorizează şi analizează trimestrial, anual şi ori de câte ori este necesar realizarea indicatorilor specifici AP-TRAUMA, evaluează gradul de îndeplinire a obiectivelor şi dispune măsurile ce se impun în situaţia unor disfuncţionalităţi în utilizarea fondurilor aferente, după caz; g) comunică Unităţii de achiziţii centralizate necesităţile şi priorităţile în domeniul AP-TRAUMA în vederea întocmirii de către aceasta a programului anual al achiziţiilor publice, în condiţiile legii. 2. Direcţia generală buget şi contabilitate: a) elaborează proiectul bugetului Ministerului Sănătăţii în care sunt cuprinse sumele aferente AP-TRAUMA, pe baza propunerilor şi fundamentărilor prezentate de Serviciul medicină de urgenţă din Ministerul Sănătăţii; b) comunică Serviciului medicină de urgenţă, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la aprobare, fondurile bugetare aprobate, pe surse de finanţare şi titluri bugetare, în vederea repartizării acestora; c) elaborează şi supune spre aprobare ordonatorului principal de credite filele de buget, pe surse de finanţare, titluri bugetare şi articole de cheltuieli, şi le comunică unităţilor care derulează AP-TRAUMA; d) primeşte lunar solicitările de finanţare ale unităţilor care derulează AP-TRAUMA, centralizate de Serviciul medicină de urgenţă, verifică încadrarea în disponibilul de credite bugetare şi avizează referatul privind finanţarea lunară a AP-TRAUMA; e) efectuează deschiderile de credite bugetare necesare pentru finanţarea AP-TRAUMA; f) analizează trimestrial modul de execuţie a bugetului aprobat pentru AP-TRAUMA, în colaborare cu Serviciul medicină de urgenţă; g) efectuează repartizarea creditelor bugetare aprobate, precum şi modificarea acestora pe titluri bugetare şi articole de cheltuieli prin virări de credite, la propunerea Serviciul medicină de urgenţă; h) organizează şi conduce înregistrarea în evidenţele analitice a materialelor sanitare achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi transferate direcţiilor de sănătate publică pentru derularea AP-TRAUMA şi, în cadrul acestora, pe fiecare tip de produse; i) asigură evidenţierea distinctă a decontărilor privind produsele achiziţionate în cadrul AP-TRAUMA pe fiecare direcţie de sănătate publică. 3. Direcţia achiziţii centralizate, patrimoniu şi infrastructuri sanitare: a) elaborează programul anual de achiziţii publice pentru materiale sanitare şi dispozitive aferente AP-TRAUMA pentru care achiziţiile publice se desfăşoară centralizat, pe baza necesităţilor comunicate de către Serviciul medicină de urgenţă; b) coordonează activităţile de elaborare a documentaţiei de atribuire ori, în cazul organizării unui concurs de soluţii, a documentaţiei de concurs; c) îndeplineşte obligaţiile referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute de legislaţia în vigoare; d) aplică şi finalizează procedurile de atribuire prin încheierea contractului de achiziţie publică sau a acordului-cadru, pentru achiziţiile organizate de Ministerul Sănătăţii necesare realizării AP-TRAUMA; e) avizează din punct de vedere cantitativ contractele subsecvente încheiate de unităţile sanitare, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, aprobată cu completări prin Legea nr. 184/2013, cu modificările ulterioare; f) asigură constituirea şi păstrarea dosarului de achiziţie publică. ART. 11 Comisia de ortopedie şi traumatologie, Comisia de neurochirurgie şi neurochirurgie pediatrică, Comisia de chirurgie orală şi maxilo-facială sunt coordonatorii naţionali ai AP-TRAUMA şi au următoarele obligaţii în vederea derulării şi monitorizării AP-TRAUMA: a) formulează propuneri cu privire la strategia, organizarea şi desfăşurarea anuală a AP-TRAUMA, pe care le înaintează Serviciului medicină de urgenţă până cel târziu la data de 15 iulie a anului curent pentru anul următor; b) formulează anual propuneri cu privire la structura AP-TRAUMA, pe care le înaintează Serviciului medicină de urgenţă până cel târziu la data de 15 iulie a anului curent pentru anul următor; c) fundamentează necesarul de resurse pentru AP-TRAUMA şi îl înaintează Serviciului medicină de urgenţă până la data de 15 iulie a anului curent pentru anul următor; d) formulează propuneri cu privire la repartiţia fondurilor pe judeţe şi spitale, la solicitarea Serviciului medicină de urgenţă, după caz; e) realizează analiza trimestrială şi anuală a indicatorilor prevăzuţi în cadrul AP-TRAUMA, centralizaţi la nivel naţional, şi o transmite Serviciului medicină de urgenţă; f) informează Serviciul medicină de urgenţă asupra problemelor şi disfuncţionalităţilor întâmpinate în derularea AP-TRAUMA şi formulează propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a acestora. ART. 12 Direcţiile de sănătate publică au următoarele obligaţii în vederea derulării şi monitorizării AP-TRAUMA: a) centralizează trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual indicatorii specifici AP-TRAUMA raportaţi de spitale în condiţiile prezentelor norme tehnice; b) transmit Serviciului medicină de urgenţă, trimestrial şi anual, în primele 20 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii prevăzuţi în cadrul AP-TRAUMA, centralizaţi în conformitate cu prevederile lit. a); c) monitorizează modul de derulare a AP-TRAUMA; d) verifică organizarea evidenţei nominale a beneficiarilor AP-TRAUMA, pe bază de cod numeric personal, de către unităţile de specialitate care derulează AP-TRAUMA, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; e) întocmesc un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii locali din spitalele care derulează AP-TRAUMA; f) transmit Serviciului medicină de urgenţă, până la sfârşitul lunii următoare celei încheierii trimestrului pentru care se face raportarea, raportul de activitate prevăzut la lit. e); g) raportul de activitate centralizat prevăzut la lit. e) cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul AP-TRAUMA, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentele norme tehnice, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a AP-TRAUMA; h) transmit Serviciului medicină de urgenţă, până la data de 15 iulie a anului curent, fundamentarea necesarului de resurse pentru anul următor. ART. 13 Spitalele care derulează AP-TRAUMA au următoarele obligaţii în vederea desfăşurării acestora: a) organizează evidenţa nominală a beneficiarilor AP-TRAUMA, pe bază de cod numeric personal, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; b) raportează direcţiilor de sănătate publică sau, după caz, Ministerului Sănătăţii - Serviciului medicină de urgenţă, în funcţie de subordonare, trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual, în primele 5 zile lucrătoare după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii specifici AP-TRAUMA, în condiţiile prezentelor norme tehnice; c) monitorizează modul de derulare a AP-TRAUMA; d) întocmesc un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii AP-TRAUMA; e) transmit direcţiei de sănătate publică sau, după caz, Serviciului medicină de urgenţă, în funcţie de subordonare, raportul de activitate prevăzut la lit. d), până la data de 15 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea; f) raportul de activitate centralizat prevăzut la lit. e) cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul AP-TRAUMA, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentele norme tehnice, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a AP-TRAUMA; g) asigură organizarea permanenţei activităţii de cardiologie intervenţională, conform reglementărilor legale, şi comunică lunar Compartimentului medicină de urgenţă numărul de medici care efectuează programul de gardă, inclusiv la domiciliu, datele de contact ale acestora şi programul de gardă nominal. În situaţia în care, din motive obiective, nu se poate asigura permanenţa activităţii de cardiologie intervenţională, trebuie să asigure respectarea prevederilor art. 8 alin. (2). ART. 14 Coordonatorii locali ai AP-TRAUMA, desemnaţi în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (3), au următoarele obligaţii cu privire la monitorizarea activităţilor cuprinse în cadrul acestora: a) organizează evidenţa nominală a beneficiarilor AP-TRAUMA, pe bază de cod numeric personal, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; b) raportează conducerii instituţiei, trimestrial şi anual, în primele 5 zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii specifici AP-TRAUMA, în condiţiile prezentelor norme tehnice; c) monitorizează modul de derulare a AP-TRAUMA pe care îl coordonează; d) monitorizează permanent consumul de materiale sanitare care se acordă în cadrul AP-TRAUMA; e) întocmesc un raport de activitate trimestrial, respectiv anual, pe care îl transmit conducerii instituţiei până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care raportează; raportul de activitate cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul AP-TRAUMA, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentele norme tehnice, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a AP-TRAUMA; f) informează permanent conducerea instituţiei cu privire la disfuncţionalităţile identificate în derularea AP-TRAUMA şi propune măsuri de soluţionare a acestora. ART. 15 Ordonatorii de credite secundari şi terţiari au următoarele obligaţii în realizarea AP-TRAUMA: a) utilizează fondurile în limita bugetului aprobat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea dispoziţiilor legale; b) gestionează eficient mijloacele materiale şi băneşti; c) organizează evidenţa contabilă a cheltuielilor pe surse de finanţare şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în prevederi, cât şi în execuţie; d) raportează indicatorii specifici prevăzuţi în AP-TRAUMA, în condiţiile prezentelor norme tehnice; e) transmit Serviciului medicină de urgenţă sau direcţiilor de sănătate publică, după caz, cererile de finanţare fundamentate, însoţite de documentele justificative, precum şi copiile codurilor de bare ale stenturilor implantate în luna precedentă celei în care se solicită finanţarea, în condiţiile prezentelor norme tehnice; f) desemnează prin act administrativ al conducătorului instituţiei publice câte un coordonator local pentru AP-TRAUMA, care are obligaţiile prevăzute la art. 14; g) completează fişele de post ale coordonatorilor desemnaţi cu atribuţiile corespunzătoare activităţilor prevăzute în cadrul AP-TRAUMA; h) organizează, prin directorul financiar contabil al spitalului şi instituţiei publice prin care se derulează AP-TRAUMA, evidenţele contabile, evidenţele tehnico-operative ale spitalului/instituţiei publice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; i) transmit structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii orice alte date referitoare la AP-TRAUMA pe care le derulează şi răspund de exactitatea şi realitatea datelor raportate; j) transmit trimestrial (cumulat de la începutul anului) Serviciului medicină de urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, în primele 20 de zile calendaristice ale lunii următoare trimestrului pentru care se face raportarea, execuţia bugetară a bugetului aprobat pentru AP-TRAUMA derulate conform anexei nr. 5; k) achiziţionează materiale sanitare cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice. ART. 16 Raportarea indicatorilor specifici AP-TRAUMA se realizează trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual, atât în format electronic la adresa trauma@ms.ro, cât şi pe suport hârtie, conform machetelor de raportare cuprinse în anexele nr. 4 şi 5. ART. 17 Costul mediu pe indicator fizic se calculează ca raport între cheltuielile efective şi indicatorii fizici realizaţi. În cazul în care au fost finanţate şi alte acţiuni pentru care nu au fost stabiliţi indicatori fizici, acestea vor fi evidenţiate distinct, indicându-se cheltuiala pe fiecare acţiune. ART. 18 Monitorizarea activităţilor cuprinse în AP-TRAUMA se referă la: a) modul de realizare şi de raportare a indicatorilor prevăzuţi în prezentele norme tehnice; b) încadrarea în bugetul aprobat; c) respectarea destinaţiilor stabilite pentru fondurile alocate spitalelor care derulează AP-TRAUMA; d) urmărirea respectării de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite prin prezentele norme tehnice referitoare la derularea AP-TRAUMA; e) identificarea unor posibile disfuncţionalităţi în derularea AP-TRAUMA. ART. 19 Anexele nr. 1, 2, 3, 4 şi 5 fac parte integrantă din prezentele norme tehnice. ANEXA 1 ───────la normele tehnice────────────────── STRUCTURA AP-TRAUMA I. Activităţi: - tratamentul leziunilor traumatice acute neuro-craniene şi/sau viscro-craniene, vertebro-medulare şi ale membrelor sau centurilor care necesită implanturi aloplastice pentru restabilirea anatomo-funcţională a regiunii sau segmentului/segmentelor interesate în primele 48 de ore de la producerea (diagnosticarea) leziunilor. II. Criterii de eligibilitate: - bolnavi cu leziuni traumatice acute cranio-cerebrale pentru a căror refacere anatomico-funcţională este necesară utilizarea de materiale implantabile temporare sau permanente: - fracturi craniene complexe intruzive sau extruzive; - leziuni extinse ale durei mater; - hipertensiune intracraniană intratabilă conservativ; - bolnavi cu leziuni traumatice cranio-maxilo-faciale pentru a căror refacere anatomico-funcţională este necesară utilizarea de materiale implantabile temporare sau permanente: - fracturi cranio-maxilo-faciale simple sau complexe; - fracturi ale sinusului frontal şi ale calotei craniene; - fracturi ale complexului nazo-orbito-etmoidal; - fracturi ale orbitei; - fracturi ale complexului orbito-zigomatic; - fracturi ale masivului facial; - fracturi ale mandibulei; - leziuni vertebro-medulare pentru a căror refacere anatomico-funcţională este necesară utilizarea de materiale implantabile temporare sau permanente: - fracturi instabile ale coloanei vertebrale cu interesare uni- sau multisegmentară; - fracturi ale corpului vertebral cu interesarea a cel puţin 50% din înălţimea corpului vertebral; - fracturi cu interesare durală mielo-radiculară; - leziuni traumatice la nivelul centurilor şi/sau membrelor pentru a căror refacere este necesară utilizarea de materiale implantabile temporare sau permanente: - fracturi cu deplasare ale oaselor centurilor şi membrelor, deschise sau închise, care necesită reducere şi fixare chirurgicală cu dispozitive de osteosinteză internă sau fixare externă; - leziuni (rupturi) traumatice acute musculo-tendinoase sau ligamentare consecutive traumatismelor directe, entorselor grave sau luxaţiilor; - leziuni traumatice acute ale cartilajului articular sau structurilor articulare interne cu indicaţie de reparare în urgenţă; - leziuni traumatice osteoarticulare acute soldate cu pierdere importantă de substanţa osoasă, cartilaginoasă sau de părţi moi (tendon, ligament). III. Indicatori de evaluare: 1. Indicatori fizici: - numărul de pacienţi cu leziuni cranio-cerebrale care necesită implanturi aloplastice permanente sau temporare/an; - numărul de pacienţi cu leziuni cranio-maxilo-faciale care necesită implanturi aloplastice permanente sau temporare/an; - numărul de pacienţi cu leziuni vertebro-medulare care necesită implanturi aloplastice de coloană uni- sau multisegmentare; - numărul de pacienţi cu leziuni ale centurilor sau membrelor care necesită implanturi aloplastice permanente sau temporare/an; 2. Indicatori de eficienţă: - cost mediu/pacient tratat. IV. Criterii de eligibilitate pentru unităţile care derulează AP-TRAUMA şi nominalizarea unităţilor: Criterii de eligibilitate a unităţilor care derulează AP-TRAUMA a) sistem de gardă dedicată pentru tratamentul leziunilor traumatice acute neuro-craniene şi/sau viscero-craniene, vertebro-medulare şi ale membrelor şi centurilor; b) experienţă de cel puţin 300 de proceduri cranio-maxilo-facială/an, 300 leziuni neurochirurgicale/an, cel puţin 1.000 de leziuni ortopedice/an; c) dotarea existentă; d) prezenţa personalului calificat (cel puţin 2 medici, o asistentă şi o infirmieră disponibile pe tot parcursul programului gărzii dedicate). V. Repartiţia fondurilor pentru unităţile sanitare care derulează AP-TRAUMA se propune de către Comisia de TRAUMA a Ministerului Sănătăţii şi se aprobă de către Ministerul Sănătăţii. VI. Unităţile sanitare care derulează AP-TRAUMA sunt următoarele:
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Unităţi care derulează AP-TRAUMA - Traumatologie cranio-cerebrală şi │
│ vertebro-medulară │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" Bucureşti │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Unităţi care derulează AP-TRAUMA - Traumatologie cranio-maxilo-facială │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu" │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Unităţi care derulează AP-TRAUMA - Traumatismele centurilor şi extremităţilor │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "M. S. Curie" Bucureşti │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi T.B.C. Osteoarticular │
│"Foişor" Bucureşti │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria" Iaşi │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" Bucureşti │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
VII. Lista materialelor sanitare de care beneficiază bolnavii prin AP-TRAUMA: 1. NEUROCHIRURGIE Traumatologie cranio-cerebrală: - meşă cranioplastie titanium 9/9 cm; - meşă cranioplasie titanium 12/12 cm; - şuruburi fixare meşă titanium (10 buc./meşă); - craniofix; - ciment acrilic cranioplastie; - kit măsurare presiune intracraniană cu electrod intraparenchimatos; - kit măsurare presiune intracraniană cu drenaj ventricular extern; - dura mater artificială; - kit glue tissular; - lamă craniotom; - dura guard; - burghiu diametru 1,35 mm, parte activă 5 mm, lungime totală 50 mm; - burghiu diametru 1,35 mm, parte activă 6 mm, lungime totală 50 mm; - burghiu diametru 1,4 mm, parte activă 12 mm, lungime totală 54 mm. Traumatologie vertebro-medulară: - şuruburi fixare transpediculară (cervical, dorsal, lombar) traumă; - bare fixare traumă; - şuruburi canulate fixare odontoidă; - plăcuţe abord anterior coloană cervicală; - şuruburi fixare plăcuţă; - cârlige fixare translaminară; - sistem fixare occipito-cervicală; - sistem fixare posterioară C1-C2; - crosslink; - dispozitiv fixare posterioară cervico-dorsală; - cage vertebral; - cross-link; - kit vertebroplastie; - kit kifoplastie; - ciment acrilic vertebroplastie; - trocare fixare transpediculară. 2. CHIRURGIE CRANIO-MAXILO-FACIALĂ Modul mid-face 1.7 Şuruburi: - şurub aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 3 mm; - şurub aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 5 mm; - şurub aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 7 mm; - şurub aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 9 mm; - şurub emergency aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 5 mm; - şurub emergency aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 7 mm; - şurub emergency aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 9 mm. Plăcuţe: - plăcuţă aliaj titan profil 0,6 mm 4 găuri, dreapta punte scurtă; - plăcuţă aliaj titan profil 0,6 mm 24 găuri; - plăcuţă aliaj titan profil 0,6 mm 4 găuri, curbă punte scurtă; - plăcuţă aliaj titan profil 0,6 mm 6 găuri, curbă punte scurtă; - plăcuţă aliaj titan profil 0,6 mm 10 găuri, curbă; - plăcuţă aliaj titan profil 0,6 mm 5 găuri, Y simplu, punte scurtă şi punte lungă; - plăcuţă aliaj titan profil 0,6 mm 7 găuri, Y dublu. Meşă: - meşă aliaj titan profil 0,3 mm, 90 x 90 mm, maleabilă. Burghie: - burghiu diametru 1,35 mm, parte activă 5 mm, lungime totală 50 mm; - burghiu diametru 1,35 mm, parte activă 6 mm, lungime totală 50 mm; - burghiu diametru 1,4 mm, parte activă 12 mm, lungime totală 54 mm. Meşă preformată orbită dreaptă, respectiv orbită stângă Modul 2.0 mini plating Şuruburi: - şurub aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 5 mm; - şurub aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 7 mm; - şurub aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 10 mm; - şurub aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 12 mm; - şurub aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 16 mm; - şurub aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 20 mm; - şurub emergency aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 6 mm; - şurub emergency aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 8 mm; - şurub emergency aliaj titan autofiletant cross pin dimensiune 12 mm. Plăcuţe: - plăcuţă aliaj titan profil 1,0 mm dreapta 4 găuri punte 4 mm; - plăcuţă aliaj titan profil 1,0 mm dreapta 4 găuri punte 8 mm; - plăcuţă aliaj titan profil 1,0 mm, L, 4 găuri punte 8 mm dreapta; - plăcuţă aliaj titan profil 1,0 mm, L, 4 găuri punte 8 mm stânga; - plăcuţă aliaj titan profil 1,0 mm, L, 5 găuri punte 8 mm dreapta; - plăcuţă aliaj titan profil 1,0 mm, L, 5 găuri punte 8 mm stânga; - plăcuţă aliaj titan profil 1,0 mm, Y simplu, 5 găuri punte 8 mm; - plăcuţă aliaj titan profil 1,0 mm, Y dublu, 6 găuri punte 8 mm; - plăcuţă aliaj titan profil 1,0 mm dreapta 16 găuri. Meşă: - meşă aliaj titan profil 0,6 mm 90 x 90 mm. Burghie: - burghiu diametru 1,5 mm, parte activă 5 mm, lungime totală 50 mm, 5 buc.; - burghiu diametru 1,5 mm, parte activă 8 mm, lungime totală 50 mm, 5 buc.; - burghiu diametru 1,5 mm, parte activă 20 mm, lungime totală 58 mm; - burghiu diametru 1,5 mm, parte activă 20 mm, lungime totală 107 mm. Pentru a folosi implanturile aloplastice permanente sau temporare sunt necesare kiturile de instrumentar specifice pentru fiecare modul în parte. Aceste kituri vor trebui achiziţionate împreună cu containerele pentru sterilizare specifice fiecărui modul. 3. ORTOPEDIE
┌─────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ 1.│Plăci metalice de osteosinteză de diverse mărimi şi forme adaptate │
│ │regiunilor anatomice, din oţel medical sau titan, simple ori DCP, LCP, │
│ │LC-DCP, LISS │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.│Şuruburi adaptate diverselor plăci, din oţel sau titan, de diferite │
│ │grosimi şi lungimi, simple ori blocate, autotarodante sau autofiletante,│
│ │pentru os cortical ori spongios │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3.│Tije intramedulare pentru osteosinteza oaselor lungi: humerus, femur, │
│ │tibie, cu posibilitate de blocare bilaterală cu şuruburi aferente, pline│
│ │sau canulate, din oţel medical ori titan, de diferite forme şi │
│ │dimensiuni, tije intramedulare elastice din oţel medical sau titan, de │
│ │diferite dimensiuni, tije intramedulare telescopice (pediatrie) │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4.│Sisteme de osteosinteză de tip DHS (Dynamic Hip Screw) + pediatric, DCS │
│ │(Dynamic Condylar Plate), PFN (Proximal Femoral Nail), GN (Gama Nail) + │
│ │pediatric, din titan sau oţel medical, de diferite dimensiuni şi cu │
│ │diferite variante │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5.│Şuruburi canulate de osteosinteză, din titan sau oţel medical, de │
│ │diferite grosimi, lungimi, pas al filetului şi dimensiune a filetului, │
│ │inclusiv şuruburi dublu-filetate de compactare de tip Herbert şuruburi │
│ │epifizioliză (pediatric) │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6.│Broşe de osteosinteza, din oţel medical, filetate distal sau nu, de │
│ │diferite grosimi şi lungimi │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7.│Fixatoare externe, mono sau dublu cadru, diverse tipuri adaptate │
│ │regiunilor anatomice, fixatoare Ilizarov, fixatoare hibride │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8.│Sârmă din oţel medical pentru osteosinteză │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9.│Substituenţi osoşi osteoconductivi şi osteoinductivi │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 10.│Substituenţi osteocartilaginoşi, membrane de acid hialuronic şi colagen,│
│ │substituenţi de ligamente sau tendoane │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11.│Ancore metalice sau biorezorbabile cu fire de reinserţie la nivel osos │
│ │în caz de rupturi musculare, tendinoase sau ligamentare, ancore de │
│ │sutură meniscală │
├─────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 12.│Fire de sutură High-Strength din polietilenă cu greutate moleculară │
│ │înaltă ultra-high molecular weight polyethylene (UHMWPE) │
└─────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 2 ────────la normele tehnice────────────────── Unitatea*) .............. Judeţul ............. Cererea de finanţare fundamentată pentru AP-TRAUMA pentru luna ....... Sursa de finanţare: ....................**) Nr. ....... din ........... Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea: A - Sume finanţate (cumulat de la 1 ianuarie, inclusiv luna curentă)***) B - Plăţi efectuate (cumulat de la 1 ianuarie până în ultima zi a lunii precedente celei pentru care se face solicitarea)***) C - Gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior D - Se acoperă din disponibil. E - Necesar de alimentat
┌─────────────┬─────────┬───┬───┬──────┬────────────────────────────────┬─────────────────────────────┐
│AP-TRAUMA │Prevedere│ A │ B │ C │ Disponibil │Sume necesare pentru │
│ │bugetară │ │ │ │ │ luna curentă │
│ │aprobată │ │ │ ├─────────────────┬──────────────┼─────────────┬───────┬───────┤
│ │pentru │ │ │ │Total disponibil │Se utilizează │Total necesar│ D │ E │
│ │anul ... │ │ │ │ din cont rămas │în luna pentru│ pentru luna │ │ │
│ │ │ │ │ │ neutilizat la │care se │ curentă, │ │ │
│ │ │ │ │ │data solicitării,│solicită │ din care: │ │ │
│ │ │ │ │ │ din care: │finanţarea. │ │ │ │
├───────────┬─┼─────────┼───┼───┼──────┼─────────────────┼──────────────┼─────────────┼───────┼───────┤
│ - │0│ 1 │ 2 │ 3 │4=3/2 │ 5 = 2 - 3 │ 6 │ 7 = 8 + 9 │ 8 = 6 │ 9 │
├───────────┼─┼─────────┼───┼───┼──────┼─────────────────┼──────────────┼─────────────┼───────┼───────┤
│TITLU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│CHELTUIELI │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼─┼─────────┼───┼───┼──────┼─────────────────┼──────────────┼─────────────┼───────┼───────┤
│****)......│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└───────────┴─┴─────────┴───┴───┴──────┴─────────────────┴──────────────┴─────────────┴───────┴───────┘
Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor raportate.
a) Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică
Numele şi prenumele ............ Directorul executiv adjunct economic
Semnătura ...................... Numele şi prenumele ................
Semnătura ..........................
b) În situaţia în care cererea se întocmeşte de către alte unităţi sanitare/instituţii care implementează AP-TRAUMA, aceasta se semnează de către conducerea instituţiei respective, precum şi de către persoana responsabilă cu AP-TRAUMA în unitatea respectivă. NOTE: 1. *) Unitatea este, după caz: a) direcţia de sănătate publică pentru AP-TRAUMA implementate de unităţile din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale sau a instituţiilor cu reţea sanitară proprie; b) spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii care implementează AP-TRAUMA. **) Se consemnează sursa de finanţare "buget de stat" sau "venituri proprii - accize", după caz. ***) Pentru anul 2014 se vor înscrie plăţile efectuate şi sumele finanţate cumulat de la 1 mai 2014. ****) Se consemnează titlul de cheltuieli: - "Bunuri şi servicii - AAPL" - pentru AP-TRAUMA implementate de unităţile sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale; - "Bunuri şi servicii - DSP" - pentru AP-TRAUMA implementate de direcţiile de sănătate publică şi instituţii publice din subordinea Ministerului Sănătăţii; - "Transferuri" - pentru programele naţionale de sănătate publică implementate de unităţile sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii. 2. Macheta se va completa distinct, pentru fiecare sursă de finanţare şi titlu de cheltuieli, cu încadrarea în bugetul aprobat. 3. Cererea de finanţare fundamentată se însoţeşte de cererea de finanţare detaliată pe tipuri de cheltuieli, prevăzută în anexa nr. 2a), şi borderoul centralizator, prevăzut în anexa nr. 2b). 4. Termenul maxim pentru transmiterea cererii de finanţare este data de 5 a lunii pentru care se solicită finanţarea. ANEXA 2a) Unitatea*) ............ Judeţul ............ Cererea de finanţare fundamentată pentru AP-TRAUMA pentru luna ........... Sursa de finanţare: ...........**) Nr. ..... din .................. TITLU CHELTUIELI ..............***)
┌───────────────────────────────────────────┬─────────────────────────┬───────────┬─────────┬──────────┐
│ - │ Natura cheltuielii │Nr. şi data│ Suma │Scadenţa │
│ │(obiectul plăţii, conform│ facturii │(mii lei)│de plată a│
│ │listei materialelor │ fiscale │ │ facturii │
│ │ sanitare de care │ │ │ │
│ │ beneficiază bolnavii │ │ │ │
│ │ prin AP-TRAUMA) │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼─────────────────────────┼───────────┼─────────┼──────────┤
│Total mii lei │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┴─────────────────────────┴───────────┴─────────┴──────────┤
│Furnizori neachitaţi din lunile anterioare - Total │
├───────────────────────────────────────────┬─────────────────────────┬───────────┬─────────┬──────────┤
│Factura │ │ │ │ │
│Factura │ │ │ │ │
│ .................. │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┴─────────────────────────┴───────────┴─────────┴──────────┤
│Furnizori neachitaţi din luna curentă - Total │
├───────────────────────────────────────────┬─────────────────────────┬───────────┬─────────┬──────────┤
│Factura │ │ │ │ │
│Factura │ │ │ │ │
│.................. │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┴─────────────────────────┴───────────┴─────────┴──────────┤
│Sume necesare pentru luna pentru care se solicită credite bugetare - Total │
├───────────────────────────────────────────┬─────────────────────────┬───────────┬─────────┬──────────┤
│Categoria de cheltuială conform │ │ │ │ │
│pct. VII din anexa nr. 1 la normele tehnice│ │ │ │ │
│................. │ │ │ │ │
│................. │ │ │ │ │
└───────────────────────────────────────────┴─────────────────────────┴───────────┴─────────┴──────────┘
Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor raportate. a) Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică
Numele şi prenumele ............ Directorul executiv adjunct economic
Semnătura ...................... Numele şi prenumele ................
Semnătura ..........................
b) În situaţia în care cererea se întocmeşte de către alte unităţi sanitare/instituţii care implementează AP-TRAUMA, aceasta se semnează de către conducerea instituţiei respective, precum şi de către persoana responsabilă cu AP-TRAUMA în unitatea respectivă. NOTE: 1. *) Unitatea este, după caz: a) direcţia de sănătate publică pentru AP-TRAUMA implementate de unităţile din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale sau a instituţiilor cu reţea sanitară proprie; b) spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii care implementează AP-TRAUMA. **) Se consemnează sursa de finanţare "buget de stat" sau "venituri proprii - accize", după caz. ***) Se consemnează titlul de cheltuieli: - "Bunuri şi servicii - AAPL" - pentru AP-TRAUMA implementate de unităţile sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale; - "Bunuri şi servicii - DSP" - pentru AP-TRAUMA implementate de direcţiile de sănătate publică şi instituţii publice din subordinea Ministerului Sănătăţii; - "Transferuri" - pentru programele naţionale de sănătate publică implementate de unităţile sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii. 2. Macheta se va completa distinct, pentru fiecare sursă de finanţare şi titlu de cheltuieli, cu încadrarea în bugetul aprobat. 3. Termenul maxim pentru transmiterea cererii de finanţare este data de 5 a lunii pentru care se solicită finanţarea. ANEXA 2b MACHETA pentru cererile de finanţare fundamentate ale ordonatorilor de credite Acţiuni prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute cranio-faciale, vertebro-medulare, ale centurilor şi extremităţilor Unitatea care derulează AP-TRAUMA .......................................... Borderou centralizator nr. ....../data ........... cuprinzând documentele justificative ale ordonatorului secundar/terţiar de credite care însoţesc cererile de finanţare fundamentate pentru luna ..................
┌─────┬─────────────────────────────────────────┬────────────┬───────────┬────────────────────┐
│Nr. │ Documentul │ Termenele │ Suma │Denumirea bunurilor/│
│crt. ├───────┬───────┬────────┬────────────────┤de plată a │solicitată │ serviciilor │
│ │Felul*)│ Seria │ Numărul│ Data emiterii │obligaţiilor│de finanţat│ achiziţionate │
│ │ │ │ │(ziua/luna/anul)│ │ │ │
├─────┼───────┼───────┼────────┼────────────────┼────────────┼───────────┼────────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
├─────┼───────┼───────┼────────┼────────────────┼────────────┼───────────┼────────────────────┤
│ 1 │ │ │ │ │ │ │ │
├─────┼───────┼───────┼────────┼────────────────┼────────────┼───────────┼────────────────────┤
│ 2 │ │ │ │ │ │ │ │
├─────┼───────┼───────┼────────┼────────────────┼────────────┼───────────┼────────────────────┤
│... │ │ │ │ │ │ │ │
│TOTAL│ │ │ │ │ │ │ │
└─────┴───────┴───────┴────────┴────────────────┴────────────┴───────────┴────────────────────┘
__________ *) Se va menţiona numele documentului în conformitate cu legislaţia privind documentele financiar-contabile, precum şi în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare (de exemplu, factura fiscală, statul de plată, angajamente legale etc.) Subsemnatul, .............., în calitate de persoană împuternicită de ordonatorul de credite, confirm pe propria răspundere că am realizat verificarea documentelor justificative menţionate în prezentul borderou centralizator şi, ca urmare a acestei verificări, confirm că sunt îndeplinite toate condiţiile de legalitate necesare în vederea vizării acestora pentru "BUN DE PLATĂ". Semnătura persoanei împuternicite
Ordonatorul de credite, Coordonatorul AP-TRAUMA,
........................... .............................
(numele în clar şi semnătura) (numele în clar şi semnătura)
ANEXA 3 ───────la normele tehnice────────────────── CONTRACT pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-TRAUMA nr. ..... din ............ I. Părţile contractante 1. Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ......../ Municipiului Bucureşti, cu sediul în municipiul/oraşul ......, str. ..... nr. ..., judeţul/sectorul ......, telefon ......, fax ......., reprezentată prin director executiv ........., şi 2. Unitatea sanitară ......, cu sediul în ......, str. ..... nr. ...., telefon ........, fax ......, reprezentată prin ......, având Actul de înfiinţare/organizare nr. ...., Autorizaţia sanitară de funcţionare nr. ......, Dovada de evaluare nr. ....., codul fiscal ........ şi contul nr. ......., deschis la Trezoreria Statului, sau contul nr. ........, deschis la Banca ..........., dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical, atât pentru furnizor, cât şi pentru personalul medico-sanitar angajat, valabilă pe toată durata contractului de furnizare servicii medicale spitaliceşti. II. Obiectul contractului ART. 1 Obiectul prezentului contract îl constituie desfăşurarea acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA), finanţat din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.143/2014 privind aprobarea Normelor tehnice de finanţare şi realizare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA). III. Durata contractului ART. 2 Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui până la data de ............................. ART. 3 Durata prezentului contract se poate prelungi, cu acordul părţilor. IV. Obligaţiile părţilor ART. 4 (1) Direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti are următoarele obligaţii: a) centralizează trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual indicatorii specifici AP-TRAUMA raportaţi de unităţile sanitare/instituţiile publice în condiţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.143/2014; b) transmite Compartimentului medicină de urgenţă, trimestrial şi anual, în primele 20 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii prevăzuţi în cadrul AP-TRAUMA, centralizaţi în conformitate cu prevederile lit. a); c) monitorizează modul de derulare al AP-TRAUMA; d) verifică organizarea evidenţei nominale a beneficiarilor AP-TRAUMA, pe baza codului numeric personal, de către unităţile de specialitate care derulează AP-TRAUMA, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; e) întocmeşte un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii din unităţile sanitare/instituţiile care derulează AP-TRAUMA; raportul de activitate centralizat cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul AP-TRAUMA, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.143/2014, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a AP-TRAUMA; f) transmite Compartimentului medicină de urgenţă, până la sfârşitul lunii următoare celei încheierii trimestrului pentru care se face raportarea, raportul de activitate prevăzut la lit. e); g) transmite Compartimentului medicină de urgenţă, până la data de 15 iulie a anului curent, fundamentarea necesarului de resurse pentru anul următor. (2) Obligaţiile direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti prevăzute la alin. (1) se realizează prin structurile organizatorice ale acestora, stabilite potrivit legii. ART. 5 (1) Pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-TRAUMA din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, unităţile sanitare au următoarele obligaţii: a) să asigure buna desfăşurare a activităţilor prevăzute în cadrul AP-TRAUMA, în concordanţă cu actele normative în vigoare; b) să se asigure că serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract se încadrează din punctul de vedere al calităţii în normele privind calitatea asistenţei medicale, elaborate în condiţiile legii; c) să asigure tratamentul adecvat şi recomandarea dispozitivelor medicale conform reglementărilor în vigoare; d) să utilizeze fondurile primite pentru AP-TRAUMA, potrivit destinaţiei acestora; e) să dispună măsuri pentru gestionarea eficientă a mijloacelor materiale şi băneşti; f) să organizeze şi să conducă, prin directorul financiar contabil, evidenţele tehnico-operative, precum şi evidenţele contabile ale cheltuielilor pentru AP-TRAUMA şi pe paragrafele şi subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât şi în execuţie; g) să efectueze, în condiţiile legii, achiziţia bunurilor necesare pentru realizarea obiectivelor şi activităţilor cuprinse în AP-TRAUMA; h) să organizeze evidenţa beneficiarilor AP-TRAUMA prin înregistrarea la nivel de pacient, în format electronic, a următorului set minim de date: codul numeric personal, diagnosticul specific concordant cu AP-TRAUMA, medicul curant (cod parafă), bunurile acordate, cantitatea şi valoarea de decontat, conform schemei terapeutice prescrise, cu respectarea protocoalelor; i) să dispună măsuri pentru respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; j) să deţină autorizaţie pentru prelucrarea datelor cu caracter personal privind starea AP-TRAUMA, emisă, în condiţiile legii, de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal; k) să transmită direcţiei de sănătate publică, atât în format electronic, cât şi pe suport hârtie, raportările lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale privind sumele utilizate pentru AP-TRAUMA, precum şi indicatorii realizaţi, răspunzând de exactitatea şi realitatea atât a datelor raportate pentru justificarea plăţii contravalorii facturii pentru bunurile acordate în cadrul AP-TRAUMA în luna precedentă, cât şi a indicatorilor raportaţi; l) să cuprindă sumele contractate pentru AP-TRAUMA în bugetul de venituri şi cheltuieli şi să îl aprobe odată cu acesta, în condiţiile legii; m) să transmită direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti orice alte date referitoare la AP-TRAUMA şi să răspundă de exactitatea şi realitatea datelor raportate; n) să transmită trimestrial, până la data de 15 a lunii următoare încheierii trimestrului, direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti raportul de activitate întocmit de coordonatorul AP-TRAUMA din cadrul unităţii sanitare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; o) să înregistreze, să stocheze, să prelucreze şi să transmită informaţiile legate de AP-TRAUMA, conform prevederilor legale în vigoare; p) să dispună măsurile necesare în vederea asigurării realizării obiectivelor AP-TRAUMA; q) să raporteze corect şi la timp datele către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti; r) să transmită direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti raportări lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea, cuprinzând indicatorii fizici şi de eficienţă, precum şi valoarea bunurilor acordate în cadrul AP-TRAUMA în perioada pentru care se face raportarea; s) să asigure publicarea pe site-ul propriu a bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a execuţiei bugetare înregistrate pe parcursul derulării AP-TRAUMA, detaliat; ş) să asigure organizarea permanenţei serviciului de gardă în unităţile în care se derulează programul AP-TRAUMA, conform reglementărilor legale, şi să comunice lunar Compartimentului medicină de urgenţă numărul de medici care efectuează programul de gardă, inclusiv la domiciliu, datele de contact ale acestora şi programul de gardă nominal; t) în situaţia în care, din motive obiective, nu se poate asigura permanenţa activităţii de gardă, să asigure respectarea prevederilor art. 8 alin. (2) din Normele tehnice de finanţare şi realizare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA), aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.143/2014. (2) Obligaţiile unităţilor sanitare prevăzute la alin. (1) se realizează prin structurile organizatorice ale acestora, precum şi prin personalul implicat în realizarea activităţii programelor naţionale AP-TRAUMA, în limitele competenţelor, potrivit legii. V. Valoarea contractului ART. 6 Valoarea contractului în anul ..... este de ........... lei. VI. Decontarea contravalorii bunurilor acordate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-TRAUMA ART. 7 (1) Decontarea contravalorii bunurilor acordate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-TRAUMA se realizează în limita sumelor disponibile cu această destinaţie, în ordine cronologică, în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative pentru bunurile realizate conform contractului încheiat. (2) În vederea decontării contravalorii bunurilor acordate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-TRAUMA, unitatea sanitară prezintă în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente următoarele documente: a) cererea justificativă, întocmită conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezentul contract; b) decontul pentru luna precedentă, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul contract; c) copiile facturilor reprezentând contravaloarea bunurilor - cele menţionate la pct. VII din anexa nr. 1 la normele tehnice - acordate în perioada pentru care se face raportarea; d) copiile codurilor de bare ale materialelor implantate în luna precedentă celei în care se solicită finanţarea; e) copii ale ordinelor de plată (cu viza trezoreriei) cu care s-a efectuat plata contravalorii facturilor pentru bunurile decontate în luna precedentă celei pentru care se solicită decontarea. (3) Cheltuielile angajate în cadrul prevederilor bugetare aprobate în anul precedent şi rămase neplătite până la data încheierii prezentului contract vor fi plătite în condiţiile prevăzute la alin. (1). ART. 8 Direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti analizează indicatorii prezentaţi din decont, precum şi gradul şi modul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior şi decontează, în limita sumei prevăzute în prezentul contract, în termenul şi condiţiile prevăzute la art. 7 alin. (1), sumele facturate de unitatea sanitară, pentru bunurile acordate, pentru luna precedentă. VII. Răspunderea contractuală ART. 9 (1) Managerul, inclusiv managerul interimar, răspunde de îndeplinirea obligaţiilor contractuale ale unităţii sanitare, aşa cum sunt prevăzute la art. 5. (2) Personalul implicat în realizarea activităţilor prevăzute în AP-TRAUMA are următoarele obligaţii: 1. coordonatorul AP-TRAUMA: a) răspunde de utilizarea fondurilor primite pentru derularea AP-TRAUMA, potrivit destinaţiei stabilite pentru acesta; b) răspunde de organizarea evidenţei beneficiarilor AP-TRAUMA, pe baza setului minim de date: codul numeric personal, diagnosticul specific concordant cu programul, medicul curant (cod parafă), bunurile acordate, cantitatea şi valoarea de decontat, conform schemei terapeutice prescrise, cu respectarea protocoalelor; c) dispune măsurile necesare aplicării metodologiei AP-TRAUMA, în vederea asigurării îndeplinirii obiectivelor prevăzute în acesta; d) răspunde de desfăşurarea activităţilor prevăzute în cadrul AP-TRAUMA, în conformitate cu prevederile în vigoare; e) răspunde de analiza, centralizarea şi raportarea la timp a datelor cu caracter medical către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, precum şi de realitatea şi exactitatea acestora; f) se asigură că produsele medicale furnizate în baza prezentului contract se încadrează din punctul de vedere al calităţii în normele privind calitatea produselor medicale, elaborate în condiţiile legii; g) răspunde de respectarea prevederilor legale referitoare la recomandarea dispozitivelor medicale şi la modul de acordare a tratamentului, în cadrul AP-TRAUMA; 2. contabilul-şef al unităţii sanitare: a) răspunde de modul de organizare a evidenţei tehnico-operative; b) răspunde de utilizarea sumelor alocate potrivit destinaţiilor aprobate, cu respectarea normelor legale în vigoare; c) răspunde de exactitatea şi realitatea datelor raportate, la termenele stabilite; d) asigură efectuarea plăţilor către furnizorii de bunuri contractate de unitatea sanitară pentru realizarea activităţilor prevăzute în AP-TRAUMA finanţat din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, în baza documentelor justificative legal întocmite; e) verifică documentele justificative prevăzute la art. 7 alin. (2) prezentate de unitatea sanitară în vederea decontării pentru activităţile prevăzute în AP-TRAUMA finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii; f) organizează şi conduce evidenţa contabilă a cheltuielilor pentru AP-TRAUMA, pe paragrafele şi subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în cadrul bugetului aprobat, cât şi în execuţia acestuia; g) răspunde de analiza, centralizarea şi raportarea la timp a datelor cu caracter financiar către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; h) are obligaţia să cuprindă sumele contractate pentru AP-TRAUMA în bugetul de venituri şi cheltuieli, pe care îl supune aprobării, în condiţiile legii. ART. 10 Direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti controlează trimestrial modul de utilizare a fondurilor alocate şi analizează indicatorii prezentaţi. ART. 11 Controlul prevăzut la art. 10 efectuat de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti va urmări, fără a se limita la acestea, următoarele: a) respectarea reglementărilor legale în vigoare; b) existenţa unor disfuncţionalităţi în derularea AP-TRAUMA; c) încadrarea în sumele contractate pe program; d) dacă fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinaţiilor stabilite; e) dacă au fost realizate obiectivele AP-TRAUMA; f) respectarea de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite; g) realitatea şi exactitatea datelor înregistrate şi raportate; h) stocurile de materiale sanitare specifice comparativ cu consumul mediu lunar. ART. 12 Neprezentarea de către unitatea sanitară a documentelor prevăzute în anexa nr. 2 la normele tehnice atrage amânarea decontării până la următoarea perioadă de raportare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. ART. 13 (1) În cazul în care direcţia de sănătate publică constată nerespectarea unei/unor obligaţii asumate de către unitatea sanitară de natură a prejudicia grav derularea contractului poate solicita încetarea acestuia. (2) Prevederile alin. (1) nu sunt de natură a înlătura obligaţiile anterioare deja scadente şi neonorate ale părţilor. VIII. Soluţionarea litigiilor ART. 14 Litigiile apărute pe perioada derulării contractului se soluţionează de părţi pe cale amiabilă. În situaţia în care părţile nu ajung la o înţelegere, acestea se pot adresa instanţelor judecătoreşti competente. IX. Clauze speciale ART. 15 Se pot încheia acte adiţionale la prezentul contract în situaţia în care, prin actele normative în materie care intră în vigoare ulterior datei la care s-a încheiat prezentul contract, au fost aprobate modificări în volumul, structura sau bugetul AP-TRAUMA, pe parcursul derulării acestuia. ART. 16 Dacă o clauză a acestui contract este declarată nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă cât mai bine cu putinţă spiritului contractului, în conformitate cu prevederile legale. Dacă pe durata derulării prezentului contract expiră termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare pentru toată durata de valabilitate a contractului. X. Forţa majoră ART. 17 Orice împrejurare de fapt independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării prezentului contract şi care împiedică executarea acestuia, este considerată forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forţă majoră, în sensul prezentei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, mari inundaţii, embargo. ART. 18 Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz. ART. 19 Dacă nu se procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea la termen. ART. 20 În cazul în care împrejurările care obligă la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluţiunea contractului. XI. Dispoziţii finale ART. 21 Orice modificare poate fi făcută numai cu acordul scris al ambelor părţi, prin act adiţional. ART. 22 În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător, prin act adiţional semnat de ambele părţi. ART. 23 Rezilierea contractului înainte de expirarea valabilităţii acestuia poate fi făcută numai cu acordul părţilor. Prezentul contract s-a încheiat astăzi, ................, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte, şi se completează conform normelor legale în vigoare.
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ......./ Unitatea sanitară
Municipiului Bucureşti ....................
Director executiv, Manager,
...................................... ....................
Director adjunct executiv economic, Director financiar-contabil,
..................................... ............................
Director medical,
.....................
Avizat Avizat
──────── ─────────
Biroul/Compartimentul juridic Biroul/Compartimentul juridic
................................. ..............................
ANEXA 1 ───────la contract───────────
Unitatea sanitară Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ......./
Spitalul ................ Municipiului Bucureşti
Nr. ........ din ........ Nr. .............. din ..........
Către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ......../Municipiului Bucureşti CERERE JUSTIFICATIVĂ în vederea decontării bunurilor acordate în luna .........../ anul ......... în cadrul AP-TRAUMA 1. Sold iniţial = ..................... mii lei 2. Suma decontată de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ......../Municipiului Bucureşti în luna precedentă = .............. mii lei 3. Suma achitată de spital furnizorilor pentru bunurile acordate în cadrul AP-TRAUMA în luna precedentă = ............ mii lei 4. Gradul de utilizare a sumelor decontate în cadrul AP-TRAUMA în luna precedentă rând 3/rând 1 + rând 2 * 100 = .... % 5. Suma rămasă neutilizată la finele lunii precedente (1 + 2 - 3) = ...................... mii lei 6. Suma necesar a fi decontată în luna în curs = ................. mii lei
Manager, Director financiar-contabil,
.................... ..................................
NOTĂ: a) Cererea justificativă întocmită de unitatea sanitară pentru luna curentă va fi însoţită de copia facturii emise de furnizor pentru bunurile achiziţionate în cadrul AP-TRAUMA în luna precedentă. b) Cererea justificativă se va întocmi distinct, în două exemplare, din care un exemplar se va depune la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ........../Municipiului Bucureşti în primele 5 zile lucrătoare ale lunii în curs pentru luna precedentă. ANEXA 2 ───────la contract────────────
Unitatea sanitară Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ......./
Spitalul ................ Municipiului Bucureşti
Nr. ........ din ........ Nr. .............. din ..........
Către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ........./Municipiului Bucureşti DECONT privind utilizarea sumelor alocate de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului .........../ Municipiului Bucureşti în luna ......../anul ..... pentru AP-TRAUMA 1. Număr de indicatori fizici realizaţi*): .................................... 2. Costul mediu/indicator fizic realizat**): ........................... lei 3. Sumele achitate furnizorilor de materiale sanitare specifice aprovizionate în luna ......./anul .....:..... lei 4. Nr. /Data şi suma achitată conform documentelor justificative (copii ale ordinelor de plată): 4.1. ................................ lei 4.2. ................................ lei 4.3. ................................ lei Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor.
Manager, Director financiar-contabil,
.................... ..................................
NOTĂ: a) Decontul se întocmeşte lunar. b) Decontul va fi însoţit de copia ordinelor de plată (cu viza trezoreriei) enumerate la pct. 4, de copia facturilor pentru materialele sanitare specifice, aprovizionate de spital, care fac obiectul plăţilor în luna pentru care se întocmeşte raportarea. c) Decontul lunar se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se depune la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ............../Municipiului Bucureşti în primele 5 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna precedentă.__________ *) Se vor menţiona distinct indicatorii fizici realizaţi prevăzuţi în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.143/2014 privind aprobarea Normelor tehnice de finanţare şi realizare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA). **) Costul mediu/indicator fizic se calculează ca raport între cheltuielile efective şi indicatorii fizici realizaţi; în cazul în care au fost finanţate şi alte acţiuni pentru care nu au fost stabiliţi indicatori fizici, acestea vor fi evidenţiate distinct, indicându-se cheltuiala pe fiecare acţiune. ANEXA 4 ───────la normele tehnice────────────────── Macheta de raportare a indicatorilor de evaluare (fizici şi de eficienţă) conform punctului III din anexa nr. 1 la normele tehnice UNITATEA ............................... Acţiuni prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute cranio-faciale, vertebro-medulare, ale centurilor şi extremităţilor RAPORTARE PENTRU TRIMESTRUL ......... Nr. ............ din ..............
┌───────────────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬────────────┬──────────┬────────────┬───────────┬─────────┬─────────┬──────┐
│ AP - TRAUMA │Prevedere│Finanţare │Indicatori│ Finanţare │Indicatori │Cheltuială│Cheltuială │Cost mediu │Plăţi │Plăţi │Suma │
│ │bugetară │primită în │fizici │primită de │fizici │efectivă │efectivă │realizat pe│efectuate│efectuate│rămasă│
│ │anuală │trimestrul │realizaţi │la începutul│realizaţi │realizată │realizată │fiecare │în tri- │cumulat │neuti-│
│ │(lei) │de raportat│în trimes-│ anului │cumulat de │în trimes-│cumulat de │indicator │mestrul │de la │lizată│
│ │ │ (lei) │trul de │ (lei) │la începutul│trul de │la începutul│ fizic │de rapor-│începutul│de la │
│ │ │ │raportat │ │anului │raportat │ anului │ (lei) │tat │ anului │înce- │
│ │ │ │ │ │ │ (lei) │ (lei) │ │ (lei) │ (lei) │putul │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │anului│
├───────────────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 = 8/6 │ 10 │ 11 │ 12 = │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 5-11 │
├─┬─────────────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────┤
│1│Numărul de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │pacienţi cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │leziuni │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │cranio- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │cerebrale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─┼─────────────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────┤
│2│Numărul de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │pacienţi cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │leziuni │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │vertebro- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │medulare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─┼─────────────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────┤
│3│Numărul de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │pacienţi cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │leziuni │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │cranio- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │maxilo- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │faciale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─┼─────────────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼─────────┼─────────┼──────┤
│4│Numărul de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │pacienţi cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │leziuni ale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │centurilor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │sau │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │membrelor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─┴─────────────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴────────────┴──────────┴────────────┴───────────┴─────────┴─────────┴──────┘
Managerul unităţii care derulează Directorul financiar-contabil Coordonatorul AP-TRAUMA,
AP-TRAUMA*), al unităţii sanitare*), ........................
................................. .............................
Directorul executiv al direcţiei de Directorul executiv adjunct
sănătate publică**), economic al direcţiei de
.................................. sănătate publică**),
...........................
_____________ *) Semnează raportările întocmite de unitatea sanitară pentru AP-TRAUMA derulate la nivelul acesteia, pe care le transmit direcţiei de sănătate publică. Pentru unităţile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, raportările vor fi transmise Compartimentului medicină de urgenţă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.143/2014 privind aprobarea Normelor tehnice de finanţare şi realizare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA). **) Semnează raportările centralizate la nivelul judeţului, pe care le transmit Compartimentului medicină de urgenţă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.143/2014. NOTĂ: Costul mediu/indicator fizic se calculează ca raport între cheltuielile efective şi indicatorii fizici realizaţi. În cazul în care au fost finanţate şi alte acţiuni pentru care nu au fost stabiliţi indicatori fizici, acestea vor fi evidenţiate distinct, indicându-se fiecare acţiune. Sumele care se găsesc în tabel se exprimă în lei. ANEXA 5 ───────la normele tehnice────────────────── Macheta de raportare a execuţiei bugetare pentru AP-TRAUMA conform punctului III din anexa nr. 1 la normele tehnice Acţiuni prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute cranio-faciale, vertebro-medulare, ale centurilor şi extremităţilor Unitatea care derulează AP-TRAUMA*)/Direcţia de sănătate publică**) ............................... Raportare pentru***)................................ Execuţia bugetară
Font 7*
┌──────┬──────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ │ Buget de stat │ Venituri proprii │
│crt. │Titlul bugetar├─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┼─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬────────────┤
│ │ │Prevedere│Finanţare│Finanţare│Plăţi │Plăţi │Prevedere│Finanţare│Finanţare│Plăţi │ Plăţi │
│ │ │bugetară │primită │primită │efectuate│efectuate│bugetară │primită │primită │efectuate│efectuate │
│ │ │anuală │în tri- │de la │în tri- │cumulat │ anuală │în tri- │de la │în tri- │cumulat de │
│ │ │(lei) │mestrul │începutul│mestrul │de la în-│ (lei) │mestrul │începutul│mestrul │la începutul│
│ │ │ │ de │ anului │de ra- │ceputul │ │ de │ anului │ de │ anului │
│ │ │ │raportat │ (lei) │portat │anului │ │raportat │ (lei) │raportat │ (lei) │
│ │ │ │ (lei) │ │ (lei) │ (lei) │ │ (lei) │ │ (lei) │ │
├──────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │
├──────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│ 1│Total, din │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │care: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│ 1.1│Bunuri şi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │servicii, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │din care: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│ 1.1.1│Bunuri şi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │servicii AAPL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│ 1.1.2│Bunuri şi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │servicii DSP │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────────┤
│ 1.2│Transferuri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└──────┴──────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴────────────┘
Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor raportate.
Managerul unităţii sanitare care Directorul financiar-contabil Coordonatorul local*),
derulează AP-TRAUMA*), al unităţii sanitare*), ........................
................................. .............................
Directorul executiv al direcţiei de Directorul executiv adjunct
sănătate publică**), economic al direcţiei de
.................................. sănătate publică**),
...........................
____________ *) Semnează raportările întocmite de unitatea sanitară pentru AP-TRAUMA derulate la nivelul acesteia, pe care le transmit direcţiei de sănătate publică. Pentru unităţile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, raportările vor fi transmise Compartimentului medicină de urgenţă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.143/2014 privind aprobarea Normelor tehnice de finanţare şi realizare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA). **) Semnează raportările centralizate la nivelul judeţului, pe care le transmit Compartimentului medicină de urgenţă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.143/2014. ***) Raportarea se întocmeşte trimestrial şi anual. _________