Având în vedere prevederile art. 57 lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu modificările şi completările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul transporturilor şi infrastructurii, şi ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei emit următorul ordin: ART. I Anexa la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, şi al ministrului transporturilor nr. 6.970/1.779/2017 pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind mixturile asfaltice executate la cald. Condiţii tehnice de proiectare, preparare şi punere în operă a mixturilor asfaltice“. Indicativ AND 605-2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 9 februarie 2018, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 11 Denumirea, simbolul şi notarea mixturilor asfaltice prezentate în tabelul 1 sunt în conformitate cu cerinţele seriei de standarde SR EN 13108. Tabelul 1 - Sinteza mixturilor asfaltice fabricate în România
┌────┬───────────┬────────┬──────────┬─────────┬─────────┬───────────┐
│ │ │ │Notare │ │ │ │
│ │ │ │conform │ │ │Tipul de │
│ │ │ │seriei de │ │Clasa │mixtură în │
│ │ │ │standarde │ │tehnică a│funcţie de │
│Nr. │Denumire şi│Notare*)│SR EN │Utilizare│drumului/│dimensiunea│
│crt.│simbol │ │13108 - │ │Categoria│maximă a │
│ │ │ │versiunea │ │tehnică a│granulei, │
│ │ │ │engleză │ │străzii │Ø, mm │
│ │ │ │(franceză)│ │ │ │
│ │ │ │*) │ │ │ │
├────┼───────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤
│ │Beton │BA Φ │ │Strat de │III, IV, │8**) │
│1 │asfaltic cu│rul. │AC (EB) Φ │rulare/ │V/ III, │11,2 │
│ │criblură BA│liant │rul. liant│uzură │IV │16 │
│ │Φ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤
│ │Beton │ │ │ │ │ │
│ │asfaltic cu│BAPC Φ │AC (EB) Φ │Strat de │ │8**) │
│2 │pietriş │rul. │rul. liant│rulare/ │IV, V/IV │11,2 │
│ │concasat │liant │ │uzură │ │16 │
│ │BAPC Φ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤
│ │Mixtură │MAS Φ │ │Strat de │I, II, │ │
│3 │asfaltică │rul. │SMA Φ rul.│rulare/ │III, IV/ │11,2 │
│ │stabilizată│liant │liant │uzură │I, II, │16 │
│ │MAS Φ │ │ │ │III, IV │ │
├────┼───────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤
│ │Mixtură │MADr Φ │PA (ED, │Strat de │I, II, │ │
│4 │asfaltică │rul. │BBD) Φ │rulare/ │III/ I, │16 │
│ │drenantă │liant │rul. liant│uzură │II, III │ │
│ │MADr Φ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤
│ │Beton │ │ │ │I, II, │ │
│ │asfaltic │BAD Φ │AC (EB) Φ │Strat de │III, IV, │ │
│5 │deschis cu │leg. │leg. liant│legătură │V/ I, II,│22,4 │
│ │criblură │liant │ │ │III, IV │ │
│ │BAD Φ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤
│ │Beton │ │ │ │ │ │
│ │asfaltic │BADPC Φ │ │ │III, IV, │ │
│6 │deschis cu │leg. │AC (EB) Φ │Strat de │V/ II, │22,4 │
│ │pietriş │liant │leg. liant│legătură │III, IV │ │
│ │concasat │ │ │ │ │ │
│ │BADPC Φ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤
│ │Beton │ │ │ │ │ │
│ │asfaltic │BADPS Φ │ │ │ │ │
│7 │deschis cu │leg. │AC (EB) Φ │Strat de │V/IV │22,4 │
│ │pietriş │liant │leg. liant│legătură │ │ │
│ │sortat │ │ │ │ │ │
│ │BADPS Φ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤
│ │Anrobat │ │ │ │ │ │
│ │bituminos │AB Φ │ │ │I, II, │ │
│8 │cu criblură│bază │AC (EB) Φ │Strat de │III, IV, │22,4 │
│ │pentru │liant │bază liant│bază │V/ I, II,│31,5 │
│ │strat de │ │ │ │III, IV │ │
│ │bază AB Φ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤
│ │Anrobat │ │ │ │I, II, │ │
│ │bituminos │ABPC Φ │AC (EB) Φ │Strat de │III, IV, │22,4 │
│9 │cu pietriş │bază │bază liant│bază │V/ I, II,│31,5 │
│ │concasat │liant │ │ │III, IV │ │
│ │ABPC Φ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤
│ │Anrobat │ │ │ │ │ │
│ │bituminos │ABPS Φ │AC (EB) Φ │Strat de │ │ │
│10 │cu pietriş │bază │bază liant│bază │V/IV │31,5 │
│ │sortat ABPS│liant │ │ │ │ │
│ │Φ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤
│ │Anrobat │ │ │ │ │ │
│ │bituminos │AB_ar Φ │AC (EB) Φ │Strat de │III, IV, │22,4 │
│11 │cu criblură│bază │bază liant│bază │V/ II, │31,5 │
│ │şi asfalt │liant │ │ │III, IV │ │
│ │recuperat │ │ │ │ │ │
└────┴───────────┴────────┴──────────┴─────────┴─────────┴───────────┘
*) Notarea va fi urmată de date referitoare la eventuali aditivi. **) BA 8 nu se utilizează ca strat de rulare/uzură în zona carosabilă a drumurilor naţionale. Exemple de notare a mixturilor asfaltice: Simbol: BADPS 22,4 Notare: BADPS 22,4 leg. 50/70 cu aditiv de adezivitate - beton asfaltic deschis cu pietriş sortat cu granula maximă de 22,4 mm, pentru strat de legătură, cu bitum 50/70 şi cu aditiv pentru adezivitate Simbol: MAS 11,2 Notare: MAS 11,2 rul. 50/70 cu aditivi de adezivitate, fibre şi granule polimer - mixtură asfaltică stabilizată cu granula maximă de 11,2 mm, pentru strat de uzură cu bitum 50/70 şi cu aditivi pentru adezivitate, fibre şi granule polimer Simbol: MADr 16 m Notare: MADr 16 rul. PMB 45/80 - mixtură asfaltică drenantă cu granula maximă de 16 mm pentru strat de uzură cu bitum modificat 45/80" 2. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 12 Pentru execuţia straturilor de uzură (rulare), conform tabelului 2, se vor avea în vedere următoarele tipuri de mixturi asfaltice, în funcţie de clasa tehnică a drumului/categoria tehnică a străzii: - beton asfaltic cu criblură, beton asfaltic cu pietriş concasat, conform SR EN 13108-1; – mixturi asfaltice stabilizate, cu schelet mineral robust, cu conţinut ridicat de bitum şi aditivi de stabilizare, conform SR EN 13108-5; – mixturi asfaltice drenante, cu volum ridicat de goluri interconectate care permit drenarea apei şi reducerea nivelului de zgomot, conform SR EN 13108-7. Tabelul 2 - Mixturi asfaltice pentru stratul de uzură (rulare)
┌────┬────────┬─────────┬──────────────┐
│ │ │ │Tipul mixturii│
│ │Clasa │Categoria│asfaltice, cu │
│Nr. │tehnică │tehnică a│dimensiunea │
│crt.│a │străzii │maximă a │
│ │drumului│ │granulei de 16│
│ │ │ │mm │
├────┼────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │Mixtură │
│ │ │ │asfaltică │
│ │ │ │stabilizată │
│1 │I, II │I, II ├──────────────┤
│ │ │ │Mixtură │
│ │ │ │asfaltică │
│ │ │ │drenantă │
├────┼────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │Mixtură │
│ │ │ │asfaltică │
│ │ │ │stabilizată │
│ │ │ ├──────────────┤
│2 │III │III │Beton asfaltic│
│ │ │ │cu criblură │
│ │ │ ├──────────────┤
│ │ │ │Mixtură │
│ │ │ │asfaltică │
│ │ │ │drenantă │
├────┼────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │Mixtură │
│ │ │ │asfaltică │
│ │ │ │stabilizată │
│ │ │ ├──────────────┤
│3 │IV │IV │Beton asfaltic│
│ │ │ │cu criblură │
│ │ │ ├──────────────┤
│ │ │ │Beton asfaltic│
│ │ │ │cu pietriş │
│ │ │ │concasat │
├────┼────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │Beton asfaltic│
│ │ │ │cu criblură │
│4 │V │- ├──────────────┤
│ │ │ │Beton asfaltic│
│ │ │ │cu pietriş │
│ │ │ │concasat │
└────┴────────┴─────────┴──────────────┘
" 3. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 14 Pentru execuţia stratului de bază se vor avea în vedere următoarele tipuri de betoane asfaltice (anrobate bituminoase), conform SR EN 13108-1, în funcţie de clasa tehnică a drumului/categoria tehnică a străzii (tabelul 4). Tabelul 4 - Mixturi asfaltice pentru stratul de bază
┌────┬────────┬─────────┬──────────────┐
│ │ │ │Tipul mixturii│
│ │Clasa │Categoria│asfaltice, cu │
│Nr. │tehnică │tehnică a│dimensiunea │
│crt.│a │străzii │maximă a │
│ │drumului│ │granulei de │
│ │ │ │31,5 mm │
├────┼────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │Anrobat │
│ │ │ │bituminos cu │
│ │ │ │criblură │
│1 │I, II │I ├──────────────┤
│ │ │ │Anrobat │
│ │ │ │bituminos cu │
│ │ │ │pietriş │
│ │ │ │concasat │
├────┼────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │Anrobat │
│ │ │ │bituminos cu │
│ │ │ │criblură │
│ │ │ ├──────────────┤
│ │ │ │Anrobat │
│ │ │ │bituminos cu │
│2 │III, IV │II, III │pietriş │
│ │ │ │concasat │
│ │ │ ├──────────────┤
│ │ │ │Anrobat │
│ │ │ │bituminos cu │
│ │ │ │criblură şi │
│ │ │ │asfalt │
│ │ │ │recuperat │
├────┼────────┼─────────┼──────────────┤
│ │ │ │Anrobat │
│ │ │ │bituminos cu │
│ │ │ │criblură │
│ │ │ ├──────────────┤
│ │ │ │Anrobat │
│ │ │ │bituminos cu │
│ │ │ │pietriş │
│ │ │ │concasat │
│3 │V │IV ├──────────────┤
│ │ │ │Anrobat │
│ │ │ │bituminos cu │
│ │ │ │pietriş sortat│
│ │ │ ├──────────────┤
│ │ │ │Anrobat │
│ │ │ │bituminos cu │
│ │ │ │criblură şi │
│ │ │ │asfalt │
│ │ │ │recuperat │
└────┴────────┴─────────┴──────────────┘
" 4. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 16 Mixturile asfaltice drenante se aplică pe un strat-suport impermeabil (etanş)." 5. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 18 La utilizarea prezentului normativ se aplică prevederile următoarelor documente de referinţă:
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │Agregate pentru │
│ │amestecuri bituminoase şi│
│ │pentru finisarea │
│SR EN 13043 │suprafeţelor, utilizate │
│ │la construcţia şoselelor,│
│ │a aeroporturilor şi a │
│ │altor zone cu trafic; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Bitum şi lianţi │
│ │bituminoşi. Cadrul │
│SR EN 13808 │specificaţiilor pentru │
│ │emulsiile bituminoase │
│ │cationice; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Bitum şi lianţi │
│ │bituminoşi. Cadru pentru │
│SR EN 14023 │specificaţiile │
│ │bitumurilor modificate cu│
│ │polimeri; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Bitum şi lianţi │
│ │bituminoşi. Determinarea │
│SR EN 1428 │conţinutului de apă din │
│ │emulsiile bituminoase. │
│ │Metoda distilării │
│ │azeotrope; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│SR 61 │Bitum. Determinarea │
│ │ductilităţii; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Bitum şi lianţi │
│ │bituminoşi. Determinarea │
│ │reziduului pe sită al │
│SR EN 1429 │emulsiilor bituminoase şi│
│ │determinarea stabilităţii│
│ │la depozitare prin │
│ │cernere; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Bitum şi lianţi │
│ │bituminoşi. Determinarea │
│SR EN │rezistenţei la întărire │
│12607-1 │sub efectul căldurii şi │
│ │aerului. Partea 1: Metoda│
│ │RTFOT; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Bitum şi lianţi │
│ │bituminoşi. Determinarea │
│SR EN │rezistenţei la întărire │
│12607-2 │sub efectul căldurii şi │
│ │aerului. Partea 2: Metoda│
│ │TFOT; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Bitum şi lianţi │
│SR EN 12591 │bituminoşi. Specificaţii │
│ │pentru bitumuri rutiere; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Caracteristici ale │
│ │suprafeţei drumurilor şi │
│ │aeroporturilor. Metode de│
│SR EN │încercare. Partea 1: │
│13036-1 │Măsurarea adâncimii │
│ │macrotexturii suprafeţei │
│ │îmbrăcămintei, prin │
│ │tehnica volumetrică a │
│ │petei; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Caracteristici ale │
│ │suprafeţelor drumurilor │
│ │şi pistelor aeroportuare.│
│SR EN │Metode de încercare. │
│13036-4 │Partea 4: Metode de │
│ │măsurare a aderenţei unei│
│ │suprafeţe. Încercarea cu │
│ │pendul; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Caracteristici ale │
│ │suprafeţelor drumurilor │
│ │şi pistelor aeroportuare.│
│SR EN │Metode de încercare. │
│13036-7 │Partea 7: Măsurarea │
│ │denivelărilor straturilor│
│ │de rulare ale drumurilor:│
│ │încercarea cu dreptar; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Caracteristici ale │
│ │suprafeţei drumurilor şi │
│SR EN │pistelor aeroporturilor. │
│13036-8 │Metode de încercare. │
│ │Partea 8: Determinarea │
│ │indicilor de planeitate │
│ │transversală; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Caracterizarea texturii │
│ │îmbrăcăminţii unei │
│SR EN ISO │structuri rutiere prin │
│13473-1 │relevee de profil. Partea│
│ │1: Determinarea adâncimii│
│ │medii a texturii; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor │
│ │geometrice ale │
│SR EN 933-1 │agregatelor. Partea 1: │
│ │Determinarea │
│ │granulozităţii. Analiza │
│ │granulometrică prin │
│ │cernere; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor │
│ │geometrice ale │
│SR EN 933-2 │agregatelor. Partea 2: │
│ │Determinarea │
│ │granulozităţii. Site de │
│ │încercare, dimensiuni │
│ │nominale ale ochiurilor; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor │
│SR EN 933-3 │geometrice ale │
│ │agregatelor. Partea 3: │
│ │Determinarea formei │
│ │granulelor. Coeficient de│
│ │aplatizare; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor │
│SR EN 933-4 │geometrice ale │
│ │agregatelor. Partea 4: │
│ │Determinarea formei │
│ │granulelor. Coeficient de│
│ │formă; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor │
│ │geometrice ale │
│SR EN 933-5 │agregatelor. Partea 5: │
│ │Determinarea procentului │
│ │de suprafeţe concasate şi│
│ │sfărâmate din agregate │
│ │grosiere; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor │
│ │geometrice ale │
│SR EN 933-7 │agregatelor. Partea 7: │
│ │Determinarea conţinutului│
│ │de elemente cochiliere. │
│ │Procent de cochilii în │
│ │agregate; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor │
│SR EN 933-8 │geometrice ale │
│ │agregatelor. Partea 8: │
│ │Evaluarea părţilor fine. │
│ │Determinarea │
│ │echivalentului de nisip; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor │
│SR EN 933-9 │geometrice ale │
│ │agregatelor. Partea 9: │
│ │Evaluarea părţilor fine. │
│ │Încercare cu albastru de │
│ │metilen; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor │
│SR EN 1097-1│mecanice şi fizice ale │
│ │agregatelor. Partea 1: │
│ │Determinarea rezistenţei │
│ │la uzură (micro-Deval); │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor │
│SR EN 1097-2│mecanice şi fizice ale │
│ │agregatelor. Partea 2: │
│ │Metode pentru │
│ │determinarea rezistenţei │
│ │la sfărâmare; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor │
│SR EN 1097-5│mecanice şi fizice ale │
│ │agregatelor. Partea 5: │
│ │Determinarea conţinutului│
│ │de apă prin uscare în │
│ │etuva ventilată; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor │
│SR EN 1097-6│mecanice şi fizice ale │
│ │agregatelor. Partea 6: │
│ │Determinarea densităţii │
│ │şi a absorbţiei de apă a │
│ │granulelor; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor termice│
│SR EN 1367-1│şi de alterabilitate ale │
│ │agregatelor. Partea 1: │
│ │Determinarea rezistenţei │
│ │la îngheţ-dezgheţ; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│ │caracteristicilor termice│
│SR EN 1367-2│şi de alterabilitate ale │
│ │agregatelor. Partea 2: │
│ │Încercarea cu sulfat de │
│ │magneziu; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Încercări pentru │
│ │determinarea │
│SR EN 1744-1│proprietăţilor chimice │
│ │ale agregatelor. Partea │
│ │1: Analiza chimică; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Lucrări de drumuri. │
│ │Determinarea adezivităţii│
│ │bitumurilor rutiere şi a │
│SR 10969 │emulsiilor cationice │
│ │bituminoase faţă de │
│ │agregatele naturale prin │
│ │metoda │
│ │spectrofotometrică; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Lucrări de drumuri. │
│STAS 863 │Elemente geometrice ale │
│ │traseelor. Prescripţii de│
│ │proiectare; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Elemente geometrice ale │
│STAS 10144/3│străzilor. Prescripţii de│
│ │proiectare; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│SR 4032-1 │Lucrări de drumuri. │
│ │Terminologie; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Metode de încercări ale │
│SR EN 196-2 │cimenturilor. Partea 2: │
│ │Analiza chimică a │
│ │cimentului; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│ │de încercare pentru │
│SR EN │mixturi asfaltice │
│12697-1 │preparate la cald. Partea│
│ │1: Conţinut de liant │
│ │solubil; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│SR EN │de încercare. Partea 2: │
│12697-2 │Determinarea │
│ │granulozităţii; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│SR EN │de încercare. Partea 6: │
│12697-6 │Determinarea densităţii │
│ │aparente a epruvetelor │
│ │bituminoase; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│ │de încercare. Partea 8: │
│SR EN │Determinarea │
│12697-8 │caracteristicilor │
│ │volumetrice ale │
│ │epruvetelor bituminoase; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│SR EN │de încercare. Partea 11: │
│12697-11 │Determinarea afinităţii │
│ │dintre agregate şi bitum;│
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│SR EN │de încercare. Partea 12: │
│12697-12 │Determinarea │
│ │sensibilităţii la apă a │
│ │epruvetelor bituminoase; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│SR EN │Mixturi asfaltice. Metode│
│12697-13 │de încercare. Partea 13: │
│ │Măsurarea temperaturii; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│SR EN │de încercare. Partea 17: │
│12697-17 │Pierderea de material a │
│ │epruvetelor din mixtură │
│ │asfaltică drenantă; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│SR EN │de încercare. Partea 18: │
│12697-18 │Încercarea de scurgere a │
│ │liantului; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│SR EN │Mixturi asfaltice. Metode│
│12697-22 │de încercare. Partea 22: │
│ │Încercare de ornieraj; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│SR EN │de încercare. Partea 23: │
│12697-23 │Determinarea rezistenţei │
│ │la tracţiune indirectă a │
│ │epruvetelor bituminoase; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│SR EN │Mixturi asfaltice. Metode│
│12697-24 │de încercare. Partea 24: │
│ │Rezistenţa la oboseală; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│SR EN │de încercare. Partea 25: │
│12697-25 │Încercare la compresiune │
│ │ciclică; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│SR EN │Mixturi asfaltice. Metode│
│12697-26 │de încercare. Partea 26: │
│ │Rigiditate; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│SR EN │Mixturi asfaltice. Metode│
│12697-27 │de încercare. Partea 27: │
│ │Prelevarea probelor; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│SR EN │de încercare. Partea 29: │
│12697-29 │Determinarea │
│ │dimensiunilor epruvetelor│
│ │bituminoase; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│SR EN │de încercare. Partea 30: │
│12697-30 │Confecţionarea │
│ │epruvetelor cu │
│ │compactorul cu impact; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│SR EN │de încercare. Partea 31: │
│12697-31 │Confecţionarea │
│ │epruvetelor cu presa cu │
│ │compactare giratorie; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│SR EN │de încercare. Partea 33: │
│12697-33 │Confecţionarea │
│ │epruvetelor cu │
│ │compactorul cu placă; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│SR EN │Mixturi asfaltice. Metode│
│12697-34 │de încercare. Partea 34: │
│ │Încercarea Marshall; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. Metode│
│ │de încercare pentru │
│SR EN │mixturi asfaltice │
│12697-36 │preparate la cald. Partea│
│ │36: Determinarea │
│ │grosimilor îmbrăcăminţii │
│ │asfaltice; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. │
│SR EN │Specificaţii pentru │
│13108-1 │materiale. Partea 1: │
│ │Betoane asfaltice; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. │
│ │Specificaţii pentru │
│SR EN │materiale. Partea 5: │
│13108-5 │Beton asfaltic cu │
│ │conţinut ridicat de │
│ │mastic; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. │
│SR EN │Specificaţii pentru │
│13108-7 │materiale. Partea 7: │
│ │Betoane asfaltice │
│ │drenante; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. │
│SR EN │Specificaţii pentru │
│13108-8 │materiale. Partea 8: │
│ │Asfalt recuperat; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. │
│SR EN │Specificaţii pentru │
│13108-20 │materiale. Partea 20: │
│ │Procedură pentru │
│ │încercarea de tip; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Mixturi asfaltice. │
│SR EN │Specificaţii pentru │
│13108-21 │materiale. Partea 21: │
│ │Controlul producţiei în │
│ │fabrică; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Reglementarea tehnică │
│ │«Normativ privind │
│ │determinarea stării │
│ │tehnice a drumurilor │
│ │moderne», aprobată prin │
│ │Ordinul ministrului │
│CD 155 │transporturilor, │
│ │construcţiilor şi │
│ │turismului nr. 625/2003, │
│ │publicat în Monitorul │
│ │Oficial al României, │
│ │Partea I, nr. 786 din 7 │
│ │noiembrie 2003; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Reglementarea tehnică │
│ │«Normativ privind │
│ │proiectarea autostrăzilor│
│ │extraurbane», aprobată │
│ │prin Ordinul ministrului │
│PD 162 │transporturilor, │
│ │construcţiilor şi │
│ │turismului nr. 622/2003, │
│ │publicat în Monitorul │
│ │Oficial al României, │
│ │Partea I, nr. 786 din 7 │
│ │noiembrie 2003; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Reglementarea tehnică │
│ │«Procedură pentru │
│ │inspecţia tehnică a │
│ │echipamentelor pentru │
│ │punerea în operă a │
│ │mixturilor asfaltice la │
│ │lucrări de drumuri şi │
│PCC 022 │aeroporturi», aprobată │
│ │prin Ordinul ministrului │
│ │dezvoltării regionale şi │
│ │administraţiei publice │
│ │nr. 821/2015, publicat în│
│ │Monitorul Oficial al │
│ │României, Partea I, nr. │
│ │341 din 19 mai 2015; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Reglementarea tehnică │
│ │«Procedură pentru │
│ │inspecţia tehnică a │
│ │staţiilor pentru │
│ │prepararea mixturilor │
│ │asfaltice pentru lucrări │
│ │de drumuri şi │
│ │aeroporturi», indicativ │
│PCC 019 │PCC 019-2015, aprobată │
│ │prin Ordinul ministrului │
│ │dezvoltării regionale şi │
│ │administraţiei publice │
│ │nr. 91/2015, publicat în │
│ │Monitorul Oficial al │
│ │României, Partea I, nr. │
│ │485 şi 485 bis din 2 │
│ │iulie 2015; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Reglementarea tehnică │
│ │«Instrucţiunile tehnice │
│ │privind metodologia de │
│ │dimensionare a │
│ │rugozităţii drumurilor cu│
│ │ajutorul echipamentului │
│AND 606 │GRIPTESTER MK2», │
│ │indicativ AND 606-2014, │
│ │aprobată prin Decizia │
│ │C.N.A.D.N.R. nr. 847 din │
│ │20.08.2014, publicată în │
│ │B.T.R. nr. 5/2014, anul │
│ │XI; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Legea nr. 10/1995 privind│
│Legea nr. 10│calitatea în construcţii,│
│/1995 │republicată, cu │
│ │modificările şi │
│ │completările ulterioare; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Hotărârea Guvernului nr. │
│ │668/2017 privind │
│H.G. nr. 668│stabilirea condiţiilor │
│/2017 │pentru comercializarea │
│ │produselor pentru │
│ │construcţii, cu │
│ │modificările ulterioare; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Hotărârea Guvernului nr. │
│ │273/1994 privind │
│H.G. nr. 273│aprobarea Regulamentului │
│/1994 │privind recepţia │
│ │construcţiilor, cu │
│ │modificările ulterioare; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Hotărârea Guvernului nr. │
│ │845/2018 pentru aprobarea│
│ │Regulamentului privind │
│H.G. nr. 845│recepţia construcţiilor │
│/2018 │din domeniul │
│ │infrastructurii rutiere │
│ │şi feroviare de interes │
│ │naţional; │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Regulamentul (UE) nr. 305│
│ │/2011 de stabilire a unor│
│ │condiţii armonizate │
│Regulamentul│pentru comercializarea │
│(UE) nr. 305│produselor pentru │
│/2011 │construcţii şi de │
│ │abrogare a Directivei 89/│
│ │106/CEE a Consiliului, cu│
│ │modificările şi │
│ │completările ulterioare. │
└────────────┴─────────────────────────┘
Pentru referinţele nedatate la standardele române se utilizează ultima ediţie a standardului român menţionat, inclusiv toate amendamentele şi eratele, dacă nu se prevede altfel în legislaţia în vigoare." 6. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 20 Caracteristicile fizico-mecanice ale agregatelor naturale trebuie să fie conform cerinţelor prezentate în tabelele 5, 6, 7 şi 8. Tabelul 5 - Cribluri utilizate la fabricarea mixturilor asfaltice
┌────┬─────────────────────────┬────────┬─────────┐
│Nr. │ │Condiţii│Metoda de│
│crt.│Caracteristica │de │încercare│
│ │ │calitate│ │
├────┼─────────────────────────┼────────┼─────────┤
│ │Conţinut de granule în │ │ │
│ │afara clasei de │ │ │
│ │granulozitate: │1-10 │ │
│1. │- rest pe sita superioară│(G_c 90/│SR EN │
│ │(d_max), %, max. │10) │933-1 │
│ │- trecere pe sita │10 │ │
│ │inferioară (d_min), %, │ │ │
│ │max. │ │ │
├────┼─────────────────────────┼────────┼─────────┤
│2.^ │Coeficient de │25 │SR EN │
│(1) │aplatizare,%, max. │(A_25) │933-3 │
├────┼─────────────────────────┼────────┼─────────┤
│3.^ │Indice de formă, %, max. │25 │SR EN │
│(1) │ │(Sl_25) │933-4 │
├────┼─────────────────────────┼────────┼─────────┤
│4. │Conţinut de impurităţi - │nu se │vizual │
│ │corpuri străine │admit │ │
├────┼─────────────────────────┼────────┼─────────┤
│ │Conţinut în particule │1,0 │ │
│5. │fine sub 0,063 mm, %, │(f_1,0)*│SR EN │
│ │max. │/0,5 │933-1 │
│ │ │(f_0,5) │ │
├────┼─────────────┬─────┬─────┼────────┼─────────┤
│ │ │cls. │cat. │ │ │
│ │ │th. │th. │20 │SR EN │
│ │Rezistenţa la│dr. │str. │(LA_20) │1097-2 │
│ │fragmentare, │I-III│I-III│ │ │
│6. │coeficient ├─────┼─────┼────────┼─────────┤
│ │LA, %, max. │cls. │cat. │ │ │
│ │ │th. │th. │25 │ │
│ │ │dr. │str. │(LA_25) │ │
│ │ │IV-V │IV- │ │ │
├────┼─────────────┼─────┼─────┼────────┼─────────┤
│ │ │cls. │cat. │ │ │
│ │ │th. │th. │15 (M_DE│SR EN │
│ │Rezistenţa la│dr. │str. │15) │1097-1 │
│ │uzură │I-III│I-III│ │ │
│7. │(coeficient ├─────┼─────┼────────┼─────────┤
│ │micro-Deval),│cls. │cat. │ │ │
│ │%, max. │th. │th. │20 (M_DE│ │
│ │ │dr. │str. │20) │ │
│ │ │IV-V │IV- │ │ │
├────┼─────────────┴─────┴─────┼────────┼─────────┤
│ │Sensibilitatea la │ │ │
│ │îngheţ-dezgheţ la 10 │ │ │
│8.^ │cicluri de îngheţ-dezgheţ│2 (F_2) │SR EN │
│(2) │- pierderea de masă (F), │20 │1367-1 │
│ │%, max. │ │ │
│ │- pierderea de rezistenţă│ │ │
│ │(ΔS_LA), %, max. │ │ │
├────┼─────────────────────────┼────────┼─────────┤
│9.^ │Rezistenţa la acţiunea │25 │SR EN │
│(2) │sulfatului de magneziu, │(MS_25) │1367-2 │
│ │%, max. │ │ │
├────┼─────────────────────────┼────────┼─────────┤
│ │Conţinut de particule │ │ │
│ │total sparte, %, min. │95 (C95/│SR EN │
│10. │(pentru cribluri │1) │933-5 │
│ │provenind din roci │ │ │
│ │detritice) │ │ │
└────┴─────────────────────────┴────────┴─────────┘
* Agregate cu granula de maximum 8 mm. ^(1) Forma agregatului grosier poate fi determinată prin metoda coeficientului de aplatizare sau a indicelui de formă. ^(2) Rezistenţa la îngheţ poate fi determinată prin sensibilitate la îngheţ-dezgheţ sau prin rezistenţa la acţiunea sulfatului de magneziu - SR EN 1367-2. Tabelul 6 - Nisip de concasaj sau amestec agregat 0-4 de concasaj, utilizat la prepararea mixturilor asfaltice
┌────┬──────────────┬────────┬─────────┐
│Nr. │ │Condiţii│Metoda de│
│crt.│Caracteristica│de │încercare│
│ │ │calitate│ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┤
│ │Conţinut de │ │ │
│ │granule în │ │ │
│ │afara clasei │ │ │
│ │de │ │SR EN │
│1. │granulozitate:│10 │933-1 │
│ │- rest pe site│ │ │
│ │superioară │ │ │
│ │(d_max), %, │ │ │
│ │max. │ │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┤
│2. │Granulozitate │continuă│SR EN │
│ │ │ │933-1 │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┤
│ │Conţinut de │ │ │
│3. │impurităţi - │nu se │vizual │
│ │corpuri │admit │ │
│ │străine │ │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┤
│ │Conţinut de │ │ │
│4. │particule fine│10 │SR EN │
│ │sub 0,063 mm, │(f_10) │933-1 │
│ │%, max. │ │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┤
│ │Calitatea │ │ │
│ │particulelor │ │SR EN │
│5. │fine (valoarea│2 │933-9 │
│ │de albastru), │ │ │
│ │max.* │ │ │
└────┴──────────────┴────────┴─────────┘
* Determinarea valorii de albastru se va efectua numai în cazul nisipurilor sau amestecurilor agregatelor 0-4 a căror fracţiune 0-2 mm prezintă un conţinut de granule fine mai mare sau egal cu 3%. Tabelul 7 - Pietrişuri utilizate la fabricarea mixturilor asfaltice
┌────┬───────────────────┬───────┬────────┬─────────┐
│Nr. │Caracteristica │Pietriş│Pietriş │Metoda de│
│crt.│ │sortat │concasat│încercare│
├────┼───────────────────┼───────┼────────┼─────────┤
│ │Conţinut de granule│ │ │ │
│ │în afara clasei de │ │ │ │
│ │granulozitate: │ │ │ │
│ │- rest pe sita │1-10 │1-10 │SR EN │
│1. │superioară (d_max),│10 (G_C│10 (G_C │933-1 │
│ │%, max. │90/10) │90/10) │ │
│ │- trecere pe sita │ │ │ │
│ │inferioară (d_min),│ │ │ │
│ │%, max. │ │ │ │
├────┼───────────────────┼───────┼────────┼─────────┤
│ │Conţinut de │ │90 (C90/│SR EN │
│2. │particule sparte, │- │1) │933-5 │
│ │%, min. │ │ │ │
├────┼───────────────────┼───────┼────────┼─────────┤
│3.^ │Coeficient de │25 │25 │SR EN │
│(1) │aplatizare, %, max.│(A_25) │(A_25) │933-3 │
├────┼───────────────────┼───────┼────────┼─────────┤
│4.^ │Indice de formă, %,│25 │25 │SR EN │
│(1) │max. │(Sl_25)│(Sl_25) │933-4 │
├────┼───────────────────┼───────┼────────┼─────────┤
│ │Conţinut de │nu se │nu se │SR EN │
│5. │impurităţi - │admit │admit │933-7 şi │
│ │corpuri străine │ │ │vizual │
├────┼───────────────────┼───────┼────────┼─────────┤
│ │Conţinut în │1,0 │1,0 │ │
│6. │particule fine, sub│(f_1,0)│(f_1,0)*│SR EN │
│ │0,063 mm, %, max. │*/0,5 │/0,5 │933-1 │
│ │ │(f_0,5)│(f_0,5) │ │
├────┼─────────────┬─────┼───────┼────────┼─────────┤
│ │ │cls. │ │ │ │
│ │ │th. │ │25 │ │
│ │ │dr. │ │(LA_25) │ │
│ │ │I-III│- │** │ │
│ │ │cat. │ │20 │ │
│ │ │th. │ │(LA_20) │ │
│ │Rezistenţa la│str. │ │*** │ │
│ │fragmentare │I-III│ │ │SR EN │
│7. │coeficient ├─────┼───────┼────────┤1097-2 │
│ │LA, %, max. │cls. │ │ │ │
│ │ │th. │ │ │ │
│ │ │dr. │ │ │ │
│ │ │IV-V │25 │25 │ │
│ │ │cat. │(LA_25)│(LA_25) │ │
│ │ │th. │ │ │ │
│ │ │str. │ │ │ │
│ │ │IV │ │ │ │
├────┼─────────────┼─────┼───────┼────────┼─────────┤
│ │ │cls. │ │ │ │
│ │ │th. │ │ │ │
│ │ │dr. │ │ │ │
│ │ │I-III│- │15 (M_DE│ │
│ │ │cat. │ │15) │ │
│ │ │th. │ │ │ │
│ │Rezistenţa la│str. │ │ │ │
│ │uzură │I-III│ │ │SR EN │
│8. │(coeficient ├─────┼───────┼────────┤1097-1 │
│ │micro-Deval),│cls. │ │ │ │
│ │%, max. │th. │ │ │ │
│ │ │dr. │20 │ │ │
│ │ │IV-V │(M_DE │20 (M_DE│ │
│ │ │cat. │20) │20) │ │
│ │ │th. │ │ │ │
│ │ │str. │ │ │ │
│ │ │IV │ │ │ │
├────┼─────────────┴─────┼───────┼────────┼─────────┤
│ │Sensibilitatea la │ │ │ │
│9.^ │îngheţ-dezgheţ - │2 (F_2)│2 (F_2) │SR EN │
│(2) │pierderea de masă │ │ │1367-1 │
│ │(F), %, max. │ │ │ │
├────┼───────────────────┼───────┼────────┼─────────┤
│ │Rezistenţa la │ │ │ │
│10.^│acţiunea sulfatului│25 │25 │SR EN │
│(2) │de magneziu, max., │(MS_25)│(MS_25) │1367-2 │
│ │% │ │ │ │
└────┴───────────────────┴───────┴────────┴─────────┘
* Agregate cu granula de max. 8 mm. ** Pentru strat de bază. *** Pentru strat de legătură. ^(1) Forma agregatului grosier poate fi determinată prin metoda coeficientului de aplatizare sau a indicelui de formă. ^(2) Rezistenţa la îngheţ poate fi determinată prin sensibilitate la îngheţ-dezgheţ sau prin rezistenţa la acţiunea sulfatului de magneziu - SR EN 1367-2. Tabelul 8 - Nisip natural sau amestec agregat 0-4 natural utilizat la prepararea mixturilor asfaltice
┌────┬──────────────┬────────┬─────────┐
│Nr. │ │Condiţii│Metoda de│
│crt.│Caracteristica│de │încercare│
│ │ │calitate│ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┤
│ │Conţinut de │ │ │
│ │granule în │ │ │
│ │afara clasei │ │ │
│ │de │ │SR EN │
│1. │granulozitate │10 │933-1 │
│ │- rest pe sita│ │ │
│ │superioară │ │ │
│ │(d_max), %, │ │ │
│ │max. │ │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┤
│2. │Granulozitate │continuă│SR EN │
│ │ │ │933-1 │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┤
│ │Coeficient de │ │ │
│3. │uniformitate, │8 │* │
│ │min. │ │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┤
│ │Conţinut de │ │ │
│ │impurităţi: │ │ │
│ │- corpuri │ │SR EN │
│ │străine │nu se │933-7 şi │
│4. │- conţinut de │admit │vizual │
│ │humus │galben │SR EN │
│ │(culoarea │ │1744 │
│ │soluţiei de │ │ │
│ │NaHO), max. │ │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┤
│ │Echivalent de │ │ │
│5. │nisip pe sort │85 │SR EN │
│ │0-2 mm, %, │ │933-8 │
│ │min. │ │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┤
│ │Conţinut de │ │ │
│6. │particule fine│10 │SR EN │
│ │sub 0,063 mm, │(f_10) │933-1 │
│ │% max. │ │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┤
│ │Calitatea │ │ │
│ │particulelor │ │SR EN │
│7. │fine (valoarea│2 │933-9 │
│ │de albastru), │ │ │
│ │max. │ │ │
├────┴──────────────┴────────┴─────────┤
│* Coeficientul de uniformitate, │
│definit şi în SR EN ISO 14688-2, se │
│determină cu relaţia Cu = d_60/d_10, │
│unde: │
│d_60 = diametrul ochiului sitei prin │
│care trec 60% din masa probei │
│analizate pentru verificarea │
│granulozităţii; │
│d_10 = diametrul ochiului sitei prin │
│care trec 10% din masa probei │
│analizate pentru verificarea │
│granulozităţii. │
└──────────────────────────────────────┘
Pietrişurile concasate utilizate la execuţia stratului de uzură vor îndeplini cerinţele de calitate din tabelul 5." 7. Articolul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 43 Materialele granulare (agregate şi filer) care vor fi utilizate la fabricarea mixturilor asfaltice pentru drumuri sunt prezentate în tabelul 11. Tabelul 11 - Materiale granulare utilizate la fabricarea mixturilor asfaltice
┌────┬───────────┬─────────────────────┐
│Nr. │Tipul │ │
│crt.│mixturii │Materiale utilizate │
│ │asfaltice │ │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │ │Criblură │
│ │Mixtură │Nisip de concasaj sau│
│1. │asfaltică │amestec agregat 0-4 │
│ │stabilizată│de concasaj │
│ │ │Filer │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │ │Criblură │
│ │Mixtură │Nisip de concasaj sau│
│2. │asfaltică │amestec agregat 0-4 │
│ │drenantă │de concasaj │
│ │ │Filer │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │ │Criblură │
│ │ │Nisip de concasaj sau│
│ │Beton │amestec agregat 0-4 │
│3. │asfaltic cu│de concasaj │
│ │criblură │Nisip natural sau │
│ │ │amestec agregat 0-4 │
│ │ │natural │
│ │ │Filer │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │ │Pietriş concasat │
│ │ │Nisip de concasaj sau│
│ │Beton │amestec agregat 0-4 │
│4. │asfaltic cu│de concasaj │
│ │pietriş │Nisip natural sau │
│ │concasat │amestec agregat 0-4 │
│ │ │natural │
│ │ │Filer │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │ │Criblură │
│ │ │Nisip de concasaj sau│
│ │Beton │amestec agregat 0-4 │
│5. │asfaltic │de concasaj │
│ │deschis cu │Nisip natural sau │
│ │criblură │amestec agregat 0-4 │
│ │ │natural │
│ │ │Filer │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │ │Pietriş concasat │
│ │Beton │Nisip de concasaj sau│
│ │asfaltic │amestec agregat 0-4 │
│6. │deschis cu │de concasaj │
│ │pietriş │Nisip natural sau │
│ │concasat │amestec agregat 0-4 │
│ │ │natural │
│ │ │Filer │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │ │Pietriş sortat │
│ │Beton │Nisip natural sau │
│ │asfaltic │amestec agregat 0-4 │
│7. │deschis cu │natural │
│ │pietriş │Nisip de concasaj sau│
│ │sortat │amestec agregat 0-4 │
│ │ │de concasaj │
│ │ │Filer │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │ │Criblură │
│ │ │Nisip de concasaj sau│
│ │Anrobat │amestec agregat 0-4 │
│8. │bituminos │de concasaj │
│ │cu criblură│Nisip natural sau │
│ │ │amestec agregat 0-4 │
│ │ │natural │
│ │ │Filer │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │ │Pietriş concasat │
│ │ │Nisip de concasaj sau│
│ │Anrobat │amestec agregat 0-4 │
│9. │bituminos │de concasaj │
│ │cu pietriş │Nisip natural sau │
│ │concasat │amestec agregat 0-4 │
│ │ │natural │
│ │ │Filer │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │ │Pietriş sortat │
│ │ │Nisip de concasaj sau│
│ │Anrobat │amestec agregat 0-4 │
│10. │bituminos │de concasaj │
│ │cu pietriş │Nisip natural sau │
│ │sortat │amestec agregat 0-4 │
│ │ │natural │
│ │ │Filer │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │ │Criblură │
│ │ │Asfalt recuperat, │
│ │ │maximum 10% din masa │
│ │ │totală a mixturii, │
│ │Anrobat │caracterizat conform │
│ │bituminos │SR EN 13108-8 │
│11. │cu criblură│Nisip de concasaj sau│
│ │şi asfalt │amestec agregat 0-4 │
│ │recuperat │de concasaj │
│ │ │Nisip natural sau │
│ │ │amestec agregat 0-4 │
│ │ │natural │
│ │ │Filer │
└────┴───────────┴─────────────────────┘
" 8. Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 44 (1) La execuţia mixturilor asfaltice destinate stratului de uzură, legătură şi bază se folosesc nisipuri/amestecuri agregate 0-4 de concasaj sau în amestec cu nisipuri/amestecuri agregate naturale. Din amestecul total de nisipuri/amestecuri agregate 0-4, nisipul/amestecul agregat 0-4 natural este în proporţie de maximum: - 25% pentru mixturile asfaltice utilizate la stratul de uzură; – 50% pentru mixturile asfaltice utilizate la stratul de legătură şi de bază. (2) Pentru execuţia mixturilor asfaltice tip anrobat bituminos cu pietriş sortat, destinate stratului de bază, se foloseşte nisip/amestec agregat 0-4 natural sau amestec cu nisip/amestec agregat 0-4 de concasaj, în proporţie variabilă, după caz." 9. Articolul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 46 Zonele de granulozitate reprezentând limitele impuse pentru curbele de granulozitate ale amestecurilor de agregate naturale şi filer sunt conform: - tabelului 13 - pentru mixturile asfaltice tip beton asfaltic destinate straturilor de uzură/rulare şi legătură şi pentru mixturile asfaltice tip anrobat bituminos destinate straturilor de bază; – tabelului 14 - pentru mixturile asfaltice stabilizate; – tabelului 15 - pentru mixturile asfaltice drenante. Tabelul 14 - Limitele procentuale şi zona de granulozitate pentru mixturile asfaltice stabilizate
┌────┬───────────────┬─────────────────┐
│Nr. │ │Strat de uzură │
│crt.│Caracteristica ├────────┬────────┤
│ │ │MAS 11,2│MAS 16 │
├────┼───────────────┴────────┴────────┤
│1. │Fracţiuni de agregate naturale │
│ │din amestecul total │
├────┼───────────────┬────────┬────────┤
│ │Filer şi │ │ │
│1.1.│fracţiuni din │9...13 │10...14 │
│ │nisipuri sub │ │ │
│ │0,125 mm, % │ │ │
├────┼───────────────┼────────┴────────┤
│ │Filer şi │Diferenţa până la│
│1.2.│fracţiunea │100 │
│ │0,125...4 mm, %│ │
├────┼───────────────┼────────┬────────┤
│ │Cribluri cu │ │ │
│1.3.│dimensiunea │58...70 │63...75 │
│ │peste 4 mm, % │ │ │
├────┼───────────────┴────────┴────────┤
│2. │Granulozitate │
├────┼───────────────┬─────────────────┤
│ │Mărimea │treceri, % │
│ │ochiului sitei │ │
├────┼───────────────┼────────┬────────┤
│ │22,4 │- │100 │
├────┼───────────────┼────────┼────────┤
│ │16 │100 │90...100│
├────┼───────────────┼────────┼────────┤
│ │11,2 │90...100│71...81 │
├────┼───────────────┼────────┼────────┤
│ │8 │50...65 │44...59 │
├────┼───────────────┼────────┼────────┤
│ │4 │30...42 │25...37 │
├────┼───────────────┼────────┼────────┤
│ │2 │20...30 │17...25 │
├────┼───────────────┼────────┼────────┤
│ │0,125 │9...13 │10...14 │
├────┼───────────────┼────────┼────────┤
│ │0,063 │8...12 │9...12 │
└────┴───────────────┴────────┴────────┘
Tabelul 15 - Zona de granulozitate a mixturilor asfaltice drenante MADr 16*
┌───────────────────────────┬──────────┐
│Site cu ochiuri pătrate, mm│Treceri, %│
├───────────────────────────┼──────────┤
│22.4 │100 │
├───────────────────────────┼──────────┤
│16 │90...100 │
├───────────────────────────┼──────────┤
│2 │8...12 │
├───────────────────────────┼──────────┤
│0,063 │2...4 │
└───────────────────────────┴──────────┘
* Limitele sunt orientative; se va urmări respectarea condiţiilor din tabelele 17 şi 22." 10. Articolul 47 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 47 Conţinutul optim de liant se stabileşte prin studii preliminare de laborator de către un laborator de specialitate autorizat/acreditat, ţinând cont de valorile precizate în tabelul 16. În cazul în care din studiul de dozaj rezultă un procent optim de liant în afara limitei din tabelul 16, acesta va putea fi acceptat cu aprobarea proiectantului şi a beneficiarului. Tabelul 16 - Conţinutul optim de liant
┌─────────┬─────────┬──────────────────┐
│ │ │Conţinut de liant │
│ │Tipul │min. % în mixtură │
│Tipul │mixturii │(raportat la │
│stratului│asfaltice│densitatea medie a│
│ │ │agregatelor de │
│ │ │2650 kg/mc) │
├─────────┼─────────┼──────────────────┤
│ │MAS 11,2 │6,0 │
│ ├─────────┼──────────────────┤
│ │MAS 16 │5,9 │
│ ├─────────┼──────────────────┤
│ │BA 8 │6,3 │
│ │BAPC 8 │ │
│Uzură ├─────────┼──────────────────┤
│(rulare) │BA 11,2 │6,0 │
│ │BAPC 11,2│ │
│ ├─────────┼──────────────────┤
│ │BA 16 │5,7 │
│ ├─────────┼──────────────────┤
│ │BAPC 16 │5,7 │
│ ├─────────┼──────────────────┤
│ │MADr 16 │4 │
├─────────┼─────────┼──────────────────┤
│ │BAD 22,4 │ │
│Legătură │BADPC │ │
│(binder) │22,4 │4,2 │
│ │BADPS │ │
│ │22,4 │ │
├─────────┼─────────┼──────────────────┤
│ │AB 22,4 │ │
│ │ABPC 22,4│ │
│Bază │AB 31,5 │4,0 │
│ │ABPC 31,5│ │
│ │ABPS 31,5│ │
└─────────┴─────────┴──────────────────┘
" 11. La articolul 48, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Pentru alte valori ale masei volumice a agregatelor, limitele conţinutului minim de bitum se calculează prin corecţia cu un coeficient a = 2,650/d, unde d este masa volumică reală (declarată de producător şi verificată de laboratorul antreprenorului) a agregatelor, inclusiv filerul (media ponderată conform fracţiunilor utilizate la compoziţie), în kg/mc, şi se determină conform SR EN 1097-6." 12. Articolul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 56 Caracteristicile fizico-mecanice ale mixturilor asfaltice de tip beton asfaltic şi anrobat bituminos şi mixtură asfaltică drenantă trebuie să se încadreze între limitele din tabelele 17, 18, 19 şi 20." 13. Articolul 57 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 57 (1) Caracteristicile Marshall ale mixturilor asfaltice se determină conform SR EN 12697-6 şi SR EN 12697-34 şi vor respecta condiţiile din tabelul 17. (2) Absorbţia de apă se va determina conform metodei din anexa B, care face parte integrantă din prezentul normativ. (3) Sensibilitatea la apă se va determina conform SR EN 12697-12, metoda A, şi SR EN 12697-23, conform condiţiilor din tabelul 17. Tabelul 17 - Caracteristici fizico-mecanice determinate prin încercări pe cilindri Marshall
┌────┬─────────┬────────────────────────────────────────────────────┐
│ │ │Caracteristici pe epruvete cilindrice tip Marshall │
│ │Tipul ├───────────┬─────────┬──────┬─────────┬─────────────┤
│Nr. │mixturii │Stabilitate│Indice de│Raport│Absorbţia│ │
│crt.│asfaltice│la 60°C, │curgere, │S/I, │de apă, %│Sensibilitate│
│ │ │KN* │mm** │min. │vol. │la apă, % │
│ │ │ │ │KN/mm*│ │ │
├────┼─────────┼───────────┼─────────┼──────┼─────────┼─────────────┤
│1. │Beton │6,5...13 │1,5...4,0│1,6 │1,5...5,0│min. 80 │
│ │asfaltic │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────────┼─────────┼──────┼─────────┼─────────────┤
│ │Mixtură │ │ │ │ │ │
│2. │asfaltică│5,0...15 │1,5...4,0│2,1 │- │min. 60 │
│ │drenantă │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────────┼─────────┼──────┼─────────┼─────────────┤
│ │Beton │ │ │ │ │ │
│3. │asfaltic │5,0...13 │1,5...4,0│1,2 │1,5...6,0│min. 80 │
│ │deschis │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────────┼─────────┼──────┼─────────┼─────────────┤
│4. │Anrobat │6,5...13 │1,5...4,0│1,6 │1,5...6,0│min. 80 │
│ │bituminos│ │ │ │ │ │
└────┴─────────┴───────────┴─────────┴──────┴─────────┴─────────────┘
* Valorile maxime nu se aplică pentru mixturile cu bitum modificat. ** Valorile minime nu se aplică pentru mixturile cu bitum modificat." 14. Articolul 61 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 61 În cazul în care mixtura pentru stratul de uzură va fi o mixtură drenantă, aceasta va îndeplini condiţiile din tabelele 17 şi 22. Tabelul 22 - Caracteristici specifice ale mixturilor asfaltice drenante
┌─────┬────────────────────────────────┐
│Nr. │Caracteristica │
│crt. │ │
├─────┼──────────────────────────┬─────┤
│1. │Volum de goluri pe │12-20│
│ │cilindri Marshall, %, min.│ │
├─────┼──────────────────────────┼─────┤
│2. │Pierdere de material, SR │30 │
│ │EN 12697-17, %, max. │ │
└─────┴──────────────────────────┴─────┘
" 15. Articolul 65 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 65 Încercările de laborator efectuate pentru verificarea compactării constau în determinarea densităţii aparente şi a absorbţiei de apă pe plăcuţe (100 x 100 mm) sau pe carote cilindrice cu diametrul de 100 mm, netulburate (media a trei determinări), la cel puţin două zile după aşternere." 16. Articolul 66 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 66 Condiţiile tehnice pentru absorbţia de apă şi gradul de compactare a straturilor din mixturi asfaltice, cuprinse în prezentul normativ, vor fi conforme cu valorile din tabelul 23. Tabelul 23 - Caracteristicile straturilor din mixturi asfaltice
┌────┬───────────┬─────────┬───────────┐
│Nr. │Tipul │Absorbţia│Gradul de │
│crt.│stratului │de apă, %│compactare,│
│ │ │vol. │%, min. │
├────┼───────────┼─────────┼───────────┤
│ │Mixtură │ │ │
│1. │asfaltică │2...6 │97 │
│ │stabilizată│ │ │
├────┼───────────┼─────────┼───────────┤
│ │Mixtură │ │ │
│2. │asfaltică │- │97 │
│ │drenantă │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼───────────┤
│3. │Beton │2...5 │97 │
│ │asfaltic │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼───────────┤
│ │Beton │ │ │
│4. │asfaltic │3...8 │96 │
│ │deschis │ │ │
├────┼───────────┼─────────┼───────────┤
│5. │Anrobat │2...8 │97 │
│ │bituminos │ │ │
└────┴───────────┴─────────┴───────────┘
" 17. Articolul 67 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 67 Rezistenţa la deformaţii permanente a stratului de uzură executat din mixturi asfaltice se va verifica conform standardului de încercare pe minimum două probe prelevate de la staţie/aşternere sau pe carote cu diametrul de 200 mm prelevate din stratul executat, la cel puţin două zile după aşternere." 18. Articolul 70 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 70 La stabilirea grosimii straturilor realizate din mixturi asfaltice se va avea în vedere asigurarea unei grosimi minime de 2,5 x dimensiunea maximă a granulei de agregat utilizate. Nu se admit abateri în minus faţă de grosimea prevăzută în proiect pentru grosimea totală a straturilor asfaltice proiectate. Tabelul 24 - Elementele geometrice şi abaterile-limită pentru straturile bituminoase executate
┌────┬─────────────┬──────────────┬──────────────┐
│ │ │ │Abateri-limită│
│Nr. │Elemente │Condiţii de │locale admise │
│crt.│geometrice │admisibilitate│la elementele │
│ │ │ │geometrice │
├────┼─────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │
│ │Grosimea │ │- Nu se admit │
│ │minimă a │ │abateri în │
│ │stratului │ │minus faţă de │
│ │compactat, │ │grosimea │
│ │conform SR EN│ │prevăzută în │
│ │12697-36 │ │proiect pentru│
│ │ │ │stratul de │
│ ├─────────────┼──────────────┤uzură. │
│ │ │ │- Pentru │
│ │- strat de │4 cm │straturile de │
│ │uzură │ │legătură şi de│
│ │ │ │bază se pot │
│1. ├─────────────┼──────────────┤accepta │
│ │ │ │toleranţe de ±│
│ │- strat de │6 cm │5% din │
│ │legătură │ │grosimea │
│ │ │ │stratului pe │
│ ├─────────────┼──────────────┤maximum 10% │
│ │ │ │din punctele │
│ │- strat de │6 cm │de măsură │
│ │bază 22,4 │ │(abateri │
│ │ │ │locale) cu │
│ ├─────────────┼──────────────┤respectarea │
│ │ │ │condiţiei │
│ │- strat de │8 cm │precizate la │
│ │bază 31,5 │ │alin. 1. │
│ │ │ │ │
├────┼─────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │Lăţimea │Profil │ │
│2. │părţii │transversal │± 20 mm │
│ │carosabile │proiectat │ │
├────┼─────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │Profilul │ │ │
│ │transversal │ │ │
│ ├─────────────┼──────────────┤ │
│ │- în │- sub formă │± 5,0 mm faţă │
│ │aliniament │acoperiş │de cotele │
│3. ├─────────────┼──────────────┤profilului │
│ │- în curbe şi│- conform STAS│adoptat │
│ │zone aferente│863 │ │
│ ├─────────────┼──────────────┤ │
│ │- cazuri │- pantă unică │ │
│ │speciale │ │ │
├────┼─────────────┼──────────────┼──────────────┤
│ │Profil │ │ │
│ │longitudinal,│ │ │
│ │în cazul │ │ │
│ │drumurilor │ │± 5,0 mm faţă │
│ │noi, │ │de cotele │
│ │declivitatea,│ │profilului │
│ │% maxim │ │proiectat, cu │
│4. ├─────────────┼──────────────┤condiţia │
│ │- autostrăzi │- conform PD │respectării │
│ │ │162 │pasului de │
│ ├─────────────┼──────────────┤proiectare │
│ │- DN │- conform STAS│adoptat │
│ │ │863 │ │
│ ├─────────────┼──────────────┤ │
│ │- drumuri/ │- conform STAS│ │
│ │străzi │10144/3 │ │
└────┴─────────────┴──────────────┴──────────────┘
" 19. Articolul 72 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 72 (1) Determinarea caracteristicilor suprafeţei straturilor executate din mixturi asfaltice se efectuează pentru: - strat uzură (rulare) - cu maximum 45 de zile înainte de recepţia la terminarea lucrărilor şi la sfârşitul perioadei de garanţie; – strat de legătură şi strat bază - înainte de aşternerea stratului următor (superior). Tabelul 25 - Caracteristicile suprafeţei straturilor bituminoase executate
┌────┬──────────────┬──────────────────┬─────────────┐
│ │Caracteristica│Condiţii de │ │
│Nr. │ │admisibilitate* │Metoda de │
│crt.├──────────────┼────────┬─────────┤încercare │
│ │Strat │Uzură │Legătură,│ │
│ │ │(rulare)│bază │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Planeitatea în│ │ │ │
│ │profil │ │ │ │
│ │longitudinal, │ │ │ │
│ │prin măsurarea│ │ │ │
│ │cu echipamente│ │ │- │
│ │omologate │ │ │Reglementări │
│ │Indice de │ │ │tehnice în │
│ │planeitate, │ │ │vigoare │
│ │IRI, m/km: │ │ │privind │
│ ├──────────────┼────────┼─────────┤măsurarea │
│ │- drumuri de │ │ │indicelui de │
│ │clasă tehnică │ │ │planeitate │
│ │I-II/străzi de│≤ 1,5 │≤ 2,5 │- Prelucrarea│
│ │categorie │ │ │măsurătorilor│
│ │tehnică I │ │ │se va face │
│ ├──────────────┼────────┼─────────┤din 100 în │
│1. │- drumuri de │ │ │100 m, iar în│
│ │clasă tehnică │ │ │cazul │
│ │III/străzi de │≤ 2,0 │≤ 2,5 │sectoarelor │
│ │categorie │ │ │cu denivelări│
│ │tehnică II │ │ │mari se vor │
│ ├──────────────┼────────┼─────────┤determina │
│ │- drumuri de │ │ │punctele de │
│ │clasă tehnică │ │ │maxim din 10 │
│ │IV/străzi de │≤ 2,5 │≤ 2,5 │în 10 m, │
│ │categorie │ │ │având un │
│ │tehnică III │ │ │caracter │
│ ├──────────────┼────────┼─────────┤informativ. │
│ │- drumuri de │ │ │ │
│ │clasă tehnică │ │ │ │
│ │V/străzi de │≤ 3,0 │≤ 3,0 │ │
│ │categorie │ │ │ │
│ │tehnică IV │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Planeitatea în│ │ │ │
│ │profil │ │ │ │
│ │longitudinal, │ │ │ │
│ │sub dreptarul │ │ │ │
│ │de 3 m │ │ │ │
│ │Denivelări │ │ │ │
│ │admisibile, │ │ │ │
│ │mm: │ │ │SR EN 13036-7│
│ ├──────────────┼────────┼─────────┤- Nu este │
│ │- drumuri de │ │ │obligatorie │
│ │clasă tehnică │ │ │la drumurile │
│ │I-II/străzi de│≤3 │≤ 4 │pe care s-a │
│2. │categorie │ │ │determinat │
│ │tehnică I │ │ │IRI cu │
│ ├──────────────┼────────┼─────────┤profilometru │
│ │- drumuri de │ │ │de mare │
│ │clasă tehnică │ │ │randament - │
│ │III/străzi de │≤4 │≤ 5 │APL. │
│ │categorie │ │ │ │
│ │tehnică II │ │ │ │
│ ├──────────────┼────────┼─────────┤ │
│ │- drumuri de │ │ │ │
│ │clasă tehnică │ │ │ │
│ │IV-V/străzi de│≤ 5 │≤ 5 │ │
│ │categorie │ │ │ │
│ │tehnică III-IV│ │ │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Planeitatea în│ │ │ │
│3. │profil │≤ 2,0 │≤ 2,0 │SR EN 13036-7│
│ │transversal, │ │ │ │
│ │mm │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Adâncimea │ │ │ │
│ │medie a │ │ │ │
│ │macrotexturii,│ │ │ │
│ │adâncime │ │ │ │
│ │textură, mm │ │ │ │
│ ├──────────────┼────────┤ │ │
│ │- drumuri de │ │ │ │
│ │clasă tehnică │ │ │ │
│ │I-II/străzi de│≥ 1,1 │ │ │
│ │categorie │ │ │ │
│ │tehnică I │ │ │SR EN ISO │
│4.1.├──────────────┼────────┤- │13473-1 sau │
│ │- drumuri de │ │ │SR EN 13036-1│
│ │clasă tehnică │ │ │ │
│ │III/străzi de │≥ 0,8 │ │ │
│ │categorie │ │ │ │
│ │tehnică II │ │ │ │
│ ├──────────────┼────────┤ │ │
│ │- drumuri de │ │ │ │
│ │clasă tehnică │ │ │ │
│ │IV-V/străzi de│≥ 0,6 │ │ │
│ │categorie │ │ │ │
│ │tehnică III-IV│ │ │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Coeficient de │ │ │ │
│ │frecare (μGT):│ │ │ │
│ ├──────────────┼────────┤ │ │
│ │- drumuri de │ │ │ │
│ │clasă tehnică │ │ │ │
│ │I-II/străzi de│≥ 0,62 │ │ │
│ │categorie │ │ │ │
│ │tehnică I │ │ │ │
│ ├──────────────┼────────┤ │ │
│4.2.│- drumuri de │ │- │AND 606 │
│ │clasă tehnică │ │ │ │
│ │III/străzi de │≥ 0,57 │ │ │
│ │categorie │ │ │ │
│ │tehnică II │ │ │ │
│ ├──────────────┼────────┤ │ │
│ │- drumuri de │ │ │ │
│ │clasă tehnică │≥ 0,52 │ │ │
│ │IV-V/străzi de│* │ │ │
│ │categorie │ │ │ │
│ │tehnică III-IV│ │ │ │
├────┼──────────────┼────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Aderenţa │ │ │ │
│ │suprafeţei - │ │ │ │
│ │unităţi PTV │ │ │ │
│ ├──────────────┼────────┤ │ │
│ │- drumuri de │ │ │ │
│ │clasă tehnică │ │ │SR EN 13036-4│
│ │I-II/străzi de│≥ 75 │ │- Nu este │
│ │categorie │ │ │obligatorie │
│ │tehnică I │ │ │la drumurile │
│ ├──────────────┼────────┤ │pe care s-a │
│4.3.│- drumuri de │ │- │determinat cu│
│ │clasă tehnică │ │ │echipament de│
│ │III/străzi de │≥ 70 │ │mare │
│ │categorie │ │ │randament - │
│ │tehnică II │ │ │Griptester. │
│ ├──────────────┼────────┤ │ │
│ │- drumuri de │ │ │ │
│ │clasă tehnică │≥ 65 │ │ │
│ │IV-V/străzi de│** │ │ │
│ │categorie │ │ │ │
│ │tehnică III-IV│ │ │ │
├────┼──────────────┼────────┴─────────┴─────────────┤
│ │Omogenitate. │Vizual: Aspect fără degradări │
│5. │Aspectul │sub formă de exces de bitum, │
│ │suprafeţei │fisuri, zone poroase, deschise, │
│ │ │şlefuite │
└────┴──────────────┴────────────────────────────────┘
* Având în vedere corelarea dintre unităţile PTV şi μGT prevăzută în Normativul AND 606 - art. 3.4.7, se poate considera ca admisibilă valoarea diminuată a coeficientului de frecare corespunzătoare. ** Se pot considera ca admisibile şi valorile diminuate cu incertitudinea de măsurare precizată în standard (se scade abaterea standard şi se consideră valoarea rotunjită la unităţi). (2) Pentru verificarea aderenţei se vor determina atât aderenţa prin metoda cu pendulul SRT sau coeficientul de frecare (cu Griptester), cât şi adâncimea medie a macrotexturii. (3) Aderenţa suprafeţei cu pendulul SRT se determină pe fiecare bandă, alegând minimum 1 sector reprezentativ pe 1 km de drum sau stradă. Pentru o lungime mai mică sau egală cu 1 km de drum executat, pe fiecare sector se aleg 5 secţiuni, situate la distanţa de 5-10 m între ele, pentru care se determină aderenţa, în puncte situate la un metru de marginea părţii carosabile (pe urma roţii) şi la o jumătate de metru de ax (pe urma roţii). Determinarea aderenţei cu pendulul se va efectua în acelaşi loc în care s-a aplicat metoda volumetrică MTD (adâncimea macrotexturii)." 20. La articolul 74, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 74 (1) Temperaturile agregatelor naturale, ale bitumului şi ale mixturii asfaltice la ieşirea din malaxor se stabilesc în funcţie de tipul liantului, conform tabelului 26 (sau conform specificaţiilor producătorului), cu observaţia că temperaturile maxime se aplică în toate punctele instalaţiei de prepararea mixturilor asfaltice şi temperaturile minime se aplică la livrare. Tabelul 26 - Temperaturi la prepararea mixturii asfaltice
┌─────┬───────┬────────┬─────────┬───────────┬─────────┐
│ │ │ │Betoane │Mixturi │Mixturi │
│ │ │ │asfaltice│asfaltice │asfaltice│
│ │Bitum │Agregate│ │stabilizate│drenante │
│Tip │ │ ├─────────┴───────────┴─────────┤
│bitum│ │ │Mixtura asfaltică la ieşirea │
│ │ │ │din malaxor │
│ ├───────┴────────┴───────────────────────────────┤
│ │Temperatura, °C │
├─────┼───────┬────────┬─────────┬───────────┬─────────┤
│35/50│150-170│140-190 │150-190 │160-200 │150-180 │
├─────┼───────┼────────┼─────────┼───────────┼─────────┤
│50/70│150-170│140-190 │140-180 │150-190 │140-175 │
├─────┼───────┼────────┼─────────┼───────────┼─────────┤
│70/ │150-170│140-190 │140-180 │140-180 │140-170 │
│100 │ │ │ │ │ │
└─────┴───────┴────────┴─────────┴───────────┴─────────┘
" 21. Articolul 83 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 83 (1) Aşternerea mixturilor asfaltice cu bitum rutier se va executa la temperaturi ale stratului-suport şi la temperatura exterioară de minimum 10°C, pe o suprafaţă curată şi uscată. (2) În cazul utilizării aditivilor care cresc lucrabilitatea mixturilor asfaltice la temperaturi scăzute, aşternerea mixturilor cu bitum rutier se poate executa la temperaturi ale stratului-suport de minimum 5°C, pe o suprafaţă curată şi uscată." 22. Articolul 84 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 84 În cazul mixturilor asfaltice cu bitum modificat cu polimeri, aşternerea mixturilor asfaltice se va executa la temperaturi ale stratului-suport şi la temperatura exterioară de minimum 15°C, pe o suprafaţă curată şi uscată." 23. Articolul 106 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 106 Controlul procesului tehnologic de preparare şi punere în operă a mixturii asfaltice constă în următoarele operaţii: 1. Controlul reglajului instalaţiei de preparare a mixturii asfaltice: - funcţionarea corectă a dispozitivelor de cântărire sau de dozare volumetrică: la începutul fiecărei zile de lucru; – funcţionarea corectă a predozatoarelor de agregate naturale: zilnic. 2. Controlul regimului termic de preparare a mixturii asfaltice: - temperatura liantului la introducerea în malaxor: permanent; – temperatura agregatelor naturale uscate şi încălzite la ieşirea din uscător: permanent; – temperatura mixturii asfaltice la ieşirea din malaxor: permanent. 3. Controlul procesului tehnologic de execuţie a stratului bituminos: - pregătirea stratului-suport: zilnic, la începerea lucrării pe sectorul respectiv; – temperatura exterioară: zilnic, la începerea lucrării pe sectorul respectiv; – temperatura mixturii asfaltice la aşternere şi compactare: cel puţin de două ori pe zi la compactare, cu respectarea metodologiei impuse de SR EN 12697-13; – modul de execuţie a rosturilor: zilnic; – tehnologia de compactare (atelier de compactare, număr de treceri): zilnic. 4. Verificarea respectării compoziţiei mixturii asfaltice conform amestecului prestabilit (dozajul de referinţă) se va efectua după cum urmează: - granulozitatea amestecului de agregate naturale şi filer la ieşirea din malaxor, înainte de adăugarea liantului (şarja albă), conform SR EN 12697-2: zilnic sau ori de câte ori se observă o calitate necorespunzătoare a mixturilor asfaltice; – conţinutul minim obligatoriu de materiale concasate: la începutul fiecărei zile de lucru; – compoziţia mixturii asfaltice (compoziţia granulometrică - conform SR EN 12697-2 şi conţinutul de bitum - conform SR EN 12697-1) prin extracţii, pe probe de mixtură prelevate de la malaxor sau aşternere: zilnic. 5. Verificarea calităţii mixturii asfaltice se va realiza prin analize efectuate de un laborator autorizat pe probe de mixtură asfaltică, astfel: - compoziţia mixturii asfaltice, care trebuie să corespundă compoziţiei stabilite prin studiul preliminar de laborator; – caracteristicile fizico-mecanice, care trebuie să se încadreze între limitele din prezentul normativ (vezi tabelul 30). Volumul de goluri se va verifica pe parcursul execuţiei pe epruvete Marshall şi se va raporta la limitele din tabelele 21 şi 22, în funcţie de tipul mixturii asfaltice preparate. Abaterile compoziţiei mixturilor asfaltice faţă de amestecul de referinţă prestabilit (dozaj) sunt indicate în tabelul 29. Tabelul 29 - Abateri faţă de dozajul optim
┌─────────────────────────────────────┐
│Abateri admise faţă de dozajul optim,│
│în valoare absolută │
├─────────────────────────┬─────┬─────┤
│ │31,5 │± 5 │
│ ├─────┼─────┤
│ │22,4 │± 5 │
│ ├─────┼─────┤
│ │16 │± 5 │
│ ├─────┼─────┤
│ │11,2 │± 5 │
│Agregate ├─────┼─────┤
│Treceri pe sita de: (mm) │8 │± 5 │
│ ├─────┼─────┤
│ │4 │± 4 │
│ ├─────┼─────┤
│ │2 │± 3 │
│ ├─────┼─────┤
│ │0,125│± 1,5│
│ ├─────┼─────┤
│ │0,063│± 1,0│
├─────────────────────────┼─────┼─────┤
│Bitum │ │± 0,2│
└─────────────────────────┴─────┴─────┘
" 24. Articolul 107 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 107 Tipurile de încercări şi frecvenţa acestora, în funcţie de tipul de mixtură şi clasa tehnică a drumului, sunt prezentate în tabelul 30, în corelare cu SR EN 13108-20. Tabelul 30 - Tipul şi frecvenţa încercărilor realizate pe mixturi asfaltice
┌────┬─────────────────┬───────────────┬────────────┐
│ │Natura │Caracteristici │ │
│Nr. │controlului/ │verificate şi │Tipul │
│crt.│încercării şi │limite de │mixturii │
│ │frecvenţa │încadrare │asfaltice │
│ │încercării │ │ │
├────┼─────────────────┼───────────────┼────────────┤
│ │ │ │Toate │
│ │ │ │tipurile de │
│ │ │ │mixturi │
│ │ │ │asfaltice │
│ │ │ │destinate │
│ │ │conform │stratului de│
│ │ │tabelului 17 │uzură, de │
│ │ │ │legătură şi │
│ │ │ │de bază, cu │
│ │ │ │excepţia │
│ │ │ │mixturilor │
│ │ │ │asfaltice │
│ │ │ │stabilizate │
│ │ ├───────────────┼────────────┤
│ │ │ │Toate │
│ │ │ │tipurile de │
│ │ │ │mixturi │
│ │ │ │asfaltice │
│ │ │ │destinate │
│ │ │ │stratului de│
│ │ │ │uzură, cu │
│ │ │ │excepţia │
│ │ │conform │mixturilor │
│ │ │tabelului 18 │drenante, │
│ │ │ │pentru │
│ │ │ │drumuri de │
│ │ │ │clasă │
│ │ │ │tehnică I, │
│ │ │ │II, III, IV │
│ │ │ │şi străzi de│
│ │ │ │categorie │
│ │ │ │tehnică I, │
│ │ │ │II, III │
│ │Încercări ├───────────────┼────────────┤
│ │iniţiale de tip │ │Toate │
│1. │(validarea în │ │tipurile de │
│ │laborator) │ │mixturi │
│ │ │ │asfaltice │
│ │ │ │destinate │
│ │ │ │stratului de│
│ │ │ │legătură şi │
│ │ │ │de bază, │
│ │ │ │conform │
│ │ │conform │prevederilor│
│ │ │tabelelor 19 şi│din acest │
│ │ │20 │normativ, │
│ │ │ │pentru │
│ │ │ │drumuri de │
│ │ │ │clasă │
│ │ │ │tehnică I, │
│ │ │ │II, III, IV │
│ │ │ │şi străzi de│
│ │ │ │categorie │
│ │ │ │tehnică I, │
│ │ │ │II, III │
│ │ ├───────────────┼────────────┤
│ │ │ │Mixturile │
│ │ │ │asfaltice │
│ │ │conform │stabilizate,│
│ │ │tabelului 21 │indiferent │
│ │ │ │de clasa │
│ │ │ │tehnică a │
│ │ │ │drumului │
│ │ ├───────────────┼────────────┤
│ │ │ │Mixturile │
│ │ │ │asfaltice │
│ │ │conform │drenante, │
│ │ │tabelului 22 │indiferent │
│ │ │ │de clasa │
│ │ │ │tehnică a │
│ │ │ │drumului │
├────┼─────────────────┼───────────────┼────────────┤
│ │ │ │La │
│ │ │ │transpunerea│
│ │ │ │pe staţia de│
│ │ │ │asfalt a │
│ │ │ │dozajelor │
│ │ │ │proiectate │
│ │ │ │în laborator│
│ │ │idem punctul 1 │vor fi │
│ │ │ │prelevate │
│ │ │ │probe pe │
│ │ │ │care se vor │
│ │ │ │reface toate│
│ │Încercări │ │încercările │
│ │iniţiale de tip │ │prevăzute la│
│2. │(validarea în │ │pct. 1 din │
│ │producţie) │ │acest tabel.│
│ │ ├───────────────┼────────────┤
│ │ │ │La │
│ │ │ │transpunerea│
│ │ │ │pe staţia de│
│ │ │ │asfalt a │
│ │ │compoziţia │dozajelor │
│ │ │mixturii │proiectate │
│ │ │conform art. │în laborator│
│ │ │106 pct. 4 şi 5│se va │
│ │ │ │verifica │
│ │ │ │respectarea │
│ │ │ │dozajului de│
│ │ │ │referinţă. │
├────┼─────────────────┼───────────────┼────────────┤
│ │ │ │Toate │
│ │ │ │tipurile de │
│ │ │compoziţia │mixtură │
│ │ │mixturii │asfaltică │
│ │ │conform art. │pentru │
│ │ │106 pct. 4 şi 5│stratul de │
│ │ │ │uzură, de │
│ │ │ │legătură şi │
│ │ │ │de bază │
│ │ ├───────────────┼────────────┤
│ │Verificarea │ │Toate │
│ │caracteristicilor│ │tipurile de │
│ │mixturii │ │mixturi │
│ │asfaltice │caracteristici │asfaltice │
│ │prelevate în │fizico-mecanice│destinate │
│ │timpul execuţiei:│pe epruvete │stratului de│
│ │- frecvenţa 1/400│Marshall │uzură, de │
│ │tone mixtură │conform │legătură şi │
│ │asfaltică │tabelului 17 │de bază, cu │
│3. │fabricată sau 1/ │ │excepţia │
│ │700 tone mixtură │ │mixturilor │
│ │fabricată în │ │asfaltice │
│ │cazul staţiilor │ │stabilizate │
│ │cu productivitate├───────────────┼────────────┤
│ │mai mare de 80 │conform │Mixturi │
│ │tone/oră, dar cel│tabelului 21 │asfaltice │
│ │puţin o dată pe │ │stabilizate │
│ │zi ├───────────────┼────────────┤
│ │ │caracteristici │ │
│ │ │fizico-mecanice│ │
│ │ │pe epruvete │ │
│ │ │Marshall │ │
│ │ │conform │Mixturi │
│ │ │tabelului 17 şi│asfaltice │
│ │ │volum de goluri│drenante │
│ │ │pe cilindri │ │
│ │ │Marshall │ │
│ │ │conform │ │
│ │ │tabelului 22 │ │
├────┼─────────────────┼───────────────┼────────────┤
│ │Verificarea │ │ │
│ │calităţii │ │ │
│ │stratului │ │Toate │
│ │executat: │ │tipurile de │
│ │- o verificare │ │mixtură │
│ │pentru fiecare │conform │asfaltică │
│4. │10.000 mp │tabelului 23 │pentru │
│ │executaţi; │ │stratul de │
│ │- min. 1/lucrare,│ │uzură, de │
│ │în cazul │ │legătură şi │
│ │lucrărilor cu │ │de bază │
│ │suprafaţă mai │ │ │
│ │mică de 10.000 mp│ │ │
├────┼─────────────────┼───────────────┼────────────┤
│ │Verificarea │ │ │
│ │rezistenţei │ │ │
│ │stratului la │ │ │
│ │deformaţii │ │ │
│ │permanente pentru│ │ │
│ │stratul executat:│ │Toate │
│ │- o verificare │ │tipurile de │
│ │pentru fiecare │ │mixtură │
│ │20.000 mp │ │asfaltică │
│ │executaţi, în │ │destinate │
│ │cazul drumurilor/│conform │stratului de│
│ │străzilor cu mai │tabelului 18 │uzură, │
│ │mult de două │pentru rata de │pentru │
│5. │benzi pe sens; │ornieraj şi/sau│drumuri de │
│ │- o verificare │adâncime făgaş,│clasă │
│ │pentru fiecare │cu respectarea │tehnică I, │
│ │10.000 mp │art. 67 şi 68 │II şi III şi│
│ │executaţi, în │ │străzi de │
│ │cazul drumurilor/│ │categorie │
│ │străzilor cu cel │ │tehnică I, │
│ │mult două benzi │ │II │
│ │pe sens; │ │ │
│ │- min. 1/lucrare,│ │ │
│ │în cazul │ │ │
│ │lucrărilor cu │ │ │
│ │suprafaţa mai │ │ │
│ │mică de 10.000 mp│ │ │
├────┼─────────────────┼───────────────┼────────────┤
│ │Verificarea │ │ │
│ │modulului de │ │ │
│ │rigiditate: │ │ │
│ │- o verificare │ │ │
│ │pentru fiecare │ │Toate │
│ │20.000 mp │ │tipurile de │
│ │executaţi, în │ │mixtură │
│ │cazul drumurilor/│ │asfaltică │
│ │străzilor cu mai │ │destinate │
│ │mult de două │ │stratului de│
│ │benzi pe sens; │ │bază, pentru│
│6. │- o verificare │conform │drumuri de │
│ │pentru fiecare │tabelului 20 │clasă │
│ │10.000 mp │ │tehnică I, │
│ │executaţi, în │ │II şi III şi│
│ │cazul drumurilor/│ │străzi de │
│ │străzilor cu cel │ │categorie │
│ │mult două benzi │ │tehnică I, │
│ │pe sens; │ │II │
│ │- min. 1/lucrare,│ │ │
│ │în cazul │ │ │
│ │lucrărilor cu │ │ │
│ │suprafaţa mai │ │ │
│ │mică de 10.000 mp│ │ │
├────┼─────────────────┼───────────────┼────────────┤
│ │Verificarea │ │ │
│ │elementelor │conform │Toate │
│7. │geometrice ale │tabelului 24 │straturile │
│ │stratului │ │executate │
│ │executat │ │ │
├────┼─────────────────┼───────────────┼────────────┤
│ │Verificarea │ │ │
│ │caracteristicilor│conform │Toate │
│8. │suprafeţei │tabelului 25 │straturile │
│ │stratului │ │executate │
│ │executat │ │ │
├────┼─────────────────┼───────────────┴────────────┤
│ │Verificări │ │
│ │suplimentare în │ │
│ │situaţii cerute │ │
│ │de comisia de │ │
│9. │recepţie │conform solicitării comisiei│
│ │(beneficiar): │de recepţie │
│ │- frecvenţa: 1 │ │
│ │set carote pentru│ │
│ │fiecare │ │
│ │solicitare │ │
└────┴─────────────────┴────────────────────────────┘
" 25. Articolul 108 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 108 (1) Verificarea calităţii straturilor se efectuează prin prelevarea de epruvete, conform SR EN 12697-27, astfel: - carote Φ 200 mm pentru determinarea rezistenţei la ornieraj; – carote Φ 100 mm sau plăci de min. (400 x 400 mm) sau carote de Φ 200 mm (în suprafaţă echivalentă cu a plăcii menţionate anterior) pentru determinarea grosimii straturilor, a gradului de compactare şi absorbţiei de apă, precum şi, la cererea beneficiarului, a compoziţiei. (2) Epruvetele se prelevează în prezenţa delegaţilor antreprenorului, beneficiarului şi consultantului/dirigintelui de şantier, la aproximativ 1 m de la marginea părţii carosabile, încheindu-se un proces-verbal în care se va nota, informativ, grosimea straturilor prin măsurarea cu o riglă gradată. Grosimea straturilor, măsurată în laborator, conform SR EN 12697-36, se va înscrie în raportul de încercare. (3) Zonele care se stabilesc pentru prelevarea probelor sunt identificate de către delegaţii antreprenorului, beneficiarului şi consultantului/dirigintelui de şantier din sectoarele cele mai defavorabile." 26. La articolul 112, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Nu se admit abateri în minus faţă de abaterile prevăzute la art. 70, condiţie obligatorie pentru promovarea lucrărilor la recepţie. În situaţia în care grosimea proiectată nu este respectată, stratul se reface conform proiectului." 27. Articolul 113 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 113 (1) Recepţia la terminarea lucrărilor se efectuează de către beneficiar conform Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 273/1994, cu modificările şi completările ulterioare, sau conform Hotărârii Guvernului nr. 845/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind recepţia construcţiilor din domeniul infrastructurii rutiere şi feroviare de interes naţional, conform prevederilor contractuale. (2) Comisia de recepţie examinează lucrările executate în conformitate cu documentaţia tehnică aprobată, proiect de execuţie, caiet de sarcini, precum şi determinări necesare în vederea realizării recepţiei la terminarea lucrării, după cum urmează: a) verificarea elementelor geometrice - conform tabelului 24: - grosimea; – lăţimea părţii carosabile; – profil transversal şi longitudinal; b) planeitatea suprafeţei de rulare - conform tabelului 25; c) rugozitate - conform tabelului 25; d) capacitate portantă - conform normativului CD 155, pentru lucrări de ranforsare, reabilitare, precum şi construcţii noi de drumuri, autostrăzi şi străzi; e) rapoarte de încercare pe carote, prelevate din straturile executate - conform tabelului 30." 28. Articolul 114 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 114 Recepţia finală se va efectua conform Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 273/1994, cu modificările şi completările ulterioare, sau conform Hotărârii Guvernului nr. 845/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind recepţia construcţiilor din domeniul infrastructurii rutiere şi feroviare de interes naţional, conform prevederilor contractuale, după expirarea perioadei de garanţie." 29. Articolul 117 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 117 În vederea efectuării recepţiei finale pentru lucrări de ranforsare, reabilitare, precum şi construcţii noi de drumuri, autostrăzi şi străzi, se vor prezenta măsurători de planeitate, rugozitate şi capacitate portantă efectuate la sfârşitul perioadei de garanţie. Interpretarea rezultatelor pentru comportarea în perioada de garanţie se face conform normativului CD 155, considerând acceptabil pentru starea tehnică indicativul minim «BUNĂ»." 30. Articolul 118 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 118 În vederea recepţiei finale pentru lucrări de întreţinere periodică, se vor prezenta măsurători de planeitate şi rugozitate efectuate la sfârşitul perioadei de garanţie. Interpretarea rezultatelor pentru comportarea în perioada de garanţie se face conform normativului CD 155, considerând acceptabil pentru starea tehnică indicativul minim «BUNĂ»." 31. Anexa B se modifică şi va avea următorul cuprins: " ANEXA B (normativă) Determinarea absorbţiei de apă Absorbţia de apă este cantitatea de apă absorbită de golurile accesibile din exterior ale unei epruvete din mixtură asfaltică, la menţinerea în apă sub vid, şi se exprimă în procente din masa sau volumul iniţial al epruvetei. B1 Aparatură: a) etuvă; b) balanţă hidrostatică cu sarcină maximă de 2 kg cu clasa de precizie III; c) aparat pentru determinarea absorbţiei de apă, alcătuit dintr-un vas de absorbţie (exsicator de vid); pompă de vid (trompă de apă); vacuumetru cu mercur; vas de siguranţă şi tuburi de legătură din cauciuc între părţile componente. Pompa de vid trebuie să asigure evacuarea aerului în aşa fel încât să se realizeze o presiune scăzută de 15-20 mm Hg după circa 30 de minute. B2 Modul de lucru Determinarea se efectuează pe epruvete sub formă de cilindri Marshall confecţionate în laborator, precum şi pe plăcuţe sau carote prelevate din îmbrăcămintea bituminoasă. Confecţionarea epruvetelor se realizează conform SR EN 12697-30. Epruvetele din îmbrăcămintea bituminoasă se usucă în aer la temperatura de maximum 20°C până la masă constantă. NOTĂ: Masa constantă se consideră când două cântăriri succesive la interval de minimum 4 ore diferă între ele cu mai puţin de 0,1%. Epruvetele astfel pregătite pentru încercare se cântăresc în aer (m_u), după care se menţin timp de 1 oră în apă, la temperatura de 20°C ± 1°C, se scot din apă, se şterg cu o ţesătură umedă şi se cântăresc în aer (m_1) şi apoi în apă (m_2). Diferenţa dintre aceste două cântăriri raportată la densitatea apei reprezintă volumul iniţial al epruvetei: (a se vedea imaginea asociată) Epruvetele sunt introduse apoi în vasul de absorbţie (exsicatorul de vid) umplut cu apă la temperatura de 20°C ± 1°C, se aşază capacul de etanşare şi se pune în funcţiune evacuarea aerului, astfel ca după circa 30 de minute să se obţină un vid între 15-20 mm Hg. Vidul se întrerupe după 3 ore, dar epruvetele se menţin în continuare în apă la temperatura de 20°C ± 1°C timp de 2 ore la presiune atmosferică. Epruvetele se scot apoi din apă, se şterg cu o ţesătură umedă şi se cântăresc în aer (m_3) şi în apă (m_4). Diferenţa între aceste două cântăriri raportată la densitatea apei reprezintă volumul final al epruvetelor: (a se vedea imaginea asociată) B3 Calcul Absorbţia de apă, exprimată în procente, se poate calcula în două moduri cu următoarele relaţii de calcul: a) în cazul în care volumul iniţial (V) al epruvetelor este mai mare ca volumul final (V_1): - absorbţia de apă (A_m) raportată la masa epruvetei: (a se vedea imaginea asociată) – absorbţia de apă (A_v) raportată la volumul epruvetei: (a se vedea imaginea asociată) b) în cazul în care volumul final (V_1) este mai mare decât volumul iniţial (V): - absorbţia de apă (A_m) raportată la masa epruvetei: (a se vedea imaginea asociată) – absorbţia de apă (A_v) raportată la volumul epruvetei: (a se vedea imaginea asociată) în care: m_u - masa epruvetei după uscare, cântărită în aer, în grame; m_1 - masa epruvetei după 1 oră de menţinere în apă, cântărită în aer, în grame; m_2 - masa epruvetei după 1 oră de menţinere în apă, cântărită în apă, în grame; m_3 - masa epruvetei, după 3 ore în vid şi alte 2 ore la presiune atmosferică, cântărită în aer, în grame; m_4 - masa epruvetei după 3 ore în vid şi alte 2 ore la presiune atmosferică, cântărită în apă, în grame; ρ_w - densitatea apei, în grame pe centimetru cub, calculată cu formula: (a se vedea imaginea asociată) unde t este temperatura apei în °C. Abaterea valorilor individuale faţă de medie nu trebuie să fie mai mare de ± 0,5% (procente în valoare absolută)." ART. II Contractele pentru servicii de proiectare şi execuţie încheiate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se finalizează cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare la data semnării acestora. ART. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Viceprim-ministru, ministrul transporturilor şi infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila-Zoltán