Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere dispoziţiile art. 223 şi art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: ART. 1 Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor cap. VI "Măsuri asigurătorii" şi cap. VIII "Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită" din titlul VII "Colectarea creanţelor fiscale" din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se vor elibera legitimaţii executorilor fiscali din cadrul organelor de executare silită, din cadrul structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale, precum şi din cadrul Direcţiei executări silite cazuri speciale. ART. 2 Executorii fiscali sunt persoane angajate în cadrul organului de executare silită, din cadrul structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale, precum şi în cadrul Direcţiei executări silite cazuri speciale, desemnate de conducătorul acestora să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită. ART. 3 (1) Legitimaţiile prevăzute la art. 1 şi 6, denumite în continuare legitimaţii, atestă o împuternicire a executorului fiscal în faţa debitorului sau a terţilor, ce implică exerciţiul autorităţii de stat, acordată acestuia pentru ducerea la îndeplinire a atribuţiilor ce îi revin potrivit legii. (2) Legitimaţia este valabilă numai însoţită de delegaţia emisă de organul de executare silită, de structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale, precum şi de Direcţia executări silite cazuri speciale. ART. 4 (1) În baza legitimaţiei şi a delegaţiei, executorul fiscal poate: a) să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului; b) să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile; c) să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului; d) să aplice sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal; e) să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni potrivit legii. (2) Executorul fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice, cu consimţământul acesteia, iar, în caz de refuz, organul de executare silită cere autorizarea instanţei judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare. (3) Accesul executorului fiscal în locuinţă, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi lucrătoare, iar, în cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului poate avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în zilele nelucrătoare, în baza autorizaţiei prevăzute la alin. (2). Executarea începută poate continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare. (4) În absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la alin. (1), executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezenţa unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice şi a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (2) şi (3). ART. 5 (1) Solicitarea de achiziţii de legitimaţii se transmite direcţiei cu atribuţii în achiziţii publice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, la propunerea organelor de executare silită şi a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale, în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea executorii fiscali, de către Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, precum şi de către Direcţia executări silite cazuri speciale. (2) Numerotarea legitimaţiilor se face în funcţie de plaja de numere repartizată fiecărei direcţii menţionate la alin. (1), conform anexei nr. 2. (3) Legitimaţiile au regim special şi se distribuie de către direcţia cu atribuţii în achiziţii publice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală direcţiilor menţionate la alin. (1). (4) După efectuarea achiziţiei de legitimaţii de executor fiscal, direcţia cu atribuţii în achiziţii publice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va înştiinţa direcţiile menţionate la alin. (1), pentru a desemna un reprezentant în vederea ridicării acestora. (5) Direcţiile menţionate la alin. (1), prin reprezentanţii săi, au obligaţia ca, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii înştiinţării prevăzute la alin. (4), să se prezinte la direcţia cu atribuţii în achiziţii publice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea ridicării legitimaţiilor. (6) Direcţiile menţionate la alin. (1), prin reprezentaţi desemnaţi de acestea, vor elibera nominal legitimaţiile executorilor fiscali, pe baza unei evidenţe nominale. Modelul evidenţei nominale este prevăzut în anexa nr. 3. (7) Legitimaţiile sunt valabile 5 ani de la data eliberării lor. (8) Pierderea sau furtul legitimaţiei se publică în presă şi se anunţă direcţiei emitente, în termen de 15 zile, în vederea consemnării în evidenţa prevăzută la alin. (6) şi eliberării unei noi legitimaţii. (9) La data încetării calităţii de executor fiscal a titularului legitimaţiei, acesta o va depune la organul care a eliberat-o, în vederea anulării, care va fi consemnată în evidenţa prevăzută la alin. (6). ART. 6 De la data intrării în vigoare a prezentului ordin şi până la tipărirea legitimaţiei, pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor cap. VI "Măsuri asigurătorii" şi cap. VIII "Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită" din titlul VII "Colectarea creanţelor fiscale" din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, de către executorii fiscali, sunt valabile actualele legitimaţii şi vor fi utilizate de către aceştia până la emiterea noilor legitimaţii de executor fiscal, conform dispoziţiilor prezentului ordin. ART. 7 Forma, conţinutul şi descrierea legitimaţiei sunt cele prevăzute în modelul prezentat în anexa nr. 1. ART. 8 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.694/2014 privind legitimaţiile eliberate executorilor fiscali care duc la îndeplinire măsurile asigurătorii şi efectuează procedura de executare silită a creanţelor fiscale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 28 iunie 2014. ART. 9 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin. ART. 10 Direcţia executări silite cazuri speciale, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 11 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Eugen-Dragoş Doroş Bucureşti, 29 martie 2016. Nr. 1.099. ANEXA 1 - Model - - faţă - GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE*) LEGITIMAŢIE DE EXECUTOR FISCAL Nr. ................. NUME: ............................... PRENUME: ............................ (foto) CNP: ................................ FUNCŢIA: ............................ UNITATEA: ........................... DATA ELIBERĂRII: .................... Semnătura executorului fiscal ............................. Semnătura directorului general/directorului ......................................... *) Se va trece sigla conform Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului şi caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, şi denumirea Direcţiei generale regionale ale finanţelor publice, Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili şi Direcţiei executări silite cazuri speciale, care eliberează legitimaţiile de executor fiscal. - verso - Executorul fiscal este împuternicit să ducă la îndeplinire prevederile cap. VI "Măsuri asigurătorii" şi cap. VIII "Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită" din titlul VII "Colectarea creanţelor fiscale" din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului; să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile; să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului; să aplice sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal; să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni potrivit legii, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Legitimaţia de executor fiscal este valabilă numai însoţită de delegaţia emisă de organul de executare silită, de Direcţia executări silite cazuri speciale sau de structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale, după caz. Legitimaţia este valabilă 5 ani de la data eliberării. Legitimaţia nu este transmisibilă. Descrierea legitimaţiei de executor fiscal 1. Descrierea legitimaţiei: a) dimensiuni: 105 mm/74 mm; b) carton: grosime - 1 mm; c) culori: - "faţă" - roşu, galben, albastru, alb, negru, bleu (cod CMYK - 15/5//0/0); – "verso" - alb-negru; d) fotografia este color, are dimensiunile de 30 x 40 mm. 2. Legitimaţia de executor fiscal se compune din "faţă" şi "verso". 3. Avizarea legitimaţiei de executor fiscal se efectuează prin aplicarea ştampilei organului fiscal central care a eliberat legitimaţia de executor fiscal şi semnarea de către directorul general/director. 4. Elementele de particularizare a legitimaţiei de executor fiscal sunt: a) drapelul României, având dimensiunile de 2 x 105 mm, poziţionarea acestuia în partea superioară a legitimaţiei de executor fiscal şi având intensitatea culorilor prevăzută în anexa nr. 1 la Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice; b) stema ţării, având dimensiunile de 50 x 70 mm şi fiind poziţionată în centru, pe "versoul" legitimaţiei de executor fiscal, în spaţiul rezervat textului, potrivit modelului original prevăzut în anexa nr. 1 la Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului şi executată în filigran cu un singur ton închis la culoare; c) siglele structurilor subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, având dimensiunile de 15 x 70 mm, sunt poziţionate în partea superioară a legitimaţiei de executor fiscal, sub textul Ministerul Finanţelor Publice, iar intensitatea culorilor este prevăzută în Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului şi caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare; d) fondul "faţă" - fonta de siguranţă - cuprinde înscrisuri "ANAF", pe toată suprafaţa, realizate cu culoarea bleu cod CMYK - 15/5/0/0. ANEXA 2 REPARTIZAREA plajei de numere pentru legitimaţiile de executor fiscal
┌────┬─────────────────┬───────┬───────┐
│Nr. │Denumirea │Plaja │Plaja │
│crt.│organului fiscal │de │de │
│ │central │început│sfârşit│
├────┼─────────────────┼───────┼───────┤
│1. │D.G.A.M.C. │0001 │1000 │
├────┼─────────────────┼───────┼───────┤
│2. │D.G.R.F.P. - │1001 │2000 │
│ │Bucureşti │ │ │
├────┼─────────────────┼───────┼───────┤
│3. │D.G.R.F.P. - Iaşi│2001 │3000 │
├────┼─────────────────┼───────┼───────┤
│4. │D.G.R.F.P. - │3001 │4000 │
│ │Galaţi │ │ │
├────┼─────────────────┼───────┼───────┤
│5. │D.G.R.F.P. - │4001 │5000 │
│ │Ploieşti │ │ │
├────┼─────────────────┼───────┼───────┤
│6. │D.G.R.F.P. - │5001 │6000 │
│ │Craiova │ │ │
├────┼─────────────────┼───────┼───────┤
│7. │D.G.R.F.P. - │6001 │7000 │
│ │Timişoara │ │ │
├────┼─────────────────┼───────┼───────┤
│8. │D.G.R.F.P. - │7001 │8000 │
│ │Cluj-Napoca │ │ │
├────┼─────────────────┼───────┼───────┤
│9. │D.G.R.F.P. - │8001 │9000 │
│ │Braşov │ │ │
├────┼─────────────────┼───────┼───────┤
│10. │A.N.A.F. - │9001 │10000 │
│ │D.E.S.C.S. │ │ │
└────┴─────────────────┴───────┴───────┘
ANEXA 3 I. Modelul şi conţinutul situaţiei nominale Situaţia nominală privind legitimaţiile de executor fiscal eliberate de Direcţia ..............*1) *1) Se va trece Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, Direcţia executări silite cazuri speciale sau Direcţia generală regională a finanţelor publice, după caz.
┌────┬─────────┬────────────┬─────┬────────────┬──────────┬──────────────┬──────────────┐
│ │ │ │ │ │Denumirea │ │Predarea/ │
│ │ │ │ │Numărul │organului │Eliberarea │Pierderea │
│Nr. │Numele şi│Funcţia │ │legitimaţiei│din care │legitimaţiei │legitimaţiei │
│crt.│prenumele│executorului│Marca│de executor │face parte│ │ │
│ │ │fiscal │ │fiscal*2) │executorul├────┬─────────┼────┬─────────┤
│ │ │ │ │ │fiscal*3) │Data│Semnătura│Data│Semnătura│
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────┼─────┼────────────┼──────────┼────┼─────────┼────┼─────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │7 │8 │9 │
├────┼─────────┼────────────┼─────┼────────────┼──────────┼────┼─────────┼────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼────────────┼─────┼────────────┼──────────┼────┼─────────┼────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────┴────────────┴─────┴────────────┴──────────┴────┴─────────┴────┴─────────┘
*2) Se completează, în ordinea emiterii, ţinând cont de numărul din plaja de numere acordate, conform anexei nr. 2 la ordin. *3) Se va menţiona denumirea organului din care face parte executorul fiscal, respectiv: organul de executare silită, structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale sau Direcţia executări silite cazuri speciale, după caz. II. Modalitatea de completare 1. Persoana responsabilă cu evidenţa nominală va completa un rând în situaţie, pentru fiecare legitimaţie de executor fiscal, respectiv coloanele de la numărul 1 la numărul 5. 2. Executorul fiscal va completa coloanele numărul 6-9, după cum urmează: - în momentul primirii legitimaţiei se vor completa coloanele 6 şi 7; – la predarea sau pierderea legitimaţiei se vor completa coloanele 8 şi 9. III. Caracteristici de tipărire şi arhivare 1. Se tipăreşte faţă/verso cu ajutorul tehnicii de calcul. 2. Se întocmeşte într-un singur exemplar de către persoana desemnată din cadrul Direcţiei generale regionale ale finanţelor publice, inclusiv din cadrul unităţilor subordonate acestora, Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili sau Direcţiei executări silite cazuri speciale, după caz. 3. Se îndosariază în volume de 50 de file. 4. Se arhivează la Direcţia generală regională ale finanţelor publice, inclusiv unităţile subordonate acestora, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili sau Direcţia executări silite cazuri speciale, după caz. --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.