Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În vederea reglementării condiţiilor necesare pentru aplicarea efectivă a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul: - art. 24 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare; - art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: ART. I Ordinul ministrului finanţelor publice şi al ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri nr. 2.225/994/2009 pentru aprobarea Convenţiei privind implementarea programului "Prima casă" şi a Convenţiei de garantare şi pentru reglementarea unor măsuri necesare pentru aplicarea prevederilor art. 10 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 7 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 2^4 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 2^4. - (1) Pentru achiziţia sau construcţia unei locuinţe sau a unei noi locuinţe în cadrul programului «Prima casă» pot fi acordate exclusiv garanţii în condiţiile împărţirii proporţionale a riscurilor şi a pierderilor între statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, denumit în continuare MFP, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN, denumit în continuare FNGCIMM, şi Finanţator. (2) La cererea finanţatorilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, transmite trimestrial o informare privind stadiul procedurilor de valorificare a bunului care face obiectul contractului de garanţie, în cadrul procedurii de executare silită." 2. În anexa nr. 2, la articolul 4.1.3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: "(2) Comisionul de gestiune datorat pentru anul în care a fost aprobată repunerea în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare se calculează conform prevederilor art. 4.1.2. alin. (1), iar pentru anii următori (întregi) şi pentru ultima fracţiune de an, prevederile art. 4.1.2 alin. (2), respectiv (3) se aplică în mod corespunzător." 3. În anexa nr. 2, la articolul 4.1.5, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 4.1.5. - (1) Pentru întârzieri în plata comisionului de gestiune calculat potrivit prevederilor art. 4.1.2 alin. (2) şi (3), Finanţatorul datorează penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, aplicate la suma datorată. Pentru transformarea în lei a penalităţilor ce privesc garanţiile aferente finanţărilor în valută, se va utiliza cursul de schimb al BNR valabil la data de 31 decembrie a anului precedent celui de plată." 4. În anexa nr. 2, la articolul 5.11, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 5.11. - (1) Finanţatorul îşi exprimă acordul în numele şi în contul statului pentru preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei/locuinţei viitoare în cadrul programului de către: a) orice alte persoane fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, prin novaţie, sub condiţia menţinerii garanţiilor instituite prin lege asupra imobilului şi cu aprobarea FNGCIMM privind eligibilitatea beneficiarului care preia finanţarea garantată şi locuinţa; b) oricare dintre coproprietari, în vederea întregirii dreptului de proprietate ori măririi cotei-părţi din dreptul de proprietate; c) unul dintre soţi, ca efect al partajului, în condiţiile legii; d) soţul/soţia, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separaţiei de bunuri prin convenţia matrimonială; e) soţul/soţia, ca urmare a căsătoriei, dacă îndeplineşte criteriile de eligibilitate ale Programului. Soţul/Soţia poate prelua locuinţa în regimul comunităţii matrimoniale de bunuri sau o cotă-parte din locuinţa achiziţionată/construită în cadrul Programului. .................................................................. (3) Preluarea creditului de către un alt beneficiar în cadrul Programului, înainte sau după expirarea perioadei de 5 ani de interdicţie de înstrăinare a imobilului, se efectuează exclusiv la acelaşi Finanţator, va fi analizată potrivit condiţiilor în vigoare la data preluării şi se materializează într-un act adiţional la contractul de garantare." 5. În anexa nr. 2, la articolul 5.11, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (4)-(7), cu următorul cuprins: "(4) După expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare a locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul Programului, beneficiarul Programului, care are în derulare un credit acordat în cadrul Programului, poate să solicite acordul Finanţatorului şi al MFP, pentru înstrăinarea locuinţei achiziţionate ori construite în cadrul Programului. (5) În cazul în care cumpărătorul achită preţul locuinţei prin credit ipotecar/garantat în cadrul Programului, la solicitarea beneficiarului, Finanţatorul şi MFP îşi exprimă acordul pentru ridicarea temporară a interdicţiei de grevare, în vederea înscrierii unei noi ipoteci asupra imobilului, în condiţiile Programului sau în favoarea Finanţatorului care acordă creditul destinat achiziţionării locuinţei, după caz. (6) Acordul de înstrăinare şi, după caz, de ridicare temporară a interdicţiei de grevare se eliberează sub condiţia achitării integrale a creditului garantat. În cazul neîndeplinirii acestei condiţii, acordul se consideră desfiinţat cu efect retroactiv. (7) În cazul în care în perioada de valabilitate a garanţiei survine decesul beneficiarului, Finanţatorul şi moştenitorii beneficiarului vor conveni asupra continuării sau încetării contractului de garantare. În situaţia preluării finanţării garantate şi a locuinţei ca efect al acceptării succesiunii de către moştenitorii beneficiarului, la solicitarea Finanţatorului, se încheie un act adiţional la contractul de garantare privind preluarea creditului şi a garanţiei acordate de către moştenitorul/moştenitorii beneficiarului, indiferent de îndeplinirea sau neîndeplinirea de către acesta/aceştia din urmă a criteriilor de eligibilitate." 6. În anexa nr. 2, la articolul 6.3, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins: "c^1) să aprobe, sub aspectul eligibilităţii beneficiarului, preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei/cotelor-părţi din locuinţă/locuinţei viitoare în cadrul Programului de către orice alte persoane fizice/soţul/soţia, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate valabile la data preluării, sub condiţia menţinerii sarcinilor instituite prin lege asupra imobilului;". 7. În anexa nr. 2, la articolul 6.3, literele g), i), j) şi k) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "g) să comunice MFP şi Finanţatorului decizia cu privire la soluţionarea cererii de plată a garanţiei. În cazul respingerii cererii de plată a garanţiei, decizia privind respingerea cererii de plată va conţine menţiuni privind radierea dreptului de ipotecă legală de rangul I, a interdicţiei de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani şi a celei de grevare cu alte sarcini pe toată durata finanţării din cartea funciară a imobilului achiziţionat/construit din finanţarea garantată, corespunzător procentului de garantare acordate în numele şi în contul statului. În termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii deciziei, MFP va remite FNGCIMM acordul privind radierea din cartea funciară a ipotecii şi a interdicţiilor prevăzute de lege; .................................................................. i) să solicite MFP emiterea acordului privind radierea sarcinilor şi interdicţiilor din cartea funciară a imobilului achiziţionat/construit din finanţarea garantată la data rambursării integrale a finanţării garantate, la termen sau anticipată/la data lichidării creditului acordat iniţial în cadrul Programului, corespunzător procentului garanţiei acordate în numele şi în contul statului şi să transmită Finanţatorului decizia de radiere într-un exemplar original, împreună cu originalul acordului emis de MFP; j) să predea Finanţatorului decizia prevăzută la lit. g) privind respingerea cererii de plată a garanţiei şi acordul MFP privind radierea din cartea funciară a ipotecii şi a interdicţiilor prevăzute de lege; k) să emită în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii de la organele fiscale competente ale ANAF a confirmării privind scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM şi a exemplarului original al contractului de garantare o decizie privind repunerea beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de garantare şi să o comunice de îndată Finanţatorului şi MFP." 8. În anexa nr. 2, la articolul 7.1, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 7.1. - (1) Finanţatorul este îndreptăţit la executarea garanţiei numai dacă a transmis la FNGCIMM cererea de plată în cadrul perioadei de valabilitate a garanţiei, ulterior trecerii la restanţă a întregii finanţări garantate, după înregistrarea de către beneficiar a cel puţin 60 de zile calendaristice de restanţă la plata principalului. Cererea de plată va fi însoţită de următoarele documente justificative:". 9. În anexa nr. 2, la articolul 7.1 alineatul (1), literele d) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "d) extrasul contului curent şi extrasul contului de credit ale beneficiarului sau un document echivalent, aferente cel puţin ultimelor 6 luni de derulare a finanţării garantate, din care să reiasă fără echivoc serviciul datoriei înregistrat la plata principalului şi trecerea la restanţă a soldului finanţării garantate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; ................................................................... f) prima poliţă de asigurare, precum şi cea mai recentă poliţă de asigurare a locuinţei sau a lucrărilor de construcţii-montaj pentru imobilul cu destinaţia de locuinţă aflat în construcţie, după caz, prezentate de beneficiar, chiar dacă valabilitatea celei mai recente poliţe a expirat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul." 10. În anexa nr. 2, la articolul 7.2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 7.2. - (1) În termen de cel mult 85 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, FNGCIMM aprobă sau respinge cererea de plată." 11. În anexa nr. 2, la articolul 7.2, după alineatul (1^1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^2) şi (1^3), cu următorul cuprins: "(1^2) De la data înregistrării cererii de plată a garanţiei, FNGCIMM poate solicita Finanţatorului, letric, o singură dată, furnizarea de informaţii şi documente necesare pentru completarea/clarificarea documentaţiei transmise odată cu cererea de plată a garanţiei, în vederea soluţionării acesteia. (1^3) Informaţiile şi documentele prevăzute la alin. (1^2) se transmit de către Finanţator cu cel puţin 15 zile înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), se vor ataşa de FNGCIMM la documentaţia depusă odată cu cererea de plată şi vor fi luate în considerare la soluţionarea acesteia." 12. În anexa nr. 2, la articolul 7.2, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(4) Decizia referitoare la cererea de plată se comunică Finanţatorului şi MFP cel mai târziu în a 85-a zi de la data înregistrării cererii de plată la FNGCIMM. (5) Plata garanţiei se face de către MFP într-un cont unic al Finanţatorului, pe baza deciziei FNGCIMM de aprobare a cererii de plată, proporţional cu procentul de garantare, în termen de maximum 90 de zile de la data înregistrării cererii de plată la FNGCIMM." 13. În anexa nr. 2, la articolul 7.2, după alineatul (6) se introduc opt noi alineate, alineatele (7)-(14), cu următorul cuprins: "(7) După înregistrarea cererii de plată a garanţiei şi cel mai târziu până în penultima zi de efectuare a plăţii valorii de executare a garanţiei de către MFP, Finanţatorul poate solicita FNGCIMM retragerea cererii de plată a garanţiei, cu menţinerea condiţiilor iniţiale în care a fost acordată garanţia. (8) După efectuarea plăţii valorii de executare a garanţiei de către MFP către Finanţator, beneficiarii Programului pot solicita o singură dată finanţatorilor repunerea în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare, cu respectarea condiţiilor Programului şi cu menţinerea condiţiilor în care a fost acordată garanţia. În cazul garanţiilor acordate în favoarea finanţatorilor care aplică principiul împărţirii în mod egal a riscurilor şi pierderilor între Finanţator şi garant şi plătite înainte de aplicarea acestui principiu, după aprobarea repunerii, procentul de garantare este de 50% din soldul creditului repus în monitorizare, iar în cazul finanţatorilor care nu au optat pentru aplicarea acestui principiu, garanţia acoperă în procent de 100% soldul creditului repus în monitorizare. (9) În termen de 3 zile de la primirea de la beneficiarul Programului a solicitării de repunere în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare, Finanţatorul solicită ANAF ca, în termen de 5 zile, să îi comunice sumele rămase de plată din valoarea de executare a garanţiei, precum şi eventualele cheltuieli de executare silită generate de urmărirea bunului, analizează în baza reglementărilor interne capacitatea acestuia de a achita creditul rămas de rambursat şi dobânzile aferente şi, în termen de 60 de zile de la primirea solicitării beneficiarului, emite decizia de aprobare/respingere a repunerii. Repunerea este condiţionată de prezentarea de către beneficiar instituţiei de credit a dovezii plăţii cheltuielilor de executare silită. (10) În cazul aprobării repunerii, în termen de 5 zile, Finanţatorul restituie MFP sumele încasate reprezentând valoarea de executare a garanţiei. (11) Ulterior restituirii prevăzute la alin. (10), MFP solicită organelor fiscale competente ale ANAF încetarea executării silite pornite asupra beneficiarului pentru recuperarea valorii de executare a garanţiei repuse, anularea obligaţiilor fiscale accesorii calculate pentru valoarea de executare a garanţiei aferente Programului, după caz, scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM, precum şi restituirea contractului de garantare în original către FNGCIMM. (12) Sumele restituite de Finanţator sunt considerate o reîntregire a plăţilor efectuate reprezentând valoarea de executare a garanţiei. În situaţia în care sumele respective au fost achitate şi restituite în acelaşi an, restituirea se va face în contul MFP RO67TREZ23A541400550147X, iar, în cazul în care sumele au fost achitate într-un an şi restituite în anii următori, restituirea se va face în contul MFP RO94TREZ23A541400850103X. (13) În termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii de la organele fiscale competente ale ANAF a confirmării privind scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM şi a exemplarului original al contractului de garantare, după analiza documentelor justificative, FNGCIMM emite o decizie privind repunerea beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de garantare. (14) În cazul nerespectării clauzelor contractului de credit şi de garantare, după aprobarea repunerii de către Finanţator şi FNGCIMM, beneficiarul Programului datorează obligaţii fiscale accesorii de la data plăţii iniţiale a valorii de executare a garanţiei de către MFP pentru suma rămasă neachitată din contractul de credit şi de garantare." 14. În anexa nr. 2, articolul 9.2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 9.2. - Forţa majoră înlătură răspunderea părţii care o invocă. Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil." 15. În anexa nr. 2, anexa nr. 5 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1. 16. Titlul anexei nr. 3 se modifică după cum urmează: "CONVENŢIE de implementare a programului «Prima casă»" 17. În anexa nr. 3, la articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 1. - (1) Prezenta convenţie reglementează termenii şi condiţiile mandatului acordat FNGCIMM de către MFP, precum şi drepturile şi obligaţiile părţilor privind acordarea, monitorizarea, raportarea şi executarea garanţiilor şi promisiunilor de garantare rezultate din aplicarea programului «Prima casă», denumit în continuare Programul, pentru finanţările şi, respectiv, garanţiile şi promisiunile de garantare acordate din plafonul alocat/reutilizat/valoarea de reîntregire a plafonului, care intră/nu intră sub incidenţa împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între stat şi Finanţator conform opţiunii exprimate de Finanţator în condiţiile art. 1 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului «Prima casă», aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare." 18. În anexa nr. 3, la articolul 1, după alineatul (2^1) se introduce un nou alineat, alineatul (2^2), cu următorul cuprins: "(2^2) Potrivit Programului, FNGCIMM garantează, în numele şi în contul statului, creditele acordate persoanelor fizice care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (10^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pentru achiziţia sau construcţia unei noi locuinţe care se încadrează în oricare dintre categoriile prevăzute la art. 2 lit. a)-e) din Hotărârea Guvernului nr. 717/2009, cu modificările şi completările ulterioare." 19. În anexa nr. 3, la articolul 1, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Garanţiile prevăzute la alin. (2), (2^1) şi (2^2) pot fi acordate de FNGCIMM în limita plafoanelor anuale, care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, diferenţei rămase nealocate şi/sau neutilizate din plafonul aferent anului precedent, precum şi în limita valorii de reîntregire a plafonului anual." 20. În anexa nr. 3, la articolul 1, alineatul (4^1) se abrogă. 21. În anexa nr. 3, la articolul 2, literele a), b) şi d^1) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "a) propune Guvernului plafonul anual al garanţiilor care pot fi emise conform Programului; b) emite, la solicitarea FNGCIMM, acordul prealabil privind alocarea pe finanţatori sau realocarea, după caz, a plafoanelor anuale de garantare, precum şi acordul privind stabilirea valorii de reîntregire a plafoanelor anuale; ................................................................... d^1) aprobă preluarea finanţării garantate şi a locuinţei de către soţ/soţie ca urmare a căsătoriei/o persoană fizică ce îndeplineşte criteriile de eligibilitate în cadrul Programului. Preluarea se poate aproba în cazuri temeinic justificate, în scopul prevenirii executării garanţiilor de stat, pe baza cererii Finanţatorului;". 22. În anexa nr. 3, la articolul 2, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins: "g) solicită organelor fiscale competente ale ANAF încetarea executării silite pornite asupra beneficiarului pentru recuperarea valorii de executare a garanţiei repuse, anularea obligaţiilor fiscale accesorii calculate pentru valoarea de executare a garanţiei aferente Programului, după caz, scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM, precum şi restituirea contractului de garantare către FNGCIMM, în vederea repunerii beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare, cu respectarea condiţiilor programului şi cu menţinerea condiţiilor în care a fost acordată garanţia." 23. În anexa nr. 3, la articolul 3, literele a^1), b) şi p) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "a^1) să aprobe preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei achiziţionate/construite în cadrul Programului de către soţ/soţie ca urmare a căsătoriei/orice alte persoane fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate la data preluării, sub condiţia menţinerii garanţiilor instituite prin lege asupra imobilului; b) în situaţia prevăzută la art. 2 lit. b), să transmită MFP propuneri de alocare pro rata, pe finanţatori, a plafonului de garantare stabilit la art. 2 lit. a), să evalueze cel puţin o dată la 3 luni gradul de utilizare a acestor plafoane, efectuând eventuale realocări ale plafonului pe finanţatori şi să comunice MFP până la data de 15 martie a fiecărui an valoarea de reîntregire a plafoanelor pentru prima perioadă de referinţă cuprinsă între data implementării programului şi 31 decembrie 2015, respectiv valoarea de reîntregire a plafonului anual, pentru intervalul cuprins între data de 1 ianuarie şi 31 decembrie a fiecărui an; .................................................................. p) să ţină evidenţa beneficiarilor în cadrul Programului, pe categorii de garanţii, asigurându-se că un beneficiar contractează un singur credit în cadrul Programului, cu excepţia beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (10^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, care achiziţionează/construiesc o nouă locuinţă în cadrul Programului." 24. În anexa nr. 3, la articolul 3, după litera g) se introduce o nouă literă, litera g^1), cu următorul cuprins: "g^1) să emită decizia privind repunerea beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de garantare după primirea din partea organelor fiscale competente ale ANAF a contractului de garantare şi a confirmării privind scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM;". 25. În anexa nr. 3, articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 7. - Cererea de plată se aprobă de către FNGCIMM în condiţiile prevăzute în protocolul/convenţiile şi în contractele de garantare încheiate cu finanţatorii, precum şi în termenii şi condiţiile prevăzute în prezenta convenţie." 26. În anexa nr. 3, articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 8. - Plata valorii de executare a garanţiei se efectuează de către MFP în contul Finanţatorului, în lei sau în echivalent lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii. Plata se face în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data primirii de către FNGCIMM a acestor cereri." 27. În anexa nr. 3, la articolul 9, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 9. - (1) FNGCIMM transmite MFP deciziile de aprobare a cererilor de plată, în termen de maximum 85 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată de la Finanţator, vizate cu «bun de plată»." 28. În anexa nr. 3, după articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins: "Art. 9^1. - (1) După transmiterea cererii de plată şi/sau după aprobarea cererii de plată, cel mai târziu până în penultima zi de efectuare a plăţii valorii de executare a garanţiei de către MFP, Finanţatorul poate transmite FNGCIMM solicitarea de retragere a cererii de plată a garanţiei, cu menţinerea condiţiilor în care a fost acordată garanţia. (2) După efectuarea plăţii valorii de executare a garanţiei, la solicitarea Finanţatorului, FNGCIMM poate aproba o singură dată repunerea beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare, cu respectarea condiţiilor Programului şi cu menţinerea condiţiilor în care a fost acordată garanţia, cu respectarea prevederilor art. 18^1 alin. (2)-(8) din Normele de implementare a programului «Prima casă» pentru achiziţia sau construcţia de locuinţe aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 717/2009, cu modificările şi completările ulterioare." 29. În anexa nr. 3, la articolul 11, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Notificarea se întocmeşte pe formularul prevăzut în anexa nr. 7 şi se transmite beneficiarului prin orice mijloace care asigură dovada transmiterii." 30. În anexa nr. 3, la articolul 12, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: "c) încheierea de intabulare a ipotecii legale de rang I în favoarea statului român, prin MFP, în copie certificată, şi/sau extrasul de carte funciară din care să rezulte că ipoteca legală în favoarea statului român, reprezentat de MFP, are rangul I şi că au fost notate toate interdicţiile prevăzute de lege (exemplar original);". 31. În anexa nr. 3, la articolul 19, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 19. - (1) Comunicările referitoare la prezenta convenţie se vor face la adresele şi către persoanele care ocupă funcţiile menţionate în continuare: MFP - Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică - director general director general adjunct - back office FNGCIMM - Departamentul risc şi strategii - director coordonator ANAF - Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare - director general." 32. În anexa nr. 3, anexele nr. 1-7 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 2-8. 33. În anexa nr. 4, la articolul 4.1.3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: "(2) Comisionul de gestiune datorat pentru anul în care a fost aprobată repunerea în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare se calculează conform prevederilor art. 4.1.2. alin. (1), iar pentru anii următori (întregi) şi pentru ultima fracţiune de an, prevederile art. 4.1.2 alin. (2), respectiv (3) se aplică în mod corespunzător." 34. În anexa nr. 4, la articolul 4.1.5, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 4.1.5. - (1) Pentru întârzieri în plata comisionului de gestiune calculat potrivit prevederilor art. 4.1.2 alin. (2) şi (3), Finanţatorul datorează penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, aplicate la suma datorată. Pentru transformarea în lei a penalităţilor ce privesc garanţiile aferente finanţărilor în valută se va utiliza cursul de schimb al BNR valabil la data de 31 decembrie a anului precedent celui de plată." 35. În anexa nr. 4, la articolul 5.11, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 5.11. - (1) Finanţatorul îşi exprimă acordul în numele şi în contul statului pentru preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei/locuinţei viitoare în cadrul Programului de către: a) orice alte persoane fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, prin novaţie, sub condiţia menţinerii garanţiilor instituite prin lege asupra imobilului şi cu aprobarea FNGCIMM privind eligibilitatea beneficiarului care preia finanţarea garantată şi locuinţa; b) oricare dintre coproprietari, în vederea întregirii dreptului de proprietate ori măririi cotei-părţi din dreptul de proprietate; c) unul dintre soţi, ca efect al partajului, în condiţiile legii; d) soţul/soţia, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separaţiei de bunuri prin convenţia matrimonială; e) soţul/soţia, ca urmare a căsătoriei, dacă îndeplineşte criteriile de eligibilitate ale Programului. Soţul/soţia poate prelua locuinţa în regimul comunităţii matrimoniale de bunuri sau o cotă-parte din locuinţa achiziţionată/construită în cadrul Programului. ................................................................. (3) Preluarea creditului de către un alt beneficiar în cadrul Programului, înainte sau după expirarea perioadei de 5 ani de interdicţie de înstrăinare a imobilului, se efectuează exclusiv la acelaşi finanţator, va fi analizată potrivit condiţiilor în vigoare la data preluării şi se materializează într-un act adiţional la contractul de garantare." 36. În anexa nr. 4, la articolul 5.11, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (4)-(7), cu următorul cuprins: "(4) După expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare a locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul Programului, beneficiarul Programului, care are în derulare un credit acordat în cadrul Programului, poate să solicite acordul Finanţatorului şi al MFP, pentru înstrăinarea locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul Programului. (5) În cazul în care cumpărătorul achită preţul locuinţei prin credit ipotecar/garantat în cadrul Programului, la solicitarea beneficiarului, Finanţatorul şi MFP îşi exprimă acordul pentru ridicarea temporară a interdicţiei de grevare, în vederea înscrierii unei noi ipoteci asupra imobilului, în condiţiile Programului sau în favoarea Finanţatorului care acordă creditul destinat achiziţionării locuinţei, după caz. (6) Acordul de înstrăinare şi, după caz, de ridicare temporară a interdicţiei de grevare se eliberează sub condiţia achitării integrale a creditului garantat. În cazul neîndeplinirii acestei condiţii, acordul se consideră desfiinţat cu efect retroactiv. (7) În cazul în care în perioada de valabilitate a garanţiei survine decesul beneficiarului, finanţatorul şi moştenitorii beneficiarului vor conveni asupra continuării sau încetării contractului de garantare. În situaţia preluării finanţării garantate şi a locuinţei ca efect al acceptării succesiunii de către moştenitorii beneficiarului, la solicitarea Finanţatorului, se încheie un act adiţional la contractul de garantare privind preluarea creditului şi a garanţiei acordate de către moştenitorul/moştenitorii beneficiarului, indiferent de îndeplinirea sau neîndeplinirea de către acesta/aceştia din urmă a criteriilor de eligibilitate." 37. În anexa nr. 4, la articolul 6.3, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins: "c^1) să aprobe, sub aspectul eligibilităţii beneficiarului, preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei/cotelor-părţi din locuinţă/locuinţei viitoare în cadrul Programului de către orice alte persoane fizice/soţul/soţia, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate valabile la data preluării, sub condiţia menţinerii sarcinilor instituite prin lege asupra imobilului;". 38. În anexa nr. 4, la articolul 6.3, literele g) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "g) să comunice MFP şi Finanţatorului decizia cu privire la soluţionarea cererii de plată a garanţiei. În cazul respingerii cererii de plată a garanţiei în condiţiile prevăzute la art. 7.2 alin. (3) decizia privind respingerea cererii de plată va conţine menţiuni privind radierea dreptului de ipotecă legală de rangul I, a interdicţiei de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani şi a celei de grevare cu alte sarcini pe toată durata finanţării din cartea funciară a imobilului achiziţionat/construit din finanţarea garantată, corespunzător procentului de garantare acordate în numele şi în contul statului. În termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii deciziei, MFP va remite FNGCIMM acordul privind radierea din cartea funciară a ipotecii şi a interdicţiilor prevăzute de lege; h) să transmită la ANAF, în vederea executării silite a beneficiarului, următoarele documente: - notificarea beneficiarului şi dovada transmiterii către debitor, în original; - contractul de garantare, în original; - încheierea de intabulare a ipotecii legale de rang I în favoarea statului român, prin MFP, în copie certificată, şi/sau extrasul de carte funciară din care să rezulte că ipoteca legală în favoarea statului român, reprezentat de MFP, are rangul I şi că au fost notate toate interdicţiile prevăzute de lege (exemplar original);". 39. În anexa nr. 4, la articolul 6.3, după litera g) se introduce o nouă literă, litera g^1), cu următorul cuprins: "g^1) să solicite MFP emiterea acordului privind radierea sarcinilor şi interdicţiilor din cartea funciară a imobilului achiziţionat/construit din finanţarea garantată la data rambursării integrale a finanţării garantate, la termen sau anticipată/la data lichidării creditului acordat iniţial în cadrul Programului, corespunzător procentului de garantare acordate în numele şi în contul statului şi să transmită Finanţatorului decizia de radiere într-un exemplar original, împreună cu originalul acordului emis de MFP;". 40. În anexa nr. 4, la articolul 6.3, literele j) şi k) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "j) să predea Finanţatorului decizia prevăzută la lit. g) privind respingerea cererii de plată a garanţiei şi acordul MFP privind radierea din cartea funciară a ipotecii şi a interdicţiilor prevăzute de lege; k) să emită în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii de la organele fiscale competente ale ANAF a confirmării privind scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM şi a exemplarului original al contractului de garantare, o decizie privind repunerea beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de garantare şi să o comunice de îndată Finanţatorului şi MFP;". 41. În anexa nr. 4, la articolul 7.1, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 7.1. - (1) Finanţatorul este îndreptăţit la executarea garanţiei numai dacă a transmis la FNGCIMM cererea de plată în cadrul perioadei de valabilitate a garanţiei, ulterior trecerii la restanţă a întregii finanţări garantate, după înregistrarea de către beneficiar a cel puţin 60 de zile calendaristice de restanţă la plata principalului. Cererea de plată va fi însoţită de următoarele documente justificative:". 42. În anexa nr. 4, la articolul 7.1 alineatul (1), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins: "e) extrasul contului curent şi extrasul contului de credit ale beneficiarului sau un document echivalent, aferente cel puţin ultimelor 6 luni de derulare a finanţării garantate, din care să reiasă fără echivoc serviciul datoriei înregistrat la plata principalului şi trecerea la restanţă a soldului finanţării garantate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul;". 43. În anexa nr. 4, la articolul 7.1 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins: "i) prima poliţă de asigurare, precum şi cea mai recentă poliţă de asigurare a locuinţei sau a lucrărilor de construcţii-montaj pentru imobilul cu destinaţia de locuinţă aflat în construcţie, după caz, prezentate de beneficiar, chiar dacă valabilitatea celei mai recente poliţe a expirat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul." 44. În anexa nr. 4, la articolul 7.2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 7.2. - (1) În termen de cel mult 85 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, FNGCIMM aprobă sau respinge cererea de plată." 45. În anexa nr. 4, la articolul 7.2, după alineatul (1^2) se introduc două noi alineate, alineatele (1^3) şi (1^4), cu următorul cuprins: "(1^3) De la data înregistrării cererii de plată a garanţiei, FNGCIMM poate solicita Finanţatorului, letric, o singură dată, furnizarea de informaţii şi documente necesare pentru completarea/clarificarea documentaţiei transmise odată cu cererea de plată a garanţiei, în vederea soluţionării acesteia. (1^4) Informaţiile şi documentele prevăzute la alin. (1^3) se transmit de către Finanţator cu cel puţin 15 zile înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), se vor ataşa de FNGCIMM la documentaţia depusă odată cu cererea de plată şi vor fi luate în considerare la soluţionarea acesteia." 46. În anexa nr. 4, la articolul 7.2, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(4) Decizia referitoare la cererea de plată se comunică Finanţatorului şi MFP cel mai târziu în a 85-a zi de la data înregistrării cererii de plată la FNGCIMM. (5) Plata garanţiei se face de către MFP într-un cont unic al Finanţatorului, pe baza deciziei FNGCIMM de aprobare a cererii de plată, proporţional cu procentul de garantare, în termen de maximum 90 de zile de la data înregistrării cererii de plată la FNGCIMM." 47. În anexa nr. 4, la articolul 7.2, după alineatul (7) se introduc opt noi alineate, alineatele (8)-(15), cu următorul cuprins: "(8) După înregistrarea cererii de plată a garanţiei şi cel mai târziu până în penultima zi de efectuare a plăţii valorii de executare a garanţiei de către MFP, Finanţatorul poate solicita FNGCIMM retragerea cererii de plată a garanţiei, cu menţinerea condiţiilor iniţiale în care a fost acordată garanţia. (9) După efectuarea plăţii valorii de executare a garanţiei de către MFP către Finanţator, beneficiarii Programului pot solicita o singură dată finanţatorilor repunerea în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare, cu respectarea condiţiilor Programului şi cu menţinerea condiţiilor în care a fost acordată garanţia. În cazul garanţiilor acordate în favoarea finanţatorilor care aplică principiul împărţirii în mod egal a riscurilor şi pierderilor între Finanţator şi garant şi plătite înainte de aplicarea acestui principiu, după aprobarea repunerii, procentul de garantare este de 50% din soldul creditului repus în monitorizare, iar în cazul finanţatorilor care nu au optat pentru aplicarea acestui principiu, garanţia acoperă în procent de 100% soldul creditului repus în monitorizare. (10) În termen de 3 zile de la primirea de la beneficiarul Programului a solicitării de repunere în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare, Finanţatorul solicită ANAF ca, în termen de 5 zile, să îi comunice sumele rămase de plată din valoarea de executare a garanţiei, precum şi eventualele cheltuieli de executare silită generate de urmărirea bunului, analizează în baza reglementărilor interne capacitatea acestuia de a achita creditul rămas de rambursat şi dobânzile aferente şi în termen de 60 de zile de la primirea solicitării beneficiarului emite decizia de aprobare/respingere a repunerii. Repunerea este condiţionată de prezentarea de către beneficiar instituţiei de credit a dovezii plăţii cheltuielilor de executare silită. (11) În cazul aprobării repunerii, în termen de 5 zile, Finanţatorul restituie MFP sumele încasate reprezentând valoarea de executare a garanţiei. (12) Ulterior restituirii prevăzute la alin. (11), MFP solicită organelor fiscale competente ale ANAF încetarea executării silite pornite asupra beneficiarului pentru recuperarea valorii de executare a garanţiei repuse, anularea obligaţiilor fiscale accesorii calculate pentru valoarea de executare a garanţiei aferente Programului, după caz, scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM, precum şi restituirea contractului de garantare în original către FNGCIMM. (13) Sumele restituite de Finanţator sunt considerate o reîntregire a plăţilor efectuate reprezentând valoarea de executare a garanţiei. În situaţia în care sumele respective au fost achitate şi restituite în acelaşi an, restituirea se va face în contul MFP RO67TREZ23A541400550147X, iar în cazul în care sumele au fost achitate într-un an şi restituite în anii următori, restituirea se va face în contul MFP RO94TREZ23A541400850103X. (14) În termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii de la organele fiscale competente ale ANAF a confirmării privind scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM şi a exemplarului original al contractului de garantare, după analiza documentelor justificative, FNGCIMM emite o decizie privind repunerea beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de garantare. (15) În cazul nerespectării clauzelor contractului de credit şi de garantare, după aprobarea repunerii de către Finanţator şi FNGCIMM, beneficiarul Programului datorează obligaţii fiscale accesorii de la data plăţii iniţiale a valorii de executare a garanţiei de către MFP pentru suma rămasă neachitată din contractul de credit şi de garantare." 48. În anexa nr. 4, articolul 9.2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 9.2. - Forţa majoră înlătură răspunderea părţii care o invocă. Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil." 49. În anexa nr. 4, anexa nr. 3 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 9. 50. În anexa nr. 5, la articolul 4.3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: "(2) Comisionul de gestiune datorat pentru anul în care a fost aprobată repunerea în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare se calculează conform prevederilor art. 4.2 alin. (1), iar pentru anii următori (întregi) şi pentru ultima fracţiune de an, prevederile art. 4.2 alin. (2), respectiv alin. (3) se aplică în mod corespunzător." 51. În anexa nr. 5, la articolul 4.5, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 4.5. - (1) Pentru întârzieri în plata comisionului de gestiune calculat conform prevederilor art. 4.2 alin. (2) şi (3), Finanţatorul datorează penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, aplicate la suma datorată. Pentru transformarea în lei a penalităţilor ce privesc garanţiile aferente finanţărilor în valută se va utiliza cursul de schimb al BNR din data de 31 decembrie a anului precedent celui de plată." 52. În anexa nr. 5, articolul 5.12 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 5.12. - Preluarea creditului de către un alt beneficiar în cadrul Programului, înainte sau după expirarea perioadei de 5 ani de interdicţie de înstrăinare a imobilului, se efectuează exclusiv la acelaşi Finanţator, va fi analizată potrivit condiţiilor în vigoare la data preluării şi se materializează într-un act adiţional la contractul de garantare." 53. În anexa nr. 5, la articolul 5.13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 5.13. - (1) Finanţatorul îşi exprimă acordul în numele şi în contul statului pentru preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei/locuinţei viitoare în cadrul Programului de către: a) orice alte persoane fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, prin novaţie, sub condiţia menţinerii garanţiilor instituite prin lege asupra imobilului şi cu aprobarea FNGCIMM privind eligibilitatea beneficiarului care preia finanţarea garantată şi locuinţa; b) oricare dintre coproprietari, în vederea întregirii dreptului de proprietate ori măririi cotei-părţi din dreptul de proprietate; c) unul dintre soţi, ca efect al partajului, în condiţiile legii; d) soţul/soţia, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separaţiei de bunuri prin convenţia matrimonială; e) soţul/soţia, ca urmare a căsătoriei, dacă îndeplineşte criteriile de eligibilitate ale Programului. Soţul/Soţia poate prelua locuinţa în regimul comunităţii matrimoniale de bunuri sau o cotă-parte din locuinţa achiziţionată/construită în cadrul Programului." 54. În anexa nr. 5, la articolul 5.13, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (3)-(6), cu următorul cuprins: "(3) După expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare a locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul Programului, beneficiarul Programului, care are în derulare un credit acordat în cadrul Programului, poate să solicite acordul Finanţatorului şi al MFP pentru înstrăinarea locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul Programului. (4) În cazul în care cumpărătorul achită preţul locuinţei prin credit ipotecar/garantat în cadrul Programului, la solicitarea beneficiarului, Finanţatorul şi MFP îşi exprimă acordul pentru ridicarea temporară a interdicţiei de grevare, în vederea înscrierii unei noi ipoteci asupra imobilului, în condiţiile Programului sau în favoarea Finanţatorului care acordă creditul destinat achiziţionării locuinţei, după caz. (5) Acordul de înstrăinare şi, după caz, de ridicare temporară a interdicţiei de grevare se eliberează sub condiţia achitării integrale a creditului garantat. În cazul neîndeplinirii acestei condiţii, acordul se consideră desfiinţat cu efect retroactiv. (6) În cazul în care în perioada de valabilitate a garanţiei survine decesul beneficiarului, Finanţatorul şi moştenitorii beneficiarului vor conveni asupra continuării sau încetării contractului de garantare. În situaţia preluării finanţării garantate şi a locuinţei ca efect al acceptării succesiunii de către moştenitorii beneficiarului, la solicitarea Finanţatorului, se încheie un act adiţional la contractul de garantare privind preluarea creditului şi a garanţiei acordate de către moştenitorul/moştenitorii beneficiarului, indiferent de îndeplinirea sau neîndeplinirea de către acesta/aceştia din urmă a criteriilor de eligibilitate." 55. În anexa nr. 5, la articolul 6.3, litera c^1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "c^1) să aprobe, sub aspectul eligibilităţii beneficiarului, preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei/cotelor-părţi din locuinţă/locuinţei viitoare în cadrul Programului de către orice alte persoane fizice/soţul/soţia, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate valabile la data preluării, sub condiţia menţinerii sarcinilor instituite prin lege asupra imobilului;". 56. În anexa nr. 5, la articolul 6.3, literele g), i^1) şi i^2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "g) să comunice MFP şi Finanţatorului decizia cu privire la soluţionarea cererii de plată a garanţiei. În cazul respingerii cererii de plată a garanţiei, decizia privind respingerea cererii de plată va conţine menţiuni privind radierea dreptului de ipotecă legală de rangul I, a interdicţiei de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani şi a celei de grevare cu alte sarcini pe toată durata finanţării din cartea funciară a imobilului construit din finanţarea garantată/terenului, corespunzător procentului de garantare acordate în numele şi în contul statului. În termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii deciziei, MFP va remite FNGCIMM acordul privind radierea din cartea funciară a ipotecii şi a interdicţiilor prevăzute de lege; .................................................................. i^1) să solicite MFP emiterea acordului privind radierea sarcinilor şi interdicţiilor din cartea funciară a imobilului construit din finanţarea garantată/terenului la data rambursării integrale a finanţării garantate, la termen sau anticipată/la data lichidării creditului acordat iniţial în cadrul Programului, corespunzător procentului garanţiei acordate în numele şi în contul statului, şi să transmită Finanţatorului decizia de radiere într-un exemplar original, împreună cu originalul acordului emis de MFP; i^2) să predea Finanţatorului decizia prevăzută la lit. g) privind respingerea cererii de plată a garanţiei şi acordul MFP privind radierea din cartea funciară a ipotecii şi a interdicţiilor prevăzute de lege;". 57. În anexa nr. 5, la articolul 6.3, după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins: "k) să emită în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii de la organele fiscale competente ale ANAF a confirmării privind scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM şi a exemplarului original al contractului de garantare o decizie privind repunerea beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de garantare şi să o comunice de îndată Finanţatorului şi MFP." 58. În anexa nr. 5, la articolul 7.1, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 7.1. - (1) Finanţatorul este îndreptăţit la executarea garanţiei numai dacă a transmis la FNGCIMM cererea de plată în cadrul perioadei de valabilitate a garanţiei, ulterior trecerii la restanţă a întregii finanţări garantate, după înregistrarea de către beneficiar a cel puţin 60 de zile calendaristice de restanţă la plata principalului. Cererea de plată va fi însoţită de următoarele documente justificative:". 59. În anexa nr. 5, la articolul 7.1 alineatul (1), literele e) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "e) extrasul contului curent şi extrasul contului de credit ale beneficiarului sau un document echivalent, aferente cel puţin ultimelor 6 luni de derulare a finanţării garantate, din care să reiasă fără echivoc serviciul datoriei înregistrat la plata principalului şi trecerea la restanţă a soldului finanţării garantate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; .................................................................. h) prima poliţă de asigurare, precum şi cea mai recentă poliţă de asigurare a locuinţei sau a lucrărilor de construcţii-montaj pentru imobilul cu destinaţia de locuinţă aflat în construcţie, după caz, prezentate de beneficiar, chiar dacă valabilitatea celei mai recente poliţe a expirat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul;". 60. În anexa nr. 5, la articolul 7.2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 7.2. - (1) În termen de cel mult 85 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, FNGCIMM aprobă sau respinge cererea de plată." 61. În anexa nr. 5, la articolul 7.2, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(4) Decizia referitoare la cererea de plată se comunică Finanţatorului şi MFP cel mai târziu în a 85-a zi de la data înregistrării cererii de plată la FNGCIMM. (5) Plata garanţiei se face de către MFP într-un cont unic al Finanţatorului, pe baza deciziei FNGCIMM de aprobare a cererii de plată, proporţional cu procentul de garantare, în termen de maximum 90 de zile de la data înregistrării cererii de plată la FNGCIMM." 62. În anexa nr. 5, la articolul 7.2, după alineatul (7) se introduc zece noi alineate, alineatele (8)-(17), cu următorul cuprins: "(8) De la data înregistrării cererii de plată a garanţiei, FNGCIMM poate solicita Finanţatorului, letric, o singură dată, furnizarea de informaţii şi documente necesare pentru completarea/clarificarea documentaţiei transmise odată cu cererea de plată a garanţiei, în vederea soluţionării acesteia. (9) Informaţiile şi documentele prevăzute la alin. (8) se transmit de către Finanţator cu cel puţin 15 zile înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), se vor ataşa de FNGCIMM la documentaţia depusă odată cu cererea de plată şi vor fi luate în considerare la soluţionarea acesteia. (10) După înregistrarea cererii de plată a garanţiei şi cel mai târziu până în penultima zi de efectuare a plăţii valorii de executare a garanţiei de către MFP, Finanţatorul poate solicita FNGCIMM retragerea cererii de plată a garanţiei, cu menţinerea condiţiilor iniţiale în care a fost acordată garanţia. (11) După efectuarea plăţii valorii de executare a garanţiei de către MFP către Finanţator, beneficiarii Programului pot solicita o singură dată finanţatorilor repunerea în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare, cu respectarea condiţiilor Programului şi cu menţinerea condiţiilor în care a fost acordată garanţia. În cazul garanţiilor acordate în favoarea finanţatorilor care aplică principiul împărţirii în mod egal a riscurilor şi pierderilor între Finanţator şi garant şi plătite înainte de aplicarea acestui principiu, după aprobarea repunerii, procentul de garantare este de 50% din soldul creditului repus în monitorizare, iar în cazul finanţatorilor care nu au optat pentru aplicarea acestui principiu, garanţia acoperă în procent de 100% soldul creditului repus în monitorizare. (12) În termen de 3 zile de la primirea de la beneficiarul Programului a solicitării de repunere în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare, Finanţatorul solicită ANAF ca, în termen de 5 zile, să îi comunice sumele rămase de plată din valoarea de executare a garanţiei, precum şi eventualele cheltuieli de executare silită generate de urmărirea bunului, analizează în baza reglementărilor interne capacitatea acestuia de a achita creditul rămas de rambursat şi dobânzile aferente şi în termen de 60 de zile de la primirea solicitării beneficiarului emite decizia de aprobare/respingere a repunerii. Repunerea este condiţionată de prezentarea de către beneficiar instituţiei de credit a dovezii plăţii cheltuielilor de executare silită. (13) În cazul aprobării repunerii, în termen de 5 zile, Finanţatorul restituie MFP sumele încasate reprezentând valoarea de executare a garanţiei. (14) Ulterior restituirii prevăzute la alin. (13), MFP solicită organelor fiscale competente ale ANAF încetarea executării silite pornite asupra beneficiarului pentru recuperarea valorii de executare a garanţiei repuse, anularea obligaţiilor fiscale accesorii calculate pentru valoarea de executare a garanţiei aferente Programului, după caz, scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM, precum şi restituirea contractului de garantare în original către FNGCIMM. (15) Sumele restituite de Finanţator sunt considerate o reîntregire a plăţilor efectuate reprezentând valoarea de executare a garanţiei. În situaţia în care sumele respective au fost achitate şi restituite în acelaşi an, restituirea se va face în contul MFP RO67TREZ23A541400550147X, iar în cazul în care sumele au fost achitate într-un an şi restituite în anii următori, restituirea se va face în contul MFP RO94TREZ23A541400850103X. (16) În termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii de la organele fiscale competente ale ANAF a confirmării privind scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM şi a exemplarului original al contractului de garantare, după analiza documentelor justificative, FNGCIMM emite o decizie privind repunerea beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de garantare. (17) În cazul nerespectării clauzelor contractului de credit şi de garantare, după aprobarea repunerii de către Finanţator şi FNGCIMM, beneficiarul Programului datorează obligaţii fiscale accesorii de la data plăţii iniţiale a valorii de executare a garanţiei de către MFP pentru suma rămasă neachitată din contractul de credit şi de garantare." 63. În anexa nr. 5, articolul 9.2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 9.2. - Forţa majoră înlătură răspunderea părţii care o invocă. Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil." 64. În anexa nr. 5, anexa nr. 3 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 10. 65. În anexa nr. 6, la articolul 1, după litera b) se introduc trei noi litere, literele b^1)-b^3), cu următorul cuprins: "b^1) perioada de referinţă - perioadă cuprinsă între data de începere a implementării Programului şi 31 decembrie 2015 pentru anul 2015. Pentru anii următori, perioada de referinţă este perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie a anului respectiv; b^2) valoarea de reîntregire a plafonului - reprezintă partea din plafonul alocat şi utilizat de Finanţator de la implementarea Programului până la sfârşitul perioadei de referinţă, care s-a rambursat în perioada de referinţă ca urmare a oricărui tip de rambursare - anticipată (totală sau parţială) şi/sau la scadenţă conform graficului de rambursare. Suma astfel eliberată se consideră a fi o reîntregire a plafonului aferent anului de referinţă, se reportează în anul următor şi poate fi utilizată de către Finanţator pentru acordarea de noi garanţii în cadrul Programului în condiţiile împărţirii riscurilor şi pierderilor între stat şi Finanţator. Valoarea de reîntregire a plafonului se stabileşte în lei, utilizând cursul de schimb comunicat de BNR de la închiderea exerciţiului financiar aferent anului/ultimului an din perioada de referinţă, pentru fiecare Finanţator în parte, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 717/2009, cu modificările şi completările ulterioare; b^3) data eliberării valorii de reîntregire a plafonului - reprezintă data calculului valorii de reîntregire, respectiv 31 decembrie a fiecărei perioade de referinţă;". 66. În anexa nr. 6, la articolul 1, după litera g) se introduce o nouă literă, litera g^1), cu următorul cuprins: "g^1) finanţare garantată pentru achiziţionarea/construirea unei noi locuinţe în cadrul Programului - credit acordat o singură dată persoanelor fizice în cadrul Programului, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, care se acordă de un Finanţator definit conform lit. f) unui beneficiar care a mai achiziţionat/construit o locuinţă în cadrul Programului, dar care achiziţionează/construieşte o altă locuinţă în cadrul Programului şi care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (10^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi acoperă maximum 95% din preţul de achiziţie/construcţie stabilit conform lit. g);". 67. În anexa nr. 6, la articolul 2.2 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: "(2) Un beneficiar poate accesa pentru a doua oară Programul în vederea achiziţionării/construirii unei noi locuinţe în cadrul Programului, în condiţiile prevăzute la art. 3.1^1, 3.2^1 sau 3.3^1." 68. În anexa nr. 6, partea introductivă a articolului 2.5 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 2.5. - În limita plafonului alocat/reutilizat/valorii de reîntregire a plafonului, Finanţatorul solicită FNGCIMM acordarea de garanţii pentru achiziţionarea/construirea de locuinţe, respectiv achiziţionarea/construirea unei noi locuinţe în cadrul Programului. Valoarea maximă a unei garanţii individuale se determină prin aplicarea unui procent de garantare de 50% din finanţare (principal), după cum urmează:". 69. În anexa nr. 6, după articolul 2.6 se introduce un nou articol, articolul 2.7, cu următorul cuprins: "Art. 2.7. - (1) În vederea stabilirii valorii de reîntregire a plafonului, pentru prima operaţiune de reîntregire, perioada de referinţă este cuprinsă între data de începere a implementării Programului şi 31 decembrie 2015. (2) Pentru anii următori, operaţiunea de reîntregire se realizează anual, iar perioada de referinţă este intervalul cuprins între data de 1 ianuarie şi 31 decembrie a fiecărui an. (3) Valoarea de reîntregire a plafonului se stabileşte şi se comunică de către FNGCIMM finanţatorilor şi MFP până la data de 15 martie a anului următor perioadei de referinţă şi se afişează pe site-ul oficial al FNGCIMM şi MFP. (4) FNGCIMM este abilitat să stabilească o valoare preliminată de reîntregire a plafonului ce va cuprinde sumele aferente perioadei cuprinse între data de 1 ianuarie şi data de 31 octombrie. Valoarea preliminată de reîntregire a plafonului va fi comunicată fiecărui Finanţator până la 31 decembrie. (5) Începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an, FNGCIMM este abilitat să acorde garanţii în limita valorii preliminate de reîntregire comunicate fiecărui Finanţator potrivit alin. (4). După data de 15 martie a fiecărui an, FNGCIMM poate acorda garanţii în limita valorii de reîntregire a plafonului stabilite conform prevederilor alin. (3)." 70. În anexa nr. 6, la articolul 3.1, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins: "g) se obligă să nu înstrăineze locuinţa achiziţionată în primii 5 ani de la data dobândirii. În cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 3.5, poate fi aprobată preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei; în cazul rambursării anticipate a finanţării înainte de expirarea termenului de 5 ani, interdicţiile şi sarcinile prevăzute de lege se radiază în condiţiile legii. În cazul preluării creditului şi a locuinţei înainte de expirarea termenului de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare, Finanţatorul este abilitat să îşi exprime acordul pentru ridicarea temporară a interdicţiei de înstrăinare. După expirarea termenului de 5 ani, interdicţia de înstrăinare se radiază din oficiu de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), iar beneficiarul poate înstrăina locuinţa achiziţionată prin Program sub condiţia achitării integrale a creditului garantat, după emiterea de către Finanţator şi MFP a acordurilor privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini în cazul în care cumpărătorul achită cu credit preţul locuinţei. Pentru achiziţionarea/construirea unei noi locuinţe în cadrul Programului, în cazul în care creditul acordat iniţial în cadrul Programului nu a fost achitat integral, acordul de vânzare se consideră desfiinţat cu efect retroactiv. Beneficiarul va solicita de la Finanţator şi MFP acordurile privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini. MFP îşi poate exprima acordul pentru vânzarea imobilului achiziţionat prin Program, numai după ce Finanţatorul a emis acordul său pentru aceeaşi solicitare;". 71. În anexa nr. 6, după articolul 3.1 se introduce un nou articol, articolul 3.1^1, cu următorul cuprins: "Art. 3.1^1. - Criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii care achiziţionează o nouă locuinţă în cadrul Programului sunt următoarele: a) fac dovada cu declaraţia autentică pe propria răspundere că la data solicitării celui de-al doilea credit garantat în cadrul Programului îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 1 alin. (10^4) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare; b) au achiziţionat/construit în cadrul Programului o locuinţă. Criteriul se consideră îndeplinit chiar dacă la data solicitării celui de-al doilea credit beneficiarul a lichidat primul credit acordat în cadrul Programului; c) achiziţionează în cadrul Programului o singură locuinţă cu suprafaţa utilă mai mare decât a locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul Programului sau cu valoarea rezultată din raportul de evaluare mai mare decât valoarea evaluată/estimată la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului. Pentru verificarea îndeplinirii criteriului de eligibilitate, valoarea noii locuinţe ce se achiziţionează prin Program, rezultată din raportul de evaluare, şi/sau suprafaţa utilă a acesteia se vor raporta la valoarea locuinţei iniţiale, rezultată din raportul de evaluare/devizul estimativ de lucrări, şi/sau suprafaţa utilă a acesteia şi trebuie să fie mai mare decât valoarea evaluată/estimată şi/sau suprafaţa utilă a primei locuinţe la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului; valorile suprafeţelor utile se pot prelua de către Finanţator din unul dintre următoarele documente: extrasul de carte funciară, titlurile de proprietate, documentaţia cadastrală (relevee), proiectul de autorizare sau rapoarte de evaluare; d) dispun de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a locuinţei şi/sau care acoperă diferenţa dintre preţul de achiziţie a locuinţei rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare sau din documentele specifice procedurilor de licitaţie şi finanţarea garantată; e) îndeplinesc condiţiile specifice prevăzute în cadrul normelor interne de creditare ale finanţatorilor; f) se obligă să constituie în favoarea Finanţatorului un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu 3 rate de dobândă, valabil pe întreaga durată a finanţării; în cazul în care depozitul se diminuează, beneficiarul are obligaţia să refacă integral suma; g) se obligă să constituie, conform prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil), în favoarea Finanţatorului şi a statului român, reprezentat de MFP, proporţional cu procentul de garantare, o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la instituţia de credit finanţatoare, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare; h) se obligă să nu înstrăineze locuinţa achiziţionată în primii 5 ani de la data dobândirii. În cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 3.5, poate fi aprobată preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei; în cazul rambursării anticipate a finanţării înainte de expirarea termenului de 5 ani, interdicţiile şi sarcinile prevăzute de lege se radiază în condiţiile legii. După expirarea termenului de 5 ani, interdicţia de înstrăinare se radiază din oficiu de către organele competente ale ANCPI, iar beneficiarul poate înstrăina locuinţa achiziţionată prin Program sub condiţia achitării integrale a creditului garantat, după emiterea de către Finanţator şi MFP a acordurilor privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini în cazul în care cumpărătorul achită cu credit preţul locuinţei. În cazul în care creditul acordat iniţial în cadrul Programului nu a fost achitat integral, acordul de vânzare se consideră desfiinţat cu efect retroactiv. Beneficiarul va solicita de la finanţator şi MFP acordurile privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini. MFP îşi poate exprima acordul pentru vânzarea imobilului achiziţionat prin Program numai după ce finanţatorul a emis acordul său pentru aceeaşi solicitare; i) se obligă să asigure, pe toată durata finanţării, locuinţa achiziţionată din finanţarea garantată împotriva tuturor riscurilor, iar drepturile derivând din poliţa de asigurare vor fi cesionate în favoarea statului român, reprezentat de MFP, şi a Finanţatorului, beneficiarul fiind ţinut să facă dovada notificării cesiunii către asigurător. În caz de nerespectare de către beneficiar a obligaţiei de asigurare a locuinţei, Finanţatorul are dreptul, fără a fi obligat, să procedeze la asigurarea locuinţei pe cheltuiala proprie şi să recupereze cheltuielile respective de la beneficiar, iar în acest scop va avea dreptul de debitare directă a tuturor conturilor beneficiarului deschise la Finanţator; j) locuinţa care se achiziţionează în cadrul Programului se încadrează în una dintre clasele A, B sau C de eficienţă energetică. Dovada îndeplinirii criteriului se face prin prezentarea certificatului de performanţă energetică a clădirilor şi apartamentelor, întocmit potrivit prevederilor Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 157/2007, cu modificările şi completările ulterioare; k) înstrăinează prin vânzare-cumpărare locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuinţe. Pentru verificarea îndeplinirii criteriului de eligibilitate se vor utiliza antecontractele de vânzare-cumpărare pentru locuinţa achiziţionată/construită iniţial în cadrul Programului şi pentru noua locuinţă care urmează să fie achiziţionată de acelaşi beneficiar în cadrul Programului; l) până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuinţe în cadrul Programului lichidează creditul contractat iniţial în cadrul Programului. Finanţatorul are obligaţia de a se asigura că beneficiarul Programului utilizează sumele obţinute din vânzarea locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul Programului pentru lichidarea creditului acordat iniţial în cadrul Programului. În cazul în care aceste sume sunt insuficiente pentru stingerea creditului acordat iniţial în cadrul Programului, beneficiarul are obligaţia de a achita din surse proprii eventuala diferenţă de preţ, pentru achiziţionarea noii locuinţe în cadrul Programului. Utilizarea noului credit se va face exclusiv pentru achiziţionarea noii locuinţe în cadrul Programului cu condiţia lichidării creditului acordat iniţial în cadrul Programului până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuinţe;". 72. În anexa nr. 6, la articolul 3.2, litera o) se modifică şi va avea următorul cuprins: "o) se obligă să nu cesioneze drepturile de construire şi să nu înstrăineze terenul şi locuinţa construită prin Program în primii 5 ani de la data instituirii ipotecii legale; în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 3.5 poate fi aprobată preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei viitoare/locuinţei; în cazul rambursării anticipate a finanţării înainte de expirarea termenului de 5 ani, interdicţiile de înstrăinare şi de grevare cu sarcini se radiază în condiţiile legii. După expirarea termenului de 5 ani, beneficiarul poate înstrăina locuinţa construită/achiziţionată prin Program sub condiţia achitării integrale a creditului garantat, după emiterea de către finanţator şi MFP a acordurilor privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini, în cazul în care cumpărătorul achită cu credit preţul locuinţei. Pentru construirea unei noi locuinţe în cadrul Programului, în cazul în care creditul acordat iniţial în cadrul Programului nu a fost achitat integral, acordul de vânzare se consideră desfiinţat cu efect retroactiv. Beneficiarul va solicita de la MFP acordurile privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini. MFP îşi poate exprima acordul pentru vânzarea imobilului achiziţionat/construit în cadrul Programului numai după ce Finanţatorul a emis acordul său pentru aceeaşi solicitare;". 73. În anexa nr. 6, după articolul 3.2 se introduce un nou articol, articolul 3.2^1, cu următorul cuprins: "Art. 3.2^1. - Criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii individuali care construiesc o nouă locuinţă în cadrul Programului sunt următoarele: a) fac dovada cu declaraţia autentică pe propria răspundere că la data solicitării celui de-al doilea credit garantat în cadrul Programului îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 1 alin. (10^4) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare; b) au achiziţionat/au construit în cadrul Programului o locuinţă. Criteriul se consideră îndeplinit chiar dacă la data solicitării celui de-al doilea credit beneficiarul a lichidat primul credit acordat în cadrul Programului; c) au în proprietate terenul pe care se construieşte noua locuinţă, inclusiv în cazul celor construite prin ANL, înscris în cartea funciară în condiţiile legii, liber de orice sarcini, şi se obligă să garanteze cu acesta, precum şi cu locuinţa nouă ce se va construi din finanţarea garantată în condiţiile Programului; d) construiesc în cadrul Programului o singură locuinţă cu suprafaţa utilă mai mare decât a locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul Programului sau cu valoarea rezultată din devizul estimativ de lucrări mai mare decât valoarea evaluată/estimată la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului. Pentru verificarea îndeplinirii criteriului de eligibilitate, valoarea noii locuinţe ce se construieşte în cadrul Programului, rezultată din devizul estimativ de lucrări aferent noii locuinţe, şi/sau suprafaţa utilă a acesteia se vor raporta la valoarea locuinţei iniţiale, rezultată din raportul de evaluare/devizul estimativ de lucrări, şi/sau suprafaţa utilă a acesteia şi trebuie să fie mai mare decât valoarea evaluată/estimată şi/sau suprafaţa utilă a primei locuinţe la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului; valorile suprafeţelor utile se pot prelua de către Finanţator dintr-unul dintre următoarele documente: extrasul de carte funciară, titlurile de proprietate, documentaţia cadastrală (relevee), proiectul de autorizare sau rapoartele de evaluare; e) prezintă Finanţatorului proiectul tehnic şi detaliile de execuţie a noii locuinţe, întocmite conform legii; f) deţin o autorizaţie de construire a locuinţei în cadrul Programului valabilă, înscrisă în cartea funciară a terenului, eliberată conform legii după data de 13 martie 2015, precum şi avizele şi acordurile necesare conform legii; g) prezintă Finanţatorului un contract de antrepriză încheiat cu o societate de construcţii, în calitate de antreprenor general al imobilului, în baza căruia solicită acordarea finanţării garantate, precum şi estimările costurilor necesare pentru edificarea locuinţei, conform devizului estimativ al lucrărilor, anexă la contract. Din contractul de antrepriză/graficul de lucrări anexat la acesta trebuie să rezulte că durata realizării construcţiei este de maximum 18 luni de la data efectuării primei trageri din finanţarea garantată; h) prevăd în contractul de antrepriză obligaţia antreprenorului general de a finaliza construcţia locuinţei în termen de cel mult 18 luni de la data efectuării primei trageri din finanţarea garantată. Contractul poate fi modificat, în sensul prelungirii termenului cu cel mult 12 luni; i) constructorul să nu înregistreze obligaţii fiscale restante; j) prezintă Finanţatorului poliţa de asigurare a lucrărilor de construcţii-montaj pentru imobilul cu destinaţia de locuinţă aflat în construcţie, încheiată cu o societate de asigurare agreată de Finanţator, iar drepturile derivând din poliţa de asigurare vor fi cesionate în favoarea statului român, reprezentat de MFP, şi a Finanţatorului, pe toată durata de execuţie a lucrărilor, beneficiarul fiind ţinut să facă dovada notificării cesiunii către asigurător. În caz de nerespectare de către beneficiar a obligaţiei de asigurare a lucrărilor de construcţii, Finanţatorul are dreptul, fără a fi obligat, să procedeze la asigurarea lucrărilor de construcţii pe cheltuiala proprie şi să recupereze cheltuielile respective de la beneficiar, iar în acest scop va avea dreptul de debitare directă a tuturor conturilor beneficiarului deschise la Finanţator; k) prezintă Finanţatorului dovada constituirii de către constructor a unei garanţii de bună execuţie de 10% din valoarea totală a devizului estimativ de lucrări, sub forma unei scrisori de garanţie bancară de bună execuţie; l) prezintă Finanţatorului contractul valabil încheiat cu un diriginte de şantier autorizat. Criteriul este aplicabil în cazurile în care angajarea unui diriginte de şantier este obligatorie potrivit legii; m) îndeplinesc condiţiile specifice prevăzute în cadrul normelor interne de creditare ale finanţatorilor; n) dispun de un aport propriu de minimum 5% din valoarea costului de construire a noii locuinţe, care acoperă diferenţa dintre valoarea din contractul de antrepriză şi finanţarea garantată; o) se obligă să constituie în favoarea Finanţatorului un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu 3 rate de dobândă, valabil pe întreaga durată a finanţării; în cazul în care depozitul se diminuează, beneficiarul are obligaţia să refacă integral suma; p) se obligă să constituie, conform prevederilor Codului civil, în favoarea Finanţatorului şi a statului român, reprezentat de MFP, proporţional cu procentul de garantare, o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la instituţia de credit finanţatoare, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare; q) se obligă să nu cesioneze drepturile de construire şi să nu înstrăineze terenul şi noua locuinţă construită prin Program în primii 5 ani de la data instituirii ipotecii legale; în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 3.5, poate fi aprobată preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei viitoare/noii locuinţe construite în cadrul Programului; în cazul rambursării anticipate a finanţării înainte de expirarea termenului de 5 ani, interdicţiile şi sarcinile prevăzute de lege se radiază în condiţiile legii. După expirarea termenului de 5 ani, interdicţia de înstrăinare se radiază din oficiu de către organele competente ale ANCPI, iar beneficiarul poate înstrăina locuinţa construită prin Program sub condiţia achitării integrale a creditului garantat, după emiterea de către finanţator şi MFP a acordurilor privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini în cazul în care cumpărătorul achită cu credit preţul locuinţei; r) se obligă să noteze autorizaţia de construire în cartea funciară a terenului; s) se obligă să asigure, pe toată durata finanţării, locuinţa construită în cadrul Programului împotriva tuturor riscurilor, iar drepturile derivând din poliţa de asigurare vor fi cesionate în favoarea statului român, reprezentat de MFP, şi Finanţator, beneficiarul fiind ţinut să facă dovada notificării cesiunii către asigurător. În caz de nerespectare de către beneficiar a obligaţiei de asigurare a locuinţei, Finanţatorul are dreptul, fără a fi obligat, să procedeze la asigurarea locuinţei pe cheltuiala proprie şi să recupereze cheltuielile respective de la beneficiar, iar în acest scop va avea dreptul de debitare directă a tuturor conturilor beneficiarului; ş) se obligă să acopere din surse proprii eventualele costuri rezultate, suplimentare faţă de cele din devizul estimativ; t) se obligă să efectueze pe cheltuiala proprie formalităţile de notare a autorizaţiei de construire în cartea funciară; ţ) se obligă să efectueze pe cheltuiala proprie toate formalităţile necesare înscrierii în cartea funciară a locuinţei individuale, inclusiv formalităţile cadastrale, după finalizarea acesteia, şi să prezinte Finanţatorului documentele necesare în vederea înscrierii ipotecilor legale în cartea funciară; u) înstrăinează prin vânzare-cumpărare locuinţa achiziţionată/construită iniţial în cadrul Programului cel târziu până la data încheierii contractului de construire a noii locuinţe. Pentru verificarea îndeplinirii criteriului de eligibilitate se vor utiliza antecontractele de vânzare-cumpărare pentru locuinţa achiziţionată/construită iniţial în cadrul Programului, respectiv contractul de antrepriză/construire pentru noua locuinţă care urmează să fie construită de acelaşi beneficiar în cadrul Programului; v) până la data încheierii contractului de construire a noii locuinţe în cadrul Programului lichidează creditul contractat iniţial în cadrul Programului. Finanţatorul are obligaţia de a se asigura că beneficiarul Programului utilizează sumele obţinute din vânzarea locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul Programului pentru lichidarea creditului acordat iniţial în cadrul Programului. În cazul în care aceste sume sunt insuficiente pentru stingerea creditului acordat iniţial în cadrul Programului, beneficiarul are obligaţia de a achita din surse proprii eventuala diferenţă de preţ, pentru construirea noii locuinţe în cadrul Programului. Utilizarea noului credit se va face exclusiv pentru construirea noii locuinţe în cadrul Programului cu condiţia lichidării creditului acordat iniţial în cadrul Programului până la data încheierii contractului de construire a noii locuinţe." 74. În anexa nr. 6, după articolul 3.3 se introduce un nou articol, articolul 3.3^1, cu următorul cuprins: "Art. 3.3^1. - (1) Criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii care construiesc o nouă locuinţă prin asociaţii fără personalitate juridică constituite de minimum 2 beneficiari sunt următoarele: a) fac dovada cu declaraţia autentică pe propria răspundere că la data solicitării celui de-al doilea credit garantat în cadrul Programului îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 1 alin. (10^4) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare; b) au achiziţionat/au construit în cadrul Programului o locuinţă. Criteriul se consideră îndeplinit chiar dacă la data solicitării celui de-al doilea credit beneficiarul a lichidat primul credit acordat în cadrul Programului; c) fiecare dintre membrii asociaţiei este beneficiar al Programului şi îndeplineşte toate criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 3.2^1, cu excepţia criteriului prevăzut la art. 3.2^1 lit. c) de către alţi membri ai asociaţiei decât proprietarul/proprietarii terenului; d) noile locuinţe edificate prin Program aparţinând fiecărui beneficiar asociat au o suprafaţă utilă mai mare decât a locuinţei achiziţionate/construite iniţial în cadrul Programului şi/sau o valoare rezultată din devizul estimativ de lucrări mai mare decât valoarea estimată la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată/construită iniţial în cadrul Programului. Pentru verificarea îndeplinirii criteriului de eligibilitate, valoarea noilor locuinţe, rezultată din devizul estimativ de lucrări, şi/sau suprafeţele utile se vor raporta la valoarea locuinţei iniţiale, rezultată din devizul estimativ de lucrări/raportul de evaluare şi/sau suprafaţa utilă a acesteia şi trebuie să fie mai mare decât valoarea estimată şi/sau suprafaţa utilă a primei locuinţe la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului; e) toţi beneficiarii asociaţi solicită, în nume propriu, aceluiaşi Finanţator acordarea câte unei finanţări garantate în cadrul Programului pentru construirea unui nou ansamblu de locuinţe în care fiecare beneficiar asociat va fi proprietarul unei singure locuinţe edificate prin Program; f) toţi beneficiarii asociaţi sunt semnatarii contractului de antrepriză încheiat cu aceeaşi societate de construcţii, în vederea construirii unui nou ansamblu de locuinţe, compus din unităţi individuale, precum şi a anexelor gospodăreşti aferente acestora; g) cel puţin unul dintre membrii asociaţi are în proprietate terenul pe care urmează să se construiască ansamblul de locuinţe; h) prezintă Finanţatorului contractul civil, autentificat în condiţiile legii, de constituire a unei asociaţii fără personalitate juridică, formată dintr-un număr de cel puţin 2 beneficiari, sau aderă la o asemenea asociaţie, contract care conţine cel puţin elementele prevăzute la alin. (2); i) înstrăinează prin vânzare-cumpărare locuinţa achiziţionată/construită iniţial în cadrul Programului cel târziu până la data încheierii contractului de construire a noilor locuinţe. Pentru verificarea îndeplinirii criteriului de eligibilitate se vor utiliza antecontractele de vânzare-cumpărare pentru locuinţa achiziţionată/construită iniţial în cadrul Programului, respectiv contractul de antrepriză/construire pentru noua locuinţă care urmează să fie construită prin asociaţii fără personalitate juridică constituite de minimum 2 beneficiari, în cadrul Programului; j) până la data încheierii contractului de construire a noilor locuinţe în cadrul Programului beneficiarii lichidează creditul contractat iniţial în cadrul Programului. Finanţatorul are obligaţia de a se asigura că beneficiarii Programului utilizează sumele obţinute din vânzarea locuinţei achiziţionate/construite iniţial în cadrul Programului pentru lichidarea creditelor acordate iniţial în cadrul Programului. În cazul în care aceste sume sunt insuficiente pentru stingerea creditului acordat iniţial în cadrul Programului, beneficiarii au obligaţia de a achita din surse proprii eventuala diferenţă de preţ, pentru construirea noii locuinţe în cadrul Programului. Utilizarea noului credit se va face exclusiv pentru construirea noii locuinţe în cadrul Programului cu condiţia lichidării creditului acordat iniţial în cadrul Programului până la data încheierii contractului de construire a noii locuinţe. (2) Contractul civil de constituire a asociaţiei fără personalitate juridică va cuprinde următoarele: a) desemnarea unui reprezentant dintre cei 2 asociaţi, în scopul îndeplinirii formalităţilor prealabile obţinerii autorizaţiei de construire pentru ansamblul de locuinţe în care fiecare dintre beneficiarii asociaţi va deţine câte o singură locuinţă, precum şi pentru gestionarea relaţiei cu Finanţatorul; b) obligaţia tuturor beneficiarilor de a nu cesiona drepturile de construire şi de a nu înstrăina terenul şi locuinţa construită prin Program în primii 5 ani de la data instituirii ipotecii legale; în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 3.5 poate fi aprobată preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei viitoare/noii locuinţe construite în cadrul Programului; în cazul rambursării anticipate a finanţării înainte de expirarea termenului de 5 ani, interdicţiile şi sarcinile prevăzute de lege se radiază în condiţiile legii. După expirarea termenului de 5 ani, interdicţia de înstrăinare se radiază din oficiu de către organele competente ale ANCPI, iar beneficiarul poate înstrăina locuinţa construită prin Program sub condiţia achitării integrale a creditului garantat, după emiterea de către finanţator şi MFP a acordurilor privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini în cazul în care cumpărătorul achită cu credit preţul locuinţei; c) cota de aport propriu la asociaţie a fiecăruia dintre asociaţi este corespunzătoare cotei de participare la beneficii şi pierderi; d) obligaţia titularului/titularilor dreptului de proprietate asupra terenului de a constitui un drept real asupra terenului în favoarea celorlalţi beneficiari asociaţi în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, valabile pe toată durata de existenţă a construcţiei; e) posibilitatea titularului/titularilor dreptului de proprietate asupra terenului ca, după finalizarea întregii construcţii şi intabularea acesteia în cartea funciară, să vândă celorlalţi membri asociaţi cotele-părţi din teren aferente locuinţelor ce revin în proprietatea acestora; f) titularul/titularii dreptului de proprietate asupra terenului pe care se construiesc locuinţele în regim asociativ renunţă în mod expres la beneficiul de diviziune şi la beneficiul de discuţiune; g) beneficiarii asociaţi îl împuternicesc pe reprezentantul desemnat să efectueze formalităţile de notare a autorizaţiei de construire în cartea funciară, de intabulare a ansamblului de locuinţe finalizat în cartea funciară, de dezmembrare a ansamblului de locuinţe în unităţi individuale, de intabulare a locuinţelor finalizate în cărţi funciare individuale şi să prezinte Finanţatorului documentele necesare în vederea înscrierii ipotecilor legale în cartea funciară." 75. În anexa nr. 6, la articolul 3.4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Pentru fiecare garanţie care urmează să se acorde în limita plafonului reutilizat disponibilizat în condiţiile împărţirii riscului între stat şi finanţatori/alocat/valorii de reîntregire a plafonului, garanţia statului român, reprezentat de MFP, şi a Finanţatorului este garantată cu o singură ipotecă legală de rangul I instituită, proporţional cu procentul de garantare, asupra locuinţelor achiziţionate în cadrul Programului, respectiv asupra terenului pe care urmează să se construiască locuinţa/locuinţele în cadrul Programului, precum şi asupra locuinţei/locuinţelor viitoare construite de beneficiarul individual/în regim asociativ, după caz, valabilă până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei, potrivit legii." 76. În anexa nr. 6, la articolul 3.4, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins: "(8) După expirarea perioadei în care operează interdicţia de înstrăinare prevăzută la alin. (3), orice locuinţă achiziţionată/ construită în cadrul Programului poate fi înstrăinată, inclusiv către un alt beneficiar eligibil în cadrul Programului." 77. În anexa nr. 6, la articolul 3.5 alineatul (1), după litera c) se introduc două noi litere, literele d) şi e), cu următorul cuprins: "d) soţul/soţia, ca urmare a căsătoriei, dacă îndeplineşte criteriile de eligibilitate ale Programului. Soţul/soţia poate prelua locuinţa în regimul comunităţii matrimoniale de bunuri sau o cotă-parte din locuinţa achiziţionată/construită în cadrul Programului; e) soţul/soţia, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separaţiei de bunuri prin convenţia matrimonială." 78. În anexa nr. 6, la articolul 3.5, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) În vederea aprobării preluărilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d), FNGCIMM verifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate valabile la data preluării de către beneficiarul subsecvent - persoană fizică." 79. În anexa nr. 6, la articolul 3.5, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: "(5) În cazul în care în perioada de valabilitate a garanţiei survine decesul beneficiarului, Finanţatorul şi moştenitorii beneficiarului vor conveni asupra continuării sau încetării contractului de garantare. În situaţia preluării finanţării garantate şi a locuinţei ca efect al acceptării succesiunii de către moştenitorii beneficiarului, la solicitarea Finanţatorului se încheie un act adiţional la contractul de garantare privind preluarea creditului şi a garanţiei acordate de către moştenitorul/moştenitorii beneficiarului, indiferent de îndeplinirea sau neîndeplinirea de către acesta/aceştia din urmă a criteriilor de eligibilitate." 80. În anexa nr. 6, la articolul 3.8, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: "(2) Finanţatorii care au participat în Program, dar nu au optat pentru împărţirea proporţională a riscurilor şi a pierderilor şi solicită reintrarea în Program, au obligaţia de a transmite FNGCIMM şi MFP nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor în cadrul Programului şi de a semna cu prioritate Protocolul privind reutilizarea unui plafon la nivelul a 50% din soldul total al garanţiilor acordate în cadrul programului «Prima casă», rezultat din împărţirea în mod egal a riscurilor şi pierderilor aferente soldului portofoliului de garanţii acordate în cadrul Programului, iar după epuizarea plafonului reutilizat vor semna Protocolul care stabileşte termenii şi condiţiile aplicabile garanţiilor acordate în cadrul Programului în condiţiile împărţirii în mod egal a riscurilor şi pierderilor." 81. În anexa nr. 6, la articolul 3.12, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins: "(3) În cazul beneficiarilor Programului, care depun documente doveditoare din care rezultă necesitatea executării unor lucrări de interes public local de către autorităţile publice locale, la solicitarea beneficiarului, MFP şi Finanţatorul, proporţional cu procentul de garantare, îşi pot exprima acordul cu privire la ridicarea ipotecii, a interdicţiei de grevare cu sarcini şi a interdicţiei de înstrăinare a cotei-părţi de teren aferente locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul Programului, necesară executării acestor lucrări. Acordul este exprimat sub condiţia ca lucrările efectuate să conducă la creşterea valorii locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul Programului. În cazul neîndeplinirii acestei condiţii, acordul se consideră desfiinţat cu efect retroactiv. MFP îşi poate exprima acordul numai după ce finanţatorul a emis acordul său pentru aceeaşi solicitare. (4) La solicitarea beneficiarului, MFP îşi poate exprima acordul pentru încheierea unui contract de închiriere/comodat privind imobilul achiziţionat prin Program, numai după ce Finanţatorul a emis acordul său pentru aceeaşi solicitare. (5) Finanţatorul îşi poate exprima acordul pentru încheierea unui contract de închiriere/comodat privind imobilul achiziţionat sau construit prin Program conform criteriilor stabilite prin normele fiecărui Finanţator, având inclusiv dreptul de a refuza eliberarea acestui acord. Finanţatorul nu va putea fi ţinut răspunzător pentru acordurile emise în baza prezentului alineat, iar acestea nu vor putea constitui motiv de refuz pentru plata garanţiilor emise în cadrul Programului." 82. În anexa nr. 6, articolul 4.5 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 4.5. - Pentru obţinerea garanţiei FNGCIMM în temeiul unei promisiuni de garantare valabile, transmiterea iniţială a solicitării de garantare, însoţită de documentele justificative, se va realiza înainte de expirarea termenului de valabilitate a promisiunii unilaterale de garantare. Pentru obţinerea promisiunii de garantare se procedează conform prevederilor art. 6.10." 83. În anexa nr. 6, la articolul 5.1.2, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Pentru ultima fracţiune de an:
Procent x Sold garanţie*****) la data de 31 decembrie x Nr. de luni până la
scadenţă
comision al anului precedent
celui de plată finanţării******)
Comision de gestiune = ------------------------------------------------------------------------------
12"
84. În anexa nr. 6, după articolul 5.1.2 se introduce un nou articol, articolul 5.1.3, cu următorul cuprins: "Art. 5.1.3. - Comisionul de gestiune datorat pentru anul în care a fost aprobată repunerea în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare se calculează conform prevederilor art. 5.1.2 alin. (1), iar, pentru anii următori (întregi) şi pentru ultima fracţiune de an, prevederile art. 5.1.2 alin. (2), respectiv alin. (3) se aplică în mod corespunzător." 85. În anexa nr. 6, la articolul 5.5, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 5.5. - (1) Pentru întârzieri la plata comisionului de gestiune calculat conform art. 5.1.2 alin. (2) şi (3), Finanţatorul datorează penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, aplicate la suma datorată. Pentru transformarea în lei a penalităţilor ce privesc garanţiile aferente finanţărilor în valută se va utiliza cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României (BNR) de la închiderea exerciţiului financiar a anului precedent celui de plată." 86. În anexa nr. 6, la articolul 6.1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Garanţia se acordă şi se plăteşte în monedă naţională, iar în cazul în care a fost acordată în euro se plăteşte în monedă naţională la cursul de schimb comunicat de BNR, valabil la data plăţii." 87. În anexa nr. 6, articolele 6.2, 6.3 şi 6.4 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 6.2. - Garanţia este expresă - protecţia furnizată de garanţie este legată în mod clar de expuneri ce pot fi identificate cu exactitate sau de un portofoliu de expuneri clar delimitat, astfel încât gradul de acoperire al protecţiei este clar definit şi nu poate fi pus la îndoială. Art. 6.3. - Garanţia este irevocabilă - în afara nerespectării de către cumpărătorul protecţiei a obligaţiei de a plăti la scadenţă costul protecţiei, contractul prin care este furnizată protecţia nu conţine nicio clauză care ar putea să permită Furnizorului protecţiei să revoce unilateral garanţia sau ar putea să conducă la creşterea costului efectiv al garanţiei. Art. 6.4. - Garanţia este necondiţionată - contractul prin care este furnizată protecţia nu conţine nicio clauză asupra căreia cumpărătorul protecţiei (împrumutătorul) nu deţine controlul, clauză care să poată scuti garantul de obligaţia de a plăti în timp util, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice de la data solicitării, în cazul în care obligatul principal nu achită la termen plata scadentă/plăţile scadente." 88. În anexa nr. 6, articolul 6.5 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 6.5. - (1) Garanţiei emise de către FNGCIMM în numele şi în contul statului îi sunt aplicabile dispoziţiile Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi determinarea şi utilizarea ajustărilor prudenţiale de valoare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2012 privind clasificarea creditelor şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit aplicabil entităţilor supravegheate de Banca Naţională a României, altele decât instituţiile de credit, precum şi ale Regulamentului nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012. (2) Garanţia acoperă proporţional cu procentul de împărţire a riscurilor şi pierderilor numai principalul, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, şi se plăteşte Finanţatorului în termenii şi în condiţiile prevăzute în prezentul Protocol-cadru şi în contractul de garantare." 89. În anexa nr. 6, după articolul 6.10 se introduce un nou articol, articolul 6.10^1, cu următorul cuprins: "Art. 6.10^1. - În situaţia în care Finanţatorul solicită acordarea unei noi garanţii pentru beneficiarii care achiziţionează/construiesc o nouă locuinţă în cadrul Programului, acordarea garanţiei se face astfel: a) După aprobarea finanţării pentru achiziţia/construcţia noii locuinţe în cadrul Programului de către structurile sale competente, Finanţatorul, direct sau prin unităţile sale teritoriale (sucursale, agenţii etc.), transmite FNGCIMM, în format electronic, solicitarea de garantare pentru achiziţia/construcţia noii locuinţe prin intermediul unei aplicaţii web puse la dispoziţie de către FNGCIMM şi ataşează în aplicaţie următoarele documente scanate în format A4, PDF, rezoluţie 300 dpi: (i) solicitarea de garantare pentru achiziţia/construcţia noii locuinţe semnată şi ştampilată (Se va completa formularul prevăzut în anexa nr. 3^1 pentru achiziţia unei noi locuinţe, respectiv în anexa nr. 3^2 pentru construcţia unei noi locuinţe în cadrul Programului. Din solicitarea de garantare şi din analiza documentelor ataşate acesteia trebuie să rezulte că valoarea noii locuinţe, rezultată din raportul de evaluare/devizul estimativ de lucrări, şi/sau suprafaţa utilă, raportate la valoarea locuinţei iniţiale, rezultată din raportul de evaluare/devizul estimativ de lucrări, şi/sau suprafaţa utilă a acesteia sunt mai mari decât valoarea evaluată/estimată şi/sau suprafaţa utilă a primei locuinţe la momentul acordării creditului pentru achiziţia/construcţia primei locuinţe în cadrul Programului. Verificarea îndeplinirii condiţiei privind suprafaţa utilă a celor două locuinţe se realizează de către Finanţator pe baza documentelor care atestă suprafaţa utilă a locuinţei. Prin documente care atestă suprafaţa utilă a locuinţei se înţelege unul dintre următoarele documente: extrasul de carte funciară, titlurile de proprietate, documentaţia cadastrală (relevee), proiectul de autorizare sau rapoartele de evaluare; (ii) dacă este cazul, promisiunea unilaterală de creditare şi, respectiv, promisiunea unilaterală de garantare; (iii) documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum şi al soţului/soţiei, dacă este/sunt căsătorit/căsătoriţi - copie certificată pentru conformitate cu originalul; (iv) declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului, utilizând formularul prevăzut în anexa nr. 12; (v) antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătură privată cu dată certă/legalizare semnături ori documentele specifice procesului de licitaţie încheiat de beneficiar, în calitate de promitent-cumpărător în vederea achiziţionării noii locuinţe în cadrul Programului, respectiv contractul încheiat în vederea construirii unei noi locuinţe în cadrul Programului - copie certificată pentru conformitate cu originalul; (vi) antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătură privată cu dată certă/legalizare semnături încheiat de beneficiar, în calitate de promitent-vânzător în vederea vânzării locuinţei achiziţionate iniţial în cadrul Programului; (vii) extras de carte funciară privind noua locuinţă ce urmează să fie achiziţionată din finanţare, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data solicitării de garantare, actualizat în ceea ce priveşte datele de identificare ale imobilului. În cazul solicitărilor de garantare pentru construcţia unei locuinţe va fi prezentat extrasul de carte funciară de informare privind terenul pe care urmează să se construiască locuinţa, în care să fie notată autorizaţia de construire, actualizat în ceea ce priveşte datele de identificare ale imobilului; (viii) certificatul de eficienţă energetică pentru una dintre clasele A, B sau C de eficienţă energetică - copie certificată pentru conformitate cu originalul. Se va avea în vedere ca extrasele de carte funciară să cuprindă informaţiile descrise în definiţiile locuinţei şi terenului prevăzute la art. 1 lit. ţ)-y). Instrucţiunile de utilizare a aplicaţiei web vor fi puse la dispoziţia finanţatorilor de către FNGCIMM. b) FNGCIMM verifică beneficiarul în listele cu persoanele suspectate de săvârşirea sau finanţarea actelor de terorism publicate conform legii, concordanţa dintre datele înscrise în solicitarea de garantare şi documentele remise şi adoptă decizia de aprobare/respingere; c) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării de garantare, FNGCIMM redactează contractul de garantare în 5 (cinci) exemplare originale, respectiv în 6 (şase) exemplare originale atunci când beneficiarii garanţiei sunt necăsătoriţi (au calitatea de coproprietari ai locuinţei achiziţionate în cadrul Programului), pe care le remite Finanţatorului, prin curier sau prin poştă cu confirmare de primire, în vederea semnării acestora de către Finanţator şi beneficiar. Concomitent se transmite, în original, factura cu contravaloarea comisionului de gestiune datorat; d) Finanţatorul care a aprobat acordarea celui de-al doilea credit în cadrul Programului se asigură că tragerea finanţării garantate a fost aprobată după ce locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului a fost înstrăinată prin vânzare-cumpărare şi creditul acordat iniţial în cadrul Programului a fost lichidat; e) În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea contractelor de garantare prevăzute la lit. c), Finanţatorul şi beneficiarul semnează şi remit FNGCIMM, prin curier sau prin poştă cu confirmare de primire, două exemplare originale ale contractului de garantare; f) Finanţatorul remite beneficiarului un exemplar original al contractului de garantare, sub semnătură de primire, efectuează formalităţile de înscriere în cartea funciară a ipotecii legale asupra noii locuinţe/terenului/locuinţei viitoare achiziţionate/construite din cel de-al doilea credit garantat acordat în cadrul Programului, de notare a interdicţiei de înstrăinare a acesteia pe o perioadă de 5 ani şi a interdicţiei de grevare cu alte sarcini pe toată durata garanţiei. Radierea ipotecii legale şi a interdicţiilor înscrise în cartea funciară a locuinţei achiziţionate/construite iniţial în cadrul Programului se realizează conform prevederilor art. 3.4." 90. În anexa nr. 6, la articolul 6.11, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: "c) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării acordării promisiunii de garantare, FNGCIMM redactează promisiunea de garantare în două exemplare originale, din care un exemplar original se transmite Finanţatorului, prin curier sau prin poştă cu confirmare de primire. Concomitent se transmite, în original, factura cu contravaloarea comisionului unic de analiză datorat." 91. În anexa nr. 6, după articolul 6.13 se introduce un nou articol, articolul 6.13^1, cu următorul cuprins: "Art. 6.13^1. - (1) Extrasele de carte funciară prevăzute la art. 6.10 lit. a) subpct. (vi), art. 6.10^1 lit. a) subpct. (vii), art. 6.12 lit. a) subpct. (iv) şi art. 6.13 lit. a) subpct. (iv) ataşate de Finanţator în aplicaţie sunt cele comunicate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) pe suport letric. (2) Exemplarele originale ale contractelor de garantare şi ale promisiunilor de garantare prevăzute la art. 6.10 lit. c), art. 6.11 lit. c), art. 6.12 lit. c) şi art. 6.13 lit. c) se semnează şi se ştampilează de FNGCIMM pe ultima pagină, iar toate celelalte pagini conţin elementele de identificare ale FNGCIMM." 92. În anexa nr. 6, articolul 6.14 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 6.14. - (1) Orice modificări ale condiţiilor iniţiale prevăzute în promisiunea unilaterală de garantare/contractul de garantare vor fi solicitate FNGCIMM pe suport letric/electronic şi vor fi aprobate/respinse de FNGCIMM, în condiţiile prezentului protocol. (2) După aprobarea modificărilor aferente promisiunii unilaterale de creditare/contractului de credit, de către structurile sale competente, Finanţatorul, direct sau prin unităţile sale teritoriale (sucursale, agenţii etc.), transmite FNGCIMM, în format letric/electronic solicitarea de modificare a promisiunii unilaterale de garantare/contractului de garantare şi documentele aferente. Transmiterea electronică se va efectua prin intermediul unei aplicaţii web puse la dispoziţie de către FNGCIMM şi se va realiza prin ataşarea în aplicaţia web a următoarelor documente scanate în format A4, PDF, rezoluţie 300 dpi: a) solicitarea de modificare a promisiunii unilaterale de garantare/contractului de garantare, care va cuprinde în mod obligatoriu menţiunea privind aprobarea modificărilor la promisiunea unilaterală de creditare/contractul de credit; b) copia promisiunii unilaterale de garantare/copia contractului de garantare; c) documente justificative în funcţie de motivul solicitării de modificare; d) declaraţia pe propria răspundere privind identitatea beneficiarului real, în cazul în care acesta a efectuat o tranzacţie mai mare de 15.000 EUR în legătură cu creditul garantat. (3) După aprobarea modificărilor solicitate de Finanţator, FNGCIMM redactează, semnează şi transmite Finanţatorului, prin curier sau prin poştă cu confirmare de primire, actul adiţional la promisiunea unilaterală de garantare (un exemplar)/contractul de garantare [în cel puţin 6 (şase) exemplare] în vederea semnării de către Finanţator şi beneficiar. Concomitent vor fi transmise şi facturile aferente comisionului unic de analiză/comisionului de gestiune datorat. Ulterior semnării, Finanţatorul remite FNGCIMM două exemplare originale ale actului adiţional la contractul de garantare. Nu pot face obiectul actelor adiţionale acele clauze ale promisiunii unilaterale de garantare/contractului de garantare care privesc condiţiile de eligibilitate ale Programului." 93. În anexa nr. 6, articolul 6.15 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 6.15. - (1) Preluarea creditului de către un alt beneficiar în cadrul Programului, înainte sau după expirarea perioadei de 5 ani de interdicţie de înstrăinare a imobilului, se efectuează exclusiv la acelaşi Finanţator, va fi analizată potrivit condiţiilor în vigoare la data preluării şi se materializează într-un act adiţional la contractul de garantare. (2) După expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare a locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul Programului, beneficiarul Programului, care are în derulare un credit acordat în cadrul Programului, poate să solicite acordul Finanţatorului şi al MFP, pentru înstrăinarea locuinţei achiziţionate ori construite în cadrul Programului. (3) În cazul în care cumpărătorul achită preţul locuinţei prin credit ipotecar/garantat în cadrul Programului, la solicitarea beneficiarului, Finanţatorul şi MFP îşi exprimă acordul pentru ridicarea temporară a interdicţiei de grevare, în vederea înscrierii unei noi ipoteci asupra imobilului, în condiţiile Programului sau în favoarea Finanţatorului care acordă creditul destinat achiziţionării locuinţei, după caz. (4) Acordul de înstrăinare şi, după caz, de ridicare temporară a interdicţiei de grevare se eliberează sub condiţia achitării integrale a creditului garantat. În cazul neîndeplinirii acestei condiţii, acordul se consideră desfiinţat cu efect retroactiv. (5) În cazul beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (10^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, Finanţatorul, cu acordul MFP, aprobă înstrăinarea locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul Programului, precum şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare, chiar şi înainte de expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare a locuinţei, cu condiţia lichidării creditului iniţial." 94. În anexa nr. 6, la articolul 7.1, după litera f) se introduce o nouă literă, litera f^1), cu următorul cuprins: "f^1) să verifice dacă suprafaţa utilă a noii locuinţe care se achiziţionează/se construieşte în cadrul Programului este mai mare decât a locuinţei achiziţionate ori construite iniţial în cadrul Programului şi/sau dacă valoarea noii locuinţe rezultată din raportul de evaluare/devizul estimativ de lucrări este mai mare decât valoarea evaluată/estimată la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată ori construită iniţial în cadrul Programului. Pentru efectuarea verificării, valoarea noii locuinţe, rezultată din raportul de evaluare/devizul estimativ de lucrări, şi suprafaţa utilă se vor raporta la valoarea locuinţei iniţiale, rezultată din raportul de evaluare/devizul estimativ de lucrări, şi suprafaţa utilă a acesteia şi trebuie să fie mai mari decât valoarea evaluată/estimată şi/sau suprafaţa utilă a primei locuinţe la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată ori construită iniţial în cadrul Programului. Verificarea îndeplinirii condiţiei privind suprafaţa utilă a celor două locuinţe se realizează de către finanţator pe baza documentelor care atestă suprafaţa utilă a locuinţei. Prin documente care atestă suprafaţa utilă a locuinţei se înţelege unul dintre următoarele documente: extrasul de carte funciară, titlurile de proprietate, documentaţia cadastrală (relevee), proiectul de autorizare sau rapoartele de evaluare;". 95. În anexa nr. 6, la articolul 7.1, litera p) se modifică şi va avea următorul cuprins: "p) să efectueze formalităţile de înscriere/radiere în/din cartea funciară a unei singure ipoteci legale de rangul I instituite în favoarea statului român, reprezentat de MFP, şi a Finanţatorului, proporţional cu procentul de garantare: (i) asupra locuinţei achiziţionate în cadrul Programului; sau (ii) asupra terenului pe care urmează să se construiască locuinţa/locuinţele în cadrul Programului; (iii) asupra locuinţei/locuinţelor viitoare, construite de beneficiarul individual/în regim asociativ, după caz; precum şi (iv) asupra locuinţei/locuinţelor finalizate, construite de beneficiarul individual/în regim asociativ în cadrul Programului, după caz; (v) asupra noii locuinţe achiziţionate în cadrul Programului sau asupra terenului pe care urmează să se construiască noua locuinţă/noile locuinţe în cadrul Programului şi/sau asupra noii locuinţe/noilor locuinţe viitoare/finalizate, construite de beneficiarul individual/beneficiari în regim asociativ, după caz. Ipoteca legală este valabilă până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei, potrivit legii. Înscrierea ipotecii legale şi notarea interdicţiilor prevăzute la lit. q) se efectuează în temeiul contractului de garantare, iar radierea ipotecii legale şi a interdicţiilor se face în baza deciziei FNGCIMM şi a Finanţatorului proporţional cu procentul de garantare. Pentru emiterea deciziei, Finanţatorul va transmite la FNGCIMM solicitarea de radiere a ipotecii legale şi a interdicţiilor notate în cartea funciară în favoarea statului român, proporţional cu procentul de garantare, însoţită de următoarele documente în copie certificată pentru conformitate cu originalul: - extrasul de cont de credit al beneficiarului din care să rezulte data rambursării integrale a creditului, anticipată sau la termen; - declaraţia pe propria răspundere privind identitatea beneficiarului real al tranzacţiilor mai mari de 15.000 EUR; - contractul de garantare, extrasul de carte funciară şi alte documente (de exemplu, CI pentru beneficiarii căsătoriţi, divorţaţi etc.), după caz;". 96. În anexa nr. 6, la articolul 7.1 litera z^2), după subpunctul (iii) se introduc două noi subpuncte, subpunctele (iv) şi (v), cu următorul cuprins: "(iv) soţul/soţia, ca urmare a căsătoriei, dacă îndeplineşte criteriile de eligibilitate ale Programului. Soţul/Soţia poate prelua locuinţa în regimul comunităţii matrimoniale de bunuri sau o cotă-parte din locuinţa achiziţionată/construită în cadrul Programului; (v) soţul/soţia, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separaţiei de bunuri prin convenţia matrimonială." 97. În anexa nr. 6, la articolul 7.1, după litera z^3) se introduce o nouă literă, litera z^4), cu următorul cuprins: "z^4) să aprobe înstrăinarea locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul Programului, precum şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare, după caz, inclusiv înainte de expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare a locuinţei, cu condiţia lichidării primului credit garantat în cadrul Programului în cazul beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (10^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare." 98. În anexa nr. 6, la articolul 7.2, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) să transmită lunar, prin sediul central al Finanţatorului, până la data de 7 a lunii curente pentru luna anterioară de raportare, în format electronic, la adresa de e-mail primacasamonitorizare@fngcimm.ro, informaţii referitoare la finanţările garantate de acesta, utilizând formularul prevăzut în anexa nr. 10. Aceste informaţii vor fi utilizate de FNGCIMM pentru efectuarea raportărilor prevăzute de reglementările BNR şi a celor la care este obligat prin convenţia cu MFP." 99. În anexa nr. 6, la articolul 7.3, literele c), d) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "c) să urmărească periodic stadiul derulării finanţărilor garantate şi al eliberărilor în vederea determinării valorii de reîntregire a plafonului, pe baza situaţiilor furnizate de Finanţator, conform prevederilor art. 7.2; d) să aprobe, sub aspectul eligibilităţii beneficiarului, preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei/cotelor-părţi din locuinţă/locuinţei viitoare în cadrul Programului de către oricare alte persoane fizice/soţul/soţia, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate valabile la data preluării, sub condiţia menţinerii sarcinilor instituite prin lege asupra imobilului; ................................................................. g) să comunice MFP şi Finanţatorului decizia cu privire la soluţionarea cererii de plată a garanţiei. În cazul respingerii cererii de plată a garanţiei în condiţiile prevăzute la art. 8.2 alin. (5) şi (6), decizia privind respingerea cererii de plată va conţine menţiuni privind radierea dreptului de ipotecă legală de rangul I, a interdicţiei de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani şi a celei de grevare cu alte sarcini pe toată durata finanţării din cartea funciară a imobilului achiziţionat/construit din finanţarea garantată, corespunzător procentului de garantare acordat în numele şi în contul statului. În termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii deciziei, MFP va remite FNGCIMM acordul privind radierea din cartea funciară a ipotecii şi a interdicţiilor prevăzute de lege;". 100. În anexa nr. 6, la articolul 7.3, după litera h) se introduce o nouă literă, litera h^1), cu următorul cuprins: "h^1) să emită, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii de la organele fiscale competente ale ANAF a confirmării privind scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM şi a exemplarului original al contractului de garantare, o decizie privind repunerea beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de garantare şi să o comunice de îndată Finanţatorului şi MFP;". 101. În anexa nr. 6, la articolul 7.3, literele i) şi j) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "i) să solicite MFP emiterea acordului privind radierea sarcinilor şi interdicţiilor din cartea funciară a imobilului achiziţionat/construit din finanţarea garantată la data rambursării integrale a finanţării garantate, la termen sau anticipată/la data lichidării creditului acordat iniţial în cadrul Programului, corespunzător procentului de garantare acordat în numele şi în contul statului, şi să transmită Finanţatorului decizia de radiere într-un exemplar original, împreună cu originalul acordului emis de MFP; j) să predea Finanţatorului decizia prevăzută la lit. g) privind respingerea cererii de plată a garanţiei şi acordul MFP privind radierea din cartea funciară a ipotecii şi a interdicţiilor prevăzute de lege;". 102. În anexa nr. 6, la articolul 8.1, partea introductivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 8.1. - (1) Finanţatorul este îndreptăţit la executarea garanţiei numai dacă a transmis la FNGCIMM cererea de plată în cadrul perioadei de valabilitate a garanţiei, ulterior trecerii la restanţă a întregii finanţări garantate, după înregistrarea de către beneficiar a cel puţin 60 de zile calendaristice de restanţă la plata principalului. Cererea de plată va fi însoţită de următoarele documente justificative:". 103. În anexa nr. 6, la articolul 8.1 alineatul (1), literele e) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "e) extrasul contului curent şi extrasul contului de credit ale beneficiarului sau un document echivalent, aferente cel puţin ultimelor 6 luni de derulare a finanţării garantate, din care să reiasă fără echivoc serviciul datoriei înregistrat la plata principalului şi trecerea la restanţă a soldului finanţării garantate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; .................................................................. h) prima poliţă de asigurare, precum şi cea mai recentă poliţă de asigurare a locuinţei sau a lucrărilor de construcţii-montaj pentru imobilul cu destinaţia de locuinţă aflat în construcţie, după caz, prezentate de beneficiar, chiar dacă valabilitatea celei mai recente poliţe a expirat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul;". 104. În anexa nr. 6, la articolul 8.1 alineatul (1), după litera h) se introduc două noi litere, literele h^1) şi h^2), cu următorul cuprins: "h^1) în cazul cererilor de plată a garanţiilor acordate pentru achiziţionarea/construirea unei noi locuinţe în cadrul Programului, se va prezenta contractul de vânzare-cumpărare sau extrasul de carte funciară din care să rezulte faptul că locuinţa achiziţionată ori construită iniţial în cadrul Programului a fost înstrăinată prin vânzare-cumpărare cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe; h^2) în cazul cererilor de plată a garanţiilor acordate pentru achiziţionarea/construirea unei noi locuinţe în cadrul Programului, se va prezenta extrasul de cont sau un document echivalent emis de Finanţatorul care a acordat creditul iniţial, din care să rezulte faptul că respectivul credit acordat iniţial în cadrul Programului a fost lichidat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe în cadrul Programului;". 105. În anexa nr. 6, la articolul 8.1, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins: "(3) De la data înregistrării cererii de plată a garanţiei, FNGCIMM poate solicita Finanţatorului, letric, o singură dată, furnizarea de informaţii şi documente necesare pentru completarea/clarificarea documentaţiei transmise odată cu cererea de plată a garanţiei, în vederea soluţionării acesteia. (4) Informaţiile şi documentele prevăzute la alin. (3) se transmit de către Finanţator cu cel puţin 15 zile înainte de împlinirea termenului prevăzut la art. 8.2 alin. (1), se vor ataşa de FNGCIMM la documentaţia depusă odată cu cererea de plată şi vor fi luate în considerare la soluţionarea acesteia." 106. În anexa nr. 6, la articolul 8.2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 8.2. - (1) În termen de cel mult 85 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, FNGCIMM aprobă sau respinge cererea de plată." 107. În anexa nr. 6, la articolul 8.2, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins: "(4^1) După înregistrarea cererii de plată a garanţiei şi cel mai târziu până în penultima zi de efectuare a plăţii valorii de executare a garanţiei de către MFP, Finanţatorul poate solicita FNGCIMM retragerea cererii de plată a garanţiei, cu menţinerea condiţiilor iniţiale în care a fost acordată garanţia." 108. În anexa nr. 6, la articolul 8.2, alineatele (7), (8) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(7) Decizia referitoare la cererea de plată se comunică Finanţatorului şi MFP cel mai târziu în a 85-a zi de la data înregistrării cererii de plată la FNGCIMM. (8) FNGCIMM restituie cererea de plată şi documentaţia însoţitoare în cazul în care a fost transmisă înainte ca beneficiarul să înregistreze cel puţin 60 de zile de restanţă la plata principalului. (9) Plata garanţiei se face de către MFP într-un cont unic al Finanţatorului, pe baza deciziei FNGCIMM de aprobare a cererii de plată, proporţional cu procentul de garantare, în termen de maximum 90 de zile de la data înregistrării cererii de plată la FNGCIMM." 109. În anexa nr. 6, la articolul 8.2, după alineatul (11) se introduc şapte noi alineate, alineatele (12)-(18), cu următorul cuprins: "(12) După efectuarea plăţii valorii de executare a garanţiei de către MFP către Finanţator, beneficiarii Programului pot solicita o singură dată finanţatorilor repunerea în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare, cu respectarea condiţiilor Programului şi cu menţinerea condiţiilor în care a fost acordată garanţia. În cazul garanţiilor acordate în favoarea finanţatorilor care aplică principiul împărţirii în mod egal a riscurilor şi pierderilor între Finanţator şi garant şi plătite înainte de aplicarea acestui principiu, după aprobarea repunerii, procentul de garantare este de 50% din soldul creditului repus în monitorizare, iar în cazul finanţatorilor care nu au optat pentru aplicarea acestui principiu, garanţia acoperă în procent de 100% soldul creditului repus în monitorizare. (13) În termen de 3 zile de la primirea de la beneficiarul Programului a solicitării de repunere în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare, Finanţatorul solicită ANAF ca, în termen de 5 zile, să îi comunice sumele rămase de plată din valoarea de executare a garanţiei, precum şi eventualele cheltuieli de executare silită generate de urmărirea bunului, analizează, în baza reglementărilor interne, capacitatea acestuia de a achita creditul rămas de rambursat şi dobânzile aferente şi, în termen de 60 de zile de la primirea solicitării beneficiarului, emite decizia de aprobare/respingere a repunerii. Repunerea este condiţionată de prezentarea de către beneficiar instituţiei de credit a dovezii plăţii cheltuielilor de executare silită. (14) În cazul aprobării repunerii, în termen de 5 zile, Finanţatorul restituie MFP sumele încasate reprezentând valoarea de executare a garanţiei. (15) Ulterior restituirii prevăzute la alin. (14), MFP solicită organelor fiscale competente ale ANAF încetarea executării silite pornite asupra beneficiarului pentru recuperarea valorii de executare a garanţiei repuse, anularea obligaţiilor fiscale accesorii calculate pentru valoarea de executare a garanţiei aferente Programului, după caz, scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM, precum şi restituirea contractului de garantare în original către FNGCIMM. (16) Sumele restituite de Finanţator sunt considerate o reîntregire a plăţilor efectuate reprezentând valoarea de executare a garanţiei. În situaţia în care sumele respective au fost achitate şi restituite în acelaşi an, restituirea se va face în contul MFP RO67TREZ23A541400550147X, iar, în cazul în care sumele au fost achitate într-un an şi restituite în anii următori, restituirea se va face în contul MFP RO94TREZ23A541400850103X. (17) În termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii de la organele fiscale competente ale ANAF a confirmării privind scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în înscrisul transmis de către FNGCIMM şi a exemplarului original al contractului de garantare, după analiza documentelor justificative, FNGCIMM emite o decizie privind repunerea beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de garantare. (18) În cazul nerespectării clauzelor contractului de credit şi de garantare, după aprobarea repunerii de către Finanţator şi FNGCIMM, beneficiarul Programului datorează obligaţii fiscale accesorii de la data plăţii iniţiale a valorii de executare a garanţiei de către MFP pentru suma rămasă neachitată din contractul de credit şi de garantare." 110. În anexa nr. 6, articolul 10.2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 10.2. - Forţa majoră înlătură răspunderea părţii care o invocă. Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil." 111. În anexa nr. 6, articolul 12.4 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 12.4. - Prezentul protocol se aplică pentru finanţările şi, respectiv, garanţiile care intră sub incidenţa împărţirii riscurilor şi pierderilor între garant şi Finanţator în baza opţiunii exprimate de Finanţator, precum şi pentru cele acordate în limita plafonului alocat/reutilizat/valorii de reîntregire a plafonului." 112. În anexa nr. 6, la articolul 12.6, după liniuţa a treia se introduc două noi liniuţe, cu următorul cuprins: "- anexa nr. 3^1 «Solicitare de garantare pentru achiziţia unei noi locuinţe în cadrul programului "Prima casă"»; - anexa nr. 3^2 «Solicitare de garantare pentru construcţia unei noi locuinţe în cadrul programului "Prima casă"»;". 113. În anexa nr. 6, la articolul 12.6, liniuţele a cincea, a şasea şi a noua se modifică şi vor avea următorul cuprins: "- anexa nr. 5 «Contract de garantare pentru achiziţia unei locuinţe sau a unei noi locuinţe, după caz»; - anexa nr. 6 «Contract de garantare pentru construcţia de locuinţe sau pentru construcţia unei noi locuinţe, după caz»; - anexa nr. 9 «Solicitare de modificare a Promisiunii unilaterale de garantare/Contractului de garantare nr. ....../...... pentru ......... de locuinţe»;". 114. În anexa nr. 6, la articolul 12.6, liniuţa a zecea se modifică şi va avea următorul cuprins: "- anexa nr. 10 «Situaţia finanţărilor garantate care intră sub incidenţa împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între stat şi Finanţator şi a celor acordate în limita plafonului alocat/reutilizat/valorii de reîntregire existente în portofoliu»;". 115. În anexa nr. 6, la articolul 12.6, după liniuţa a zecea se introduc trei noi liniuţe, cu următorul cuprins: "- anexa nr. 10^1 «Situaţia finanţărilor neacordate pentru care s-au solicitat garanţii în limita plafonului alocat/reutilizat/reîntregit în luna ..........»; - anexa nr. 10^2 «Situaţia finanţărilor garantate rambursate anticipat integral, care intră sub incidenţa împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între stat şi Finanţator acordate în limita plafonului alocat/reutilizat/reîntregit, ieşită din portofoliu în luna .....»; - anexa nr. 10^3 «Situaţia finanţărilor pentru care s-a solicitat plata garanţiei, care intră sub incidenţa împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între stat şi Finanţator acordate în limita plafonului alocat/reutilizat/reîntregit, în luna .....»;". 116. În anexa nr. 6, la articolul 12.6, după liniuţa a unsprezecea se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins: "- anexa nr. 12 «Declaraţie pentru noua locuinţă» (declaraţie pe propria răspundere a beneficiarului care achiziţionează/construieşte o nouă locuinţă în cadrul Programului)." 117. În anexa nr. 6, anexele nr. 2 şi 3 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 11 şi 12. 118. În anexa nr. 6, după anexa nr. 3 se introduc două noi anexe, anexele nr. 3^1 şi 3^2, având conţinutul prevăzut în anexele nr. 13 şi 14. 119. În anexa nr. 6, anexele nr. 5 şi 6 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 15 şi 16. 120. În anexa nr. 6, anexele nr. 8-10 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 17-19. 121. În anexa nr. 6, după anexa nr. 10 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 10^1-10^3, având conţinutul prevăzut în anexele nr. 20-22. 122. În anexa nr. 6, anexa nr. 11 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 23. 123. În anexa nr. 6, după anexa nr. 11 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 12, având conţinutul prevăzut în anexa nr. 24. ART. II Anexele nr. 1-24 fac parte integrantă din prezentul ordin. ART. III Prevederile prezentului ordin intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării şi se aplică în mod direct finanţatorilor participanţi în programul "Prima casă" la data publicării, indiferent de momentul semnării actelor adiţionale la protocoalele încheiate cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN. ART. IV Solicitărilor de acordare a unei finanţări garantate în cadrul programului "Prima casă", aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a prezentului ordin, li se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data depunerii lor la finanţator. ART. V Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Bucureşti, 14 septembrie 2015. Nr. 1.119. ANEXA 1 (Anexa nr. 5 la anexa nr. 2 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) CERERE DE PLATĂ Emisă în baza prevederilor Convenţiei de garantare nr. ........... din data de ..............., privind Contractul de garantare nr. ......... din data de ................ 1. Finanţatorul ......................., prin Sucursala/Agenţia .................., cu sediul în localitatea ..................., str. .................. nr. ......, judeţul/sectorul ................., înmatriculat în registrul comerţului cu nr. .........., cod unic de înregistrare ................, telefon ............., fax ............, e-mail ................., reprezentat de ..................., în calitate de ..............., şi de ..............., în calitate de ............, având cont bancar nr. .............., deschis la .............., vă comunicăm că la data de ..............., 2. beneficiarul ........(numele şi prenumele)......, pseudonim ................., cetăţean ............., data naşterii ..........., locul naşterii ..........., cu domiciliul/rezidenţa în localitatea ................., str. .............. nr. ....., bl. ....., sc. ......, et. ....., ap. ......, judeţul/sectorul ............, telefon ............, e-mail ................., legitimat cu ......, seria ...... nr. ......., eliberat de ................ la data de .............., CNP .............., starea civilă ............., de profesie ................, angajat la ...................., a rambursat din finanţarea garantată suma de ........... lei/euro. 3. Finanţare restantă .................. lei/............... euro. 4. Valoarea garanţiei solicitate la plată proporţional cu procentul de garantare ............ lei/.............. euro. 5. Plata se va efectua în contul unic al Finanţatorului, deschis la ..................., cod IBAN .................... . 6. Anexăm prezentei cereri următoarele documente: a) documentul/documentele de identitate al/ale beneficiarului/beneficiarilor şi cel al soţului/soţiei, dacă este cazul, în copie certificată pentru conformitate cu originalul. Se vor transmite cele mai recente documente aflate în posesia Finanţatorului; b) contractul de credit, însoţit de toate actele adiţionale încheiate la acesta, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; c) încheierea de intabulare a ipotecii legale de rangul I în favoarea statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice (MFP), pentru garanţiile din portofoliu pentru care finanţatorul a exercitat opţiunea privind împărţirea riscurilor şi pierderilor în mod egal între stat, în calitate de garant şi finanţator, sau în favoarea statului român, prin MFP şi a Finanţatorului, pentru garanţiile acordate în limita plafonului reutilizat/alocat/valorii de reîntregire a plafonului, după caz, în copie certificată, şi extras de carte funciară din care să rezulte că ipoteca legală în favoarea statului român, reprezentat de MFP/în favoarea statului român, prin MFP şi a Finanţatorului, după caz, are rangul I şi că au fost notate interdicţiile de înstrăinare şi grevare prevăzute de lege (exemplar original); d) declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului, prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. a) sau, după caz, la art. 1 alin. (10^4) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în original/duplicat, după caz; documentul nu va fi prezentat în cazul garanţiilor acordate din plafonul aferent anului 2009; e) extrasul contului curent şi extrasul contului de credit ale beneficiarului sau un document echivalent, aferente cel puţin ultimelor 6 luni de derulare a finanţării garantate, din care să reiasă fără echivoc serviciul datoriei înregistrat la plata principalului şi trecerea la restanţă a soldului finanţării garantate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; f) notificarea Finanţatorului către beneficiar/beneficiari/garant/garanţi semnatar/semnatari ai contractului de garantare cu privire la declararea exigibilităţii anticipate a finanţării garantate şi la data acesteia, însoţită de dovada transmiterii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul; din documentele anexate trebuie să rezulte faptul că notificarea a fost transmisă beneficiarului cu cel puţin 15 zile înainte de data declarării exigibilităţii anticipate; g) raportul de evaluare a locuinţei, întocmit conform legii de un evaluator autorizat, agreat de Finanţator, semnat şi parafat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; h) prima poliţă de asigurare, precum şi cea mai recentă poliţă de asigurare a locuinţei sau a lucrărilor de construcţii-montaj pentru imobilul cu destinaţia de locuinţă aflat în construcţie, după caz, prezentate de beneficiar, chiar dacă valabilitatea celei mai recente poliţe a expirat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; i) dovada înscrierii avizului de garanţie reală mobiliară în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare privind constituirea gajului fără deposedare/ipotecii mobiliare asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Finanţator pe numele beneficiarului, valabil până la stingerea tuturor creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare. Prevederea este aplicabilă în cazul garanţiilor acordate după data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", respectiv începând cu data de 24 ianuarie 2011; j) în cazul cererilor de plată a garanţiilor acordate pentru achiziţionarea/construirea unei noi locuinţe în cadrul programului "Prima casă" (Program) se vor prezenta: (i) contractul de vânzare-cumpărare sau extrasul de carte funciară din care să rezulte faptul că locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului a fost înstrăinată prin vânzare-cumpărare cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe; (ii) extrasul de cont sau un document echivalent, emise de finanţatorul care a acordat creditul iniţial din care să rezulte faptul că respectivul credit acordat iniţial în cadrul Programului a fost lichidat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe în cadrul Programului; Finanţatorul declară pe propria răspundere că a respectat prevederile Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare, şi şi-a asumat îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. a) şi i) din Contractul de garantare. Finanţator Persoane autorizate: .......................... ANEXA 2 (Anexa nr. 1 la anexa nr. 3 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) FNGCIMM - S.A. - IFN - PRIMA CASĂ UTILIZAREA plafoanelor de garantare la data de ......
- euro -
┌────┬──────────────────────────────┬─────────┬──────┬────────┬─────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬─────────┬────────┬────────┐
│Nr. │ Denumirea │ Nr. de │Plafon│Valoarea│Valoarea │ Total │ Plafon │Valoarea│Valoarea│Valoarea │ Total │Valoarea│
│crt.│ instituţiei │contracte│alocat│ garan- │promisi- │ plafon │ neuti- │de rein-│ garan- │promisi- │valoare │ de │
│ │ de credit │ în │ │ ţiilor │unilor de│utilizat│ lizat │tregire │ ţiilor │unilor de│ de │ rein- │
│ │ │derulare │ │acordate│garantare│ (din │ (din │ a pla- │acordate│garantare│ rein- │tregire │
│ │ │ │ │ din │acordate │plafonul│plafonul│fonului │ (din │acordate │tregire │ neuti- │
│ │ │ │ │plafonul│ din │alocat) │alocat) │ │valoarea│ (din │utilizat│ lizată │
│ │ │ │ │ alocat │plafonul │ │ │ │de rein-│valoarea │ │ │
│ │ │ │ │ │ alocat │ │ │ │tregire)│de rein- │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tregire) │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼────────┼────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │
├────┼──────────────────────────────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼────────┼────────┤
│ 1 │ Banca 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼────────┼────────┤
│ │garanţie stat*) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼────────┼────────┤
│ 2 │ Banca 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼────────┼────────┤
│ │garanţie stat - finanţator**) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼────────┼────────┤
│ │ ..... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼────────┼────────┤
│ │TOTAL GENERAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼────────┼────────┤
│ │garanţie stat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼─────────┼──────┼────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼────────┼────────┤
│ │garanţie stat - finanţator │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────────────────────────┴─────────┴──────┴────────┴─────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴─────────┴────────┴────────┘
Mod de completare: Formularul se raportează lunar şi se completează cu informaţii cumulate pentru sfârşitul lunii de raportare. Informaţiile se raportează agregat la nivel de instituţie finanţatoare. Totalul pe bănci şi totalul general se raportează în euro, ca valoare exactă. Echivalentul în euro al garanţiilor emise se calculează la cursul de schimb valabil la data acordării garanţiei.────────── *) Garanţie stat reprezintă garanţia care s-a acordat în valoare de 100% din creditul acordat de instituţia finanţatoare. **) Garanţie stat - finanţator reprezintă garanţia care se acordă în valoare de 50% din creditul acordat de instituţia finanţatoare în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2011.────────── ANEXA 3 (Anexa nr. 2 la anexa nr. 3 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) FNGCIMM - S.A. - IFN - PRIMA CASĂ SITUAŢIA garanţiilor acordate de către FNGCIMM - S.A. - IFN la data de ......
┌───┬─────────────────────────────┬──────────┬────────────────────────────┬────────────┬───────────────────────────┬────────────┬────────┐
│Nr │ │ Valuta │Valoarea garantată în valuta│Echivalentul│Valoare garantată în valuta│Echivalentul│ │
│crt│ Denumirea instituţiei │ de │ de contract (valuta) din │ în lei al │de contract (valuta) din │ în lei al │ Obser- │
│ │ de credit │ contract │ plafonul alocat │garanţiilor │ valoarea de reîntregire │garanţiilor │ vaţii │
│ │ │ a │ │ emise │ a plafonului │ emise │ │
│ │ │creditelor├──────────────┬─────────────┼────────────┼─────────────┬─────────────┼────────────┤ │
│ │ │garantate │ în luna de │cumulat de la│ în luna de │ în luna de │cumulat de la│ în luna de │ │
│ │ │ │ raportare │ începutul │ raportare │ raportare │ începutul │ raportare │ │
│ │ │ │ │ anului │ │ │ anului │ │ │
├───┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │
├───┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│ 1 │ Banca 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│ │garanţie stat - finanţator*) │ RON │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│ 2 │ Banca 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│ │garanţie stat - finanţator*) │ RON │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│ │ ..... │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────────────────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────┤
│ │TOTAL GENERAL │ RON │ │ │ │ │ │ │ │
└───┴─────────────────────────────┴──────────┴──────────────┴─────────────┴────────────┴─────────────┴─────────────┴────────────┴────────┘
Mod de completare: Prin acest formular se raportează valoarea garanţiilor emise efectiv, fără promisiunile de garantare. Se completează cu informaţii din luna de raportare, dar şi cumulat de la începutul anului până la sfârşitul lunii de raportare. Informaţiile se raportează agregat la nivel de instituţie de credit şi pe valuta de contract a creditelor garantate. Echivalentul în lei al garanţiilor emise se calculează la cursul de schimb valabil la data acordării garanţiei. Totalul pe instituţie de credit şi totalul general se calculează în coloanele 4 şi 5 pe fiecare valută de contract şi în coloana 6 în lei.────────── *) Garanţie stat - finanţator reprezintă garanţia care se acordă în valoare de 50% din creditul acordat de instituţia finanţatoare în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2011.────────── ANEXA 4 (Anexa nr. 3 la anexa nr. 3 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) FNGCIMM - S.A. - IFN - PRIMA CASĂ SCADENŢARUL ESTIMATIV al rambursărilor de rate de capital aferente împrumuturilor garantate de către FNGCIMM - S.A. - IFN la data de ......
┌────┬─────────────────────────────┬──────────┬───────────┬────────────┬──────┬──────┬──────┬───────┬───────────┬───────────┬──────────┐
│Nr. │ │Valuta de │Rambursări │ Rambursări │ │ │ │ │Rambursări │Rambursări │ Total │
│crt.│ Denumirea instituţiei │contract a│de rate de │ de rate de │ ... │ ... │ ... │ ... │de rate de │de rate de │rambursări│
│ │ de credit │creditelor│capital în │ capital în │ │ │ │ │capital în │capital în │ │
│ │ │garantate │primul an │ al 2-lea │ │ │ │ │ al 30-lea │al 31-lea │ │
│ │ │ │al contrac-│ an al con- │ │ │ │ │ an al │ an al │ │
│ │ │ │ tului de │ tractului │ │ │ │ │ contrac- │ contrac- │ │
│ │ │ │credit (în │ de credit │ │ │ │ │ tului de │tului de │ │
│ │ │ │ valuta de │ (în valuta │ │ │ │ │credit (în │credit (în │ │
│ │ │ │ contract) │de contract)│ │ │ │ │valuta de │valuta de │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ contract) │ contract) │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│ 1 │ Banca 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│ │garanţie stat - finanţator*) │ RON │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│ 2 │ Banca 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│ │garanţie stat - finanţator*) │ RON │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│ │ ..... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────────┼───────────┼──────────┤
│ │TOTAL GENERAL │ RON │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────────────────────────┴──────────┴───────────┴────────────┴──────┴──────┴──────┴───────┴───────────┴───────────┴──────────┘
Mod de completare: Pentru garanţiile emise în luna de raportare prin acest formular se raportează rambursările de rate de capital ce urmează a fi efectuate, în valuta de contract, agregate pe instituţii de credit.────────── *) Garanţie stat - finanţator reprezintă garanţia care se acordă în valoare de 50% din creditul acordat de instituţia finanţatoare în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2011.────────── ANEXA 5 (Anexa nr. 4 la anexa nr. 3 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) FNGCIMM - S.A. - IFN - PRIMA CASĂ RAMBURSĂRILE DE RATE DE CAPITAL efectuate în contul împrumuturilor garantate de către FNGCIMM - S.A. - IFN la data de ......
┌────┬─────────────────────────────┬────────────┬──────────────┬──────────────┐
│Nr. │ │ Valuta de │ Rambursări │ Total │
│crt.│ Denumirea băncii │ contract a │ de rate de │ rambursări │
│ │ │ creditelor │ capital │ de rate │
│ │ │ garantate │ efectuate în │ de capital │
│ │ │ │ luna de │ │
│ │ │ │ raportare │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ 1 │ Banca 1 │ RON │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │garanţie stat*) │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ 2 │ Banca 2 │ RON │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │garanţie stat - finanţator**)│ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ 3 │ Banca 3 │ EUR │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │garanţie stat*) │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ 4 │ Banca 4 │ EUR │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │garanţie stat - finanţator**)│ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ ..... │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │Total general │ EURO │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │garanţie stat │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │garanţie stat - finanţator │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │ LEI │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │garanţie stat │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────┼────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │garanţie stat - finanţator │ │ │ │
└────┴─────────────────────────────┴────────────┴──────────────┴──────────────┘
Mod de completare: Prin acest formular se raportează rambursările de rate de capital efectuate în contul garanţiilor emise atât în luna de raportare, cât şi cumulat de la data garantării. Informaţiile referitoare la plăţile efectuate se raportează agregat pe instituţii finanţatoare, în valute de contract, atât pentru plăţile efectuate în luna de raportare, cât şi pentru plăţile cumulate de la data contractării creditelor garantate.────────── *) Garanţie stat reprezintă garanţia care s-a acordat în valoare de 100% din creditul acordat de instituţia finanţatoare. **) Garanţie stat - finanţator reprezintă garanţia care se acordă în valoare de 50% din creditul acordat de instituţia finanţatoare în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2011.────────── ANEXA 6 (Anexa nr. 5 la anexa nr. 3 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) FNGCIMM - S.A. - IFN - PRIMA CASĂ SITUAŢIA utilizării plafoanelor de garantare pe categorii de garanţii la data de ......
- euro -
┌────┬───────────────────────────────┬─────────┬──────────┬─────────────┬──────────┬─────────────┬─────────────┬────────────┐
│Nr. │ │ Nr. de │ Plafonul │ Valoarea │ Plafonul │ Valoarea de │ Valoarea │ Valoarea de│
│crt.│ Denumirea instituţiei │contracte│ alocat │ garanţiilor │neutilizat│ reîntregire │ garanţiilor │ reîntregire│
│ │ de credit │ în │ │ şi a │ din │a plafonului │ şi a │ neutilizată│
│ │ │derulare │ │promisiunilor│ plafonul │ │promisiunilor│ │
│ │ │ │ │de garantare │ alocat │ │ acordate │ │
│ │ │ │ │acordate din │ │ │(din valoarea│ │
│ │ │ │ │ plafonul │ │ │ de │ │
│ │ │ │ │ alocat │ │ │ reîntregire)│ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ 1 │ Banca 1 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │- garanţie stat - finanţator**)│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │- pentru construcţii │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │- pentru achiziţii │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ 2 │ Banca 2 │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │- garanţie stat*) │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │- pentru construcţii │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │- pentru achiziţii │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │ ..... │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │TOTAL GENERAL │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │- garanţie stat*) │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │- pentru construcţii │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │- pentru achiziţii │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │- garanţie stat - finanţator**)│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │- pentru construcţii │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┤
│ │- pentru achiziţii │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────────────────────────────┴─────────┴──────────┴─────────────┴──────────┴─────────────┴─────────────┴────────────┘
Mod de completare: Formularul se raportează lunar şi se completează cu informaţii cumulate pentru sfârşitul lunii de raportare. Informaţiile se raportează agregat la nivel de instituţie finanţatoare. Totalul pe bănci şi totalul general se raportează în euro ca valoare exactă. Echivalentul în euro al garanţiilor emise se calculează la cursul de schimb valabil la data acordării garanţiei.────────── *) Garanţie stat reprezintă garanţia care s-a acordat în valoare de 100% din creditul acordat de instituţia finanţatoare. **) Garanţie stat - finanţator reprezintă garanţia care se acordă în valoare de 50% din creditul acordat de instituţia finanţatoare în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2011.────────── ANEXA 7 (Anexa nr. 6 la anexa nr. 3 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) FNGCIMM - S.A. - IFN - PRIMA CASĂ SITUAŢIA garanţiilor acordate de către FNGCIMM - S.A. - IFN la data de ......
┌────┬──────────────────────────────┬──────────┬─────────────────────────┬────────────┬────────┐
│Nr. │ │ Valuta │ Valoarea garantată în │Echivalentul│ │
│crt.│ Denumirea instituţiei │ de │ valuta de contract │ în lei al │ Obser- │
│ │ de credit │ contract │ (valuta) │garanţiilor │ vaţii │
│ │ │ a │ │ emise │ │
│ │ │creditelor├────────────┬────────────┼────────────┤ │
│ │ │garantate │ în luna de │ cumulat de │ în luna de │ │
│ │ │ │ raportare │la începutul│ raportare │ │
│ │ │ │ │ anului │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ 1 │ Banca 1 │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ │- garanţie stat - finanţator*)│ RON │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ │- pentru construcţii │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ │- pentru achiziţii │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ 2 │ Banca 2 │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ │- garanţie stat - finanţator*)│ RON │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ │- pentru construcţii │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ │- pentru achiziţii │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ │ ..... │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ │TOTAL GENERAL │ RON │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ │- garanţie stat - finanţator*)│ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ │- pentru construcţii │ │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────┤
│ │- pentru achiziţii │ │ │ │ │ │
└────┴──────────────────────────────┴──────────┴────────────┴────────────┴────────────┴────────┘
Mod de completare: Se completează cu informaţii din luna de raportare, dar şi cumulat de la începutul anului până la sfârşitul lunii de raportare. Informaţiile se raportează agregat la nivel de instituţie de credit şi pe valuta de contract a creditelor garantate. Totalul pe instituţie de credit şi totalul general se calculează în coloanele 4 şi 5 pe fiecare valută de contract şi în coloana 6 în lei.────────── *) Garanţie stat - finanţator reprezintă garanţia care se acordă în valoare de 50% din creditul acordat de instituţia finanţatoare în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2011.────────── ANEXA 8 (Anexa nr. 7 la anexa nr. 3 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII - S.A. - IFN (FNGCIMM) Filiala/Unitatea .......... Str. ........... nr. ..., localitatea ......... Persoana de contact ..........., telefon ........ Înscris nr. .... din data de ........... Către ......................*) Spre ştiinţă ...............**)────────── *) Se vor completa numele şi prenumele debitorului şi adresa acestuia. **) Organul fiscal competent al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.────────── Întrucât la scadenţa din data de ...... domnul/doamna .........***), cu domiciliul în localitatea ..........., str. ......... nr. ..., bl. ..., sc. ..., ap. ..., sectorul/judeţul .............., cod numeric personal ..........., nu a achitat împrumutul acordat în cadrul programului "Prima casă" de ..........****) şi aceasta a executat garanţia acordată prin Contractul de garantare nr. ........ din data de .........., s-a întocmit, în temeiul art. ... din Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare, prezentul înscris, prin care s-au individualizat următoarele sume de plată:────────── ***) Numele şi prenumele debitorului. ****) Se completează denumirea băncii care a acordat creditul pentru cumpărarea locuinţei, în cadrul programului "Prima casă".──────────
┌──────────┬───────────────────┬─────────────────────────┬───────────────┐
│ Natura │Scadenţa obligaţiei│ Nr. contractului de │Cuantumul sumei│
│obligaţiei│ bugetare*****) │ garantare a creditului │ - lei - │
│ bugetare │ datorate │ bancar pentru │ │
│ │ │achiziţionarea/cumpărarea│ │
│ │ │ unei locuinţe în cadrul │ │
│ │ │programului "Prima casă" │ │
├──────────┼───────────────────┼─────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │
└──────────┴───────────────────┴─────────────────────────┴───────────────┘
────────── *****) Se completează data plăţii garanţiei de către FNGCIMM. În cazul nerespectării clauzelor contractului de credit şi de garantare, după repunerea în drepturi şi obligaţii a beneficiarului programului "Prima casă", se va completa inclusiv data plăţii iniţiale a valorii de executare a garanţiei de către Ministerul Finanţelor Publice pentru suma rămasă neachitată din contractul de credit şi de garantare.────────── Sumele menţionate mai sus se achită în contul ........... . Pe documentul de plată se indică în mod obligatoriu şi numărul contractului de garantare a creditului bancar. În cazul neplăţii sau al neprezentării dovezii efectuării acesteia, organele fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor proceda la aplicarea procedurii de executare silită prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul contractului de garantare care, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, constituie titlu executoriu. Pentru orice nelămuriri sau obiecţii în legătură cu acest înscris se poate contacta persoana al cărei nume figurează mai sus, la sediul nostru ori la numărul de telefon menţionat.
Data emiterii:
Director,
Numele şi prenumele .............
Semnătura ...........
L.S.
ANEXA 9 (Anexa nr. 3 la anexa nr. 4 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) CERERE DE PLATĂ Emisă în baza prevederilor Convenţiei de garantare nr. ........ din data de ........., privind Contractul de garantare nr. ... din data de .......... Finanţatorul ............, prin Sucursala/Agenţia ........., cu sediul în localitatea ..........., str. ........ nr. ..., judeţul/sectorul ........., înmatriculat în registrul comerţului cu nr. ....., cod unic de înregistrare .........., telefon .........., fax ........, e-mail ..........., reprezentat de ..........., în calitate de ......., şi de ............., în calitate de ........, având cont bancar nr. ......., deschis la ............, vă comunicăm că la data de ........., beneficiarul .....(numele şi prenumele)...., pseudonim .........., cetăţean ........, data naşterii ........, locul naşterii ..........., cu domiciliul/rezidenţa în localitatea .........., str. ........... nr. ..., bl. ...., sc. ...., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul .........., telefon ......, e-mail ......, legitimat cu ...., seria .... nr. ......, eliberat de ........... la data de ..........., CNP .........., starea civilă ......., de profesie ........, angajat la ......., a rambursat din finanţarea garantată suma de ........ lei/euro. Finanţare restantă ...... lei/........ euro. Valoarea garanţiei solicitate la plată proporţional cu procentul de garantare ....... lei/........... euro. Plata se va efectua în contul unic al Finanţatorului, deschis la ..........., cod IBAN ............ . Anexăm prezentei cereri următoarele documente: a) documentul/documentele de identitate al/ale beneficiarului/beneficiarilor şi cel al soţului/soţiei, dacă este cazul, în copie certificată pentru conformitate cu originalul. Se vor transmite cele mai recente documente aflate în posesia Finanţatorului; b) contractul de credit, însoţit de toate actele adiţionale încheiate la acesta, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; c) încheierea de intabulare a ipotecii legale de rangul I în favoarea statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice (MFP), pentru garanţiile din portofoliu pentru care Finanţatorul a exercitat opţiunea privind împărţirea riscurilor şi pierderilor în mod egal între stat, în calitate de garant şi Finanţator, sau în favoarea statului român, prin MFP şi a Finanţatorului, pentru garanţiile acordate în limita plafonului alocat/reutilizat/valorii de reîntregire a plafonului, după caz, în copie certificată, şi extras de carte funciară din care să rezulte că ipoteca legală în favoarea statului român, reprezentat de MFP/în favoarea statului român, prin MFP şi a Finanţatorului, după caz, are rangul I şi că au fost notate interdicţiile de înstrăinare şi grevare prevăzute de lege (exemplar original); d) declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului, prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. a) sau la art. 1 alin. (10^4) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, în original/duplicat, după caz; documentul nu va fi prezentat în cazul garanţiilor acordate din plafonul aferent anului 2009; e) extrasul contului curent şi extrasul contului de credit ale beneficiarului sau un document echivalent, aferente cel puţin ultimelor 6 luni de derulare a finanţării garantate, din care să reiasă fără echivoc serviciul datoriei înregistrat la plata principalului şi trecerea la restanţă a soldului finanţării garantate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; f) notificarea Finanţatorului către beneficiar/beneficiari/garant/garanţi semnatar/semnatari ai contractului de garantare cu privire la declararea exigibilităţii anticipate a finanţării garantate şi la data acesteia, însoţită de dovada transmiterii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul; din documentele anexate trebuie să rezulte faptul că notificarea a fost transmisă beneficiarului cu cel puţin 15 zile înainte de data declarării exigibilităţii anticipate; g) raportul de evaluare a locuinţei, întocmit conform legii de un evaluator autorizat, agreat de Finanţator, semnat şi parafat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; h) prima poliţă de asigurare, precum şi cea mai recentă poliţă de asigurare a locuinţei sau a lucrărilor de construcţii-montaj pentru imobilul cu destinaţia de locuinţă aflat în construcţie, după caz, prezentate de beneficiar, chiar dacă valabilitatea celei mai recente poliţe a expirat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; i) dovada înscrierii avizului de garanţie reală mobiliară în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare privind constituirea gajului fără deposedare/ipotecii mobiliare asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Finanţator pe numele beneficiarului, valabil până la stingerea tuturor creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare. Prevederea este aplicabilă în cazul garanţiilor acordate după data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", respectiv începând cu data de 24 ianuarie 2011; j) în cazul cererilor de plată a garanţiilor acordate pentru achiziţionarea/construirea unei noi locuinţe în cadrul programului "Prima casă" (Program) se vor prezenta: (i) contractul de vânzare-cumpărare sau extrasul de carte funciară din care să rezulte faptul că locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului a fost înstrăinată prin vânzare-cumpărare cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ori a contractului de construire a noii locuinţe; (ii) extrasul de cont sau un document echivalent, emise de finanţatorul care a acordat creditul iniţial din care să rezulte faptul ca respectivul credit acordat iniţial în cadrul Programului a fost lichidat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ori a contractului de construire a noii locuinţe în cadrul Programului. Finanţatorul declară pe propria răspundere că a respectat prevederile Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare, şi şi-a asumat îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. a) şi k) din Contractul de garantare. Finanţator Persoane autorizate: ............ ANEXA 10 (Anexa nr. 3 la anexa nr. 5 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) CERERE DE PLATĂ Emisă în baza prevederilor Convenţiei de garantare nr. ..... din data de ........, privind Contractul de garantare nr. .... din data de ......... Finanţatorul ............., prin Sucursala/Agenţia ........., cu sediul în localitatea ............., str. ........... nr. ..., judeţul/sectorul ............., înmatriculat în registrul comerţului cu nr. ........., cod unic de înregistrare .............., telefon ........, fax ........, e-mail .........., reprezentat de ............., în calitate de ..........., şi de ..........., în calitate de ......, având cont bancar nr. ......., deschis la ..........., vă comunicăm că la data de ............., beneficiarul ......(numele şi prenumele)......, pseudonim .............., cetăţean ..........., data naşterii ........, locul naşterii ........., cu domiciliul/rezidenţa în localitatea .........., str. ......... nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ......, telefon ........, e-mail ......., legitimat cu .... seria .... nr. ......, eliberat de ......... la data de ........., CNP ........., stare civilă ......, de profesie .........., angajat la ........., a rambursat din finanţarea garantată suma de ........ lei/euro. Finanţare restantă ........ lei/...... euro. Valoarea garanţiei solicitate la plată proporţional cu procentul de garantare ......... lei/ ....... euro. Plata se va efectua în contul unic al Finanţatorului deschis la ..........., cod IBAN ............ . Anexăm prezentei cereri următoarele documente: a) documentul/documentele de identitate al/ale beneficiarului/beneficiarilor şi cel al soţului/soţiei, dacă este cazul, în copie certificată pentru conformitate cu originalul. Se vor transmite cele mai recente documente aflate în posesia Finanţatorului; b) contractul de credit, însoţit de toate actele adiţionale încheiate la acesta, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; c) încheierea de intabulare a ipotecii legale de rangul I în favoarea statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice (MFP), pentru garanţiile din portofoliu pentru care finanţatorul a exercitat opţiunea privind împărţirea riscurilor şi pierderilor în mod egal între stat, în calitate de garant şi Finanţator, sau în favoarea statului român, prin MFP, şi a Finanţatorului, pentru garanţiile acordate în limita plafonului alocat/reutilizat/valorii de reîntregire a plafonului, după caz, în copie certificată, şi extras de carte funciară din care să rezulte că ipoteca legală în favoarea statului român, reprezentat de MFP/în favoarea statului român, prin MFP, şi a Finanţatorului, după caz, are rangul I şi că au fost notate interdicţiile de înstrăinare şi grevare prevăzute de lege (exemplar original); d) declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului, prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. a) sau la art. 1 alin. (10^4) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, în original/duplicat, după caz; documentul nu va fi prezentat în cazul garanţiilor acordate din plafonul aferent anului 2009; e) extrasul contului curent şi extrasul contului de credit ale beneficiarului sau un document echivalent, aferente cel puţin ultimelor 6 luni de derulare a finanţării garantate, din care să reiasă fără echivoc serviciul datoriei înregistrat la plata principalului şi trecerea la restanţă a soldului finanţării garantate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; f) notificarea Finanţatorului către beneficiar/beneficiari/garant/garanţi semnatar/semnatari ai contractului de garantare cu privire la declararea exigibilităţii anticipate a finanţării garantate şi la data acesteia, însoţită de dovada transmiterii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul; din documentele anexate trebuie să rezulte faptul că notificarea a fost transmisă beneficiarului cu cel puţin 15 zile înainte de data declarării exigibilităţii anticipate; g) raportul de evaluare a locuinţei, întocmit conform legii, de un evaluator autorizat, agreat de Finanţator, semnat şi parafat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; h) prima poliţă de asigurare, precum şi cea mai recentă poliţă de asigurare a locuinţei sau a lucrărilor de construcţii-montaj pentru imobilul cu destinaţia de locuinţă aflat în construcţie, după caz, prezentate de beneficiar, chiar dacă valabilitatea celei mai recente poliţe a expirat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; i) dovada înscrierii avizului de garanţie reală mobiliară în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare privind constituirea gajului fără deposedare/ipotecii mobiliare asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Finanţator pe numele beneficiarului, valabil până la stingerea tuturor creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare. Prevederea este aplicabilă în cazul garanţiilor acordate după data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", respectiv începând cu data de 24 ianuarie 2011; j) în cazul cererilor de plată a garanţiilor acordate pentru achiziţionarea/construirea unei noi locuinţe în cadrul programului "Prima casă" (Program) se va prezenta: (i) contractul de vânzare-cumpărare sau extrasul de carte funciară din care să rezulte faptul că locuinţa achiziţionată ori construită iniţial în cadrul Programului a fost înstrăinată prin vânzare-cumpărare cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe; (ii) extrasul de cont sau un document echivalent, emise de Finanţatorul care a acordat creditul iniţial din care să rezulte faptul că respectivul credit acordat iniţial în cadrul Programului a fost lichidat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe în cadrul Programului. Finanţatorul declară pe propria răspundere că a respectat prevederile Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare, şi şi-a asumat îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 lit. a) şi h) din Contractul de garantare. Finanţator Persoane autorizate: ........... ANEXA 11 (Anexa nr. 2 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) SOLICITARE de garantare pentru achiziţia unei locuinţe în cadrul programului "Prima casă" Emisă în baza prevederilor Protocolului nr. .... din data de ........., denumit în continuare Protocol 1. Finanţatorul .........., prin Sucursala/Agenţia ........., cu sediul în localitatea ..........., str. ............ nr. ..., judeţul/sectorul ............, înmatriculat la registrul comerţului cu nr. .........., cod unic de înregistrare ........, telefon ........, fax .........., e-mail ............, reprezentat de .........., în calitate de .........., şi de .........., în calitate de ..........., având contul bancar nr. ........, deschis la ..........., solicită acordarea unei garanţii în sumă de ....... lei/euro pentru 2. Beneficiarul/Beneficiarii .......(numele şi prenumele)......, pseudonim ........, cetăţean/cetăţeni ............, data naşterii ......., locul naşterii ............, cu domiciliul/rezidenţa în localitatea ........., str. .......... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ........, telefon ........., e-mail ..........., legitimat/legitimaţi cu ...., seria .... nr. ......, eliberat de ....... la data de .........., CNP ............., stare civilă ......., de profesie ..........., angajat/angajaţi la .........., care îndeplineşte/îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 3.1 din Protocol. Beneficiarul/Beneficiarii este/sunt/nu este/nu sunt persoană/persoane expusă/expuse politic .............. (DA/NU). Beneficiarul/Beneficiarii real/reali al/ai garanţiei ........... 3. Soţ/Soţie .....(numele şi prenumele)......., pseudonim ..........., cetăţean .........., data naşterii ......., locul naşterii ........, cu domiciliul/rezidenţa în localitatea .........., str. .......... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ..., judeţul/sectorul ......., telefon ........., e-mail ........., legitimat/legitimată cu .... seria .... nr. ......, eliberat de .......... la data de ......., CNP .........., de profesie ......., angajat/angajată la ............. 4. Tipul finanţării: finanţare garantată în condiţiile împărţirii riscurilor şi pierderilor între stat şi Finanţator, prin programul "Prima casă" 5. Preţul de achiziţie a imobilului rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare: .............. lei/euro, din care avans ......... lei/euro, reprezentând ......% din preţul de achiziţie 6. Valoarea finanţării aprobate: ........ lei/euro, data aprobării ......... 7. Valoarea garanţiei solicitate: ........... lei/euro 8. Depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu 3 rate de dobândă .......... lei/euro. 9. Garanţie reală mobiliară - ipotecă asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Finanţator, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare în favoarea Finanţatorului şi a statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, proporţional cu procentul de garantare 10. Destinaţia finanţării: achiziţie imobil cu destinaţia de locuinţă, constând în .......... *1), situat în localitatea ..........., str. ............ nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ...., judeţul/sectorul .........., înscris în cartea funciară a localităţii ......... cu nr. ...., nr. cadastral/nr. topo. ......., aflat în proprietatea ......., conform titlului de proprietate .............────────── *1) Descrierea completă a obiectului achiziţiei, în concordanţă cu prevederile antecontractului de vânzare-cumpărare şi extraselor de carte funciară corespunzătoare.────────── 11. Durata finanţării: ........... ani/luni. Perioada de graţie: ...... luni 12. Data scadenţei finanţării: ................ 13. Angajamente existente în sold la data prezentei solicitări: a) la Finanţator: ......... lei, din care credite restante ........ lei; b) la alte instituţii de credit/asimilate: ......., din care finanţări restante ........... 14. Gradul de îndatorare a beneficiarului (calculat conform normelor Finanţatorului): ........%. 15. Comisionul de gestiune cuvenit Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN este de ..........% pe an, calculat la soldul garanţiei. Menţionăm că Finanţatorul a analizat şi a aprobat documentaţia de credit conform normelor proprii, cu respectarea regulilor de prudenţă impuse de cerinţele activităţii bancare, şi declară pe propria răspundere că beneficiarul îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 3.1 din Protocol şi în Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare, şi a transmis documentele corespunzătoare în condiţiile prevăzute la art. 6.10 din Protocol. Finanţator Persoane autorizate: ................ ANEXA 12 (Anexa nr. 3 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) SOLICITARE DE GARANTARE pentru construcţia unei locuinţe în cadrul programului "Prima casă" - pentru beneficiari individuali/ pentru beneficiarii asociaţi - Emisă în baza prevederilor Protocolului din data de ........, denumit în continuare Protocol 1. Finanţatorul ..........., prin Sucursala/Agenţia ........, cu sediul în localitatea ............., str. ....... nr. ...., judeţul/sectorul ..........., înmatriculat la registrul comerţului cu nr. .......cod unic de înregistrare .........., telefon ........, fax ........, e-mail .........., reprezentat de ........., în calitate de ........, şi de ..........., în calitate de ........., având contul bancar nr. ........, deschis la ........, solicită acordarea unei garanţii în sumă de ..... lei/euro, în condiţiile împărţirii proporţionale a riscurilor şi pierderilor între stat şi finanţator, reprezentând 50% din valoarea finanţării aprobate, pentru: 2. Beneficiarul/Beneficiarii*1) ....(numele şi prenumele)...., pseudonim ..........., cetăţean/cetăţeni ........, data naşterii ......, locul naşterii .........., cu domiciliul/rezidenţa în localitatea ............., str. .......... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ..........., telefon ......., e-mail ..........., legitimat/legitimaţi cu ...., seria .... nr. ......, eliberat de ....... la data de .........., CNP ............, stare civilă .........., de profesie ......, angajat/angajaţi la ............, care îndeplineşte/îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3.2 şi 3.3 din Protocol.────────── *1) Se va completa câte o solicitare de garantare pentru fiecare dintre beneficiarii din asociaţie.────────── Beneficiarul/Beneficiarii este/sunt nu este/nu sunt persoană/persoane expusă/expuse politic ......... (DA/NU). Beneficiarul/Beneficiarii real/reali al/ai garanţiei .......... Beneficiarul face parte din asociaţia identificată prin ...., formată din ... membri. 3. Soţ/Soţie ....(numele şi prenumele)....., pseudonim ......, cetăţean ........, data naşterii ......., locul naşterii ........., cu domiciliul/rezidenţa în localitatea ........, str. ........... nr. ..., bl. ...., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ........, telefon ......, e-mail ......., legitimat/legitimată cu .... seria .... nr. ......., eliberat de ......... la data de ......., CNP .........., de profesie .........., angajat/angajată la .......... 4. Tipul finanţării: finanţare garantată prin programul "Prima casă". 5. Preţul de construire a imobilului rezultat din contractul de construire însoţit de devizul estimativ de lucrări: ......... lei/euro, din care avans ...... lei/euro, reprezentând .....% din valoarea prevăzută în contractul de construire a locuinţei. 6. Valoarea imobilului rezultată din devizul estimativ, anexă la contractul de construire: ............ lei/euro. Valoarea imobilului-teren aflat în proprietatea beneficiarului individual, rezultată din raportul de evaluare: ....... lei/euro. Valoarea imobilului-teren aflat în proprietatea .........., membru al asociaţiei, rezultată din raportul de evaluare: .... lei/euro. 7. Valoarea finanţării aprobate: ........... lei/euro, data aprobării ............ 8. Depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu 3 rate de dobândă ....... lei/euro. 9. Destinaţia finanţării: construire imobil cu destinaţia de locuinţă, constând în .........., situat în localitatea .........., str. ........ nr. ..., judeţul/sectorul ........, conform Autorizaţiei de construire nr. ...... 10. Durata finanţării: ....... ani/luni. Perioada de graţie: .... luni. 11. Data scadenţei finanţării: ........ 12. Angajamente existente în sold la data prezentei: a) la Finanţator: .... lei, din care credite restante ..... lei; b) la alte instituţii de credit/asimilate: ........, din care finanţări restante ...... 13. Gradul de îndatorare a beneficiarului (calculat conform normelor Finanţatorului): .......%. 14. Comisionul de gestiune cuvenit FNGCIMM este de .........% pe an, calculat la soldul finanţării. Menţionăm că Finanţatorul a analizat şi a aprobat documentaţia de credit conform normelor proprii, cu respectarea regulilor de prudenţă impuse de cerinţele activităţii bancare, şi declară pe propria răspundere că beneficiarul îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 3.2 şi 3.3 din Protocol şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare, şi a transmis documentele corespunzătoare în condiţiile prevăzute la art. 6.12 lit. a) şi art. 6.13 lit. a) din Protocol. Finanţator Persoane autorizate: ................... ANEXA 13 (Anexa nr. 3^1 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) SOLICITARE de garantare pentru achiziţia unei noi locuinţe în cadrul programului "Prima casă" Emisă în baza prevederilor Protocolului nr. ...... din data de ......., denumit în continuare Protocol 1. Finanţatorul .........., prin Sucursala/Agenţia ......., cu sediul în localitatea ..........., str. ............ nr. ...., judeţul/sectorul ......., înmatriculat la registrul comerţului sub nr. ........., cod unic de înregistrare ........, telefon ......., fax ......., e-mail ......., reprezentat de ..........., în calitate de.............., şi de .........., în calitate de ............, având contul bancar nr. ..........., deschis la ................, solicită acordarea unei garanţii în sumă de ........ lei pentru 2. Beneficiarul/Beneficiarii ....(numele şi prenumele)...., pseudonim .........., cetăţean/cetăţeni ........, data naşterii ......., locul naşterii .........., cu domiciliul/rezidenţa în localitatea ............, str. ........ nr. ...., bl. ...., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ......., telefon ........., e-mail .........., legitimat/legitimaţi cu ....., seria .... nr. ......., eliberat de ......... la data de ........., CNP .............., stare civilă ......, de profesie ........., angajat/angajaţi la ........., care îndeplineşte/îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 3.1^1 din Protocol. Beneficiarul/Beneficiarii este/sunt/nu este/nu sunt persoană/persoane expusă/expuse politic ........... (DA/NU). Beneficiarul/Beneficiarii real/reali al/ai garanţiei ........... 3. Soţ/Soţie ....(numele şi prenumele)...., pseudonim ............, cetăţean .........., data naşterii ....., locul naşterii ........, cu domiciliul/rezidenţa în localitatea ........., str. ............ nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ...., ap. ..., judeţul/sectorul .........., telefon ........., e-mail ......., legitimat/legitimată cu ... seria .... nr. ....., eliberat de .......... la data de ......., CNP ..........., de profesie ........, angajat/angajată la ........... 4. Tipul finanţării: finanţare garantată în condiţiile împărţirii riscurilor şi pierderilor între stat şi Finanţator, prin programul "Prima casă" 5. Preţul de achiziţie al imobilului iniţial rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare/contract de vânzare-cumpărare: ............... lei 6. Preţul de achiziţie al noii locuinţe, rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare: ............... lei, din care avans ......... lei, reprezentând ......% din preţul de achiziţie 7. Suprafaţa utilă a locuinţei achiziţionate iniţial: ........... *1) 8. Suprafaţa utilă a noii locuinţe care se achiziţionează: ................ *1)────────── *1) Verificarea îndeplinirii condiţiei privind suprafaţa utilă a celor două locuinţe se realizează de către finanţator pe baza documentelor care atestă suprafaţa utilă a locuinţei. Prin documente care atestă suprafaţa utilă a locuinţei se înţelege unul dintre următoarele documente: extrasul de carte funciară, titlurile de proprietate, documentaţia cadastrală (relevee), proiectul de autorizare sau rapoartele de evaluare.────────── 9. Valoarea noii locuinţe, rezultată din raportul de evaluare .............. lei 10. Valoarea finanţării aprobate: ....... lei, data aprobării ............ 11. Valoarea garanţiei solicitate: ........ lei 12. Depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu 3 rate de dobândă ........ lei 13. Garanţie reală mobiliară - ipotecă asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Finanţator, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare în favoarea Finanţatorului şi a statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, proporţional cu procentul de garantare 14. Destinaţia finanţării: achiziţie noua locuinţă - imobil cu destinaţia de locuinţă, constând în .................*2), situat în localitatea ............., str. ............ nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ............, înscris în cartea funciară a localităţii ........... cu nr. ..., nr. cadastral/nr. topo. ...., aflat în proprietatea ........., conform titlului de proprietate ..........────────── *2) Descrierea completă a obiectului achiziţiei, în concordanţă cu prevederile antecontractului de vânzare-cumpărare.────────── 15. Durata finanţării: ......... ani/luni. Perioada de graţie: ....... luni 16. Data scadenţei finanţării: ................ 17. Angajamente existente în sold la data prezentei solicitări: a) la Finanţator: .......... lei, din care credite restante ......... lei; b) la alte instituţii de credit/asimilate: ........, din care finanţări restante .......... 18. Gradul de îndatorare a beneficiarului (calculat conform normelor Finanţatorului): .......% 19. Comisionul de gestiune cuvenit Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN este de ..........% pe an, calculat la soldul garanţiei. Menţionăm că Finanţatorul a analizat şi a aprobat documentaţia de credit conform normelor proprii, cu respectarea regulilor de prudenţă impuse de cerinţele activităţii bancare, şi declară pe propria răspundere că beneficiarul îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 3.1^1 din Protocol şi în Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare, şi a transmis documentele corespunzătoare în condiţiile prevăzute la art. 6.10^1 din Protocol. Finanţator Persoane autorizate: ................... ANEXA 14 (Anexa nr. 3^2 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) SOLICITARE DE GARANTARE pentru construcţia unei noi locuinţe în cadrul programului "Prima casă" - pentru beneficiari individuali/pentru beneficiarii asociaţi - Emisă în baza prevederilor Protocolului din data de .........., denumit în continuare Protocol 1. Finanţatorul ............., prin Sucursala/Agenţia ..........., cu sediul în localitatea ............, str. ........... nr. ..., judeţul/sectorul ............, înmatriculat la registrul comerţului sub nr. ........., cod unic de înregistrare ........., telefon ........., fax ........., e-mail .........., reprezentat de ............, în calitate de .........., şi de .........., în calitate de ..........., având cont bancar nr. ............, deschis la ............, solicită acordarea unei garanţii în sumă de ........ lei în condiţiile împărţirii proporţionale a riscurilor şi pierderilor între stat şi finanţator, reprezentând 50% din valoarea finanţării aprobate, pentru: 2. Beneficiarul/Beneficiarii*1) .....(numele şi prenumele)..., pseudonim .........., cetăţean/cetăţeni ......, data naşterii ...., locul naşterii ......, cu domiciliul/rezidenţa în localitatea ......., str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul .........., telefon ........, e-mail ................, legitimat/legitimaţi cu ...., seria ..... nr. ......, eliberat de ........ la data de .........., CNP .........., stare civilă .........., de profesie .........., angajat/angajaţi la ........, care îndeplineşte/îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3.2^1 şi 3.3^1 din Protocol.────────── *1) Se va completa câte o solicitare de garantare pentru fiecare dintre beneficiarii din asociaţie.────────── Beneficiarul/Beneficiarii este/sunt nu este/nu sunt persoană/persoane expusă/expuse politic .......... (DA/NU). Beneficiarul/Beneficiarii real/reali al/ai garanţiei ............ Beneficiarul face parte din asociaţia identificată prin ........, formată din .... membri. 3. Soţ/Soţie ...(numele şi prenumele)...., pseudonim .........., cetăţean ........., data naşterii ........, locul naşterii ........, cu domiciliul/rezidenţa în localitatea ........., str. ......... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ..........., telefon .........., e-mail ......., legitimat/legitimată cu ... seria ..... nr. ......., eliberat de ......... la data de ........, CNP ........., de profesie ......., angajat/angajată la ............. 4. Tipul finanţării: finanţare garantată prin programul "Prima casă" 5. Preţul de construire a imobilului iniţial rezultat din contractul de construire însoţit de devizul estimativ de lucrări: ........... lei 6. Preţul de construire a noului imobil rezultat din contractul de construire însoţit de devizul estimativ de lucrări: ............. lei, din care avans ........ lei, reprezentând ........% din preţul de achiziţie 7. Suprafaţa utilă a locuinţei construite iniţial: ........*2) 8. Suprafaţa utilă a noii locuinţe care se construieşte: ........*2)────────── *2) Verificarea îndeplinirii condiţiei privind suprafaţa utilă a celor două locuinţe se realizează de către finanţator pe baza documentelor care atestă suprafaţa utilă a locuinţei. Prin documente care atestă suprafaţa utilă a locuinţei se înţelege unul dintre următoarele documente: extrasul de carte funciară, titlurile de proprietate, documentaţia cadastrală (relevee), proiectul de autorizare sau rapoartele de evaluare.────────── 9. Valoarea imobilului rezultată din devizul estimativ, anexă la contractul de construire: .......... lei. Valoarea imobilului-teren aflat în proprietatea beneficiarului individual, rezultată din raportul de evaluare: .......... lei. Valoarea imobilului-teren aflat în proprietatea .........., membru al asociaţiei, rezultată din raportul de evaluare: ...... lei. 10. Valoarea finanţării aprobate: ............ lei, data aprobării ........... 11. Valoarea garanţiei solicitate: ........ lei 12. Depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu 3 rate de dobândă ......... lei 13. Garanţie reală mobiliară - ipotecă asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Finanţator, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare în favoarea Finanţatorului şi a statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, proporţional cu procentul de garantare. 14. Destinaţia finanţării: construire imobil cu destinaţia de locuinţă, constând în ............, situat în localitatea ........., str. ...... nr. ..., judeţul/sectorul ..........., conform autorizaţiei de construire nr. ........ 15. Durata finanţării: ......... ani/luni. Perioada de graţie: ..... luni. 16. Data scadenţei finanţării: .......... 17. Angajamente existente în sold la data prezentei: a) la Finanţator: ... lei, din care credite restante ... lei; b) la alte instituţii de credit/asimilate: ........., din care finanţări restante ....... 18. Gradul de îndatorare a beneficiarului (calculat conform normelor Finanţatorului): .........% 19. Comisionul de gestiune cuvenit FNGCIMM este de .........% pe an, calculat la soldul finanţării Menţionăm că Finanţatorul a analizat şi a aprobat documentaţia de credit conform normelor proprii, cu respectarea regulilor de prudenţă impuse de cerinţele activităţii bancare, şi declară pe propria răspundere că beneficiarul îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 3.2^1 şi 3.3^1 din Protocol şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare, şi a transmis documentele corespunzătoare în condiţiile prevăzute la art. 6.12 lit. a) şi art. 6.13 lit. a) din Protocol. Finanţator Persoane autorizate: .................. ANEXA 15 (Anexa nr. 5 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) CONTRACT DE GARANTARE pentru achiziţia unei locuinţe sau a unei noi locuinţe, după caz Nr. ..../....... Încheiat în baza prevederilor Protocolului-cadru nr. ..../.... din data de ......, denumit în continuare Protocol, între: 1. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN, împuternicit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de mandatar al statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul social în municipiul Bucureşti, str. Ştefan Iulian nr. 38, sectorul 1, înmatriculat în registrul comerţului cu nr. J40/10581/2001, cod unic de înregistrare 14367083, înregistrat în Registrul general al IFN cu nr. RG-PJR-41-110174 şi în Registrul special al IFN cu nr. RS-PJR-41-110030, reprezentat de ....., în calitate de ......., şi de ......., în calitate de ......., denumit în continuare FNGCIMM sau Fond; 2. Finanţatorul ......, cu sediul social în ......, telefon/fax ......, cod unic de înregistrare ....., înmatriculat în registrul comerţului cu nr. ...... şi în Registrul bancar cu nr. ......, reprezentat de ......, în calitate de ......, şi de ......., în calitate de ......, denumit în continuare Finanţator, şi 3. Beneficiarul*1)...(numele şi prenumele)..., pseudonim ......., cetăţean ......., data naşterii ......, locul naşterii ......, cu domiciliul/rezidenţa în localitatea ......, str. ...... nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ......, telefon ......., e-mail ......., legitimat cu ....... seria ...... nr. ...., eliberat de ...... la data de ......, CNP ......, starea civilă ......., de profesie ......., angajat la ........, în următoarele condiţii:────────── *1) Dacă beneficiarul este căsătorit, contractul de garantare se semnează şi de către soţul acestuia.────────── CAP. 1 Definiţii ART. 1.1 Termenii folosiţi în prezentul contract au următoarele semnificaţii: a) Programul - programul "Prima casă", aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi detaliat prin Normele de implementare a programului "Prima casă" pentru achiziţia sau construcţia de locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 717/2009, cu modificările şi completările ulterioare; b) condiţiile Programului - criteriile de eligibilitate a beneficiarilor şi finanţatorilor, descrierea, acordarea, monitorizarea şi plata garanţiei; c) garanţie - angajament expres, necondiţionat şi irevocabil asumat de FNGCIMM, încheiat între FNGCIMM şi Finanţator pentru fiecare credit în cadrul Programului, în numele şi în contul statului, materializat într-un contract de garantare, care acoperă pierderea suportată de Finanţator, ca urmare a producerii riscului de credit în cazul garanţiilor acordate pentru finanţările garantate care intră sub incidenţa împărţirii în mod egal a riscului între stat şi finanţatori; d) plafon alocat - plafonul alocat conform Hotărârii Guvernului nr. 717/2009, cu modificările şi completările ulterioare; e) beneficiar - persoana fizică ce îndeplineşte criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 1 alin. (2) sau art. 1 alin. (10^4), după caz, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi condiţiile din normele de creditare ale Finanţatorului, care solicită şi primeşte finanţare din partea acestuia în cadrul Programului, garantată în proporţie de 50% de FNGCIMM, în numele şi în contul statului; f) garant - persoană fizică, soţ/soţie al/a beneficiarului, parte semnatară a contractului de garantare, care are calitatea de co/proprietar al locuinţei sau noii locuinţe achiziţionate în cadrul Programului şi îşi asumă toate obligaţiile şi beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi beneficiarul; g) Finanţator - banca, inclusiv unităţile teritoriale ale acesteia (sucursale, agenţii etc.), care îndeplineşte criteriile de eligibilitate ale Programului şi acordă o finanţare unui beneficiar în cadrul acestuia; h) finanţare garantată (principalul): - credit acordat persoanelor fizice în cadrul Programului, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, de maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare sau în documentele specifice procedurilor de licitaţie, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei, dacă preţul de achiziţie a locuinţei este mai mic ori egal cu 60.000 euro, sau maximum 57.000 euro, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei, dacă preţul de achiziţie a locuinţei este mai mare de 60.000 euro, pentru locuinţele prevăzute la art. 2.2 lit. a) din Protocol; - credit acordat persoanelor fizice în cadrul Programului, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, de maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare sau în documentele specifice procedurilor de licitaţie, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei, dacă preţul de achiziţie a locuinţei este mai mic ori egal cu 60.000 euro, sau maximum 57.000 euro, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei, dacă preţul de achiziţie a locuinţei este mai mare de 60.000 euro, pentru locuinţele prevăzute la art. 2.2 lit. b) din Protocol; - credit acordat persoanelor fizice în cadrul Programului, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, de maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare sau în documentele specifice procedurilor de licitaţie, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei, dacă preţul de achiziţie a locuinţei este mai mic ori egal cu 70.000 euro, sau maximum 66.500 euro, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei, dacă preţul de achiziţie a locuinţei este mai mare de 70.000 euro, pentru locuinţele prevăzute la art. 2.2 lit. c) din Protocol; i) finanţare garantată pentru achiziţionarea unei noi locuinţe în cadrul Programului - credit acordat o singură dată persoanelor fizice în cadrul Programului, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, care se acordă de un finanţator definit conform lit. g) unui beneficiar care a mai achiziţionat/construit o locuinţă în cadrul Programului, dar care achiziţionează o altă locuinţă în cadrul Programului şi care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (10^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi acoperă maximum 95% din preţul de achiziţie stabilit conform lit. h); j) soldul finanţării garantate - valoarea actualizată a creditului rezultată în urma diminuării cu ratele de capital rambursate de către beneficiar, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit; k) riscul de credit - neplata, parţială sau integrală, de către beneficiar a finanţării garantate (principalului); l) Protocol - document-cadru, prevăzut în anexa nr. 6 la Ordinul ministrului finanţelor publice şi al ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri nr. 2.225/994/2009 pentru aprobarea Convenţiei privind implementarea programului "Prima casă" şi a Convenţiei de garantare şi pentru reglementarea unor măsuri necesare pentru aplicarea prevederilor art. 10 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare, care se semnează între FNGCIMM, în calitate de mandatar al Ministerului Finanţelor Publice, şi Finanţator, prin care se stabilesc termenii şi condiţiile aplicabile garanţiilor acordate, în limita plafonului alocat; m) solicitarea de garantare - documentul standard întocmit de către una dintre unităţile Finanţatorului (sucursală, agenţie etc.), prin care se solicită FNGCIMM aprobarea garanţiei individuale în condiţiile împărţirii riscurilor şi pierderilor în mod egal între stat şi Finanţator, cu încadrarea în limita plafonului alocat. Conţinutul documentului este prevăzut în anexa nr. 2 sau 3^1 la Protocol, după caz; n) contract de garantare pentru achiziţia de locuinţe sau a unei noi locuinţe, după caz - documentul contractual încheiat între FNGCIMM, Finanţator şi beneficiar, în care se prevăd condiţiile specifice de acordare şi plată a unei garanţii acordate pentru achiziţia unei locuinţe în cadrul Programului, în condiţiile împărţirii riscurilor şi pierderilor între stat şi Finanţator; o) valoarea garanţiei - valoarea menţionată în prezentul contract de garantare, pentru garanţiile acordate în limita plafonului alocat, în procentul prevăzut prin Protocol, al cărei nivel acoperă proporţional cu procentul de împărţire a riscurilor şi pierderilor 50% din soldul finanţării garantate (principalului), aşa cum a fost definit la lit. h), exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit; p) procent de împărţire a riscului şi a pierderilor - 50% din soldul finanţării garantate (principalului) aplicabil garanţiilor care vor fi acordate în limita plafonului alocat conform Protocolului; q) perioada de valabilitate a garanţiei - perioada de la data intrării în vigoare a garanţiei şi până la data încetării răspunderii FNGCIMM, în numele şi în contul statului; r) data încetării răspunderii FNGCIMM, în numele şi în contul statului: - data rambursării integrale de către beneficiar a finanţării garantate, la termen sau anticipată; - data la care Ministerul Finanţelor Publice (MFP) plăteşte valoarea de executare a garanţiei; - data comunicării respingerii cererii de plată a garanţiei în cazul nerespectării de către Finanţator a obligaţiilor referitoare la plata garanţiei, în situaţiile expres prevăzute în Protocol; s) comision de gestiune - suma achitată de Finanţator şi recuperată de la beneficiar pentru remunerarea activităţii de acordare şi administrare a garanţiei; ş) valoarea de executare a garanţiei - suma egală cu soldul finanţării, la care se aplică procentul de garantare stabilit în prezentul contract de garantare, pentru garanţiile acordate în limita plafonului disponibilizat ce urmează a fi plătită de către MFP ca urmare a producerii riscului de credit; t) cerere de plată - document prin care Finanţatorul solicită plata valorii de executare a garanţiei, după înregistrarea unei întârzieri la rambursarea principalului mai mare sau egală cu 60 de zile; ţ) locuinţă - orice imobil cu destinaţia de locuinţă, alcătuit din una sau mai multe camere de locuit, cu terenul, căile de acces, anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile aferente acesteia, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane ori familii; u) locuinţe noi, destinate achiziţionării după finalizare, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (A.N.L.) - locuinţe construite în baza autorizaţiilor de construire eliberate după data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 119/2010 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", respectiv 22 februarie 2010, inclusiv cele construite prin programele derulate de A.N.L. în baza autorizaţiilor de construire eliberate până la această dată; v) terenul aferent locuinţei - terenul compus din una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcţii, identificate printr-un număr cadastral şi un număr de carte funciară, pe care sunt sau urmează să se amplaseze, în conformitate cu documentaţiile de urbanism aprobate, construcţii având destinaţia principală de locuit, căile de acces, precum şi anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile aferente locuinţelor, care nu sunt incluse în acestea, după caz; w) împărţirea riscurilor şi pierderilor între finanţator şi stat - asumarea riscurilor de către Finanţator, respectiv stat, în mod egal, care presupune suportarea proporţională şi în acelaşi mod a pierderilor. Valoarea netă a creanţelor recuperate de către organele specializate ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) (veniturile obţinute din valorificarea locuinţei/locuinţelor achiziţionate/construite în cadrul Programului, din care se scad costurile şi cheltuielile de orice fel efectuate de ANAF în legătură cu urmărirea şi conservarea imobilelor), provenite din executarea creanţei pe baza garanţiilor instituite conform legii, reduce în mod egal pierderile suportate de Finanţator şi de stat. CAP. 2 Obiectul contractului ART. 2.1 (1) Prin prezentul contract, FNGCIMM garantează, în numele şi în contul statului, în mod direct, expres, irevocabil şi necondiţionat, în condiţiile împărţirii riscurilor şi pierderilor în mod egal între stat şi Finanţator, rambursarea proporţional cu procentul de garantare a finanţării acordate beneficiarului de către Finanţator, plătind acestuia valoarea de executare a garanţiei la apariţia riscului de credit. (2) Finanţarea garantată constă în credit în valoare de ...... lei, acordat de Finanţator prin Program beneficiarului, pentru achiziţia imobilului cu destinaţia de locuinţă constând în ......*2), situat în localitatea ......, str. ...... nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ......., înscris în cartea funciară a localităţii ....... cu nr. ...., nr. cadastral/nr. topo ....... .────────── *2) Descrierea completă a obiectului achiziţiei, în concordanţă cu prevederile antecontractului de vânzare-cumpărare şi ale extraselor de carte funciară corespunzătoare.────────── (3) Imobilul se va achiziţiona de la vânzătorul/vânzătorii/ debitorul/debitorii ......, conform Antecontractului de vânzare-cumpărare nr. ...../......., respectiv documentelor specifice procedurilor de licitaţie, Procesului-verbal nr. ..... din data de ......., întocmit de ......., la un preţ de ....... . (4) Finanţarea se acordă prin Contractul de credit nr. .... din data de ......, pe termen de ..... ani, cu o perioadă de graţie de ..... luni. ART. 2.2 Valoarea maximă a garanţiei este de ...... lei, reprezentând 50% din finanţarea garantată lei/euro, şi se diminuează cu valoarea ratelor de capital (principal), rambursate de beneficiar în baza contractului de credit încheiat cu Finanţatorul, proporţional cu procentul de garantare. ART. 2.3 (1) Beneficiarul garantează îndeplinirea obligaţiei de rambursare a sumelor plătite Finanţatorului în temeiul prezentului contract, cu o singură ipotecă legală de rangul I asupra locuinţei, respectiv asupra noii locuinţe identificate la art. 2.1, instituită în favoarea statului român, reprezentat de MFP, şi în favoarea Finanţatorului, proporţional cu procentul de garantare, valabilă până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei. (2) Beneficiarul este de acord cu notarea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare a locuinţei, respectiv asupra noii locuinţe identificate la art. 2.1 pe o perioadă de 5 ani de la data dobândirii acesteia şi a interdicţiei de grevare a acesteia cu alte sarcini pe întreaga durată a finanţării. (3) Înscrierea şi notările în cartea funciară, prevăzute la alin. (1) şi (2), se fac în baza prezentului contract de garantare de către Finanţator, în nume propriu şi în numele şi pentru statul român, reprezentat de MFP. (4) În cazul primirii de către Finanţator a comunicării respingerii cererii de plată a garanţiei de la FNGCIMM, în temeiul contractului de garantare, Finanţatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară ipoteca legală prevăzută de art. 2.386 pct. 3 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil), corespunzător procentului garantat de FNGCIMM în numele şi în contul statului, concomitent cu radierea din cartea funciară a ipotecii legale instituite în favoarea statului român. (5) După expirarea perioadei în care operează interdicţia de înstrăinare prevăzută la alin. (2), orice locuinţă achiziţionată în cadrul Programului poate fi înstrăinată, inclusiv către un alt beneficiar eligibil în cadrul Programului. ART. 2.4 Beneficiarul se obligă să constituie, conform cărţii a V-a titlul XI cap. III secţiunea a 3-a din Codul civil, în favoarea Finanţatorului şi a statului român, reprezentat de MFP, proporţional cu procentul de garantare, o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la instituţia de credit finanţatoare, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare. ART. 2.5 La solicitarea beneficiarului, MFP îşi poate exprima acordul pentru încheierea unui contract de închiriere/comodat privind imobilul achiziţionat prin Program, numai după ce finanţatorul a emis acordul său pentru aceeaşi solicitare. CAP. 3 Comisionul de gestiune ART. 3.1 Pentru remunerarea activităţii de acordare şi administrare a garanţiei, Finanţatorul datorează Fondului un comision de gestiune al cărui procent este de ....... pe an, calculat la soldul garanţiei. ART. 3.2 Comisionul de gestiune pentru garanţiile acordate se calculează potrivit art. 5.1.2 din Protocol. ART. 3.3 (1) Plata comisionului de gestiune se face de către Finanţator, în contul Fondului nr. ....., deschis la ......, eşalonat în rate anuale, proporţional cu numărul de luni de garantare, astfel: a) pentru primul an de valabilitate a contractului de garantare, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea contractului de garantare şi a facturii. Finanţatorul datorează comisionul de gestiune pentru primul an, menţionat în factură, şi în situaţia în care FNGCIMM a transmis băncii Finanţatorului contractul de garantare şi ulterior s-a renunţat la garanţia solicitată; b) pentru anii următori de valabilitate a contractului de garantare - până la data de 1 martie a anului de plată, pe baza facturii transmise de FNGCIMM. Factura emisă de Fond va fi transmisă letric sau electronic, până la data de 20 februarie a anului de plată. (2) Comisionul de gestiune plătit potrivit alin. (1) se recuperează de la beneficiar. ART. 3.4 Comisionul de gestiune pentru garanţiile aferente finanţărilor în valută se plăteşte în echivalent lei, astfel: a) la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României (BNR) valabil la data aprobării solicitării de garantare, în cazul comisionului datorat pentru intervalul dintre data aprobării garanţiei şi data de 31 decembrie a anului respectiv; b) la cursul de schimb al BNR valabil la data de 31 decembrie a anului anterior celui de plată, în cazul comisionului datorat pe următorii ani de valabilitate a contractului de garantare. ART. 3.5 (1) Pentru întârzieri în plata comisionului de gestiune datorat pentru anii următori celui în care garanţia a fost acordată, Finanţatorul datorează penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, aplicate la suma datorată. Pentru transformarea în lei a penalităţilor ce privesc garanţiile aferente finanţărilor în valută se va utiliza cursul de schimb al BNR valabil la data de 31 decembrie a anului precedent celui de plată. (2) În cazul în care Finanţatorul nu achită comisionul de gestiune restant şi penalităţile de întârziere datorate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost notificat în acest sens, FNGCIMM este în drept să compenseze din oficiu, până la concurenţa sumelor datorate potrivit art. 3.3, şi/sau să treacă la recuperarea pe cale judiciară a debitului, în condiţiile legii. ART. 3.6 Obligaţia de plată a comisionului de gestiune încetează la data înregistrării la Fond a cererii de plată a garanţiei. CAP. 4 Obligaţiile părţilor ART. 4.1 Beneficiarul se obligă: a) să ramburseze finanţarea garantată conform contractului de credit şi eventualelor acte adiţionale la acesta; b) în cazul în care beneficiarul achiziţionează tot în cadrul Programului o nouă locuinţă, să înstrăineze prin vânzare-cumpărare locuinţa achiziţionată iniţial în cadrul Programului cel târziu până la data încheierii contractului de achiziţie a noii locuinţe. Pentru verificarea îndeplinirii criteriului de eligibilitate se vor utiliza antecontractele de vânzare-cumpărare pentru locuinţa achiziţionată/construită iniţial în cadrul Programului, respectiv contractul de achiziţie pentru noua locuinţă care urmează să fie achiziţionată de acelaşi beneficiar în cadrul Programului; c) în cazul în care beneficiarul achiziţionează tot în cadrul Programului o nouă locuinţă, să prezinte antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătură privată cu dată certă/legalizare semnături ori documentele specifice procesului de licitaţie încheiat de beneficiar, în calitate de promitent-cumpărător în vederea achiziţionării noii locuinţe în cadrul Programului, precum şi antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătură privată cu dată certă/legalizare semnături încheiat de beneficiar, în calitate de promitent-vânzător în vederea vânzării locuinţei achiziţionate iniţial în cadrul Programului; d) în cazul în care beneficiarul achiziţionează tot în cadrul Programului o nouă locuinţă, să lichideze creditul contractat iniţial în cadrul Programului până la data încheierii contractului de achiziţie a noii locuinţe în cadrul Programului şi să utilizeze sumele obţinute din vânzarea locuinţei achiziţionate/construite iniţial în cadrul programului pentru lichidarea creditului acordat iniţial în cadrul Programului. În cazul în care aceste sume sunt insuficiente pentru stingerea creditului acordat iniţial în cadrul programului, beneficiarul are obligaţia de a achita din surse proprii eventuala diferenţă de preţ, pentru achiziţia noii locuinţe în cadrul Programului; e) să constituie şi să menţină în favoarea Finanţatorului un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu 3 rate de dobândă, valabil pe întreaga durată a finanţării; în cazul în care depozitul se diminuează, beneficiarul are obligaţia să refacă integral suma; f) să constituie, potrivit prevederilor cărţii a V-a titlul XI cap. III secţiunea a 3-a din Codul civil, în favoarea Finanţatorului şi a statului român, reprezentat de MFP, proporţional cu procentul de garantare, o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la instituţia de credit finanţatoare, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare; g) să asigure, pe toată durata finanţării, locuinţa achiziţionată, respectiv noua locuinţă achiziţionată din finanţarea garantată împotriva tuturor riscurilor, iar drepturile derivând din poliţa de asigurare vor fi cesionate în favoarea statului român, reprezentat de MFP, şi a Finanţatorului, beneficiarul fiind ţinut să facă dovada notificării cesiunii către asigurator. În caz de nerespectare de către beneficiar a obligaţiei de asigurare a locuinţei, Finanţatorul are dreptul, fără a fi obligat, să procedeze la asigurarea locuinţei pe cheltuiala proprie şi să recupereze cheltuielile respective de la beneficiar, iar în acest scop va avea dreptul de debitare directă a tuturor conturilor beneficiarului deschise la Finanţator; h) să nu înstrăineze locuinţa achiziţionată, respectiv noua locuinţă achiziţionată în primii 5 ani de la data dobândirii. În cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 3.5 din Protocol poate fi aprobată preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei; în cazul rambursării anticipate a finanţării înainte de expirarea termenului de 5 ani, interdicţiile şi sarcinile prevăzute de lege se radiază în condiţiile legii. După expirarea termenului de 5 ani, interdicţia de înstrăinare se radiază din oficiu de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), iar beneficiarul poate înstrăina locuinţa achiziţionată prin program sub condiţia achitării integrale a creditului garantat, după emiterea de către finanţator şi MFP a acordurilor privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini în cazul în care cumpărătorul achită cu credit preţul locuinţei; i) să solicite de la finanţator şi MFP acordurile privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini. În cazul în care beneficiarul intenţionează să achiziţioneze o nouă locuinţă în cadrul programului, dacă creditul acordat iniţial în cadrul Programului nu a fost achitat integral, acordul de vânzare se consideră desfiinţat cu efect retroactiv; j) să achiziţioneze o locuinţă, respectiv o nouă locuinţă care se încadrează în una dintre clasele A, B sau C de eficienţă energetică. Dovada îndeplinirii criteriului se face prin prezentarea certificatului de performanţă energetică a clădirilor şi apartamentelor, întocmit potrivit prevederilor Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 157/2007 pentru aprobarea reglementării tehnice "Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor", cu modificările şi completările ulterioare; k) în cazul în care beneficiarul achiziţionează tot în cadrul Programului o nouă locuinţă, să facă dovada că noua locuinţă achiziţionată în cadrul Programului are o suprafaţă utilă mai mare decât a locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul Programului ori că valoarea rezultată din raportul de evaluare este mai mare decât valoarea evaluată/estimată la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului. Valoarea noii locuinţe ce se achiziţionează prin Program, rezultată din raportul de evaluare, şi/sau suprafaţa utilă a acesteia se vor raporta la valoarea locuinţei iniţiale, rezultată din raportul de evaluare/devizul estimativ de lucrări, şi/sau suprafaţa utilă a acesteia şi trebuie să fie mai mare decât valoarea evaluată/estimată şi/sau suprafaţa utilă a primei locuinţe la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului; l) să suporte din surse proprii costurile aferente operaţiunilor prevăzute la art. 2.3 alin. (3), precum şi pe cele de evaluare a imobilului achiziţionat din finanţarea garantată; m) să restituie statului român, prin MFP, suma achitată în contul garanţiei acordate prin prezentul contract; în caz contrar, acest debit va fi recuperat în mod silit de către organele teritoriale competente ale ANAF, prin valorificarea locuinţei şi prin alte modalităţi prevăzute de lege; n) să plătească accesorii la suma prevăzută la lit. m), egale cu cele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru neplata la termen a obligaţiilor fiscale. ART. 4.2 (1) Finanţatorul se obligă: a) să verifice, la acordarea finanţării, îndeplinirea de către beneficiar a criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 3.1, respectiv la art. 3.1^1, după caz, din Protocol şi să procedeze la verificarea titlului de proprietate privind locuinţa care va fi achiziţionată, în condiţiile normelor proprii; b) în cazul achiziţionării celei de-a doua locuinţe în cadrul programului, să aprobe tragerea finanţării garantate numai după ce locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului a fost înstrăinată prin vânzare-cumpărare şi creditul acordat iniţial în cadrul Programului a fost lichidat; c) să obţină declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului, autentificată, din care să rezulte îndeplinirea criteriului de eligibilitate prevăzut la art. 3.1 lit. a), respectiv art. 3.1^1 lit. a) din Protocol; d) să solicite beneficiarului să achite un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a locuinţei, respectiv a noii locuinţe rezultat ca diferenţă între preţul din antecontractul de vânzare-cumpărare/documentele specifice procesului de licitaţie şi finanţarea garantată; e) să solicite beneficiarului să prezinte antecontractul de vânzare-cumpărare a locuinţei, respectiv a noii locuinţe, după caz, autentificat, sub semnătură privată cu dată certă/legalizare de semnături sau documentele specifice procesului de licitaţie, în copie certificată, precum şi antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat ori sub semnătură privată cu dată certă/legalizare semnături încheiat de beneficiar, în calitate de promitent-vânzător în vederea vânzării locuinţei achiziţionate iniţial în cadrul Programului, după caz; f) să efectueze, prin intermediul unor evaluatori autorizaţi agreaţi, evaluarea locuinţei, respectiv a noii locuinţe ce se va achiziţiona din finanţarea garantată. În baza raportului de evaluare semnat şi parafat de evaluatorul autorizat agreat, Finanţatorul se asigură că valoarea finanţării pentru achiziţia unei locuinţe, care este garantată în procent de 50% de FNGCIMM, este cel mult egală cu valoarea de evaluare a locuinţei achiziţionate; g) să verifice, la momentul acordării creditului, existenţa poliţei de asigurare a locuinţei achiziţionate, respectiv asupra noii locuinţe achiziţionate din finanţarea garantată împotriva tuturor riscurilor. Drepturile derivând din poliţele de asigurare vor fi cesionate în favoarea statului român, reprezentat de MFP, şi a Finanţatorului, beneficiarul fiind ţinut să facă dovada notificării cesiunii către asigurator. În caz de nerespectare, pe parcursul derulării creditului de către beneficiar, a obligaţiei de asigurare a locuinţei, Finanţatorul are dreptul, fără a fi obligat, să procedeze la asigurarea locuinţei, respectiv a noii locuinţe pe cheltuiala proprie şi să recupereze cheltuielile respective de la beneficiar, iar, în acest scop, va avea dreptul de debitare directă a tuturor conturilor beneficiarului; h) în cazul în care beneficiarul intenţionează să achiziţioneze o nouă locuinţă prin Program, să verifice la momentul acordării creditului dacă suprafaţa utilă a noii locuinţe care se achiziţionează în cadrul Programului este mai mare decât a locuinţei achiziţionate ori construite iniţial în cadrul Programului şi/sau dacă valoarea noii locuinţe, după caz, rezultată din raportul de evaluare, este mai mare decât valoarea evaluată/estimată la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată ori construită iniţial în cadrul Programului. Pentru efectuarea verificării, valoarea noii locuinţe rezultată din raportul de evaluare şi suprafaţa utilă se vor raporta la valoarea locuinţei iniţiale, rezultată din raportul de evaluare/devizul estimativ de lucrări, şi suprafaţa utilă a acesteia şi trebuie să fie mai mari decât valoarea evaluată/estimată şi/sau suprafaţa utilă a primei locuinţe la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată ori construită iniţial în cadrul Programului. Verificarea îndeplinirii condiţiei privind suprafaţa utilă a celor două locuinţe se realizează de către Finanţator pe baza documentelor care atestă suprafaţa utilă a locuinţei. Prin documente care atestă suprafaţa utilă a locuinţei se înţelege unul dintre următoarele documente: extrasul de carte funciară, titlurile de proprietate, documentaţia cadastrală (relevee), proiectul de autorizare sau rapoartele de evaluare; i) să solicite beneficiarului să constituie un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu 3 rate de dobândă, valabil pe toată durata finanţării; j) să asigure respectarea obligaţiei beneficiarului de a constitui o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Finanţator pe numele beneficiarului, la momentul acordării finanţării, conform prevederilor Codului civil, şi al statului român, reprezentat de MFP, proporţional cu procentul de garantare - valabilă până la stingerea creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare; k) să plătească comisioanele datorate FNGCIMM, la termenele şi în condiţiile prevăzute la art. 3.3 şi 3.4; l) să acorde finanţările în cadrul Programului pe o perioadă de maximum 30 de ani; m) să efectueze formalităţile de înscriere/radiere în/din cartea funciară a unei singure ipoteci legale de rangul I instituite în favoarea statului român, reprezentat de MFP, şi a Finanţatorului, proporţional cu procentul de garantare asupra locuinţei respectiv asupra noii locuinţe achiziţionate în cadrul Programului, după caz; n) să efectueze formalităţile de notare/radiere în/din cartea funciară a interdicţiilor prevăzute de lege, după cum urmează: (i) interdicţia de înstrăinare a locuinţei achiziţionate, respectiv a noii locuinţe achiziţionate în cadrul Programului, valabilă pe o perioadă de 5 ani de la data achiziţionării; după expirarea perioadei de 5 ani, interdicţia de înstrăinare se radiază din oficiu de către organele ANCPI; (ii) interdicţia de grevare cu alte sarcini a locuinţei achiziţionate, respectiv a noii locuinţe achiziţionate în cadrul Programului, valabilă pe toată durata garanţiei. Înscrierea ipotecii legale prevăzute la lit. m) şi notarea interdicţiilor prevăzute de lege se efectuează în temeiul contractului de garantare, iar radierea ipotecii legale şi a interdicţiilor se face în baza deciziei FNGCIMM şi a Finanţatorului, proporţional cu procentul de garantare; o) să nu insereze în contractul de finanţare clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia; p) să prevadă în mod expres în contractele de credit separat costurile cu dobânda exprimate în raport cu EURIBOR/ROBOR la 3 luni şi separat costurile cu comisioanele; q) să nu perceapă comision de rambursare anticipată; r) să notifice beneficiarul cu privire la declararea exigibilităţii anticipate a finanţării garantate; s) să prezinte, odată cu cererea de plată, documentele prevăzute la art. 8.1 din Protocol; ş) să îşi exprime acordul, în nume şi cont propriu şi în numele şi contul statului, pentru ridicarea temporară a interdicţiei de înstrăinare în vederea preluării finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei achiziţionate, respectiv asupra noii locuinţe achiziţionate prin Program de către: (i) orice alte persoane fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, prin novaţie, sub condiţia menţinerii garanţiilor instituite prin lege asupra imobilului şi cu aprobarea FNGCIMM privind eligibilitatea beneficiarului care preia finanţarea garantată şi locuinţa; (ii) oricare dintre coproprietari, în vederea întregirii dreptului de proprietate ori măririi cotei-părţi din dreptul de proprietate; (iii) unul dintre soţi, ca efect al partajului, în condiţiile legii; (iv) soţul/soţia, ca urmare a căsătoriei, dacă îndeplineşte criteriile de eligibilitate ale Programului. Soţul/Soţia poate prelua locuinţa în regimul comunităţii matrimoniale de bunuri sau o cotă-parte din locuinţa achiziţionată în cadrul Programului; (v) soţul/soţia, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separaţiei de bunuri prin convenţia matrimonială; t) în cazul beneficiarilor Programului, care depun documente doveditoare din care rezultă necesitatea executării unor lucrări de interes public local de către autorităţile publice locale, la solicitarea beneficiarului, MFP şi finanţatorul, proporţional cu procentul de garantare, îşi pot exprima acordul cu privire la ridicarea ipotecii, a interdicţiei de grevare cu sarcini şi a interdicţiei de înstrăinare a cotei-părţi de teren aferente locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul Programului, necesară executării acestor lucrări. Acordul este exprimat sub condiţia ca lucrările efectuate să conducă la creşterea valorii locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul Programului. În cazul neîndeplinirii acestei condiţii, acordul se consideră desfiinţat cu efect retroactiv. MFP îşi poate exprima acordul numai după ce finanţatorul a emis acordul său pentru aceeaşi solicitare; ţ) Finanţatorul îşi poate exprima acordul pentru încheierea unui contract de închiriere/comodat privind imobilul achiziţionat prin Program conform criteriilor stabilite prin normele fiecărui finanţator, având inclusiv dreptul de a refuza eliberarea acestui acord. Finanţatorul nu va putea fi ţinut răspunzător pentru acordurile emise în baza prezentei litere, iar acestea nu vor putea constitui motiv de refuz pentru plata garanţiilor emise în cadrul Programului; u) în cazul în care beneficiarul intenţionează să achiziţioneze o nouă locuinţă prin Program, după expirarea termenului de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare, iar cumpărătorul locuinţei achiziţionate iniţial prin Program achită preţul prin credit, la solicitarea beneficiarului, Finanţatorul are obligaţia să îşi exprime acordul privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini; beneficiarul va solicita şi acordul MFP privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini, numai după exprimarea acordului de către Finanţator. În cazul în care creditul acordat iniţial în cadrul Programului nu a fost achitat integral, acordul de vânzare se consideră desfiinţat cu efect retroactiv; v) să remită FNGCIMM, prin curier sau prin poştă cu confirmare de primire în termen de 10 zile lucrătoare de la primire, două exemplare originale ale contractului de garantare/actelor adiţionale semnate de Finanţator şi beneficiar/garant. Finanţatorul remite beneficiarului un exemplar original al contractului de garantare/actului adiţional, sub semnătură de primire, şi efectuează formalităţile de înscriere în cartea funciară a ipotecii legale asupra locuinţei, respectiv a noii locuinţe, după caz, achiziţionate din cel de-al doilea credit garantat acordat în cadrul Programului, de notare a interdicţiei de înstrăinare a acesteia pe o perioadă de 5 ani şi a interdicţiei de grevare cu alte sarcini pe toată durata garanţiei. Radierea ipotecii legale şi a interdicţiilor înscrise în cartea funciară a locuinţei achiziţionate/construite iniţial în cadrul Programului se realizează conform prevederilor literelor k) şi l); w) să respecte obligaţiile prevăzute la lit. i), j), l), m), n), o), p), q), r), ş), t), ţ), x) şi y) pe întreaga durată de derulare a contractelor de finanţare încheiate în condiţiile Programului; x) să îşi exprime acordul pentru novarea obiectului garanţiei instituite în cadrul Programului, dacă locuinţa achiziţionată iniţial este sau, după caz, a devenit improprie cerinţelor de locuit ale unei persoane ori familii, cu respectarea prevederilor art. 3.11 din Protocol; y) să îşi exprime acordul privind efectuarea plăţii despăgubirilor cu respectarea prevederilor art. 3.10 din Protocol; z) să înştiinţeze FNGCIMM şi MFP despre modificarea costurilor totale conform art. 3.9 din Protocol. (2) În situaţia respingerii plăţii garanţiei, prevăzută la art. 8.2 alin. (5) din Protocol, concomitent cu radierea din cartea funciară a dreptului de ipotecă legală de rangul I asupra imobilului achiziţionat din finanţarea garantată şi a interdicţiilor instituite în baza legii, Finanţatorul are dreptul să îşi înscrie în cartea funciară ipoteca legală reglementată de art. 2.386 pct. 3 din Codul civil, proporţional cu procentul garanţiei acordate de FNGCIMM în numele şi în contul statului, asigurându-şi astfel prioritatea în urmărirea imobilului respectiv. ART. 4.3 Fondul se obligă: a) să solicite Finanţatorului informaţii suplimentare, atunci când elementele cuprinse în solicitarea de garantare şi în documentaţia furnizată nu sunt suficiente pentru efectuarea analizei; b) să urmărească şi să verifice îndeplinirea de către Finanţator a obligaţiilor asumate prin prezentul contract de garantare, la termenele şi în condiţiile prevăzute de acesta; c) să urmărească periodic stadiul derulării creditului, pe baza situaţiilor furnizate de Finanţator, conform prevederilor contractului de garantare; să urmărească periodic stadiul derulării finanţărilor garantate şi al eliberărilor în vederea determinării valorii de reîntregire a plafonului, pe baza situaţiilor furnizate de Finanţator, conform prevederilor art. 7.2 din Protocol; d) să verifice încadrarea cererii de plată în termenii şi în condiţiile Protocolului, ale convenţiei pentru implementarea Programului şi ale prezentului contract de garantare; e) să aprobe, sub aspectul eligibilităţii beneficiarului, preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei în cadrul Programului de către orice alte persoane fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate valabile la data preluării, prin novaţie, sub condiţia menţinerii garanţiilor instituite prin lege asupra imobilului; să aprobe, sub aspectul eligibilităţii beneficiarului, preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei/cotelor-părţi din locuinţă/locuinţei viitoare în cadrul Programului de către orice alte persoane fizice/soţul/soţia, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate valabile la data preluării, sub condiţia menţinerii sarcinilor instituite prin lege asupra imobilului; f) să aprobe cererea de plată a garanţiei în condiţiile asumării de către Finanţator a îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. a), b) şi h), a respectării de către acesta a obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. c), n), o), p), q), r), s) şi ş), după caz, şi la art. 6.1; g) să respingă cererea de plată a garanţiei în condiţiile neasumării de către Finanţator a îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. a), b) şi h), a neîndeplinirii integrale sau parţiale de către acesta a obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. c), n), o), p), q), r), s) şi ş), după caz, şi la art. 6.1; h) să suspende soluţionarea cererii de plată în termenul prevăzut la art. 6.2 alin. (1) din prezentul contract, dacă până la data înregistrării cererii de plată Finanţatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută la art. 6.10 lit. d) din Protocol, până la data transmiterii celor două exemplare originale ale contractului de garantare, fără ca suspendarea să opereze şi în privinţa termenului de 90 de zile prevăzut la art. 6.2 alin. (5) din prezentul contract; i) să emită, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii de la organele fiscale competente ale ANAF a confirmării privind scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în Înscrisul transmis de către FNGCIMM şi a exemplarului original al contractului de garantare, o decizie privind repunerea beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de garantare şi să o comunice de îndată finanţatorului şi MFP; j) să restituie cererea de plată şi documentaţia însoţitoare în cazul în care aceasta a fost transmisă înainte ca beneficiarul să înregistreze cel puţin 60 de zile de restanţă la plată; k) să comunice Finanţatorului şi MFP decizia cu privire la plata garanţiei; l) să transmită debitorului beneficiar al garanţiei, în termen de 15 zile calendaristice de la data efectuării de către MFP a plăţii garanţiei către Finanţator, Înscrisul prin care se individualizează creanţa bugetară rezultată prin plată, exprimată în moneda naţională, şi data scadenţei acesteia. Procedura de transmitere se efectuează prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea actelor şi confirmarea primirii acestora; m) să transmită la ANAF, în vederea declanşării executării silite a beneficiarului, următoarele documente: - notificarea beneficiarului şi dovada efectuării procedurii de transmitere către debitor, în original; - contractul de garantare, în original; - încheierea de intabulare a ipotecii legale de rangul I în favoarea statului român, prin MFP, şi a Finanţatorului, în copie certificată, şi/sau extrasul de carte funciară, în original; n) să solicite MFP emiterea acordului privind radierea sarcinilor şi interdicţiilor din cartea funciară a imobilului achiziţionat din finanţarea garantată la data rambursării integrale a finanţării garantate, la termen sau anticipată/la data lichidării creditului acordat iniţial în cadrul Programului, corespunzător procentului garanţiei acordate în numele şi în contul statului, şi să predea Finanţatorului decizia de radiere a sarcinilor şi interdicţiilor din cartea funciară a imobilului achiziţionat, într-un exemplar original, împreună cu originalul acordului emis de MFP; o) la respingerea cererii de plată a garanţiei în condiţiile prevăzute la art. 8.2 alin. (5) din Protocol să comunice MFP şi Finanţatorului decizia privind respingerea cererii de plată, care va conţine şi menţiuni privind radierea dreptului de ipotecă legală de rangul I, a interdicţiei de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani şi a celei de grevare cu alte sarcini pe toată durata garanţiei, din cartea funciară a imobilului achiziţionat din finanţarea garantată, corespunzător procentului garanţiei acordate în numele şi în contul statului şi să solicite emiterea acordului MFP, pe care îl va remite Finanţatorului după obţinere; p) FMGCIMM garantează pentru securitatea transmiterii informaţiilor şi a documentelor referitoare la Program, prin intermediul aplicaţiei web ce este pusă la dispoziţia Finanţatorului, şi, de asemenea, pentru orice disfuncţionalitate tehnică sau de orice natură care poate apărea în decursul utilizării acesteia. Finanţatorul nu este răspunzător în faţa beneficiarului sau a FNGCIMM dacă întârzierea transmiterii documentelor către Fond ori transmiterea acestora într-un mod defectuos s-a datorat unei disfuncţionalităţi a aplicaţiei web. CAP. 5 Răspunderea părţilor ART. 5.1 Părţile răspund conform legii în cazul neîndeplinirii, îndeplinirii necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor ce le revin potrivit prezentului contract, Protocolului şi legislaţiei corespunzătoare aplicabile acesteia, cu excepţia cazurilor în care nerespectarea se datorează forţei majore, faptului celeilalte părţi ori îndeplinirii unei activităţi impuse de lege. CAP. 6 Plata garanţiei ART. 6.1 (1) În cazul în care beneficiarul nu achită ratele de principal pe o perioadă mai mare de 60 de zile, Finanţatorul poate transmite FNGCIMM cererea de plată. Cererea de plată se transmite FNGCIMM însoţită de documentele prevăzute la art. 8.1 din Protocol. (2) Documentaţia care trebuie să însoţească cererea de plată se depune la sediul social al FNGCIMM într-un singur exemplar, îndosariat, paginat şi opisat. ART. 6.2 (1) În termen de cel mult 85 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, FNGCIMM aprobă sau respinge plata. (2) FNGCIMM aprobă cererea de plată a garanţiei în condiţiile asumării de către Finanţator a îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. a), b) şi h), a respectării de către acesta a obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. c), n), o), p), q), r), s) şi ş), după caz, şi la art. 6.1. (3) FNGCIMM respinge cererea de plată a garanţiei în condiţiile neasumării de către Finanţator a îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. a), b) şi h), a nerespectării de către acesta a obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. c), n), o), p), q), r), s) şi ş), după caz, şi la art. 6.1. (4) Decizia referitoare la cererea de plată se comunică Finanţatorului şi MFP cel mai târziu în a 85-a zi calendaristică de la primirea cererii de plată. (5) Plata garanţiei se face de către MFP într-un cont unic al Finanţatorului, pe baza deciziei FNGCIMM de aprobare a cererii de plată, în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data primirii de către FNGCIMM a cererii de plată. (6) Sumele garantate de FNGCIMM se plătesc Finanţatorului, proporţional cu procentul de garantare, de către MFP, din bugetul de stat, prin bugetul MFP - Acţiuni generale, şi se recuperează, prin executare silită, de către organele competente ale ANAF de la beneficiarii finanţării garantate, conform reglementărilor legale în materie de colectare a creanţelor fiscale şi prevederilor art. 1 alin. (10^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare. (7) FNGCIMM restituie cererea de plată şi documentaţia însoţitoare în cazul în care a fost transmisă înainte ca beneficiarul să înregistreze cel puţin 60 de zile de restanţă la plată. (8) Dacă până la data înregistrării cererii de plată Finanţatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută la art. 6.10 lit. d) din Protocol, obligaţia FNGCIMM de a soluţiona cererea de plată în termenul prevăzut la alin. (1) se suspendă până la data transmiterii celor două exemplare originale ale contractului de garantare, fără ca suspendarea să opereze şi în privinţa termenului de 90 de zile prevăzut la alin. (5). ART. 6.3 Plata sumei aferente garanţiei acordate pentru finanţări în valută se face în lei, la cursul de schimb al BNR valabil la data plăţii. ART. 6.4 După plata garanţiei, FNGCIMM transmite beneficiarului înştiinţarea cu privire la plată, iar în cazul în care acesta nu achită debitul în termenul acordat, înaintează dosarul de executare organelor teritoriale competente ale ANAF, în vederea recuperării debitului, conform legii. CAP. 7 Litigii ART. 7.1 Orice litigiu apărut între părţile semnatare în legătură cu încheierea, interpretarea sau executarea prezentului contract se soluţionează pe cale amiabilă. În cazul în care încercarea de soluţionare pe cale amiabilă rămâne fără rezultat, părţile vor supune litigiul spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente de la sediul social al MFP. CAP. 8 Dispoziţii finale ART. 8.1 Prezentul contract intră în vigoare la data semnării sale de către părţi şi este valabil pe toată durata finanţării garantate. ART. 8.2 Modificarea prezentului contract se poate face numai prin acordul părţilor, materializat în acte adiţionale. ART. 8.3 În cazul în care pe parcursul derulării prezentului contract survine decesul beneficiarului, părţile vor conveni asupra continuării sau încetării acestuia, după cum urmează: a) în situaţia preluării finanţării garantate şi a locuinţei achiziţionate ca efect al acceptării succesiunii de către moştenitorii beneficiarului, la solicitarea Finanţatorului, se încheie un act adiţional la prezentul contract de garantare privind preluarea creditului şi a garanţiei acordate în temeiul prezentului contract, de către moştenitorul/moştenitorii beneficiarului, indiferent de îndeplinirea sau neîndeplinirea de către acesta/aceştia a criteriilor de eligibilitate; b) în cazul preluării creditului de către un alt beneficiar sunt aplicabile prevederile art. 4.2 alin. (1) lit. ş) subpct. (i) din prezentul contract de garantare, respectiv prevederile art. 1 alin. (7^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 10^3 din Normele de implementare a programului "Prima casă", pentru achiziţia sau construcţia de locuinţe aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 717/2009, cu modificările şi completările ulterioare, iar eligibilitatea noului beneficiar va fi analizată conform criteriilor de eligibilitate valabile la data preluării. ART. 8.4 În conformitate cu art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, prezentul contract constituie titlu executoriu. Încheiat astăzi, ...(data semnării de către Fond)...., în 5 (cinci) exemplare originale, două pentru Finanţator (dintre care un exemplar este pentru ANCPI), unul pentru beneficiar şi două pentru FNGCIMM.
FNGCIMM, Finanţator, Beneficiar/Beneficiari,
.......... .......... ....................
Garant,
...........
ANEXA 16 (Anexa nr. 6 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) CONTRACT DE GARANTARE pentru construcţia de locuinţe sau pentru construcţia unei noi locuinţe, după caz Nr. ...../....... Încheiat în baza prevederilor Convenţiei nr. ..../..... din data de ......, denumită în continuare convenţie, între: 1. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN, împuternicit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de mandatar al statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul social în municipiul Bucureşti, str. Ştefan Iulian nr. 38, sectorul 1, înmatriculat în registrul comerţului cu nr. J40/10581/2001, cod unic de înregistrare 14367083, înregistrat în Registrul general al IFN cu nr. RG-PJR-41-110174 şi în Registrul special al IFN cu nr. RS-PJR-41-110030, reprezentat de ....., în calitate de ......, şi de ......, în calitate de ......., denumit în continuare FNGCIMM sau Fond; 2. Finanţatorul ......, cu sediul social în ......, telefon/fax ......., cod unic de înregistrare ......, înmatriculat în registrul comerţului cu nr. .... şi la Registrul bancar cu nr. ...., reprezentat de*1) ......, în calitate de ......, şi de ....., în calitate de ......, denumit în continuare Finanţator; şi 3. Beneficiarul*2) ...(numele şi prenumele)..., pseudonim ......, cetăţean ......, data naşterii ......, locul naşterii ......, cu domiciliul/rezidenţa în localitatea ......., str. ...... nr. ...., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ......, telefon ....., e-mail ......, legitimat cu ...... seria ...... nr. ...., eliberat(ă) de ...... la data de ......, CNP ......., starea civilă ......, de profesie ......, angajat la ......*1), în următoarele condiţii:────────── *1) Vor fi completate de Finanţator, la semnarea contractului. *2) Dacă beneficiarul este căsătorit, contractul de garantare se semnează şi de către soţia/soţul acestuia, în calitate de cogarant sau beneficiar, după caz.────────── CAP. 1 Definiţii ART. 1.1 Termenii folosiţi în prezentul contract au următoarele semnificaţii: a) Programul - programul "Prima casă", aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi detaliat prin Normele de implementare a programului "Prima casă" pentru achiziţia sau construcţia de locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 717/2009, cu modificările şi completările ulterioare; b) condiţiile Programului - criteriile de eligibilitate a beneficiarilor şi finanţatorilor, descrierea, acordarea, monitorizarea şi plata garanţiei; c) garanţie - angajament expres, necondiţionat şi irevocabil, asumat de FNGCIMM, încheiat între FNGCIMM şi Finanţator pentru fiecare credit în cadrul Programului, în numele şi în contul statului, materializat într-un contract de garantare, care acoperă pierderea suportată de Finanţator, ca urmare a producerii riscului de credit în cazul garanţiilor acordate pentru finanţările garantate care intră sub incidenţa împărţirii în mod egal a riscului între stat şi finanţatori; d) plafon alocat - plafonul alocat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 717/2009, cu modificările şi completările ulterioare; e) beneficiar - persoana fizică ce îndeplineşte criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 1 alin. (2) sau art. 1 alin. (10^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, precum şi condiţiile din normele de creditare ale Finanţatorului, care solicită şi primeşte finanţare din partea acestuia în cadrul Programului, garantată în proporţie de 50% de FNGCIMM, în numele şi în contul statului; f) garant - persoană fizică, soţ/soţie al/a beneficiarului, parte semnatară a contractului de garantare, care are calitatea de co/proprietar al locuinţei sau al noii locuinţe construite în cadrul Programului şi îşi asumă toate obligaţiile şi beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi beneficiarul; g) Finanţator - banca, inclusiv unităţile teritoriale ale acesteia (sucursale, agenţii etc.), care îndeplineşte criteriile de eligibilitate ale Programului şi acordă o finanţare unui beneficiar în cadrul acestuia; h) finanţare garantată (principalul): - pentru locuinţele construite de beneficiari individuali: credit acordat în cadrul Programului, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, care va acoperi maximum 95% din valoarea prevăzută în contractul de construire a locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din devizul estimativ de lucrări, anexă la contractul de construire a locuinţei, dacă valoarea de construcţie a locuinţei este mai mică sau egală cu 70.000 euro, ori maximum 66.500 euro, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din devizul estimativ de lucrări, anexă la contractul de construire a locuinţei, dacă valoarea de construcţie a locuinţei este mai mare de 70.000 euro; - pentru locuinţele construite de beneficiari constituiţi în asociaţii fără personalitate juridică, alcătuite din minimum 2 membri: credit acordat persoanelor fizice în cadrul Programului, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, care va acoperi maximum 95% din valoarea prevăzută în contractul de construire a locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din devizul estimativ de lucrări, anexă la contractul de construire a locuinţei, dacă valoarea de construcţie a locuinţei este mai mică sau egală cu 75.000 euro, ori 71.250 euro, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din devizul estimativ de lucrări, anexă la contractul de construire a locuinţei, dacă valoarea de construcţie a locuinţei este mai mare de 75.000 euro; i) finanţare garantată pentru construirea unei noi locuinţe în cadrul programului - credit acordat o singură dată persoanelor fizice în cadrul Programului, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, care se acordă de un finanţator definit conform lit. g), unui beneficiar care a mai achiziţionat/construit o locuinţă în cadrul Programului, dar care construieşte o altă locuinţă în cadrul Programului şi care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (10^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi acoperă maximum 95% din preţul de construcţie stabilit conform lit. h); j) soldul finanţării garantate - valoarea actualizată a creditului rezultată în urma diminuării cu ratele de capital rambursate de către beneficiar, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit; k) riscul de credit - neplata, parţială sau integrală, de către beneficiar a finanţării garantate (principalului); l) Protocol - document-cadru, prevăzut în anexa nr. 6 la Ordinul ministrului finanţelor publice şi al ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri nr. 2.225/994/2009 pentru aprobarea Convenţiei privind implementarea programului "Prima casă" şi a Convenţiei de garantare şi pentru reglementarea unor măsuri necesare pentru aplicarea prevederilor art. 10 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare, care se semnează între FNGCIMM, în calitate de mandatar al MFP, şi Finanţator, prin care se stabilesc termenii şi condiţiile aplicabile garanţiilor acordate în limita plafonului alocat; m) solicitarea de garantare - documentul standard întocmit de către una dintre unităţile Finanţatorului (sucursală, agenţie etc.), prin care se solicită FNGCIMM aprobarea garanţiei individuale în condiţiile împărţirii riscurilor şi pierderilor în mod egal între stat şi Finanţator, cu încadrarea în limita plafonului alocat; n) contract de garantare pentru construcţia de locuinţe - documentul contractual încheiat între FNGCIMM, Finanţator şi beneficiar, în care se prevăd condiţiile specifice de acordare şi plată a unei garanţii acordate pentru construcţia unei locuinţe în cadrul Programului, în condiţiile împărţirii riscurilor şi pierderilor între stat şi Finanţator; o) valoarea garanţiei - valoarea menţionată în prezentul contract de garantare, pentru garanţiile acordate în limita plafonului alocat, în procentul prevăzut prin Protocol, al cărei nivel acoperă proporţional cu procentul de împărţire a riscurilor şi pierderilor 50% din soldul finanţării garantate (principalului) aşa cum a fost definit la lit. h), exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit; p) procent de împărţire a riscului şi a pierderilor - 50% din soldul finanţării garantate (principalului) aplicabil garanţiilor care vor fi acordate în limita plafonului alocat conform Protocolului; q) perioada de valabilitate a garanţiei - perioada de la data intrării în vigoare a garanţiei şi până la data încetării răspunderii FNGCIMM, în numele şi în contul statului; r) data încetării răspunderii FNGCIMM, în numele şi în contul statului: - data rambursării integrale de către beneficiar a finanţării garantate, la termen sau anticipată; - data la care MFP plăteşte valoarea de executare a garanţiei; - data comunicării respingerii cererii de plată a garanţiei în cazul nerespectării de către Finanţator a obligaţiilor referitoare la plata garanţiei, în situaţiile expres prevăzute în convenţie; s) comision de gestiune - suma achitată de Finanţator şi recuperată de la beneficiar, pentru remunerarea activităţii de acordare şi administrare a garanţiei; ş) valoarea de executare a garanţiei - suma egală cu soldul finanţării, la care se aplică procentul de garantare stabilit în prezentul contract de garantare, pentru garanţiile acordate în limita plafonului alocat, ce urmează a fi plătită de către MFP ca urmare a producerii riscului de credit; t) cerere de plată - documentul prin care Finanţatorul solicită plata valorii de executare a garanţiei, după înregistrarea unei întârzieri la rambursarea principalului mai mare sau egală cu 60 de zile; ţ) locuinţă - orice imobil cu destinaţia de locuinţă, alcătuit din una ori mai multe camere de locuit, cu terenul, căile de acces, anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile aferente acesteia, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii; u) locuinţe viitoare, care urmează să se construiască de către beneficiari individuali, inclusiv cele care se construiesc prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (A.N.L.) - locuinţele care urmează să se construiască de către beneficiari individuali în baza autorizaţiilor de construire eliberate după data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 119/2010 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", respectiv 22 februarie 2010, inclusiv cele care se construiesc prin programele derulate de A.N.L.; v) locuinţe care urmează să se construiască prin asociaţii fără personalitate juridică constituite de minimum 2 beneficiari - locuinţele care urmează să se construiască prin asociaţii fără personalitate juridică constituite de minimum 2 beneficiari, în baza autorizaţiilor de construire eliberate după data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 119/2010, respectiv 22 februarie 2010; w) terenul aferent locuinţei - terenul compus din una ori mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcţii, identificate printr-un număr cadastral şi un număr de carte funciară, pe care sunt ori urmează să se amplaseze, în conformitate cu documentaţiile de urbanism aprobate, construcţii având destinaţia principală de locuit, căile de acces, precum şi anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile aferente locuinţelor, care nu sunt incluse în acestea, după caz; x) împărţirea riscurilor şi pierderilor între Finanţator şi stat - asumarea riscurilor de către Finanţator, respectiv de către stat, în mod egal, care presupune suportarea proporţională şi în acelaşi mod a pierderilor. Valoarea netă a creanţelor recuperate de către organele specializate ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), (veniturile obţinute din valorificarea locuinţei/locuinţelor achiziţionate/construite în cadrul Programului, din care se scad costurile şi cheltuielile de orice fel efectuate de ANAF în legătură cu urmărirea şi conservarea imobilelor), provenite din executarea creanţei pe baza garanţiilor instituite conform legii, reduce în mod egal pierderile suportate de Finanţator şi de stat. CAP. 2 Obiectul contractului ART. 2.1 (1) Prin prezentul contract, FNGCIMM garantează, în numele şi în contul statului, în mod direct, expres, irevocabil şi necondiţionat, în condiţiile împărţirii riscurilor şi pierderilor în mod egal între stat şi Finanţator, rambursarea proporţional cu procentul de garantare a finanţării acordate beneficiarului de către Finanţator, plătind acestuia valoarea de executare a garanţiei la apariţia riscului de credit. (2) Finanţarea garantată constă în credit în valoare de ...... lei, acordat de Finanţator prin Program beneficiarului pentru construirea unui imobil cu destinaţia de locuinţă*3) ......., situat în localitatea ......, str. ...... nr. ...., judeţul/sectorul ......, conform Autorizaţiei de construire nr. ...... din data de ......... . Terenul pe care urmează să se construiască locuinţa este înscris în cartea funciară a localităţii ........ cu nr. ......., nr. cadastral/nr. topo ....... şi este în proprietatea beneficiarului şi a soţului acestuia*4).────────── *3) Vor fi completate de Finanţator, la semnarea contractului. *4) Clauza va fi adaptată situaţiei juridice reale privind proprietatea asupra terenului.────────── (3) Imobilul se va construi, conform contractului de construire, însoţit de devizul estimativ de lucrări, la un preţ de ...... . (4) Finanţarea se acordă prin Contractul de credit nr. ..... din data de ......, pe termen de ..... ani, cu o perioadă de graţie de ..... luni. ART. 2.2 Valoarea maximă a garanţiei este de ...... lei, reprezentând 50% din finanţarea garantată, şi se diminuează cu valoarea ratelor de capital (principal) rambursate de beneficiar în baza contractului de credit încheiat cu Finanţatorul. ART. 2.3 (1) Îndeplinirea obligaţiei de rambursare a sumelor plătite Finanţatorului, în temeiul prezentului contract, este garantată cu ipotecă legală de rangul I asupra imobilului constând în terenul şi construcţia viitoare, respectiv terenul şi noua construcţie viitoare, după caz, descrise la art. 2.1, în favoarea statului român, reprezentat de MFP, precum şi în favoarea Finanţatorului, instituită proporţional cu procentul de garantare, valabilă până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei. (2) Ipoteca legală de rangul I asupra construcţiei viitoare, respectiv asupra noii construcţii viitoare, după caz, se înscrie în cartea funciară a terenului identificat la art. 2.1 după ce, în prealabil, a fost notată autorizaţia de construire menţionată la acelaşi articol. După finalizarea construcţiei sau a noii construcţii, după caz, se va proceda la intabularea acesteia, potrivit legii. (3) Beneficiarul este de acord cu notarea în cartea funciară a imobilelor - construcţie finalizată şi terenul pe care urmează să se edifice construcţia, respectiv a imobilelor construcţie nouă finalizată şi terenul pe care urmează să se edifice noua construcţie -, a interdicţiei de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani a locuinţei, respectiv a noii locuinţe şi terenului, cu excepţia înstrăinării cotei-părţi de teren aferente fiecărei locuinţe construite/locuinţe noi construite către oricare dintre membrii asociaţiei, precum şi a interdicţiei de grevare cu sarcini a locuinţei sau a noii locuinţe, după caz, şi terenului pe toată durata garanţiei. (4) Înscrierea şi notările prevăzute la alin. (2), (3) şi (5) se fac de către Finanţator, în nume propriu şi în numele şi pentru statul român, reprezentat de MFP, după caz, în baza prezentului contract de garantare. (5) În cazul primirii de către Finanţator a comunicării respingerii cererii de plată a garanţiei de la FNGCIMM, în temeiul contractului de garantare, Finanţatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară ipoteca legală prevăzută de art. 2.386 pct. 3 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil), corespunzător procentului garantat de FNGCIMM în numele şi în contul statului, concomitent cu radierea din cartea funciară a ipotecii legale instituite în favoarea statului român. (6) După expirarea perioadei în care operează interdicţia de înstrăinare prevăzută la alin. (3), orice locuinţă construită în cadrul Programului poate fi înstrăinată, inclusiv către un alt beneficiar eligibil în cadrul Programului. ART. 2.4 Beneficiarul se obligă să constituie, conform prevederilor cărţii a V-a titlul XI cap. III secţiunea a 3-a din Codul civil, în favoarea Finanţatorului şi a statului român, reprezentat de MFP, proporţional cu procentul de garantare, o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la instituţia de credit finanţatoare, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare. CAP. 3 Comisionul de gestiune ART. 3.1 Pentru remunerarea activităţii de acordare şi administrare a garanţiei, Finanţatorul datorează FNGCIMM un comision de gestiune al cărui procent este de ....... pe an, calculat la soldul garanţiei. ART. 3.2 Comisionul de gestiune pentru garanţiile acordate se calculează potrivit art. 5.1.2 din Protocol. ART. 3.3 (1) Plata comisionului de gestiune se face de către Finanţator, în contul Fondului nr. ....., deschis la ......., eşalonat în rate anuale, proporţional cu numărul de luni de garantare, astfel: a) pentru primul an de valabilitate a contractului de garantare, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea contractului de garantare şi a facturii. Finanţatorul datorează comisionul de gestiune pentru primul an, menţionat în factură şi în situaţia în care FNGCIMM a transmis băncii Finanţatorului contractul de garantare şi ulterior s-a renunţat la garanţia solicitată; b) pentru anii următori de valabilitate a contractului de garantare - până la data de 1 martie a anului de plată, pe baza facturii transmise de FNGCIMM. Factura emisă de Fond va fi transmisă letric sau electronic, până la data de 20 februarie a anului de plată. (2) Comisionul de gestiune plătit potrivit alin. (1) se recuperează de la beneficiar. ART. 3.4 Comisionul de gestiune pentru garanţiile aferente finanţărilor în valută se plăteşte în echivalent lei astfel: a) la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României (BNR) valabil la data aprobării solicitării de garantare, în cazul comisionului datorat pentru intervalul dintre data aprobării garanţiei şi data de 31 decembrie a anului respectiv; b) la cursul de schimb al BNR valabil la data de 31 decembrie a anului anterior celui de plată, în cazul comisionului datorat pe următorii ani de valabilitate a contractului de garantare. ART. 3.5 (1) Pentru întârzieri în plata comisionului de gestiune datorat pentru anii următori celui în care garanţia a fost acordată, Finanţatorul datorează penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, aplicate la suma datorată. Pentru transformarea în lei a penalităţilor ce privesc garanţiile aferente finanţărilor în valută se va utiliza cursul de schimb al BNR valabil la data de 31 decembrie a anului precedent celui de plată. (2) În cazul în care Finanţatorul nu achită comisionul de gestiune restant şi penalităţile de întârziere datorate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost notificat în acest sens, Fondul este în drept să opereze compensarea din oficiu, până la concurenţa sumelor datorate potrivit art. 3.1, şi/sau să treacă la recuperarea pe cale judiciară a debitului, în condiţiile legii. ART. 3.6 Obligaţia de plată a comisionului de gestiune încetează la data înregistrării la Fond a cererii de plată a garanţiei. CAP. 4 Obligaţiile părţilor ART. 4.1 Beneficiarul se obligă: a) să ramburseze finanţarea garantată conform contractului de credit prevăzut la art. 2.1 şi eventualelor acte adiţionale la acesta; b) în cazul în care beneficiarul intenţionează să construiască o nouă locuinţă prin Program, să înstrăineze prin vânzare-cumpărare locuinţa achiziţionată/construită iniţial în cadrul Programului cel târziu până la data încheierii contractului de antrepriză/construire a noii locuinţe. Pentru verificarea îndeplinirii criteriului de eligibilitate se vor utiliza antecontractele de vânzare-cumpărare pentru locuinţa achiziţionată/construită iniţial în cadrul Programului, respectiv contractul de construire pentru noua locuinţă care urmează să fie construită de acelaşi beneficiar în cadrul Programului; c) în cazul în care beneficiarul intenţionează să construiască o nouă locuinţă prin Program, să prezinte finanţatorului contractul de antrepriză/construire pentru locuinţă, respectiv pentru noua locuinţă, după caz, care urmează să fie construită în cadrul Programului. Contractul trebuie să fie încheiat după data de 13 martie 2015; d) în cazul în care beneficiarul intenţionează să construiască o nouă locuinţă prin Program, să lichideze creditul contractat iniţial tot în cadrul Programului până la data încheierii contractului de construire a noii locuinţe în cadrul Programului şi să utilizeze sumele obţinute din vânzarea locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul programului pentru lichidarea creditului acordat iniţial în cadrul Programului. În cazul în care aceste sume sunt insuficiente pentru stingerea creditului acordat iniţial în cadrul Programului, beneficiarul are obligaţia de a achita din surse proprii eventuala diferenţă de preţ, pentru construirea noii locuinţe în cadrul Programului; e) să constituie şi să menţină în favoarea Finanţatorului un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu 3 rate de dobândă, valabil pe întreaga durată a finanţării; în cazul în care depozitul se diminuează, beneficiarul are obligaţia să refacă integral suma; f) să constituie, conform prevederilor cărţii a V-a titlul XI cap. III secţiunea a 3-a din Codul civil, în favoarea Finanţatorului şi a statului român, reprezentat de MFP, proporţional cu procentul de garantare, o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la instituţia de credit finanţatoare, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare; g) să asigure, pe toată durata finanţării, locuinţa construită, respectiv noua locuinţă construită, după caz, din finanţarea garantată împotriva tuturor riscurilor, iar drepturile derivând din poliţa de asigurare vor fi cesionate în favoarea statului român, reprezentat de MFP, şi a Finanţatorului, beneficiarul fiind ţinut să facă dovada notificării cesiunii către asigurător. În caz de nerespectare de către beneficiar a obligaţiei de asigurare a locuinţei, Finanţatorul are dreptul, fără a fi obligat, să procedeze la asigurarea locuinţei pe cheltuiala proprie şi să recupereze cheltuielile respective de la beneficiar, iar în acest scop va avea dreptul de debitare directă a tuturor conturilor beneficiarului deschise la Finanţator; h) să semneze procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi să efectueze formalităţile de intabulare a locuinţei/ansamblului de locuinţe finalizate, de dezmembrare pe unităţi individuale a ansamblului de locuinţe şi de intabulare a fiecărei locuinţe în câte o carte funciară individuală; i) să efectueze pe cheltuiala proprie toate formalităţile necesare înscrierii în cartea funciară a locuinţei individuale, inclusiv formalităţile cadastrale, după finalizarea acesteia, şi să prezinte Finanţatorului documentele necesare în vederea înscrierii ipotecilor legale în cartea funciară; g) să nu cesioneze drepturile de construire şi să nu înstrăineze terenul şi locuinţa construită, respectiv terenul şi noua locuinţă construită prin Program, după caz, în primii 5 ani de la data instituirii ipotecii legale. În cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 3.5 din Protocol poate fi aprobată preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei sau a noii locuinţe, după caz; în cazul rambursării anticipate a finanţării înainte de expirarea termenului de 5 ani, interdicţiile şi sarcinile prevăzute de lege se radiază în condiţiile legii. După expirarea termenului de 5 ani, interdicţia de înstrăinare se radiază din oficiu de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), iar beneficiarul poate înstrăina locuinţa sau noua locuinţă construită prin Program, după caz, sub condiţia achitării integrale a creditului garantat, după emiterea de către finanţator şi MFP a acordurilor privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini în cazul în care cumpărătorul achită cu credit preţul locuinţei; k) să solicite de la finanţator şi MFP acordurile privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini. În cazul în care beneficiarul intenţionează să construiască o nouă locuinţă în cadrul Programului, iar creditul acordat iniţial în cadrul Programului nu a fost achitat integral, acordul de vânzare se consideră desfiinţat cu efect retroactiv; l) să restituie statului român, prin MFP, suma achitată în contul garanţiei acordate prin prezentul contract; în caz contrar, acest debit va fi recuperat în mod silit de către organele teritoriale competente ale ANAF, prin valorificarea imobilului (construcţie cu destinaţie de locuinţă şi/sau teren ipotecat) şi prin alte modalităţi prevăzute de lege; m) să plătească accesorii la suma prevăzută la lit. l) egale cu cele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru neplata la termen a obligaţiilor fiscale; n) să nu înstrăineze terenul şi locuinţa construită, respectiv noua locuinţă construită în cadrul Programului, după caz, în primii 5 ani de la data finalizării. În cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 3.5 din Protocol poate fi aprobată preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei; o) în cazul în care beneficiarul intenţionează să construiască o nouă locuinţă prin Program, să facă dovada că noua locuinţă construită în cadrul Programului are o suprafaţa utilă mai mare decât a locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul Programului ori că valoarea rezultată din devizul estimativ de lucrări este mai mare decât valoarea evaluată/estimată la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului. Valoarea noii locuinţe ce se construieşte prin Program, rezultată din devizul estimativ de lucrări, şi/sau suprafaţa utilă a acesteia se vor raporta la valoarea locuinţei iniţiale, rezultată din raportul de evaluare/devizul estimativ de lucrări, şi/sau suprafaţa utilă a acesteia şi trebuie să fie mai mare decât valoarea evaluată/estimată şi/sau suprafaţa utilă a primei locuinţe la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului. ART. 4.2 Finanţatorul se obligă: a) să verifice, la acordarea finanţării, îndeplinirea de către beneficiar a criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 3.2, art. 3.2^1, respectiv art. 3.3 şi 3.3^1 din Protocol; b) în cazul în care beneficiarul intenţionează să construiască o nouă locuinţă prin Program, să aprobe tragerea finanţării garantate numai după ce locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului a fost înstrăinată prin vânzare-cumpărare şi creditul acordat iniţial în cadrul Programului a fost lichidat; c) să obţină declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului, autentificată, din care să rezulte îndeplinirea criteriului de eligibilitate prevăzut la art. 3.2 lit. a), art. 3.2.^1 lit. a), respectiv art. 3.3 alin. (1) lit. a) şi art. 3.3^1 alin. (1) lit. a) din Protocol; d) să solicite dovada constituirii aportului de minimum 5%, care să acopere diferenţa dintre costul de construire a locuinţei rezultat din devizul estimativ, anexă la contractul de finanţare, şi finanţarea garantată şi să urmărească, conform normelor interne, utilizarea acestui aport înaintea/simultan cu autorizarea primei trageri din facilitatea de credit; e) în cazul în care beneficiarul intenţionează să construiască o nouă locuinţă prin Program, să solicite beneficiarului să prezinte contractul de construire/antrepriză a noii locuinţe, precum şi antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătură privată cu dată certă/legalizare semnături încheiat de beneficiar, în calitate de promitent-vânzător în vederea vânzării locuinţei achiziţionate/construite iniţial în cadrul Programului; f) în cazul în care beneficiarul intenţionează să construiască o nouă locuinţă prin Program, să verifice la momentul acordării creditului dacă suprafaţa utilă a noii locuinţe care se construieşte în cadrul Programului este mai mare decât a locuinţei achiziţionate/construite iniţial în cadrul Programului şi/sau dacă valoarea noii locuinţe rezultată din devizul estimativ de lucrări este mai mare decât valoarea evaluată/estimată la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată/construită iniţial în cadrul Programului. Pentru efectuarea verificării, valoarea noii locuinţe, rezultată din devizul estimativ de lucrări, şi suprafaţa utilă se vor raporta la valoarea locuinţei iniţiale, rezultată din raportul de evaluare/devizul estimativ de lucrări, şi suprafaţa utilă a acesteia şi trebuie să fie mai mari decât valoarea evaluată/estimată şi/sau suprafaţa utilă a primei locuinţe la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată ori construită iniţial în cadrul Programului. Verificarea îndeplinirii condiţiei privind suprafaţa utilă a celor două locuinţe se realizează de către finanţator pe baza documentelor care atestă suprafaţa utilă a locuinţei. Prin documente care atestă suprafaţa utilă a locuinţei se înţelege documentaţia care alcătuieşte proiectul de autorizare, extrasul de carte funciară, titlurile de proprietate, documentaţia cadastrală (relevee) sau rapoarte de evaluare; g) să solicite beneficiarului să constituie un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu 3 rate de dobândă, valabil pe toată durata finanţării; h) să plătească comisioanele datorate FNGCIMM, la termenele şi în condiţiile prevăzute la art. 5.3 din Protocol; i) să acorde finanţările în cadrul Programului pe o perioadă de maximum 30 de ani; j) să nu insereze în contractul de finanţare clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia; k) să prevadă în mod expres în contractele de credit, separat, costurile cu dobânda exprimate în raport cu EURIBOR/ROBOR la 3 luni şi, separat, costurile cu comisioanele; l) să nu perceapă comision de neutilizare şi de rambursare anticipată, după caz; m) să asigure o perioadă de graţie de 18 luni, cuprinsă între data efectuării primei trageri din finanţarea garantată şi data efectuării recepţiei la terminarea lucrărilor de construcţie, în care nu sunt scadente ratele de capital aferente facilităţii de credit şi în care beneficiarul finanţării garantate acordate pentru construcţia locuinţelor datorează Finanţatorului exclusiv dobânzile şi comisioanele care se încadrează în condiţiile Programului. Această perioadă se poate prelungi cu cel mult 12 luni, prin act adiţional la contractul de credit, la cererea întemeiată a beneficiarului, în conformitate cu normele interne ale Finanţatorului; n) să asigure o perioadă de tragere a finanţării mai mică sau egală cu perioada de graţie; o) să verifice încheierea contractului cu antreprenorul general şi respectarea termenului de 18 luni de finalizare a construcţiei; p) să solicite constructorului prezentarea unui certificat de atestare fiscală eliberat de organul fiscal competent din subordinea ANAF, potrivit legii; q) să verifice constituirea garanţiei de bună execuţie de către antreprenorul general; r) să verifice existenţa clauzelor obligatorii în contractul de asociere, dacă este cazul; s) să verifice încheierea poliţei de asigurare a lucrărilor de construcţii-montaj pe toată durata executării lucrărilor, pentru imobilul cu destinaţia de locuinţă aflat în construcţie, împreună cu anexele gospodăreşti, precum şi a locuinţei după finalizarea construirii acesteia. Drepturile derivând din poliţele de asigurare vor fi cesionate în favoarea statului român, reprezentat de MFP, şi a Finanţatorului, beneficiarul fiind ţinut să facă dovada notificării cesiunii către asigurător. În caz de nerespectare, pe parcursul derulării creditului de către beneficiar a obligaţiei de asigurare a lucrărilor de construcţii-montaj/locuinţei, Finanţatorul are dreptul, fără a fi obligat, să procedeze la asigurarea locuinţei pe cheltuiala proprie şi să recupereze cheltuielile respective de la beneficiar, iar în acest scop va avea dreptul de debitare directă a tuturor conturilor beneficiarului; ş) să verifice existenţa contractului valabil încheiat cu un diriginte de şantier autorizat, în cazurile în care angajarea unui diriginte de şantier este obligatorie potrivit legii; t) să verifice existenţa titlului de proprietate asupra terenului pe care se construieşte/se construiesc locuinţa/locuinţele, după caz, a autorizaţiei de construire eliberate conform legii, precum şi a tuturor avizelor şi acordurilor necesare conform legii şi să urmărească utilizarea finanţării în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire; ţ) să urmărească utilizarea finanţării pe faze de execuţie, conform contractului de antrepriză în construcţii, proiectului tehnic şi detaliilor de execuţie, anexe la autorizaţia de construire, şi să aprobe efectuarea tragerilor din facilitatea de credit pe baza cererii de tragere, a situaţiilor de lucrări prezentate de constructor, confirmate de evaluatorul agreat de Finanţator, dacă este cazul; u) să urmărească semnarea şi să solicite prezentarea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, precum şi efectuarea formalităţilor de intabulare a locuinţei/ansamblului de locuinţe finalizate, de dezmembrare pe unităţi individuale a ansamblului de locuinţe şi de intabulare a fiecărei locuinţe în câte o carte funciară individuală; v) să efectueze formalităţile de înscriere/radiere în/din cartea funciară a unei singure ipoteci legale de rangul I instituite în favoarea statului român, reprezentat de MFP, şi a Finanţatorului, proporţional cu procentul de garantare: (i) asupra terenului pe care urmează să se construiască locuinţa/locuinţele, respectiv noua locuinţă/noile locuinţe în cadrul Programului, după caz; (ii) asupra locuinţei/locuinţelor viitoare sau asupra noii locuinţe/noilor locuinţe viitoare, care urmează să se construiască de beneficiarul individual/în regim asociativ, după caz; (iii) asupra locuinţei/locuinţelor finalizate, construite de beneficiarul individual/în regim asociativ în cadrul Programului, după caz, sau asupra noii locuinţe/locuinţelor finalizate, construite de beneficiarul individual/în regim asociativ în cadrul Programului, după caz. Ipoteca legală este valabilă până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei, potrivit legii; w) să efectueze formalităţile de notare/radiere în/din cartea funciară a interdicţiilor prevăzute de lege, după cum urmează: (i) interdicţia de înstrăinare a terenului pe care se va/vor construi locuinţa/locuinţele, respectiv noua locuinţă/noile locuinţe în cadrul Programului, după caz, valabilă pe o perioadă de 5 ani de la data instituirii ipotecii legale; (ii) interdicţia de înstrăinare a locuinţei/locuinţelor, respectiv a noii locuinţe/noilor locuinţe, după caz, construite în cadrul Programului, valabilă pe o perioadă de 5 ani de la data instituirii ipotecii legale; după expirarea perioadei de 5 ani, interdicţia de înstrăinare se radiază din oficiu de către organele ANCPI; (iii) interdicţia de grevare cu alte sarcini a terenului pe care se va/se vor construi locuinţa/locuinţele, respectiv noua locuinţă/noile locuinţe în cadrul Programului, după caz, valabilă pe toată durata garanţiei; (iv) interdicţia de grevare cu alte sarcini a locuinţei/locuinţelor, respectiv a noii locuinţe/noilor locuinţe construite în cadrul Programului, după caz, valabilă pe toată durata garanţiei. Înscrierea ipotecii legale şi notarea interdicţiilor prevăzute la lit. w) se efectuează în temeiul contractului de garantare, iar radierea ipotecii legale şi a interdicţiilor se face în baza deciziei FNGCIMM şi a Finanţatorului, proporţional cu procentul de garantare; x) să asigure respectarea obligaţiei beneficiarului de a constitui o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise pe numele beneficiarului la momentul acordării finanţării la Finanţator, conform prevederilor cărţii a V-a titlul XI cap. III secţiunea a 3-a din Codul civil, în favoarea Finanţatorului şi a statului român, reprezentat de MFP, proporţional cu procentul de garantare, valabilă până la stingerea creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare; y) să asigure respectarea obligaţiilor şi criteriilor prevăzute la lit. g), i), l), s), v), w), x), z), aa), bb), cc) şi ee) pe întreaga durată de derulare a contractelor de finanţare încheiate în condiţiile Programului; z) să notifice beneficiarul cu privire la declararea exigibilităţii anticipate a finanţării garantate; aa) să îşi exprime acordul, în nume şi cont propriu şi în numele şi contul statului, pentru ridicarea temporară a interdicţiei de înstrăinare în vederea preluării finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei/locuinţei viitoare în cadrul Programului, de către: (i) orice alte persoane fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, prin novaţie, sub condiţia menţinerii garanţiilor instituite prin lege asupra imobilului şi cu aprobarea FNGCIMM privind eligibilitatea beneficiarului care preia finanţarea garantată şi locuinţa; (ii) oricare dintre coproprietari, în vederea întregirii dreptului de proprietate ori măririi cotei-părţi din dreptul de proprietate; (iii) unul dintre soţi, ca efect al partajului, în condiţiile legii; (iv) soţul/soţia, ca urmare a căsătoriei, dacă îndeplineşte criteriile de eligibilitate ale Programului. Soţul/Soţia poate prelua locuinţa în regimul comunităţii matrimoniale de bunuri sau o cotă-parte din locuinţa construită în cadrul Programului; (v) soţul/soţia, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separaţiei de bunuri prin convenţia matrimonială; bb) În cazul beneficiarilor Programului, care depun documente doveditoare din care rezultă necesitatea executării unor lucrări de interes public local de către autorităţile publice locale, la solicitarea beneficiarului, MFP şi finanţatorul, proporţional cu procentul de garantare, îşi pot exprima acordul cu privire la ridicarea ipotecii, a interdicţiei de grevare cu sarcini şi a interdicţiei de înstrăinare a cotei-părţi de teren aferente locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul Programului, necesară executării acestor lucrări. Acordul este exprimat sub condiţia ca lucrările efectuate să conducă la creşterea valorii locuinţei achiziţionate sau construite în cadrul Programului. În cazul neîndeplinirii acestei condiţii, acordul se consideră desfiinţat cu efect retroactiv. MFP îşi poate exprima acordul numai după ce finanţatorul a emis acordul său pentru aceeaşi solicitare; cc) Finanţatorul îşi poate exprima acordul pentru încheierea unui contract de închiriere/comodat privind imobilul achiziţionat sau construit prin Program, conform criteriilor stabilite prin normele fiecărui finanţator, având inclusiv dreptul de a refuza eliberarea acestui acord. Finanţatorul nu va putea fi ţinut răspunzător pentru acordurile emise în baza prezentei litere, iar acestea nu vor putea constitui motiv de refuz pentru plata garanţiilor emise în cadrul Programului; dd) în cazul în care beneficiarul intenţionează să construiască o nouă locuinţă prin Program după expirarea termenului de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare, iar cumpărătorul locuinţei achiziţionate/construite iniţial prin Program achită preţul prin credit, la solicitarea beneficiarului, Finanţatorul are obligaţia să îşi exprime acordul privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini; beneficiarul va solicita şi acordul MFP privind vânzarea şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare cu alte sarcini, numai după exprimarea acordului de către Finanţator. În cazul în care creditul acordat iniţial în cadrul Programului nu a fost achitat integral, acordul de vânzare se consideră desfiinţat cu efect retroactiv; ee) În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea contractului de garantare/actului adiţional, Finanţatorul şi beneficiarul semnează şi remit FNGCIMM, prin curier sau prin poştă, cu confirmare de primire, două exemplare originale ale contractului de garantare/actului adiţional. Finanţatorul remite beneficiarului un exemplar original al contractului de garantare, sub semnătură de primire, şi efectuează formalităţile de înscriere în cartea funciară a ipotecii legale asupra terenului pe care urmează să se construiască noua locuinţă/locuinţele în cadrul Programului/asupra noii locuinţe/locuinţelor viitoare, construite de beneficiarul individual/în regim asociativ/asupra noii locuinţe/locuinţelor finalizate, construite de beneficiarul individual/în regim asociativ, în cadrul Programului, din cel de-al doilea credit garantat acordat în cadrul Programului, de notare a interdicţiei de înstrăinare a acesteia pe o perioadă de 5 ani şi a interdicţiei de grevare cu alte sarcini pe toată durata garanţiei. Radierea ipotecii legale şi a interdicţiilor înscrise în cartea funciară a locuinţei achiziţionate/construite iniţial în cadrul Programului se realizează conform prevederilor lit. v) şi w); ff) să prezinte odată cu cererea de plată documentele prevăzute la art. 8.1 din Protocol. ART. 4.3 Fondul se obligă: a) să solicite Finanţatorului informaţii suplimentare atunci când elementele cuprinse în solicitarea de garantare şi în documentaţia furnizată nu sunt suficiente pentru efectuarea analizei; b) să urmărească şi să verifice îndeplinirea de către Finanţator a obligaţiilor asumate prin prezentul contract de garantare, la termenele şi în condiţiile prevăzute de acesta; c) să urmărească periodic stadiul derulării finanţărilor garantate şi al eliberărilor în vederea determinării valorii de reîntregire a plafonului, pe baza situaţiilor furnizate de Finanţator, conform prevederilor art. 7.2 din Protocol; d) să verifice încadrarea cererii de plată în termenii şi în condiţiile Protocolului şi prezentului contract de garantare; e) să aprobe cererea de plată a garanţiei în condiţiile asumării de către Finanţator a îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 lit. a), b), d), e), f), g), m), n), o), p), q), r), ş), t) ţ) şi u) a respectării de către acesta a obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 lit. c), i), j), k), l), s), v), w), x) şi z) şi a celor prevăzute la art. 6.1; f) să respingă cererea de plată a garanţiei în condiţiile neasumării de către Finanţator a îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 lit. a), b), d), e), f), g), m), n), o), p), q), r), ş), t), ţ) şi u) şi/sau a neîndeplinirii integrale sau parţiale de către acesta a obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 lit. c), i), j), k), l), s), v), w), x) şi z) şi/sau a celor prevăzute la art. 6.1; g) să comunice MFP şi Finanţatorului decizia cu privire la soluţionarea cererii de plată a garanţiei şi să restituie cererea de plată şi documentaţia însoţitoare în cazul în care aceasta a fost transmisă înainte ca beneficiarul să înregistreze cel puţin 60 de zile de restanţă la plată; h) să suspende soluţionarea cererii de plată în termenul prevăzut la art. 6.2 alin. (1) din prezentul contract, dacă până la data înregistrării cererii de plată Finanţatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută la art. 6.10 lit. d) din Protocol, până la data transmiterii celor două exemplare originale ale contractului de garantare, fără ca suspendarea să opereze şi în privinţa termenului de 90 de zile prevăzut la art. 6.2 alin. (5) din prezentul contract; i) să emită, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii de la organele fiscale competente ale ANAF a confirmării privind scăderea din evidenţă a sumelor individualizate în Înscrisul transmis de către FNGCIMM şi a exemplarului original al contractului de garantare, o decizie privind repunerea beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractului de garantare şi să o comunice de îndată finanţatorului şi MFP; j) să transmită debitorului beneficiar al garanţiei, în termen de 15 zile calendaristice de la data efectuării de către MFP a plăţii garanţiei către Finanţator, Înscrisul prin care se individualizează creanţa bugetară rezultată prin plată, exprimată în moneda naţională, şi data scadenţei acesteia. Procedura de transmitere se efectuează prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea actelor şi confirmarea primirii acestora; k) să transmită la ANAF, în vederea declanşării executării silite a beneficiarului, următoarele documente: - notificarea beneficiarului şi dovada efectuării procedurii de transmitere către debitor, în original; - contractul de garantare, în original; - încheierea de intabulare a ipotecii legale de rangul I în favoarea statului român, prin MFP şi a Finanţatorului, în copie certificată, şi/sau extrasul de carte funciară, în original; l) la respingerea cererii de plată a garanţiei în condiţiile prevăzute la art. 8.2 alin. (6) din Protocol, să comunice MFP şi Finanţatorului decizia privind respingerea cererii de plată, care va conţine şi menţiuni privind radierea dreptului de ipotecă legală de rangul I, a interdicţiei de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani şi a celei de grevare cu alte sarcini pe toată durata garanţiei, din cartea funciară a imobilului achiziţionat din finanţarea garantată, corespunzător procentului garanţiei acordate în numele şi în contul statului, şi să solicite emiterea acordului MFP, pe care îl va remite Finanţatorului după obţinere; m) să solicite MFP emiterea acordului privind radierea sarcinilor şi interdicţiilor din cartea funciară a imobilului achiziţionat/construit din finanţarea garantată la data rambursării integrale a finanţării garantate, la termen sau anticipată/la data lichidării creditului acordat iniţial în cadrul Programului, corespunzător procentului garanţiei acordate în numele şi în contul statului, şi să transmită Finanţatorului decizia de radiere într-un exemplar original, împreună cu originalul acordului emis de MFP; n) Fondul garantează pentru securitatea transmiterii informaţiilor şi a documentelor referitoare la Program prin intermediul aplicaţiei web ce este pusă la dispoziţia Finanţatorului şi, de asemenea, pentru orice disfuncţionalitate tehnică sau de orice natură ce poate apărea în decursul utilizării acesteia. Finanţatorul nu este răspunzător în faţa beneficiarului sau a Fondului dacă întârzierea transmiterii documentelor către Fond ori transmiterea acestora într-un mod defectuos s-a datorat unei disfuncţionalităţi a aplicaţiei web; o) să aprobe, sub aspectul eligibilităţii beneficiarului, preluarea finanţării garantate şi a dreptului de proprietate asupra locuinţei/locuinţei viitoare, respectiv asupra noii locuinţe/noii locuinţe viitoare/cotelor din locuinţă, după caz, în cadrul Programului de către orice alte persoane fizice/soţul/soţia, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate valabile la data preluării, sub condiţia menţinerii sarcinilor instituite prin lege asupra imobilului. Criteriile de eligibilitate pentru noul beneficiar sunt cele valabile la data preluării finanţării garantate şi a dreptului de proprietate. CAP. 5 Răspunderea părţilor ART. 5.1 Părţile răspund conform legii în cazul neîndeplinirii, îndeplinirii necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor ce le revin potrivit prezentului contract, convenţiei de garantare şi legislaţiei corespunzătoare aplicabile acesteia, cu excepţia cazurilor în care nerespectarea se datorează forţei majore, faptului celeilalte părţi ori îndeplinirii unei activităţi impuse de lege. CAP. 6 Plata garanţiei ART. 6.1 (1) În cazul în care beneficiarul nu achită ratele de principal pe o perioadă mai mare de 60 de zile, Finanţatorul poate transmite Fondului cererea de plată, însoţită de documentele prevăzute la art. 8.1 din Protocol. (2) Documentaţia care trebuie să însoţească cererea de plată se depune la sediul social al FNGCIMM într-un singur exemplar, îndosariat, paginat şi opisat. ART. 6.2 (1) În termen de cel mult 85 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, Fondul aprobă sau respinge plata. (2) Fondul aprobă cererea de plată a garanţiei în condiţiile asumării de către Finanţator a îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 lit. a), b), d), e), f), g), m), n), o), p), q), r), ş), t), ţ) şi u) a respectării de către acesta a obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 lit. c), i), j), k), l), s), v), w), x) şi z) şi a celor prevăzute la art. 6.1. (3) Fondul respinge cererea de plată a garanţiei în condiţiile neasumării de către Finanţator a îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 lit. a), b), d), e), f), g), m), n), o), p), q), r), ş), t), ţ) şi u) şi/sau a neîndeplinirii integrale sau parţiale de către acesta a obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 lit. c), i), j), k), l), s), v), w), x) şi z) şi/sau a celor prevăzute la art. 6.1. (4) Decizia referitoare la cererea de plată se comunică Finanţatorului şi MFP cel mai târziu în a 85-a zi calendaristică de la primirea cererii de plată. (5) Plata garanţiei se face de către MFP într-un cont unic al Finanţatorului, pe baza deciziei FNGCIMM de aprobare a cererii de plată, proporţional cu procentul de garantare, în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data primirii de către FNGCIMM a cererii de plată. (6) Sumele garantate de FNGCIMM se plătesc Finanţatorului, proporţional cu procentul de garantare, de către MFP, din bugetul de stat, prin bugetul MFP - Acţiuni generale, şi se recuperează, prin executare silită, de către organele competente ale ANAF de la beneficiarii finanţării garantate, conform reglementărilor legale în materie de colectare a creanţelor fiscale şi prevederilor art. 1 alin. (10^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare. (7) FNGCIMM restituie cererea de plată şi documentaţia însoţitoare în cazul în care a fost transmisă înainte ca beneficiarul să înregistreze cel puţin 60 de zile de restanţă la plată. (8) Dacă până la data înregistrării cererii de plată Finanţatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută la art. 6.12 lit. d) sau art. 6.13 lit. d) din Protocol, obligaţia FNGCIMM de a soluţiona cererea de plată în termenul prevăzut la alin. (1) se suspendă până la data transmiterii celor două exemplare originale ale contractului de garantare/actelor adiţionale, fără ca suspendarea să opereze şi în privinţa termenului de 90 de zile prevăzut la alin. (5). ART. 6.3 Plata sumei aferente garanţiei acordate pentru finanţări în valută se face în lei, la cursul de schimb al BNR valabil la data plăţii. ART. 6.4 După plata garanţiei, FNGCIMM transmite beneficiarului înştiinţarea cu privire la plată, iar în cazul în care acesta nu achită debitul în termenul acordat înaintează dosarul de executare organelor teritoriale competente ale ANAF, în vederea recuperării debitului, conform legii. CAP. 7 Litigii ART. 7.1 Orice litigiu apărut între părţile semnatare în legătură cu încheierea, interpretarea sau executarea prezentului contract se soluţionează pe cale amiabilă. În cazul în care încercarea de soluţionare pe cale amiabilă rămâne fără rezultat, părţile vor supune litigiul spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente de la sediul social al MFP. CAP. 8 Dispoziţii finale ART. 8.1 Prezentul contract intră în vigoare la data semnării sale de către părţi şi este valabil pe toată durata finanţării garantate. ART. 8.2 Modificarea prezentului contract se poate face numai prin acordul părţilor, materializat în acte adiţionale. ART. 8.3 În cazul în care pe parcursul derulării prezentului contract survine decesul beneficiarului, părţile vor conveni asupra continuării sau încetării prezentei convenţii, după cum urmează: a) în situaţia preluării finanţării garantate şi a locuinţei construite ca efect al acceptării succesiunii de către moştenitorii beneficiarului, la solicitarea Finanţatorului, se încheie un act adiţional la prezentul contract de garantare privind preluarea creditului şi a garanţiei acordate în temeiul prezentului contract, de către moştenitorul/moştenitorii beneficiarului, indiferent de îndeplinirea sau neîndeplinirea de către acesta/aceştia a criteriilor de eligibilitate; b) în cazul preluării creditului de către un alt beneficiar sunt aplicabile prevederile art. 4.2 lit. aa) subpct. (i) din prezentul contract de garantare, respectiv prevederile art. 1 alin. (7^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 10^3 din Normele de implementare a programului "Prima casă" pentru achiziţia sau construcţia de locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 717/2009, cu modificările şi completările ulterioare, iar eligibilitatea noului beneficiar va fi analizată conform criteriilor de eligibilitate în vigoare la data preluării. ART. 8.4 În conformitate cu art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, prezentul contract constituie titlu executoriu. Încheiat astăzi, ...(data semnării de către Fond)..., în 6 (şase) exemplare originale, 3 pentru Finanţator (dintre care două pentru ANCPI), unul pentru beneficiar şi două pentru FNGCIMM.
FNGCIMM, Finanţator, Beneficiar/Beneficiari,
.......... .............. .......................
Garant,
..............
ANEXA 17 (Anexa nr. 8 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) CERERE DE PLATĂ Emisă în baza prevederilor Protocolului nr. ..... din data de ....., privind Contractul de garantare nr. ...... din data de ........ 1. Finanţatorul ......, prin Sucursala/Agenţia ......., cu sediul în localitatea ........, str. ........ nr. ...., judeţul/sectorul ....., înmatriculat în registrul comerţului cu nr. ...., cod unic de înregistrare ........, telefon .........., fax ......., e-mail ........, reprezentat de ........., în calitate de ........, şi de ......., în calitate de ......., având cont bancar nr. .........., deschis la ........, vă comunicăm că la data de ............., 2. beneficiarul ......, (numele şi prenumele) ......, pseudonim ........, cetăţean ......, data naşterii ........, locul naşterii ........, cu domiciliul/rezidenţa în localitatea ........., str. ...... nr. ......, bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., judeţul/sectorul ...., telefon ......, e-mail ......, legitimat cu ......, seria .... nr. ...., eliberat de ....... la data de .........., CNP .........., stare civilă ......., de profesie ........., angajat la ........., a rambursat din finanţarea garantată suma de .......... lei/euro. 3. Finanţare restantă ............ lei/.............. euro 4. Valoarea garanţiei solicitate la plată proporţional cu procentul de garantare ........ lei/....... euro 5. Plata se va efectua în contul unic al Finanţatorului deschis la .........., cod IBAN ......... 6. Anexăm prezentei cereri următoarele documente: a) documentul/documentele de identitate al/ale beneficiarului/beneficiarilor şi cel al soţului/soţiei, dacă este cazul, în copie certificată pentru conformitate cu originalul. Se vor transmite cele mai recente documente aflate în posesia Finanţatorului; b) contractul de credit, însoţit de toate actele adiţionale încheiate la acesta, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; c) încheierea de intabulare a ipotecii legale de rangul I în favoarea statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice (MFP), pentru garanţiile din portofoliu pentru care Finanţatorul a exercitat opţiunea privind împărţirea riscurilor şi pierderilor în mod egal între stat, în calitate de garant şi finanţator, sau în favoarea statului român, prin MFP, şi a Finanţatorului, pentru garanţiile acordate în limita plafonului alocat/reutilizat/valorii de reîntregire a plafonului, după caz, în copie certificată, şi extras de carte funciară din care să rezulte că ipoteca legală în favoarea statului român, reprezentat de MFP/în favoarea statului român, prin MFP, şi a Finanţatorului, după caz, are rangul I şi că au fost notate interdicţiile de înstrăinare şi grevare prevăzute de lege (exemplar original); d) declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului, prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. a) sau, după caz, la art. 1 alin. (10^4) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în original/duplicat, după caz; documentul nu va fi prezentat în cazul garanţiilor acordate din plafonul aferent anului 2009; e) extrasul contului curent şi extrasul contului de credit ale beneficiarului sau un document echivalent, aferente cel puţin ultimelor 6 luni de derulare a finanţării garantate, din care să reiasă fără echivoc serviciul datoriei înregistrat la plata principalului şi trecerea la restanţă a soldului finanţării garantate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; f) notificarea Finanţatorului către beneficiar/beneficiari/garant/garanţi, semnatar/semnatari al/ai contractului de garantare, cu privire la declararea exigibilităţii anticipate a finanţării garantate şi la data acesteia, însoţită de dovada transmiterii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul; din documentele anexate trebuie să rezulte faptul că notificarea a fost transmisă beneficiarului cu cel puţin 15 zile înainte de data declarării exigibilităţii anticipate; g) raportul de evaluare a locuinţei, întocmit conform legii de un evaluator autorizat, agreat de Finanţator, semnat şi parafat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; h) prima poliţă de asigurare, precum şi cea mai recentă poliţă de asigurare a locuinţei sau a lucrărilor de construcţii-montaj pentru imobilul cu destinaţia de locuinţă aflat în construcţie, după caz, prezentate de beneficiar, chiar dacă valabilitatea celei mai recente poliţe a expirat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul; i) dovada înscrierii avizului de garanţie reală mobiliară în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare privind constituirea gajului fără deposedare/ipotecii mobiliare asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la Finanţator pe numele beneficiarului, valabil până la stingerea tuturor creanţelor datorate de beneficiar în baza contractelor de credit şi de garantare. Prevederea este aplicabilă în cazul garanţiilor acordate după data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", respectiv începând cu data de 24 ianuarie 2011; j) în cazul cererilor de plată a garanţiilor acordate pentru achiziţionarea/construirea unei noi locuinţe în cadrul Programului se va prezenta: (i) contractul de vânzare-cumpărare sau extrasul de carte funciară, din care să rezulte faptul că locuinţa achiziţionată ori construită iniţial în cadrul Programului a fost înstrăinată prin vânzare-cumpărare cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe; (ii) extrasul de cont sau un document echivalent, emise de Finanţatorul care a acordat creditul iniţial, din care să rezulte faptul că respectivul credit acordat iniţial în cadrul Programului a fost lichidat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ori a contractului de construire a noii locuinţe în cadrul Programului. Finanţatorul declară pe propria răspundere că a respectat prevederile Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare, şi şi-a asumat îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. a), b) şi h) din Contractul de garantare pentru achiziţia unei locuinţe sau a unei noi locuinţe, după caz, respectiv la art. 4.2 lit. a), b), d), e), f), g), m), n), o), p), q), r), ş), t), ţ) şi u) din Contractul de garantare pentru construcţia de locuinţe sau pentru construcţia unei noi locuinţe, după caz. Finanţator Persoane autorizate: ................... ANEXA 18 (Anexa nr. 9 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) SOLICITARE DE MODIFICARE a Promisiunii unilaterale de garantare/Contractului de garantare nr. ...../.... pentru ...... de locuinţe Emisă în baza prevederilor Protocolului nr. ................. din data de .................. 1. Finanţatorul ........., prin Sucursala/Agenţia ......., cu sediul în localitatea ........, str. ...... nr. ....., judeţul/sectorul ............, înmatriculat la registrul comerţului cu nr. ......., cod unic de înregistrare ........, telefon ........., fax ........, e-mail ........., reprezentat de ........, în calitate de ........, şi de .........., în calitate de .........., având contul bancar nr. ........., deschis la ........, solicită modificarea Promisiunii unilaterale de garantare/Contractului de garantare nr. ........ din data ........., emisă pentru/încheiat cu beneficiarul ...............: 2. Modificările solicitate: ........................................................................ ........................................................................ ........................................................................ 3. Data aprobării modificărilor de către Finanţator la Promisiunea unilaterală de credit/contractul de credit ........................................................................ 4. Documentele care stau la baza solicitării:*) ........................................................................────────── *) Solicitarea va fi însoţită de copia contractului de garantare şi de documentele justificative în funcţie de motivul solicitării de modificare, în copie certificată. Nu pot face obiectul actelor adiţionale acele clauze ale contractului de garantare care privesc condiţiile de eligibilitate ale Programului.────────── Finanţator Persoane autorizate: ..................... ANEXA 19 (Anexa nr. 10 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) FNGCIMM - S.A. - IFN PROGRAM PRIMA CASĂ SITUAŢIA finanţărilor garantate care intră sub incidenţa împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între stat şi Finanţator şi a celor acordate în limita plafonului alocat/reutilizat/valorii de reîntregire existente în portofoliu la data de ................
┌─────────┬────┬─────┬────────┬───────┬───┬─────┬─────┬──────┬──────┬───────────────────┬──────┬──────┬────────┬─────┬─────────┬─────────────┬────────────┐
│ Con- │Nr. │Banca│Unitatea│Benefi-│CNP│Număr│Data │Valuta│Garan-│Rambursări rate de │Soldul│Număr │Suma │Nr. │Scadenţa │Garanţie │Garanţie │
│ tract │crt.│ │terito- │ciar │ │con- │ de │ │ţia │capital în valuta │garan-│zile │restantă│poli-│ poliţei │din plafonul │Prima casă/ │
│ Id │ │ │rială a │garan- │ │tract│emi- │ │acor- │ de contract │ţiei*)│întâr-│aferentă│ţei │ de │alocat/ │Noua casă │
│(FNGCIMM)│ │ │băncii │ţie │ │ de │tere │ │dată ├───────┬─────┬─────┤ │ziere │întârzi-│de │asigurare│Reîntregire │(Prima casă/│
│ │ │ │ │ │ │garan│ a │ │ │În luna│Total│Total│ │la │erii la │asi- │ │ (Plafon │ Noua casă) │
│ │ │ │ │ │ │tare │con- │ │ │de ra- │ram- │ram- │ │plata │plată │gu- │ │ alocat/ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │trac │ │ │portare│bur- │bur- │ │rate- │ │rare │ │ Reîntregire)│ │
│ │ │ │ │ │ │ │tului│ │ │ │sări │sări │ │lor de│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ de │ │ │ │de │de │ │prin- │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │garan│ │ │ │rate │rate │ │cipal │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │tare │ │ │ │de │de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │capi-│capi-│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tal │tal │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │în an│ │ │ │ │ │ │ │
├─────────┼────┼─────┼────────┼───────┼───┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────────┼─────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ │ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Reîntregire │Prima casă │
├─────────┼────┼─────┼────────┼───────┼───┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────────┼─────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ │ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Plafon alocat│Noua casă │
├─────────┼────┼─────┼────────┼───────┼───┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────────┼─────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ │ 3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Plafon alocat│Prima casă │
└─────────┴────┴─────┴────────┴───────┴───┴─────┴─────┴──────┴──────┴───────┴─────┴─────┴──────┴──────┴────────┴─────┴─────────┴─────────────┴────────────┘
────────── *) Soldul garanţiei - garanţia acordată diminuată cu ratele rambursate din principal.────────── ANEXA 20 (Anexa nr. 10^1 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) FNGCIMM - S.A. - IFN PROGRAM PRIMA CASĂ SITUAŢIA finanţărilor neacordate pentru care s-a solicitat garanţie care intră sub incidenţa împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între stat şi Finanţator şi a celor acordate în limita plafonului reutilizat, în luna ........................
┌─────────┬────┬─────┬────────┬──────────┬─────┬──────────┬─────────┬──────┬────────┬──────────┬────────────────┬────────────┐
│Contract │Nr. │Banca│Unitatea│Beneficiar│ CNP │ Număr │ Data │Valuta│Garanţie│ Data │Garanţie din │Garanţie │
│ Id │crt.│ │terito- │garanţie │ │ contract │emiterii │ │acordată│renunţării│plafonul alocat/│Prima casă/ │
│(FNGCIMM)│ │ │rială a │ │ │ de │contrac- │ │ │ │Reîntregire │Noua casă │
│ │ │ │băncii │ │ │ garantare│tului de │ │ │ │(Plafon alocat/ │(Prima casă/│
│ │ │ │ │ │ │ │garantare│ │ │ │Reîntregire) │Noua casă) │
├─────────┼────┼─────┼────────┼──────────┼─────┼──────────┼─────────┼──────┼────────┼──────────┼────────────────┼────────────┤
│ │ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Reîntregire │Prima casă │
├─────────┼────┼─────┼────────┼──────────┼─────┼──────────┼─────────┼──────┼────────┼──────────┼────────────────┼────────────┤
│ │ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Plafon alocat │Noua casă │
├─────────┼────┼─────┼────────┼──────────┼─────┼──────────┼─────────┼──────┼────────┼──────────┼────────────────┼────────────┤
│ │ 3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Plafon alocat │Prima casă │
└─────────┴────┴─────┴────────┴──────────┴─────┴──────────┴─────────┴──────┴────────┴──────────┴────────────────┴────────────┘
ANEXA 21 (Anexa nr. 10^2 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) FNGCIMM - S.A. - IFN PROGRAM PRIMA CASĂ SITUAŢIA finanţărilor rambursate anticipat garantate care intră sub incidenţa împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între stat şi Finanţator şi a celor acordate în limita plafonului reutilizat, ieşite din portofoliu în luna ................
┌─────────┬────┬─────┬────────┬───────┬───┬─────┬─────┬──────┬──────┬───────────────────┬──────┬───────────┬─────────────┬────────────┐
│ Con- │Nr. │Banca│Unitatea│Benefi-│CNP│Număr│ │Valuta│Garan-│Rambursări rate de │Soldul│ Data │Garanţie │Garanţie │
│ tract │crt.│ │terito- │ciar │ │con- │Data │ │ţie │capital în valuta │garan-│rambursării│din plafonul │Prima casă/ │
│ Id │ │ │rială a │garan- │ │tract│emi- │ │acor- │ de contract │ţiei*)│ │alocat/ │Noua casă │
│(FNGCIMM)│ │ │băncii │ţie │ │ de │terii│ │dată ├───────┬─────┬─────┤ │ │Reîntregire │(Prima casă/│
│ │ │ │ │ │ │garan│con- │ │ │În luna│Total│Total│ │ │(Plafon │Noua casă) │
│ │ │ │ │ │ │tare │trac-│ │ │de ra- │ram- │ram- │ │ │alocat/ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │tului│ │ │portare│bur- │bur- │ │ │Reîntregire) │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ de │ │ │ │sări │sări │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │garan│ │ │ │de │de │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │tare │ │ │ │rate │rate │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │de │de │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │capi-│capi-│ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tal │tal │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │în an│ │ │ │ │
├─────────┼────┼─────┼────────┼───────┼───┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
│ │ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 0,00 │ │Reîntregire │Prima casă │
├─────────┼────┼─────┼────────┼───────┼───┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
│ │ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 0,00 │ │Plafon alocat│Noua casă │
├─────────┼────┼─────┼────────┼───────┼───┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼───────────┼─────────────┼────────────┤
│ │ 3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ 0,00 │ │Plafon alocat│Prima casă │
└─────────┴────┴─────┴────────┴───────┴───┴─────┴─────┴──────┴──────┴───────┴─────┴─────┴──────┴───────────┴─────────────┴────────────┘
────────── *) Soldul garanţiei - garanţia acordată diminuată cu ratele rambursate din principal.────────── ANEXA 22 (Anexa nr. 10^3 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) FNGCIMM - S.A. - IFN PROGRAM PRIMA CASĂ SITUAŢIA finanţărilor pentru care s-a solicitat plata garanţiei care intră sub incidenţa împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între stat şi Finanţator acordate în limita plafonului alocat/reutilizat/ reîntregit, în luna .......................
┌─────────┬────┬─────┬────────┬───────┬───┬─────┬─────┬──────┬──────┬───────────────────┬──────┬──────┬────────┬─────┬─────────┬─────────────┬────────────┐
│ Con- │Nr. │Banca│Unitatea│Benefi-│CNP│Număr│ │Valuta│Garan-│Rambursări rate de │Soldul│Număr │Suma │Nr. │Scadenţa │Garanţie │Garanţie │
│ tract │crt.│ │terito- │ciar │ │con- │Data │ │ţie │capital în valuta │garan-│zile │restantă│poli-│ poliţei │din plafonul │Prima casă/ │
│ Id │ │ │rială a │garan- │ │tract│emi- │ │acor- │ de contract │ţiei*)│întâr-│aferentă│ţei │ de │alocat/ │Noua casă │
│(FNGCIMM)│ │ │băncii │ţie │ │ de │terii│ │dată ├───────┬─────┬─────┤ │ziere │întârzi-│de │asigurare│Reîntregire │(Prima casă/│
│ │ │ │ │ │ │garan│con- │ │ │În luna│Total│Total│ │la │erii la │asi- │ │ (Plafon │ Noua casă) │
│ │ │ │ │ │ │tare │trac-│ │ │de ra- │ram- │ram- │ │plata │plată │gu- │ │ alocat/ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │tului│ │ │portare│bur- │bur- │ │rate- │ │rare │ │Reîntregire) │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ de │ │ │ │sări │sări │ │lor de│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │garan│ │ │ │de │de │ │prin- │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │tare │ │ │ │rate │rate │ │cipal │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │de │de │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │capi-│capi-│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tal │tal │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │în an│ │ │ │ │ │ │ │
├─────────┼────┼─────┼────────┼───────┼───┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────────┼─────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ │ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Reîntregire │Prima casă │
├─────────┼────┼─────┼────────┼───────┼───┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────────┼─────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ │ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Plafon alocat│Noua casă │
├─────────┼────┼─────┼────────┼───────┼───┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼─────┼─────┼──────┼──────┼────────┼─────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
│ │ 3 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Plafon alocat│Prima casă │
└─────────┴────┴─────┴────────┴───────┴───┴─────┴─────┴──────┴──────┴───────┴─────┴─────┴──────┴──────┴────────┴─────┴─────────┴─────────────┴────────────┘
────────── *) Soldul garanţiei - garanţia acordată diminuată cu ratele rambursate din principal.────────── ANEXA 23 (Anexa nr. 11 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) DECLARAŢIE - formular-cadru - Subsemnatul/Subsemnata, ........, fiul/fiica lui ....... şi al/a ....., născut(ă) în localitatea ........, judeţul ....., la data de ........, (ne)căsătorit(ă) ........., identificat(ă) cu act de identitate tip ....., seria .... nr. ....., eliberat(ă) de ...... la data de ........, cod numeric personal ........., declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile legii penale privind sancţionarea declaraţiilor false, că la data solicitării/preluării creditului: - nu deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită*1); - deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin programul "Prima casă", în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp*2).────────── *1) Această variantă se va menţiona în cazul în care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă. *2) Această variantă se va menţiona în cazul în care deţine în proprietare exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 mp, dobândită prin orice alt mod decât prin programul "Prima casă".────────── Semnătura .................. ANEXA 24 (Anexa nr. 12 la anexa nr. 6 la Ordinul nr. 2.225/994/2009) Declaraţie notarială DECLARAŢIE pentru noua locuinţă - formular-cadru - Subsemnatul/Subsemnata, ......., fiul/fiica lui ......... şi al/a ........, născut(ă) în localitatea ........., judeţul .........., la data de ........, (ne)căsătorit(ă) ........, identificat(ă) cu act de identitate tip ...., seria .... nr. ......, eliberat(ă) de ......... la data de ........, cod numeric personal .............., declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile legii penale privind sancţionarea declaraţiilor false, că la data solicitării/preluării celui de-al doilea credit: - deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, respectiv cea achiziţionată sau construită în cadrul Programului, pe care mă oblig să o înstrăinez cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ori a contractului de construire a noii locuinţe pe care o voi achiziţiona sau construi în cadrul Programului*1); - deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită sau construită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp, şi o a doua locuinţă, respectiv cea achiziţionată ori construită iniţial în cadrul Programului, pe care mă oblig să o înstrăinez cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuinţe pe care o voi achiziţiona în cadrul Programului*2).────────── *1) Această variantă se va menţiona în cazul în care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, achiziţionată/construită iniţial în cadrul Programului. *2) Această variantă se va menţiona în cazul în care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia o locuinţă cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 mp, dobândită sau construită prin orice alt mod decât prin Program, şi o a doua locuinţă, respectiv cea achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului.────────── Semnătura .................. -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.